POLITICA COMERCIALA - ISTRUMENTE SI MASURI FOLOSITE PE PLAN INTERNATIONAL

POLITICA COMERCIALA: DEFINIRE, OBIECTIVE, FUNCTIIPolitica comerciala este o parte componenta a politicii economice a unui stat, care vizeaza sfera relatiilor economice externe ale acestuia. Ca si politica economica, este atributul fiecarui stat.Politica comerciala reprezinta totalitatea reglementarilor adoptate de un stat cu caracter administrativ, juridic, fiscal, bugetar, financiar, valutar etc., in scopul promovarii sau restrangerii schimburilor comerciale externe si a protejarii economiei nationale de concurenta straina.Pentru ca relatiile economice externe sunt un factor important al cresterii economice, principalul obiectiv, pe termen lung, pe care statele il urmaresc cu ajutorul instrumentelor si masurilor de politica comerciala este stimularea dezvoltarii economiei nationale si protejarea acesteia de concurenta straina.

Drept urmare, politica comerciala a fiecarui stat trebuie sa indeplineasca trei functii principale:

1. promovarea relatiilor economice externe, adica impulsionarea exporturilor;2. protejarea economiei nationale de concurenta straina, ceea ce presupune

reglementari si controlul asupra importurilor;3. urmarirea pentru a realiza un echilibru dinamic in balanta comerciala si

balanta de plati, concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului.Din aceste obiective pe termen lung se desprind mai multe obiective pe termen scurt si mediu:

perfectionarea structurii schimburilor comerciale externe; fie restrangerea, fie stimularea comertului cu anumite produse sau grupe de

produse; orientarea geografica a fluxurilor comerciale internationale: restrangerea acestor

fluxuri cu unele tari si dezvoltarea lor cu altele; imbunatatirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumparare a

exportului. Toate aceste obiective sunt diferite de la stat la stat, in functie de conditiile interne si internationale.In perioada postbelica, in conditiile in care interdependentele economice internationale s-au adancit, o reglementare a relatiilor economice intre state a devenit obiectiva, reglementare prin care s-a urmarit coordonarea modului de actiune a statelor in domeniul politicii comerciale. Ca urmare, in afara unor reglementari a relatiilor economice dintre state, in cadru bilateral, regional sau subregional, apare tendinta de multilateralizare a relatiilor economice externe prin intermediul unor acorduri ce au incercat sa codifice anumite principii si reguli, in ceea ce priveste folosirea diferitelor instrumente si masuri de politica comerciala in relatiile reciproce.In acest domeniu, pentru sistemul comercial mondial, o activitate specifica a dezvoltat Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT) care, de la 1 ianuarie 1995, a devenit Organizatia Mondiala a Comertului (OMC).

Pana la aparitia OMC, in practica relatiilor comerciale externe s-a aratat ca multe state au elaborat si aplicat diverse instrumente de politica comerciala tot mai variate, prin care au incalcat chiar diverse reglementari si statuari, urmare a anumitor acorduri privind folosirea acestor instrumente in relatiile economice reciproce, in acelasi timp cu promovarea unor puternice tendinte de regionalizare a schimburilor.

In domeniul politicii comerciale, in general, se actioneaza cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente si masuri:

1. masuri de natura tarifara (vamala) ;2. masuri de natura netarifara, inclusiv paratarifara; 3. masuri de natura promotionala (de promovare si stimulare) .

Primele doua categorii se refera la import, iar ultima vizeaza exportul.1. INSTRUMENTE DE POLITICA COMERCIALA DE NATURA TARIFARA

(VAMALA)Politica vamala este parte a politicii comerciale.

Politica vamala se realizeaza cu ajutorul reglementarilor adoptate de stat ce vizeaza intrarea sau iesirea in/din tara a marfurilor si care sa implice:

controlul, cu ocazia trecerii frontierei de stat, a marfurilor si mijloacelor de transport;

indeplinirea formalitatilor vamale; plata taxelor vamale, adica impunerea vamala.

Instrumentele principale prin care se realizeaza politica vamala sunt:a. tarifele vamale: taxele vamale care se percep asupra marfurilor

importate (exportate);b. legile si reglementarile vamale: coduri vamale si regulamente vamale.

