C U P R I N S

Introducere 3

CAPITOLUL I: Modalităţi de evaluare a performanţei economice

5

1.1 Conceptul de performanţa economică – Situaţii financiare 5

1.2 Indicatori de exprimare ai performanţei economice 11

1.3 Profitul –scopul activităţii economice 19

CAPITOLUL II: Factori care influenţează eficienţa economică

20

2.1 Factorii de influenţă ai eficienţei economice în societăţile multinaţionale 20

2.2 Factorii care conduc la îmbunatăţirea eficienţei economice în industria alimentară

22

CAPITOLUL IIIPrezentarea modalităţilor de evaluare a performanţei economice la S.C. “M.F.S.” S.R.L.

24

3.1 Descrierea societăţii 24

3.1.1 Obiectul de activitate 24

3.1.2 Capitalul social 24

3.1.3 Furnizori, clienţi, concurenţi 25

3.1.4 Specificul meniurilor internaţionale 27

3.2 Analiza indicatorilor de rezultate şi eficienţa economică 27

3.3 Căi de creştere a performanţei economice adoptate de societate 30

3.3.1 Prognoza dezvoltării 31

3.3.2 Căile de creştere a performanţei economice 31

3.3.3 Efectele metodelor de creştere a performanţei economice adoptate de societate

36

Concluzii 41

Bibliografie 42

Anexe 43

1

INTRODUCERE

Performanţa economică reprezintă o modalitate superioară de exprimare a eficienţei

economice a unei activităţi. Prin eficienţa economică se poate inţelege maximizarea

efectelor prin minimizarea eforturilor, reprezentănd unul dintre scopurile oricărei

activitaţi. Atingerea performanţei economice situeaza societatea respectivă deasupra

concurenţilor săi, prin rezultatele superioare obţinute său prin tehnologiile de producţie

practicate.

Pentru evidenţierea eficienţei economice şi implicit a performanţei economice atinse,

trebuie calculaţi indicatorii de eficienţa economică pe baza carora pot fi observate

rezultatele activităţii respective. Aceste rezultate pot fi obţinute şi în urma analizei

activităţii de marketing, a activităţii financiare, a încadrării cu personal şi a relaţiilor

societăţii cu clienţii, furnizorii şi diferiţii concurenţi pe care aceasta îi are.

Mediul extern în care societăţile îşi desfasoară activitatea este, pe baza ce trece

timpul, tot mai nesigur, generator de riscuri şi totodată, din ce în ce mai complex. În

economia de piaţă, clienţii, furnizorii, firmele şi concurenţii lor acţionează ca un sistem

dinamic, în permanentă mişcare, la care societatea trebuie să se adapteze continuu. În

acest caz, o societate modernă trebuie să ofere atât produse, cât şi servicii de calitate

superioară, care să-i confere o poziţie superioară în sectorul său de activitate.

Atingerea performanţei economice de către o societate modernă presupune stabilirea

de la bun început a unei strategii referitoare la structura, cantitatea şi calitatea producţiei

ce urmează a fi obţinută, procesele tehnologice ce vor fi aplicate, modul şi nivelul de

utilizare al progresului tehnic, nivelul productivităţii şi al costurilor de producţie, al

gradului de eficienţă al folosirii mijloacelor fixe, cu precizarea exactă a nivelurilor

acestora în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Un sector relativ nou introdus în Romania îl reprezintă activităţile de catering care

pot fi introduse în categoria “alimente-servicii”, la fel ca şi restaurantele. O firmă de

catering este practic, un restaurant mobil.

Activităţile de catering reprezintă un serviciu relativ recent introdus în economia de

piaţa din România. Ele presupun realizarea şi transportul preparatelor alimentare la

sediul beneficiarilor. Cateringul poate fi de două categorii:

- cateringul industrial

- cateringul pentru evenimente (festiv)

2

Serviciile de catering includ livrarea la domiciliu a meniului comandat, eventual a

băuturilor, asigurarea prânzului la serviciu (cateringul industrial) şi organizarea meselor

festive sau doar prepararea mâncărurilor (cateringul festiv). Multe firme nu practică

livrarea la domiciliu, mai ales când comanda este mică, din două motive: nu asigură un

profit mare imediat şi nu există suficiente cereri pentru a justifica deplasările. Sistemul de

comandă clasic este simplu: un telefon, o intâlnire pentru stabilirea condiţiilor

contractuale (doar pentru cateringul industrial şi festiv) şi livrarea produselor.

Societatea analizată în capitolele urmatoare, S.C. “M.F.S.” S.R.L. desfasoară

ambele categorii de catering, accentul punandu-se pe cel industrial, realizând meniurile

pentru cursele aeriene, interne şi internaţionale.

În capitolele urmatoare mi-am propus să analizez performanţa economică la S.C.

“M.F.S.” S.R.L., evidenţiată prin intermediul indicatorilor de exprimare a performanţei

economice, dar şi prin evaluarea utilizării resurselor umane şi a activităţii economico-

financiare. În finalul lucrării sunt prezentate metodele de creştere a performanţei

economice, precum şi efectele aplicării acestora.

Primul capitol prezintă pe larg conceptul de performanţa economică şi indicatorii de

măsurare a acesteia, precum şi funcţiile profitului.

Capitolul al doilea vă aduce la cunoştinţă factorii care influenţează creşterea

eficienţei economice în societăţile multinaţionale, în general şi în cele din industria

alimentară, în special.

În capitolul al treilea sunt prezentate datele societăţii precum şi încadrarea cu forţa

de muncă şi cunoaşterea partenerilor săi de afaceri precum şi produsele pe care

societatea le realizează. De asemenea se realizează şi o analiză-diagnostic a societăţii pe

baza căreia se vor prezenta căile de creştere a performanţei economice, precum şi

rezultatele obţinute pe baza acestor căi aplicate la nivelul societăţii. Căile de creştere au

caracter intuitiv, ele nefiind puse în practică în momentul actual.

3

Capitolul I Modalităţi de evaluare a performanţei economice

1.1. Conceptul de performanţa economică

Eficienţa economică reprezintă caracteristica activităţii economice la nivel

micro şi macroeconomic aflată pe orice punct de pe frontiera posibilităţilor de

producţie, când este imposibil să se măreasca volumul producţiei unui bun fără a se

micşora cantitatea produsă dintr-un alt bun.

Eficienţa economică reflectă o stare a activităţii economice determinată de un

anumit consum de resurse pentru obţinerea unui anumit bun economic, când o

producţie suplimentară dintr-un anumit bun, în condiţiile unor resurse limitate, nu se

poate obţine decât dacă se scade producţia, pentru un alt bun economic. Folosirea

resurselor economice pentru producerea bunurilor economice este considerată o

activitate eficientă dacă producţia se obţine cu cel mai redus cost de producţie, în

condiţiile unui cost de oportunitate minim pentru fiecare bun obţinut.

La nivel microeconomic, eficienţa economică are ca formă principală de

apreciere rentabilitatea firmei, iar la nivel macroeconomic, productivitatea muncii

naţionale. În condiţiile unor resurse limitate şi a unor nevoi nelimitate, toate

modalităţile prin care o firmă îşi poate mări productivitatea factorilor de producţie,

scădea costurile sau îşi poate imbunatăţi calitatea bunurilor sunt căi concrete de

creştere a eficienţei economice.

Compararea efectelor cu eforturile, pentru determinarea eficienţei economice,

reprezintă însă numai o formulă de principiu. Conceptul de eficienţă economică

asociază şi alte elemente de judecată, fără de care eficienţa ar fi definită incomplet, iar

uneori chiar eronat:

- structura resurselor consumate şi structura rezultatelor obţinute pot da

indicii de o importanţă esenţială în adoptarea deciziilor cu caracter economic.

- timpul acţionează asupra eficienţei ca un factor care pune în valoare o

variantă cercetată. Este normal ca un procedeu tehnologic să fie preferat altuia dacă

procesul de producţie se petrece intr-un interval mai scurt, ceea ce inseamnă că

societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile.

- cea mai semnificativă faţetă a eficienţei economice o constituie calitatea

efectelor. O activitate eficienţa se caracterizează prin rezultate dintre cele mai bune,

4

produsele obţinute trebuind să fie de performanţe ridicate, de o deosebită utilitate

pentru societate la momentul considerat.

Accepţiunea noţiunii de eficienţa se intâlneşte în practică, precum şi în studiile

de specialitate, în două sensuri:

· performante, rezultate dintre cele mai mari

· efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.

Performanţele ridicate în producţie echivalează cu eficienţa atunci când sunt

obţinute în condiţiile unei utilizări raţionale, într-un regim economic, a utilajelor şi

echipamentelor. Astfel, sporirea producţiei este insoţită de costuri reduse şi profituri

mari, în creştere. Dacă, dimpotrivă, performanţele ridicate sunt obţinute prin

suprasolicitarea utilajelor şi echipamentelor, având consecinţe negative (uzura

accelerată şi ivirea unor dereglări în funcţionare) nu avem de-a face cu eficienţa.

