Facultatea de Științe Economice

POLITICI FINANCIARE PUBLICE

CURS MASTERConf. univ. dr. Gheorghița Dincă

Tema nr. 3Teorii fundamentale privind echilibrul 

bugetar (continuare)

1. Teoria convenţională privind echilibrul bugetar;2. Echivalenţa ricardiană;3. Jocul (Schema) Ponzi.

2) Echivalenţa ricardiană• A fost fundamentată de economistul David Ricardo, înprezent considerându‐se că este mult mai apropiată deviziunea lui Robert Barro.

Modelul lui David Ricardo• Echivalenţa ricardiană este o teoremă a neutralităţii. Sepresupune că guvernul reduce impozitele fără să reducă şicheltuielile publice, fapt ce determină reducereaeconomisirii naţionale şi a acumulării de capital, iar petermen lung, o restrângere a activităţii economice. Însă,echivalenţa ricardiană susţine că această politică nuinfluenţează consumul şi acumularea de capital.

• Argumentul ricardian se bazează pe faptul căimpozitele mai mici în prezent şi înregistrarea dedeficit bugetar (întrucât cheltuielile publice vorrămâne nemodificate) vor conduce, în viitor, la ocreştere a impozitelor.

• Astfel, consumatorii nu vor reacţiona la reducereaimpozitelor prin creşterea consumului, ci voreconomisi surplusul.

• Se înregistrează o creştere a economiilor private demărime egală cu suma reprezentând reducereaimpozitelor, în timp ce economisirea naţională şicelelalte variabile nu se modifică.

În esenţă, echivalenţa ricardiană îmbină două ideifundamentale:

• Constrângerea deficitului bugetar• Ipoteza venitului permanent.o Constrângerea deficitului bugetar se referă la faptulcă impozite mai mici în prezent implică impozite maimari în viitor, în condiţiile în care cheltuielile publicenu se modifică.

o Ipoteza venitului permanent vizează faptul căpopulaţia îşi bazează deciziile de consum pe venitulpermanent care depinde de valoarea prezentă avenitului rămas după achitarea impozitelor.

Modelul lui Robert Barro

• În lucrarea “Are Gouvernment Bonds NetWealth?”(1974), Barro prezintă o altă interpretare aargumentului ricardian şi anume:

pentru deţinătorii de titluri de stat, acestea reprezintăun activ, iar pentru plătitorii de taxe este o obligaţie ceva fi acoperită din taxe.

• Astfel, pentru că populaţia nu a înregistrat o creştere avenitului, ar trebui să nu‐şi modifice structuraconsumului ca reacţie la reducerea temporară a taxelor.

• Însă, dacă guvernul reduce taxele azi şi populaţiaanticipează că în viitor se vor reduce şi cheltuielile,atunci venitul permanent al populaţiei creşte, fapt cestimulează consumul şi reduce economisirea naţională.

• Întrucât echivalenţa ricardiană consideră uneleaspecte ale politicii fiscale irelevante, iar altele cafiind importante, testarea acestei abordări este greude realizat. De asemenea, deşi unii economişticonsideră că aceasta nu descrie comportamentulconsumatorului, acest mod de abordare a avut oimportanţă deosebită în cadrul dezbaterilor despredeficitul bugetar, din doua motive:

• Se consideră că echivalenţa ricardiană descrie, defapt, realitatea sau cel puţin realizează o primăaproximare a sa;

• Echivalenţa ricardiană oferă o bază teoretică pentrumai multe analize.

3) Jocul (Schema) Ponzi• Aceasta este o nouă abordare teoretică aechilibrului bugetar potrivit căreia corectareadeficitului bugetar se poate realiza de către stat prinreînnoirea la infinit a datoriei fără a majoraimpozitele dacă ritmul de creştere economică estemai mare decât rata dobânzii la împrumuturilepentru finanţarea şi refinanţarea datoriei publice.

• Se presupune că guvernul reduce impozitele darfără să reducă cheltuielile publice, fapt cedetermină, conform analizei convenţionale,reducerea economisirii naţionale şi a acumulării decapital, iar pe termen lung, o restrângere aactivităţii economice.

• De asemenea, se consideră că un viitor mai puţinprosper este doar o consecinţă posibilă a uneiperioade în care s‐au înregistrat deficite bugetaremari. Probabilitatea de a se obţine acest rezultateste însă mai mică, în comparaţie cu aceea capolitica fiscală să crească nivelul cheltuielilorpublice.

• Acest mod de abordare a deficitului bugetar secaracterizează prin faptul că este orientat spre viitor,spre evoluţia ratei de creştere economică şi evoluţiaratei dobânzii la împrumuturile de stat.

