Introducere

Evaluarea stării economice şi financiare a firmelor pe piaţa concurenţială

reprezintă o direcţie în care se îndreaptă cercetarea în domeniul microeconomic. Aceasta

presupune şi impune cu necesitate utilizarea unor metode de investigare de mare

rigurozitate ştiintifică menite a evidenţia cât mai exact gradul de stabilizare economică şi

financiară a firmelor. Numai pe aceasta baza se pot apoi elabora o serie de strategii pe

termen lung care să directioneze un anumit comportament al firmei.

Evidenţierea factorilor care au contribuit la evoluţia fenomenelor şi proceselor

economice, reprezintă un obiectiv central al conducerii firmelor, care are implicaţii

directe în dezvoltarea portofoliului de afaceri a firmelor. Aceasta se poate realiza cu

ajutorul unor procedee chemate a reflecta pe de o parte factorii de influenţă a

fenomenelor economice, iar pe de altă parte, de a evidenţia contribuţia cantitativă a

acestor factori la modificarea nivelului fenomenului investigat.

Problematica analizei financiare a agenţilor economici a constituit şi constituie un

subiect de actualitate mult discutat şi disputat în literatura economică din ţară şi

strainătate.

Răspunzând acestor cerinţe în lucrarea de faţă am abordat unele procedee

aplicabile la nivelul firmelor, existente în literatura de specialitate.

În prima parte a lucrării sunt prezentate concepţii teoretice cu privire la

necesitatea, rolul si obiectivele analizei economico-financiare, dupa care m-am oprit la

situatiile financiare anuale, situatii care reprezintă o premisă a efectuării analizei situaţiei

financiare a întreprinderii.

În a doua parte a materialului este descrisă S.C. Antibiotice S.A., unul din

simbolurile industriei farmaceutice româneşti şi un pilon important al industriei ieşene ;

societate pe exemplu căreia este construită cea de-a treia parte a lucrării, parte care

urmăreşte direct analiza situaţiei financiare.

Lucrarea se încheie prin realizarea unui prototip de sistem expert, menit să ajute

managemetul întreprinderii în determinarea gradului de îndatorare a firmei.

Sperăm că lucrarea să redea macar parţial importanţa şi complexitatea analizei

rentabilităţii şi riscurilor întreprinderii pe baza contului de profit şi pierdere.

Capitolul I

Analiza economico-financiară – instrument în managementul modern al

întreprinderilor

1.1 Conceptii privind obiectivele fundamentale ale intreprinderii

În conceptia lui Peter Drucker, cea mai impunatoare figura a managementului

modern,

managementul este o “functie esentiala a timpurilor noastre”. El elaboreaza în aceasta

privinta cinci principii fundamentale ale managementului : stabilirea obiectvelor firmei,

organizarea productiei şi a muncii, motivarea şi comunicarea, stabilirea metodelor de

masurare a performantelor, dezvoltarea capacitatii şi performantelor.

Desi radacinile managementului se pierd în negura vremurilor, majoritatea ideilor

şi teoriilor de management isi au originea în perioada revolutiei industriale, cand

dezvoltarea mijloacelor de productie a dus la necesitatea unor metode de conducere mai

eficiente. În ceea ce priveste obiectivele unei intreprinderi, în literatura de specialitate s-

au desprins doua teorii : teoria manageriala şi teoria comportista sau behaviorista.

Aparitia şi dezvoltarea teoriei manageriale s-au efectuat în perioada de dezvoltare

a marilor intreprinderi, în cadrul carora sa constatat separarea intre societate şi

management, separare din care deriva posibilitatea managementului de a urmari

obiectivele care nu coincid, intrutotul, cu maximizarea profitului.

Potrivit scolii de gandire economică nord-americana, inteoria manageriala

obiectivele urmarite de intreprindere au evoluat în concordanta cu mutatiile care s-au

produs de-a lungul timpului în contextul economic, mutatii care au generat în lumea

stiintifica un proces de reinnoire teoretica dinamica, care au pus în criza paradigmele

precedente.

Reformularea teoriei traditionale a devenit absolut necesara în conceptia a

numerosi autori, precum E. Penrone, W. Bournol şi R. Manis, intrucat, în conceptia

manageriala, obiectivele intreprinderilor erau altele :

Maximizarea CA, sub restrictia unui cost minim ;

Independenta financiară a intreprinderii;

Marirea cotei de piata a intreprinderilor, etc.

Din punct de vedere al procesului decizional, intreprinderea apare ca fiind

formata dintr-un grup de participanti la procesul decizional, cu interese diferite ;

obiectivele sunt rezulatatul arbitrajelor dintre scopurile diverselor grupuri de persoane

participante atat la activitatea acestei, cât şi la eliberarea şi fundamentarea deciziilor :

actionarii au drept obiectiv obtinerea de dividente ; managerul urmareste profit, excelenta

profesionala, prestigiu, cariera ; furnizorii – relatii stabile şi profitabilitate ; clientii –

produse de calitate la preturi cât mai mici, salariatii – salarii ridicate, siguranta locului de

munca, guvernele – cresterea bugetului prin prelevari fiscale, alti “actori sociali” –

protectia consumatorilor şi calitatea mediului.

Teoria behaviorismului sau comportista renunta la preconceptiile şi ipotezele şi

fundamentarea obiectivelor intreprinderii, pe baza observarii comportamentului

participantilor la procesul decizional. Potrivit acestei noi teorii la baza alegerii

obiectivelor trebuie sa stea urmatoarele ipoteze : rezolvarea partiala a conflictelor de

interese, limitarea incertitudinii, analiza problemelor intreprinderii şi antrenarea

salariatilor în rezolvarea acestora.

Desi urmarirea unor asemenea obiective nu garanteaza solutii ideale în

managementul intreprinderii ele dovedesc faptul ca acasta nu trebuie sa se multumeasca

cu obiective traditionale, în conditiile în care doreste continuarea activitatii. O comparatie

a celor doua teorii se prezinta în figura 1.

Teoria traditionala

Maximizarea profitului

Teoria manageriala

Maximizarea cifrei de afaceri

Figura 1 Domeniul normativ al teoriei microeconomice

Principiul armoniei intereselor tuturor factorilor cheie implicati în activitatea

intreprinderii este esential în supravietuirea, pe termen lung, a intreprinderii, şi trebuie sa

fie mereu operant. Helmet Schmidt, ex-cancelar al Germaniei, afirma în legatura cu

aceasta coeziune de interese economice şi sociale : “Profiturile de astazi sunt investitiile

de maie şi locurile de munca de poimaine”.

În concluzie, intreprinderea nu mai este considerata o organizatie birocratica, care

apare ca o structura functionala de subansamble ierarhice ordonate, în cadrul careia

comportamentul participantilor este orientat de scopurile comune.

În legislatia romaneasca sunt punctate urmatoarele obiective cadru ale societatilor

comerciale :

Evolutia volumului de activitate (CA şi volumul productiei) ;

Evolutia rezultatelor financiare (cresterea profitului, diminuarea

pierderilor) ;

Prioritati ale restructurarii (eforturi şi efecte ; volumul de investitii ;

sursele de finanţare) ;

Imbunatatirea pozitiei intreprinderii pe piata interna şi externa ;

Pregatirea privatizarii (clasificarea situatiei patrimoniale, atragerea de

investitii, durata şi succesiunea etapelor de privatizare).

Obiectivele intreprinderii

Procesul decizional

Actionari Manageri Salariati

Obtinerea de dividende

Cresterea prestigiului

Cresterea salariului

Cresterea profitului

În concluzie, la nivelul oricarei intreprinderi se vor fixa mai multe

obiective care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii : realismul obiectivelor,

“comparabilitea” acestora, ierarhizarea lor, sa fie masurabile, datate şi esalonate.

Pentru alegerea obiectivelor strategice ale unei intreprinderi se pot utiliza

diverse criterii : rentabilitatea, posibilitatea şi cerintele de dezvoltare în viitor, realismul

financiar, atitudinea actionarilor şi managerilor.

1.2. Necesitatea şi rolul analizei economico – financiare în procesul

decizional

Etapa în care traim se caracterizeaza printr-un ritm alert al schimbarilor, al

mutatiilor de tot felul şi nu exista, deocamdata, nici un indiciu ca el va incetini.

Prefacerile care au loc afecteaza toate sectoarele de activitate, de stat şi

particulare, modifica gusturile şi cerintele consumatorilor, accelereaza introducerea

noului omologat în productie şi scurteaza intervalul dintre aparitia unei descoperiri

stiintifice sau tehnice şi aplicarea ei în practica.

În aceste conditii, apare necesitatea ca orice organism economic sa se adapteze, sa

se transforme, sa se schimbe pentru a putea supravietui şi sa functioneze în mod

corespunzator.

Daca nevoia de adaptare la modificarile care au loc este evidenta, tot atat de

evident este şi faptul ca aceste modificari trebuie detectate şi cunoscute. Chiar daca se

intampla asa aceasta nu este destul. Cunoasterea trebuie facuta la timp, creandu-se

conditii pentru realizarea optima a adaptarii.

Intre momentul cand transformarea este cunoscuta şi momentul cand sistemul

economic este pregatit sa faca fata, esta necesar ca schimbarile corespunzatoare sa fi fost

determinate, ca deciziile ce trebuie intreprinse sa fi fost stabilite. Toate acestea solicita

timp şi informatii. În acest interval de timp mediul economic nu sta pe loc, este intr-o

continua evolutie. Apar noi transformari astfel incat atunci cand noul sistem este gata sa

functioneze, datele sunt din nou modificate în organismul economic (agent economic)

inca sa fie tot atat de neadaptat şi nepregatit.

În acest amplu proces un rol deosebit revine cunoasterii atat în momentul

elaborarii programelor de activitate, cât şi controlului modului în care aceste programme

se deruleaza.

Acestui scop ii foloseste analiza economico – financiară.

Cu ajutorul analizei economico – financiare se cerceteaza fenomenele şi procesele

economico – sociale, se descopera structura, se verificasi stabileste relatia de cauzalitate,

factorii care le genereaza, se descopera legile formarii şi desfasurarii lor, şi, pe baza

acestora se formuleaza decizii privind activitatea de viitor.

Prin cunoasterea postfaptica, curenta şi previzionala a economiei agentului

economic, a rezultatelor şi rezervelor interne, a cauzelor care le-au generat, analiza

economico – financiară contribuie la cunoasterea continua a eficientei utilizarii resurselor

umane şi materiale.

Prin studierea realitatii, prin prisma cauzelor care determina modificarea ei şi a

efectelor sale, se pot evidentia : corelatia dintre structura interna şi externa a fenomenelor

şi proceselor economice, corelatii dintre structura cauzala şi structura spatio-temporala.

Astfel, prin cunoasterea cauzalitatii şi a corelatiei acesteia se poate patrunde în esenta

fenomenelor şi proceselor economice.

Analiza economico – financiară isi propune cu predilectie cercetarea relatiilor

cauza – efect. În domeniul economic studiul acestei relatii este mult mai complex decat în

alte domenii. Caracterul complex al analizei cauza – efect rezulta din urmatoarele :

Acelasi efect poate fi produs de cauze diferite ;

Efectele diferite se pot combina dand o rezultanta a complexului de actiuni ;

Complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului ci

şi calitatea lui ;

În realitatea economică asistam la o imbinare a insusirilor esentiale cu cele neesentiale, a

celor stabilite, cu cele intamplatoare.

De aici rezulta ca, analiza economico – financiară este necesara şi utila

Procesului cunoasterii esentei fenomenelor, descoperirii legitatilor obiective din

economie.

Analiza economico – financiară este necesara conducerii agentului economic,

intrucat descopera esenta fenomenelor şi proceselor economice, cauzele modificarii lor şi

este în masura sa elaboreze solutii de prevenire şi inlaturare a cauzelor ce genereaza

situatii negative.

Pe langa pregatirea şi fundamentarea deciziilor conducerii, analiza economico –

financiară contribuie la fundamentarea programelor de activitate ale intreprinderii, la

perfectionarea indicatorilor economico – financiari, armonizarea activitatii economice,

controlul şi reglarea ei.

Analiza economico – financiară urmareste sa puna la indemana conducerii un

instrument de cunoastere şi revizuire periodica a nivelurilor de echilibru în cadrul

activitatii, descoperind factorii care o influenteaza şi marimea influentei lor.

Definirea şi delimitarea obiectului de studiu al analizei este problema centrala ca

şi în cazul celorlalte discipline stiintifice. Obiectul analizei economico – financiară ca şi

“gramatica a teoriei economice” il constituie “studiul rezultatelor utilizarii resurselor

umane, materiale şi financiare din organismele economice de nivel micro/macro

economic în scopul descoperirii şi mobilizarii rezervelor, de imbunatatire a acestor

rezultate în viitor.”

Dupa obiectul ei, analiza economico – financiară face parte din grupa stiintelor

sociale. În cadrul stiintelor sociale exista o serie de discipline ce se preocupa, cu

prcadere, de studierea activitatilor depuse de intreprinderile economice (S.C, R. A.).

Printre aceste discipline se numara contabilitatea, finantele, statistica, managementul şi

respectiv analiza economico – financiară care ocupa un loc distinct. Analiza economico –

financiară se diferentiaza de celelalte discipline prin modul cum abordeaza studiul

fenomenului economic. Drumul pe care-l parcurge analiza economică este invers

evolutiei reale a fenomenului cercetat.

Caracteristica acestei discipline este faptul ca ea cerceteaza nu numai activitatea

fiecarei intreprinderi, ci în egala masura poate cuprinde şi activitatea organismelor

superioare : grup de intreprinderi, ramura economică, economie nationala.

Ca obiect al analizei economico – financiare il constituie în primul rand,

productia, ca proces, examinata sub forma procesului productiv al interdependentei şi

actiunii elementelor acestuia : forta de munca şi capitalul. Obiect al anailei economice il

poate constitui şi activitatea departamentelor economiei nationale – ramuri, ministere.

Realizarea progresului tehnic, industrial şi financiar al intreprinderii se reflecta la

nivelul indicatorilor ce caracterizeaza fiecare sectiune a acestui program. La randul lor,

indicatorii constituie elementele de studiu ale analizei economico – financiare. Prin

cercetarea şi analiza indicatorilor ce evidentiaza volumul resurselor antrenate, se

cuantifica masa rezultatelor economice inregistrate şi se descopera rezervele interne.

Dar analiza economico – financiară se infaptuieste practic, pe baza unui sistem de

indicatori ce caracterizeaza latura tehnica, cea productiva şi contabil – financiară a

intreprinderii.

