Daune Morale

of 177 /177
Partea I Scurtă prezentare a instituţiilor răspunderii penale şi răspunderi civile delictuale, în lumina reglementărilor actuale. „Răspunderea juridică este un complex de drepturi şi obligaţii conexe, care, potrivit legii, se naşte ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de sta prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi al îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept.” 1 Răspundere pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii sociale şi, în acelaşi timp, ilustrează diversitatea formelor răspunderii juridice, a căror caracteristică esenţială este reprezentată de posibilitatea recurgerii, în caz de nevoie, la forţa coercitivă a statului. 2 Formele răspunderii juridice nu se exclud, iar în anumite situaţii acestea pot fi chiar cumulate. În toate cazurile în care faptele ilicite cauzatoare de prejudicii constituie în acelaşi timp şi infracţiuni, pe lângă răspunderea penală şi cumulativ cu această răspundere se angajează şi răspunderea civilă delictuală. Spre deosebire de răspunderea penală, răspunderea civilă delictuală se concretizează în naşterea unei obligaţii de reparaţie a prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei ilicite, deci într-o obligaţie de despăgubire. Dacă în cadrul răspunderii penale sunt aplicabile principiile nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, iar răspunderea penală este personală, în cazul răspunderii civile delictuale legea reglementează nu numai o răspundere subiectivă, întemeiată pe ideea de culpă, ci şi o răspundere obiectivă, după cum nu este exclusă nici răspunderea pentru fapta altei persoane. Astfel, infracţiunea apare ca fiind singurul temei al răspunderii penale, în sensul că răspunderea penală nu poate fi atrasă decât pentru persoana care a săvârşit o faptă care constituie, în condiţiile legii, infracţiune şi numai dacă s-a 1 M.N.Costin, O încercare de definire a noţiunii răspunderii juridice, în R.R.D. nr. 5/1970, p. 83; 2 C.Stătescu, C. Bîrsan, Teoria generală a obligaţiilor, Edit. ALL, Bucureşti, 1992, p. 118; 1

Embed Size (px)

Transcript of Daune Morale

Page 1: Daune Morale

Partea IScurtă prezentare a instituţiilor răspunderii penale şi răspunderi civile

delictuale, în lumina reglementărilor actuale.

„Răspunderea juridică este un complex de drepturi şi obligaţii conexe, care, potrivit legii, se naşte ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de sta prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi al îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept.”1

Răspundere pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii sociale şi, în acelaşi timp, ilustrează diversitatea formelor răspunderii juridice, a căror caracteristică esenţială este reprezentată de posibilitatea recurgerii, în caz de nevoie, la forţa coercitivă a statului.2 Formele răspunderii juridice nu se exclud, iar în anumite situaţii acestea pot fi chiar cumulate.

În toate cazurile în care faptele ilicite cauzatoare de prejudicii constituie în acelaşi timp şi infracţiuni, pe lângă răspunderea penală şi cumulativ cu această răspundere se angajează şi răspunderea civilă delictuală.

Spre deosebire de răspunderea penală, răspunderea civilă delictuală se concretizează în naşterea unei obligaţii de reparaţie a prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei ilicite, deci într-o obligaţie de despăgubire.

Dacă în cadrul răspunderii penale sunt aplicabile principiile nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, iar răspunderea penală este personală, în cazul răspunderii civile delictuale legea reglementează nu numai o răspundere subiectivă, întemeiată pe ideea de culpă, ci şi o răspundere obiectivă, după cum nu este exclusă nici răspunderea pentru fapta altei persoane.

Astfel, infracţiunea apare ca fiind singurul temei al răspunderii penale, în sensul că răspunderea penală nu poate fi atrasă decât pentru persoana care a săvârşit o faptă care constituie, în condiţiile legii, infracţiune şi numai dacă s-a dovedit vinovăţia pentru săvârşirea infracţiunii care constituie temei al răspunderii penale.3

Răspunderea penală se numără, alături de instituţia infracţiunii şi instituţia sancţiunilor, printre pilonii oricărui sistem de drept penal, cele trei instituţii aflându-se într-o strânsă interdependenţă.4

Noţiunea de infracţiune exprimă trăsăturile esenţiale ale faptei ilicite socialmente periculoase, care o deosebesc de celelalte forme ale ilicitului juridic.

Ca orice act de conduită umană, fapta infracţională este expresia unităţii dintre latura obiectivă, constând într-o manifestare exterioară prin care s-a produs sau se putea produce o modificare în lumea obiectivă externă, constând în vătămarea uneia sau a mai multora dintre valorile sociale ocrotite şi latura subiectivă, constând din atitudinea făptuitorului faţă de faptă şi faţă de rezultatul acesteia.5

Rezultatul faptei ce constituie infracţiune poate consta, deci, fie într-o stare de pericol, fie într-o vătămare materială, reprezentată de o schimbare materială adusă obiectului împotriva căruia a fost îndreptată acţiunea sau inacţiunea, fiind necesar să existe o legătură de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea ce realizează elementul

1 M.N.Costin, O încercare de definire a noţiunii răspunderii juridice, în R.R.D. nr. 5/1970, p. 83;2 C.Stătescu, C. Bîrsan, Teoria generală a obligaţiilor, Edit. ALL, Bucureşti, 1992, p. 118;3 C. Bulai, Drept penal român, Partea generală, Vol. II, Casa de Editură şi Presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 1992, p. 40-41;4 I. Oancea, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea generală, vol. I , Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 99;5 C. Bulai, op. cit., vol. I, p. 129;

1

Page 2: Daune Morale

material al laturii obiective şi urmarea imediată cerută de lege pentru existenţa infracţiunii.

Astfel cum s-a arătat în doctrina juridică, fără legătura de cauzalitate nu se realizează unitatea elementelor laturii obiective, astfel încât nu poate exista latura obiectivă a infracţiunii, după cum nu poate exista nici latura subiectivă a acesteia, care nu ar avea în ce să se exprime. Aşadar, într-o asemenea situaţie, nu poate exista infracţiune.6

Multe dintre infracţiuni produc o vătămare materială, un prejudiciu, care face să îşi găsească aplicarea principiul răspunderii civile delictuale, consacrat de art. 998 şi următoarele din Codul civil.

Această împrejurare reprezintă temei juridic atât pentru angajarea răspunderii penale, cât şi pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Prima se concretizează în aplicarea sancţiunii penale, iar cea de a doua conduce la naşterea în sarcina inculpatului – autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu – a obligaţiei de dezdăunare, de reparare a prejudiciului produs prin fapta sa ilicită săvârşită cu vinovăţie.

Săvârşirea infracţiunii, ca faptă periculoasă, interzisă prin norma penală atrage răspunderea penală, care ar rămâne fără obiect în absenţa sancţiunii penale.7

Ca instituţie fundamentală a dreptului penal, instituţia sancţiunilor de drept penal a fost definită ca un ansamblu de reglementări juridice prin care sunt stabilite categoriile de sancţiuni aplicabile, condiţiile în care acestea trebuie să fie stabilite şi aplicate, consecinţele aplicării acestora etc.8

În dreptul penal, sancţiunea ocupă un loc deosebit, aceasta reprezentând mijlocul principal de realizare a scopului legii penale, respectiv apărarea valorilor sociale esenţiale împotriva infracţiunilor.9

Codul penal în vigoare reglementează trei categorii de sancţiuni de drept penal, şi anume: pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă.

Pedeapsa reprezintă acea sancţiune de drept penal care constă într-o măsură de constrângere şi reeducare prevăzută de lege pentru săvârşirea unei anumite infracţiuni şi care se aplică de către instanţele judecătoreşti infractorului, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.10

Aşadar, pedeapsa apare ca o măsură de constrângere, având deopotrivă o funcţie represivă şi reparatorie, dar şi o funcţie de reeducare şi de exemplaritate, asigurând astfel atât prevenţia generală, cât şi pe cea specială.

Dacă răspunderea civilă este, în principiu patrimonială, răspunderea penală are, de regulă, caracter nepatrimonial, iar moartea infractorului face ca răspunderea penală să înceteze.

Deosebirile dintre răspunderea civilă şi răspunderea penală rezultă, în principal din scopul lor diferit.

Răspunderea civilă prezintă numeroase trăsături proprii care îi conferă o configuraţie aparte în cadrul răspunderii juridice.

„Răspundere civilă este o formă a răspunderii juridice care constă într-un raport de obligaţii în temeiul căruia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat

6 C. Bulai, op. cit., vol. I, p. 133;7 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Casa de Editură şi Presă Şansa S.R.L., Bucureşti, 2002, p. 302;8 C. Bulai, op. cit, vol. II, p.11;9 I. Pascu, Drept penal. Partea generală, vol. II, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2001, p. 61;10 C. Bulai, op. cit, vol. II, p.14;

2

Page 3: Daune Morale

altuia prin fapta sa ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzătoare.”11

Angajarea răspunderii civile delictuale, ca formă a răspunderii juridice, conduce la aplicarea unei sancţiuni specifice dreptului civil, ca urmare a săvârşirii faptei ilicite imputabile cauzatoare de prejudicii. Această răspundere are un caracter reparator, fără a fi în acelaşi timp şi o pedeapsă.12

În prezenta lucrare ne vom referi numai la prejudiciile aduse sănătăţii şi integrităţii corporale a omului, precum şi prejudiciile cauzate personalităţii afective prin infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii.

*

În situaţia în care autorul prejudiciului este asigurat de răspundere civilă, victima are o acţiune directă împotriva societăţii de asigurare, astfel încât, dacă a fost despăgubită integral de aceasta, nu va mai putea cere despăgubiri de la autorul faptei. Va putea însă pretinde diferenţa de despăgubire de la autorul faptei, atunci când prejudiciul nu a fost reparat integral de societatea de asigurări.

Practica judiciară recentă nu are un caracter unitar în privinţa soluţionării acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal, atunci când prin aceasta se urmăreşte repararea pagubelor produse prin accidente de autovehicule.13

Problemele de drept soluţionate în mod diferit de către instanţe vizează, pe de o parte, întinderea răspunderii asigurătorului pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi pentru cheltuielile de judecată acordate persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea sau distrugerea de bunuri, iar pe de altă parte, răspunderea solidară a asigurătorului şi a inculpatului.

Dacă, potrivit unuia dintre punctele de vedere ce s-au conturat în practica judiciară, asigurătorul răspunde solidar cu inculpatul şi partea responsabilă civilmente pentru prejudiciile materiale şi/sau morale cauzate prin accident, alte instanţe, fie au obligat inculpatul, alături de asigurător, la plata sumelor stabilite prin hotărârea judecătorească, fie au reţinut că, în procesul penal, citarea asigurătorului se realizează numai pentru opozabilitatea hotărârii şi faţă de acesta.

Este posibil ca săvârşirea unei infracţiuni să producă, pe lângă urmările socialmente periculoase, şi un prejudiciu material sau moral în dauna unei persoane fizice sau juridice, caz în care infracţiunea apare ca fiind şi sursa unor obligaţii civile.14

Astfel cum am arătat, potrivit dispoziţiilor art. 998 din Codul civil, naşterea atât a dreptului de a cere repararea prejudiciului cât şi, corelativ, a obligaţiei autorului faptei ilicite de a-l repara presupune în mod necesar existenţa unui prejudiciu, a unei pagube, fără a se face distincţie după cum prejudiciul este material sau moral.

Acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin infracţiune se face în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente.     Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. 11 L.Pop, Teoria generală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 164;12 C. Stătescu, C. Bîrsan, op.cit., p. 119;13 Pentru condiţiile răspunderii asigurătorului, I. Sferdian, L. Bercea, Observaţii asupra răspunderii asigurătorului în asigurare auto obligatorie, în revista Dreptul nr. 11/2005, p. 105-107;14 I. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997, p. 187;

3

Page 4: Daune Morale

    Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile fie în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii şi prin orice alt mijloc de reparare, fie prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă.     De asemenea, se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.     Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.

Aşadar, repararea pagubei se face potrivit legii civile, independent de natura patrimonială sau nepatrimonială a daunei produse.

Atât acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă au ca izvor infracţiunea, astfel încât acţiunea civilă în procesul penal nu poate avea ca obiect decât repararea prejudiciilor cauzate prin infracţiune.15

Prin decizia nr. I/200516, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

Interpretarea şi aplicare dispoziţiilor Legii nr. 136/1995, prin prisma menţionatei decizii a instanţei supreme nu a generat o practică unitară.

Într-o primă opinie, conform dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, iar conform art. 50 din acelaşi act normativ, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi pentru cheltuielile de judecată acordate persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Mai mult decât atât, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 şi 54 din Legea nr. 136/1995, despăgubirea se va face direct de către asigurătorul căruia i s-a adresat persoana păgubită, iar dacă nu s-a ajuns la o înţelegere, suma se va stabili prin hotărâre judecătorească.

Prin urmare, dacă legea specială instituie o răspundere directă a asigurătorului, cu atât mai mult poate fi atrasă răspunderea solidară a asigurătorului şi inculpatului în cadrul acţiunii civile alăturate acţiunii penale în procesul penal.

A dispune altfel decât obligarea în solidar a asigurătorului şi a inculpatului înseamnă a ignora dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi a încălca atât drepturile inculpatului, cât şi pe acelea şi ale persoanei păgubite, pe care legiuitorul a înţeles să le ocrotească prin reglementarea acestei forme de răspundere civilă.

Rezultă astfel că instanţa de fond a procedat corect când a constatat că societatea de asigurare are în cauză calitatea de asigurător şi nu pe aceea de parte responsabilă civilmente, dar a greşit când a obligat inculpatul în exclusivitate la plata despăgubirilor civile către părţile civile, încălcând dispoziţiile legii speciale, care instituie obligaţia asigurătorului de a despăgubi, în baza contractului de asigurare, terţele persoane păgubite de asiguraţi.

Aşadar, au fost obligaţi în solidar inculpatul şi societatea de asigurare la plata despăgubirilor civile către părţile civile.17

15 I.Neagu, op. cit., p. 187;16 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 14 iunie 2005;17 Tribunalul Constanţa, Secţia penală, decizia penală nr. 41 din 19 ianuarie 2006, nepublicată.

4

Page 5: Daune Morale

Într-o altă situaţie, instanţa a transformat suma de 10 000 USD, reprezentând daune morale solicitate, în echivalentul în lei la cursul BNR din momentul pronunţării şi, având în vedere raportul juridic de asigurare pentru răspundere civilă, a obligat în solidar inculpatul şi partea responsabilă civilmente-societate de asigurare la plata către partea civilă a sumei de 200 milioane lei daune morale, în raport cu limita stabilită prin Ordinul nr. 9/2002.

Pentru diferenţa până la echivalentul a 10 000 USD, care excede indemnizaţia de asigurare, instanţa l-a obligat exclusiv pe inculpat la plata acesteia.18

În baza art. 14, 346 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 998 din Codul civil şi art. 49 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul la plata daunelor materiale şi morale către părţile civile.

Instanţa de control judiciar a reţinut că recursul declarat în cauză este nefondat, având în vedere că despăgubirile au fost corect acordate, conform contractelor de asigurare, cu respectarea dispoziţiilor legale.19

Deoarece în accident a fost implicat un autovehicul asigurat RCA, potrivit art. 43 pct. 2 din Ordinul nr. 9/2002 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto pentru pagubele produse terţilor prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2003, poliţa de asigurare acoperă şi plata despăgubirilor în caz de deces produs ca urmare a unui accident de circulaţie.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 9/2002 sunt în sensul că asigurarea RCA acoperă inclusiv prejudiciile fără caracter patrimonial produse în caz de vătămare corporală sau deces.

Potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despăgubirile sunt datorate de asigurător nu numai când asiguratul este responsabil de accidentul auto, dar şi în cazul în care cel care conduce autovehiculul răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.20

Având în vedere legătura de cauzalitate între prejudiciile materiale şi morale cauzate părţilor civile, dispoziţiile Legii nr. 36/1995 şi prevederile art. 10 din Ordinul CSA nr. 3113/2003, instanţa a obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul la acoperirea acestora.21

Potrivit unui alt punct de vedere reflectat de jurisprudenţă, asigurătorul este un garant al plăţii despăgubirilor civile acordate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, citat în procesul penal pentru opozabilitatea hotărârii ce se va da.

Răspunderea societăţii de asigurare se bazează pe contractul de asigurare, în condiţiile stipulate în contract şi este posterioară soluţionării procesului penal în cadrul căruia se stabileşte numai existenţa răspunderii penale a inculpatului şi cuantumul pagubei.22

Recursul parchetului sub aspectul laturii civile este întemeiat în privinţa obligării asigurătorului de răspundere civilă la repararea prejudiciului, obligaţie ce urmează a fi înlăturată, întrucât asigurătorul va fi ţinut să repare prejudiciul în virtutea contractului de asigurare şi nu a sentinţei şi în limitele prevăzute de în contractul de asigurare.23

18 Judecătoria Giurgiu, sentinţa penală nr. 389 din 7 februarie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 51 din 8 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, ambele nepublicate.19 Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia penală nr. 459/R din 19 aprilie 2006, nepublicată.20 Tribunalul Giurgiu, decizia penală nr. 147 din 15 iunie 2005, nepublicată; pentru caracterul intuitu rei al asigurării auto obligatorii de răspundere civilă, I Sferdian, L. Bercea, op.cit., p. 107;21 Judecătoria Brăila, sentinţa penală nr. 2467 din 2 noiembrie 2005, nepublicată.22 Tribunalul Teleorman, Secţia penală, decizia penală nr. 24A din 26 ianuarie 2005, nepublicată.

5

Page 6: Daune Morale

Alte instanţe s-au mărginit să constate prin hotărâre că, pentru autovehiculul implicat în accident, condus de inculpat, există poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.24

Astfel, s-a constatat parţial recuperat prejudiciul reclamat în cauză şi, în baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 998 şi următoarele din Codul civil, a fost obligat inculpatul să achite părţilor civile suma de 1284 Euro în lei la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlul de despăgubiri civile, societatea de asigurare având calitatea de asigurător de răspundere civilă.25

În baza art. 14 şi 15 din Codul de procedură penală raportat la art. 346 din Codul de procedură penală şi art. 998-999 din Codul civil, au fost admise în parte acţiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de părţile civile şi s-a dispus obligarea inculpatului alături de asigurător.

Interpretând decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente şi în contradictoriu cu asigurătorul, să plătească părţii civile, pe seama minorilor, suma de 17500 RON, revenind câte 3500 RON fiecărui copil, cu titlu de daune morale.26

În alte soluţii, s-a reţinut că societăţile de asigurare au calitatea de asigurător în procesele penale şi nu pot fi obligate în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile solicitate de părţile vătămate. Ele nu pot fi nici părţi responsabile civilmente şi nu au nici calitate procesuală de garant al plăţii despăgubirilor civile.27

Printr-o decizie de speţă s-a stabilit că, de la data apariţiei Deciziei nr. I/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, societatea de asigurare va avea calitatea de asigurător şi nu de parte responsabilă civilmente, astfel încât se impune constatarea acestei împrejurări şi înlăturarea de la plata în solidar a despăgubirilor acordate.

După apariţia deciziei nr. I/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost modificată Legea nr. 136/1995, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2005.

Această ordonanţă, fiind ulterioară deciziei nr. I/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este de natură a produce consecinţe juridice în sensul că, potrivit art. 54 şi 55 din O.U.G. nr. 61/2005, despăgubirile se acordă de către asigurător persoanelor fizice şi juridice păgubite, conform limitelor maxime admisibile, ope legis şi în baza contractului încheiat. Pentru diferenţa în plus, va răspunde inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente.28

Aşa fiind, asigurătorul a fost obligat să acorde despăgubiri în limita obligaţiei stabilite prin hotărârea judecătorească, acţiunea civilă fiind exercitată şi împotriva sa în procesul penal.

Instanţa de control judiciar a admis apelul formulat de societatea de asigurare, reţinând că aceasta nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, ci pe aceea de asigurător şi, în consecinţă, a dispus obligarea acesteia, în baza art. 14, 346 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 969 din Codul civil, la art. 54 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 61/2005 şi respectiv art. 998 şi următoarele şi art. 1003 din Codul civil la limita maximă a riscului asigurat prevăzut de lege. Pentru diferenţă, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă

23 Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru minori şi familie, decizia penală nr. 47 din 14 martie 2006, nepublicată.24 Judecătoria Brad, sentinţa penală nr. 7 din 19 ianuarie 2006, nepublicată.25 Judecătoria Braşov, sentinţa penală nr. 580 din 3 martie 2006, nepublicată.26 Judecătoria Mediaş, sentinţa penală nr. 264 din 17 aprilie 2006, nepublicată.27 Judecătoria Roşiorii de Vede, sentinţa penală nr. 97 din 13 februarie 2006, nepublicată.28 Tribunalul Sibiu, Secţia penală, decizia penală nr. 240 din 10 noiembrie 2005, nepublicată.

6

Page 7: Daune Morale

civilmente, la plata sumelor stabilite prin hotărârea de condamnare, reprezentând daune materiale şi morale.29

Asigurătorul va acorda despăgubiri în limita a 200.000.000 lei pentru fiecare persoană accidentată mortal, diferenţa urmând a fi suportată în exclusivitate de inculpat, în temeiul răspunderii civile delictuale.30

În opinia noastră, sub aspectul laturii civile a procesului penal, inculpatul şi asigurătorul au o obligaţie comună la despăgubirea persoanei vătămate.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi abrogarea dispoziţiilor art. 57 din acelaşi act normativ, achiesăm la punctul de vedere al acelor instanţe care au dispus obligarea inculpatului, alături de societatea de asigurare, la repararea pagubei cauzate părţii civile, până la limita legală şi numai a inculpatului pentru diferenţă, până la acoperirea integrală a prejudiciului.31

Astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei nr. I/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil a celui care, prin fapta sa a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.

Un ultim aspect la care ne-am propus să ne referim priveşte suportarea cheltuielilor judiciare atunci când societatea de asigurare este citată în procesul penal în calitate de asigurător.

Într-o decizie, s-a reţinut că, în domeniul asigurărilor obligatorii, nu se acordă despăgubiri pentru cheltuielile penale la care a fost obligat conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea pagubei, astfel încât, deşi inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente şi cu societatea de asigurare la plata daunelor morale către părţile civile, a fost înlăturată obligaţia asigurătorului la plata în solidar cu inculpatul a sumei reprezentând cheltuieli judiciare către una dintre părţile civile.32

Admiţând acţiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de părţile civile, instanţa a obligat inculpatul, alături de asigurător, la plata despăgubirilor civile reprezentând daune materiale şi morale. Totodată, în baza art. 193 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus obligarea inculpatului, alături de asigurător, la plata cheltuielilor judiciare către părţile civile, reprezentând onorariul de avocat, iar în baza art. 191 din Codul de procedură penală, obligarea inculpatului, alături de asigurător, la plata cheltuielilor judiciare către stat.33

Într-o altă ipoteză, victima poate fi ea însăşi asigurată, caz în care, atunci când este vorba despre o asigurare de persoane, obligaţia societăţi de asigurare este independentă de producerea prejudiciului, iar plata indemnizaţiei de asigurare nu are

29 Tribunalul Sibiu, Secţia penală, decizia penală nr. 239 din 10 noiembrie 2005, nepublicată.30 Curtea de Apel Braşov, decizia penală nr. 158/R din 28 octombrie 2005, nepublicată.31 Pentru o argumentare a caracterului in solidum al răspunderii asigurătorului şi asiguratului, I. Sferdian, L. Bercea, op. cit., p. 121;32 Tribunalul Buzău, Secţia penală, decizia penală nr. 34 din 24 ianuarie 2006, definitivă prin decizia penală nr. 196 din 13 martie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, ambele nepublicate; în acelaşi sens, Tribunalul Arad, decizia penală nr. 121 din 8 martie 2006, definitivă prin decizia penală nr. 529/R din 8 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, ambele nepublicate.33 Judecătoria Ploieşti, sentinţa penală nr. 875 din 10 aprilie 2006, nepublicată; în acelaşi sens, Judecătoria Ploieşti, sentinţa penală nr. 374 din 14 februarie 2006, nepublicată.

7

Page 8: Daune Morale

caracterul unei despăgubiri care să îl exonereze pe autorul faptei de obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită culpabilă.34

*

Dreptul celui vătămat prin infracţiune de a urmări tragerea la răspundere civilă a făptuitorului se materializează în plan procesual în exercitare acţiunii civile, care poate să fie alăturată acţiunii penale în procesul penal sau să fie exercitată separat, în faţa instanţei civile.35

Acţiunea în răspundere civilă este lăsată la dispoziţia victimei prejudiciului, astfel încât părţile pot conveni cu privire la repararea acestuia chiar fără intervenţia instanţei.

Spre deosebire de acţiunea civilă, acţiunea penală se exercită din oficiu, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

Astfel, Secţiunea a 2-a a Capitolului II din Codul penal conţine dispoziţii în sensul că:

Acţiunea civilă

    Obiectul şi exercitarea acţiunii civile

    Art. 14. - (1) Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente.     (2) Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.     (3) Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:     a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;     b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă.     (4) De asemenea, se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.     (5) Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.    

    Constituirea ca parte civilă

    Art. 15. - (1) Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente.     (2) Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.     (3) Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeaşi cauză.     (4) Acţiunea civilă este scutită de taxa de timbru.

    Partea responsabilă civilmente

34 L. Pop, op. cit., p. 207;35 N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura Paideia, Bucureşti, p. 249;

8

Page 9: Daune Morale

    Art. 16. - (1) Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.     (2) Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei.     (3) Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru învinuit sau inculpat.

    Exercitarea din oficiu a acţiunii civile

    Art. 17. - (1) Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.     (2) În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.     (3) Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.     

    Susţinerea acţiunii civile de către procuror

    Art. 18. - (1) Procurorul poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată.     (2) Când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participă la judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.

    Acţiunea adresată instanţei civile

    Art. 19. - (1) Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune.     (2) Judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.     (3) De asemenea, poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acţiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspendă.     (4) Persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre chiar nedefinitivă.    

9

Page 10: Daune Morale

    Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile

    Art. 20. - (1) Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.     (2) În cazurile în care acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu, dacă se constată din probe noi că paguba şi daunele morale nu au fost integral reparate, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.     (3) De asemenea, persoana vătămată se poate adresa cu acţiune la instanţa civilă pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii penale de prima instanţă.    

    Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori

    Art. 21. - (1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces al uneia din părţi, introducându-se în cauză moştenitorii acesteia.     (2) Dacă una dintre părţi este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia se introduc în cauză succesorii în drepturi, iar în caz de desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauză lichidatorii.    

    Autoritatea hotărârii penale în civil şi efectelehotărârii civile în penal

    Art. 22. - (1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.     (2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

*

Aşadar, în situaţia în care prin infracţiune se cauzează un prejudiciu, victima are fie posibilitatea de a alătura acţiunea civilă în reparare acţiunii penale, în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în condiţiile prevăzute de legea procesual civilă, fie poate opta pentru introducerea unei acţiuni separate, care va fi soluţionată de instanţa civilă competentă, cu respectarea tuturor cerinţelor unui proces civil, inclusiv sub aspect probator ori al suportării taxelor judiciar de timbru.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune întrunirea cumulativă a mai multe condiţii şi anume: fapta ilicită, producerea unei pagube, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu. De asemenea, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, este necesar ca fapta să fi fost săvârşită cu vinovăţie, afară de situaţiile în care, potrivit legii, culpa este prezumată sau când răspunderea este obiectivă, deci fără culpă.

Fără a insista asupra acestor aspecte, facem totuşi precizarea că, în principiu, exercitarea unui drept nu poate constitui faptă ilicită şi nu poate conduce la naşterea

10

Page 11: Daune Morale

unei obligaţii de despăgubire decât în măsura în care exercitarea dreptului s-a făcut în mod abuziv, cu nerespectare finalităţii sale recunoscute de lege şi se poate reţine vinovăţia titularului dreptului.36

Indiferent de forma de vinovăţie a autorului faptei ilicite, care poate constitui sau nu infracţiune, în sarcina acestuia se naşte o obligaţie de reparare integrală a prejudiciului în natură sau, dacă repararea în natură nu mai este posibilă, prin echivalent.

Aşadar, în toate situaţiile, autorul faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie şi cauzatoare de prejudiciu este ţinut să repare atât prejudiciu efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), fără a prezenta vreo importanţă sub acest aspect posibilităţile patrimoniale ale celui obligat la dezdăunare. Prin aceasta se urmăreşte restabilirea situaţiei anterioare a victimei prejudiciului.37

Reparaţia va avea ca scop restabilirea situaţiei anterioare a victimei prejudiciului şi se va realiza, în principal în natură. Atunci când reparaţia în natură nu este posibilă, autorul faptei sau persoana care răspunde pentru acesta, potrivit legii, va fi obligat să dezdăuneze victima, prin plata echivalentului bănesc al prejudiciului suferit, echivalent care trebuie să acopere atât paguba efectivă (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Despăgubirile care se acordă în cazul răspunderii civile delictuale sunt întotdeauna patrimoniale, indiferent dacă acestea constau într-o reparare în natură a pagubei sau într-o reparare prin echivalent a acesteia.

Dacă prejudiciul poate fi apreciat în bani, acesta reprezintă un prejudiciu patrimonial, iar dacă nu este susceptibil de evaluare bănească, este un prejudiciu nepatrimonial.

Atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă, s-a arătat în mod constant că poate fi angajată răspunderea civilă delictuală nu numai în situaţia în care s-a adus atingere unui drept subiectiv civil, ci şi atunci când a fost vătămat un simplu interes rezultat dintr-o situaţie de fapt care nu corespunde unui drept subiectiv civil, dacă acea situaţie are un caracter de stabilitate şi dacă interesul vătămat este licit şi moral.

Prejudiciu patrimonial, pentru a da naştere obligaţiei de reparaţie în sarcina autorului său, trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenţei, cât şi sub aspectul întinderii, chiar dacă poate fi vorba despre un prejudiciu viitor şi să nu fi fost reparat.

În ipoteza în care o terţă persoană repară integral prejudiciul cauzat victimei, trebuie analizat dacă intenţia acesteia a fost de a face o plată în locul autorului faptei ilicite, gerând interesele acesteia, caz în care victima nu se va mai putea îndrepta împotriva autorului faptei cu o cerere în despăgubire, ori dacă terţa persoană a avut intenţia de a veni în sprijinul victimei, caz în care autorul faptei nu este exonerat de obligaţia de reparaţie.

Totodată, prejudiciul trebuie să fie urmare directă şi necesară a săvârşirii faptei ilicite.38 Nici existenţa prejudiciului şi nici existenţa faptei ilicite nu pot conduce la angajarea răspunderii civile delictuale atâta vreme cât nu se face dovada existenţei legăturii de cauzalitate dintre ele. Stabilirea raportului de cauzalitate prezintă importanţă nu numai sub aspectul angajării răspunderii civile delictuale, ci şi pentru angajarea răspunderii penale, prezentând relevanţă deopotrivă în privinţa individualizării pedepsei ori pentru determinarea întinderii reparaţiei pentru prejudiciul direct.

36 C.Turianu, Răspunderea civilă pentru dauna morală, în „Dreptul” nr. 4/1993, p. 11;37 C. Stătescu, C. Bîrsan, op.cit., p. 200-202;38 T.R.Popescu, P.Anca, Teoria generală a obligaţiilor, Bucureşti, 1968, p. 175;

11

Page 12: Daune Morale

Despăgubirile civile cuvenite victimei ca urmare a unei infracţiuni prin care s-a cauzat o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei includ şi valoarea obiectelor distruse prin acea acţiune infracţională, chiar dacă fapta de distrugere nu cade sub incidenţa legii penale deoarece există raport de cauzalitate între infracţiune respectivă şi această pagubă.39

În cazul faptelor ilicite prin care s-a adus atingere sănătăţii sau integrităţii corporale, pot apărea complicaţii, prin agravarea în timp a prejudiciului. În astfel de situaţii, despăgubirea iniţială nu mai reprezintă o reparaţie integrală, astfel încât victima este îndreptăţită să pretindă repararea integrală a prejudiciului suferit şi cu privire la prejudiciul devenit cert după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care i-au fost acordate iniţial despăgubiri. Pentru agravarea ulterioară a infirmităţii cauzate prin fapta ilicită, stabilirea prejudiciului se face în cadrul unui alt proces, întrucât prin hotărârea iniţială s-au acordat despăgubiri pentru prejudiciul existent la acea dată şi nu pentru ceea ce reprezintă un alt prejudiciu produs ulterior, deşi este consecinţa aceleiaşi fapte.40

Stabilirea corectă a răspunderii civile este importantă atât pentru realizarea funcţiei reparatorii a răspunderii civile delictuale, cât şi pentru realizarea funcţiei preventiv-educative, obligarea la despăgubiri constituind, pe lângă un avertisment, o reprobare a faptei prejudiciabile.41

După intrarea în vigoare a Codului civil, jurisprudenţa şi doctrina, în egală măsură, au susţinut ideea reparării băneşti a daunelor morale, fiind consacrat un sistem mixt de reparare, constând atât din mijloace nepatrimoniale, cât şi din despăgubiri băneşti.42

În privinţa prejudiciului moral, după îndelungate controverse, atât doctrina cât şi practica judiciară au admis că acesta trebuie reparat, la fel ca şi prejudiciul material, în măsura în care este dovedit, instanţa având îndatorirea să aprecieze în raport de gravitatea şi importanţa lui. Faptul că victima prejudiciului are o situaţie materială bună nu îndreptăţeşte instanţa să refuze despăgubirile solicitate.43

În acord cu reglementările europene, şi în literatura juridică naţională, s-a arătat că daunele morale reprezintă prejudicii care, strict vorbind, nu pot fi evaluate din punct de vedere economic, pecuniar, astfel încât despăgubirile acordate pentru repararea lor au semnificaţia unei compensaţii, a unei satisfacţii acordate victimei, cuantumul acestei compensaţii fiind determinat, între altele, prin raportare la gravitatea faptei cauzatoare de prejudiciu. S-a atras atenţia asupra importanţei, la acordarea despăgubirilor, a distincţiei dintre despăgubirile pentru daunele materiale şi cele pentru daune morale, arătându-se, totodată, că reparaţia poate fi acordată şi sub forma unor prestaţii periodice, caz în care este recomandat ca victima să fie protejată de efectele devalorizării monedei.44

Pe lângă, prejudiciul rezultat din vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii (constând în durerile fizice cauzate) prejudiciul afectiv (constând în suferinţele cauzate ca urmare a lezării sentimentelor de afecţiune provocate prin moartea, rănirea, mutilarea sau îmbolnăvirea unei fiinţe dragi) prejudiciul cauzat prin atingerea adusă atributelor personalităţii (cinste, onoare, reputaţie etc.) ori prejudiciile aduse drepturilor nepatrimoniale rezultate din creaţia intelectuală, în practică au fost

39 T.S., dec de îndrumare nr. 8/1973, în CD, p. 56;40 T.S., Plen, dec. de îndrumare nr. 16/1964, în Culegere de decizii 1964, p. 34;41 C. Turianu, op. cit., p. 12;42 I.Albu, Consideraţii în legătură cu revenirea jurisprudenţei române la practica reparării băneşti a daunelor morale, în „Dreptul” nr. 8/1996, p. 13;43 C.Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, Bucureşti 1925, vol. VII, p. 557;44 I.Albu, op. cit., p. 19;

12

Page 13: Daune Morale

recunoscute ca prejudicii morale ce trebuie reparate atât prejudiciul estetic (în cazul în care victima a fost mutilată sau desfigurată, împrejurare care i-a produs suferinţe psihice şi a redus posibilităţile acesteia de a participa la viaţa socială, precum şi posibilităţile de afirmare), cât şi prejudiciul de agrement (constând, de exemplu, în privarea victimei de a participa la spectacole, de a face vizite, excursii, în general de a participa la viaţa socială ca un om sănătos, despăgubirile având rolul de a aduce o alinare suferinţelor sale, dar şi de a-i procura mijloacele necesare de îmbogăţire spirituală şi divertisment).

Astfel cum s-a arătat în doctrină, repararea bănească a daunelor morale a dobândit importanţă în măsura în care a fost depăşită concepţia patrimonialistă, fiind din nou valorizate atributele personalităţii umane.45

Conform principiului disponibilităţii, ce guvernează latura civilă a procesului penal, instanţele nu vor putea acorda despăgubiri pentru daune morale decât dacă acestea au fost solicitate, deci nu şi din oficiu.46

Repararea pagubei cauzată prin infracţiune se face prin obligarea inculpatului la plata unei despăgubiri băneşti, numai în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă.47

Evaluarea prejudiciului trebuie făcută la data judecării cauzei.48

Judecătorul, evaluând daunele morale, nu are în vedere repunerea victimei în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, ci procurarea unor satisfacţii de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care a fost privată, cu evitarea deturnării scopului răspunderii civile în sensul stabilirii unor pedepse private sau al acordării unei satisfacţii pur teoretice.49

Justificarea acordării daunelor morale ca pedeapsă privată îşi găseşte originea în lucrările teoreticianului german Ihering, care a considerat că astfel s-ar putea realiza un echilibru între vinovăţie şi despăgubire.50

Deşi, cu unele excepţii, instanţa de judecată nu exercită din oficiu acţiunea civilă în procesul penal, ea este obligată, ca şi organele de urmărire penală, să aibă rol activ în exercitarea acesteia de către partea civilă. În acest sens, trebuie să i se ceară precizări părţii vătămate în situaţiile când constituirea de parte civilă este insuficient concretizată şi să ceară indicarea probelor pentru determinarea întinderii reale a daunelor suferite.51

În cazul în care constituirea de parte civilă se face înainte de citirea actului de sesizare a instanţei fără a se cere plata dobânzilor aferente sumei reprezentând paguba cauzată prin săvârşirea infracţiunii, ele nu mai pot fi cerute în faţa instanţei penale după depăşirea acestui moment procesual.52

45 M.Boar, Metode şi criterii de evaluare a despăgubirilor băneşti pentru daune morale, în „Dreptul” nr. 10/1996, p. 42;46 I.Albu, op. cit., p. 21;47 C.S.J., S.pen., dec. nr. 2171/1992, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu , De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, Edit. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 1037; 48 V.Stoica, în Colectiv, coordonatori G.Antoniu, N.Volonciu, Practică judiciară penală, vol IV, Edit. Academiei Române, Bucureşti, 1993, p. 77, Com. 46;49 M.Boar, op. cit., p. 47;50 M.Boar, Repararea daunelor morale în cazul unor persoane aflate în stare vegetativă cronică, în „Dreptul” nr. 12/1997, p. 32;51 C.S.J., S.pen., dec. nr. 1526/1991, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op.cit., p. 1046;52 C.S.J., S.pen., dec. nr. 3731/2001, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op.cit., p. 1046-1047;

13

Page 14: Daune Morale

La stabilirea cuantumului daunelor, prima instanţă trebuie să ţină seama de coeficientul de inflaţie la data pronunţării sentinţei, în raport de data când au fost cauzate pagubele prin săvârşirea infracţiunii.53

În cazul despăgubirilor acordate ca urmare a exercitării acţiunii civile alături de cea penală, actualizarea despăgubirilor, în raport cu rata inflaţiei, nu poate fi făcută în faza căilor de atac în cadrul procesului penal.

Recalcularea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri poate face, însă, obiectul unei noi cereri, pe calea unei acţiuni civile separate.54

Dacă pentru prejudiciu răspund solidar sau in solidum mai multe persoane, iar victima a obţinut reparaţia integrală de la una dintre acestea, dreptul de creanţă se stinge prin executare, astfel încât nu se va mai putea îndrepta împotriva celorlalţi codebitori, nici în cadrul procesului penal, dacă acţiunea civilă a fost alăturată acţiunii penale şi nici printr-o acţiune separată.55

În cazul săvârşirii infracţiunii de omor de către mai mulţi inculpaţi împreună, ei trebuie obligaţi solidar la plata despăgubirilor, în temeiul art. 1003 din Codul civil, iar nu separat în cote-părţi.56

Coinculpaţii vor fi obligaţi în solidar la plata despăgubirilor, chiar dacă au săvârşit infracţiuni diferite, dintre care una este cauza indirectă, iar cealaltă este cauza directă a prejudiciului.57

În caz de participaţie, inculpaţii răspund solidar pentru toate despăgubirile cuvenite victimei, inclusiv pentru cheltuielile de spitalizare şi dobânzile legale.58

Dacă se stabileşte şi culpa victimei, inculpatul va fi obligat la despăgubiri reduse proporţional cu culpa sa.59

În ceea ce priveşte acţiunea civilă promovată de victima C.A., prima instanţă a constatat că nu este dovedită în privinţa daunelor materiale, în condiţiile art. 1169 raportat la art. 998 şi 999 din Codul civil.

