Universitatea Politehnica BucureştiFacultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice

Specializarea Ingineria şi managementul procesării şi păstrării produselor agroalimentare

Referat la disciplina MMAPA

Tema 22: Reglementări UE referitoare la ambalajele pentru produsele alimentare

Master IMPPPA, Anul II

Profesor coordinator: Student:

Păun Anişoara Sîrbu Alina- Marinela

Bucureşti

2014

Indiferent de gradul de dezvoltare economică al unei ţări, produsele alimentare

comercializate sunt de neconceput fără ambalaj. În momentul de faţă aproximativ 99% din

mărfuri sunt ambalate.

Importanţa ambalajului, considerat parte integrată a unui sistem, este evidenţiată de

principalele funcţii pe care ambalajul trebuie să se îndeplinească, acestea fiind: conservarea şi

protecţia produselor, manipulare, transport, depozitare, informare şi promovarea produselor.

Ambalajele sunt materiale care învelesc produsele alimentare în timpul manipulării,

transportului, depozitării sau vânzării, cu scopul de a le conserva, de a păstra neschimbate

proprietăţile fizico-chimice, organoleptice sau microbiologice, fiind de asemenea şi un criteriu

important de alegere a produselor pentru consumatori.

Ambalajul reprezintă un sistem fizico-chimic complex, cu multiple funcţii, care asigură

menţinerea sau chiar îmbunătăţirea calităţii produsului căruia îi este destinat.Acesta favorizează

identificarea produsului, facilitând totodată atragerea de cumpărători potenţiali, pe care îi

instruieşte cum să folosească şi să păstreze respectivul produs, precum şi noţiuni referitoare ;a

protejarea mediului înconjurător de poluarea produsă de ambalajele uzate sau de componenţii

rezultaţi ca urmare a descompunerii acestora.

Conform STAS 5845/1-1986 ambalajul reprezintă „un mijloc sau un ansamblu de

mijloace destinat să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura

protecţia temporară, din punct de vedere fizic, chimic, mecanic şi biologic, în scopul menţinerii

caliţăţii şi integrităţii acestira, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până

la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie.

Ambalajele uşurează durata de aprovizionare a consumatorilor, datorită posibilităţii de

autoservire, dar şi de informare a acestora asupra conţinutului, modului de păstrare şi apreciere a

produselor achiziţionate.

Principalele roluri pe care trebuie să le îndeplinească ambalajele sunt:

rol de manipulare, transport şi depozitare;

rol de păstrare şi protecţie a produselor, împotriva factorilor externi;

rol de informare şi promovare a produselor.

2

Un ambalaj ideal trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

să protejeze produsul

să prezinte caracteristicile tehnice care să favorizeze operaţiile de curculaţie tehnică

să fie uşor de folosit şi totodată prin modul în care este conceput să fie uşor de recunoscut

să sugereze o idee precisă despre produs

să atragă atenţia consumatorului

să păstreze calităţile produsului.

Principalele acte normative referitoare la ambalarea şi etichetarea produselor alimentare

sunt următoarele:

Regulamentul CE nr. 1935/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27

octombrie 2004 privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele

alimentare şi de abrogare a Directivelor 80/590/CEE privind determinarea simbolului

care poate însoţi materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele

alimentare şi 89/109/CEE.

Regulamentul CE nr. 596/2009 de modificare a Regulamentului CE 1935/2004

Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000

privind alinierea legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea şi prezentarea

produslor alimentare, precum şi publicitatea acestora.

Regulamentul nr. 1169/2011 al Parlamentului European si al Consiliului Europei privind

informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare

Toate aceste reglementări UE au rolul de a garanta un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii

umane şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte introducerea pe piaţa comunitară a

materialelor şi obiectelor destinate să vină în contact, direct sau indirect, cu produsele alimentare.

Legislaţia anterioară privind materialele care vin în contact cu produsele alimentare a

protejat sănătatea consumatorilor, asigurând că orice material sau obiect intrat în contact cu

produsele alimentare nu atrage reacţii chimice care să modifice compoziţia sau caracteristicile

organoleptice ale acestora (gust, aspect, textură sau chiar miros).

