analiza economico-financiara

Universitatea OVIDIUS Constanţa Departamentul ID-IFR Facultatea de Ştiinţe Economice Specializarea Finanţe Bănci Forma de învăţământ ID Anul de studiu III Semestrul I Valabil începând cu anul universitar 2009-2010

Caiet de Studiu Individual Pentru

ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ

Coordonator disciplină: prof. univ. dr. SPĂTARIU ELENA CERASELA

Cuprins

ANALIZĂ ECONOMICO - FINANCIARĂ CUPRINS

Unitate de

învăţare 1 2 3 4

Titlul CUPRINS INTRODUCERE ASPECTE TEORETICE PRIVIND ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 1.1 Analiza economico-financiară - instrument esenţial în eşalonul conducerii firmei Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1

METODE UTILIZATE IN ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2 2.1 Tipologia analizei economico-financiare 2.2 Metodologia analizei activităţii economico-financiare Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2 NOŢIUNI TEORETICE PRIVIND MEDIUL CONCURENŢIAL AL FIRMEI Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 3 3.1 Mediul concurenţial al firmei 3.2. Poziţionarea unei firme în sectorul de activitate Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 3 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 3

MODELE DE ANALIZĂ STRATEGICĂ Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 4 4.1. Modele de analiză strategică a mediului concurenţial 4.1.1. Modelul BCG (Boston Consulting Group) 4.1.2. Modelul societăţii Arthur D. Little

Pagina

12

4

4

666

7

888

121213

14

151616

171717

181919191920

Analiză economico-financiară I

Cuprins

5

6

7

8

4.1.3. Modelul McKinsey 4.1.4. Metoda PIMS (Profit Impact of Market Strategy) Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4

ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE PE BAZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICI Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5 5.1. Indicatorii valorici ai activităţii de producţie şi comercializare. Rapoartele statice şi rapoartele dinamice Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5 ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICI Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6 6.1. Analiza producţiei fizice 6.2. Modalităţi de analiză a structurii producţiei 6.3. Analiza calităţii produselor şi serviciilor 6. 4. Analiza ritmicităţii activităţii de producţie Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6 ANALIZA CIFREI DE AFACERI ŞI A VALORII ADĂUGATE Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 7 7.1. Analiza cifrei de afaceri 7.2. Analiza valorii adăugate Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 7 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 7 MODALITATILE DE ANALIZA A COSTURILOR Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 8 8.1 Definiţia şi caracteristicile costului 8.2 Modalităţi de analiză a costurilor Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 8 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 8

2122222223

24

2525

272727

282929303132323233

34

353537383839

404141444444

Analiză economico-financiară II

Cuprins

9

10

11

12

13

ELEMENTE DE ANALIZA A RENTABILITĂŢII FIRMEI Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 9 9.1. Analiza rentabilităţii Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 9 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 9 ANALIZA RENTABILITĂŢII Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10 10.1 . Capacitatea de autofinanţare 10.2 . Analiza factorială a profitului 10.3. Analiza rentabilităţii pe baza ratelor Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10 ELEMENTE DE ANALIZĂ FINANCIARĂ A FIRMEI Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 11 11.1. Diagnostic financiar 11.2. Analiza bilanţului contabil 11.3. Analiza structurii bilanţiere Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 11 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 11 ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE A FIRMEI Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 12 12.1 Prezentarea tipurilor de rate utilizate in analiza financiara a firmei 12.2 Analiza situaţiei financiare prin metoda scorurilor Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 12 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 12 PARTICULARITĂŢILE ANALIZEI ACTIVITĂŢII DIN COMERŢ Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 13 13.1 Analiza aprovizionării şi desfacerii cu mărfuri 13.2. Analiza stocurilor de mărfuri 13.3. Analiza corelaţiei dintre volumul desfacerilor, productivitatea muncii şi nivelul servirii cumpărătorilor în comerţ 13.4. Analiza cheltuielilor de circulaţie pe total şi pe componente Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 13 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 13

454646484848

4950505151535354

5556565657595959

64656565676767

68

69697071

72737374

Analiză economico-financiară III

Cuprins

Analiză economico-financiară IV

14 ANALIZA ADAOSULUI ŞI A RABATULUI COMERCIAL Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 14 14.1 Analiza adaosului şi a rabatului comercial Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 14 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 14 BIBLIOGRAFIE

*** Observaţii: 1. numărul unităţilor de învăţare este egal cu numărul

şedinţelor de curs la forma de învăţământ zi (28 ore curs = 14 UI, 14 ore curs = 7 UI);

2. ce este scris cu roşu va fi înlocuit în funcţie de specificul disciplinei;

3. ce este scris cu negru nu trebuie modificat.

75

7676777778

79

Introducere

ANALIZĂ ECONOMICO – FINANCIARĂ INTRODUCERE

Stimate student,

Prezentul curs se adresează studenţilor din anii terminali care au dobândit deja cunoştinţe în domeniul diferitelor discipline economice. Există anumite noţiuni specifice necesare parcurgerii acestui curs din discipline precum economia, statistica, econometrie, finanţe, matematică, etc.

Scopul parcurgerii acestui curs este acela de a pregăti viitorul economist în domeniul analizei economico-financiare, acesta fiind capabil să efectueze la finalul cursului lucrari de diagnostic economic şi financiar la nivelul oricărei firme.

Analiza economico-financiară urmăreşte evoluţia şi perspectivele anumitor fapte sau fenomene economice şi financiare.

Manualul de faţă cuprinde 14 unităţi de învăţare conţinând o parte de prezentare teoretică a subiectului tratat, o parte de teste de autoevaluare, rezolvările acestora şi o lucrare de verificare finală.

La sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare se regăseşte un decupaj minimal din bibliografia manualului, decupaj necesar de parcurs pentru aprofundarea şi înţelegerea completă a noţiunilor expuse pe durata unităţii de învăţare corespondentă.

Spor la învăţat şi succes!

Analiză economico-financiară 2

Aspecte teoretice privind analiza economico-financiară

ANALIZĂ ECONOMICO‐FINANCIARĂ

3

Unitatea de învăţare Nr. 1

ASPECTE TEORETICE PRIVIND ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 1.1 Analiza economico-financiară - instrument esenţial în eşalonul conducerii firmei Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1

Pagina

4 4 6 6 6



4

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1 Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:

Definirea si explicarea conceptului de analiză economico-financiară Particularizarea diferitelor tipuri de analiză

1.1 Analiza economico-financiară - instrument esenţial în eşalonul conducerii firmei

Concurenţa, resurse

Definiţie Etapele analizei Diagnosticul intern

Creşterea numărului de întreprinderi ce se află într-o permanentă stare de concurenţă, cât şi acţiunea factorului timp ce determină schimbări semnificative la nivelul costului resurselor, cât şi în calitatea acestora imprimă mediului economic un caracter extrem de dinamic care are drept rezultat necesitatea adaptării firmei la noile condiţii în parametrii de competitivitate. Analiza economico-financiară reprezintă un instrument esenţial ce trebuie utilizat de managerii firmelor şi care are ca rezultat formularea unor aprecieri calitative şi cantitative despre starea, evoluţia şi perspectivele unei întreprinderi. Informaţiile obţinute în analiză stau la baza elaborării diagnosticului economico financiar necesar în studiile de fezabilitate, în evaluarea întreprinderii etc. Principalele etape ale demersului metodologic de realizare a analizei economico-financiare sunt următoarele: 1) Determinarea obiectului ce este supus diagnosticului economico-financiar 2) Construirea bazei informaţionale necesare diagnosticului 3) Verificarea şi prelucrarea bazei informaţionale 4) Efectuarea analizei propriu-zise 5) Formularea concluziilor 6) Aplicarea măsurilor şi monitorizarea rezultatelor obţinute, precum şi efectuarea corecţiilor. Beneficiarii analizei economico –financiare: Analiza economico-financiară este necesară conducerii unei firme, caz în care poartă denumirea de diagnostic intern şi permite realizarea procesului de fundamentare a previziunii activităţii acesteia, identificarea şi examinarea dificultăţilor întreprinderii reprezentând un instrument de control al realizării performanţelor prestabilite. Informaţiile obţinute pe această cale sunt utilizate în scopul comunicării interne în cadrul firmei.



5

Diagnosticul extern Beneficiarii analizei

De asemenea, diagnosticul poate fi solicitat şi realizat în beneficiul unei entităţi exterioare firmei ce poate fi interesată de situaţia economico-financiară a firmei, de performanţele sale, putând evalua pe această cale riscurile pe care şi le asumă angajând relaţii cu aceasta. Diagnosticul extern, cum este denumit de această dată, este utilizat de instituţiile financiare şi bănci în fundamentarea deciziilor de acordare a creditelor şi în definirea modalităţilor de stabilire a unor relaţii financiare durabile. Ele sunt interesate să cunoască fluxurile de autofinanţare şi rentabilitatea întrucât solvabilitatea şi lichiditatea firmei constituie cea mai bună garanţie de rambursare a datoriei. Clienţii şi furnizorii sunt interesaţi de sănătatea financiară a firmei, întrucât o eventuală încetare a plăţilor este generatoare de pierderi şi pentru unii şi pentru ceilalţi. Analiza are rol şi în cunoaşterea situaţiei diverselor întreprinderi în cazul acordării unui sprijin sau anulării unei subvenţii, informaţiile astfel obţinute fiind importante pentru organele administraţiei locale sau centrale. Tribunalele utilizează analiza pentru declanşarea procedurilor de redresare sau lichidare judiciară. De asemenea, deciziile privind investiţiile financiare, fuzionările, participaţiile etc. luate de către investitorii potenţiali au la bază diagnosticuri desfăşurate în scopul cunoaşterii situaţiei diferitelor firme. Un element important într-o economie concurenţială îl constituie identificarea de către firmele concurente a stării întreprinderilor care fac parte din aceeaşi ramură, precum şi a punctelor lor forte şi slabe, în vederea definirii strategiei şi fundamentării deciziei privind portofoliul de produse şi activităţi. Şi salariaţii, la rândul lor, sunt interesaţi de o situaţie economico-financiară sănătoasă a firmei prin cunoaşterea evoluţiei şi viabilităţii întreprinderii, aceasta fiind premisa păstrării locului de muncă şi a părţii ce li se cuvine din bogăţia creată. Diagnosticul firmei este utilizat ca un instrument de lucru de către consultanţi şi auditori pentru informarea şi protecţia furnizorilor de fonduri şi a creditorilor.

