SJ nr. 10_2012

Săptămâna JJuridică

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Anul IV▪ Nr. 10 Preţ: 8 lei

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Consiliu ştiinţifi cMonna Lisa BELU MAGDO

Pavel PERJU

Director editorialAdriana PENA

Litterisinternational

Din cuprins

›› Acţiune având ca obiect restituirea preţului imobilului plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost lipsite de efecte juridice

›› Revocarea mandatului după introducerea acţiunii în instanţă de către mandatar şi confirmarea ulterioară a mandatului revocat în cursul judecăţii. Nelegalitatea anulării acţiunii pentru lipsa calităţii de reprezentant

›› Contract de asigurare. Sumă asigurată la un cuantum inferior al valorii bunurilor. Modalitatea de calcul a despăgubirii

›› Contract de vânzare-cumpărare. Vicii ascunse. Termen de garanţie convenţională. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie

›› Procedura lichidarii voluntare. Înregistrare menţiuni în Registrul Comertului. Radiere

›› Decizia creditorului unic de a desemna un lichidator judiciar în locul lichidatorului desemnat provizoriu de judecătorul sindic. Efecte

›› Obligaţie fiscală. Persoană care nu este contribuabil în sensul Codului de procedură fiscală

›› Plângere îndreptată împotriva deciziilor pronunţate de C.N.S.C., privind modul de atribuire a contractului de achiziţie publică

5-11 martie 2012apare în fi ecare joi

2

Cuprins IndexA

Acceptarea tacită a succesiunii ........................ 6Achiziţii publice ............................................. 18Act de dispoziţie ............................................... 6Acţiune în rezoluţiune ................................... 14Atribuirea contractului de achiziţie publică . 18Autoritate contractantă ................................. 18

CCalitate procesuală activă .............................. 12Calitatea de contribuabil ............................... 17Cerere de chemare în judecată ........................ 7Chiriaş .............................................................. 4Circumstanţe noi ............................................. 9Confl ict de interese ........................................ 21Contract de asigurare ..................................... 11Contract de vânzare-cumpărare ................4, 14Creditor unic .................................................. 16Culpă ............................................................... 22

DDecizie de impunere ...................................... 17Deschiderea ofertei ........................................ 18Drept de exploatare ..........................................5

EEvicţiune .......................................................... 4

FFuncţionar public .......................................... 21

GGaranţie convenţională .................................14

HHotărâre AGA .................................................12

IImobile preluate în mod abuziv ..................4, 5Individualizarea pedepsei ..............................23Infracţiuni de serviciu ...................................21Insolvenţă ......................................................16Intenţie frauduloasă ......................................23

ÎÎnscris nou ........................................................ 9

continuarea pe pagina următoare »continuarea pe pagina următoare »

DREPT CIVILAcţiune având ca obiect restituirea preţului imobilului plă tit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cum părare, încheiate potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost lipsite de efecte juridice « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1231 din 14 februarie 2011 _________________________ 4

Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Noţiunea de bun imobil « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1482 din 18 februarie 2011 ________________ 5

Succesiune. Acceptare tacită. Forme de manifestare « Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, decizia nr. 155 din 2 februarie 2011 ______________________________ 6

DREPT PROCESUAL CIVILRevocarea mandatului după introducerea acţiunii în instanţă de către mandatar și confi rmarea ulterioară a mandatului revocat în cursul judecăţii. Nelegalitatea anulării acţiunii pentru lipsa calităţii de reprezentant « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1431 din 18 februarie 2011 _______________ 7

Procedura de citare prin afi șare « Curtea de Apel Craiova, secţia civilă,decizia nr. 1318 din 11 octombrie 2011 _________ 8

Revizuire. Înscris nou – înţeles. Inexistenţa unui „defect fundamental”. Distincţie între „circumstanţe noi” și „circumstanţe nou descoperite” în jurisprudenţa CEDO « Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori și de familie, confl icte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 58 din 6 iulie 2011 _________________________ 9

DREPT COMERCIALContract de asigurare. Sumă asigurată la un cuantum inferior al valorii bunurilor. Modalitatea de calcul a despăgubirii « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1334 din 29 martie 2011 ________________________________11

Societate cooperativă. Hotărâre AGA de înfi inţare a cooperaţiei. Acţiune în constatare nulitate absolută. Calitate procesuală activă « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1661 din 3 mai 2011 ______________________12

3

LLichidare voluntară ........................................15Lichidator judiciar ..........................................16Licitaţie ...........................................................18

MMandat .............................................................. 7Marcă ..............................................................19Măsuri reparatorii ............................................ 5Membrii cooperatori ......................................12

NNotifi care .......................................................... 5Nulitate absolută ............................................12

OObligaţie fi scală ..............................................17Omor deosebit de grav ...................................22

PPersoană fi zică ............................................... 17Praeterintenţie .............................................. 22Procedura de citare ...........................................8Proprietate ................................................... 4, 5

RRăspundere penală ........................................ 23Rea-credinţă .................................................. 19Restituirea preţului ..........................................4Revizuire ...........................................................9Revocarea mandatului .....................................7

SSchimbarea încadrării juridice ...................... 22Semn .............................................................. 19Societate cooperativă .................................... 12 Somaţie de plată ............................................ 14Subevaluarea valorii bunului ........................ 11Succesiune ........................................................6Sumă asigurată .............................................. 11

TTentativă ........................................................ 22Termen de prescripţie ................................... 14Trafi c de droguri ............................................ 23

VVicii ascunse .................................................. 14

ZZăcământ aurifer ..............................................5

Cuprins (continuare)

Contract de vânzare-cumpărare. Vicii ascunse. Termen de garanţie convenţională. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1663 din 3 mai 2011 ______________________14

Procedura lichidarii voluntare. Înregistrare mentiuni în Registrul Comertului. Radiere « Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, decizia nr. 205 din 16 februarie 2011 ____15Decizia creditorului unic de a desemna un lichidator judiciar în locul lichidatorului desemnat provizoriu de judecătorul sindic. Efecte « Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 999 din 11 august 2011 ____________________________16

DREPT FINANCIAR ŞI FISCALObligaţie fi scală. Persoană care nu este contribuabil în sensul Codului de procedură fi scală « Curtea de Apel Timișoara, secţia contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 310 din 14 iulie 2011 ___________________________17

DREPT ADMINISTRATIVPlângere îndreptată împotriva deciziilor pronunţate de C.N.S.C., privind modul de atribuire a contractului de achiziţie publică « Curtea de Apel Târgu-Mureș, secţia comercială, de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 1413 din 7 iulie 2011 ______________________________18

DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALEAcţiune în anularea înregistrării unei mărci cu rea-credinţă. Condiţii « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1169 din 11 februarie 2011 _______19

DREPT PENALConfl ict de interese. Infracţiune prevăzută în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 249 din 26 ianuarie 2011 __________________21Tentativă. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit asupra unui poliţist « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 642 din 18 februarie 2011 ___________________________________22Infracţiunea de trafi c de droguri de mare risc. Denunţarea și facilitarea identifi cării pentru tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate. Consecinţe « Curtea de Apel Constanţa, secţia penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, sentinţa nr. 45 din 8 aprilie 2011______23

4 Săptămâna Juridică nr. 10/2012 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Proprietate

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1231 din 14 februarie 2011

(cuvinte cheie: proprietate, restituirea preţului, chiriaş, contract de vânzare-cumpărare, evicţiune, imobile

preluate în mod abuziv)

Acţiune având ca obiect restituirea preţului imobilului plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost lipsite de efecte juridice

Legea nr. 10/2001, art. 50 alin. (21), art. 501 C. civ., art. 1337 şi urm.

Dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 modifi cată prin Legea nr. 1/2009 nu fac decât să aplice instituţia răspunderii pentru evicţiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat unor chiriași de bună credinţă în baza Legii nr. 112/1995.

Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) și alin (21) al art. 50 din Lega nr. 1/2009 se face de către Mi nis-terul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale fi nanţelor publice judeţene și a Municipiului Bu cu rești.

Titlul de proprietate al reclamantului a format obiectul unui litigiu soluţionat prin sentinţa civilă nr. 4545 din 20 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București (rămasă defi nitivă și irevocabilă, în cadrul căreia s-a pro cedat la o comparare a titlurilor de proprietate, sta-bilindu-se că titlul reclamantelor A.M., P.I., este pre fe-rabil titlului deţinut de R.G., faţă de împrejurarea că acesta din urmă a dobândit imobilul de la un non dominus.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că procedându-se la compararea titlurilor de proprietate, rezultă că R.G. a contractat cu un neproprietar, ce nu îi putea transmite și nici nu i-a transmis dreptul de proprietate.

Ca atare prin hotărârea sus evocată a fost obligat R.G. să lase în deplină proprietate și pașnică folosinţă apartamentul situat în București.

Prin aceeași hotărâre s-a mai respins cererea privind con statarea nulităţii absolute a contractului de vânzare–cumpărare nr. 1562/27312 din 21 noiembrie 1996 în-che iat de R.G. cu Primăria Municipiului București prin SC Herăstrău Nord SA, reţinându-se excepţia prescripţiei ex tinctive raportat la dispozitivul art. 45 din Legea nr. 10/2001.

În aceste condiţii reclamanţii au înaintat acţiunea la 16 martie 2009 întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pentru plata valorii de circulaţie a imobilului.

Împrejurarea că reclamanţii au mai indicat ca temei de drept și dispoziţiile art. 1337 și următoarele din Codul civil, nu mai prezintă vreo relevanţă în condiţiile în care în raport de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., a califi cat-o drept o cerere pentru restituirea preţului imobilului întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că titlul de proprietate al subdobânditorului de bună credinţă constituit în baza Legii nr. 112/1995, este

protejat prin art. 1 din Protocol 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporţionate astfel încât persoanele ce și-au dobândit bunurile cu bună credinţă să nu fi e aduse în situaţia de a suporta pierderea responsabilităţii statului care a confi scat în trecut aceste bunuri (cauza Raicu versus România; - cauza Pincova și Pina versus Republica Cehă).

Este real că desfi inţarea contractelor reclamantelor nu s-a putut dispune în condiţiile operării prescripţiei extinctive prevăzute de art. 45 din Legea nr. 10/2001, însă în condiţiile obligării lor la lăsarea în pașnică folosinţă și posesie a imobilului, aplicarea art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţie, în favoarea reclamantelor pre-

supune acordarea preţului de circulaţie a imobilului de care a fost evins, ce se poate realiza în condiţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, pe criteriul proporţionalităţii.

Dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 modifi cată prin Legea nr. 1/2009 nu fac decât să aplice instituţia răspunderii pentru evicţiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat unor chiriași de bună credinţă în baza Legii nr. 112/1995.

Astfel legiuitorul român și-a adaptat legislaţia spe-ci fi că acestui domeniu (al caselor naţionalizate) la exi-gen ţele Convenţiei Europene și jurisprudenţei Con ven-ţiei Europene a Drepturilor Omului, astfel că resti tu-i rea preţului prevăzut la alin. (2) și alin (21) al art. 50 din Legea nr. 1/2009 se face de către Ministerul Fi-nan ţelor Publice prin direcţiile generale ale fi nanţelor pu blice judeţene și a Municipiului București (art. 50.3 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 astfel cum au fost modifi cate și completate prin H.G. nr. 923 din 1 septembrie 2010 precizată în Monitorul Ofi cial nr. 610 din 13 septembrie 2010).

5Săptămâna Juridică nr. 10/2012 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Imobile preluate în mod abuziv


(cuvinte cheie: imobile preluate în mod abuziv, proprietate, notifi care, zăcământ

aurifer, drept de exploatare, măsuri reparatorii)

Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Noţiunea de bun imobil

Legea nr. 10/2001, art. 6 Legea nr. 119/1948

Legea minelor din 1929

Aspectul esenţial ce interesează vocaţia la măsuri reparatorii este acela al existenţei în patrimoniul persoanelor îndreptățite a unui „imobil” în sensul Legii nr. 10/2001, asupra căruia să se fi exercitat un drept de proprietate și care să fi fost preluat în mod abuziv.