3

Toate materialele şi obiectele utilizate la ambalarea produselor alimentare trebuie să fie

conforme cu dispoziţiile acestor Regulamente UE. Pentru a considera ultimele progrese

ştiinţifice, noul cadru autorizează introducerea ambalajelor „active” sau „inteligente” care au

rolul de a prelungi durata de conservare a unui aliment, dar şi de a oferi informaţii privind

prospeţimea sau starea de alterare a acestuia, cu ajutorul diverşilor indicatori (de exemplu,

modificarea culorii ambalajului atunci când alimentul este alterat).

Conform capitolului X din Regulamentul CE nr 852/2004 al Parlamentului European şi al

Consiliului, ambalajele şi procesul de ambalare trebuie să se facă conform următoarelor

dispoziţii:

Materialele utilizate pentru împachetare şi ambalare nu trebuie să fie surse de

contaminare;

Materialele utilizate pentru împachetare trebuie depozitate astfel încât să nu fie

expuse riscului de contaminare;

Operaţiile de împachetare şi ambalare trebuie efectuate în aşa fel incât să se evite

contaminarea produselor. Dacă se folosesc cutii metalice şi borcane de sticlă, acestea

trebuie să fie întregi şi curate.

Materialele pentru împachetare şi ambalajele reutilizabile pentru produsle alimentare

trebuie să fie uşor de curăţat şi după caz, de dezinfectat.

Cerinţe privind ambalajele produselor alimentare

Materialele şi obiectele care vin în contact cu produsele alimnetare trebuie să fie fabricate

conform bunelor practici de fabricaţie. Acestea nu trebuie să transfere alimentelor pe care le

învelesc substanţele constitutive într-o cantitate care să aibă următoarele consecinţe:

Punerea în pericol a sănătăţii umane

Modificarea inacceptabilă a compoziţiei alimentelor

Alterarea caracteristicilor organoleptice a acestora.

Dacă ambalajele modifică compoziţia sau caracteristicile organoleptice ale produselor

alimentare, acestea trebuie să fie conforme cu Directiva 89/107/CEE privind aditivii.

4

Măsuri specifice grupelor de materiale şi obiecte

Conform ultimelor reglementări în vigoare sunt identificate 17 grupe de materiale şi

obiecte pentru care pot fi adoptate măsuri specifice:

materialele şi obiectele active şi inteligente;

adezivii;

obiectele ceramice;

dopul de plută;

cauciucurile;

sticla;

răşinile schimbătoare de ioni;

metalele şi aliajele;

hârtia şi cartonul;

materiile plastice;

cernelurile de imprimerie;

celuloza regenerată;

siliconii;

materialele textile;

lacurile şi straturile de acoperire;

ceara;

lemnul.

Dintre măsurile specifice sunt descrise următoarele:

lista substanţelor autorizate pentru fabricarea materialelor şi obiectelor destinate să intre

în contact cu produsele alimentare;

criteriile de puritate;

condiţiile specifice de utilizare;

limitele de migrare a anumitor substanţe constitutive în sau pe produsele alimentare;

prevederile care vizează protejarea sănătăţii umane sau asigurarea respectării cerinţelor

aplicabile materialelor şi obiectelor destinate să intre în contact cu produsele alimentare;

5

regulile de bază în vederea controlului respectării prevederilor susmenţionate;

regulile privind prelevarea de mostre;

dispoziţii pentru asigurarea trasabilităţii;

prevederi suplimentare de etichetare pentru materialele şi obiectele active sau

inteligente;

prevederi pentru elaborarea unui registru comunitar al substanţelor, procedeelor,

materialelor şi obiectelor autorizate;

reguli de procedură specifice pentru autorizarea unei substanţe, unui procedeu sau unui

material sau obiect.

În absenţa măsurilor specifice, statele membre pot menţine sau adopta dispoziţii

naţionale.