Deşi partea civilă a solicitat contravaloarea reparării autoturismului avariat, cheltuielile de spitalizare, altele decât cele realizate de unităţile sanitare, cheltuielile cu tratamentul efectuat la domiciliu, cheltuielile cu transportul, venitul nerealizat în toată această perioadă şi chiar contravaloarea cartelelor telefonice utilizate, nu a depus la dosar nici o factură, chitanţă, bon de benzină sau alte probe cu care să dovedească întinderea prejudiciului.

În privinţa prejudiciului moral suferit de partea vătămată, este evident că lungile perioade de spitalizare, de imobilizare şi apoi de deplasare anevoioasă, în condiţii de maximă atenţie, au fost de natură a crea părţii civile o continuă stare de disconfort şi suferinţă, sechelele vătămării produse existând şi în prezent, conform concluziilor actelor medico-legale.60

Dacă, în urma infracţiunii, s-a pierdut sau s-a diminuat capacitatea de muncă a victimei, încadrată în muncă, împrejurare care a avut drept consecinţă reducerea

53 C.S.J., S.pen., dec. nr. 826/1997, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op.cit., p. 1042;54 C.S.J., S.pen., dec. nr. 125/1999, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op.cit., p. 1042;55 L.Pop. op. cit. p. 205;56 C.S.J., S.pen., dec. nr. 4/1993, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op.cit., p. 1040;57 T.S., S.m., dec. nr. 20/1986, în CD, p. 310;58 T.S., S.pen., dec.nr. 700/1970, citată de V.Stoica, în Colectiv, coordonatori G.Antoniu, N.Volonciu, op.cit., p. 54;59 T.S., S.pen., dec.nr. 1024/1975, în RRD nr. 2/1976, p. 70;60 C.A.Timişoara, S.pen., dec.nr. 350/2006, nepublicată;

14

Page 15: Daune Morale

veniturilor sale, în practică s-a decis în mod constant că despăgubirea constă în diferenţa dintre veniturile efectiv încasate înainte de infracţiune şi veniturile ulterioare.

Dacă victima este minoră, neîncadrată în muncă şi a suferit o infirmitate permanentă ca urmare a infracţiunii, ea are dreptul la despăgubiri pentru efortul suplimentar impus de compensarea infirmităţilor.61

Părţile civile au depus înscrisuri în dovedirea prejudiciului material, constând din cheltuielile de înmormântare, în sumă de 8.120.315 lei şi peste această sumă, cheltuielile făcute cu înmormântarea soţului victimei. Totuşi, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, inculpatul nu poate fi obligat la acoperirea acestor cheltuieli, având în vedere lipsa unei legături de cauzalitate între fapta inculpatului şi decesul soţului victimei.

În stabilirea prestaţiei lunare, prima instanţă a ţinut seama de criterii obiective, precum venitul minim pe economie – faţă de împrejurarea că, la data accidentului, victima nu lucra -, pensia de urmaş, acordată după decesul mamei şi a apreciat în mod corect pensiile de întreţinere.

În ce priveşte prejudiciul moral suferit de părţile civile, faţă de vârsta acestora, de 16 şi respectiv 14 ani, de sprijinul de care acestea au nevoie, precum şi de suferinţa psihică generată de urmările tragice ale accidentului, instanţa de apel a apreciat că se impune admiterea apelului părţilor civile şi, în consecinţă, majorarea cuantumului daunelor morale la suma de 80.000.000 lei, câte 40.000.000 lei pentru fiecare minor.62

În sarcina victimei Z.G. s-a reţinut o culpă de 10%, fiind avute în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile, precum şi obligaţia ce revenea celorlalţi participanţi la trafic de a adapta viteza la condiţiile meteo de la acel moment. Însă, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică, acţiunea victimei nu a avut un rol hotărâtor în producerea impactului.

Partea vătămată M.I., deşi a semnalizat intenţia de a schimba direcţia de mers, a făcut-o târziu, nerespectând prevederile din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966. În consecinţă, s-a reţinut o culpă de 10% faţă de uciderea din culpă a victimei Z.G. şi o culpă de 20% faţă de propria vătămarea corporală, culpa constând tocmai în nerespectarea distanţei de la care ar fi trebuit să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers.

S-a constatat, de asemenea, că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 47 din Codul penal, astfel încât nu se poate dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. e) din Codul de procedură penală.

În speţă, nu s-a constatat că activitatea părţii vătămate ar putea fi sursa unei împrejurări fortuite, iar inculpatul nu s-a aflat în imposibilitate de a prevedea intervenţia forţei străine, astfel cum a susţinut. Inculpatul ar fi trebuit să aibă o atitudine precaută şi preventivă, având în vedere că drumul naţional pe care circula se intersecta cu un drum secundar.

Având în vedere că nerespectarea reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice de către inculpat a avut un rol decisiv în producerea rezultatului socialmente periculos – moartea, respectiv vătămarea unei persoane – s-a constatat că nu poate fi primită apărarea făcută de inculpat, în sensul achitării, ca urmare a intervenţiei unui caz fortuit.

S-a mai reţinut că sunt fondate şi criticile părţii civile G.S. privind civilă a cauzei, respectiv cuantumul daunelor materiale şi morale, dar şi cele vizând neacordarea de către prima instanţă a cheltuielilor de judecată efectuate de această parte.

61 T.S., S.pen., dec.nr. 2726/1983, în CD, p. 272;62 T.Constanţa, S.pen., dec.nr. 133/2005, nepublicată;

15

Page 16: Daune Morale

În mod judicios prima instanţă a stabilit că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 şi următoarele din Codul civil, însă cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile G.S. s-a constatat că se impune a fi majorat, în raport de reducerea culpei reţinute faţă de victima Z.G. de la 50% la 10%.

Totalul pretenţiilor dovedite s-a apreciat că este în cuantum de 47.995.276 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi parastase ulterioare, din acestea stabilindu-se a se acorda 80%, proporţional cu vinovăţia inculpatului, respectiv 38.396.220 lei. La această sumă s-a adăugat 80% din valoarea autoturismului aparţinând victimei Z.G., autoturism care nu a mai putut fi reparat şi care, potrivit declaraţiilor martorilor, avea o valoare de 35-40 de milioane lei. Deci, pentru autoturism, s-a stabilit ca partea civilă G.S. să primească suma de 30 milioane lei, daunele materiale având o valoare totală de 68.396.220 lei.

Cu privire la daunele morale solicitate de G.S., s-a apreciat că sunt justificate şi probate prin declaraţiile martorilor, care au dovedit legătura de familie dintre victima Z.G. şi partea civilă G.S., cele două fiind surori.

În privinţa apelului părţii civile M.I., s-a apreciat că acesta este nefondat şi, faţă de culpa de 10% reţinută în producerea accidentului, s-a constatat că daunele acordate de prima instanţă nu pot fi majorate. În privinţa despăgubirilor materiale, acestea au fost acordate în măsura dovedirii, iar despăgubirile solicitate pentru avarierea autoturismului s-a constatat că au fost suportate de societatea de asigurare, astfel încât nu se poate admite ca partea civilă să se îmbogăţească fără justă cauză.63

Acţiunea civilă în cadrul procesului penal are ca obiect numai repararea daunelor cauzate părţii vătămate prin săvârşirea infracţiunii.

Ca atare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor săvârşite asupra soţiei, inculpatul nu poate fi obligat, în temeiul prevederilor din Codul familiei, la plata unei pensii de întreţinere pentru copiii săi şi ai victimei, între infracţiunea pentru care a fost condamnat şi lipsirea, în timpul detenţiei, a copiilor de aportul său material la întreţinerea acestora neexistând raport de cauzalitate în sensul legii penale.64

Din raportul de expertiză medico-legală, a rezultat că, în urma agresiunii inculpatului asupra victimei, aceasta a suferit o ruptură traumatică de ileon, cu peritonită şi stare toxio-septică, moartea violentă a acesteia survenind la 27 decembrie 2003.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală a mai rezultat că leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovire cu un corp dur, posibil pumn, picior şi strivirea intestinului subţire între acesta şi coloana vertebrală, iar între agresiunea din 25 decembrie 2003, respectiv leziunile constatate la autopsie şi deces, există o legătură directă de cauzalitate.

În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a reţinut în sarcina apelantului, săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 din Codul penal.

Susţinerea inculpatului că nu se face vinovat de decesul victimei, deoarece i-a aplicat numai lovituri în zona capului şi că inexistenţa unor leziuni externe (echimoze) întăreşte această apărare, s-a apreciat ca neîntemeiată.

În conţinutul raportului de expertiză medico-legală, la examinarea internă a aspectului abdomenului (pct. 4), coroborat cu planşele foto color, s-a remarcat că pereţii abdominali sunt infiltraţi cu sânge, anterior-paramedian, între fascie şi

63 T.Braşov, S.pen., dec.nr. 652/A/2005, nepublicată;64 C.S.J., S.pen., dec. nr. 1908/1991, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op.cit., p.1039;

16

Page 17: Daune Morale

muşchiul abdominal drept, precum şi între muşchi şi seroasa parietală, ceea ce denotă o urmă a unei intervenţii violente.

Faţă de modul activ în care a acţionat inculpatul, prin aplicarea unor lovituri victimei cu piciorul încălţat cu gheată, aşa cum a recunoscut, din poziţia verticală în care se găsea apelantul, şi faţă în faţă cu victima, rezultatul agresiunii nu se putea prezenta sub forma unei compresiuni, apăsare, proiectare sau călcare, ce puteau antrena doar ivirea unor leziuni primare la nivelul dermei.

S-a motivat la pct. 4 al raportului de expertiză că sufuziunea de sânge ce s-a format prin infiltrarea cu sânge a ţesutului subcutanat celulo-adipos a apărut ca un element de legătură între acţiunea mecanică a loviturii cu piciorul încălţat şi ruptura organului intern. Acest efect s-a instalat ca urmare a cedării peretelui intestinului, în locul în care presiunea cu care s-a acţionat a întrecut rezistenţa peretelui intestinului, având o contraforţă, cea a sistemului osos al coloanei vertebrale.

De altfel, chiar şi ruperea hainelor pe care le-a purtat victima s-a evidenţiat în zona abdomenului şi a coincis cu zona în care s-au găsit urmele loviturii, conform raportului medico-legal.

Prin urmare, prin mecanismul în care a acţionat inculpatul, aşa cum a fost conturat în urma propriei recunoaşteri, coroborată cu concluziile expertizei medico-legale, prima instanţa corect a reţinut vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.

În lipsa unor informaţii de ordin medical, privind eventualele boli preexistente ce ar fi contribuit la accelerarea procesului de lichefiere a ţesutului la nivelul peretelui intestinal al abdomenului, nu se poate reţine o posibilă cauză ce ar fi precedat naşterea efectului care a dus la deces, dacă nu s-ar fi interpus acţiunea inculpatului, aşa cum a fost conturată din probele administrate.65

Autorul infracţiunii care a cauzat moartea unei persoane trebuie obligat şi la plata sumelor cheltuite cu ocazia parastaselor organizate potrivit tradiţiei locului, între aceste cheltuieli şi infracţiune existând raport de cauzalitate.66

Latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată, pe baza probelor administrate, din care rezultă că partea vătămată a cheltuit 1.911.000 lei pe medicamente; 3.216.000 lei cu transportul în vederea efectuării tratamentului; 4.753.667 lei pentru plata consultaţiilor şi alte servicii medicale.

De asemenea, corect s-a reţinut că, raportat la venitul minim pe economie, de 2.400.000 lei, pe perioada de 45 de zile cât a fost în incapacitatea totală de muncă, partea vătămată a suferit un prejudiciu de 3.600.000 lei.

Tot astfel, s-a reţinut că, în raport cu pierderea parţială a capacităţii de muncă, corespunzătoare gradului III de invaliditate, corect s-a stabilit o prestaţie periodică lunară.

S-a apreciat, de asemenea, că justificat inculpatul a fost obligat la plata daunelor morale.67

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reţinut că partea civilă N.B, tatăl minorului N.F.E., a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 46 milioane lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomenire a defunctului, 5000 Euro, reprezentând contravaloarea locului de veci şi 600 milioane lei daune morale.

65 I.C.C.J., S.pen., dec.nr. 1307/2005; decizia integrală poate fi consultată pe site-ul instanţei supreme, www.scj.ro;66 C.S.J., S.pen., dec. nr. 304/1993, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op.cit., p.1040;67 I.C.C.J., S.pen, dec.nr. 3019/2005; decizia integrală poate fi consultată pe site-ul instanţei supreme, www.scj.ro;

17

Page 18: Daune Morale

Din înscrisurile depuse la dosar de partea civilă, s-a reţinut că, pentru înmormântarea minorului şi pentru parastasele făcute în memoria acestuia, cheltuielile efectuate au fost în cuantum de 39.594.787 lei. Instanţa, având în vedere produsele achiziţionate potrivit facturilor şi chitanţelor depuse – produse alimentare, dulciuri, obiecte de îmbrăcăminte pentru copii, jucării - şi data efectuării cheltuielilor – respectiv între data decesului şi data înmormântării minorului, iar apoi la interval de 3 luni, 6 luni şi un an, a apreciat că acestea constituie prejudiciul material pe care partea civilă l-a suferit ca urmare a faptei inculpatului.

În ceea ce priveşte contravaloarea locului de veci, apreciată de partea civilă la 5000 Euro, instanţa a reţinut că locul de veci a fost concesionat de numitul P.G., iar prin contract de donaţie a fost transmis părţii civile N.B. Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat că nu se impune includerea în contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi pomenire a victimei a sumei de 5000 Euro pretinsă de partea civilă.

S-a mai reţinut că, urmare a faptei inculpatului, partea civilă N.B., tatăl victimei, a suferit un prejudiciu moral, constând în suferinţa psihică produsă de pierderea copilului său în vârstă de 2 ani şi 4 luni, astfel încât a inclus în despăgubirile cuvenite părţii civile şi daunele morale, în cuantum de 600 milioane lei.

În baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 55 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată, coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 3113/28 noiembrie 2002, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a obligat asigurătorul la plata către partea civilă a sumei de 600 milioane lei (60.000 RON) daune morale şi 39.594.787 lei (3959,50 RON) daune materiale.68

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa, având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi, în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 998 şi 999 din Codul civil, a admis cererea de despăgubiri materiale formulată de partea civilă R.E.D. şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 lei către aceasta, reprezentând 3.500 lei cheltuieli de înmormântare şi 1.500 lei cheltuieli cu parastase tradiţionale.

De asemenea, faţă de faptul că, urmare a infracţiunii, s-a produs decesul victimei, soţul părţii civile, instanţa a apreciat că aceasta a suferit un prejudiciu moral, cauzat de pierderea suferită, astfel încât, fiind întrunite şi sub acest aspect condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, în referire la art. 998-999 din Codul civil, a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă.

Întrucât victima avea în întreţinere un copil minor, R.A.M., născut la data de 21 noiembrie 2003, a fost admisă cererea formulată de partea civilă R.D. şi s-a stabilit în sarcina inculpatului şi în favoarea minorului o prestaţie lunară în cuantum de ¼ din venitul pe care îl realiza victima, cu începere de la data decesului şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de către copil.

Tot în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, instanţa l-a mai obligat pe inculpat la plata sumei de 11.635.980 ROL, reprezentând cheltuieli de spitalizare, către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă.69

Inculpatul ar fi putut evita producerea accidentului dacă ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţa sa, obligaţie impusă de art. 44 pct. 24 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966.

68 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, sentinţa pen. nr. 740/2006, nepublicată;69 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, sentinţa pen. nr. 343/2006, nepublicată;

18

Page 19: Daune Morale

În drept, fapta săvârşită de inculpat s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal.

La încadrarea în drept a faptei, instanţa a avut în vedere şi vinovăţia inculpatului, în modalitatea culpei fără prevedere, deoarece inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi, în raport de pregătirea şi experienţa sa, trebuia şi putea să îl prevadă.

În privinţa daunelor morale solicitate de partea civilă, în cuantum de 20.000.000 lei, instanţa a apreciat această solicitare întemeiată şi a acordat daunele morale în cuantumul solicitat.

S-a reţinut că obligaţia de despăgubire instituită de art. 998, 999 din Codul civil nu distinge asupra prejudiciului, astfel încât este supus reparării atât prejudiciul material produs prin încălcarea unui drept patrimonial, cât şi prejudiciul moral produs prin vătămarea unor drepturi nepatrimoniale sau a unor interese legal ocrotite.

În cauză, s-a constatat că părţii civile C.L. i-au fost cauzate suferinţe foarte puternice prin decesul fiicei sale, în vârstă de numai 19 ani, în urma accidentului de circulaţie produs din culpa inculpatului.

În consecinţă, în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 14, 15 din Codul de procedură penală şi art. 998,999 din Codul civil, a fost obligat inculpatul la 12.575.000 lei despăgubiri pentru daune materiale şi 20.000.000 lei daune morale către parte civilă.

A fost respinsă în rest acţiunea civilă formulată de aceeaşi parte civilă, ca neîntemeiată, întrucât celelalte daune materiale solicitate nu au fost dovedite.

Mai mult, inculpatul şi familia sa au contribuit la unele cheltuieli efectuate în legătură cu înmormântarea şi parastasele tradiţionale, însă partea civilă nu a inclus în constituirea de parte civilă cheltuielile respective.70

Prin încălcarea normelor de protecţia muncii, inculpatul a contribuit în mod direct la accidentul soldat cu moartea victimei.

A fost reţinută culpa concurentă a victimei, care a coborât în celulă, a părăsit scaunul troliului şi s-a poziţionat necorespunzător în timpul lucrului, pe fondul consumului de alcool, aspecte care, însă, nu sunt de natură a-l exonera pe inculpat de răspunderea penală şi care au consecinţe doar în planul laturii civile a cauzei.

Pe latura civilă, despăgubirea periodică în favoarea celor doi minori a fost stabilită prin diferenţa dintre retribuţia pe care victima o primea la locul de muncă, respectiv 2.185.229 lei şi pensia de urmaş, în cuantum de 1.227.000 lei, diferenţă care a fost raportată la culpa victimei.

În cauză, raportat la împrejurările concrete ale comiterii faptei, instanţa a apreciat că proporţia culpei concurente a victimei este de ¼.În privinţa perioadei pentru care inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri periodice minorilor, s-a stabilit că aceasta va începe de la data săvârşirii faptei şi se va finaliza la majoratul copiilor.71

Inculpatul are cea mai mare vină în producerea accidentului de circulaţie, deoarece, în localitate, pe înserate, când se ştie că vizibilitatea este redusă, a circulat cu o viteză iniţială de 101 km/h şi, mai mult, a depăşit atât pe linia continuă, cât şi pe trecerea de pietoni mai multe autoturisme.

Singura vină a părţii vătămate este aceea că nu s-a asigurat în momentul în care a dorit să vireze în partea stângă, însă nu trebuie uitat faptul că, aşa cum

70 Judecătoria Sinaia, sentinţa pen. nr. 68/2003, definitivă prin neapelare, nepublicată;71 Judecătoria Galaţi, sentinţa pen. nr. 1228/2003, nepublicată;

19

Page 20: Daune Morale

rezultă din probele administrate în cauză, partea vătămată avea de puţin timp permisul de conducere şi circula cu 19 km/h.

Prin urmare, în aceste condiţii, s-a apreciat că instanţele anterioare greşit au reţinut în sarcina ambelor părţi o culpă de câte 50%, culpa părţii vătămate fiind mult mai redusă, apreciată de instanţa de recurs ca fiind de 25%.

Cu privire la despăgubirile civile acordate, s-a apreciat că instanţa de fond în mod corect a reţinut valoarea acestora, însă întinderea obligaţiei inculpatului trebuie determinată în raport cu noua culpă stabilită în sarcina sa. Astfel, despăgubirile civile au fost mărite proporţional, inculpatul fiind obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata a următoarelor sume: 39.440.640 lei daune materiale, 75.000.000 lei daune morale, 870.000 lei rentă şi 19.323.397 lei suma globală a rentei periodice datorate pentru perioada 19 septembrie 2001-29 martie 2004.72

În baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă A. M., fiind obligat inculpatul, în baza art. 14 din Codul de procedură penală, raportat la art. 998 din Codul civil, să plătească părţii civile daune materiale în cuantum de 13.000.000 lei, iar în beneficiul minorilor R.M.L., născută la data de 7 mai 1998, R.A.F., născută la data de 4 noiembrie 1991 şi R.A., născut la data de 30 decembrie 1992 să plătească o contribuţie de întreţinere lunară în cuantum de 1.500.000 lei, calculată la venitul minim pe economia naţională, respectiv câte 500.000 lei lunar pentru fiecare, începând cu data de 24 iunie 2003 şi până la majoratul beneficiarilor sau noi dispoziţii. Leziunile suferite de victimă au fost produse de autoturismul condus de inculpat, astfel cum rezultă din concluziile Institutului de Medicină Legală Timişoara, din avariile maşinii, care avea înfundată bara de prindere a plăcuţei de înmatriculare faţă, situată la 42 cm de sol, precum şi din leziunile victimei de la nivelul membrului inferior drept, care au fost superopozabile din punct de vedere al înălţimii faţă de sol, micile diferenţe putând să rezulte din poziţia în mers a victimei şi de gradul de încărcare al autoturismului.

Concluzia a fost în sensul că numai această expertiză medico-legală trebuia avută în vedere, iar nu şi expertizele tehnice, deoarece numai printr-o expertiză medico-legală se pot determina leziunile produse, precum şi raportul de cauzalitate. Or, expertiza efectuată de Institutul de Medicină Legală Timişoara a stabilit că numai autoturismul inculpatului a fost implicat în accident.73

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond, a reţinut că cele două fiice ale victimei, respectiv S.A.C. şi B.E.J. s-au constituit părţi civile cu câte 100.000.000 lei, fiecare, daune materiale, respectiv cheltuielile de înmormântare şi pomenile ulterioare, precum şi cele privind reamenajarea mormântului. De asemenea, au solicitat câte 2,5 miliarde lei daune morale, fiecare.

Cu privire la daunele materiale, din declaraţiile martorilor S.V. şi A.M., a rezultat că părţile civile au comandat executarea unui monument funerar în valoare de 90.000.000 lei, dar contradicţiile dintre cele două declaraţii au condus la concluzia că această lucrare nu a fost plătită, fiind vorba deci de un prejudiciu viitor şi incert, deoarece pot interveni elemente care să influenţeze întinderea sau chiar producerea lui (ex: refuzul lucrării pentru executarea necorespunzătoare).

Instanţa a constatat justificată însă suma de 110.000.000 lei solicitată de părţile civile pentru celelalte cheltuieli, deoarece aceleaşi martore au declarat că praznicele de înmormântare şi de 40 de zile s-au organizat la un local plătindu-se câte 400.000 lei pentru fiecare din cei 160 de practicanţi, totalizând 64.000.000 lei. La acestea s-au adăugat cheltuielile cu pomenile de 6 zile, 9 zile, de 6 luni, precum şi

72 C.A.Tg.Mureş, S.pen., decnr. 545/2005, nepublicată;73 C.A.Timişoara, S.pen., dec.nr. 363/2006, nepublicată;

20

Page 21: Daune Morale

altele legate de înmormântare (ridicarea victimei de la morgă, depunerea la capelă, oficierea slujbei, pregătirea mormântului), al căror cuantum de 46.000.000 lei nu este exagerat.

În consecinţă, în baza art. 14, art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală şii art. 998 din Codul civil, inculpatul a fost obligat către fiecare parte civilă la câte 55.000.000 lei daune materiale.

În ce priveşte daunele morale, solicitarea lor este îndreptăţită, deoarece, de regulă, pierderea unui părinte cauzează o suferinţă puternică, ce nu poate fi însă cuantificată. În cauză, din probele administrate a rezultat că între victimă şi părţile civile exista o strânsă legătură, S.A.C. vizitând-o zilnic, mai ales că fiul său locuia la victimă.

Ca atare, inculpatul a fost obligat şi la plata acestora, dar în cuantum mult diminuat faţă de cel solicitat.74

Autorul infracţiunii de omor nu poate fi obligat la plata împrumutului făcut de victimă anterior săvârşirii infracţiunii de omor, între fapta generatoare de daune şi împrumutul neachitat neexistând raport de cauzalitate.75

Reţinerea provocării constituie temei pentru reducerea despăgubirilor datorate victimei, ca urmare a culpei comune în săvârşirea infracţiunii, în raport cu gravitatea culpei acesteia. Când, însă, inculpatul consimte, prin declaraţia dată în faţa instanţei, la plata integrală a despăgubirilor, acestea nu vor fi reduse, deoarece în soluţionarea acţiunii civile operează principiul disponibilităţii.76

În cazul infracţiunilor care au cauzat pierderea vieţii unei persoane, copiii acesteia sunt îndreptăţiţi la plata unei despăgubiri băneşti rezultată prin deducerea din suma afectată de victimă pentru întreţinerea lor a pensiei de urmaş.77

În cazul în care se dovedeşte că victima decedată în urma infracţiunii a muncit în propria gospodărie, precum şi în afara ei, exercitând o meserie, inculpatul datorează plata unei prestaţii lunare pentru copilul minor al victimei, chiar dacă aceasta nu avea calitate de angajat şi realizarea unor venituri nu a fost dovedită cu acte.78

În mod justificat, în favoarea inculpatului a fost reţinută circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) din Codul penal, acesta săvârşind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă, respectiv lovirea în zona capului cu o bardă.

Pedeapsa aplicată este în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 din Codul penal, fiind avute în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii, în raport de împrejurările în care a fost comisă şi urmările acesteia, existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este lipsit de antecedente penale, suferind psihic şi cu discernământ scăzut asupra faptelor comise.

Despăgubirile civile în sumă de 70.000.000 lei solicitate de părţile civile R.V. şi A., părinţii victimei, au reprezentat cheltuieli cu înmormântarea şi pomenirile ulterioare, la care inculpatul a achiesat în totalitate.

74 I.C.C.J., S. pen., dec. nr. 207/ 2006, nepublicată;75 C.S.J., S.pen., dec.nr. 1053/1991, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op. cit., p. 1038;76 C.S.J., S.pen., dec.nr. 2148/2000, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op. cit., p. 1043;77 T.S., S. pen, dec. nr. 671/1988, în RRD nr. 2/1989, p. 74;78 C.S.J., S.pen., dec.nr. 1184/2001, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op. cit., p. 1043;

21

Page 22: Daune Morale

În faţa primei instanţe nu s-au solicitat daune morale, cerere făcută pentru prima dată în apel, astfel încât s-au acordat integral, cu acordul necondiţionat al inculpatului doar despăgubirile materiale în sumă de 70.000.000 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri ulterioare.

Minora rezultată din căsătoria inculpatului cu victima primeşte un ajutor social de 670.000 lei lunar, iar inculpatul, în condiţiile în care victima nu era încadrată în muncă a fost obligat la plata unei prestaţii periodice de 775.000 lei lunar, reprezentând ¼ din venitul minim pe economie.79

La stabilirea daunelor materiale şi morale corect au fost avute în vedere, pe de o parte dovezile existente la dosar cu privire la cheltuielile efectuate, iar pe de altă parte incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) din Codul penal, care are drept consecinţă diminuarea despăgubirilor corespunzător culpei victimei.

Este, de asemenea, nefondată motivarea părţii civile în sensul că inculpatul ar fi trebuit obligat la plata unei sume globale reprezentând prestaţie periodică calculată cumulat până la majoratul fiecărui minor.

Atâta timp cât prestaţia periodică este menită să acopere prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea lor, este nelegal să se dispună acoperirea acestei pagube prin obligarea la plata unei sume globale.80

Nu este legală obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri globale către urmaşul victimei infracţiunii, referitoare la şcolarizarea în viitor a acestuia; şi sub acest aspect, despăgubirile trebuie să se refere la daune certe şi actuale, nu la eventuale daune viitoare, incerte.81

Prestaţia periodică încetează la data când victima nu mai este incapabilă de muncă, cererea de sistare se judecă de instanţa civilă printr-o acţiune cu acest temei.82

Pierderea soţului, fiului, respectiv a tatălui părţilor civile le-a produs acestora o traumă psihică greu de depăşit, astfel încât cererea acestora de acordare a daunelor morale este întemeiată, iar indemnizaţia necesară acoperirii prejudiciului nepatrimonial este echitabilă într-un cuantum de 200.000.000 lei pentru fiecare. Din acest punct de vedere, daunele morale se evaluează în manieră individuală, faţă de fiecare parte civilă, după cum individuală este şi încercarea sufletească a rudelor victimelor unei fapte infracţionale.

Întrucât s-a reţinut culpa victimei de 50 % în producerea accidentului rutier, cuantumul daunelor morale a fost redus proporţional.

Din probele administrate, a rezultat şi un prejudiciu patrimonial, în valoare totală de 43.000.000 lei, reprezentând 15.000.000 lei cheltuieli de înmormântare a victimei, 4.000.000 lei cheltuieli generate de efectuarea ceremoniei religioase pentru pomenirea victimei la 40 de zile şi la 6 luni, 4.000.000 lei cheltuielile ultimului parastas şi 20.000.000 lei cheltuielile ocazionate de edificarea monumentului funerar şi lucrările de amenajare a mormântului victimei.

Avându-se în vedere cuantumul pensiei de urmaş acordată părţii civile, de 1.400.000 lei, s-a constatat o diferenţă între cota de ¼ din salariu de care beneficia tatăl său şi valoarea acestei pensii.

79 I.C.C.J., S.pen., dec. nr. 5044/2005; decizia poate fi consultată în integralitatea ei pe site-ul instanţei supreme, www.scj.ro;80 I.C.C.J., S.pen., dec. nr. 822/2006; decizia poate fi consultată în integralitatea ei pe site-ul instanţei supreme, www.scj.ro;81 C.S.J., S.pen., dec. nr. 2919/2001, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu , De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op. cit., p. 1045;82 T.S., S. pen., dec.nr.500/1987, în RRD nr. 10/1977, p.53;

22

Page 23: Daune Morale

Cererea de acordare a prestaţiei periodice lunare formulată de partea civilă C.M., mama victimei, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere împrejurarea că aceasta nu a dovedit în ce măsură a beneficiat de întreţinerea fiului său. Mai mult decât atât, partea civilă este beneficiara unei pensii de urmaş a defunctului său soţ.

S-a luat act că proprietarul autoturismului condus de inculpat la data producerii accidentului nu s-a constituit parte civilă şi că autoturismul avea asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.83

În ceea ce priveşte dreptul la despăgubiri al copiilor minori ai victimei decedate ca urmare a infracţiunii, instanţa nu poate soluţiona latura civilă luând act de tranzacţia intervenită între inculpat şi reprezentantul minorilor, fără încuviinţarea autorităţii tutelare. În cazul în care încuviinţarea lipseşte, instanţa trebuie să exercite din oficiu acţiunea civilă în favoarea copiilor minori.84

În baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală şi art. 998 din Codul civil, a fost obligat inculpatul să-i achite părţii civile B.E. suma de 50 milioane lei despăgubiri civile materiale, cu titlul de cheltuieli de înmormântare şi praznice ulterioare.

Instanţa a apreciat că, prin fapta sa, inculpatul C.M. i-a pricinuit părţii vătămate B.E., mama victimei, puternice suferinţe psihice, aceasta văzându-şi fiul, care locuia cu ea şi o ajuta la treburile gospodăreşti, cu leziuni puternice la cap şi asistând la decesul acestuia în spital, trecând prin momente de puternic zbucium sufletesc, împrejurări care necesită o reparaţie sub forma unor daune morale al căror cuantum instanţa l-a estimat la 5 milioane lei, fiind mult prea mare suma de 200 milioane lei solicitată.

Pentru aceste motive, instanţa l-a obligat pe inculpatul C.M. să achite părţii vătămate B.E. suma de 5 milioane lei cu titlul de daune morale.

Nu a rezultat din lucrările cauzei că M.L. şi fiica acesteia B.L. erau în relaţii apropiate cu victima B.V. sau că acesta i-ar fi prestat întreţinere minorei, ei trăind separat.

În aceste împrejurări, solicitarea mamei minorei de obligare a inculpatului C.M. la plata de daune morale a fost apreciată ca nefondată şi a fost respinsă.

Instanţa a soluţionat din oficiu, conform art. 17 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă privind-o pe minora B.L., născută la 23 aprilie 1988, fiica victimei şi l-a obligat pe inculpatul C.M. să-i plătească acesteia, prin reprezentanta legală M.L., o prestaţie periodică, începând cu data decesului victimei şi până la majoratul copilului, prestaţie calculată la nivelul salariului minim net pe economie, ţinând cont şi de faptul că inculpatul are 2 copii minori în întreţinere.85

Plata făcută de inculpatul C.V. îi putea exonera de obligaţia de despăgubire pe ceilalţi inculpaţi a căror răspundere este solidară numai dacă acoperea în întregime prejudiciul suferit de minori.

Având în vedere principiul disponibilităţii, aplicabil în ceea ce priveşte latura civilă a procesului, cât şi faptul că revenirea părţii civile în sensul menţinerii acţiunii civile s-a făcut anterior citirii actului de sesizare, instanţa în mod corect a luat act de declaraţia acesteia şi, faţă de probele administrate, a dispus obligarea inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile.

Cât priveşte cuantumul prejudiciului invocat, Înalta Curte, verificând actele şi lucrările de la dosar, a constatat că instanţele în mod justificat au apreciat faptul că 83 Judecătoria Brad, sentinţa pen. nr. 197/2004, nepublicată;84 C.S.J., S.Pen, dec.nr. 1032/1991, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op. cit., p. 1038;85 I.C.C.J., S.pen., dec. nr. 1220/2006; decizia poate fi consultată în integralitatea ei pe site-ul instanţei supreme, www.scj.ro;

23

Page 24: Daune Morale

partea civilă a dovedit efectuarea unor cheltuieli de înmormântare în cuantum de 39.000 lei, sumă care actualizată se ridică la 65.820.322 lei, iar în ce priveşte despăgubirile acordate copiilor victimei, avându-se în vedere probele administrate şi din care a rezultat faptul că victima, nefiind încadrată în muncă participa la întreţinerea familiei prin prestarea de muncă în gospodărie, în mod corect instanţele au luat în considerare, ca bază de calcul a prestaţiilor periodice, salariul minim pe economie.

Avându-se în vedere dispoziţiile art. 91 şi următoarele din Codul familiei, vârstele copiilor şi momentele la care au devenit majori, instanţele au calculat diferenţiat sumele cuvenite acestora, iar în ce priveşte sumele concrete acordate s-a avut în vedere culpa concurentă a victimei la producerea evenimentelor, de 40 %, astfel încât despăgubirile au fost diminuate corespunzător.

Obligarea în solidar a inculpaţilor F.P., C.V., C.I., acesta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente C.A., a fost corect stabilită de instanţe, potrivit art. 998 şi art. 1034 din Codul civil, în cauză fiind dovedită participarea tuturor inculpaţilor la agresiunea împotriva victimei.

Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă atât în nume propriu, cât şi pentru copiii victimei, se constată că soluţia pronunţată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel este întemeiată pe probele existente la dosar, fiind avută în vedere şi declaraţia părţii civile în sensul că a primit suma de 10.000 mărci germane pentru suferinţa cauzată de decesul victimei.86

Pentru pagubele cauzate prin infracţiune de copilul minor al unor părinţi divorţaţi răspunde, solidar cu acesta, numai părintele căruia copilul a fost încredinţat pentru creştere şi educare şi cu care acesta locuieşte.

Părintele căruia minorul nu i-a fost încredinţat are dreptul de a avea cu el legături personale şi de a veghea la creşterea şi educarea lui, dar nu răspunde, ca parte responsabilă civilmente, pentru pagubele cauzate de minor prin infracţiune.87

Minorul peste 14 ani răspunde integral pentru pagubele cauzate prin infracţiune.88

Inculpatul care, la locul de muncă şi în timpul când îndeplineşte o funcţie în cadrul unei unităţi, săvârşeşte un omor în urma unei neînţelegeri cu un alt angajat, nu comite fapta cauzatoare de prejudiciu în calitate de prepus, în exercitarea, fie şi abuzivă, a funcţiei ce i s-a încredinţat.

Ca urmare, comitentul, persoană juridică, nu poate fi obligat în procesul penal la despăgubiri, ca parte responsabilă civilmente.89

Soţul victimei unei infracţiuni în urma căreia aceasta şi-a pierdut viaţa are dreptul la daune morale, al căror cuantum se apreciază în raport cu suferinţele psihice cauzate prin infracţiune părţii civile.

Cauzarea morţii unei persoane, ca urmare a infracţiunii prevăzute în art. 183 din Codul penal, dacă agresiunea s-a produs în legătură cu serviciul şi cu ocazia îndeplinirii sarcinilor de serviciu, angajează răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului, în temeiul art. 1000 alin. (3) din Codul civil.90

86 I.C.C.J., S.pen., dec. nr. 2207/2005; decizia poate fi consultată în integralitatea ei pe site-ul instanţei supreme, www.scj.ro;87 C.S.J., S.Pen, dec.nr. 2833/2002, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op. cit., p. 1047;88 T.S., S.pen, dec.nr. 2817/1983, în CD, p. 264;89 C.S.J., S.Pen, dec.nr. 1357/1991, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op. cit., p. 1046;

24

Page 25: Daune Morale

Pentru determinarea sferei de aplicare a noţiunii de „funcţii încredinţate”, s-a propus utilizare criteriilor conţinutului şi scopului funcţiilor încredinţate. Astfel, s-a arătat că răspunderea comitentului poate fi angajată numai dacă fapta prejudiciabilă a fost săvârşită în una dintre următoarele ipoteze: prepusul a exercitat atribuţiile ce intră care intră în conţinutul funcţiilor încredinţate, cu respectarea scopului lor; prepusul a exercitat atribuţiile ce intră care intră în conţinutul funcţiilor încredinţate, deturnându-le, însă, de la scopul lor în mod abuziv, prin urmărirea unor interese personale ale prepusului sau ale unui terţ, cu excepţia situaţiei în care terţul şi-a dat acordul la acest abuz şi prejudiciul s-a produs în patrimoniul său; activitatea este exterioară funcţiilor încredinţate, dar tinde către realizarea scopului acestora. Comitentul nu va răspunde pentru fapta prepusului atunci când fapta păgubitoare săvârşită de prepus este exterioară atât conţinutului, cât şi scopului funcţiilor încredinţate.91

Comitentul răspunde dacă fapta prepusului s-a comis în timpul şi în cadrul exercitării funcţiei, neavând relevanţă că inculpatul a făcut deplasarea în interes propriu şi fără aprobarea conducerii şi a ofiţerului de serviciu, aceasta constituind o abatere disciplinară care nu înlătură răspunderea civilă.92

Comitentul răspunde dacă prepusul şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, însă există legătură de cauzalitate între fapta generatoare de prejudicii şi exercitare funcţiei ori calitatea prepusului a ocazionat săvârşirea faptei păgubitoare.93

Este răspunzător comitentul care nu l-a supravegheat pe prepus şi acesta, în exercitare funcţiilor încredinţate, a acţionat în interes propriu cauzând o pagubă unui terţ.94

Dacă victima nu s-a putut prezenta la serviciu o perioadă de timp datorită înfăţişării sale şi îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare, partea civilă poate cere echivalentul veniturilor nerealizate, chiar dacă leziunea cauzată de inculpata, neprovocând o incapacitate de muncă, nu a permis acordarea drepturilor de asigurări sociale.95

În cazul săvârşirii infracţiunilor cauzatoare de daune morale de către mai mulţi făptuitori, aceştia sunt ţinuţi solidar răspunzători pentru despăgubiri, iar nu separat, fiecare pentru o parte din suma totală stabilită.96

Cuantumul daunelor morale acordate celor două părţi civile, în sumă de 600.000.000 lei pentru G.N. şi respectiv 400.000.000 lei pentru B.M.C.T., este justificat, de asemenea, la stabilirea acestora instanţa de fond având în vedere gravitatea leziunilor suferite în urma accidentului provocat din culpa exclusivă a inculpatului, materializată în perioada de spitalizare, suferinţele fizice cauzate, cât şi de faptul că viaţa uneia dintre victime a fost pusă în primejdie.97

Instanţa a găsit întemeiate pretenţiile părţii civile V.P., căreia i-au fost necesare 60 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea fracturii şi luxaţiei suferite în urma accidentului, acestea producându-i suferinţe fizice şi psihice, mai ales pe fondul bolii de care suferea şi anume epilepsie, aspect cunoscut şi de inculpat.90 C.S.J., S.Pen, dec.nr. 459/1993, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op. cit., p. 1040-1041;91 V.Stoica, în Colectiv, coordonatori G.Antoniu, N.Volonciu, op.cit., p. 82, Com.65;92 T.S., S.pen, dec. nr. 272/1982, în CD, p. 312;93 T.S., S.pen, dec.nr. 1555/1987, în CD, p. 326;94 T.S., S.m., dec.nr. 6/1982, citată de V.Stoica, în Colectiv, coordonatori G.Antoniu, N.Volonciu, op.cit., p. 57;95 T. Jud. Suceava, dec.pen.nr. 1348/1972, în RRD nr. 12/1972, p. 162;96 C.S.J., S.Pen, dec.nr. 2255/2001, în S. Angheni, M. Avram, R.A.Lazăr, I.Ionescu, De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei 1990-2003, op. cit., p. 1044;97 I.C.C.J., S.pen., dec. nr. 6832/2004; decizia poate fi consultată în integralitatea ei pe site-ul instanţei supreme, www.scj.ro;

25

Page 26: Daune Morale

Orice persoană are dreptul la imagine publică, integritate fizică şi psihică. Or, prin fapta inculpatului, acesta i-a produs părţii vătămate suferinţe fizice şi psihice, restrângându-i posibilitatea unui comportament normal pe o perioadă de 60 de zile, mişcările părţii vătămate fiind îngrădite de leziunile suferite.98

Este adevărat că accidentul a produs minorului suferinţe fizice însemnate şi traume psihice ambelor părţi civile, însă acestea nu pot fi cuantificate, iar o abundenţă de bunuri sau de bani nu poate să repare ceea ce este practic ireparabil.

