Expresul NR 223

8
Ştirea săptămînii (de pe Expresul.com) Viteză mortală. O ungheneancă a decedat pe loc Cu viteză spre moarte. O femeie a decedat, iar alte trei persoane au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a derapat şi s-a răsturnat. S-a întîmplat în raionul Călăraşi. Cauza: excesul de viteză. Femeia era originară din satul Unţeşti. Citiţi în numărul curent Aici şi-au găsit cornovenii refugiul şi alinarea preţ de un secol Nici timpul, nici cele două războaie, şi nici regimul comunist nu au reuşit să dărîme zidirea cu care satul se mîndreşte de 100 de ani. Vezi pag. 5 L-am descoperit absolut în- tîmplător, pe o reţea de sociali- zare. I-am văzut cîteva carica- turi, printre protagonişti aflîn- du-se preşedintele raionului şi primarul de Ungheni. Ne-a im- presionat şi, în scurt timp, am stabilit cine-i autorul. L-am contactat şi i-am propus să ver- nisăm o expoziţie la Ungheni. Am lucrat împreună timp de ap- roape două luni. Noi - trimiţîn- du-i poze ale unor persoane pub- lice din Ungheni, iar el – făcînd caricaturile. La festivitatea de vernisare a expoziţiei au participat nume- roşi ungheneni, dar şi oficiali- tăţi. „Mulţumesc tuturor celor care au organizat expoziţia. Sînt nişte caricaturi reuşite. Este o artă, ne reprezintă şi, totodată, ne face o dispoziţie mai bună”, a subliniat preşedintele raionu- lui, Iurie Toma. A venit cu ap- recieri frumoase şi Iulia Pancu, vicepreşedintele raionului, men- ţionînd că autorul, Alexandru Plăcintă, a avut „curajul şi în- drăzneala să reprezinte în cari- caturi oameni publici”. „Ne-am regăsit şi au început frămîntă- rile noastre interioare”, a remar- cat dînsa. „E o expoziţie fantastică. E frumos, pentru că descoperim dedesubturile pe care noi nu le vedem”, a accentuat şi Serghei Cladco, preşedintele filialei Un- gheni a Camerei de Comerţ şi Industrie. „Bravo, Alexandru! Bravo celor care au dat de înţe- les că şi noi putem rîde pe sea- ma noastră. E un semn bun”, a spus şi consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi pe re- laţiile R.Moldova-judeţul Iaşi, Ion Harea, după care a remarcat că această expoziţie ar putea să treacă şi Prutul. La eveniment a participat şi primul profesor de pictură al caricaturistului, Vladimir But- naru. „A fost o surpriză foarte plăcută. Am rămas șocat: Ale- xandru face caricatură!”, a re- cunoscut dînsul, făcîndu-i şi un compliment de zile mari fostu- lui elev: „Este aproape de Popa Popa’s”. Alexandru Plăcintă, la rîndul său, a exclamat: „Pentru mine, e o zi deosebită. Carica- tura e libertatea mea interioară. Sînt satisfcăut să văd cum zîm- besc oamenii la vederea carica- turilor care-i reprezintă”. În memoria unui consătean – Valeriu Dumbravă Duminică, 6 mai, în comu- na Cioreşti, Nisporeni, s-a or- ganizat o slujbă de pomenire în memoria lui Valeriu Dum- bravă, erou căzut în timpul conflictului armat din Trans- nistria. Au participat comba- tanţi, foşti colegi de serviciu, rude, primarul comunei, Valeriu Guţu, colectivul pedagogic îm- preună cu elevii gimnaziului care îi poartă numele. Sărbătoarea a continuat la gimnaziu, cu un turneu de volei tra- diţional, la care au participat mai multe echipe, printre care: echipa veteranilor din Chişinău, echipa regimentului-santinelă „Scut”, echipa Batalionului cu destinaţie specială „Fulger”, echipa de poliţişti din Criuleni, echipa de poliţişti din Vărzăreşti şi, bine- înţeles, gazdele. Chişinăuenii s-au postat în fruntea clasamentului, primele trei locuri revenindu-le: echipei Batalionului cu destinaţie specială „Fulger”, a veteranilor şi echipei regimentului-santinelă „Scut”. Premiul mare, însoţit de un ajutor material, oferit de primărie, a fost acordat mamei eroului. La final, a fost organizată şi o masă de pomenire în memoria eroilor căzuţi. Olga Axente, profesoară de limba franceză, Gimnaziul „Valeriu Dumbravă” Jocul de dame. Finala vă așteaptă! În numărul din 6 aprilie curent, în „Expresul” au fost publicate două probleme din cadrul Concursului regional la jocul de dame- 64, ediția a V-a, consacrat Zilei mondiale a libertății presei. Corect și în termenii stabiliți au răspuns următorii participanți: Vladimir Cojocaru, Nicolae Vizir, Petru Buga, Ion Corloteanu, Serghei Moraru, Nicolae Corduneanu din Ungheni, Valeriu Por- fireanu din Pîrlița, Gheorghe Carp din Costuleni, Dumitru Gorea din Sinești, Alexei Tîmbur din Vărzărești (Nisporeni). Cei menționați, dar și toți doritorii, sînt invitați pe data de 12 mai, ora 10.00, la Centrul educațional pentru tineri (fostul gim- naziu-internat) din Ungheni pentru a participa la finală şi unde vor fi desemnaţi învingătorii. Vă aşteaptă şi cîteva surprize plăcute! Vedeți răspunsurile corecte ale problemelor ppropuse în nu- mărul din 6 aprilie al ziarului ”Expresul”: Problema nr.1: 1. cb4 bc1 2. ab2!! ce5 3. hb8= Problema nr.2: 1. gf4 ba5 2. fg5 hf4 3. fg3 fh2 4. cb6 ae3 5. ef2 ac5 6. ff6 X. E oficial: apa e puţină şi necalitativă Nisporenenii ştiu exact care este situaţia privind aprovizionarea cu apă potabilă a raionului. Şi asta, graţie unui master plan de sanitaţie pentru bazinul Nîrnova, realizat de către Consiliul Raional Nisporeni, în colaborare cu Asociaţia „Solidaritate Europeană pen- tru Apă Franţa”, AO „Solidaritate Europeană pentru Apă în Mol- dova” şi Sindicatul interdepartamental pentru canalizare al aglo- meraţiei pariziene, Franţa. „Este un studiu foarte important”, a re- marcat primarul de Nisporeni, Ion Gangan, subliniind că, datorită acestuia, deja se ştie situaţia în fiecare localitate aparte. „Populaţia nu este asigurată suficient cu apă potabilă nici din punct de vedere cantitativ, nici din punct de vedere al calităţii”, a făcut concluzia Ion Cibotaru, directorul Centrului medicină preventivă Nisporeni. Urmează ca, reieşind din acest studiu, să fie găsite şi soluţiile corespunzătoare. Expresul Ziua de azi În anul 330, la 11 mai, a fost inaugurat solemn orașul Constantinopol (astăzi Istan- bul), ridicat de împăratul Constantin pe locul vechii colonii greceşti Bizanţ (Byzantion), ca nouă capitală a Imperiului Roman de Răsărit. În 1453 a trecut sub stăpînire turcească. Ziarul de care ai nevoie | Apare în raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călărași Vineri, 11 mai 2012 | Anul V, NR 18(223) PP Expresul Publicaţie de informaţii, analiză şi opinii Editor: SC Miraza SRL IDNO: 1003609009231 Membru al Asociaţiei Presei Indepen- dente (API), afiliată Asociaţiei Mondiale a Ziarelor (WAN) Director: Lucia Bacalu Redactor: Dumitru Mititelu Secretar de redacţie: Vitalie Harea Reporteri: Natalia Junghietu, Ina Landa Contabil-şef: Angela Covaliov Manager vînzări: Ina Landa Tiparul executat la Tipografia Prag-3 Chişinău Tiraj total: 2800 ex. P - publicitate, PP - publicitate politică Adresa: or. Ungheni, str. Barbu Lăutaru, 26, oficiul 229 Telefon: (236) 28575, 23742 Mobil: 069042758, 079389088 E-mail: [email protected] Web: www.expresul.com „Bravo celor care au dat de înţeles că şi noi putem rîde pe seama noastră” Cheia succesului Tău! ÎMPRUMUTURI 23% -24% anual DEPUNERI DE ECONOMII 15% -18 % anual str. Naţională 10, or. Ungheni, tel/fax + 373 236 23550 Hotelul „Vila Verde” vă așteaptă zilnic cu ușile deschise Servicii de calitate, prețuri accesibile (400 lei/zi) Adresa: or. Ungheni, str. Națională, 5 Telefoane: (0236) 23399, 23535, 060400900 Reţeaua de farmacii “Farmacia Fa- miliei” este liderul naţional în do- meniul comercializării produselor p/u sănătate şi frumuseţe, în prezent numărând peste 85 de farmacii în Chişinău şi în toate oraşele mari. Pentru că punem sănătatea pe pri- mul loc, farmaciile “Farmacia Fami- liei” sunt întotdeauna aproape de Voi atunci cand aveţi nevoie de un medicament sau de sfatul unui spe- cialist. Pe parcursul anilor de activi- tate “Farmacia Familiei” s-a recoman- dat prin sortiment vast de medica- mente şi produse naturiste, prin servicii de calitate, personal califi- cat, farmacii moderne şi deci per- formanţă pe piaţa farmaceutică. “Farmacia Familiei” activează pe ba- za conceptului inovativ în Moldova “Health and Beauty” care prevede îmbinarea conceptului de frumu- seţe şi sănătate. Secţia de produse cosmetice vă oferă produse ale ce- lor mai renumite mărci: Avene, Vi- chy, La Roche Posay, Plante Sys- tem, Naturelle D’Argan, Klorane, Bioderma, iar consultanţii în frumu- seţe, specializaţi în domeniul cosme- ticii şi al îngrijirii corporale vă vor ajuta să alegeţi produsele potrivite pentru a sublinia frumuseţea natu- rală şi a lupta cu imperfecţiunile. O atenţie deosebită merită sectorul produselor de îngrijire pentru mame şi bebeluşi. Pentru Dvs. este prezentată o gamă largă de pro- duse cosmetice, accesorii şi hrană pentru bebeluşi. Noi vă oferim pro- duse ale mărcilor: Сhicco, Klorane Bebe, Bioderma ABCDerm. Noi vă răsplătim fidelitatea cu un Card de Reducere -5%. Vă invităm sa beneficiaţi de avan- tajele Reducerii -5% la: - Medicamente - Produse cosmetice / dermo-cos- metice - Produse pentru mame si bebeluşi Acumulaţi cecurile cumpărăturilor în sumă de la 500 lei şi primiţi Car- dul de Reducere. Cu ocazia aniversării de şapte ani, “Farmacia Familiei” dă startul campaniei “Reduceri şi Cadouri – Pentru sănătate şi frumuseţe”. La cele mai renumite mărci de cosmetică, medicamente, pro- duse pentru mame şi bebeluşi vă oferim reduceri şi cadouri fără egal, saloanele optica anunţă 30% reducere la rame şi ochelari de soare, iar fideli- tatea dvs poate fi premiata cu un card de reducere pe viaţă. Să sărbătorim frumos şi inedit Ziua libertăţii presei. Asta şi-a propus echipa „Expresului” şi a reuşit. Pe 4 mai, în sala de expoziţii „Vasile Şoimaru” de la Biblioteca publică „Dimitrie Cantemir” din Ungheni a fost vernisată o expoziţie de caricaturi cu genericul: „Oamenii care au simţul umoru- lui”, semnată de un unghenean – Alexandru Plăcintă. – Pentru o familie fericită! Vă aşteptăm cu drag în “Farmacia Familiei” la adresa: Or. Ungheni; str.Naţională 17; Or. Călăraşi; str. Eminescu22 ; str. Eminescu 73;

description

Să sărbătorim frumos şi inedit Ziua libertăţii presei. Asta şi-a propus echipa „Expresului” şi a reuşit. Pe 4 mai, în sala de expoziţii „Vasile Şoimaru” de la Biblioteca publică „Dimitrie Cantemir” din Ungheni a fost vernisată o expoziţie de caricaturi cu genericul: „Oamenii care au simţul umoru- lui”, semnată de un unghenean – Alexandru Plăcintă. Viteză mortală. O ungheneancă a decedat pe loc PP Expresul Ştirea săptămînii (de pe Expresul.com)

Transcript of Expresul NR 223

Page 1: Expresul NR 223

Ştirea săptămînii (de pe Expresul.com)Viteză mortală. O ungheneancă a decedat pe locCu viteză spre moarte. O femeie a decedat, iar alte trei persoane au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a derapat şi s-a răsturnat. S-a întîmplat în raionulCălăraşi. Cauza: excesul de viteză. Femeia era originară din satul Unţeşti.

Citiţi în numărul curentAici şi-au găsit cornovenii refugiul şi alinarea preţ de un secolNici timpul, nici cele două războaie, şi nici regimul comunist nu au reuşit să dărîme zidirea cu care satul se mîndreşte de 100 de ani.

Vezi pag. 5

L-am descoperit absolut în -tîmplător, pe o reţea de socia li -zare. I-am văzut cîteva carica -turi, printre protagonişti aflîn -du-se preşedintele raionului şiprimarul de Ungheni. Ne-a im-presionat şi, în scurt timp, amstabilit cine-i autorul. L-amcontactat şi i-am propus să ver -nisăm o expoziţie la Ungheni.Am lucrat împreună timp de ap -roape două luni. Noi - trimi ţîn -du-i poze ale unor persoane pub -lice din Ungheni, iar el – făcîndcaricaturile.