Autorizarea substanţelor

Cererile de autorizare a unei noi substanţe pentru fabricarea de materiale sau obiecte

destinate să intre în contact cu produsele alimentare sunt introduse pe lângă autoritatea

competentă a statului membru în care substanţa va fi comercializată.

Cererile se trimit apoi la Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, care este

responsabilă cu evaluarea toxicităţii substanţelor, pentru a evita orice risc pentru consumator.

Trasabilitatea

Conform Regulamentului 1935/2004 sunt specificate, de asemenea, cerinţele în materie

de trasabilitate a materialelor care vin în contact cu produsele alimentare de la producţie până la

comercializare.

Etichetarea

Etichetarea sau documentaţia însoţitoare a materialelor şi obiectelor puse pe piaţă în

Comunitate trebuie să garanteze trasabilitatea materialelor şi obiectelor menţionate. Aceasta

facilitează controalele, retragerea produselor defectuoase, informarea consumatorilor şi

determinarea răspunderii.

6

Natura materialelor şi obiectelor destinate să intre în contact cu alimentele este precizată

în etichetarea acestora. Materialele şi obiectele care nu sunt în mod normal destinate pentru

păstrarea sau ambalarea produselor alimentare trebuie să poarte menţiunea „Pentru contact

alimentar” sau cu un simbol specific.

Scopul etichetării produselor alimentare este de a garanta accesul consumatorilor la

informaţii complete cu privire la conţinutul şi compoziţia produselor, pentru a proteja sănătatea

şi interesele acestora. Alte informaţii pot oferi detalii despre o caracteristică specifică a

produsului, cum ar fi originea sau procedeul de fabricaţie. Unele produse alimentare, cum ar fi

organismele modificate genetic, alimentele alergenice, alimentele destinate sugarilor sau chiar

diverse băuturi fac, de asemenea, obiectul unor reglementări specifice.

Etichetarea anumitor produse nealimentare trebuie să conţină informaţii specifice, pentru

a garanta siguranţa utilizării şi pentru ca utilizatorii să poată efectua o reală alegere. În plus,

ambalarea produselor alimentare trebuie să respecte anumite criterii de fabricaţie, pentru a se

evita contaminarea acestora.

Regulamentul nr. 1169/2011 al Parlamentului European si al Consiliului Europei privind

informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare şi de modificare a mai multor acte

normative, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (nr. L 304 din 22.11.2011) aduce

elemente de noutate faţă de reglementarea aflată în vigoare, aplicabilă produselor alimentare,

dintre care cele mai importante sunt următoarele:

lizibilitate mai bună (stabilirea unor dimensiuni minime ale fontului folosit pe etichetele

produselor alimentare);

cerinţe de etichetare a produselor vândute prin mijloace de comunicare la distanţă;

indicarea ţării de origine a ingredientului/ingredientelor primar(e), in cazul in care difera

de tara de origine a produsului;

indicarea tarii de origine sau a locului de provenienta pentru anumite tipuri de carne

(porc, oaie, capra, pasari de curte).

7

Etichetarea ecologică

Etichetarea ecologică este reglementată prin Regulamentul CE nr. 66/2010 al

Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009.

Eticheta ecologică europeană este un sistem voluntar de etichetare ce permite

consumatorilor să recunoască produsele de calitate superioară al căror proces de fabricaţie

respectă mediul.

Această etichetă cu marca UE poate fi acordată produselor şi serviciilor ale căror efecte

asupra mediului înconjurător sunt mai puţin dăunătoare decât restul produselor din aceeaşi grupă.

Criteriile de acordare a acestui marcaj se stabilesc pe baza unor informaţii ştiinţifice privind

întregul ciclu de viaţă al acestora, de la producere şi până la eliminare.

Criterii de acordare

Acordarea etichetei se face ţinând cont de obiectivele europene în materie de mediu şi de

etică. Este vorba în special de:

efectele produselor şi serviciilor asupra schimbărilor climatice, naturii şi biodiversităţii,

consumului de energie şi de resurse, generării de deşeuri, poluării, emisiilor şi eliberării

de substanţe periculoase în mediu;

înlocuirea substanţelor periculoase cu substanţe mai sigure;

caracterul durabil şi posibilitatea reutilizării produselor;

impactul final asupra mediului, inclusiv în ceea ce priveşte sănătatea şi siguranţa

consumatorilor;

respectarea standardelor sociale şi etice, ca de pildă codurile internaţionale de muncă;

luarea în considerare a criteriilor stabilite pentru alte etichete de la nivel naţional sau

regional;

reducerea testării pe animale.