Analiza economico – financiară impune o cunoastere logica a fenomenelor şi

proceselor economice. Evidentierea contradictiilor interne ale fenomenelor economice

solicita facilitatea de a deosebi lucrurile esentiale de cele neesentiale, cunoasterea cauzei

interdependentei fenomenelor, cantitative şi calitative, statice şi dinamice, etc. Prin

generalizarea celor spuse, analiza se completeaza cu sinteza care este “o metoda

stiintifica de cercetare a fenomenelor, bazata pe trecerea de la particular la general, de la

simplu la complex ; imbinarea a doua sau mai multor elemente pentru a forma un tot. ”

1.3. Bilantul – principal calcul de sinteza al contabilitatii

Bilantul, ca document de sinteza contabila, este principala sursa informationala

pentru toti tertii interesati de viata unei societati. Informatiile furnizate de acesta servesc

nu numai raportarii unor date obligatorii cerute de organismele publice, ci şi unei analize

financiare a activitatii desfsurate de societate.

“Bilantul constituie unul din elementele ce caracterizeaza o intreprindere”. Insusi

savantul matematician Luca Paciolo, în prima lucrare de contabilitate tiparita, intitulata

“Summa de Arithmetica, Geometrie, Proportioni et Proportionalita” (Venetia, 1494)

prezinta, pe langa principiile contabilitatii în partida dubla, necesitatea intocmirii

bilantului.

Referindu-se la importanta calculelor periodice, el arata : “Dupa ce ai facut

aceasta cu grija, tu personal vei inchiea toata Cartea mare, partida cu partida […]”,

propunand intocmirea unui “bilancia”, considerat de autor “balanta de verificare a

maestrului”. Dupa aparitia acestei lucrari, multi autori au adus contributii la definirea

bilantului.

Dupa unii autori, bilantul, ca instrument de inchidere periodica a gestiunii, a

aparut sub forma de inventar din cele mai vechi timpuri pe placute de ceramica,

papirusuri etc. incepand sa fie intocmite odata cu descoperirea contabilitatii.

Din punct de vedere etimologic, se considera ca termenul de “bilant” provine din

adjectivul latin “bilanze”, adica cu doua talere. Termenul apare în limba latina, inca din

secolul al V – lea şi capata în limba italiana intelesul de cantar (“bilancia”).

În decursul timpului, notiunea de bilant s-a dezvoltat concomitent cu evolutia

rolului şi functiilor contabilitatii, mentinandu-şi intelesul initial, de balanta cu doua talere,

aflate intr-un permanent echilibru.

În zilele noastre, notiunea de bilant se utilizeaza intr-un sens larg, generalizat,

exprimand “rezultatul sintetic al unei activitati desfasurate intr-o perioada data”. Pornind

de la aceasta acceptiune generala, notiune de bilant a fost preluata de aproape toate

domeniile de activitate.

Din punct de vedere economic, Dictionarul Enciclopedic defineste bilantul ca

fiind “inventatorul a tot ceea ce se poseda (activul) şi a tot ceea ce datoreaza o

intreprindere”.

“Obiectul primordial al bilantului este de a masura averea (patrimoniul sau

bogatia) intreprinderii. Bilantul este (ar trebui sa fie) o fotografie instantanee a

intreprinderii în ultima zi a exercitiului. Din acest motiv, consideram ca se omite o eroare

(abuz) de limbaj atunci cand se vorbeste de bilantul exercitiului N şi nu de bilantul de la

31 XII.”

Indiferent care este modul de organizare al contabilitatii adoptat, în orice

intrprindere ciclul de prelucrari contabile se desfsoara potrivit unei scheme identice.

Astfel, se proneste de la primirea documentelor justificative şi se incheie cu elaborarea

conturilor anuale.

Schematic, demersul general de organizare al ciclului de prelucrari contabile se

poate reprezenta ca în schema de mai jos :

1. Primirea documentelor justificative

2. Analiza acestor documente şi inregistrarea cronologica a operatiilor în Registrul – jurnal

3. Sistematizarea datelor în jurnal şi raportarea lor în Cartea mare

4. Verificarea inregistrarii în conturi a tuturor operatiilor. Elaborarea Balantei de varificare primara (inaintea inventarierii)

5.Inventarierea generala a patrimoniului

6. Inregistrarea operatiilor de regularizare în Registrul – jurnal şi sistematizarea lor în Cartea mare

7.Redactarea celei de-a doua Balante de verificare

8. Determinarea rezultatului exercitiului şi repartizarea acestuia. Sistematizarea datelor în cartea mare şi intocmirea Balantei de verificare finala

9. Inchiderea conturilor

10. Elaborarea conturilor anuale (Bilant, Cont de profit şi pierdere, Anexa la bilant, Tabloul de finanţare).

Figura 2.Demersul general de organizare al ciclului de prelucrari

contabile(dupa Ristea M. – “Bilantul în gestiunea patrimoniului”)

Etapele 4 – 8 din demersul general de organizare a ciclului de prelucrari contabile

sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea generica de “lucrari

premergatoare (pregatitoare) intocmirii bilantului contabil”.

Verificarea inregistrarii în conturi a tuturor operatiilor urmareste, în primul rand,

daca toate operatiile au fost consemnate în documente justificative şi, în al doilea rand,

daca toate documentele au fost inregistrate în contabilitate.

Intocmirea balantei de verificare inaintea inventarierii consta în furnizarea

informatiilor cu privire la situatia scriptica a patrimoniului, care urmeaza a fi comparata

cu situatia reala determinata prin inventariere.

Inventarierea generala urmareste stabilirea situatiei reale a patrimoniului fiecarei

unitati.

Scopul etapei a 6-a este de a aduce datele din contabilitate la nivelul situatiei

faptic determinata prin inventariere.

Dupa ce au fost contabilizate în Registrul – jurnal, operatiile de regularizare

mentionate anterior sunt sistematizate şi reportate în registrul “cartea mare”, dupa care se

procedeaza la intocmirea unei noi balante de verificare (denumita balanta conturilor dupa

inventariere).

Stabilirea rezultatului exercitiului consta practic în inchiderea tuturor conturilor

de cheltuieli şi venituri. Dupa incheierea conturilor de cheltuieli şi de venituri,

repartizarea profitului la rezervele legale şi inregistrarea impozitului datorat bugetului, se

procedeaza la sistematizarea datelor pe conturi în “cartea mare” şi se intocmeste balanta

de verificare finala (care serveste ca baza pentru elaborarea bilantului).

1.4. Contul de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere este a doua componenta a bilantului contabil şi

cuprinde : cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile exercitiului grupate dupa natura

lor,precum şi rezultatul exercitiului (profit sau pierderi).

În timp ce bilantul propriu-zis reflecta rezulatatul unitatii (soldul contului 121),

dar nu ofera cunoasterea operatiilor care au permis constituirea lui, contul de profit şi

pierdere ofera o recapitulare a operatiilor ce au influentat rezultatul final.

Rezultatul exercitiului este constituit din :

Operatii provenind din activitatea normala a unitatii ;

Operatii extraordinare care nu intra direct în cadrul activitatilor normale.

Separarea cheltuielilor şi veniturilor extraordinare de cele curente este

necesara pentru ca utilizatorii conturilor sa poata cunoaste incidenta regulilor fiscale

derogatorii de regulile contabile sau a unor operatii de natura neobisnuita, cu grad mare

de anormalitate fata de activitatile ordinare, în bilant sau contul de profit şi pierdere.

Contul de profit şi pierdere se prezinta ca un tablou al veniturilor şi cheltuielilor

unei perioade, avand ca finalizare rezultatul net al exercitiului. Un asemenea rezultat este

determinat în cascada, pe urmatoarele niveluri : rezultatul curent (alcatuit din rezultatul

de exploatare şi rezultatul financiar), rezultatul extraordinar şi impozitul pe profit.

Prezentarea veniturilor şi cheltuielilor se face sub forma de lista, grupate dupa

natura lor, cu date comparative pentru exercitiul incheiat şi pentru cel precedent.

Baza de date pentru intocmirea contului de profit şi piedere o constituie soldurile

conturilor din clasa 6 şi 7 din ultima balanta de verificare sintetica, iar un post al acestuia

poate sa corespunda unei grupe, mai multor grupe, unui cont sau mai multor conturi.

Ordinea posturilor contului de profit şi pierdere nu coincide cu cea a simbolului

conturilor din Planul de conturi, aceasta datorandu-se necesitatii regruparii posturilor în

rubrici semnificative şi anume :

Venituri din exploatare, cheltuieli pentru exploatare, rezultatul din exploatare ;

Venituri financiare, cheltuieli financiare, rezultatul financiar ;

Rezultatul curent al exercitiului ;

Venituri extraordinare, cheltuieli extraordinare, rezultatul extraordinar ;

Impozit pe profit ;

Rezultatul exercitiului.

CAPITOLUL 2

Studiul cadrului juridic, normativ şi organizatoric al sistemului

informational – contabil al S.C Antibiotice S.A

2.1 Studiul cadrului juridic şi normativ al sistemului contabil

Întreprinderea, ca parte a unui sistem, influenţează şi poate influenţa celelalte

componente ale intregului, componente care prin ponderea şi consecinţele funcţionării

lor, modelează deciziile care se vor lua în interprindere. Studiul cadrului juridic şi

normativ apare, în aceste condiţii, ca un imperativ.

Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede obligaţia organizării şi conducerii unei

contabilităţi proprii de către următoarele unităţi patrimoniale: regii autonome, societăţi

comerciale, organizaţii ale cooperaţiei meşteşugăreşti, organizaţii ale cooperaţiei de

consum şi de credit, Banca Naţională a României şi organizaţiile bancare, instituţiile

publice de subordonare centrală şi locală, unităţi de asigurări sociale altele decât cele de

stat, asociaţii, fundaţii, sindicate, unităţi de cult, organizaţii obşteşti, alte persoane care au

dobândit personalitate juridică, persoane fizice care prestează activităţi independente,

autorizate pe baza decretului-lege nr.54/1990, caree exercită în mod obişnuit acte de

comerţ şi sunt înmatriculate la Oficiul Registrului Comerţului.

După 1990 a început să se contureze şi un cadru juridic specific noilor condiţii ale

economiei de piaţă româneşti, cadru ce reglementează activitatea societăţilor comerciale,

cele mai importante acte normative fiind: Legea nr. 15/1990 privind transformarea

intreprinderilor de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, Legea nr. 26/1990

privind Registrul comerţului, Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr.

11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, Legea nr. 47/1991 privind constituirea,

organizarea şi funcţionarea societătţilor comerciale din domeniul asigurărilor, Legea nr.

58/1991 privind privatizarea socităţilor comerciale etc.

Societăţile comerciale se pot clasifica după mai multe criterii: natura asocierii,

obiectul de activitate, întinderea răspunderii, numărul persoanelor asociate, provenienţa

capitalului.

Articolul 2 din Legea nr.31/19901 prevede că societăţile comerciale se vor

constitui în una din următoarele forme: societăţi în nume coletiv, societate în comandită

1 Modificată prin Legea nr. din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 335 din 28 noiembrie 1997

pe acţiuni, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate cu răspundere

limitată.

Societăţile în nume colectiv se caracterizează prin aceea că obligaţiile sociale sunt

garantatecu patrimoniu social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.

Totodată, părtile sociale nu pot fi reprezentate de titluri de valoare negociale.

În cazul societăţior în comandă simplă, obligaţii;e sociale sunt garantate cu

patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi;

comanditarii răspund numai în limita aportului lor şi nu au dreptul să se amestece în

admistrarea societăţii.

Societăţile în comandită pe acţiuni au caracteristic împărtirea capitalului social în

acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea

nelimitată şi solidară a asociaţilor comandataţi; părţile comandatarilor sunt separate în

acţiuni ca titluri de valoare negociabile.

Societatea pe acţiuni este forma tipică a societăţilor de capitaluri. Ea se

caracterizează prin aceea că obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar

asociaţii sunt obligaţi să răspundă în limita capitalului subscris, exprimat în acţiuni.

Acţiunile pot fi transmise liber terţelor persoane, nefiid\nd necesară o autorizaţie din

partea celorlalţi asociaţi.

Contabilitatea societăţilor comerciale este organizată şi condusă în comformitate

cu dispoziţiile Legii nr. 82/1991, legea contablilităţii2.

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, potrivit acestei legi,

revine persoanei care are obligaţia gestionării patrimoniului, şi anume, admininstratorilor.

Contabilitatea trebuie condusă în partidă dublă, înregistrările în contabilitate

efectuându-se cronologic şi sistematic, potrivit planurilor de conturi şi normelor emise de

Ministerul Finanţelor Publice. Ca urmare a dublei înregistrări, pentru cunoaşterea situaţiei

financiare, se face diferenţa între cele două partide: debit şi credit şi se obţine soldul.

2 Legea nr. 82 din 24.12.1991 privind contabilitatea (Monitorul Oficial nr. 265 din 27.12.1991). Prin Hotărârea Guvernului nr 704 din 22.12.1993 au fost aprobate: Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991; Planul de conturi general, modelele registrelor şi bilanţurilor contabile şi Normele metodologice de utilizare (Monitorul Oficial nr. 309 bis din 22.12.1993).Prin Ordinul ministerului finanţelor nr. 1670/1997 (Monitorul Oficial nr. 298 din 3.11.1997) s-au aprobat principiile privind reflectarea în contabilitate a unor operaţiuni în valută, a diferenţelor de curs valutar şi a altor operaţiuni, iar prin cel cu nr. 1223/1998 (Monitorul Oficial nr. 237 din 29.06.1998), precizările privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni privind fuziunea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale.

Fiecare operaţiune patrimonială este supusă unei duble inregistrări: la activ şi la

pasiv, reprezentată într-un cont în registru. Cu cât activitatea comercială este mai

complexă, cu atât numărul de conturi este mai mare. Planul de conturi general cuprinde

nouă clase, fiecare clasă cuprinzând subdiviziuni de conturi. Cele nouă clase sunt: clasa

1: conturi de capital; clasa a 2-a: conturi de imobilizări; clasa a 3-a: conturi de stocuri şi

producţie în curs de execuţie; clasa a 4-a: conturi de terţi; clasa a 5-a: conturi de

trezorerie; clasa a 6-a: conturi de cheltuieli; clasa a 7-a: conturi de venituri; clasa a 8-a:

conturi speciale şi clasa a 9-a: conturi de gestiune.

Contabilitatea se ţine în limba română şi în monedă naţională. Contabilitatea

operaţiunilor efectuate în valută se va ţine în monedă naţională cât şi în valută.

Înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile şi imobile se face la valoarea de

achiziţie, de producţie sau la preţul pieţei, după caz. Creanţele şi datoriile se înregistrează

în contabilitate la valoarea lor nominală.

Prin lege se stabilesc obiectul contabilităţii patrimoniului şi modul de ţinere a

ontabilităţii.

Obiectul de studiu a patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a

bunurilor mobile şi imobile, disponibilităţile băneşti, titluri de valoare, dre[turile şi

obligaţiile comerciantului, precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma

operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de

acesta.

Modul de ţinere a contabilităţii este diferit, în funcţie de categoria bunurilor.

Contabilitatea mijloacelor fixe se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă.

În cazul valorilor materiale, contabilitatea se ţine cantitativ şi valoric sau numai

valoric.