Test de autoevaluare 1.1 Ce reprezintă analiza economico-financiară?

1.2. Care sunt etapele acesteia?


ANALIZĂ ECONOMICO‐FINANCIARĂ 6

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 4.

În loc de rezumat

Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 1. Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 1 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1

Prezentaţi succint care sunt beneficiarii analizei economico-financiare. Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 1.1 Analiza economico-financiară reprezintă un instrument esenţial ce trebuie utilizat de managerii firmelor şi care are ca rezultat formularea unor aprecieri calitative şi cantitative despre starea, evoluţia şi perspectivele unei întreprinderi.

Răspuns 1.2 Principalele etape ale demersului metodologic de realizare a analizei economico-financiare sunt următoarele: determinarea obiectului ce este supus diagnosticului economico-financiar, construirea bazei informaţionale necesare diagnosticului, verificarea şi prelucrarea bazei informaţionale, efectuarea analizei propriu-zise, formularea concluziilor, aplicarea măsurilor şi monitorizarea rezultatelor obţinute, precum şi efectuarea corecţiilor.

Bibliografie unitate de învăţare nr. 1

Spătariu E. C. - „Noţiuni de analiză economico-financiară la nivel microeconomic. Teorie, teste grilă şi probleme”, Editura Ex Ponto, 2007

Metode şi tehnici utilizate în analiza economico-financiară



METODE SI TEHNICI UTILIZATE IN ANALIZA ECONOMICO-FINANACIARA

Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2 2.1 Tipologia analizei economico-financiare 2.2 Metodologia analizei activităţii economico-financiare Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2

Pagina

7

8 8 8

12 12 12




Tipologia analizei economico-financiare Metodologia analizei activităţii economico-financiare

2.1. Tipologia analizei economico-financiare

Criterii de clasificare a analizei

Tipologia analizei economico-financiare este vastă şi utilizează mai multe criterii dintre care se pot menţiona: 1. Nivelul la care se desfăşoară analiza:

analiza microeconomică.

analiză macroeconomică. 2.Studierea şi determinarea în timp a fenomenelor şi proceselor economice:

analiza statică.

analiza dinamică 3.Orizontul temporal în care se desfăşoară analiza şi cel al desfăşurării fenomenului:

analiză post-factum (analiză operativă).

analiza previzională (analiză prospectivă). 4.Natura însuşirilor fenomenului analizat:

analiză calitativă.

analiza cantitativă

Test de autoevaluare 2.1. Ce criterii de clasificare a analizei economico financiare cunoasteti? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

2.2. Metodologia analizei activităţii economico-financiare

Metodologia

Metodologia analizei activităţii economico-financiare reprezintă ansamblul metodelor folosite de această disciplină ştiinţifică, metoda arătând calea ce trebuie să o urmeze gândirea în cercetarea realităţii şi în formularea rezultatelor. Printre metodele cunoscute sunt:



Tipuri de metode

Diviziunea rezultatelor Criterii de diviziune Modelarea Comparaţia rezultatelor Tipuri de comparaţii

Descompunerea sau diviziunea rezultatelor este o metodă care se foloseşte pentru studierea fenomenelor, a rezultatelor economice din activitatea unităţilor ce se exprimă cu ajutorul unor indicatori sintetici rezultaţi prin descompunerea lor în funcţie de anumite criterii. Principalele criterii după care poate avea loc diviziunea fenomenelor şi a rezultatelor economice sunt următoarele:

descompunerea după timpul de formare a rezultatelor

descompunerea rezultatelor în funcţie de locul formării

descompunerea pe părţi sau elemente componente a rezultatelor Modelarea şi implicit modelul reprezintă un instrument util în evaluarea fenomenelor economice studiate. Modelul, care poate fi realizat numai pe baza cunoaşterii în profunzime a fenomenului economic studiat, poate determina luarea deciziilor în activitatea economică. În analiza economico-financiară se utilizează modelele simbolice care pot fi: de corelaţie, aditive, multiplicative. Comparaţia rezultatelor are un rol important în analiza activităţii unei firme întrucât studiul acestora doar ca mărimi de sine stătătoare nu poate oferi informaţii suficiente, ci doar în raport cu un anumit criteriu ce constituie bază de comparaţie care permite determinarea abaterilor în timp şi spaţiu. În funcţie de această bază utilizată, se pot efectua mai multe tipuri de comparaţii: 1. Comparaţii în timp care pot fi între:

rezultatele efective şi cele programate;

rezultatele din perioada curentă şi cele din perioada precedentă.

2. Comparaţii în spaţiu ce se pot realiza între:

rezultatele verigilor organizatorice din interiorul unei firme;

rezultatele întreprinderii analizate şi rezultatele ramurilor;

rezultatele unor firme cu profil similar din ţară şi străinătate. 3. Comparaţii mixte care se bazează pe îmbinarea lor în timp şi spaţiu. 4. Comparaţii cu caracter specific ce pot interveni îndeosebi la alegerea variantei optime de acţiune. Gruparea este o metodă prin intermediul căreia colectivitatea cercetată este



Gruparea Utilizarea indicatorilor de structură şi dinamică în analiza rezultatelor întreprinderii

Analiza factorială

despărţită în grupe omogene de unităţi după variaţia uneia sau mai multor caracteristici. Alegerea caracteristicii de grupare este în funcţie de scopul cercetării, de esenţa fenomenului studiat, fiind foarte importantă întrucât de aceasta depinde separarea tipurilor calitative conturate în colectivitatea cercetată. Analiza structurală se face cu ajutorul mărimilor relative de structură care stabilesc în ce raport se află fiecare element sau grup de elemente faţă de nivelul total al colectivităţii. Conţinutul informaţional al mărimilor relative de structură poate fi acela de pondere sau greutate specifică, formula de calcul fiind următoarea:

100

1

n

ii

ii

c

cg ,

în care: = ponderea fiecărui element faţă de nivelul rezultatelor totale; ig

= elementele rezultatelor notate de la 1 la n. ic

Analiza în dinamică utilizează indicii individuali sau sistemul de indici individuali la nivelul produsului şi sistemul indicilor de grup la nivelul producţiei marfă, la nivelul producţiei fabricate într-o perioadă de timp dată sau la nivelul întregii activităţi. La nivel de produs dinamica diferiţilor indicatori utilizează următoarele relaţii:

1000

1 x

xIx indicele individual al indicatorului X exprimat în procente;

100% Ixx modificarea relativă indicatorului X ;

Analiza factorială este utilizată atunci când între factori există relaţii de raport sau produs şi are ca scop determinarea abaterilor faţă de o anumită bază de comparaţie, explicarea acestora prin prisma factorilor ce influenţează cauzele acţiunii lor şi identificarea rezervelor de optimizare a consumului de resurse, pe total sau pe anumite structuri implicate în calcul. Legătura directă de condiţionare a factorilor, în forma cea mai simplă, capătă expresia unei funcţii: Y = f(x). Esenţa metodei constă în determinarea succesivă a influenţei fiecărui factor asupra modificării fenomenului analizat, ceilalţi factori rămânând la valori constante. Principiile care stau la baza acestei metode sunt următoarele:

o scrierea factorilor în relaţiile de cauzalitate se face în ordinea condiţionării lor economice, adică întâi factorii cantitativi şi apoi cei calitativi. Factorii cantitativi exprimă cantitatea (ex: volumul producţiei), factorii calitativi au aceeaşi esenţă cu fenomenul analizat dar diferă prin gradul de extensie (ex: fondul de salarii - fenomenul analizat şi salariul mediu orar - factor calitativ);

o substituirea factorilor se realizează în mod succesiv, începând cu



Metoda balanţieră Metoda analizei regresionale

Metoda ratelor

factorii cantitativi şi terminând cu cei calitativi;

o factorul care a fost substituit anterior rămâne substituit până la sfârşitul perioadei de analiză şi se ia în calcul la valoarea lui efectivă;

o factorul care nu a fost substituit se ia în calcul la valoarea sa

programată sau din perioada de bază.

Metoda se poate folosi pentru calcularea influenţelor factorilor, în cazul relaţiei de produs sau raport între factori, când aceştia sunt exprimaţi, fie în mărimi absolute, fie în mărimi relative (sub formă de indici). Metoda balanţieră se foloseşte în analiza economică pentru elaborarea programelor privind activitatea curentă şi viitoare a firmelor. Aplicarea metodei balanţiere este posibilă când între elementele fenomenului analizat există relaţii de sumă sau diferenţă. Această metodă este aplicabilă numai în cazul unor analize economico-financiare de tip structural, explicaţia variaţiei fenomenului economico-financiar supus investigării fiind făcută prin prisma acţiunii elementelor sale componente care reprezintă o balanţă

Metoda analizei regresionale se utilizează în cazul în care între fenomenul analizat şi factorii săi există legături de tip stocastic. Acest tip de legătură se întâlneşte atunci când pentru fiecare valoare a variabilei independente sau factoriale se obţin mai multe valori pentru variabila dependentă sau rezultativă eşalonate într-o zonă de probabilitate cu o limită minimă şi una maximă.

Utilizarea ratelor în analiza activităţii unei intreprinderi reprezintă un instrument necesar pentru evaluarea performanţelor şi disfuncţionalităţilor apărute şi permite realizarea unor studii comparative în timp şi spatiu determinante în reglarea activităţii.

Rata reprezintă un raport între două mărimi comparabile ce are o valoare informaţională mai mare decât a fiecărui indicator judecat separat. In funcţie de conţinutul lor ratele pot fi de structură, de gestiune, de echilibru, de eficienţă.



Test de autoevaluare 2.2 Ce reprezintă metodologia analizei activităţii economico-financiare? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

În loc de rezumat



Care sunt particularităţile metodei substituţiei în lanţ? Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 2.1 Criteriile de clasificare a analizei sunt: nivelul la care se desfăşoară analiza, studierea şi determinarea în timp a fenomenelor şi proceselor economice, orizontul temporal în care se desfăşoară analiza şi cel al desfăşurării fenomenului, natura însuşirilor fenomenului analizat. Răspuns 2.2. Metodologia analizei activităţii economico-financiare reprezintă ansamblul metodelor folosite de această disciplină ştiinţifică, metoda arătând calea ce trebuie să o urmeze gândirea în cercetarea realităţii şi în formularea rezultatelor.



