SJ nr. 5_2012

Săptămâna JJuridică

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Anul IV▪ Nr. 5 Preţ: 8 lei

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Consiliu ştiinţifi cMonna Lisa BELU MAGDO

Pavel PERJU

Director editorialAdriana PENA

Litterisinternational

Din cuprinsPavel PERJU

›› Apel. Întâmpinare. Comunicare în şedinţa de judecată

›› Succesiuni. Cerere de anulare a certificatului de vacanţă succe so-rală emis în anul 1988. Efectele cererii de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991. Lipsa calităţii de moşte-nitor cu privire la bunurile menţionate în certificat

›› Imobile preluate în mod abuziv. Calitatea de persoană îndreptăţită. Legat cu titlu particular

›› Contract de vânzare-cumpărare. Pact comisoriu stipulat în favoa-rea uneia dintre părţi. Condiţii pentru calificarea ca abuzivă a unei clauze contractuale

›› Obligaţii comerciale. Novaţie. Efecte şi consecinţe

›› Închiderea procedurii insolvenţei. Lipsa fondurilor pentru acope-rirea cheltuielilor procedurii

›› Excepţie de nelegalitate. Contravenţie reglementată prin hotărârea Consiliului local. Limitele competenţei autorităţii locale

›› Deducere TVA. Cheltuieli deductibile

›› Drepturi la disponibilizarea colectivă. Respectarea limitelor mini-me ale pachetului compensatoriu de la care putea începe nego-cierea conform CCM la nivel de unitate

30 ianuarie-5 februarie 2012apare în fi ecare joi

2

Cuprins IndexA

Acceptarea succesiunii ..................................... 7Acţiune confesorie ......................................... 10Apel ................................................................... 4Autoritate locală ............................................ 16

CCadru procesual ............................................... 6Cale de acces ................................................... 10Calitate procesuală activă ................................ 6Calitatea de moştenitor ................................... 7Certifi cat de vacanţă succesorală .................... 7Cheltuieli deductibile ..................................... 17Clauză abuzivă ............................................... 11Concediere colectivă ...................................... 19Consiliu local .................................................. 16Contract coletiv de muncă la nivel de unitate .. 19Contract de asociere în participaţiune .......... 13Contract de comodat ..................................... 17Contract de consultanţă ................................ 17Contract de leasing ........................................ 13Contract de vânzare-cumpărare .................... 11Contravenţie .................................................. 16Convocare AGA .............................................. 15

DDaune-interese .............................................. 11Deducere TVA ................................................ 17Drept la apărare ................................................4Dreptul la un proces echitabil ..........................4

EEvacuare .........................................................13Excepţie de nelegalitate .................................16

FFond de lichidare ............................................15

IImobile preluate în mod abuziv ...................... 9Insolvenţă ......................................................15Investiţii .........................................................17

continuarea pe pagina următoare »continuarea pe pagina următoare »

DREPT PROCESUAL CIVILApel. Întâmpinare. Comunicare în ședinţa de judecată « Pavel PERJU « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 9862 din 4 decembrie 2009 _____ 4

Recurs. Titularul căii de atac « I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 1369 din 8 martie 2011 _____ 6

DREPT CIVILSuccesiuni. Cerere de anulare a certifi catului de vacanţă succesorală emis în anul 1988. Efectele cererii de reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991. Lipsa calităţii de moștenitor cu privire la bunurile menţionate în certifi cat « Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia nr. 342 din 8 martie 2011 _____________ 7

Imobile preluate în mod abuziv. Calitatea de persoană îndreptăţită. Legat cu titlu particular « I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1036 din 9 februarie 2011 __________________________________ 9

Servitute legală de trecere. Stabilirea căii de acces prin convenţia părţilor. Distincţia dintre servitutea legală de trecere și servitutea de trecere stabilită prin fapta omului. Încetarea servituţii legale de trecere « Curtea de Apel Contanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 113 din 23 martie 2011 __________________10

DREPT COMERCIALContract de vânzare-cumpărare. Pact comisoriu stipulat în favoarea uneia dintre părţi. Condiţii pentru califi carea ca abuzivă a unei clauze contractuale « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1646 din 18 aprilie 2011 __________11

Obligaţii comerciale. Novaţie. Efecte și consecinţe « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1779 din 10 mai 2011 _13

3

ÎÎncetarea servituţii legale ..............................10Întâmpinare ...................................................... 4

LLegat cu tilu particular ..................................... 9Locaţie de gestiune .........................................13

NNegociere nelegală ..........................................19Novaţie ............................................................13

PPact comisoriu ............................................... 11Persoană îndreptăţită la restituire ..................9Principiul indivizibilităţii succesiunii ..............7Principiul relativităţii .......................................6Protecţia consumatorului ............................. 11

RReconstituirea dreptului de proprietate .........7Recurs ...............................................................6Renunţarea la succesiune .................................7

SSalarii compensatorii .................................... 19Servitute de trecere ....................................... 10Societate comercială ...................................... 15Spaţiu comercial ............................................ 13Succesiune ........................................................7

TTitlu locativ .................................................... 13Trafi c de persoane ......................................... 21TVA ................................................................ 17

VVenituri impozabile ....................................... 17Voinţa socială ................................................ 15

Cuprins (continuare)

Închiderea procedurii insolvenţei. Lipsa fondurilor pentru acoperirea cheltuielilor procedurii « Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 2719 din 20 iunie 2011 _______________15

Societate comercială. Adunarea generală a asociaţilor. Ne res pectarea obligaţiei de informare. Consecinţe « Curtea de Apel Timișoara, secţia comercială, decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011 ______________________________15

DREPT ADMINISTRATIVExcepţie de nelegalitate. Contravenţie reglementată prin hotărârea Consiliului local. Limitele competenţei auto-rităţii locale « Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 818 din 14 martie 2011 _____________________________________16

DREPT FINANCIAR ŞI FISCALDeducere TVA. Cheltuieli deductibile « Curtea de Apel Targu Mureș, secţia comercială, de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 716 din 15 aprilie 2011 ______________17

DREPTUL MUNCIIDrepturi la disponibilizarea colectivă. Respectarea li mi-telor minime ale pachetului compensatoriu de la care putea începe negocierea conform CCM la nivel de uni-tate « Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori și fa milie, confl icte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 7405 din 4 mai 2011 ______________________________________19

DREPT PENALPsihologia infractorului în raport cu victimele trafi cului de persoane « Adina SĂLĂJEANU __________________21

4 Săptămâna Juridică nr. 5/2012 » Litteris International

Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Apel. Întâmpinare. Comunicare în şedinţa de judecată

Pavel PERJU

Tribunalului Cluj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.M., M.D., M.V., M.V.M., M.V.D., C.(M.)T.F. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România-SA, prin Direcţia Regională Drumuri și Poduri Cluj, și s-a dispus anularea parţială a hotărârii nr. 198/2006 și a procesului verbal nr. 198/2006, emise de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor și Turismului, Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România SA, cu privire la persoanele îndreptăţite la despăgubiri, care sunt reclamanţii C.M., M.D., M.V., M.V.M., M.V.D., C.(M.)T.F., precum și cu privire la valoarea despăgubi-rilor, care va fi de 185.942 lei.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a judeţului Cluj și Consiliul local al comunei Apahida și s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâţi, ca fi ind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate pro-cesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România SA, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 98 A din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie.

Împotriva deciziei din apel a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională Drumuri și Poduri Cluj.

Recureentul a invocat că la termenul din 13 martie 2009, reclamanţii au depus întâmpinare neco-municată pârâtului decât după ce acesta a solicitat, în mod expres, comunicarea.

În raport de faptul că întâmpinarea a fost primită în ședinţa de judecată din 13 martie 2009, ape-lantul a solicitat un termen pentru a o studia și pentru a putea formula un punct de vedere scris în acest sens, cerere respinsă, în mod neîntemeiat, de către instanţă.

Recursul a fost respins cu următoarea motivare:

Esenţial

Deşi textele art. 115-118 C. proc. civ. nu prevăd obliga ti vitatea comunicării întâmpinării, au priori-tate, în temeiul art. 20 alin. (2) din Cosntituţie, preve-derile Convenţiei europene şi jurisprudenţa CEDO în materie.

Dacă comunicarea a fost făcută la primul termen, în şedinţa de judecată, instanţa este obligată să amâ-ne judecarea cauzei pentru ca partea adversă să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării.

I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 9862 din 4 decembrie 2009

(cuvinte cheie: apel, întâmpinare, drept la apărare, dreptul la un proces echitabil)

C. proc. civ., art. 115-118

5Săptămâna Juridică nr. 5/2012 » Litteris International


Critica apelantului pârât privind neacordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștinţă de întâmpinare, deși întemeiată, nu este în măsură să conducă la casarea deciziei, în condiţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, dispoziţiile legale care reglementează instituţia întâmpinării (art. 115-118 C. proc. civ.), spre deosebire, de exemplu, de cele în materia cererii de chemare în judecată, nu prevăd obligativitatea comunicării acestui act procedu-ral, ceea ce presupune ca partea interesată (în speţă, apelantul pârât) să procedeze la propriile demersuri pentru a lua cunoștinţă de apărările formulate în scris de către intimaţi. În concluzie, potrivit legislaţiei naţionale, întâmpinarea nu se comunică și, prin urmare, nici nu se acordă termen pentru a se lua cunoștinţă de acest act procedural.

Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, însă, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, în materie de cereri scrise, pentru asigurarea unui trata-ment egal între părţi, toate cererile trebuie comunicate părţilor din litigiu, pentru ca acestea să-și poată exercita, în mod efectiv, dreptul la apărare în legătură cu aspectele relevate în cuprinsul acestora.

Cum Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se aplică prioritar faţă de dreptul intern, în caz de confl ict între acestea, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României, este fără dubiu că instanţa de apel ar fi trebuit să procedeze la amânarea cauzei pentru ca apelantul pârât să ia cunoștinţă de întâmpinarea comunicată în ședinţă.

Cu toate acestea, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care vizează casarea deciziei pentru nereguli procedurale săvârșite de instanţa de apel și în care se încadrează critica recurentului, condiţionează incidenţa cazului de casare respectiv de existenţa unei vătămări produse părţii respective, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii, în condiţiile art. 105 alin. (2) din același cod.

O asemenea vătămare nu s-a produs în ceea ce-l privește pe pârât, în faza apelului, deoarece Curtea de Apel a amânat pronunţarea în cauză pentru a se depune note scrise, ocazie cu care apelantul pârât avea posibilitatea să-și prezinte susţinerile din calea de atac exercitată și în raport de apărările exprimate prin întâmpinare, ceea ce, de altfel, a și făcut, depunând la dosar concluzii asupra litigiului (fi lele 52-53 dosar apel).

Pe de altă parte, recurentul avea posibilitatea să se refere, în calea de atac superioară, la propriile susţineri raportat la apărările din întâmpinare, sens în care a și procedat, formulând motivele de recurs din prezenta cerere și din per-spectiva apărărilor conţinute în întâmpinarea depusă de reclamanţi în apel, și care vor fi verifi cate în cele ce urmează.