Astfel, guvernul poate apela la deficite pentru operioadă, poate reînnoi datoria şi acumula dobânzi,fapt posibil a se realiza doar dacă economia vaînregistra un ritm de creştere mai rapid decât cel aldatoriei, iar rata datorii/venituri va scădea în timp. Cualte cuvinte, o ţară cu datorie publică mare poateacoperi deficitele temporare de resurse prin creştereaeconomică viitoare.

Presupunem că guvernul decide să echilibreze bugetul,în sensul că impozitele şi taxele vor egala cheltuielilepublice.

Se pune problema identificării probabilităţii ca guvernulsă nu majoreze taxele pentru a face faţă serviciuluidatoriei, deci care este probabilitatea ca să se poatăaplica schema Ponzi?

Se urmăresc datele statistice privind rata de creştereeconomica şi rata dobânzii la datoria publică.

• Dacă bugetul este echilibrat, atunci rata datorie/venit creste cu (1+i)/(1+g), unde:

• i = rata dobânzii• g = rata de creştere a veniturilor• Deci, mai întâi, pentru a evalua probabilitatea de succes a “Ponzi gamble”, examinăm comportamentul (1+i)/(1+g).

• Dacă rata datorie/venit creşte mult, impozitele vor trebui majorate, iar în acest caz nu se mai poate aplica schema Ponzi.

• Dacă ar fi să desprindem o concluzie asupradeficitelor bugetare în urma acestor teorii, putemafirma că deşi sunt “un rău necesar” în anumiteperioade de criză ale economiei, nu trebuie abuzatde ele atunci când nu reprezintă o necesitateabsolută.

• Astfel, dacă pe fondul acestor deficite nu are locrelansarea economică care să compenseze, măcarîn parte, consecinţele nefavorabile ale deficitelor,acestea se răsfrâng păgubitor asupra finanţelorpublice ale ţării şi economiei in general, ducând la ocreştere a datoriei publice.

• Datoria publică și managementul datoriei publice

• Prin datorie publică înţelegem totalitateaobligaţiilor financiare interne şi externe ale statului,provenind din împrumuturi contractate direct saugarantate de Guvern, prin Ministerul FinanţelorPublice, în numele României, sau ale autorităţiloradministraţiei publice locale, provenind de la diverşicreditori, de pe pieţele financiare.

• Cu alte cuvinte, şi în contextul noilor reglementăriromâneşti, datoria publică este formată din datoriapublică guvernamentală şi datoria publică locală.

• Datoria publică poate fi clasificată din mai multepuncte de vedere:

• În funcţie de termen avem: datorie publică petermen scurt (flotantă) şi datorie pe termen mediuşi lung (consolidată).

• În funcţie de calitatea creditorilor: datorie publicăbrută, fiind dată de valoarea totală aîmprumuturilor, indiferent de locul în care suntplasate, şi datorie publică netă, în care nu intrăvaloarea împrumuturilor plasate la instituţiilestatului

• Totalitatea obligaţiilor financiare pe care le potcontracta şi garanta autorităţile publice centrale şilocale pe o perioadă de 1 an reprezintă plafonul deîndatorare publică, şi este stabilit anual prin lege.

• Valoarea totală a datoriei publice este înscrisă înregistrul datoriei publice, care are 4 componente:

• Subregistrul datoriei publice guvernamentaleinterne

• Subregistrul datoriei publice guvernamentaleexterne

• Subregistrul datoriei publice locale interne• Subregistrul datoriei publice locale externe

• Factorii care generează datoria publicăguvernamentală internă sunt:

• Titlurile de stat în monedă naţională, inclusiv titlurile destat în valută plasate pe piaţa internă, rambursabile dinresursele bugetare;

• Împrumuturile de stat de la Banca Naţională aRomâniei destinate acoperirii golurilor de casă întreîncasările şi plăţile bugetare;

• Împrumuturile de stat de la bănci comerciale;• Împrumuturile de stat de la alte instituţii financiareinterne, persoane juridice române, în condiţii rezultateîn urma negocierilor;

• Împrumuturi temporare din disponibilităţile contuluicurent general al Trezoreriei Statului;

• Garanţii de stat, împrumuturi interne contractate dediverşi creditori.

Împrumuturile interne ale statului, angajate în numepropriu, prin Ministerul Finanţelor, pot avea următoareledestinaţii:

• Asigurarea resurselor băneşti necesare finanţării şi/saurefinanţării deficitelor bugetare;

• Asigurarea resurselor băneşti necesare finanţării şi/saurefinanţării datoriei publice interne constituită în baza unorlegi speciale;

• Asigurarea resurselor băneşti necesare finanţării şi/saurefinanţării unor obiective de investiţii de interes naţional,aprobate în condiţiile legii;

• Menţinerea unui sold corespunzător în contul curent generalal Trezoreriei Statului;

• Plata garanţiilor acordate de către stat (prin MFP) la intern, insituaţia în care debitorul nu şi‐a putut onora rambursarearatelor, iar aceste obligaţii depăşesc fondul de risc constituit şiprevederile bugetului de stat cu această destinaţie.

