http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/religia-morala

PORTAL – ORTODOX DOXOLIGIA – MITROPOLIA MOLDOVEI SI BUCUVINEI – ARHIEPISCOPIA IASILOR

Luni, 1 August 2011

Religia şi moralaÎnaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

Pentru că omul este chipul lui Dumnezeu, nu există om fără sentiment religios, fără dorinţa permanentă după Dumnezeu. Această legătură sufletească a omului cu Dumnezeu slăbeşte numai din cauza păcatului.Când omul leagă starea lui religioasă nu de Dumnezeu ca persoană, ci de o făptură creată de Dumnezeu, pe care o crede Dumnezeu, atunci omul slăbeşte în moralitate şi săvârşeşte nenumărate şi mari păcate. Religiile politeiste, în care oamenii credeau în mai mulţi zei, stau mărturie acestei afirmaţii.În Vechiul Testament, la cărţile III şi IV Regi, ca şi în celelalte cărţi, vom vedea că viaţa religioasă şi morală a poporului ales e căzută, în cea mai mare parte, în idolatrie şi astfel înţelegem unde duce pe om îndepărtarea de Dumnezeu, de Dumnezeul Cel adevărat şi de poruncile Lui.La fel şi în lumea modernă, în contemporaneitate, constatăm că o parte din aceasta s-a îndepărtat de Dumnezeu şi de morala sănătoasă tot din cauza idolatriei. Pentru omul modern şi contemporan, bunurile materiale constituie "dumnezeul" lui, viaţa pentru oamenii acestei lumi a însemnat şi înseamnă a trăi bine trupeşte şi, de cele mai multe ori, a trăi în huzur, uitând de cei săraci, mai mult de atât, exploatându-i; deci oamenii subjugaţi de materie, singuri s-au îndepărtat de Dumnezeu chiar dacă Îi rostesc numele, însă ei cred în El numai cu buzele şi nu cu inima.La începutul secolului nostru, o parte din lume a fost înstrăinată de Dumnezeu prin silă şi pedeapsă şi aceasta odată cu venirea la putere a adepţilor doctrinei comuniste, numai că în această perioadă foarte puţini au fost cei care erau convinşi de această doctrină.Astăzi, forţe ale întunericului, în numele democraţiei, drepturilor omului şi libertăţii religioase, încurajează şi susţin pe diferite căi îndepărtarea, înstrăinarea şi lepădarea noastră, a fiilor poporului nostru, creştin ortodox prin naştere, de

credinţa strămoşească; lupta este crâncenă, pe viaţă şi pe moarte, dar noi nădăjduim că vom trece cu bine şi prin acest val primejdios, rămânând în credinţa şi morala noastră ortodoxă.Să nu se uite cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc" (I Corinteni 10, 23). "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos". "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva"... (rău - n.n.) (I Corinteni 6, 12); "Ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte" (II Petru 2, 19); "Plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru" (Romani 6, 23).

Religie şi Morală

Autor: 

Pr. psh. ec. Nicolae Floroiu

Iniţial, în istorie şi în viaţa omului, domeniul moral se suprapune în mare parte peste cel religios. Categoriile fundamentale din domeniul moral sunt „binele” şi „răul”. În unele religii, aceste extreme sunt identifi cate prin sistemul dual al transcendentului: există grupul divinităţilor care asigură binele, ordinea, viaţa, sănătatea şi a celor „rele”, care strică ordinea, aduc boli, moarte, îndeamnă la sacrilegii. Omul poate alege între bine şi rău, să facă parte din grupul lui Ormuzd sau Ahriman (în mazdeism) să ducă o viaţă de sfânt ori să şi-o închine diavolului pentru anumite avantaje (avere, viaţă lungă, iubire). Dreptul alegerii este, însă, condiţionat de consecinţe. Cei buni se vor mântui şi vor fi fericiţi după moarte, cei care aleg răul se vor chinui, nu vor obţine mântuirea, nu vor învia pentru a trăi apoi veşnic în lumină, în bucurie, ci vor învia pentru a trăi în întunericul veşnic, şi în durere şi suferinţă după dorul de Dumnezeu. Oamenii sunt constrânşi, însă, de factori obiectivi care nu depind de libera lor voinţă. Albert Bayet scria în 1904: „Cine s-ar încumeta să bată un pom pentru că rodeşte fructe rele, este aşa cum Xerxes a ordonat să bată valurile mării pentru că i-a distrus fl ota”.Corelaţia şi distincţia dintre bine şi rău este la alegerea fi ecăruia şi în morală, şi în religie. Satan a fost creat ca un înger bun, după răzvrătire a devenit rău. Răul şi binele se raportează în profan la criterii care nu sunt nici eterne, nici uniforme. Ce este bun pentru unii, este rău pentru alţii. Structurile sociale medievale erau bune pentru acel timp, menţinerea lor în societăţile moderne şi democratice stânjeneşte funcţionarea normală a societăţii, chiar şi a comunităţilor din lăuntricul Bisericii, reprezentând ceva rău. Religiile şi credinţele au în general un caracter moralizator, promovează binele: sacrul căreia te rogi şi te consacri este bun, drept şi plin de iubire; la care se adaugă dimensiunea moralizatoare: este atotputernic, va înfrânge pe cel rău, înlătură păcatele, le vede şi le ştie pe toate. În religiile moralizatoare, binele şi răul nu sunt forţe echivalente; binele este mai puternic decât răul, sugestia fi ind ca omul să se alăture celui care va fi victorios, „binele”, lui Dumnezeu şi nu lui Satan. Religia s-a desprins ca domeniu de preocupări înaintea juridicului şi chiar a

