Introducere

“Daţi-mi un peşte şi voi mânca azi,învăţaţi-mă să pescuiesc şi voi avea ce mânca o viaţă “Anonim

Sistemul educaţional din România este unul rigid, bazat mai mult pe aspectele teoretice decât pe cele practice, sufocat de materii, de programul încărcat, de modul de predare al profesiorilor şi de cerinţele exagerate ale acestora. De asemenea, în ultimii ani, a trecut prin numeroase schimbări. Singura constantă a sistemului educaţional românesc este schimbarea: schimbăm miniştri, strategii, legi, modalităţi de examinare, locul clasei pregătitoare şi, în principiu, cam tot ce se poate schimba. Astfel, a apărut conceptul de educaţie alternativă care poate reprezenta o soluţie reală pentru părinţii şi copiii din România.

Obiectivul principal al acestei lucrări este de a prezenta aceste sisteme alternative de educaţie, accesibile copiilor din România, bazate mai mult pe dezvoltarea gândirii, simţirii şi voinţei fiecărui copil. De mici, copiii trebuie să înveţe să-şi descopere punctele forte, să-şi dezvolte creativitatea, să îşi facă prietenii durabile, să-i descopere pe cei din jur şi să întâlnească provocări continue, nu să fie absorbiţi de matematică, fizică sau alte ştiinţe exacte. Principalul defect al educaţiei clasice din România este raportul între teorie şi practică – concretizat în prea multe lucruri de asimilat, prea multă teorie, prea multe materii şi prea puţine lucruri practice care se pot aplica în viaţa reală, din afara curţii şcolii.

De ce mi-am ales această temă? Sistemele alternative de educaţie reprezintă o soluţie reală şi de viitor pentru educaţia copiilor din întreaga lume, cu precădere în România, deoarece în şcolile din Europa de Vest se pune mai mult accent pe cunoştinţele practice decât pe cele teoretice. Aceste sisteme îşi propun să dezvolte capacităţile cognitive, emoţionale şi sociale ale copiilor, totul bazându-se pe un interes de învăţare, nu pe o presiune exterioară. Există numeroase activităţi extracurriculare, dar şi aşa numitele „şcoli alternative” în care copiii au ocazia de a se dezvolta – intelectual, creativ, personal.

Doresc astfel să descopăr şi să prezint principalele moduri de educaţie alternativă din România şi ca această lucrare să ajute părinţii care vor să le ofere copiilor săi o educaţie consolidată şi durabilă. Consider că viitorul educaţiei şi o viitoarea carieră de succes stă totodată şi în aceste sisteme alternative de educaţie, prin care copiii pot să înveţe lucruri noi sau să-şi perfecţioneze cunoştinţele asimilate pe băncile şcolilor de stat, prin care ei pot să se descopere pe ei însuşi şi, la final, să-şi dea seama la ce sunt buni şi ce le place.

În această lucrare, voi prezenta principalele şcoli alternative de educaţie din România (de exemplu, şcoala Waldorf) şi principalele activităţi extracurriculare prin care un copil poate să deprindă aptitudini şi capacităţi noi. Totodată, voi prezenta şi conceptul de eLearning, concept ce desemnează instruirea asistată de un calculator, realizată acasă, de cele mai multe ori pe Internet.

Sistemele de educaţie din România

Sistemul de învăţământ clasic

Sistemul de învăţământ din România face parte din sistemul de educaţie şi structura acestuia este reglementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Acesta cuprinde următoarele cicluri de educaţie:  învăţământul preşcolar, învăţământul primar, învăţământul secundar inferior, învăţământul general obligatoriu, învăţământul secundar superior, şcolile de arte şi meserii, şcolile de ucenici, învăţământul post-liceal şi învăţământul superior. După 1989, învăţământul românesc a cunoscut progrese semnificative în ciuda condiţiilor economice dificile şi a schimbărilor ce au survenit pe plan social.

