Page 1 of 12

MMeettooddee aalltteerrnnaattiivvee // ccoommpplleemmeennttaarree ddee eevvaalluuaarree

Observarea sistematică a elevilor

Are ca scop evaluarea unor comportamente afectiv – atitudinale pe care elevul le

are pe parcursul activităţii şcolare.

Caracteristicile ce pot fi evaluate sunt (Mihaela Neagu, Mioara Mocanu, Metodica

predării matematicii în ciclul primar, Editura Polirom, 2007):

nivelul de pregătire;

concepte şi capacităţi;

organizarea şi interpretarea datelor; selectarea şi organizarea

corespunzătoare a instrumentelor de lucru;

utilizarea materialelor auxiliare pentru a demonstra ceva;

identificarea relaţiilor;

atitudinea elevilor faţă de o sarcină dată;

concentrarea asupra sarcinii de rezolvat, implicarea activă în rezolvarea

sarcinii;

îndeplinirea sarcinii;

revizuirea metodelor utilizate;

discutarea sarcinii cu învăţătorul, în vederea înţelegerii acesteia.

Eficacitatea metodei creşte considerabil atunci când observarea comportamentului

elevilor este întreprinsă sistematic, presupunând:

Stabilirea obiectivelor acesteia (reperele) pentru o perioadă definită

(cunoştinţe acumulate, abilităţi formate, capacitatea de a lucra în grup,

atitudini faţă de colegi etc.);

Utilizarea unor instrumente de înregistrare şi sistematizare a constatărilor

(fişă de evaluare, scală de apreciere / clasificare, lista de control / verificare).

(Radu T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică şi

Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2000)

Fişa de evaluare este completată de către profesor care înregistrează datele

factuale despre evenimentele importante din comportamentul elevului şi din modul lui

de acţiune. Separat de simpla consemnare a lor, aceste date factuale sunt interpretate,

configurându-se profilul personal al elevului. Un dezavantaj al acestei practici este că

necesită timp mai mult şi există riscul notării datelor în mod subiectiv.

Page 2 of 12

Scala de apreciere sau de clasificare însumează un set de caracteristici

(comportamente) ce trebuie supuse evaluării, set ce este însoţit de un tip de scală de

clasificare şi de o listă de verificare.

I. Model de fişă de evaluare:

a) date generale despre elev: nume, prenume, vârsta, climatul educativ din mediul căruia

provine;

b) particularităţi ale proceselor intelectuale: gândire, limbaj, imaginaţie, memorie, atenţie, spirit

de observaţie etc.

c) aptitudini şi interese;

d) trăsături de afectivitate;

e) trăsături de temperament;

f) aptitudini faţă de: - sine;

- disciplina / obligaţiile şcolare;

- colegi.

g) evoluţia aptitudinilor, atitudinilor, intereselor şi nivelului de integrare.

II. Scara de clasificare

a) Particip cu plăcere la activităţile matematice care presupun lucrul în echipă:

� niciodată

� rar

� ocazional

� frecvent

� întotdeauna

b) Îmi asum imediat responsabilităţile care îmi sunt stabilite în cadrul echipei:

� niciodată

� rar

� ocazional

� frecvent

� întotdeauna

III. Lista de control / verificare indică profesorului faptul că un anumit comportament este

prezent sau absent:

Atitudinea elevului faţă de sarcina de lucru Da Nu

A urmat instrucţiunile.

A cerut ajutor atunci când a avut nevoie.

A cooperat cu ceilalţi.

A aşteptat să-i vină rândul.

A împărţit materialele cu ceilalţi.

A încercat activităţi noi.

A dus activitatea până la capăt.

A pus echipamentele la locul lor după utilizare.

Page 3 of 12

A făcut curat la locul de muncă.

Recomandări pentru utilizarea listelor de control:

- se completează cu „x” în dreptul răspunsului adecvat;

- se folosesc cel puţin două instrumente prezentate pentru ca rezultatele să fie relevante;

- se completează informaţiile asupra comportamentului elevilor în timpul activităţilor didactice;

- se utilizează numai în cazul copiilor cu dificultăţi de învăţare.