Deși este evident că zăcământul mineral, inclusiv cel aurifer, constituie un bun imobil prin destinaţie, nu face parte dintre imobilele pentru care Statul Român datorează măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, cât timp nu a devenit imobil prin încorporare într-o construcţie afl ată în patrimoniul persoanei deposedate și pe de altă parte, reprezenta proprietate publică, potrivit art. 1 din Legea minelor din 1929.

În speţă, în ceea ce privește critica referitoare la natura dreptului subiectiv deţinut de către autorul reclamanţilor asupra exploataţiei miniere AURUM, se reţine că instanţa de apel, confi rmând hotărârea primei instanţe, a constatat că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, deoarece autorul lor nu a deţinut un drept de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv de către stat, în condiţiile în care s-a dovedit că a deţinut doar un drept de exploatare a aurului din perimetrul de exploatare AURUM, în baza cuxelor (ce reprezentau părţi din averea asociaţiei de exploataţie minieră), și nu un drept de proprietate.

Într-adevăr, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, cerinţa – premisă pentru legitimarea calităţii de per-soană îndreptăţită la măsuri reparatorii este aceea a sta-tutului de proprietar asupra unui imobil, în sensul legii, preluat abuziv de către stat, indiferent dacă proprietarul deposedat a fost o persoană fi zică sau o persoană juridică.

Se reţine că reclamanţii, prin motivele de recurs, nu contestă că, pentru a avea calitatea de persoană în drep tăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, este necesar ca autorul lor ori ei înșiși să fi fost proprietari ai unui imobil preluat abuziv de către stat după anul 1945 sau ca acest autor (ori chiar reclamanţii) să fi fost asociaţi la o societate comercială care a deţinut în proprietate un asemenea imobil.

Recurenţii pretind doar că autorul lor a deţinut un drept de proprietate asupra exploatării minereului aurifer din perimetrul AURUM, în proporţie de 35%.

Se observă că, în cauză, aspectul esenţial ce interesează vocaţia la măsuri reparatorii este acela al existenţei în patrimoniul autorului reclamanţilor a unui „imobil” în sensul Legii nr. 10/2001, asupra căruia să se fi exercitat

un drept de proprietate și care să fi fost preluat în mod abuziv, aspect în legătură cu care instanţa de apel, confi rmând considerentele primei instanţe, a conchis în sensul că nu s-a dovedit preluarea unui asemenea bun.

În conformitate cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încor-po rare în aceste construcţii”.

Prin Legea nr. 119/1948 s-a preluat întreprinderea de exploatare (chiar dacă în anexa legii întreprinderea din Bozovici „G.H. și asociaţii” nu fi gurează explicit, preluarea a operat in rem, legea vizând toate întreprinderile miniere).

Reclamanţii au susţinut, pe întreg parcursul judecăţii, că imobilul este reprezentat de „minereul aurifer”, res-pectiv de „exploataţia minieră” însăși, aceasta din urmă fi ind menţionată în notifi carea adresată Ministerului Industriei și Resurselor.

Deși este evident că zăcământul mineral, inclusiv cel aurifer, constituie un bun imobil prin destinaţie, nu face parte dintre imobilele pentru care Statul Român datorează măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum reiese din defi niţia anterior arătată, cât timp nu a devenit imobil prin încorporare într-o construcţie afl ată în patrimoniul persoanei deposedate.

Pe de altă parte, zăcământul aurifer reprezenta pro-prietate publică, potrivit art. 1 din Legea minelor din 1929 și asupra căruia autorul reclamanţilor avea un drept de exploatare, aspecte necontestate de către recurenţi.

În ceea ce privește „exploataţia minieră” la care se referă recurenţii, inclusiv prin notifi care, această noţiune


Drept civil

are un dublu sens, conform Dicţionarului explicativ al limbii române (ediţia 1975): semnifi că, pe de o parte, „întreprinderea economică ce exploatează terenuri, păduri, mine etc.” iar, pe de altă parte, „terenul, pădurea, mina etc. care se afl ă în exploatarea unităţii de mai sus” (în cazul de faţă, o mină auriferă).

În niciuna dintre ipoteze, nu există un imobil care să fi fost preluat abuziv de stat și pentru care reclamanţii să fi e îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Astfel, reclamanţii nu au pretins că însuși terenul de 50 ha reprezentând perimetrul de exploatare de pe teritoriul comunei Bozovici, ar fi imobilul preluat de către stat, necontestând că G.H. a primit doar un drept de concesiune asupra perimetrului geografi c din care se extrăgea minereul aurifer, prin Înaltul Decret Regal nr. 444 din 15.02.1940.

Ceea ce s-a preluat de către stat a fost întreprinderea de exploatare a minei „G.H. și asociaţii”, la care autorul și asociaţii săi deţineau cuxe (părţi de participare la

patrimoniul asociaţiei miniere), ce reprezintă bunuri mobile, întocmai acţiunilor sau părţilor sociale la o so-cietate comercială. Or, aceste titluri mobiliare nu conferă moștenitorilor acţionarului la o asociaţie minieră calita-tea de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii pre văzute de Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care ex ploataţia minieră, pentru care reclamanţii au pretins mă suri reparatorii, nu reprezintă un imobil de natura celor descrise în art. 6 din lege, după cum s-a arătat în cele deja expuse.

În contextul considerentelor anterioare, sunt lipsite de relevanţă sub aspect probator procesele – verbale de predare – primire la care se referă reclamanţii, cât timp prin intermediul lor s-a intenţionat a se dovedi existenţa unui drept de proprietate asupra „exploataţiei miniere”, fără ca aceasta să reprezinte un imobil în sensul Legii nr. 10/2001.

DREPT CIVIL

Succesiuni

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, decizia nr. 155 din 2 februarie 2011

(cuvinte cheie: succesiune, acceptarea tacită a succesiunii, act de dispoziţie)

Succesiune. Acceptare tacită. Forme de manifestare

C. civ., art. 689, art. 700

Pentru a fi valabilă, acceptarea succesiunii trebuie fă-cută în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii, prevăzut de art. 700 C. civ., în una din cele două modali-tăţi prevăzute de art. 689 C. civ.

Acceptarea voluntară poate fi făcută în mod expres sau tacit, în aceasta ultimă situaţie intenţia acceptării trebuind să rezulte neîndoielnic din îndeplinirea oricărei activităţi pe care moștenitorul nu ar fi putut să o facă decât în această calitate, respectiv: plata de impozite, in-trarea în posesia sau folosinţa bunurilor succesorale, etc.

În cauză, după decesul autorului său, reclamanta a luat în posesie garsoniera în litigiu, în sensul că s-a ocu-pat de plata cheltuielilor de întreţinere, a dispus de mo-bilierul existent în garsonieră, acte de dispoziţie pe care nu ar fi putut să le facă decât în calitate de moștenitoare.

Faptul că reclamanta a dat de pomană întregul mobi-lier din garsonieră nu poate fi interpretat altfel decât ca un act de dispoziţie ce caracterizează dreptul de propri-

etate asupra bunurilor, atât timp cât întregul mobilier casnic făcea parte din succesiune.

Este adevărat că există obiceiul de a se da de poma-na anumite obiecte de mobilier: masa, scaune, pat, dar aceasta nu implică o înstrăinare a tuturor bunurilor autorului.

Înstrăinarea întregului mobilier din garsonieră, chiar dacă s-a făcut prin act de milostenie, plata cheltuielilor de întreţinere aferente acestei garsoniere de către recla-mantă, predarea unei chei către președintele asociaţiei de locatari pentru ca acesta să poată interveni în caz de urgenţă, demonstrează îndeplinirea unor acte cu inten-ţia neechivocă de a fi acceptată în mod tacit succesiunea, reclamanta comportându-se ca o adevărată proprietară.


Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Reprezentarea părţilor în judecată


(cuvinte cheie: mandat, cerere de chemare în judecată, revocarea mandatului)

Revocarea mandatului după introdu ce-rea acţiunii în instanţă de către man-datar şi confirmarea ulterioară a man-datului revocat în cursul judecăţii. Ne-le galitatea anulării acţiunii pentru lipsa calităţii de reprezentant

C. proc.civ., art. 68, art. 83 C. civ., art. 1533, art. 1546

Faptul că procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată a fost revocată de mandant după data sesizării instanţei nu face operantă sancţiunea prevăzută de art. 161 C. proc. civ., aceea a anulării ce-rerii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, atât timp cât sesizarea in stan ței s-a făcut cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 68 alin. (1) teza I și art. 83 alin. (1) C. proc. civ.

Revocarea mandatului, fi e ea expresă sau tacită, nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că mandatul încetează de la data revocării, astfel că numai de la această dată mandatarul nu mai poate acţiona în numele și pe seama mandantului, actele îndeplinite anterior rămânând valabile. În consecinţă, exercitarea dreptului la acţiune prin mandatar, la o dată anterioară revocării mandatului dat cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 68 alin. (1) C.proc.civ., rămâne un act valabil.

În speţă, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantul B.M. la data de 09.06.2009, prin mandatar L.M.L., împuternicit cu acest drept prin procură autentifi cată la notar, ce a fost atașată cererii de chemare în judecată, respectiv procura autentifi cată sub nr. 109/2005.

Prin urmare, sesizarea instanţei s-a făcut cu respec-tarea cerinţelor prevăzute de art. 68 alin. (1) teza I și art. 83 alin. (1) C.proc.civ.

Este adevărat că procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată, autentifi cată sub nr. 109/2005, a fost revocată, în mod expres, de către reclamant după data sesizării instanţei, prin declaraţia autentifi cată sub nr. 1059/2009.

Faptul că procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată a fost revocată de reclamant după data sesizării instanţei nu făcea, însă, operantă în speţă sancţiunea prevăzută de art. 161 C. proc. civ., aceea a anulării cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant al reclamantului, cum greșit au considerat instanţele anterioare.

Aceasta deoarece, revocarea mandatului, fi e ea expresă sau tacită, nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că mandatul încetează de la data revocării, astfel că numai de la această dată mandatarul nu mai poate acţiona în numele și pe seama mandantului, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

Altfel spus, până la data revocării, mandatul este valabil și tot astfel orice act îndeplinit în limitele acestuia de către mandatar.

În consecinţă, exercitarea dreptului la acţiune în pre-zenta cauză prin mandatar, la o dată anterioară revocării mandatului dat cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ., rămâne un act valabil.

Prin urmare, cât timp la data sesizării instanţei exista un mandat valabil pentru exerciţiul dreptului la acţiune în justiţie și cât timp mandatarul a făcut dovada împuternicirii sale în acest sens prin depunerea la dosar a procurii sub semnătură legalizată, soluţia primei instanţe de anulare a acţiunii reclamantului pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, menţinută în apel, apare ca fi ind pronunţată cu aplicarea greșită a dis-po ziţiilor art. 161 C.proc.civ., care prevăd sancţiunea anulării cererii doar atunci când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale.

Pe de altă parte, este de observat că și în ipoteza în care nu ar fi existat mandat pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată la data sesizării instanţei, tot nu s-a fi justifi cat anularea acţiunii pe temeiul dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ.

Și aceasta pentru că, în faţa instanţei de apel, s-a depus o nouă procură, autentifi cată la o dată ulterioară jude-căţii în primă instanţă, din care rezultă că reclamantul confi rmă, în mod tacit, promovarea acţiunii din prezenta cauză de către persoana care a acţionat în calitate de



mandatar, și anume L.M.L., devreme ce, prin această procură, el împuternicește aceeași persoană pentru a exercita în justiţie acţiune în retrocedarea imobilului litigios.