În esenţă, prin întâmpinare, intimaţii reclamanţi au reluat soluţia pronunţată în prima instanţă, arătând că des-păgubirile stabilite, prin sentinţă, în favoarea lor, sunt corecte faţă de concluziile expertizei dispuse în cauză și de dispoziţiile incidente în materie (art. 26 din Legea nr. 33/1994). De asemenea, au mai arătat că sunt de acord cu cele susţinute de apelantul pârât în ceea ce privește momentul transferului dreptului de proprietate către expropriator, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004, dar, în situaţia concretă din speţă, transferul nu a operat deoarece contrava-loarea despăgubirilor acordate nu a fost pusă la dispoziţia intimaţilor.

Aceste apărări din întâmpinare au fost combătute prin cererea de recurs, pârâtul criticând decizia atât din per-spectiva cuantumului despăgubirilor reţinut de instanţele anterioare, cât și în privinţa momentului la care a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu către expropriator.

Ca atare, recurentul a avut posibilitatea reală de a-și exercita, în mod corespunzător, dreptul la apărare în legătură cu susţinerile intimaţilor reclamanţi exprimate în întâmpinare.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.



DREPT PROCESUAL CIVIL

Calitate procesuală

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1369 din 8 martie 2011

(cuvinte cheie: calitate procesuală activă, recurs, cadru procesual, principiul

relativităţii)

Recurs. Titularul căii de atac

C. proc. civ., art. 299-316

Hotărârile judecătorești își produc efectele numai între părţile care au participat la judecarea pricinii. Prin urmare, în recurs, cadrul procesului cu privire la părţi odată fi xat cu ocazia judecării cauzei în fond, nu poate fi nici extins și nici restrâns, pentru că niciuneia din părţi nu i se poate refuza dreptul de a ataca cu recurs hotărârea pronunţată în defavoarea sa, după cum, la fel, niciunei persoane din afara procesului nu i se poate pretinde să se judece direct în faţa instanţei de recurs. Face excepţie de la această regulă, intervenientul în favoarea uneia dintre părţi, căruia i se admite să formuleze cerere de intervenţie accesorie, potrivit art.51 din Codul de procedură civilă.

Recursul promovat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize și Operaţiuni Vamale București, împotriva hotărârii pronunţate în defavoarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate este, așadar, neregulat introdus, fi ind formulat de o autoritate fără calitate procesuală, faptul că Autoritatea Naţională a Vămilor funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, respectiv a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fi ind, sub acest aspect, lipsit de relevanţă.

Speţa: Reclamanta S.C. SG SA, a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Ope ratorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate anularea deciziei nr. 030/19.02.2010 și a deciziei nr. 311/20.10.2009, obli garea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând paguba suferită de societate ca urmare a producerii efectelor celor doua decizii, suspendarea executării deciziilor nr. 030/19.02.2010 și nr.311/20.10.2009, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 311 din 20.10.2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și Decizia nr.030/19.02.2010 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală .

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize și Operaţiuni Vamale București.

Calea de atac a recursului este reglementată în art. 299 – 316 C. proc. civ. Din modul de reglementare al acestei căi extraordinare de atac se degajă regula cu valoare de principiu că dreptul de a exercita recurs împotriva unei hotărâri judecătorești îl au numai părţile care s-au ju-decat în faţa instanţei de fond și a cărei hotărâre se atacă.

În virtutea acestei reguli, în materie civilă, hotărârile judecătorești își produc efectele numai între părţile care au participat la judecarea pricinii. Prin urmare, în recurs, cadrul procesului cu privire la părţi odată fi xat cu ocazia judecării cauzei în fond, nu poate fi nici extins și nici restrâns, pentru că nici uneia din părţi nu i se poate refuza dreptul de a ataca cu recurs hotărârea pronunţată în defavoarea sa, după cum, la fel, nici unei persoane din afara procesului nu i se poate pretinde să se judece direct în faţa instanţei de fond. Face excepţie de la această regulă, intervenientul în favoarea uneia dintre părţi, căruia i se admite să formuleze cerere de intervenţie accesorie, potrivit art. 51 din Codul de procedură civilă.

În speţă, Înalta Curte constată că recursul a fost pro-movat de către Autoritatea Naţională a Vămilor prin

Di recţia Regională pentru Accize și Operaţiuni Vamale Bu curești, care însă nu a participat la soluţionarea în fond a cauzei. În cauza care a avut ca obiect anularea de ciziei nr. 311 din 20 octombrie 2009, înregistrată la Curtea de Apel Ploiești – Secţia comercială și de con-ten cios administrativ și fi scal, reclamanta s-a judecat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice – Agen-ţia Naţională de Administrare Fiscală – Comisia pentru Auto rizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armo nizate. Hotărârea pronunţată de către prima instanţă fi ind defavorabilă pârâtului, doar acesta poseda cali ta tea procesuală de a formula recurs împotriva sen-tinţei civile nr. 109 din 3 mai 2010, iar nu o altă per-soană. Din perspectiva celor de mai sus, este complet lip-sit de relevanţă că Autoritatea Naţională a Vămilor func -ţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, respectiv a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, a respins recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize și Operaţiuni Vamale București, ca fi ind formulat de o autoritate fără calitate procesuală.


Drept civil

DREPT CIVIL

Succesiuni

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia nr. 342 din 8 martie 2011

(cuvinte cheie: succesiune, certifi cat de vacanţă succesorală, reconstituirea dreptului de proprietate,

calitatea de moştenitor, acceptarea succesiunii, principiul indivizibilităţii succesiunii, renunţarea la

succesiune)

Succesiuni. Cerere de anulare a certi-fi ca tului de vacanţă succesorală emis în anul 1988. Efectele cererii de re con-stituire a dreptului de pro prie tate con-form Legii nr. 18/1991. Lipsa ca lităţii de moştenitor cu privire la bu nurile menţionate în certificat

Legea nr. 18/1991

Principiul indivizibilităţii transmiterii succesiunii cunoaște excepţii, prevăzute în legislaţie, cum este cazul creanţelor și datoriilor defunctului, care, potrivit art. 1060-1061 C. civ., sunt împărţite de drept între moștenitori din ziua deschiderii succesiunii. O altă excepţie o constituie dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora calitatea de moștenitor se recunoaște nu numai persoanelor care au acceptat, în termenul legal de opţiune succesorală, succesiunea lăsată de fostul proprietar, ci și acelora care au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în condiţiile legii reparatorii speciale. Principiul indivizibilităţii se aplică numai în ceea ce privește renunţarea la succesiune, în acest sens fi ind și Decizia nr. XI din 5 februarie 2007 pronunţată de I.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii.

Este inadmisibil a considera că acceptarea succesiunii cu privire la categoria de terenuri ce nu erau în circuitul civil în anul 1988, prin formularea cererii de reconstituire potrivit legii fondului funciar, duce la recunoașterea calităţii de moștenitor pentru bunurile afl ate în circuitul civil la data decesului autoarei. Cu privire la această ultimă categorie de bunuri, singura posibilitate de dovedire a calităţii de moștenitor este dovada actelor de acceptare a succesiunii, în condiţiile prevăzute de Codul civil.

Reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în consta-tarea nulităţii absolute a certifi catului de vacanţă succe-sorală nr. 420/1988, invocând faptul că autoarea avea un moștenitor legal la data deschiderii succesiunii.

Eliberarea certifi catului s-a făcut sub imperiul Decretului nr. 40/1953 privind procedura succesorală notarială, act normativ abrogat prin Legea nr. 36/1995 a notarilor publici. Cum nulitatea unui act juridic presu-pune încălcarea normelor imperativ stabilite de legile în vigoare la data încheierii actului, instanţa trebuie să analizeze validitatea certifi catului de vacanţă succesorală prin raportare la actul normativ în vigoare în anul 1988.

Potrivit art. 24 din Decretul nr. 40/1953, certifi catul de vacanţă succesorală se elibera la cererea organului fi nan ciar dacă după trecerea termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii notarul de stat nu constată exis-tenţa vreunui moștenitor care să fi acceptat succesiunea.

Aceste dispoziţii au fost preluate și prin actuala lege a notarilor publici.

Instanţa trebuie să stabilească, așadar, dacă recla man-tul avea calitatea de moștenitor legal la data când a fost

emis certifi catul care constata vacantă succesiunea, așa cum se susţine prin acţiune și prin motivele de recurs.

Reclamantul este colateral privilegiat al autoarei F.T. și, în această calitate, avea o vocaţie succesorală, însă pentru a dobândi calitatea de moștenitor avea obligaţia impusă de art. 700 C.civ. de a-și exercita dreptul de opţiune succesorală într-un termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, care a început să curgă la data decesului autoarei, 23.10.1987.

Succesibilul care nu a făcut niciun act expres ori tacit din care să rezulte acceptarea succesiunii în termenul de 6 luni este considerat străin de succesiune, simpla sa vocaţie succesorală determinată de încadrarea într-o clasă de moștenitori legali fi ind lipsită de relevanţă juri dică în absenţa exercitării dreptului de opţiune succesorală.

Reclamantul a arătat că a exercitat acte de opţiune succe sorală la apariţia Legii nr. 18/1991, formulând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, care i-a fost admisă.


Drept civil

În principiu, transmiterea moștenirii este indivizibilă, în sensul că obiectul acceptării sau renunţării la o moș te-nire îl reprezintă întreaga masă succesorală, acest prin-cipiu decurgând din indivizibilitatea patrimoniului suc-cesoral, care se transmite ca atare asupra moș te nitorilor.

Principiul indivizibilităţii transmiterii succesiunii cu noaște excepţii, prevăzute în legislaţie, cum este ca-zul creanţelor și datoriilor defunctului, care, potrivit art. 1060-1061 C.civ., sunt împărţite de drept între moște-nitori din ziua deschiderii succesiunii. O altă excepţie o constituie dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora calitatea de moștenitor se recunoaște nu numai persoanelor care au acceptat, în termenul legal de opţiune succesorală, succesiunea lăsată de fostul pro-prietar, ci și acelora care au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii prin formularea cererii de recon-stituire a dreptului de proprietate, în condiţiile legii re-pa ratorii speciale. Principiul indivizibilităţii se aplică numai în ceea ce privește renunţarea la succesiune, în acest sens fi ind și Decizia nr. XI din 5 februarie 2007 pronunţată de I.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii.

Interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie și Jus tiţie acestor dispoziţii legale prin Decizia nr. 1/23.02.1998 este în sensul că de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, adică de dreptul de a formula cerere de reconstituire, benefi ciază toţi succesorii autorului, însă această decizie nu are în vedere și bunurile care au existat în patrimoniul autorului la data deschiderii succesiunii, ci doar terenurile agricole care fac obiectul legii de restituire. În acest sens sunt dispoziţiile art. 13, care se referă la posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii pentru moștenitorii care nu își pot dovedi această calitate întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil.