Acestea sunt diferite de la stat la stat, utilizandu-se o gama diferita de instrumente de politica vamala.In cadrul politicii vamale, impunerea vamala (lata taxelor vamale) are rolul principal si indeplineste trei functii:

o functie de natura fiscala, pentru ca taxele vamale sunt o sursa importanta de venit la Bugetul statului;

o functie de natura protectionista, pentru ca protejeaza economia nationala de concurenta straina;

o functie de negociere, pentru faptul ca statele pot negocia (fie in cadru bilateral, fie multilateral) concesii vamale reciproce sau nereciproce, ce au rolul de a stimula schimburile comerciale.

Taxele vamale sunt impozite indirecte pe care le percepe un stat asupra marfurilor, atunci cand acestea trec granitele vamale ale tarii respective. Ele sunt instrumente de politica vamala de natura fiscala, deoarece sunt sursa de venituri la Bugetul statului. De asemenea, au o influenta directa asupra pretului produselor ce fac obectul comertului exterior.Taxele vamale se pot clasifica in functie de mai multe criterii, si anume:

1. dupa scopul impunerii sau nivelul impunerii;2. dupa obiectul impunerii sau dupa felul operatiilor de comert exterior sau directia

circulatiei marfurilor in comertul exterior;3. dupa modul de percepere;4. dupa modul de stabilire sau de fixare de catre stat.

1. Dupa scopul impunerii avem:1.a. taxe vamale cu caracter fiscal;2.a. taxe vamale cu caracter protectionist.

Diferentierea dintre acestea este data de nivelul impunerii (cele fiscale au un nivel mai redus, avand ca scop aducerea de venituri la Bugetul statului, iar cele protectioniste au un nivel mai ridicat, avand ca scop protejarea produselor interne de concurenta externa).

2. Dupa obiectul impunerii sunt:2.a. taxe vamale de import;2.b. taxe vamale de export;2.3. taxe vamale de tranzit. 2.a. Taxele vamale de import se percep asupra marfurilor importate, atunci cand trec

granitele vamale ale tarii importatoare. Ele sunt un mijloc important de protejare a produselor nationale fata de concurenta straina si contribuie direct la ridicarea pretului marfurilor importate, facandu-le mai putin competitive in raport cu produsele indigene.In principiu, taxele vamale sunt platite de firma importatoare, dar sunt suportate de consumatorul final, pentru ca se includ in pretul de desfacere pe piata interna a acestor marfuri importate. Sunt si situatii in care sunt suportate de firma exportatoare (total sau partial) care, pentru a cotracara efectele nefavorabile ale taxelor vamale asupra competitivitatii marfurilor sale, recurg la reducerea preturilor de oferta - preturile promotionale.Trasaturile caracteristice ale taxelor vamale:

au cea mai larga raspandire pe plan international; se aplica asupra celui mai larg nomenclator de produse supuse impunerii vamale; se practica pe perioade de timp indelungat; au, in general, un nivel mai ridicat fata de celelalte taxe; fac obiectul negocierilor in cadru bilateral si multilateral.

 2.b. Taxele vamale de export se percep de stat asupra marfurilor indigene, atunci cand sunt importate. Prin intermediul lor se pot urmari, alaturi de obiectivul fiscal si alte doua obiective:

fie cresterea preturilor produselor respective pe piata internationala, cu conditia ca statul respectiv sa fie un important furnizor si exportator al produselor vizate;

fie limitarea unor exporturi, de regula, la produsele de baza (materii prime industriale si agricole), in scopul de a determina prelucrarea acestor produse in tara respectiva in cantitati mai mari, pentru ca apoi sa fie exportate ca produse manufacturate, in vederea sprijinirii unor ramuri care prelucreaza materia indigena respectiva.

In general, sunt multe tari in curs de dezvoltare care recurg frecvent la impunerea de taxe vamale de export la materii prime (bumbac, lana, piei, minereuri si chiar produse semifabricate).

2.c. Taxele vamale de tranzit se percep asupra marfurilor straine care traverseaza (tranziteaza) teritoriul vamal al unei tari. Aceste taxe nu au o raspandire prea mare pe plan international, iar cand se percep sunt reduse, pentru ca statele sunt interesate sa incurajeze acest tranzit pe teritoriul lor, fiind o importanta sursa de venit, prin utilizarea infrastructurii tarii respective.Scopurile acestor taxe sunt pur fiscale.