În învăţământul preşcolar sunt incluşi copiii cu vârste cuprinse între 3 ani şi 6-7 ani, în această perioadă formându-se educaţia timpurie a copiilor. Potrivit unei legi a educaţiei din anul 2010, clasa pregătitoare cuprinsă în învăţământul preşcolar se mută la învăţământul primar. Apoi, învăţământul general obligatoriu din România este de zece clase, de la 6-7 ani până la 16-17 ani, fiind structurat pe două etape: învăţământul primar şi învăţământul secundar inferior. Învăţământul primar cuprinde clasele I-IV, copiii la sfârşitul clasei a IV-a având 10-11 ani. Învăţământul secundar inferior sau gimnazial cuprinde clasele V-VIII şi se încheie cu susţinerea unor teze cu subiect unic în clasele a VII-a şi a VIII-a, la sfârşitul căruia copiii ajung la vârsta de 14-15 ani. Învăţământul secundar superior cuprinde liceele care organizează cursuri de zi pentru clasele IX-XII, fiind structurat pe trei filiere: filiera teoretică, filiera tehnologică şi filiera vocaţională. Potrivit noii legi a educaţiei, din 2013, clasa a IX-a se va organiza în cadrul ciclului gimnazial. Învăţământul secundar superior se finalizează cu examenul de Bacalaureat, la sfârşitul clasei a XII-a.

În următorul tabel, este prezentată o analiză succintă a sistemului de învăţământ din România: Tipul de sistem de învăţământ Vârsta

Învăţământ preşcolar

Învăţământ primar

Învăţământ secundar inferior

Învăţâmânt secundar superior

3-4 ani Grupa mică

4-5 aniGrupa mijlocie

5-6 ani Grupa mare

6-7 aniClasa pregătitoare

7-8 ani Clasa I8-9 ani Clasa a II-a9-10 ani Clasa a III-a10-11 ani Clasa a IV-a11-12 ani Clasa a V-a12-13 ani Clasa a VI-a13-14 ani Clasa a VII-a14-15 ani Clasa a VIII-a15-16 ani Clasa a IX-a

16-17 ani Clasa a X-a17-18 ani Clasa a XI-a18-19 ani Clasa a XII-a

În funcţie de profilul şi de pregătirea copiilor, dar şi de dorinţele fiecăruia, aceştia pot urma trei diferite direcţii de educaţie după absolvirea liceului: şcolile de arte şi meserii, la care se pot înscrie şi absolvenţi de gimnaziu, şcolile post-liceale şi studii superioare. Învăţământul superior este organizat pe trei cicluri: ciclul I (studii universitare de licenţă), ciclul II (studii universitare de masterat) şi ciclul III (studii universitare de doctorat) şi a fost reorganizat pentru a fi în conformitate cu principiile procesului Bologna, care are ca scop construirea Spaţiului European al Învăţământului Superior. Studiile universitare de licenţă au durata de 3-4 ani, cele de masterat au durata de 1-2 ani, pe când studiile de doctorat durează cel puţin trei ani.

Sistemele de educaţie alternative din România

La momentul actual, foarte mulţi elevi beneficiază de sistemul de învăţământ tradiţional, cel în care lecţiile sunt predate de un profesor la catedră, elevii răspund când sunt întrebaţi, aceştia primind note şi teme pentru acasă sau pe timpul vacanţelor. De cele mai multe ori, rezultatele acestui sistem nu sunt foarte mulţumitoare, nici pentru elevi, nici pentru profesori. Mulţi critici afirmă că sistemul educaţional clasic românesc este în continuu declin din cauza numeroaselor schimbări ce au loc, acestea afectând stabilitatea copiilor şi modul de predare al cadrelor didactice. De asemenea, principalul defect al sistemului tradiţional de educaţie îl constituie raportul subunitar dintre aspectele practice ale procesului de predare-învăţare şi cele teoretice, cele din urmă fiind majoritare. În România, spre deosebire de ţările dezvoltate, se pune accent foarte mult pe teorie – copilul să dobândească cunoştinţe cât mai multe şi în cât mai multe domenii, decât să se axeze pe un anumit domeniu şi să fie bun la ceea ce face şi la ceea ce îi place.

Pe plan mondial, necesitatea aplicării unor metode de învăţare practice prin experimente, observaţii sistematice, studii de caz individuale etc., precum şi alte concepte de educaţie alternativă bazată pe aspecte practice, au fost introduse de mari psihologi în educaţia copilului ca Ernst Meumann, Wilhelm August Lay sau Alfred Binet, încă de la începutul anilor `10. Conceptul de pedagogie experimentală a fost introdus de către Ernst Meumann, însă creionarea principalelor sale direcţii de acţiune a fost realiză de către Wilhelm August Lay.