Oricum, sumele stabilite de instanţă cu titlu de daune morale depăşesc posibilitatea inculpatului de a plăti aceste sume într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât acesta trebuie să plătească părţilor civile însemnate sume de bani cu titlu de daune materiale.99

Potrivit notei de constituire ca părţi civile, existentă la dosarul primei instanţe, completată cu cea din data de 13 decembrie 2004, rezultă că S.M. şi S.C. s-au constituit ca părţi civile cu suma totală de 445.000.000 lei, care constă în suma de 260.000.000 lei cheltuieli efectuate cu înmormântarea victimei, medicamente, transport şi contravaloarea crucii, la care se adaugă pomenile de până la 7 ani ce urmează să fie efectuate.

Prin urmare, suma de 295.000.000 lei la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu tatăl său, în calitate de parte responsabilă civilmente este dovedită în totalitate şi în ea sunt cuprinse cheltuieli cu înmormântarea, transportul, precum şi medicamente pe perioada când victima se afla în spital.

Aşa fiind, susţinerea recurentului inculpat în sensul că a fost obligat la despăgubiri civile într-un cuantum mai mare decât s-a cerut, este neîntemeiată, cum de altfel neîntemeiate sunt şi aspectele legate de întinderea daunelor morale, care au fost apreciate în mod corect, avându-se în vedere traumele psihice suferite de către părţile civile şi care îi marchează până la sfârşitul vieţii, mai ales că victima era singurul lor fiu.

Sub aspectul rezolvării laturii civile, instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, fiind avute în vedere dovezile depuse de părţile civile şi declaraţiile martorilor, astfel că despăgubirile civile în limita sumei de 295.000.000 lei corespund prejudiciul cert şi dovedit încercat de către cele două părţi civile.

Şi din punct de vedere al daunelor morale, suma de 200.000.000 lei la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, este o sumă de natură să repare prejudiciul psihic suferit de aceştia, ţinându-se seama şi de posibilităţile inculpatului şi ale părinţilor săi.100

În privinţa criticilor aduse atât de inculpatul apelant, cât şi de părţile civile C.V. şi C.D., constând în aceea că prima instanţă nu a obligat asigurătorul la plata despăgubirilor şi nu s-a pronunţat faţă de această parte responsabilă civilmente, s-a reţinut că, în sensul art. 16 din Codul de procedură penală, asigurătorul nu putea fi obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, însă hotărârea prin care inculpatul a fost obligat la plata acestor despăgubiri îi este opozabilă, asigurătorul despăgubind părţile civile în limita contractuală, respectiv a plafonului legal maxim.

Cu privire la sumele stabilite cu titlu de daune morale în favoarea părţilor civile C.V. şi C.D., s-a constatat că acestea sunt insuficiente, nereprezentând o echitabilă despăgubire pentru prejudiciul suferit. Ţinând cont de gravele prejudicii morale provocate părţii civile C.V. prin pierderea soţului său, vătămarea gravă a sănătăţii

98 C.A.Timişoara, S.pen., dec. nr. 521/R/2006, nepublicată;99 C.A.Alba Iulia, S. pentru minori şi familie, dec. nr. 47/2006, nepublicată;100 I.C.C.J., S.pen., dec. nr. 1471/2006; decizia poate fi consultată în integralitatea ei pe site-ul instanţei supreme, www.scj.ro;

26

Page 27: Daune Morale

aceleiaşi părţi civile, care a necesitat pentru vindecare 75-80 de zile de îngrijiri medicale, precum şi prejudiciile suferite de partea civilă C.D., care şi-a pierdut tatăl şi a fost lipsit de sprijinul moral şi material al acestuia, instanţa de apel a majorat cuantumul daunelor morale pentru fiecare dintre aceste două părţi civile la câte 200.000.000 ROL.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul, precum şi părţile civile C.V. şi C.D.

Având în vedere gravitatea extremă a faptelor culpabile ale inculpatului, suferinţele fizice foarte mari suportate de partea civilă recurentă, în urma cărora a fost supusă unei intervenţii chirurgicale şi unui tratament de lungă durată, faptul că această parte civilă a rămas văduvă prin accidentarea mortală, cu aceeaşi ocazie, a soţului său, a fost lipsită de sprijinul afectiv şi moral al acestuia şi a fost nevoită să-şi întreţină singură fiul, care este student, instanţa de control judiciar a considerat că se impune o majorare a daunelor morale acordate părţii civile recurente.101

Potrivit dispoziţiilor art. 3853 raportat la art. 365 din Codul de procedură penală, recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Or, motivul invocat de partea civilă I.I. în susţinerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului nu poate justifica admiterea unei atari cereri, întrucât nu constituie o cauză temeinică de împiedicare. Partea civilă nu poate invoca lipsa sa de diligenţă în aflarea corectă a soluţiei instanţei de apel, atâta vreme cât nimic nu o împiedica să solicite eliberarea unei copii după minută sau, eventual, consultarea dosarului.

Recursul părţilor responsabile civilmente, privind cuantumul considerat exagerat şi nedovedit al despăgubirilor civile la care au fost obligate în solidar cu inculpatul minor, a fost, de asemenea, respins, reţinându-se că, potrivit cerinţelor legii, persoana care a săvârşit o faptă ilicită este ţinută să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor. Aşadar, conform art. 998 şi următoarele din Codul civil, trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, inclusiv prin fapte cu caracter penal.

În cauză, s-a stabilit că, urmare a nerespectării dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere referitoare la conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, inculpatul a cauzat un accident de circulaţie, care s-a soldat cu moartea a două persoane şi vătămarea corporală a altor trei.

Faţă de decesul copiilor lor, este incontestabil că părţilor civile le-a fost cauzat un prejudiciu moral, părinţii suferind o traumă psihică majoră.

În raport de gravitatea suferinţelor morale produse părţilor civile, s-a apreciat că sumele acordate de instanţa de fond cu titlu de daune morale corespund cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri, în sensul prevăzut de art. 14 din Codul de procedură penală şi art. 998 şi următoarele din Codul civil, nefiind necesară reducerea acestor despăgubiri.

Probele dosarului, inclusiv concluziile raportului de expertiză tehnică auto, dovedesc că accidentul de circulaţie a fost cauzat de faptul că inculpatul minor nu avea permis de conducere, viteza autoturismului a depăşit limita legală, inculpatul s-a deplasat cu farurile stinse, nu a avut atenţia distributivă necesară, acestea fiind

101 C.A.Tg.Mureş, .S. pentru cauze cu minori şi de familie, dec. nr. 348/2006, nepublicată;

27

Page 28: Daune Morale

cauzele care l-au determinat să nu observe golul creat în carosabil şi să intre cu roata stângă faţă în acest gol.102

102 C.A.Alba Iulia, S. pentru minori şi familie, dec. nr. 136/2005, nepublicată;

28

Page 29: Daune Morale

Partea a II-aJurisprudenţă

1. Neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, în măsura în care nu permit părţii civile şi părţii civilmente responsabile să exercite calea de atac ordinară a apelului şi în ce priveşte latura penală a procesului.103

În jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, cu motivarea că în sistemul Codului de procedură penală acţiunea penală aparţine procurorului şi că, în aceste condiţii, interdicţia părţii civile şi a celei responsabile civilmente de a ataca latura penală a cauzei nu duce la o limitare a accesului acestora la justiţie. Pe de altă parte, s-a motivat că instanţa de control judiciar, sesizată de partea civilă sau de partea civilmente responsabilă în condiţiile prevăzute de art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, poate examina cauza şi sub aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care au fost soluţionate acestea depinde rezolvarea acţiunii civile, şi că, atunci când se constată că inculpatul a fost achitat greşit pentru motivul că fapta imputată nu există sau că aceasta nu a fost săvârşită de el, această constatare poate să producă efecte asupra acţiunii civile care va fi admisă, cea penală rămânând definitivă prin achitarea inculpatului, iar contrarietatea de hotărâri urmează a fi înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac. De asemenea, s-a motivat că raţiunile pe care se întemeiază interdicţia părţii civile de a ataca latura penală în cadrul procesului penal se regăsesc şi în legislaţia străină.     Curtea urmează să-şi reconsidere jurisprudenţa şi să constate că dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, 24 şi 129 din Constituţia României, pentru următoarele considerente:    1. Diferenţierea făcută prin art. 362 din Codul de procedură penală între regimul juridic al părţii vătămate şi cel al părţii civile şi al părţii civilmente responsabile este neconstituţională, încălcând dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Conform art. 24 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, "Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numeşte parte vătămată.     Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal se numeşte parte civilă".     Aşadar, în cazul în care persoana vătămată formulează, în cadrul procesului penal, pretenţii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii, aceasta cumulează două calităţi procesuale: calitatea de parte vătămată şi calitatea de parte civilă. Aceste două părţi ale procesului penal se află însă într-o situaţie identică, şi anume în situaţia de persoană lezată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunii, ceea ce justifică existenţa "interesului legitim", la care se referă art. 21 din Constituţie. Aşa fiind, diferenţierea făcută prin dispoziţiile lit. c) şi, respectiv, ale lit. d) din art. 362 din Codul de procedură penală - în sensul că partea vătămată poate face apel în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, iar partea civilă,

103 Curtea Constituţională, decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1200 din 15 decembrie 2004.

29

Page 30: Daune Morale

numai în ceea ce priveşte latura civilă - este contrară principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.     Există, de asemenea, o inegalitate de tratament în ceea ce priveşte accesul la căile de atac, între partea civilă şi partea civilmente responsabilă, pe de o parte, şi inculpat, pe de altă parte, inegalitate nejustificată, în condiţiile în care toţi aceşti participanţi la procesul penal au aceeaşi calitate, de părţi, iar restrângerea dreptului părţii civile şi al părţii civilmente responsabile de a face apel în ce priveşte latura penală le privează pe acestea de posibilitatea de a-şi apăra interesele lor legitime specifice, în vreme ce inculpatul îşi poate apăra nestânjenit propriile sale interese.     Există, în sfârşit, o inegalitate flagrantă şi nejustificată între statutul părţii civile şi al părţii civilmente responsabile, care nu pot ataca hotărârea instanţei decât în ce priveşte latura civilă, şi statutul "oricăror altor persoane ale căror interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei", persoane care, potrivit art. 362 alin. 1 lit. f), pot face apel atât în ce priveşte latura penală, cât şi în ce priveşte latura civilă.     2. Conform art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.     (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".     a) Întrucât textul constituţional nu distinge, rezultă că accesul liber la justiţie nu se referă exclusiv la acţiunea introductivă la prima instanţă de judecată, ci şi la sesizarea oricăror altor instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele ulterioare ale procesului, inclusiv, aşadar, la exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, şi posibilitatea acţionării împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate. Ca urmare, limitarea dreptului unor părţi ale unuia şi aceluiaşi proces penal de a exercita căile legale de atac constituie o restrângere a accesului liber la justiţie.     Această îngrădire este neconstituţională, nefiind îndeplinite condiţiile restrictive stabilite de art. 53 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".     b) Este adevărat că în procesele penale titularul acţiunii penale este Ministerul Public, care, potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţie, "În activitatea judiciară, [...] reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". Dar nu mai puţin adevărat este şi faptul că exercitarea personală şi în mod nemijlocit de către partea civilă sau de către partea civilmente responsabilă a dreptului de a ataca la instanţa ierarhic superioară o hotărâre judecătorească pe care o consideră greşită, indiferent sub ce aspect, nu diminuează cu nimic rolul şi atribuţiile Ministerului Public, ci, dimpotrivă, le completează în interesul aplicării corecte a legii. Controlul judiciar, prin diferite grade de jurisdicţie, are menirea de a repara eventualele erori cuprinse în soluţiile pronunţate prin hotărârile instanţelor inferioare. La fel cum poate greşi o instanţă judecătorească, şi reprezentantul Ministerului Public este supus aceleiaşi eventualităţi, astfel încât este posibil ca în mod eronat să nu atace cu apel ori cu recurs o hotărâre nelegală sau netemeinică. Într-o asemenea situaţie, când - conform art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală - partea civilă şi partea civilmente responsabilă sunt private de dreptul de a exercita căile de atac, hotărârile

30

Page 31: Daune Morale

respective nu se mai supun controlului judiciar, cu consecinţa menţinerii erorii judiciare.     În acelaşi sens trebuie reţinut că părţii civile şi celei civilmente responsabile nu le este străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului, în condiţiile în care de stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în cauză depinde şi soluţionarea laturii civile a procesului. Aşadar, nu poate fi primită susţinerea că atribuţiile Ministerului Public în exercitarea acţiunii penale sunt de natură să înlăture interesul părţii civile şi al celei responsabile civilmente pentru soluţionarea laturii penale a procesului şi, în consecinţă, posibilitatea acestora de a exercita căile de atac în această privinţă.     3. Potrivit art. 24 alin. (1) din Constituţie, "Dreptul la apărare este garantat".     Prin redactarea sa atât de generală, această garanţie constituţională nu vizează doar apărarea referitoare la faza procesului penal desfăşurată în faţa primei instanţe de judecată - de exemplu, prin propunerea şi producerea de probe în faţa instanţei de fond, prin concluzii puse în cadrul dezbaterilor etc., ci vizează, deopotrivă, şi dreptul de apărare prin exercitarea căilor legale de atac împotriva unor constatări de fapt sau de drept ori unor soluţii adoptate de o instanţă de judecată, dar care sunt considerate greşite de către unul sau altul dintre participanţii la procesul penal. Este evident că, în situaţia în care partea vătămată şi partea civilă sunt împiedicate să exercite căile ordinare de atac, acestea nu-şi pot valorifica şi apăra drepturile în faţa instanţei de apel sau de recurs, întrucât ori cauza nu va ajunge în faţa acestor instanţe, ori, în eventualitatea apelului sau a recursului declarat de inculpat, nu se poate înrăutăţi situaţia acestuia.     4. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".     Această normă constituţională cuprinde două teze: a) prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; b) cea de-a două teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii.     Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie. Această teză conţine aşadar o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Dar legiuitorul nu poate suprima dreptul - substanţial - al unei părţi interesate de a exercita căile de atac şi nici nu poate restrânge exerciţiul acestui drept decât în condiţiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituţie. Într-adevăr, deşi art. 129 din Constituţie asigură folosirea căilor de atac "în condiţiile legii", această dispoziţie constituţională nu are semnificaţia că "legea" ar putea înlătura ori restrânge exerciţiul altor drepturi sau libertăţi expres consacrate de Constituţie.     5. Invocarea soluţiilor - asemănătoare celor ale art. 362 din Codul de procedură penală român - adoptate în legislaţia sau în jurisprudenţa altor state nu este relevantă în cadrul controlului de constituţionalitate efectuat în cauza de faţă.

31

Page 32: Daune Morale

Asemenea soluţii pot constitui premise teoretice pentru promovarea unor principii sau reglementări concrete în legislaţia naţională, însă aceste reglementări din sisteme de drept străine nu pot legitima menţinerea unor dispoziţii româneşti contrare prevederilor constituţionale.     6. Nu se poate reţine nici motivarea din jurisprudenţa anterioară, în sensul că instanţa de control judiciar are posibilitatea, chiar şi în limitele unui apel declarat numai în ce priveşte latura civilă, să examineze temeinicia achitării inculpatului şi să dispună obligarea acestuia la despăgubiri civile, o asemenea soluţie fiind expres prohibită prin dispoziţiile art. 346 alin. 3 din Codul de procedură penală, în conformitate cu care "nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunţat pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârşită de inculpat". Această regulă, prevăzută pentru soluţiile pronunţate de prima instanţă, este, fireşte, valabilă şi pentru instanţele de control judiciar care nu ar putea desfiinţa sau modifica hotărârile pronunţate cu respectarea textului de lege amintit, reţinând că, deşi a fost achitat "pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârşită de inculpat", acesta ar putea fi totuşi obligat la despăgubiri civile.     7. Prin Decizia nr. 100 din 9 martie 2004, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţia "în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, dar numai în ce priveşte latura penală" din cuprinsul art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală este neconstituţională.     Considerentele acestei decizii sunt în întregime valabile şi în ce priveşte dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate în cauza de faţă.     În consecinţă, se impune să se procedeze la revizuirea practicii Curţii Constituţionale în această materie şi să se constate că dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit părţii civile şi părţii civilmente responsabile să exercite calea de atac ordinară a apelului şi în ce priveşte latura penală a procesului.

2. Decizie pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii privind aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Codul de procedură penală şi ale art. 998 din Codul civil.104

    În aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi următoarele din Codul de procedură penală, instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit cu privire la limitele învestirii instanţei penale cu judecarea acţiunii civile, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite cu ocazia circulaţiei pe drumurile publice.      Astfel, unele instanţe au considerat că în astfel de cazuri acţiunea civilă alăturată celei penale poate fi admisă numai cu privire la pretenţiile formulate pentru prejudiciile cauzate prin infracţiunea cu care a fost sesizată instanţa, iar nu şi pentru cele produse prin efectele secundare sau colaterale ale faptei, care nu au făcut obiectul unei încadrări juridice distincte cu caracter penal.     S-a apreciat că acest mod de a proceda se impune, deoarece acţiunea civilă nu poate exceda limitelor cu care este învestită instanţa prin acţiunea penală, cât timp ea este chemată să se pronunţe, sub aspect penal, numai cu privire la infracţiunea ce face obiectul trimiterii în judecată.

104 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, decizia nr. I din 23 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 6 mai 2004.

32

Page 33: Daune Morale

    În fine, alte instanţe s-au pronunţat în sensul că instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite cu ocazia circulaţiei pe drumurile publice, este învestită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte.     Aceste din urmă instanţe au procedat corect.     Potrivit art. 14 alin. 1-3 din Codul de procedură penală, "acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente", ea "poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă", iar "repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile".     Din această ultimă dispoziţie a textului de lege menţionat rezultă că repararea pagubei produse prin infracţiune, în cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, se face în conformitate cu prevederile din legea civilă.     Or, prin art. 998 din Codul civil, care constituie temeiul răspunderii civile delictuale, se prevede că "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara".     Tot astfel, potrivit art. 999 din Codul civil, prin care este reglementată răspunderea civilă în caz de cvasidelicte, "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa".     În raport cu aceste reglementări neechivoce, a căror aplicare nu este limitată prin vreo dispoziţie a Codului de procedură penală referitoare la repararea pagubei în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale, este evident că legiuitorul nu a urmărit să îngrădească în vreun fel posibilitatea persoanei vătămate, constituită parte civilă, de a obţine o justă şi integrală reparare a pagubei.     De aceea, prin limitarea obiectului acţiunii civile la daunele cauzate numai de efectele care sunt consecinţa la care se face referire neechivocă prin textul legii penale incriminator al faptei deduse judecăţii instanţei penale, s-ar deturna însuşi sensul şi scopul unei astfel de acţiuni, care constă în asigurarea unei juste şi integrale reparări a prejudiciului cauzat.     Imperativul bunei administrări a justiţiei, care impune exercitarea concomitentă a celor două acţiuni, nu poate permite fragmentarea pretenţiilor civile în funcţie de caracterul direct sau indirect al pagubelor produse, ca urmare a particularităţilor legăturii de cauzalitate dintre actul incriminat şi efectele acestuia. O astfel de soluţie ar contraveni însuşi spiritului legii române aplicabile şi reglementărilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzaţiei penale, ci şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil.     În raport cu aceste cerinţe, chiar dacă în art. 14 din Codul de procedură penală se are în vedere cazul tipic în care urmarea păgubitoare este unică şi decurge, în întregul ei, din acţiunea sau inacţiunea ce constituie infracţiunea dedusă judecăţii, aceasta nu înseamnă că nu ar putea fi adoptată o altă soluţie pentru unele situaţii cu urmări păgubitoare multiple, la care legea nu se referă în mod expres, cum sunt cele create prin accidentele de circulaţie, când prin aceeaşi faptă, de conducere

33

Page 34: Daune Morale

culpabilă a autovehiculului, sunt lezate, de regulă, atât integritatea corporală a victimei, cât şi bunurile acesteia.     Cum în asemenea cazuri toate urmările păgubitoare decurg din aceeaşi faptă, unică, a inculpatului, deşi aceasta constituie infracţiune numai în raport cu unul dintre efectele produse, cum ar fi moartea sau vătămarea integrităţii corporale a victimei, este raţional şi echitabil ca toate pretenţiile de despăgubiri să fie soluţionate în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale.     În astfel de situaţii este nu numai în interesul societăţii de a se înfăptui actul de justiţie în mod complet şi cât mai prompt posibil, dar şi în interesul părţilor ca judecarea acţiunii civile să fie realizată, în întregul ei, în faţa instanţei penale.     Sub acest aspect, persoana vătămată este vădit interesată să fie despăgubită pentru întregul prejudiciu suferit, în cadrul aceluiaşi proces, de către instanţa penală, unde acţiunea sa civilă poate fi soluţionată în condiţii de mai mare celeritate şi cu garanţii de administrare mai lesnicioasă şi completă a probelor.     Tot astfel, posibilităţile de a administra mai lesnicios probele, ca şi de a-şi concentra apărările îl fac şi pe inculpat să fie interesat în soluţionarea acţiunii civile şi a celei penale în faţa aceleiaşi instanţe.     Este de subliniat că prin soluţionarea de către aceeaşi instanţă a celor două acţiuni, determinate de săvârşirea aceleiaşi fapte, se asigură o mai promptă, temeinică şi completă aflare a adevărului, prin aprecierea unitară a probelor, precum şi evitarea pronunţării de hotărâri contradictorii.     Aşa fiind, nu se poate considera că ar exista raţiuni ca prejudiciul unic suferit de victimă prin săvârşirea unei fapte penale, de asemenea, unică, să fie fragmentat, iar competenţa de soluţionare a acţiunii civile să fie împărţită între două instanţe - penală şi civilă - cu toate inconvenientele ce decurg din aceasta.     O atare concluzie se impune a fi acceptată nu numai în cazul faptelor de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă, săvârşite de conducători auto cu ocazia circulaţiei pe drumurile publice, ci şi în orice alte situaţii de comitere a unei fapte complexe, cu mai multe consecinţe păgubitoare pentru aceeaşi victimă, cum ar fi în cazul infracţiunilor de omor intenţionat şi de vătămare corporală intenţionată, care au avut ca urmare şi degradarea îmbrăcămintei victimei, sau în cazul unei tâlhării prin săvârşirea căreia au fost degradate şi unele bunuri ale persoanei vătămate, ce nu au fost sustrase.     În consecinţă, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 4142 alin. 1 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili, în aplicarea art. 14 din Codul de procedură penală şi a art. 998 din Codul civil, că instanţa penală învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite de un conducător auto, este învestită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte.    

34

Page 35: Daune Morale

3. Decizie pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii privind aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările ulterioare.105

În aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările ulterioare, instanţele de judecată s-au pronunţat în mod diferit cu privire la calitatea în care participă societatea de asigurare în procesul penal.     1. Astfel, unele instanţe au considerat că, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, asigurătorul are calitatea de parte responsabilă civilmente în cadrul procesului penal. În argumentarea acestui punct de vedere s-au invocat prevederile Codului de procedură penală, care nu condiţionează calitatea de parte responsabilă civilmente de existenţa vreuneia dintre culpele delictuale reglementate în art. 1000 alin. 1 şi 3 din Codul civil, ci doar pretind ca persoana chemată în procesul penal ca parte responsabilă civilmente să răspundă, conform legii civile, pentru pagubele produse prin fapta inculpatului.     S-a subliniat în justificarea acestei opinii că răspunderea civilă pentru fapta altuia operează nu numai în cazurile când există o culpă a persoanei chemate să răspundă într-un astfel de caz, ci ea trebuie admisă şi în alte situaţii, stabilite expres de lege, cum este şi aceea la care se referă art. 54 alin. 4 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, când "citarea în proces a asigurătorului este obligatorie".     S-a mai învederat că nici nu ar fi în spiritul principiilor contradictorialităţii şi egalităţii între părţi ca o persoană chemată să răspundă pentru fapta altuia să nu-şi poată formula apărări în legătură cu calitatea de asigurător, cu întinderea răspunderii asiguratului şi a răspunderii acestuia, precum şi cu privire la celelalte aspecte specifice răspunderii pentru altul. Or, s-a motivat, toate aceste cerinţe de echitate nu ar putea fi garantate decât prin atribuirea calităţii de parte responsabilă civilmente asigurătorului pe întreg parcursul procesului penal.     2. Alte instanţe s-au pronunţat în sensul că, în procesul penal, societatea de asigurare ar avea doar calitatea de garant al plăţii despăgubirilor. În acest sens s-a invocat argumentul că societatea de asigurare nu poate fi chemată, aşa cum se prevede prin art. 24 alin. 3 din Codul de procedură penală, să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele produse prin fapta inculpatului, ci în baza contractului încheiat între ea şi asigurat.     S-a motivat că, neputându-i-se imputa nici una dintre culpele delictuale prevăzute în art. 1000 alin. 1 şi 3 din Codul civil, nu există temei ca societatea de asigurare să fie citată în procesul penal ca parte responsabilă civilmente, deoarece nu sunt întrunite cerinţele reglementate prin art. 16 şi art. 24 alin. 3 din Codul de procedură penală.     S-a mai scos în evidenţă că, din moment ce obligaţia de citare a societăţii de asigurare este determinată numai de existenţa contractului de asigurare, pe baza căruia ea doar garantează limitat acoperirea despăgubirilor, participarea sa în procesul penal nu poate fi decât în calitate de garant al plăţii acestora.     3. În fine, alte instanţe s-au pronunţat în sensul că societăţile de asigurare trebuie citate în procesul penal numai în calitate de asigurător, deoarece raporturile juridice dintre aceste societăţi şi asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenţie, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să

105 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, decizia nr. I din 28 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 14 iunie 2005.

35

Page 36: Daune Morale

pretindă, în baza art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora, cât şi direct asigurătorului de răspundere civilă.     Aceste din urmă instanţe au procedat corect.     În adevăr, prin art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, se prevede că "persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România, precum şi tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare", iar potrivit art. 481 alin. 2 din aceeaşi lege, "contractul de asigurare atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule".     Aceste dispoziţii legale, menite să asigure posibilitatea desdăunării victimelor accidentelor de circulaţie, impun obligativitatea încheierii şi menţinerii valabilităţii contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice şi juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.     În acest cadru s-a stabilit, prin art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, că drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule "se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei".     Din coroborarea acestei reglementări cu dispoziţia art. 54 alin. 4 din aceeaşi lege, potrivit căreia, "în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, asiguraţii sunt obligaţi să se apere în proces", iar "citarea în proces a asigurătorului este obligatorie", rezultă neîndoielnica voinţă a legiuitorului de a limita poziţia procesuală a societăţii de asigurare la calitatea sa de "asigurător", care îi oferă suficiente posibilităţi de apărare atât în nume propriu, cât şi prin subrogare în drepturile asiguratului.     Este de observat totodată că din nici o prevedere a legii menţionate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de "asigurător", aşa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispoziţiile din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea situaţii, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.     Caracterul limitat, derivat din contract, al obligaţiei asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziţiei sale, determinată de aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nici o prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.     În această privinţă, precizarea din art. 24 alin. 3 din Codul de procedură penală, în sensul că "persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numeşte parte responsabilă civilmente", impune referirea, în mod obligatoriu, la dispoziţiile art. 1000 alin. 1 şi 3 din Codul civil, care reglementează o atare răspundere.     Or, natura juridică a obligaţiei pe care şi-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată prin art. 1000 alin. 1 din Codul civil, precum şi de răspunderea comitenţilor, pentru prejudiciul cauzat de prepuşii lor, la care se referă alin. 3 al aceluiaşi articol.

36

Page 37: Daune Morale

    Pe de altă parte, nici nu se poate considera că răspunderea civilă a asigurătorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispoziţie specială a legii civile, deoarece, aşa cum s-a arătat, prin Legea nr. 136/1995 s-a prevăzut obligativitatea citării societăţii de asigurare în calitate de "asigurător de răspundere civilă", fără a se face trimitere la vreo dispoziţie care să permită să i se atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente sau de "garant".     Aşa fiind, din analiza dispoziţiilor legale şi a principiilor de drept la care s-a făcut referire rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.     În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 23 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se stabili că, în raport cu prevederile art. 54 alin. 4 şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii despăgubirilor civile.

4. Ucidere din culpă. Limitele obligaţiei asigurătorului. Obligarea acestuia în solidar cu inculpatul al plata despăgubirilor civile.106

Prin sentinţa penală nr. 89 din 5 martie 2002, Judecătoria Călăraşi, rejudecând cauza, ca urmare a admiterii apelului declarat de procuror şi partea civilă E.L., a condamnat pe inculpatul S.V. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, prevăzute de art. 178 alin. (2) din Codul penal şi art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.

În baza art. 88 din Codul penal, a scăzut reţinerea şi arestarea preventivă de la 26 iunie 2001, la 6 septembrie 2001.

A obligat inculpatul, în solidar cu societatea comercială A. S.A., să plătească părţii civile E.L. 60.000.000 lei despăgubiri materiale şi 30.000.000 lei daune morale.

În fapt, s-a reţinut că la 25 iunie 2001, circulând pe drumurile publice cu autoutilitara, din culpa sa exclusivă, inculpatul a accidentat mortal pe E.V. şi a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Prin decizia penală nr. 113 din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Călăraşi, s-au admis apelurile declarate de inculpat şi partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A. dispunându-se, conform art. 81 din Codul penal, suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi reducerea cuantumului daunelor morale de la 30.000.000 lei la 10.000.000 lei. Instanţa a obligat numai pe inculpat la plata despăgubirilor acordate părţii civile, înlăturând obligarea, în solidar cu inculpatul, a S.C. A. S.A.

Prin decizia penală nr. 1885 din 3 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a respins recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, inculpatul S.V. şi partea civilă E.L.

106Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Penală, decizia nr. 3010 din 24 iunie 2003 ; decizia poate fi consultată pe site-ul instanţei supreme, www.scj.ro.

37

Page 38: Daune Morale

Împotriva deciziei penale nr. 113 din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Călăraşi şi deciziei penale nr. 1885 din 3 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, apreciind că hotărârile atacate sunt contrare legii prin neobligarea inculpatului, în solidar cu societatea comercială de asigurare, la plata despăgubirilor către partea civilă.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea a constatat că recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente:

Asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule este obligatorie, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România.

Legea prevede, conform art. 4, că asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite, iar prin art. 53 se precizează că limita maximă a despăgubirilor de asigurare se stabileşte prin hotărâre a guvernului la propunerea Ministerului Finanţelor.

Astfel, H.G. nr. 1194/2000, în vigoare la data producerii accidentului, prin art. 10 alin. (1) pct. b, a stabilit că, în cazul producerii unui accident, asigurătorul acordă despăgubiri până la 80.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 400.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Conform art. 57 alin. (1) din aceeaşi Lege nr. 136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentului de autovehicul se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Pe de altă parte, doctrina juridică şi practica instanţei au stabilit că în noţiunea de parte responsabilă civilmente în procesul penal sunt cuprinse, alături de persoanele prevăzute de art. 1000 din Codul civil, şi alte persoane care, potrivit unor legi speciale sunt ţinute să acopere prejudiciul provocat de o altă persoană, iar răspunderea societăţilor de asigurare derivă din contract.

În cauză, inculpatul încheiase contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă cu valabilitate între 9 iunie 2001 - 31 decembrie 2001, aşa încât, se impune obligarea inculpatului, în solidar cu societatea de asigurare, la acoperirea despăgubirilor.

Faţă de aceste considerente şi prevederile legale aplicabile în cauză, a fost admis recursul în anulare, s-au casat hotărârile atacate cu privire la latura civilă, fiind obligat terţul asigurător, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile şi a daunelor morale către partea civilă.

5. Ucidere din culpă. Individualizarea pedepsei. Stabilirea modalităţii de executare. Limitele obligaţiei asigurătorului. Obligarea asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile.107

Judecătoria Călăraşi, prin sentinţa penală nr. 488 din 14 noiembrie 2001 a condamnat pe inculpatul H.D. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal.

Totodată, a obligat asigurătorul S.C. „A” S.A. să plătească părţilor civile C.N. 30 milioane lei daune materiale şi 25 milioane lei daune morale; Spitalului de Ortopedie,

107 ?Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, decizia nr. 5543 din 27 noiembrie 2003, decizia poate fi consultată pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, www.scj.ro.

38

Page 39: Daune Morale

Traumatologie Sf. Pantelimon Bucureşti 341.480 lei, plus dobânda legală şi la o prestaţie periodică de 100.000 lei către B.M. până la împlinirea majoratului acestuia.

S-a reţinut că, în noaptea de 15 martie 1999, inculpatul H.D., conducând autoturismul pe drumurile publice fără să adapteze viteza la condiţiile de trafic, a produs un accident în urma căruia a decedat numita C.G., ce ocupa locul din faţă dreapta.

Tribunalul Călăraşi, prin decizia penală nr. 25 din 31 ianuarie 2002, admiţând apelurile declarate de inculpat, partea civilă C.N. şi asigurătorul S.C. „A” S.A. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. De asemenea, a dispus ca inculpatul să plătească despăgubiri acordate părţilor civile, înlăturând obligarea asigurătorului, cu motivarea că nu are calitate de parte în cauză.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1079 din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, prin care s-au respins recursurile declarate de procuror şi inculpat.

În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I din Codul de procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare, împotriva celor 3 hotărâri, susţinând că ele sunt contrare legii pentru greşita suspendare condiţionată a pedepsei aplicate şi obligarea S.C. „A” S.A., în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor către partea civilă.

În recursul în anulare, s-a arătat că potrivit art. 81 alin. (1) lit. b) din Codul penal, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată, printre altele, dacă inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile, prevăzute de art. 38 din Codul penal.

Având în vedere că din fişa de cazier judiciar a inculpatului H.D. rezultă că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, pedeapsă stabilită prin sentinţa penală nr. 236 din 12 august 1990 a Judecătoriei Călăraşi şi definitivă prin decizia penală nr. 58 din 15 februarie 1991 a Tribunalului Călăraşi, rezultă că, faţă de această condamnare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 38 din Codul penal, iar instanţa de apel, în mod contrar dispoziţiilor art. 81 din Codul penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Analiza dispoziţiilor legale invocate a condus la concluzia că inculpatul H.D. este exceptat de la beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Hotărârile au fost criticate şi sub aspectul soluţionării laturii civile, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă, pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule.

Potrivit art. 41 din acelaşi act normativ, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciu de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţe persoane păgubite, iar limita maximă a despăgubirilor se stabileşte prin hotărâre a guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei, conform dispoziţiei art. 53 din Legea nr. 136/1995.

Din actele şi lucrările dosarului, a rezultat că autoturismul condus de inculpat a fost cumpărat de la G.M., fără să se perfecteze actele, iar contractul de asigurare era încheiat de către fostul proprietar, fiind valabil până în decembrie 1999.

Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (1) din Legea 136/1995, drepturile persoanelor păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei rezultă că sub aspectul laturii civile a procesului penal, inculpatul şi asigurătorul au o obligaţie comună la despăgubirea persoanei vătămate.

39

Page 40: Daune Morale

În consecinţă, instanţele trebuiau să condamne inculpatul la o pedeapsă cu închisoare şi să-l oblige în solidar cu societatea de asigurare către părţile civile, până la limita legală de 40 milioane lei, conform Hotărârii Guvernului nr. 906/1998 şi numai pe inculpat pentru diferenţă până la acoperirea integrală a pagubei.

Pentru aceste motive s-a cerut admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor şi rejudecarea cauzei.

Recursul în anulare este fondat.Din fişa de cazier judiciar a inculpatului H.D., precum şi din dosarul nr. 95/1990

al Judecătoriei Călăraşi, a rezultat că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi, întrucât nu era incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 38 din Codul penal, în mod greşit s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În raport cu prevederile legale arătate mai sus, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pe intimatul inculpat H.D. a fost considerat fondat şi sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte a admis recursul în anulare, a casat hotărârile atacate numai cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 81 din Codul penal şi la modul de rezolvare a laturii civile. Astfel, a înlăturat aplicarea art. 81 din Codul penal şi l-a obligat pe inculpatul H.D., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C „A” S.A. să plătească părţii civile C.N. suma de 40 milioane lei din totalul sumei de 55 milioane lei, urmând ca diferenţa de despăgubiri civile să fie achitată de inculpat.

6. Ucidere din culpă. Obligaţiile asigurătorului. Executarea de bună-voie a obligaţiei.108

Prin sentinţa penală nr. 3840 din 7 noiembrie 2000 a Judecătoriei Târgu Jiu, inculpatul B.A.C. a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal.

În baza art. 867 din Codul penal, s-a dispus ca executarea pedepsei să se facă la locul de muncă.

În latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri în cuantum de 20.000.000 lei părţii civile D.V., iar părţii civile D.A.E. 1.000.000 lei şi o prestaţie periodică lunară de 200.000 lei până la majoratul acesteia.

Inculpatul a mai fost obligat să plătească 22.954.742 lei despăgubiri către Spitalul Clinic nr. 1 Craiova.

A reţinut instanţa că, la data de 29 noiembrie 1998, ca urmare a nerespectării regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, inculpatul a accidentat mortal pe D.A., care traversa corect strada.