1. Spătariu E. C. - „Noţiuni de analiză economico-financiară la nivel

microeconomic. Teorie, teste grilă şi probleme”, Editura Ex Ponto, 2007;

2. Işfănescu A. (coordonator) şi colectiv - Ghid practic de analiză economico-financiară, Ed. Tribuna Economică, 1999.


Noţiuni teoretice privind mediul concurenţial al firmei

Unitatea de învăţare Nr. 3 NOŢIUNI TEORETICE PRIVIND MEDIUL CONCURENŢIAL AL FIRMEI

Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 3 3.1 Mediul concurenţial al firmei 3.2. Poziţionarea unei firme în sectorul de activitateLucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 3 Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 3 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 3

Pagina 14

15

16

17 17 17

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ 14



Explicarea noţiunii de mediu concurenţial Particularizarea diferitelor categorii de mediu

3.1. Mediul concurenţial al firmei Ce reprezintă mediu concurenţial

Definiţia mediului concurenţial Componentele sale

Firma, ca subsistem al mediului din care face parte, activează în cadrul acestuia şi dezvoltă raporturi cu parteneri diverşi: achiziţionează materii prime, materiale, mărfuri, echipamente, utilaje de la diferiţi furnizori, vinde produsele realizate clienţilor săi, intră în relaţii cu societăţi financiare sau bănci (împrumută sau plasează fonduri), intră în relaţii cu statul (plăteşte taxe, impozite, beneficiază de subvenţii, etc). Mediul concurenţial poate fi definit ca ansamblul tuturor componentelor externe ale întreprinderii care influenţează în mod direct sau indirect activitatea. Putem spune că mediul reprezintă un cumul al barierelor, forţelor şi deciziilor externe firmei. Componentele mediului concurenţial pot fi sintetizate astfel:

a. Mediul geografic; b. Mediul economic; c. Mediul tehnologic; d. Mediul politic şi juridic; e. Mediul socio-cultural.

Test de autoevaluare 3.1. Definiţia mediului concurenţial Exemplificaţi componentele acestuia. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.



3.2. Poziţionarea unei firme în sectorul de activitate Indicatorii Cota de piaţă absolută Cota de piaţă absolută

Indicatorii utilizaţi în aprecierea poziţiei unei firme într-un anumit sector de activitate sunt:

1. Cota de piaţă absolută (Cpa) se determină ca raport între vânzările unei firme (CAi) şi vânzările totale ale sectorului respectiv ( iCA ).

100 i

ipa CA

CAC

2. Cota de piaţă specifică (Cps) se determină ca un raport între vânzările firmei analizate (CAi) şi vânzările firmei cu cea mai bună poziţie pe piaţă (CAb).

100b

ips CA

CAC

Apropierea de zero a acestui indicator arată că firma are o poziţie nesemnificativă pe piaţă, iar apropierea de 100% relevă poziţia de lider a firmei respective.

Determinarea cotei de piaţă este necesară şi trebuie căutate cauzele care duc la variaţia acesteia, cauze care pot fi dependente sau independente de activitatea firmei.

Test de autoevaluare 3.2. Care sunt indicatorii care determină poziţionarea unei firme într-un anumit sector de activitate? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

În loc de rezumat





Enumeraţi componentele mediului concurenţial. Cum se determină cota de piaţă specifică? Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 3.1 Mediul concurenţial poate fi definit ca ansamblul tuturor componentelor externe ale întreprinderii care influenţează în mod direct sau indirect activitatea. Componentele mediului concurenţial sunt: mediul geografic, mediul economic; mediul tehnologic, mediul politic şi juridic, mediul socio-cultural. Răspuns 3.2. indicatorii care determină poziţionarea unei firme într-un anumit sector de activitate sunt cota de piaţă absolută şi cota de piaţă absolută.




2. Diagnostic economic, Ed. Economică, 2003.


Modele de analiză strategică


MODELE DE ANALIZĂ STRATEGICĂ

Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 4 4.1. Modele de analiză strategică a mediului concurenţial 4.1.1. Modelul BCG (Boston Consulting Group) 4.1.2. Modelul societăţii Arthur D. Little 4.1.3. Modelul McKinsey 4.1.4. Metoda PIMS (Profit Impact of Market Strategy) Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4

Pagina 18

19 19 19 20 21 21 22 22 23

ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ 18



Familiarizarea cu notiunile de analiză concurenţială Prezentarea conceptului de strategie concurenţială

4.1. Modele de analiză strategică a mediului concurenţial 4.1.1. Modelul BCG (Boston Consulting Group) 4.1.2. Modelul societăţii Arthur D. Little 4.1.3. Modelul McKinsey 4.1.4. Metoda PIMS (Profit Impact of Market Strategy)

Modelul BCG

Criteriile de analiză Matricea BCG

4.1.1. Modelul BCG (Boston Consulting Group) Modelul a fost elaborat la sfârşitul anilor ’60, se numeşte şi “Modelul Curbei de Experienţă” şi constă în reprezentarea pe o matrice a activităţilor unei firme luând în considerare două criterii: - rata de creştere a sectorului de activitate analizat (atracţia domeniului de activitate); - poziţia concurenţială a firmei (calculată prin raportarea la activitatea concurentului principal). Analiza corelată a aspectelor privind rata de creştere a sectorului de activitate analizat şi poziţia concurenţială a firmei se face prin intermediul matricei strategice BCG. Se obţine astfel o matrice de analiză unde sunt poziţionate toate domeniile de activitate strategică în patru categorii:

vedete

vacile cu lapte

dilemele

poverile



Test de autoevaluare 4.1.1. Ce conţine matricea BCG? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

Modelul Arthur D. Little Criterii : Poziţia concurenţială Evoluţia activităţii

Factorii care influenţează poziţia concurenţială Poziţii concurenţiale

4.1.2. Modelul societăţii Arthur D. Little Modelul ADL are la bază constituirea unei matrici care combină două criterii fundamentale: poziţia concurenţială şi evoluţia activităţii sau a firmei. Aprecierea poziţiei concurenţiale se face luând în considerare pe lângă aspectele cantitative şi pe cele calitative. Evoluţia unei activităţi se apreciază pe patru stadii: demaraj, creştere, maturitate şi declin. Evoluţia unei anumite activităţi se determină pe baza unui sistem de indicatori care au aprecieri diferite în funcţie de fiecare stadiu în parte. Poziţia concurenţială este influenţată de o serie de factori care acţionează pe funcţiuni ale întreprinderii:

factori de aprovizionare: termene de livrare, condiţii de plată; factori de producţie: structura şi capacitatea de producţie, eficienţa

muncii, calitatea organizării, nivel de integrare, protecţia mediului, capacităţile manageriale;

factori de comercializare: forţe de vânzare, reţea de distribuţie, imaginea produsului;

factori financiari: rentabilitate, structura financiară, etc. Luând în considerare cele două criterii dominante se disting următoarele poziţii concurenţiale:

1. dominantă 2. puternică 3. favorabilă 4. defavorabilă 5. marginală

Test de autoevaluare 4.1.2. Care sunt criteriile fundamentale ale modelului Arthur D. Little? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.



4.1.3. Modelul McKinsey

Modelul McKinsey Variabile Evaluarea poziţiei concurenţiale Strategiile matricei Metoda PIMS Cum funcţionează Variabile

Modelul McKinsey reprezintă un model intermediar de analiză strategică care se bazează pe două criterii: valoarea sectorului şi poziţia concurenţială. Valoarea sectorului se fundamentează pe o serie de variabile: rata de creştere, dimensiunea sectorului, variabilele de preţ, rentabilitatea, solvabilitatea clientelei, climatul social, bariere legale, diferenţierea produselor. Poziţia concurenţială se evaluează cu ajutorul unor factori cheie variaţi, şi anume: calitatea personalului, a produselor, eficienţa muncii, cota de piaţă, capacitatea de producţie, imaginea, gama de produse, valoarea adăugată. Atât poziţia concurenţială, cât şi valoarea sectorului sunt apreciate pe trei niveluri: puternic, mediu şi slab. Matricea McKinsey dezvoltă trei tipuri de strategii:

strategia de retragere din zonele negative; strategia de menţinere în zonele medii; strategia de dezvoltare în zonele favorabile.

4.1.4. Metoda PIMS (Profit Impact of Market Strategy) Această metodă se bazează pe analiza unei baze de date informatizate la care participă câteva sute de firme şi de grupuri care-şi desfăşoară activitatea în diverse domenii. Firmele furnizează informaţii legate de obiectul de activitate, structura organizatorică, relaţiile cu mediul intern şi extern, informaţii privind indicatorii de performanţă, informaţii privind piaţa şi concurenţa, precum şi diverse informaţii previzionale. În schimb, firmele primesc informaţii legate de sectorul unde-şi desfăşoară activitatea sau în care ar dori să pătrundă. Prin prelucrarea acestor informaţii s-a ajuns la concluzia că 30 de variabile strategice determină 70% din performanţele unei întreprinderi, restul de 30% fiind explicate prin aspectele unei mai bune gestiuni sau prin elemente aleatoare. Principalele variabile care acţionează asupra performanţelor firmei pot fi grupate astfel:

variabile ce ţin de poziţia concurenţială; variabile ce ţin de caracteristicile sectorului; variabile ce ţin de structura capitalului şi a producţiei;



variabile ce ţin de mediul economic şi piaţă.

Test de autoevaluare 4.1.3 Ce reprezintă Modelul McKinsey? Care sunt variabilele criteriului valorii sectorului? Cum se evaluează poziţia concurenţială? Care sunt strategiile matricei? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

Test de autoevaluare 4.1.4. Care sunt variabilele care acţionează asupra performanţelor firmei? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.


Enumeraţi tipurile de poziţii concurenţiale. Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 4.1.1 Matricea BCG conţine rubricile: vedete, vacile cu lapte, dilemele, poverile. Răspuns 4.1.2. Criteriile fundamentale ale modelului Arthur D. Little sunt poziţia concurenţială şi evoluţia activităţii a firmei

Răspuns 4.1.3. Modelul McKinsey reprezintă un model intermediar de analiză strategică care se bazează pe două criterii: valoarea sectorului şi poziţia concurenţială

Răspuns 4.1.4. Variabilele care acţionează asupra performanţelor firmei sunt: variabile ce ţin de



poziţia concurenţială, variabile ce ţin de caracteristicile sectorului, variabile ce ţin de structura capitalului şi a producţiei, variabile ce ţin de mediul economic şi piaţă.




2. Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N. - Analiză economico-financiară, Editura Economică, 2006.


Analiza activităţii de producţie şi comercializare pe baza principalilor indicatori economici

Unitatea de învăţare Nr. 5 ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE PE BAZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICI

Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5 5.1. Indicatorii valorici ai activităţii de producţie şi comercializare. Rapoartele statice şi rapoartele dinamice Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5

Pagina 24

25

25 27 27 27




Explicarea noţiunii de indicator al activităţii de producţie si comercializare Particularizarea corelaţiilor dintre indicatorii activităţii de producţie si

comercializare

5.1. Indicatorii valorici ai activităţii de producţie şi comercializare. Rapoartele

statice şi rapoartele dinamice Activităţile firmei

Indicatorii principali Cifra de afaceri Producţia marfă fabricată Valoarea adăugată Producţia globală

Pe parcursul activităţii sale, o firmă include în spectrul activităţilor proprii, următoarele activităţi de bază:

cumpărarea de bunuri de producţie necesare activităţii productive;

vânzarea produselor proprii;

efectuarea diverselor plăţi; Principalii indicatori utilizaţi sunt: Cifra de afaceri (CA) - reprezintă suma veniturilor realizate din vânzări de bunuri, vânzări de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, mai puţin rebuturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor. Producţia marfă fabricată (Pmf) - caracterizează volumul rezultatelor activităţii industriale şi include produsele finite, semifabricatele destinate vânzării, valoarea lucrărilor executate pentru terţi, valoarea serviciilor prestate. Valoarea adăugată (Va) - exprimă măsura valorii realizate din activitatea firmei, respectiv capacitatea acesteia de a produce bogăţie. Valoarea adăugată netă (Van) - reprezintă valoarea nou creată într-o perioadă determinată din care se scad amortizările. Producţia exerciţiului sau producţia globală (Pg) - reprezintă volumul total al activităţii productive într-o perioadă determinată. Cuprinde producţia vândută, diferenţele de producţie stocată şi producţia realizată în scopuri proprii şi capitalizată.



Corelaţii intre indicatorii valorici

Într-un interval de timp dat, între indicatorii valorici menţionaţi, trebuie să existe anumite corelaţii, normale din punct de vedere economic şi care, dacă sunt respectate, asigură bunul mers al procesului economic. Astfel, se consideră ca fiind normale, următoarele situaţii:

a. PmfCA II

b. PgPmf II

c. PgVa II

Pe baza acestor indicatori, analiza poate fi completată pe baza rapoartelor statice şi a

celor dinamice.

Principalele tipuri de rapoarte dinamice sunt:

1. Pmf

CA

I

I

2. Pg

Pmf

I

I

3. Pg

Va

I

I

Situaţia se consideră favorabilă când valorile rapoartelor sunt ≥ 1.

Test de autoevaluare 5.1. Care sunt principalii indicatori ai activităţii unei firmei? Ce reprezintă cifra de afaceri? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

În loc de rezumat





Explicaţi conţinutul indicatorilor activităţii de producţie si comercializare şi relaţiile dintre aceştia. Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 5.1 principalii indicatori ai activităţii unei firmei sunt: cifra de afaceri, producţia marfă fabricată, valoarea adăugată, producţia globală. Cifra de afaceri reprezintă suma veniturilor realizate din vânzări de bunuri, vânzări de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, mai puţin rebuturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.






Analiza indicatorului economic – producţie fizică


ANALIZA INDICATORULUI ECONOMIC PRODUCŢIE FIZICĂ Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6 6.1. Analiza producţiei fizice 6.2. Modalităţi de analiză a structurii producţiei 6.3. Analiza calităţii produselor şi serviciilor 6. 4. Analiza ritmicităţii activităţii de producţie Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6

Pagina 28

29 29 30 31 32 32 32 33




Explicarea noţiunii de producţie fizică Înţelegerea modalităţilor d analiză a producţiei fizice

6.1. Analiza producţiei fizice Definiţia producţiei fizice

Pentru îndeplinirea programului, se utilizează Calcularea coeficientului mediu de sortiment

Producţia fizică este constituită din totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din activitatea industrial-productivă.

Urmărirea operativă a producţiei are în vedere modul de realizare a programului de fabricaţie pe secţii, echipe, respectiv pe subdiviziuni organizatorice. Se calculează zilnic şi se cumulează pe luni, trimestre, an. Pentru caracterizarea îndeplinirii programului de fabricaţie, se pot utiliza:

indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie;

ponderile sau greutăţile specifice;

coeficientul mediu de sortiment;

coeficientul de nomenclatură.

Coeficientul mediu de sortiment se poate calcula prin relaţiile următoare:

1)

00

0min

pq

pqK S

2) 100100

0

2

0

gigK q

S

3)

00

1pq

qpK S

0min pq - producţia recalculată, în limita prevederilor, stabilită prin compararea

valorilor realizate pe produse cu valorile prevăzute şi luarea în calcul a nivelului minim (conform principiului neadmiterii compensărilor) ;

0g - ponderea valorică la sortimentele la care nu s-au realizat prevederile ;

- indicele de realizare a prevederilor la sortimentele respective; qi

0g - ponderea valorică a sortimentelor la care s-a realizat, respectiv, depăşit

programul de fabricaţie;



Coeficientul de nomenclatură

qp - suma abaterilor negative pe sortimente ;

Pentru urmarirea acestor asprecte, se recomandă ca analiza ce are la bază coeficientul mediu de sortiment să fie completată cu coeficientul de nomenclatură (Kn), calculat astfel :

N

nKn 1

n - numărul poziţiilor la care nu s-a realizat programul;

N - numărul total al poziţiilor programate.

Test de autoevaluare 6.1. Care sunt modalităţile de analiză a programului de producţie? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 32.

6.2. Modalităţi de analiză a structurii producţiei Procedeele de analiză

Programul de producţie pe sortimente este realizat în proporţii diferite, ceea ce conduce la modificări în structura producţiei, respectiv modificări în ponderile pe care le deţin diferitele sortimente din nomenclatorul de fabricaţie. Procedeele specifice de analiză a structurii producţiei sunt:

ponderile (greutăţile specifice);

coeficientul mediu de structură.

Test de autoevaluare 6.2. Care sunt procedeele de analiză a structurii producţiei? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 33.



6.3. Analiza calităţii produselor şi serviciilor Scopul unei întrprinderi – obţinerea succesului Calitatea produselor şi serviciilor se face cu ajutorul Tripticul calitate – cost - profit

Eforturile continue ale firmelor de a-şi spori eficienţa au dus la o abordare din punct de vedere financiar a problemelor legate de calitatea produselor şi serviciilor. Pentru a avea succes, o întreprindere trebuie să aducă pe piaţă produse sau servicii care au o necesitate, o utilitate sau un scop bine definit, satisfac aşteptările clientului, sunt produse în conformitate cu standardele şi specificaţiile aplicabile şi sunt furnizate la un cost ce vă dă posibilitatea firmei să obţină un anumit profit. Modalităţile de caracterizare a calităţii produselor şi serviciilor sunt următoarele: a) Parametrul echivalenţei tehnice. b) Parametrul de exploatare. c) Parametrul calităţii medii d) Procedeul preţului mediu e) Alte procedee:

- dinamica refuzurilor din partea beneficiarilor, folosind ca indicator ponderea produselor refuzate din totalul produselor;

- dinamica reclamaţiilor din partea beneficiarilor, folosindu-se numărul de reclamaţii, valoarea produselor reclamate, numărul de reclamaţii la 1000 livrări;

- indicatorii tehnico-economici specifici fiecărei ramuri (viteza de lucru, puterea maşinilor, consumul de materii prime în procesul de exploatare).

Relaţia calitate - cost - profit poate fi urmărită prin intermediul bilanţului calităţii. Acesta cuprinde:

în activ - efectele economice ale calităţii ;

în pasiv - costurile calităţii, plus pierderile determinate de noncalitate.

Test de autoevaluare 6.3. Care sunt modalităţile de caracterizare a calităţii produselor şi serviciilor?

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 33.



6. 4. Analiza ritmicităţii activităţii de producţie

Ritmicitatea producţiei are efecte pozitive în activitatea economică Scopul analizei ritmicităţii Procedee de caracterizare a ritmicităţii producţiei În loc de rezumat

Asigurarea ritmicităţii procesului de producţie are consecinţe pozitive asupra tuturor indicatorilor cantitativi şi calitativi ce caracterizează activitatea economico-financiară a unităţilor. Analiza ritmicităţii are menirea să precizeze cauzele nerespectării ritmicităţii, consecinţele economice ale acesteia şi stabilirea programelor care să contribuie la reglarea ritmicităţii. Caracterizarea ritmicităţii fabricării producţiei, se poate realiza prin folosirea mai multor procedee:

indicele de realizare a programului pe diviziuni de timp;

coeficientul de ritmicitate;

coeficientul de aritmicitate;

coeficientul de variaţie. Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 6. Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 6 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.


Caracterizaţi modalităţile de analiză a producţiei fizice Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 6.1 Pentru caracterizarea îndeplinirii programului de fabricaţie, se pot utiliza: indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie, ponderile sau greutăţile specifice, coeficientul mediu de sortiment, coeficientul de nomenclatură.



Răspuns 6.2. Procedeele specifice de analiză a structurii producţiei sunt: ponderile (greutăţile specifice), coeficientul mediu de structură. Răspuns 6.3. Modalităţile de caracterizare a calităţii produselor şi serviciilor sunt: p arametrul echivalenţei tehnice, parametrul de exploatare, parametrul calităţii medii, procedeul preţului mediu şi alte procedee.




