Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

15
Analiză economico-financiară CURS 1 Fundamentele analizei economico-financiare Analiza economico-financiară este o ştiinţă economică de sinteză, care presupune valorificarea diverselor informaţii din interiorul şi exteriorul unei entităţi economice, cu scopul analizării trecutului, monitorizării prezentului şi anticipării viitorului acestei afaceri. Analiza trecutului sau analiza retrospectivă permite identificarea unor patern-uri financiare, care reflectă comportamentul entităţii în piaţă la diferite momente şi în diferite contexte. Pe baza acestor tipare, analistul financiar poate proiecta trend-ul de ansamblu al firmei, precum şi trend-ul specific fiecărui indicator financiar. Ca orice ştiinţă, analiza utilizează diverse metode, procedee şi tehnici de lucru adaptate, fiecare, la complexitatea şi tipul de entitate analizate. În general, analiza economico-financiară se practică la nivelul entităţilor mari, la nivelul entităţilor cotate la bursă şi în vederea operaţiunilor de capital presupuse de fuziunea sau absorbţia unităţilor corporatiste. CURS 2 Analiza presupune descompunerea unui fenomen sau proces economic în componentele sale fundamentale în sensul descoperirii esenţei acelui fenomen sau proces economic. În opoziţie, sinteza reprezintă reunirea tuturor componentelor descompuse iniţial. Fenomenele economice se descompun în factori: direcţi, indirecţi, de grad 1,2,3... 1) Factorii direcţi influenţează prin natura lor evoluţia fenomenelor economice. 2) Factorii indirecţi acţionează în sinergie cu alţi factori Pentru descompunerea realităţii economice în factorii ei esenţiali, analiza economică utilizează o metodă specifică, numită metoda substituirilor în lanţ sau metoda iteraţiei.

Transcript of Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

Page 1: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

Analiză economico-financiară

CURS 1

Fundamentele analizei economico-financiare

Analiza economico-financiară este o ştiinţă economică de sinteză, care presupune valorificarea diverselor informaţii din interiorul şi exteriorul unei entităţi economice, cu scopul analizării trecutului, monitorizării prezentului şi anticipării viitorului acestei afaceri.

Analiza trecutului sau analiza retrospectivă permite identificarea unor patern-uri financiare, care reflectă comportamentul entităţii în piaţă la diferite momente şi în diferite contexte. Pe baza acestor tipare, analistul financiar poate proiecta trend-ul de ansamblu al firmei, precum şi trend-ul specific fiecărui indicator financiar.

Ca orice ştiinţă, analiza utilizează diverse metode, procedee şi tehnici de lucru adaptate, fiecare, la complexitatea şi tipul de entitate analizate.

În general, analiza economico-financiară se practică la nivelul entităţilor mari, la nivelul entităţilor cotate la bursă şi în vederea operaţiunilor de capital presupuse de fuziunea sau absorbţia unităţilor corporatiste.

CURS 2

Analiza presupune descompunerea unui fenomen sau proces economic în componentele sale fundamentale în sensul descoperirii esenţei acelui fenomen sau proces economic. În opoziţie, sinteza reprezintă reunirea tuturor componentelor descompuse iniţial.

Fenomenele economice se descompun în factori: direcţi, indirecţi, de grad 1,2,3...1) Factorii direcţi influenţează prin natura lor evoluţia fenomenelor economice.2) Factorii indirecţi acţionează în sinergie cu alţi factoriPentru descompunerea realităţii economice în factorii ei esenţiali, analiza economică

utilizează o metodă specifică, numită metoda substituirilor în lanţ sau metoda iteraţiei.

METODA ITERAŢIEI

Se aplică în cazul fenomenelor economice care pot fi modelate maematic prin produsul şi/sau raportul de calcul. Presupune respectarea următoarelor 3 principii:

1) Substituirile de factori se fac în ordinea condiţionării lor economice (întâi factorii cantitativi, apoi factorii structurali, factorii calitativi)

2) Un factor odată substituit rămâne în aceeaşi formă până la sfârşitul operaţiunilor de substituire.

