Metodele educatiei morale

Aceasta problema nu este tratata unitar in manualele si tratatele de pedagogie. Concretizam ideea prin exemplificarile de rigoare, fara ca acestea sa fie un inventar complet al contributiilor existente

1. Metode de educatie morala dupa Hubert a. Metodele didactice – acestea cuprind tot ce inseamna informatie cu privire la normele morale (indrumare, supravegherea urmata de sfaturi, exercitii, discutii, dezbateri, demonstratii, lectii de educatie morala). Metodele didactice de educatie morala pot avea succes cand cei care fac instructia morala ofera ei insisi mari exemple de conduita (in familie, in scoala) si au capacitatea de a capta increderea si stima copiilor.b. Metode intuitive – metodele care se axeaza predominant pe ,,increderea absoluta in natura copiilor, lasand-o sa se dezvolte in toata spontaneitatea ei.’’ Baza lor teoretica este freudismul, care sustine ca refularea copiilor duce mai tarziu la acte negative. Se considera ca adevaratul educator nu trebuie sa fie profesorul, ci comunitatea, iar principiile prime, liberatea si spontaneitatea. c. Metodele active - se bazeaza tot pe increderea in natura copilului si pe influenta comunitatii, dar metodele active il conduc spre adevarata libertate, dandu-i posibilitatea chiar sa-si creeze aceasta libertate. Metodele active acorda libertate pe masura ce copilul creste.

2. Metode de educatie morala dupa Stefan Barsanescua. Supravegherea – inseamna veghe, atentie asupra cuiva. Scopul : de a-l apara pe copil de primejdii si de a evita tulburarea ordinii in viata de familie si in scoala.Supravegherea – ca act pedagogic – implica verificarea sau controlul indeplinirii indatoririlor, mentinerea ordinii sau disciplinei, incurajarea la actiuni care inlesnesc formarea deprinderilor morale, prevenirea accidentelor.Pe masura ce copiii cresc , supravegherea devine tot mai amicala, bazata mai mult pe incredere si acordarea unui grad crescand de independenta, pana la autoconducere.b. Instruirea morala (lat. Instruo-instruere = a aseza, a cladi, a informa). Instructia morala inseamna deci a aseza, a cladi cunostinte morale in constiinta scolarilor.Forme: a. Instruirea morala orala si instruirea morala scrisaorala : lectie de morala sau de sfaturi, profesorului cerandu-i-se calitati de orator si putere de convingerescrisa : tratate si manuale de etica, culegeri de maxime morale, biografii ale oamenilor celebrib. Instruire morala individuala si colectivainstruirea individuala : cand trebuie sa criticam anumite acte reprobabile sau vrem sa ajutam la prevenirea lor (mai ales in perioada preadolescentei si adolescentei)instruirea colectiva : este eficace doar in forme pozitive, atunci cand urmarim formarea unei stari de entuziasm, intarirea vointei, mobilizarea pentru o actiune patriotica sau umanitarac. Dupa forma de administrare : intruire morala propriu-zisa (lectii, cursuri de morala, expuneri ocazionale, lecturi) si moralizare a intregului invatamant (la materiile de stiinte sociale sa se identifice toate posibilitatile de abordare a unei notiuni sau probleme morale)d. Dupa felul de predare : ocazionala (cand ni se iveste ocazia) sau sistematica (lectii)

3. Metoda exemplului ca metoda de educatie morala- marile exemple morale ale autorilor de sisteme morale, ca de exeplu Socrate, Isus Hristos, Moie, Budha etc, care sunt accesibile elevilor mai mari si sunt de fapt prilej de analiza si justificare, argumentare a doctrinei lor morale- exemplele obisnuite din viata zilnica, din presa,lectii accesibile elevilor mici si pe baza carora le vom forma fondul de reprezentari si idei morale

4. Pedeapsa si recompensa (aprobarea si dezaprobarea)Pedeapsa – pentru a sanctiona, a produce o suferinta, santioneaza o abatere de la regula moralaRecompensa – pentru a rasplati, a produce o bucurie, o satisfactie, rasplateste un succes intelectual si conduita buna, moralaDe-a lungul istoriei scolii, pedeapsa a fost de trei feluri : fizica (bataia, lipsa hranei), naturala (ex. a-l lasa pe copil sa suporte lipsa jucariilor pe care le-a stricat), morala (consta in provocarea unei suferinte sufletesti : constientizarea ca ceilalti nu te aproba, te resping dintre ei, nu vor sa mai comunice cu tine)Recompensa cunoaste si ea mai multe forme : materiala (de preferat in familie), incununarea scolarilor merituosi la sfarsitul anului, acordarea unor distinctii specifice pentru a evidentia pe scolarii buni (diplome, mentiuni)Concluzie : Aceste clasificari si sisteme de metode de educatie morala, organizate dupa criterii diferite, redau in detaliu esenta actului educativ. Ramane insa ca fiecare profesor, in functie de experienta si specificul claselor cu care lucreaza, plecand de la aceste sugestii, sa-si elaboreze sisteme de metode sisteme de metode care ii sunt mai proprii.

Relatiile dintre religie si educatie

Ca si talentul innascut, care are nevoie de exercitiu pentru a se perfectiona, asa si religiozitatea are nevoie sa fie cultivata, intarita si perfectionata. Conteaza nu numai sa crezi, ci sa crezi in cunostinta de cauza. Credinta informata intareste omul, ii da o directie, nu degenereaza in credulitate sau erezie.

Educatia tinde sa spiritualizeze mai profund ceea ce natura sau gratia divina a pus in om si sa-l innobileze cu noi valori. Elevul are nevoie de credinta – dar nu prin minciuna, frica, inoculare – ca ceea ce face este bun, concret, dezirabil.Trebuie sa se increada in omul de langa el. Trebuie sa consimta ca modelul ce-l are in fata – dascalul – este unul ce merita a fi urmat.

Posibilitatea ca educatia religioasa sa se realizeze in mod programat, institutionalizat, in scoala romaneasca de astazi constituie un privilegiu istoric.

Scopul educatiei crestine (D. Calugar) este dezvoltarea personalitatii, iar personalitatea nu poate fi conceputa fara dragoste, incredere, libertate. Dar, in timp ce educatia laica vrea sa-l faca pe copil ,,cat mai asemanator cu omul’’, educatia crestina ,,il vrea cat mai asemanator cu Dumnezeu’’.