Astfel, prin procura autentifi cată sub nr. 101/2010, reclamantul B.M. o împuternicește pe L.M.L. să introducă orice acţiune în justiţie legată de dreptul la restituirea imobilului litigios: „Subsemnatul B.M. (...) o împuternicesc pe d-na L.M.L. (...) pentru ca în numele meu și pentru mine să mă reprezinte cu puteri depline în faţa Comisiei constituită pentru aplicarea legii nr. 10/2001, a Legii nr. 247/2005 și a Legii nr. 112/1995, la Primăria orașului Bușteni, la Prefectura judeţului Prahova și în faţa instanţelor judecătorești de orice grad și să efectueze toate formalităţile necesare în vederea restituirii dreptului meu de proprietate asupra imobilului naţionalizat în baza Decretului nr. 111/1954, situat în Bușteni (…). Mandatara mea va putea (...) în numele meu și pentru mine să introducă, să susţină sau să retragă orice acţiune civilă, va putea opta în numele meu pentru acordarea de despăgubiri, în numerar sau

în titluri de valoare nominale sau acţiuni, va putea accepta sau declina orice ofertă privind cuantumul despăgubirilor conform Legii nr. 10/2001, va folosi orice cale de atac în revendicarea drepturilor mele (...).”

Rezultă că, prin procura depusă în apel, reclamantul a ratifi cat ulterior actul procesual exercitat fără mandat prealabil, după regulile de drept substanţial care guvernează contractul de mandat în general, cuprinse în art. 1546 alin. (2) raportat la art. 1533 C. civ., reguli care sunt aplicabile și în cazul mandatului judiciar, în condiţiile în care nu există prevederi procesuale derogatorii sub acest aspect.

Fiind, așadar, aplicabil principiul potrivit căruia ratifi carea valorează mandat, urmează a se reţine că, și în ipoteza subsidiară în care mandatara ar fi promovat acţiunea în numele și pentru reclamant fără a avea mandat, nu se putea dispune anularea acţiunii pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

În consecinţă, criticile formulate pe acest aspect sunt întemeiate, astfel că recursul a fost admis.


Comunicarea actelor de procedură

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, decizia nr. 1318 din 11 octombrie 2011

(cuvinte cheie: procedura de citare)

Procedura de citare prin afişare

C. proc. civ., 100 alin. (1)

Procedura de citare cu contestatorul recurent în acel dosar a fost îndeplinită pentru termenul de judecată, prin afi șare, în procesul-verbal întocmit de agentul ofi -ciului poștal fi gurând menţiunea că a afi șat actul pe ușa principală a locuinţei destinatarului, aspect confi rmat și prin adresa nr. 1675/21.06.2011 a CNPR SA - O.J.R.P Mehedinţi, din care rezultă că destinatarul și nicio altă persoană nefi ind la domiciliu, citaţia a fost afi șată pe stâlpul porţii exterioare, la intrarea în curtea casei.

Nu este relevantă, menţiunea din această adresă că îndeplinirea procedurii nu a fost conformă cu prevede-rile instrucţionale, întrucât se au în vedere dispoziţiile Codului de procedură civila și nu normele instrucţionale ale ofi ciilor poștale, cu atât mai mult cu cât nu s-a arătat ce anume instrucţiuni nu au fost respectate și în ce mod.

Oricum, normele instrucţionale ale ofi ciilor poștale nu au putere de lege raportat la dispoziţiile Codului de procedură civila, în soluţionarea cauzelor.

Se reţine, prin urmare, că procesul-verbal încheiat de către agentul ofi ciului poștal, îndeplinește toate cerinţe-le prevăzute de art. 100 alin. (1) C. proc. civ. în privin-

ţa anului, lunii, zilei când a fost încheiat, numele celui care l-a încheiat, funcţia acestuia, numele și prenumele și adresa celui căruia i s-a făcut comunicarea, arătarea instanţei, termenul de înfăţișare, locul unde s-a făcut afi șarea, semnătura celui care a încheiat procesul-verbal.

Nu s-a constatat în cauză existenţa vreunui viciu în îndeplinirea procedurii de citare, care s-a realizat cores-punzător prevederilor art. 92 alin. (4) coroborat cu art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. (care se referă la menţi-onarea locului unde s-a făcut afi șarea), conform cărora dacă cei arătaţi în citaţie, sau persoanele din familia lor sunt lipsă, agentul va afi șa citaţia, fi e pe ușa locuinţei celui citat, fi e pe ușa principală a clădirii încheind proce-sul-verbal despre toate acestea.

Prin urmare, procedura prin afi șare este prevăzută de lege, în cazul în speţă a fost îndeplinită corespunzător, iar contestatorul nu a făcut dovada existenţei altor cauze obiective ce l-au împiedicat să ia cunoștinţă de termen.




Căi extraordinare de atac

Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 58 din 6 iulie 2011

(cuvinte cheie: revizuire, înscris nou, circumstanţe noi)

Revizuire. Înscris nou – înţeles. Inexis-ten ţa unui „defect fundamental”. Dis-tinc ţie între „circumstanţe noi” şi „cir-cum stanţe nou descoperite” în juris-pru denţa CEDO

C. proc. civ., art. 322 pct. 5Convenţie, art. 6

În jurisprudenţa CEDO s-a reţinut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un „defect fundamental”, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, în situaţia în care el este/ devine cunoscut în cursul procesului, atunci părţile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza Stanca Popescu c. României).

CEDO a apreciat că reprezintă defect fundamental, care justifi că revizuirea unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, numai „circumstanţele nou descoperite”, iar nu „circumstanţele noi”. Circumstanţele care au legătură cu cazul, existaseră în cursul procesului și nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului, sunt „nou descoperite”, în timp ce circumstanţele care privesc cazul, dar au luat naștere după proces, sunt „noi”.

Simpla divergenţă de păreri, chiar și între doi experţi, nu va putea reprezenta un asemenea defect fundamental și nu justifi că desfi inţarea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Articolul 322 pct. 5 teza I C.proc.civ. prevede că revizuirea unei hotărâri poate interveni în cazul în care, după darea unei hotărâri, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţișate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată. Astfel, în literatura de specialitate s-a subliniat faptul că, noţiunea de „înscris” trebuie luată în accepţiunea ei restrânsă, necuprinzând declaraţii de martori chiar autentifi cate, rapoarte de expertiză, mărturisiri. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fi e opozabil părţii adverse, deci dacă aceasta nu a participat la operaţiunea contestată prin înscris, este necesar ca înscrisul respectiv să fi dobândit dată certă. [1]

În speţă, se reţine că „înscrisul” nou invocat de revizuent îl constituie un raport de expertiză extraju-diciară, întocmit, fără convocarea părţii adverse, după pronunţarea hotărârii din recurs, la solicitarea exclusivă a revizuentului.

Acceptând chiar o interpretare mai extinsă a noţiunii de „înscris”, în sensul că și raportul de evaluare a imobilului s-ar încadra în această categorie, Curtea constată că, în speţă, nu sunt întrunite cumulativ celelalte condiţii de admisibilitate a revizuirii impuse de

[1] G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă, comentat și adnotat, Ed. All, București, 1994, p. 566.

art. 322 pct. 5 C.proc.civ., dar și de jurisprudenţa CEDO, care impune ca desfi inţarea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru „defecte fundamentale” ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanţei numai după terminarea procesului.

Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, astfel cum este garantat la art. 6 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, ale cărui dispoziţii relevante afi rmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune, printre altele, ca atunci când instanţele pronunţă o hotărâre irevocabilă, decizia acestora să nu fi e contestată [2]. Acest principiu subliniază faptul că niciuna din părţi nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri defi nitive și obligatorii doar pentru a obţine o reaudiere și o nouă decizie într-o cauză. Atribuţia de revizuire a instanţelor superioare ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare, neîndeplinirea justiţiei, și nu pentru substituirea unei revizuiri.

Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a avea două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv pentru reexaminare.

[2] Hotărârea Brumărescu împotriva României, 28 octombrie 1999, Culegere de hotărâri și decizii, 1999 – VII, parag. 61, CEDO.



Îndepărtarea de la principiul respectiv este justifi cată doar când este impusă de circumstanţe cu caracter substanţial și convingător [1].

În jurisprudenţa CEDO s-a reţinut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un „defect fundamental”, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului; în situaţia în care el este/ devine cunoscut în cursul procesului, atunci părţile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca contra României).

CEDO a apreciat că reprezintă defect fundamental, care justifi că revizuirea unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, numai „circumstanţele nou descoperite”, iar nu „circumstanţele noi”. Circumstanţele care au legătură cu cazul, existaseră în cursul procesului și nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului, sunt „nou descoperite”, în timp ce circumstanţele care privesc cazul dar au luat naștere după proces sunt „noi”.

Simpla divergenţă de păreri, chiar și între doi experţi, nu va putea reprezenta un asemenea defect fundamental și nu justifi că desfi inţarea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat (cauza Stanca Popescu c. României, hotărârea din 7 iulie 2009; cauza Pradevnaia împotriva Rusiei, cerere nr. 69529/01, hotărârea din 18.11.2004).

În speţă, se reţine că valoarea de piaţă a imobilului din satul Schitu, comuna Costinești, inclus în masa bunurilor comune, a constituit o cauză de contestare a legalităţii hotărârii primei instanţe, atât în apel, cât și în recurs, reclamantul C.P. apreciind că valoarea stabilită de experţii judiciari, atât în prima expertiză, cât și în contraexpertiză cu 3 experţi este exagerat de mare, în raport cu preţul practicat pe piaţa liberă.

Prin urmare, valoarea apreciată ca fi ind foarte mare a acestui imobil și expertiza extrajudiciară realizată ulterior soluţionării recursului pentru susţinerea acestei opinii a recurentului, nu pot fi apreciate ca fi ind „cir-cum stanţe nou descoperite” și asimilate unor defecte fundamentale, necunoscute de judecător cu ocazia soluţionării căilor de atac (apel și recurs); expertiza extra judiciară prezintă practic un alt punct de vedere cu privire la valoarea unui element al patrimoniului comunitar al soţilor și nu justifi că desfi inţarea hotărârii Curţii de Apel Constanţa pronunţată în recurs.

De altfel, se reţine că nu s-a făcut dovada că evaluarea i mo bilului nu s-a făcut în recurs dintr-o cauză mai pre-sus de voinţa părţilor sau că raportul de expertiză a fost reţinut de partea adversă, așa cum prevede art. 322 pct. 5 C.proc.civ., această probă fi ind disponibilă cu ocazia soluţionării căii de atac, în măsura în care recurentul ar fi dat dovada unui comportament diligent,

[1] Cauza Riabik împotriva Rusiei nr. 52854/1999, parag. 52, CEDO 2003-X; cauza Stanca Popescu împotriva României nr. 8727/03, hotărârea din 7 iulie 2009.

prin propunerea și administrarea tuturor probatoriilor conform exigenţelor dispoziţiilor art. 305 C.proc.civ. coroborat cu art. 316 și art. 292 C.proc.civ.

Astfel, din analiza dosarului civil nr. 626/36/2011, se reţine că recurentul C.P., deși în cererea de recurs și-a exprimat nemulţumirea cu privire la creanţa majorată datorată fostei soţii prin supraevaluarea imobilului din Costinești, acesta nu a propus administrarea de probatorii noi cu privire la valoarea pe care o aprecia la acel moment ca fi ind cea reală și corectă – nici prin cererea declarativă de recurs și nici la prima zi de înfăţișare.