La festivitatea de vernisare aexpoziţiei au participat nume -roşi ungheneni, dar şi oficia li -

tăţi. „Mulţumesc tuturor celorcare au organizat expoziţia. Sîntnişte caricaturi reuşite. Este oartă, ne reprezintă şi, totodată,ne face o dispoziţie mai bună”,a subliniat preşedintele raionu-lui, Iurie Toma. A venit cu ap -re cieri frumoase şi Iulia Pancu,vicepreşedintele raionului, men -ţionînd că autorul, AlexandruPlăcintă, a avut „curajul şi în -drăz neala să reprezinte în cari-caturi oameni publici”. „Ne-amregăsit şi au început frămîn tă -rile noastre interioare”, a remar-cat dînsa.

„E o expoziţie fantastică. Efrumos, pentru că descoperimdedesubturile pe care noi nu levedem”, a accentuat şi SergheiCladco, preşedintele filialei Un -gheni a Camerei de Comerţ şiIndustrie. „Bravo, Alexandru!Bravo celor care au dat de în ţe -les că şi noi putem rîde pe sea -ma noastră. E un semn bun”, aspus şi consilierul preşedinteluiConsiliului Judeţean Iaşi pe re -laţiile R.Moldova-judeţul Iaşi,Ion Harea, după care a remarcatcă această expoziţie ar putea sătreacă şi Prutul.

La eveniment a participat şiprimul profesor de pictură alcaricaturistului, Vladimir But-naru. „A fost o surpriză foarteplăcută. Am rămas șocat: Ale -xandru face caricatură!”, a re-cunoscut dînsul, făcîndu-i şi uncompliment de zile mari fostu-lui elev: „Este aproape de PopaPopa’s”. Alexandru Plăcintă, larîndul său, a exclamat: „Pentrumine, e o zi deosebită. Carica -tura e libertatea mea interioară.Sînt satisfcăut să văd cum zîm -besc oamenii la vederea ca rica -turilor care-i reprezintă”.

În memoria unui consătean –Valeriu Dumbravă

Duminică, 6 mai, în comu -na Cioreşti, Nisporeni, s-a or-ganizat o slujbă de pomenireîn memoria lui Valeriu Dum -bravă, erou căzut în timpulconflictului armat din Trans -nistria. Au participat com ba -tanţi, foşti colegi de serviciu,rude, primarul comunei, Valeriu Guţu, colectivul pedagogic îm -preună cu elevii gimnaziului care îi poartă numele.

Sărbătoarea a continuat la gimnaziu, cu un turneu de volei tra -diţional, la care au participat mai multe echipe, printre care: echipaveteranilor din Chişinău, echipa regimentului-santinelă „Scut”,echipa Batalionului cu destinaţie specială „Fulger”, echipa depoliţişti din Criuleni, echipa de poliţişti din Vărzăreşti şi, bine -înţeles, gazdele. Chişinăuenii s-au postat în fruntea clasamentului,primele trei locuri revenindu-le: echipei Batalionului cu destinaţiespecială „Fulger”, a veteranilor şi echipei regimentului-santinelă„Scut”.

Premiul mare, însoţit de un ajutor material, oferit de primărie,a fost acordat mamei eroului. La final, a fost organizată şi o masăde pomenire în memoria eroilor căzuţi.

Olga Axente, profesoară de limba franceză, Gimnaziul „Valeriu Dumbravă”

Jocul de dame. Finala vă așteaptă!În numărul din 6 aprilie curent, în „Expresul” au fost publicate

două probleme din cadrul Concursului regional la jocul de dame-64, ediția a V-a, consacrat Zilei mondiale a libertății presei.

Corect și în termenii stabiliți au răspuns următorii participanți:Vladimir Cojocaru, Nicolae Vizir, Petru Buga, Ion Corloteanu,Serghei Moraru, Nicolae Corduneanu din Ungheni, Valeriu Por-fireanu din Pîrlița, Gheorghe Carp din Costuleni, Dumitru Goreadin Sinești, Alexei Tîmbur din Vărzărești (Nisporeni).

Cei menționați, dar și toți doritorii, sînt invitați pe data de 12mai, ora 10.00, la Centrul educațional pentru tineri (fostul gim-naziu-internat) din Ungheni pentru a participa la finală şi unde vorfi desemnaţi învingătorii. Vă aşteaptă şi cîteva surprize plăcute!

Vedeți răspunsurile corecte ale problemelor ppropuse în nu -mărul din 6 aprilie al ziarului ”Expresul”:

Problema nr.1: 1. cb4 bc1 2. ab2!! ce5 3. hb8=Problema nr.2: 1. gf4 ba5 2. fg5 hf4 3. fg3 fh2 4. cb6 ae3 5.

ef2 ac5 6. ff6 X.

E oficial: apa e puţină şi necalitativă Nisporenenii ştiu exact care este situaţia privind aprovizionarea

cu apă potabilă a raionului. Şi asta, graţie unui master plan desanitaţie pentru bazinul Nîrnova, realizat de către Consiliul RaionalNisporeni, în colaborare cu Asociaţia „Solidaritate Europeană pen-tru Apă Franţa”, AO „Solidaritate Europeană pentru Apă în Mol -dova” şi Sindicatul interdepartamental pentru canalizare al aglo -meraţiei pariziene, Franţa. „Este un studiu foarte important”, a re-marcat primarul de Nisporeni, Ion Gangan, subliniind că, datorităacestuia, deja se ştie situaţia în fiecare localitate aparte. „Populaţianu este asigurată suficient cu apă potabilă nici din punct de vederecantitativ, nici din punct de vedere al calităţii”, a făcut concluziaIon Cibotaru, directorul Centrului medicină preventivă Nisporeni.Urmează ca, reieşind din acest studiu, să fie găsite şi soluţiilecorespunzătoare.

Expresul Ziua de aziÎn anul 330, la 11 mai, a fostinaugurat solemn orașulConstantinopol (astăzi Istan-bul), ridicat de împăratulConstantin pe locul vechiicolonii greceşti Bizanţ(Byzantion), ca nouă capitalăa Imperiului Roman deRăsărit. În 1453 a trecut sub stăpînire turcească.

Ziarul de care ai nevoie | Apare în raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călărași

Vineri, 11 mai 2012 | Anul V, NR 18(223)

PP ExpresulPublicaţie de informaţii, analiză şi opiniiEditor: SC Miraza SRLIDNO: 1003609009231

Membru al Asociaţiei Presei Indepen-dente (API), afiliată Asociaţiei Mondiale a Ziarelor (WAN)Director: Lucia BacaluRedactor: Dumitru MititeluSecretar de redacţie: Vitalie HareaReporteri:Natalia Junghietu, Ina LandaContabil-şef: Angela CovaliovManager vînzări: Ina LandaTiparul executat la Tipografia Prag-3 ChişinăuTiraj total: 2800 ex.P - publicitate, PP - publicitate politicăAdresa:or. Ungheni, str. Barbu Lăutaru, 26,oficiul 229Telefon: (236) 28575, 23742Mobil: 069042758, 079389088E-mail: [email protected]: www.expresul.com

„Bravo celor care au dat de înţeles că şi noi putem rîde pe seama noastră”

Cheia succesului Tău!

ÎMPRUMUTURI 23% -24% anual

DEPUNERI DE ECONOMII15% -18 % anual

str. Naţională 10, or. Ungheni, tel/fax + 373 236 23550

Hotelul „Vila Verde” vă așteaptă zilnic cu ușile deschiseServicii de calitate, prețuri accesibile (400 lei/zi)

Adresa: or. Ungheni, str. Națională, 5Telefoane: (0236) 23399, 23535, 060400900

Reţeaua de farmacii “Farmacia Fa -mi liei” este lide rul naţional în do -meniul comercializării produ se lorp/u sănătate şi frumuseţe, în pre zentnu mărând peste 85 de farmacii înChişinău şi în toate oraşele mari. Pentru că punem sănătatea pe pri -mul loc, farmaciile “Farmacia Fami-liei” sunt întotdeauna ap roa pe deVoi atunci cand aveţi ne voie de unmedicament sau de sfatul unui spe -cialist. Pe parcursul anilor de activi -tate “Farmacia Familiei” s-a recoman -dat prin sor timent vast de me di ca -mente şi produse naturiste, prinser vicii de calitate, personal califi-cat, farmacii moderne şi deci per -formanţă pe piaţa farmaceutică.“Farmacia Familiei” activează pe ba -za conceptului inovativ în Moldova“Health and Beauty” care prevedeîmbinarea conceptului de fru mu -seţe şi sănătate. Secţia de produsecosmetice vă oferă produse ale ce -lor mai renumite mărci: Avene, Vi -chy, La Roche Posay, Plante Sys -tem, Naturelle D’Argan, Klorane,Bioderma, iar consultanţii în fru mu -seţe, specializaţi în domeniul cosme -

ticii şi al îngrijirii corporale vă vorajuta să alegeţi produsele pot rivitepentru a sublinia frumuseţea natu -rală şi a lupta cu imper fecţi uni le.O atenţie deosebită merită sectorulproduselor de îngrijire pentrumame şi bebeluşi. Pentru Dvs. esteprezentată o gamă largă de pro-duse cosmetice, accesorii şi hranăpentru bebeluşi. Noi vă oferim pro-duse ale mărcilor: Сhicco, Klorane

Bebe, Bioderma ABCDerm.Noi vă răsplătim fidelitatea cu unCard de Reducere -5%. Vă invităm sa beneficiaţi de avan-tajele Reducerii -5% la: - Medicamente- Produse cosmetice / dermo-cos-metice- Produse pentru mame si bebeluşiAcumulaţi cecurile cumpărăturilorîn sumă de la 500 lei şi primiţi Car-dul de Reducere.

Cu ocazia aniversării de şapteani, “Farmacia Familiei” dăstartul campaniei “Reduceri şiCadouri – Pentru sănătate şifrumuseţe”. La cele mai renumite mărci decosmetică, medicamente, pro -duse pentru mame şi bebe luşivă oferim reduceri şi cadourifără egal, saloanele opticaanunţă 30% reducere la rameşi ochelari de soare, iar fideli-tatea dvs poate fi premiata cuun card de reducere pe viaţă.

Să sărbătorim frumos şi inedit Ziua libertăţiipresei. Asta şi-a propusechipa „Expresului” şi a reuşit. Pe 4 mai, în sala de expoziţii„Vasile Şoimaru” de la Biblioteca publică „Dimitrie Cantemir” din Unghenia fost vernisată oexpoziţie de caricaturicu genericul: „Oameniicare au simţul umoru-lui”, semnată de ununghenean – AlexandruPlăcintă.

– Pentru o familie fericită!

Vă aşteptăm cu drag în “Farmacia Familiei” la adresa:Or. Ungheni; str.Naţională 17;

Or. Călăraşi; str. Eminescu22 ;

str. Eminescu 73;

Page 2: Expresul NR 223

2Expresul

Cu prilejul zilei de 9 mai, veteranii celui de-al doilea război mondial vor primi un ajutor financiar. Potrivit autorităţilor, invalizii şi participanţii nemijlocit în conflagraţia mondială vor primi cîte 600 de lei, iar văduvele - cîte 500 de lei. (Jurnal.md)

Eveniment

Vineri, 11 mai

“Am avut onoarea să-l cu -nosc. Era un om cu literă ma re”,spune Alexei Filimon, unul din-tre foştii conducători ai acesteigospodării, după care continuă:“Cu regret, în ultimul său druma fost petrecut de foarte puţinisăteni, de oficialităţi şi elevi -nici pomeneală”.

“Este adevărat, în ultimii anifoarte puţină lume merge la în -mormîntări. Nu mai există aceletradiţii de altă dată, cînd oame -nii erau petrecuţi în ultimul drumde tot satul”, spune primarul deNăpădeni, Maria Iov. În plus, nu -mărul populaţiei a scăzut dras-

tic, tinerii au plecat, astfel că,potrivit dînsei, nici nu prea arecine să meargă la funerarii. “Per -sonal, în acea zi am fost la Un -gheni, unde trebuia să participla un seminar”, a mai spus pri-marul.

Fiind întrebată dacă primăriava acoperi o parte din cheltuie -li le pentru funerarii, aşa cum pre -vede Legea cu privire la vete -rani, Maria Iov a răspuns: “Nuavem planificate în buget sursefinanciare în acest scop. Baniipe care îi avem nu ne ajung nicipentru întreţinerea instituţiilorpublice din teritoriu”.

Notă: În art. 14 al Legii cuprivire la veterani se stipulează:u) organizarea pentru (...) par ti -cipanţii la război (a funerariilor– nota redacţiei) - cu o reducerede 50% din costul funeraliilor;(3) Cheltuielile legate de acor-darea prestațiilor prevăzute (...)vor fi suportate din bugetele uni -tăților administrativ-teritoriale.