3) Substituirile se fac în mod succesiv, în trepte şi nu simultan.Factorii cantitativi sunt acei factori care influenţează evoluţia fenomenului prin prisma

determinării cantitative (masă, volum etc.)Factorii structurali sunt factori care au aceeaşi esenţă cu fenomenul analizat şi îl

determină prin schimbarea structurii interne a fenomenului.Factorii calitativi sunt factorii care influenţează fenomenul prin însuşiri de tip

calitativ.

Page 2: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

ANALIZA STRUCTURALĂ ŞI FACTORIALĂA CIFREI DE AFACERI

CIFRA DE AFACERI = totalitatea veniturilor unei entităţi provenită din vânzarea produselor finite, a mărfurilor, precum şi din prestarea serviciilor.

= un indicator de poziţionare a entităţii economice în funcţie de mărimea lor economică

= serveşte şi în procesele de eligibilitate ale licitaţiilor cu caracter internaţional. Ea este un criteriu de departajare al firmelor care determină capacitatea economică internă a firmei de a realiza proiecte de o anumită anvergură.

Un indicator important, derivat din cifra de afaceri este cifra de afaceri critică sau cifra de afaceri la pragul de rentabilitate.

Cifra de afaceri critică rezultă din înmulţirea producţiei necesare atingerii pragului de rentabilitate cu preţul de vânzare unitar; producţia fiind exprimată prin unităţi fizice.

CURS 3∆y – dinamica fenomenului y în intervalul de timp (0, 1)y = a*b*c -> (procedura de substituire se realizează de la stânga la dreapta)∆y=y1-y0 a, b, c – factorii care determină dinamica fenomenului y.

y0 y1 t10 1a0 a1b0 b1c0 c1

∆y=a1*b1*c1 – a0*b0*c0

∆y(a)=a1*b0*c0 – a0*b0*c0 => ∆y=(a1-a2)*b0*c0

A substitui un factor înseamnă a înlocui valoarea de referinţă a acelui factor (0) cu valoarea lui curentă (1).∆y(b)=a1*b1*c0 – a1*b0*c0

∆y(c)=a1*b1*c1 – a1*b1*c0

Verificare: ∆y(t)= ∆y(a)+ ∆y(b)+ ∆y(c)

ANALIZA FACTORIALĂA CIFREI DE AFACERI

CIFRA DE AFACERI: reprezintă totalitatea veniturilor unei entităţi economice obţinute din vânzarea produselor, desfacerea mărfurilor şi prestarea serviciilor.

Cifra de afaceri netă: reprezintă cifra de afaceri majorată cu veniturile din subvenţiile venite din exploatare. Dintr-o multitudine de modele matematice, cel mai simplu model este următorul:

Page 3: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

CA=

qi – cantitatea de produse vândutepi – preţul de vânzare unitar fără TVAi – tipul produsului

- Acest model este înglobat în casa de marcat

1) Factor cantitativ2) Factor calitativ

În cazul întreprinderii care dispune de o bogată bază materială (active imobilizate) pentru analiza factorială a cifrei de afaceri se utilizează următorul model:

CA=N* * * *

Factorii de influenţă în acest model sunt:

1) N=nr. mediu de personal / nr. mediu scriptic- Factor cantitativ care poate fi dezvoltat în funcţie de complexitatea analizei efectuate

pornind de la criterii de vârstă, grad de calificare etc.

2) = valoarea medie de inventar anual a mijloacelor fixe, respectiv a activelor

corporale. = gradul de înzestrare tehnică a muncii, câţi lei activi corporali revin pe un angajat.

- Factor cantitativ

3) = valoarea medie de inventar anuală a mijloacelor fixe direct productive,

valoarea activului corporal direct productiv = ponderea activului corporal direct productiv în total activ corporal

- Este întotdeauna subunitară

4) = valoarea producţiei fizice/fabricate

= randamentul activului corporal direct productiv - Factor calitativ

5) = gradul de valorificare a producţiei fabricate/ cât s-a vândut din cât s-a produs

Page 4: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

CURS 4

INTERPRETAREA MATEMATICĂ VS. INTERPRETAREA ECONOMICĂ A ANALIZELOR DE TIP FACTORIAL

Analizele factoriale presupun exprimarea matematică a esenţei unui fenomen economic în funcţie de factori care îl determină şi influenţează în dinamică. Rezolvarea matematică a oricărui model pe baza metodei iterării reflectă influenţele cu semn algebric pozitiv sau negativ asupra dinamicii fenomenului.