Datoria publică guvernamentală externă

Aceasta este generată de:• Titlurile de stat în valută plasate pe piaţa financiarăexternă;

• Împrumuturile de la guverne şi agenţiiguvernamentale străine, instituţii financiareinternaţionale sau de la alte organizaţiiinternaţionale;

• Împrumuturi sindicalizate pe termen scurt, mediusau lung;

• Împrumuturi de la persoane juridice străine.

• Împrumuturi de la băncile străine sau de la companii străine

• Garanţii de stat la împrumuturi externe contractate de diverşi debitoriDestinaţii:

• Susţinerea balanţei de plăţi• Consolidarea rezervei valutare a statului• Realizarea unor proiecte de investiţii, finanţarea exporturilor, modernizarea şi dezvoltarea unor domenii prioritare ale economiei

• Realizarea unor reforme sectoriale• Realizarea unor importuri stabilite de Guvern• Finanţarea şi refinanţarea deficitului bugetului de stat

Datoria publică locală• Reprezintă totalitatea obligaţiilor de plată, interne şiexterne, ale autorităţilor administraţiei publice locale, la unmoment dat, provenind din împrumuturi contractate saugarantate de aceasta, de pe piaţa internă şi externă decapital.

Instrumentele datoriei publice locale sunt:• Titlurile de valoare (obligaţiunile municipale)• Împrumuturile de la societăţile comerciale bancare sau dela alte instituţii de credit

• Împrumuturile temporare din disponibilităţile contuluicurent general al Trezoreriei Statului

• Garanţiile acordate de autorităţile administraţiei publicelocale

• La nivelul autorităţilor administraţiei publice locale,datoria publică locală este limitată, fiind interzisaccesul la împrumuturi sau garantarea acestoradacă totalul datoriilor anuale depăşește limita de20% din totalul veniturilor proprii formate dinimpozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, veniturişi cote defalcate din impozitul pe venit.

Managementul datoriei publice• Managementul datoriei publice constă în stabilireaunei strategii viabile de gestiune a datoriei statuluiprin care să fie mobilizate sumele necesarefinanţării, realizării obiectivelor de risc şi de coststabilite de către autorităţi, precum şi celelalteobiective fixate de acestea, cum ar fi dezvoltarea şimenţinerea unei pieţe performante a titlurilor destat.

• Datoria publică trebuie structurată adecvat în ceeace priveşte ratele dobânzii, scadenţele şi moneda încare sunt contractate împrumuturile.

• O slabă structurare şi existenţa unui nivel ridicat algaranţiilor acordate de Guvern împrumuturilorcontractate de instituţiile publice sau de agenţiieconomici privați, au constituit factori ce au contribuitla declanşarea sau propagarea crizelor economice.

• O recurgere excesivă la împrumuturile în valută arputea exercita presiuni asupra cursului de schimb şi/sauasupra ratei dobânzii dacă investitorii devin reticenţi înrefinanţarea datoriei statului.

• Reducând riscul ca gestiunea portofoliului datorieistatului să devină sursa de instabilitate pentru sectorulprivat, o gestiune prudentă a datoriei publice poatepermite ţărilor să fie mai puţin expuse riscului financiar.

• Crizele recente au evidenţiat necesitatea ca statelesă‐şi limiteze expunerea la riscul de lichiditate şi laalte riscuri ce fac ca economiile să devinăvulnerabile la şocuri externe.

• O gestiune sănătoasă a riscului în sectorul publiceste, deci, capitală pentru gestiunea riscului în altesectoare ale economiei, deoarece entităţileeconomice din sectorul privat se confruntă cu mariprobleme atunci când slaba gestionare a riscurilor,la care este expus statul, deschide posibilitatea uneicrize de lichiditate.

• Îndatorarea slab structurată şi riscantă este, adesea,consecinţa unor politici fiscale, monetare şi a cursurilorvalutare inadecvate.

• O politică prudentă de gestiune a datoriei nu poateînlocui, însă, măsuri adecvate în planurile bugetare şimonetare.

• Dacă orientările macroeconomice sunt greşitdirecţionate, gestiunea datoriei nu poate, în sine, săevite o criză.

• Obiectul gestiunii datoriei publice îl reprezintă decisatisfacerea nevoilor de finanţare ale statului şi aleobligaţiilor sale de plată la un cost cât mai redus, petermen mediu şi lung, în condiţiile menţinerii riscurilorla un nivel tolerabil.