Câştigul obţinut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii

accentuate premature. Mai exact costurile urcă vertiginos şi profiturile scad.

Performanţa reprezintă modalitatea superioară de exprimare a competitivităţii

unei activitaţi.

Performanţa economică a societăţii are o sferă largă de cuprindere, în esenţă

reflectând raportul dintre efecte şi eforturi. Performanţa economică depinde de gradul

de înzestrare cu resurse ale societăţii, cât şi de performanţa managementului în toate

sferele activităţii acesteia şi în special în plan economico-financiar.

Performanţa se află în stransă legatură cu profesionalismul societăţii, cu timpul,

cu mijloacele materiale şi financiare investite pentru o anumită afacere pe fondul

progresului stiintifico-tehnic şi ecologic.

Un set de situaţii financiare, inclusiv situaţii financiare consolidate cuprinde: un

bilanţ, un cont de profit şi pierdere, o situaţie a modificărilor poziţiei financiare,

(situaţia fluxurilor de trezorerie sau situaţia fluxurilor de fonduri), politici contabile şi

note explicative.

Cadrul general se aplică tuturor întreprinderilor, indiferent de forma juridică,

forma de proprietate sau obiectul de activitate.

Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii referitoare la

poziţia financiară, performanţa şi modificările poziţiei financiare, rezultatul

administrării întreprinderii şi modul de gestionare a resurselor.

5

Poziţia financiară, performanţa şi modificările poziţiei financiare, generează

informaţii privind capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale

numerarului.

Poziţia financiară a întreprinderii este influenţată de:

· Resursele economice pe care le controlează

· Structura sa financiară

· Lichiditatea si solvabilitatea

· Capacitatea de adaptare la mediu

Aceste informaţii sunt utile pentru:

· Anticiparea capacităţii întreprinderii de a genera numerar

· Anticiparea nevoilor de creditare, a şanselor de a primi finanţări

în viitor

· Evaluarea modificărilor potenţiale ale resurselor pe care

întreprinderea le va controla în viitor

· Posibilitatea întreprinderi de a genera fluxuri de trezorerie

Informaţii privind modificările poziţiei financiare a întreprinderii sunt utilizate

în evaluarea activităţii sale de exploatare, finanţare şi investiţie în perioada de

raportare.

Poziţia financiară se determină pe baza informaţiilor din bilanţ, şi performanţa

pe baza contului profit şi pierdere.

Structurile situaţiilor financiare:

· Structurile bilanţului sunt:

Activele

Datoriile şi capitalul propriu

· Structura contului Profit şi Pierdere, legată în

mod direct de evaluarea performanţei, sunt cheltuielile şi

veniturile

6

Elemente legate direct de evaluarea poziţiei financiare sunt : activele, datoriile

şi capitalul propriu.

Activele sunt definite astfel:

· Un activ reprezintă o resursă controlată de întreprindere, rezultat al

unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze profituri

economice viitoare pentru întreprindere

· O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din

evenimente prezente şi prin decontarea căreia rezultă o ieşire de

resurse care încorporează beneficii economice.

· Capitalul propriu reprezinta interesul rezidual al acţionarilor în activele

unei întreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

Definirea elementelor de venituri şi cheltuieli

· Veniturile constitiuie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe

parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale

activelor ori descreşteri ale datoriilor, şi care se concretizează în

creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii

ale acţionarilor.

· Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice, pe

parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii

activelor ori creşteri ale datoriilor şi care se concretizează în reduceri

ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea

acestora către acţionari.

Venituri

Definiţia veniturilor include atât venituri din activitatea curentă cât şi câştiguri

din orice alte surse: vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe, chirii, etc.

Câştigurile reprezintă creşteri de beneficii economice şi ca urmare prin natura

lor nu diferă de venituri.

7

Definiţia cheltuielilor include pierderile precum şi acele cheltuieli generate de

activitatea curentă a întreprinderii

Recunoaşterea structurilor financiare

Recunoaşterea semnifică încorporarea în bilanţ sau în contul Profit şi Pierdere

a unui element care îndeplineşte criteriile de recunoaştere; nerecunoaşterea acelui

element nu poate fi corectată nici prin prezentarea politicilor contabile folosite, nici

prin note sau informaţii suplimentare.

Un element care corespunde definiţiei unei structuri a situaţiilor financiare

trebuie recunoscut, în cazul în care:

· Este probabil ca orice beneficiu economic viitor să fie asociat să intre

sau să iasă din întreprindere

· Elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod

credibil; când nu poate fi realizată o estimare rezonabilă; elementul nu

va fi recunoscut în bilanţ sau în contul Profit şi Pierdere.

Evaluarea structurilor situaţiilor financiare este procesul prin care se determină

valorile la care structurile financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul Profit şi

Pierdere.

Bazele de evaluare utilizate în situaţiile financiare:

Costul istoric – activele se înregistrează la suma plătită în numerar sau în

echivalente de numerar sau la valoarea justă din momentul cumpărării;

datoriile se înregistrează la valoarea ce se aşteaptă a fi plătită pentru a stinge

datoriile (impozitul pe profit)

Costul curent – activele se înregistrează la valoarea în numerar sau în

echivalente ale numerarului, care ar trebui plătită daca acelaşi activ sau unul

asemănător ar fi achiziţionat în prezent, datoriile se înregistrează la valoare

neactualizată în numerar sau în echivalente de numerar, necesară pentru a

deconta obligaţiile în prezent

Valoarea realizabilă (de decontare a obligaţiei)

Activele se înregistrează la valoarea în numerar sau în echivalente ale

numerarului care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a

activelor.

8

Datoriile se înregistrează la valoarea lor de decontare – aceasta

reprezentând valoarea neactualizată, care trebuie plătită pentru a achita

datoriile potrivit cursului normal al afacerilor

Valoarea actualizată

Activele se înregistrează la valoarea actualizată a intrărilor de numerar,

care urmează a fi generata de derularea normală a activităţii

întreprinderii.

Datoriile se înregistrează la valoarea actualizată a intrarilor şi ieşirilor

de numerar, care se aşteaptă să fie recunoscute pentru a deconta

datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.

Conceptul de capital şi de menţinere a nivelului capitalului

Conceptul de capital

· Conform conceptului financiar capitalul este sinonim cu activele nete sau cu

capitalul propriu al întreprinderii

· Conform conceptului fizic capitalul reprezintă capacitatea de producţie a

întreprinderii exprimată în unităţi naturale (cantitative)

· Conceptul de capital fizic se adoptă dacă principala preocupare a utilizatorului

situaţiilor financiare este capacitatea de exploatare a întreprinderii

· Dacă se urmăreşte menţiunea capitalului investit, se foloseşte noţiunea de

capital financiar.

· Aceste concepte conduc la:

a) Menţinerea capitalului financiar – conform acestui concept, se obţine

profit dacă valoarea financiară (monetară) a activelor nete la sfârşitul

perioadei este mai mare decât valoarea financiară a activelor la

începutul perioadei, după excluderea oricăror contribuţii din partea

proprietarilor în timpul perioadei analizate.

b) Menţinerea capitalului fizic – se obţine profit când capacitatea fizică

productivă (de exploatare) a întreprinderii la sfârşitul perioadei

9

depăşeşte capacitatea fizică productivă de la începutul perioadei, după

ce s-a exclus orice distribuire către proprietari şi orice contribuţie din

partea lor, în timpul perioadei analizate.

Pentru evaluarea capitalului fizic se utilizează costul curent.

În termeni generali, o întreprindere şi-a menţinut capitalul daca la sfârşitul

perioadei are un capital egal cu cel de la începutul perioadei; orice valoare în

plus este considerată profit.

1.2. Indicatori de exprimare ai performanţei economice

Teoria şi practica managerială demonstrează că principalul obiectiv al oricărei

organizaţii îl constituie creşterea eficienţei. Concept viu disputat şi deosebit de

complex în semnificaţii, eficienţa economică este privită în general ca raportul dintre

rezultatele obţinute şi consumul de factori de producţie. În prezent, accepţiunea largă

a eficienţei economice se referă la maximizarea efectelor obţinute în condiţiile

minimizării eforturilor, ceea ce nu presupune o simplă minimizare aritmetică a

cheltuielilor, cât mai ales o creştere a rezultatelor, în aşa fel încât să fie evitate

contradicţiile între optimul total şi optimurile parţiale, între optimul economic şi

social.