politicului. Ea a suplinit în primele comunităţi rolul acestor domenii încă nenăscute. Sistemele religioase au promovat norme de coexistenţă socială. Principiul exogamiei, aplicarea talionului, modalităţile de convieţuire şi colaborarea cu ceilalţi, au fost promovate de religie. Sunt puţine principiile care au rămas numai în domeniul religios: umilinţa, smerenia, sărăcia etc.. Interferenţa moralei cu religia depinde şi de sensul moralei sau religiei. Morala religioasă (teonomă) se referă la criterii religioase: Biblie, Iisus, viaţa Sfi nţilor. În morala religioasă se accentuează motivaţia şi, mai puţin, fapta. Spre exemplu: este credincios şi respectă morala religioasă şi cel care dăruieşte o pâine, şi cel care dăruieşte zece pâini; dacă o face pe baza principiului: iubeşte-l pe aproapele tău. Laicul diferenţiază faptele după împrejurimi şi criterii concrete. Spre exemplu: a lua de la cineva ceva poate fi socotit furt, dar şi o expropriere într-un scop benefi c colectiv, comunitar, social sau un act de justiţie. Religia condamnă minciuna, dar în profan minciuna este apreciată variat: poţi minţi din ignoranţă (nu ştii că adevărul este altul), minţi intenţionat, din interes, nu-i spui adevărul cuiva pentru că momentul este nepotrivit. Religia are un ideal şi un sistem propriu de valori. Idealul religios este salvarea, mântuirea. Între omul concret, păcătos, şi mântuire se afl ă sistemul valorilor propus de religie: puritate, credinţă, iubire. Dumnezeu a oferit Omului posibilitatea alegerii între aceste Valori. Valorile religioase sunt exprimate în Sfânta Scriptură: poruncile pentru Adam şi Eva, poruncile pentru Noe, pentru Moise. În Noul Testament Sfaturile Evanghelice sunt: sărăcia, ascultarea, castitatea şi fericirile (cei ce plâng vor căpăta mângâiere, cei fl ămânzi se vor sătura, bolnavii se vor vindeca ş.a.). Credinţa în Dumnezeu este o valoare morală. Sistemul valorilor fi ind multiplu, şi referitor la credinţă ca valoare, există alternative profane. Spre exemplu: „Mielul blând suge la două oi”, „Femeia are ultimul cuvânt”, „Frate, frate dar brânza-i pe bani” ş.a.. Acestea reprezintă o alternativă laică la valorile sacrului şi chiar ale vieţii veşnice. Păcatul este încălcarea idealului, a voinţei de bine a lui Dumnezeu. Valoarea legăturii dintre sfi nţenie (lipsa de păcat) şi păcatul ca atare este virtutea. Virtuoşii nu săvârşesc păcatul, ascultă, nu încalcă poruncile, consumă rodul pomului cunoştinţei binelui şi-l respectă. După păcat, Adam şi Eva cad în sfera moralei laice, a valorilor dintre omul bun şi rău. Sacrul este morala eternă, cerească. Dumnezeu este idealul moral, etern, veşnic, sălăşluieşte în fi ecare om, dar în măsuri şi forme care nu se afl ă doar în cer, ci între cer şi pământ. În fi ecare se afl ă Dumnezeu, în fi ecare om este chipul lui Dumnezeu, dar poruncile dumnezeieşti sunt respectate şi împlinite prin voinţa umană. Vocea interioară a fi ecărui credincios răsună prin glasul pe care îl are. Idealul moral-religios este sfi nţenia, contopirea cu sacrul. Valorile la care aderă oamenii nu sunt numai religioase. Necredinciosul nu este imoral sau amoral, el

respectă numai acele valori pe care le consideră utile pentru el personal sau pentru comunitate. Pe lângă vrăjmaşul diavol, vrăjmaş comun lui Dumnezeu şi omului, ce tinde spre a îndepărta pe om de sacru, vine în ajutor spre fi nalul existenţial al lumii acesteia şi Antihristul, omul născut din femeia păcatului desfrânării, care va duce război cu cei credincioşi lui Dumnezeu şi Fiului Cel Unul Născut din Tatăl, care va lupta să-i întunece şi pe cei luminaţi, pe cei aleşi sacrului. Dar despre acesta, despre Antihrist - într-una din ediţiile viitoare ale „Condeiului ardelean”.