Livia Caţer, directoarea gim-naziului din localitate, a dat asi -gurări că elevilor li se vorbeşteîn permanenţă despre înaintaşiilor, inclusiv despre veteraniicelui de-al doilea război mon-dial. În ajun de Paşte, au fost or-ganizate grupuri de copii careau făcut ordine la morminteleunor veterani. Atunci cînd dece -dează un veteran de război sauun veteran al învăţămîntului, seorganizează minuturi de recu le -

gere în memoria acestora. „Văinvităm la noi şi vă veţi con vin -ge de toate acestea”, ne-a spusLivia Caţer. Chiar dacă eleviinu au participat la funerariileunui veteran de război – pentruei, susţin psihologii, este o supra -solicitare emoţională – cu sigu -ranţă li se va vorbi despre el.Gimnaziul, potrivit directoarei,a pregătit, cu ocazia zilei Victo-riei, un program special care in-clude şi discuţii, şi o festivitatespecială, şi depunere de flori.

La ora actuală, Năpădeniul arămas doar cu un singur veteranal celui de-al doilea război mon -dial – Mitrofan Garabagiu. Nuse poate deplasa şi de aceea pri -măria a decis să meargă la elacasă pentru a-l felicita şi a-i în-mîna un colet.

Lucia Bacalu

Supraocupată, suprasolici ta -tă, a găsit, totuşi, timp, pentru ane asculta şi a ne ajuta. Calm,pe îndelete şi foarte accesibil,ne-a explicat ce şi cum am pu -tea face ca să ne realizăm ideile.Cineva, poate, va zîmbi în col ţulgurii: „Mare ajutor – un sfat!”.Să ştiţi că e mare ajutor, uneori– mult mai mare decît un sac cubani. Bineînţeles, dacă te ducecapul şi să-l transpui în viaţă.

Acel moment de anul trecut

a constituit un nou început pen-tru „Expresul”, fapt pentru careastăzi, cu prilejul Zilei mondi-ale a libertăţii presei, îi ex pri mămdoamnei Svetlana Cio banu mul - ţumirile noastre publice.

Graţie ajutorului acordat, amreuşit, ulterior, să investim circa80 de mii de lei pentru îmbu nă -tăţirea bazei materiale a redac -ţiei, am reuşit să creăm un nouloc de muncă, să mărim consi de - rabil aria de difuzare a „Expre-

sului”, dar şi tirajul, am reuşitsă schimbăm „faţa” publicaţieişi să mergem înainte mult maiîncrezuţi în forţele proprii.

Vă mulţumim, doamnă Cio -ba nu.

P.S. Oricine doreşte să spu năun mulţumesc din suflet o poateface prin intermediul „Ex pre -sului”. Vom oferi cu plăcere şiabsolut dezinteresat spaţiu pen-tru asemenea declaraţii.

Nu e tîrziu niciodată să spui mulţumesc

Ultimii veterani ai celui de-al doilea război mondial: uitaţi sau omagiaţi?

Acum un an, ne aflam într-o dilemă. Parcă ştiam ce nedorim, dar nu ştiam cum am putea realiza ceea ce nedoream. Aveam nevoie de un imbold, de o încurajare, de un sfat. Au venit toate, în scurt timp, de la SvetlanaCiobanu, directorul Centrului Regional de DezvoltareDurabilă Ungheni.

În ziua de 27 aprilie, în sala de şedinţe a primăriei Ungheni a avut loc prezentarea şi jurizareaideilor de antrepenoriat dezvoltateîn cadrul cursului de formare:“Inovaţia, fundament pentruiniţierea antrprenoriatului”, eveniment organizat de Asociaţia pentru caritate şi asistenţă socială “Acasă”.

Nouă idei au fost prezentate şi toatenouă au fost despre şi pentru copii. Au fostprezentate planuri de afaceri cu diferiteactivităţi vocaţioanle, au fost dezvoltateidei cu activităţi de terapie prin nisip, ac ti -vităţi teatrale, de călire şi prevenire a alergi-ilor, activităţi de dezvoltare a gîndirii, deco rectare a vorbirii, un serviciu de agre-ment pentru copii şi părinţi.

Potrivit organizatorilor, toate ideile deproiect au fost nu doar foarte bune, ci şi aufost prezentate cu succes.

Locul I în topul ideilor de proiect i-arevenit Mariei Calchei, psiholog la Centrul“Casă pentru toţi” cu planul de afaceri“Servicii de intervenţie timpurie pentrucopii prin terapia jocului în nisip”. Astfel,dînsa şi-a adjudecat dreptul de a aplica,pentru finanţare, la Fundaţia olandeză“Jani vo”. Pe locul doi s-au clasat ideile pro-puse de Ion Bouroş, membru al AO “Sprijinşi speranţă”, şi Emilia Cucuruzac, direc-toarea grădiniţei “Guguţă” din Un gheni.Cei doi au primit cîte 500 de euro din parteaPri mă riei Ungheni, partenerul de bază alAso ci aţiei “Acasă”.

Jurizarea ideilor a constituit finalul unuicurs desfăşurat în perioada 16 martie-27 ap -rilie în oraşul Ungheni. „Este vorba de un

program de training pentru dezvoltareaantreprenoriatului social sau, cum se maispune la noi, dezvoltarea businessului înrîn durile asociaţilor care nu au putut facebani din activităţi”, a explicat Victoria Ru -su-Burlea, manager de departament în Aso -ciaţia „Acasă”.

Natalia Junghietu

Nouă idei şi toate nouă despre şi pentru copii

Pe data de 5 mai, la Năpădeni a fost petrecut pe ultimuldrum Victor Nemţanu, veteran al războiului al doileamondial, invalid de război. Avea 88 de ani. După război a revenit acasă şi a muncit toată viaţa în gospodăriaagricolă din localitate.

Ziua de 9 mai este ziua comemorării celor care au luptat încel de al doilea război mondial, asigurînd un viitor paşnic pen-tru noi şi urmaşii noştri.

Pe lîngă comemorarea celor căzuţi pe cîmpul de luptă, co-munitatea europeană sărbătoreşte la 9 mai Ziua Europei, zi încare demnitatea umană, drepturile omului evidenţiază acelevalori, pe care noi tindem să le avem la baza societăţii noastre.

În semn de omagiu şi memorie veşnică tuturor eroilor nea-mului care-şi dorm somnul de veci în glia strămoşească sau înpămînt străin, cu adîncă plecăciune aprindem candela recu -noştinţei.

Cu acest prilej, vă adresez cele mai calde felicitări, dorindu-văsă aveţi parte de sănătate, putere de viaţă, pace, înţelegere şiprosperitate.

Cu înalte consideraţiuni, Vasile Bîtca,

preşedintele raionului Nisporeni,

Consiliul raional Nisporeni

Multstimați veterani,Se împlinesc 67 de ani de la Marea Victorie asupra fascis-

mului. Prin faptele dumneavoastră ați demonstrat că sîntețimodel de onoare și credință pe care generația de azi trebuiesă se sprijine pentru a construi un prezent și un viitor mai bunpentru țara noastră. Dîrzenia și dragostea față de plaiulstrămoșesc au constituit valorile la care v-ați raportat perma-nent în viață.

Pentru toate acestea, pentru că ne-ați adus eliberarea vămulțumim din suflet, ne închinăm în fața dumneavoastră, ex-primîndu-ne sincera și profunda noastră recunoștință.

În numele Consiliului raional, al meu personal, vă felicit dintoată inima cu ocazia Zilei Victoriei și comemorării eroilor. Cuacest prilej felicit familiile dumneavoastră, rudele și apropiațiidumneavoastră, toți locuitorii raionului Ungheni.

Să nu renunțăm niciodată la istoria noastră, la eroii noștri,să rămînem pentru totdeauna recunoscători față de cei carene-au adus libertatea. Fie veșnică amintirea celor care și-au datviața pentru noi. Dorim ca eroismul dumneavoastră să ni-llăsați ca moștenire, căci astăzi bunăstarea nu se poate realizaîntr-o lume sfîșiată de războaie și terorism.

Cu respect, Iurie Toma,

președintele raionului Ungheni

Luni, 7 mai. Mare sărbătoare înţară! Sute de cetăţeni, în majoritatefunctionari şi funcţionăraşi din toatecolţurile Republicii Moldova au por-nit spre Chişinău. Ce mai, prim-mi -nistrul Vlad Filat îşi sărbătorea ziuade naştere, iar ei nu puteau rata oca -zia de a veni cu pocloane în faţa dom -niei sale.

Personal, nu m-ar fi deranjat deloc această sărbătoare“populară” şi, poate, chiar m-aş fi bucurat pentru Vlad Filat,dacă o bună parte dintre cei ce au venit la Guvern sau la sediulpartidului pentru a-l felicita pe omagiat, nu ar fi trebuit să fie,în acea zi, la serviciu. Funcţionari publilci, plătiţi din banii con-tribuabilior, adică ai nostri, ai tuturor, în loc să-şi caute detreabă, să încerce măcar să soluţioneze numeroasele problemede care nu mai putem scăpa, au lăsat totul în voia Domnuluişi… fuga la Filat.

S-a gîndit oare cineva să calculeze pierderile din acea zi? Or,în multe cazuri, oamenii s-au deplasat cu maşinile de serviciu.Sigur, acum vor spune că au avut multă treabă la Chişinău şi,printre altele, au intrat doar pentru cîteva clipe să-l felicite peprim-ministru sau pe şeful lor de partid. E arhicunoscut: înR.Moldova trebuie să stai bine cu şefii, să te închini în faţa lorcu ocazie şi fără. În caz contrar, rişti să pierzi totul, chiar dacăeşti un bun profesionist, chiar dacă eşti un om de onoare, chiardacă îţi doreşti din toată inima să pui umărul la schimbareapromisă.

Dar prim-ministrul? De ce a acceptat să piardă o zi demuncă, adunînd buchete de flori şi cadouri peste cadouri? Oarecrede că toţi cei ce l-au felicitat au fost sinceri? Pun mîna în foc:majoritatea au venit să felicite postul şi nu omul. Cîţi mai mergazi la fostul prim-ministru, Vasile Tarlev, de exemplu, ca să-iaducă pocloane?

Am văzut, cu ochii mei, un ordin semnat de un ministru, princare se interzice organizarea zilelor de naştere în instituţiile deînvăţămînt. Ce exemplu dă în acest caz şeful cabinetului deminiştri?

Şi, dacă altfel nu se poate, propun să fie instituite în R.Moldova noi sărbători, că tot ne place să sărbătorim. Ziuapreşedintelui statului, ziua preşedintelui Parlamentului, ziuaprim-ministrului, ziua ministrului X sau Y şi tot aşa mai departe.Toate aceste zile să fie declarate, prin lege, zile nelucrătoare.Dacă e să sărbătorim, atunci să sărbătorim! În localităţile dinafara Chişinăului instituim ziua preşedintilor de raioane, ziuaprimarilor. Dar, atenţie! Fiecare cu ziua lui, nu toţi într-o zi. Şidin nou declarăm zile nelucrătoare. Ca la noi, la nimenea!

Apropo, vă imaginaţi cum ar veni lume peste lume, la fiecareaniversare, să-l felicite pe Barack Obama sau pe Angela Mer -kel? Nu. Căci acolo oamenii muncesc şi trăiesc bine. La noi –sărbătoresc şi trăiesc.

Esențial cu Lucia Bacalu

Dacă e să sărbătorim, atuncisă sărbătorim!

Lucia Bacalu – noul preşedinte al AsociaţieiPresei Independente (API)

La adunarea generală a membrilor API, din 3 mai, Lucia Bacalu, di-rectoarea ziarului „Expresul”, a fost aleasă în funcţia de preşedintă aAPI pentru un mandat de doi ani.

„Mă bucur pentru încrederea acordată şi voi face tot posibilul ca APIsă evolueze şi să se dezvolte în continuare”, a declarat dînsa. Vice pre -şedinte a fost reales Tudor Iaşcenco, directorul ziarului „Cuvântul” Re -zi na. „Pentru mine API reprezintă unul din cei trei piloni importanţi dinviaţă, alături de familie şi „Cuvântul”. Asociaţia a făcut multe pentrupresă şi continuă să ridice mass-media la nivelul puterii a patra”, a dec -larat dînsul.

În funcţia de director executiv a fost reconfirmat Petru Macovei.API numără 24 de membri, inclusiv 16 ziare locale şi naţionale, o

agenţie de ştiri, o organizaţie de media şi şase jurnalişti liber profe si -onişti. (După “APIinfo”)

Page 3: Expresul NR 223

Uniunea Transportatorilor şi Drumarilor solicită majorarea tarifelor la călătoriile interurbane de 2,5 ori. În caz contrar, aceștia anunță că vor fi nevoiți să suspende pentru o zi toate rutele. În prezent, călătorii achită 38 lei pentru 100 km. De notat că tariful la călătoriile interurbane nu a fost majorat din anul 2009. (Unimedia.md)

3Expresul

OpiniiActual

Vineri, 11 mai

În anul curent, primăria Milești s-aimplicat ca niciodată în organizarea șidesfășurarea sărbătorii satului. Potrivitlui Andrei Mărcuță, secretarul consiliu-lui local, în acest sens au fost alocate dinbugetul local 10 mii de lei. „Din aceștibani au fost procurate produse alimen ta -re pentru masa de sărbătoare a satului șili s-a plătit muzicanţilor care au cîntat cuaceastă ocazie”, a menționat pentru ”Ex-presul”, Andrei Mărcuță.

Sărbătoarea propriu-zisă a început încel mai iubit de către săteni loc – vestitul

parc de la Mileşti. Aici a fost amenajatăo masă imensă, cu o lungime de 30 demetri. Gospodinele satului au pregătitbucate alese, iar gospodarii au turnat vindin cel mai bun tuturor oaspeților.