8

Organisme competente

Statele membre desemnează unul sau mai multe organisme responsabile cu procesul de

etichetare la nivel naţional. Funcţionarea acestora este transparentă, iar activităţile lor sunt

deschise spre participare tuturor părţilor interesate.

Organismele în cauză sunt responsabile în principal cu verificarea regulată a conformităţii

produselor cu criteriile de acordare a etichetei. Ele sunt competente pentru a primi plângeri, a

informa publicul, a supraveghea reclamele false sau a interzice produsele.

Procesul de acordare şi utilizarea etichetei

Pentru a beneficia de etichetă, operatorii economici adresează o cerere:

unuia sau mai multor state membre, care o transmit organismului naţional competent;

unei ţări terţe, care o transmite statului membru unde este comercializat produsul.

Reciclarea ambalajelor în industria alimentară

Folosirea de material deja prelucrate implică economii mari de energie, dar implică şi o

serie de riscuri reglementate de către legislaţia în vigoare, pentru a demit ape cât posibil efectele

nedorite asupra consumatorului.

Nu există nicio soluţie ecologică ideală în cazul ambalajelor, însă există multe măsuri

care se pot lua pentru a se minimiza efectul asupra mediului.Una dintre ele este reciclarea, care

reprezintă procesarea ambalajelor goale, astfel încât să fie aduse cât mai aproape de de forma

initial. Unele materiale se pretează foarte bine la reciclare, ca de exemplu aluminiul.

Aluminiul este un foarte bun exemplu deoarece sunt necesare cantităţi mari de energie

pentru a produce aluminiul primar şi doar 1/12 din această energie pentru reciclare, iar produsul

obţinut este la fel de bun ca şi cel rezultatdin prelucrările primare.

În prezent, revizuirea Directivelor privind ambalarea şi reziduurile rezultate din

ambalarea produselor alimentară se află la nivelul Uniunii Europene. Eficientizarea materialelor

şi prevenirea formării deşeurilor impune o abordare a extracţiei-folosirii-aruncării de tip ciclic,

9

pentru prelucrarea şi utilizarea resurselor.Principiul celor 4 R (reducerea, refolosirea, reciclarea

şi recumpărarea) oferă însă o cale simplă de a lua în considerare modul în care atât indivizii, cât

şi colectivităţile schimbă modul de utilizare a materialelor.

Reducerea materiilor prime poate di realizată prin mai multe mijloace:

reducerea ambalării

reducerea folosirii materialelor nereciclabile

reducerea cantităţii de deşeuri generate

înlocuirea materialelor şi produselor disponibile cu material şi produse refolosibile

stabilirea unor taxe pentru deşeuri în vederea reducerii de către surse a cantităţii acestora

mărirea eficienţei utilizării hârtiei, cartonului, sticlei, metalului şi a altor materiale.

10

BIBLIOGRAFIE

1. BANU CONSTANTIN (2009), Tratat de industrie alimentară, vol. II, Editura ASAB,

Bucureşti.

2. LILIANA GITIN (2010), Ambalaje şi design în industria alimentară, Universitatea Dunărea

de Jos, Galaţi

3. GHEORGHE, VOICU (2003), Sisteme de dozare şi ambalare, Editura Bren, Bucureşti

4. Regulamentul CE nr. 1935/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27

octombrie 2004 privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele

alimentare

5. Regulamentul CE nr. 596/2009 de modificare a Regulamentului CE 1935/2004

6. Regulamentul nr. 1169/2011 al Parlamentului European si al Consiliului Europei privind

informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare

7. Regulamentul CE nr 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului

8. Regulamentul CE nr. 66/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie

2009 privind etichetarea ecologică europeană

11