3. Dupa modul de percepere taxele vamale pot fi:3.a. taxe vamale advalorem; 3.b. taxe vamale specifice;3.c. taxe vamale mixte.

3.a. Taxele vamale advalorem se percep asupra valorii in vama a marfurilor importate sau exportate. Se stabilesc sub forma unor cote procentuale care se raporteaza la valoarea vamala a produselor.

Acest tip de taxe este utilizat din cele mai vechi timpuri ale comertului international. In prezent, taxele vamale advalorem sunt cele mai raspandite pe plan international, fiind usor de stabilit si neimplicand elaborarea unui tarif vamal detaliat.Taxele vamale advalorem prezinta anumite inconveniente, ce decurg din situatii de conjunctura cu privire la oscilatiile preturilor. Astfel, daca scad preturile la marfurile importate, atunci scad si taxele; daca scad taxele, atunci scad si veniturile la Bugetul statului si, deci, nu au un caracter protectionist.

Pentru a contracara efectele acestor situatii de conjunctura, se aplica unele taxe vamale suplimentare la produsele ale caror preturi au scazut sau se aplica taxe vamale specifice, dar temporar.

Un alt inconvenient este acela ca lasa deschidere pentru practicarea unor abuzuri in relatiile de comert international. De multe ori marfurile importate se factureaza la un pret mai mic fata de pretul de cumparare, ca urmare a unei intelegeri intre firmele exportatoare si cele importatoare, pentru a beneficia de taxe mai redus.

CONCLUZII FINALEAcest nou tip de economie, „economia serviciilor” reprezinta deja o realitate în tarile dezvoltate, unde sectorul tertiar detine cea mai mare pondere în crearea Produsului Intern Brut si în ocuparea populatiei. Totodata, tranzactiile internationale cu servicii reprezinta astazi o componenta majora a fluxului international de valori si o preocupare pentru factorii de decizie comerciala ceea ce se reflecta în volumul schimburilor internationale cu servicii – acestea reprezentând mai mult de o treime din comertul mondial si aproximativ 50% din volumul comertului mondial cu bunuri materiale (înregistrând, totodata, o dinamica mai înalta decât cea a comertului cu bunuri materiale) *. Putem afirma ca expansiunea activitatilor de servicii în economiile moderne este ireversibila. Premisa cresterii sustinute a activitatilor de servicii, atât în interiorul sectorului traditional de servicii, cât si în cadrul celorlalte sectoare economice, se regaseste în însasi evolutia tehnologica, economica si sociala contemporana: amplificarea si diversificare nevoilor umane, intensificare diviziunii sociale a muncii, cresterea productivitatii si a nivelului de dezvoltare a tarilor, cresterea gradului de cultura si civilizatie, cresterea veniturilor populatiei si a timpului liber, sporirea cererii de consum pentru tehnologii sofisticate – calculatoare personale, sisteme multimedia, sisteme de securitate, cresterea cererii pentru servicii specializate: cercetari, consultanta tehnica etc.

Este evident faptul ca, procesul de expansiune a activitatilor de servicii reprezinta de fapt o necesitate obiectiva întrucât conditioneaza atât eficien ta si

* Doua cauze majore ale internationalizarii în ritm alert a tranzactiilor invizibile si, respectiv, ale extinderii gamei serviciilor comercializabile, pot fi considerate urmatoarele: accentuarea complementaritatii dintre comertul cu bunuri materiale si tranzactiile internationale cu servicii (asocierea, în proportie tot mai mare a serviciilor la bunurile exportate si tranzactionarea acestora în acelasi pachet comercial), mai ales sub impactul efectelor globalizatoare ale expansiunii societatilor transnationale; intensificarea gradului de specializare a serviciilor comercializabile (cum sunt serviciile financiare, serviciile de afaceri si transporturile). Potrivit opiniilor unor specialisti1, însumând valorile tranzactiilor internationale invizibile, a fluxurilor generate de reteaua globala a mass-media si a fluxurilor financiare internationale, rezulta ca volumul fluxurilor internationale imateriale este de 50-70 ori mai mare decât cel al comertului international cu bunuri materiale (nu au fost luate în calcul si gospodariile individuale, care evident participa la fluxurile ce privesc serviciile)

competitivitatea la nivel de firma sau de tara, cât si crearea unei legaturi mai flexibile între necesitatile economice si aspiratiile sociale.Suntem de parere ca, din sectorul serviciilor sunt declansate impulsurile decisive – economice si sociale - atât în ceea ce priveste piata fortei de munca si schimbarile structurale, cât si în privinta relatiilor economice internationale.