Conform lui Lay, ştiinţa educaţiei trebuie să se bazeze pe cunoaşterea exactă a copilului, a comportamentelor acestuia şi a rezultatelor acţiunii factorilor educativi asupra acestuia, în raport cu scopurile pedagogiei. În lucrarea „Şcoala acţiunii ca reformă şcolară în conformitate cu natura şi cultura” apărută în anul 1911, pedagogul german a expus o nouă concepţie asupra educaţiei, cu deosebire asupra procesului de instruire, considerând că acesta cuprinde trei momente: perceperea(observarea) şi dobândirea de impresii, prelucrarea impresiilor de câtre conştinţă şi exprimarea şi exteriorizarea a ceea ce a fost perceput şi prelucrat. Ultimul dintre aceste trei momente este cel mai important în educaţie deoarece corespunde şi tendinţei către activitate a copilului. Prin urmare, Lay propune ca în şcoală să se extindă activităţile practice ale elevilor, utilizându-se forme cât mai variate: munca manuală, modelajul, desenul, dramatizările, muzica, dansul etc.

În Franţa, Alfred Binet a fost, prin cercetările psihologice întreprinse şi prin consideraţiile inovatoare asupra educaţiei, promotorul direct al pedagogiei experimentale, criticând cu desăvârşire pedagogia tradiţională. Concepţia pedagogică a lui Binet se bazează pe două principii:

a) pedagogia trebuie să pornească de la o cercetare în profunzime a psihologiei copilului;b) diferenţele individuale sunt mult mai puternice în ceea ce priveşte procesele superioare –

fiecare individ se aseamănă cu alţii prin trebuinţele fundamentale, dar se deosebeşte prin căutările şi posibilităţile psihice superioare. În opinia lui Binet, copilul dobândeşte cunoştinţe prin activitate proprie, ceea ce

presupune încurajarea iniţiativei de a învăţa lucrând (learning by doing), fiind necesar contactul direct al copilului cu natura sau cu scheme şi imagini.

Interesul deosebit manifestat pentru cunoaşterea copilului, prin cercetările de pedagogie experimentală sau pentru viaţa acestuia, manifestate în cadrul pedagogiei sociale, a condus la noi perspective de abordare a educaţiei. Pornind de la criticile aduse unui sistem de învăţământ prea rigid, s-a dezvoltat un amplu curent pedagogic, intitulat „Educaţia nouă”, care a adus inovaţii importante în educaţie. Ideile educaţiei noi au cunoscut o largă răspândire în primele decenii ale secolului al XX-lea. Atitudinea faţă de copil, faţă de nevoile lui, precum şi propunerea unui nou tip de relaţii între educator şi elevi, ofereau perspectiva unei reorientări a procesului de educaţie. Se insista pe ideea cultivării „simţului social” al copilului şi a capacităţii lui de cooperare. Dezvoltarea gândirii, simţirii şi voinţei sunt obiectivele principale ale sistemelor de educaţie alternativă, totul bazându-se pe interes de învăţare, nu pe o presiune exterioară. Aceste metode ajută copilul să se dezvolte treptat şi să asimileze cunoştinţele comunicate mai repede, nesimţind presiunea din partea dascălilor.

Principalele sisteme de educaţie alternativă prezente în România sunt şcolile alternative, activităţile extracurriculare şi instruirea asistată de calculator sau eLearning. În termeni de puncte comune, toate cele trei alternative se diferenţiază de sistemul clasic prin faptul că nu au proceduri şi reguli dure specifice instituţiilor. Evitând multe nivele ale birocraţiei şcolare, aceste sisteme alternative sunt mult mai flexibile, punând pe primul plan oamenii şi îndeosebi dezvoltarea copiilor, înaintea procedurilor, regulilor sau a tehnologiei.

Şcolile alternative pot reprezenta o soluţie reală pentru părinţii şi copii, cunoscând o deosebită dezvoltare şi în România. Acestea îşi găsesc rădăcinile în filosofiile despre viaţă şi învăţare, care sunt fundamental diferite de şcolile tradiţionale. Mulţi profesori ale şcolilor alternative afirmă că, cine sunt elevii, ce ştiu, modul în care învaţă şi cum se comportă ei în viaţa de zi cu zi nu sunt elemente separate şi, de aceea, toate aceste aspecte ar trebui educate în egală măsură de către şcoală. Pe acest principiu merg şcolile alternative, ele bazându-se pe dezvoltarea copiilor din toate punctele de vedere, incluzând aspecte emoţionale, ecologice, spirituale, fizice şi intelectuale.