Prevederile legale arătate se aplică doar situaţiilor exprese prevăzute de text, premisa de la care se pleacă fi ind aceea a existenţei unor terenuri preluate de stat, care nu erau în circuitul civil anterior anului 1990, deci care nu puteau face obiectul transmiterii succesorale și a existenţei unui moștenitor care nu a făcut acte de acceptare tacită sau expresă la data deschiderii succe-siunii. Este inadmisibil a considera că acceptarea succe-siunii cu privire la categoria de terenuri ce nu erau în circuitul civil în anul 1988, prin formularea cererii de re constituire potrivit legii fondului funciar, duce la re cu-noașterea calităţii de moștenitor pentru bunurile afl ate în circuitul civil la data decesului autoarei. Cu privire la această ultimă categorie de bunuri singura posibilitate de dovedire a calităţii de moștenitor este dovada actelor de acceptare a succesiunii.

Instanţele de fond au reţinut corect că reclamantul nu a făcut dovada că a acceptat succesiunea autoarei sale, colateral privilegiat, astfel că la data când s-a emis certifi catul de vacanţă succesorală s-au respectat preve-derile art. 24 din Decretul nr. 40/1953.

Dispoziţiile legale fi ind corect aplicate și nefi ind incidente motivele de recurs, în sensul art. 304 C. proc.civ., recursul s-a respins ca nefondat.


Drept civil

DREPT CIVIL

Imobile preluate în mod abuziv

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1036 din 9 februarie 2011

(cuvinte cheie: imobile preluate în mod abuziv, persoană îndreptăţită la restituire, legat cu tilu

particular)

Imobile preluate în mod abuziv. Cali-tatea de persoană îndreptăţită. Legat cu titlu particular

Legea nr. 10/2001, art. 4 alin. (2)C. civ., art. 899

Dreptul legatarului cu titlu particular nu poate viza decât bunul cu privire la care s-a transmis succesiunea, adică lucrul legat, asupra căruia are loc o transmisiune prin moarte (succesiune) din patrimonial defunctului în cel al legatarului, și, nicidecum, alte bunuri ale succesiunii ori averea succesorală.

Speţa: Reclamantul N.E. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Câmpulung, contestând dispoziţia nr. 110 din 05 mai 2009 emisă de pârâtă, întrucât nu i-au fost acordate despăgubirile reparatorii la preţul pieţei pentru anumite construcţii, ci numai despăgubirile pentru teren, iar în art. 2 al dispoziţiei a fost conceptată drept persoană îndreptăţită la restituire N.I.R., ca moștenitoare a defunctei P.M.

Tribunalul Argeș, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de contestator.

În ce privește excluderea moștenitoarei N.I.R., instanţa a reţinut că, în mod corect intimata a eliberat dispoziţia pe numele tuturor moștenitorilor defunctei P.M., având în vedere certifi catul de legatar nr. 40 din 28 iulie 2003.

Împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul N.E., arătând că, prin contestaţia formulată a solicitat stabilirea despăgubirilor la preţul pieţii și pentru imobilul casă; nu s-a ţinut cont de faptul că nu trebuia inclusă în calitate de moștenitoare N.I.R., care nu are această calitate.

Curtea de Apel Pitești a respins apelul contestatorului.

În ce privește critica privind excluderea de la benefi ciul măsurilor reparatorii a numitei N.I.R., pe considerentul că aceasta nu are calitatea de moștenitor al autoarei comune P.M., instanţa a reţinut că, din cuprinsul certifi catului de legatar nr. 40 din 28 iulie 2003, rezultă tocmai contrariul.

Împotriva deciziei civile nr. 64A din 7 mai 2010 a Curţii de Apel Pitești, a declarat recurs contestatorul, arătând că numita N.I.R. nu are calitate de moștenitoare asupra imobilului în litigiu, deci nici calitate de persoană îndreptăţită, instanţa neobservând certifi catul de legatar nr. 40 din 28 iulie 2003.

În procedura de soluţionare a notifi cării autoarei re-cla mantului, P.M., înregistrată sub nr. 6386 din 05 apri lie 2001, Primarul municipiului Câmpulung a emis dis poziţia nr. 215 din 29 octombrie 2001, prin care a recunoscut în favoarea acesteia dreptul la măsurile re pa-ratorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, în modalitatea reglementată la acel moment, pen tru terenul situat în mun. Câmpulung, jud. Argeș, naţio-nalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950.

La data de 8 iulie 2003 a decedat notifi catoarea, în urma dezbaterii succesiunii acesteia fi ind emis certi-fi catul de legatar nr. 40 din 28 iulie 2003, prin care a fost consfi nţită natura moștenirii, ca fi ind una testamentară, precum și persoanele ce au calitatea de legatari și titlul legatului.

Dispoziţiile actului succesoral menţionat relevă că numita N.I.R. a fost instituită drept legatar cu titlu parti-cular, căreia i-a revenit, potrivit dispoziţiilor legatului „cota de ½ din apartamentul nr. 14 situat în București, sector 2”.

Acela și act cuprinde în fi nalul său „nota 2”, prin care s-a dispus, în baza aceluiași testament, ca „sumele de bani, terenuri în natură sau echivalent și alte măsuri com pensatorii ce vor fi soluţionate în urma notifi cărilor depuse de defunct în temeiul Legii nr. 10/2001, privind imobilul (casă+teren) din Câmpulung Muscel, vor reveni, în indiviziune și cote părţi egale, lui N.E., J.N.C. și M.A.”.

Actul juridic menţionat stabilește, astfel cum testa-mentul defunctei P.M. consfi nţește, voinţa testatoarei, așa cum a fost aceasta materializată în legat, de a gratifi ca cu privire la bunul litigios (astfel cum a fost indicat la nota 2 a certifi catului, inclusiv a modalităţii de reparaţiune), doar pe legatarii N.E. (reclamantul în cauză), J.N.C. și M.A.

Legatul instituit în favoarea numitei N.I.R. a vizat în exclusivitate cota de ½ (jumătate) din apartamentul nr. 14 situat în București, sector 2, intenţia testatoarei în acest sens fi ind clară și neechivocă. Or, potrivit dispoziţiilor art. 899 C. civ., „orice legat pur și simplu dă legatarului, din ziua morţii testatorului un drept


Drept civil

asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor si repre-zentanţilor săi”.

Dreptul legatarului cu titlu particular nu poate viza decât bunul cu privire la care s-a transmis succesiunea, adică lucrul legat, asupra căruia are loc o transmisiune prin moarte (succesiune) din patrimonial defunctului în cel al legatarului, și, nicidecum, alte bunuri ale succe-siunii ori averea succesorală.

Or, prin dispoziţia nr. 189 din 12 octombrie 2004, emisă de aceea și entitate, cu respectarea voinţei testa-toarei, notifi catoarea în cauză, s-a recunoscut în favoarea numiţilor N.E., J.N. și M.A., dreptul la măsuri reparatorii (restituirea în natură a imobilului – teren de 447 mp din Câm pulung, jud. Argeș) pentru acela și imobil (diferenţa celui nerestituit până în acest moment de 403 mp), iar prin dispoziţia contestată nr. 110/2009 s-a recunoscut drep tul la măsuri reparatorii prin echivalent, alături de persoanele indicate, legatarii defunctei, și a numitei N.I.R.

În acest context, instanţele fondului aveau a analiza, din perspectiva normelor legii speciale, invocate ca temei

al cererii deduse judecăţii, dacă această persoană are sau nu calitate de persoană îndreptăţită în accepţiunea Legii nr. 10/2001 [art. 4 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. a)], chestiune invocată de reclamant atât prin cererea de chemare în judecată, în tot cursul judecăţii, cât și prin motivele de recurs, analiză ce nu a fost făcută, consecinţă a reţinerii unei situaţii de fapt eronate.

Constatând astfel că, urmare a nelămuririi tuturor aspectelor de fapt deduse judecăţii, cu consecinţa apli-că rii greșite a legii, în scopul menţionat, al respectării prin cipiului contradictorialităţii și al dreptului la apărare (so lu ţionarea cauzei în contextual menţionat impunând cita rea persoanei cu privire la care s-a susţinut a nu fi în-drep tăţită la măsuri reparatorii), dar și al respectării prin-ci piului dublului grad de jurisdicţie și acesta o garanţie a res pectării dreptului la apărare, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantului, cu consecinţa casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

DREPT CIVIL

Dezmembrămintele dreptului de proprietate

Curtea de Apel Contanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 113 din 23 martie 2011

(cuvinte cheie: servitute de trecere, cale de acces, încetarea servituţii legale,

acţiune confesorie)

Servitute legală de trecere. Stabilirea căii de acces prin convenţia părţilor. Dis tincţia dintre servitutea legală de trecere şi servitutea de trecere sta bi-lită prin fapta omului. Încetarea ser vi-tuţii legale de trecere

C. civ., art. 616

Reclamanţii M.T. și M.F. au dedus judecăţii o acţiune confesorie, prin care au solicitat pârâţilor C.N. și M. să le recunoască și, respectiv, să respecte dreptul de ser-vitute de trecere de la drumul comunal la proprietatea reclamanţilor pentru o suprafaţă de 96 mp, așa cum a fost identifi cată prin contractul de vânzare-cumpărare autentifi cat sub nr. 3880/20.10.1997 de BNP S.F.E. și să demoleze gardul ridicat de pârâţi în scopul împiedicării reclamanţilor de a folosi servitutea de trecere.

La rândul lor, pârâţii s-au apărat invocând încetarea servituţii de trecere ca urmare a neîndeplinirii uneia din condiţiile esenţiale pentru exercitarea servituţii legale, și anume încetarea caracterului de „loc înfundat” a tere-nului proprietatea reclamanţilor.

Fiind vorba de o servitute legală de trecere stricto sen-su în care părţile au convenit asupra traseului căii de acces, exercitarea și stingerea acestei servituţi se va realiza în con-diţiile art. 616 C.civ., iar nu în condiţiile art. 620 C.civ.

Prin urmare, servitutea legală de trecere încetează în momentul în care dispare caracterul de loc înfundat, in-diferent de modul în care s-a stabilit conţinutul concret al servituţii de trecere: convenţie, hotărâre judecătoreas-că sau prescripţie achizitivă.

Instanţa supremă a statuat în jurisprudenţa sa că ser-vitutea de trecere își găsește justifi care dacă persistă sco-pul pentru care a fost creată și va trebui să înceteze dacă scopul a încetat cessante causa cessant eff ectus (Plenul Tribunalului Suprem, decizia civilă nr. 24/1962 în C.D. 1962, p. 93; decizia civilă nr. 1054/1989, în Dreptul nr. 3/1990).