Pe parcursul zilei, potrivit unei tra di -ții încetăţenite cu mulţi ani în urmă, afost disputat şi un meci de fotbal. Mileş -tenii i-au avut în calitate de oaspeţi pe fot -baliştii din Boldurești. Gazdele nu le-audat nici o şansă celor din Bol du reşti, în -vingîndu-i cu un scor net - 5:0.

Nici muzica de voie bună nu a fost lip -să la hram. A venit să facă veselie pentrumileșteni formația folclorică ”Ciutura”din satul Cetireni, raionul Ungheni.

„Prin activitățile întreprinse la hramulsatului ne-am dorit să reînviem în comu-nitatea noastră tradițiile de Sfîntul Ghe-orghe”, a accentuat în încheiere AndreiMărcuță. Dînsul a dat asigurări că și înanii următori conducerea satului se vaimplica în organizarea unei sărbători dezile mari a satului.

Satul Milești este o localitate mare,cu o populaţie de peste 3000 de cetăţenişi o istorie seculară. În acest an, satul asărbătorit aniversarea a 552-a de la pri -ma atestare documentară.

Ina Landa

Mileștenii uniți la o masă de sărbătoare

Stimaţi veterani, stimaţi ungheneni,Primăria Ungheni vă adresează sincere felicitări şi urări de bine cu prile-

jul Zilei Victoriei. Consemnînd cea de-a 67-a aniversare de la victoriaasupra fascismului, permiteţi-mi să-mi exprim res pectul faţă de veteranii şiinvalizii de război. Este de datoria noas tră şi o chestiune de onoare în apăstra memoria fiecărui veteran, fi ecărui participant la război.

Sîntem convinşi că bunăstarea şi prosperitatea nu se pot realiza într-olume sfîşiată de războaie şi terorism, că numai pacea şi înţelegerea asigurăliniştea şi bunăstarea omenirii.

Vă urez multă sănătate, pace-n suflet şi să fiţi înconjuraţi de atenţiacelor din jur.

Cu respect, Alexandru Ambros,primarul oraşului Ungheni

Stimaţi cetăţeni, Ziua Europei, sărbătorită pe 9 mai, zi în care s-a constituit marea familie

a Europei, semnifică dorinţa de apropiere între toate ţările continentului eu-ropean. Prin sărbătorirea Zilei Europei ne arătăm ataşamentul la principiilecare au clădit o comunitate bazată pe democraţie, respectarea drepturiloromului, bunăstarea cetăţenilor, prietenia şi colaborarea dintre ţările şipopoarele europene. Cu acest prilej, Primăria oraşului Ungheni aduce tu-turor sincere felicitări cu urări de sănătate, prosperitate şi un viitor european.

Fie ca această zi să rămînă în istoria continentului, o zi în care să trăimsentimentul deplin al vieţii în libertate, înţelegere între naţiuni şi respectreciproc.

Cu respect, Alexandru Ambros,primarul oraşului Ungheni

Pe 20 mai 2012, cu începere de la ora 10:00, pe stadionul orăşenesc va avealoc sărbătoarea tradiţională „Ziua Sportivului”.

Pe parcursul zilei vor avea loc competiţii la: atletism, mini-fotbal, volei,baschet, joc de dame, şah, tenis de masă, ridicarea gre u tăţilor de 24 kg, tragereaotgonului, „La start cu toată familia”, lup ta naţională „trînta”, veloturism.

Vă invităm la stadion!

În atenţia contribuabililor din oraşul Ungheni Serviciul de colectare a impozitelor din cadrul Primăriei Un gheni vă

informează că, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, plătitoriiimpozitului pe bunurile imobiliare care vor achita, pînă la 30 iunie 2012, sumaintegrală a impozitelor pentru anul curent, vor beneficia de o reducere cu 15 lasută din suma impozitelor calculate pentru anul fiscal în curs.

Plăţile se efectuează la filialele Băncii de Economi.În cazul apariţiei unor neclarităţi sau întrebări privind calculul, achitarea sau

recepţionarea avizului de plată, vă adresaţi la Serviciul de colectare a impozi -te lor din cadrul Primăriei Ungheni, biroul 208.

Telefon: 23994.

COMUNICAT INFORMATIVLa data de 30 mai 2012, ora 10-00, Primăria Ungheni desfăşoară licitaţia „cu strigare” devînzare-cumpărare, locaţiune şi arendare a loturilor proprietate publică:Lot nr. 1 – teren public, 0,3376 hectare, nr. cadastral 9201101155, situat pe str. MihaiViteazul f/n, preajma clubului, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţie,preţ iniţial 450000 lei;Lot nr. 2 – teren public, 0,0234 hectare, nr. cadastral 9201104559, situat pe str. Boicof/n, preajma sediului SA „Comgaz-Plus”, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă:construcţie, preţ iniţial 50000 lei;Lot nr. 3 – teren public, 0,0062 hectare, nr. cadastral 9201108278, situat pe str. Iaşului,preajma blocului nr.56, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţie garaj,preţ iniţial 18000 lei;Lot nr. 4 – teren public, 0,0266 hectare, nr. cadastral 9201101451, situat pe str. Arghezif/n, preajma casei nr.94, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţiecomercială, preţ iniţial 50000 lei;Lot nr. 5 – teren public, 0,0068 hectare, nr. cadastral 9201106593, situat pe str. Alecsandrif/n, preajma construcţiei proprietate ÎI ”Maria Postolachi”, pentru vînzare-cumpărare,mod de folosinţă: extindere construcţie comercială, preţ iniţial 60000 lei;Lot nr. 6 – teren public, 0,002 hectare, nr. cadastral 9201104826, situat pe str. Boico 14,pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţie anexă, preţ iniţial 18000 lei;Lot nr. 7 – teren public, 0,0045 hectare, nr. cadastral 9201103861, situat pe str. MironCostin f/n, preajma blocului nr.1, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţieanexă la bloc, preţ iniţial 30000 lei;Lot nr. 8 – teren public, 0,0024 hectare, nr. cadastral 9201103859, situat pe str. Oranjerieif/n, preajma Coop. Garaje nr.1, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţiegaraj, preţ iniţial 18000 lei;Lot nr. 9 – teren public, 0,0009 hectare, nr. cadastral 9201106595, situat pe str. Naţionalăf/n, preajma blocului nr. 49, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţieanexă la bloc, preţ iniţial 9000 lei;Lot nr. 10 – teren public, 0,078 hectare, nr. cadastral 9201107580, situat pe str. Grădinilor18, pentru arendare, termen 10 ani, mod de folosinţă: grădini, preţ iniţial 300 lei/an;Lot nr. 11 – teren public, 0,076 hectare, nr. cadastral 9201113475, situat pe str. Caragialef/n, preajma blocului nr.nr. 3 şi 5, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţiegaraje, preţ iniţial 180000 lei;Lot nr. 12 – teren public, 0,0578 hectare, nr. cadastral 9201101424, situat pe str. Arghezi 59,pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţie locativă, preţ iniţial 120000 lei;Lot nr. 13 – încăpere, 15,0 m.p., situată pe str. Bălcescu 9, incinta Palatului de cultură,pentru locaţiune, termen 10 ani, mod de folosinţă: oficiu, preţ iniţial 7 000 lei/an;Lot nr. 14 – încăpere, 15,0 m.p., situată pe str. Bălcescu 9, incinta Palatului de cultură,pentru locaţiune, termen 10 ani, mod de folosinţă: oficiu, preţ iniţial 7 000 lei/an;Lot nr. 15 – teren public, 0,0028 hectare, nr. cadastral 9201106596, situat pe str. Romanăf/n, preajma blocului nr. 112, pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţiegaraj, preţ iniţial 18000 lei;Lot nr. 16 – teren public, 0,007 hectare, nr. cadastral 9201106594, situat pe str. Naţională5, preajma construcţiei proprietate SRL ”Nicolina”, pentru vînzare-cumpărare, mod defolosinţă: extindere construcţie terasă comercială, preţ iniţial 60000 lei;Lot nr. 17 – teren public, 0,0028 hectare, nr. cadastral 9201108274, situat pe str. Naţională 46,pentru vînzare-cumpărare, mod de folosinţă: construcţie anexă la bloc, preţ iniţial 18000 lei.Acontul constituie 10 % din preţul iniţial al lotului. Taxa de participare: persoane fiziceşi juridice – 200 lei. Documentele de participare la licitaţie vor fi primite pînă la 29 mai2012, ora 10-00, în biroul 206. Relaţii la tel. (0236) 2 25 77; 2 36 96.

Știri din Primăria Ungheni P

Locuitorii satului Milești, raionulNisporeni, n-au mai sărbătorit de-mult cu atîta fast hramul localitățiilor. Chiar de dimineață, pe data de 6mai, cînd creștinii îl cinstesc peSfîntul Gheorghe, la slujba divinăoficiată în biserica satului de cătrepărintele Vitalie Cozari s-a adunatlume peste lume. Nu a lipsit niciprimarul de Milești, Petru Leucă.

Jurnalul din tren

Au furat,dom’le, tot...

Iarăşi aud glasul roţilor detren, care fac cîte două bătăi lao anumită perioadă de timp,de parcă ar fi pendulul unuiceas gigant, ceas care dea pă -nă kilometri distanţă între oa-meni, ceas care ascultă şi îm -părtăşeşte poveştile fiecăruia,le înţelege, le compătimeşte.

De această dată, stau pe obancă de patru persoane. Lîn -gă mine e un domn de vreo 70-75 de ani. Vizavi - o doamnăpensionară-pedadog de la ţarăşi un tînăr student la colegiu cucăşti în urechi. Discuţia o în-cepe domnul. Dînsul se plîn -ge de viaţa grea, de pensia mi -că, de integrarea în UE a uneiţări dezintegrate, se plînge cănu poate ajunge la fiica sa ca -re locuieşte în stînga Nistru-lui. Doamna, la rîndul ei, îizi ce că a lucrat în şcoală 40

de ani şi acum îi este ruşinede pensia pe care o primeşte.Dacă nu ar trăi la ţară, unde arecîteva capre, găini, oi şi altevietăţi, nu ştie cum s-ar des-curca. ,,Iată, ei îşi mărescsalariile cu 30-60 %, iar nouăne majorează pensiile doar cu9-10%”, spune, privind pe geamruşinată, de parcă ar fi ea vi no -vată de mizeria în care trăieşte.

,,Da... Ţara-i mică, hoţi îsmulţi”, adaugă, compăti mi tor,bărbatul. „Au furat, dom’le,tot. Ruşii au venit şi ne-au fu -rat şi nojiţele cu care ne legamopincile. Ei legau cu ele care -le pline cu grînele noastre...Apoi ne-au furat limba, pă -mîn tul, credinţa, tot. Cînd aînceput mişcărea de renaşterenaţională, am crezut că se vaface dreptate. Dar şi acele spe - ranţe ni le-au furat. Au priva-tizat ţara cu bonurile noastrepatrimoniale, pe care ni le-aufurat. Ei şi? Stă cineva lapuşcărie?”.

Bătrînul face o pauză, apoicontinuă îndurerat: ,,Cînd,flă mînzi şi disperaţi, am în-ceput să visăm la cîrnaţul şipîinea ieftină, i-am votat pecomunişti. Dar ei au furat ceeanu au dovedit pînă la 1991. Şirevolta sinceră a tinerilor, dela 7 aprilie, tot a fost furată.De către unii - pentru a arăta„кто здесь царь” (cine e ţarulaici), iar de alţii - pentru aajunge la putere. De ce pînă azinimeni din cei ce au schinjuittinerii nu stă la puşcărie?”.

Îl podidesc lacrimile. Băt -rînul povesteşte cum nepotulsău a fost reţinut timp de treizile şi maltratat în comisariat.Acum, spune, băiatul e plecatpeste hotare şi nici nu maivrea să audă de Moldova.„Oare pentru asta am stat euîn tranşee la război? Ca nepo-tul meu să urască peticul istade pămînt, pe care eu l-am udatcu sudoarea mea, lucrînd pes -te 40 de ani în kolhoz?”.

Intervine şi doamna, careadaugă: „Şi ziua de 1 mai a fostfurată. Tot de profitori. Undes-a mai aflat ca sindicatele săiasă la miting cu guvernul?S-au vîndut toţi. Halal de noişi ruşine de ei”.

,,Da... Iaca vine şi 9 mai.Iar o să ne amăgească cu cîte -va „kapeici” şi cu ceva acolo.Iar fiecare o să vrea să facă săr - bătoarea lui. O furat tot, dom’le.O furat tot...”, încheie, îngîn-durat, moşul.

Constantin Uzdriș[email protected]

Pe parcursul lunilor mar-tie-aprilie, pe teritoriul raio -nu lui Nisporeni s-au produsşapte incendii: şase - în sec-torul locativ şi unul - la unobiectiv al unei firme de con -strucţii.

Prejudiciile materiale auconstituit aproximativ 55150lei. Motivele incendiilor aufost diverse: încălcarea regu -lilor de exploatare a sobelorde încălzit, imprudenţa în tim -pul fumatului, jocul cu foculal copiilor, construcţia greşităa sobelor, dar şi incendieriintenţionate.

Într-un incendiu a decedato bătrînă în vîrstă de 76 de anidin satul Boldureşti. Tragedias-a produs la data de 2 martie.