Valoarea actiunilor emise sau a altor titluri, precum şi vărsămintele efectuate în

contul capitalului subscris se reflectă distinct în contabilitate.

Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor , a celorlalte creanţe şi datorii se ţine pe

categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică.

Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor, iar cea a

veniturilor, pe feluri de venituri, după natura lor.

Profitul sau pierderea se stabileşte lunar, repartizarea profitului se înregistrează în

contabilitate pe destinaţii potrivit legii.

La baza înregistrărilor în contabilitate stau înscrisurile care consemnează

operaţiunile comerciale şi care au calitatea de documente justificative : aceste documente

angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat ori le-au

înregistrat în contabilitate, după caz.

Evaluarea elementelor patrimoniale are o importanţă deosebită pentru stabilirea

unei situaţii reale, deoarece, pe baza bilanţului, se stabilesc beneficiarii şi implicit

dividendele pentru acţionari. Subevaluarea are ca efect distribuirea de dividende fictive şi

denaturarea gajului general al creditorilor: patrimoniul societăţii.

Acesta este şi motivul pentru care Legea nr. 82/1991, legea contabilităţii, a dispus

că evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii şi reflectarea acestora în

bilanţul contabil se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Finanţelor. Comerciantul

are obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la începutul activităţii.

Ministerul Finanţelor Publice poate să scutească de obligaţia inventarierii anuale3.

Comerciantul nu este obligat să conducă personal contabilitatea. Acest lucru

poate fi realizat prin reprezentantul său (art. 50 Cod Comercial). Potrivit legii,

contabilitatea este condusă, după caz, de directorul financiar-contabil, contabilul şef sau

altă persoană împuternicită să îndeplinească acestă funcţie. Contabilitatea comercianţilor

poate fi ţinută şi de persoane juridice autorizate sau de persoane juridice autorizate sau de

persoane fizice care au calitatea de contabil autorizat sau de expert contabil.

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului

sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului. În cazurile în care

contabilitatea nu se ţine de persoane autorizate, răspunderea revine comerciantului (art.11

din Legea nr.82/1991). Principalele registre ce se folosesc în contabilitate sunt: registrul

jurnal, registrul inventar şi carte mare.

Evidenţa contabilă a activităţii societăţii comerciale este reglementată şi de Codul

comercial – art. 22 – 34, titlul IV “despre registrele comercianţilor”. Articolul 22 Cod

3 Evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii şi reflectarea acestora în bilanţul contabil se fac în baza normelor stabilite de Ministerul Finanţelor Publice(art. 9 din Legea nr. 82/1991).

comercial instituie obligativitatea ţinerii următoarelor registre: registrul jurnal, registrul

inventar şi registrul copier4.

Legea nr.82.1991 nu abrogă epres dispoziţiile din Codul comercial, dar, abrogând

orice alte dispoziţii contrare, prevederile acestuia, implicit, nu pot fi socotite în vigoare,

excepţie făcând acele dispoziţii compatibile şi concordante cu legea contabilităţii. Astfel,

nu mai există obligaţia pentru societaet de a ţine registrul copier, registrul în care

comerciantul era obligat să copieze în ordine cronologică toate scrisorile pe care le

expedia şi care aveau un conţinut comercial.

Registrul jurnal este registrul în care se înscriu operaţiuni comerciale, tot ce

primeşte şi plăteşte societatea sub orice titlu.

Registrul inventar cuprinde inventarele în cazurile şi la termenele prevăzute de

lege.

Registrul cartea mare este registrul de fonduri personificate, cu contabilitatea în

partidă dublă, înregistrările făcându-se sistematic. Conform art. 23 din Legea nr. 82/1991

– legea contabilităţii. Dacă societatea utilizează sisteme de prelucrare automată a datelor

are obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma

suporţilor tehnici şi controlul datelor înregistrate în contabilitate.

Registrele de contabilitate se utilizează în concordanţă cu destinaţia lor, într-o

formă care să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor

patrimoniale efectuate.

Atât registrele cât şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în

contabilitate se păstrează în arhiva societăţii, potrivit legii, timp de 10 ani, cu începerea

de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au fost întocmite.

În cazul în care sunt utilizate sisteme de prelucrare automată a datelor,

comerciantul are obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea păstrarea

sub forma suporţilor tehnici şi controlul datelor înregistrate în contabilitate.

În concordanţă cu Codul comercial (art. 30), Legea contabilităţii prevede că

registrele se păstrează de comercianţi timp de 10 ani, adăugând însă ca ele se predau, în

caz de încetare a activităţii, la arhivele statului (art. 30 alin. 3).

4 A se vedea Stanciu D. Cârpeanu, drept comercial român, pag 96-98

Legea nr 31/1990 nu defineşte bilanţul şi nici nu reglementează conţinutul şi

modul lui de întocmire. Pentru aceasta, se va face apel la legea contabilităţii.

Conform art.12 din Legea nr.82/1991, obiectul patrimoniului societăţii îl

constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv a

disponibilităţilor băneşti, titluri de valoare, drepturilor şi obligaţiilor societăţii, precum şi

mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate,

cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de acesta.

Documentul oficial de gestiune îl constituie bilanţul contabil. Acesta trebuie,

conform legii, să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei

financiare şi a rezultatelor obţinute.

Bilanţul contabil se compune din: bilanţ, contul de profit şi pierderi, anexe şi

raportul de gestiuni (art. 27 din Legea nr. 82/1991).

Bilanţul se întemeiază pe bază de inventar, şi, potrivit art.8 din Legea nr. 82/1991,

societatea are obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la începutul

activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării sale, în cazul fuziunii sau

divizării ori încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.

Bilanţul cuprinde două partide: activul şi pasiul. Fiecare înscriere în bilanţ se

numeşte post. Înţelesul contabil al unor posturi este următorul: imobilizările necorporale

sunt cheltuielile de constutuire, de mărire a capitalului social, emisiune de obligaţiuni,

cheltuielile cu cercetarea şi dezvoltarea, concesiuni, brevete, alte drepturi şi valori

similare. Aceste cheltuieli terbuie amortizate într-un termen; imobilizările corporale sunt

bunuri destinate exploatării: terenuri, clădiri, maşini şi utilaje şi altele de acest fel.

Amortizările reprezintă diminuarea valorii activului imobilizărilor, ca urmare a

deprecierii lor prin uzură fizică şi morală sau din alte cauze. Acoperirea pierderii prin noi

bunuri are drept consecinţă o diminuare a beneficiilor.

Provizioanle se constituie pentru a preîntâmpina eventualele pierderi rezultate din

deprecierea imobilizărilor, stocurilor de producţie, a creanţelor. Şi acestea conduc la

diminuarea beneficiilor.

Societatea pe acţiuni este obligată să întocmească bilanţ contabil în următoarele

cazuri:

Anual, la incheierea exerciţiului financiar – 31 decembrie; bilanţ care se va

prezenta în cel mult trei luni în adunarea generală;

În situaţia fuziunii şi divizări, în condiţiile art. 236 şi 239 din Legea nr.

31/1990;

În situaţia lichidării societăţii. Lichidatorii, imediat după intrarea lor în

funcţiune, sunt obligaţi ca împreună cu administratorii societăţii, să facă un inventar şi să

încheie un bilanţ care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului societăţii şi să le

semneze (247 alin.3 din Legea 31/1990);

Bilanţul final întocmit de lichidatori după terminarea lichidării, care arată

partea ce se cuvine fiecărei acţiuni din repartizarea activului societăţii (art. 242 din Legea

31/1990);

În situaţia declanşări procedurii reorganizării judiciare şi falimentului la

cererea debitorului, cererea terbuie însoţită de bilanţ şi de pe registrele contabile curente

(art.21 din Legea 64/1995).

Potrivit legii, la întocmirea bilanţului trebuie respectate următoarele reguli:

posturile înscrise în bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate,

puse de acord cu situaţia reală a elementlor patrimoniale, stabilite pe baza inventarului;

neadmiterea compensărilor între conturile ce se înscriu în bilanţ şi, respectiv,

între veniturile şi cheltuielile din contul de profit şi pierderi;

la întocmirea bilanţului terbuie respectată regula fixităţii capitalului social.

Aceasta înseamnă că, în bilanţ, capitalul social etse înscris în pasiv. Tot la pasiv se înscrie

şi rezerva legală, iar aceste două posturi nu pot fi modificate decât ca urmare a

modificării capitalului social prin hotărârea adunării generale extraordinare. Aceste două

posturi au corespondent la activ, într-un post de profit şi pierderi, cu obligaţia menţinerii

capitalului social.

Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi se vor întocmi în condiţiile

prevăzute de lege, prin grija administratorilor. Aceştia sunt obligaţi să prezinte cenzorilor,

cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, bilanţul

exerciţiului financiar precedent, cuc contul de profit şi pierderi, însoţit de raportul lor de

activitate şi de documentele justificative.

Conform cu art. 179 din Legea nr.31/1990, bilanţul contabil şi contul de profit şi

pierderi rămâne la sediul societăţii şi la cel al sucursalelor, în cele 15 zile care preced

întâlnirea adunării generale, împreună cu raportul administratorilor şi cel al cenzorilor,

pentru a putea fi consultate de acţionari.

În virtutea dreptului lor de informare, acţionarii vor putea cere, pe cheltuiala lor,

copii de pe aceste documente.

După ţinerea adunării generale ordinare, administratorii au obligaţia ca, în termen

de 15 zile de la data acesteia, să depună o copie de pe bilanţul contabil, însoţită de contul

de profit şi pierderi, la administraţia financiară. Le vor anexa raportul lor, raportul

cenzorilor şi procesul verbal al adunării generale.

Procedura instituită de art. 180 prevede, în continuare, depunerea unui exemplar

al bilanţului contabil, vizat de administraţia financiară, împreună cu celalte documente

menţionate, la Oficiul registrului comerţului.

Bilanţul contabil anual se păstrează timp de 50 de ani (art. 30 din Legea nr.

82/1991).

Pentru societăţile comerciale care au o cifră de afaceri anuală de peste 100

miliarde lei se va publica, prin grija Oficiului registrului comerţului dar pe cheltuiala

societăţii, un anuntând în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, prin care se

confirmă depunerea acestor documente.

Bilanţul contabil aprobat de adunarea generală nu constituie un impediment în

exercitarea acţiunii înrăspundere împotriva administratorilor, directorilor sau cenzorilor.

Nerespectarea dispoziţiilor legale privind organizarea şi ţinerea contabilităţii

atrage răspunderea civilă, contrvenţională sau penală a administratorului. Pentru

neţinerea contabilităţii în condiţiile legii, răspund , desigur, şi persoanele de specialitate:

contabilii, iar, în anumite situaţii, directorii şi cenzorii.

Sancţiunile contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind

organizarea şi conducerea contabilităţii, sunt prevăzute în Legea nr. 82/1991 – legea

contabilităţii. Constituie contravenţiila legea contabilităţii: deţinerea de valori materiale şi

băneşti sub orice formă şi cu orice titlu, precum şi existenţa oricăror drepturi şi obligaţii

patrimoniale fără a fi înregistrate în contabilitate; primirea şi eliberarea din depozite a

bunurilor de orice fel, fără documente justificative de intrare-ieşire; neîntocmirea

balanţelor de verificare şi nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice

cu privire la: utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate; arhivare şi păstrarea

documentelor justificative şi a documentelor contabile precum şi reconstituirea

documentelor pierdute, sustrase sau distruse, efectuarea inventarierii patrimoniului,

întocmirea, verificarea şi depunerea bilanţului contabil (art. 38-39 din Legea nr.

82/1991).

Constituie infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte, conform legii,

efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a

înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor,

cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanţul

contabil (art. 40 din Legea nr. 82/1991). Potrivit art. 256 din Legea nr.31/1990, se

pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani, administratorii şi directorii care prezintă cu

rea credinţă acţionarilor un bilanţ contabil inexact sau date inexacte asupra condiţiilor

economice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei reale. Bancruta frauduloasă,

constând în: falsificarea, sustragerea şi distrugerea evidenţelor societăţii sau ascunderea

unei părţi din activul societăţii; înfăţişarea de datorii neexistente sau prezentarea în

registrul societăţii, în alt act sau în bilanţ a unor sume nedatorate, fiecare din aceste fapte

fiind săvârsite în vederea diminuării aparente a valorilor activelor, se pedepseşte cu

închisoarea de la 3 la 12 ani (art. 276 din Legea nr. 31/1990).

2.2 Prezentarea generală a societăţii

În decembrie 1995 la fabrica Chimică numărul 2 Iaşi, actualmente societatea

comercială “Antibiotice”, se obţinea prima şarjă de penicilină românească. De atunci şi

până acum au fost produse la Iasi zeci de milioane de tone de medicamente de cele mai

diverse tipuri. Cu o cifră de afacerri ce a crescut constant în ultimii ani, estimată anul

acesta la aproximativ 30 de milioane de dolari, “Antibiotice” este situată pe locul doi,

după “Sicomed” Bucureşti ca producţie şi cotă de piaţă, la egalitate cu “Terapia” din Cluj

Napoca. Comform unei cercetări de piaţă realizate de ING Barings, “Antibiotice” deţinea

anul trecut o cotă de piaţă de 5% raportată în unităţi valorice şi de 14% raportată în

unităţi fizice. Tendinţa pentru anul 2003 menţionată de ING era crescătoare în cazul

societăţii îeşene. Din totalul producţiei de anul trecut, 20% a mers la export.

“Antibiotice” a adus anul trecut în Iaşi valută în Iaşi valută în valoare de 5,6 milioane de

dolari iar anul acesta se estimează ca cifra să crească la 6 milioane de dolari.

La ora actuală capitalul social al fabricii de medicamente se ridică la peste 344

miliarde de lei divizat în 344.181.550 cu o valoare nominală de 1000 de lei. Societatea

este listată la categoria I a Bursei de Valori încă din anul 1999 şi are o capitalizare

bursieră 5,7 milioane de dolari. Acţiunile Antibiotice sunt în general acţiuni căutate pe

piaţă, volunul mediu zilnic tranzacţionat fiind în valoare de 185 milioane de lei. Preţul

mediu al unei acţiuni Antibiotice a fost în primul semestru al acestui an de 2.296 de lei.

Acţionarul majoritar al fabricii de medicamente este la ora aceasta APAPS-ul, care deţine

peste 53% din capitalul social, capital scos la privatizare prin metoda negocierii pe bază

de oferte. Acţionarul fabricii este foarte fragmentat, în afara de APAPS mai existând încă

63.632 de acţionari care deţin pachete destul de mici. Spre exemplu, al doilea acţionar în

ordinea importanţei după APAPS deţine un pachet de 7,2% din acţiuni.