Motivul acestei atitudini manageriale este unul strict pragmatic - perspectiva

falimentului devine un factor care determină analizarea resurselor pentru asigurarea

unei dezvoltari raţionale, gradul de rezistenţă la faliment fiind dependent de

mobilizarea potenţialului financiar, uman şi material în acest scop. În condiţiile

trecerii la economia concurenţială, factorul financiar are un rol dominant în procesul

de înscriere a eficienţei societăţii pe o traiectorie pulsatorie, iar rentabilitatea devine

un adevarat barometru pentru aprecierea stării de sănătate financiară a societăţii. În

fapt, indică nivelul de fructificare economică şi financiară a capitalului utilizat.

În acest context, funcţiile managementului financiar impun construirea unui

sistem de rate ale rentabilităţii care, prin structură şi conţinut, să reprezinte un

instrument util şi performant. Pentru a raspunde dezideratelor sale, utilizarea ratelor

de rentabilitate (construite după modelul indicatorilor de eficienţă raportând efectul la

efort) presupune respectarea unor condiţii de bază: formularea unor rate cât mai

10

caracteristice pentru fenomenul studiat, asigurarea comparabilităţii ratelor şi

interpretarea prudentă a ratelor.

Activitatea financiară a societăţii poate fi evaluată prin intermediul a trei

categorii de rate ale rentabilităţii: rată rentabilităţii comerciale, rată rentabilităţii

economice şi rată rentabilităţii financiare. Dintre toate, rentabilitatea financiară

prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevarată productivitate a capitalului.

Posesorii de capital sunt direct interesaţi de acest indicator deoarece cu ajutorul ratei

rentabilităţii financiare se măsoară eficienţa investiţiilor efectuate. Astfel, elementele

de calcul ale rentabilităţii financiare vor fi rezultatele obţinute (profit net, brut, etc.) şi

capitalul propriu.

Măsurarea rezultatelor economice necesită informaţii şi, pe baza acestora,

calculul unor indicatori parţiali şi finali, fizici şi valorici, cantitativi şi calitativi.

Eficienţa economică a oricărei societăţi comerciale poate fi masurată pe baza

unor indicatori economico-financiari. Aceştia pot fi grupaţi în mai multe categorii,

dintre care cele mai importante sunt:

A. Indicatori ce reflectă efectele economice (indicatori ai rezultatelor)

1. - producţia finită

2. - cifra de afaceri;

3. - valoarea adăugată;

4. - rezultatul (profitul din exploatare, profitul din activitatea financiară,

profitul curent al exerciţiului, profitul din activitatea excepţională, profitul

exerciţiului);

5. - profitul net;

6. - profitul fiscal.

7. - pragul de rentabilitate

Pragul de rentabilitate :

O firmă desfasoară activitate rentabilă atunci când creează profit, adică obţine

incasări mai mari decât costul total de producţie. Rentabilitatea este o formă a

eficienţei ce se concretizează în capacitatea firmei de a utiliza frontiera posibilităţilor

de producţie în interes propriu. Frontiera posibilităţilor de producţie permite

formularea unor concluzii importante referitoare la problema alegerii în economie şi

cea a costului de oportunitate.

11

Întreprinzătorii sunt preocupaţi să cunoască pragul de rentabilitate. Un

asemenea prag reprezintă punctul dincolo de care nu se mai obţine profit, iar

rentabilitatea se transformă în pierdere. Cunoaşterea acestui prag minim permite

întreprinzătorului să stabilească volumul de producţie (dar şi cel de încasări) de la

care firma devine rentabilă .

Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei din

activitatea depusă şi volumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea încasărilor

respective :

Venituri=Cheltuieli

De la o asemenea egalitate trebuie să pornească activitatea firmei, iar

întreprinzătorul trebuie să urmarească schimbarile care intervin în cei 2 termeni,

deoarece :

- Creşterea primului termen este profitabilă

- Creşterea volumlui cheltuielilor constituie un semnal că rentabilitatea

încetează, facându-şi loc pierderea, ceea ce obligă întreprinzătorul să intervină pentru

a ameliora starea respectivă

Pentru exemplificare, se poate considera:

Tabelul 1.1

Pragul de rentabilitate

Nr. Crt Q CF CT VT

1 100 40 78 32

2 200 40 73 40

3 300 40 70 55

4 400 40 69 69

5 500 40 60 75

6 600 40 54 85

Pornind de la tabelul 1.1, se poate observa că la nivelul producţiei de 400 de

bucăţi, cheltuielile totale sunt egale cu veniturile totale, acesta fiind pragul de

rentabilitate. Sub 400 de bucăţi, cheltuielile sunt mai mari decât veniturile

înregistrându-se pierdere. La un nivel al producţiei de peste 400 de bucăţi, respectiv

12

500, 600, veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, înregistrându-se profit pentru

societate.

În figura 1.1 este prezentat nivelul pragului de rentabilitate :

Pragul de rentabilitate în raport de volumul producţiei şi preţul său are caracter

dinamic de la o perioadă la alta, pe diferite tipuri de firme, din diverse domenii,

reflectând schimbarile ce au loc în costurile şi în volumul, sortimentul, calitatea

producţiei.

B. Indicatori ce reflectă eforturile economice (indicatori ai cheltuielilor)

1. -cheltuieli de exploatare, financiare, excepţionale, variabile, fixe, directe,

indirecte, materiale, salariale, investiţionale etc.;

2.- costurile de producţie pe unitatea de produs.

C. Indicatori ai eficienţei producţiei (indicatori ai utilizării potenţialului)

1.- rată de eficienţă a mijloacelor fixe (cifră de afaceri, valoare adăugată,

profit la 1000 lei mijloace fixe);

2.- cota de eficienţă a activelor circulante de exploatare (cifră de afaceri,

valoare adăugată, profit la 1000 lei active circulante de exploatare);

3.- viteza de rotaţie a activelor circulante;

4. - productivitatea muncii;

5. - rată de eficienţă a cheltuielilor (cheltuieli totale său grupări la 1000 lei

venituri, respectiv cifra de afaceri;

6.-rată rentabilităţii sau a profitabilităţii (economică, financiară, comercială,

a capitalurilor etc.).

13

D. Indicatori financiari

Aceşti indicatori se utilizează în analiza financiară şi permit stabilirea bonităţii

societăţii (firmei). Bonitarea exprimă performanţa financiară a agenţilor economici.

Printre cei mai semnificativi indicatori financiari (de bonitate) sunt:

1) Indicatori de lichiditate care arată dacă societatea are sau nu disponibilităţi

pentru plata la termen a datoriilor.

1. Rată lichidităţii curente (Lc):

Lc =

Atunci când coeficientul este mai mare decât 2, el arată o bună lichiditate pentru

societate.

2. Rată lichidităţii imediate (Li):

Li=

Acest coeficient trebuie să fie superior indicelui 1.

2) Indicatori de solvabilitate:

1. Rată datoriilor (Rd), exprimă capacitatea unei societăţi de a-şi onora

obligaţiile faţă de terţi pe seama activelor sale.

Rd=

Nivelul indicatorului cuprins între 35% şi 40% este satisfacator pentru societate.

2. Solvabilitatea generală (Sg), indică ponderea datoriilor în total active fixe şi

circulante.

Sg=

3. Rată de solvabilitate (Rs), indică ponderea datoriilor pe termen mediu şi

lung în capitalurile proprii.

Rs=

O rată de solvabilitate de 35-50% este un indiciu al efortului depus de

societate pentru utilizarea corespunzatoare a capitalului propriu.

4. Solvabilitatea financiară (Sf) :

Sf=

14

Solvabilitatea cuprinsă între limitele 0,35-0,50% arată o pondere

corespunzătoare a capitalului propriu în cifra de afaceri.

3) Indicatori ai echilibrului financiar

1. Rata autonomiei financiare (Af) :

Af=

Nivelul normal se află între 50-75%.

2. Rata de finanţare a activelor circulante (Rfac) :

Rfac=

Fondul de rulment rezultă din scăderea activelor fixe (imobilizări corporale) din

capitalul permanent (capital propriu plus credite pe termen mediu şi lung).

3. Gradul de îndatorare (Gi) :

Gi=

Valoarea subunitară a indicatorului arată că societatea are independenţă

financiară.

4) Indicatori de gestiune, reflectă modul în care s-a realizat gestiunea

activelor fixe şi circulante, a producţiei, a mărfurilor, a resurselor materiale şi

financiare etc.