Odată cu începerea sezo -nului de primăvară-vară, res -pectiv curăţarea terenuriloradiacente caselor de locuit şi

a terenurilor agricole, au fostprovocate de către cetăţeniincendieri ale ierbii uscate şia gunoiului de pe acestea, pre -cum şi în apropierea păduri -lor. Pentru lichidarea focare -lor de ardere a fost nevoie de15 intervenţii ale pompierilor.De notat că astfel de incen di -eri sînt provocate nu doar pri -măvara, ci şi toamna sau înpe rioada secetei.

Avînd în vedere cele men -ţi onate, rugăm cetăţenii să fiemai prudenţi şi să nu admităincendierea anumitor porţiunide terenuri agricole neprelu-crate. Or, în urma extinderiifocarelor de ardere pot fi adu -se daune considerabile atîtculturilor agricole, cît şi pă -durilor, focul ajungînd uneorişi în apropierea caselor delocuit.

În caz de izbucnire a unui

incendiu, cetăţenii din loca li -tăţile rurale trebuie să apelezela primărie, pentru a chematehnica de intervenţie la in-cendiu şi formaţiunea bene -volă de pompieri care este spe -cial creată pentru localizarea

primară a incendiului, pînă lasosirea pompierilor.

Grigore Rîlea, şef Serviciu apărare

împotriva incendiilor,Secţia Situaţii

Excepţionale Nisporeni

Statistica ultimilor două luni: o persoană decedată şi peste 55 mii de lei prejudicii materiale

Compania Naţională de Asigurări în Medicină

atenţioneazăProprietariii de teren agricol

pot să procure poliţa de asigurare medicală pînă la data de 31 octombrie 2012,

cu reducere de 75% - 745,5 lei.

CNAM – alături de voi!CNAM – alături de populaţie!

Sănătatea e prioritară! Asigur-o!Agenţia teritorială CNAM:

Ungheni, str. Romană 27A, bir. 12Tel.: (236) 22736. Linia fierbinte: 0-800-99999

Page 4: Expresul NR 223

ediţia nr. 5(18)pagină nediscriminare,editată de asociaţia presei independente (api)

Această publicaţie este editată cu sprijinul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.

Opiniile exprimate în această publicaţie aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia Fundaţiei.

Sfatul JuriStului

Rubrică susţinută de jurista

Doina Ioana Străisteanu

Rubrică susţinută de jurista Doina Ioana Străisteanu

Poate termenul de prescripţie să fie o piedică în desfăşurarea urmăririi penale?

Ion Cujbă, or. Chişinău

Da, poate. Termenul de prescrip-ţie există nu doar în dreptul civil, ci şi în dreptul penal şi prevede că după trecerea anilor, persoana care a co-mis infracţiunea, nu poate fi atrasă la răspundere penală. În dependenţă de gravitatea infracţiunii, termenul de prescripţie va fi mai mic sau mai mare. Spre exemplu: dacă a fost comis un furt, după trecerea a doi ani din ziua furtului, făptaşul nu va putea fi atras la răspundere, iar pentru omor, persoa-na va putea fi pasibilă de răspundere penală doar în următorii 25 de ani din ziua comiterii infracţiunii.

Care este perioada maximă de reţinere a unei persoane în izolatorul de detenţie preventivă?

Vasile Bârliba, s. Pituşca,

raionul Călăraşi

Reţinerea unei persoane într-un izo-lator de detenţie preventivă nu poate dura mai mult de 72 de ore. Ulterior, doar judecătorul de instrucţie decide prelungirea termenului de arest.

Are dreptul mama unei adolescente, ce suferă de sindromul Down, să refuze internarea copilei în Spitalul de Psihiatrie pentru anumite investigaţii medicale?

Melania Căldare, or. Chişinău

Internarea în spital poate fi necesa-ră pentru confirmarea stării sănătăţii copilului, în baza cărora se va stabili dacă are dreptul la pensia pentru inva-liditate. Până la atingerea vârstei de 18 ani a copilulului, părintele, în calitate de reprezentant legal, poate lua decizia finală în locul minorului, însă opinia lui, indiferent de starea sănătăţii, tre-buie cerută.

DICŢIONAR JURIDIC

Patru tineri din Orhei nu pot să-şi perfecteze paşapoarte, fiindcă angajaţi de la Secţia de evidenţă şi documentare a populaţiei din localitate i-au anunţat că nu îşi pot face actele singuri deoarece „se vede că au dizabilităţi mintale”.

Vadim, Vitalie, Constantin şi Ion, de mici copii, au crescut în Casa inter-nat pentru copii cu deficiențe mintale din oraşul Orhei. Acum ei sunt ma-turi, având între 20 şi 38 de ani.

Tinerii sunt cu dizabilități mintale ușoare. Din octombrie 2011 ei s-au mutat de la Casa internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei într-o locuință oferită în cadrul unui servi-ciu social din localitate. Serviciul so-cial „Locuința protejată” este destinat adulţilor cu dizabilități intelectuale uşoare, care au un grad înalt de inde-pendenţă şi uşor se pot integra în so-cietate. Fiindcă nici unul din ei nu au paşapoarte, în ianuarie a.c., ei au mers la Secţia de evidenţă şi documentare a populaţiei din oraşul Orhei pentru a-şi perfecta actele necesare. Aici însă, angajaţii le-au refuzat eliberarea paşa-poartelor, pe motiv că au dizabilităţi.

Vadim povesteşte că atunci când au mers prima oară la Secţia de evidenţă şi documentare a populaţiei, o doam-nă de la ghişeu le-a refuzat solicitarea. „Noi ne-am dus doar să întrebăm ce acte ar trebui să pregătim pentru a ne face paşapoarte, dar o femeie ne-a spus că noi nu putem să ne facem aceste acte, deoarece venim de la internat şi asta se vede”, spune Vadim.

Vitalie, fratele său, susţine că an-gajata i-ar fi întrebat dacă tinerii ştiu carte. „Ne-a întrebat dacă ştim să nu-mărăm şi să citim”, spune tânărul.

„Tinerii au dizabilităţi intelectuale şi „asta se vede”

Ion Digori, asistentul social al „Lo-cuinţei protejate” din oraşul Orhei, una din persoanele care îi ajută în activită-ţile zilnice pe tineri, afirmă că la Secţia de evidenţă şi documentare a popula-ţiei din Orhei li s-a spus că tinerii vor deţine paşapoarte doar atunci când vor avea un reprezentant legal care ar putea lua decizii în locul lor.

Contactată de noi pentru a explica refuzul, Lidia Dogot, inspector la Sec-ţia de evidenţă şi documentare a po-pulaţiei din Orhei, cea care a refuzat verbal primirea documentelor de la tineri, a ezitat să vorbească cu repor-terul Asociaţiei Presei Independente. „La ei este un caz mai deosebit, iar eu le-am spus ce scrie în lege. Nu vreau să mai vorbesc. Şefa vă va explica toa-tă situaţia”, conchide Lidia Dogot.

Ala Ştirbate, şefa Secţiei de Evi-denţă şi Documentare a populaţiei din Orhei, susţine că băieţii au retard mintal grav, adică avansat. „Ca dia-

gnostic medical ei sunt în incapacitate de exerciţiu, de aceea noi le-am cerut ca ei să fie reprezentaţi de un repre-zentant legal, care să acţioneze în nu-mele lor. Din discuţiile cu aceşti tineri, am observat că ei nu sunt capabili să argumenteze pentru ce le trebuie pa-şapoartele. Se văd că au dizabilităţi mintale”, menţionează Ala Ştirbate.

Este caz clar de discriminareEleonora Andriuţă, jurista Asoci-

aţia Keystone Human Services Inter-national Moldova, afirmă că acest caz este unul de discriminare vădită, iar ti-nerii au dreptul să-şi perfecteze acte de identitate. „Incapacitatea de exerciţiu a oricărei persoane fizice se stabileşte doar printr-o hotărâre a instanţei de judecată. O specificare aparte în car-netul medical sau orice alt certificat nu este temei pentru a le refuza acestor persoane să-şi perfecteze paşapoarte-le”, explică Eleonora Andriuţă.

Jurista susţine că atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească care ar declara tinerii în incapacitate de exerci-ţiu, ei nu au nevoie de un reprezentant legal care să acţioneze în numele lor.

Şi Vasile Cuşca, şeful Direcţiei po-litici de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, susţine că aceşti tineri au dreptul să-şi perfecteze paşapoarte, indiferent de gradul lor de invaliditate. „În certi-ficatul medical este scris doar gradul de invaliditate, fără să fie specificată boala de care suferă. Eu presupun că reprezentanţii Secţiei de evidenţă şi documentare a populaţiei din Orhei s-au uitat doar la cum arată fizic aces-te persoane. Atâta timp cât tinerii nu sunt lipsiţi de capacitatea de exerciţiu, ei sunt în drept şi capabili să-şi facă ac-tele”, afirmă Vasile Cuşca.

De aceeaşi părere este şi Alexandru Doni, şef-adjunct al Direcţiei de Evi-

denţă a Persoanelor şi Cetăţeniei din cadrul Întreprinderii de Stat „Registru”. „Funcţionarul public în acest caz tre-buie să se documenteze dacă există sau nu o hotărâre judecătorească prin care persoana este în incapacitate de exer-ciţiu pe motiv că are dizabilităţi. Dacă hotărârea există, atunci persoana cu dizabilităţi trebuie să aibă un reprezen-tant legal, iar dacă nu există o hotărâre în acest sens, atunci această persoană are dreptul să-şi facă paşaportul fără ca funcţionarul public să-i pună piedici”, explică Alexandru Doni.

Ion Cibotărică, vicepreşedinte-le Centrului de Asistenţă Juridică a Persoanelor cu Dizabilităţi, afirmă că în Republica Moldova persoanele cu dizabilităţi atât intelectuale cât şi fizice sunt discriminate de multe ori de func-ţionarii publici. „Dacă acel funcţionar vede o persoană cu dizabilităţi la ghi-şeu, fără să analizeze solicitarea lui, îi cere să vină cu un reprezentant legal, cu toate că ei nu sunt lipsiţi de capacitatea de exerciţiu. Legislaţia actuală a ţării în domeniul capacităţii juridice/tutelare nu corespunde standardelor europene. Persoanele cu dizabilitaţi mintale pot fi declarate incapabile, în condiţiile art. 24 Cod civil al RM. Atunci când per-soana suportă un aşa zis „deces civil”, voinţa ei încetează să existe şi este în-locuită în totalitate cu cea a tutorelui” explică Ion Cibotărică.

Vicepreşedintele Centrului de Asis-tenţă Juridică a Persoanelor cu Dizabi-lităţi afirmă însă că această prevedere din Codul Civil contravine cu prevede-rile din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, care stipulează că persoanele cu dizabilităţi beneficiază de aceeaşi capacitate juridică ca şi alte persoane în toate aspectele vieţii.

Lilia ZAHARIA

Pentru că au dizabilităţi, patru tineri nu pot să-şi perfecteze acte de identitate

Rubrică susţinută de jurista Doina Ioana Străisteanu

LINIA VERDE

În cadrul Institutului de Reforme

Penale (IRP) funcţionează linia verde -

022 92-51-71 – la care orice migrant poate

beneficia de consultanţă juridică.

Linia verde este disponibilă de

luni până vineri, în intervalul

orelor 09:00 - 18:00. Apelurile

sunt recepţionate de un jurist

independent din cadrul IRP, care va

acorda consultanţă juridică gratuită

privind drepturile migranţilor.

Secesiune — acţiunea unui grup de a separa, de a despărţi de o colectivitate, de un teritoriu, de un stat din care a făcut parte, în vederea reunirii cu alt stat sau a întemeierii unui stat nou.

Dreptul de uzufruct — este dreptul unei persoane de a se bucura de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa. Spre exemplu: un fermier îngrijeşte de o livadă de mere şi culege fructele, le vinde sau produce dulceaţă pe care o comercializează şi trage foloase financiare, dar livada nu îi aparţine cu drept de proprietate lui, ci altei persoane.

Page 5: Expresul NR 223

În nr. 17 din 04.05.2012, zia -rul Expresul mă acuză că ros-tesc neadevăruri. Dragii mei, nupot spune decât că m-aţi flatatcu atenţia ce o acordaţi umileimele persoane, iar concluziacare o fac este că, iată, vorbelemele nu s-au pierdut în vânt, ciau atins simţul auditiv al cuiva.

Între altele, mi se reproşeazăcă în discursul meu, pe 28 mar-tie, în Piaţa Primăriei la mitin-gul prilejuit de aniversarea a100 de ani de la Unirea Basara-biei cu România, subsemnatultare „a mai plâns” că oraşul Un -gheni este împânzit de reclamăîn rusă, învinuind autorităţilelo cale unghenene de nepăsareîn privinţa respectării legislaţieilingvistice a Republicii Moldo -va.

În replică, vă relatez că lui

Iucal nu-i stă în caracter să se„plângă”, aşa cum însinuează,patetic şi cu multă ardoare, au-toarea materialului. La mitingulcu pricina am enunţat o situaţiereală, în privinţa căreia m-amdocumentat temeinic, lucru pecare îl consider obligatoriu, înspecial, pentru un ziarist. Prob-lema însă e că cel ce nu doreştesă vadă nu vede. Astfel, dacă aţifi dorit să fiţi obiectivi, să dove -diţi că pe lângă cel auditiv aveţişi un bun simţ vizual, nu era ne -cesar să vă osândiţi să mergeţitocmai pe str. Naţională, unde,de altfel, există destule mostrede reclamă rusă. Era deajuns săvă învârtiţi doar un pic în jurulsediului care vă găzduieşte şi săvedeţi că aveţi destule exemplecare să vă deschidă „ochii prop -rii” pe care îi invocaţi.

