UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNAFACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR

MANAGEMENTUL RISCULUI BANCAR

Indrumator stiintific,Lector universitar dr. Mitea Neluta

Absolvent,Cornea Gabriela

Constanta2007

CUPRINS

CAPITOLUL 1 DEFINIRE, CONCEPTE SI REGLEMENTARI

INTERNE SI INTERNATIONALE PRIVIND RISCUL BANCAR....... 1

1.1 Abordari conceptuale privind riscul si incertitudinea ...... 1

1.1.1. Definirea riscului si a incertitudinii ... 1

1.1.2. Riscul i incertitudinea delimitri conceptuale ... 4

1.2. Conceptul de risc bancar... 5

1.2.1. Definirea si componentele riscului bancar . 5

1.2.2. Conceptul de management al riscului bancar . 9

1.3. Obiectivele, functiile si particularitatile gestionarii riscurilor ................. 13

CAPITOLUL 2 - RISCUL DE INSOLVABILITATE... 17

2.1. Fondurile proprii si masurarea lor 17

2.1.1. Fondurile proprii economice si efectele portofoliilor ................. 20

2.2. Indicatori de masurare a performantelor financiar-bancare...................... 21

2.3. Indicatori financiari de masurare a performantelor financiar- bancare

ajustati cu factorii de risc ................................................................................. 23

2.4. Reglementari privind solvabilitatea bancii 26

CAPITOLUL 3 LICHIDITATEA BANCARA SI GESTIUNEA

RISCULUI DE LICHIDITATE .................................................................. 32

3.1. Componentele lichiditatii bancare ........................................................... 32

3.1.1. Lichiditatea necesar .. 33

3.2. Gestiunea riscului de lichiditate ............................................................... 35

3.2.1. Consideratii privind rezervele minime obligatorii .............. 36

3.2.2. Indicatori ai lichiditatii bancare............................................ 38

CAPITOLUL 4 PROFITABILITATEA SI GESTIUNEA RISCULUI

RATEI DOBANZII ......................................................................................... 41

4.1. Profitul unei societati bancare..................................................................... 41

4.2. Riscul ratei dobanzii.................................................................................... 42

CAPITOLUL 5 RISCUL DE CREDIT... 44

5.1 Concepte si componente ale riscului de creditare 44

5.1.1. Riscul incapacitatii de plata ... 44

5.1.2. Riscul de expunere .. 46

5.2. Gestionarea a priori a riscului de credit ... 47

5.2.1. Divizarea si limitarea riscurilor... 47

5.2.2. Aprecierea capacitatii de rambursare a solicitantilor de credite...... 48

5.2.2.1. Analiza bonitatii clientului................................................ 49

5.2.2.2 Analiza perspectivelor financiare pe baza de cash-flow. 53

5.2.3. Constituirea garantiilor.... 54

5.3. Gestionarea posteriori a riscului de credit.................................................... 61

5.3.1 Analiza portofoliului de credite si constituirea de provizioane... 61

5.3.1.1. Stabilirea nivelului cerut al provizioanelor pentru

riscul de credit. 61

5.3.1.2.Determinarea necesarului de provizioane specifice

de risc de credit... 63

5.3.2. Constituirea rezervei generale pentru riscuri de credit......... 64

CAPITOLUL 6 STUDIU DE CAZ CREDIT PE TERMEN MEDIU

SC MARA SRL LA ALPHA BANK ROMANIA SA..................................... 65

6.1. Reguli generale de analiza si aprobare a propunerii de credit.... 69

6.2. Solicitarea creditului... 70

6.3. Analiza si acordarea creditului .. 71

Concluzii 83

Bibliografie 86

CAPITOLUL 1 DEFINIRE, CONCEPTE SI

REGLEMENTARI INTERNE SI INTERNATIONALE

PRIVIND RISCUL BANCAR

1.1. ABORDARI CONCEPTUALE PRIVIND RISCUL SI

INCERTITUDINEA

Riscul i incertitudinea reprezint dou fenomene cu care oamenii i organizaiile

interacioneaz din cele mai vechi timpuri. Riscul se manifest att n viaa de zi cu zi

a oamenilor ct i la nivelul organizaiilor sociale. Practic, orice proces decizional i

orice planificare strategic implic riscuri.