Important în redactarea enunţurilor este ca ele să fie clare, să cuprindă cuvinte

familiare elevului, să nu fie foarte lungi, să fie accesibile potrivit gradului de înţelegere

specific vârstei şi nivelului de cunoştinţe al subiectului căruia i se adresează şi să

urmărească obţinerea unor informaţii clare de la subiecţi.

Ce poate să observe în mod sistematic profesorul la elevii săi:

Abilităţi intelectuale:

− exprimarea orală;

− capacitatea de a citi şi de a scrie;

− operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, generalizarea,

concretizarea, abstractizarea;

− capacitatea de deducţie;

Abilităţi sociale:

− capacitatea de a colabora cu ceilalţi;

− cultivarea de relaţii pozitive în grup;

− participarea la negocierea şi adoptarea soluţiilor;

− interesul pentru a menţine un climat stimulativ şi plăcut;

− capacitatea de a lua decizii;

− toleranţa şi acceptarea punctelor de vedere diferite de cel personal;

− capacitatea de a asculta cu atenţie;

− rezolvarea nonviolentă a conflictelor;

− asumarea responsabilităţilor;

Investigaţia

Investigaţia atât ca modalitate de învăţare cât şi ca modalitate de evaluare, oferă

posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoştinţele însuşite, în situaţii noi şi

variate, pe parcursul unui interval mai lung sau mai scurt. Ea constă în solicitarea de a

rezolva o problemă teoretică sau de a realiza o activitate practică pentru care elevul

este nevoit să întreprindă o investigaţie (documentare, observarea unor fenomene,

experimentarea etc.) pe un interval de timp stabilit.

Page 4 of 12

Activitatea didactică desfăşurată prin intermediul acestei practici evaluative poate

să fie organizată individual sau pe grupuri de lucru, iar aprecierea modului de realizare

a investigaţiei este de obicei, de tip holistic. (M.E.N., S.N.E.E., Ghid de evaluare pentru

învăţământul primar, Bucureşti, 1999)

Elevul sau grupul de elevi primesc o temă cu instrucţiuni precise. Se poate formula

şi ca temă de casă dar, finalizarea se va face în clasă, prin comentarea concluziilor.

Elevul trebuie să facă dovada înţelegerii cerinţelor temei, a soluţiei adoptate,

generalizării sau transpunerii acesteia în alt context.

Evaluarea investigaţiei se face pe baza unei scheme de notare, care va cuprinde

măsurarea separată a următoarelor elemente importante (Constantin Cucoş,

Pedagogie, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, 2002):

Strategia de rezolvare;

Aplicarea cunoştinţelor, principiilor, regulilor;

Acurateţea înregistrării şi prelucrării datelor;

Claritatea argumentării şi forma prezentării;

Inventarierea produselor realizate;

Atitudinea elevilor în faţa cerinţelor;

Dezvoltarea unor deprinderi de lucru în grup, individual.

Cu ajutorul acestei metode profesorul poate să aprecieze:

− gradul în care elevii îşi definesc şi înţeleg problema investigată;

− capacitatea de a identifica şi a selecta procedeele de obţinere a informaţiilor,

− de colectare şi organizare a datelor;

− abilitatea de a formula şi testa ipotezele;

− felul în care elevul prezintă metodele de investigaţie folosite;

− conciziunea şi validitatea raportului-analiză a rezultatelor obţinute;

Sarcinile de lucru adresate elevilor de către învăţător în realizarea unei investigaţii

pot varia ca nivel de complexitate a cunoştinţelor şi competenţelor implicate, după cum

urmează (Mihaela Neagu, Mioara Mocanu, Metodica predării matematicii în ciclul

primar, Editura Polirom, 2007):