În ultimii ani, societatea a făcut investiţii de peste 15 milioane de dolari, lucru

care i-a permis să rămână una dintre cele mai atrctive din domeniul farmaceutic. În acest

domeniu, competiţia este foarte ură iar în vest, companiile farmaceutice investesc anual

sume cu multe zerouri în coadă pentru a câştiga o felie cât mai mare din piaţă. Prin

investiţiile făcute, societatea a putut să înregistreze pe de o parte o creştere a

competivităţii medicamentelor sale pe piaţa internă şi externă iar pe de altă parte o

creştere a eficienţei, rentabilităţii şi profitabilităţii afacerii. Prin certificatele de Bună

Practică (GMP), 75% din producţia societăţii răspunde standardelor internaţionale privind

calitatea. Pentru perioada 2003-2005 sunt prevăzute investiţii importante, o parte din

fonduri proprii o parte din fondurile atrase. Acestea vor avea drept consecinţă

consolidarea poziţiei competitive şi vor atrge o creştere a profitului.

Puncte forte5:

Este singurul producător român de antibiotice obţinute prin procese de

biosinteză şi semisinteză

Este cel mai mare producător român de medicamente de uz veterinar

5 Sursa – Pharmaceutical sector1Q Rreview, SG România, în numărul din 9 mai 2001

Deţine poziţia de lider (peste 80%) pe piaţa internă de pulberi pentru soluţii şi

suspensii sterile injectabile

Este al doilea mare producător de medicamente din România după Sicomed

Bucureşti

Este lider pe piaţa internă pentru unguente şi supozitoare

Este singurul producător naţional de medicamente care garantează calitatea

produselor sale conform standardelor GMP pentru 75% din producţie

Deţine o poziţie dominantă pe piaţa bursieră

*Structura acţionariatului

Nume Ţara Procent

APAPS România 53,01

Broadhurst Investments Limited The Romanian Investment Cipru 7.21

Company Cyprus8* Cipru 6,18

Pictet & Cie London Elveţia 3,53

S I F Oltenia România 3,12

Trace Offshore Global Opportunities Fund Irlanda 1,99

Bank Austria Ag Austria 1,09

Societe Generale (România) Fund Ltd Franţa 0,93

S I F Muntenia România 0,70

*Obiectul principal de activitate îl constituie fabricarea următoarelor produse şi grupe

de produse:

Produse obţinute prin procese de biosenteză: penicilina G, streptomicina,

nistatina, vitamina B12;

Produse de semisinteză, derivate şi extracte din plante: A6AP (acid 6-

aminopenicilanic), ampicilina, oxacilina, bezantin penicilina, propionil-eritromicina,

sedinstant, ticiverol;

Produse injectabile (pulberi şi soluţii) în flacoane;

Produse orale: capsule, comprimate, pulberi pentru suspensii de uz pediatric,

soluţii orale;

Produse de uz extern: unguente, crème, geluri, geluri, supozitoare;

Producerea de energie termică: 120 t/h;

Producerea de aer comprimat: 180.000 Nmc/h;

Producerea de energie electrică: 6 Mwh;

Transporturi interne şi externe cu mijloace auto proprii;

Prestări servicii.

*Poziţia pe piaţă

Piaţa internă

În decursul activităţii sale, S.C. Antibiotice S.A. Iaşi a reuşit să:

- Devină singurul producător din România de antibiotice obţinute prin procese

de biosinteză şi semisinteză;

- Devină cel mai mare producător din România de medicamente de uz veterinar;

- deţină poziţie de monopol (75%) pe piaţă internă pentru pulbere sterile de

injectabile.

Beneficiind de o tradiţie de 45 de ani ani în producerea de antiinfecţioase de uz

sistematic – 53% din producţia realizată – firma şi-a extins portofoliul prin asimilarea

unor produse destinate afecţiunilor cu incidenţă crescută (antiacide – antiulceroase şi, mai

recent, antihipertensive).

Pe piaţa internă structura vânzărilor se prezintă ca în figura 3.

Preocupare permanentă a firmei este de a identifica noi oportunutăţi de afaceri în

America de Nord, Asia, Africa de Nord, de a menţine şi dezvolta pieţele tradiţionale din

Europa. În acest context, a fost continuat procesul de înregistrare a produselor firmei în

ţări ca Tunisia, Republica Moldova şi Armenia, în conformitate cu standardele

internaţionale.

Societatea ANTIBIOTICE caută să devină de prim rang pe piaţa internaţională de

medicamente, aceasta observându-se din figura 5

2.3 Structura tehnică şi funcţională

S.C. Antibiotice S.A. prezintă o structură organizatorică de tip funcţional .

Această structură organizatorică a firmei se compune din două mari părţi:

- structura functională sau de gestiune şi de conducere;

- structura de producţie sau operaţională (figura 6).

Structura organizatorica a firmei {

Managementul (superior, mediu,

inferior)

} Structura functionala sau

de gestiune şi conducere

Gestiunea (activitati specializate

pe functiuni sau compartimente

functionale)

Figura 5.Structura exportului - 2001 pe tari

86%

7%2%2%2%1%

Germania

Anglia

Olanda

Elvetia

Altele

Taiwan

Compartimente operationale

(executie de produse, lucrari şi

servicii)

} Structura de productie sau

operationala

Figura 6.Structura organizatorica a firmei

Structura funcţională sau de gestiune şi de conducere cuprinde ansamblul cadrelor

de conducere, persoanelor de execuţie din domeniul gestiunii, compartimentelor

funcţionale de gestiune (servicii, birouri), cu caracter tehnic, economic, administrativ,

modul de costituire şi grupare a acestora, precum şi relaţiile dintre ele, astfel stabilite

încât să asigure desfăşurarea în cât mai bune condiţii a procesului managerial şi a

proceselor de execuţie din domeniul gestiunii şi al producţiei propriu-zise.

Structura de producţie sau operaţională uprinde ansamblul persoanelor,

compartimentelor operaţionale şi relaţiilor organizaţionale, alcătuite cu scopul realizării

directe a obiectului care constituie profilul de activitate al intreprinderii.

În cadrul S.C. Antibiotice S.A. această structură organizatorică ia forma

atelierelor, laboratoarelor, secţiilor, serviciilor, birourilor etc.

Compartimentele sunt operaţionale şi funcţionale, în funcţie de obiectivele

atribuite, de sarcinile realizate, de componentel şi responsabilităţile circumscrise şi de

modul de exercitare a lor.

Compartimentele operaţionale se caracterizează prin faptul că fabrică produse,

părţi de produse (secţiile de producţie) sau furnizează servicii, produse (secţiile de

aprovizionare, desfacere, transport, etc.).

Compartimentele funcţionale se caracterizează prin faptul că pregătesc deciziile

pentru managementul superior şi mediu al intreprinderii şi acordă asistenţă de specialitate

tehnică, managerială, de marketing, economică, organizatorică, etc., atât

compartimentelor operaţionale, cât şi celor tehnice, cât şi lor însăşî.

Activitatea lor se concretizează în studii, alternative decizionale, situaţii

informaţionale, îndrumări, sugestii.

Având în vedere că S.C. Antibiotice S.A. este implicată într-un amplu proces de

modernizare, tendinţa este de creştere a importanţei şi dimensiunii compartimentelor

funcţionale (management, marketing, organizare, concepţie tehnică ş.a.). concret se

manifestă şi tendinţa de diminuare a mărimiicompartimentelor operaţionale, consecinţă a

creşterii gradului de automatizare a utilajelor, a informatizării proceselor manageriale etc.

Nivelul ierarhic –o altă componentă principală a structurii organizatorice– este

format din totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate pe aceeaşi distanţă ierarhică

de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Astfel, managerul economic este situat pe al patrulea nivel ierarhic, precedentele

fiind: AGA, Consiliul de administraţie, managerul general.

În ceea ce priveşte structura tehnică a S.C. Antibiotice S.A.., aceasta este axată pe

producţia de masă şi de serie mare, fabricaţia este organizată, în general, pe linii

tehnologice în flux, fiecare linie reprezintă o verigă a procesului tehnologic necesar

fabricării produsului finit. În aceste condiţii, ritmicitatea fabricaţiei depinde de modul în

care se stabileşte şi se realizează programul de producţie al liniilor tehnologice.

În condiţiile producţiei de masă şi de serie mare există o mare diversitate de forme

specifice de organizare a fabricaţiei în flux pe linii tehnologice. Clasificare formelor de

organizare a producţiei în flux pe linii tehnologice este prezentată în figura 7.

La stabilirea programelor de producţie al fiecărei linii tehnologice trebuie să se

aibă în vedere forma de specializare a secţiilor care este de două tipuri: specializarea

tehnologică şi specializarea pe produse.

Figura 7.Forme de organizare a producţiei în flux pe linii tehnologice

Ţinând seama de aceste două forme de specializare a secţiilor, există două metode

de elaborare a programului de producţie al unei linii tehnologice:

- “metoda în lanţ”

- “metoda specificaţiilor de secţie”

Metoda în lanţ se aplică secţiilor care au o specializare tehnologică, ele fiind

dependente una de alta ca furnizoare şi beneficiare. Calculele pentru elaborarea

programului de producţie se efectuează succesiv pornind de la secţia finală către secţiile

pregătitoare (figura 8).

Figura 8.Program de producţie

Metoda specificaţiilor de secţie se aplică în cazul secţiilor specializate pe produse,

însă nu se exclude posibilitatea utilizării metodei în lanţ şi pentru aceste secţii.

Potrivit acestei metode, programele de producţie ale liniilor se stabilesc simultan

pe întreaga secţie pe baza specificaţiilor privind numărul de direcţie de acelaşi fel care

intră în componenţa unui produs finit. Pe baza acestor specificaţii şi a programului de

producţie al produsului finit se stabilesc programe de producţie în profilul fiecărei linii

tehnologice.

2.4 Organizarea compartimentului financiar-contabil şi relaţiile

acestuia cu celelalte compartimente

Contabilitatea agenţilor economici din România este organizată în dublul circuit.

Informaţiile publicate terţilor, utilizate şi de agentul economic sunt furnizate de

contabilitatea financiară, iar informaţiile confidenţiale, utilizate numai de agentul

economic, sunt furnizate de contabilitatea de gestiune6.

Contabilitatea financiară, numită şi generală are ca obiect înregistrarea tuturor

operaţiilor care afectează patrimoniul întreprinderii spre a dtermina rezultatul financiar al

acesteia.

Faptul că obiectul său este omogen, fără diferenţe apreciabile de la o unitate la

alta, face ca, în practică, contabilitatea financiară să fie unitară şi în acelaşi timp

obligatorie.

Ea prezintă un interes major pentru stat, care vrea să controleze aplicarea

metodelor de evaluare a diferitelor elemente ale patrimoniului şi stabilirea rezultatelor ce

formează baza de determinare a impozitelor pretinse de fisc.

Contabilitatea financiară prezintă următoarele caracteristici:

Se realizează după o schemă normalizată, respectiv unificată, impusă de către

autorităţile fiscale şi de cerinţele de control ale statului;

Este organizată în vederea prezentării patrimoniului organismelor şi

persoanelor externe;

Prezintă patrimoniul unităţilor într-o viziune globală, propunându-şi

furnizarea unor informaţii de detaliere;

Din raţiuni juridice şi fiscale, rezultatele financiare au în vedere, de regulă, un

ciclu de un an, numit exerciţiu financiar.

Contabilitatea financiară are şi anumite limite şi anume:

Nu permite decât comparări în timp şi în spaţiu (între întreprinderi) ale

rezultatului global şi ale bilanţului contabil;

Rezultatul global, calculat provizori lunar şi definitiv anual, nu este suficient

pentru a conduce bine gestiunea unităţii;

Nu permite cunoaşterea contribuţiei fiecărui sector de activitate la rezultatele

financiare ale agentului economic.

Aceste limite ale contabilităţii sunt suplinite de contabilitatea de gestiune.

Contabilitatea financiară este unul din centrii nervoşi ai agentului economic al cărei rol

este de a dirija şi regla relaţiile economice interne şi externe ale acestuia.

6 Feleagă N., Ionaşcu I., Contabilitate financiară, Editura Economică, vol 1, Bucureşti, p. 13

Pe plan intern, contabilitatea financiară este instrumentul de informare cu privire

la gestiunea financiară a patrimoniului întreprinderii.

Pe plan extern , contabilitatea financiară este instrumentul care permite

informarea terţilor, inclusiv a statului, despre rezultatele financiare ale unităţii.

Contabilitatea financiară nu este numai un sistem de colectare a informaţiilor

exprimate în cifre. Ea este un instrument de analiză şi de sinteză realizând astfel un

control al eficienţei gestiunii economice.

Contabilitatea financiară facilitează alegerea variantelor posibile de dezvoltare a

unităţilor şi de creştere a profitului, dar ea nu va ofeir niciodată o decizie gata realizată.

Informaţiile pe care le furnizează sunt supuse analizei economice în urma căreia

conducerea unităţii adoptă decizii pertinente.

Contabilitatea de gestiune poate fi definită şi contabilitate managerială sau

contabilitate internă. Conducerea ei nu este , în general, obligatorie pentru agentul

economic, dar este utilă, fiind considerată în fapt contabilitatea activităţii de producţie.

Caracteristicile contabilităţii de gestiune pot fi formulate astfel:

au ca obiect gestiunea internă a patrimoniului şi oferă un evantai de soluţii

pentru gestionarea corectă a unităţii;

este o contabilitate “suplă”, adică adaptabilă la toţi agenţii economici, oricare

ar fi mărimea, activitatea şi structura lor;

este condusă cu o periodicitate variabilă, adesea legată de ciclul de exploatare;

acoperă insuficienţele contabilităţii financiare în materie de gestiune internă a

unităţii.

Operaţiile înregistrate în contebilitatea de gestiune se împart în două categorii:

operaţii preluate din contabilitatea financiară, cum sunt cheltuielile de

exploatare şi venituri de exploatare. Ele se înregistrează în contabilitatea financiară,

într-o formă generalizată, şi sunt reluate în contabilitatea de gestiune într-o formă

detaliată şi într-o altă grupare;

operatii înregistrate exclusiv în mod exclusiv în contabilitatea de gestiune,

care se referă la transformările ce au loc în cadrul procesului de exploatare.

În cadrul S.C. Antibiotice S.A. funcţia financiar-contabilă este asigurată de

Direcţia financiar-contabilă care cuprinde:

- Compartimentul Financiar;

- Compartimentul Contabilitate;

- Compartimentul Analiză Economică;

- Compartimentul de Informatică;

Compartimentul de analiză economică (eficienţă, costuri şi indicatori) asigură

îndeplinirea sarcinilor ce revin societăţii comerciale în stabilirea indicatorilor de eficienţă

economică, preţurilor, tarifelor şi costurilor pentru produsele în fabricaţie, produse noi,

prestări servicii etc., efectuează de punerea în valoare ca maximă eficienţă a resurselor

materiale şi umane de care aceasta dispune, de elaborarea programelor de măsuri vizând

îndeplinirea indicatorilor de eficienţă aprobaţi, rentabilitatea produselor prin diminuarea

costurilor de fabricaţie, introducerea în fabricaţie numai a produselor noi care se

dovedesc a fi fiabile şi solicitate pe piaţă.