Tribunalul Hunedoara, prin decizia penală nr. 648 din 9 august 2001, a admis apelurile declarate de procuror şi părţile civile.

Inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare şi fost obligat la următoarele despăgubiri:

- 111.500.000 lei către partea civilă D.V.;- 41.200.000 lei către partea civilă R.G.;- 40.000.000 lei plus o rentă globală 12.800.000 lei şi începând cu 1 august

2001 până la majorat o rentă de 400.000 lei lunar părţii civile D.A.E.;

108 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Penală, decizia nr. 1898 din aprilie 2003; decizia poate fi consultată pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, www.scj.ro.

40

Page 41: Daune Morale

- 22.954.742 lei cu dobânda legală către Spitalul Clinic nr. 1 Craiova;- 258.720 lei cu dobânda legală către Spitalul Târgu Jiu.Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 512 din 20 septembrie 200,1 a

admis recursurile declarate de inculpat şi partea civilă D.V.În baza art. 81 din Codul penal, a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei

de 3 ani închisoare pe o durată de 5 ani.A stabilit la 700.000 lei despăgubirile civile eşalonate la care a fost obligat

inculpatul către partea civilă D.A.E.Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general, cu

motivarea că acestea sunt contrare legii sub aspectul neobligării inculpatului în solidar cu societatea comercială de asigurare la plata despăgubirilor către partea civilă.

S-a motivat că autoturismul condus de inculpatul B.A.C. era asigurat pentru răspundere civilă auto pe anul 1998 la A., Sucursala Gorj, din 27 decembrie 1997.

În raport de dispoziţiile Codului de procedură penală şi ale Legii nr. 136/1995, instanţele greşit nu au introdus în calitate de parte responsabilă civilmente S.C. „A”, pentru a o obliga pe aceasta în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, hotărârile pronunţate sub acest aspect fiind contrare legii.

Recursul în anulare declarat în cauză s-a apreciat că nu este fondat.Potrivit art. 44 şi art. 49 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi

reasigurările din România, asigurătorul plăteşte despăgubirile nemijlocit celui păgubit prin accident de autovehicul, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.

Despăgubirile se stabilesc în baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător sau, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească.

La data producerii accidentului rutier, 29 noiembrie 1998, era în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 848 din 15 decembrie 1997, care la art. 7 stabileşte că, în unul şi acelaşi accident, asigurătorul acordă despăgubiri până la 30.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 80.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Din actele dosarului a rezultat că Societatea de Asigurare Românească, la data de 24 ianuarie 2002, a achitat, în baza contractului de asigurare, suma de 30.000.000 lei părţii civile D.V.

Primirea sumei este confirmată şi de partea civilă în şedinţa publică din 1 aprilie 2003.

S-a constatat astfel că asiguratorul, pe bază de înţelegere, şi-a îndeplinit obligaţia de despăgubire, în raport de dispoziţiile legale, fără să mai fie necesară stabilirea obligaţiei printr-o hotărâre judecătorească.

În raport de cele reţinute, recursul în anulare declarat în cauză a fost respins ca nefondat.

41

Page 42: Daune Morale

7. Vătămare corporală din culpă. Faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Împăcarea părţilor.109

Prin sentinţa nr.62 din 22 aprilie 2002 Tribunalul Militar Teritorial a dispus condamnarea inculpatului  Ş.I.  la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.1 şi 3 din Codul penal.

În baza art.81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, ce constituie termen de încercare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal.A fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de B.M.A fost obligat inculpatul la 20.000.000 lei daune morale către partea civilă.A fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de SC A. În baza art.193 alin.1 şi 2 din Codul penal a fost obligat inculpatul la

10.438.350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B.M.În baza art.191 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt

următoarele:La data de 11 martie 2000, în jurul orelor 17,00, inculpatul conducea

autoturismul proprietate personală marca pe D.D.76 circulând dinspre localitatea Brad spre municipiul Deva, jud. Hunedoara.

Pe raza comunei Vălişoara, jud. Olt, inculpatul a intrat în depăşirea unui autoturism care se deplasa în aceeaşi direcţie.

În momentul revenirii pe banda sa de mers, autoturismul condus de inculpat a derapat, datorită neadaptării vitezei  şi s-a lovit cu bara de protecţie spate, colţul din dreapta, de parapetul din beton ce asigura partea dreaptă a şoselei.

Autoturismul s-a deplasat în derapaj într-o poziţie oblică de axa drumului, circa 12 m. În această poziţie oblică, autoturismul condus de inculpat a depăşit cu partea din faţă axul şoselei, lovind cu partea stângă faţă în portiera stângă, autoturismul care circula din sens opus.

În urma impactului autoturismul condus de partea vătămată B.M., a fost proiectat de postamentul dreapta a sensului său de mers, oprindu-se pe un parapet metalic al unui podeţ aflat în zonă iar autoturismul condus de inculpat a oprit într-o poziţie oblică faţă de axul drumului.

Urmare a impactului, partea vătămată a suferit leziuni constând într-o entorsă la genunchiul drept, ceea ce a necesitat pentru vindecare 26-27 zile îngrijiri medicale.

De asemenea, numita B.L. care o însoţea pe partea vătămată, aflată în partea dreaptă faţă a autoturismului, a suferit leziuni care au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Ş.I. , solicitând achitarea sa în temeiul art.11 pct. 2 lit. a), raportat la art.10 lit. d) din Codul de procedură penală, susţinând că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin. 1 şi 3 din Codul penal. În subsidiar, a solicitat să se constate că fapta nu prezintă pericol social al unei infracţiuni şi în consecinţă, să fie achitat pentru infracţiunea prevăzută de art.184 alin. 1 şi 3 din Codul penal, în temeiul art.11 pct.2 lit. a), raportat la art.10 lit.

109 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Penală, decizia nr. 945 din 25 martie 2003; decizia poate fi consultată pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, www.scj.ro.

42

Page 43: Daune Morale

b1) din Codul de procedură penală şi să-i fie aplicată o amendă administrativă, conform art.91 din Codul penal.

Prin decizia nr.69 din 15 iulie 2002, Curtea Militară de Apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că inculpatul, prin săvârşirea infracţiunii, a încălcat acele norme care apară relaţiile privitoare la ocrotirea integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei cât şi acelea privitoare la asigurarea securităţii anumitor activităţi profesionale şi sociale.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului a fost corect încadrată juridic în textul de lege corespunzător în raport de materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului accidentului, planşa foto, certificatele medico-legale, raportul de expertiză criminalistică, declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpatului.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs inculpatul care nu şi-a precizat în scris motivele de recurs.

În şedinţa de judecată din 25 februarie 2003, s-a prezentat intimata parte civilă B.M. care a declarat că nu îşi mai menţine plângerea formulată împotriva inculpatului, deoarece înţelege să se împace cu acesta.

Conform art.184 alin. ultim din Codul penal, pentru faptele prevăzute în alin.1 şi 3 al aceluiaşi text de lege, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate.

Pe de altă parte, potrivit art.132 din Codul penal, împăcarea părţilor, în cazurile prevăzute de lege, înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă. Împăcarea este personală şi produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Cum în cauză, Curtea a constatat îndeplinite condiţiile cerute de textele de lege sus-menţionate, în sensul că, prezenţi în instanţă inculpatul şi partea vătămată au declarat că s-au împăcat, s-a constatat încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.1 şi 3, în cauză intervenind împăcarea părţilor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.38515 pct.1 lit. d) din Codul de procedură penală, recursul declarat de inculpat a fost admis.

S-a casat decizia atacată şi sentinţa nr. 62 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi, în baza art.11 pct. 2 lit. b, raportat la art.10 lit. h din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Ş.I. pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.1 şi 3 din Codul penal, în cauză intervenind împăcarea părţilor.

În temeiul art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat şi intimata parte civilă au fost obligaţi la plata sumelor de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, ocazionate de judecarea cauzei în fond, apel şi recurs.

8. Ucidere din culpă. Individualizarea pedepsei. Graţiere. Culpa concurentă a victimei. Cuantumul despăgubirilor civile. Prestaţie periodică. 110

110 Judecătoria Galaţi, sentinţa penală nr. 1228 din 15 aprilie 2003; sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1257 din 28 octombrie 2003 a Tribunalului Galaţi, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat;

43

Page 44: Daune Morale

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi din 3 decembrie 2002, s-a dispus punerea în mişcarea a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin. (2) din Codul penal şi de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul, în calitate de operator-şef de tură la depozitul Fileşti, nu a luat măsurile prevăzute de lege pentru protecţia muncii la locul de muncă ce prezenta pericol deosebit, deşi avea îndatorirea luării acestora, astfel încât a cauzat, din culpă, moartea silozorului O.I.

Analizând materialul probator, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:Inculpatul a lucrat ca operator la S.C. „C” S.A. Galaţi – Depozitul Fileşti, iar în

ziua de 14.09.2002, a preluat tura de la martorul E.M. la ora 16,00 şi a procedat la efectuarea prezenţei şi a momentului NTS cu muncitorii din subordine, respectiv electricianul E.N. şi silozorii O.I., D.M. şi L.M., stabilind sarcini de lucru pentru fiecare dintre aceştia.

În jurul orelor 19,15, a început activitatea de înmagazinare a produselor agricole sosite la buncărele auto în cursul zilei, activitate care a durat până în jurul orei 1,30, după care silozorii au intrat în pauza de masă.

După terminarea acesteia, inculpatul l-a repartizat pe martorul L.M. să supravegheze funcţionarea utilajelor la cota 15,5, iar O.I., împreună cu E.N., D.M. şi cu inculpatul au urcat la cota 26 pentru a interveni la celulele C33 şi C37.

După oprirea fluxului tehnologic, martorul D.M. a coborât la celula C33, pentru a curăţa de resturile de floarea-soarelui, operaţiunea durând aproximativ 30 de minute, timp în care a fost supravegheat de către cei trei, fiind apoi ridicat la suprafaţa celulei. Apoi, martorul D.M. a coborât pentru a primi sarcini concrete de lucru. Acesta a menţionat că, în aproximativ 10 minute, a coborât şi electricianul E.N.

Întrucât trebuia efectuată curăţarea şi transportul grâului din celula 37 în celula 38, în jurul orelor 4,00, inculpatul D.A., împreună cu O.I., au fost coborâţi în celulă cu ajutorul troliului de vizitare. Acesta din urmă a fost asigurat cu centura de siguranţă şi cu frânghie, sub supravegherea inculpatului.

În celulă, O.I. a coborât din troliu şi a început să măture torul de cereale. Întrucât, între timp, la cota 26 a urcat şi martorul E.N., inculpatul i-a solicitat

acestuia să îl supravegheze pe O.I., părăsind locul de muncă aproximativ 15 minute. La revenire, inculpatul şi martorul l-au ridicat pe O.I. la suprafaţă.

Ulterior, inculpatul l-a coborât din nou în celulă pe O.I. pentru finalizarea activităţii începute, supraveghindu-l singur.

Pentru a curăţa mai uşor, O.I. a coborât din troliu şi a rămas legat numai cu centura de siguranţă, asigurată cu frânghie.

Acesta a intrat în zona unde se afla gura de scurgere a cerealelor folosind coada unei mături pentru desfundare, moment în care a fost antrenat în mişcarea de scurgerea a masei de grâu, înfundându-se în grâu.

Inculpatul a alergat la capătul opus al platformei şi a tras semnalul de avarie, fiind oprit astfel fluxul tehnologic, iar când s-a întors a constatat că victima fusese în întregime acoperită cu grâu, astfel încât nu se mai vedea decât funia. Deşi s-a încercat salvarea victimei, operaţiunea nu a reuşit, motiv pentru care a fost coborât în celulă, cu ajutorul troliului, martorul E.M. Acesta a ridicat corpul colegului său la suprafaţa celulei, unde s-a constatat decesul.

44

Page 45: Daune Morale

Din raportul de autopsie a rezultat că moartea a fost violentă şi s-a produs prin asfixie mecanică prin sufocare, pe fondul intoxicaţiei acute cu etanol. S-a constatat existenţa unor corpi străini – boabe de grâu – în căile respiratorii superioare ale victimei, iar în sângele acesteia a fost evidenţiată prezenţa alcoolului, în concentraţie de 1,60 gr. 0/00.

Inculpatul a avut o atitudine nesinceră, susţinând că la operaţiunea de coborâre a victimei în celulă şi de supraveghere a participat şi electricianul E.N., fapt neadevărat, întrucât acesta din urmă a plecat la un moment dat, astfel încât inculpatul a rămas să îl supravegheze singur pe O.I., nefiind prima dată când proceda în acest fel.

Au fost înlăturate susţinerile apărătorului inculpatului, în sensul că vinovăţia aparţine exclusiv victimei, motiv pentru care s-ar impune pronunţarea unei soluţii de achitare.

Potrivit prevederilor art. 125, 127, 128 şi 134 din Normele speciale pentru protecţia muncii nr. 56/1997, coborârea în celulele din silozuri şi depozite este permisă salariaţilor desemnaţi în scris şi instruiţi în acest scop, din dispoziţia conducerii unităţii şi sub supravegherea conducătorului locului de muncă, cu înştiinţarea salariaţilor care participă la operaţiunea respectivă.

Înaintea coborârii se stabileşte nominal echipa care participă la coborâre şi, în mod special, salariatul care va fi introdus în celulă, având în vedere ca acesta să se afle într-o dispoziţie fizică şi psihică normală.

La coborârea în celulele din silozuri sau în depozite participă cinci salariaţi, din care unul coboară în celulă, unul supraveghează coborârea şi, în acelaşi timp, ţine frânghia legăturii de siguranţă şi cordonul lămpii portabile, unul ţine furtunul măştii, iar ceilalţi doi manevrează troliul.

Totodată, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 90/1996, în vederea asigurării condiţiilor de protecţie a muncii şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, conducerea persoanei juridice, precum şi persoana fizică, au obligaţia să stabilească măsuri tehnice, sanitare şi organizatorice, de protecţia muncii, corespunzător condiţiilor de muncă şi factorilor de mediu specifici unităţii.

Or, conform acestor norme, persoana care avea îndatorirea de a lua acestor măsuri la locul de muncă prezentând un pericol deosebit era operatorul-şef de tură, respectiv inculpatul D.A.

Acesta nu i-a anunţat pe ceilalţi salariaţi pentru a participa la efectuarea operaţiunii de coborâre în celulă şi a supravegheat singur atât coborârea, cât şi activitatea victimei, care s-a desfăşurat în timpul funcţionării fluxului tehnologic. Totodată, inculpatul nu a luat măsurile de protecţie impuse de lege, permiţând pătrunderea victimei în interiorul celulei, părăsirea scaunului troliului, deci a procedat cu ignorarea riscurilor suplimentare care se puteau ivi. Prin încălcarea acestor norme, inculpatul a contribuit în mod direct la accidentul soldat cu moartea silozorului O.I.

A fost reţinută culpa concurentă a victimei, care a coborât în celulă, a părăsit scaunul troliului şi s-a poziţionat necorespunzător în timpul lucrului, pe fondul consumului de alcool, aspecte care, însă, nu sunt de natură a-l exonera pe inculpat de răspunderea penală şi care au consecinţe doar în planul laturii civile a cauzei.

Partea civilă O.N. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000.000 lei, daune morale, solicitând, totodată şi obligarea inculpatului la plata unei pensii periodice în favoare celor doi copii minori. Ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti, aceasta a renunţat la cererea privind acordarea daunelor morale.

45

Page 46: Daune Morale

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului, care, în calitate de operator-şef de tură, nu a luat măsurile prevăzute de lege pentru protecţia muncii, deşi avea îndatorirea luării acestora, fapt care a condus la moartea victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. . 178 alin. (2) din Codul penal şi de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal.

La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, dispoziţiile părţii generale ale aceluiaşi Cod, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială şi în Legea nr. 90/1996, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a reţinut că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, este căsătorit şi are doi copii minori în întreţinere.

În baza elementelor de individualizare, s-a dispus aplicare câte unei pedepse cu închisoarea orientată spre minim, pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. b) şi 34 lit. b) din Codul penal, privitoare la concursul de infracţiuni.

Instanţa, având în vedere împrejurările în care au fost comise faptele, gradul de pericol social al acestora, circumstanţele personale ale inculpatului, a apreciat că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 din Codul penal, poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel încât a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81-82 din Codul penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de lege.

S-a constatat că faptele săvârşite de inculpat cad sub incidenţa Legii nr. 543/2002, astfel încât s-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente şi s-a constatat că acestea sunt graţiate.

Pe latura civilă, despăgubirea periodică în favoarea celor doi minori a fost stabilită prin diferenţa dintre retribuţia pe care victima o primea la locul de muncă, respectiv 2.185.229 lei şi pensia de urmaş, în cuantum de 1.227.000 lei, diferenţă care a fost raportată la culpa victimei.

În cauză, raportat la împrejurările concrete ale comiterii faptei, instanţa a apreciat că proporţia culpei concurente a victimei este de ¼.

În privinţa perioadei pentru care inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri periodice minorilor, s-a stabilit că aceasta va începe de la data săvârşirii faptei şi se va finaliza la majoratul copiilor.

9. Ucidere din culpă. Vătămare corporală din culpă. Răspundere civilă delictuală. Daune morale.111

Prin sentinţa penală nr. 390 din 28 octombrie 2002, Judecătoria Mangalia, în baza art. 178 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 – 76 lit. d) din Codul penal, a dispus condamnarea inculpatului P.G. la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. b) raportat la art. 34 lit. b) din Codul penal, s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

111 Curtea de Apel Constanţa, Secţia Penală, decizia penală nr. 145/P din 10 martie 2003;

46

Page 47: Daune Morale

În baza art. 81 din Codul penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, fiind stabilit un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, conform art. 82 din Codul penal şi s-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 din Codul penal.

În baza art. 998 din Codul civil şi a art. 188 din Legea nr. 3/1978, inculpatul a fost obligat la 598.965 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Constanţa şi la 2.981.040 lei către partea civilă Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Al. Gafencu” Constanţa.

A fost obligat inculpatul la 100.000.000 lei daune morale către partea civilă C.G.

S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la 30.765.500 lei, din care 765.500 lei despăgubiri materiale şi 30.000.000 lei daune morale către partea civilă R.M.

S-a dispus restituirea către inculpat a celor trei roţi ale autoturismului ridicate în vederea cercetărilor şi aflate la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mangalia.

Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat şi la 6.000.010 lei către partea civilă R.M.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 1 mai 2001, inculpatul a condus autoturismul tatălui său, în care se aflau şi alte persoane, către Costineşti.

În urma depăşirii unei căruţe, anvelopa de la roata din dreapta spate s-a depresurizat, timp în care autoturismul a deviat uşor spre partea dreaptă, dar la acţionarea volanului de către inculpat, autoturismul şi-a schimbat direcţia de deplasare către stânga.

Din cauza vitezei mari de deplasare, de aproximativ 100 km/h şi a lipsei de experienţă, inculpatul nu a mai putut controla direcţia de mers a autoturismului, care a escaladat bordura din stânga, a pătruns pe trotuar şi i-a lovit pe F.M şi pe partea civilă R.M. După impact, autoturismul a revenit pe carosabil, pe care l-a traversat şi s-a lovit cu aripa dreaptă spate de un copac, oprindu-se pe trotuarul din partea stângă.

Accidentul s-a soldat cu decesul victimei F.M. şi cu vătămarea corporală a părţii civile R.M., care a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 16 -18 zile de îngrijiri medicale.

La individualizarea pedepselor, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, împrejurările care atenuează şi agravează răspunderea penală, prejudiciile produse, precum şi persoana inculpatului, vârsta acestuia, conduita bună , în raport de care pedeapsa pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal, a fost coborâtă sub limita minimă prevăzută de lege.

Pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, pedeapsa a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, s-a apreciat că suspendarea condiţionată a executării acesteia corespunde cerinţelor art. 52 din Codul penal.

Despăgubirile acordate părţilor civile au fost în sumă de 100.000.000 lei daune morale către partea civilă C.C, mama defunctului F.M. şi nu 200.000.000 lei cât s-a solicitat, 30.765.500 lei, din care 765.500 lei despăgubiri şi 30.000.000 lei daune morale către partea civilă R.M., iar nu 40.000.000 lei despăgubiri materiale şi 300.000.000 lei daune morale, cum s-a solicitat.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate părţilor civile au fost avute în vedere suferinţele fizice şi psihice produse de inculpat, ca urmare a decesului numitului F.M. şi a leziunilor corporale ale părţii civile R.M., pentru a căror vindecare

47

Page 48: Daune Morale

au fost necesare 16 – 18 zile de îngrijiri medicale, precum şi dovezile efectuate de partea civilă R.M. în ceea ce priveşte despăgubirile materiale.

Tribunalul Constanţa, prin decizia nr. 7 din 23 ianuarie 2003, a admis, ca fondate, apelurile declarate de inculpat şi de partea civilă R.M., prin reprezentantul său R.I., a desfiinţat sentinţa atacată şi, în rejudecare, a dispus după cum urmează:

A micşorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 6 luni închisoare la 2 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 – 76 lit. e) din Codul penal.

În baza art. 33 lit. b) şi 34 lit. b)din Codul penal, a contopit pedeapsa de 2 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 – 76 lit. d) din Codul penal în pedeapsa cea mai grea, în final inculpatul urmând să execut pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

S-a majorat cuantumul despăgubirilor civile, de la suma de 30.765.500 lei la 35.000.000 lei, din care 5.000.000 lei reprezentând despăgubiri materiale şi 30.000.000 lei despăgubiri morale către partea civilă R.M. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că se impunea aplicarea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului nu numai pentru infracţiunea prevăzută de art.178 alin. (2) din Codul penal, ci şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, situaţie în care cuantumul pedepsei trebuia coborât sub minimul special prevăzut de lege.

Cuantumul pedepsei nu se impunea a fi scăzut şi pentru infracţiunea prevăzută de art.178 alin. (2) din Codul penal, dat fiind pericolul social concret al acestei infracţiuni, împrejurările în care a fost comisă fapta, precum şi persoana inculpatului.

Despăgubirile materiale pentru prejudiciul produs părţii civile R.M. s-a stabilit să fie majorate, în raport de chitanţele depuse la dosar, prin care s-a făcut dovada cheltuielilor efectuate cu alimentaţia, tratamentul şi transportul acesteia.

În privinţa cuantumului daunelor morale, acestea s-a apreciat că nu trebuie majorate, dat fiind numărul de zile de îngrijiri medicale care au fost necesare pentru vindecarea leziunilor produse în urma accidentului de circulaţie, traumatismul psihic suferit de partea civilă şi vârsta acesteia, în raport de care suma de 30.000.000 lei reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă R.M., prin reprezentantul său legal, susţinând că daunele materiale sunt în sumă de 25.000.000 lei, iar daunele morale în sumă de 100.000.000 lei, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.

Examinând legalitatea deciziei penale atât în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, instanţa de control judiciar a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Situaţia de fapt a fost stabilită corect de instanţă şi corespunde probelor administrate în cauză, din care rezultă că, la data de 1 mai 2001, intimatul condamnat a condus autoturismul pe drumurile publice cu 99 km/h, cu defecţiuni la sistemul de rulare-direcţie, anvelopa dreapta faţă având o uzură peste limita legală, iar celelalte anvelope aveau un grad de uzură avansat şi, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind limita de viteză, a produs accidentul de circulaţie soldat cu acroşarea pe trotuar a victimei F.M., care a decedat şi a părţii civile R.M., căreia i-a provocat leziuni corporale pentru vindecarea cărora au fost necesare 16 -18 zile de îngrijiri medicale.

48

Page 49: Daune Morale

Acţiunea penală a fost soluţionată, iar inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin. (2) din Codul penal şi de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal.

Individualizarea pedepselor s-a realizat în condiţiile art. 72 din Codul penal, iar cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare, prin suspendarea condiţionată a acesteia, corespund cerinţelor art. 52 din Codul penal.

De asemenea, acţiunea civilă privind-o pe partea civilă C.C., mama defunctului F.M., a fost soluţionată prin obligarea intimatului condamnat la plata sumei de 100.000.000 lei daune morale, şi nu 200.000.000 lei, cât se solicitase.

Din totalul despăgubirilor civile solicitate, respectiv 40.000.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi medicamente, cheltuieli efectuate de părinţii săi la spital şi sanatoriu pentru recuperare, cheltuieli pentru radiografii, onorariile pentru expertize şi consultaţii la instituţiile de medicină legală, cheltuieli de transport şi 300.000.000 lei daune morale pentru suferinţele fizice şi psihice datorate leziunilor provocate de accident, întreruperea cursurilor şcolare şi pierderea memoriei cauzate de hematomul pe creier, s-au acordat părţii civile 765.510 lei despăgubiri materiale şi 30.000.000 lei daune morale.

În apel, doar cuantumul despăgubirilor materiale a fost majorat de instanţă la 5.000.000 lei, potrivit actelor doveditoare depuse la dosar.

Despăgubirile civile solicitate de partea civilă în apel au fost reduse faţă de cererea iniţială la 12.344.800 lei, cele materiale şi 100.000.000 lei, cele morale, iar în recurs s-a solicitat o sumă majorată cu titlu de despăgubiri materiale, respectiv 25.000.000 lei.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale, instanţa a avut în vedere actele doveditoare, respectiv chitanţele depuse la dosar şi a căror valoare nu depăşeşte suma la care a fost obligat intimatul inculpat.

Nu a fost inclusă în cuantumul daunelor materiale suma de 6.290.000 lei, deoarece aceasta a reprezentat numai dovada schimbului sumei de 200 de dolari, la 8 decembrie 2001, conform buletinului de schimb valutar.

Cheltuielile cu expertiza criminalistică au fost incluse de prima instanţă şi au fost menţinute de instanţa de apel în cuantumul cheltuielilor de judecată care au fost acordate părţii civile R.M.

În urma examinării părţii civile R.M., Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti a concluzionat că numărul de zile de îngrijiri medicale rămâne cel stabilit anterior, respectiv 16 -18 zile de îngrijiri medicale, iar reevaluările de ortopedie, neurochirurgie şi neurologie nu au pus n evidenţă modificări patologice, care să justifice o evoluţie nefavorabilă a leziunilor traumatice iniţiale.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, iar art. 999 din acelaşi Cod prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar şi de acela cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.

Părţii civile R.M. i-au fost acordate despăgubiri civile materiale şi morale în raport de înscrisurile doveditoare, a căror valoare nu se ridică la suma de 25.000.000 lei solicitată, precum şi de actele medicale, care au stabilit leziunile corporale suferite şi evoluţia stării de sănătate.

Din actele medicale nu rezultă că au fost alterate condiţiile de viaţă ale părţii civile într-o asemenea măsură încât să fie necesară acordarea sumei de 100.000.000 lei pentru alinarea acestora.

49

Page 50: Daune Morale

Astfel, suma de 30.000.000 la care a fost obligat inculpatul este de natură a acoperi efortul suplimentar depus de partea civilă în desfăşurarea activităţilor sale zilnice.

În lipsa altor cazuri de casare, care puteau fi puse în discuţie chiar din oficiu, instanţa a făcut aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală şi a respins recursul, ca nefondat.

10. Vătămare corporală din culpă. Daune morale. Evaluare. Obligaţia asigurătorului. Limitele acesteia. Solidaritate.112

Prin sentinţa penală nr. 23/ P din 21 ianuarie 2004, Tribunalul Timiş l-a condamnat pe inculpatul T.G. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, pentru comiterea a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4), cu aplicarea art. 33 lit. b) din Codul penal.

În baza art. 81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 din Codul penal.

Inculpatul a fost obligat să plătească suma de 93.510.250 lei despăgubiri civile către părţile civile G.N. şi B.M.T., suma de 600.000.000 lei către partea civilă G.N. şi 400.000.000 lei către partea civilă B.C.T., cu titlu de daune morale, cât şi la plata cheltuielilor judiciare, către stat, în sumă de 3.000.000 lei şi către părţile civile, în sumă de 10.000.000 lei.

În baza art. 54 din Legea nr. 136/1995, s-a constatat că S.A. „U” S.A. Timişoara a fost citată în cauză, inculpatul fiind asigurat de răspundere civilă la această societate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 24 ianuarie 2003, în timp ce conducea autoturismul personal pe drumul naţional, fără să se asigure, inculpatul T.G. s-a angajat în depăşirea unui alt autoturism, care circula regulamentar în aceeaşi direcţie.

Observând că din sens opus se apropia autoturismul marca Ford Scorpio, condus de G.N., inculpatul a frânat brusc pentru a reveni pe banda sa de circulaţie. Cum în zona respectivă, carosabilul era acoperit cu polei, autoturismul condus de inculpat a derapat, intrând în coliziune atât cu autoturismul pe care-l depăşea cât şi cu cel care circula din sens opus.

În urma accidentului, G.N. a suferit vătămări corporale care au necesitat 45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar numita B.M.C.T., aflată în autoturismul condus de acesta, a suferit vătămări corporale grave prin pierderea unui organ, viaţa victimei fiind pusă în primejdie.

Părţile vătămate G.N. şi B.M.C.T. s-au constituit părţi civile în cauză cu suma totală de 1.447.567.000 lei din care 247.567.000 lei, despăgubiri civile şi 1.200.000.000 lei daune morale.

În cauză a fost citată, conform art. 54 din Legea nr. 136/1995 şi S.A. „U” S.A. Timişoara, care a confirmat că autoturismul Dacia 1300, proprietatea inculpatului era asigurată pentru răspundere civilă.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia penală nr. 119/ A din 1 aprilie 2004, admiţând apelurile declarate de inculpat şi părţile civile a dispus obligarea acestuia, în solidar cu S.A. „U” S.A. Timişoara la plata despăgubirilor civile până la limita

112 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 6832 din 16 decembrie 2004, decizia poate fi consultată pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, www.scj.ro.

50

Page 51: Daune Morale

legală, respectiv câte 200.000.000 lei către părţile civile G.N. şi B.M.C.T., pentru restul despăgubirilor către fiecare parte civilă, rămânând obligat doar inculpatul.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost menţinute.Împotriva menţionatelor hotărâri, a declarat recurs numai inculpatul T.G.,

solicitând casarea acesteia, în temeiul art. 38517 din Codul de procedură penală, întrucât cele două instanţe au acordat, în mod nejustificat părţilor civile G.N. şi B.M.C.T. daune morale în cuantum de 400.000.000 lei şi respectiv 600.000.000 lei.

Recurentul a susţinut, totodată, că potrivit legii, societatea de asigurare trebuia obligată la plata integrală a despăgubirilor civile în solidar cu inculpatul şi nu numai în limita sumei de 400.000.000 lei, respectiv câte 200.000.000 lei pentru fiecare victimă.

Examinând hotărârile atacate în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, s-a constatat că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) aflate în concurs prevăzute de art. 33 lit. b) din Codul penal, fiind corespunzătoare.

Din probele administrate, care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri, a rezultat fără dubiu că accidentul de circulaţie s-a datorat culpei exclusive a inculpatului T.G., care s-a angajat în depăşirea autoturismului, fără să se asigure, deşi carosabilul era acoperit cu polei, iar vizibilitatea fiind redusă datorită ceţii, încălcând astfel dispoziţiile art. 48 alin. (1) şi art. 48 alin. (2) lit. k) din Regulamentul de circulaţie pe drumurile publice.

Din cuprinsul aceloraşi probe a rezultat că părţile civile au făcut dovada unui prejudiciu de numai 93.510.250 lei, restul pretenţiilor materiale fiind respinse în mod justificat de către instanţa de fond, soluţie care a fost menţinută în apel.

Cuantumul daunelor morale acordate celor două părţi civile, în sumă de 600.000.000 lei pentru G.N. şi respectiv 400.000.000 lei pentru B.M.C.T., este justificat, de asemenea, la stabilirea acestora instanţa de fond având în vedere gravitatea leziunilor suferite în urma accidentului provocat din culpa exclusivă a inculpatului, materializată în perioada de spitalizare, suferinţele fizice cauzate, cât şi de faptul că viaţa uneia dintre victime a fost pusă în primejdie.

Susţinerile inculpatului, în sensul că societatea de asigurări trebuia obligată la plata integrală a despăgubirilor civile în solidar cu acesta s-a apreciat că nu pot fi primite întrucât, potrivit art. 10 din Ordonanţa nr. 9/2002, suma pe care o poate acorda asiguratorul de răspundere civilă auto pentru fiecare persoană vătămată în unul şi acelaşi accident de circulaţie este de maxim 200.000.000 lei.

În consecinţă, recursul inculpatului T.G. nefiind fondat, urmează a fi respins, ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

11. Distrugere şi semnalizare falsă. Accident de cale ferată. Ucidere din culpă. Obligaţia asigurătorului. Calitatea în care acesta participă la procesul penal. Solidaritate.113

Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa penală nr. 105 din 3 iulie 2003, în baza art. 276 alin. (1) şi (4), raportat la art. 277 alin. (2), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul B.N. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 din Codul penal.113 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, decizia nr. 1435 din 12 martie 2004, decizia poate fi consultată pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, www.scj.ro.

51

Page 52: Daune Morale

În baza art. 14 şi art. 346 din codul de procedură penală, art. 998 şi art. 1003 din Codul civil, inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente S.C. U. S.A. Timişoara, la 12.610.240 lei despăgubiri civile faţă de partea civilă C.N.C.F. - C.F.R. S.A., Regionala C.F.R. Timişoara, cu dobânzile legale aferente până la achitarea integrală şi la 1.937.417 lei despăgubiri civile faţă de partea civilă S.N.T.C.F. C.F.R. Călători - R.T.T.C. Timişoara, cu dobânzile aferente, până la achitarea integrală a despăgubirilor.

Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente S.C. „U” S.A., la 54.072.000 lei despăgubiri civile materiale faţă de partea civilă P.M. şi la 427.839.118 lei daune morale. Inculpatul a mai fost obligat la 72.160.782 lei daune morale faţă de partea civilă P.M. şi, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la 18.088.782 lei, despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare, faţă de partea civilă, Spitalul Clinic nr. 1 Timişoara.

S-au respins cererile privind instituirea sechestrului asigurator formulat de părţile civile C.N.C.F. C.F.R. S.A., Regionala C.F.R. Timişoara şi S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. R.T.F.C. Timişoara.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „U” S.A. Timişoara la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în data de 6 mai 2002, inculpatul B.N., conducând autoturismul său Dacia, nu a respectat semnele de circulaţie la trecerea de nivel cu calea ferată, intrând în coliziune cu trenul rapid nr. 694, relaţia Timişoara - Bucureşti. În urma accidentului survenit au decedat P.P., B.S. şi minorii P.S.N. şi P.P.M., aflaţi în autoturism. Victimei P.M.I. i-au fost cauzate vătămări corporale pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 80 de zile de îngrijiri medicale.

În urma faptei săvârşite de către învinuit a fost pusă în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport pe căile ferate şi s-a produs o pagubă Regionala C.F. Timişoara, în sumă de 9.093.859 lei fără T.V.A.

În fapt s-a stabilit că în data de 6 mai 2002, în jurul orei 15,00, inculpatul, la rugămintea victimei P.P., a transportat cu autoturismul său pe P.P., P.M., soţi, pe copii acestora şi pe B.S., mama victimei.

La trecerea de nivel după localitatea Valea Timişului, învinuitul nu a respectat semnalele sonore şi luminoase pentru a opri şi nici indicatorul „Stop”, pentru a se asigura dacă circulă vreun tren.

În momentul în care autoturismul se afla pe linia ferată a avut loc impactul cu locomotiva trenului rapid.

În urma coliziunii, autoturismul a fost distrus, rămânând ca obstacol în libera trecere pe calea ferată.

Victimele P.P., P.S.N. şi B.S. au decedat. Victima P.P.M. a decedat la spital. Victimei P.P.M. i-au fost acordate 80 de zile îngrijiri medicale.

Din adresa Regionalei rezultă că în urma coliziunii se putea pune în pericol siguranţa circulaţiei; de asemenea, s-au produs pagube la instalaţia C.F.R., la locomotivă şi la întârzierea trenurilor, în sumă totală de 9.013.859 lei, fără a fi inclus T.V.A.

Din adresa nr. 12/1793/2002 a Regionala C.F. Timişoara, rezultă că în momentul producerii accidentului, semnalele acustice şi luminoase, de trecere la nivel cu calea ferată funcţionau. Dacă, în acel moment, semnalele nu ar fi funcţionat, circulaţia trenurilor s-ar fi făcut cu viteza de cel mult 15 km/oră, în zona pasajului la nivel, mecanicul circulând cu deosebită atenţie, dând semnale repetate de fluier.

52

Page 53: Daune Morale

Din rapoartele medico-legale din 6 mai 2002 şi 22 august 2002, a rezultat că moartea victimelor a fost violentă şi s-a produs prin lovirea de părţi dure din interiorul unui autoturism, în urma lovirii şi târârii autoturismului, de către o locomotivă.

Din certificatul medico-legal din 2 iulie 2002, a rezultat că victima P.M. a prezentat leziuni traumatice care pot fi consecinţa loviturii de părţile dure din interiorul unui autoturism în mişcare, în cadrul unui accident feroviar, necesitând pentru vindecare, un număr de 80 de zile de îngrijiri medicale.

Regionala C.F. Timişoara, s-a constituit parte civilă cu suma de 9.093.859 lei.Partea civilă P.M. a solicitat suma de 600.000.000 lei daune materiale şi

morale, precum şi pensie lunară.Spitalul Clinic nr. 1 Timişoara a solicitat suma de 18.088.782 lei despăgubiri

civile constând în cheltuielile de spitalizare făcute cu victima internată.Învinuitul nu a recunoscut faptul că semnalele sonore şi luminoase de la

trecerea de pasaj au funcţionat. Funcţionarea acestora este însă dovedită prin adresa din 2002 emisă de Regionala C.F. Timişoara, declaraţia părţii civile P.M. şi prin declaraţiile martorilor T.F., C.D., Şt.R., A.S., precum şi prin casetă video realizată de reprezentanţii P. TV şi depusă la dosar de partea civilă P.M.

În drept, fapta inculpatului constituie infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă, prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) din Codul penal.

Inculpatul a comis fapta din culpă, producând o catastrofă de cale ferată. Conform art. 277 alin. (2) din Codul penal, catastrofa produsă constă în ciocnirea unui mijloc de transport al C.F.R., cu un alt vehicul, producându-se urmări deosebit de grave, prin moartea şi vătămarea integrităţii corporale a unor persoane.

Apelurile declarate de inculpatul B.N. şi partea responsabilă civilmente S.A. U. S.A. Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 105 din 3 iulie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin, au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin decizia penală nr. 387/ A din 27 octombrie 2003.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri, inculpatul B.N. şi partea responsabilă civilmente S.A. U. S.A. Timişoara.

În recursul său, inculpatul a invocat motivele de recurs prevăzute în art. 3859

alin. (1) pct. 12, 14 şi 17 din Codul de procedură penală şi a susţinut că fapta sa n-ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 277 alin. (2) din Codul penal, întrucât, nu s-a produs o catastrofă de cale ferată, neexistând ciocniri sau devieri de trenuri, că n-ar fi întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) din Codul penal, întrucât, în ziua producerii accidentului, semnalele luminoase şi auditive de cale ferată erau acoperite de plante şi astupate cu paie, cel mult, în sarcina sa, putându-se reţine, infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 din Codul penal, infracţiune pentru comiterea căreia, să fie sancţionat, cu suspendarea sub supraveghere, conform art. 861 din Codul penal.

În sfârşit, pentru ipoteza în care, instanţa n-ar primi apărările făcute de inculpat, s-a cerut individualizarea pedepsei, ţinându-se seama că nu are antecedente penale, are de întreţinut cinci persoane iar soţia sa nu lucrează.

Recurenta S.A. U. S.A. Timişoara a criticat decizia atacată susţinând că n-ar fi trebuit obligată, în solidar, cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile şi că, la fel, greşit a fost obligată, în solidar, la plata cheltuielilor judiciare.

Responsabila civilmente, în recursul său a invocat art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi art. 22, pct. 9 din Normele privind aplicarea asigurărilor obligatorii de răspundere, pentru pagubele aduse terţilor, susţinând că, în speţă, n-ar fi vorba de o răspundere delictuală, asigurată ci

53

Page 54: Daune Morale

de o răspundere contractuală rezultată din contractul intervenit între inculpat şi persoanele luate în autovehicul, devenite victime, în urma accidentului.