Instanţa de recurs a constatat la termenul de judecată din 7 noiembrie 2011, ca urmare a punerii în discuţia părţilor a problemei ce viza completarea materialului probator administrat în instanţele de fond și de apel, că prin nota de probatorii depusă la dosar de avocatul recurentului reclamant, nu se relevă existenţa altor probe decât a celor deja câștigate judecăţii. Mai mult, de la momentul promovării recursului – 29 octombrie 2010 – și până la momentul închiderii dezbaterilor pe fondul recursului – 21 martie 2011, recurentul reclamant a avut la dispoziţie un interval de timp sufi cient pentru obţinerea unor probe noi cu privire la valoarea de piaţă a imobilului litigios, recurentul nefăcând dovada efectuării unor diligenţe pentru obţinerea acestor probe și nici a faptului că pe toată această perioadă a fost împiedicat dintr-o cauză mai presus de voinţa sa, să obţină relaţiile pe care le aprecia ca fi ind relevante și determinante în soluţionarea recursului; lipsa unui comportament diligent nefi ind imputabilă instanţei de recurs sau părţii adverse. De altfel, acest raport de expertiză extrajudiciară depus în instanţa de revizuire nu întrunește nici condiţia de a fi determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecăţii pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată, neputându-se specula asupra probei cu expertiză pe care și-ar fi însușit-o instanţa de recurs, din considerentele deciziei civile nr. 27/FM/28.03.2011 rezultând că instanţa a înlăturat proba cu expertiză efectuată de un singur expert la instanţa de fond și și-a însușit opinia celor trei experţi imobiliari care au realizat contraexpertiza în apel.

În concluzie, constatându-se că nu s-a făcut dovada existenţei unui defect fundamental la momentul soluţio-nării recursului, iar raportul de expertiză extrajudiciară invocat în cererea de revizuire nu întrunește cumulativ condiţiile unui „înscris nou” în sensul art. 322 pct. 5 C.proc.civ., Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C.P.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secția comercială, decizia nr. 1334 din 29 martie 2011

(cuvinte cheie: contract de asigurare, sumă asigurată, subevaluarea valorii bunului)

Contract de asigurare. Sumă asigurată la un cuantum inferior al valorii bunu-rilor. Modalitatea de calcul a despă gu-birii

Legea nr. 136/1995, art. 28

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 136/1995, în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată, inferioară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract și valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin contract.

Astfel, în cazul în care suma asigurată prin poliţa de asigurare, fără o evaluare a bunurilor asigurate, este mai mică decât valoarea reală a acelorași bunuri cu ocazia producerii riscului asigurat, în calculul raportului de subevaluare nu pot fi avute în vedere valorile fi ecărui bun imobil în parte, cu raportare la parte din suma asigurată stabilită în anexa poliţei de asigurare, ci trebuie avută în vedere valoarea tuturor bunurilor înscrise în contractul de asigurare cu raportare la valoarea totală de înlocuire a acestora, reprezentată de suma asigurată prin contract.

Speţa: Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis acţiunea formulată de SC A.A. SRL împotriva pârâtei SC B.C.R. Asigurări Vienna Insurance Group SA, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.400.896,50 lei cu titlu de diferenţă despăgubiri datorate în temeiul poliţei de asigurare IBN nr. 0088941 din 20 februarie 2009, și la dobândă legală.

Urmare a incendiului produs în dimineaţa zilei de 24 martie 2009 la sediul societăţii reclamante, în ziua de 25 martie 2009, directorul Sucursalei B.C.R. Asigurări Bistriţa-Năsăud și al societăţii de evaluare a pagubelor SC P.R.C. SRL Vaslui s-au deplasat la locul incendiului, ocazie cu care s-a încheiat proces-verbal de evaluare, prin care s-a constatat distrugerea bunurilor asigurate în proporţie de 90%. După întocmirea dosarului de daune, pârâta a achitat reclamantei suma de 3.502.953,37 lei constatându-se incidente dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 136/1995, în sensul că printr-un raport de subevaluare de 64,82% între valoarea bunurilor la data încheierii contractului de asigurare de 5.530.086 lei suma asigurată a bunurilor din contractul de asigurare de 3.800.000 lei. Instanţa a reţinut că acest mod de calcul al raportului de evaluare este greșit. Urmare a calculelor făcute a rezultat un procent de subevaluare de 9,921%.

Apelul declarat de pârâta SC B.C.R. Asigurări Vienna Insurance Group SA București a fost respins.Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs.Recursul este nefondat.

Prin poliţa de asigurare IBN nr. 0088941 din 20 februarie 2009 aferentă bunurilor înscrise în cartea funciară la nr. 379 Odorheiul Bistriţa, reclamanta a asigurat toate bunurile imobile proprietatea sa situate în această comună care formează un complex industrial unitar pentru care s-a stabilit valoarea de înlocuire a tuturor acestor imobile la suma de 6.500.000 lei, ce reprezintă și suma asigurată în situaţia producerii riscului pentru care s-a încheiat poliţa. La data încheierii poliţei de asigurare nu s-a făcut o evaluare a bunurilor asigurate, astfel că valoarea acestor bunuri la data producerii riscului asigurat sunt cele stabilite de SC P.R.C. SRL Vaslui prin raportul de expertiză însușit atât de reclamantă cât și de pârâtă și care se referă la totalul bunurilor înscrise în poliţa de asigurare a căror valoare reală se stabilește ca fi ind de 7.215.826 lei.

În condiţiile în care suma asigurată prin poliţa de asigurare, fără o evaluare a bunurilor asigurate, este mai mică decât valoarea reală a acelorași bunuri cu ocazia producerii riscului asigurat, s-a reţinut, în mod corect, existenţa cazului de subevaluare, susţinut de pârâtă și

dovedit cu expertiza efectuată, recunoscut parţial de către reclamantă, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările din România.

Potrivit acestui text, în cazul în care contractul de asi-gurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată, infe ri oară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce co res-punzător raportului dintre suma prevăzută în con tract și valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin contract. Făcând aplicarea acestui text de lege, în cal culul raportului de subevaluare nu pot fi avute în ve dere valorile fi ecărui bun imobil în parte, cu raportare la parte din suma asigurată stabilită în anexa poliţei de asi gurare, așa cum susţine recurenta-pârâtă, ci trebuie avută în ve dere valoarea tuturor bunurilor înscrise în contractul de asi-gurare cu raportare la valoarea totală de înlocuire a aces-tora, reprezentată de suma asigurată prin contract.(…)

Prin urmare, susţinerile recurentei-pârâte fi ind ne-în te meiate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă a respins recursul ca nefondat, cu obligarea la 1.500 lei cheltuieli de judecată.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Funcţionarea societăţilor comerciale

I.C.C.J., secția comercială, decizia nr. 1661 din 3 mai 2011

(cuvinte cheie: societate cooperativă, hotărâre AGA, nulitate absolută, calitate procesuală activă,

membrii cooperatori)

Societate cooperativă. Hotărâre AGA de înfiinţare a cooperaţiei. Acţiune în constatare nulitate absolută. Calitate procesuală activă

Legea nr. 1/2005, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 43, art. 44 alin. (3), art. 120

Din economia art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/2005 rezultă că sunt membri cooperatori persoanele juridice care participă la constituirea societăţilor cooperatiste de gradul 2, acestea devenind membri cooperatori în cadrul acestor societăţi.

Societăţile cooperatiste au calitate procesuală de a formula o acţiune în constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA de înfi inţare a unei societăţi cooperatiste de gradul 2, legea necondiţionând promovarea unei astfel de acţiuni de calitatea de membru cooperator sau de acceptarea ofertei de participare ca membru fondator la societăţile cooperatiste de gradul 1 sau 2.

Speţa: Prin sentinţa civilă nr. 7/PI/2001, pronunţată de Tribunalul Timiș, s-a respins acţiunea reclamantelor pentru lipsa calităţii procesuale active și pentru lipsa de interes și cererea reconvenţională formulată de pârâta Societatea Cooperativă F. Timiș. (…)

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin acţiunea înregistrată la 16 octombrie 2009, reclamantele SC C.B. ș.a. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea Cooperativă F. Timiș, să se constate nulitatea hotărârii AGEA nr. 2/2008 a Federaţiei Teritoriale a Cooperativelor de Consum Timiș – F., prin care s-a înfi inţat pârâta, să se constate nulitatea actelor constitutive ale pârâtei, să se dispună reluarea procedurii de constituire a pârâtei cu respectarea dispoziţiilor legale, iar, în subsidiar, să se constate că reclamantele au calitatea de membri fondatori ai pârâtei, să fi e obligată pârâta să-și modifi ce actele constitutive în sensul includerii reclamantelor ca membri fondatori ai societăţii și să fi e obligată pârâta să efectueze cuvenitele menţiuni la ORC Timiș, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Societatea Cooperativă F. Timiș a solicitat prin cererea reconvenţională formulată să se constate existenţa dreptului și a calităţii sale de continuator al Federaţiei Teritoriale a Cooperativelor de Consum Timiș F., existentă anterior anului 1990, obligarea reclamantelor – pârâte la plata sumei de 1500 Euro fi ecare cu titlu de daune interese ca urmare a iniţierii acestui demers judiciar.(…)

Prima instanţă de fond a analizat cu prioritate excepţia lipsei procesuale active și excepţia lipsei de interes al reclamantelor, invocată de pârâta – reclamantă, reţinând că acestea sunt întemeiate, întrucât reclamantele nu aveau calitatea de membri cooperatori, prin nedepunerea ofertelor de participare în termenul legal.

Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că prima AGEA a F. Timiș a avut loc la data de 29 martie 2005, fi ind adoptată hotărârea AGEA nr.1/2008, prin care s-a decis reorganizarea F. în U.J.C.C. și Societatea Cooperativă F., prilej cu care fi ecare participant a primit oferta de participare, conform art. 120 alin. (5) din Legea nr. 1/2005, la care aveau obligaţia de a răspunde în termen de 60 de zile de la primirea ofertei sub semnătură.

Ca atare, deși nulitatea absolută poate fi solicitată de orice persoană, în accepţiunea Legii nr. 1/2005, hotărârea AGEA contrară legii și actului constitutiv se poate ataca doar de către membrii cooperatori, iar la data promovării acţiunii în justiţie, reclamantele nu mai aveau această calitate procesuală activă.

Cererea reconvenţională a fost respinsă întrucât excede cadrului procesual de faţă, calitatea pârâtei de succesoare în drepturi a Federaţiei Timiș, rezultând din actele constitutive și înscrierile de menţiuni din ORC.

Prin decizia nr. 201/A/2010, Curtea de Apel Timiș, a respins ca nefondate excepţiile invocate de apelanta-pârâtă F. Timiș, respectiv, excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC C.Ș. și SC C.S., excepţia nulităţii apelului întemeiată pe lipsa calităţii avocatului de a le reprezenta pe reclamante în apel, excepţia anulării apelului reclamantelor ca insufi cient timbrat și excepţia nulităţii apelului reclamantelor pentru tardivitatea declarării și motivării. Totodată, curtea de apel a respins apelurile declarate de reclamante, apelul pârâtei – reclamante și apelul pârâtei U.J.C.C. Timiș.

Curtea de Apel a respins apelul formulat de pârâta U.J.C.C. pentru aceleași considerente pentru care a fost respins apelul reclamantelor. De asemenea, a fost respins apelul pârâtei – reclamante F. Timiș, faţă de neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 111 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs U.J.C.C. Timiș și apelantele reclamate.Recursul declarat de recurentele-reclamante este întemeiat pentru următoarele considerente:


Drept comercial

Articolul 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/2005 privind orga nizarea și funcţionarea cooperaţiei defi nește noţi-unea de „membru cooperator” prin raportare la per-soanele fi zice și, respectiv, persoanele juridice – cazul în speţă, arătând că, în înţelesul prezentei legi, sunt con-sideraţi membrii cooperatori, persoanele juridice care par ticipă la constituirea societăţilor cooperatiste de gradul 2, aceștia devenind membrii cooperatori în cadrul acestor societăţi.