2. Diagnstic economico financiar, Ed. Economică, 2005.


Analiza cifrei de afaceri şi a valorii adăugate

Unitatea de învăţare Nr. 7 ANALIZA CIFREI DE AFACERI ŞI A VALORII ADĂUGATE Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 7 7.1. Analiza cifrei de afaceri 7.2. Analiza valorii adăugate Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 7 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 7

Pagina 34 35 35 37 38 38 39



OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 7Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 7 sunt:

Explicarea principalelor modalităţi de caracterizare şi analiză a cifrei de afaceri

Utilizarea modalităţilor de analiză a valoarii adăugate

7.1. Analiza cifrei de afaceri Costul de producţie Metode de analiză a costurilor

Analiza structurală

Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor realizate din operaţiuni comerciale efectuate de o firmă într-o perioadă de timp. În cifra de afaceri nu se includ veniturile financiare şi extraordinare. În determinarea cifrei de afaceri se iau în considerare vânzările de bunuri, contravaloarea lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, alte venituri. Se poate spune că cifra de afaceri poate fi caracterizată de o serie de indicatori:

Cifra de afaceri totală (CAt)

Cifra de afaceri netă (CAn)

Cifra de afaceri medie ( )

Cifra de afaceri marginală (CAmg)

Cifra de afaceri minimă (CAmin) 7.1.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

În analiza evoluţiei cifrei de afaceri se utilizează mărimile de dinamică (indici, ritmuri de creştere).

Indicii caracterizează evoluţia cifrei de afaceri la modul general, iar mărimile

relative arată procentul de creştere a cifrei de afaceri faţă de anumite criterii. Modalităţile de analiză structurală sunt:

mărimile relative de structură:

100

CA

CAg i

coeficientul de concentrare Gini-Struck (G) indicele Herfindhal (H) metoda ABC



Analiza factorială Modele de analiză factorială Segmentarea pieţei Cota globală de piaţă

7.1.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri

Analiza factorială a cifrei de afaceri urmăreşte identificarea şi cuantificarea factorilor care o influenţează în vederea elaborării măsurilor care duc la corectarea aspectelor negative apărute în activitatea firmei.

Există un număr mare de modele de analiză factorială a cifrei de afaceri:

a) analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu numărul de salariaţi (L), productivitatea muncii (Pmf) şi gradul de valorificare a producţiei (g).

Relaţia de calcul este următoarea:

gWLPmf

CA

L

PmfLCA L

b) Analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea de mărfuri.

Se utilizează o serie de indicatori:

- gradul de utilizare a capacităţii de producţie (Gp):

100Kp

PmfGp

Pmf = Producţia marfă fabricată Kp = Capacitatea de producţie - gradul de satisfacere a cererii estimate (Gc) :

100Ce

CAGc

Ce = Cererea estimată - gradul de valorificare a producţiei marfă fabricată (Gmf) :

100Pmf

CAGmf

Segmentarea pieţei apare ca urmare a insuficienţei informaţiilor legate de aprecierea generală a pieţei şi reprezintă evidenţierea raportului dintre volumul vânzărilor proprii şi volumul total al vânzărilor pe o anumită piaţă.

Segmentarea pieţei foloseşte indicatorul cotă globală de piaţă (Cp) şi reprezintă un raport între vânzările proprii ale unui produs (Vp) şi totalul vânzărilor produsului respectiv (V).

1001

n

ii cpg

VCpVVpV

VpCp

ig - structura vânzărilor pe zone;



Factorii care determină piaţa produsului

cp - cota de piaţă pe zone. Prin urmare, influenţa interdependenţelor dintre vânzările totale, cota de piaţă şi structura pieţelor asupra evoluţiei vânzărilor proprii poate fi pusă în evidenţă prin intermediul: modificării vânzărilor totale, a structurii vânzărilor pe zone şi a cotelor de piaţă pe zone.

Piaţa produsului trebuie analizată în funcţie de mai mulţi factori: conjunctura economică, politică, socială, structura demografică, particularităţile social-economice, conjunctura internaţională.

c) Analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu preţurile unitare de vânzare (factorul calitativ) şi cantităţile vândute din fiecare produs (factorul cantitativ).

Determinarea sensului influenţei şi mărimii influenţelor exercitate de cei doi factori are ca scop orientarea politicilor comerciale ale firmei în raport cu cele ale concurenţei.

i

n

ii pqCA

1

Test de autoevaluare 7.1. Explicaţi indicatorii care caracterizează cifra de afaceri. Care sunt modalităţile de analiză structurală? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

7.2. Analiza valorii adăugate Definiţia valorii adăugate Metode de realizare

Valoarea adăugată reprezină unul dintre cei mai importanţi indicatori ce reflectă performanţele unei firme şi exprimă dimensiunea valorii realizate în activitatea firmei, respectiv plusul de valoare (de bogăţie), ca urmare a utilizării eficiente a potenţialului de care dispune aceasta, peste valoarea consumurilor provenite de la terţi. Determinarea valorii adăugate utilizează două metode:

Metoda de repartiţie Metoda diferenţei,



Modalităţi de analiză: Ratele valorii adăugate

7.2.1. Analiza structurii şi dinamicii valorii adăugate Analiza structurală a cifrei de afaceri se poate realiza cu ajutorul metodei balanţiere, informaţiile necesare putând fi structurate astfel: 1. cheltuieli cu salariile personalului; 2. cheltuieli privind asigurările şi protecţie socială; 3. cheltuieli cu personalul (1 + 2 = 3) 4. cheltuieli cu amortizările şi provizioanele; 5. cheltuieli cu impozite, taxe, vărsăminte asimilate (exclusiv impozitul pe profit); 6. cheltuieli privind dobânzile; 7. rezultatul exploatării recalculat (exclusiv cheltuielile financiare cu dobânzile şi rezultatul din alte operaţiuni decât cifra de afaceri); 8. valoarea adăugată (3 + 4 + 5 + 6 + 7). Ratele valorii adăugate pot fi enunţate astfel:

rata medie a valorii adăugate

ratele de remunerare ale valorii adăugate (ratele de structură) servesc la efectuarea de comparaţii între sectoare şi între perioade şi se determină prin raportarea fiecărui element la totalul valorii adăugate.

Test de autoevaluare 7.2. Care sunt ratele valorii adăugate? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

În loc de rezumat

Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 7 Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început. Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 7 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.


Prezentaţi modalităţile de analiză a cifrei de afaceri.



Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 7.1 cifra de afaceri poate fi caracterizată de următorii indicatori: cifra de afaceri totală, cifra de afaceri netă, cifra de afaceri medie, cifra de afaceri marginală, cifra de afaceri minimă. Modalităţile de analiză structurală sunt: mărimile relative de structură, coeficientul de concentrare Gini-Struck, indicele Herfindhal şi metoda ABC. Răspuns 7.2. Ratele valorii adăugate sunt: rata medie a valorii adăugate, ratele de remunerare.




2. Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N. - Analiză economico-financiară, Editura Economică, 2006.


Modalităţile de analiză a costurilor

Unitatea de învăţare Nr. 8 MODALITATILE DE ANALIZA A COSTURILOR Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 8 8.1 Definiţia şi caracteristicile costului 8.2 Modalităţi de analiză a costurilor Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 8 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 8

Pagina 40

41 41 44 44 44




Explicarea noţiunii de cost Explicarea caracteristicilor notiunii de cost Prezentarea metodelor de analiză a costurilor,exemplificarea practică a

acestora Caracterizarea noţiunii de cost al calităţii

8.1. Definiţia şi caracteristicile costului Costul de producţie

Costul de producţie este un indicator economic care cuprinde ansamblul consumurilor de muncă vie şi materializată exprimate în formă bănească, efectuate sau care urmează a fi efectuate pentru procurarea, producerea sau desfacerea unei unităţi de bunuri economice, lucrări executate sau servicii prestate de către o întreprindere.

Test de autoevaluare 8.1. Definiţi costul de producţie Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

8.2. Modalităţi de analiză a costurilor

Analiza structurală Analiza

8.2.1. Analiza structurală a costului de producţie

Utilizarea acestui tip de analiză este necesară datorită faptului că la realizarea unui bun concură o serie de cheltuieli care au influenţă asupra rezultatului final. Analiza structurală a costului se bazează pe diferitele clasificări ale cheltuielilor şi prin acest tip de analiză se pun în evidenţă rezultatele obţinute, evoluţia fiecărei subgrupe de cheltuieli, posibilităţile de optimizare ale acestora.



factorială Cheltuielile şi veniturile firmei Metoda ratei cheltuielilor Generalizare

8.2.2. Analiza factorială a cheltuielilor Metoda substituţiei în lanţ se utilizează pentru analiza diferitelor categorii de cheltuieli rezultate din activitatea agenţilor economici. Activitatea unui agent economic necesită resurse materiale, financiare, umane. După natura lor şi după felul cum se realizează şi grupează în contul de profit şi pierdere, cheltuielile şi veniturile firmei se împart astfel:

de exploatare;

financiare;

extraordinare.

8.2.3. Analiza cheltuielilor prin metoda indicelui ratei de eficienţă a cheltuielilor Pentru a analiza gestionarea consumului de resurse se utilizează metoda ratei cheltuielilor care se bazează pe gruparea pe termen scurt a cheltuielilor în fixe şi variabile.

Pentru aplicarea acestei metode se consideră că evoluţia cheltuielilor variabile este direct proporţională cu cea a cifrei de afaceri, fapt ce conduce la ideea că diminuarea relativă a cheltuielilor fixe stă la baza reducerii costurilor. Demersul acestei metode presupune determinarea ratei optime de cheltuieli, precum şi a ratei efective a cheltuielilor.

Pentru generalizare se utilizează relaţia 111

yzx .

.;;0

1

0

1

CT

CFz

CA

CAy

R

Rx

CT

CT

Modelul de calcul

8.2.4. Metoda de analiză a costurilor bazată pe activităţi (Activity Based Costing-ABC).

Ideea de bază a metodei ABC este că produsele consumă activităţile, iar acestea consumă resursele. Esenţial în această metodă este focalizarea atenţiei asupra factorilor ce cauzează costurile. Aceştia poartă numele de conducători de cost (cost-drivers) şi măsoară prestaţiile furnizate de activitatea respectivă produselor.

Construcţia modelului de calcul al costurilor potrivit acestei metode presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Identificarea activităţilor şi, respectiv, a centrelor de analiză corespunzătorare acestora



Definire Costurile ţintă Analiza costurilor calităţii Tipuri de costuri Tipuri de costuri

2. Determinarea resurselor consumate pe activităţi.

3. Determinarea inductorilor de cost şi calculul costurilor unitare pe inductori.

Costul unitar al inductorului = uiinductorulVolumul

activitatiperesurselorCostul

4. Stabilirea costului unui produs

Metoda ABC vizează pe de o parte calculul şi analiza costurilor, iar pe de cealaltă parte poate fi privită ca un instrument de măsură a performanţelor întreprinderii.