Activităţile extracurriculare, precum programele de practică, cursuri, sesiuni de training, şcoli de vară, excursii, spectacole etc., pot fi îmbinate într-un mod armonios cu sistemul de învăţământ tradiţional, venind în sprijinul elevilor ce doresc să-şi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe. Acestea diferă de la fiecare ciclu de învăţământ la altul, iar de cele mai multe se adresează unui public cu vârsta cuprinsă într-un anumit interval. Aceste activităţi extracurriculare au ca principal obiectiv dezvoltarea personală a elevilor, dar nu numai a lor, existând oportunităţi de dezvoltare şi pentru oamenii care caută să se dezvolte încontinuu. De altfel, în societate, se

pune foarte mult accent pe aceste programe de dezvoltare personală, care au rolul de a pregăti elevii pentru „viaţa reală” şi de a-i face mai pregătiţi pentru atunci când vor intra pe piaţa muncii.

Sistemele de instruire asistată de calculator sau e-learning au apărut odată cu dezvoltarea conceptului de învăţământ la distanţă. Numit de unii ca „inovaţia tehnologică cea mai importantă a pedagogiei moderne”, e-learning este termenul utilizat cel mai frecvent atunci când se face referire la învăţare pe baza mijloacelor electronice sau la educaţie online. Învăţământul electronic constă în asimilarea unor cunoştinţe noi cu ajutorul resurselor tehnologice ale Internetului crescând astfel performanţa. Această creştere este explicată prin colaborarea creativităţii umane cu tehnologia ce duce la accelerarea percepţiei asupra noţiunilor şi conceptelor noi în domeniul studiat.

Şcolile alternative

În secolul XXI, mai mult ca oricând, sistemul educaţional a cunoscut un adevărat declin, trecând prin multiple schimbări interminabile, fiind „pus sub lupă” de mulţi părinţi care vor tot ce e mai bun pentru copiii lor. În România, impregnarea valorilor aduse din vest în ceea ce priveşte sistemul educaţional, dar şi schimbările noi ale societăţii, s-au concretizat prin introducerea şcolilor alternative, cele mai multe având la bază iniţiative private. Privite la început cu scepticism, mulţi părinţi ferindu-se de aceste alternative, astăzi, şcolile alternative au ajuns a fi apreciate de cei mai mulţi dintre cei implicaţi în sistemul educaţional românesc.

Şcolile alternative se bazează pe patru competenţe fundamentale ce trebuie dobândite de copii, acestea numindu-se şi cei patru stâlpi ai educaţiei:

1. a învăţa să cunoşti;2. a învăţa să faci;3. a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi;4. a învăţa să fii fericit.

Prof. Dr. Gheorghe Felea, coordonatorul lucrării ,,Alternative Educaţionale din România” precizează că,,educaţia tradiţională reprezintă elementul static, pe când educaţia alternativă reprezintă elementul dinamic. Astfel în învăţământul tradiţional se pregăteşte elevul pentru viaţă, pe când în învăţământul alternativ şcoala face parte din viaţă, cunoştinţele sunt descoperite de copil”.

Astfel, în România, sunt prezente patru forme de educaţii alternative:1. Pedagogia Waldorf;2. Pedagogia Montessori;3. Pedagogia Freinet;4. Alternativa Step By Step;

Pedagogia WaldorfPrima şcoală care a propus o alternativă sistemului educaţional tradiţional a fost şcoala

Waldorf, întemeiată în anul 1919, în România de abia după anul 1991 fiind recunoscută ca alternativă educaţională. Alternativa Waldorf cuprinde clasele I-XII, are curriculum propriu, aprobat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi în multe oraşe din România se găsesc grădiniţe şi şcoli Waldorf, licee Waldorf fiind doar în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Pedagogia Waldorf se bazează pe necesităţile şi nevoile fiecărui copil, mergând pe trei direcţii de dezvoltare: gândire, simţuri şi voinţă. Astfel, fiecare curs este compus din trei părţi: o parte ritmică, prin care este solicitată voinţa copilului, o parte cognitivă, care se adresează intelectului şi o parte de povestire, care se adresează simţirii. Utilizarea ritmului în educaţie permite ca întreaga fiinţă a persoanei educate să fie abordată şi nu numai componenta sa intelectuală.

Şcolile Waldorf au o pondere mare a profilului uman, activităţile artistice fiind multiple şi diverse. Materiile cognitive sunt studiate pe epoci. De exemplu, fizica poate fi studiată intens şi fără pauză în primele două ore ale zilei, timp de două-patru săptămâni, apoi urmând altă materie cognitivă. Acest sistem de predare cuprinde limba română şi gramatica, matematica, fizica, chimia, istoria, geografia şi ştiinţele naturii. Celelalte materii, precum limbile străine, educaţia fizică, desenul şi celelalte activităţi artistice sau practice, apar ca şi ore fixe după cursul de bază şi orele de exerciţii.