Potrivit art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005: ,,Hotă-rârile adunării generale contrare prevederilor prezentei legi și ale actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data menţionată în Registrul Comerţului, de oricare din membrii cooperatori care au luat parte la adunarea generală și au votat contra sau care nu au participat la adunarea generală”.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale men ţionate, Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile art. 44 „și implicit” ale art. 43 din Legea nr. 1/2005 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât vizează situaţia juri-dică a unor societate cooperatiste de gradul II, deja constituite, legiuitorul legând expres calitatea de mem-bru cooperator a persoanelor juridice, de existenţa unor atare entităţi juridice. Or, în speţă, se contestă toc mai legalitatea înfi inţării unei atare societăţi coope-ra tiste, astfel încât respingerea acţiunii în justiţie pe considerentul că reclamantele nu au dovedit calitatea de membru cooperator al pârâtei F. Timiș, calitate care, în înţelesul art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 ar fi o condiţie pentru promovarea unui atare acţiuni, astfel cum a reţinut instanţa de apel, este nelegală, fi ind pro-nunţată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Ca atare, Înalta Curte a reţinut că prima critică de nelegalitate formulată de recurentele - reclamante este întemeiată, instanţa de fond făcând aplicarea greșită a dispoziţiilor art. 43 și 44 din Legea nr. 1/2005 în cauza de faţă, temeiul de drept al acţiunii introductive de instanţă fi ind reprezentat de dispoziţiile art. 120 din Legea nr. 1/2005 care reglementează situaţia juridică a Federaţiilor Teritoriale a Cooperativelor de consum – F., înfi inţate conform Legii nr. 109/1996 – cazul în speţă, prevăzând obligativitatea reorganizării acestora în societăţi cooperatiste de gradul I și II.

Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile art. 120 alin. (5) și (6) din Legea nr. 1/2005 fac referire expresă la oferta de participare, în calitate de membru fondator la constituirea so cietăţilor cooperatiste de gradul I și II, conform art. 120 din aceeași lege, calitate de care se prevalează recurentele-reclamante în susţinerea acţiunii pe fond, și care nu condiţionează în nici un fel formularea acţiunii

în constatarea nulităţii hotărârii AGEA, instanţele de fond făcând confuzie între calitatea de membru fon-dator, prin acceptarea ofertei de participare, și calitatea de membru cooperator care se obţine, conform Legii nr. 1/2005, abia la fi nele procedurii de constituire a societăţii cooperatiste de gradul II. De altfel, în art. 120 alin. (8), (9) și (10), legiuitorul reglementează distinct situaţia membrilor fondatori și respectiv, a membrilor cooperatori.

Prin urmare, soluţionarea cauzei prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor de către instanţele de fond, întrucât nu aveau calitatea de membru cooperator la data promovării acţiunii intro duc-tive de instanţă, este nelegală, instanţele judecătorești aplicând greșit dispoziţiile art. 44 alin. (3) și art. 43 din Legea nr. 1/2005, și interpretând eronat dispoziţiile art. 120 din aceeași lege care nu condiţionează calitatea de membru cooperator, promovarea unei atare acţiuni de acceptarea ofertei de participare ca membru fondator la societăţile cooperatiste de gradul I și II, calităţi ce se supun unor regimuri juridice diferite, conform art. 120 din lege. Mai mult, analiza calităţii reclamantelor de mem bru fondator vizează fondul cauzei, recurentele - recla mante având un petit distinct în acest sens. Din această perspectivă, Înalta Curte a reţinut ca înte me-iată și critica privind analizarea excepţiei lipsei cali-tă ţii procesuale active de către instanţele de fond prin raportare exclusivă la primul capăt de acţiune intro-duc tivă de instanţă, ignorându-se faptul că unul dintre celelalte capete de cerere privea tocmai stabilirea calităţii reclamantelor de membri fondatori ai intimatei - pârâte conform art. 120 din Legea nr. 1/2005, capăt de cerere ce vizează tocmai analizarea pe fond a problemei ofertelor de participare.

Înalta Curte a reţinut ca întemeiată și cea de-a doua critică formulată, întrucât instanţa de apel, în analiza legalităţii și temeiniciei soluţiei pronunţate de tribunal pe excepţia lipsei calităţii procesuale active, a făcut aprecieri și asupra fondului cauzei, analizând, în fapt, temeinicia acţiunii prin raportare la cauzele de nulitate invocate cu încălcarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

Pentru considerentele mai sus invocate, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamante, a casat în parte decizia instanţei de apel și sentinţa atacată și a trimis cauza primei instanţe de fond în vederea rejudecării acţiunii principale.(…)


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secția comercială, decizia nr. 1663 din 3 mai 2011

(cuvinte cheie: contract de vânzare-cumpărare, termen de prescripţie, acţiune în rezoluţiune,

garanţie convenţională, vicii ascunse, somaţie de plată)

Contract de vânzare-cumpărare. Vicii ascunse. Termen de garanţie conven-ţională. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie

Decretul nr. 167/1958, art. 11 alin. (1)

Conform art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia privind viciile ascunse începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau a lucrării, iar conform alin. (3), prin dispoziţiile acestui articol nu se aduce nicio atingere termenelor de garanţie, legale și convenţionale.

Așa fi ind, în cazul în care s-a stipulat un termen de garanţie convenţională, termenul de prescripţie nu începe să curgă de la data descoperirii viciilor, ci de la data când expiră perioada de garanţie convenţională stabilită de părţile contractante.

Speţa: Prin sentinţa nr. 3472 din 1 iunie 2010, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea promovată de reclamanta SC I.A. SRL în contradictor cu pârâta SC D. SRL ca prescrisă, subsecvent admiterii excepţiei cu acest obiect invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Judecătorul fondului a reţinut în considerentele sentinţei că prin cererea formulată s-a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6459/2006 în temeiul căruia pârâta a vândut reclamantei o instalaţie de frig cu obligarea montării ei dar că aceasta nu a funcţionat la capacitatea normală și, în urma repetatelor notifi cări, pârâta nu a procedat la remedierea defecţiunilor.

Cu privire la excepţia prescripţiei a reţinut caracterul întemeiat al acesteia deoarece potrivit art. 11 alin. (1) și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie pentru viciile ascunse este de 6 luni și acesta curge de la data descoperirii viciilor, dar nu mai târziu de un an, care este data expirării termenului de garanţie și care este un termen obiectiv spre deosebire de primul termen care este unul subiectiv. Apreciind că reclamanta a cunoscut despre existenţa viciilor la data de 27 februarie 2007, judecătorul fondului a stabilit că termenul de 6 luni care a început să curgă de la această dată s-a împlinit la data de 27 august 2007, anterior promovării acţiunii, la data de 26 septembrie 2009.

Cu privire la somaţia de plată, admisă printr-o sentinţă ulterior anulată prin admiterea contestaţiei la executare promovată de debitoare, s-a apreciat că aceasta nu are caracter întreruptiv de prescripţie, cum a susţinut reclamanta, nefi ind întrunite cerinţele art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia nr. 152 din 10 noiembrie 2010, a respins apelul declarat de reclamantă.În contra deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta SC I.A. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ. în a căror dezvoltare a arătat că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 70 – 72 C. com. care atrag răspunderea atât pentru viciile ascunse cât și pentru cele aparente și a aplicat greșit prevederile art. 11 din Decretul nr. 167/1958, deoarece termenul de prescripţie începe să curgă după împlinirea termenului de garanţie care în cazul de faţă este de 3 ani, iar nu de 6 luni.

Recursul este fondat.

Cât privește critica referitoare la incidenţa art. 70 C. com. se constată că recurentul - reclamant se raportează la acest text numai pentru a invoca răspunderea vânzătorului și pentru vicii aparente, nu numai pentru vicii ascunse, fără a aminti că denunţarea acestora trebuie făcută în termen de 2 zile de la primirea mărfurilor și fără a susţine îndeplinirea condiţiei pe care acest text o impune în aplicarea sa, aceea ca bunul cumpărat să provină de pe o altă piaţă.

În ce privește însă critica momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie în situaţia în

care legea sau convenţia părţilor stabilește o perioadă de garanţie, aceasta este întemeiată.

Într-adevăr, conform art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia privind viciile ascunse începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau a lucrării, iar conform alin. (3), prin dispoziţiile acestui articol nu se aduce nicio atingere termenelor de garanţie, legale și convenţionale.

Așa fi ind, în mod greșit instanţa de apel a socotit că termenul de prescripţie începe să curgă de la data


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Funcţionarea societăţilor comerciale

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, decizia nr. 205 din 16 februarie 2011

(cuvinte cheie: lichidare voluntară)

Procedura lichidarii voluntare. Înregis-trare mentiuni în Registrul Comertului. Radiere

Legea nr. 31/1990, art. 260O.U.G. nr. 43/2010, art. VI

În speţă, pârâta DGFP Tulcea a declarat recurs împo-triva sentinţei prin care s-a admis cererea formulată de reclamanta O.R.C. București prin care, în temeiul art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2010 s-a dispus radierea din Registrul Comerţului a SC A. SNC.

Recurenta consideră că excepţia prevăzută la alin. (2) potrivit căreia societăţile comerciale care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 43/2010 se afl ă în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de trei ani sunt radiate din ofi ciu din registrul comerţului, este discriminatorie pe de o parte faţă de restul agenţilor economici ce par-curg toate etapele de dizolvare/lichidare voluntară, iar pe de altă parte, faţă de creditorii ce nu și-au recuperat datoriile restante pe care societatea afl ată în dizolvare/lichidare voluntară le are faţă de aceasta.

Recursul nu este fondat.Prin dispoziţiile art. VI alin. (2) și alin. (3) din O.U.G.

nr. 43/2010, legiuitorul a impus ca societăţile comercia-le care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă se afl ă în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani, respectiv 5 ani, dacă termenul a fost prelungit în condiţiile legii, să fi e radiate din ofi ciu din registrul comerţului.

Raţiunea unor astfel de dispoziţii este aceea de a re-glementa situaţia societăţilor comerciale pentru care operaţiunile de lichidare s-au desfăsurat sub imperiul le-gii vechi, nefi ind încă fi nalizate în termenul prevăzut de lege. Astfel, potrivit art. 260, anterior modifi cărilor adu-se prin O.U.G. nr. 43/2010, termenul pentru fi nalizarea lichidării era de trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu 2 ani, iar radierea societăţii din registrul comerţului se putea dispune la solicitarea lichidatorului sau din ofi ciu.

Prin urmare, dispozitiile art. VI alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2010, nu fac altceva decât să sancţi-oneze pasivitatea lichidatorilor sau a asociaţilor atunci când societatea s-a afl at în lichidare ori dizolvare pe o perioadă mai mare decât cea impusă de lege, sancţiunea fi ind aceea a radierii din ofi ciu a societăţii din registrul comerţului. Ori, nu se poate invoca în această fază îm-prejurarea că anumite debite către creditori nu au fost stinse prin lichidare și nici că se creează o situaţie diferi-tă, discriminatorie pentru societătile afl ate în lichidare. Aceste societăti au benefi ciat de un termen de 3 ani sau chiar 5 ani pentru efectuarea operaţiunilor de lichida-re, iar creditorii au avut posibilitatea de a urmări aceste operaţiuni și de a acţiona în scopul satisfacerii creanţe-lor, asa încât nu pot invoca la acest moment faptul că sunt prejudiciaţi prin radierea societăţii din ofi ciu.

descoperirii viciilor, cu ignorarea perioadei de 12 luni de garanţie convenţională și greșit a apreciat că prescripţia s-a împlinit chiar anterior promovării cererii de chemare în judecată cu privire la care recurenta invocă caracterul întreruptiv de prescripţie, pe care instanţa de apel i l-a recunoscut.