8.2.5. Metoda costului ţintă (Target-Costing)

Metoda costului ţintă (Target-Costing) este un concept ce a fost aplicat şi dezvoltat de către întreprinderile japoneze fiind utilizat, în special, în cazul produselor industriale şi se caracterizează prin aceea că la calcularea costului produsului contribuie în mod evident factorii exogeni. Costurile ţintă se bazează pe regula potrivit căreia piaţa dictează preţurile de vânzare şi nu costurile întreprinderii. Metoda reprezintă un program complex de reducere a costurilor pe toată durata ciclului de viaţă al produsului fără să fie afectată calitatea produselor. Eforturile continue ale firmelor de a-şi spori eficienţa au dus la o abordare din punct de vedere financiar a problemelor legate de calitatea produselor şi serviciilor.

În funcţie de natura costurilor privind calitatea identificăm mai multe

categorii de costuri: 1. Costurile de prevenire a defectelor

2. Costurile identificării defectelor 3. Costurile remedierii 8.2.6. Analiza costurilor calităţii Eforturile continue ale firmelor de a-şi spori eficienţa au dus la o abordare din punct de vedere financiar a problemelor legate de calitatea produselor şi serviciilor. În funcţie de natura costurilor privind calitatea identificăm mai multe categorii de costuri: 1. Costurile de prevenire a defectelor 2. Costurile identificării defectelor 3. Costurile remedierii



Test de autoevaluare 8.2. Caracterizaţi metoda costului-ţintă. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.

În loc de rezumat



Analizaţi costurile prin toate metodele cunoscute. Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 8.1 Costul de producţie este un indicator economic care cuprinde ansamblul consumurilor de muncă vie şi materializată exprimate în formă bănească, efectuate sau care urmează a fi efectuate pentru procurarea, producerea sau desfacerea unei unităţi de bunuri economice, lucrări executate sau servicii prestate de către o întreprindere. Răspuns 8.2. Metoda costului ţintă este un concept ce a fost aplicat şi dezvoltat de către întreprinderile japoneze fiind utilizat, în special, în cazul produselor industriale şi se caracterizează prin aceea că la calcularea costului produsului contribuie în mod evident factorii exogeni.


Spătariu E. C. - „Noţiuni de analiză economico-financiară la nivel microeconomic. Teorie, teste grilă şi probleme”, Editura Ex Ponto, 2007 Diagnostic financiar, Ed. Economică, 2005


Elemente de analiză a rentabilităţii firmei


ELEMENTE DE ANALIZA A RENTABILITĂŢII FIRMEI Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 9 9.1. Analiza rentabilităţii Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 9 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 9

Pagina 45

46 46 48 48 48




Însuşirea noţiunilor de rentabilitate, profit, soldurile intermediare de gestiune

Particularizarea metodelor de analiză ale profitului, soldurilor intermediare de gestiune

Explicarea noţiunilor de cont de profit şi pierdere, analiza soldurilor intermediare de gestiune

9.1. Analiza rentabilităţii

Definiţia rentabilităţii Definirea contului de profit şi pierdere Tipuri de activităţi

Performanţa firmei are în vedere, printre altele şi rezultatele obţinute prin utilizarea factorilor de producţie, respectiv cele recunoscute şi prezentate în contul de profit şi pierdere. Rentabilitatea reprezintă una din formele de manifestare a eficienţei activităţii economico-financiare ale unei firme, respectiv a utilizării mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă în toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie, desfacere şi utilizează două tipuri de indicatori: profitul şi ratele de rentabilitate. 9.1.1. Contul de profit şi pierdere - sursă de informaţii pentru determinarea performanţelor firmei Analiza rentabilităţii porneşte de la contul de profit şi pierdere şi de la indicatorii economico-financiari, care se pot construi plecând de la informaţiile furnizate de acesta împreună cu bilanţul şi notele explicative ale situaţiilor financiare. Contul de profit şi pierdere face parte din situaţiile financiare de închidere a exerciţiului financiar, fiind un document contabil de sinteză care redă imaginea activităţii firmei într-o perioadă dată, respectiv sintetizează fluxurile economice, cheltuielile şi veniturile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea de exploatare, financiară şi extraordinară. Structurarea veniturilor şi cheltuielilor se face după natura activităţilor:

activitatea de exploatare

activitatea financiară

activitatea extraordinară În urma analizei informaţiilor rezultate din cele trei tipuri de activităţi, se pot



Indicatori ai rentabilităţii

calcula trei indicatori parţiali ai rentabilităţii: - rezultatul exploatării; - rezultatul financiar; - rezultatul extraordinar.

Analiza structurala si soldurile intermediare de gestiune Definirea SIG

9.1.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune Analiza structurală a rezultatelor firmei pe baza grupării veniturilor şi cheltuielilor după natura lor utilizează soldurile intermediare de gestiune. Acestea pun în evidenţă etapele formării rezultatului unui exerciţiu financiar, respectiv modul de folosire al resurselor materiale, financiare şi umane în activitatea întreprinderilor. Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori parţiali realizaţi pe construcţia în trepte pornind de la cel mai cuprinzător (producţia exerciţiului + adaosul comercial) şi încheind cu cel mai sintetic (profitul net al exerciţiului). Soldurile intermediare de gestiune au ca sursă de informaţii tabloul a cărui întocmire, chiar dacă nu este obligatorie, oferă date utile proceselor decizionale.

Test de autoevaluare 9.1. Definiţi soldurile intermediare de gestiune Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 48.

În loc de rezumat






Caracterizaţi contul de profit şi pierdere Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 9 Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori parţiali realizaţi pe construcţia în trepte pornind de la cel mai cuprinzător (producţia exerciţiului + adaosul comercial) şi încheind cu cel mai sintetic (profitul net al exerciţiului).





Analiza rentabilităţii


ANALIZA RENTABILITĂŢII Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10 10.1 . Capacitatea de autofinanţare 10.2 . Analiza factorială a profitului 10.3. Analiza rentabilităţii pe baza ratelor Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10

Pagina 49

50 50 51 53 53 54




Însuşirea noţiunilor de capacitate de autofinantare, analiza factoriala a profitului, analiza pe baza ratelor rentabilităţii

Explicarea noţiunilor de capacitate de autofinanţare, analiza factoriala a profitului, analiza pe baza ratelor rentabilităţii

10.1. Capacitatea de autofinanţare Definiţia capacităţii de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare exprimă în termeni monetari capacitatea firmei de a-şi dezvolta activitatea prin mijloace financiare proprii. Prin urmare, „aceasta reflectă potenţialul financiar de creştere economică a firmei, respectiv sursa financiară, generată de activitatea industrială şi comercială a firmei după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadenţă.”

Test de autoevaluare 10.1. Ce reprezintă capacitatea de autofinanţare ? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 53.

10.2. Analiza factorială a profitului

Modele de analiză factorială a profitului

Profitul se regăseşte sub o diversitate de forme, analiza factorială a acestuia putând fi aprofundată prin luarea în considerare a mai multor categorii de rezultate.

a. Modelul factorial al rezultatului brut al exploatării (Rbe)

Ve

CtVeRbe e1

Ve

Rbe

Ae

VeAeRbe

Ve

Rbe

L

VeLRbe

Ve = veniturile din exploatare; Cte = costurile totale din exploatare Ae = valoarea activelor de exploatare (active imobilizate şi active circulante



aferente exploatării);

b. Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării (profitul brut total)

Modelul de analiză: prVt Re

c. Analiza factorială a rezultatului aferent cifrei de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă partea principală a veniturilor din exploatare, iar rezultatul aferent cifrei de afaceri este componenta cea mai importantă a rezultatului exploatării.

Modelul ce poate fi folosit în analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri este următorul:

cpqqcpqPf

Test de autoevaluare 10.2. Care este modelul de analiza factorială a rezultatului aferent cifrei de afaceri? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 53.

10.3. Analiza rentabilităţii pe baza ratelor Ratele de rentabilitate Rata rentabilităţii economice

Ratele de rentabilitate reprezintă indicatori sintetici de eficienţă a activităţii întreprinderii, sunt mărimi relative care se determină ca raport între indicatori de efect (rezultat) şi indicatori care reflectă un flux de activitate sau un „stoc”. 10.3.1. Rata rentabilităţii economice Rata rentabilităţii economice (Re) se determină ca un raport între rezultatele economice şi mijloacele economice ce sunt angajate în vederea obţinerii acestui rezultat.

100Re At

Rbe; 100

ReRe

At

xp;

100100Re

At

qcqp

At

Pf.



Rata rentabilităţii comerciale

10.3.2. Rata rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii comerciale (Rc) are ca modalitate de calcul raportarea profitului total la cifra de afaceri a firmei şi are ca importanţă evidenţierea eficienţei politicii comerciale a firmei.

Modelele de calcul şi analiză ale acestei rate sunt:

1) 100100

qp

qcqp

CA

PfRc

Ordinea factorilor în analiza ratei rentabilităţii comerciale în modelul de mai sus este: volumul producţiei vândute, costurile unitare şi preţurile medii de vânzare. 10.3.3. Rata rentabilităţii fondurilor consumate

Rata rentabilităţii fondurilor consumate Rata rentabilităţii financiare

Acest tip de rată se calculează ca raport între profitul aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor. Modelul de calcul este următorul:

100100

qc

qcqp

Ct

PfRCt

Factorii implicaţi în analiza factorială au următoarea succesiune: structura producţiei vândute, nivelul costurilor unitare, nivelul preţurilor medii de vânzare. Mărimea optimă a acestei rate variază între 9% şi 15%. 10.3.4. Rata rentabilităţii financiare Capitalurile reprezintă surse de finanţare a activităţii unei firme. Rata rentabilităţii financiare (Rf) face legătura între aceste capitaluri şi profit. În funcţie de componentele capitalului există două tipuri de rate:

a) Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii

Formula de calcul 100100 Vt

Pf

Kprop

At

At

Vt

Kprop

PfRf netnet

At

Vt - viteza de rotaţie a activelor totale;



Kprop

At - factorul de multiplicare a capitalului propriu;

Vt

Pfnet - profitul net la 1 leu venituri (rentabilitatea netă a veniturilor

totale). b) Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor permanente

Test de autoevaluare 10.3. Ce reprezintă ratele de rentabilitate? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 53.