În realizarea atribuţiilor lor ce-i revin, colaborează cu compartimentele tehnico-

economice şi subunităţile de producţie ale societăţii comerciale şi alte organe ierarhic

superioare cu sarcini de coordonare şi aprobare în domeniile specifice de activitate.

Compartimentul contabilitate (evidenţă patrimoniu-bilanţ) este instrumentul care

asigură societăţii comerciale cunoaşterea şi controlul patrimoniului şi al rezultatelor

economice obţinute.

Obiectul contabilităţii patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească

a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv: solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte

bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti, titluri de valoare, drepturile şi

obligaţiile societăţii comerciale precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma

operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de

aceasta.

Societatea comercială utilizează sisteme de prelucrare automată a datelor şi are

obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocare, păstrarea sub forma

suporţilor tehnici şi controlul datelor înregistrate şi contabilitate, unităţile de informatică

purtând răspunderea prelucrării cu exactitate şi realizarea datelor pe care le transmit

pentru prelucrare.

Societatea comercială este obligată să întocmească bilanţul contabil anual, iar în

cazul în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social, Ministerul Economiei şi

Finanţelor poate stabili întocmirea şi depunerea bilanţurilor contabile şi la alte perioade

decât cele anuale.

Compartimentul evidenţă patrimoniu-bilanţ (contabilitate) este constituit şi îşi

desfaşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 123/ 1991, fiind subordonat

şi condus de directorul economic al societăţii, care răspunde cu personalul din subordine

deţinerea contabilităţii potrivit Legii 123/1991 şi altor acte normative în completarea

acesteia.

Compartimentul Evidenţă patrimoniu-bilanţ (contabilitate), exercită şi poartă

răspunderea pentru îndeplinirea atribuţiilor din Regulamentul de organizare şi

funcţionare, Legea 123/1991 şi alte prevederi ulterioare.

Compartimentul financiar (operaţiuni virament-buget) asigură îndeplinirea

sarcinilor ce revin societăţii comerciale din domeniul planificării şi urmăririi indicatorilor

financiari, finanţarea investiţiilor, cercetării ştiinţifice, comerţului exterior, decontări prin

numerar şi virament, exercitarea obligaţiilor faţă de bugetul statului.

În activitatea sa, întocmeşte proiectul programului financiar şi urmăreşte după

aprobare, îndeplinirea indicatorilor cuprinşi în aceasta, efectuează calcule de

fundamentare a indicatorilor financiari, de determinare a fondurilor financiare necesare

desfăşurării ritmice a producţiei şi gospodărirea acestora în condiţii de eficienţă maximă.

În realizarea atribuţiilor ce-i revin, colaborează cu organele bancare teritoriale şi

cu celelalte compartimente tehnico-economice ale societăţii comerciale.

Compartimentul – operaţiuni virament-buget – are ca atribuţii şi răspunderi în

următoarele domenii:

1. planificare financiară;

2. urmărirea indicatorilor financiari;

3. decontări prin virament şi numerar;

4. finanţarea investiţiilor, cercetări ştiinţifice şi comerţului exterior.

CAPITOLUL 3

Analiza rentabilităţii şi riscurilor întreprinderii pe baza contului

de profit şi pierdere

3.1. Prezentarea contului de profit şi pierdere

Bilantul, desi prezinta marimea rezultatului global, in structura sa, nu explica si

provenienta acestuia sau cauzele care l-au generat. Pentru exprimarea modului de formare

a rezultatului si extragerea de concluzii privitoare la performantele activitatii

intreprinderii se foloseste contul de rezultate (de profit si pierdere).

Rezultatul exercitiului, profit sau pierdere se obtine prin compararea veniturilor si

cheltuielilor astfel: Venituri - Cheltuieli = Rezultat.

Rezultatul poate fi determinat si prin compararea marimii capitalurilor proprii de

la sfarsitul si inceputul exercitiului:

Rezultatul = Capitalurile proprii - Capitalurile proprii

la sfarsitul exercitiului la inceputul exercitiului

Corelatia directa intre bilant si contul de rezultate poate fi formulata astfel:

Variatia capitalurilor = Rezultat = Venituri-Cheltuieli

proprii ale exercitiului (bilant si cont de rezultate) (cont de profit si pierdere)

(bilant)

Informatiile reflectate de contul de profit si pierdere se grupeaza in functie de

natura activitatilor desfasurate de unitate intr-o anumita perioada de gestiune. Sunt

considerate operatiuni curente (de exploatare) acele operatiuni care concura la realizarea

obiectului principal de activitate al intreprinderii, avand un caracter repetitiv si obisnuit.

Alaturi si in sprijinul operatiilor curente, agentul economic desfasoara o activitate

financiara, dar si actiuni cu caracter extraordinar.

In functie de momentul de stabilire a rezultatului financiar, modelul de calcul al

acestuia poate fi:

R = PGPV – CPG, unde R = rezultatul economico-financiar (profit/pierdere);

PGPV = productia globala exprimata in preturi de vanzare;

CPG = costul productiei globale.

Se utilizeaza in momentul productiei, fiind luata in calcul intreaga productie,

inclusiv cea stocata si nevanduta, ceea ce contravine principiului prudentei. Un alt

dezavantaj al acestei metode il constituie si abaterea rezultatului efectiv fata de cel

predeterminat datorita oscilatiilor inflationiste ale preturilor de vanzare. Des folosita in

secolul trecut, aceasta modalitate de exprimare a rezultatului se aplica astazi doar in cazul

productiei contractate, cu ciclu lung de fabricatie.

R = PM – CPM, unde PM = productia marfa vanduta exprimata in preturi de

vanzare;

CPM = costul productiei marfa.

Aceasta metoda este specifica contabilitatii anglo-saxone si se aplica in momentul

vanzarii.

R = PMVI – CPMVI, unde PMVI = productia marfa vanduta si incasata;

CPMVI = costul productiei marfa vanduta si incasata.

Aceasta metoda se aplica in momentul incasarii marfurilor vandute si a fost

specifica practicii contabile din fostele tari comuniste.

Alte momente in care se poate realiza contabilizarea rezultatului sunt:

momentul lansarii comenzii de productie;

momentul cumpararii elementelor destinate fabricatiei;

pe masura avansarii in procesul de productie;

momentul facturarii;

momentul expirarii perioadei de garantie acordate pentru bunurile livrate.

In practica contabila internationala se foloseste pentru determinarea rezultatului

finaciar relatia: R = CPS + PMVI – CPS, unde CPS = costul productiei stocate.

Prezentarea contului de profit si pierdere se poate realiza prin combinarea a doua

criterii:

forma de prezentare, care poate fi orizontala (sub forma de cont) sau verticala (sub

forma de lista);

modalitatea de structurare a posturilor de venituri si cheltuieli, care se poate realiza

fie dupa natura si continutul lor economic, fie dupa destinatie (dupa functiile

intreprinderii).

Reglemetarile legale contabile din Romania adopta un model al contului de

rezultate sub forma de lista, cu structurarea veniturilor si cheltuielilor dupa natura si

continutul lor economic si care sa contina informatii referitoare la cifra de afaceri,

rezultatul exercitiului etc.

Principalele structuri din contul de rezultate sunt:

Veniturile din exploatare, obtinute din desfasurarea activitatii de baza a

intreprinderii, concretizate in:

- veniturile din vanzarea marfurilor-exprima pretul de vanzare

(exclusiv TVA) al bunurilor achizitionate de la terti si revandute in

aceeasi stare sau pretul de vanzare al bunurilor obtinute din

procesul de exploatare si vandute prin magazinele proprii de

desfacere.

- productia vanduta-reflecta pretul de vanzare (exclusiv TVA) al

produselor finite, semifabricatelor, produselor reziduale, veniturile

din chirii, redevente, locatii de gestiune si activitati diverse

facturate.

- cifra de afaceri-obtinuta prin insumarea veniturilor din vanzarea

marfurilor cu productia vanduta.

- veniturile din productia stocata-reprezinta modificarile intre

valoarea la cost de productie efectiv a stocurilor produse si

productia in curs de la finele perioadei, si valoarea stocurilor

initiale de produse si productie in curs, neluand in considerare

provizioanele constituite pentru aceste stocuri.

- veniturile din productia de imobilizari-exprima valoarea

imobilizarilor corporale si necorporale realizate in regie proprie, la

costurile efective de productie.

- productia exercitiului-se obtine prin insumarea productiei vandute,

a veniturilor din productia stocata si a veniturilor din productia de

imobilizari.

- veniturile din subventii de exploatare.

- alte venituri din exploatare-se refera la recuperarile de creante de la

clienti si debitori diversi, precum si la alte venituri de exploatare ce

nu au fost avute in vedere anterior.

- veniturile din provizioane privind activitatea de exploatare-exprima

veniturile din reluari (anulari, diminuari sau consumari) de

provizioane pentru riscuri si cheltuieli, pentru deprecieri etc.

Cheltuielile pentru exploatare-reprezinta eforturile interprinderii pentru realizarea

activitatii de baza pentru obtinerea veniturilor. Ele se concretizeaza in :

- cheltuielile privind marfurile-reflecta costul de achizitie al

marfurilor vandute in cursul exercitiului.

- cheltuielile cu materiile prime.

- Cheltuielile cu materii consumabile.

- Cheltuielile cu energia si apa.

- Alte cheltuieli materiale.

- Totalul cheltuielilor materiale-cumuleaza toate posturile prezentate

mai sus, mai putin cheltuielile privind marfurile.

- Cheltuielile cu lucrari si servicii executate de terti-are in vedere

cheltuielile cu intretinerea si reparatii, redevente, locatii de gestiune

si chirii, prime de asigurare studii si cercetari etc.

- Cheltuielile cu impozite, taxe si varsaminte asimilate.

- Cheltuielile cu remuneratiile personalului.

- Cheltuielile privind asigurarile si protectia sociala.

- Cheltuielile cu personalul-total.

- Alte cheltuieli de exploatare.

- Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele.

Rezultatul din exploatare-se calculeaza prin diferenta dintre veniturile de exploatare

si cheltielile din exploatare.

Veniturile financiare-reprezinta remunerarea capitalului propriu investit in activitatea

altor firme, fiind structurate in:

- Venituri din participatii, alte imobilizari financiare si creante

imobilizate-reprezinta sumele incasate sau de incasat sub forma de

dividente sau dobanzi pentru investitiile pe termen lung efectuate.

- Venituri di titluri de plasament-reflecta diferentele aparute in

momentul vanzarii titlurilor de plasament intre pretul de cesiune al

acestora si valoarea lor contabila.

- Venituri din diferente de curs valutar-evidentiaza diferentele

favorabile din incasarea creantelor in devize sau plata datoriilor in

valuta.

- Venituri din dobanzi-se refera la dobanzile incasate sau de incasat

pentru imprumuturile acordate pe termen scurt, pentru titlurile de

plasament detinute si pentru disponibilitatile din conturile bancare.

- Alte venituri financiare-exprima veniturile realizate din sconturile

obtinute de la furnizori, precum si alte venituri de natura financiara

care nu au fost mentionate anterior.

- Veniturile din provizioane.

Cheltuielile financiare-reprezinta costul capitalului imprumutat pe termen lung,

pierderile care apar ca urmare a imposibilitatii de recuperare totala sau partiala a

investitiilor efectuate si contine urmatoarele elemente:

- Pierderile din creante legate de participatii-evidentiaza sumele

investite in activitatea unitatilor la care se detin participatii, care nu

mai pot fi recuperate din diferite cauze, inclusiv dobanzile aferente.

- Cheltuielile privind titlurile de plasament cedate-reflecta diferentele

nefavorabile care apar la vanzarea titlurilor de plasament.

- Cheltuielile din diferentele de curs valutar-evidentiaza diferentele

nefavorabile de curs valutar consattate cu ocazia creantelor si

datoriilor in devize si diferentele nefavorabile de curs aferente

disponibilitatilor in valuta.

- Cheltuielile privind dobanzile-exprima dobanzile aferente

imprumuturilor primite de la terti.

- Alte cheltuieli financiare-includ cheltuielile ocazionate de

sconturile acordate clientilor si alte cheltuieli financiare care nu au

fost avute in vedere anterior.

- Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele-apar ca urmare a

constituirii sau suplimentarii diferitelor provizioane.

Rezultatul financiar-reprezinta diferenta dintre totalul veniturilor financiare si totalul

cheltuielilor financiare.

Rezultatul curent al exercitiului-reprezinta diferenta intre totalul veniturilor curente

sitotalul cheltuielilor curente sau suma intre rezultatul din exploatare si cel financiar.

Venituri extraordinare-sunt generate de operatiuni care nu au un caracter normal

nefiind generate de activitatea curenta. Acest post se refera la:

- Venituri din operatii de gestiune- privesc activitatea de exploatare a

interprinderii dar au un caracter extrordinar: intrari de valori cu titlu

gratuit, drepturi de personal neridicate si prescrise, dezpagubiri si

penalitati primite etc.

- Venituri din operatii de capital-sunt reprezenatate de: pretul de

vanzare al elementelor de activ imobilizat

(exclusiv TVA), cotele parti din subventii pentru investitii virate la

rezultatul exercitiului, alte venituri extraordinare din operatii de

capital.

Cheltuielile extraordinare-au in vedere cheltuielile generate de operatiunile de natura

extraordinara care au loc in activitatea unei interprinderi. Pot fi structurate in:

- Cheltuieli din operatii de gestiune: amenzi, penalitati, platite sau de

achitat, donatii acordate etc.

- Cheltuieli din operatii de capital: valoarea neamortizata a

imobilizarilor vandute sau distruse.

Rezultatul extraordinar-este diferenta dintre veniturile extraordinare si cheltuielile

extraordinare.

Rezultatul brut al exercitiului-se calculeaza ca diferenta intre veniturile totale (de

exploatare, financiare si extraordinare) si cheltuielile totale (de exploatare, financiare

si extraordinare) .

Impozitul pe profit-determinat prin aplicarea cotei de 25% asupra bazei impozabile.

Rezultatul net-se determina prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut al

exercitiului.

3.2. Analiza performanţelor economico-financiare ale întreprinderii, pe

baza contului de profit şi pierdere

Starea de performanţă economico-financiară a unei întreprinderi constituie o

problema deosebit de importanta în general şi cu atât mai stringentă pentru întreprinderile

româneşti aflate într-o anumita penurie de capital şi de lichiditati.

De starea de performanta economico-financiară pe care o realizeaza la un moment

dat o întreprindere este interesata insasi firma în cauza, pentru a putea analiza cauzele

generatoare ale unor slabe performanţe şi de a întreprinde masurile necesare pentru a iesi

din aceasta stare, eliminand în acest fel posibilitatea falimentului.

Analiza orientata spre studiul performanţelor economico-financiare ale

întreprinderii, evolutia şi perspectivele acestora furnizeaza informatii utile managerilor,

dar şi partenerilor externi interesat de rezultatele viitoare ale întreprinderii. Cunoasterea

capacitatii beneficiare a întreprinderii, prezenta sau viitoare, serveste şi detinatorilor de

valori mobiliare sau potentialilor investitori, deoarece garanteaza distribuirea

dividendelor şi realizarea plus valorilor de capital.