Interpretarea economică a acestor rezultate se face în funcţie de apartenenţa fenomenului analizat la categoria efectelor economice sau la categoria eforturilor economice.

Vom întâlni deci fenomenul economice care reflectă EFECTUL şi EFORTUL. Din categoria efectelor economice amintim indicatori precum:

1) Cifra de afaceri2) Valoarea adaugata3) Veniturile4) Rezultatele5) Ratele de rentabilitate

Din categoria eforturilor amintim indicatori precum:1) Costul unitar de produs2) Cheltuilelile totale/specifice (materiale, salariale etc.)

Dacă fenomenul economic este de tip EFECT, rezultatele cu semnul algebric „+” reprezentând influenţele factorilor se apreciază ca fiind favorabile pentru dinamica fenomenului; iar rezultatele cu semnul „-„ se interpretează ca fiind influenţe nefavorabile pentru dinamica fenomenului.

Dacă fenomenul este de tip EFORT, rezultatele algebrice au semnul „+” sunt interpretate ca fiind nefavorabile; iar cele cu semnul „-„ sunt favorabile.

În concluzie „+”-ul şi „-„-ul din algebră nu au corespondent similar în domeniul economic, interpretarea ţinând cont de modul în care fenomenul economic condiţionează rezultatele finale ale oricărei identităţi economice.

Logica acestor interpretări constă în Legea eficienţei economice, lege care impune maximizarea efectelor în combinaţie cu minimizarea eforturilor, minimizarea care nu trebuie intimă peste limita de la care se pierde calitatea producţiei sau serviciilor prestate.

DINAMICA FENOMENELOR

Dinamica fenomenelor se apreciază practic pornind de la datele contabile ale exerciţiului financiar curent în comparaţie cu datele contabile ale exerciţiilor financiare anteriore.

Limita acestei abordări constă în faptul că datele contabile analizate reprezintă valori stabile surprinse la un moment dat (exemplu: compararea în dinamică a cifrei de afaceri, rezultatului brut al exerciţiului sau altor indicatori pe mai multe exerciţii financiare se loveşte de eterogenitatea informaţională a datelor contabile (valorile nu sunt comparabile).

Un prim criteriu de necomparabilitate îl reprezintă, în economiile inflaţioniste, preţul de vânzare al produselor, mărfurilor, preţ puternic influenţat de inflaţia aferentă fiecărui exerciţiu financiar.

Page 5: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

Pentru a asigura comparabilitatea datelor financiare conţinute în documentele de sinteză contabilă (bilanţ, cont de profit şi pierdere) este necesară retratarea informaţiilor primare în funcţie de diverse criterii.

Exemplu: în situaţii de inflaţie se procedează la retratarea datelor din trecut cu coeficienţii de inflaţie aferenţi perioadei analizate; acelaşi lucru şi în cazul dezinflaţiei:

- În primul caz: retratarea se numeşte INFLATARE- În al doilea caz: retratarea se numeşte DEFLATARE

CURS 6

ANALIZA STRUCTURALĂ ŞI FACTORIALĂA VALORII ADĂUGATE

Valoarea adăugată este un indicator care caracterizează contribuţia factorilor de producţie la realizarea efectelor economice finale.

Dacă acum 30 de ani, factorul determinant de producţie era reprezentat de resursa tehnologică şi materiile prime corespunzătoare, astăzi asistăm la o schimbare de valoare în circuitul economic, factorul de producţie cel mai important devenind resursa umană.

Spre deosebire de celalalte resurse, resursa umană nu funcţionează pe bază de principii mecaniciste, de tip proporţional, randamentul resursei umane derivă dintr-o combinaţie optimă a unor multiple trăsături socio-profesionale; din această cauză valoarea adăugată aferentă materiilor prime neprelucrate a devenit infimă; iar valoarea produselor care înglobează din ce în ce mai puţine materii prime şi din ce în ce mai multă inovaţie a devenit preponderentă.

