Model Plan de Cariera

2
PLANUL DE CARIERĂ Mă numesc ……………….i. Auto-evaluare Sunt o persoana sincera, dinamica, sociabila, cu un interes major spre a invata tot ce este nou, organizata, punctuala, dar si ambitioasa. Punctele mele slabe constau in: uneori sunt prea serioasa in ceea ce fac, iar esecul nu reprezinta o optiune pentru mine. Abilitatea mea cea mai importanta este cunoasterea limbii engleze, dar si a limbii spaniole. Stabilirea obiectivelor Doresc sa urmez o cariera profesionala in domeniul resurselor umane (manager in resurse umane sau consultant HR), stabilitatea locului de munca fiind cea mai importanta pentru mine. Stilul meu de viata este rutinar deocamdata, prioritatile mele (invatatul) avand o pondere mult mai mare decat altele. Obiective privind cariera Vreau sa ajung pe o pozitie sociala stabila, in domeniul resurselor umane, pe care sa il stapanesc de ajuns incat sa fiu suficient de buna. In decursul anului trecut, am urmat cursul de inspector in resurse umane, urmand ca in aprilie- mai anul acesta sa obtin si diploma.Ce m-ar mai putea ajuta sa imi ating obiectivele este absolvirea facultatii. De asemenea, de curand, am urmat si un curs de comunicare. Remuneratia pentru mine este importanta si doresc un venit de cel putin 1000 de euro. Ceea ce ar putea preveni ca planul meu de cariera este capacitatea mea scazuta de a face fata situatiilor tensionate la care este supus un manager si dificultatea obtinerii unui loc de munca in domeniul vizat. Plan de actiune Obstacolele indeplinirii prezentului plan de cariera pot fi depasite prin experienta, prin munca, dar si prin politica tarii, care ar trebui in mod ideal sa incurajeze mai mult domeniul resurselo umane, oferind mai multe oportunitati pentru ca cei buni sa iasa in evidenta si astfel sa fie siguri ca domeniul dorit este si cel potrivit.Intentionez sa realizez aceste obiective muncind, si nu pornind direct dintr-o functie in alta. Astfel drumul meu spre cariera va fi mai sigur.

description

Un model de plan de cariera pentru resurse umane.

Transcript of Model Plan de Cariera

Page 1: Model Plan de Cariera

PLANUL DE CARIERĂ

Mă numesc ……………….i.

Auto-evaluare

Sunt o persoana sincera, dinamica, sociabila, cu un interes major spre a invata tot ce este nou,

organizata, punctuala, dar si ambitioasa. Punctele mele slabe constau in: uneori sunt prea

serioasa in ceea ce fac, iar esecul nu reprezinta o optiune pentru mine. Abilitatea mea cea mai

importanta este cunoasterea limbii engleze, dar si a limbii spaniole.

Stabilirea obiectivelor

Doresc sa urmez o cariera profesionala in domeniul resurselor umane (manager in resurse umane

sau consultant HR), stabilitatea locului de munca fiind cea mai importanta pentru mine. Stilul

meu de viata este rutinar deocamdata, prioritatile mele (invatatul) avand o pondere mult mai

mare decat altele.

Obiective privind cariera

Vreau sa ajung pe o pozitie sociala stabila, in domeniul resurselor umane, pe care sa il stapanesc

de ajuns incat sa fiu suficient de buna.

In decursul anului trecut, am urmat cursul de inspector in resurse umane, urmand ca in aprilie-

mai anul acesta sa obtin si diploma.Ce m-ar mai putea ajuta sa imi ating obiectivele este

absolvirea facultatii. De asemenea, de curand, am urmat si un curs de comunicare.

Remuneratia pentru mine este importanta si doresc un venit de cel putin 1000 de euro.

Ceea ce ar putea preveni ca planul meu de cariera este capacitatea mea scazuta de a face fata

situatiilor tensionate la care este supus un manager si dificultatea obtinerii unui loc de munca in

domeniul vizat.

Plan de actiune

Obstacolele indeplinirii prezentului plan de cariera pot fi depasite prin experienta, prin munca,

dar si prin politica tarii, care ar trebui in mod ideal sa incurajeze mai mult domeniul resurselo

umane, oferind mai multe oportunitati pentru ca cei buni sa iasa in evidenta si astfel sa fie siguri

ca domeniul dorit este si cel potrivit.Intentionez sa realizez aceste obiective muncind, si nu

pornind direct dintr-o functie in alta. Astfel drumul meu spre cariera va fi mai sigur.

Page 2: Model Plan de Cariera

Grafic de timp

Toate acestea intentionez sa le realizez in urmatorii 5 ani. In 2 ani, intentionez sa termin studiile,

iar in urmatorii 3 ani sa ajung manager sau, cel putin, asistent manager.

Asistentul in resurse umane tine evidenta la zi a personalului. El tine evidenta schimbarii adresei

de domiciliu, salariului, beneficiilor, schimbarile in alte functii ale angajatului. Sarcinile lui

variaza mult atunci cand lucreaza intr-o companie mare. La o companie mare, un asistent de

resurse umane se mai poate ocupa de clarificarea anumitor sarcini sau trierea candidatilor care

aplica pentru un post in acea firma. Asistentii de resurse umane trebuie sa aiba tact, sa fie

diplomati si sa aiba abilitatea de a putea comunica cu toti angajatii.

O zi din viata unui asistent de resurse umane: aduce informatiile si formularele la zi atunci cand

un angajat primeste o promovare sau isi schimba asigurarea medicala; pregateste rapoarte pentru

managerii din interiorul firmei; triaza persoanele care vor sa se angajeze in firma prin obtinerea

de informatii despre educatie si experienta lor; administreaza teste de inteligenta, de aptitudini si

de personalitate; informeaza aplicantii daca au fost admisi sau respinsi pe postul la care au dat

interviul.

Fireste, indeplinirea acestui plan de cariera este conditionata atat de factori care tin de

propria mea persoana (previzibili si controlabili), cat si de factori externi (de exemplu:

evenimente neprevazute care imi pot modifica parcursul vietii), pe care nu ii pot controla.