Simpla descriere a caracteristicilor unor obiecte cunoscute elevilor din

realitatea imediată sau fenomene observate direct de către elevi şi

comunicarea în diferite moduri a observaţiilor înregistrate, a rezultatelor

observării, prin intermediul desenelor, graficelor, tabelelor, hărţilor;

Page 5 of 12

Realizarea unor comparaţii adecvate între fenomene, între ceea ce au

înregistrat direct şi ceea ce au presupus că se va întâmpla (confirmarea

sau infirmarea predicţiilor făcute);

Identificarea factorilor implicaţi în contextul supus observaţiei; elevii pot

repeta observaţiile şi măsurătorile pentru a oferi explicaţii pertinente

diferenţelor sesizate în derularea activităţii;

Pe baza înregistrării sistematice a observaţiilor şi rezultatelor

măsurătorilor se emit concluzii într-o formă ştiinţifică şi argumentată logic

pentru confirmarea predicţiilor formulate;

Selectarea instrumentelor adecvate realizării sarcinii, efectuarea unor

serii de măsurători, înregistrarea observaţiilor specifice, prezentarea

acestora sub formă de concluzii, utilizând grafice, tabele şi hărţi.

Proiectul

Proiectul reprezintă o activitate de evaluare mai amplă decât investigaţia. Proiectul

începe în clasă, prin definirea şi înţelegerea sarcinii de lucru – eventual şi prin

începerea rezolvării acesteia – se continuă acasă pe parcursul a câtorva zile sau

săptămâni, timp în care elevul are permanente consultări cu profesorul, şi se încheie tot

în clasă, prin prezentarea în faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor obţinute şi

dacă este cazul, a produsului realizat. (M.E.N., S.N.E.E., Ghid de evaluare pentru

învăţământul primar, Bucureşti, 1999)

Proiectul este o formă activă, participativă care presupune şi încurajează

transferul de cunoştinţe, deprinderi capacităţi, facilitează şi solicită abordările

interdisciplinare, şi consolidarea abilităţilor sociale ale elevilor. Este deosebit de util

atunci când profesorul urmăreşte accentuarea caracterului practic/aplicativ al învăţării şi

apropierea între discursul teoretic şi experienţa de viaţă a elevilor.

Criterii de alegere a proiectului:

Să răspundă unor obiective din curriculum;

Să poată fi realizat în unitatea de timp stabilită;

Să necesite resurse accesibile elevilor;

Să fie adecvat experienţei pe care o au elevii.

Capacităţile / competenţele care se evaluează în timpul realizării proiectului sunt:

Metodele de lucru;

Utilizarea corespunzătoare a bibliografiei;

Page 6 of 12

Utilizarea corespunzătoare a materialului;

Corectitudinea / acurateţea tehnică;

Generalizarea problemei;

Organizarea ideilor şi materialelor într-un raport;

Calitatea prezentării;

Acurateţea schiţelor, desenelor etc.

Proiectul poate fi realizat individual sau în grup. Etapele prin care trebuie să treacă

participanţii sunt următoarele:

1) Orientarea în sarcină;

2) Conştientizarea finalităţilor;

3) Definirea conceptelor cheie;

4) Stabilirea sarcinilor de lucru ;

5) Stabilirea responsabilităţilor în cazul în care se lucrează în echipă;

6) Stabilirea criteriilor şi a modului de evaluare;

7) Identificarea modalităţilor de lucru, a căilor de acces la informaţii;

8) Adunarea datelor informaţionale;

9) Elaborarea finală a produsului;

10) Întocmirea raportului final;

11) Evaluarea;

Avantajele folosirii acestei metode:

− oferă şansa de a analiza în ce măsură elevul foloseşte adecvat cunoştinţele,

instrumentele, materialele disponibile în atingerea finalităţilor propuse;

− este o metodă alternativă de evaluare care scoate elevii şi cadrul didactic din

rutina zilnică;

− pune elevii în situaţia de a acţiona şi a rezolva sarcini în mod individual sau în

grup, autotestându-şi capacităţile cognitive, sociale şi practice;

Profesorul poate să aprecieze rezultatele proiectului urmărind:

adecvarea metodelor de lucru, a materialelor şi a mijloacelor didactice

folosite la scopurile propuse;

acurateţea produsului;

rezultatele obţinute şi posibilitatea generalizării lui;

raportul final şi modul de prezentare a acestuia;

gradul de implicare al participanţilor în sarcina de lucru;

Page 7 of 12

Strategia de evaluare a proiectului este de tip holistic, iar criteriile de apreciere pot

fi negociate cu elevii.