Încetarea înfundăturii este de natură a antrena stinge-rea servituţii de trecere stricto sensu. Achiziţionarea de că tre proprietarul fondului dominant a unor terenuri ve-cine, care dau posibilitatea trecerii de la fondul dominant la calea publică peste terenul său propriu, nu mai jus tifi că continuarea exercitării dreptului de servitute de trecere, deoarece fondul dominant nu mai este un loc înfun dat.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1646 din 18 aprilie 2011

(cuvinte cheie: contract de vânzare-cumpărare, pact comisoriu, clauză abuzivă, daune –interese,

protecţia consumatorului)

Contract de vânzare-cumpărare. Pact comisoriu stipulat în favoarea uneia dintre părţi. Condiţii pentru calificarea ca abuzivă a unei clauze contractuale

Legea nr. 193/2000, art. 4

O clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează – în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credinţe – un dezechilibru semnifi cativ între drepturile și obligaţiile părţilor este considerată a fi abuzivă.

Faptul că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare, promitentul-cumpărător nu a fost destul de diligent și a acceptat un pact comisoriu numai în avantajul promitentului-vânzător și a acceptat clauzele acestuia care, pe viitor, s-au dovedit a fi de natură a-i limita puterea de negociere a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare, nu poate atrage incidenţa prevederilor relative la clauzele abuzive.

Speţa: Reclamanţii B.A.V. și B.V. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SA, să se constate caracterul abuziv al art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1470 și să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 306.984 lei cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare autentifi cat sub nr. 516 din 27 septembrie 2004.

Tribunalul Bucureștia respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, reţinând în esenţă că legislaţia privind protecţia consumatorilor nu este aplicabilă în cauză, întrucât dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 fac referire la vânzarea de bunuri și servicii, iar imobilele nu sunt bunuri consumptibile în sensul O.G. nr. 21/1992.

În același sens, instanţa a motivat că, în situaţia în care s-ar admite incidenţa Legii nr. 193/2000, nu sunt îndeplinite condiţiile privind clauza abuzivă, întrucât bunurile imobile nu intră în sfera de aplicare a O.G. nr. 21/1992, neputând fi considerate produse.

Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere că art. 12 din contract nu conţine prevederi abuzive, reprezentând de fapt o clauză mai bine negociată din punct de vedere economic de către pârâtă fără a produce un dezechilibru între părţi.

Susţinerile reclamanţilor în privinţa clauzei 12 din contractul de vânzare – cumpărare nr. 1470/2006, având următorul conţinut „Prezentul contract conţine totalitatea înţelegerilor intervenite între părţi și stinge orice acord sau înţelegere rezultată din înscrisuri anterioare semnate de părţi” au constat în aceea că pârâţii au condiţionat încheierea contractului de introducerea acestuia în cuprinsul său.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost admis de Curtea de Apel București, Secţia a V-a comercială, care a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea reclamanţilor și a constatat caracterul abuziv al art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare autentifi cat sub nr. 1447/2006 și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 336.592 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune-interese.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 și ale Legii nr. 193/2000, întrucât precontractul părţilor vizează un bun destinat utilizării individuale a reclamanţilor, normele în discuţie făcând vorbire de „produse” fără a distinge între bunurile consumptibile și cele neconsumptibile.

Cu privire la caracterul clauzei nr. 12 din contract, instanţa a concluzionat că aceasta a fost impusă exclusiv de pârâtă, care i-a constrâns pe reclamanţi să o accepte prin împiedicarea acestora de a avea acces în imobil, prin rezilierea precontractului, cu reţinerea avansului de 60.131 Euro, precum și prin modifi carea acestora de a-și ridica bunurile din apartament.

De asemenea, instanţa a reţinut că atâta timp cât clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul s-a creat un dezechilibru semnifi cativ între drepturile și obligaţiile părţilor, pârâta procurându-și prin această clauză temeiul contractual de exonerare de răspundere cu privire la modul de îndeplinire a obligaţiei din precontract, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 969 și art. 1073 C. civ.

S-a apreciat că prin această clauză s-ar fi anulat dreptul reclamanţilor de a pretinde de la pârâtă despăgubiri în legătură cu precontractul, ce constituie premisa contractului autentic.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.Recursul nu este fondat.


Drept comercial

Reclamanţii au învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni prin care au inserat două petite: constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 12 din contractul de vânzare - cumpărare nr. 1447/2006 încheiat între părţi și obligarea pârâtei la daune-interese pentru neexe-cu tarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin ante contractul de vânzare-cumpărare nr. 516/2004.

În ce privește pretinsa nelegalitate din perspectiva încăl cării și aplicării greșite a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre comercianţi și con su matori în stabilirea caracterului abuziv al clauzei de la art. 12 din contractul de vânzare – cumpărare în discuţie (art. 12 din contract prevede că: „Prezentul contract conţine totalitatea înţelegerilor intervenite între părţi și stinge orice acord sau înţelegere rezultată din înscrisuri anterioare semnate de părţi. Prezentul con tract este supus întrutotul legislaţiei române și constituie titlu executoriu, conform art. 66 din Legea nr. 36/1995 a activităţii notariale”), criticile recurentei apar ca fondate, în contextul în care instanţa apelului a făcut o aplicare greșită a dispoziţiilor conţinute de actul normativ menţionat.

În principiu, o clauză contractuală este considerată a fi abuzivă atunci când: nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează – în detrimentul acestuia și contrar bunei-credinţe – un dezechilibru semnifi cativ între drepturile și obligaţiile părţilor [art. 4 alin. (1)].

De asemenea, legea lămurește și ce înseamnă o clauză contractuală ce nu este negociată direct cu consumatorul și anume, dacă respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să infl uenţeze natura ei [art. 4 alin. (2)]. În acest sens, legea enumeră câteva exemple (fără ca enumerarea să fi e limitativă), respectiv con tractele standard preformulate (așa numitele con-tracte de adeziune) sau condiţiile generale de vânzare prac ticate de comercianţi pe piaţa produsului sau servi-ci ului respectiv.

În cauză, raţionamentul instanţei de apel, în ceea ce privește califi carea art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare ca fi ind una abuzivă, este total eronată, în condiţiile în care reclamanţii au fost de acord cu aceasta, prin semnarea unui contract autentifi cat în faţa unui notar, după ce – în prealabil – au existat ezitări din partea acesteia, dat fi ind că s-ar fi activat un pact comisoriu inserat de părţi în antecontractul nr. 516/2004 care ar fi dus la pierderea avansului plătit și la imposibilitatea procurării unui alt imobil, care ar fi implicat alte costuri.

Faptul că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare, reclamanţii nu au fost destul de diligenţi și au acceptat pactul comisoriu numai în avantajul promitentului vân-zător nu îi îndreptăţește să se prevaleze de această situ-aţie în excluderea clauzei din contractului de vânzare-cumpărare pe care au acceptat-o tocmai pentru a evita ceea ce ei înșiși negociaseră.

În realitate, faptul că reclamanţii au acceptat termenii pre contractului în defavoarea lor i-a determinat să accepte includerea în contractul ce a urmat a art. 12, iar aceasta nu înseamnă că ar fi fost „constrânși” ori că res-pectiva clauză nu ar fi fost negociată direct, astfel încât să poată căpăta natura unei clauze abuzive.

Prin aplicarea greșită a prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanţa a reactivat în mod nepermis pre-ve derile precontractului de vânzare-cumpărare nr. 1447 cărora le-a dat efi cienţă alături de cele ale contractului de vânzare-cumpărare. Or, așa cum rezultă din conţinutul clauzei în discuţie și - cum bine a reţinut prima instanţă - art. 12 din contract s-a constituit într-o reglementare uni tară a raporturilor dintre părţi, înscriindu-se într-o logică juridică, fi rească, fi ind evident că prin per fec tarea contractului de vânzare-cumpărare efectele precon trac-tului încetau.

În atare situaţie, Înalta Curte a constatat că art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare nu are caracterul unei clauze abuzive, în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, ci reprezintă voinţa părţilor, iar faptul că re cla manţii nu au negociat precontractul în avantajul lor și au acceptat clauzele acestuia care, pe viitor, s-au dovedit a fi de natură a le limita puterea de negociere a clauzelor con-tractului de vânzare-cumpărare nu poate atrage inci-denţa prevederilor relative la clauzele abuzive.

În consecinţă, sub acest aspect, criticile recurentei apar ca fi ind fondate, ceea ce permite instanţei, admiterea re cursului, în temeiul art. 312 alin. (2) raportat la dis-po ziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și modifi carea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, ca nefondat.(...)


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1779 din 10 mai 2011

(cuvinte cheie: novaţie, contract de asociere în participaţiune, contract de leasing, titlu locativ, locaţie de gestiune, spaţiu comercial, evacuare)

Obligaţii comerciale. Novaţie. Efecte şi consecinţe

C. civ., art. 1128-1137O.U.G. nr. 88/1997, art. 27

Din economia art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 rezultă că societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participaţiune, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau asociaţii, în situaţiile în care aceștia au efectuat investiţii în activele pe care le utilizează.

În cazul în care obligaţia debitorului de a asigura folosinţa spaţiului comercial, asumată în contractul de asociere în participaţiune, este schimbată cu obligaţia de a asigura folosinţa aceluiași spaţiu în temeiul unui contract de leasing cu clauză de vânzare, drepturile locative asupra spaţiului continuă să subziste în virtutea obligaţiei debitorului de a încheia pentru același spaţiu contract de leasing. Astfel fi ind, debitorul nu poate refuza încheierea contractului de leasing pe motiv că dreptul creditorului de a folosi spaţiul comercial a încetat la data expirării contractului de asociere.

Speţa: Reclamanta SC C. SA Constanţa a solicitat prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 31 martie 2009 pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia comercială, evacuarea pârâtei SC M.I.E. SRL din spaţiul comercial situat în Constanţa.

În motivare reclamanta a arătat că printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă a fost obligată să încheie cu pârâta pentru spaţiul comercial susmenţionat un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare prin novarea contractului de asociere în participaţiune preexistent; că pârâta a refuzat negocierea directă a elementelor esenţiale ale contractului, context în care obligaţia societăţii de a încheia contract de leasing a devenit lipsită de cauză și inefi cace, astfel că pârâta nu mai are nici un titlu legal pentru a deţine spaţiul comercial.

Tribunalul Constanţa, Secţia comercială, astfel învestit, prin sentinţa civilă nr. 1487 din 2 martie 2010, a admis acţiunea reclamantei și în consecinţă a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu.

Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinţei fondului.

Împotriva deciziei nr. 154 dată în apel SC M.I.E. SRL a declarat recurs.

Recursul este fondat.

Dezlegarea dată de prima instanţă și menţinută de curtea de apel prin decizia ce face obiectul prezentului recurs în sensul inexistenţei unui titlu locativ al pârâtei asupra spaţiului comercial ocupat, cu consecinţa eva-cuării sale din spaţiu, este greșită, urmare încălcării dis-po ziţiilor legale incidente și nesocotirii celor statuate printr-o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat prin care a fost confi rmat dreptul pârâtei de a folosi în continuare spaţiul comercial în litigiu.