Cazul clasic de comparaţie îl reprezintă Japonia, o ţară săracă în materii prime, care a devenit exportator net de inteligenţă înglobată, înaintea Statelor Unite. Ţările care înregistrează valori adăugate mari, dispun de o economie puternic integrată pe verticală şi diversificată pe orizontală.

Aceasta înseamnă că societatea respectivă poate produce bunuri economice cu valoare adăugată ridicată fără să apeleze la importuri. (ex: Germania – cultură economică postbelică astfel încât achiziţiile de mărfuri sunt stabilite prin lege să fie de provenienţă germană)

Suma valorilor adăugate la nivel naţional poartă numele de venit naţional (VN).Din punct de vedere matematic valoarea adăugată poate fi determinată la nivel de

entitate economică pe baza modelului:VA = Qex (producţia exerciţiului) – M (consumurile provenite de la terţi)

Producţia exerciţiului = producţia realizată de o entitate într-un exerciţiu financiar pe baza modelului:Qex = Qf (producţia fabricată şi vândută) ± Qs (producţia stocată) + Qi (producţia imobilizată)

Acest indicator se regăseşte în contl de profit şi pierdere a fiecărei unităţi economice, acolo se găseşte sub forma Qv (deoarece există şi unităţi care nu produc, dar vând)Qi = producţia realizată de entitate pentru ea însăşi (producţie în regie proprie).

Consumul provenit de la terţi reflectă costul materiilor prime, materialelor; cost care intră în costul total al produsului, dar care nu reflectă o contribuţie proprie a entităţii la realizarea produsului.

Pentru analiza factorială a valorii adăugate folosind metoda iterării se va utiliza modelul:

Page 6: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

VA = Qc1(factor cantitativ)*(1- )(producţia consumului intermediar la un leu

producţia exerciţiului – factor calitativ)

CURS 7

ANALIZA CHELTUIELILORENTITĂŢILOR AGRICOLE

În agricultură, spre deosebire de alte ramuri economice cheltuielile prezintă o anumită particularitate în sensul că efectuarea acestor cheltuieli presupune respctarea unor cerinţe dictate de tehnologiile de cultură; nerespectarea acestor tehnologii transformând aceste cheltuieli în pierdere financiară.

De asemenea, consumul optim de anumite materii prime şi materiale care determină ieşiri de capital financiar ţine exclusiv de tehnologia de cultură sau de creştere a animalelor, neexistând criterii de proporţionalitate între consumul efectuat şi producţia deţinută, respectiv între cheltuieli şi venituri. De altfel, agricultura, prin excelenţă nu permite modelarea pe bază deterministă a corelaţiei dintre cheltuieli şi venituri, între INPUTURI şi OUTPUT-uri, stabilirea relaţiei de tip probabilist-stohastice.

Din punct de vedere financiar, cheltuielile reprezintă ieşiri de capital, respectiv plăţi efectuate la un moment dat, aceste plăţi afectând cash-flow-ul entităţilor agricole, în sensul existenţei unei trezorerii nete negative pe întreg exerciţiul financiar, mai puţin după recoltă.

Importantă pentru analiza financiară este delimitarea cheltuielilor totale ale entităţii agricole în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe.Cheltuielile variabile (CV) – reprezintă acele cheltuieli care variază direct proporţional cu volumul producţiei realizateCheltuielile fixe (CF) – reprezintă acele cheltuieli convenţional constante al căror volum este independent de nivelul producţiei agricole

Principala cheltuială fixă este AMORTIZAREA activelor corporale, amortizare care are rolul de a conserva economic şi financiar, la sfârşitul duratei de viaţă a unui activ corporal, utilitatea economică a acelui activ corporal.

În concluzie, cheltuielile entităţii agricole se vor analiza atât pe total cât şi în structura lor, ele raportându-se în funcţie de sectorul vegetal sau zootehnic la unitatea de suprafaţă sau pe cap de animal.