Evaluarea proiectului presupune din partea profesorului multă atenţie.

Structurarea criteriilor de evaluare a unui proiect poate fi în funcţie de :

stabilirea scopului / obiectivelor proiectului şi structurarea conţinutului;

activitatea individuală realizată de către elev (investigaţie, experiment,

anchetă);

rezultate, concluzii, observaţii. Aprecierea succesului proiectului se

realizează în termeni de eficienţă, validitate, aplicabilitate etc.;

prezentarea proiectului (calitatea comunicării, claritate, coerenţă,

capacitate de sinteză etc.);

relevanţa proiectului (utilitate, măsura care solicită conexiuni

interdisciplinare).

Profesorul poate să alcătuiască fişe de evaluare în care să consemneze în mod

regulat observaţii şi aprecieri asupra activităţii fiecărui elev/grup de lucru.

Pentru fixarea şi evaluarea cunoştinţelor, profesorul poate recurge – în special

după parcurgerea etapei de culegere, organizare, prelucrare şi evaluare a informaţiilor –

la un test criterial; acesta va conţine un număr de itemi obiectivi şi semiobiectivi, dar şi

un număr oarecare de itemi subiectivi care să dea posibilitatea elevilor să reflecteze

sistematizat asupra procesului de învăţare şi a produselor obţinute.

Autoevaluarea

Este metoda care permite elevilor să se autoaprecieze.

Evaluarea efectuată de către elev îi permite acestuia să-şi aprecieze propriul

progres, să devină conştient de procesul şi produsul învăţării şi să îşi asume

responsabilitatea lui. Elevii devin mai implicaţi în procesul învăţării când învăţătorul îi

ajută să-şi stabilească obiective personale sau să-şi evalueze propriul progres.

În cadrul activităţilor se poate folosi cu succes:

• autocorectarea sau corectarea reciprocă: elevul este solicitat să-şi depisteze

operativ unele erori, în momentul realizării unor sarcini de învăţare. În acelaşi

timp pot exista momente de corectare a lucrărilor colegilor.

• autonotarea controlată: în cadrul unei verificări, elevul este solicitat să-şi acorde

o notă / un calificativ, care este apoi negociată cu învăţătorul sau împreună cu

colegii. Învăţătorul trebuie să evidenţieze corectitudinea sau incorectitudinea

aprecierilor avansate.

Page 8 of 12

• notarea reciprocă: elevii sunt puşi în situaţia de a-şi nota colegii, prin

reciprocitate, fie la lucrări scrise, fie la probele orale. Aceste exerciţii nu trebuie

neapărat să se concretizeze cu notarea efectivă.

Jurnalul reflexiv

Jurnalul reflexiv (“reflexive diary”) se înscrie în rândul metodelor alternative de

evaluare şi cuprinde însemnările elevului asupra aspectelor trăite în procesul

cunoaşterii.

În jurnalul reflexiv se trec în mod regulat, experienţe, sentimente, opinii, gânduri

împărtăşite cu un punct de vedere critic. Elevul este îndemnat să răspundă la întrebări

de genul:

− Ce ai învăţat nou din această lecţie?

− Care din ideile discutate ţi s-au părut mai interesante?

− Care necesită o clarificare?

− Ce dificultăţi ai întâmpinat?

− Cum te simţi când înveţi la o anumită materie?

− Cum poţi utiliza în viitor această experienţă de învăţare?

− În ce măsură ceea ce ai studiat la cursuri ţi-a satisfăcut aşteptările?