Obligaţia stabilită în sarcina reclamantei de a încheia cu pârâta contract de leasing imobiliar cu clauză irevo ca bilă de vânzare potrivit sentinţei comerciale nr. 1895/2000 a Tribunalului Constanţa, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4860 din 23 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Ca-saţie și Justiţie, este o obligaţie de a face, de rezultat, în

condiţiile în care debitorul acestei obligaţii este ţinut la un rezultat determinat.

Fundamentul acestei obligaţii, izvorul ei, este legea așa cum rezultă explicit din considerentele hotărârilor sus-menţionate întemeiate pe dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modifi cată prin Legea nr. 99/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 modifi cată, respectiv utilizarea spaţiului în temeiul unui contract de asociere în participaţiune și efectuarea unor investiţii în activul astfel deţinut au fost veri fi cate la data pronunţării hotărârilor judecătorești, statuându-se irevocabil asupra dreptului pârâtei și res-pec tiv obligaţia reclamantei de a încheia în continuare


Drept comercial

pentru spaţiul comercial respectivul contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare.

Prin urmare, dreptul pârâtei de a folosi spaţiul co mer-cial nu a încetat la data expirării contractului de asociere așa cum, fără nici un temei, a reţinut instanţa de apel, ci a continuat să subziste în virtutea obligaţiei reclamantei de a încheia pentru același spaţiu contract de leasing, obligaţie pe care în mod incontestabil a refuzat să și-o îndeplinească.

În acest sens, printr-o hotărâre judecătorească nr. 918/2003 a Judecătoriei Constanţa s-a dispus și obli-garea reclamantei la plata unei amenzi civile în favoarea statului, constatându-se refuzul său nejustifi cat cu privire la executarea obligaţiei prevăzute în decizia comercială nr. 1895/2000.

Alegaţia instanţei de apel în sensul că posesia și folosinţa bunului nu este de esenţa dreptului la încheierea contractului de leasing este eronată deoarece leasingul semnifi că prin defi niţie o transmitere a folosinţei unui bun utilizatorului în anumite condiţii.

Ca regulă generală, încheierea unui astfel de contract nu este condiţionată de existenţa unor drepturi locative preexistente, dar, în circumstanţele concrete ale cauzei și având în vedere temeiul legal în baza căruia reclamanta a fost obligată să încheie contractul de leasing pentru spaţiul deţinut deja de pârâtă, ignorarea acestor drepturi locative, pe care instanţele și-au întemeiat hotărârea de obligare a reclamantei, reprezintă o abordare greșită a cauzei, prin eliminarea unui aspect esenţial în raporturile dintre părţi astfel cum s-au derulat.

Raţionamentul instanţei de apel referitor la aplicarea dispoziţiilor novaţiei (art. 1271-1281 C. civ.) raportului

juridic obligaţional dedus judecăţii este ambiguu și în bună măsură formalist.

Este adevărat că novaţia stinge o obligaţie veche făcând să se nască o nouă obligaţie, care, deși diferită de vechea obligaţie, este legată de ea, deoarece vechea obli-gaţie este cauza obligaţiei noi, cu alte cuvinte noua obli-gaţie este o schimbare în cadrul continuităţii, res pectiv obligaţia debitorului de a asigura folosinţa spa ţiului comercial asumată în contractul de asociere în parti-cipaţiune a fost schimbată cu obligaţia de a asigura folo-sinţa aceluiași spaţiu în temeiul unui contract de leasing cu clauza de vânzare și, prin urmare, nu se susţine con-clu zia instanţei în sensul că creditorul obligaţiei și-a pierdut drepturile locative asupra spaţiului.

Noutatea noii obligaţii constă în posibilitatea credi-to rului de a încheia pentru spaţiul folosit contract de vânzare-cumpărare în anumite condiţii la expirarea du-ratei de leasing, fără însă ca această nouă obligaţie să-i afecteze dreptul de a continua folosinţa spaţiului, ci, dim potrivă, constituie o recunoaștere și o consolidare a acestui drept prin legătura care se păstrează între obligaţia veche și cea nouă și care transformă o relaţie economică în cadrul continuităţii.

Pentru raţiunile mai sus înfăţișate, Înalta Curte, a admis recursul împotriva deciziei nr. 154/2010 a Curţii de Apel Constanţa pe care a modifi cat-o în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă și schimbării în tot a sentinţei fondului cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată. (…)


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2719 din 20 iunie 2011

(cuvinte cheie: insolvenţă, fond de lichidare)

Închiderea procedurii insolvenţei. Lipsa fondurilor pentru acoperirea cheltu ie-lilor procedurii

Legea nr. 85/2006 , art. 131

Dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, astfel cum au fost acestea modifi cate prin O.U.G. nr. 173/2008, statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenţei, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insufi ciente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii.

Legiuitorul, așadar, a instituit o normă imperativă prin care, în ipoteza inexistenţei bunurilor în patri mo niul debitoarei sau a insufi cienţei fondurilor necesare con-tinuării procedurii, să determine închiderea procedurii.

Aserţiunile recurentei referitoare la instituirea doar a unei facultăţi în favoarea judecătorului sindic în acest context nu pot fi primită, norma fi ind una imperativă, așa cum corect a reţinut și judecătorul sindic.

Susţinerile recurentei referitoarea la posibilitatea uti-lizării fondului de lichidare prevăzut de art. 4 alin. (4)

din le ge, executarea silită în condiţiile art. 126 sau atra-ge rea răs punderii membrilor organelor de conducere și de su pra veghere sau a oricărei alte persoane care a cauzat sta rea de insolvenţă a debitorului, în condiţiile art. 138, nu se bazează pe argumente, limitându-se la a face trimi-tere la alte posibilităţi de acoperire a cheltuielilor admi-nis trative, introducând o confuzie între cheltuielile de pro cedură și sumele care ar putea fi destinate acoperirii pasivului.

Indicarea drept sursă a fondurilor necesare continuării procedurii, a fondurilor stabilite de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 nu poate fi primită, având în vedere conţinutul prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, intenţia legiuitorului fi ind aceea de a institui un caz special de închidere a procedurii pentru ipotezele în care niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele co res punzătoare.

DREPT COMERCIAL

Funcţionarea societăţilor comerciale

Curtea de Apel Timișoara, secţia comercială, decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011

(cuvinte cheie: societate comercială, convocare AGA, voinţa socială)

Societate comercială. Adunarea gene-rală a asociaţilor. Nerespectarea obli-ga ţiei de informare. Consecinţe

Legea nr. 31/1990 , art. 132, art. 195, art. 196

Voinţa socială se formează în organul de deliberare care este adunarea generală a asociaţilor/ acţionarilor, ca organ colectiv alcătuit din totalitatea asociaţilor/ ac-ţio na rilor societăţii. Pentru a asigura realizarea rolului pe care organele societăţii îl au în viaţa acesteia, Legea nr. 31/1990 a stabilit anumite formalităţi privitoare la procedura convocării, formarea corectă a voinţei sociale fi ind indiscutabil legată de respectarea principiilor care guvernează procedura informării.

Informarea corespunzătoare a asociaţilor/ acţiona ri lor asupra datei adunării și asupra ordinii de zi propuse per-mite reperarea scopului convocării organului deliberativ, a motivului determinant al acestei convocări.

Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar, convocarea adunării urmând a fi făcută în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu

cel puţin 10 zile înainte de ziua fi xată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.

Procedura organizării adunării generale, obiectul dezbaterilor și exercitarea dreptului de vot trebuie să se fundamenteze pe îndeplinirea obligaţiei de informare cu privire la obiectul adunării, lipsa convocării sau chiar convocarea nelegală, nemenţionarea în convocator a ordinii de zi ori a textului integral al propunerii de modifi care a actului constitutiv sau expunerea lacunară a problemelor ce fac obiectul deliberării fi ind neregularităţi ce au aptitudinea de a genera nulitatea hotărârii.

Informarea necorespunzătoare asupra chestiunilor supuse deliberării și convocarea defectuoasă a asociaţilor nu permite identifi carea motivului determinant și a obiectivului urmărit la adoptarea deciziei sociale. Nevala-bi litatea cauzei, atunci când aceasta lipsește datorită absenţei scopului imediat ori atunci când ea este ilicită sau imorală, atrage sancţiunea nulităţii.


Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Autorităţi publice locale

Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 818 din 14 martie 2011

(cuvinte cheie: excepţie de nelegalitate, Consiliu local, autoritate locală, contravenţie)

Excepţie de nelegalitate. Contravenţie reglementată prin hotărârea Consi li-ului local. Limitele competenţei autori-tă ţii locale

O.U.G. nr. 195/2002 , art. 105 alin. (7)

Prin hotărâre de Consiliu local se stabilesc și se sancţionează contravenţii nereglementate prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.

Speţa: Petenta SC Q.SA Rădăuţi a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 15 pct. 9 din Hotărârea Consiliului Local Rădăuţi nr. 95/2009.

În motivarea acestei excepţii, reclamanta a arătat că dispoziţiile art. 15 pct. 9 din Hotărârea Consiliului Local Rădăuţi nr. 95/2009 sunt nelegale, deoarece aceeași contravenţie este reglementată și de art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, fi ind încălcate astfel dispoziţiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Tribunalul Suceava a admis excepţia de nelegalitate.

Prin procesul-verbal de contravenţie seria PC nr.0004213 încheiat la data de 30.06.2010, reclamantei i-a fost aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 2.500 lei pentru săvârșirea contravenţiei prevăzute de art. 15 pct. 9 din Hotărârea nr. 95/2009 a Consiliului Local al municipiului Rădăuţi.

Prin hotărârea menţionată, la art. 15 pct. 9 este sancţionată cu amendă contravenţională „depășirea mai mult de trei zile lucrătoare a refacerii zonelor afectate de lucrări de intervenţie la reţele tehnico-edilitare”, iar, potrivit art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţie și se sancţionează cu amendă, nerespectarea termenelor și condiţiilor stabilite de administratorul drumului public și de poliţia rutieră privind amplasarea și executarea de lucrări în zona drumului public. Așadar, aceeași contravenţie este reglementată, atât în art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, cât și în art. 15 pct. 9 din Hotărârea nr. 95/2009 a Consiliului Local al municipiului Rădăuţi.

Conform art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, „Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc și se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului”.

Faţă de aceste considerente, tribunalul a apreciat că art. 15 pct. 9 din hotărârea menţionată a fost elaborat prin încălcarea art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Primăria Municipiului Rădăuţi și a arătat că, contravenţia stabilită prin art. 15 pct. 9 HCL nr. 95/2009 nu poate fi considerată ca fi ind reglementată de art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circu-laţia pe drumurile publice, articol care se referă la nerespectarea termenelor stabilite în aviz și în acord emis de poliţia rutieră privind amplasarea de lucrări în zona drumului public, deci nu privesc refacerea zonelor afectate de lucrări tehnico-edilitare, neputând fi încadrate în prevederile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Curtea de Apel a admis recursul și a modifi cat sentinţa nr. 4327/2010 în sensul că, admiţând excepţia de nelegalitate, a constatat nelegalitatea art. 15 pct. 9 din Hotărârea nr. 95/21.05.2009 a Consiliului Local Rădăuţi, în măsura în care regle-mentează zona drumului public.