În grădiniţele şi şcolile Waldorf, copilul este încurajat spre cunoaştere şi socializare şi mai puţin spre competiţie şi izolare. Nu există sistem de notare, pentru a nu-l bloca pe copilul care nu învaţă atât de bine, şi nici manuale, pentru a insufla celor mici respectul faţă de cărţi şi dorinţa de a consulta cât mai multe surse în efectuarea unei cerinţe. De asemenea, copiii ce urmează întregul ciclu de învăţământ, din clasa I până în clasa a VIII-a, au acelaşi cadru didactic timp de cei opt ani de studiu. Această funcţie didactică este numită „învăţătorul clasei” şi are ca şi îndatoriri pedagogice predarea unui număr de discipline, dispuse în epoci.

Fiind un sistem alternativ de învăţământ de stat, şcolile sau grădiniţele Waldorf nu percep taxe şi nu există nici director, ci un consiliu profesoral în care sunt discutate toate problemele administrative sau pedagogice. La sfârşitul anului şcolar, elevii primesc o caracterizare scrisă de învăţător şi de ceilalţi profesori, ce sintetizează evoluţia copiilor în anul şcolar respectiv.

Pedagogia MontessoriAcest tip de şcoală a fost conceput şi elaborat încă de la începutul anilor 1900 de către

Dr.Maria Montessori, unul dintre cei mai respectaţi pionieri în educaţie, în Italia. Şcolile Montessori au cunoscut un succes enorm în întreaga lume, în special în Europa de Vest, Statele Unite ale Americii şi Canada, punând în prim-plan copilul. În România, la sfârşitul anului 2012, existau şcoli Montessori la Bucureşti, Timişoara, Mediaş, Cluj-Napoca sau Miercurea Ciuc.

Printre principiile care stau la baza pedagogiei Montessori, se numără dezvoltarea naturală a unui copil şi o formare sănătoasă a aptitudinilor lui fizice, mentale şi spirituale. Dr. Maria Montessori afirma de multe ori că, dacă unui copil îi sunt oferite toate condiţiile prielnice dezvoltării lui, acesta îşi va crea singur o identitate proprie pentru perioada adultă, prin formarea personalităţii, potenţialului, puterilor şi a tuturor abilităţilor sale.

Materialele educaţionale, precum şi ariile curriculare sunt elaborate astfel încât fiecare copil să fie ajutat să îşi atingă potenţialul maxim, profesorii elaborând fişe individuale pentru fiecare elev în parte. Pentru a avea rezultatele scontate, programul de studiu este de cel puţin trei ore pe zi. Cunoştinţele noi sunt adesea asimilate în urma lucrului în grupuri, copiii învăţând unii de la alţii. Clasele sunt alcătuite din copii cu vârste diferite, diferenţele fiind între zero şi trei ani.

Un important principiu care stă la baza sistemului Montessori este reprezentat de lipsa pedepselor şi a recompenselor, copilul corectându-şi greşelile cu ajutorului materialelor didactice şi prin insuflarea unor stări pozitive. Părinţii sunt consideraţi parteneri ai şcolii, participând frecvent la programe special create pentru aceştia în vederea participării la procesul de învăţare

al copiilor. De asemenea, materii precum muzica, matematica, astronomia, biologia sau chimia nu sunt separate una de cealaltă, copilul studiindu-le în ordinea în care doreşte şi în fiecare zi.

Pedagogia FreinetElaborată în Franţa de către pedagogul Celestin Freinet, pedagogia Freinet a apărut în

România începând cu anul 1996 şi respectă curriculum-ul naţional, aparţinând subsistemului învăţământului alternativ de stat. Este aplicată în învăţământul preşcolar şi primar, existând grădiniţe şi şcoli Freinet, dar şi în ciclurile de învăţământ secundar inferior şi superior ca tehnici de predare-învăţare Freinet. De asemenea, sunt organizate şi şcoli de vară Freinet.