Caracterizaţi ratele de rentabilitate. Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 10.1 Capacitatea de autofinanţare exprimă în termeni monetari capacitatea firmei de a-şi dezvolta activitatea prin mijloace financiare proprii. Răspuns 10.2. Modelul ce poate fi folosit în analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri este următorul:

cpqqcpqPf

Răspuns 10.3. Ratele de rentabilitate reprezintă indicatori sintetici de eficienţă a activităţii întreprinderii, sunt mărimi relative care se determină ca raport între indicatori de efect (rezultat) şi indicatori care reflectă un flux de activitate sau un „stoc”.






2. Diagnostic economic, Ed. Economică, 2003


Elemente de analiză financiară a firmei


ELEMENTE DE ANALIZĂ FINANCIARĂ A FIRMEI

Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 11 11.1. Diagnostic financiar 11.2. Analiza bilanţului contabil 11.3. Analiza structurii bilanţiere Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 11 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 11

Pagina 55

56 56 56 57 59 59 59




Definirea unui diagnostic asupra situaţiei financiare a agentului economic Caracterizarea analizei bilantului si a structurii bilantiere

11.1. Diagnostic financiar Scopul diagnosticului financiar

Analiza financiară are ca scop definirea unui diagnostic asupra situaţiei financiare a agentului economic axat pe caracterizarea echilibrului financiar, a gradului de solvabilitate şi a nivelului de rentabilitate. Ea reprezintă, de fapt, un sistem de analiză şi interpretare al informaţiilor, destinat să ofere conducerii date necesare adoptării deciziilor financiare.

Test de autoevaluare 11.1. Care este scopul analizei financiare? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 59.

11.2. Analiza bilanţului contabil Definirea bilanţului contabil

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datoriile şi capitalul propriu ale persoanei juridice la încheierea exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. Bilanţul trebuie să conţină informaţiile astfel încât să fie clar, sincer, corect, complet şi să fie încheiat la timp, numai în aceste condiţii bilanţul poate fi temeiul orientării asupra situaţiei economice şi financiare a organismelor economice.



Test de autoevaluare 11.2. Definiţi bilanţul contabil Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 59.

11.3. Analiza structurii bilanţiere Metoda structurii bilanţiere Rata imobilizărilor Ratele de structură Rata activelor circulante

Metoda pe care se bazează analiza structurii bilanţiere utilizează ratele care se obţin prin raportarea diferitelor elemente ale bilanţului. Prin intermediul ratelor de structură se facilitează comparaţia între firme, precum şi identificarea modificărilor structurale din cadrul activităţilor. Ratele de structură diferă de la o firmă la alta fiind influenţate de factori tehnici, economici, juridici.

a) Rata imobilizărilor (Ri)

100 firmeiActivelor

eimobilizatActiveRi

Elementele activelor imobilizate conduc la realizarea a trei rate de structură:

a.1. Rata imobilizărilor necorporale (Rinc)

100Im

firmeiActivelor

enecorporalobilizariRinc

a.2. Rata imobilizărilor corporale (Ric)

100Im

firmeiActivelor

corporaleobilizariRic

a.3. Rata imobilizărilor financiare (Rif)

100Im

firmeiActivelor

financiareeobilizarilRi f

b) Rata activelor circulante (Rc)

b.1. Rata stocurilor (Rs)

b.2. Rata materiilor prime şi materialelor (Rm)

100 firmeiActivelor

materialesiprimeMateriiRm



Rata autonomiei financiare la termen

b.3. Rata producţiei în curs de execuţie (Rpc)

100Pr

firmeiActivelor

executiedecursinoductiaRpc

b.4. Rata produselor finite (Rpf)

100Pr

firmeiActivelor

finiteoduseleRpf

b.5. Rata creanţelor comerciale (Rcc)

firmeiActivelor

comercialeCreanteRcc

b.6. Rata disponibilităţilor băneşti (Rdb)

100 circulanteActivele

banestiitatiDisponibilRdb

100 firmeiActivelor

banestiitatiDisponibilRdb

Valorile considerate normale sunt cuprinse, pentru prima rata, între 3 %- 5%, iar pentru cea de-a doua rată, intre 1,5 %- 2%.

c) Rata autonomiei financiare la termen (Rat)

5,0100 Kper

KpropRat

1100Im

lungsimediutermenpeprumuturi

KpropRat

d) Rata de îndatorare globală (Rîg) - măsoară ponderea datoriilor totale în capitalul propriu al firmei. Mărimea datoriilor trebuie să fie de cel mult de două ori mai mare decât capitalul propriu.

2100î g Kprop

totaleDatoriiR

e) Rata de îndatorare la termen (Rît)

100Im

î t Kper

lungsimediutermenpeprumuturiR

f)

100Im

î t Kprop

lungsimediutermenpeprumuturiR



În loc de rezumat



Care sunt indicatorii utilizaţi în analiza structurii bilanţiere?


Răspuns 11.1 Analiza financiară are ca scop definirea unui diagnostic asupra situaţiei financiare a agentului economic axat pe caracterizarea echilibrului financiar, a gradului de solvabilitate şi a nivelului de rentabilitate Răspuns 11.2. Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datoriile şi capitalul propriu ale persoanei juridice la încheierea exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.






Analiza situaţiei financiare a firmei


ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE A FIRMEI

Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 12 12.1 Utilizarea altor tipuri de rate în analiza financiară 12.2 Analiza situaţiei financiare prin metoda scorurilor Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 12 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 12

Pagina 64

65 65 65 67 67 67




Prezentarea tipurilor de rate utilizate in analiza financiara a firmei Analiza situaţiei financiare prin metoda scorurilor

12.1 Utilizarea altor tipuri de rate în analiza financiară Ratele utilizate în analiza financiară

OMF Nr 306/26.02.2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene grupează ratele utilizate în analiza financiară în patru categorii:

1. indicatori de lichiditate 2. indicatori de risc 3. indicatori de activitate 4. indicatori de profitabilitate

Test de autoevaluare 12.1. Precizaţi categoriile de rate utilizate in analiza financiară. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 67.

12.2. Analiza situaţiei financiare prin metoda scorurilor Echilibrul economico-financiar Falimentul Riscul de

Menţinerea echilibrului economico-financiar (care atestă starea de sănătate a firmei) este condiţionată de corelaţia dintre factorii care influenţează în mod pozitiv activitatea firmei şi cei care conduc spre faliment (insolvabilitate). Falimentul se caracterizează prin insolvabilitatea unui debitor, care duce la imposibilitatea acestuia de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de creditorii săi. Riscul de faliment reprezintă probabilitatea ca o firmă să intre în incapacitate de plată şi, prin urmare, să fie declarată falimentară, iar predicţia acestuia a constituit



faliment Metoda scorurilor Scorul

Calcularea scorului firmei

un subiect de mare interes al multor cercetători şi organisme financiare. Metoda scorurilor reprezintă o metodă de analiză care se bazează pe detectarea şi interpretarea riscului la care este supus creditorul firmei, dar şi activitatea viitoare a acesteia şi se bazează pe metoda statistică a analizei discriminante a trăsăturilor firmelor eficiente, competitive şi a celor aflate în dificultate de natură economică şi financiară. Caracteristicile economico-financiare ale firmelor se măsoară printr-un sistem de indicatori variaţi, şi mai ales, prin rate economico-financiare. După stabilirea ratelor se realizează o combinaţie a acestora, denumită scor, astfel încât firmele sănătoase să poată fi diferenţiate de cele falimentare.

Scorul ia forma unei funcţii liniare de mai multe variabile (rate) de tipul:

Z= a1x1 + a2x2 + ........... + anxn a - coeficientul de ponderare a fiecărei rate; x - ratele folosite în calcul. La nivelul fiecărei firme se determină funcţia Z, caracterizată prin valori diferite, atât de la o perioadă la alta, cât şi faţă de firmele care fac obiectul comparaţiei şi permite previzionarea situaţiei firmei de a se afla sau nu în risc de faliment. Utilizarea unei funcţii de tip „scor” nu are un caracter universal pentru firmele care nu fac parte din acelaşi sector de activitate.

Test de autoevaluare 12.2. Explicaţi metoda scorurilor. Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 67.

În loc de rezumat





Particularizaţi elementele specifice analizei financiare.


Răspuns 12.1 Ratele utilizate în analiza financiară sunt: indicatorii de lichiditate, indicatorii de risc, indicatorii de activitate şi indicatorii de profitabilitate. Răspuns 12.2. Metoda scorurilor reprezintă o metodă de analiză care se bazează pe detectarea şi interpretarea riscului la care este supus creditorul firmei, dar şi activitatea viitoare a acesteia şi se bazează pe metoda statistică a analizei discriminante a trăsăturilor firmelor eficiente, competitive şi a celor aflate în dificultate de natură economică şi financiară.




2. Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N. - Analiză economico-financiară, Editura Economică, 2006


Particularităţile analizei activităţii din comerţ


PARTICULARITĂŢILE ANALIZEI ACTIVITĂŢII DIN COMERŢ Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 13 13.1 Analiza aprovizionării şi desfacerii cu mărfuri 13.2. Analiza stocurilor de mărfuri 13.3. Analiza corelaţiei dintre volumul desfacerilor, productivitatea muncii şi nivelul servirii cumpărătorilor în comerţ 13.4. Analiza cheltuielilor de circulaţie pe total şi pe componente Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 13 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 13

Pagina 68

69 69 70 71 72 73 73 74





Explicarea particulatităţilor activităţii din comerţ Definirea noţiunilor de aprovizionare şi desfacere cu mărfuri, stoc

13.1 Analiza aprovizionării şi desfacerii cu mărfuri Aprovizionarea Desfacerea

Analiza desfacerii de mărfuri

Aprovizionarea reprezintă un proces complex prin care agenţii economici îşi asigură în mod direct, în condiţii de piaţă liberă, resursele de materii prime, materiale, servicii, etc. necesare pentru desfăşurarea neîntreruptă a activităţii lor, cu cheltuieli cât mai reduse şi cu un profit cât mai mare. Desfacerea reprezintă activitatea de livrare şi transmitere către beneficiar a bunurilor de către deţinătorul lor. Analiza economică a desfacerilor de mărfuri (D) se efectuează cu ajutorul balanţei circulaţiei mărfurilor, potrivit relaţiei:

Si + I = D + Sf Deci, desfacerea este în strânsă corelaţie cu stocurile iniţiale (Si) şi finale (Sf) şi volumul intrărilor (I). De aici, rezultă:

D = Si + I - Sf Comparându-se datele efective cu cele programate sau ale perioadei trecute privind volumul desfacerilor, se evidenţiază abaterea totală.