Prevederile art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002 fac referire doar la „zona drumului public”.În schimb, art. 15 pct. 9 din HCL Rădăuţi nr. 95/2009 se referă la totalitatea zonelor unde există reţele tehnico-edilitare.

Evident, aceste reţele nu se afl ă doar în zona drumului public, iar intervenţii la acestea se pot produce în orice zonă. A lăsa nereglementată o astfel de situaţie nu este de conceput, fi ind vorba de perimetrul urban în care con-siliul local are îndrituire a dispune.

A anula în totalitate și nediferenţiat o hotărâre care dispune asupra lucrărilor efectuate în anumite zone, ne-

reglementate de alt tip de acte cu caracter normativ, nu este posibil.

În aceste condiţii, Curtea apreciază că, în conformi-tate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, prin hotărâre proprie, consiliul local, în speţă Consiliul Local Rădăuţi, putea stabili contravenţia în ceea ce pri-vește intervenţiile și refacerea reţelei tehnico-edilitare, în măsura în care prevederile O.U.G. nr. 195/2002 nu re-glementează aceste aspecte. Art. 105 alin. (7) se limitea-ză a reglementa situaţia doar în ceea ce privește drumul public.


Drept fi nanciar şi fi scal

DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL

TVA

Curtea de Apel Targu Mureș, secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 716 din 15 aprilie 2011

(cuvinte cheie: TVA, deducere TVA, cheltuieli deductibile, investiţii, contract de consultaanţă,

contract de comodat, venituri impozabile)

Deducere TVA. Cheltuieli deductibile

C. fisc., art. 24 alin. (1) lit. a), art. 24 alin. (11) raportat la art. 21 alin. (4)

Investiţiile efectuate la un imobil primit în comodat de o societate reprezintă, în înţelesul legii, mij-loace fi xe amortizabile. Procedura de deducere, în baza unor documente justifi cative, este cea prevăzută la art. 24 alin. (11) C.fi sc., prin amortizarea fi scală neexplicându-se procedura deducerii prin raportare la art. 21 alin. (4) C.fi sc.

Deducerea TVA-ului aferent cheltuielilor de consultanţă trebuie analizată prin prisma exigenţelor im-puse de art. 21 alin. (4) lit. m) C.fi sc. coroborate cu art. 48 din Normele metodologice și art. 145 alin. (3) și (8) C.fi sc.

În vederea realizării cerinţelor impuse de art. 21 alin. (1) C.fi sc., pentru deducerea cheltuielilor efec-tuate cu ocazia deplasărilor este necesar să se dovedească faptul că deplasarea s-a efectuat în scopul rea-lizării de venituri impozabile, deci în folosul societăţii.

Speţa: Tribunalului Mureș a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC T.C.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureș, a anulat în parte decizia nr. 150/31.03.2008 emisă de pârâtă, s-a dispus exonerarea reclamantei de obligaţia de a achita suma de 52.521 lei, din suma totală de 66.345 lei, prevăzută la pct. 1 din dispozitivul deciziei nr. 150/2008 emisă de pârâtă, s-au menţinut pct. 1 până la limita sumei de 13.914 lei respectiv pct. 2 al dispozitivului deciziei nr. 150/2008 emi-să de pârâtă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.954,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că, în ceea ce privește cheltuielile înregistrate de reclamantă, apreciate de că-tre organele de control ca nelegal deduse, s-a reţinut că, în raport de concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, în mod corect, societatea a procedat la deducerea acestora, întrucât sunt necesare desfășurării obiectului de activitate al reclamantei.

S-a mai reţinut că reclamanta ar datora bugetului de stat din taxa de 2%, asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii, suma de 13.914 lei, cu accesoriile aferente, cuantum rezultat din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat în cauză.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Mureș, criticând hotărârea atacată ca nelegală.

Recursul este fondat.

În ceea ce privește cheltuielile ocazionate de investiţi-ile efectuate la imobilul primit în comodat de către soci-etate, este de observat că dispoziţiile aplicabile în cauză sunt cele ale art. 24 alin. (1) și (3) lit. a) C.fi sc., în raport de care este cert că aceste cheltuieli, cu investiţiile efec-tuate la imobilul închiriat (prin contract de comodat, cu titlu gratuit), reprezintă în înţelesul legii mijloace fi xe amortizabile. Este cert că, după cum a susţinut și reclamanta prin întâmpinare, înregistrarea unei cheltu-ieli într-un cont sau altul, este nerelevantă, dar această ipoteză este aplicabilă în condiţiile în care aceste cheltu-ieli sunt înregistrate în baza unor documente justifi cati-ve; însă procedura de deducere a acestor cheltuieli este cea prevăzută de art. 24 alin. (11) C.fi sc., respectiv prin amortizarea fi scală, care urma a fi calculată pentru aces-

te investiţii, pe perioada contractului de comodat înche-iat de societate, nefi ind aplicabilă procedura deducerii acestor cheltuieli prin raportare la art. 21 alin. (4) C.fi sc.

În ceea ce privește facturile emise de către SC T.F.I. SRL, Curtea a constatat că, în raport de prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) C. fi sc. și ale art. 48 din Normele metodologice, reclamanta nu este în măsură să justifi -ce necesitatea și realitatea prestării serviciilor de natura celor indicate de textul legal precitat și, pe cale de conse-cinţă, raportat la art. 145 alin. (3) și (8) C.fi sc., nu poa-te nici să benefi cieze de dreptul de deducere a TVA-ului aferent acestora. Aceasta, întrucât nu se poate susţine cu sufi cient temei că înscrisurile prezentate de reclamantă ar putea avea natura unui studiu de fezabilitate sau de piaţă, iar listele cu posibili viitori clienţi ar reprezenta un


Drept fi nanciar şi fi scal

real studiu de piaţă și implicit o respectare de către con-sultant a obligaţiilor asumate prin contractele încheiate cu reclamanta. De altfel, în cuprinsul contractelor nu re-zultă în mod concret care anume servicii de specialitate urmează a fi prestate către reclamantă și tarifele aplicate pentru aceste servicii de consultanţă, contractele având formulări generice în defi nirea clauzelor.

În ceea ce privește cheltuielile ocazionate de depla-sarea administratorului societăţii împreună cu soţia acestuia în Honolulu, în vederea unei întâlniri profesi-onale pe tema distribuţiei ţigărilor, Curtea a constatat că reclamanta nu a prezentat în justifi carea cheltuielilor ocazionate cu această deplasare, necesitatea și utilitatea sa, pentru activitatea societăţii. Astfel, pentru a proba necesitatea deplasării în folosul societăţii, reclamanta avea obligaţia să prezinte eventualele procese-verbale încheiate cu potenţiali parteneri comerciali, scrisori de intenţie adresate acestora sau, în ultimul rând, material documentar sau sinteze ale discuţiilor purtate cu prile-jul acelei conferinţe. Simpla prezentare a ordinului de deplasare ștampilat de către o societate comercială din Honolulu nu este de natură a justifi ca de către reclaman-tă împrejurarea că, cheltuielile ocazionate cu această de-plasare au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și deci nici realizarea cerinţelor prevăzute de art. 21 alin. (1) C.fi sc.

Referitor la cheltuielile înregistrate de către societate reprezentând contravaloare cadă hidromasaj „I.”, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestui aspect, în virtu-tea rolului devolutiv al prezentei căi de atac, prevăzut de art. 3041 C.proc.civ., având în vedere că pârâta a solici-tat prin cererea de recurs, ca urmare a admiterii aceste-ia, menţinerea în întregime a actului atacat (decizia nr. 150/2008) și implicit și a dispoziţiei privind nelegalita-tea deducerii acestei cheltuieli.

În acest sens, Curtea a apreciat că într-adevăr, fără a contesta necesitatea unei asemenea achiziţii, respec-tiv a unei căzi de duș, în vederea dotării unui sediu, nu se poate omite faptul că această cadă depășește limitele unei dotări necesare și utile, reprezentând în acest sens o cheltuială voluptorie și implicit cheltuială care nu se încadrează în ipoteza legală prevăzută de art. 21 alin. (1) C.fi sc.

Și, nu în ultimul rând, referitor la taxa asupra activită-ţilor dăunătoare sănătăţii, aferentă perioadei 1.01.2004 – 30.06.2006, societatea nu a ţinut o evidenţă distinc-tă a adaosului comercial practicat la vânzarea produse-lor din tutun, astfel încât organele de control fi scal au aplicat metoda estimării, prevăzută de art. 67 din O.G. nr. 92/2003, situaţie în care suma stabilită este legal da-torată de societate. În acest sens este de observat că răs-punsul expertului la acest obiectiv a fost fundamentat pe studiile de piaţă ale consultantului și nicidecum pe docu-mentele evidenţiate de către societatea reclamantă, fi ind încălcate așadar dispoziţiile precitate ale art. 67 C.proc.fi sc., întrucât în acest caz, baza de impunere neputând fi stabilită în baza documentelor înscrise în contabilitate, se impunea ca aceasta să fi e estimată prin raportare la întregul adaos comercial al societăţii reclamante.

În consecinţă, pentru motivele expuse anterior, recur-sul promovat în cauză va fi admis ca întemeiat, potrivit art. 312 alin. (1) teza I C.proc.civ., iar hotărârea atacată se impune a fi modifi cată în sensul celor de mai sus, re-spectiv acţiunea formulată de reclamanta SC T.C.I. SRL urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.


Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

Concedieri

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 7405 din 4 mai 2011

(cuvinte cheie: concediere colectivă, contract coletiv de muncă la nivel de unitate, negociere

nelegală, salarii compensatorii)

Drepturi la disponibilizarea colectivă. Res pectarea limitelor minime ale pa-che tului compensatoriu de la care pu-tea începe negocierea conform CCM la nivel de unitate

C. muncii, art. 38, art. 57 alin. (4), art. 69 alin. (2) lit. f),

art. 236 alin. (4), art. 281-291 Legea nr. 130/1996, republicată, art. 7 alin. (1) şi (2),

art. 30 alin. (1)O.U.G. nr. 98/1999, art. 2

Prevederea în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a unui minim al pachetului compensatoriu de la care putea începe negocierea cu sindicatele, pentru situaţia concedierilor colective, obligă angajatorul la acordarea sa și nu a altui pachet, mult inferior acestuia, doar pe motiv că așa s-a negociat; nelegalitatea negocierii prin prisma unor motive de nulitate absolută poate fi opusă și pe cale de excepţie, nu doar pe cale de acţiune.

Încetarea CCM la nivel de unitate anterior emiterii deciziei de concediere nu exonerează angajatorul de plata drepturilor cuvenite la disponibilizare așa cum erau prevăzute în respectivul act, din moment ce în-treaga procedură a concedierii colective se întemeiase pe chiar dispoziţiile acelui contract colectiv de muncă.