Conceptul pe care se axează pedagogia Freinet este că pregăteşte copiii şi adolescenţii de azi să fie capabili să acţioneze în lumea de mâine. Clasa este organizată în jurul a trei axe:

1. punerea în aplicare a responsabilizării, realizată pe două direcţii: pe planul colectivităţii, prin organizarea cooperativă, modalitatea de luare a deciziilor, votul, elaborarea regulilor şi gestionarea materialelor şi pe planul individual, ce ţine de fiecare profesor şi elev în parte;

2. punerea în aplicare a autonomiei, unde copilul este cel care se ocupă de propria activitate (munca individualizată şi autocorectarea);

3. punerea în aplicare a cooperării, unde un copil mai mare se ocupă de unul mai mic.

În următorul tabel, sunt prezentate cele patru principii majore care stau la baza pedagogiei Freinet împreună cu tehnicile şi instrumentele folosite pentru aplicarea fiecăruia:

Tatonarea experimentală

Organizarea cooperativă

Munca individualizată

Exprimare şi comunicare

- învăţarea prin cercetare în soluţii reale şi în situaţii care creează probleme

- reuniuni cooperative pentru gestionarea muncii şi reglarea conflictelor;

- repartizarea responsabilităţi-lor;

- elaborarea regulilor de viaţă.

- contracte de muncă;

- evaluare formativă;

- fişiere.

- întâlnirea de dimineaţă, textul liber, exprimarea corporală şi artistică;

- corespondenţa;- jurnalul şcolar,

conferinţe, dezbateri, rezumate.

Pedagogia Freinet este o pedagogie centrată pe copil, rolul educatorului limitându-se doar la organizarea materialelor necesare educaţiei, asigurarea şi menţinerea unui climat sigur şi la cultivarea încrederii copiilor în ceilalţi, fiind doar un observator atent care coordonează activităţile copiilor. Formarea grupurilor se face la alegerea copiilor, iar neintervenţia educatorului va educa copilul să conştientizeze valoarea şi rolul său în cadrul unui grup, dar şi valorile celorlalţi copii.

Alternativa Step By StepStep By Step este un program educaţional american elaborat în anul 1860, în prezent

fiind implementat în 15 ţări din Europa Centrală şi de Est. În România a apărut în anul 1994 la o iniţiativă a Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, fiind probabil cel mai la îndemână sistem de educaţie alternativă, constând în clase speciale organizate în cadrul şcolilor obişnuite. Este adresat copiilor din ciclul primar, în cadrul claselor I-IV.

Curriculum-ul programului este comun celui din învăţământul tradiţional românesc, însă se ţine cont de principiile şi metodele specifice programului Step By Step. Printre principiile care stau la baza programului, se numără încurajarea colaborării dintre elevi şi nu a competiţiei, educaţia centrată pe fiecare copil în funcţie de aptitudinile şi ritmul specifice sau formarea deprinderilor de muncă independentă.

Clasa este organizată pe şase centre de activitate, adică zone delimitate şi dotate cu materiale educaţionale specifice unei materii, şi anume: centru de matematică, centrude construcţii, centru de ştiinţă, centru de artă, centru de scriere şi centru de citire. Programul zilnic este de opt ore, iar activităţile fiecărei clase sunt coordonate de către două învăţătoare.

Copilul este încurajat să înveţe prin descoperire şi prin interacţiunea cu ceilalţi şi cu mediul înconjurător, fiind stimulată curiozitatea naturală a copilului, valorificând participarea sa la procesul educaţional. De asemenea, programul promovează şi implicarea familiei şi a comunităţii în educaţia copiilor, precum şi aprecierea diversităţii umane prin includerea grupurilor defavorizate. Programul urmăreşte să dezvolte în fiecare copil capacitatea de a fi creativ, abilităţi de comunicare, de gândire critică, de iniţiativă, de înţelegere şi de negociere. Copilul trebuie să aibă abilitatea de a discerna mai multe opţiuni şi de a face cea mai bună alegere, de a defini şi rezolva o problemă.

Pe tot parcursul activităţii zilnice, elevul este încurajat să participe activ la procesul de predare-învăţare şi acest lucru îl va ajuta pe acesta să dobândească cunoştinţe solide, să îşi dezvolte modul de gândire şi trăsăturile pozitive de caracter.

Principalele valori insuflate copiilor de către alternativa Step By Step sunt prezentate în tabelul următor:

Creativitatea Productivitatea Curiozitatea Cooperarea Empatia-dorinţa de a-şi asuma riscuri şi flexibilitatea;-spontaneitatea;-originalitatea;-manifestarea dorinţei de a explora;-simţul umorului.