În ceea ce priveşte afirma ţi -ile dlui P. Langa, acestea denotăinfantilismul unor administraţii,de ieri şi de azi, care au datoria

să vegheze asupra respectăriilegilor statului pe teritoriul în -credinţat spre gestionare de căt -re cetăţean prin mandat, inclu -siv a Legii cu privire la funcţio -narea limbilor pe teritoriul Re-publicii Moldova.

În rest, consider că acuzaţiilepe care ni le aducem acum sunt

o formă de implicare, care măbucură, pentru că nu mai putemvorbi despre ignoranţă. Aşadar,vă urez succes!

Vasile IucalP.S. În completare la textul în

cauză, vă expediez câteva ima -gini ce vizează subiectul. Aces-tea sunt afişate doar pe stră zilecentrale ale Ungheniului şi s-arpreta cu brio la rub rica, să zicem:„Ungheni – oraş românesc?”.

Colectate în câteva, minuteimaginile relevă o situaţie doarde suprafaţă... (V. Iu.)

Nota redacţiei: Vasile Iucalne-a trimis 15 fotografii în sus -ţi nerea afirmaţiilor sale. Am se-lectat doar cinci, cele mai ca li- tative şi de unde am reuşit săscoatem numerele de telefonsau adresele, pentru a nu facerec lamă firmelor respective.

5Expresul

Muncitorii migranţi în Rusia vor susține testul obligatoriu de limba rusă, istoria Rusiei şi elementele de bază ale legislaţiei ruse, începînd cu luna noiembrie 2012. Inițiativa vine de la președintele rus, Vladimir Putin. Conform datelor Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă din regiunea Moscova, fiecare al zecelea muncitor migrant în Moscova este moldovean. (Unimedia.md)

Actual

Vineri, 11 mai

Ctitorită în anul 1912 într-unloc ales, loc cu ferestre spreDumnezeu, cel mai curat şi maifrumos loc, actuala biserica dinpiatră „Sf. Gheorghe” din Cor -nova, Ungheni este cu adevăratun lăcaş sfînt pentru săteni. Aiciei şi-au găsit refugiul şi alinareapreţ de un secol.

Se spune că biserica dă chipomului, iar omul dă chip bise -ricii. Acelaşi lucru s-a întîmplatşi în Cornova, unde, prac tic, în-treg satul şi-a asumat responsa -bila şi, totodată, onorabila mi si -une de a contribui cu mij loacefinanciare la edificarea acesteifrumoase biserici în centrul lo -

calităţii. Peste 30 mii de ruble –atîta au adunat corno veni, peparcursul anilor 1902-1912,pentru zidirea lăcaşului sfînt însatul natal. Mulţi sînt cei careau dat din puţinul lor pentruconstruirea şi, ulterior, pastrareabisericii, astfel ca ea să rezistetimpului şi pentru ca noi, cei deastăzi, să o putem avea.

Nici timpul, nici cele douărăzboaie, şi nici regimul comu-nist nu au reuşit să dărîme zidi-rea cu care satul se mîndreşte de100 de ani. Chiar dacă nu esteprea mare şi, uneori, neîn că pă -

toare, biserica rămîne cel maicurat şi mai frumos loc al satu-lui. Împreună cu şcoala, mode -lează şi educă generaţie dupăgeneraţie.

Un secol al bisericii din Cor -no va. Nu este o perioadă marepentru omenire, dar pentru Cor -nova existenţa de un veac a bise -ricii a însemnat foarte mult. Eaa fost flacăra care a ţinut aprinsspiritul de cornovean în fiecarelocalnic. În biserică afli că exişti.Iar Cornova din cele mai vechitimpuri EXISTĂ.

Oxana Popa

Au fost obligate să ramburseze sumele indemnizaţiilor primite ilegal

Vorba e că, dacă revine laserviciu, femeia respectivă numai are dreptul la indemnizaţialunară pentru creşterea/îngri-jirea copilului. Din neştiinţă, încele mai frecvente cazuri, multefemei nu au anunţat Casa teri -torială asigurări sociale că aurevenit la muncă, astfel că aucontinuat să primească, pe lîngăsalariu, şi indemnizaţiile cu pri -

cina. Dar, vorba ceea: ulciorulnu merge de multe ori la apă. Înurma unor controale, aceste ne -reguli au ieşit la iveală şi mă mi -cile „neordonate” au fost obli ga-te să ramburseze sumele indem -nizaţiilor primite ilegal.

„Nereguli de acest gen aufost depistate şi în raionul Un -gheni. Este însă îmbucurătorfaptul că beneficiarii şi-au re-

cunoscut vina şi au rambursat,în mare majoritate, banii”, amenţionat Iulia Sanduleac, şefaSecţiei calcul drepturi plătite dela bugetul de stat în cadrul Ca -sei teritoriale asigurări socialeUngheni.

Potrivit unei note informati vea Casei Naţionale de Asi gu răriSociale din 5 aprilie curent, în ul -timele opt luni au fost ram bur saţi,în toată republica, 1765902,2lei. La ora actuală, datoriile be -ne ficiarilor faţă de bugetul destat al asigurărilor sociale se es -ti mează la 480641,8 lei.

Doar şase raioane nu au da-

torii de acest gen. Printre aces-tea, şi Nisporeniul. RaionulCălăraşi are datorii minime -2784,6 lei.

Iulia Sanduleac a specificatcă un părinte poate păstra drep-tul la indemnizaţie doar dacă îşiconfirmă reluarea muncii încondiţii de program parţial delucru.

În anul 2012, o indemnizaţielunară de creştere/îngrijire a co -pilului este de 300 de lei pentrumamele care au asigurare so -cială. Cele neasigurate primesclunar cu 50 de lei mai puţin.

Ina Landa

Redacţiei ziarului Expresul

La o aniversare

Aici şi-au găsit cornovenii refugiul şi alinarea preţ de un secol

Pe 6 mai, de Sfîntul Gheorghe, ocrotitorul şi protectorul de cele rele, cornovenii au sărbătorit o aniversare deosebită: 100 de ani ai bisericii din sat.

Mulțumim prof. Vasile Șoimaru pentru fotografiile oferite

Mămicile care cresc copii pînă la trei ani şi doresc să revină în cîmpul muncii mai devreme, ar fi bine să anunţe despre decizia luată Casa teritorială asigurări sociale. În caz contrar, se pot trezi cu surprize din cele mai neplăcute.

Proiectul Elveţiei de Apă şi Sanitaţie în Moldova,(ApaSan), organizează o licitaţie publică privindconstrucţia toaletelor uscate de tip EcoSan pen-tru 6 instituţii de învăţămînt şi 5 primării încadrul localităţilor din mediul rural al RepubliciiMoldova.

Obiectul licitaţiei este împărţit în 3 loturi, dupăcum urmează:

Toată documentaţia necesară elaborării oferteişi cea privind modul de desfăşurare a licitaţieiva fi expediată prin poşta electronică la solic-itare. Astfel companiile de construcţie doritoarede a participa la licitaţie pot cere acest set dedocumente printr-un mesaj la adresaelectronică [email protected] limită de depunere a ofertelor este de28.05.2012, ora 12.00.

Str. Mateevici 23A Chişinău, MD-2009Republica Moldova

Tel: +373 22 731331Fax: +373 22 737293

[email protected] www.apasan.md

Proiectul ApaSan este finanţat de Agenţia Elveţiană pen-tru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), co-finanţat de AgenţiaAustriacă pentru Dezvoltare (ADA) şi implementat de Filiala din Moldova a Fundaţiei Skat.

Sfinţirea locului pentru biserică. Anul 1907 Sărbătoarea centenarului bisericii. Anul 2012

Page 6: Expresul NR 223

6Expresul

Locuințele situate la parter şi la ultimul etaj al blocurilor vechi sînt mai ieftine cu pînă la 5% față de apartamentele similare aflate la etaje intermediare. Tendința se manifestă în toate cartierele din capitală şi oraşele din țară. În blocurile noi însă prețurile pentru apartamentele de la ultimul etaj sînt mai mari decît ale celor de la etajele intermediare. (Eco.md)

Fragmentarium

Vineri, 11 mai

Scurt, clar și cuprinzător. Nu-i pla -ce vorba lungă. Faptele să vorbească.Apreciază cel mai mult corectitudi -nea şi se străduie în permanenţă săfie corect cu sine însuşi, dar şi cu ceidin jur. Așa, cu siguranţă, trebuie săarate un agent rutier, un om care stăla straja respectării Regulamentuluicirculației rutiere.

Viorel Caras, Șeful Secției polițierutieră a Comisariatului Raional dePoliție Ungheni, se numără printrecei mai buni în profesia pe care o mî -nuiește cu iscusință de 17 ani. Vin săconfirme această afirmaţie nume roa -sele distincții expuse în biroul său.Printre acestea – şi una de la concur-sul internațional ”Cel mai bun în pro-fesie”, desfășurat la Kiev, Ucraina,cu trei ani în urmă. Pe atunci, ViorelCaras activa în cadrul Direcției Poli -ție Rutieră a Republicii Moldova.

Automobilele l-au pasionat dinfragedă copilărie. Nu întîmplător, du -pă absolvirea școlii din satul natal,Sarata Veche, raionul Fălești, a merssă studieze la Universitatea Tehnicădin Moldova, specialitatea automo-bile și gospodării auto. Părinții, am -bii pedagogi, și-au dorit mult ca fiullor să le urmeze calea. Nu a fost săfie. Dînsul şi-a ales propria cale.

”Nu regret alegerea pe care amfăcut-o cîndva”, spune Viorel Caras.Este pasionat de munca pe care o

face. Se conduce în permanenţă dedictonul: ”Nu locul înfrumusețeazăomul, ci omul înfrumusețează locul”.

Are 41 de ani şi crede că cele maiimportante realizări din activitatea saprofesională urmează să le obţină.Cu siguranţă, mai are de spus un cu-vînt în acest sens. În viaţa personalăcea mai mare realizare este fiul său,Lucian, de doar doi anișori. Iată aiciViorel Caras se mîndrește cu adevă -rat. Toată bucuria şi speranța lui oîntruchipează feciorul său care, dealt fel, este născut într-o zi cu... Luci -ano Pavarotti, celebru tenor italian.”Nu am știut despre această coin ci -den ță pînă nu demult. Atunci cîndam aflat, am rămas plăcut surprins”,mărturisește, zîmbind, Viorel Caras.Nimic în viaţă nu-i întîmplător. Cineştie, poate că şi Lucian Caras va de-veni în timp un Luciano Pavarotti,orice domeniu de activitate ar alege.Tatăl spune că nu şi-ar dori ca băiatulsă-i urmeze calea profesională. Ale -ge rea însă va fi de partea lui.

Credeți că sînteți un om realizat?Nu. Nu am realizat, deocamdată, ni -

mic deosebit, care să-mi permită să măconsider cu adevărat un om realizat.

Care sînt principiile dumnea voas -tră de viață?

Tot timpul și în orice împrejuraremă strădui să fiu corect cu cei din jur,să respect legea, să respect oamenii.

Nu-mi place să mă avînt dintr-oextremă în alta.

Principalele momente din viațăcare v-au făcut să fiți ceea ce sînteți.

Pasiunea față de automobile. Cu ce se mîndrește Viorel Caras?Cu fiul meu, Lucian, cu familia mea,

cu părinții și prietenii pe care îi am.Ce calități ar trebui să aibă un om

ca să fie prietenul dumneavoastră?Ar trebui să fie ca și mine: corect

și un om de omenie. Ocupația dumneavoastră prefe -

rată.Sînt pasionat de muzica în stil

hard rock, dar și de profesia mea.Visul dumneavoastră de fericire.Să-l văd pe fiul meu, Lucian, mare.Starea de spirit actuală.Sînt optimist.Cine au fost cei care v-au marcat

caracterul și viitorul?Desigur, părinții. Prin educația pe

care mi-au dat-o, prin exemplul prop -riu şi felul lor de a fi, dînșii au știutsă-mi arate calea cea corectă în viață.

Deviza dumneavoastră.Înainte, înainte și numai înainte.

Ina Landa

Apreciază corectitudinea şi sestrăduie în permanenţă să fie corect

10 întrebări pentru oameni de nota 10

Сine a prezis sfîrşitullumii, nu s-a referit la unasteroid sau la un cutremurcare să distrugă pămîntul.S-a referit, în mod sigur, lasfîrşitul lumii civilizate.

Nu ne va lovi nici unasteroid, ci răutatea oame-nilor. Ea este suficientăpentru a distruge tot ce efrumos şi pur în aceastălume. Sfîrsitul a şi început.Dacă va continua aşa, nevom autodistruge.

Universul este precumo oglindă. Dumnezeu ne-acreat pe toţi perfecţi, buni,iubitori, iertători. Cînd ce -va din viaţa noastră nu mer -ge bine, tendinţa este să dămvina pe Dumnezeu. Dar, defapt, noi am pus bazele si -tu aţiei care ne-a adus în pra -gul nefericirii. Am săpatfundaţia, am ridicat zidu ri -le casei, am pus un gard elec -trificat pentru a ne feri de“hoţi”, dar am uitat să con-struim o uşă. Astfel ne-amtrezit captivi ai propriilorurzeli, răutăţi, gînduri neg -re. Răutatea se naşte întot-deauna din frică.