Speţa: Reclamanţii au chemat în judecată SC F.W. SA Târgu-Ocna și Sindicatul F. W. Târgu-Ocna, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se modifi ce art. 2 din deciziile de concediere și obligarea în solidar a pârâtelor de a plăti fi ecăruia dintre reclamanţi diferenţă plăţi compensatorii, conform art. 43 alin. (3) din contractul colectiv de muncă.

Tribunalul Bacău a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii H.V., S.E., N.L., D.C., D.E., C.E., B.N., I.D., Ș.I.A., R.G., H.E., L.M., S.D., H.R. și D.M. în contradictoriu cu pârâta SC F. SA Târgu-Ocna și a fost obligată pârâta să plătească fi ecărui reclamant câte 16.650 lei reprezentând diferenţa dintre suma încasată cu titlu de plăţi compensatorii și cea cuvenită, actualizată cu indicele de infl aţie de la data scadenţei la data plăţii.

Pretenţiile deduse judecăţii de către reclamanţi – astfel cum rezultă din acţiune și din precizarea depusă la 17 martie 2010 – s-au întemeiat pe susţinerea că nu s-au respectat, cu ocazia negocierii și a disponibilizării, cele convenite la 20 mai 2009 și plafonul minimal prevăzut de dispoziţiile art. 43 alin. (3) din CCM nivel unitate („În cazul concedierii colective, Comisia paritară va negocia un pachet compensatoriu pornind de la prevederile minimale ale O.U.G. nr. 98/1999”), nesocotindu-se astfel și interdicţia instituită – cu caracter de principiu obligatoriu în legislaţia muncii – de art. 238 alin. (2) C. muncii („Contractele individuale de muncă nu pot con-ţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”).

Prin urmare, în mod implicit se solicita și verifi carea legalităţii negocierii realizate la 11.06.2009, chiar dacă nu a fost formulat expres un capăt de cerere având ca obiect constatarea nulităţii negocierii pentru respectivul drept. De altfel, nulitatea putea fi susţinută și ca excepţie în apărare (art. 2 din Decretul nr. 167/1958) – ceea ce a și survenit în cauză în contextul expus – efectul urmărit fi ind lipsirea de efecte a respectivului act, opus de pârâtă.

În concluzie, cauza putea fi soluţionată fără a fi nece-sară învestirea și cu un capăt de cerere având ca obiect constatarea/declararea nulităţii negocierii.

S-a considerat adevărată susţinerea recurentei că o con venţie este legea părţilor ce au încheiat-o, însă s-a atras atenţia că se pierde din vedere un aspect esenţial pre văzut cu valoare de principiu de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data ana-lizată) și reluat de art. 236 alin. (4) C.muncii, respectiv că fi nalitatea enunţată se atinge numai dacă la încheierea convenţiei s-au respectat dispoziţiile imperative ale legii (contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor). Or, în ceea ce privește clauza privitoare la cuantumul pachetului compensatoriu, negociată la 11 iunie 2009, s-a constatat că aceasta este nulă de drept pentru fraudă la lege în condiţiile art. 38 C.muncii („Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tran-zac ţie prin care se urmărește renunţarea la drepturile recu noscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drep turi este lovită de nulitate”), neputând fi opusă


Dreptul muncii

cu sorţi de izbândă nici reclamanţilor, nici instanţei, întrucât, așa cum s-a reţinut și de către prima instanţă, nu s-au respectat dispoziţiile art. 43 alin. (3) CCM nivel unitate de a se negocia pachetul compensatoriu pornind de la prevederile minimale ale O.U.G. nr. 98/1999.

Interpretarea dată de recurentă respectivului text – pentru prima oară în recurs – a fost considerată ca defi citară prin prisma regulilor gramaticale și logice, ne-putând fi însușită de instanţă. A porni o negociere de la un anumit cuantum – acceptat ca minimal – semnifi că, fără echivoc, doar că rezultatul acestui demers nu poate fi decât mai mare sau cel puţin egal cu cel minimal de la care s-a pornit [în speţă cel prevăzut de art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 98/1999], care, în cazul reclamanţilor – ce aveau o vechime mai mare de 15 ani – era de 12 salarii medii nete pe unitate.

Cum nu s-a respectat limita minimă garantată de art. 43 alin. (3) din CCM nivel unitate, clauza negociată era nulă și, prin aplicarea regulii instituite de art. 57 alin. (4) C.muncii („În situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri”), se cuvenea acordarea diferenţei cuvenite până la atingerea respectivului plafon.

S-a observat în acest moment al analizei și că dreptul solicitat de reclamanţi a le fi recunoscut nu avea carac-terul unui drept eventual, sub condiţie – așa cum s-a susţinut de către recurentă – ci unul născut (la data concedierii) și cert ca întindere de minim 12 salarii medii nete pe unitate (conform CCM nivel unitate); ce rămânea de negociat era eventuala acordare a unui cuantum mai mare decât cel reglementat de O.U.G. nr. 98/1999.

Că este așa, rezultă și din grila de propuneri plăţi compensatorii întocmită de sindicat la 10.06.2010 și susţinută la întâlnirea din 11 iunie 2010, coroborat cu recunoașterea implicită din apărarea de la fond a pârâtei.

Sub aspectul aplicabilităţii CCM nivel unitate – astfel cum fusese prelungit prin Actul adiţional 3/2008 – s-a constatat că instanţa de fond a făcut o legală interpretare a voinţei părţilor în raport și de prevederile Legii nr. 130/1996, republicată; astfel, deși actul adiţional nr. 3/2008 prevede la art. 4 prelungirea CCM nivel unitate pe durata unui an de la înregistrarea la DMPS Bacău (ce a survenit la 29 august 2008), la 29 august 2009 nu s-a dat curs obligaţiei instituite de art. 33 pct. 4 din Legea nr. 130/1996, republicată: „(4) Încetarea sau suspendarea contractului colectiv de muncă va fi notifi cată, în termen de 5 zile, organului le care acesta a fost depus pentru în re gistrare”, fapt pentru care, în condiţiile art. 25 alin. (3), art. 31 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, nu se pu tea opune cu succes încetarea acestuia la 29.08.2009.

De asemenea, negocierea din 10 august 2009 vizând noul CCM nivel unitate, nu a fost apreciată ca o modifi care a vechiului CCM [în sensul renunţării, din art. 43 alin. (3), la sintagma „pornind de la prevederile minimale ale O.U.G. nr. 98/1999”) – așa cum a susţinut chiar pârâta – întrucât nu a fost notifi cată spre înregistrare conform art. 31 alin. (2) Legea nr. 130/1996, republicată.

S-a înlăturat și apărarea privind neaplicarea CCM nivel unitate reclamanţilor cărora li s-a emis decizia de înce-tare a CIM după 29 august 2009 (I.D. și S.D.), întrucât res pectivul act nu făcea decât să fi nalizeze o procedură de clanșată și efectuată sub imperiul respectivului CCM; a susţine contrariul ar însemna acceptarea de către chiar recurentă a nelegalităţii concedierii (implicit și a negocierii din iunie 2009 pe care și-a întemeiat apără-rile) și fondarea apărării sale pe propria culpă – ceea ce este inadmisibil (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Mai mult, emiterea deciziilor în tranșe, unele în timpul așa-zisei „aplicabilităţi” a CCM nivel unitate, iar altele „după pretinsa încetare” a aplicabilităţii CCM unitate, nu poate fi imputabilă reclamanţilor – care, indisponibilizaţi în baza aceluiași program de restructurare, trebuiau să benefi cieze de același trata-ment (dezideratul inclus în procesul-verbal nr. 3335 din 21 mai 2009, procesul-verbal nr. 3673 din 11 iunie 2009) – ci doar fostului angajator (în speţă, recurenta pârâtă).

Nici situaţia economică nu poate justifi ca încălcarea clauzei contractuale, aceasta putând eventual constitui un motiv pentru plata eșalonată a compensaţiilor.

Instanţa a înlăturat și apărarea privind faptul că hotă-râ rea Comisiei Paritare privind stabilirea ca plăţi com-pen satorii a sumei de 5.550 lei (echivalent a 3 salarii medii nete pe societate) este obligatorie, întrucât acest or ganism este competent doar să interpreteze pre ve-derile contractului colectiv de muncă. Iar interpretarea pre supune, ab initio, o clauză neclară, interpretabilă, ceea ce în cauză nu există, clauza din art. 43 alin. (3) fi ind neechivocă: voinţa părţilor a fost aceea de a acorda sa la riaţilor concediaţi colectiv un pachet compensatoriu în baza unei negocieri, dar care nu dădea posibilitatea de a coborî sub un nivel minim (cel prevăzut de O.U.G. nr. 98/1999).

Faţă de cele expuse, constând și că nu sunt incidente alte motive care să fi e analizate din ofi ciu, recursul a fost respins ca nefondat.


Drept penal

Psihologia infractorului în raport cu victimele trafi cului de persoane

Consilier juridic Adina SĂLĂJEANUFundaţia PRO PRIETENIA Arad

Trafi cul de persoane reprezintă o violare gravă a drepturilor omului, a demnităţii și libertăţii aces-tuia, fi ind capabil să producă traume incomensurabile, atât fi zice cât și psihice, persoanelor care i-au căzut pradă.

Datorită profi turilor obţinute în urma exploatării fi inţei umane, trafi cul de persoane a devenit una dintre ”cele mai bune afaceri” ale lumii subterane. Cu toate că, în urma aderării la convenţiile și tratatele internaţionale privind prevenirea, combaterea și sancţionarea trafi cului de persoane, ma-joritatea statelor afectate de această pandemie au dezvoltat strategii de prevenire și combatere, au uniformizat normele de incriminare și au procedat la adoptarea sau dezvoltarea diferitelor forme de cooperare transfrontalieră, ingeniozitatea trafi canţilor continuă să contracareze toate aceste măsuri. Periodic, noi rute de trafi c sunt identifi cate, noi metode de menţinere a victimei în stare de captivi-tate sunt dezvăluite și noi forme de exploatare sunt reliefate.

În vederea dezvoltării unei strategii efi ciente de prevenire și combatere a trafi cului de persoane este imperios necesară înţetegerea aprofundată a mecanismului de recrutare, menţinere în captivi-tate și exploatare a persoanei trafi cate, precum și analiza amănunţită a personalităţii și profi lelor recrutorilor care stau la baza dezvoltării acestor reţele.

De regulă, profi lul infractorului, membru al unei reţele de criminalitate organizată, prezintă ur-mătoarele caracteristici: este o persoană de sex masculin, de vârstă medie, cu statut social aparent stabil, situaţie fi nanciară aparent bună – modestă în unele cazuri, manierat, pedant, cu prestaţie și succes social remarcabil și de regulă cu personalitate fascinantă și carismă ieșită din comun. Prin urmare, acestea întrunesc aproape toate elementele comportamentale necesare modelului clasic al personalităţii liderului. Au fost identifi cate însă, numeroase cazuri în care recrutorul a fost o persoa-nă de sex feminin, în scopul de a inspira mai multă încredere potenţialelor victime.