∆D = (Si1 + I1 - Sf1) - (Si0 + I0 - Sf0)

Test de autoevaluare 13.1. Ce reprezintă aprovizionarea de mărfuri? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.


13.2. Analiza stocurilor de mărfuri Definiţia stocului Stocurile din reţeaua comercială Analiza stocurilor de mărfuri

Desfăşurarea continuă şi normală a procesului de desfacere a mărfurilor presupune existenţa în întreprinderile care au ca profil activitatea de comerţ, a unor stocuri de mărfuri. Stocul reprezintă cantitatea de bunuri materiale acumulată şi păstrată în spaţii special amenajate şi dotate, într-o anumită cantitate şi structură, pentru o anumită perioadă de timp, cu un anumit scop definit. Stocurile din reţeaua comercială reprezintă cantităţi de materiale şi produse stocate de agenţii comerciali în depozitele şi magaziile proprii de desfacere în scopul revânzării lor pentru a obţine profit, prin această operaţie. Prin stocurile pe care şi le formează, agenţii comerciali (care apar ca intermediari între producători-furnizori şi beneficiari, clienţi) înlesnesc trecerea produselor din sfera producţiei în cea a consumului. Analiza stocurilor de mărfuri se poate completa cu analiza vitezei de circulaţie a mărfurilor, care este un indicator ce reprezintă viteza cu care se reînnoiesc stocurile de mărfuri. Pentru caracterizarea vitezei de circulaţie a mărfurilor se folosesc doi indicatori:

- numărul mediu de rotaţii calculat ca raport între volumul vânzărilor şi stocul mediu de mărfuri;

- durata medie în zile a unei rotaţii - care se calculează ca raport între timpul în zile al perioadei şi numărul mediu de rotaţii a stocurilor.

Viteza de circulaţie exprimată în zile este dependentă de modificarea volumului desfacerilor şi de modificarea stocului mediu de mărfuri.

Test de autoevaluare 13.2. Definiţi stocurile din reţeaua comercială Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 73.



13.3. Analiza corelaţiei dintre volumul desfacerilor, productivitatea muncii şi nivelul servirii cumpărătorilor în comerţ Productivitatea muncii Sporirea productivităţii muncii Factori ce influenţează productivitatea lucratorilor comerciali Indicatori ce apreciază nivelul de servire a cumpărătorilor

Aprecierea nivelului de productivitate a muncii în comerţ trebuie să se facă prin prisma atribuţiilor complexe ce revin lucrătorului comercial, şi anume realizarea unui anumit volum al desfacerilor în condiţiile asigurării unui nivel corespunzător de servire a cumpărătorilor. Având în vedere că vânzarea mărfurilor se realizează prin colaborarea vânzător-cumpărător, economia de muncă trebuie să asigure, pe de o parte, reducerea timpului cheltuit de cumpărător, iar pe de altă parte, economisirea timpului vânzătorului. Indicatorul „productivitatea muncii” evidenţiază, în special, economia de muncă realizată de lucrători şi, în mică măsură, economisirea timpului cheltuit de cumpărători pentru efectuarea unei cumpărături. Principalele modalităţi de sporire a productivităţii muncii în comerţ sunt:

a) Promovarea progresului tehnic

b) Modernizarea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale, o altă cale de creştere a productivităţii muncii

c) Analiza modalităţilor legate de acţiunea factorilor biologici,

psihosociologici, etc. Productivitatea lucrătorilor comerciali este influenţată şi de o serie de factori legaţi de însuşirile individuale ale lucrătorilor comerciali: factori biologici (vârstă, sex, stare de sănătate, etc.), psihologici (aptitudini, motivaţie, voinţa de muncă, atitudinea faţă de muncă). Asupra productivităţii influenţează şi factori de natură socială (condiţii de viaţă, condiţii social-culturale, calitatea mediului de muncă, calitatea mediului familial). La nivelul unei firme, nivelul de servire a cumpărătorilor poate fi apreciat prin folosirea următorilor indicatori:

- sortimentul de mărfuri existent în vânzare, în raport cu cel programat; - cheltuiala medie de timp pentru efectuarea unei cumpărări; - ponderea formelor moderne de vânzare în totalul formelor de vânzare;



- ponderea sau numărul serviciilor suplimentare prestate populaţiei (transportul la domiciliu, croirea ţesăturilor, primirea comenzilor prealabile pentru mărfuri).

Test de autoevaluare 13.3. Cum se poate spori productivitatea muncii în comerţ? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 73.

13.4. Analiza cheltuielilor de circulaţie pe total şi pe componente Indicatori folosiţi în analiza cheltuielilor de circulaţie

Analiza cheltuielilor de circulaţie utilizează o serie de indicatori:

- Volumul absolut al cheltuielilor de circulaţie - Nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie

100D

CcNc

Nc - nivelul relativ al cheltuielilor;

Cc - cheltuielile de circulaţie totale;

D - volumul valoric al desfacerilor de mărfuri.

- Volumul absolut al economiilor sau al depăşirilor obţinute la cheltuielile de circulaţie programate

10001

1

cDCcE

- Costul marginal în activitatea

00 D

D

Cc

CcK mc

- Cheltuielile cu transportul mărfurilor

tt cdqCc

Pe baza acestui model se poate stabili un sistem de trei factori cu acţiune directă



Factori care influenţează cheltuielile cu transportul

asupra modifcării cheltuielilor cu transportul:

- volumul fizic al mărfurilor (q);

- distanţa medie ( d ); - cheltuielile de transport pe tonă/km (ct) - Cheltuielile cu dobânzile

Cheltuielile cu chiria pentru spaţii comerciale. Modelul de analiză utilizat este:

D

CrCcr

Ccr - cheltuieli cu chiria la 1 leu desfacere;

Cr - cheltuieli cu chiria pentru spaţii comerciale;

D - desfacerile de mărfuri.


Care sunt indicatorii folosiţi în analiza cheltuielilor de circulaţie? Enumeraţi factorii cu acţiune directă asupra modifcării cheltuielilor cu transportul.


Răspuns 13.1 Aprovizionarea reprezintă un proces complex prin care agenţii economici îşi asigură în mod direct, în condiţii de piaţă liberă, resursele de materii prime, materiale, servicii, etc. necesare pentru desfăşurarea neîntreruptă a activităţii lor, cu cheltuieli cât mai reduse şi cu un profit cât mai mare. Răspuns 13.2. Stocurile din reţeaua comercială reprezintă cantităţi de materiale şi produse stocate de agenţii comerciali în depozitele şi magaziile proprii de desfacere în scopul revânzării lor pentru a obţine profit, prin această operaţie. Răspuns 13.3. Principalele modalităţi de sporire a productivităţii muncii în comerţ sunt: promovarea progresului tehnic, modernizarea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale, o altă cale de creştere a productivităţii muncii, analiza modalităţilor legate de acţiunea factorilor biologici, psihosociologici, etc.






2. Diagnostic financiar, Ed. Economică, 2005;


Analiza adaosului şi a rabatului comercial


ANALIZA ADAOSULUI ŞI A RABATULUI COMERCIAL Cuprins Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 14 14.1 Analiza adaosului şi a rabatului comercial Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 14 Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 14

Pagina 75

76 76 77 77 78




Definirea noţiunilor de adaos şi rabat comercial

14.1 Analiza adaosului şi rabatului comercial Adaosul comercial Rabat comercial Transformarea adaosului în rabat

Adaosul comercial (Ac), în sens larg, ţinând cont de toţi participanţii la activitatea de circulaţie a mărfurilor, reprezintă suma cuprinsă între preţul cu amănuntul şi preţul cu ridicata, sumă destinată acoperirii cheltuielilor de circulaţie şi obţinerii profitului de către toţi agenţii economici participanţi la cumpărarea şi revânzarea mărfurilor.

Ac = Cc + Pf

Cc - cheltuielile de circulaţie făcute pentru transportul, depozitarea, păstrarea şi vânzarea mărfurilor de către agenţii participanţi la procesul circulaţiei mărfurilor; Pf - profitul legal, cuvenit agenţilor comerciali cu ridicata şi cu amănuntul care participă la circulaţia şi vânzarea mărfurilor.

În sens restrâns, limitat la o anumită firmă, adaosul comercial reprezintă suma destinată acoperirii cheltuielilor de circulaţie şi asigurării profitului societăţii comerciale în cauză, pe care unitatea respectivă o adaugă la preţul de cumpărare, pentru a obţine preţul de vânzare, în condiţiile unor preţuri negociate. În operaţiile de calcul referitoare la preţuri şi la adaosuri comerciale stabilite în procente, apare deseori necesitatea folosirii şi a noţiunii de rabat comercial. Transformarea cotei de adaos comercial în cotă de rabat comercial şi, respectiv a cotei de rabat comercial în cotă de adaos comercial se face cu ajutorul relaţiilor de mai jos:

Kr

KrKa

100

100;

Ka

KaKr

100

100.

Adaosul comercial (Ac) se poate calcula după relaţia:

Ac = Dp× Ka

Rabatul comercial (Rc) are ca model de calcul:

Rc = Da × Kr



Da = Dp + Ac Da - desfacerile cu amănuntul; Dp - desfacerile producătorului; Ka - cota de adaos comercial; Kr - cota de rabat comercial.

Test de autoevaluare 14.1 Cum se transforma cota de adaos comercial în cotă de rabat comercial? Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 77.

În loc de rezumat



Precizaţi particularităţile analizei adaosului şi rabatului comercial. Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspuns 14.1 Formula de transformare a cotei de adaos comercial în cotă de rabat comercial este:

Ka

KaKr

100

100


analiza economico-financiara

Documents

Transcript of analiza economico-financiara