În zona industrială, inclusiv în cazul industriei alimentare pe lângă cheltuielile fixe şi cele variabile, apar anumite cheltuieli atipice, denumite cheltuieli semi-variabile. Aceste cheltuieli semivariabile au un comportament diferit într-un orizont de timp dat, ele oscilând între perioade în care sunt cheltuieli fixe şi perioade în care sunt cheltuieli variabile (exemplul cel mai elocvent îl reprezintă cheltuieli cu mentenanţa utilajelor industriale).

Cheltuielile variabile se analizează în corelaţie cu dinamica cifra de afaceri, ele exprimându-se prin intermediul „cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri”.

Page 7: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

CV1000 = *1000

q – volumul fizic al producţiei vândute/structura producţiei vândutecv – costul variabil unitar/ sau pe produsqi*pi – cifra de afacerii – tipul produsului

Din acest model constatăm faptul că dinamica cheltuielilor variabile la 1000 lei cifra de afaceri este influenţată de volumul şi structura producţiei vândute, preţ de vânzare unitar al produselor fără TVA, respectiv costul variabil unitar.

Ţinând cont că, costul variabil unitar reprezintă componenta predominantă a costului de preducţie unitar, deciziile finan ciare în direcţia creşterii cifrei de afaceri, a valorii adăugate şi rentabilităţii finale, trebuiesc luate ţinând cont de importanţa costurilor variabile totale (CV)

De altfel, cel mai păzit secret financiar al oricărei entităţi economice de pe glob îl reprezintă costul unitar de producţie, costul variabil unitar.

Dintre factorii enumeraţi care determină dinamica acestor cheltuieli variabile la 1000 de lei cifră de afaceri, pe lângă formarea costului variabil unitar, de o mare importanţă este factorul q, nivelul sau structura producţiei.

Structura producţiei vândute este de asemenea importantă încât necesită elaborarea de scenarii economico-financiare în vederea optimizării acesteia. (exp: dacă o entitate agricolă cu profil vegetal are următoarea structură de producţie: 40% grâu, 30% sfeclă de zahăr, 10% soia, 20% porumb, suprafaţa totală productivă fiind de 1000 ha, putem constata la sfârşitul exerciţiului financiar că respectiva structură generează pierdere în zona grâului şi profit în zona siua şi porumb. Drept urmare pentru exerciţiul financiar viitor în condiţiile păstrării asolamentelor şi a tehnologiei de cultură vom proiecta scenarii în care suprafaţa cultivată cu soia şi porumb să crească în detrimentul grâului,)

ANALIZA FACTORIALĂ A CHELTUIELILOR FIXE

Se efectuează după modelul:

Cf1000 = *1000 => Cf1000 = *1000

CURS 8

ANALIZA RENTABILITĂŢIIENTITĂŢILOR ECONOMICE

Page 8: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

Rentabilitatea reflectă capacitata unei entităţi economice de a obţine venituri superioare cheltuielilor efectuate, adică de a obţine profit.

Rentabilitatea face parte din cadrul indicat de eficienţa economică, ea fiind inclusă în eficienţa economică, dar este inferioară eficienţei economice. Din această cauză o întreprindere eficientă va fi în totalitate rentabilă, dar o întreprindere rentabilă nu va fi întotdeauna eficientă.

Rentabilitatea se exprimă în 2 forme:a) În mărimi absolute, sub forma rezultatelor financiare (rezultatul exploatării, rezultatul

brut al exerciţiului) şi poate reflecta profit sau pierdereb) În mărimi relative sub forma ratelor de rentabilitate

Prima formă de exprimare este inferioară celei de-a doua.Exprimarea relativă a rentabilităţii sub forma ratelor de rentabilitate permite

efectuarea de comparaţii în timp şi spaţiu între diferite entităţi economice.Pe baza profitului nu se pot compara entităţi chiar dacă sunt identice din punct de

vedere al structurii, personalului.Sunt relevante şi constituie, prin ele însele, o bază de comparaţie pentru că se

determină ca raport între efect economic şi efortul economic (rata rentabilităţii costurilor); efect economic şi activ economic (rata rentabilităţii economice); efect economic şi efort economic (rata rentabilităţii comerciale).