Pentru realizarea obiectivelor sale, întreprinderea consuma resurse materiale,

financiare şi umane, a caror utilizare implica un cost. Analiza isi propune sa determine

modul în care au fost utilizate respectivele resurse, în scopul justificarii costurilor pe care

le-au ocazionat.

Desfasurarea oricarei activitati degaja, inevitabil, resursele care asigura finanţarea

cresterii sale şi rambursarea în viitor a datoriilor contractate. În acest sens, analiza se

indreapta catre evaluarea aptitudinii întreprinderii de a genera surplusuri monetare care ii

garanteaza echilibrul financiar şi dezvoltarea.

Starea de performanta economico-financiară poate fi considerata un element –

cheie urmarit de orice potential sau real creditor. Creditorii pot bloca orice acces al

întreprinderii la finanţare, ia în situatii deosebite pot chiar sa ceara declararea

falimentului, atunci cand starea de performanta financiară este considerata ca fiind total

necorespunzatoare.

3.2.1. Analiza pe verticala a contului de profit şi de pierdere

Analiza pe verticala a contului de profit şi pierdere isi propune sa studieze

impactul succesiv al rezultatelor de exploatare, financiare şi extraordinare asupra

rezultatului final al societatii şi de a evidentia eventualele cauze care au determinat ori au

limitat succesul societatii.

Analize pe verticala a conturilor de profit şi pierdere ne permite sa facem cateva

aprecieri cu privire la impactul succesiv al acestor trei rezultate asupra rezultatului final

al societatii şi, respecti, cu privire la compozitia rezultatului net al acesteia.

Se observa ca rezultatul de exploatare, ca expresie a activitatii de productie şi

comercializare a S.C. Antibiotice S.A., are pondere seminficativa în primele exercitii

supuse analizei (de 329,54% în 2000, respectiv de 394,13% în 2001), pentru ca apoi,

gradul de acoperire a rezultatului net de catre rezultatul de exploatare sa fie de 260,62%

în anul 2002. În fiecare din perioadele analizate, rezultatul din exploatare exercita o

influenta favorabila asupra formarii rezultatului net, deoarece el este rezultatul favorabil

(profitul) al ajustarilor dintre veniturile şi cheltuielile de exploatare legate de activitatea

curenta a firmei.

Efectul favorabil al rezultatului de exploatare asupra rezultatului net, în fiecare

din exercitiile analizate, este anihilat sau puternic diminuat de rezultatul financiar negativ

al societatii, a carui pondere în compozitia rezultatului net variaza de la 199,69% în anul

2001, ajungand în anul 2002 la 128,39%. Pierdera financiară, inregistrata în mod succesiv

pe parcursul celor trei exercitii analizate, este consecinta nivelului crescut al cheltuielilor

financiare, în special al cheltuielilor din diferente de curs valutar, cheltuieli aferente

contractelor externe anterioare incheiate de societatea analizata.

Consecinte nefavorabile asupra rezultatului net al SC Antibiotice SA exercita şi

rezultatul extraordinar negativ inregistrat de acesta, în toate trei exercitiile financiare ale

perioadei luate în analiza. Ponderea rezultatului extraordinar negativ în compozitia

rezultatului net este mai putin semnificativa în anul 2002, respectiv de 7,33% şi de

33,17% în exercitiul financiar 2001, aceasta datorandu-se ponderii ridicate a cheltuielilor

extraordinare privind operatiile de gestiune, în rezultatul final al societatii.

Din cele prezentate putem desprinde urmatoarele concluzii:

- rezultatul net al societatii analizate a inregistrat nivelul maxim în exercitiul

financiar 2002, ca urmare a influentelor favorabile pe care gestiunea de

exploatare a exercitat-o asupra rezultatului de ansamblu al societatii;

- formarea rezultatului a avut loc, în principal pe seama activitatii de

exploatare (productie şi comercializare) şi mai putin pe seama activitatilor

colaterale (financiare şi extraordinare);

- rezultatul din exploatare favorabil (profitul), derivat din ajustarea

veniturilor şi cheltuielilor de exploatare, a influentat pozitiv rezultatul net;

- efectul favorabil al rezultatului din exploatare asupra formarii rezultatului

net, în fiecare din exercitiile analizate, a fost diminuat de rezultatul

financiar negativ. Desi descrescatoare, pierderea financiară este, în primul

rand, rezultatul majorarii cheltuielilor financiare şi, în cadrul acestora, a

cheltuielilor privind diferentele de curs valutar;

- rezultatul extraordinar a exercitat, la randul sau, influente nefavorabile

asupra rezultatului net, datorita cresterii ponderii cheltuielilor din operatii

de gestiune.

3.2.2. Analiza marjelor de acumulare (soldurilor intermediare

de gestiune)

Soldurile intermediare de gestiune contribuie la caracterizarea

comportamentului economic al unei întreprinderi. Ele se prezinta sub forma unor marje

de acumulare baneasca, care pun în evidenta etapele formarii rezultatului exercitiului, pe

baza elementelor de venituri şi cheltuieli aferente fiecarei categorii de activitati.

Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune raspunde, pe de o parte,

necesitatilor analizei economico-financiare a întreprinderii, iar pe de alta parte,

functionarii contabilitatii nationale (aceste solduri asigura legatura intre nivelul

microcontabil şi conturile nationale).

Desi normalizatorii contabili din tara noastra nu au prevazut obligativitatea

intocmirii “Tabloului soldurilor intermediare de gestiune” (TSIG) şi nici nu au lasat o

astfel de optiune, necesitatea analizei modului de formare a rezultatelor, totusi il impun în

activitatea practica a oricarei întreprinderi.

Rezultatul contabil nu caracterizeaza potentialul de lichiditati al întreprinderii,

deoarece el inglobeaza atât veniturile şi cheltuielile monetare, cât şi pe cele calculate.

Fluxul net de moneda degajat din activitatea întreprinderii poarta denumirea de “surplus

monetar”, care are un continut diferit, functie de autor, ca de exemplu: cash-flow,

capacitatea de autofinanţare, marja bruta de autofinanţare, autofinanţarea bruta, etc.

În literatura anglo-saxona, surplusul monetar, respectiv fluxurile nete de

trezorerie, poarta denumirea de cash-flow, iar potrivit acceptiunii Planului Contabil

Francez, indicatorul utilizat pentru aprecierea potentialului financiar degajar de intreaga

activitate a întreprinderii se intituleaza capacitatea de autofinanţare.

Sursa principala de informatii pentru calcul S.I.G. în Romania este contul de

Profit şi pierdere.

(1) Marja comerciala (Mc) sau adaosul comercial este specifica întreprinderilor

comerciale, dar o intalnim şi în cazul întreprinderilor cu activitate mixta

(industriala şi comerciala).

Produsele comercializate de o întreprindere au, pe langa capacitatea de a satisface

nevoile consumatorilor, şi aptitudinea de a degaja marje. Marja comerciala este un

concept operational utilizat, de regula, de întreprinderile care vand marfurile în starea în

care au fost cumparate.

Acest indicator poate fi calculat în marimi absolute şi relative astfel:

a) în marimi absolute, marja comerciala se determina pe baza relatiei:

Mc = CA – Cc = CA – (c + ca + ∆S)

în care

CA – cifra de afaceri;

Cc – costul de cumparare al marfurilor vandute;

c – costul de cumparare (achizitie) al marfurilor;

ca – cheltuieli de achizitie aferente respectivelor marfuri;

∆S – variatia stocurilor (diferenta dintre stocul de la inceputul şi cel de la finele

exercitiului)

În cazul întreprinderilor care au o activitate mixta (industriala şi comerciala), ca

de exemplu societatea supusa analizei, aceasta practic comercializeaza o mica parte

din marfurile care sunt rezultatul activitatii sale productive. În aceasta situatie, marja

comerciala (Mc) se poate determina ca diferenta intre vanzarile de marfuri (Vm) şi

costul de productie (Cp) al marfurilor care fac obiectul vanzarii.

b) în marime relativa, marja comerciala poate fi analizata cu ajutorul ratei marjei

comerciale(RMC):

, respectiv

Utilizarea ratei marjei comericale permite efectuarea de analize comparativ intre

întreprinderile din acelasi sector de activitate. Rezultatul analizelor comparative

serveste evidentierii incidentei deciziilor comerciale legate de pret, alegerea

furnizorilor, precum şi a modalitatilor de comercializare a marfurilor (prin magazine

proprii sau inchiriate), în cazul întreprinderilor cu activitate mixta. În dinamica, marja

comerciala (în marimi absolute şi relative) la întreprinderea analizata a inregistrat

dimensiunile prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1. Marja comerciala în perioada 2000-2002 la S.C. Antibiotice S.A.

Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

1. Vanzari de marfuri 2.828.689 4.082.963 5.191.7442. Costul marfurilor vandute 2.313.342 2.814.449 4.834.4423. Marja comerciala(Mc) 515.347 1.268.514 357.302

4.Rata marjei comerciale(%)(3/1)

18 31 7

Marja comerciala a crescut în anul 2001 fata de anul 2000 cu 753.167 mii lei, de

la 515. 347 mii lei la 1.268.514 mii lei. Aceasta crestere s-a datorat influentei pozitive a

vanzarilor de marfuri care au crescut determinand cresterea marjei comerciale cu

1.254.274 mii lei. Costul marfurilor vandute a crescut influentand negativ marja

comerciala care scade cu 501.107 mii lei.

În anul 2002 scade marja comerciala cu 911.212 mii lei, datorita unei cresteri mai

mari a costurilor cu marfurile ( cu 2.019.993 mii lei) care nu a putut fi acoperita de

cresterea vanzarilor de marfuri (doar cu 1.108.781 mii lei).

Rata marjei comerciale evidentiaza ponderea marjei comerciale din vanzarile de

marfuri, iar aceasta a oscilat de la 31% în anul 2001 la 18% în anul 2000, ajungand la 7%

în anul 2002.

Din cele de mai sus se desprinde faptul ca marja comerciala nu este un indicator

relecant pentru activitatea firmei deoarece activitatea de baza a acesteia este productia şi

nu comertul cu amanuntul.

(2) Cifra de afaceri (CA) reprezinta volumul total al afacerilor unei firme,

evaluare la pretul pietei (respectiv incasarile totale).

Cifra de afaceri = Vanzari de marfuri – Productia vanduta

Tabelul 2. Evolutia cifrei de afaceri în perioada 2000-2002

Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

1. Vanzari de marfuri 2.828.689 4.082.963 5.191.7442. Productia vanduta 318.626.548 404.828.165 616.919.9313. Cifra de afaceri 321.455.237 408.911.128 622.111.675

Dupa cum se poate observa din tabelul de mai sus cifra de afaceri a crescut în anul

2001 cu 87.455.891 mii lei fata de anul 2000 ca urmare a cresterilor pozitive a vanzarilor

de marfuri cu 86.201.617 mii lei şi a productiei vandute cu 1.254.274 mii lei.

În anul 2002, cifra de afaceri şi-a continuat cresterea, astfel incat fata de anul

2001 aceasta s-a majorat cu 213.200.547 mii lei datorita cresterii cu 212.091.766 mii lei a

productiei vandute şi cu 1.108.781 mii lei a vanzarilor de marfuri.

Cifra de afaceri este un indicator semnificativ pentru masurarea activitatii prestate

de unitate. Tendinta de crestere a acestui sold intermediar de gestiune arata ca

întreprinderea desfasoara o activitate profitabila.

(3) Productia exercitiului (Pex) reflecta volumul total al activitatii

industriale, producatoare de bunuri sau prestatoare de servicii desfasurate în cadrul unei

întreprinderi pe parcursul unui exercitiu financiar. Acest indicator include valoarea

bunurilor fabricate şi a serviciilor prestate de întreprindere pentru a fi vandute, stocate sau

utilizate pentru nevoile proprii. Este necesar a se face distinctie intre productia

exercitiului şi cifra de afaceri. Daca cifra de afaceri reprezinta vanzarile de produse

(productia vanduta) la întreprinderile industriale şi vanzarile de marfuri şi produse la

întreprinderile mixte, productia exercitiului reprezinta productia vanduta, productia

stocata şi productia imobilizata.

Pex = Pv + ∆Ps + Pi

în care:

Qv – productia vanduta;

∆Qs – variatia productiei stocate;

Qi –productia imobilizata.

Productia vanduta exprima vanzarile de produse, lucrari şi servicii, iar variatia

productiei stocate reflecta cresterea sau descresterea stocurilor de produse finite,

semifabricate, productie în curs de executie, etc. Productia stocata este evaluata la costuri

de productie. Productia imobilizata reprezinta costul imobilizarilor corporale şi

necorporale realizate în regie proprie.

Intrucat la calculul cifrei de afaceri sunt ignorate decalajele intre momentul

fabricarii şi cel al facturarii, antrenand variatia stocurilor, precum şi productia

imobilizata, acest indicator poate crea o imagine deformata asupra activitatii

întreprinderii. Din acest punct de vedere, productia exercitiului ofera o imagine fidela a

activitatii reale a întreprinderii.

Pe de alta parte, productia exercitiului nu reflecta o realitate financiară, intrucat

este constituita din elemente eterogene, unele fiind evaluate la pret de vanzare (productia

vanduta), iar altele la cost de productie (productia stocata şi imobilizata.

Tabelul 3. Evolutia productiei exercitiului în perioada 2000-2002

Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

1. Productia vanduta 318.626.548 404.828.165 616.919.9312. Productia stocata 27.160.570 4.957.606 -5.725.909

3. Productia imobilizata 413.760 823.658 695.3004. Productia exercitiului 346.200.878 410.609.429 611.889.322

În perioada 2000-2002, productia exercitiului a avut în trend ascendent, astfel

incat în anul 2001 acesta a crescut cu 64.408.551 mii lei (18,60%) fata de 2000, urmare a

cresterii productiei vandute cu 86.201.617 mii lei (27,05%), a diminuarii productiei

stocate cu 22.202.964 mii lei şi cresterii productiei imobilizate cu 409.898 mii lei

(99,07%). În anul 2002, datorita efectului pozitiv al cresterii productiei vandute cu

52,39% (212.091.766 mii lei), al scaderii productiei stoate cu 10.683.515 mii lei şi efectul

negativ manifestat prin prisma diminuarii productiei imobilizate, pe ansamblu, productia

exercitiului manifesta o tendinta de crestere cu 49,02% (201.279.893 mii lei).

Ca un fapt demn de luat în seama este productia stocata, care în perioada luata în

calcul a avut un trend descendent, ceea ce presupune ca întreprinderea a reusit sa-şi

reduca semnificativ stocurile.

(4) Valoarea adaugata (Vad) reprezinta surplusul de incasati peste

valoarea consumurilor provenind de la terti, respectiv bogatia creata prin valorificarea

resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii.