Ambele recursuri au fost considerate nefondate.Susţinerile recurentului inculpat s-a apreciat că nu pot fi primite, neavându-şi

temei nici în actele dosarului, nici în prevederile legale invocate.Astfel, conform art. 277 alin. (2) din Codul penal, catastrofa de cale ferată

constă în deraierea, răsturnarea sau prăbuşirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalaţiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredinţate pentru transport.

În speţă, este indubitabil că autoturismul condus de inculpat a intrat în coliziune cu trenul rapid ce trecea, în relaţia Timişoara - Bucureşti, în 6 mai 2002, la trecerea de nivel, coliziune ce a avut loc ca rezultat, moartea a patru persoane şi vătămarea corporală gravă a altei persoane, consecinţe grave, ce dovedesc existenţa catastrofei, ce i se impută inculpatului.

La fel, în cauză, contrar susţinerilor apărării inculpatului, sunt îndeplinite şi elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere şi semnalizare prevăzute de art. 276 alin. (1) şi (4) din Codul penal.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că nu se pune problema schimbării încadrării juridice în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 din Codul penal, aşa cum s-a cerut de apărarea inculpatului.

De asemenea, s-a arătat că nu se poate pune problema reindividualizării pedepsei din probele administrate, rezultând că pedeapsa este bine stabilită şi aplicată, fiind în concordanţă cu criteriile indicate în dispoziţiile art. 72 din Codul penal.

În raport cu cele arătate, Curtea a constatat că recursul inculpatului este nefondat şi l-a respins ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală.

Nici recursul părţii responsabile civilmente S.A. „U” S.A. Timişoara nu este întemeiat, urmând a fi respins, în baza aceluiaşi temei juridic.

În speţă, izvorul răspunderii civile a inculpatului este delictul, rezultat din infracţiunea comisă de inculpat, şi nu contractual, cum se încearcă a se acredita ideea, de către recurenta parte responsabilă civilmente.

Prin urmare, în mod legal, este angajată răspunderea, în solidar, cu inculpatul, a părţii responsabile civilmente, atât pentru despăgubirile civile, cât şi pentru cheltuielile judiciare către stat, încât, şi sub acest aspect, hotărârea atacată este temeinică şi legală.

În atare situaţie, Înalta Curte a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.N. şi de partea responsabilă civilmente S.A. „U” S.A. Timişoara împotriva deciziei penale nr. 387/ A din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.

54

Page 55: Daune Morale

12. Ucidere din culpă. Culpa concurentă a victimei. Reducerea cuantumului daunelor morale. Condiţii de acordare a prestaţiei periodice.114

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad din 28 aprilie 2004, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului F.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) din Codul penal.

În sarcina acestuia s-a reţinut că, la data de 28 iunie 2006, în jurul orelor 23,30, conducea autoturismul proprietatea tatălui său pe drumurile publice şi, din cauza neatenţiei în traficul rutier şi a vitezei de deplasare, de aproximativ 69 km/h, a accidentat-o mortal pe victima C.D.N., care se deplasa pe o bicicletă neiluminată, pe partea stângă a drumului, pe contrasens şi în apropierea axei mediane a drumului.

Bicicleta nu era echipată pentru a circula pe timp de noapte, iar biciclistul avea o alcoolemie de 0,40 gr. 0/00.

Inculpatul nu se afla sub influenţa alcoolului în timpul producerii accidentului.Din analiza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, s-a reţinut că

situaţia de fapt este aceea descrisă mai sus corespunde realităţii. Leziunile suferite de victimă, respectiv hemoragie meningo-cerebrală,

consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază, craniană au condus la decesul acesteia.

Probele administrate în cauză au relevat faptul că inculpatul nu a întreprins nici o măsură de evitare a coliziunii. Astfel, viteza cu care rula în momentul premergător impactului a fost de aproximativ 69 km/h, deşi limita de viteză în localităţi este de 50 km/h, conform dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, inculpatul nu a observat victima în timp util, cu toate că ar fi putut să o remarce de la o distanţă mai mare de 30 m, având în vedere că, potrivit propriei declaraţii, farurile erau aprinse pe faza de drum, astfel că avea nu numai posibilitatea semnalizării sonore a victimei, dar şi posibilitatea de efectuare a oricărei manevre care să asigure fluenţa şi siguranţa circulaţiei, fără periclitarea vieţii celorlalţi participanţi la trafic.

În afara acestei conduite, reglementate de art. 35 şi art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, şi art. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 şi ignorate de inculpat, acesta a mai încălcat şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora vehiculele circulă pe partea dreaptă a drumului public, cât mai aproape de marginea părţi carosabile, în direcţia de mers, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere sau a regulilor de circulaţie.

Mai mult, autoturismul condus de inculpat nu îndeplinea condiţiile pentru a circula în traficul rutier.

Fapta săvârşită de inculpatul F.C.C., astfel cum a fost prezentată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) din Codul penal, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

S-a reţinut că, prin conduita sa pe şosea, victima a contribuit cu o culpă proporţională şi concurentă la producerea accidentului de trafic rutier, în sensul că, deşi trebuia să circule pe partea dreaptă a drumului public, în direcţia de mers, s-a deplasat pe partea stângă, în apropierea axei mediane a drumului, cu o bicicletă nesemnalizată luminos şi sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel încât a încălcat dispoziţiile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi pe acelea ale art. 1, art. 17 lit.

114Judecătoria Brad, sentinţa penală nr. 197 din 1 noiembrie 2004.

55

Page 56: Daune Morale

c), art. 124, art. 129, art. 135 alin. (1) şi art. 195 lit. e) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel fiind, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare.Prin sentinţa penală nr. 456 din 5 august 2003 a Judecătoriei Câmpeni,

inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 26 din Codul penal, raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal şi a art. 75 lit. c) din Codul penal.

Având în vedere împrejurarea că respectiva faptă este concurentă cu aceea reţinută în sarcina inculpatului în cauza de faţă, în forma concursului real simplu, eterogen, prevăzut de art. 33 lit. a) din Codul penal, în baza art. 85 din Codul penal, s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării sus-menţionatei pedepse care, în baza art. 34 lit. b) din Codul penal, a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite cerinţele art. 861 şi 862 din Codul penal, astfel încât a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.

În conformitate cu dispoziţiile art. 863 alin. (1) din Codul penal, inculpatul a fost obligat să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial, în ultima zi de vineri a fiecărei celei de a treia luni, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existenţă.Datele prevăzute la punctele b), c) şi d) s-a stabilit să fie comunicate

Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad.Inculpatului i-au fost puse în vedere dispoziţiile art. 864 din Codul penal

referitoare la împrejurările care atrag revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În cauză, s-au constituit părţi civile soţia supravieţuitoare a victimei, mama victimei şi fiul acesteia, solicitând, în faza de urmărire penală, următoarele sume: 25.000.000 lei cheltuieli de înmormântare 2.000.000 lei despăgubire periodică lunară şi 200.000.000 lei daune morale pentru partea civilă C.L., soţia victimei; 2.000.000 lei despăgubire periodică lunară şi 50.000.000 lei daune morale pentru partea civilă C.M, mama victime; 2.000.000 lei despăgubire periodică lunară şi 50.000.000 lei daune morale pentru partea civilă C.C., fiul victimei.

Pretenţiile băneşti au fost precizate în concluziile pe fond, în sensul că s-au solicitat daune morale în cuantum global de 350.000.000 lei. Partea civilă C.L. a pretins, distinct, doar cheltuieli materiale de 55.500.000 lei, partea civilă C.M. despăgubiri lunare de 748.000 lei, iar partea civilă C.C. despăgubiri lunare de 2.000.000 lei.

Pierderea soţului, fiului, respectiv a tatălui părţilor civile le-a produs acestora o traumă psihică greu de depăşit, astfel încât cererea acestora de acordare a daunelor morale a fost găsită întemeiată, iar indemnizaţia necesară acoperirii prejudiciului

56

Page 57: Daune Morale

nepatrimonial s-a apreciat că este echitabilă într-un cuantum de 200.000.000 lei pentru fiecare. Din acest punct de vedere, daunele morale se evaluează în manieră individuală, faţă de fiecare parte civilă, după cum individuală este şi încercarea sufletească a rudelor victimelor unei fapte infracţionale.

Întrucât s-a reţinut culpa victimei de 50 % în producerea accidentului rutier, cuantumul daunelor morale a fost redus proporţional, la suma de 100.000.000 lei pentru fiecare parte civilă.

Din probele administrate, a rezultat şi un prejudiciu patrimonial, în valoare totală de 43.000.000 lei, reprezentând 15.000.000 lei cheltuieli de înmormântare a victimei, 4.000.000 lei cheltuieli generate de efectuarea ceremoniei religioase pentru pomenirea victimei la 40 de zile şi la 6 luni, 4.000.000 lei cheltuielile ultimului parastas şi 20.000.000 lei cheltuielile ocazionate de edificarea monumentului funerar şi lucrările de amenajare a mormântului victimei.

Fiul victimei, Student al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii tehnice Cluj-Napoca, beneficia de sprijinul financiar al tatălui său în continuarea studiilor.

Conform deciziei Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, în favoarea fiului victimei s-a stabilit o pensie de urmaş în cuantum de 1.400.000 lei la nivelul lunii septembrie 2004, iar victima ar fi obţinut de la ultimul loc de muncă, la data de 1 mai 2004, un salariu de 7.460.550 lei, la care s-ar fi adăugat 25% spor de vechime şi sporul de periculozitate, în cuantum de 1.012.499 lei, rezultând un salariu de 10.338.186 lei.

Partea civilă C.C. a pretins stabilirea unei prestaţii periodice potrivit Codului familiei, respectiv ¼ din salariul tatălui său, respectiv 2.584.546 lei.

Avându-se în vedere cuantumul pensiei de urmaş acordată părţii civile, de 1.400.000 lei, s-a constatat o diferenţă de 1.184.546 lei între cota de ¼ din salariu de care beneficia tatăl său şi valoarea acestei pensii.

S-a mai constituit parte civilă şi L.T., proprietarul bicicletei distruse în accidentul rutier, cu suma de 20.000.000 lei, reprezentând contravaloarea bicicletei.

Martorul P.A. a precizat că bicicleta – o cursieră cu 14 viteze - valorează 18.000.000 lei – 20.000.000 lei, partea civilă optând pentru media valorilor indicate de martor, respectiv 19.000.000 lei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 14 alin. 83) lit. b) din Codul de procedură penală şi art. 346 alin. (1) din acelaşi Cod, raportate la art. 998 şi următoarele din Codul civil, inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile C.L., C.M. şi C.C. câte 100.000.000 lei daune morale.

Acelaşi inculpat a mai fost obligat la plata sumei de 43.000.000 lei daune materiale către partea civilă C.L., la 19.000.000 lei daune materiale către partea civilă L.T., precum şi la plata unei prestaţii periodice lunare, în cuantum de 1.184.546 lei părţii civile C.C., începând cu data de 28 iunie 2003 şi până la terminarea studiilor de către acesta, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

Cererea de acordare a prestaţiei periodice lunare formulată de partea civilă C.M., mama victimei, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere împrejurarea că aceasta nu a dovedit în ce măsură a beneficiat de întreţinerea fiului său. Mai mult decât atât, partea civilă este beneficiara unei pensii de urmaş a defunctului său soţ.

S-a luat act că proprietarul autoturismului condus de inculpat la data producerii accidentului nu s-a constituit parte civilă şi că autoturismul avea asigurare de obligatorie de răspundere civilă auto.

În baza art. 191 alin. (1) din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

57

Page 58: Daune Morale

400.000 lei reprezentând onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu, sumă avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin decizia penală nr. 200/A din 26 aprilie 2005, Tribunalul Hunedoara a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a dispus obligarea inculpatului la plata următoarelor sume: 21.500.000 lei daune materiale pentru partea civilă C.L.; 2.500.000 lei daune materiale pentru partea civilă L.T. şi 592.273 lei prestaţie periodică lunară cuvenită părţii civile C.C.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins apelul declarat de partea civilă C.L.

Prin decizia penală nr. 417 din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia,a fost admis recursul declarat de inculpat, s-a casat decizia penală nr. 200/A/2005 a Tribunalului Hunedoara numai sub aspectul daunelor morale acordate părţii civile C.M., care au fost stabilite la 25.000.000 lei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile C.L. şi C.C.

13. Răspundere civilă delictuală. Obligaţiile asigurătorului. Daune morale. Evaluare.115

Prin sentinţa penală nr. 2776/2004, judecătoria Braşov, pornind de la aspectul că legiuitorul a incriminat, în afara omorului, şi uciderea din culpă, a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 178 alin. (2), (3) şi (5) din Codul penal, cu reţinerea incidenţei art. 74, 76 lit. b) din Codul penal şi l-a condamnat pe inculpatul B.F.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare. Ca modalitate de executare, s-a dispus suspendare sub supraveghere.

În baza art. 863 din Codul penal, pe durata termenului de încercare de 6 ani, s-a stabilit că inculpatul se va supune la următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la fiecare convocare la Serviciul de reintegrare şi supraveghere socială de pe lângă Tribunalul Braşov;

- va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 din Codul penal.A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente

societatea de asigurare „U” S.A., în limitele prevăzute de Ordinul nr. 9/2002, să plătească faţă de:

- partea civilă CASJ Braşov suma de 2.062.929 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate victimei B.A.L.;

- minorei B.D.S., prin partea civilă B.D.G. – reprezentantul legal, suma de 270.000.000 lei daune materiale, 500.000.000 lei daune morale şi prestaţii periodice lunare în sumă de 5.000.000 lei, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la împlinirea vârstei de 18 ani;

- părţii civile B.M. suma de 50.000.000 lei, daune morale;- părţii civile J.L. suma de 10.000.000 lei, daune morale.Celelalte pretenţii au fost respinse.Inculpatul a mai fost obligat să plătească suma de 5.000.000 lei, diferenţă

contravaloare expertiză tehnică, precum şi 13.020.000 lei, reprezentând contravaloarea rapoartelor medico-legale şi de autopsie.

115 Curtea de Apel Braşov, Secţia pentru Minori şi Familie, decizia penală nr. 158/R din 28 octombrie 2005.

58

Page 59: Daune Morale

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească părţii civile B.D.G. suma de 13.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

La pronunţarea acestei soluţii, a fost avută în vedere conduita inculpatului care , având un rulaj instabil, în timp ce rula cu o viteză de 120 km/h, neadecvată unui carosabil umed şi traseului prevăzut cu o curbă periculoasă, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu vehiculul condus regulamentar de victima B.D.

Din analiza fazelor de dinamică a accidentului, a rezultat că acesta ar fi putut fi evitat dacă inculpatul ar fi rulat pe sensul său de mers, indiferent de viteză, victima neavând nici timpul disponibil pentru oprire sau evitare şi nici spaţiu de manevră.

În urma impactului, conducătorul autoturismului care circula regulamentar, B.D., a decedat pe loc, soţia acestuia, B.A.L., aflată pe locul din dreapta faţă, a decedat a doua zi la spital, iar fiica acestora, B.D.S., a suferit leziuni vindecabile în 6-7 zile de îngrijiri medicale.

În cauză, prevalându-se de prerogativa conferită prin dispoziţiile art. 15 din Codul de procedură penală, s-au constituit părţi civile atât minora B.D.S., prin reprezentant legal, cât şi mamele celor două victime, B.M. şi J.L., acestea din urmă pentru prejudiciile personale ce le-au fost cauzate prin deces.

Instanţa a stabilit existenţa legăturii cauzale dintre atitudinea inculpatului, care rula cu nerespectarea cerinţelor legale relative la viteză, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,30 gr 0/00 şi rezultatul produs – decesul celor două persoane, precum şi împrejurarea că inculpatul era conducătorul unui vehicul cu tracţiune mecanică.

Astfel, având în vedere concluziile medico-legale, a căror veridicitate nu a fost contestată, prima instanţă a reţinut culpa exclusivă a inculpatului, rezultată din încălcarea dispoziţiilor Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Privitor la latura civilă, ţinând seama că prejudiciul nu este doar un element constitutiv al răspunderii civile delictuale, ci şi elementul său primordial, prima instanţă a admis în parte acţiunea civilă a minorei, prin reprezentantul său legal, acordându-i suma de 270.000.000 lei daune materiale - reprezentând cheltuieli de înmormântare, parastase ulterioare, contravaloarea autoturismului distrus, împrumutul CAR contractat de antecesorii săi – suma de 500.000.000 lei daune morale, menită a compensa suferinţele produse prin pierderea celor mai dragi fiinţe şi despăgubiri lunare în sumă de 5.000.000 lei, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Totodată, reieşind din probatoriul administrat ajutorul moral şi material constant acordat părţii civile B.M. de familia victimelor şi relaţia tensionată între această familie şi mama victimei B.A.L., prima instanţă a acordat acestora, diferenţiat, daune morale.

Tribunalul Braşov, prin decizia penală nr. 361/2005, admiţând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, partea civilă B.D.S., prin reprezentant legal, partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare „U” S.A. împotriva sentinţei penale nr. 2776 din 17 noiembrie 2004, pronunţată de Judecătoria Braşov, a desfiinţat-o sub aspectul duratei termenului de încercare, al aplicării obligaţiei prevăzute de art. 863 alin. (3) lit. e) din Codul penal, al calităţii procesuale a societăţii de asigurare, al solidarităţii acesteia cu inculpatul la plata despăgubirilor materiale şi a cheltuielilor judiciare, l cuantumului daunelor morale şi al modului de acordare a prestaţiilor periodice.

Rejudecând în aceste limite, instanţa de apel a dispus după cum urmează:A majorat termenul de încercare de la 6 ani la 9 ani.

59

Page 60: Daune Morale

În baza art. 863 alin. (3) lit. e) din Codul penal, a obligat inculpatul să nu conducă nici un vehicul timp de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A constatat că societatea de asigurare are calitatea de asigurător, conform Legii nr. 136/1995.

A înlăturat obligarea în solidar a asigurătorului cu inculpatul la plata despăgubirilor materiale şi a cheltuielilor judiciare.

A majorat cuantumul daunelor morale de la 500.000.000 lei la 700.000.000 lei.L-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile B.D.S., prin reprezentantul său

legal, suma de 105.000.000 lei, despăgubiri periodice de la data producerii accidentului – 5 octombrie 2003 – până la data pronunţării deciziei de apel şi, în continuare, suma de 5.000.000 lei lunar, până la vârsta de 18 ani.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.A respins apelul declarat de partea civilă J.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.În baza art. 192 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, a obligat-o pe

apelanta parte civilă J.L. să plătească suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

Prin urmare, în apel, s-a apreciat că împrejurările concrete de săvârşire a faptei, respectiv conducerea cu viteză, starea de ebrietate, rezultatul produs, constând în decesul ambilor părinţi ai minorei, culpa exclusivă a inculpatului impun majorarea termenului de încercare şi includerea obligaţiei inculpatului de a nu conduce un vehicul timp de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Totodată, s-a constatat că, nefiind îndeplinite condiţiile pentru a avea calitatea procesuală de parte responsabilă civilmente, societatea de asigurare nu poate fi obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, aceasta urmând să acopere prejudiciul conform contractului de asigurare, însă la limita plafonului de 200.000.000.lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 1.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate.

Ţinând cont că între prejudiciile materiale şi cele morale, cauzate prin aceeaşi faptă ilicită şi culpabilă, există o legătură directă, nemijlocită, că minora, la vârsta de 11 ani, a rămas fără dragostea şi dăruirea părinţilor, grija manifestată de rude neputând echivala niciodată cu grija părintească, Tribunalul a majorat câtimea daunelor morale cuvenite acesteia de la 500.000.000 lei la 700.000.000 lei.

Văzând starea de nevoie a minorei ivită din chiar momentul producerii accidentului, raportat la suma de 5.000.000 lei lunar, stabilită de prima instanţă, Tribunalul a obligat inculpatul la plata sumei de 105.000.000 lei, reprezentând despăgubiri periodice de la data producerii accidentului şi până la data pronunţării deciziei de apel.

Apreciind daunele morale acordate părţii civile J.L. sunt suficiente, date fiind relaţiile tensionate dintre această parte civilă şi victimele directe, tribunalul a respins apelul declarat de ea, cu motivaţia că diferenţa dintre suma pretinsă de aceasta şi cea efectiv acordată nu se justifică.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul, care a criticat-o sub aspectul majorării termenului de încercare, a duratei obligaţiei prevăzute de art. 863

alin. (3) lit. e) din Codul penal şi a întinderii despăgubirilor morale acordate, partea civilă B.D., care a solicitat majorarea daunelor morale şi a criticat soluţia sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată efectuate în apel, precum şi societatea de asigurare, care a criticat aceeaşi hotărâre sub aspectul soluţionării laturii civile.

Instanţa de recurs a raportat decizia atacată la întregul material probator existent la dosar şi la decizia nr. 1 din 28 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, reţinând că natura juridică a obligaţiei pe care şi-o asumă

60

Page 61: Daune Morale

societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, întrucât aceasta participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente, astfel încât a apreciat ca fiind corectă înlăturarea în apel a solidarităţii pasive, cât timp nici o prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.

Ca atare, asigurătorul s-a stabilit că va acorda despăgubiri în limita a 200.000.000 lei pentru fiecare persoană accidentată mortal, diferenţa urmând a fi suportată exclusiv de către inculpat în temeiul răspunderii civile delictuale. În funcţie de câtimea per total a despăgubirilor acordate fiecărei părţi civile, ce suportă un evident prejudiciu personal, datorită bulversărilor dramatice survenite în condiţiile lor de existenţă, suma de 400.000.000 lei a fost distribuită după cum urmează: 369.000.000 lei către partea civilă minoră, prin reprezentant legal, 1.000.000 lei către CASJ Braşov, 25.000.000 lei către partea civilă B.M. şi 5.000.000 lei către partea civilă J.L. restul despăgubirilor civile acordate prin hotărârile instanţei de fond şi de apel s-a stabilit că urmează să fie suportate de inculpat.

Referitor la recursul promovat de partea civilă B.D.S., văzând că decesul părinţilor săi într-adevăr i-a determinat o reacţie patologică, provocându-i stări depresive profunde, dar şi perturbări în condiţiile de existenţă, instanţa de recurs a apreciat că prejudiciile morale nu pot fi evaluate pe baza unui mercurial economic, neavând o valoare bănească, iar despăgubirile morale fixate în apel sunt suficiente pentru a asigura o reparaţie a prejudiciului său de afectaţiune, acesta constituind doar un substitut pentru preţul suferinţelor psihice determinate de decesul celor mai iubite persoane, de modificarea cursului firesc al vieţii pe care o ducea anterior.

Prin urmare, daunele morale acordate în apel sunt suficiente pentru a compensa consecinţele negative de natură nepatrimonială, nerecurgându-se la o evaluare modică a acestui gen de prejudiciu.

În consecinţă, instanţele de fond şi apel au rezolvat în mod convingător latura civilă raportat la câtimea despăgubirilor, luând în calcul persoanele îndreptăţite la reparaţie în funcţie de legătura de rudenie şi de relaţiile personale dintre acestea şi victimele directe, neclarificând însă şi proporţia în care acestea urmează a fi suportate de asigurător şi inculpat.

Cercetând motivele expuse de partea civilă în cererea sa de recurs, Curtea a constatat că acesteia nu i s-au acordat în apel cheltuieli judiciare, deşi s-a dat curs favorabil acelei căi de atac, considerent pentru care a fost admis recursul sub acest aspect şi s-a casat decizia atacată cu privire la această omisiune.

Referitor la recursul inculpatului, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, constatându-se că termenul de încercare calculat cu respectarea dispoziţiilor art. 862 din Codul penal, reflectat în pericolul social concret al faptei comise, determină inculpatul la un autocontrol în ceea ce priveşte respectarea legii penale, astfel încât încercarea la care el este supus în perioada de probă contribuie pe deplin la reeducarea sa.

Date fiind repercusiunile faptei săvârşite, este normal să fie supus unei verificări a conduitei sale pe o perioadă mai mare de timp, stabilindu-i-se în sarcină şi o obligaţie legată de cauza infracţiunii, respectiv să nu conducă nici un vehicul.

61

Page 62: Daune Morale

14. Ucidere din culpă. Circumstanţe atenuante. Despăgubiri civile. Prestaţie periodică. Repararea prejudiciului moral.116

Prin sentinţa penală nr. 2406 din 10 decembrie 2004, pronunţată de Judecătoria Medgidia, în baza art. 178 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Codul penal şi a art. 76 alin. (1) lit. d) din Codul penal, inculpatul M.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat conform art. 82 din Codul penal.

În baza art. 359 din Codul de procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal cu privire la revocarea suspendării condiţionate.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de părţile civile privind acordarea de daune materiale.

A fost admisă în partea cererea de acordare a unor daune morale formulată de părţile civile şi, în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 998 din Codul civil, inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile I.M. şi O.G., asistaţi de tutorii O.I. şi O.G., suma de 25.000.000 lei daune morale pentru fiecare minor, în total suma de 50.000.000 lei.

A fost admisă cererea de acordare a unei prestaţii periodice, cu obligarea inculpatului la plata către părţile civile O.M., născut la data de 4 ianuarie 1987 şi O.G., născut la data de 19 august 1989, la plata unei pensii de întreţinere în sumă totală de 632.000 lei lunar, câte 316.000 lei lunar pentru fiecare minor, cu începere de la data de 9 octombrie 2002 şi până la majoratul fiecăruia.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (29 din Codul de procedură civilă.În baza art. 191 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1.500.000 lei.Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:La data de 9 octombrie 2002, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul

proprietatea sa, fiind însoţit de soţie, care se afla pe locul din dreapta faţă şi de mamă, care ocupa locul din dreapta banchetei din spate. Înainte de a intra în localitatea C., s-a angajat în depăşirea unui autovehicul care transporta cherestea, şi, fiind atent la acest autoturism, nu a observat-o pe victima O.E., care se deplasa pe partea stângă a carosabilului, în aceeaşi direcţie de mers, astfel încât a acroşat-o.

Victima, în vârstă de 34 de ani, a fost transportată la spital, unde a decedat. Din raportul de constatare medico-legală, a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat stopului cardio-respirator, ca urmarea a lezării bulbo-pontine, prin disjuncţie atlanto-occipitală. De asemenea, victima avea o alcoolemie de 0,20 gr. 0/00.

Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, a rezultat că, la data producerii accidentului, alcoolul era absent din sângele inculpatului.

Raportul de expertiză tehnică a relevat faptul că autoturismul condus de inculpat rula cu o viteză de 70 km/h, iar accidentul ar fi putut fi evitat, atât de către conducătorul auto, cât şi de către victimă. Astfel, conducătorul auto ar fi trebuit să ia

116 Tribunalul Constanţa, Secţia Penală, decizia nr. 133 din 28 februarie 2005; decizia a rămas definitivă prin nerecurare.

62

Page 63: Daune Morale

toate măsurile necesare pentru ca procesul de depăşire a unui autovehicul greu să se desfăşoare fără urmări, ceea ce era posibil, iar pietonul ar fi putut evita accidentul dacă nu s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, ci pe acostament.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, recunoaştere coroborată cu declaraţiile martorului S.D.I.

Împotriva sentinţei, au declarat apel părţile civile O.G. şi O.M., criticând-o sub aspectul rezolvării laturii civile. Astfel, s-a arătat că minorii au rămas fără ambii părinţi, astfel încât, în mod nejustificat, instanţa de fond a respins cererea de acordare a despăgubirilor materiale, socotind că suma plătită iniţial de către inculpat, în cuantum de 20.000.000 lei este îndestulătoare. Totodată, suma acordată cu titlu de prestaţie periodică este prea mică, iar daunele morale nu corespund probatoriului şi situaţiei generale de fapt.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, instanţa de control judiciar a constatat că apelul este fondat.

În urma administrării întregului material probator, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, constând în accidentarea victimei O.E., la data de 9 octombrie 2002, în urma nerespectării regulilor privind depăşirea, accident care s-a soldat cu decesul victimei.

S-au solicitat 50.000.000 lei cu titlu de daune materiale, deşi inculpatul predase soţului victimei suma de 20.000.000 lei, în vederea cumpărării celor necesare înmormântării, întocmind în acest sens şi actul notarial din data de 10 octombrie 2002.

Părţile civile au depus înscrisuri în dovedire prejudiciului material, constând din cheltuielile de înmormântare, în sumă de 8.120.315 lei şi peste această sumă, cheltuielile făcute cu înmormântarea soţului victimei. Totuşi, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, inculpatul nu poate fi obligat la acoperirea acestor cheltuieli, având în vedere lipsa unei legături de cauzalitate între fapta inculpatului şi decesul soţului victimei.

Având în vedere şi suma dată benevol de inculpat familiei victimei, instanţa de apel a constatat că prejudiciul material a fost acoperit, astfel încât nu se justifică majorarea acestor sume.

În stabilirea prestaţiei lunare, prima instanţă a ţinut seama de criterii obiective, precum venitul minim pe economie - faţă de împrejurarea că, la data accidentului, victima nu lucra -, pensia de urmaş, acordată după decesul mamei şi a apreciat în mod corect pensiile de întreţinere.

În ce priveşte prejudiciul moral suferit de părţile civile, faţă de vârsta acestora, de 16 şi respectiv 14 ani, de sprijinul de care acestea au nevoie, precum şi de suferinţa psihică generată de urmările tragice ale accidentului, instanţa de apel a apreciat că se impune admiterea apelului părţilor civile şi, în consecinţă, majorarea cuantumului daunelor morale la suma de 80.000.000 lei, câte 40.000.000 lei pentru fiecare minor.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, iar în baza art. 192 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

63

Page 64: Daune Morale

15. Culpa exclusivă a inculpatului. Starea drumului. Răspunderea părinţilor pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a copilului lor minor. Repararea prejudiciului moral. Repunerea în termenul de apel. Individualizarea pedepsei. Modalitatea de executare.117

Prin sentinţa penală nr. 77/2005, Judecătoria Petroşani a dispus condamnarea inculpatului B.D.G. la:

- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) din Codul penal;

- 8 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 109 alin. (1) din Codul penal;

- 1 an închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1), (2) şi (4) din Codul penal, cu aplicarea art. 109 alin. (1) din Codul penal, parte vătămată fiind I.I.;

- 6 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 109 alin. (1) din Codul penal, parte vătămată fiind M.L.

În baza art. 33 lit. a) şi b) şi a art. 34 lit. b) din Codul penal, s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) din Codul de procedură penală şi art. 184 alin. (5) din Codul penal, s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate A.F.A. pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă,, prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, ca urmare a împăcării părţilor.

În baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 998 din Codul civil şi art. 1000 alin. (2) din Codul civil, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata următoarelor sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile către părţile civile: - 350 milioane lei către Z.I. şi Z.L.; - 23 milioane lei, din care 3 milioane lei cu titlu de daune morale, către M.L.C.; - 200 milioane lei, din care 100 milioane lei cu titlu de daune morale către I.I.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de rentă viageră formulată de partea civilă I.I.

În baza art. 188 din legea nr. 3/1978, a obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 144.471.960 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul de Urgenţă Petroşani şi la 51.139.400 lei către Spitalul Clinic Municipal Timişoara, cu acelaşi titlu.

În baza art. 193 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata următoarelor sume cu titlu de cheltuieli judiciare către părţile civile:

- 4.500.000 lei către M.L.C.;- 1.500.000 lei către I.I.;- 2.500.000 lei către Z.I. şi Z.L.;- 2.500.000 lei către B.A. şi B.Al.În baza art. 192 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, a obligat partea

vătămată A.F.A. la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

117 Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Minori şi Familie, decizia penală nr. 136 din 20 decembrie 2005.

64

Page 65: Daune Morale

În baza art. 191 din Codul de procedură penală, a obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 5 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea soluţiei, s-a reţinut că, în data de 29 octombrie 2003, B.G., tatăl inculpatului, a plecat la serviciu, iar cheile autoturismului au rămas una într-o haină aflată pe cuier, iar cealaltă într-un dulap.

În aceeaşi zi, inculpatul s-a întâlnit cu C.C., Z.S., E.L., A.A. şi B.L., hotărând împreună să folosească autoturismul tatălui inculpatului pentru a se plimba prin oraş.

Inculpatul a luat din locuinţă cheile autoturismului şi ale garajului şi împreună cu Z.S. şi B.L. s-a deplasat la locul unde era garată maşina, urcându-se cu toţii în maşina condusă de inculpat. Pe drum au mai urcat în autovehicul A.A. şi E.L. şi, mai târziu, C.M. şi P.M.R.

În jurul orelor 22,10, rulând cu viteză mare, în condiţii de noapte şi cer înnorat, deci de vizibilitate redusă şi cu farurile stinse, inculpatul nu a observat pe axul drumului o gură de canal, al cărei capac metalic se afla situat la 8-10 cm faţă de partea superioară a carosabilului, în jurul căreia s-a creat o groapă prin supraînălţarea carosabilului ca urmare a turnării mixturii asfaltice.

Ca urmare a şocului suferit, a vitezei şi a lipsei de experienţă în conducerea auto, inculpatul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a traversat cele două benzi de circulaţie, a ieşit pe zona verde, unde a retezat doi pomi ornamentali şi a doborât 12 metri de gard metalic, după care s-a răsturnat.

În timpul acestei deplasări, înainte de oprire, autoturismul i-a mai lovit şi pe I.I. şi M.L.C., care se aflau în staţia de autobuz.

Urmările accidentului au fost următoarele: Z.S. a decedat pe loc, cauza morţii fiind dilacerarea cerebrală şi hemoragia meningee, urmări ale traumatismului cranio-cerebral; B.L.V. a decedat la 11 noiembrie 2003 din cauza insuficienţei cardio-respiratorii acute, urmare a unui traumatism cranio-cerebral acut deschis; I.I. a suferit leziuni care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice de la nivel abdominal cu hemiperitoneu şi ruptură subcapsulară de splină cu intervenţie chirurgicală consecutivă au dus la pierderea unui organ; M.L.G. a suferit leziuni vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale; A.L. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 27-28 de zile de îngrijiri medicale; E.L. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale; P.M.R. a suferit leziuni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Evenimentul rutier nu s-a produs ca urmare a stării tehnice a autoturismului, a drumului public sau a semnalizării defectuoase şi obstacolelor ori lucrărilor executate pe drumul public, astfel încât s-a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Accidentul a fost cauzat de faptul că inculpatul nu avea permis de conducere, viteza autovehiculului a depăşit limita legală, inculpatul se deplasa cu farurile stinse, nu a avut atenţia distributivă necesară, acestea fiind cauzele care l-au determinat să nu observe golul din carosabil şi să intre cu roata din stânga faţă în aceasta. Dacă inculpatul ar fi respectat dispoziţiile legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, ar fi putut evita intrarea autoturismului în golul creat în carosabil.

În privinţa laturii civile a cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:B.Al. şi B.A, părinţii victimei B.L.V., precum şi Z.I. şi Z.L., părinţii victimei Z.S.,

ambii adolescenţi în vârstă de 16 ani, decedaţi în urma accidentului, s-au constituit părţi civile cu suma de câte 1 miliard de lei, cu titlu de daune morale.

Este cert că prin decesul fiilor lor părţile civile au suferit o traumă psihică, motiv pentru care instanţa de fond a apreciat ca fondată cererea de acordare a

65

Page 66: Daune Morale

daunelor morale al căror cuantum solicitat este însă exagerat, ţinând seama de condiţiile generale economico-sociale.

S-a apreciat acordarea daunelor morale la o sumă de câte 350 milioane lei, sumă la care inculpatul minor a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente.

Partea vătămată I.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 250 milioane lei, din care 150 milioane cu titlu de daune morale, precum şi o rentă viageră reprezentând diferenţa dintre venitul realizat la data accidentului şi venitul ce îl va realiza în funcţie de capacitatea de muncă ce i se va stabili.

Prejudiciul material, în cuantum de 100 milioane lei, reprezentând cheltuielile efectuate în perioada spitalizării, cu hrana suplimentară, cu medicamentele şi cu transportul la spitale, a fost dovedit.

În privinţa sumei solicitate cu titlu de daune morale, instanţa de fond a apreciat că, în urma producerii accidentului, partea vătămată a suferit pierderea unui organ şi a necesitat mai multe intervenţii chirurgicale, perioadă în care a fost nevoită să stea internată şi să aibă un regim de viaţă diferit de cel obişnuit.

Aşa fiind, instanţa a apreciat cuantumul daunelor morale la 100 milioane lei.Cu privire la renta viageră, instanţa a considerat nefondată această cerere

pentru următoarele motive:Din expertiza medico-legală solicitată în cauză a rezultat că partea vătămată

I.I. nu se încadrează în gradul de invaliditate, având o deficienţă funcţională uşoară/medie şi o incapacitate adaptativă de 25%.

Prin adresa de la locul de muncă s-a comunicat că, în perioada 29 octombrie 2003-31 iulie 2004, drepturile salariale ale părţii vătămate nu au fost modificate, iar din luna august 2004 acesta a avut un alt loc de muncă, din cauza reorganizării sectorului, iar nu din cauza stării sale de sănătate. La noul loc de muncă nu a mai beneficiat de sporul de lucru permanent la front, dar nici o persoană din cadrul sectorului din care acesta face parte nu a beneficiat de menţionatul spor.

Partea vătămată M.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 100 milioane lei, din care 70 milioane lei cu titlu de daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli efectuate în perioada spitalizării.

Din declaraţiile martorilor, a rezultat că partea vătămată a cheltuit în perioada spitalizării aproximativ 20 milioane lei, aceste cheltuieli incluzând şi perioada cât M.L. a făcut recuperare şi care, astfel cum a rezultat din expertiza medico-legală, s-a situat între 12 decembrie 2003 şi 24 decembrie 2003. În consecinţă, inculpatul a fost obligat la plata acestei sume.

Cu privire la daunele morale, instanţa de fond a apreciat cererea ca fiind nefondată, însă, având în vedere că părţile responsabile civilmente au fost de acord cu plata sumei de 3 milioane lei, a acordat acest cuantum cu titlu de daune morale.

Partea vătămată A.F.A. nu a avut pretenţii băneşti, întrucât s-a împăcat cu inculpatul.

Împotriva sentinţei au declarat apel părţile civile M.L.C., I.I., părţile responsabile civilmente şi inculpatul.

Prin decizia penală nr. 366/A din 19 septembrie 2005, Tribunalul Hunedoara a admis apelurile părţilor civile pentru temeiul prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, în consecinţă:

S-au stabilit la 42 milioane ROL despăgubirile civile către partea civilă M.L.C., din care 12 milioane ROL reprezentând daune morale şi 30 milioane ROL daune materiale.

66

Page 67: Daune Morale

S-a admis cererea formulată de partea civilă I.I. şi, în baza art. 163 şi următoarele din Codul de procedură penală, s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile aparţinând părţilor responsabile civilmente, până la concurenţa sumei de 201.500.000 ROL.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi au fost respinse apelurile declarate de inculpat şi părţile responsabile civilmente.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 50 RON cheltuieli judiciare către stat în apel şi pe fiere parte responsabilă civilmente la câte 50 RON cu acelaşi titlu.

A mai fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la câte 50 RON cheltuieli judiciare în apel către partea civilă M.L.C.

În motivarea soluţiei, în latura civilă, s-a reţinut că sumele acordate de instanţa de fond cu titlu de daune morale pentru părţile civile B.A., B.Al, Z.I. şi Z.L. corespund criteriilor unei juste despăgubiri, în sensul prevăzut de art. 14 din Codul de procedură penală şi 998 din Codul civil, ca de altfel şi în cazul părţii civile I.I., sumele acordate fiind juste, aşa încât nu se impune nici reducerea acestor despăgubiri şi nici majorarea cuantumului daunelor morale, raportat la natura leziunilor suferite de partea civilă şi la probele dosarului.