Prin urmare, faţă de faptul că instanţa de apel a recu-nos cut că cererea de chemare în judecată promovată de recurent la 24 aprilie 2008 admisă irevocabil la Tribu-nalul Constanţa la 6 mai 2009, are caracter întreruptiv de prescripţie și că această constatare trebuie luată ca atare în calea de atac a reclamantei, în raport de dis po ziţiile art. 316 coroborat cu art. 296 teza a 2-a C. proc. civ., recurentei – reclamante neputându-i-se crea o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, reţinând însă modalitatea greșită de calcul a cursului prescripţiei dreptului la acţiune operată de instanţa de apel, Înalta Curte a constatat că termenul de prescripţie de 6 luni a început să curgă la data de 2 noiembrie 2007, când a expirat perioada de garanţie convenţională și s-ar

fi împlinit la 2 mai 2008 dacă n-ar fi fost întrerupt prin introducerea cererii de chemare în judecată la data de 24 aprilie 2008, admisă irevocabil la 6 mai 2009, când, con-form art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, a în ceput să curgă un nou termen de prescripţie de 6 luni care, la data introducerii acţiunii, 26 iunie 2009, nu era împlinit.

Pe de altă parte, chiar dacă recurenta – reclamantă și-a făcut apărări cu privire la excepţia prescripţiei pentru vicii ascunse, ceea ce ar presupune o achiesare la natura defecţiunilor, este de observat că aceasta nu și-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1352 și urm. C. civ., ci pe art. 1020 C. civ., iar defecţiunile la care referă nu le-a califi cat ca fi ind vicii ascunse, acestea putând fi și lip suri calitative, situaţie în care termenul de prescripţie nu este de 6 luni, ci cel comun de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, situaţie cu privire la care reclamanta trebuie să facă precizări în faţa instanţei de fond.

Pentru aceste considerente, recursul a fost admis.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 999 din 11 august 2011

(cuvinte cheie: insolvenţă, lichidator judiciar, creditor unic)

Decizia creditorului unic de a desem na un lichidator judiciar în locul lichi da to-rului desemnat provizoriu de judecă to-rul sindic. Efecte

Legea nr. 85/2006, art. 19

Dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 referitoare la publicarea deciziei creditorului unic de desemnare a lichidatorului judiciar în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, nu sunt aplicabile în situaţia în care în tabelul creanţelor este înscris un singur creditor. Judecătorul sindic nu poate condiţiona soluţionarea cererii formulate de creditor de a se lua act de decizia sa de desemnare a lichidatorului judiciar de publicarea acestei decizii în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Această dispoziţie legală operează doar în favoarea creditorilor minoritari, aceștia putând contesta decizia creditorului majoritar de desemnare a unui lichidator judiciar pentru motive de nelegalitate.

Recurenta D.G.F.P. a solicitat judecătorului sindic ca, în temeiul art. 19 alin. (21) din Legea nr. 85/2006, să ia act de decizia sa de desemnare a lichidatorului judiciar C.I.M. în locul lichidatorului judiciar T.A., desemnat provizoriu de judecătorul sindic.

Judecătorul sindic a respins cererea formulată de recu rentă, motivând că nu a fost îndeplinită condiţia de publicare a deciziei în Buletinul Procedurilor de Insol-venţă, pentru a da posibilitatea tuturor celor îndreptăţiţi de a formula contestaţii, condiţie prevăzută de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006.

Curtea reţine că potrivit art. 19 alin. (21) din Le gea nr. 85/2006, creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără con -sultarea adunării creditorilor, desemnarea unui ad-mi nistrator judiciar sau lichidator în locul adminis-tra to rului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confi rme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu și să îi stabilească remu-neraţia. Alin. (3) al aceluiași articol prevede posibilitatea pentru creditori de a contesta, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului majoritar în termen de 3 zile de la publicarea deciziei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, iar alin. (4) prevede că, dacă în termenul pre-văzut la alin. (3) decizia nu este contestată, judecătorul sindic va numi administratorul/lichidatorul judiciar pro-pus de creditorul majoritar.

Interpretând teleologic dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 85/2006, în contextul în care actuala reglementare pe ansamblu acordă creditorilor prerogative sporite faţă de vechea reglementare, instanţa de recurs reţine că legiuitorul a acordat creditorului majoritar prerogativa desemnării administratorului/ lichidatorului judiciar,

cu respectarea cerinţei de legalitate. Decizia luată de creditorul majoritar poate fi contestată doar de ceilalţi creditori și doar pentru motive de nelegalitate, potrivit art. 19 alin. (3). În situaţia în care nu există contestaţii, jude cătorul sindic numește lichidatorul judiciar desem-nat de creditorul majoritar.

În speţa de faţă, recurenta este unic creditor. Într-o atare situaţie, dispoziţiile art. 19 alin. (3) nu sunt apli-ca bile, această dispoziţie operând doar în favoarea cre di-torilor minoritari, în situaţia în care în tabelul de creanţe sunt înscriși mai mulţi creditori.

Judecătorul sindic a reţinut în mod greșit aplica bili-tatea în cauză a art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 și a condiţionat numirea lichidatorului judiciar desemnat de recurentă de publicarea deciziei de desemnare în Bule-tinul Procedurilor de Insolvenţă, în condiţiile în care în procedură nu participă și alţi creditori, singurii îndrep-tăţiţi să ia cunoștinţă de decizia luată de recurentă și să o conteste. De altfel, în ipoteza inexistenţei contestaţiilor judecătorul sindic trebuia să numească lichidatorul judiciar desemnat de creditorul majoritar, art. 19 alin. (4) nelăsând la latitudinea judecătorului sindic desemnarea lichidatorului judiciar.

Faţă de cele mai sus expuse, Curtea a admis recursul, a modifi cat încheierea recurată în sensul că a numit în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvenţă desemnat de creditorul unic.


Drept fi nanciar şi fi scal

DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL

Obligaţii fi scale

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 310 din 14 iulie 2011

(cuvinte cheie: obligaţie fi scală, calitatea de contribuabil, persoană fi zică, decizie de

impunere)

Obligaţie fiscală. Persoană care nu este contribuabil în sensul Codului de pro-ce dură fiscală

C. proc. fisc., art. 16

Calitate procesuală pentru introducerea acţiunii în contencios fi scal are titularul obligaţiei fi scale.

Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată acţi-unea reclamantului persoană fi zică, prin care a solicitat anularea deciziei de impunere fi scală nr. 579/05.07.2010 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. a judeţului Arad, anularea Deciziei de impune-re nr. 587/06.07.2010 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. a judeţului Arad și anularea Deciziei nr. 2010/30.09.2010 emisă de D.G.F.P. a jude-ţului Arad.

În motivare s-a reţinut că potrivit probelor dosaru-lui, prin decizia de impunere nr. 587/06.07.2010, pâ-râta D.G.F.P. Arad a stabilit obligaţia de a se plăti suma de 1.927.653 lei cu titlu de impozit calculat pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, cu majorări aferente pe seama SC T.I. GMBH Germania, prin împuternicit SC T.C. SRL și prin decizia de impunere fi scală nr. 579/05.07.2010 pârâta a calcu-lat aceeași categorie de impozit în sumă de 113.557 lei cu majorări aferente pe seama societăţii comerciale SC F. SRL, deci titularele obligaţiilor fi scale, respectiv con-tribuabile, în sensul Codului de procedură fi scală, sunt două persoane juridice.

Prin decizia nr. 2010/30.09.2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Arad, a fost respinsă contestaţia reclamantului împotriva celor două decizii de impunere, ca inadmisi-bilă, fi ind formulată de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.

Potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. fi sc., subiecte ale ra-portului juridic fi scal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligaţii în cadrul acestui raport.

(2) Contribuabilul este orice persoană fi zică ori juri-dică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii și alte sume buge-tului general consolidat, în condiţiile legii.

Articolul 67 alin. (3) lit. b) C. fi sc. prevede că modul de calcul, reţinerea și virarea impozitului pe veniturile din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) și (2), se efectuează astfel: (...) b) în cazul câștigurilor de-

terminate din transferul valorilor mobiliare, în cazul societăţilor închise, și din transferul părţilor sociale, obligaţia calculării, reţinerii și virării impozitului revine dobânditorului.

În cauza dedusă judecăţii, dobânditorii titlurilor de participare sau ai părţilor sociale au fost SC T.F. SRL România și SC T.I. GMBH Germania, iar reclamantul a avut calitate de cedent, așa cum rezultă din contractele de cesiune autentifi cate, invocate de reclamant și de ase-menea din recunoașterea acestei calităţi.

Articolul 16 C. proc. fi sc. prevede că raportul de drept procedural fi scal cuprinde drepturile și obligaţiile ce re-vin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalită-ţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligaţiilor părţilor din raportul de drept fi scal. Deci, raportul de drept procedural fi scal, respectiv cel de a contesta o impunere fi scală, atât în procedura prealabilă fi scală, cât și la instanţă, aparţine numai unui subiect de drept fi scal, respectiv persoanei fi zice sau ju-ridice care este titularul unei obligaţii fi scale, așa cum rezultă din dispoziţiile legale suscitate.

Cum, în speţă, calitatea aceasta aparţine celor două societăţi comerciale pe seama cărora s-au calculat impu-nerile, în mod corect a fost respinsă contestaţia recla-mantului pe excepţia lipsei calităţii sale de contribuabil, respectiv de calitate procesuală activă în procedura prea-labilă și drept urmare acţiunea se respinge ca nefondată, nefi ind dovedită nici o vătămare în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin emiterea de către pârâtă a actelor atacate.

Împrejurarea că reclamantul susţine că prin impu-neri i-au fost lezate drepturile sale patrimoniale pentru că impozitul stabilit a determinat diminuarea sumei pe care trebuia să o încaseze de la cesionarii SC T.I. GMBH Germania și SC T.F. SRL România cu titlu de preţ, pe baza contractelor de cesiune, nu conferă acestuia calitatea de subiect de drept în raportul de drept fi scal, problema vi-zând exclusiv raporturile contractuale dintre reclamant și cesionari.


Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Achiziţii publice

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1413 din 7 iulie 2011

(cuvinte cheie: achiziţii publice, atribuirea contractului de achiziţie publică, autoritate contractantă, licitaţie, deschiderea ofertei)

Plângere îndreptată împotriva deci-zii lor pronunţate de C.N.S.C., privind mo dul de atribuire a contractului de achi ziţie publică

O.U.G. nr. 34/2006

Refuzul nejustifi cat al autorităţii contractante de a-i prezenta unuia dintre ofertanţi documentele depuse de un alt ofertant participant la licitaţie, încalcă dispoziţiile cuprinse în art. 2 lit. b) și c) din O.U.G. nr. 34/2006, republicată. Autoritatea contractantă este obligată să respecte principiul tratamen-tului egal și nediscriminatoriu al operatorilor economici, să asigure transparenţa și integritatea proce-sului de achiziţie publică, principiul transparenţei procedurii rezultând și din textul art. 215 din O.U.G. nr. 34/2006, republicată.

Nu se poate accepta argumentul că refuzul de prezentare a documentelor nu a infl uenţat rezultatul procedurilor, deoarece respectarea principiilor este reglementată în termeni imperativi.

Pentru atribuirea contractului de achiziţie publi-că, având ca obiect achiziţie „Pâinea albă” cod CPV 15811100 – 7 – pâine, S.M. „G.M.” Târnăveni în calitate de autoritate contractantă a iniţiat procedura cerere de oferte, prin publicarea în S.E.A.P. a invitaţiei de partici-pare nr. 291876 din 26.04.2011. Odată cu invitaţia de participare a fost publicată și documentaţia de atribuire. La această licitaţie au participat în calitate de ofertanţi SC P. SRL și SC G. SRL.