Elementul caracterizant al trafi cantului, în contrast cu alte tipuri de infractori din cadrul crimina-lităţii organizate este pragmatismul extrem de care acesta dă dovadă. În timp ce alte tipuri de infrac-tori din aceeași categorie lucrează cu mărfuri, organizează intrări prin efracţie și spargeri, colectează taxe de protecţie, etc; trafi cantul de carne vie trebuie să-și ajusteze – dacă nu este nativ ajustat – sis-temul de valori morale în mod pur pragmatic, transformând fi inţa umană în marfă.

Trebuie subliniat faptul actele de cruzime și agresiune faţă de victime reprezintă doar mijlocul prin care, infractorul își păstrează autoritatea, în primul rând, în faţa ”locotenenţilor” săi, iar în al doilea rând, în faţa victimelor. Cruzimile și agresiunile de care aceștia dau dovadă, servesc ca poliţă de asi-gurare a statutului lor și nu pentru satisfacerea tendinţelor sadice pe care le au. Afacerea e afacere, iar singura „regulă” pe care o încalcă este cea a umanităţii, care nu are nici o legătură cu „afacerile”.

Conform art. 12 al Legii nr. 678/2001 cu modifi cările și completările ulterioare ”Constituie in-fracţiunea de trafi c de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșe-lăciune, abuz de autoritate sau profi tând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploată-rii acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi».

Prin urmare, trafi carea unei persoane presupune activitatea desfășurată de către trafi cant prin care acesta, prin intermediul unor tehnici clandestine afl ate în procesul unor permanente îmbună-tăţiri, transformă statutul persoanei trafi cate din fi inţă umană în obiect/bun astfel cum este acesta defi nit de Codul civil ”Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui

DREPT PENAL


Drept penal

drept patrimonial” [1]. Odată cu această activitate vor fi înlăturate de către trafi cantul, ”veritabil proprietar”, toate prerogativele conferite prin natura statutului de fi inţă umană și, ca urmare, dobândite o serie de drepturi în patrimo-niul noului proprietar asupra bunului respectiv.

Trafi cantul își arogă astfel un drept de proprietate, defi nit de Codul Civil ca fi ind ”Dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun ...” [2], asupra bunului în cauză. Prin urmare, trafi cantul devenit proprietar se bucură de toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate și anume de a-și exercita dreptul de posesie asupra bunului (usus), de a-i culege fructele (fructus) și de a dispune de el (abusus).

Primul atribut, posesia, constă în ”exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și care se comportă ca un proprietar” [3]. În baza acestui considerent, proprietarul este îndrituit la stăpânirea bunului în cauză, în mod direct și în interes propriu, sau poate consimţi ca stăpânirea să fi e exercitată decătre o altă persoană – ”Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului fi e în mod nemijlocit, prin putere proprie, fi e prin intermediul unei alte persoane” [4].

Trafi cantul proprietar nu întârzie să își exercite și să valorifi ce acest drept. Pentru a rămâne în posesia bunurilor, asupra cărora și-a arogat dreptul de proprietate, cât mai mult timp, persoanele trafi cate sunt supuse abuzurilor fi zice, economice și psihice. Uzitarea ameninţărilor de către trafi canţi, atât la adresa persoanelor trafi cate cât și la familiile lor, este o practică larg răspândită în lumea subterană. Ca urmare a abuzurilor și ameninţărilor, victimele trăiesc în condiţii de captivitate. Fie că aceste condiţii sunt reale sau doar psihologice, circumstanţele ca dependenţa faţă de explotator, necunoașterea limbii străine din ţara în care se afl ă, lipsa actelor de identitate, sau neîncrederea în auto-rităţile locale, care, în unele cazuri sunt implicate în această capcană întinsă persoanelor trafi cate, sunt de natură a alimenta și menţine starea precară în care aceste persoane se afl ă.

În speţă, C.A., în vârstă de 17 ani locuia împreună cu bunica ei întrucât, în urmă cu câţiva ani, ambii ei părinţi muriseră într-un accident rutier. M.S.A., prietenă încă din copilărie cu C.A., în vârstă de 20 de ani, a invitat-o pe aceasta la o petre-cere care urma să aibă loc în sâmbăta respectivă într-un alt oraș. După câteva ezitări C.A. a cedat rugăminţilor lui M.S.A. și acestea au plecat în localitatea respectivă, folosind ca mijloc de transport mașina, proprietate privată al lui M.S.A. Dat fi ind faptul că cele două au ajuns cu câteva ore înaintea petrecerii M.S.A. a propus să se cazeze timp de câteva ore la o pen-siune de la marginea orașului pentru a se odihni. După ce s-au cazat la pensiunea propusă de M.S.A., în camera separate, M.S.A. și-a sunat prietenul S.D. Acesta a venit la pensiune înarmat cu un pistol cu bile de cauciuc și a bătut la ușa lui C.A.. I-a explicat acesteia că la petrecerea respectivă va trebui să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţii prezenţi, iar banii pe care îi va obţine va trebui să îi predea acestuia. Când fata s-a împotrivit S.D. a ameninţat-o că în caz contrar prietenii lui, care deja se afl au în faţa casei bunicii ei, o vor chinui pe aceasta tăind-o cu cuţitul și lovind-o cu pumnii și picioarele. De frică, C.A. a cedat presiunii exercitate și a procedat astfel cum i s-a cerut însă a fost ţinută în captivitate încă câteva zile după petrecere, până a reușit să evadeze și să se întoarcă acasă.

Cel de-al doilea atribut al dreptului de proprietate este dreptul de a culege fructele. Bunul stăpânit de proprietarul în speţă este un bun frugifer. ”Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substan-ţa acestuia...” [5]. Acestea vor fi culese de proprietar în virtutea prerogativei de care dispune. Prin urmare bunul va fi valorifi cat pentru a produce fructe civile și astfel va mări activul patrimonial al proprietarului.

Dorindu-și valorifi carea investiţiilor, trafi cantul exploatează persoana trafi cată pentru a obţine un profi t, deci pentru a fi în măsură să culeagă cât mai multe fructe. Metodele de exploatare diferă în funcţie de cererea existentă pe piaţă, de suma de bani pe care trafi cantul este dispus să o investească, de relaţiile pe care acesta le are precum și de abilităţile și vârsta victimei. An de an tot mai multe persoane devin bunurile frugifere ai acestor proprietari. Dat fi ind faptul că statisticile au atins un număr alarmant nu doar în România, ci și pe plan global, putem cu ușurinţă concluziona faptul că trafi cul de persoane s-a dezvoltat atât de mult încât a devenit un veritabil fenomen. Acest fl agel este o afacere globală care generează profi turi de milioane de Euro trafi canţilor.

Ce-a de-a treia prerogativă de care dispune proprietarul constă în dreptul de dispoziţie pe care acesta îl are. Acest atribut îi conferă proprietarului prerogativa de a dispune liber de bunul care îi aparţine. Prin urmare, acesta este îndrituit să păstreze bunul și să îl folosească conform destinaţiei sale, să dispună de substanţa bunului și să îl trans-

[1] Codul civil republicat. Legea nr. 287/2009, M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011, Ed. C.H.Beck, București, 2011, art. 535.

[2] Idem, art. 555, alin. (1).

[3] Codul civil republicat, Legea 287/2009, M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011, Ed. C.H.Beck, București, 2011, art. 916, alin (1).

[4] Idem, art. 917, alin (1).

[5] Codul civil republicat, Legea nr. 287/2009, M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011, Ed. C.H.Beck, București, 2011, art. 548, alin. (1)


Drept penal

forme conform nevoilor personale sau să îl distrugă atunci când nu îi mai este folositor. Pe lângă dreptul de dispoziţie materială de care benefi ciază proprietarul în speţă, trafi cantul proprietar profi tă și de dreptul de dispoziţie juridică pe care și l-a conferit, care îi oferă posibilitatea să înstrăineze dreptul pe care îl are, fi e prin intermediul unui contract cu titlu oneros fi e prin intermediul unui contract cu titlu gratuit.

În baza acestei prerogative, trafi cantul își arogă dreptul de a decide liber asupra sorţii persoanei trafi cate. Dacă vic-tima respectivă îi este de folos și nu prezintă pericol pentru el o va lăsa în viaţă. Dacă nu o va ucide. În acest fel moar-tea respectivei persoane va fi cel mai oportun avertisment destinat celorlalte persoane afl ate în aceeași situaţie, pen-tru a le împiedica să depună mărturie sau să evadeze sau va fi doar cea mai simplă cale de a scăpa de ceva nefolositor.

În baza dreptului de dispoziţie juridică, trafi cantul proprietar va putea înstrăina dreptul său și deci bunul respectiv. Bunurile sunt vândute de trafi canţii proprietari pe piaţa neagră. “Vânzarea este esenţa trafi cului de persoane, victimele sunt transformate în marfă și sortate ca atare de trafi canţii-cumpărători. Abia acum victima conștientizează pericolul. Dar seria vânzărilor nu se oprește aici” [1].

Prin urmare, fi inţa umană care a căzut pradă trafi cului de persoane este redusă la statutul de bun. Un bun care prezint ă o serie de avantaje proprietarului: aduce profi t fără investiţii prea mari și în scurt timp de la procurare.

Consecinţele exercitării acestui drept de proprietate afectează însă nu doar individul luat ut singuli, ci o multitudine de arii din cadrul spatiului geo-politic de provenientă, provocând destabilizari profunde în sfera socială, economică, a migraţiei demografi ce, a pieţei forţei de muncă, a sănătăţii, al nivelului de educaţie și al securităţii publice. Însă în spatele fi ecărui bun se ascunde o viaţă, un sufl et, un destin...

Bibliografi e

1. Codul civil republicat, Legea 287/2009, M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011, Ed. C.H.Beck, București, 2011.

2. Legea nr. 230/2010 pentru modifi carea si completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea trafi cului de persoane, M. Of., Partea I nr. 812 din 6 decembrie 2010.

3. Ioana Teodora Butoi, Tudorel Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară – teorie și practică, Ed. Phobos Publishing House, București, 2003

4. Gheorghiţă Mateuţ și colab., Trafi cul de persoane. Infractor. Victimă. Infracţiune, Asociaţia Alternative Sociale Iași, Iași, 2005

5. Iosif Robi Urs, Drepturile Reale, Editura Universitară, București, 2006

6. www.politiaromana.ro

[1] http://ms.politiaromana.ro/prevenire/trafi c_persoane/despre_trafi c.html

Litteris InternationalStr. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10Cod 23581, Sector 2, BucureştiTel 021.242.01.61Mobil: 0745.327.443Email: [email protected] [email protected]

INFORMAŢII GENERALE:Număr de exemplare pe an: 44 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Litterisinternational

Săptămâna Juridică

SJ nr. 5_2012

Documents

Transcript of SJ nr. 5_2012