1. Viteza de rotaţie a stocurilor (Vrs):

Vrs=

2. Durata medie de stocare (Sz) :

Sz=

3. Rotaţia activelor fixe în cifra de afaceri(Rafca):

Rafca=

4. Durata medie de recuperare a creanţelor (Dmrc) :

Dmrc=

5.Rotaţia activului total în cifra de afaceri (Ratcca) :

Ratcca=

15

6.Rotaţia activelor circulante în cifra de afaceri (Racca) :

Racca=

5) Ratele (indicatorii) de rentabilitate

1. Marja de profit (Mp) ;

Mp=

2. Rata rentabilităţii financiare (Rrf) :

Rrf=

3. Rata rentabilităţii economice (Rre) :

Rre=

4. Rata rentabilităţii activelor totale (Rrat) :

Rrat=

5. Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rrrc) :

Rrrc=

6. Rata rentabilităţii generale (Rrg) :

Rrg=

Importanţa ratei rentabilităţii1 :

Importanţa ratei rentabilităţii pentru societate este deosebit de mare şi se

manifesta pe diverse planuri :

1) Rata rentabilităţii favorizează orientarea structurii producţiei pe produse,

ramuri şi subramuri în scopul găsirii celor ce oferă cel mai mare avantaj. În acest

scop, unii întreprinzători îşi restrâng sau chiar abandonează unele activităţi cu profit

mai mic şi amplifică sau chiar iniţiază alte activitaţi cu profit mai mare.

2) Rata rentabilităţii stimulează gestiunea prin utilizarea raţională a resurselor.

Intreprinzatorii îşi intăresc autoritatea în privinţa deciziilor referitoare la cantitatea de

produse ce o creeaza.

1 ? Iosif, Gh- Analiza economico-financiară a firmei, Tribuna Economică,

Bucureşti, 2000

16

3) Rata rentabilităţii contribuie la intărirea interesului întreprinzătorului pentru

diferenţierea produselor, având în centrul acesteia modernizarea conceptului de

calitate. Se trece la o noua civilizaţie a produselor manifestată în sensul perfecţionării

parametrilor tehnico-economici şi ecologici, modernizării design-ului, îmbunătăţirii

metodelor de vânzare, dezvoltării service-ului, iar în industria alimentară prin

introducerea "alimentelor-servicii".

4) Rata rentabilităţii favorizează segmentarea pieţei şi diferenţierea strategiilor

concurenţiale. În lupta de concurenţă îşi fac loc tot mai mult mijloace moderne cum

ar fi: motivaţia, informaţia, calitatea, etc pe lângă mijloacele tradiţionale.

Rentabilitatea este deosebit de importanta, ea se poate obţine printr-o gestiune

corespunzătoare a activităţii economice, prin realizarea unor anticipări ştiinţifice,

realiste, prin evoluţia propriei activităţi a întreprinzătorilor, conjuncturii pieţelor pe

care ei acţioneaza. Altfel, se poate ajunge la faliment.

Falimentul este situaţia prin care sunt indepărtaţi din câmpul acţiunii economice

subiecţii necompetitivi, incapabili să se adapteze stărilor mereu schimbatoare ale

realităţii economice. Când măsurile de asanare, de rentabilizare nu dau rezultatele

scontate, se procedează la lichidarea societăţii falimentare.

Orice relaţie comercială a societăţii implică un risc. Riscul poate proveni din

cauza unor factori endogeni (evaluări greşite, necunoaşterea corectă a potenţialului

real propriu etc.) sau din cauze exogene (exterioare), în primul rând din cauza unor

reacţii neprevăzute şi necunoscute legate de partenerii de afaceri sau de piaţă.

Cunoaşterea performanţei economice a societăţii, ca şi analiza unor informaţii

despre bonitatea partenerilor de afaceri, stă la baza elaborării programelor de

producţie, a organizării şi functionalităţii fluxurilor materiale şi financiare.

Informaţiile despre performanţa economică şi bonitatea societăţilor pot asigura

evitarea riscului şi permit luarea unor decizii corecte. Planul de afaceri sintetizează

numeroase decizii privind activităţile de producţie, comercializare şi financiare ale

firmei.

Pe baza unui numar mare de indicatori financiari pot fi apreciate laturi diferite

ale bonităţii societăţii (performanţa financiară). În final se poate aprecia capacitatea

beneficiara a societăţii, respectiv capacitatea acesteia de a produce un anumit profit.

1.3. Profitul – scopul activităţii economice

17

Obţinerea profitului reprezintă scopul oricarui agent economic. El propune o

strategie prin care activitatea societăţii pe care o conduce să fie profitabilă. Managerii

societăţilor agroalimentare stabilesc, în funcţie de strategia adoptată, repartizarea

profitului net pentru fondurile de dezvoltare a societăţii din partea destinată

cointeresării salariaţilor societăţii şi acţionarilor (dividende). O parte din profitul net

stă la baza formării fondurilor principale ale societăţii agricole: fondul de dezvoltare,

fondul de rezervă, fondul pentru activitaţi social-culturale, fondul pentru

perfecţionarea salariaţilor, fondul de premiere şi altele.

Modul de utilizare a profitului net reprezintă una din deciziile foarte importante

ale conducerii strategice a societăţii, care diferă de la o perioadă la alta, dar reflectă

previziunea managerului. În condiţiile unui management performant, profitul este

rezultatul2:

Inovaţiei, reflectată prin ideile managerului său ale specialiştilor, idei pe care

cel care conduce societatea le asimilează şi le pune în practică;

Managementului, respectiv efortul de conducere care imbină cunoştinţele

ştiinţifice cu talent, artă, pricepere;

Speculaţiei comerciale, care se referă la capacitatea compartimentului de

marketing de a organiza şi desfaşura o vânzare de succes a produselor şi serviciilor.

Căile de maximizare a profitului în managementul performant sunt stabilite de

manageri în funcţie de perioada urmarită, scurtă sau lungă, şi se referă la:

Căile de creştere a veniturilor prin creşterea producţiei şi a preţurilor de

vânzare, mai ales pe seama calităţii;

Căile de reducere a costurilor care permit reducerea preţului de vânzare pe

piaţă la aceeaşi calitate faţă de alţi producători.

Principalele funcţii ale profitului3 sunt:

a) Funcţia de motivare , profitul stimulând iniţiativa economică a proprietarilor şi

a managerilor şi contribuind astfel la stimularea producţiei de bunuri agroalimentare

şi servicii;

2 Nicolescu O, Lung I.-Abordari moderne în managementul şi economia

organizatorica, Editura Economică, Bucureşti, 20033 Gheorghe, Ana– Profitul, Editura Economică, Bucureşti, 1999

18

b) Funcţia de creştere , care pune astfel în evidenţă că profitul net stă la baza

creşterii producţiei, a dezvoltării societăţii, a apariţiei de noi societăţi, pentru ca

investiţiile au la baza acumulările;

c) Funcţia de control asupra activităţii economice a societăţii agricole: profitul

reprezintă un barometru, indicând nu doar eficienţa, ci şi nivelul acesteia permiţând

efectuarea de comparaţii şi analize cu perioade precedente ale societăţii; el generează

şi imprimă tuturor participanţilor un spirit de economisire care se transmite de la

nivelul conducerii pana la ultimul angajat al societăţii.

Cap.II Factorii care influenţează eficienţa economică

2.1 Factori de influenţă ai eficienţei economice în societăţile

multinaţionale

Experienţa economică arată că incasările iniţiale înregistrate din desfacerea

bunurilor produse de o firmă nu se ridică la nivelul costurilor totale de producţie,

firma desfaşurând o activitate nerentabilă până la un anumit punct al volumului de

producţie. Astfel, se confirmă faptul că rentabilitatea este o mărime variabilă în timp

şi spaţiu, în funcţie de un sistem de factori ce o influenţează şi de care managerul

trebuie să ţină seama.

Eficienţa economică este influenţată de o serie de factori care pot fi clasificaţi

după anumite criterii4, şi anume :

I. După modul cum acţionează în vederea asigurării creşterii eficienţei

economice :

1) Factori cu acţiune directă :

Ridicarea nivelului de pregătire profesională a forţei de

muncă

Îmbunătăţirea structurală în sensul creşterii calităţii, a

capitalului fix utilizat în procesul de producţie

4 Rusu, C. - Management, Editura Expert, Bucureşti, 1993

19

Perfecţionarea metodelor de conducere, organizare şi

programare a producţiei

Promovarea progresului tehnic

Perfecţionarea structurală a activităţii de comerţ

2) Factori cu acţiune indirectă :

Modernizarea activităţii societăţilor situate în ramurile conexe

Ridicarea calitaţii materiilor prime

Creşterea performanţelor utilajelor realizate de ramurile furnizoare

Reorientarea exigenţelor consumatorilor

Creşterea gradului de confort şi de civilizaţie a populaţiei

II. După caracterul lor :

1. Factori tehnici – includ măsurile care vizează promovarea progresului tehnic în

direcţia creşterii randamentului utilajelor, a productivităţii muncii şi a gradului de

prelucrare a materiilor prime

2. Factori economici – includ principalele pârghii economice şi modul de

repartizarea a acestora ( preţul, creditul, dobânda )

3. Factori naturali – includ condiţiile de climă, fertilitatea, bagăţia zăcămintelor care

prezintă o importanţă deosebită în domeniul agriculturii, industriei exctractive,

forestiere

4. Factori sociali – constituie elemente dinamice de stimulare a creşterii eficienţei

economice (cointeresarea materială, crearea unor condiţii favorabile de muncă şi

viaţă, etc.)