Niciodată nu este preatîrziu pentru a crede. Alegesă crezi în soarele de dimi -neaţă care îţi deschide ochiiobosiţi. Alege să crezi încopacul care te apără deploaie atunci cînd îţi uiţiumbrela acasă. Alege săcrezi în zîmbetul unui omcare îşi deschide inima pli -nă de speranţă şi optimismîn faţa ta, deşi poate tu te-aipurtat urît cu el. Alege săcrezi în privirea sinceră aunui căţel care îţi arată afec -ţiune chiar şi cînd nu l-ai

hrănit. Alege să crezi îngîn guritul unui copil careştie că nu ţi-ai pierdut suf -letul, doar l-ai rătăcit.

Toţi ne naştem buni şiiubitori, dar la un momentdat ne rătăcim sufletul şiui tăm să-l mai căutăm.Poa te că merităm să avemparte de cutremure mari şiinundaţii. Poate aşa se vaface loc celor care merităsă trăiască şi să creeze o lu -me mai bună, fără răz -boaie, fără crime îndreptateîmpotriva oricăror fiinţe.

Nu ştiu dacă voi apucasă mă bucur de iubirea oa-menilor, dar sper ca toţi co -piii care se vor naşte deacum încolo să aibă ocaziade a trăi într-o lume liniş -tită, într-o lume plină de iu-bire necondiţionată, într-olume unde binele va biruirăul.

“Un bătrîn indian stăteaîmpreună cu nepotul său şipriveau la hîrjoana a doicîini: unul - de culoarealbă, iar celălalt - negru catăciunele. Copilul, de cîndse ţinea minte, ştia căbunelul îi stăpînea. Dar segîndea mereu că, pentru aapăra casa, era de ajuns şiun cîine. Nu înţelegea dece unul era negru, iar celă -lalt alb. Nu mai putu răbdaşi-şi întebă bunelul. Bătrî -nul îl privi cu-n zîmbettainic mîngîindu-i creş te -tul. “Sînt pentru mine douăsimboluri...”. “Ce simbo -luri?”, nu înţelese copilul.“Simbolul răului şi al bi -nelui. Ca şi aceşti doi cîini,răul şi binele din noi seluptă întruna. Privindu-i,mă gîndesc mereu la aceas -ta. Deaceea nu mă despart

niciodată de ei”. Copilul segîndi că, dacă există o lup -tă, trebuie să existe şi unînvingător. “Bine, am înţe -les. Dar cum crezi, caredintre ei va cîştiga?”. Indi-anul îl privi şi, după o lun -gă tăcere, îi răspunse: “Celpe care îl voi hrăni mai bi -ne...”.

Acum te întreb pe tine,Doamne: pînă cînd vei to le -ra răutatea oamenilor? Cîndle vei deschide ochii şi, ru -şinaţi de răutatea lor, săînceapă să se schimbe? Ştiice este mai ciudat? Aceştioameni primesc în fiecare zicîte un semn prin care sîntatenţionaţi că vor plăti pen-tru răutatea lor. Pe mine numă interesează să plă teas -că. Mă interesează să fiebuni şi iubitori. Or, dacăplătesc, înseamnă că pentrucineva este deja prea tîrziu.Dă-le, Doamne, oamenilorun semn să se trezeascăînainte de a comite crime,de a otrăvi şi a scrie mesajeîmproşcînd venin. Trezeş -te-i acum!

Morala: „Oamenii îichinuie, de obicei, peapropiaţii lor sub pretex-tul că le vor binele. Tre-buie să faci bine din rău,deoarece n-ai altceva dince să-l faci”.

Binele şi răul

De la A pînă la Z cu Ala Mutilică

A murit un băiat din satul Cio -rop cani, raionul Ungheni. Aveadoar 14 ani. În ziua de 30 aprilie,la prînz, a dispărut şi de atunci ni-meni nu l-a mai văzut. Abia la 2mai corpul său neînsufleţit a fostgăsit într-un iaz din apropiereasatului. Este primul înec înregis-trat în acest an în raionul Ungheni.

Direcţia Situaţii Excepţionaleavertizează:

Luînd în consideraţie faptul că seapropie vacanţa de vară, cînd o bunăparte a timpului copiii vor rămînenesupravegheaţi, părinţii fiind la ser-viciu, venim cu îndemnul către con -ducătorii instituţiilor de învăţămîntsă organizeze lecţii în vederea instru-irii şi pregătirii lor în domeniul apă -rării împotriva incendiilor, a calami -tăţilor naturale, precum şi a regulilorde comportare pe apă.

Cum să acordăm primul ajutorîn caz de înec?

Precauţie maximă la scoatereavictimei din apă. Salvatorul se apro -pie din spate, apucă victima de părsau de sub mînă, ţinînd-o cu faţa însus, deasupra apei. Dacă victima seagaţă de salvator, încurcîndu-i miş -cările, cea mai bună metodă de elibe -rare este scufundarea sub apă pentrucîteva secunde. Dacă victima estefără cunoştinţă, respiraţia artificialăva începe şi se va efectua în apă. Du -pă scoaterea din apă se elibereazăcăile respiratorii prin aşezarea vic-timei în poziţie laterală şi, dacă estenecesar, se face reanimare. Dacărespiraţia este prezentă, victima seşterge cu un prosop uscat, se încăl -zeşte şi i se dă de băut lichid fier -binte.

Pe 6 mai, la ora 12.45, în satulMăcăreşti, Ungheni s-a produs unincendiu devastator. A fost distrusacoperişul unei case şi bunurilemateriale din trei odăi. Ulterior,aici a fost depistat şi cadavrul car-bonizat al proprietarului, un băr -bat în vîrstă de 55 de ani. Cauzadecesului şi prejudiciul material seconstată.

Direcţia Situaţii Excepţionaleavertizează:

Deorece se apropie vacanţa de va -ră, trebuie să acordăm o atenţie spo -rită copiilor şi educaţiei lor, astfel caei să conştientizeze că focul poateavea şi beneficii, dar şi efecte dis tru -gătoare. Pregătirea copilului pentrua-şi apăra viaţa în situaţii de urgenţănu poate fi omisă din întreaga activi -tate de educare a omului.

Este important să reţinem că peri-

colul vine mai repede atunci cînd es -te dispreţuit. Statisticile despre nu -mă rul incendiilor şi al pierderilor devieţi omeneşti datorate jocului copi-ilor cu sursele de aprindere sînt eloc -vente. Multe tragedii şi drame s-audatorat inocenţei copiilor ori in dife -ren ţei părinţilor faţă de riscurile fo -cului. Cel care priveşte toate mă su -rile de prevenire cu uşurinţă va aveamari greutăţi, concretizate în rănisufleteşti şi pagube materiale.

Să ne gîndim la copiii noştri. Eitrebuie să ştie cum să se apere, cumsă facă diferenţa între bine şi rău şisă reţină că focul necontrolat ne estevrăjmaş, iar scăldatul nesuprave -gheat de către maturi şi în locuri ne-cunoscute e deosebit de periculos.

Valentina Bordianu,inspector Serviciu apărare

împotriva incendiilor al Direcţiei Situaţii Excepţionale Ungheni

Apă şi foc: ambele pot provoca dureri şi pagube de nedescris

Page 7: Expresul NR 223

7Expresul

Citatul săptămîniiPăcatul este un bumerang pe care ştii cînd îl arunci, dar nu ştii cînd se întoarce şi te loveşte în cap . Robert Frost

Programe TVPublicitate

Vineri, 11 mai

Sincere condoleanţe colegei AdelaGorun şi familiei sale la trecerea înnefiinţă a soacrei Anastasia. Dum-nezeu s-o odihnească în pace în rîn-dul celor drepţi.

Colectivul Direcţiei Economie şi Reforme

CONDOLEANȚE

SRL “Javelin N.A.”Propune la preţuri angro:

OSB-3, cherestea de pin.Producem:

pavaj, fortan, articole din beton.Vindem:

metal, oxigen, materiale de construcţie.

Adresa: or. Ungheni, str. Romană 83Tel.: 0236-22686

Agenţia de organizare a evenimentelor speciale SUPER EVENT vă propune:- Felinare zburătoare- Baloane cu heliu- Decor din baloane, flori,

drapaj, lumînări - Efecte speciale: confeti,

fum rece, glob cu lumini- Foto, video- Dansatori, moderatori- Personaje din desene animate.Tel.: (236)28842, 23402, 069590838 (Aliona Leşanu) E-mail: [email protected]

La prezentarea acestui anunţ decupat – REDUCERI CU 10%

Se vinde casă (din 1966) în satul Corneşti.Teren 25,6 ari (10 ari ‐ vie). Se află mai sus deprimărie, la o distan ţă de 300‐400 metri. Telefon: 0(22) 731797; 060267498.

Se vinde apartament cu 3 odăi în Ungheni, cartierul Tine re ții, str.Bernardazzi, etajul 3/5.

Preț negociabil. Tel.: 069328723

Direcția Generală Raională Învățămînt, Tineret și Sport Unghenianunță concurs (repetat) pentru ocuparea funcției de director al gimnazi -ului Zagarancea.

La concurs pot participa cetățeni ai Republicii Moldova cu studii su-perioare pedagogice, care au vechime de activitate pedagogică de celpuțin 5 ani, ce nu au împlinit vîrsta necesară obținerii dreptului la pensiepentru limita de vîrstă, posedă limba română, sînt apți din punct de vederemedical (fizic și neuropsihic) pentru exercitarea funcției, nu au an-tecedente penale.

La cerere vor fi anexate:1. Cererea de înscriere la concurs;2. Copia actului de identitate;3. Copiile legalizate ale actelor de studii;4. Curriculum Vitae;5. Copiile legalizate ale actelor ce confirmă gradul didactic/managerial;6. Copiile certificatelor de participare la concursuri de perfecționare

și la programe/proiecte educaționale;7. Copia legalizată a carnetului de muncă;8. Programul de activitate în viitoarea funcție, pentru o perioadă de 5 ani;9. Certificatul medical din care rezultă că este apt de medical, fizic și

neuropsihic;10. Certificat de cazier judiciar;11. Cuprinsul dosarului în două exemplare.Documentele urmează a fi prezentate în termen de 30 de zile din ziua

publicării în ziar a avizului, pe adresa: or.Ungheni, str.Națională, 9,DGRÎTS Ungheni, comisia de concurs.

Relații la tel.: 0(236) 2 69 17; 2 27 48.

”Ziua Europei 2012”Multstimați cetățeni ai raionului Ungheni,În acest an, este marcată aniversarea a 62-a de la traducerea în

viață a unei viziuni curajoase și extrem de ambițioase privindcrearea uniunii valorilor, aspirațiilor și a speranțelor pentru recon-ciliere și o viață prosperă – deci, a tot ceea ce reprezintă astăzi pen-tru noi Uniunea Europeană.

Ziua Europei este nu doar sărbătoarea celor circa 500 milioanede cetățeni europeni, ci și a celor care împărtășesc valorile demo-cratice și tind spre un viitor cu adevărat european.

Sărbătoarea Europei este un bun prilej, pentru mine și colegiidin Consiliul raional Ungheni, de a exprima mulțumirile noastretuturor partenerilor și prietenilor care ne susțin în procesul deaderare și sînt gata să-și depună efortul său pentru apropiereanoastră de comunitatea europeană, deoarece succesul Uniuniii s-a datorat nu doar unor generații de lideri europeni, ci, mai ales,susținerii din partea cetățenilor săi. Să nu uităm că raionulUngheni este o poartă a Republicii Moldova în îndeplinirea aces-tui vis. Uniunea Europeană înseamnă azi mai puține frontiere, maimulte oportunități, o Europă mai curată, studii în străinătate, egal-itate de șanse, libertate, securitate, justiție socială.

Felicitări cu ocazia Zilei Europei!Cu respect, Iurie Toma,

președintele raionului Ungheni

Pentru doamna Lucia Bacalu-Jardan la aniversareVă transmitem sincere felicitări şi vă asigurăm de ad -

mi raţia noastră pentru ceea ce sînteţi şi ceea ce faceţi cumultă dedicaţie şi inteligență, dragoste, cumpătare şi cuun curaj de invidiat.

Aşa să ne trăiţi în continuare respectînd valorile, fiindpli nă de viaţă şi speranţă cu dorinţa de a schimba luc -rurile în bine. La mulţi-mulţi ani!

Cu drag, prietenii şi admiratorii

Codare contra consumului de alcool

Psihoterapie PsihoanalizăDoctor Galina Aparu

Servicii licențiateor. Ungheni,

str. Barbu Lăutaru, 26, of. 208Programare la tel.: 079521319

Abonarea 2012, semestrul doiDoar cu 7 lei – atît costă un abonament la EXPRESUL –

poți fi un om informat.Fii la curent cu cele mai importante noutăți din regiunea Ungheni‐Nisporeni‐Călărași!

Noi îți vom oferi cele mai actuale știri, reportaje, interviuri.

EXPRESUL e ziarul de care ai cu adevărat nevoie! Abonează‐te și nu vei regreta.

Indice de abonare: 21945

Abonamentele se perfectează la orice oficiu poștal din Republica Moldova, inclusiv din raioanele Ungheni și Nisporeni.

Consiliere psihologică individualăConsiliere psihologică de grup

pentru părinţi şi copiiRezolvarea dificultăţilor din relaţii

Metode de relaxare şi antistres; dezvoltare personală.