− Cum îţi place să înveţi în viitor următoarea temă (capitol, lecţie)?

− Ţi-a plăcut experienţa (de învăţare)? Dacă nu, de ce?

− Dacă ai putea schimba ceva, ce ai face?

− Adaugă alte comentarii care te preocupă.

Prin această metodă alternativă se urmăresc trei probleme:

12) Autoreglarea învăţării (prin examinarea atitudinilor, a dedicaţiei şi a atenţiei

concentrate în direcţia depăşirii unei sarcini de învăţare);

13) Controlarea acţiunilor desfăşurate asupra sarcinii de învăţare (prin analiza

planificării, a demersurilor metodologice de rezolvare a sarcinii şi a rezultatelor

obţinute);

14) Controlarea cunoaşterii obţinute (prin analiza noţiunilor asimilate, a lacunelor

înregistrate şi a cauzelor acestora).

Avantajele aplicării acestei metode:

Jurnalul reflexiv este o modalitate reflexivă, deschisă şi flexibilă de

evaluare;

Elevul poate să-şi exprime propriile nemulţumiri, dar şi expectaţiile,

exprimându-şi dorinţele şi satisfacţiile;

Page 9 of 12

Profesorul poate să cunoască (cu voia elevului) şi alte aspecte care

influenţează procesul învăţării şi astfel să-l ajute pe elev şi să sporească

calitatea instruirii;

Cunoscând aceste aspecte, se produce o mai mare apropiere între

profesor şi elev, acesta din urmă simţindu-se înţeles şi conştientizând

faptul că sunt luate în consideraţie circumstanţele;

Metoda R.A.I.

Metoda R. A. I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a

comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de

la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează şi se desfăşoară astfel: la

sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, profesorul, împreună cu elevii săi,

investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a

unei mingii mici şi uşoare de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună

o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la

întrebare şi apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident

interogatorul trebuie să cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu

cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus

întrebarea. Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai

pune o întrebare. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte

răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat

întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat niciun

răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi.

Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul

activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în

scopul descoperirii, de către profesorul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în

cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor-ancoră.

Este o metodă de a realiza un feed-back rapid, într-un mod plăcut, energizant şi

mai puţin stresant decât metodele clasice de evaluare. Se desfăşoară în scopuri

constatativ-ameliorative şi nu în vederea sancţionării prin notă sau calificativ. Permite

reactualizarea şi fixarea cunoştinţelor dintr-un domeniu, pe o temă dată. Exersează

abilităţile de comunicare interpersonală, capacităţile de a formula întrebări şi de a găsi

cel mai potrivit răspuns.

Page 10 of 12

Interviul

Este o modalitate de lucru bazată pe dialogul dintre două persoane, cea care

intervievează şi cea care acordă interviul despre o temă, un subiect care prezintă

interes. Prin această metodă se urmăreşte exersarea deprinderii de a formula întrebări

şi răspunsuri, de a dialoga despre o anumită temă pentru verificarea şi clarificarea

anumitor aspecte. (Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga,

Metode interactive de grup – ghid metodic - , Editura Aramis, 2002)

Interviul este o strategie utilizată în comunicare şi în utilizarea acestei metode se

parcurg următoarele etape:

1) Stabilirea temei şi a obiectivelor interviului

2) Organizarea pe grupuri;

3) Comunicarea sarcinii didactice;

4) Documentarea „reporterilor”;

5) Realizarea interviului propriu-zis;

6) Prezentarea rezultatelor obţinute;

7) Evaluarea interviului.

Avantajele folosirii metodei: exersează capacităţile de comunicare; implică elevii în

abordarea unui eveniment / fapt real; exersează capacitatea de a asculta activ; dezvoltă

gândirea logică.

Portofoliul

Portofoliul reprezintă “cartea de vizită” a elevului, prin care profesorul poate să-i

urmărească progresul – în plan cognitiv, atitudinal şi comportamental – la o anumită

disciplină, de-a lungul unui interval de mai lung de timp (un semestru sau un an şcolar).