III. După sfera de cuprindere:

a. Factori generali – aplicaţi oricărui domeniu de activitate, de exemplu, promovarea

progresului tehnic

b. Factori specifici – pentru anumite activitaţi ( îmbunătăţirea structurii progresului

tehnic)

20

Fiecare factor de influenţă trebuie analizat şi dimensionat încă în faza de

proiectare a activităţii economice pentru a se cunoaşte din acest moment gradul de

rentabilitate care să fie urmarit pe toata durata activităţii respective. Diagnosticarea

activităţii tehnico-productive şi economico-financiare se poate face prin măsurarea

performanţelor activităţilor şi pe ansamblul societăţii pentru a gasi soluţii ca aceasta

să devina competitivă. Se urmareşte cât va costa pregătirea şi demararea unei

activităţi creatoare de bunuri, care sunt resursele disponibile şi cele ce pot fi atrase,

felul de utilizare al lor, cunoaşterea şanselor societăţii de a deveni competitivă pe

piaţă, care va fi profitul estimat a se obţine şi pragul minim al rentabilităţii, asanarea

activităţilor nerentabile, şansele de a-şi relansa şi stabiliza activitatea economică sau

de a intra în faliment. În cazul unor şanse reale de redresare economică se elaborează

un plan de afaceri detaliat.

Informaţiile necesare în vederea măsurării performanţei economice prezente şi

previzibile se obţin din contabilitatea analitică, din bilanţul contabil şi anexele

acestuia, din analiza realizării prevederilor bugetului de venituri şi cheltuieli, din

investigarea şi evaluarea stării tehnice a societăţii şi a desfasurarii proceselor

tehnologice, din studii de marketing, din analiza bonităţii şi a previziunilor financiare.

2.2. Factorii care conduc la îmbunatăţirea eficienţei economice în

industria alimentara

Sporirea performanţei în societăţile alimentare poate fi asigurată atât prin

maximizarea efectelor economice, cât şi prin minimizarea efortului depus. La

realizarea acestora participă numeroşi factori, printre care:

A. Măsuri care participă la maximizarea efectelor economice:

1) Eficienţa utiliării fondurilor fixe:

Creşterea fiabilităţii fondurilor fixe

Creşterea ponderii fondurilor fixe active

Folosirea intensivă şi extensivă a fondurilor fixe

Modernizarea şi automatizarea unor procese tehnologice

2) Măsuri ce influenţează folosirea obiectelor muncii:

o Reducerea consumurilor specifice

21

o Creşterea gradului de prelucrare a materiilor prime

o Aprovizionarea ritmică cu materii prime şi materiale

o Reducerea deşeurilor şi eliminarea rebuturilor

o Optimizarea mărimii stocurilor

o Modernizarea structurii producţiei

3) Măsuri ce influenţează folosirea forţei de muncă:

· Creşterea numărului muncitorilor direct productivi

· Creşterea nivelului de calificare a personalului

· Creşterea timpului disponibil de muncă

· Cointeresarea morală şi materială a lucratorilor

B. Măsuri care participă la minimizarea efortului necesar creşterii eficienţei:

1. Măsuri ce influenţează organizarea conducerii:

Perfecţionarea conducerii

la toate nivelurile ierhice ale societăţii

Introducerea metodelor

moderne de conducere

Perfecţionarea sistemului

informaţional şi a celui decizional

Perfecţionarea relaţiilor

cu mediul exterior

2. Măsuri ce influenţează organizarea producţiei:

Introducerea

metodelor moderne de pregătire, programare, lansare şi urmărire a producţiei

Perfecţionarea

tehnologiilor de calitate şi introducerea de tehnologii moderne

Modernizarea

transportului intern

Perfecţionarea

organizării şi desfaşurării controlului tehnic de calitate

22

Capitolul III Prezentarea modalităţilor de evaluare a performanţelor la

S.C. “M.F.S.” S.R.L.

3.1 Descrierea societăţii

3.1.1 Obiectul de activitate

Conform actului constitutiv al S.C. “M.F.S.” S.R.L., activitatea principală

a societăţii este realizarea de produse din carne.

Societatea are intocmit un statut propriu, potrivit căruia are ca obiect de

activitate:

Activitaţi de catering;

Prepararea de produse de catering specifice şi vanzarea acestora la bordul

mijloacelor de transport aeriene române şi străine;

Producerea şi vânzarea de produse de panificaţie şi pentru alimentaţia publică;

Producerea, comercializarea de produse alimentare în restaurante şi alte unităţi

comerciale;

Producerea, comercializarea en-gross şi en-detail de legume-fructe şi produse

alimentare;

Producţia industriala specifica obiectului de activitate;

Aprovizionarea şi comercializarea echipamentelor de catering.

Administrator şi director general al Societăţii este Dan Minulescu. În

subordinea sa, la data de 31.12.2009 avea 150 salariaţi, împărţiţi în sectorul direct

productiv şi în cel administrativ. Partea productivă se împarte în bucătărie rece,

bucătărie caldă şi patiserie-cofetărie.

3.1.2 Capitalul social

Capitalul social subscris de acţionari este de 3.350 mii lei, reprezentat de 33.500

acţiuni egale şi indivizibile, fiecare cu o valoare nominală de 100 lei, în întregime

subscrise de acţionari.

23

Societatea comerciala este mixtă, cu capital româno-olandez. După cum se poate

observa in tabelul 3.1, capitalul majoritar aparţine holdingului olandez, Wakom

Holding, cu 63.65% din numărul total de acţiuni, TAROM detinând doar 30.84% din

numărul acestora.

Tabelul 3.1

Capitalul social subscris şi varsat

Nr.crt SocietateaNr.

acţiuni

Valoarea

(mii lei)Ponderea

1 Wakom Holding 21324 2132400 63.65%

2Aeroportul International Henri Coandă -

Bucureşti1668 166800 5%

3 Albert Abela Holding 1 100 0.01%

4 Abela Enterprises Limited 177 17700 0.5%

5 TAROM 10330 1033000 30.84%

TOTAL 33500 3350000 100.00%

3.1.3 Furnizorii, clienţii şi concurenţii

S.C. “M.F.S.” S.R.L. având ca obiect principal de activitate activităţile de

catering, se ocupă cu realizarea meniurilor pentru cursele companiilor aeriene interne

şi internaţionale. Pentru realizarea acestor meniuri, se foloseşte o gamă diversă de

produse alimentare dar şi băuturi alcoolice şi nealcoolice, furnizate de o multitudine

de firme din industria alimentară.

Pe langă furnizorii de produse alimentare, ca principal furnizor de servicii (apa,

energie electrica, spatiu, etc.), este Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Cei mai

importanti furnizori ai societatii pot fi analizaţi în anexa numarul 1.

Datorită unui numar destul de redus de clienţi pe care îi are în prezent firma, se

urmareşte atragerea altor categorii de potenţiali clienţi printr-o politică de promovare

intensă şi prin introducerea de noi servicii.

24

Desfacerea produselor alimentare prin intermediul pieţei reprezintă actul final al

activităţii societăţii. De modul de organizare al desfacerii depinde satisfacerea

necesităţilor clienţilor cu produsele de care au nevoie, nivelul cheltuielilor ocazionate

de procesul circulaţiei produselor de la producător la consumator, refacerea fondurilor

economice consumate, ducând ulterior la creşterea performanţei economice şi,

implicit, a profitului.

În domeniul desfacerii produselor, sarcinile societăţii cuprind şi probleme legate

de formarea lotului de livrarea către beneficiari, de asortarea lor, de ambalare şi de

expedierea lor către clienţi. În contractele economice încheiate sunt stabilite:

destinatarii, termenele de livrare, produsele şi cantităţile respective, modul de

ambalare şi formele necesare pentru expedierea produselor alimentare.

Clientii S.C. “M.F.S.” S.R.L. pot fi urmariţi în anexa numarul 2.

Pentru perioada urmatoare se urmareşte implementarea activitaţilor de catering

industrial în cadrul unor societăţi importante, institutii, gradinite, şcoli şi chiar în

spitale, acolo unde este posibil. În spitale, pentru pacienţi, se pot asigura servicii de

catering prin consumabile, care ulterior sunt aruncate, sau servicii tip restaurant

desfasurate în interiorul spitalelor.