În cadrul ședinţei de deschidere a ofertelor, ofertanta SC P. SRL a solicitat comisiei de evaluare a ofertelor să i se permită vizualizarea documentelor depuse de ofertantul SC G. SRL. Această cerere se încadrează în limitele prevă-zute de art. 33 din H.G. nr. 925/2006, dispoziţii potrivit cărora autoritatea contractantă are obligaţia de a deschi-de ofertele și, după caz, alte documente prezentate de participanţi la data, ora și în locul indicate în anunţul de participare. Orice ofertant are dreptul de a participa la deschiderea ofertelor, iar ședinţa de deschidere se fi -nalizează printr-un proces-verbal semnat de membrii comisiei de evaluare și de reprezentanţi ai operatorilor economici prezenţi la ședinţă în care se consemnează modul de desfășurare a ședinţei respective, aspectele formale constatate la deschiderea ofertelor, elementele principale ale fi ecărei oferte, consemnându-se totodată lista documentelor depuse de fi ecare operator economic în parte. Prin urmare, refuzul autorităţii contractante de a-i prezenta petiţionarei documentele depuse de ofer-tantul SC G. SRL apare ca nejustifi cat, fi ind încălcate în acest sens dispoziţiile cuprinse în art. 2 lit. b) și c) din O.U.G. nr. 34/2006, dispoziţii care obligă autoritatea contractantă să respecte principiul tratamentului egal și nediscriminatoriu al operatorilor economici, precum și

cel de asigurare a transparenţei și integrităţii procesului de achiziţie publică.

Principiul transparenţei acestei proceduri rezultă și din dispoziţiile art. 215 din O.U.G. nr. 34/2006.

În speţă nu s-a demonstrat existenţa unei împrejurări dintre cele prevăzute în acest text legal care să justifi ce refuzul autorităţii de a prezenta spre vedere documente-le solicitate, dreptul petiţionarei la vizionarea documen-telor depuse de celălalt ofertant rezultă din calitatea lui de participant, prezent la procedura licitaţiei deschise, calitate care îl obligă să semneze procesul-verbal în care este consemnat modul de desfășurare a procedurii și în care sunt descrise și documentele depuse de către fi ecare participant, ori fără vizionarea acestora nu se poate con-fi rma valabilitatea depunerii lor.

Motivarea autorităţii contractante în sensul că petiţi-onara nu a formulat o cerere scrisă pentru prezentarea documentelor este neîntemeiată, în condiţiile în care cererea de prezentare a documentelor apare ca fi ind con-semnată în cuprinsul procesului-verbal de deschidere a procedurii.

Nici concluzia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul că refuzul de prezentare a do-cumentelor nu a infl uenţat rezultatul procedurii și nu justifi că anularea acesteia, nu poate fi primită în condi-ţiile în care rezultă fără putinţă de tăgadă că autoritatea contractantă prin atitudinea manifestată în cadrul pro-cedurii a încălcat principiul tratamentului egal al partici-panţilor, dar și cel al transparenţei.

În atare situaţie, plângerea apare ca fi ind întemeiată, urmând a o admite și a dispune anularea procesului-ver-bal de deschidere a ofertelor și reluarea procedurii de achiziţie publică de la faza deschiderii ofertelor.

19

Dreptul proprietăţii intelectuale

Săptămâna Juridică nr. 10/2012 » Litteris International

DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Mărci


(cuvinte cheie: marcă, rea-credinţă, semn, intenţie frauduloasă)

Acţiune în anularea înregistrării unei mărci cu rea-credinţă. Condiţii

Legea nr. 84/1998, art. 5, art. 48

Simpla cunoștinţă a existenţei și folosirii mărcii anterior depozitului nu este sufi cientă pentru întrunirea condiţiei relei-credinţe, fi ind necesar ca acest fapt să fi e unul de natură frauduloasă.

Reaua-credinţă implică îndeplinirea cumulativă a două cerinţe distincte, vizând, pe de o parte, cunoașterea „faptului relevant” - existenţa și folosirea unei mărci anterioare sau chiar a unui semn neînregistrat ca marcă - iar, pe de altă parte, intenţia frauduloasă.

Speţa: Prin acţiunea înregistrată la 1 august 2006, reclamanta SC F.C. Politehnica Timișoara SA a chemat în judecată Universitatea Politehnică din Timișoara, solicitând să se interzică pârâtei folosirea mărcii „Politehnica Timișoara” în legătură cu activitatea sportivă de fotbal, pârâta având înregistrată marca menţionată sub nr. 67301/2004 pentru clasa 41.

Pârâta Universitatea Politehnica Timișoara a formulat cerere reconvenţională, solicitând să se constate că reclamanta este cea care i-a încălcat dreptul său de folosinţă exclusivă asupra mărcii Politehnica Timișoara, desfășurând activităţi sportive sub marca protejată.

Printr-o cerere înregistrată distinct la 15 noiembrie 2006, Universitatea Politehnica din Timișoara, în calitate de reclamantă, a chemat-o în judecată pe pârâta SC F.C. Politehnica Timișoara SA, solicitând să se constate că pârâta i-a încălcat dreptul său de folosinţă exclusivă asupra mărcii Politehnica Timișoara, desfășurând activităţi sportive sub marca protejată, să fi e obligată pârâta să înceteze de îndată aceste activităţi și să folosească un semn identic sau asemănător cu marca sa, să distrugă de îndată toate materialele promoţionale și documentele care poartă marca în litigiu și să plătească despăgubiri pentru perioada de folosire nelegală a mărcii.

În acest dosar, pârâta SC F.C. Politehnica Timișoara SA a formulat la rândul său cerere reconvenţională, solicitând să se anuleze înregistrarea mărcii „Politehnica Timișoara” efectuată în favoarea reclamantei, să-i fi e interzisă folosirea mărcii în legătură cu activitatea sportivă de fotbal și să fi e obligată la plata de daune.

Tribunalul București, secţia a III-a civilă a dispus conexarea celor două dosare.Tribunalul București a respins ca nefondate toate cererile, principale sau reconvenţionale, formulate de părţi.Tribunalul a reţinut că reclamanta-pârâtă Universitatea Politehnică Timișoara este titulara mărcii „Politehnica Timișoara”

nr. 67301/2004, conform certifi catului de înregistrare eliberat de Ofi ciul de Stat pentru Invenţii și Mărci, începând cu data de 29 noiembrie 2004, pentru clasele 16, 25 și 41.

La rândul său, pârâta SC F.C. Politehnica Timișoara SA folosește în mod legal denumirea „Politehnica Timișoara” conţinută în denumirea sa comercială. (...)

Referitor la cererea reconvenţională având ca obiect anularea înregistrării mărcii în temeiul art. 5 alin. (1) și (6) din Legea nr. 84/1998, respectiv art. 48 lit. c) din aceeași lege, tribunalul a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile legale menţionate.

Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de Universitatea Politehnică Timișoara împotriva sentinţei Tribunalului București, a admis apelul declarat de SC F.C. Politehnica Timișoara SA, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională din dosarul nr. 43123/3/2006; a anulat în parte înregistrarea mărcii Politehnica Timișoara nr. 67301/2004 pentru activităţi sportive – fotbal din clasa de produse și servicii 41; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta pârâtă Universitatea Politehnica Timișoara, invocând următoarele:Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., este fondat.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate privitor la greșita aplicare a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, Înalta Curte a constatat următoarele:

Motivul de anulare constând în înregistrarea mărcii cu rea-credinţă este prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 84/1998, și, așa cum corect susţine recurenta, în reţinerea incidenţei acestui motiv, argumentarea instanţei de apel este contradictorie și incompletă.

Astfel, curtea de apel reţine legitimitatea folosirii semnului Politehnica Timișoara de către Universitatea

20

Dreptul proprietăţii intelectuale

Săptămâna Juridică nr. 10/2012 » Litteris International

Politehnica Timișoara nu doar pe considerentul existenţei în patrimoniul acesteia a unei mărci înregistrate – pe care ulterior o consideră anulabilă pentru rea-credinţă – dar și pe considerentul că sintagma incriminată se regăsește în denumirea Universităţii.

În același timp, pentru a reţine reaua-credinţă la înregistrare curtea de apel se limitează la a constata că, la data formulării cererii, solicitanta Universitatea Politehnică Timișoara cunoștea că semnul pe care dorea să-l înregistreze ca marcă era utilizat de o altă entitate juridică.

În realitate, simpla cunoștinţă a existenţei și folosirii mărcii anterior depozitului nu este sufi cientă pentru întrunirea condiţiei relei – credinţe, fi ind necesar ca acest fapt să fi e unul de natură frauduloasă.

Reaua – credinţă implică îndeplinirea cumulativă a două cerinţe distincte, vizând, pe de o parte, cunoașterea „faptului relevant” - existenţa și folosirea unei mărci anterioare sau chiar a unui semn neînregistrat ca marcă - iar, pe de altă parte, intenţia frauduloasă. Astfel concepută, reaua – credinţă, ce interesează dispoziţiile art. 48 lit. c), este asimilabilă întotdeauna fraudei.

Constatările anterioare sunt confi rmate de aprecierile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, refl ectate în decizia pronunţată la data de 11 iunie 2009, în cauza C – 529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG contra Franz Hauswirth GmbH).

Instanţa de apel nu a ţinut seama de jurisprudenţa Curţii Europene și a făcut o aplicare necorespunzătoare a unor principii ce guvernează raporturile concurenţiale între părţi, din perspectiva cărora trebuie evaluată atitudinea subiectivă a solicitantului mărcii, reguli confi rmate prin decizia instanţei europene.

Revenind la decizia menţionată, este de menţionat că instanţa europeană a arătat că intenţia de a împiedica un terţ să comercializeze un produs poate, în anumite circumstanţe, să caracterizeze reaua – credinţă a solicitantului mărcii, situaţie întrunită, în special, în cazul în care se dovedește că solicitantul a înregistrat marca fără intenţia de a o utiliza, exclusiv în scopul de a bloca accesul terţului comerciant pe piaţă, caz în care marca nu este aptă de a–și îndeplini funcţiile esenţiale (paragrafele 41 – 45).

Raportând aceste aprecieri teoretice la datele speţei, rezultă că nu este sufi cientă cunoașterea de către solicitantul mărcii a „faptului relevant”, fi ind necesar a se dovedi intenţia frauduloasă a pârâtei la momentul cererii de înregistrare a mărcii.

Cât privește criteriile de apreciere a acestor cerinţe, implicit, mijloacele de dovedire a intenţiei frauduloase, această instanţă apreciază că simpla cunoaștere a „faptului relevant” nu prezumă, prin ea însăși, existenţa unei intenţii frauduloase, astfel cum rezultă din considerentele deciziei de apel, atare intenţie trebuind a fi probată distinct de prima cerinţă și apreciată ca atare.

În evaluarea unei asemenea intenţii, este relevant istoricul constituirii celor două părţi litigante, activitatea desfășurată de acestea anterior cererii de înregistrare a mărcii, ca și actele de utilizare a semnelor în raport cu produsele sau serviciile cărora marca le-a fost destinată, ulterior înregistrării - în primul rând, evident, dacă a avut loc o utilizare efectivă a mărcii pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată -, pentru a se determina dacă și în ce măsură marca și-a îndeplinit funcţiile esenţiale specifi ce.

Este de precizat, totodată, că decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene face referire la o a treia cerinţă necesară pentru ca reaua –credinţă să subziste, distinct de condiţia cunoașterii existenţei mărcii terţului și de cea a intenţiei frauduloase, anume cerinţa gradului de protecţie juridică de care se bucură atât marca terţului, cât și semnul a cărui înregistrare se solicită a fi anulată.

Această cerinţă este, de asemenea, importantă pentru reţinerea relei – credinţe, fi ind necesar a se evalua ca atare.

Se constată, din cele expuse, că instanţa de apel a făcut o aplicare greșită a dispoziţiilor art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, din perspectiva conţinutului conceptual al relei - credinţe și a criteriilor de apreciere a acestuia, analiza sa vădind, în același timp, prin prisma celor redate prin prezentele considerente, că situaţia de fapt și de drept nu este pe deplin și în mod corect stabilită.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași curte de apel.