Dezvoltarea dinamica a sectorului de servicii, ca factor de crestere economica, este sustinuta de oferta de noi servicii, de noile tehnologii, de tertiarizarea productiei industriale, ca si de structura în schimbare a cererii consumatorilor. În acest context, au aparut schimbari majore în optica organizatiilor, carepun accent, din ce în ce mai mult, pe identificarea proceselor principale necesare prestarii serviciilor, toate celelalte activitati desfasurându -se astfel încât clientul sa fie satisfacut.Desi dupa anul 1990, în România s-a încercat crearea unui mediu economic care sa stimuleze dezvoltarea activitatilor de servicii – înregistrându-se progrese notabile în domeniul legislatiei* în raport cu situatia anterioara - nivelul dezvoltarii sectorului românesc de servicii în general, si al serviciilor de productie în particular, se situeaza înca la o distanta apreciabila de standardele occidentale, procesul de ajustare a structurii economiei tarii noastre fiind sensibil întârziat, chiar si în raport cu tarile europene în tranzitie.Dupa cum s-a vazut în paragraful 3.2.2. al tezei de doctorat, dupa anul 1990,relatiile dint re sectorul tertiar si celelalte doua sectoare (primar si secundar) nu s-au modificat în asa maniera încât sa se apropie de configuratia structurala existenta în tarile dezvoltate iar progresele în privinta schimbarii structurii relatiilor de proprietate au fost lente si modeste. Totusi, dimensiunea reala a sectorului de servicii în România este sensibil mai mare decât cea evidentiata în datele statisticeîntrucât acestea nu includ informatii cu privire la activitatile neoficiale (sau necontabilizate)**, activitati care fac parte în marea lor majoritate din sectorul serviciilor – ceea ce conduce la o subevaluare a contributiei sectorului tertiar la crearea PIB si la ocuparea fortei de munca.

Totodata, trebuie sa mentionam ca, printr-o cercetare mai profunda – dincolo de evidentele statistice - a conexiunilor complexe stabilite între sectorul serviciilor si restul economiei, precum si a efectelor de antrenare exercitate de servicii asupra economiei în ansamblu, putem aprecia ca, dupa anul 1990 s-au produs totusi unele schimbari în pozitia si rolul serviciilor în cadrul economiei nationale, în pofida imaginii de ansamblu aparent nemodificate a economiei românesti. Bazându- ne pe experienta unor tari europene sensibil mai avansate în procesul de reforme economice (Polonia, Cehia, Ungaria) si analizând evolutiile economice din România, pâna în acest moment, putem aprecia ca sectorul tertiar se dezvolta si se consolideaza pe masura stabilizarii mecanismelor de piata (pentru a sustine aceasta afirmatie, putem oferi numeroase exemple de categorii de servicii – cum sunt serviciile bancare, serviciile de asigurari, serviciile de consultanta, de publicitate – care fie au fost slab dezvoltate înainte de 1990, fie au fost inexistente).