Presiunea concurenţiala asupra S.C. “M.F.S.” S.R.L. este practic inexistentă

pentru companiile aeriene. În ceea ce priveşte cateringul industrial, concurenţă există

şi este destul de puternică. Dintre concurenţii ce desfaşoară activităţi de catering de

acest fel pot fi amintiţi:

o Bucharest Marriott Grand Hotel

o Bumerang Pizza

o Casa Ţărănească

o Restaurant Cramă Pui de Urs

o Stefany’s Pizza

o Trocadero

o Yin – Yang

Societăţi de catering există în România, dar le lipsesc utilajele, maşinile

necesare urcării meniurilor până la nivelul avioanelor. În cazul achiziţionării de astfel

de maşini, aceste societăţi ar constitui un adevarat pericol.

25

3.1.4. Specificul meniurilor internaţionale

Este un lucru pretutindeni cunoscut că diferitele popoare au specificul lor

culinar, de care nu se despart, oriunde ar fie. De accea şi societăţile de catering trebuie

să se adapteze la cultura diferitelor popoare, respectând tradiţiile culinare ale acestora.

Aşa se face că la cumpărarea biletelor de avion se ataşează un formular în care

pasagerul este întrebat de preferinţele sale în domeniul culinar.

Astfel, la companiile aeriene arabe nu se servesc meniuri pe bază de carne de

porc şi nici băuturi alcoolice, la companiile indiene nu se servesc meniurile pe bază de

carne de vită. Trebuie respectate toate dorinţele pasagerilor, în ceea ce priveşte

meniul, pentru a nu se ivi probleme neplacute datorită tradiţiilor interculturale.

Tot referitor la meniuri, pe cursele care durează mai puţin de 60 minute,

meniurile au fost înlocuite cu simple sandwich-uri pentru a se elimina costul realizării

meniurilor pentru o perioadă scurtă de timp.

În ceea ce priveşte preţurile meniurilor, acestea au scăzut, în special după anul

2008. După această dată, numărul pasagerilor s-a redus semnificativ, scăzând totodată

şi numărul comenzilor din partea companiilor aeriene, pentru toate societăţile de

catering din întreaga lume. Astfel, incasările acestor societăţi au fost reduse

considerabil pentru o bună perioadă de timp.

3.2 Analiza indicatorilor de rezultate şi de eficienţa economică

Din indicatorii rezultatelor fac parte:

Cifra de afaceri

Rezultatul

Profitul net

Pragul de rentabilitate

26

În continuare se analizează evoluţia acestora de-a lungul celor 4 ani, după cum

se poate observa în tabelul 3.2.

Cifra de afaceri reprezintă veniturile încasate de societate în urma vânzării

produselor sau prestării serviciilor. Aceasta se obţine prin îmulţirea preţului de

vânzare cu cantitatea vândută, în cazul societăţii analizate, cu numărul de meniuri.

Cifra de afaceri a avut o variaţie oscilantă; în anul 2007, a scăzut cu 7% faţă de 2006,

iar în 2008 a scăzut cu doar 0,1%, însă în 2009 a crescut cu 15%. Această modificare

s-a datorat, în mare masură evenimentelor din 2008, numărul pasagerilor diminuându-

se şi totodată şi volumul producţiei realizate.

Tabelul 3.2

Evolutia indicatorilor rezultatelor

- mii lei -

Nr. Crt Denumire 2006 2007 2008 2009

1 Cifra de afaceri 24.443 22.764 24.428 28.128

2 Rezultatul din exploatare 6.331 4.768 5.399 6.013

3 Rezultatul financiar 0 48 91 102

4 Rezultatul curent 6.227 4.816 5.491 6.114

5 Rezultatul excepţional 0 0 0 0

6 Rezultatul brut 5.972 4.475 5.491 6.114

7 Rezultatul net 4.716 3.414 4.345 4.586

Rezultatul din exploatare, obţinut ca diferenţă între veniturile din exploatare şi

cheltuielile din exploatare, este reprezentat de profit, drept dovadă că societatea

desfasoară o activitate profitabilă. Cu toate că s-au înregistrat fluctuaţii se poate

observa că veniturile din exploatare sunt mai mari decât cheltuielile.

Rezultatul curent obţinut din însumarea celui din exploatare cu cel financiar, a

fost în anul 2006 acelaşi cu cel din exploatare, datorită inexistenţei rezultatului

financiar. În 2007 faţă de 2006, rezultatul curent a scăzut cu 21%, iar în 2008 cu 12%,

faţă de acelaşi an 2006. În 2009 a scăzut cu 2% faţă de 2006.

În ultimii trei ani nu s-au înregistrat nici venituri excepţionale şi nici cheltuieli

excepţionale, ca atare rezultatul excepţional este 0.

27

5.972

4.475

5.491

4.716

3.414 4.345

2009200820072006

6.115

4.586

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

Ani

VA

LORI

Rezultat brut Rezultat net

Rezultatele de exploatare, financiare, excepţionale sunt prezentate grafic, astfel:

Fig. 3.1 Evoluţia rezultatelor societăţii

Rezultatul brut, obţinut ca diferenţa între veniturile totale şi cheltuielile totale,

este reprezentat de profit, în 2007 şi 2008 mai mic decât cel din primul an, însă în

2009 a cunoscut o evoluţie ascendentă. În 2007 a scăzut cu 1.497 mii lei, iar în 2008

cu 481 mii lei. În 2009 a crescut cu 142 mii lei faţă de 2006.

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

2006 2007 2008 2009Ani

Rezultat din exploatareRezultat financiarRezultat excepţional

o

28

Fig. 3.2 Dinamica rezultatului brut şi a celui net

La sfarşitul exerciţiului financiar se calculează profitul net în urma plăţii

impozitului pe profit. Acesta s-a diminuat în anul 2007 cu 28% faţă de 2006, iar în

anul 2008 cu 8% faţă de acelaşi an. Creşterea faţă de anul 2007 s-a datorat în principal

redresării numarului curselor şi creşterii numărului de pasageri. În anul 2009 a scăzut

cu 3% faţă de 2006.

Dinamica profitului brut şi a celui net se poate observa în figura 3.2, în care sunt

reprezentati cei doi indicatori ai efectelor.

Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei

din activitatea depusă şi volumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea încasărilor

respective. Tot ceea ce depăşeşte pragul de rentabilitate reprezintă profit pentru

societate, iar ceea ce este sub acest prag este reprezentat de pierdere.

În situatia societăţii analizate, în toţi cei 4 ani, veniturile au fost mai mari decât

cheltuielile, societatea înregistrând profit. Acest lucru poate fi observat în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3

Analiza cheltuielilor şi a veniturilor

- mii lei -

2006 2007 2008 2009

Cheltuieli

totale18.818 18.411 19.944 20.215

Venituri totale 24.790 22.885 25.435 25.012

3.3 Căi de creştere a performanţei economice adoptate de societate

Societatea îşi desfaşoară activitatea în principal din urma serviciilor furnizate

pentru companiile aeriene. Deţine, de asemenea şi restaurantele din cadrul

Aeroportului Internaţional Henri Coanda. În cadrul aeroportului societatea deţine

monopol în ceea ce priveşte furnizarea platourilor cu mâncare.

Însă, unele dintre companiile aeriene, în dorinţa diminuării costurilor, au

renunţat la serviciile furnizate de societatea de catering si anume cele care efectuează

29

curse pe durate mai mici de 2 ore. Drept urmare, veniturile societăţii vor urma un

trend descendent, dacă nu se iau măsurile necesare de creştere.

3.3.1 Prognoza dezvoltarii

Stabilirea raţională şi din timp a viitorului societăţii, fundamentarea acestuia pe

elemente realiste, interpretate şi prelucrate prin metode ştiinţifice, pe care

desfaşurarea viitoare a evenimentelor să o confirme în mare parte, reprezintă o

condiţie principală a reuşitelor ulterioare.

Aspectele principale ale activităţii de prognoza sunt:

Evaluarea cererii de consum în viitor la produsele alimentare şi modul în care se

cere asigurarea acestora (cantităţi, sortimente, perioade de livrare, condiţii de

transport şi păstrare, etc), care reprezintă prognoza desfacerii;

Tendinţe privind posibilitatea de asigurare cu materii prime şi materiale

agroalimentare, care reprezintă prognoza aprovizionării;

Perspectiva de perfecţionare a procedeelor tehnologice, a metodelor şi

echipamentelor de fabricare a produselor, a gradului de valorificare a materiilor

prime, etc, reprezentând prognoza dezvoltării şi a cercetării industriei alimentare;

Modificările ce decurg din schimbarile ce vor interveni pe diferite planuri asupra

indicatorilor economici ai producţiei alimentare (niveluri de productivitate, nivelul

cheltuielilor, randamente, consumuri, preţuri de vânzare, etc) care formează prognoza

economică a industriei alimentare.

3.3.2 Căile de creştere a performanţei economice

În vederea creşterii veniturilor, societatea poate acţiona prin urmatoarele

modalităţi:

Diversificarea domeniului de activitate prin pătrunderea pe noi pieţe. De

exemplu, ar putea presta activităţi de catering industrial, însemnând realizarea de

meniuri pentru diferite firme, institutii, şcoli, gradiniţe sau chiar spitale.