Portofoliul poate cuprinde: lista conţinutului acestuia, (sumarul, care include titlul

fiecărei lucrări/fişe,etc. şi numărul paginii la care se găseşte); argumentaţia care explică

ce lucrări sunt incluse în portofoliu, de ce este importantă fiecare şi cum se articulează

între ele într-o viziune de ansamblu a elevului/grupului cu privire la subiectul respectiv;

lucrările pe care le face elevul individual sau în grup; rezumate; eseuri; articole,

referate, comunicări; fişe individuale de studiu; proiecte şi experimente; temele de zi de

zi; probleme rezolvate; proiecte realizate de elevi; probe de evaluare şi fişe de lucru;

chestionare de atitudini; înregistrări, fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de

elev individual sau împreună cu colegii săi; reflecţiile proprii ale elevului asupra a ceea

ce lucrează; autoevaluări scrise de elev sau de membrii grupului; interviuri de evaluare;

alte materiale, hărţi cognitive, contribuţii la activitate care reflectă participarea elevului/

grupului la derularea şi soluţionarea temei date; etc.

Page 11 of 12

Tipuri de portofolii:

Portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecţie a celor mai

importante lucrări);

Portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe

parcursul activităţii);

Portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de

evaluare, tabele de rezultate, etc.)

În realizarea unui portofoliu se parcurg următorii paşi (Mihaela Neagu, Mioara

Mocanu, Metodica predării matematicii în ciclul primar, Editura Polirom, 2007):

1) Se stabileşte tema, programul de lucru şi criteriile de evaluare. Acest pas se

realizează împreună cu elevii, stabilindu-se exact ce va conţine;

2) Forma de prezentare a portofoliului (tip de dosar sau plic, casetă, cutie etc.);

3) Cine face selecţia (elevul sau grupul de elevi împreună cu învăţătorul);

4) Cine păstrează şi unde se păstrează portofoliul

Deosebit de important este să se stabilească lista de criterii în măsură să reflecte

progresul elevului şi achiziţiile şcolare, reale şi măsurabile, în raport cu vârsta şi

posibilităţile reale ale acestuia.

Atunci când elevul îşi prezintă portofoliul, profesorul realizează de obicei un

interviu cu acesta, trecând în revistă lucrările anexate, analizând atitudinea lui fată de

munca depusă, lăudându-l pentru lucrurile bune, şi ajutându-l să se concentreze asupra

aspectelor care trebuie îmbunătăţite.

Avantajele folosirii portofoliului:

Portofoliul este un instrument flexibil, uşor adaptabil la specificul

disciplinei, clasei şi condiţiilor concrete ale activităţii;

Permite aprecierea şi includerea în actul evaluării a unor produse ale

activităţii elevului care, în mod obişnuit, nu sunt avute în vedere; acest

fapt încurajează exprimarea personală a elevului, angajarea lui în

activităţi de învăţare mai complexe şi mai creative, diversificarea

cunoştinţelor, deprinderilor şi abilităţilor exersate;

Evaluarea portofoliului este eliberată în mare parte de tensiunile şi

tonusul afectiv negativ care însoţesc formele tradiţionale de evaluare;

evaluarea devine astfel motivantă şi nu stresantă pentru elev;

Dezvoltă capacitatea elevului de autoevaluare, aceştia devenind auto-

reflexivi asupra propriei munci şi asupra progreselor înregistrate.

Page 12 of 12

Bibliografie:

Breben Silvia, Gongea Elena, Ruiu Georgeta, Fulga Mihaela, Metode interactive

de grup – ghid metodic - , Editura Aramis, 2002);

Cucoş Constantin, Pedagogie, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom,

2002;

M.E.N., S.N.E.E., Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, Bucureşti, 1999;

Neagu Mihaela, Mocanu Mioara, Metodica predării matematicii în ciclul primar,

Editura Polirom, 2007;