Drept penal

DREPT PENAL

Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 249 din 26 ianuarie 2011

(cuvinte cheie: infracţiuni de serviciu, confl ict de interese, funcţionar public)

Conflict de interese. Infracţiune prevăzută în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

C. pen., art. 2531

Legea nr. 78/2000, art. 11 alin. (1)

Fapta funcţionarului public, având atribuţii referitoare la emiterea avizelor sau a autorizaţiilor privind securitatea la incendiu, de a întocmi pentru agenţi economici privaţi documentaţia necesară emiterii acestor avize ori autorizaţii, în scopul obţinerii unor sume de bani necuvenite, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar fapta aceluiași funcţionar public, de a participa, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, la luarea deciziei de emitere a avizului sau a autorizaţiei privind securitatea la incendiu, pe baza documentaţiei întocmite de funcţionarul public în schimbul unor sume de bani, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de confl ict de interese prevăzută în art. 2531 C. pen.

În mod corect, prima instanţă a reţinut, cu referire la inculpata R.C., că aceasta este funcţionar public în sensul art. 147 C. pen., având în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și art. 20 din H. G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionarea și atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, în baza cărora inculpata, în funcţie de gradul militar și de atribuţiile de control, este învestită cu exerciţiul autorităţii publice.

Conform fi șei postului inculpatei, aceasta are în atribuţii executarea de controale la unităţile de pro-iectare pentru verifi carea proiectelor, obiectivelor etc. Atribuţiile de a verifi ca documentaţiile P.S.I. întoc mite de proiectanţi pentru eliberarea avizelor ori a autori-zaţiilor presupun sarcini de control, în sensul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 asupra proiectanţilor ce funcţionează ca agenţi economici privaţi. În privinţa infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ce este una de pericol, textul de incriminare nu cere realizarea efectivă a foloaselor necuvenite. În cauză, inculpata R.C. a săvârșit faptele, întrucât urmărea obţinerea unor astfel de foloase și, în unele cazuri, aceasta le-a realizat.

Pentru aceste motive, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma continuată prevăzută în art. 41 alin. (2) C. pen.

Din cele opt lucrări pentru care a rezultat din probele coroborate realizarea unor foloase materiale de către inculpata R.C., un număr de 7 astfel de documentaţii i-au fost supuse verifi cării în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În cazul acestor lucrări, inculpata a săvârșit și infracţiunea de confl ict de interese în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 2531 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., compusă din șapte acte materiale.

În actul îndeplinit de inculpata R.C. cu privire la fi ecare din aceste lucrări, respectiv referatul cu con clu-ziile rezultate în urma verifi cării documentelor pentru avizarea/autorizarea privind securitatea la incendiu, aceasta a formulat aprecieri și propuneri, analizate de șeful de compartiment, vizate de adjunctul inspectorului șef, pentru ca în fi nal aprobarea referatului să se realizeze de șeful inspectoratului, care semna și avizul ori autorizaţia. Inculpata R.C. a participat astfel, în sensul art. 2531 C. pen., la luarea deciziei de emitere a avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu, referatul său fi ind esenţial în formarea deciziei inspectorului șef.

Este de precizat că, în aceste șapte cazuri, decizia a fost de emitere a avizului ori autorizaţiei, însă, în practica acestor organe de control, există și cazuri în care cererile se resping ca urmare a neîntrunirii unor condiţii impuse de diverse norme din domeniu, astfel încât documentaţiile trebuie refăcute. Consecinţa unor astfel de „negaţii”, cum se numesc uzual în domeniu, este întârzierea solicitanţilor în realizarea altor interese legitime. Există, astfel, riscul expirării valabilităţii certifi catului de urbanism ori întârzierea în darea în folosinţă a unor obiective economice. Tocmai calitatea ofi cială a inculpatei R.C. prezenta garanţia atât a specializării în întocmirea documentaţiilor, cât și a facilitării obţinerii avizelor ori a autorizaţiilor și era de natură să-i asigure un loc privilegiat în mediul agenţilor care activează în proiectare.


Drept penal

DREPT PENAL

Infracţiuni contra persoanei

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 642 din 18 februarie 2011

(cuvinte cheie: omor deosebit de grav, tentativă, culpă, praeterintenţie, schimbarea încadrării

juridice)

Tentativă. Omor deosebit de grav. Omor săvârşit asupra unui poliţist

C. pen., art. 20, art. 174, art. 176 alin. (1) lit. f)

Fapta inculpatului, oprit în trafi c în cadrul unei investigaţii efectuate de poliţie, de a pune în mișcare autoturismul, în timp ce un poliţist se afl a cu picioarele pe scăriţa autoturismului și cu o mână prins de bara metalică de deasupra autoturismului, de a continua deplasarea în trafi c cu viteză, inclusiv pe contrasens, și de a accidenta o altă mașină, în timp ce poliţistul se afl a în exteriorul autoturismului, inculpatul efectuând manevre prin care să își asigure scăparea de urmărirea unei mașini de poliţie și de victimă, constituie tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, fi ind incidente dispoziţiile art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., referitoare la săvârșirea faptei asupra unui poliţist în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu ale acestuia.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că situaţia de fapt a fost corect reţinută de cele două instanţe în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţa de apel că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere a inculpatului N.D. pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și pentru infracţiunea de ultraj prevăzută în art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 și art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. - astfel cum a fost trimis în judecată inculpatul - în infracţiunea prevăzută în art. 239 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 182 alin. (2) teza fi nală C. pen., reţinând că punerea în primejdie a vieţii s-a realizat ca un rezultat mai grav decât cel urmărit de inculpat, ce i se poate imputa numai din culpă.

Așa cum rezultă din situaţia de fapt expusă anterior, partea vătămată s-a afl at în exteriorul unei mașini care circula pe un drum public principal, cu un trafi c intens ziua, într-un oraș mare, mașina fi ind condusă cu viteză de către șofer, trecând prin faţa mașinilor afl ate în coloană la semafor, inclusiv pe contrasens, mașină care a lovit un alt autoturism afl at în trafi c chiar cu partea stângă - faţă unde se afl a partea vătămată, pe o distanţă de circa 500 m (potrivit procesului-verbal de reconstituire), într-un sector cu curbe, în condiţiile în care șoferul încerca să scape de urmărirea mașinii de poliţie și de victimă, toate acestea fi ind elemente care reliefează în mod clar starea de pericol grav și imediat în care s-a afl at partea vătămată, fi ind sufi cient ca la un moment dat aceasta să-

și piardă echilibrul și să cadă, fi ind de notorietate faptul că impactul (mai ales la o viteză mare) cu asfaltul și/sau cu alte autoturisme afl ate în trafi c cauzează nu doar leziuni foarte grave, ci chiar decesul.

Toţi martorii oculari au observat faptul că partea vătămată a rămas agăţată de bara de sus a autoturismului condus de inculpat, însă inculpatul nu a oprit, ci a continuat înaintarea, deși auzea sirena mașinii de poliţie din urma sa și ţipetele părţii vătămate. Martorii au confi rmat existenţa manevrelor periculoase efectuate de inculpat.

Martorul B.C. a văzut partea vătămată agăţată numai în mâini, deoarece picioarele i-au alunecat de pe scăriţa mașinii, a văzut că inculpatul a accelerat, mărind viteza de deplasare, ajungând pe contrasens, efectuând un viraj la dreapta, de asemenea, în viteză mare.

Întreaga acţiune a inculpatului nu poate decât să ducă la concluzia că acesta nu numai că a prevăzut pericolul pentru partea vătămată, ci chiar a acceptat posibilitatea producerii lui pentru a putea scăpa de urmărire, faptul că partea vătămată nu a căzut, iar rezultatul mai grav nu s-a produs, datorându-se exclusiv acesteia.

În aceste condiţii, aprecierea primei instanţe în sensul că inculpatul a acţionat cu praeterintenţie, iar punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate i se poate imputa numai din culpă apare ca fi ind eronată, schimbarea încadrării juridice efectuată cu privire la fapta în discuţie fi ind neîntemeiată. În consecinţă, încadrarea juridică corectă a faptei este aceea dată de instanţa de apel, respectiv art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. - tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav.


Drept penal

DREPT PENAL

Trafi c de droguri

Curtea de Apel Constanţa, secţia penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, sentinţa nr. 45 din 8 aprilie 2011

(cuvinte cheie: trafi c de droguri, răspundere penală, individualizarea pedepsei)

Infracţiunea de trafic de droguri de ma re risc. Denunţarea şi facilitarea iden tificării pentru tragerea la răs pun-dere penală a altor persoane implicate. Consecinţe

Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (2), art. 16Convenţie, art. 5 parag. 1 lit. c)

Atât timp cât informaţiile oferite de inculpat vizează denunţarea și facilitarea identifi cării pentru tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în activitatea de trafi c de droguri, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul necondiţionând aplicarea acestei norme și de condamnarea acelor persoane, deoarece nu este în puterea sau competenţa inculpatului.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului P.M., se au în vedere dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 potrivit cărora persoana care a comis una dintre infrac-ţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă și facilitează identifi carea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracţiuni legate de droguri, benefi ciază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Susţinerea apelantului inculpat P.M. că „a denunţat și a facilitat identifi carea și tragerea la răspundere pe-nală a altor persoane care au săvârșit infracţiuni legate de droguri” este confi rmată de către procuror prin rechi zitoriul nr. 507D/P/2010 din 22.12.2010 când men ţionează la pagina 4: „Urmare declaraţiei incul-patului P.M., în cauză s-a dispus prin ordonanţa din 21.12.2010, disjungerea cauzei și continuarea cerce-tărilor faţă de numiţii G. și I., zis JVEG, cu privire la săvârșirea infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, urmând să fi e audiaţi cu privire la faptele acestora și numiţii T., D. și I.A.M”. Din ordonanţa de disjungere, rezultă că inculpatul P.M. a oferit sufi ciente date pentru identifi carea celor denunţaţi, aceștia fi ind și cei care i-au procurat pachetul cu drog. Și măsura procurorului de respingere „ca neconcludentă și inutilă” audierea persoanelor indicate de către apelantul inculpat P.M. conduce la concluzia că organele de urmările penală au avut date să creadă în existenţa acestora procedând chiar la întocmirea unui dosar penal separat.

Or, câtă vreme informaţiile oferite de apelantul inculpat P.M. vizează denunţarea și facilitarea identi-fi cării pentru tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în activitatea de trafi c de droguri, sunt în tru nite condiţiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul necondiţionând aplicarea acestei norme și de condamnarea acelor persoane deoa-rece nu este în puterea sau competenţa inculpatului.

Prin urmare, pentru acest considerent, apelul de-clarat de către apelantul inculpat P.M. este fondat, va fi admis, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. și, desfi inţând în parte sentinţa atacată, se va proceda la redozarea pedepsei; la stabilirea cuantumului pedepsei, se va ţine seama de pericolul social ridicat al faptei dat de împrejurările comiterii acesteia, în participaţie, de natura drogului de mare risc valorifi cat – heroină deosebit de periculoasă într-un consum necontrolat, de cantitatea destul de mare, dar, evident, în condiţiile reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de textul incriminator ca urmare a aplicării art. 3201 alin. (1), (7) C.proc.pen. și art. 74 lit. a) C.pen. (aceasta reţinută de către instanţa de fond în favoarea inculpatului și care nu mai poate fi modifi cată, fi ind în apelul inculpatului). Cum de la data pronunţării nu au apărut alte date care să atenueze periculozitatea faptei sau făptuitorului, nu sunt sufi ciente temeiuri care să creeze convingerea Curţii că reeducarea inculpatului P.M. s-ar putea realiza fără executare prin suspendarea potrivit art. 81 sau art. 861 C.pen.

Litteris InternationalStr. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10Cod 23581, Sector 2, BucureştiTel 021.242.01.61Mobil: 0745.327.443Email: [email protected] [email protected]

INFORMAŢII GENERALE:Număr de exemplare pe an: 44 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Litterisinternational

Săptămâna Juridică

SJ nr. 10_2012

Documents

Transcript of SJ nr. 10_2012