-spiritul organizatoric;-consecvenţa;-concentrarea;-perseverenţa şi motivaţia;-iniţiativa;-capacitatea analitică.

-manifestarea dorinţei de a explora;-experimentarea;-dorinţa de a cunoaşte natura;-capacitatea analitică.

-chibzuinţa;-atitudinea pozitivă;-sentimentul apartenenţei la un grup;-responsabilita -tea.

-toleranţa şi înţelegerea;-dorinţa de a-şi împărtăşi ideile;-răbdarea;-acceptarea celorlalţi.

Activităţile extracurriculare

Activităţile extracurriculare desemnează de obicei acele activităţi cu rol complementar orelor clasice de predare-învăţare. De aceea, ele nu înlocuiesc sistemul de învăţământ tradiţional, ci îl completează pentru a contribui la dezvoltarea copiilor şi la integrarea acestora în mediul înconjurător. Cu ajutorul lor, sunt dezvoltate abilităţi de creativitate, gândire sau curiozitate, dar şi capacităţile cognitive, emoţionale şi afective ale copiilor. Sunt caracteristice tuturor ciclurilor de învăţământ şi există activităţi ce pot fi realizate indiferent de vârstă, precum sesiuni de training-uri, cursuri de limbi străine, şcoli de vară etc.

Pot fi excursii şi vizite la muzee, cinematografe, teatre, balet, operă, instituţii publice, obiective de interes comunitar, vizite la alte şcoli, activităţi artistice, cluburi tematice şi echipe sportive, activităţi legate de revista şcolii sau de postul de radio al şcolii, activităţi legate de protecţia mediului sau activităţi legate de consilii ale elevilor. Pentru învăţământul superior, activităţile extracurriculare pot fi cursurile urmate de studenţi în afara facultăţii, activităţile de voluntariat, activităţile legate de asociaţiile studenţeşti, plecarea cu burse Erasmus în străinătate etc. Apoi, în funcţiile de dorinţele fiecăruia, aceste activităţi pot continua, existând o gamă largă de oportunităţi de dezvoltare personală indiferent de vârstă (prezentări, conferinţe, cursuri, training-uri, workshop-uri etc.).

Pentru ciclul de învăţământ inferior, conform lui Eccles şi Barber, există cinci tipuri de activităţi extracurriculare, prezentate în următorul tabel:

Activităţi prosociale

Sporturi de echipă

Activităţi de organizare în

şcoli

Activităţi artistice

Cluburi şcolare

activităţi legate de biserică şi activităţi de voluntariat

activităţile sportive care au loc în şcoli

consilii de elevi piese de teatru şcolare, coruri etc.

club de dezbatere, club de ecologie şi de protecţia mediului etc.

Activităţile extracurriculare au apărut din necesitatea ca şcolile să asigure dezvoltatea în ansamblu a elevilor, având un rol complementar rolului şcolii, văzută ca sistem puternic formalizat de transmitere de cunoştinţe. De cele mai multe ori, ele sunt privite ca parte a sistemului şcoală – familie – comunitate, dezvoltarea copiilor depinzând de un întreg sistem de fenomene şi de relaţii, nu doar de cunoştinţele dobândite pe bâncile şcolilor.

Cluburile de matematică, şah, limbi străine, implicarea în piesele de teatru şcolare sau în cluburile sportive sau cluburile de majorete din cadrul şcolii, cluburile de cercetaşi din comunitate sau activităţile religioase şi multe altele oferă posibilitatea de exprimare şi contribuie activ la formarea identităţii tinerilor, având un impact pozitiv asupra multor aspecte, precum performanţele şcolare sau integrarea socială în general. Însă, în primul rând, aceştia îşi formează personalitatea, caracterul şi o identitate proprie prin dezvoltarea de abilităţi, descoperirea de preferinţe şi prin auto-asocierea cu alţii.

Activităţile extracurriculare sunt organizate de către fiecare instituţie de învăţământ în parte, depinzând de resursele şi posibilităţile fiecărei instituţii. Însă, în România, începând cu anul 2012, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a implementat un program ce se desfăşoară în toate unităţile de învăţământ inferior şi anume „Să știi mai multe, să fii mai

bun!“ , cunoscut sub denumirea „Şcoala altfel” sau „Săptămâna altfel”, concept preluat de la instituţiile de învăţământ din Europa de Vest. Programul îşi propune implicarea elevilor şi profesorilor în activităţi extraşcolare şi extracurriculare care au ca scop dezvoltatea copiilor. Toate activităţile pe care le presupune această săptămână (vizite la muzee sau la cinematograf, activităţi de voluntariat) sunt foarte importante pentru educaţia personală a elevilor şi, totodată, aceştia se pot distra în timp ce le fac.