ROE – return on equity – rata rentabilităţii financiareROA – return on assets – rata rentabilităţii economice; rata rentabilităţii activeROS – return on sales – rata rentabilităţii comerciale

Condiţiile de investire în capitalul oricărei entităţi economice din lume, adică de plasare a capitalului propriu în capitalul unor entităţi economice este ca rata rentabilităţii economice să fie superioară ratei medii a dobânzii din piaţă.

__ROE>Rd

Dacă ROE a unei entităţi este inferioară ratei medii a dobânzii atunci este mai înţeleaptă decizia de a-ţi plasa capitalurile proprii în depozite bancare.

Rata rentabilităţii comerciale se determină astfel:

Rc= *1000; Rc= *100

Ip= => rCA= =

.

În expresie statistică acest indice poartă numele Ipi, indicele preţurilor produselor industriale.

Page 9: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

Ic= ; ChrCA=

2. Rata rentabilităţii economice

Re =

A=Ai+Ac => Re= *100

3. Rata rentabilităţii costurilor

R cost =

R fin =

Dintre ratele de rentabilitate enumerate cea mai importantă este rata rentabilităţii costurilor, deoarece reflectă eficienţa pură a entităţii economice raportând efectul economic obţinut (profit) la efortul total depus (cheltuielile). Astfel spus, rata rentabilităţii costurilor reflectă câţi lei profit se obţin prin cheltuirea unei sute de lei.

O provocare actuală a managementului financiar al oricărei entităţi economice o reprezintă corelaţia risc-rentabilitate.

Prin prag de remtabilitate înţelegem acel nivel al producţiei fizice pentru care veniturile realizate sunt egale cu cheltuielile efectuate; profit=0.

Cifra de afaceri la prag (cifra de afaceri critică) ( expresia valorică a pragului de rentabilitate.

CURS 9

Rata rentabilităţii comerciale se analizează factorial astfel:

Page 10: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

Rcom=

Avem 3 factori de influenţă:1) Structura producţiei vândute, q, respectiv factorul cantitativ2) p – preţul de vânzare unitar fără TVA – factor calitativ3) c – costul unitar de producţie – factor calitativ

∆Rcom=Rc1-Rc0

∆Rcom(q) = –

∆Rcom(p) = –

∆Rcom(c) = –

Aceeaşi logică de iterare o avem şi în cazul ratei rentabilităţii costurilor singura deosebire fiind ordinea de substituire a factorilor:

q – structura producţieic – costul unitarp – preţul de vânzare unitar

Rc =

Observăm în ecuaţiile de iterare ale ratei rentabilităţii comerciale indicatorii cifra de afaceri recalculate şi cheltuielilor aferente cifrei de afaceri recalculate. Aceşti indicatori îi regăsim şi în ecuaţiile de iterare ale rentabilităţii costurilor şi îi vom determina în funcţie de indicele preţurilor şi indicele cheltuielilor totale.

ANALIZA CORELAŢIEI RENTABILITATE –RISC

Page 11: Analiza Economico-financiara - Cursuri2003

În economia reală vom întâlni manageri caracterizaţi prin prudenţă financiară şi manageri care îşi asumă anumite riscuri pentru obţinerea unei rentabilităţi superioare.

Noţiunea de risc se aplică plasamentelor financiare care promit să genereze randamente financiare peste media ratei dobânzii, în sens invers plasamentului în depozit bancar având cel mai mic risc, dar şi cel mai mic randament. Dacă acţionarii doresc un randament foarte mare pe termen scurt, vor impune managementului drept obiectiv plasamente financiare în investiţii riscante, acţiuni la anumite companii aflate pe val sau plasamente în zone nesigure din punct de vedere politioc-economic.

Teoriile moderne privind plasamentele de capital impun construirea portofoliului de plasamente pe diferite segmente unele cu risc mai mare, altele cu risc mai mic, astfel încât pierderea potenţială aferentă zonelor de risc să nu determine falimentul entităţii.