Exprimand aportul întreprinderii în ceea ce priveste productia de bunuri ssau

servicii, valoarea adaugata permite aprecierea structurii şi metodelor de productie ale

întreprinderii, prin intermediul gradului de integrare (ca raport intre valoarea adaugata şi

productia corespunzatoare sau cifra de afaceri), precum şi dezvoltarea sau regresul

activitatii întreprinderii.

Valoarea adaugata se poate determina prin doua metode:

a) metoda substractiva (diferentei sau sintetica)

Potrivit acestei metode, distingem urmtoarele doua “fatete” ale valorii adaugate:

a’) valoarea adaugata produsa (Vad) determinata ca diferenta intre productia

exercitiului (Qe) şi consumurile intermediare provenite de la terti(Ci).

Vad = Pex – Ci sau VA = (Pex + Mc) – Ci

a’’) valoarea adaugata realizata (VA’) este rezultatul deducerii din cifra de afaceri

(CA) a consumurilor intermediare aferente acesteia (C’i), consumuri a caror determinare

este dificil de realizat.

b) metoda aditiva (de repartitie)

Utilizand aceasta metoda, valoarea adaugata rezulta prin insumarea elementelor sale

componente: cheltuieli cu personalul (Chp), cheltuieli cu amortizarea (Cha), cheltuieli

financiare(Chf), impozite şi taxe (It), dividende (Dv) şi rezultatul net al exercitiului (Rn),

astfel:

Vad = Chp + Cha + Chf + It + Dv + Rn

Regrupand elementele în cauza, se poate considera ca valoarea adaugata asigura

remunerarea:

muncii, prin cheltuielile cu personalul şi participarea salariatilor la profit;

capitalului tehnic, prin amortizare şi provizioanele destinate sa conserve

valoarea acesteia;

capitalului imprumutat, prin dobanzi;

capitalului propriu, prin profit (dividende);

statului, ca generator de infrastructura, prin impozitele şi taxele incluse.

Din punct de vedere metodologic, analiza valorii adaugate se poate face în marimi

absolute (potrivit metodologiei mai sus prezentate) şi în marimi relative, pe baza ratelor

valorii adaugate.

În teoria şi practica economică, cele mai frecvent utiliate rate ale valorii

adaugate şi indicatori de eficienta determinati pe baza acesteia sunt:

a) Rata variatiei valorii adaugate sau “rata de crestere a întreprinderii”, care

permite sublinierea aprecierilor privind cresterea sau regresia activitatii:

b) Rata valorii adaugate(Rv)(gradul de integrare pe verticala) constituie un

indicator al gradului de integrare economică a întreprinderii, fiind expresia

productivitatii globale, respeciv a bogatiei create la un anumit nivel de activitate.

Rata valorii adaugate se determina ca raport intre valaorea adaugata (VA) şi cifra de

afaceri (CA), şi reprezinta ponderea valorii adaugate în totalul cifrei de afaceri,

astfel :

Evolutia sa permite aprecierea strategiei industriale a întreprinderii, iar

diminuarea ratei poate semnifica o utilizare ineficienta a factorilor de productie. În

industrie, aceasta rata inregistreaza un nivel mediu de 50-60%, dar interpretarea evolutiei

sale trebuie facuta cu prudenta, luand în considerare structura cifrei de afaceri pe tipuri de

activitati. Pentru o întreprindere mixta (de productie şi comercializare), deteriorarea

nivelului acestei rate semnifica cresterea ponderii activitatii comerciale, cu o rata

specifica mai redusa.

c) Gradul de dependenta externa (Rs) este un indicator utilizat la comparatiile în

spatiu şi intre întreprinderi din acelasi sector de activitate. Se determina ca raport

intre cifra de afaceri şi valoarea adaugata, exprimand cifra de afaceri care poate

asigura a Vad de 100 u.m.

d) Ratele de remunerare ale valorii adaugate reprezinta ponderea detinuta de

fiecare element component în valoarea adaugata şi constituie expresia remunerarii

partenerilor sociali (fig.9).Aceste rate permit efectuarea de comparatii sectoriale şi

interexercitii, şi ofera, totodata, informatii asupra repartitiei valorii adaugate intre

factorii munca şi capital.

Figura 9.Repartitia valorii adaugate intre partenerii sociali

e) Valoarea adaugata pe salariat (Vad/Ns) exprima eficienta utilizarii

potentialului uman, respectiv productivitatea muncii definita ca valoarea adaugata

realizata în medie de un salariat.

PERSONAL

STAT

CREDITORI

ACTIONARI

FIRMA

SalariatiParticipatiiImpozite, taxeCh. FinanciareDividendeAutofinanţare curenta

Chp/Vad*100

It/vad*100Chf/Vad*100Dv/Vad*100A/Vad*100

VALOAREA ADAUGATA

Acest indicator de eficienta se determina ca raport intre valoarea adaugata (VA) şi

numarul mediu de salariati(Ns) astfel:

f) valoarea adaugata la 1000 lei active imobilizate (VA1000 Ai) exprima bogatia

creata prin valorificarea potentialului material (resurselor tehnice) şi se determina

ca raport intre valoarea adaugata (Vad) şi activele imobilizate (Ai) astfel:

Modul de determinare a valorii adaugate prin metoda substractiva şi analiza rapoartelor

statistice şi dinamice dintre indicatorii valorici ai productiei, sunt prezentate în tabelele 4

şi 5.

Tabelul 4. Evolutia valorii adaugate în perioada 2000-2002

Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

0 1 2 3 41. Productia exercitiului 346.200.878 410.604.429 611.889.3222. (+) Marja comerciala 515.347 1.268.514 357.3023. (-) Consumul de la terti 222.351.400 250.801.688 340.170.3224. Valoarea adaugata 124.364.825 161.071.255 272.076.3025. Cifra de afaceri 321.455.237 408.906.128 622.111.6756. Active imobilizate 82.107.130 180.913.170 391.773.697

7.Nr. mediu scriptic de personal

2.401 2.187 1.932

8.Rata valorii adaugate (4/5) %

38,69 39,39 43,73

9.Valoarea adaugata pe salariat (4/7) (mii lei/salariat)

51.797,09 73.649,41 140.826,24

10.Valoarea adaugata la 1000 lei active imobilizate (4/6); (lei/1000 lei)

1.514,67 890,32 694,47

În urma analizei indicatorilor în tabelul de mai sus se constata urmtoarele aspecte:

- valoarea adaugata a crescut în anul 2001 cu 36.706.430 mii lei (29,52%) datorita

cresterii cu 64.403.551 mii lei (18,60%) a productiei exercitiului, cu 753.167 mii lei

(146,15%) a marjei comerciale şi cu 28.450.288 mii lei (12,80%) a consumului de la terti.

Primele doua compeonete au efecte pozitive asupra marjei comerciale, ultima

determinand o reducere a acesteia în marimi absolute şi relative. În anul 2002 are loc o

crestere semnificativa a valorii adaugate, o data prin diminuarea marjei comerciale cu

71,83% şi cresterii cu 35,63% a consumului intermediar.

- în dinamica, rata valorii adaugate are o tendinta de crestere. Ca indicator al

gradului de integrare economică a întreprinderii, rata valorii adaugate denota cresterea

ponderii valorii adaugate în cifra de afaceri. Rata valorii adaugate creste de la 38,69 în

anul 2000 la 43,73 în anul 2002, situatie ce reflecta cresterea capacitatii întreprinderii de

a-şi asigura prin forte proprii desfasurarea activitatii de exploatare, scazand dependenta

fata de terti;

- valoarea adaugata pe salariat sau randamenul muncii, în întreprinderea analizata

a crescut în perioada analizata, de la 51.797, 09 mii lei/salariat în anul 2000 la 140.826,

24 mii lei/salariat în anul 2002, în conditiile în care numarul mediu de muncitori s-a

diminuat de la an la an, fapt care reflecta o crestere a productivitatii muncii şi implicit a

valorii adaugate.

- valoarea adaugata la 1000 lei active imobilizate a scazut în perioada luata în

calcul de la 890,32/1000 lei în anul 2000 la 694,47 lei/1000 lei în anul 2002, ca urmare a

cresterii intr-un ritm mai mare a activelor imobilizate (cu 210.860.527 mii lei în anul

2002) fata de ritmul de crestere a valorii adaugate (cu 111.005.047 mii lei în anul 2002).

Situatia se datoreaza în special reevaluarilor facute la sfarsitul anilor 2001 şi 2002 asupra

cladirilor şi terenurilor.

Tabelul 5. Analiza rapoartelor statistice şi dinamice dintre indicatorii valorici ai

productiei

Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar

Indici2000 2001

0 1 2 3 4

1.Valoarea adaugata bruta – mii lei

161.071.255 272.076.302 68,92

2.Amortizarea activelor fixe – mii lei

7.801.430 12.297.938 57,64

3.Valoarea adaugata neta – mii lei

153.269.825 217.138.186 41,67

4.Productia exercitiului – mii lei

410.609.429 611.889.322 49,02

5. Cifra de afaceri - mii leii 408.906.128 622.111.675 52,14

6. Productia vanduta – mii lei 404.828.165 616.919.931 52,397. Rs1=Vad/Pex(%) 39,23 44,46 -8. Rd2=lva/lpex - - 1,419. Rs2=Vad/CA(%) 39,39 42,73 -10. Rs2’=1/ Rs2 (%) 2,54 2,29 -11. Rd2=lVad/lCA - - 1,3212. Rd2=Vadn/Vadbr (%) 95,16 95,48 -13. Rd3=lvan/lvadbr - - 1,0114. Rs4=Pv/Pex(%) 98,59 100,82 -15. Rd4=lPv/Lpex - - 1,07

Analiza rapoartelor statistice şi dinamice din tabelul de mai sus ne permite sa

constatam urmatoarele:

- o crestere a raportului static dintre valoarea adaugata şi productia exercitiului, de la

39,23% în anul 2001 la 44,46% în anul 2002, explicabila prin cresterea ponderii

productiei exercitiului în valoarea adaugata, de la o perioada la alta;

- raportul dinamic supraunitar dintre indicii valorii adaugate şi a productiei

exercitiului reflecta un ritm de crestere superior al valorii adaugate (68,92%) ritmului de

crestere a productiei exercitiului (49,02%) ceea ce reflecta o sporire mai rapida a

productiei exercitiului decat sporirea consumurilor intermediare.

- raportul static ce coreleaza valoarea adaugata cu cifra de afaceri a inregistrat valori

crescatoare, refectand scaderea dependentei întreprinderii fata de consumurile

intermediare provenite de la terti şi o majorare a ponderii valorii adaugate în cifra de

afaceri, respectiv obtinerea de catre întreprindere a unei bogatii mai mari la 100 lei cifra

de afaceri;

- cele constatate mai sus sunt accentuate de valorile în scadere ale raportului static

dintre cifra de afaceri şi valoarea adaugata, care indica o scadere a riscului întreprinderii

din cauza diminuarii dependentei sale fata de terti;

- raportul dinamic supraunita (1,32) dintre indicele valorii adaugate şi cel al cifrei de

afaceri reflecta un ritm de crestere mai rapid a valorii adaugate fata de ritmul de crestere a

cifrei de afaceri, ceea ce marcheaza o crestere a activitatii de productie;

- raportul static crescator dintre valoarea adaugata neta şi cea bruta reflecta o

crestere a cheltuielilor cu amortizarea mai mica decat crestera valorii adaugate brute, fapt

pus în evidenta şi de raportul dinamic supraunitar(1,01) dintre indicii acestor doua

marimi;

- raportul static crescator, de la o perioada la alta, dintre productia vanduta şi

productia exercitiului, caracterizeaza reducerea productiei stocate şi a celei imobilizate în

raport cu productia exercitiului;

- scaderea ponderii detinute de productia stocata şi imobilizata în productia

exercitiului, în favoarea celei vandute, este evidentiata şi de raportul dinamic supraunitar

(1,07) dintre indicele productiei vandute şi cel al productiei exercitiului.

Ca urmare a analizelor mai sus efectuate putem formula urmatoarele concluzii:

- cresterea valorii adaugate, în perioada analizata, se datoreaza diminuarii numarului

mediu de salariati insotita de o crestere a randamentului muncii;

- cresterea ponderii productiei vandute în productia exercitiului, paralel cu scaderea

proportiilor detinute de productia stocata şi imobilizata, evidentiaza o crestere a valorii

adaugate şi pe seama cresterii activitatii de productie în întreprinderea analizata.

Pentru ca ratele valorii adaugate sa-şi dovedeasca utilitatea în procesul de analiza

şi decizie, este necesar ca elementele în baza carora acestea se determina sa fie corelate

cu indicele inflatiei.

Ratele şi indicatorii de eficienta astfel determinati, pot constitui suportul

analizelor comparative intre întreprinderile din cadrul aceluiasi sector de activitate, sau cu

nivelele medii ale acestora la nivelul sectorului în cauza.

Indiferent de domeniul de activitate, analiza valorii adaugate prezinta interes atât

pentru managerii întreprinderii şi actionari, cât şi partenerii de afaceri, deoarece permite

evaluarea performanţelor financiare, a eficientei utilizarii factorilor de productie, a

politicii comerciale, etc.

(5) Rezultatul brut al exploatarii (RBE), este primul sold intermediar de

gestiune cu semnificatie în termeni de rentabilitate şi reflecta contributia

exploatarii la formarea rezultatelor. Dupa caz, el poate imbraca forma

excedentului brut sau deficitului brut al exploatarii.

Ca modalitate de calcul, rezultatul brut al exploatarii se poate prin deducerea remunerarii

personalului şi a statului din suma valorii adaugate şi a subventiilor de exploatare:

RBE = (Valoarea adaugata + Subventii din exploatare) – (Cheltuieli cu

personalul + Impozite, taxe şi varsaminte asimilate)

Rezultatul brut al exploatarii reflecta concis contributia capitalului la crearea

bogatiei întreprinderii.

Excedentul brut al exploatarii (EBE) exprima resursa sau acumularea bruta

rezultata din activitatea de exploatare destinata mentinerii şi dezvoltarii potentialului

productiv al întreprinderii, remunerarii capitalurilor utilizate şi a statului. Cu toate

acestea, excedentul brut al exploatarii nu este decat o resursa de trezorerie potentiala, un

cash-flow potential degajat de exploatare, susceptibil de a se transforma în disponibilitati,

pe masura reglementarii decalajelor dintre nevoile şi resursele exploatarii.

Se poate spune ca excedentul brut al exploatarii reprezinta acel flux real de

trezorerie al exploatarii, rezultat dupa acoperirea variatiei nevoii de fon de rulment pentru

exploatare.