În privinţa rentei viagere solicitate de partea civilă I.I., s-a reţinut că aceasta nu se încadrează în grad de invaliditate şi că schimbarea locului de muncă s-a datorat reorganizării sectorului unde lucra şi nu stării de sănătate.

În cazul părţii civile M.L.C., s-a confirmat împrejurarea că aceasta a cheltuit suma de 30 milioane ROL ca urmare a accidentului produs de inculpat şi că, raportat la leziunile suferite, se impune o majorare a daunelor morale la suma de 12 milioane ROL, ce corespunde unei juste despăgubiri.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul minor, părţile responsabile civilmente şi părţile civile Z.I, Z.L., B.A. şi B.Al.

Verificând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) din Codul de procedură penală, s-au constatat următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3853 raportat la art. 365 din Codul de procedură penală, recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Or, motivul invocat de partea civilă I.I. în susţinerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului nu poate justifica admiterea unei atari cereri, întrucât nu constituie o cauză temeinică de împiedicare. Partea civilă nu poate invoca lipsa sa de diligenţă în aflarea corectă a soluţiei instanţei de apel, atâta vreme cât nimic nu o împiedica să solicite eliberarea unei copii după minuta sau, eventual, consultarea dosarului.

În privinţa recursurilor declarate de părţile civile, este adevărat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 193 şi următoarele din Codul de procedură penală, inculpatul este obligat să plătească părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de aceasta, însă cu condiţia ca partea civilă să facă dovada efectuării acestor cheltuieli.

Or, recursul părţilor civile sub aspectul acordării cheltuielilor judiciare în apel este nefondat, motiv pentru care se impune respingerea acestuia, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală.

67

Page 68: Daune Morale

Recursul părţilor responsabile civilmente privind cuantumul considerat exagerat şi nedovedit al despăgubirilor civile la care au fost obligate în solidar cu inculpatul minor, a fost, de asemenea respins, reţinându-se că, potrivit cerinţelor legii, persoana care a săvârşit o faptă ilicită este ţinută să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor. Aşadar, conform art. 998 şi următoarele din Codul civil, trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, inclusiv prin fapte cu caracter penal.

În cauză, s-a stabilit că, urmare a nerespectării dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere referitoare la conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, inculpatul a cauzat un accident de circulaţie, care s-a soldat cu moartea a două persoane şi vătămarea corporală a altor trei.

Faţă de decesul copiilor lor, este incontestabil că părţilor civile le-a fost cauzat un prejudiciu moral, părinţii suferind o traumă psihică majoră.

În raport de gravitatea suferinţelor morale produse părţilor civile, s-a apreciat că sumele acordate de instanţa de fond cu titlu de daune morale corespund cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri, în sensul prevăzut de art. 14 din Codul de procedură penală şi art. 998 şi următoarele din Codul civil, nefiind necesară reducerea acestor despăgubiri.

Tot astfel, raportat la leziunile suferite de partea civilă I.I. şi la probele administrate în cauză, obligarea inculpatului minor în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sume de 100 milioane ROL cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi 100 milioane ROL cu titlu de despăgubiri pentru daune morale corespunde cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri.

Şi despăgubirile civile pentru daune materiale, precum şi cele pentru daune morale la care a fost obligat inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente în favoarea părţilor civile M.L.C. au fost just acordate raportat la leziunile suferite de această parte civilă şi la probele administrate, astfel încât nu se impune o reducere a acestor despăgubiri, astfel cum au solicitat părţile responsabile civilmente.

În privinţa recursului inculpatului, probele administrate au confirmat starea de fapt şi vinovăţia acestuia cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, iar încadrarea juridică este legală.

Este adevărat că în concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară auto s-a reţinut că executantul de lucrări din zona producerii accidentului nu a semnalizat golul din carosabil şi astfel s-a favorizat într-o oarecare măsură pierderea controlului direcţiei autoturismului de către inculpat şi producerea accidentului, însă în mod corect instanţa de fond şi de apel au reţinut culpa exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier soldat cu consecinţe deosebit de grave.

Din actele dosarului, a rezultat că, la data producerii accidentului, pe sectorul respectiv de drum public nu erau lucrări în curs de executare, astfel încât s-a constatat că nu sunt aplicabile în speţă prevederile art. 112 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 în ceea ce priveşte semnalizarea sectorului de drum public pe care se efectuează lucrări.

Groapa existentă în carosabil s-a creat în jurul unei guri de canal acoperită cu capse, prin supraînălţarea carosabilului, ca urmare a turnării mixturii asfaltice.

S-a apreciat că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât evenimentul rutier nu s-a produs ca urmare a stării tehnice a drumului public sau a semnalizării defectuoase a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acestea.

68

Page 69: Daune Morale

Probele dosarului, inclusiv concluziile raportului de expertiză tehnică auto dovedesc că accidentul de circulaţie a fost cauzat de faptul că inculpatul minor nu avea permis de conducere, viteza autoturismului a depăşit limita legală, inculpatul s-a deplasat cu farurile stinse, nu a avut atenţia distributivă necesară, acestea fiind cauzele care l-au determinat pe acesta să nu observe golul creat în carosabil şi să intre cu roata stângă faţă în acest gol.

Accidentul de circulaţie ar fi putut fi evitat dacă inculpatul minor ar fi respectat dispoziţiile legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Pedepsele au fost just individualizate, avându-se în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal şi art. 100 din Codul penal, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptei inculpatului.

Pericolul social al faptei rezidă din modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi de urmările deosebit de grave, întrucât inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere şi a cauzat un accident de circulaţie soldat cu moartea a două persoane şi rănirea altor cinci persoane.

Astfel, s-a apreciat că nu sunt temeiuri pentru schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv de acordare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 861 din Codul de procedură penală, în cauză, prin aplicarea unei pedepse rezultante de 2 ani închisoare cu executare prin privare de libertate fiind realizate cerinţele art. 52 din Codul penal de reeducare şi prevenire generală.

Aşa fiind, s-a respins ca nefondat şi recursul inculpatului, conform art. 38515

pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, reţinându-se că nu s-au relevat motive de ordine publică, pe care instanţa le putea pune în discuţie din oficiu.

Conform art. 189 şi 192 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul minor a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente la 50 lei cheltuieli judiciare către stat şi pe fiecare parte responsabilă civilmente la câte 50 lei, cu acelaşi titlu.

Totodată, au fost obligaţi recurenţii părţi civile la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat

16. Culpa victimei. Caz fortuit. Cuantumul daunelor materiale şi morale. Repararea prejudiciului rezultat din distrugerea autoturismului implicat în accident. Calitatea în care societatea de asigurare participă la procesul penal. Solidaritate. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.118

Prin sentinţa penală nr. 190 din 29 aprilie 2003, Judecătoria Braşov, în baza art. 178 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul I.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 81 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 3 ani, potrivit art. 82 din Codul penal.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal.S-a constatat graţiată în întregime pedeapsa.S-a redus termenul de încercare la 2 ani.

118 Tribunalul Braşov, decizia penală nr. 652/A din 21 noiembrie 2005, hotărârea a rămas definitivă prin decizia nr. 142 din 1 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

69

Page 70: Daune Morale

În baza art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 lit. a) din Codul penal şi a art. 76 lit. c) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul la o lună închisoare.

S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 2 ani şi o lună, conform art. 82 din Codul penal.

S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 din Codul penal.S-a constatat graţiată pedeapsa şi s-a redus termenul de încercare la 2 ani.În baza art. 14 şi 346 raportat la art. 998, 1000 alin. (3) şi1003 din Codul civil,

precum şi a art. 57 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente – angajatorul şi societatea de asigurare la plata următoarelor despăgubiri civile:

- 582.500 lei şi 2.000.000 lei către partea civilă M.I.;- 23.620.321 lei daune materiale şi 10.000.000 lei daune morale către partea

civilă Z.G.;- 755.272 lei contravaloare prestaţiilor medico-sanitare către Casa Judeţeană

de Asigurări de Sănătate.A mai fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la

plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.În motivarea soluţiei, s-au reţinut următoarele:În data de 19 iunie 2001, în jurul orelor 17,00, inculpatul, în exercitarea

atribuţiilor de serviciu fiind, conducea autocamionul, la o distanţă de aproximativ 32 de metri în spatele aceluia al părţii vătămate, cu o viteză de 62 km/h, în condiţiile în care ploua torenţial, carosabilul era ud, iar vizibilitatea scăzută.

Intenţionând să vireze la stânga, partea vătămată a frânat şi s-a oprit la o distanţă de 24 de metri pentru a da prioritate autoturismului care venea din sens opus. Întrucât a observat târziu această manevră, inculpatul, aflat în depăşire, nu a mai reuşit să intre complet pe banda sa de mers, astfel încât s-a produs coliziunea cu spatele şi partea frontală din dreapta autoturismului condus de partea vătămată, care era oprit. În urma impactului, inculpatul nu a mai putut controla volanul autocamionului, a trecut cu ambele roţi dincolo de axa mediană a derapat cam 6 metri şi s-a oprit transversal, ocupând şi banda sensului invers de circulaţie.

Din sensul opus circula cu o viteză de aproximativ 66 km/h autoturismul condus de victima Z.G., care nu a mai putut evita impactul cu autocamionul aşezat transversal pe şosea , producându-se coliziunea frontală a autoturismului cu partea laterală a autocamionului.

În urma coliziunilor succesive, a rezultat decesul numitei Z.G., iar partea vătămată M.I. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, martora M.M., pasager în autoturismul condus de partea vătămată, a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale, însă, în acest ultim caz, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Cele două expertize întocmite în cauză au concluzionat că accidentul putea fi evitat dacă nu se producea prima coliziune dintre camionul condus de inculpat şi autoturismul condus de partea vătămată M.I., iar pentru a se evita primul impact se impunea ca inculpatul să fi păstrat o distanţă de siguranţă de minimum 41 de metri, pentru a avea timpul necesar de frânare.

Instanţa a mai reţinut că inculpatul nu a respectat viteza legală în localitate, de 50 km/h, conform dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966.

Ar fi fost, de asemenea, necesar ca partea vătămată să fi semnalizat intenţia de a vira la stânga cu circa 50 de metri înainte de a se opri, potrivit dispoziţiilor art. 20

70

Page 71: Daune Morale

din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, avertizare luminoasă care se impunea mai ales în condiţiile meteorologice date.

Prima instanţă a reţinut că victima Z.G. are o culpă de 50% în producerea accidentului, restul culpei, în proporţie de 50% aparţinând inculpatului.

Raportat la aceste culpe, prima instanţă a acordat corespunzător şi despăgubirile civile solicitate. Totodată, a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar societăţile de asigurare au calitate de părţi responsabile civilmente.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, inculpatul, partea civilă G.S. şi partea civilă M.I.

Instanţa de control judiciar a constatat că sunt întemeiate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov cu privire la greşita reţinere a calităţii de parte responsabilă civilmente a societăţii de asigurare şi apelul părţii civile, atât sub aspectul laturii penale (culpa reţinută în sarcina victimei Z.G.), cât şi în privinţa întinderii despăgubirilor acordate.

Astfel, s-a reţinut că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt şi încadrarea juridica pentru infracţiunile săvârşite de inculpat.

Cu privire la culpa în producerea accidentului, s-a constatat însă că se impune o reanalizare a materialului probator.

Prima instanţă a stabilit că inculpatul a avut o culpă de 50% în producerea accidentului, iar victima o culpă de 50%

Tribunalul a constatat că inculpatul a avut o culpă de 80% în producerea accidentului, constând în nerespectarea următoarelor dispoziţii legale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice: păstrarea distanţei legale faţă de autoturismul din faţa sa, în care se afla partea vătămată M.I.; nesocotirea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 privind viteza legală; nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 49 din Regulament, în sensul neadaptării vitezei la împrejurările în speţă şi la condiţiile atmosferice. Astfel, în momentul producerii accidentului, afară ploua torenţial, astfel încât inculpatul ar fi trebuit să depună diligenţele necesare şi să manifeste atenţie faţă de ceilalţi participanţi la trafic.

Ambele expertize tehnice au concluzionat că accidentul ar fi putut fi evitat dacă nu s-ar fi produs primul impact între autovehiculul condus de inculpat şi autoturismul condus de partea vătămată M.I. Aşadar, un rol hotărâtor în producerea accidentului soldat cu moartea victimei Z.G. şi vătămarea numitului M.I. l-a avut inculpatul I.M. care a nesocotit regulile de circulaţie enunţate anterior.

În sarcina victimei Z.G. s-a reţinut o culpă de 10%, fiind avute în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile, precum şi obligaţia ce revenea celorlalţi participanţi la trafic de a adapta viteza la condiţiile meteo de la acel moment. Însă, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică, acţiunea victimei nu a avut un rol hotărâtor în producerea impactului.

Partea vătămată M.I., deşi a semnalizat intenţia de a schimba direcţia de mers, a făcut-o târziu, nerespectând prevederile din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966. În consecinţă, s-a reţinut o culpă de 10% faţă de uciderea din culpă a victimei Z.G. şi o culpă de 20% faţă de propria vătămarea corporală, culpa constând tocmai în nerespectarea distanţei de la care ar fi trebuit să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers.

S-a constatat, de asemenea, că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 47 din Codul penal, astfel încât nu se poate dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. e) din Codul de procedură penală.

71

Page 72: Daune Morale

În speţă, nu s-a constatat că activitatea părţii vătămate ar putea fi sursa unei împrejurări fortuite, iar inculpatul nu s-a aflat în imposibilitate de a prevedea intervenţia forţei străine, astfel cum a susţinut. Inculpatul ar fi trebuit să aibă o atitudine precaută şi preventivă, având în vedere că drumul naţional pe care circula se intersecta cu un drum secundar.

Având în vedere că nerespectarea reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice de către inculpat a avut un rol decisiv în producerea rezultatului socialmente periculos – moartea, respectiv vătămarea unei persoane – s-a constatat că nu poate fi primită apărarea făcută de inculpat, în sensul achitării datorită intervenţiei unui caz fortuit.

S-a mai reţinut că sunt fondate şi criticile părţii civile G.S. cu privire la latura civilă a cauzei, respectiv la cuantumul daunelor materiale şi morale, dar şi la neacordarea de către prima instanţă a cheltuielilor de judecată efectuate de această parte.

În mod judicios prima instanţă a stabilit că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 şi următoarele din Codul civil, însă cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile G.S. s-a constatat că se impune a fi majorat, în raport de reducerea culpei reţinute faţă de victima Z.G. de la 50% la 10%.

Totalul pretenţiilor dovedite s-a apreciat că este în cuantum de 47.995.276 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi parastase ulterioare, din acestea stabilindu-se a se acorda 80%, proporţional cu vinovăţia inculpatului, respectiv 38.396.220 lei. La această sumă s-a adăugat 80% din valoarea autoturismului aparţinând victimei Z.G., autoturism care nu a mai putut fi reparat şi care, potrivit declaraţiilor martorilor, avea o valoare de 35-40 de milioane lei. Deci, pentru autoturism, s-a stabilit ca partea civilă G.S. să primească suma de 30 milioane lei, daunele materiale având o valoare totală de 68.396.220 lei.

Cu privire la daunele morale solicitate de G.S., s-a apreciat că sunt justificate şi dovedite prin declaraţiile martorilor, care au dovedit legătura de familie dintre victima Z.G. şi partea civilă G.S., cele două fiind surori.

Partea civilă a cerut 20 milioane lei daune morale în faţa primei instanţe.De asemenea, a fost considerată fondată şi cererea părţii civile de acordare a

cheltuielilor judiciare făcute la judecarea cauzei în fond, respectiv onorariul avocatului ales.

În privinţa apelului părţii civile M.I., s-a apreciat că acesta este nefondat şi, faţă de culpa de 10% reţinută în producerea accidentului, s-a constatat că daunele acordate de prima instanţă nu pot fi majorate. În privinţa despăgubirilor materiale, acestea au fost acordate în măsura dovedirii, iar despăgubirile solicitate pentru avarierea autoturismului s-a constatat că au fost suportate de societatea de asigurare, astfel încât nu se poate admite ca partea civilă să se îmbogăţească fără justă cauză.

În privinţa cuantumului daunelor morale acordate părţii civile M.I. de către prima instanţă, s-a reţinut că acesta a fost corespunzător pentru repararea prejudiciului moral suferit, avându-se în vedere şi culpa acestei părţi civile în producerea accidentului.

A fost admis şi apelul parchetului, reţinându-se că societatea de asigurare nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, astfel încât în mod greşit a fost obligată în solidar cu inculpatul şi partea responsabilă civilmente - angajator la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor de judecată.

72

Page 73: Daune Morale

S-a constatat că societatea de asigurare nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, ci de asigurător, iar hotărârea pronunţată este opozabilă acestei societăţi, care este ţinută să respecte contractul de asigurarea încheiat.

Societăţile de asigurare răspund pentru pagubele produse prin accidentul de circulaţie de către asiguraţii lor, în calitate de asigurători, în temeiul legii ce guvernează contractul de asigurare, iar nu ca părţi responsabile civilmente.

17. Tentativă de omor şi violare de domiciliu. Individualizarea pedepsei. Daune morale. Prejudiciu estetic. 119

Prin sentinţa penală nr. 31 din 20 ianuarie 2004, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpatul S.I., de sub încriminarea săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor şi violare de domiciliu, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 din Codul penal şi respectiv art. 192 alin. (2) din Codul penal.

În baza art. 14 şi art. 346 din Codul de procedură penală, a respins pretenţiile civile ale părţii civile S.M.

În baza art. 350 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.

În baza art. 192 pct. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, între inculpatul S.I. şi familia părţii vătămate S.M.A. există de mai mulţi ani o stare conflictuală datorită unui spaţiu comerciale pe care inculpatul l-a închiriat soţului părţii vătămate şi cu privire la care inculpatul pretinde că nu i s-a plătit chiria şi curentul electric.

În noaptea de 10 septembrie 2002, în jurul orei 23,00, inculpatul s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate situată şi a intrat fără drept în curte, deschizând poarta care nu era încuiată cu lacăt.

Partea vătămată S.M.A. şi fiica ei, martora S.A.D., se aflau în casă şi au auzit scârţâind poarta, motiv pentru care S.A.D. s-a uitat pe geam şi a văzut în curte un individ. I-a comunicat acest lucru mamei sale şi aceasta a ieşit în curte, îmbrăcată doar în capot şi având capul înfăşurat într-un prosop deoarece tocmai ieşise din baie.

Partea vătămată a ieşit în curte şi ascuns după autoturismul parcat acolo, l-a văzut pe inculpat. Acesta văzând că a fost descoperit s-a ridicat şi a luat de jos un par cu care i-a aplicat părţii vătămate o lovitură peste cap şi una peste faţă după care a aruncat parul şi a ieşit din curte. Partea vătămată a strigat după ajutor şi la strigătele ei a ieşit fiica ei, iar la gard a venit martora M.M. care a văzut-o pe partea vătămată căzută peste autoturism a ieşit repede din curte pentru a merge în ajutorul vecinei sale. Când a ieşit din curte, pe podeţul din faţa casei l-a văzut pe inculpat care era îmbrăcat cu pantaloni scurţi şi tricou şi l-a recunoscut pe inculpatul S.I. Martora i-a spus lui S.I. să vină să dea o mână de ajutor. Inculpatul nu a răspuns, nu a întrebat despre ce este vorba ci a lăsat capul şi a plecat. Chiar atunci au sosit cu autoturismul martorii M.I., B.I.A. şi B.V., care aflând că partea vătămată S.M. a fost atacată au intrat cu autoturismul în curtea părţii vătămate şi la lumina farurilor au

119 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, decizia penală nr. 1243 din 18 februarie 2005; decizia poate fi consultată pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, www.scj.ro.

73

Page 74: Daune Morale

văzut starea în care se afla partea vătămată. Aceasta i-a spus martorilor că a fost atacată şi lovită cu parul de către inculpatul S.I. Au aruncat-o pe partea vătămată în maşină şi au transportat-o la Spitalul din Turţ. În autoturismul condus de martorul B.I.A. au mai urcat B.F., M.I. şi victima.

În timp ce se îndreptau spre spital, pe strada ce duce la spital, partea vătămată le-a spus martorilor că a fost atacată de S.I. şi că acesta era îmbrăcat cu pantaloni scurţi.

După ce au parcurs o bucată de drum partea vătămată S.M.A. l-a văzut mergând pe jos pe inculpatul S.I. şi le-a spus martorilor că aceea este persoana care a atacat-o şi a lovit-o, martorii recunoscându-l pe inculpatul S.I.

După primele îngrijiri partea vătămată S.M.A. a fost transportată la spitalul Judeţean Satu Mare unde i-au acordat primele îngrijiri.

Din raportul constatator medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală Satu Mare rezultă că, numita S.M.A. în urma agresiunii fizice suferite la 10 septembrie 2002 a prezentat traumatism cranio-cerebral acut cu contuzie cerebrală minoră şi plagă contuză a scalpului parieto-occipital drept, fractura piramidei nazale dizlocată, hematom voluminos geniosuborbitor stâng (care a necesitat incizie şi drenaj), fractură de apofiză coronială a cotului drept.

Leziunile suferite s-au putut produce prin lovituri repetate cu corpuri dure contondente cu suprafeţe neregulate. Viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie. Timpul de îngrijiri medicale necesare vindecării au fost de 21-22 zile.

Cu privire la cicatricea suferită de partea vătămată pe obrazul stâng şi dacă aceasta constituie sluţire medicii legişti se vor putea pronunţa numai după şase luni de la comiterea agresiunii.

Spitalul Judeţean Satu Mare s-a constituit parte civilă în cauză cu cheltuieli de spitalizare.

Partea vătămată S.M.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu o sumă pe care o va prezenta în faţa instanţei.

Instanţa de fond a considerat că, din vastul material probator administrat în faza cercetării judecătoreşti nu rezultă cu certitudine că inculpatul este autorul agresiunii suferite de către partea vătămată făcând aplicarea principiului in dubio pro reo.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi partea civilă S.M.A.

Parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului S.I., pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. (2) din Codul penal şi art. 20, raportat la art. 174 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal, la pedeapsa închisorii, întrucât probele administrate în cauză confirmă vinovăţia acestuia astfel că, în mod eronat instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pe motiv că faptele nu au fost săvârşite de către acesta.

Partea civilă apelantă S.M.A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea şi modificarea sentinţei, în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de violare de domiciliu şi tentativă la infracţiunea de omor, precum şi obligarea acestuia la plata sumei de 360.000.000 lei cu titlu de daune civile şi morale.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 83/ A din 27 aprilie 2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi partea civilă S.M.A. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 20 ianuarie 2004, pronunţată de tribunalul Satu Mare pe care o desfiinţează în sensul că: 1. pe latura penală a cauzei

74

Page 75: Daune Morale

dispune condamnarea inculpatului S.I., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) din Codul penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare; în baza art. 20 din Codul penal, raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) din Codul penal dispune condamnarea inculpatului S.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani; în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din Codul penal, contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare şi 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani, la care adaugă un spor de 6 luni stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate, cu aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 din Codul penal şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64, lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani; în baza art. 88 din Codul penal, deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 22 octombrie 2002 până la 20 ianuarie 2004;

2. pe latura civilă a cauzei, în baza art. 14 din Codul de procedură penală, combinat cu art. 998 din Codul civil, obligă pe inculpatul S.I. la plata sumei de 18.003.169 lei cu titlu de despăgubiri civile şi 100.000.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile S.M.A.; constată că partea vătămată Spitalul Judeţean Satu Mare nu a formulat pretenţii civile în cauză;

3. în temeiul art. 193 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul S.I. să plătească părţii civile S.M.A. suma de 26.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare;

4. în baza art. 191 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul S.I. la plata sumei de 7.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare, în primă instanţă, către stat.

Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au declarat recurs, partea civilă S.M.A. şi inculpatul S.I.

Prin recursul părţii civile, hotărârea atacată este criticată pentru eronata apreciere a probelor faţă de care, a solicitat majorarea daunelor morale la 250.000.000 lei în raport şi de prejudiciul estetic suferit.

Inculpatul prin recursul său, a criticat decizia instanţei de apel, pentru greşita evaluare a probatoriului şi potrivit căruia se impune achitarea sa, cum de altfel a şi hotărât instanţa de fond, motiv pentru care sentinţa penală ar trebui a fi menţinută.

În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 din Codul penal şi stabilirea unei sancţiuni penale, prevăzută de acest text şi cu aplicarea art. 861 din Codul penal, ca modalitate de executare.

Recursurile sunt nefondate.Examinând probatoriul cauzei rezultă fără dubiu că, în seara zilei de 10

septembrie 2002, inculpatul S.I. a fost cel care a intrat, fără drept, în curtea casei părţii civile şi cu un par a aplicat în regiunea feţei şi a capului acesteia, 4 lovituri ce i-au produs leziuni, care au necesitat pentru vindecare 32-35 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii.

Cu toate acestea, în raport de instrumentul folosit, regiunea lezată şi intensitatea agresiunilor ce au fost ameliorate, cu totul întâmplător, de prosopul cu care era înfăşurat capul victimei, care ieşise din baie, activitatea infracţională săvârşită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, în concurs real [(prevăzut de art. 33 lit. a) din Codul penal )] cu cea de omor în forma tentativei, prevăzută de art. 20,

75

Page 76: Daune Morale

raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi nicidecum infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 din Codul penal, apărare infirmată de probe.

În aprecierea sincerităţii declaraţiilor inculpatului, asupra locului unde s-a aflat în momentul lovirii victimei, nu pot fi omise susţinerile diametral opuse date pe timpul urmăririi penale şi existente la dosarul de urmărire penală, precum şi găsirea pe traseul parcurs de făptuitor şi descris de victimă şi martora M.M., a 2 bucăţi din acelaşi par, găsit în curtea casei părţii civile, lângă autoturism.

Acestea fiind faptele săvârşite de inculpat, se reţine că atât încadrarea juridică dată de instanţa de apel, este temeinică şi legală, precum şi pedepsele aplicate, s-au stabilit la limita minimă prevăzută de textele ce incriminează infracţiunile reţinute în sarcina sa.

De asemenea, la limita minimă de 6 luni este stabilit şi sporul de pedeapsă, aplicat pentru concursul de infracţiuni.

În final, pedeapsa rezultantă, de 5 ani şi 6 luni închisoare, ce o are de executat inculpatul, se apreciază ca fiind judicioasă, dată cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal.

Pretenţiile părţii civile recurente şi care privesc majorarea daunelor morale acordate, se constată a fi neîntemeiate şi ca atare hotărârea atacată, va fi menţinută şi sub acest aspect, iar recursul respins, ca nefondat.

18. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Vinovăţie. Legătura de cauzalitate. 120

Prin sentinţa penală nr. 324 din 7 octombrie 2004, Tribunalul Maramureş a dispus condamnarea inculpatului F.A. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) din Codul penal, cu consecinţele prevăzută de art. 71 şi art. 64 din Codul penal.

În temeiul art. 350 din Codul de procedură penală, s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu 28 decembrie 2003 la zi.

În baza art. 14 din Codul de procedură penală şi a art. 998 din Codul civil, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.D. despăgubiri civile astfel: - 41.200.000 lei despăgubiri materiale şi 120.000.000 lei despăgubiri morale.

A fost respinsă cererea părţii civile B.D. de obligare a inculpatului la plata unei rente lunare viagere.

În baza art. 14 din Codul penal şi art. 998 din Codul civil, inculpatul a mai fost obligat să plătească părţilor civile B.S. şi N. suma de câte 70.000.000 lei despăgubiri morale.

S-a dispus obligarea inculpatului în favoarea părţii civile C.A.S. Maramureş la plata sumei de 2.763.777 lei despăgubiri civile cu dobânda legală aferentă.

120 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, decizia penală nr. 1307 din 22 februarie 2005; decizia poate fi consultată pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, www.scj.ro.

76

Page 77: Daune Morale

În baza art. 193 din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească fiecărei părţi civile suma de câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 191 din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 16.400.000 lei cheltuieli judiciare.

A reţinut instanţa că, în după-amiaza zilei de 25 decembrie 2003, inculpatul F.A. se afla în stare de ebrietate şi pe şoseaua principală din localitatea, s-a întâlnit cu numitul B.G., în apropierea unui bar. Între cei doi a intervenit un conflict spontan, împrejurare în care inculpatul a lovit victima cu pumnii şi picioarele peste cap şi abdomen.

Urmare loviturilor primite în zona abdominală, B.G. a decedat la 27 decembrie 2003 în Spitalul Judeţean Baia Mare.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1596/302 din 19 ianuarie 2004 întocmit de Serviciul medico-legal judeţean Baia Mare moartea numitului B.G. a fost violentă şi s-a datorat unei rupturi traumatice de ileon cu peritonită şi stare toxico-septică. Leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovire cu corp dur posibil pumn, picior şi strivirea intestinului subţire între acesta şi coloana vertebrală. Între agresiunea din data de 25 decembrie 2003 (leziunile constatate la autopsie) şi deces există o legătură directă de cauzalitate. Tratamentul medical aplicat a fost corect.

Raportat la această stare de fapt s-a apreciat că în speţă fapta inculpatului F.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 din Codul penal.

Cu privire la modul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere faptul că acesta nu are antecedente penale, şi-a recunoscut doar parţial fapta, precum şi gradul de pericol social concret al faptei, primul element fiind reţinut ca şi circumstanţă atenuantă fiind în consecinţă incidente prevederile art. 74 şi art. 76 lit. b) din Codul penal.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a formulat apel, prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei şi a se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, deoarece prin pronunţarea ei, nu a fost rezolvat fondul cauzei.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, deşi există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză medico-legală.

În susţinerea motivelor de apel, inculpatul a arătat că în raportul medico-legal criticat nu au fost consemnate existenţa unor leziuni externe (echimoze) la nivelul abdomenului şi nici nu există consemnată vreo menţiune în acest sens.

Avându-se în vedere concluzia finală a raportului, respectiv a leziunii ce a produs moartea victimei, trebuie să se arate dacă aceasta este consecinţa unui mecanism direct (lovire) sau indirect (prin cădere sau compresiune) asupra abdomenului şi dacă se putea produce printr-o simplă cădere pe un plan dur.

Se impune să se precizeze modalitatea în care s-a produs efectiv ruptura de ileon, dată fiind ruptura în lungime de 15 cm, posibilul corp contondent care ar fi produs leziunea, poziţia victimă-agresor la momentul aplicării loviturii şi dacă leziunile medico-legale interne şi externe pe care ar fi trebuit să le prezinte victima, în raport de cele constatate.

Raportul medico-legal trebuia să se precizeze dacă ruptura de intestin putea interveni pe fondul unei boli preexistente TBC, boală renală şi care să fi contribuit la accelerarea procesului de lichefiere a ţesutului de la nivelul peretelui intestinal al abdomenului victimei, raportat la aspectul membranelor găsite intraoperator.

77

Page 78: Daune Morale

Se impune precizarea existenţei raportului direct de cauzalitate între agresiunea din 25 decembrie 2003 şi decesul victimei sau leziunea tanato-generatoare şi care poate data anterior acestei date.

În raportul medico-legal nu s-a indicat simptomologia aferentă unei peritonite vechi de 3 zile şi intervalul de timp la care trebuia să apară simptomele, în raport de momentul agresiunii şi dacă victima mai putea servi masa sau băuturi alcoolice ori putea face un efort cu deplasarea pe jos, pe o distanţă de 2-7 km.

Şi în final, dacă tehnica operatorie descrisă în foaia de observaţie, a fost adecvată în raport de intervenţia chirurgicală efectuată asupra victimei.

Pe fondul existenţei acestor neclarităţi în mod greşit instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului, care într-adevăr a lovit victima, dar numai în zona capului.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 330 din 30 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

A motivat instanţa de apel că loviturile cu pumnii şi picioarele aplicate victimei sunt recunoscute de către inculpat, în declaraţia dată la urmărirea penală la data de 28 decembrie 2003, în prezenţa apărătorului.

Din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că în urma agresiunii inculpatului asupra victimei, aceasta a suferit o ruptură traumatică de ileon, cu peritonită şi stare toxio-septică, moartea violentă a acesteia survenind la 27 decembrie 2003.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă că leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovire cu un corp dur, posibil pumn, picior şi strivirea intestinului subţire, între acesta şi coloana vertebrală, iar între agresiunea din 25 decembrie 2003 respectiv leziunile constatate la autopsie şi deces, există o legătură directă de cauzalitate.

În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a reţinut în sarcina apelantului, săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 din Codul penal.

Susţinerea inculpatului că nu se face vinovat de decesul victimei deoarece i-a aplicat numai lovituri în zona capului şi că inexistenţa unor leziuni externe (echimoze) întăreşte această apărare, se apreciază ca neîntemeiată.

În conţinutul raportului de expertiză medico-legală, la examinarea internă a aspectului abdomenului (pct. 4), coroborat cu planşele foto color, s-a remarcat că pereţii abdominali care sunt infiltraţi cu sânge, anterior-paramedian, între fascie şi muşchiul abdominal drept, precum şi între muşchi şi seroasa parietală, ceea ce denotă o urmă a unei intervenţii violente.

Modul activ în care a acţionat inculpatul, prin aplicarea unor lovituri cu piciorul încălţat cu gheată victimei, aşa cum a recunoscut, dar care s-au aplicat din poziţia verticală în care se găsea apelantul, şi faţă în faţă cu victima, rezultatul agresiunii nu se putea prezenta sub forma unei compresiuni, apăsare, proiectare sau călcare, ce pot antrena doar ivirea unor leziuni primare la nivelul dermei.

S-a motivat la pct. 4 al raportului de expertiză că sufuziunea de sânge ce s-a format prin infiltrarea cu sânge a ţesutului subcutanat celulo-adipos apare ca un element de legătură între acţiunea mecanică a loviturii cu piciorul încălţat şi ruptura organului intern. Acest efect s-a instalat ca urmare a cedării peretelui intestinului, în locul în care presiunea cu care s-a acţionat a întrecut rezistenţa peretelui intestinului, având o contraforţă, cea a sistemului osos al coloanei vertebrale.

De altfel, chiar şi ruperea hainelor pe care le-a purtat victima s-a evidenţiat în zona abdomenului şi coincid zonei în care s-au găsit urmele loviturii conform raportului medico-legal.

78

Page 79: Daune Morale

Prin urmare, prin mecanismul în care a acţionat inculpatul aşa cum a fost conturat, în urma propriei recunoaşteri, coroborată cu concluziile expertizei medico-legale, prima instanţa corect a reţinut vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.

În lipsa unor informaţii de ordin medical, privind eventualele boli preexistente ce ar fi contribuit la accelerarea procesului de lichefiere a ţesutului a nivelul peretelui intestinal al abdomenului, nu se poate reţine o posibilă cauză ce ar fi precedat naşterea efectului ce a dus la deces, dacă nu s-ar fi interpus acţiunea inculpatului, aşa cum a fost conturată din probele administrate.

În aceste condiţii nu se impune completarea raportului de expertiză medico-legală şi nici efectuarea unei noi lucrări.

În prezenta cauză, inculpatul nu a putut dovedi o eventuală altă agresiune asupra victimei, care s-a găsit într-o stare medicală corespunzătoare.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului prima instanţă a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare, prevăzută de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social al faptei, dar şi elementele ce caracterizează persoana apelantului, recunoscându-i-se circumstanţele personale de atenuare a pedepsei prevăzută de art. 74 din Codul penal, cu efectul prevăzută de art. 76 din Codul penal.

Şi latura civilă a cauzei a fost rezolvată corespunzător, inculpatul arătând că este de acord cu plata lor, până la nivelul la care vor fi probate şi în prezenţa stabilirii vinovăţiei sale, împrejurare ce s-a conturat în prezentul dosar.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate, întrucât greşit s-a reţinut vinovăţia sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 din Codul penal, fără efectuarea unei noi expertize care să stabilească legătura de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat şi decesul victimei.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, care au

fost complet şi just apreciate, situaţia de fapt fiind corect reţinută, încadrarea juridică dată faptei este legală, iar vinovăţia inculpatului rezultă fără dubiu din actele dosarului.

În cauză nu se contestă că, în ziua de 25 decembrie 2003, inculpatul a aplicat lovituri victimei cu pumnii şi picioarele, situaţie confirmată şi de acesta în declaraţia dată la procuror în prezenţa apărătorului.

După efectuarea expertizei medico-legale care a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei rupturi traumatice de ileon cu peritonită şi stare toxico-septică, iar leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovirea cu un corp dur (posibil pumn, picior) şi strivirea intestinului subţire, inculpatul în cursul cercetării judecătoreşti pentru a fi exonerat de răspunderea penală pentru decesul victimei, a revenit parţial asupra declaraţiei dată la urmărirea penală, în sensul că a aplicat victimei lovituri numai în zona capului.

Corect instanţele au înlăturat apărarea formulată de inculpat, în condiţiile în care s-a stabilit că, în ziua de 25 decembrie 2003, victima a avut conflict numai cu inculpatul, iar membrii familiei victimei, audiaţi ca martori, au relatat că victima acuza dureri de abdomen, în urma loviturilor aplicate de inculpat.

Pe de altă parte, loviturile aplicate victimei în zona abdomenului, sunt probate şi cu planşele fotografice din care rezultă că leziunile constatate în această zonă şi planşele fotografice ale hainei victimei, care prezintă rupturi în zona abdomenului.

Solicitarea inculpatului de a se efectua o nouă expertiză medico-legală corect a fost respinsă de către instanţe, ca nefiind utilă cauzei.

79

Page 80: Daune Morale

Întrucât motivele de recurs invocate de inculpat nu sunt întemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cauze de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) din Codul de procedură penală, care pot fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Se va deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 28 decembrie 2003 la zi.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

19. Tentativă de omor. Vătămare corporală. Circumstanţe atenuante. Despăgubiri civile. Reactualizare potrivit indicelui de modificarea a preţurilor de la momentul punerii în executare. Contravaloarea asistenţei medicale acordate victimei.121

Prin sentinţa penală nr. 353 din 14 septembrie 2004, Tribunalul Dâmboviţa în baza art. 20, raportat la art. 174 din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 din Codul penal.În temeiul art. 174 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 64, art. 65 alin.

(1) şi (3) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani, executarea pedepsei complimentare urmând a începe după executarea pedepsei închisorii.

Conform art. 14, art. 15 şi art. 346 din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat către partea vătămată constituită parte civilă V.G. la plata sumei de 820.000 lei reprezentând despăgubiri civile, cheltuieli efectuate ca urmare a vătămării corporale produse la 20 ianuarie 1994, sumă ce va fi reactualizată potrivit indicelui de modificare a preţurilor de la momentul punerii în executare.

Inculpatul a mai fost obligat cu titlu de despăgubiri civile la plata sumei de 53.633 lei, reprezentând c/val asistenţei medicale acordate victimei pe perioada spitalizării şi care a fost plătită de partea vătămată V.G., sumă ce va fi reactualizată la data executării.

Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 25.000.000 lei daune morale către partea civilă V.G.

În temeiul art. 191 alin. (1) din Codul de procedură penală, M.V. a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

A reiterat instanţa că, în seara zilei de 20 ianuarie 1994, între inculpatul M.V. şi partea vătămată V.G., s-a produs un incident în barul proprietatea primului, în condiţiile în care cel din urmă fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în repetate rânduri, a intervenit în desfăşurarea programului muzical asigurat de o formaţie instrumentală. Partea vătămată deranjată de intervenţia inculpatului a părăsit localul şi a revenit înarmat cu un corp contondent şi în timp ce se îndrepta spre locul unde se aflau instrumentiştii şi respectiv barul localului, a fost întâmpinat de către inculpatul M.V., la rându-i, înarmat cu o măciucă din lemn prelucrat lovindu-l cu aceasta în cap.

121 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, decizia penală nr. 1311 din 22 februarie 2005; decizia poate fi consultată pe site-ul instanţei supreme www.scj.ro.

80

Page 81: Daune Morale

După ce victima a fost transportată la domiciliu, starea sănătăţii s-a înrăutăţit, fiind transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde s-a intervenit neurochirurgical, realizându-se eschilectomie frontală dreapta pentru înlăturarea fragmentelor osoase oprirea hemoragiei cerebrale. Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă victimei implantându-i-se o placă protectoare la nivelul craniului.

După cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. A.15/15757 din 19 decembrie 1995, al I.N.M.L. Bucureşti, leziunile produse au necesitat pentru vindecare 65 zile îngrijire medicală şi au pus în primejdie viaţa victimei, Comisia de Avizare şi Control a I.N.M.L. Bucureşti, apreciind prin adresa nr. A.5/1598 din 07 octombrie 1997 că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.

Lovirea victimei cu o măciucă din lemn masiv prelucrat într-o regiune anatomică, în care sunt situate organele vitale, cap, şi cu mare intensitate, din moment ce s-a produs o leziune a craniului cu fractură şi înfundare osoasă, ce a necesitat intervenţie neurochirurgicală pentru salvarea vieţii victimei, constituie o activitate care, prin însăşi materialitatea sa, vădeşte că inculpatul a prevăzut moartea victimei ca rezultat posibil al acţiunii sale.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului astfel cum a fost mai sus descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 din Codul penal, text de lege în baza căruia urmează să se pronunţe o pedeapsă cu închisoare.

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 din Codul penal, gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a avut o atitudine sinceră atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, astfel încât, s-a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special poate atinge scopul preventiv educativ al pedepsei conform art. 52 din Codul penal.

Partea vătămată V.G. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând acordarea despăgubirilor civile determinate de cheltuielile organizate de internarea în spital, de intervenţia chirurgicală realizată şi tratamentul postoperator, precum şi acordarea de daune morale.

În baza dispoziţiilor art. 14, art. 15 şi art. 346 din Codul de procedură penală, s-a apreciat că se impune obligarea inculpatului către partea vătămată constituită parte civilă V.G., cu titlu de despăgubiri civile, în sumă de 820.000 lei reprezentând cheltuielile efectuate ca urmare a vătămării corporale produse la 20 ianuarie 1994, aşa cum de altfel s-a constituit parte civilă cu ocazia judecării, în fond a cauzei, în faţa Judecătoriei Găeşti, sumă ce va fi reactualizată potrivit indicelui de modificare a preţurilor, de la momentul punerii în executare, avându-se în vedere că anul de efectuare a cheltuielilor este 1994.

Inculpatul a mai fost obligat cu titlu de despăgubiri civile şi la plata sumei de 53.633 lei, reprezentând c/val asistenţei medicale acordate victimei, pe perioada spitalizării şi care a fost achitată de partea vătămată V.G., sumă ce a fost reactualizată.

Inculpatul M.V. a mai fost obligat şi la plata sumei de 25.000.000 lei daune morale, către partea civilă V.G.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul M.V., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi a solicitat în esenţă, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 din Codul penal, raportat la art. 181 alin. (1) din Codul penal.

În subsidiar, a solicitat reţinerea la încadrarea juridică a faptei a dispoziţiilor art. 73 lit. b) din Codul penal, urmând a se proceda la reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.

81

Page 82: Daune Morale

Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 483 din 8 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.V.

A motivat instanţa de apel că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţă, încadrarea juridică dată faptei este legală şi nu se justifică reţinerea circumstanţei, prevăzute de art. 73 lit. b) din Codul penal.

Pedeapsa de 5 ani închisoare în regim privativ de libertate a fost bine individualizată atât ca întindere cât şi ca modalitate de executare, prima instanţă ţinând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal, de gradul de pericol social al faptei, de modul şi condiţiile concrete în care a fost săvârşită, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care este infractor primar, a recunoscut şi regretat fapta comisă.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul M.V., solicitând restituirea cauzei la procuror, întrucât nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală. Întrucât unul dintre membrii completului de judecată de la instanţa de apel din primul ciclu procesual, respectiv judecătorul V.M. a participat ulterior şi la soluţionarea recursului, a solicitat casarea hotărârilor pronunţate cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

Recurentul a invocat şi eroarea gravă de fapt prin nereţinerea circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) din Codul penal.

Prin ultimul motiv de recurs s-a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante, având în vedere conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei şi poziţia procesuală de recunoaştere şi regret a faptei.

Examinând recursul declarat de inculpat se constată următoarele:Prezenta cauză, se află la al doilea ciclu procesual, ca urmare a admiterii

recursului în anulare declarat de procurorul general, de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin decizia penală nr. 2230 din 19 mai 2000 a acestei instanţe, dispunându-se casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa, numai sub aspectul încadrării juridice ce urmează a fi dată faptei:

În cadrul judecăţii din primul ciclu procesual şi al căilor de atac exercitate, inculpatul nu a invocat neprezentarea materialului de urmărire penală de către procuror.

Potrivit art. 38518 din Codul de procedură penală, instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.

Pe de altă parte, neprezentarea materialului de urmărire penală nu a fost invocată în cursul efectuării actului sau la primul termen de judecată, astfel că pretinsa nulitate nu mai poate fi invocată.

Motivul de recurs prin care se solicită casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu motivarea că judecătorul V.M. a participat la judecarea cauzei în apel şi în recurs, nu este întemeiat.

Judecătorul V.M. a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat decizia penală nr. 516 din 18 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a admis recursul parchetului şi s-a casat hotărârea instanţei de fond cu trimiterea cauzei la Tribunalul Dâmboviţa, pentru continuarea judecăţii.

S-a motivat că greşit Tribunalul Dâmboviţa s-a desesizat şi a restituit cauza la parchet.

Judecătorul a pronunţat ulterior, decizia penală nr. 483 din 8 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, atacată în prezent cu recurs de către inculpat.

82

Page 83: Daune Morale

Cazul de incompatibilitate invocat nu este întemeiat, întrucât judecătorul făcând parte din completul de judecată care a dispus casarea sentinţei penale prin care se restituise cauza la parchet, nu s-a pronunţat în fond asupra cauzei, în sensul că nu a rezolvat probleme legate de existenţa infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului.

Judecătorul nu a fost incompatibil când a judecat cauza în apelul declarat de inculpat.

Acestea sunt considerentele pentru care primele două motive de recurs formulate de inculpat nu pot fi primite.

Motivul de recurs prin care se critică hotărârile pronunţate pentru nereţinerea circumstanţei prevăzute de art. 73 lit. b) din Codul penal, este întemeiat.

Martorii oculari D.G., S.C., M.I. şi S.A., atât la urmărirea penală cât şi în instanţă, au relatat că partea vătămată V.G. când a intrat în bar, se afla în stare de ebrietate şi a intervenit asupra orchestrei, provocând iritarea membrilor orchestrei şi a consumatorilor. De asemenea, partea vătămată a avut unele manifestări prin care a creat dezordine în local, devenind recalcitrantă, astfel că inculpatul în calitate de patron cât şi o parte dintre consumatori, au intervenit reuşind să-l tempereze pe V.G. şi să-l determine să părăsească localul.

La un interval scurt, de circa 5 minute, partea vătămată a revenit în local înarmată cu un ciomag, împrejurare în care inculpatul a ieşit în întâmpinarea acesteia, lovind-o în cap cu o măciucă din lemn prelucrat.

Rezultă astfel că, faţă de comportarea anterioară a victimei şi de revenirea acesteia în local, înarmată cu un ciomag, inculpatul a acţionat într-o stare de puternică tulburare, determinată de provocarea părţii vătămate.

Greşit instanţele nu au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) din Codul penal.

Sub acest aspect, urmează a admite recursul declarat de inculpat şi casând hotărârile atacate, la infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 din Codul penal, se va reţine dispoziţiile art. 73 lit. b) din Codul penal, urmând a-i aplica o pedeapsă orientată la limita minimă a textului de lege incriminator, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal.

Ca o consecinţă a reţinerii circumstanţei atenuante a provocării, se vor reduce la jumătate despăgubirile materiale şi morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă V.G.

Recursul declarat de inculpat urmează a fi admis în conformitate cu art. 38515

pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în sensul celor reţinute.

20. Vătămare corporală din culpă. Temeiul contractual al obligaţiei societăţii de asigurare. Obligarea asigurătorului la plata cheltuielilor judiciare. Repararea prejudiciului moral.122

Prin sentinţa penală nr. 269 din 20 decembrie 2005, pronunţată de Judecătoria Lipova, în baza art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi a art. 76 lit. e) din Codul penal, inculpatul C.G. a fost condamnat la 5 luni închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 din Codul penal.

În baza art. 81, 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal.

122 Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, decizia nr. 529 din 8 mai 2006.

83

Page 84: Daune Morale

În baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 999 şi a art. 1000 alin. (3) din Codul civil, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile D.D.O. suma de 582.443.868 ROL despăgubiri civile parţiale, din care suma de 500 milioane lei daune morale parţiale şi 82.443.868 lei daune materiale parţiale.

Au fost respinse celelalte pretenţii pentru daune materiale şi morale, dispunându-se ca aceste sume să fie plătite de asigurător către partea civilă D.D.O., conform poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, în limitele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) şi b) din Normele de aplicare a legii privind asigurările obligatorii de răspundere civilă pe anul 2004.

În baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 999 din Codul civil şi a art. 1000 alin. (3) din Codul civil, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile Casa de Asigurări de Sănătate Arad suma de 8.300.500 lei, părţii civile Casa de Asigurări de Sănătate Cluj suma de 42.336.000 lei şi părţii civile Casa de Asigurări de Sănătate Timişoara suma de 41.372.000 lei cheltuieli de spitalizare, dispunându-se ca aceste sume să fie plătite de asigurător, conform poliţei de asigurare menţionate mai sus.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi părţii civile D.D.O. suma de 56.619.640 lei cheltuieli judiciare parţiale, dispunându-se ca aceste sume să fie plătite de societatea de asigurare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în data de 28 ianuarie 2004, în jurul orelor 19,00, inculpatul se deplasa cu autoturismul proprietatea părţii responsabile civilmente cu o viteză redusă, de 35 km/h. Cu toate acestea, datorită condiţiilor meteorologice – ninsoarea abundentă şi carosabil acoperit cu zăpadă – inculpatul a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens, unde s-a tamponat cu autoturismul condus de partea vătămată. În urma impactului dintre cele două autoturisme, partea vătămată a fost internată în spital şi, în repetate rânduri, la diferite clinici de specialitate, pentru tratarea traumatismului cranio-maxilo-facial suferit, leziune care a necesitat 180 de zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa.La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 din

Codul penal, persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră şi nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel încât a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) din Codul penal, iar ca modalitate de executare dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel asigurătorul, care a criticat-o sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă şi către stat, precum şi partea civilă, nemulţumită de cuantumul mic al despăgubirilor materiale ce i-au fost acordate şi de pedeapsa aplicată inculpatului, apreciată, de asemenea, ca fiind prea mică.

Prin decizia penală nr. 121 din 8 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Arad, s-a admis apelul declarat de asigurător, s-a respins apelul părţii civile şi s-a desfiinţat hotărârea atacată, în sensul că s-a înlăturat obligaţia asigurătorului la plata cheltuielilor judiciare şi de judecată stabilite în solidar în sarcina inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, cu menţinerea celorlalte dispoziţii.

Partea civilă apelantă a fost obligată la plata sumei de 15 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că prima instanţă a analizat şi interpretat probatoriul administrat în mod corect şi a reţinut o stare de fapt

84

Page 85: Daune Morale

corespunzătoare adevărului. Astfel, stabilind vinovăţia inculpatului, judecătoria a procedat la o justă încadrare a faptei penale.

Sub aspectul pedepsei aplicate, aceasta a fost bine dozată, fiind adaptată gravităţii infracţiunii comise.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, este indubitabil că prin acţiunea ilicită, culpabilă a inculpatului, s-a cauzat părţii civile un prejudiciu de ordin moral şi material, constând în suferinţa fizică şi psihică, şocul şi traumele îndurate de către acesta în perioada necesară vindecări leziunilor, precum şi cheltuielile efectuate în vederea vindecării.

Pornind de la faptul că răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat şi ţinând seama de natura şi gravitatea leziunilor cauzate, precum şi de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, tribunalul a apreciat că despăgubirile materiale acordate sunt justificate de probaţiunea efectuată, iar cuantumul daunelor morale este bine dozat, fiind proporţional cu prejudiciul moral concret încercat de partea vătămată.

Aşadar, solicitarea părţii civile de majorare a daunelor materiale a fost considerată neîntemeiată, întrucât prima instanţă a analizat şi valorificat corect dovezile produse în cauză, astfel că apelul părţii civile a apărut ca nefondat.

Referitor la apelul declarat de asigurător, instanţa a înlăturat obligaţia societăţii de asigurare de a plăti cheltuielile judiciare, cuantumul cheltuielilor judiciare stabilindu-se că se va plăti numai de inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, conform art. 23 pct. 6 din Ordinul nr. 3223/2003.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs partea responsabilă civilmente, fără însă a-l motiva.

În conformitate cu prevederile art. 38510 din Codul de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat, motivele de recurs formulându-se în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, iar dacă nu s-au respectat aceste condiţii, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859

alin. (3) din Codul de procedură penală, se iau în considerare din oficiu.Întrucât nu au fost constatate motive care să fie luate în considerare din oficiu,

în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, recursul a fost respins, ca nefundat, cu obligarea părţii responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

21. Vătămare corporală din culpă. Temeiul contractual al obligaţiei asigurătorului. Solidaritate. Împăcarea părţilor.123

Prin sentinţa penală nr. 1402 din 28 aprilie 2005, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în temeiul art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul B.L. la 15.000.000 lei amendă penală.

În temeiul art. 81,82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei amenzii pe un termen de încercare de 1 an.

În temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal.

În temeiul art. 14 şi art. 15 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca tardivă, acţiunea civilă exercitată de spitalul Clinic Judeţean Timişoara şi Casa de Asigurări de Sănătate Timiş.

123 Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, decizia nr. 343/R din 20 martie 2006.

85

Page 86: Daune Morale

În temeiul art. 14, 346 din Codul de procedură penală şi a art. 999 din Codul civil, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.A. suma de 24 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune materiale şi 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, fiind respinse în rest pretenţiile civile faţă de inculpat.

În temeiul art. 14, 346 din Codul de procedură penală, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.A. împotriva asigurătorului de răspundere civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1.800.000 lei, precum şi la plata sumei de 6.500.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă, fiind respinsă în rest, ca nedovedită, cererea privind cheltuielile judiciare avansat de către această parte.

S-a luat act că inculpatul nu a solicitat cheltuieli judiciare.Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la data de

21.08.2003, în jurul orelor 22,30, inculpatul a condus autoutilitara pe drumurile publice şi, întrucât nu a redus corespunzător viteza de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a accidentat-o pe partea vătămată S.A., care de deplasa regulamentar cu un ciclomotor.

În urma impactului, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 12 zile de îngrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale, precum şi al judecăţii, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina mea.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel partea civilă S.A., care a solicitat desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în solidar cu asigurătorul.

Prin decizia penală nr. 421 din 11 noiembrie 2005, Tribunalul Timiş a respins ca nefondat apelul părţii civile şi l-a obligat pe apelant la 100 RON cheltuieli judiciare faţă de stat.

În motivarea soluţiei, s-a arătat că răspunderea asigurătorului este o răspundere civilă contractuală, rezultând din contractul încheiat în temeiul Legii nr. 136/1995, între inculpat şi asigurător.

Partea civilă are un drept la acţiune direct împotriva asigurătorului, în temeiul art. 55 din Legea nr. 136/1995 sau un drept la acţiune împotriva inculpatului, în temeiul dreptului comun (art. 999 din Codul civil). Partea civilă nu poate cumula aceste drepturi la acţiune, deoarece s-ar ajunge la dubla reparare a prejudiciului, având în vedere că între asigurător, pe de o parte, şi inculpat, pe de alta, nu există solidaritate.

Articolul 1003 din Codul civil se aplică exclusiv în domeniul delictual, în timp ce, în cazul răspunderii civile contractuale, solidaritatea se aplică numai în măsura în care este prevăzută în contract.

Prin constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, S.A. a optat între cele două drepturi la acţiune prevăzute de lege.

Natura juridică a obligaţiei pe care şi-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare cu asigurătorul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată de art. 1000 alin. (1) din Codul civil, precum şi de răspunderea comitenţilor, la care de referă alin. (3) al aceluiaşi articol.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs partea civilă S.A., pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar în şedinţa publică din data de 13 martie 2006, ambele părţi au solicitat încetarea procesului penal, întrucât s-au împăcat.

Verificându-se legalitatea şi temeinicia deciziei supuse recursului, s-a constatat că în cauză a intervenit împăcarea părţilor. Conform declaraţiei

86

Page 87: Daune Morale

autentificate la notar, partea vătămată a declarat că renunţă la plângerea formulată şi ambele părţi au arătat că s-au împăcat, solicitând încetarea procesului penal.

Acţiunea penală, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Întrucât părţile s-au împăcat, instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 lit. h) din Codul de procedură penală, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin (1) şi (3) din Codul penal.

Inculpatul şi partea vătămată au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în recurs.

22. Vătămare corporală din culpă. Culpa exclusivă a inculpatului. Circumstanţe atenuante. Cuantumul despăgubirilor. Obligarea inculpatului în exclusivitate la plata despăgubirilor civile.124

Prin sentinţa penală nr. 1307 din 8 iunie 2005, Judecătoria Constanţa a dispus, în baza art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. e) din Codul penal, condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 81 din Codul penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 din Codul penal.

În baza art. 359 din Codul de procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din Codul penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 998-999 din Codul civil, au fost admise acţiunile civile formulate de C.J.A.S. Constanţa şi B.E. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 22.869.998 lei despăgubiri civile către C.J.A.S. Constanţa şi la plata sumei de 14.500.000 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă B.E.

A fost respinsă cererea privind obligarea inculpatului, în solidar cu societatea de asigurare, la plata despăgubirilor civile.

În baza art. 189 din Codul de procedură penală, onorariile avocaţilor din oficiu, în cuantum de 800.000 lei, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea Baroului Constanţa.

În baza art. 191 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În motivarea soluţiei, s-au reţinut următoarele:La data de 17 iulie 2004, în jurul orelor 19,30, inculpatul s-a deplasat cu

autocamioneta proprietate personală la magazinul alimentar, unde a parcat autovehiculul pe acostament, pe partea magazinului, la câţiva metri de acesta, în afara părţii carosabile. La scurt timp după intrarea în magazin, acestuia i s-a solicitat să parcheze autovehiculul în altă parte, pentru a permite aprovizionarea cu mărfuri, astfel că inculpatul s-a deplasat la locul unde era staţionată maşina şi, după ce s-a asigurat că în spatele acesteia nu sunt copii la joacă, s-a urcat la volan şi s-a pregătit să pornească motorul. Pornirea autoutilitarei necesita un anumit timp de pregătire, întrucât aceasta era prevăzută cu motor Diesel, astfel încât inculpatul, după ce a

124 Tribunalul Constanţa, Secţia Penală, decizia nr. 41 din 19 ianuarie 2006; hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.

87

Page 88: Daune Morale

aşteptat încălzirea bujiei, a cuplat treapta de mers cu spatele a cutiei de viteze şi a început executarea acestei manevre.

În acelaşi timp, partea vătămată B.E. a ieşit din magazin, deplasându-se pe acostament şi a fost surprinsă şi lovită de colţul stânga spate al autoutilitarei. În urma impactului, partea vătămată a căzut la pământ, suferind leziuni care, potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa, au necesitat pentru vindecare 100-120 de zile de îngrijiri medicale.

Observând-o pe partea vătămată, care acuza dureri la piciorul stâng, inculpatul a solicitat unui şofer aflat în apropiere să-l ajute să transporte victima la spital, după care a anunţat organele de poliţie.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul, care a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal, cu aplicarea art. 76 lit. e) Cod penal, şi nu a art. 76 lit. c) Cod penal, cum a reţinut instanţa de fond, precum şi coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege ori aplicare unei pedepse cu amendă penală, în raport de datele sale personale.

Cu privire la acţiunea civilă, inculpatul, prin apărătorul său, a precizat că nu este de acord cu plata despăgubirilor civile, în sumă de 14.500.000 lei, care nu sunt dovedite şi a solicitat obligarea în solidar cu societatea de asigurare atât la plata despăgubirilor civile dovedite de către această parte civilă, cât şi la plata cheltuielilor de spitalizare către C.A.S.J. Constanţa.

Analizându-se temeinicia şi legalitatea sentinţei penale apelate prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, s-a constatat că apelul inculpatului este fondat, fiind admis numai în ceea ce priveşte obligarea în solidar a inculpatului şi a asigurătorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile către părţile civile.

Conform dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, iar conform art. 50 din acelaşi act normativ, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Mai mult decât atât, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 şi 54 din Legea nr. 136/1995, despăgubirea se va face direct de către asigurătorul la care s-a adresat persoana păgubită, iar dacă nu s-a ajuns la înţelegere, suma se va stabili prin hotărâre judecătorească.

În acelaşi sens sunt şi celelalte dispoziţii din actul normativ la care s-a făcut referire.

Prin urmare, dacă legea specială instituie o răspundere directă a asigurătorului către păgubit, cu atât mai mult poate fi atrasă răspunderea solidară a asigurătorului şi inculpatului în cadrul acţiunii civile alăturate acţiunii penale în procesul penal.

A dispune altfel decât obligarea în solidar a asigurătorului şi inculpatului înseamnă a ignora dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi a încălca atât drepturile inculpatului, cât şi pe acelea ale persoanei păgubite, pe care legiuitorul a înţeles să o ocrotească prin reglementarea acestei forme de răspundere civilă.

Rezultă astfel că instanţa de fond a procedat corect atunci când a constatat că societatea de asigurare are în cauză calitatea de asigurător, şi nu pe aceea de parte responsabilă civilmente, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 136/1995, precum şi cu acelea ale deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar a greşit când a obligat inculpatul în exclusivitate la plata despăgubirilor civile către părţile civile, încălcând dispoziţiile legii speciale, care instituie obligativitatea asigurătorului de a despăgubi,

88

Page 89: Daune Morale

în baza contractului de asigurare, terţele persoane păgubite de asiguraţi, cum este cazul inculpatului.

S-a dispus, aşadar, obligarea inculpatului, în solidar cu asigurătorul, la plata despăgubirilor civile atât către partea civilă B.E., cât şi către C.A.S.J. Constanţa, cuantumul despăgubirilor fiind mult sub plafonul aprobat.

A fost respinsă solicitarea inculpatului de micşorare a despăgubirilor civile la care a fost obligat către partea civilă B.E., reţinându-se că instanţa a acordat despăgubiri materiale părţii civile, în sumă de 14.500.000 lei, având în vedere leziunile suferite de aceasta, numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, care au presupus operaţii, tratamente şi medicamente pentru restabilirea stării de sănătate a părţii vătămate, îngrijirea de care partea vătămată a beneficiat din partea altor persoane cât timp a fost imobilizată la pat, contravaloarea transportului la unităţile spitaliceşti etc., toate aceste cheltuieli fiind inerente în asemenea situaţii.

Instanţa s-a raportat, de asemenea, la declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor audiaţi şi la actele medicale existente la dosarul cauzei.

Având în vedere aceste aspecte, cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri părţii civile este de natură să acopere prejudiciul material suferit de partea civilă şi nu se impune reducerea acesteia, astfel cum a solicitat inculpatul.

În acest context, partea civilă nu a solicitat despăgubiri morale, iar accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care a parcat autoturismul în afara părţii carosabile, pe acostament şi a făcut manevre fără să se asigure.

Susţinerile inculpatului în sensul că partea vătămată nu a plătit persoanele care au îngrijit-o pentru că nu realiza venituri impozabile, conform certificatului de atestare fiscală, nu poate fi primită atâta vreme cât această împrejurare a fost probată cu martori de către partea civilă.

Nu pot fi primite nici susţinerile inculpatului că sumele cheltuite de partea civilă cu îngrijirea stării sale de sănătate - tratamente, operaţii, medicamente, pe perioada spitalizării – nu sunt datorate, întrucât este de notorietate că baza materială a unităţilor spitaliceşti este mai mult decât precară, iar pacienţii sunt obligaţi să suporte o parte din cheltuielile cu tratamentele, medicamentele, manoperele medicale, alimentaţie etc.

Rezultă astfel că despăgubirile acordate atât părţii civile B.E., cât şi C.A.S.J. Constanţa, acestea din urmă necontestate, sunt corect cuantificate şi în măsură să acopere prejudiciile cauzate părţilor civile prin fapta inculpatului.

Inculpatul a solicitat şi micşorarea pedepsei aplicate, în raport de fapta săvârşită şi de persoana sa, dar şi prin raportarea la dispoziţiile art. 76 lit. e) din Codul penal.

Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. e) din Codul penal pentru vătămarea corporală din culpa sa exclusivă a părţii vătămate. Instanţa a ţinut seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 din Codul penal, inclusiv a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 şi 76 lit. e) din Codul penal.

Aceste din urmă dispoziţii au fost aplicate şi în raport de minimul special al pedepsei prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal, şi anume acela de 6 luni, a coborât pedeapsa sub acest minim şi a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 luni închisoare, corect individualizată.

89

Page 90: Daune Morale

Reţinând că, în raport de culpa sa exclusivă, de numărul mare de zile de îngrijiri medicale, precum şi de celelalte aspecte care caracterizează fapta şi persoana inculpatului, condamnarea acestuia la plata unei amenzi penale minimalizează pericolul social al faptei săvârşite şi nu este de natură să contribuie la reeducare, instanţa de control judiciar a respins apelul sub acest aspect.

A fost însă admis apelul formulat de inculpat cu privire la obligarea în solidar a acestuia şi a asigurătorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile către părţile civile.

23. Vătămare corporală din culpă. Individualizarea pedepsei. Modalitatea de executare. Daune morale care depăşesc posibilităţile inculpatului. Obligaţia asigurătorului.125

Prin sentinţa penală nr. 959 din 22 iunie 2005, Judecătoria Sibiu a dispus condamnarea inculpatului G.I. la 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal şi la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (1) şi (2) din Codul penal.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) Cod penal, cele două pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din Codul penal.

S-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „G.T.” S.R.L. şi cu asigurătorul la plata despăgubirilor civile, după cum urmează:

- 6.950.660 lei cu dobândă legală către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sibiu;

- 880.000.000 lei daune morale, 20.000.000 lei daune materiale şi 1.120.000 lei lunar despăgubiri materiale periodice, începând cu data de 27 iulie 2004, până la împlinirea vârstei de 18 ani, către partea civilă D.R.N.;

- 800.000.000 lei daune morale şi 120.000.000 lei daune materiale către partea civilă D.N.

S-a dispus, de asemenea, obligarea societăţii de asigurare la repararea pagubelor numai până la limita admisă de reglementările în vigoare.

În considerentele sentinţei, s-a reţinut că, la data de 15 iulie 2004, inculpatul, taximetrist la S.C. „G.T.” S.R.L., s-a deplasat cu autoturismul în localitatea Ocna Sibiului pentru a prelua un client, iar pe drum, într-o zonă în care şoseaua era în coborâre uşoară şi în curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens, unde a tamponat frontal autoturismul condus regulamentar de victima D.M.V. În autoturism se găsea şi minorul D.R.N., în vârstă de 5 ani.

În urma impactului, victima D.M.V. a decedat, iar minorul a suferit leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 70-75 de zile de îngrijiri medicale.

Din probele administrate, instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului în procent de 80%, constând în încălcarea dispoziţiilor art. 129, 130 şi 135 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 şi culpa victimelor în proporţie de 20%, constând în faptul că nu purtau centurile de siguranţă.

125 Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Minori şi Familie, decizia nr. 47 din 14 martie 2006.

90

Page 91: Daune Morale

S-a reţinut încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat în dispoziţiile art. 178 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi respectiv art. 184 alin. (2) şi (4) din acelaşi Cod, iar la individualizarea pedepselor aplicate. S-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal.

În privinţa laturii civile s-au reţinut ca fiind dovedite, prin declaraţiile martorilor B.I. şi C.D.V., pretenţiile privind înmormântarea victimei, în limita sumei de 120.000.000 lei, cele privind îngrijirea minorului în perioada de spitalizare, în limita sumei de 20.000.000 lei, cele privind despăgubirile periodice în limita sumei de 1.120.000 lei lunar şi daune morale de 880.000.000 lei pentru minorul D.R.N. şi 800.000.000 lei pentru partea civilă D.N.

S-au considerat, de asemenea, dovedite pretenţiile civile ale CJ.A.S. Sibiu, în sumă de 6.950.660 lei.

Prin decizia penală nr. 240 din 10 noiembrie 2005, Tribunalul Sibiu a admis apelurile declarate de asigurător, partea responsabilă civilmente şi inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa atacată sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului şi sub aspectul răspunderii civile pentru pagubele produse de acesta şi, rejudecând cauza, în aceste limite, a dispus următoarele:

- executarea pedepsei în unitatea la care inculpatul îşi desfăşoară activitatea, conform art. 867 şi următoarele din Codul penal;

- restrângerea pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) din Codul penal;

- constatarea calităţii de asigurător şi nu de parte responsabilă civilmente a societăţii de asigurare şi înlăturarea obligării acestei societăţi în solidar cu inculpatul şi cu partea responsabilă civilmente la despăgubiri civile;

- obligarea asigurătorului la despăgubiri civile în limita maximă a riscului asigurat prevăzut de lege;

- reducerea cuantumului daunelor morale la 480.000.000 lei pentru minorul D.R.N. şi la 400.000.000 lei pentru partea civilă D.N., cu menţinerea nivelului celorlalte despăgubiri.

Instanţa de apel a apreciat că scopul represiv şi educativ al pedepsei se poate realiza şi fără privarea de libertate a inculpatului, prin desfăşurarea unei activităţi productive, la unitatea la care inculpatul este încadrat, iar pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.d) şi e) nu mai are justificare.

În privinţa laturii civile, s-a apreciat că societatea de asigurare nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, ci calitatea de asigurător, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, modificată prin O.U.G. nr. 61/2005, că această societate nu răspunde solidar cu inculpatul pentru pagubele produse de acesta, ci repară prejudiciul cauzat în limita maximă prevăzută de lege pentru riscul asigurat şi că daunele morale stabilite de instanţa de fond sunt excesive.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul G.I., partea civilă D.N. şi partea responsabilă civilmente S.C. „G.T.” S.R.L.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârilor recurate în raport de motivele de recurs invocate, instanţa de control judiciar a constatat că sunt întemeiate recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, astfel cum a fost susţinut în faţa instanţei şi recursul declarat de inculpat, atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile.

Fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad de pericol social relativ ridicat concretizat în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, iar consecinţele produse în cazul concret dedus judecăţii sunt regretabile.

91

Page 92: Daune Morale

Totuşi, este o faptă săvârşită din culpă, iar caracterizarea făcută inculpatului de către serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Sibiu nu relevă tendinţe şi atitudini antisociale ale inculpatului, ci, dimpotrivă, un comportament corespunzător în societate, la locul de muncă şi în familie, ataşamentul faţă de mama sa şi faţă de copilul său minor şi perspectivele reale de reintegrare în societate a inculpatului.

Dacă pedeapsa aplicată va fi executată în regim de detenţie, sau prin muncă corecţională sau dacă va dispune suspendarea executării pedepsei conform art. 81 – 82 din Codul penal, instanţa trebuie să hotărască, în fiecare caz în parte, în urma unei analize temeinice a modalităţii de săvârşire a faptei, a consecinţelor produse şi, nu în ultimul rând, a conduitei inculpatului anterior săvârşirii faptei, dar şi pe parcursul procesului. Aceste ultime aspecte au fost reţinute de către instanţele de fond şi apel, care le-au considerat corect drept criterii de individualizare a cuantumului pedepsei aplicate. Este lipsit de finalitate juridică, în situaţia prezentului dosar, ca aceste aspecte să fie considerate şi circumstanţe atenuante de natura celor prevăzute de art. 74 din Codul penal, care să determine, potrivit art. 76 lit. b) din acelaşi Cod, reducerea pedepselor aplicate sub minimul special.

Aceste împrejurări pot însă constitui argumente care să justifice concluzia că scopul represiv şi educativ al pedepsei se poate realiza şi fără privarea de libertate a inculpatului sau fără executarea pedepsei prin muncă productivă.

Este adevărat că, prin executarea pedepsei în regim de detenţie sau prin prestarea unei munci productive s-ar produce o lipsire temporară a inculpatului de posibilitatea de a realiza veniturile necesare reparării prejudiciului sau o diminuare temporară a acestor venituri, însă aceste împrejurări nu pot constitui argumente în stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, care trebuie să se realizeze în funcţie de natura şi consecinţele faptei şi de persoana făptuitorului.

În consecinţă, instanţa a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 – 82 din Codul penal şi a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate pentru o perioadă de 4 ani, termen de încercare de 2 ani plus durata pedepsei.

S-a atras atenţia inculpatului asupra posibilităţii de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în condiţiile art. 83 din Codul penal.

Recursul Parchetului, sub aspectul laturii civile, a fost considerat întemeiat în privinţa obligării asigurătorului de răspundere civilă la repararea prejudiciului, obligaţia care a fost înlăturată, întrucât asigurătorul este ţinut să repare prejudiciul în virtutea contractului de asigurare, iar nu a sentinţei şi în limitele prevăzute de contractul de asigurare.

Recursul părţii civile D.N. a fost apreciat ca nefondat, posibilitatea obligării asigurătorului de răspundere civilă fiind analizată anterior, iar cuantumul daunelor morale pentru ambele părţi civile fiind corect stabilite de către instanţa de apel.

Este adevărat că accidentul a produs minorului suferinţe fizice însemnate şi traume psihice ambelor părţi civile, însă acestea nu pot fi cuantificate, iar o abundenţă de bunuri sau de bani nu poate să repare ceea ce este practic ireparabil.

Oricum, sumele stabilite de instanţă cu titlu de daune morale depăşesc posibilitatea inculpatului de a plăti aceste sume într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât acesta trebuie să plătească părţilor civile însemnate sume de bani cu titlu de daune materiale.

În ceea ce priveşte recursul părţii responsabile civilmente, s-a constatat că este nefondat, nefiind observate contradicţii între dispozitivul şi considerentele deciziei instanţei de apel, astfel cum s-a susţinut. Mai mult, daunele materiale şi morale au fost stabilite în această hotărâre în limite rezonabile.

92

Page 93: Daune Morale

Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, au fost admise recursurile declarate de Parchet şi de inculpatul G.I. în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate şi răspunderea civilă a societăţii de asigurare şi, în rejudecarea cauzei în aceste limite, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi înlăturarea obligării societăţii de asigurare la plata despăgubirilor civile.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.N. şi de partea responsabilă civilmente S.C. „G.T.” S.R.L.

În baza art. 192 alin. (2) din Codul de procedură penală, recurenţii D.N. şi S.C. „G.T.” S.R.L. au fost obligaţi la câte 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

24. Ucidere din culpă. Părăsirea locului accidentului. Individualizarea pedepsei. Forma de vinovăţie. Prejudiciu afectiv.126

Prin sentinţa penală nr. 326 din 7 decembrie 2005, Judecătoria Ineu, în baza art. 178 alin. (2) din Codul penal a dispus condamnarea inculpatului P.C.A. la 3 ani închisoare.

În baza art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33, 34 lit. b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu interzicere drepturilor prevăzute de art. 71 şi 64 din Codul penal.

În baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile L.I. suma de 223.000.000 lei (22.300 RON) din care 200.000.000 lei (20.000 RON) daune morale.

Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că, la data de 11.08.2005, inculpatul, însoţit de alte persoane, a condus autoturismul fratelui său şi, la întoarcerea din localitatea Prunişor, l-a accidentat pe minorul L.G., care circula regulamentar cu bicicleta din sens invers. În urma accidentului, minorul a decedat.

După plecarea persoanelor care îl însoţeau, inculpatul a încercat să scoată autoturismul din lanul de porumb, dar nu a reuşit şi a părăsit locul accidentului, deplasându-se spre domiciliul său, peste câmp.

La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră şi regretul manifestat în raport cu cele întâmplate.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal, aplicarea unei pedepse orientate spre minim şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Prin decizia penală nr. 106 din 28 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Arad, a fost respins apelul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 10 lei.

Verificând sentinţa atacată, instanţa de apel a constatat că starea de fapt reţinută este conformă probelor administrate, iar încadrarea juridică este corespunzătoare.

126 Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, decizia penală nr. 528/R din 8 mai 2006.

93

Page 94: Daune Morale

Pedepsele aplicate sunt corect individualizate şi în măsură să atingă scopul prevăzut de art. 52 din Codul penal.

În privinţa modalităţii de soluţionare a laturii civile, suma acordată este justificată, dat fiind prejudiciul afectiv produs părţii civile.

Împotriva deciziei, a declarat recurs inculpatul, arătând că are o situaţie familială grea, motiv pentru care a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 81 din Codul penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:Instanţa a stabilit că inculpatul a condus imprudent, accidentând mortal un copil,

după care a părăsit locul accidentului.Aceste împrejurări conduc la concluzia că scopul pedepsei nu poate fi atins prin

suspendarea executării, indiferent care ar fi situaţia familială a inculpatului.Aşadar, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală,

recursul a fost respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la 100 lei cheltuieli judiciare statului, în temeiul art. 191, 192 din Codul de procedură penală.

25. Vătămare corporală din culpă. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Condiţii. Distrugerea autovehiculului părţii civile. Obligaţia asigurătorului. Temeiul obligaţiei asigurătorului. Solidaritate.127

Prin decizia penală nr. 52/A din 25 ianuarie 2006, Tribunalul Timiş, în baza art. 379 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis apelul declarat de partea civilă D.D. împotriva sentinţei penale nr. 1961 din 22 iunie 205, pronunţată de Judecătoria Timişoara.

A fost desfiinţată sentinţa atacată şi, în rejudecare, în baza art. 14 din Codul de procedură penală şi a art. 998 din Codul civil, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente şi cu asigurătorul la plata sumei de 18.335 Euro, reprezentând contravaloarea autoturismului la data producerii accidentului.

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate.În baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, au fost respinse

apelurile declarate de asigurător şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.În baza art. 192 alin. (3), cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.În motivarea soluţiei, s-a arătat că inculpatul nu a fost condamnat pentru

infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal, ci a comis şi infracţiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care a fost condamnat la 1 an închisoare, reţinându-se că a condus autovehiculul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, astfel că, în aceste condiţii, inculpatul a produs accidentul, impunându-se a răspunde şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.

Prima instanţă nu a acordat toate despăgubirile pe care le-a suferit partea civilă, deşi, din raportul de expertiză tehnică judiciară auto a rezultat că maşina sa a fost distrusă aproape complet, astfel că, sub acest aspect, prima instanţă trebuia să acorde părţii civile contravaloarea autoturismului la data producerii accidentului.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, societatea de asigurare, parte civilă D.D. şi partea responsabilă civilmente Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului, criticând-o, în esenţă, pentru următoarele motive:

127 Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, decizia penală nr. 396/R din 5 aprilie 2006.

94

Page 95: Daune Morale

1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a arătat că modificarea hotărârii primei instanţe, în sensul obligării societăţii de asigurare, în solidar cu inculpatul şi partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, este nelegală.

Astfel, în sistemul Codului civil român, răspunderea pentru fapta altei persoane este angajată exclusiv în cazul părinţilor, pentru faptele copiilor minori, al institutorilor şi meşteşugarilor, pentru faptele elevilor şi ucenicilor, şi a comitenţilor, pentru faptele prepuşilor. Rezultă că numai în aceste situaţii poate fi antrenată răspunderea solidară.

De asemenea, potrivit Legii nr. 136/1995, persoana păgubită prin producerea accidentului se poate îndrepta, pentru acoperirea prejudiciului, fie direct împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, fie direct împotriva asigurătorului. Prin urmare, legea recunoaşte un drept de opţiune în favoarea părţii civile, însă nu şi o solidaritate între asigurător şi persoana responsabilă de accident.

Obligaţia de plată a acestor despăgubiri are ca temei contractul de asigurare, nefiind vorba despre o răspundere pentru fapta altei persoane, în sensul Codului civil şi nici despre calitatea de parte responsabilă civilmente a asigurătorului în procesul penal (aspect deja elucidat prin Decizia nr. I din 28 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite).