30

Creşterea producţiei în vederea acoperirii capacităţii de producţie.

În prezent, capacitatea de producţie este de 5000 porţii/zi, producându-se doar

3800 porţii/zi.

Pornind de la producţia totală prezentată în tabelul 3.4 se poate prognoza

producţia pentru anii următori.

Tabelul 3.4

Producţia totală în perioadă 2006 -2009

Anii Producţia totala

2006 1.147.214

2007 1.030.682

2008 1.247.440

2009 1.397.779

Prognozarea producţiei pentru următorii ani se poate realiza folosind metoda

sporului mediu:

=

Yn – producţia ultimului an

Y0 – producţia primului an

n- numărul de ani

= = 83.521 porţii

Yk = yn + (k-1)

În urma calculării sporului mediu al producţiei, s-au obţinut urmatoarele valori,

reprezentate grafic în figura 3.3:

Y2010 = 1.397.779+ (4-1)*83.521=1.648.344 porţii

Y2011 = 1.397.779+ (5-1)*83.521=1.731.866 porţii

Y2012 = 1.397.779+ (6-1)*83.521=1.815.387 porţii

Y2013 = 1.397.779+ (7-1)*83.521=1.898.909 porţii

După cum se poate observa, în anii 2010, 2011, 2012 şi 2013 producţia va intra

pe un trend crescator, cu o dinamică de 83.521 porţii de la un an la celalalt. Cu toate

31

că producţia totală a crescut, capacitatea de producţie de 5000 porţii/zi nu este

valorificată la maxim:

An 2009: = 116.481 porţii/luna

= 3.882 porţii/zi , iar in 2010: 1.648.344/365= 4.500 porţii/zi.

Acest spor de producţie urmează a fi realizat ca urmarea a intorucerii de noi

utilaje, utilaje provenite din Olanda. Acţionarul majoritar urmeaza a investi în

România in baza de mijloace fixe existenta in societatea românească.

În tabelul 3.5 poate fi urmarită evoluţia viitoare a producţiei, conform valorilor

de mai sus:

Tabelul 3.5

Evolutia producţiei viitoare

Anii Producţia totala

2006 1.147.214

2007 1.030.682

2008 1.247.440

2009 1.397.779

2010 1.648.344

2011 1.731.866

2012 1.815.387

2013 1.898.909

32

Fig. 3.3 : Evoluţia producţiei

Dintre căile cele mai importante de creştere a productivităţii, pot fi enumerate :

robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea, pregătirea şi perfecţionarea

resurselor umane, perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii, înnoirea

tehnologiilor de producţie.

1. Robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea reprezintă

coordonate ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag sporirea producţiei şi

implicit a productivităţii, deoarece se obţin sporuri de producţie mai mari cu aceleaşi

cheltuieli, creşterea rentabilităţii, realizarea de economii, în condiţiile obţinerii unor

produse de calitate superioară.

În aceasta privintă o mare influenţă o are introducerea de linii automatizate,

robotizarea proceselor de producţie de grade diferite, realizarea de sisteme de grade

diferite de complexitate şi creşterea prelucrării automate a informaţiilor. Acest lucru

se poate realiza prin combinarea sistemelor informatice cu cele electronice. Prin

pătrunderea ştiinţei şi a cercetării ştiinţifice în toate activităţile se poate creşte nivelul

ritmului etapelor, se pot elimina timpii morţi şi se poate asigura continuitatea

procesului de producţie.

2. Pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane are efecte de lungă

durată, care se resimt pe termen lung pe mai multe planuri. Formarea profesională şi

perfecţionarea continuă reprezintă calea principală de autovalorificare şi dezvoltare a

factorului uman, de valorificare superioară a potenţialului creativ şi anticipativ al

omului. Dependente de acestea sunt viteza de adaptare la nou, cât şi receptivitatea,

precum şi reintegrarea rapidă a resurselor umane în alte activităţi.

Producţia realizată Producţia prognozată

Producţia totală

1.147.2141.030.682

1.247.4401.397.779

1.648.344 1.731.866 1.815.387 1.898.909

0

500.000

1.000.000

1.500.000

2.000.000

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Anii

Nr.

po

rţii

33

Efectele directe ale pregătirii personalului sunt observate în creşterea

productivităţii, îmbunătăţirea calităţii produselor, creşterea disponibilităţii faţă de

societate. Ca urmare a parcurgerii unui proces de pregătire, personalul mai capabil în

realizarea sarcinilor primite dobandeşte noi abilităţi. În urma participării la programul

de perfecţionare, se urmăreşte dacă participanţii au dobândit cunoştinţele prezentate.

Pe baza activităţii de perfecţionare, randamentul în muncă al celor ce au participat ar

trebui să crească, executarea sarcinilor să fie mai bună, iar ca un cuvânt definitor,

acesta ar trebui să fie performanţa.

Studiile de economie au pus în evidenţă contribuţia importanţei pe care

pregătirea şi perfecţionarea personalului o au la creşterea producţiei, ducând la o

sporire a acesteia cu 15-20%.

3. Perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii reprezintă un proces

complex, cu caracter dinamic şi de continuitate realizat de managerii de producţie.

Presupune adoptarea unui set de măsuri organizatorice cu privire la desfăşurarea

procesului de muncă, prin care se urmăreşte utilizarea maximă a factorilor de

producţie, concentrându-se şi descoperirile ştiinţei şi ale progresului tehnic în vederea

sporirii calitative, cantitative şi structurale a producţiei.

Asigurarea unor fluxuri continue de fabricaţie, sincronizarea efectuării în timp a

diferitelor operaţiuni, folosirea raţională şi incărcarea optimă a mijloacelor de

producţie, imbunătătirea activităţii de reparaţie şi întreţinere, perfecţionarea activităţii

de transport intern şi depozitare reprezintă doar câteva dintre metodele de

perfecţionare a producţiei. Îmbunătăţirea organizării muncii se poate realiza prin

cooperarea în producţie, normarea muncii, organizarea timpului de lucru şi a locurilor

de muncă, toate acestea putând conduce la reducerea volumului de muncă.

4. Înnoirea tehnologiilor de producţie urmăreşte creşterea capacităţilor de

producţie existente prin îmbunătăţirea parametrilor tehnico-funcţionali, în vederea

reducerii consumului de materii prime şi energie, creşterii vitezei de lucru şi ridicării

gradului de siguranţă în exploatare. Modernizarea bazei tehnico-materiale porneşte de

la una deja existentă, pe care o dezvoltă şi o reînnoieşte, pe când construirea de noi

capacitaţi porneşte de la 0. Aceasta reclamă investiţii substanţiale pe care societatea

trebuie să le facă, pe când, în cazul în care se doreşte înnoirea capacităţii de producţie,

aceasta se va realiza într-o perioadă scurtă de timp cu concursul noilor cuceriri ale

ştiinţei şi tehnicii.

34

Modernizarea se axează în special pe parteă activă a utilajului, influenţând direct

elementele care realizează direct producţia.

3.3.3 Efectele metodelor de creştere a performanţei societăţii

Drept urmare a creşterii producţiei, societatea şi-a sporit atât cheltuielile cât şi

veniturile.

Cheltuielile se pot prognoza pe baza celor înregistrate în anii anteriori, folosind

metoda ritmului mediu sau a indicelui mediu.

Pe baza cheltuielilor efectuate în anii precedenţi prognozării, am ales folosirea

metodei indicelui mediu. Întreaga metodologie a calculului cheltuielilor pe baza

metodei indicelui mediu este prezentată mai jos.

R=

R2009 = = 1.86

Indicele mediu poate fi obţinut după formula : I = 1+

I = 1+0.018 = 1.018=1.02

Ch2010 = Ch2009 I = 20215*1.02 = 20620

Ch2011 = Ch2009 I2 = 20215*1.022=21032

Ch2012 = Ch2009 I3 = 20215*1.023=21453

Ch2013 = Ch2009 I4 = 20215*1.024= 21882

Tabelul 3.6

Prognozarea cheltuielilor de producţie

-mii lei-

Anii Cheltuieli totale

2010 20.620

2011 21.032

2012 21.453

2013 21.882

35

Aşa cum se poate observa din tabelul de mai sus, cheltuielile totale au avut o

evoluţie crescătoare în cei 4 ani. În acest caz, costul de producţie va avea urmatoarele

valori, prezentate în tabelul 3.7.

Cheluielile totale vor creşte datorită modernizării bazei tehnico-materiale,

modernizare ce necesită investiţii. Urmează a fi importate utilaje ce vor duce la un

consum mai mic de energie, la o creştere a producţiei realizate si a vitezei de lucru,

însă, ducând la diminuare a numarului de salariaţi.