Analiza rezultatului brut al exploatarii se poate face în marimi absolute, dar şi în

marimi relative pe baza ratelor de repartitie.

a) Rate de rentabilitate stabilite prin implicare rezultatului brut al exploatarii

în calitate de efect

a’) Rata marjei brute a exploatarii masoara nivelul rezultatului brut din

exploatare, independent de politica financiară, politica de investitii, de incidenta

fiscalitatii şi a elementelor extraordinare. Ea este determinata ca raport intre rezultatul

brut al exploatarii şi cifra de afaceri (CA):

O ameliorare a ratei marjei brute a exploatarii exprima o crestere a productivitatii,

în masura în care evolutia acestei rate nu este o simpla conincidenta a cresterii ratei

marjei comerciale, iar scaderea ei în raport cu o rata a marjei comerciale stabila

dovedeste o impovarare referitoare la costurile exploatarii.

a’’) Rata rentabilitatii economice stabilita ca raport intre rezultatul brut al

exploatarii (RBE) şi capitalul economic (Ke):

Un rezultat (excedent) brut din exploatare suficient de mare va permite

întreprinderii reinnoirea imobilizarilor sale prin amortizari, acoperirea riscurilor din

provizioanele constituite şi asigurarea finantarii sale care antreneaza cheltuieli financiare,

iar diferenta poate fi distribuita statului (impozit pe profit), actionarilor (dividende) şi/sau

conservata prin autofinanţare.

Capitalul economic (Ke) este rezultatul insumarii imobilizarilor corporale, cu

imobilizarile financiare şi nevoia de fond de rulment.

b) Rate de structura a rezultatului brut al exploatarii

b’) Rata amortizarii se determina ca raport intre cheltuielile cu amortizarea (Ca) şi

rezultatul brut al exploatarii (RBE):

b’’)Rata cheltuielilor financiare se calculeaza prin raportarea cheluielilor financiare

(Cf) la rezultatul brut al exploatarii (RBE):

b’’’) Rata dividendelor se determina ca raport intre dividendele (Dv) şi rezultatul

brut al exploatarii (RBE):

Modul de determinare a rezultatului brut al exploatarii, potrivit metodologiei

prezentate, precum şi a ratelor de repartitie ale acestuia, se regasesc în tabelul 6.

Tabelul 6. Determinarea excedentului brut de exploatare şi a ratelor de repartitie

ale acestuia

Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

0 1 2 3 41. Valoara adaugata 124.364.825 161.071.255 272.076.302

2.(+) Subventii pentru exploatare

- - -

3. (-) Impozite şi taxe 829.186 3.089.724 6.459.7834. (-) Cheltuieli cu personalul 70.648.920 97.682.047 130.539.993

5.(=) Excedentul brut al exploatarii

52.886.719 60.299.484 135.076.526

6. Cifra de afaceri 321.455.237 408.906.128 622.111.6757. Capitalul economic 185.408.827 324.686.301 637.579.0418. Cheltuieli cu amortizarile 7.590.429 7.801.430 12.297.9389. Cheltuieli financiare – total 24.755.834 35.549.844 71.038.93510. Dividende 1.349.768 4.272.392 13.869.19911. Rate de rentabilitate(%)

12.a’) Rata marjei brute a exploatarii

16,45 14,75 21,71

13.a’’) Rata rentabilitatii economice(5/7)

28,52 18,57 21,19

14. Rate de structura(%)15. b’) Rata amortizarii(8/5) 14,35 12,94 9,10

16.b’’) Rata cheltuielilor financiare

46,81 58,96 52,59

17.b’’’) Rata dividendelor (10/5)

2,55 7,09 10,27

Excedentul brut de exploatare al societatii analizate dovedeste faptul ca acesta

poate sa isi mentina potentialul productiv, are capacitatea sa remunereze capitalurile

avansate şi, totodata, poate sa onoreze obligatiile fiscale, deoarece surplusul monetar

potential derivat din activitatea de exploatare a societatii este în crestere. Indicatorul a

atins nivelul maxim în anul 2002, respectiv 135.076.526 mii lei. Dupa cum se observa din

analiza structurii sale, valoarea adaugata este una din cauzele evolutiei ascendente a

excedentului brut de exploatare. Ea a crescut în anul 2002 fata de 2001 cu 68,92%.

Efectul pozitiv exercitat de cresterea valorii adaugate asupra soldului intermediar de

gestiune analizat a fost insa diminuat de cresterea cheltuielilor cu personalul, în aceasta

perioada, cu 38,26% în anul 2001 fata de 2000, şi respectiv cu 33,64% în 2002 fata de

2001. Tot efect negativ asupra EBE exercita şi impozitele şi taxele platite de întreprindere

în perioada 2000-2002; acestea cresc de la 829.186 mii lei în anul 2000 la 6.459.783 mii

lei în anul 2002. Evolutia excedentului de exploatare descrisa anterior a avut influenta

favorabila asupra rezultatului de exploatare şi implicit, asupra rezultatului net al

exercitiului.

Analiza rezultatului bruit al exploatarii, prin prisma ratelor de rentabilitate,

evidentiaza cresterea ratei marjei brute a exploatarii, şi o reducere a ratei rentabilitatii

economice. Aceasa denota o crestere mai rapida fata de capitalul economic, ca urmare a

reevaluarii facute asupra activelor imobilizate în anii 2001 şi 2002.

Evolutia ratelor în cauza evidentiaza o activitate eficienta, ca rezultat al

valorificarii optime a potentialului material, uman şi financiar de care dispun.

Din punct de vedere al ratelor de structura, evolutia acestora este diferita de la o

perioada la alta.

Cheltuielile cu amortizarea sunt în stransa dependenta cu sistemul de amortizare

practicat şi dimensiunea resurselor tehnice de care dispune fiecare întreprindere.

Evolutia cheltuielilor financiare este expresia politicii financiare a fiecarei

întreprinderi, cresterea sau scaderea gradului de indatorare se afla în stransa dependenta

cu obiectivele pe care şi le-a propus sa le realizeze.

Optiunea conducerii întreprinderii, intre reinvestira partiala sau integrala a

profitului net al actionarilor şi/sau distribuirea partiala sau totala a acestuia sub forma de

dividende, defineste politica de dividend. Alegerea uneia sau alteia dintre alternative, ori

a unei combinatii intre acestea, este guvernata de aceeasi cerinta, şi anume maximizarea

valorii întreprinderii.

Marimea dividendelor se stabileste de catre Adunarea Generala a Actionarilor

conform cu statutul societatii. Cu cât dividendele şi rata lor anuala de crestere sunt mai

mari, potrivit unei concluzii simpliste, cu atât valoarea actiunilor întreprinderii va fi mai

mare. Desi simplista, aceasta concluzie fundamenteaza anticiparile multor analisti

financiari privind evolutia cursului actiunilor la bursa. Mentionam ca întreprinderea

analizata nu a fost privatizata, insa actiunile acestei societati sunt cotate la Bursa de

Valori Bucuresti la categoria I.

În vedera justificarii evolutiei ratei dividendelor, prezentam mai jos factorii care

influenteaza asupra acesteia, precum şi ponderea dividendelor în profitul net al

întreprinderilor analizate.

Ponderea ridicata a dividendelor în profitul net al exercitiului este în stransa

dependenta cu optiunile actionarilor, inclinati în principal, acordarii de prioritate

cerintelor proprii de dezvoltare, fapt pentru care dividendele au o pondere nesemnifiativa,

ca de altfel şi rata acestora (a se vedea tabel 7).

Tabelul 7 Calculul ratelor dividentelor Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

0 1 2 3 4

1.Excedentul brut al exploatarii

52.866.719 60.299.484 135.076.526

2. Dividente 1.349.768 4.272.392 13.869.199

3.Rezultatul net al exercitiului

13.497.678 13.674.673 47.287.080

4. Rata dividentelor (2/1)% 2,55 7,09 10,27

5.Ponderea dividentelor în profitul net al exercitiului (2/3)%

10,00 31,24 29,33

(6) Rezultatul exploatarii (Re), caracterizeaza performanţele comerciale şi

financiare aferente activitatii de exploatare normala şi curenta a întreprinderii,

independent de politica financiară şi fiscala. El pune în evidenta rezultatul

degajat din exploatare, dupa luarea în considerare a tuturor cheltuielilor de

productie şi comercializare, precum şi a riscurilor de exploatare. Spre deosebire

de EBE, acest sold tine cont de poitica de amortizare şi de constituire a

provizioanelor.

Re = EBE + Venituri din provizioane privind exploattarea + Alte venituri din exploatare

– Cheltuielile cu amortizarile şi provizionale pentru exploatare – Alte cheltuieli de

exploatare

Rezultatul exploatarii se paote determina şi ca diferenta intre veniturile şi cheltuielile

exploatarii:

Re = Venituri din exploatare – Cheltuieli pentru exploatare

Rezultatul exploatarii (profit sau pierdere) exprima marimea absoluta a

rentabilitatii activitatii de exploatare, obtinuta prin deducerea tuturor cheltuielilor

(platibile şi calculate) din veniturile exploatarii (incasabile şi calculate).-a se vedea

tabelul 8.

Tabelul 8 Rezultatul exploatariiNr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

0 1 2 3 41. Venituri din exploatare 394.048.669 417.053.782 619.187.707

2.Cheltuieli pentru exploatare

304.567.887 363.156.957 495.948.381

3. Rezultatul de exploatare 44.480.782 53.896.825 123.239.326

Rezultatul de exploatare a crescut în anul 2001 fata de 2000 cu 9.416.043 mii lei

(21,17%) datorita resterii cu 5,84% a veniturilor din exploatare, crestere care este

atenuata de cresterea cheltuielilor pentru exploatare cu 19,24%.

Majorarea în anul 2002 a veniturilor din exploatare cu 202.133.925 mii lei

(48,47%) are un efect pozitiv asupra rezultatului din exploatare care creste cu

169.342.501 mii lei (28,66%). Efectul pozitiv al cresterii veniturilor din exploatare este

atenuat de cresterea cheltuielilor din exploatare cu 26,57%

(7) Rezultatul curent brut (Rc) este determinat atât de rezultatul tgfexploatarii

normale (nu ia în considerare elementele extraordinare) şi curente, cât şi de cel

al activitatii financiare. El este deci rezultatul tuturor operatiilor curente ale

întreprinderii. În determinarea acestui indicator sunt luate în considerare şi

elementele financiare, ceea ce permite aprecierea impactului politicii financiare

a întreprinderii asupra rentabilitatii.

Rc = Re + (Venituri financiare – Cheltuieli financiare)

Avand în vedere ca diferena dintre veniturile şi cheltuielile financiare sunt expresia

rezultatului financiar (Rf), relatia de mai sus se paote scrie astfel:

Rc = Re + Rf

Tabelul 9 Rezultatul curent în perioada 2000-2002Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

0 1 2 3 41. Rezultatul din exploatare 44.480.782 53.896.825 123.239.3262. +Venituri financiare 5.729.633 8.242.794 10.327.5233. -Cheltuieli financiare 24.755.834 35.549.844 71.038.9354. Rezultatul curent brut 35.454.581 26.589.775 62.527.914

Rezultatul curent a crescut cu 1.135.194 mii lei (4,46%) în anul 2001 în

comparatie cu anul 2000 datorita influentelor urmatorilor factori:

- rezultatul din exploatare a crecut cu 9.416.043 mii lei (21,17%) care insotit de

cresterea cu 2.513.161 mii lei a veniturilor financiare a manifestat o influenta pozitiva

asupra rezultatului curent;

- cheltuielile financiare au avut o influenta negativa asupra rezultatului curent, ca

urmare a cresterii lor cu 10.794.010 mii lei (43,60%)

În anul 2002, factorii enuntati au avut aceeasi influenta asupra rezultatului curent.

(8) Rezultatul extraordinar (Rexc) permite masurarea influentei

elementelor exceptioanel în ceea ce priveste formarea rezultatului global al întreprinderii.

Daca celelalte solduri se calculeaza în cascada, rezultatul extraordinar reprezinta soldul

intermediar de gestiune ce sintetizeaza rezultatul activitatii (sub forma profitului sau

pierderilor) cu caracter de exceptie al întreprinderii fie ca se refera la operatiuni de

gestiune, fie la operatiuni de capital.(a se vedea tabelul10).

Rexc = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare

Tabelul 10 Rezultatul extraordinar în perioada 2000-2002Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

0 1 2 3 41. Venituri extraordinare 1.111.203 1.153.131 3.030.1792. Cheltuieli extraordinare 4.666.710 5.688.456 6.494.410

3.Rezultatul extraordinar - pierdere

3.555.507 4.535.325 3.464.231

Rezultatul extraordinar scade în anul 2001 în proportie de 27,56% (cu 979.818

mii lei). Aceasta pierdere extraordinara se datoreaza cresterii veniturilor extraordinare

intr-un ritm nesemnificativ în comparatie cu cresterea cheltuielilor extraordinare. Aceasta

situatie s-a manifestat în toata perioada 2000-2002, insa pierderea cea mai mare din

activitatea extraordinara a întreprinderii s-a realizat în anul 2001.

(9) Rezultatul net al exercitiului (Rnet) poate imbraca forma profitului sau

pierderii nete. El reprezinta suma intre rezultatul activitatii curente şi rezutlatul

extraordinar, diminuata cu impozitul pe profit (Ip)

Rnet = RC+/-Rexc – Ip

Rezultatul net al exercitiului exprima marimea absoluta a rentabilitatii financiare

cu care vor fi remunerati actionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Repartizara pe

destinatii a profitului net trebuie sa fie sustinuta de existenta unor disponibilitati monetare

reale, în lipsa carora profitul net va ramane doar un potential de finanţare. În conditiile

exostentei aceastor disponibilitati, profitul net urmeaza sa se distribuie sub forma

dividendelor şi/sau sa se reinvesteasca în întreprindere. Profitul ent nerepartizat constituie

sursa de finanţare proprie sau element de autofinanţare generat de insasi activitatea

întreprinderii.

Tabelul 11 Rezultatul net în perioada 2000-2002Nr. crt.

IndicatoriExercitiul financiar2000 2001 2002

0 1 2 3 41. Rezultatul curent brut 25.454.581 26.589.775 62.527.914

2.(+/-) Rezultatul extraordinar - pierdere

3.555.507 4.535.325 3.464.231

3. (-) Impozitul pe profit 8.401.396 8.379.777 11.776.603

4.Rezultatul net al exercitiului

13.497.678 13.674.673 47.287.080

Rezultatul net al exercitiului creste în anul 2001 cu 176.995 mii lei (1,31%)

datorita influentei urmatorilor actori:

- rezultatul curent creste cu 4,46% determinand cresterea rezultatului net cu

1.135.194 mii lei

- rezultatul extraordinar scade cu 27,56% determinand scaderea rezultatului net cu

979.818 mii lei

- impozitul pe profit scade cu 0,26% determinand scaderea rezultatului net cu -

21.619 mii lei.

În anul 2002, rezultatul net al exercitiuli creste cu 33.612.407 mii lei, adica cu

245,80% fata de 2001 şi aceasta datorita influentei exerrcitate de rezultatul curent care

creste în acest an cu 135,16%. Aceasta crestere este atenuata de pierderea extraordinara

inregistrata în acest an şi de cresterea cu 40,54% a impozitului pe profit.