Desi a progresat semnificativ în ultimii ani, România prezinta decalaje importante de competitivitate în raport cu statele din vestul si centrul Europei, iar motivele acestei ramâneri în urma se regasesc la nivelul tuturor elementelor care determina capacitatea competitiva. Toate acestea se traduc, în ultima instanta, într-o productivitate scazuta ceea ce defineste problema competitivitatii în România - nivelul PIB la Paritatea Puterii de Cumparare (PPC) reprezentând doar 50% din media tarilor membre ale UE. Este important ca aceasta crestere a competitivitatii sa nu fie privita ca un proces de exploatare a avantajelor pe termen scurt (de exemplu, costul redus al fortei de munca), ci ca un proces de construire a unei structuri economice bazate pe investitii de capital si pe procese de cercetare -dezvoltare-inovare. Altfel spus, realizarea unei perspective de convergenta pe termen mediu si lung trebuie sa aiba în vedere dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere. Totusi, asa cum rezulta din aspectele prezentat pe parcursul capitolului 3 al lucrarii, problema majora cu care se confrunta România, în cadrul climatului comercial global se refera la necesitatea consolidarii capacitatilor generatoare de servicii, în paralel cu îmbunatatirea competitivitatii exporturilor de servicii. În ierarhia internationala privind competitivitatea,

România se situeaza pe locul 23, dupa Brazilia si înaintea Mexicului, Turciei, Rusiei si Poloniei3. Desi se clasifica putin mai bine decât competitorii sai evidenti – cum sunt Turcia, Rusia sau Polonia – România nu a reusit sa îsi îmbunatateasca pozitia în aceasta ierarhie a competitivitatii, asa cum au reusit tarile mai mici din regiune. Trebuie sa amintim ca, în perspectiva aderarii la UE în anul 2007 si a accesului la Fondurile Structurale ale Uniunii, România trebuie sa elaboreze Planul National de Dezvoltare 2007-2013, pe baza strategiilor sectoriale de dezvoltare si a strategiei nationale de dezvoltare regionala, realizându-se astfel o programare a dezvoltarii economice si sociale a tarii.

Politica de dezvoltare a României va trebui sa se alinieze dupa anul 2007 la prioritatile comunitare de dezvoltare si sa fie bazata pe masuri considerate stimuli de dezvoltare socio-economica durabila la nivel european. Prioritatile principale pentru dezvoltarea de perspectiva a tarii noastre, pentru perioada 2007-2013 – prioritati care coincid de fapt cu cele stabilite în PND 2004- 2006 si agreate de Comisia Europeana - se refera la: cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazata pe cunoastere; dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport; protejarea si îmbunatatirea calitatii mediului; dezvoltarea resurselor umane, cresterea gradului de ocupare si combaterea excluziunii sociale; dezvoltarea economiei rurale si cresterea productivitatii în sectorul agricol, diminuarea disparitatilor (discrepantelor) de dezvoltare întreregiunile tarii.

Suntem de parere ca, industria serviciilor dispune de posibilitatea unor cresteri semnificative din punctul de vedere al eficientei, în conditiile în care potentialul intern de dezvoltare – care consta, în esenta, în capacitatile de productie, abundenta resurselor umane si costul salarial relativ scazut, forta de munca cu înalta calificare profesionala, piata interna, potentialul natural de exceptie - va fi bine valorificat.

Devine evident faptul ca, sporirea competitivitatii serviciilor românesti pe pietele internationale este decisiva pentru ca România sa poata beneficia de integrarea sa în reteaua globala de servicii si, totodata, pentru diminuarea discrepantelor între nivelul de dezvoltare al economiei românesti si media UE, odata cu aderarea la UE în ianuarie 2007. Întrucât globalizarea cauzeaza o crestere spectaculoasa a concurentei între organizatiile participante la piata, acestea trebuie sa îsi schimbe radical modul de gândire si de actiune. În centrul atentiei organizatiilor nu se mai afla obiectivul maximizarii eficientei economice, ci satisfacerea cât mai completa a asteptarilor consumatorilor, în conditiile obtinerii unui nivel optim al profitului. Pentru a ramâne competitive, organizatiile din toate domeniile, inclusiv cele prestatoare de servicii, trebuie sa îsi focalizeze eforturile spre satisfacerea exigentelor clientilor,trebuie reproiectate, iar modul de organizare trebuie regândit.

În acest sens, în domeniul serviciilor se schimba radical modalitatea de prestare a acestora: toate procesele sunt directionate astfel încât sa corespunda si sa satisfaca clientul.