Pentru aceleaşi considerente, nu se poate vorbi nici despre o solidaritate între inculpat şi asigurător, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 1041 din Codul civil, solidaritatea nu se prezumă, ci trebuie să rezulte expres fie din voinţa părţilor, fie din lege.

2. Potrivit art. 192 alin. (2) din Codul de procedură penală, în cazul declarării apelului ori recursului, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins apelul sau recursul.

Procedând la respingerea apelului declarat de asigurător, tribunalul trebuia să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în apel.

3. Hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât, în mod greşit, cele două instanţe l-au obligat pe inculpat la plata despăgubirilor civile către partea civilă D.D.

Distrugerea parţială a autovehiculului părţii civile, ca urmare a unei conduite culpabile a inculpatului, intră în sfera de aplicare a art. 998 din Codul civil. În atare situaţie, partea civilă avea deschisă cale acţiunii în justiţie pentru repararea daunelor suferite. Acţiunea civilă promovată în faţa instanţei de către partea civilă D.D. nu poate fi admisă, deoarece aceasta excede limitelor cu care instanţa a fost învestită prin acţiunea penală.

Societatea de asigurare a susţinut că obligarea sa, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile s-a făcut cu aplicarea greşită a prevederilor legale.

Potrivit art. 1041 din Codul civil, solidaritatea pasivă, fiind o excepţie de la regula divizibilităţii obligaţiilor civile, trebuie să fie prevăzută expres, fie în contract, fie în lege. Or, Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care este legea specială aplicabilă în speţă, nu conţine astfel de prevederi exprese, cum sunt cele ale art. 1003 din Codul civil, aplicabile în cazul răspunderii pentru fapta altuia, în temeiul art. 1000 din Codul civil.

În acelaşi sens, a fost invocată decizia nr. I/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu asiguratul său la plata despăgubirilor civile.

Citarea asigurătorului în procesul penal se face doar pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii ce se pronunţă în cauză.

Obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă D.D. apare, de asemenea, ca fiind nelegală.

95

Page 96: Daune Morale

Inculpatul O.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi a infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată B.I.

Prejudiciile suferite de D.D. nu se află în raport de cauzalitate cu fapta inculpatului de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă, aceasta a fost săvârşită doar faţă de partea vătămată B.I. Leziunile suferite de D.D. au necesitat mai puţin de 10 zile de îngrijiri medicale, astfel că, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale a făptuitorului O.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) din Codul penal faţă de partea vătămată D.D.

La soluţionarea pretenţiilor civile formulate de partea civilă D.D., atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere inexistenţa raportului de cauzalitate între vătămarea corporală cauzată numitului B.I., care face obiectul acţiunii penale şi prejudiciul suferit de D.D.

Pentru motivele arătate, s-a arătat că nu poate fi reţinută nici calitatea de parte vătămată, respectiv parte civilă a numitului D.D, astfel încât repararea prejudiciului suferit de acesta nu poate fi obţinută decât pe calea unei acţiuni civile separate de cea penală.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în parte, în latura civilă, a hotărârii apelate, iar după rejudecare înlăturarea solidarităţii şi a obligaţiei inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă D.D.

În subsidiar, în situaţia în care nu ar fi înlăturată obligaţia inculpatului de plată a acestor despăgubiri civile, s-a solicitat ca despăgubirile să fie diminuate la cuantumul stabilit de prima instanţă.

Partea civilă D.D. a solicitat, pe lângă plata sumei de 18.335 Euro, şi plata următoarelor sume:

- 700.000 lei, pentru constatarea S.C. „A.E.”;- 600.000 lei, pentru transportul cu ACR,- 5.000.000 lei, contravaloarea medicamentelor consumat ca urmare a

vătămărilor corporale cauzate de accident;- 32.000.000 lei, contravaloarea asistenţei juridice, conform art. 193 din Codul

de procedură penală;- 8.000.000 lei, contravaloarea expertizei tehnice auto;- 180.000.000 lei, despăgubiri băneşti pentru folosul nerealizat, conform, art. 14

alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 32 paragraful 3 din Ordinul nr. 9/2002 emis de Comisia de supraveghere a asigurărilor; dacă se consideră că această sumă este prea mică, s-a solicitat determinarea sumei datorate prin aplicarea oricărei metode de calcul a lipsei de folosinţă a autovehiculelor, în cazul culpei exclusive, elaborată de corpul Experţilor tehnici din România;

- 16.505,5 Euro, reactualizarea cuantumului despăgubirii cu o cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăţilor, conform art. 46 alin. (3) din Ordinul nr. 9/2002 emis de Comisia de supraveghere a asigurărilor;

- 500.000.000 lei, daune morale, conform art. 14 alin. (5) din Ordinul nr. 9/2002 emis de Comisia de supraveghere a asigurărilor.

Partea responsabilă civilmente Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului a arătat că nu există raport de prepuşenie între ea şi inculpat, care a folosit autovehiculul în afara programului de lucru, fără permisiunea sa ca angajator.

96

Page 97: Daune Morale

Instanţa de recurs a constatat că numai recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş este fondat şi numai cu privire la omisiunea instanţei de apel de a-l obliga pe asigurător la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, ca urmare a respingerii apelului său.

Astfel, societatea de asigurare a fost obligată, conform art. 192 alin. (2) din Codul de procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare în apel, constatându-se incidenţa motivului de recurs indicat în cuprinsul art. 3859 alin. (1) pct. 171 teza întâi din Codul de procedură penală, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală.

Celelalte recursuri s-a apreciat că nu sunt fondate, astfel încât au fost respinse.Obligarea asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor s-a făcut

cu respectarea prevederilor legale, aşa cum corect şi just a stabilit instanţa de apel, cu motivarea deciziei sale mai sus reproduse.

Între inculpat şi Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului raportul de prepuşenie este pe deplin dovedit, câtă vreme, astfel cum a rezultat din probele administrate, această parte responsabilă civilmente a tolerat ca inculpatul să aibă acces la autovehicul pe care şi cu care lucra ca angajat al acesteia oricând, chiar şi în afara orelor programului de serviciu, inculpatul având mereu asupra sa cheile autovehiculului în discuţie.

Majorarea despăgubirilor, astfel cum a fost pretinsă de partea civilă recurentă, nu are justificare , cuantumul acestora având drept suport probator probele din dosar, în susţinerea majorării acestora nefiind alte probe cu înscrisuri invocate în recurs.

26. Vătămare corporală din culpă. Părăsirea locului accidentului. Individualizarea pedepsei. Daune materiale. Sarcina probei. Repararea prejudiciului moral.128

Prin sentinţa penală nr. 201 din 2 martie 2005, Judecătoria Caransebeş, în baza art. 184 alin. (2) şi (4) din codul penal, a dispus condamnarea inculpatului V.T. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 192/2002, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 din Codul penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 din Codul penal şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal.

A fost admisă în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă C.A. şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile 40.000.000 lei, reprezentând prejudiciu moral, fiind respinse celelalte pretenţii.

Prin aceeaşi hotărâre a mai fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin 3.502.000 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi părţii civile Spitalul Clinic nr. 1 Judeţean Timişoara 38.443.277 lei, de asemenea cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 191 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 2.500.000 lei.

128 Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, decizia penală nr. 350 din 22 martie 2006.

97

Page 98: Daune Morale

În motivarea soluţiei, s-au reţinut următoarele:Atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, inculpatul V.T. a

recunoscut că se afla la volanul maşinii în momentul producerii accidentului, când, circulând pe o şosea uscată, a întâlnit o porţiune de aproximativ 30 metri de gheaţă produsă ca urmare a scurgerii apei dintr-o conductă.

Nici în faza de urmărire penală şi nici în faza de judecată inculpatul nu a contestat concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară privind cauzele producerii accidentului, lucrare în care s-a stabilit că V.T. a încălcat dispoziţiile art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul nerespectării regimului legal de viteză şi al neadaptării acesteia la condiţiile de drum.

Ceea ce a contestat inculpatul, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) din Codul penal, a fost numărul zilelor de îngrijiri medicale acordate părţii vătămate C.A. Din aceste considerente, instanţa a solicitat Comisiei Superioare Medico-Legale să se pronunţe în cauză, iar concluziile acesteia au fost că partea vătămată a necesitat pentru vindecare un interval de timp de peste 9 luni, iar manoperele medicale la care a fost supusă au fost corect executate.

În privinţa infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de cercetare penală, aceasta nu a fost recunoscută, inculpatul apărându-se prin arătarea faptului că el personal a oprit o maşină şi a solicitat şoferului să ducă victima la spital, iar ulterior, s-a deplasat cu un camion la Orşova, pentru a-i plăti acelui şofer suma de 250.000 lei. Întrucât nu i–a găsit la spital nici pe acesta, nici pe victimă, a revenit la locul accidentului, unde însă nu se mai afla nici o persoană. Inculpatul a mai arătat că s-a întors casă cu intenţia de a se prezenta dimineaţa la postul de poliţie, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece la ora 4,00 au venit organele de poliţie la domiciliul său.

Declaraţia inculpatului nu a fost infirmată de martorii audiaţi, care au declarat că nu inculpatul a dus persoana vătămată la spital, ci o altă persoană, care tranzita localitatea în care s-a produs accidentul.

Raportând starea de fapt la elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, prima instanţă a constatat că într-o singură situaţie inculpatul nu ar fi săvârşit infracţiunea, şi anume în ipoteza în care el însuşi ar fi transportat victima la spital.

Or, inculpatul a recunoscut că a oprit o maşină care să transporte victima la Orşova, situaţie în care nu ar fi trebuit să părăsească locul accidentului până la sosirea organelor de cercetare penală.

Prima instanţă a avut în vedere împrejurarea că inculpatul nu a mai fost condamnat şi a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea în regim de detenţie, astfel că a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă promovată de victima C.A., prima instanţă a constatat că nu este dovedită în privinţa daunelor materiale, în condiţiile art. 1169 raportat la art. 998 şi 999 din Codul civil.

Deşi partea civilă a solicitat contravaloarea reparării autoturismului avariat, cheltuielile de spitalizare, altele decât cele realizate de unităţile sanitare, cheltuielile cu tratamentul efectuat la domiciliu, cheltuielile cu transportul, venitul nerealizat în toată această perioadă şi chiar contravaloarea cartelelor telefonice utilizate, nu a depus la dosar nici o factură, chitanţă, bon de benzină sau alte probe cu care să dovedească întinderea prejudiciului.

În privinţa prejudiciului moral suferit de partea vătămată, este evident că lungile perioade de spitalizare, de imobilizare şi apoi de deplasare anevoioasă, în condiţii de maximă atenţie, au fost de natură a crea părţii civile o continuă stare de disconfort şi

98

Page 99: Daune Morale

suferinţă, sechelele vătămării produse existând şi în prezent, conform concluziilor actelor medico-legale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Acesta a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, iar pedeapsa aplicată este prea mare.

Prin decizia penală nr. 202 din 12 septembrie 2005, Tribunalul Caraş-Severin a respins, ca nefondat apelul inculpatului, acesta fiind obligat la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind pronunţată în conformitate cu dispoziţiile legale şi în baza probelor administrate. S-a reţinut în mod corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor săvârşite.

În acest sens, din coroborarea declaraţiei părţii vătămate cu cele ale martorilor audiaţi, rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul a părăsit locul accidentului, plecând spre localitatea de domiciliu, în vreme ce maşina care l-a transportat pe rănit la spital a fost oprită de martorul L.G.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, s-a constatat că instanţa a respectat prevederile art. 72 din Codul penal, în raport de gradul de pericol social concret al faptelor, de persoana inculpatului şi de poziţia sa în cursul urmăririi penale şi a dezbaterilor.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei, rejudecarea cauzei şi achitarea sa, întrucât este nevinovat.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, a fost respins ca tardiv recursul inculpatului şi a fost menţinută decizia recurată, ca fiind legală şi temeinică.

În baza art. 192 alin. (2) din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat la 150 lei cheltuieli judiciare statului în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus să fie plătită din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Timişoara.

99

Page 100: Daune Morale

27. Vătămare corporală. Raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Daune morale. Evaluare.129

Prin sentinţa penală nr. 9 din 9 ianuarie 2006, Judecătoria Caransebeş, în baza art. 181 alin. (1) din Codul penal a dispus condamnarea inculpatului B.I. la 6 luni închisoare.

În baza art. 81-82 din Codul penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe perioada termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal.A fost obligat inculpatul la 5000 RON daune morale către partea civilă V.P. şi la

497,6 RON către partea civilă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.S-a constatat că spitalul Judeţean Reşiţa nu s-a constituit parte civilă.Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli de judecată, către partea vătămată şi la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea soluţiei, s-au reţinut următoarele:În data de 2 noiembrie 2004, a avut loc o altercaţie între partea vătămată şi

inculpat, în urma căreia partea vătămată a fost internată la Spitalul Judeţean Reşiţa, cu diagnosticul de luxaţia scapulo-humerală şi fractură. Pentru vindecarea acestor leziuni, au fost necesare 60 de zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei nici în faţa organelor de urmărire penală şi nici în faţa instanţei de judecată, susţinând că partea vătămată l-a lovit cu pumnii în faţă şi cu o bâtă peste mână.

Susţinerile inculpatului au fost contrazise de martora V.C., soţia părţii vătămate, singurul martor prezent la data şi în locul producerii incidentului. Din declaraţia martorului, a rezultat că inculpatul a lovit partea vătămată cu palma, iar după ce partea vătămată a căzut, inculpatul a continuat să îi aplice lovituri cu picioarele. Incidentul a fost declanşat de faptul că animalele inculpatului au intrat pe terenul părţii vătămate.

Alţi martori au arătat că au aflat de la inculpat şi de la soţia acestuia despre împrejurarea că partea vătămată l-ar fi lovit pe acesta precum şi despre faptul că partea vătămată suferă de epilepsie şi a căzut în pădure, rupându-şi piciorul.

Tot din depoziţiile martorilor a rezultat că partea vătămată prezenta urme de lovire pe piept, iar aceasta, întrebată fiind, a spus că a fost lovită de inculpat cu un par peste mână şi că nu a căzut.

Astfel, în data de 3 noiembrie 2004, la o zi după producerea incidentului, partea vătămată a fost consultată de medicul legist, care i-a spus că are fractură, ulterior aceasta fiind internată de urgenţă în Spitalul Judeţean Reşiţa. Fractura piciorului s-a produs în luna ianuarie 2005.

S-a constatat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Codul penal.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei.În faţa instanţei nu a fost dovedită existenţa împrejurărilor prevăzute în

cuprinsul art. 74 din Codul penal pentru a putea fi reţinute circumstanţe atenuante.S-a mai reţinut că inculpatul este infractor primar.Partea vătămată s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la

plata sumei de 50.000.000 lei cu titlu de daune morale.

129 Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, decizia penală nr. 521/R din 4 mai 2006.

100

Page 101: Daune Morale

Instanţa a găsit întemeiate pretenţiile părţii civile V.P., căreia i-au fost necesare 60 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea fracturii şi luxaţiei suferite în urma accidentului, acestea producându-i suferinţe fizice şi psihice, mai ales pe fondul bolii de care suferea şi anume epilepsie, aspect cunoscut şi de inculpat.

Orice persoană are dreptul la imagine publică, integritate fizică şi psihică. Or, prin fapta inculpatului, acesta i-a produs părţii vătămate suferinţe fizice şi psihice, restrângându-i posibilitatea unui comportament normal pe o perioadă de 60 de zile, mişcările părţii vătămate fiind îngrădite de leziunile suferite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea sa ori reducerea pedepsei.

Tribunalul Caraş-Severin, prin decizia penală nr. 46 din 13 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul, întrucât prima instanţă, pe baza ansamblului probator aflat la dosar, a stabilit corect starea de fapt, în raport de care a făcut o justă încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpat şi, reţinând vinovăţia inculpatului pentru acea faptă, l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, a cărei executare a fost suspendată condiţionat.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că, prin fapta inculpatului, acesta a produs părţii vătămate suferinţe fizice şi psihice, motiv pentru care a fost obligat faţă de partea civilă la 5000 RON cu titlu de daune morale.

Aşa fiind, s-a constatat că este nefondat motivul de apel referitor la achitarea inculpatului, întrucât probele administrate sunt de natură a dovedi că fapta a fost săvârşită de inculpat, care se face vinovat de comiterea acesteia.

Totodată, s-a reţinut că este nefondat şi motivul de apel referitor la reducerea pedepsei, întrucât pedeapsa a fost corect individualizată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, care a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare.

Examinând decizia atacată din oficiu, prin prisma termenului de declarare a recursului, instanţa de control judiciar a constatat că recursul este tardiv introdus, cu depăşirea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 3853 din Codul de procedură penală.

Aşa fiind, recursul declarat de inculpat a fost respins ca tardiv, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, fiind obligat recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat , din care suma de 40 RON s-a dispus să fie plătită din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Timiş.

28. Ucidere din culpă. Culpa exclusivă a inculpatului. Legătura de cauzalitate. Individualizarea pedepsei. Despăgubiri civile. Prestaţie periodică. Data de la care se acordă.130

Prin sentinţa penală nr. 94 din 2005, Judecătoria Deta, în baza art. 178 alin. (2) din Codul penal, a dispus condamnarea inculpatului R.V.A. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul de procedură penală, acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului.

130 ? Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală, decizia penală nr. 363/R din 27 martie 2006.

101

Page 102: Daune Morale

În baza art. 34 lit. b) raportat la art. 33 lit. a) din Codul penal, au fost contopite pedepsele, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani şi 6 luni închisoare.

A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din Codul penal.

În baza art. 88 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore.

În baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă A. M., fiind obligat inculpatul, în baza art. 14 din Codul de procedură penală, raportat la art. 998 di Codul civil, să plătească părţii civile daune materiale în cuantum de 13.000.000 lei, iar în beneficiul minorilor R.M.L., născută la data de 7 mai 1998, R.A.F., născută la data de 4 noiembrie 1991 şi R.A., născut la data de 30 decembrie 1992 să plătească o contribuţie de întreţinere lunară în cuantum de 1.500.000 lei, calculată la venitul minim pe economia naţională, respectiv câte 500.000 lei lunar pentru fiecare, începând cu data de 24 iunie 2003 şi până la majoratul beneficiarilor sau noi dispoziţii.

În baza art. 191 alin. (1) din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 4.000.000 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:În seara zilei de 23 mai 2003, la staţia Peco din localitatea J. a avut loc o

petrecere la care au participat mai multe persoane, printre care s-au aflat atât inculpatul, cât şi victima.

Cu toţii au consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 4 dimineaţa, martorul D.C. l-a rugat pe inculpat să-l transporte la domiciliu. Deşi consumase băuturi alcoolice într-o cantitate mare (aproximativ 10 halbe de bere), acesta a acceptat şi a urcat la volan, alături de el, pe celălalt scaun rămas liber, aşezându-se D.C. şi F.R.

S-a reţinut că autoturismul avea avariat farul din stânga şi lipsea un ştergător. Pe drum, inculpatul a trecut cu maşina peste un obstacol aflat pe şosea,

împrejurare în care martorul F.R. a spus „poate a fost V.”, însă inculpatul nu a dat importanţă acestui aspect şi şi-a continuat drumul, crezând că este un câine.

La întoarcere, a observat că în acel loc se afla un cadavru întins pe şosea şi mai multe maşini erau staţionate. Oprind să întrebe ce s-a întâmplat, a aflat că numitul R.V. fusese ucis de o maşină. Cu toate că şi-a dat seama că el fusese cel care accidentase victima, inculpatul a plecat de la faţa locului şi a fost depistat de organele de poliţie în ziua de 25 mai 2003.

La momentul producerii accidentului, victima se afla într-o stare avansată de ebrietate, având o alcoolemie de 1,85 gr. ‰.

S-au reţinut ca dovedite atât părăsirea locului accidentului de către inculpat, cât şi împrejurarea că inculpatul a lovit victima, iar la întoarcerea din localitatea P. s-a oprit la faţa locului, s-a interesat de cele întâmplate şi a plecat, avându-se în vedere şi faptul că acesta a fost avertizat de martorul F.R. că pe şosea se afla R.V., situaţie în care avea obligaţia să anunţe organele de poliţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând hotărârea ca fiind netemeinică şi nelegală. Acesta a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, solicitând achitarea sa pentru această infracţiune şi executarea la locul de muncă a pedepsei pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului.

102

Page 103: Daune Morale

Prin decizia penală nr. 439/A din 14 noiembrie 2005, Tribunalul Timiş a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşire infracţiunii de ucidere din culpă, revăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 81 din O.U.G. nr. 195/2002.

A fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 lit.

d) din acelaşi cod, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal.

În baza art. 867 din Codul penal, s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, la locul de muncă iar în baza art. 359 din Codul de procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 869 din Codul penal.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) din Codul penal, cu excepţia dreptului de a alege în autorităţile publice şi în funcţiile elective publice şi a fost înlăturată interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal, dispusă de prima instanţă, pe durata executării pedepsei la locul de muncă.

În baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, au fost respinse, ca neîntemeiate, pretenţiile civile formulate în cauză şi a fost înlăturată obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile acordate de prima instanţă.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, cheltuielile judiciare în apel rămânând în sarcina statului.

În motivarea soluţiei, s-a reţinut că prima instanţă a stabilit vinovăţia sub forma culpei, arătând în hotărârea apelată că, potrivit legii, conducători auto sunt obligaţi să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol, iar inculpatul nu şi-a îndeplinit această obligaţie.

Obligaţia legală la care prima instanţă face referire, fără a indica textul de lege, nu este una generală, ci este prevăzută expres cu caracter special, prin art. 55 din O.U.G. nr. 195/2002, articol care reglementează această obligaţie pentru conducătorul de vehicul „la apropierea de o intersecţie”, situaţie inaplicabilă în speţă.

Din probatoriul cauzei, a rezultat că inculpatul, la momentul săvârşirii faptei, se deplasa pe drumul public fără nici o obligaţie legală de a reduce viteza până la limita evitării oricărui pericol, ci doar cu aceea de a respecta viteza legală, viteză pe care, în lipsa probelor contrare, instanţa a considerat că nu a depăşit-o.

În concluziile raportului de expertiză tehnică auto, s-a arătat că, la momentul la care inculpatul trecut cu autoturismul peste victimă, aceasta era culcată cu spatele pe carosabil, cu capul spre axul drumului şi picioarele spre marginea din dreapta drumului, concluzie pe care instanţa de apel a considerat-o întemeiată.

În susţinerea acestei concluzii, trebuie avute în vedere şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice, din care a rezultat că un fir de fibră textilă folosit la coaserea unei porţiuni din pantalonii victimei s-au găsit pe acul de ghidare al acceleraţiei de la autoturismul inculpatului, fibră textilă care nu putea să apară pe acest mecanism dacă victima era în picioare, întrucât, într-o asemenea ipoteză, victima ar fi fost proiectată pe autoturism în momentul impactului.

Deşi prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea pronunţată pe concluzia Institutului de Medicină Legală Timişoara, în sensul că victima, la momentul impactului, se afla

103

Page 104: Daune Morale

în picioare, această apreciere este singulară, nu oferă nici o bază de explicaţii şi nu se coroborează cu nici o altă probă testimonială sau ştiinţifică.

Declaraţiile martorului F.R. sunt contradictorii şi, chiar dacă acesta, după trecerea peste obstacol, l-a avertizat pe inculpat cu privire la faptul că pe carosabil putea fi numitul V., împrejurarea are relevanţă pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, infracţiune pentru care instanţa l-a considerat vinovat pe inculpat. În nici un caz însă acest element post factum nu poate duce la stabilirea vinovăţiei inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Instanţa de apel a mai reţinut că victima era în stare de ebrietate, cu o alcoolemie de aproximativ 1,85 gr. ‰ şi că se afla culcată pe carosabil, în afara localităţii şi pe timp de noapte, atunci când inculpatul, aflat şi el în stare de ebrietate, a trecut cu autoturismul peste ea.

La toate acestea, s-a adăugat ceaţa, care afecta vizibilitatea, dar şi îmbrăcămintea victimei, în culori de negru şi gri, greu de observat pe carosabilul de aceeaşi culoare.

Prin urmare, atitudinea culpabilă a victimei, care a încălcat dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 195/1992, este elementul cauzal care a determinat săvârşirea faptei, neexistând nici un element probator din care să rezulte că stare de ebrietate a inculpatului sau defecţiunea de la ştergătorul din partea dreaptă a autoturismului ar fi dus la producerea accidentului.

În stabilirea vinovăţiei inculpatului, sub forma culpei, trebuie examinat dacă acesta avea obligaţia de a prevedea rezultatul şi, implicit, împrejurarea că pe carosabil, în afara unei localităţi, pot exista persoane întinse. Or, o asemenea obligaţie nu incumbă, potrivit legii, conducătorilor de autovehicule, iar în lipsa unei diligenţe superioare din partea acestora, nu poate duce, conform normelor în materie, la stabilirea vinovăţiei lor penale.

Împotriva acestei decizii, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru greşita achitare a inculpatului.

Recursul a fost considerat fondat pentru următoarele considerente:În urma examinării deciziei instanţei de apel, prin prisma motivelor de recurs

formulate şi din oficiu, s-a constatat greşita achitare a inculpatului, deoarece, din probele administrate în cauză, a rezultat culpa acestuia în producerea accidentului de circulaţie care a cauzat moartea victimei.

În data de 24 mai 2003, inculpatul, împreună cu alte persoane, a consumat băuturi alcoolice, după care, deşi avea probleme cu sistemul de iluminat al autoturismului, iar unul dintre ştergătoare era defect, a condus autoturismul accidentându-l mortal pe numitul R.V., fapt dovedit de firul textil găsit pe axul de ghidare acceleraţie şi care prezenta caracteristici fizico-chimice identice cu firele de aţă folosite la coaserea unei porţiuni din pantalonul victimei.

Leziunile suferite de victimă au fost produse de autoturismul condus de inculpat, astfel cum rezultă din concluziile Institutului de Medicină Legală Timişoara, din avariile maşinii, care avea înfundată bara de prindere a plăcuţei de înmatriculare faţă, situată la 42 cm de sol, precum şi din leziunile victimei de la nivelul membrului inferior drept, care au fost superopozabile din punct de vedere al înălţimii faţă de sol, micile diferenţe putând să rezulte din poziţia în mers a victimei şi de gradul de încărcare al autoturismului.

Concluzia a fost în sensul că numai această expertiză medico-legală trebuia avută în vedere, iar nu şi expertizele tehnice, deoarece numai printr-o expertiză medico-legală se pot determina leziunile produse, precum şi raportul de cauzalitate.

104

Page 105: Daune Morale

Or, expertiza efectuată de Institutul de Medicină Legală Timişoara a stabilit că numai autoturismul inculpatului a fost implicat în accident.

Din rapoartele de expertiză criminalistică, a rezultat că inculpatul ar fi putut evita accidentul, dacă ar fi redus viteza de deplasare a autoturismului la o limită care să-i permită să oprească în interiorul spaţiului de vizibilitate. Martorii au declarat în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei că inculpatul circula cu o viteză de 80-90 km/oră, neadecvată condiţiilor existente şi faptului că autoturismul avea defecţiuni la sistemul de iluminare. Mai mult, un ştergător de parbriz nu funcţiona, iar inculpatul se afla sub influenţa alcoolului.

Revenirile ulterioare ale celor doi martori s-a apreciat că nu sunt întemeiate, raportat la condiţiile în care au fost făcute, astfel că, din ansamblul probator a rezultat vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (29 din Codul penal şi art. 81 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal, avându-se în vedere că acesta a părăsit locul accidentului după lovirea victimei.

Prima instanţă, s-a constatat că în mod temeinic şi legal a reţinut starea de fapt şi încadrarea juridică, făcând o justă individualizare a pedepselor, raportat la consecinţele săvârşirii faptelor, la starea de recidivă a inculpatului şi la atitudinea acestuia în sensul nerecunoaşterii faptelor săvârşite.

În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d9 combinat cu art. 3859 pct. 18 din Codul de procedură penală, a fost admis recursul declarat de parchet, a fost casată decizia instanţei de apel şi a fost menţinută în vigoare în totalitate sentinţa Judecătoriei Deta.

Cheltuielile judiciare în recurs au rămas în sarcina statului, dispunându-se ca, din fondurile Ministerului Justiţiei, să se plătească baroului Timiş suma de 100 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu.

29. Ucidere din culpă. Despăgubiri materiale şi morale. Obligaţia asigurătorului. 131

Prin rechizitoriul din data de 8 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul P.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 din Codul penal.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 13,00, inculpatul P.F. staţiona cu microbuzul aparţinând părţii responsabile civilmente S.C. „C.P.T.” S.R.L. pe trotuarul de pe partea stângă a străzii H., în dreptul imobilului cu nr. 2, cu partea frontală către intersecţia străzii H cu strada P, într-o poziţie paralelă cu bordura.

La un moment dat, conducătorul auto s-a urcat în microbuz pe uşa din dreapta, intenţionând să se îndrepte către o spălătorie auto situată pe strada P.

Concomitent cu acest fapt, minorul N.F.E se juca în faţa microbuzului, fiind la o distanţă de aproximativ 0.5 m.

Conducătorul auto, fără să se asigure şi fără sa sesizeze prezenţa copilului, a pus în mişcare autovehiculul, iar ca urmare a acestui fapt, microbuzul a lovit victima cu partea frontală, ulterior trecând cu roata stângă faţă peste corpul acesteia.

131Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, sentinţa penală nr. 740 din 13 februarie 2006; sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. 418 din 23 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul părţii civile.

105

Page 106: Daune Morale

La sesizarea persoanelor aflate în zonă, inculpatul a oprit microbuzul şi, coborând de la postul de conducere, a observat victima în spatele roţii menţionate.

Imediat, minorul a fost transportat la spital cu autovehiculul implicat în accident, dar a decedat la camera de gardă.

Raportul medico-legal a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, iar leziunile traumatice s-au putut produce cel mai probabil prin comprimarea între corpuri/planuri dure, posibil în condiţiile unui accident rutier, între leziunile traumatice şi cauza medicală a decesului existând legătură directă de cauzalitate.

Pentru clarificarea din punct de vedere tehnic a dinamicii producerii accidentului, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, concluziile fiind următoarele:

Viteza maximă a microbuzului în momentul impactului a fost de circa 2 m/s. Impactul s-a produs pe trotuarul din partea dreaptă a străzii H. la o distanţă de

circa 2 m de bordura acesteia.Starea de pericol creată prin deplasarea microbuzului către poziţia în care se

afla minorul a apărut în momentul în care autovehiculul respectiv a fost pus în mişcare. Victima se afla pe trotuar şi nu era în mişcare.

În cazul în care conducătorul auto, în momentul în care s-a urcat la postul de conducere, se asigura la plecarea de pe loc cu microbuzul, putea evita impactul cu victima, chiar dacă victima nu se afla în câmpul său de vizibilitate.

Dinamica accidentului rutier a fost dedusă prin coroborarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului cu declaraţiile inculpatului, ale martorilor, precum şi cu raportul medico-legal de autopsie a victimei.

Culpa conducătorului auto constă în încălcarea prevederilor art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 şi a art. 160 alin. (1), art. 173 alin. (1), art. 177 alin. (1), art. 179 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin aceea că, în momentele anterioare pornirii şi plecării de pe loc a autovehiculului, era obligat să se asigure că o poate face, fără a pune în pericol participanţii la trafic, în speţă pe minorul N.F.E., ce se afla pe trotuar.

Conducătorul auto trebuia să aibă un comportament care să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.

De asemenea, inculpatul nu avea dreptul să staţioneze pe trotuar cu microbuzul în cauză.

Victimei nu i s-a reţinut nici o culpă în producerea accidentului, întrucât se juca pe trotuar, la o distanţă de 2,5 m faţă de bordură, de carosabil.

În drept, fapta inculpatului care, în data de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 13, conducând microbuzul aparţinând părţii responsabile civilmente, pe trotuarul de pe partea dreaptă a străzii H., l-a accidentat mortal pe minorul N.F.E, în vârstă de 2 ani şi 4 luni, ce se afla pe trotuar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal, pentru care instanţa l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

La individualizarea pedepsei, instanţa a ţinut seama de limitele legale, de modalitatea şi circumstanţele săvârşirii faptei, de persoana inculpatului – în vârstă de 26 de ani, necunoscut cu antecedente penale, care a avut o conduită bună anterior săvârşirii faptei, a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal – în raport de care l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă orientată spre minimul special, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare.

Faţă de persoana inculpatului şi având în vedere declaraţia acestuia, în sensul că este de acord să repare prejudiciul produs părţii civile, instanţa a apreciat că scopul educativ, preventiv şi sancţionator al pedepsei poate fi atins fără privarea de

106

Page 107: Daune Morale

libertate a inculpatului, astfel că, în baza art. 81 şi 82 din Codul penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.

În baza art. 359 din Codul de procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele din Codul penal privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reţinut că partea civilă N.B, tatăl minorului N.F.E., a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 46 milioane lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomenire a defunctului, 5000 Euro, reprezentând contravaloarea locului de veci şi 600 milioane lei daune morale.

Din înscrisurile depuse la dosar de partea civilă, s-a reţinut că, pentru înmormântarea minorului şi pentru parastasele făcute în memoria acestuia, cheltuielile efectuate au fost în cuantum de 39.594.787 lei. Instanţa, având în vedere produsele achiziţionate potrivit facturilor şi chitanţelor depuse – produse alimentare, dulciuri, obiecte de îmbrăcăminte pentru copii, jucării - şi data efectuării cheltuielilor – respectiv între data decesului şi data înmormântării minorului, iar apoi la interval de 3 luni, 6 luni şi un an, a apreciat că acestea constituie prejudiciul material pe care partea civilă l-a suferit ca urmare a faptei inculpatului.

În ceea ce priveşte contravaloarea locului de veci, apreciată de partea civilă la 5000 Euro, instanţa a reţinut că locul de veci a fost concesionat de numitul P.G., iar prin contract de donaţie a fost transmis părţii civile N.B. Faţă de cele reţinute, instanţa a constatat că nu se impune includerea sumei de 5000 Euro, pretinsă de partea civilă, în contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi pomenire a victimei.

S-a mai reţinut că, urmare a faptei inculpatului, partea civilă N.B., tatăl victimei, a suferit un prejudiciu moral, constând în suferinţa psihică produsă de pierderea copilului său în vârstă de 2 ani şi 4 luni, astfel încât a inclus în despăgubirile cuvenite părţii civile şi daunele morale, în cuantum de 600 milioane lei.

În privinţa solicitării părţii civile referitoare la obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor, în raport de dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 136/1995, s-a reţinut că despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului. Despăgubirile se plătesc asiguraţilor, dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite şi nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.

Odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara în scris că au fost despăgubite pentru pagubele suferite şi că nu mai au nici o pretenţie de la asigurătorul de răspundere civilă şi de la asigurat (persoana vinovată) în legătură cu paguba respectivă. În situaţia efectuării plăţii de către asigurătorul de răspundere civilă direct în contul bancar al persoanei păgubite, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului de răspundere civilă eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii.

În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul, conform prevederilor art. 22, eventuala diferenţă de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat (persoana vinovată), dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare.

Prin art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 3113/28 noiembrie 2002, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, este prevăzut plafonul în limita căruia

107

Page 108: Daune Morale

asigurătorul plăteşte despăgubiri, respectiv până la 700.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 3.500.000.000 lei, indiferent de numărul peroanelor accidentate, în caz de vătămări corporale au de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Astfel fiind, instanţa, în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 55 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată, coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 3113/28 noiembrie 2002, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a obligat asigurătorul la plata către partea civilă a sumei de 600 milioane lei (60.000 RON) daune morale şi 39.594.787 lei (3959,50 RON) daune materiale.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) din codul de procedură penală, a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin încheierea de şedinţă din data de 9 ianuarie 2006 asupra autovehiculului-autoutilitară proprietatea S.C. „C.P.T.” S.R.L.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 din Codul de procedură penală, acelaşi inculpat a fost obligat la 108,80 RON cheltuieli judiciare către partea civilă.

30. Ucidere din culpă. Cumulul răspunderii civile cu răspunderea penală. Prestaţie periodică. Data de la care se acordă. Daune morale. 132

Prin rechizitoriul nr. 2246/P/2005, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M.V.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) din Codul penal.

Din analiza probelor administrate, instanţa a reţinut în fapt că, la data de 22 februarie 2004, în timp ce conducea autoturismul pe drumurile publice, inculpatul a pierdut controlul asupra direcţiei, izbindu-se violent de un arbore situat pe contrasens.

Evenimentul rutier s-a soldat cu avarierea autoturismului, rănirea inculpatului şi decesul ocupantului locului din dreapta faţă, R.C.I.

Din concluziile raportului medico-legal de necropsie, a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutive rupturii de aortă toracică ascendentă, în cadrul unui politraumatism prin accident de circulaţie.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară a reieşit, în ceea ce priveşte dinamica producerii accidentului, că inculpatul, conducătorul autoturismului, care se deplasa pe banda imaginară II, a sesizat că pe mijlocul carosabilului există o groapă, a intrat într-un derapaj uşor, iar cu roata din stânga a pătruns în groapă. Ca urmare a acestui fapt, janta roţii a suferit o deformare a rebordului exterior, iar anvelopa s-a decomprimat, derapajul s-a amplificat şi autoturismul s-a deplasat către stânga, până la contactul cu un arbore ornamental.

S-a reţinut, de asemenea, că, pentru conducătorul auto nu a existat posibilitatea evitării contactului cu groapa din carosabil, care a provocat avarierea roţii din stânga faţă, avarie finalizată cu amplificarea derapajului şi coliziunea cu arborele ornamental, datorită faptului că pericolul a putut fi vizualizat de la o distanţă de 15-20 de metri, iar pentru oprirea prin frânare era necesară o distanţă de circa 55 de metri.

132 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, sentinţa penală nr. 343 din 24 ianuarie 2006; sentinţa a rămas definitivă prin neapelare. Inculpatul a declarat apel peste termen, la data de 17 aprilie 2006.

108

Page 109: Daune Morale

Ar fi existat posibilitatea prevenirii accidentului prin deplasarea cu o viteză redusă, corespunzător condiţiilor meteo-rutiere din locul şi momentul producerii evenimentului rutier cercetat, respectiv deplasarea pe un drum acoperit parţial cu gheaţă.

Fapta săvârşită s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) din Codul penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare.

Avându-se în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care avea vârsta de 19 ani la data săvârşirii infracţiunii, nu era cunoscut cu antecedente penale şi a regretat fapta, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel că, în baza art. 81, 82 din Codul penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Conform art. 359 din Codul de procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa, având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi, în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 998-999 din Codul civil, a admis cererea de despăgubiri materiale formulată de partea civilă R.E.D. şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 lei către aceasta, reprezentând 3.500 lei cheltuieli de înmormântare şi 1.500 lei cheltuieli cu parastase tradiţionale.

De asemenea, faţă de faptul că, urmare a infracţiunii, s-a produs decesul victimei, soţul părţii civile, instanţa a apreciat că aceasta a suferit un prejudiciu moral, cauzat de pierderea suferită, astfel încât, fiind întrunite si sub acest aspect condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, în referire la art. 998-999 din Codul civil, a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă.

Întrucât victima avea în întreţinere un copil minor, R.A.M., născut la data de 21 noiembrie 2003, a fost admisă cererea formulată de partea civilă R.D. şi s-a stabilit în sarcina inculpatului şi în favoarea minorului o prestaţie lunară în cuantum de ¼ din venitul pe care îl realiza victima, cu începere de la data decesului şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de către copil.

Tot în baza art. 14 şi 346 din Codul de procedură penală, instanţa l-a mai obligat pe inculpat la plata sumei de 11.635.980 ROL, reprezentând cheltuieli de spitalizare, către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă.

În baza art. 191 din Codul de procedură penală, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

109

Page 110: Daune Morale

110

Page 111: Daune Morale

111

Page 112: Daune Morale

112