Tel.: 069290393; e-mail: [email protected],

Skype: solutii_online

Vînd apartament cu 3 odăi

(etaj 3 din cinci) în Ungheni,

regiunea magazinului

„Făt-Frumos”.

Tel.: (236) 31053, 078098743

Vînd apartament cu o odaie în Ungheni.

Tel.: 069589933

AEI MICROCREDIT angajează Expert în Creditare:Cerințe față de candidat:- studii superioare economice/juridice/altele rele-vante, proaspăt absovent pînă la 2 ani este un avan-taj;

- abilități analitice și de comunicare;- cunoașterea bună a PC și programelor MS Office (Word, Excel);- cunoașterea limbii române;- cunoașterea limbii engleze este un avantaj.Principalele sarcini de muncă:- promovarea produselor Microcredit;- întocmirea dosarelor de creditare;- recuperarea restanțelor.CV-ul se va transmite prin e-mail la adresa [email protected] sau prin fax: (236) 23550.

Dragi enoriaşi

În exclusivitate! Maica Stareţă Sofia împreună cu preotul Iosif vine în ajutorul dumneavoastră cu cele mai puternice rugăciuni

sfinte făcătoare de minuni pentru a ajuta oameni cu necazuri şi probleme. Rezolvă orice fel de problemă şi prin telefon pe baza

zodiei şi numelui chiar de la distanţă. Maica Sofia este înzestrată de Dumnezeu cu har divin şi elimină tot ce este legat

de farmece şi blesteme, dezleagă cununii legate, vindecă boli ce doctorii nu le pot depista, scoate argintul viu, împreunează cupluri despărţite, vindecă epilepsia, impo-tenta, alcolismul, mâncarimi de orice fel, psoriasis, depresie, aduce spor în casă etc.

Svetlana din Chişinău, doctor cardiolog: “Mulţumesc pe această cale măicuţei sta-riţe Sofia deoarece soţul mă părăsise împreună cu cei 2 copii cu altă amantă prin ruga-ciunci sfinte şi apă sfântă făcătoare de minuni mi-a readus soţul împreună cu cei 2 copii şi acm sunt fericită”.

Maria din Rezina: “Sincere mulţumiri măicuţei Sofia deoarece aveam vârsta de 27 de ani şi nu mă puteam căsători am încercat multe

căi şi orice relaţie o aveam nu o puteam duce până la capăt.Nu suportam ideea sin-gurătăţi. O minune dumnezeiască a facut prin

intermediul ziarului nostru local să aflu de minunata măicuţă stareţă Sofia şi numai cu o singură şedinţă cu puteri miraculoase

mi-a dezlegat cununia şi acum sunt fericită, căsătorită cu poftă de viaţă”.Cei care v-aţi pierdut orice speranţă sau nu aveţi niciun ţel în viaţă şi credeţi că totul

s-a terminat nu ezitaţi şi încercaţi calea pe care v-o oferă maica Sofia cu puterile sale divine şi problemele dumneavoastră se vor schimba în bine.

Apelaţi cu maximă încredere şi rezultatul va fi garantat 100% de orice naţionalitate aţi fi.

Telefoane: 0040722919763 sau 0040743828144.

Cel mai vizitat site din regiunea Ungheni.

Știri și informații în format audio, video, text și foto din Ungheni,

Nisporeni, Călărași.

Page 8: Expresul NR 223

UtilUn sfat pe săptămînăDupă ce se dezlipeşte eticheta de pe sticle sau borcane, ca să scăpăm de urme, se freacă bine locul unde a fost încleiată eticheta cu o bucată de ceapă tăiată.

8ExpresulVineri, 11 mai

BerbecO perioadă de melancolie și singurătate. Cu toate acestea, săptă mî -

na va fi favorabilă activităților legate de casă: mutări, renovări, chiarachiziționări sau vînzări de locuințe.

TaurVeți fi stăpîniți de imbolduri romantice - sînt un semn că aveți

nevoie de mai multă atenție din partea partenerelor sau partenerilor.Ar fi totuși bine să spuneți direct acest lucru.

GemeniNu înseamnă că veți avea și motive reale. Este recomandat să vă

stăpîniți reproșurile și observațiile, pentru că perioada aceasta estenesigură în ceea ce privește relațiile de cuplu.

RacVă bucurați de un val de energie, ce vă determină să luați decizii

importante și să faceți planuri mărețe. În general, nu vor exista impedi -mente obiective pentru aceste planuri.

LeuSăptămîna nu este favorabilă demarărilor de planuri și proiecte, nu

luați decizii majore și ar fi bine să vă potoliți setea de noutăți cu lucrurimărunte.

FecioaraVeți avea grijă mai mult ca niciodată de cum arătați, de cum vă

îmbrăcați. O sumă de bani pe care o veți obține la mijlocul perioadeivă va ajuta să vă faceți de cap la cumpărături.

BalanțaVeți fi puși pe schimbare, nu personală, ci a celor din jur: veți criti -

ca, veți da sfaturi. Ar fi bine să vă reprimați impulsurile pentru a evitacrearea unei reputații proaste.

ScorpionFoarte multe de făcut și puțin timp. încep proiecte importante,

discuții decisive. Acțiunea e cuvîntul-cheie al acestei săptămîni. Efor-turile vor avea succes în viitorul apropiat.

SăgetătorO perioadă de intensă activitate intectuală. Chiar și cei care nu au

treabă cu activități intelectuale vor fi mai curioși și mai interesați deceea ce se întîmplă în jurul lor.

CapricornActivitate socială intensă. Banii vor veni sub forma unor cadouri

sau a unor datorii recuperate. Atenție la favorurile de la persoane ne-cunoscute, ele ar putea fi însoțite de anumite condiții.

VărsătorO perioadă favorabilă muncii și studiului. Ceea ce veți începe acum

va ieși bine. Aveți energie și entuziasm și veți transmite această starepartenerului de viață.

PeștiVeți avea chef de joacă, de distracție. Dacă veți da frîu liber acestor

impulsuri vă veți simți bine. Însă atenție, să nu cheltuiți prea mult:riscul unui dezechilibru financiar este ridicat.

Horoscop | 14 – 20 maiLa Bucătărie cu Irina Caducenco

Luni Sf. Pr. Ieremia; Cuv.Pafnutie; Sf. Mc. Macarie; Sf.Tamara.

Marţi Sf. Irh. Atanasie celMare; Sf. Boris şi Gleb; Sf. Mc.Zoe.

Miercuri Sf. Mucenici Tim-otei şi Mavra; Cuv. Teodosie;Sf. Irh. Petru.

Joi Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Mc.Erasm.

Vineri Sf. Mc. Irina; Cuv.Iacob.

Sîmbătă Sf. şi Drept. Iov;Cuv. Miheea.

Duminică Duminica VI (aOrbului). Cuv. Antonie; Sf.Mc. Acachie; Cuv. Nil.

Ieftin și la îndemînăMinunile ceaiului detroscot

Ceaiul de troscot este un preparat folosit înscop medicinal, intern sau extern. De cele maimulte ori, ceaiul de troscot este recomandatîn caz de tuberculoză pulmonară, gastrită, di-aree sau hipertensiune arterială. Nu se cunoscîn prezent contraindicaţii în ceea ce priveşteaceastă plantă, însă femeilor însărcinate li serecomandă să-l evite.

Troscotul este utilizat în special în tratareaafecţiunilor de rinichi. Planta are un efect an-tiinflamator, cicatrizant, calmant, hemostaticşi remineralizant. Ceaiul de troscot este ad-ministrat pentru a favoriza creşterea cantităţiide urină eliminată. Ceaiul este recomandat încaz de colecist, pietre la rinichi, litiază. Pelîngă rinichi, ceaiul de troscot este benefic întratarea afecţiunilor tubului digestiv şi cele aleaparatului respirator. Băutura se consumă încaz de gastrită, hemoroizi, hemoragii intesti-nale, bronşită etc. Alte afecţiuni în cazulcărora este recomandat acest ceai sînt: diabet,guta, menoragie, obezitate, de asemenea şi încaz de holeră sau insuficienţă cardiacă.Troscotul este folosit şi în cadrul unor diete.Pentru persoanele anemice sau aflate înconvalescenţă, ceaiul de troscot are un efectmineralizant.

Ca tratament extern, ceaiul de troscot sefoloseşte în caz de varice, răni sau reumatism.

Cum se prepară ceaiul de troscot?Se pun 1-2 linguriţe de troscot în 200 ml

de apă clocotindă. Se lasă pentru 15 minute.De obicei, tratamentul cu ceai de troscotdurează o perioadă îndelungată, cu 3-4 căniconsumate zilnic.

În aplicarea externă, ceaiul trebuie preparatdin 3 linguri de troscot la 200 ml de apă.Soluţia se utilizează sub formă de compresesau băi locale. Troscotul se mai foloseşte şisub formă de suc, ca tratament extern pentrurănile deschise, pentru a calma şi dezinfecta.

Calendar creștin-ortodox14 – 20 mai

Discuţie între socru şi ginere:- Şi dacă n-o să vă înţelegeţi?- Nici o grijă, eu v-am luat-o, eu v-o aduc înapoi.

- Bunico, bunico, ce bine că ai venit!- De ce aşa bucurie?- Păi a zis mama că numai tu ne lipseai.

Discuţie între tată şi fiu:- De ce un rege se poate încorona la 8 ani, dar nu se poate

căsători decît la 16 ani?- Păi cum să-ţi spun, fiule, una e să conduci o ţară, alta e sa con-

duci o femeie.

Balena mascul se învîrte, nervos, în jurul balenei feme -lă.

- Guvernele tuturor țărilor, sute de organizații ecologiste,lideri politici de marcă, milioane de oameni – toți se luptă caspecia noastră să supraviețuiască, iar tu îmi spui mie că tedoare capul...

Bancuri

Fotografia săptămînii | „Asta-i opoziţia, domnule preşedinte Iurie Toma!”.

Ingrediente:200 gr inimă de vită,

200 gr ciuperci proaspete,100 gr ciuperci marinate,200 gr ceapă, un ou, mai -oneză.

Mod de preparare:Inima se fierbe, apoi se

taie pai. Şi ciupercile proas - pete se taie pai, după carese rumenesc. Ceapa se taiepai şi la fel se rumeneşte.Ciupercile marinate tot vorfi tăiate pai. Oul fiert se dăprin răzătoare. Toate pro du -sele se unesc și se condi -mentează cu maioneză.

Salată delicioasă (4 porții)

În împărăţia florilor cu Tatiana Fotea

(Continuare din nr. 17)

Dacă te-ai născut într-ozi de 4, 13, 22 sau 31, tereprezintă albăstreaua. Eștio persoană tradiționalistă șiconservatoare, îşi place or-dinea şi disciplina. Familiaare un loc important în ini -ma ta.

Destin: Toate acțiunilepe care le vei întreprinde auun grad minim de risc. Înconcluzie, succesul îți va fide la bun început asigurat90%.

Ce să faci pentru a fifericit? Dă dovadă de tactcînd îți impui punctul devedere. Exprimă-ți senti-mentele față de iubit (ă) și

familie.Ce-ți poartă noroc?

Hainele și pietrele albastre;cifrele 1, 7, 19, 29.

Dacă te-ai născut într-ozi de 5, 14 sau 23, te rep -rezintă irisul. Eşti o per -soană dinamică, sociabilă,sinceră și foarte inteligentă.Respecți oamenii și aștepțiacelași lucru din partea lor.Ai o mare capacitate deadaptare.

Destin: Poți deveni in-dependent de plăceri de totfelul care, numai odatăgustate, te iau în stăpînire.

Ce să faci pentru a fifericit? Să vezi lucrurileașa cum sînt și să fii maireținut.

Ce-ți poartă noroc?Zilele de miercuri și vineri.

Dacă te-ai născut într-o zi de 5, 14 sau 23, te rep -rezintă macul. Ești o per -soană care anticipează situ -ații și chiar face profeții întoată regula. Ești un bun psi -holog, nimeni nu poate aveasecrete față de tine.

Destin: O fire roman ti -că care toată viața este în că - utarea unui partener potri -vit. Din acest motiv s-arpu tea să te căsătorești demai multe ori.

Ce să faci pentru a fifericit? Să-ți descoperi șisă-ți folosești aptitudinile.

Ce-ți poartă noroc?Arome dulci florale, laculde unghii roșu și numerele3, 6, 9, 21, 27.

(Continuare în numărul următor)

Ziua de naștereşi floarea carete reprezintă

Publicitatea ta va fi văzută de 10 mii de oameni lunarTelefoane: (0236) 28575, 079461811 // E-mail: [email protected]

14 mai: noaptea - + 6 (cer puțin înorat); ziua - +18 (cer senin)

15 mai: noaptea - +10 (cer înorat); ziua - +18 (cer noros, ploaie)

16 mai: noaptea - +7 (cer puțin noros, ploaie slabă) ; ziua – +21(cer puțin noros, ploaie slabă)

17 mai: noaptea - +8 (cer puțin noros, ploaie slabă); ziua – +22(cer puțin noros, ploaie slabă)

18 mai: noaptea - +10 (cer puțin noros, ploaie slabă); ziua – +24(cer puțin noros, ploaie slabă)

19 mai: noaptea - +11 (cer puțin noros, ploaie slabă); ziua – +26(cer puțin noros, ploaie slabă)

20 mai: noaptea - +13 (cer puțin noros, ploaie slabă); ziua - +27(cer puțin noros, ploaie slabă)

Prognoza meteo | 14 – 20 mai