Organizatiile care adopta orientarea spre clienti, a caror misiune consta în obtinerea unui nivel cât mai înalt al eficientei în relatie cu exigentele consumatorilor, sunt preocupate de construirea de relatii durabile cu clientii printr-o comunicarea eficienta cu acestia si, totodata, pun un accent deosebit pe recrutarea si selectia unui personal capabil sa faca fata asteptarilor în continua diversificare si exigentelor tot mai înalte ale clientilor. În acest sens, conducerea relatiilor cu clientii, managementul fidelizarii clientilor, monitorizarea si solutionarea reclamatiilor constituie adevarate „arme” în mâinile organizatiilor care se confrunta în prezent cu „revolutia clientilor” (denumita astfel de P. B. Seybold).

În practica, multe organizatii prestatoare de servicii sustin ca sunt orientate spre clienti dar, din, pacate, în situatiile critice, când un client este nemultumit si îsi exprima nemultumirea ,

organizatiile fie nu rezolva problema în mod obiectiv, fie nu o rezolva în timp util. Întrucât calitatea prestatiilor se reflecta în ochii clientilor, prestarea unor servicii excelente - care sa contribuie totodata la îmbunatatirea reputatiei si a imaginii – reprezinta o necesitate obiectiva pentru firmele care îsi propun atingerea unui nivel cât mai înalt al eficientei sociale. Asa cum arata si modelul prezentat de noi, pilonii eficientei sociale a serviciilor (respectiv, a unei prestatii excelente), sunt: cunoasterea completa a asteptarilor consumatorilor, furnizarea calitatii asteptate de consumatori - prin elaborarea si respectarea unor standarde cu privire la calitatea prestatiilor, gestionarea eficienta a resurselor implicate în procesul de prestare – dintre care, resursele umane detin un rol vital, comunicarea eficienta cu clientii – în scopul fidelizarii acestora si consolidarii unei imagini favorabile a întreprinderii prestatoare în cadrul mediului concurential.

Pentru a obtine un nivel înalt de eficienta în relatie cu exigentele consumatorilor, pentru a-si servi cât mai bine clientii, este necesar ca organizatiile prestatoare sa identifice nevoile si exigentele reale ale acestora – prin derularea sistematica a unor studii de marketing în rândul clientelei - si apoi sa le integreze în serviciile oferite. Chiar daca la prima vedere nu pare o problema dificila, totusi multe organizatii nu reusesc acest lucru deoarece: nu sunt capabile sa puna clientilor întrebari esentiale, care sa ofere informatii concludente; nu sunt capabile sa prelucreze informatiile si sa le analizeze corespunzator; nu sunt capabile sau nu doresc sa utilizeze efectiv informatiile si sa le integreze în serviciile oferite. Totodata, resursele umane implicate în realizarea serviciilor detin o importanta cruciala în orientarea spre exigentele consumatorilor si furnizarea unei eficiente sociale cât mai înalte. Personalul prestator trebuie sa fie capabil sa presteze servicii de încredere, sa detina aptitudini diverse – dintre care, cele de comunicare detin un rol vital -, sa urmeze cursuri de specializare si perfectionare profesionala astfel încât sa se alinieze la schimbarile ce intervin în mod inevitabil în conditiile globalizarii afacerilor.

Succesul organizatiilor prestatoare de servicii si asigurarea eficientei sociale a serviciilor depind, într-o foarte mare masura, de profesionalismul personalului prestator, de capacitatea acestuia de a întelege cât mai bine exigentele clientilor, dar si de gradul de implicare si de dorinta de a-si însusi viziunea companiei – respectiv, orientarea spre clienti. Este foarte important ca firmele de servicii din România sa îsi particularizeze politicile si strategiile pentru a le adapta la conditiile pietei si culturii românesti. Un studiu sistematic si consecvent cu privire la necesitatile si asteptarile publicului pentru a oferi servicii de încredere, conforme cu exigentele acestuia este esential. În plus, fundamentarea unui sistem de comunicatii eficient cu clientele constituie o necesitate obiectiva. Este evident faptul ca, asigurarea unui nivel cât mai înalt al eficienteiserviciilor în relatie cu exigentele consumatorilor, reprezinta o conditie indispensabila a competitivitatii organizatiilor românesti în mediul global si, totodata, o necesitate critica pentru asigurarea functionarii competitive a economiei românesti – întrucât întreprinderile reprezinta motorul cresterii economice, iar performantele lor influenteaza competitivitatea întregii economii.