Vizitele la muzee reprezintă o sursă inepuizabilă de activităţi din care copiii au ce învăţa jucându-se.

De exemplu, la Muzeul „Grigore Antipa” din Bucureşti, copiii cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani pot fi iniţiaţi în pictură. Prin intermediul culorilor, dar şi al noţiunilor specifice limbajului plastic (linie, punct, formă, tehnici de pictură etc.), copiii îşi dezvoltă creativitatea şi află lucruri noi despre natură. Într-o primă etapă, învaţă să deseneze animale precum căprioara, ariciul, ursul, lupul, vulpea, apoi fac cunoştinţă cu poveştile fraţilor Grimm şi ale lui Hans Christian Andersen şi îşi aleg modele din ele, în timp ce învaţă câte ceva despre animalele polare, ca pinguinul, ursul polar sau balena albastră.

Acesta nu este singurul exemplu. În perioada vacanţelor, Muzeul Satului din Bucureşti organizează „Săptămâna fără calculator”, şapte zile în care preşcolarii şi şcolarii descoperă tainele meşteşugurilor populare tradiţionale. Copiii pot participa la ateliere de modelaj în lut, podoabe populare, ţesut, ouă încondeiate, păpuşi, măşti, împletituri, icoane pe sticlă. Tot la Muzeul Satului se desfăşoară programul „Meserii la ţară” pentru familiile cu copii mici. Aceştia pornesc în aventură pe un anumit traseu, marcat cu diverse obiecte care au legătură cu meseriile din spaţiul rural, după care participă la jocul sunetelor, în care copiii trebuie să identifice după sunet activitatea pe care o desfăşoară părinţii, sau află cum nişte seminţe se transformă în plante şi apoi în mâncare.

Toate activităţile extracurriculare, întreprinse în cadrul şcolii sau în cadrul familiei sau a comunităţii, contribuie la formarea în sufletul copiilor a unor sentimente morale care se vor transforma în convingeri ferme pe parcursul întregului proces instructiv-educativ. Aceste activităţi reprezintă o componentă educaţională valoroasă şi eficientă a procesului de învăţământ clasic, totodată îmbunătăţind şi relaţia cadrului didactic cu elevii săi, asigurând o atmosferă relaxantă care permite stimularea creativă a copiilor.

E-learning

Dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor este o manifestare curentă ce se desfăşoară global cu mare rapiditate conducând la adevărate revoluţii tehnologice. Acest fenomen are influenţă şi asupra procesului educaţional în cadrul căruia instruirea asistată de calculator joacă un rol din ce în ce mai important.

Abordări ale conceptului de e-learning:

Ø Web-based learning (învăţare prin intermediul Internetului);

Ø Computer-based training (instruire asistată de calculator);

Ø Computer-based learning (învăţământ cu ajutorul calculatorului);

Ø clase virtuale;

Ø colaborare online.

Computer-based training şi Web-based learning reprezintă tehnici asemănătoare de studiu, se utilizează în acelaşi scop. Prin acestea se pun la dispoziţie cursuri în domenii de tip static asemenea unor manuale care trebuie parcurse în vederea atingerii nivelului de cunoştinţe necesar. Diferenţa dintre cele două metode de învăţare este, evident, provenienţa materialelor: în cazul Computer-based training este vorba despre CD-ROM, în timp ce, în Web-based learning, informaţiile sunt accesate pe Internet prin intermediul unui web browser. Pentru că cei care experimentează acest tip de instruire să nu întâlnească situaţia în care nu mai sunt atraşi de curs, sistemul oferă metode de asimilare a cunoştinţelor distincte de cele ale învăţământul tradiţional şi anume fişierele sunt în diferite formate din categoria multimedia: video, audio, imagine.

Evaluarea este concepută sub forma întrebărilor de tip grila sau din unele aplicaţii interactive pentru care se acorda punctajul automat printr-o componentă software a sistemului de e-learning astfel că utilizatorul poate afla imediat informaţii curente despre situaţia sa. Un alt avantaj al instruirii asistate de calculator este faptul ca materialele sunt uşor de distribuit multor persoane. Pe de altă parte, resursele, atât materiale cât şi informaţionale, pentru un astfel de sistem trebuie să fie destul de vaste.