Costul de producţie :

Cunoscându-se atât cheltuielile cât şi producţia totală, estimată pe baza metodei

sporului mediu, am putut afla costul de producţie, prin raportarea cheltuielilor la

producţia totală.

Costurile de producţie s-au redus considerabil, faţă de primii patru ani, reducere

datorată în mare parte creşterii producţiei mult mai rapide decât creşterea costurilor.

La creşterea cheltuielior s-au adaugat investiţiile pe care societatea a trebuit să le facă,

investiţii pe care acţionarul olandez le-a implementat aici, in România. La această

creştere a cheltuielilor a contribuit şi angajarea unor persoane calificate pentru a lucra

cu noile utilaje.

Tabelul 3.7

Situaţia comparativă a costului de producţie în perioada prognozată faţă

de perioadă actuală

AniiCheltuieli

(mii lei)

Producţia totală

(nr. portii)

Cost de producţie

(lei)

2006 18.137 1.147.214 15,81

2007 17.998 1.030.682 17,46

2008 19.839 1.247.440 15,90

2009 20.434 1.397.779 14,62

2010 20.620 1.648.344 12,51

2011 21.032 1.731.866 12,14

2012 21.453 1.815.387 11,82

2013 21.882 1.898.909 11,52

36

Preţul de vânzare :

Veniturile obţinute în anii următori 2010, 2011, 2012 şi 2013, nu pot fi

cunoscute, datorită nivelului inflaţiei şi altor variabile care pot influenţa veniturile

făcându-se doar o estimare, pe baza celor actuale.

Veniturile şi preţurile de vânzare sunt prezentate în tabelul 3.8.

Tabelul 3.8

Veniturile şi preţul de vanzare

Preţurile de vânzare sunt diferite. Cele destinate catering-ului industrial pentru

companiile aeriene sunt asemănătoare cu cele din perioada 2006-2009, iar cele pentru

spitale, gradiniţe şi creşe vor avea un alt nivel. Meniurile destinate acestui segment de

piaţă vor fi diferite faţă de cele destinate firmelor şi companiilor aeriene.

Preţul de vânzare va înregistra evoluţii oscilante în perioada prognozată. În anul

următor prognozei preţul de vânzare va scădea la 19,22 lei/porţie, urmând să scadă în

următorii 3 ani la aproximativ 19,37 lei/porţie, faţă de anul 2009.

Aceasta evoluţie a preţului de vânzare se datorează în mare parte creşterii

veniturilor într-un ritm mai încet decât creşte producţia.

Profitul unitar, obţinut ca diferenţă între preţul de vânzare şi costul de producţie

poate fi urmărit în figura 3.4.

Anii Venituri Producţia totală Preţ de vânzare

2006 24.790 1.147.214 21,61

2007 22.885 1.030.682 22,20

2008 25.435 1.247.440 20,39

2009 30.740 1.397.779 21,99

2010 31.689 1.648.344 19,22

2011 33.815 1.731.866 19,53

2012 34.958 1.815.387 19,26

2013 36.715 1.898.909 19,33

37

Fig. 3.4 Profitul unitar.

Profitul unitar are o evoluţie oscilantă, dată de evoluţia preţului de vânzare. În

primii 3 ani a scăzut de la 5,8 lei/portie la 4,5 lei/porţie, iar în următorii ani va creşte

până la 7,8lei/porţie.

Productivitatea muncii :

Pentru a creşte producţia, urmează a spori atât numărul de salariaţi cât şi

resursele financiare necesare investiţiilor în mijloace fixe.

Necesarul de personal al societăţii depinde de numeroşi factori, dintre care cei

mai importanţi sunt :

Nivelul producţiei ce urmeaza a fi obţinută

Cunoştintele şi, în general, calificarea personalului

Organizarea raţională a proceselor de muncă, pentru a folosi potenţialul

productiv al personalului, concomitent cu crearea unui regim raţional de

muncă

Modul în care este folosit timpul disponibil de lucru

Condiţiile tehnice în care se realizează producţia.

Profit unitar

7,4

6,7

7,8

7,6

7,4

4,7

5,8

4,5

0.001.002.003.004.005.006.007.008.009.00

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

38

Astfel, numarul de salariati, va ajunge de la 150 cât sunt în prezent, la 250 în

2010 şi 280 în anul 2011, 300 în 2012 şi 350 în anul 2013. În acest caz,

productivitatea va fi (tabelul 3.9):

Tabelul 3.9

Nivelul productivităţii muncii

AniiProducţie totala (nr

portii)

Nr salariati

(persoane)

Productivitate

(portii/pers)

2010 1.648.344 250 6593.38

2011 1.731.866 280 6185.24

2012 1.815.387 300 6051.29

2013 1.898.909 350 5425.45

Se poate observa că productivitatea muncii va creşte, datorită fluctuaţiei

numărului de salariaţi. Folosind utilajele performante pe care holdingul olandez le-a

dat în folosinţă anul trecut, numărul de personal direct productiv nu va mai fi atât de

mare, urmând să se menţină constant în perioada 2011-2012 şi chiar să scadă în anul

2013. Însă, ca urmare a implementării unor tehnici moderne, productivitatea de 5000

porţii/zi va fi atinsă şi chiar depăşită.

39

CONCLUZII SI PROPUNERI

În urma analizării activităţii S.C. “M.F.S.” S.R.L., se pot observa urmatoarele:

· Societatea dispune de construcţii adecvate desfăşurării procesului de

producţie, precum şi de toate utilităţile necesare, fiind în conformitate cu legislaţia în

vigoare;

· Organizarea structurală a conducerii este adecvata cu mărimea şi

complexitatea societăţii;

· Se menţine permanent legătura cu acţionarul principal, raportându-se

periodic rezultatele înregistrate

· Forţa de muncă are un nivel corespunzator de calificare, fiind foarte bine

structurată;

· Structura managerială este corespunzator organizată pe niveluri ierarhice;

· Se remarcă o bună organizare a activităţii precum şi realizarea unui climat

favorabil muncii în echipă, foarte important în creşterea competitivităţii societăţii;

· Furnizorii societăţii sunt din domenii diverse de activitate, reuşind să

asigure toate necesităţile societăţii comerciale;

·

· Profitul net a înregistrat o evoluţie in scadere în anul 2007-2008, pentru ca

apoi să urmeze un trend crescator;

· Ratele rentabilităţii au înregistrat evoluţii crescătoare în anul 2009, ca

urmare a creşterii profitului, exprimând performanţa pe care o realizează societatea

în perioadă analizată;

Referitor la măsurile pe care societatea ar trebui să le adopte în viitor, acestea

pot fi:

Dezvoltarea compartimentului de marketing existent;

Adoptarea unei politici de marketing agresive prin reclame în revistele de

specialitate şi panotaj exterior;

Introducerea în producţie a unei game sortimentale care să se adreseze

unei noi categorii de consumatori;

Investitii noi in conformitate cu noua gama de sortimente;

40

Creşterea nivelului de producţie la capacitatea de producţie maximă

existentă.

BIBLIOGRAFIE

1. Ciucur D., Gavrilă I. – Economie - manual universitar, Editura

Economică, Bucureşti, 1999;

2. Gheorghe, Ana – Profitul, Editura Economică, Bucureşti,

1999;

3. Iosif, Gh - Analiza economico-financiară a firmei,

Tribuna Economică, Bucureşti, 2000;

4. Nicolescu O, Lung I. - Abordări moderne în managementul şi

economia organizatorică, Editura

Economică, Bucureşti, 2003;

5. Rusu, C. - Management, Editura Expert, Bucureşti,

1993;

6. xx - Revista Capital, Colecţia 2005-2008;

7. xx - www.macromex.com.

41

Anexa 1:

Cei mai importanţi furnizori ai SC “M.F.S.” S.R.L. sunt:

Agroalim

Angst

Best

Brau-Union

Caroli

Coca-Cola

Danone

Dorna

Excelent

Heidi

Ifantis

Indlacto

J.T.I

Les Gastronomes

Moara Loulis

Overseas

Parma

Patiseriile Ana

Selgros

Suprem - Gourmet

Vincon

42

Anexa 2:

Cei mai importanti clienţi ai SC “M.F.S.” S.R.L. sunt:

TAROM – principalul client

Majoritatea companiilor aeriene straine

LUFTANSA (Germania)

BRITISH AIRWAYS (Marea Britanie)

ALITALIA (Italia)

AIRFRANCE (Franţa)

TURKISH AIR (Turcia)

Companii care contracteaza mai puţine meniuri

KLM (Olanda)

SWISS AIR (Elveţia)

MALEV (Bulgaria)

CSA (Cehia)

ROMAVIA (România)

Companii accidentale - care efectueaza curse ocazionale

Printre cei mai mari clienti ai diviziei de catering industrial se numără:

Orange

Ilbau

Compaq

Microsoft

Tornado Systems

43