1.1.1.Definirea riscului si a incertitudinii

Riscul este un fenomen care afecteaz n mod direct viaa de zi cu zi a oamenilor i

a organizaiilor i de aceea influeneaz n permanen capacitatea i voina

decizional a acestora.

O definire relativ simplificat a riscului ar fi: riscul reprezint potenialul ca un

eveniment neateptat s apar sau s nu apar la un momentdat ca urmare a apariiei

unor fenomene adverse neateptate.

O alt definiie mai riguoas ar fi c riscul reprezint contextul n care un

eveniment se produce cu anumit probabilitate sau n care amploarea evenimentului

urmez o distribuie de probabiliti1.

Conform acestei definiii aciunile i deciziile luate de indivizi au drept consecin

un eveniment sau set de evenimente (set de stri cunoscute i sub numele de 1 Sava, S. (coord. pt versiunea in limba romana): Dicionar Macmilian de Economie Modern, Ed.

Codecs, Buc., 1999, pag. 353;

hazard), crora li se poate asocia o probabilitatea sau o distribuie de probabiliti de

apariie, iar riscul, este o rezultant a combinaiei dintre probabilitile de apariie a

strilor i consecinele acestora.

Evaluarea riscului este procesul prin care se obin informaii referitoare la setul de

consecine rezultate, la mrimea expunerii i vulnerabilitatea receptorului la aceste

consecine. Procesul de evaluarea a riscului presupune utilizarea de tehnici i metode

cantitative i calitative care sunt necesare pentru a obine informaii privind natura

probabilitilor de apariie a riscului i, n final, estimarea acestor probabiliti cu un

anumit grad de ncredere.

Analiza riscului este procesul prin care informaiile referitoare la probabiliti,

incertitudine i mrimea expunerii sunt organizate n aa mod nct s poat fi

utilizate n procesul decizional. Practic, analiza de risc nglobeaz conceptul de

evaluare a riscului i identific alternativele decizionale pe care le are la dispoziie

managementul riscului. n acelai timp, analiza de risc trebuie s ofere decidenilor

predicii i prognoze cu privire la beneficiile incerte ce rezult n urma procesului

decizional i riscurile viitoare cu care se vor confrunta acetia.

Managementul riscului este un proces decizional n urma cruia se obin un

numr de rezultate poteniale care pot sau nu pot fi benefice pentru decident. Fiecrui

rezultat obinut i se asociaz o anumit performan reprezentat de diferena dintre

beneficii i pierdere.

ntr-un proces decizional se presupune c orice decident are interesul s

identifice acele opiuni i strategii care s conduc n final la minimizarea pierderilor

i la maximizarea beneficiilor asociate riscurilor generate. Prin urmare, pentru

majoritatea decidenilor este imposibil i nu este nici recomandabil s determine riscul

sub forma unei singure stri cuantificat n form numeric; ei trebuie s dispun de o

distribuie de probabiliti privind strile posibile i impactul pe care aceste stri l vor

avea n viitor, asupra componentelor riscului. Toate aceste informaii trebuie s fie

rezultatul analizei de risc. Decidentul trebuie s stabileasc ulterior politicile i etica

care trebuie urmat de organizaie. Un rol important n stabilirea acestor decizii l are

reacia decidentului n faa riscurilor, aspect care este strns legat de latura

psihologic a individului sau a grupului de indivizi.

Dicionarul MacMillan de Economie Modern defnete incertitudinea ca fiind

acea situaie n care probabilitatea de a se produce un eveniment nu este

cunoscut.2

n aceste condiii, evenimentului respectiv nu i se poate asocia o distribuie de

probabiliti. Incertitudinea exist n acele procese decizionale ale cror rezultate nu

sunt cunoscute i pot fi doar estimate, astfel c probabilitatea de apariie a lor nu poate

fi cunoscut i nu li se poate asocia o distribuie de probabiliti.

La nivelul societii umane, se cunosc dou moduri de percepie a incertitudinii:

Rezultatele activitilor umane sunt ntotdeauna certe. Indivizii i organizaiile care

au o astfel de percepie consider c activitatea uman are rezultate certe i, n

consecin, se poate dezvolta o singur viziune privind viitorul iar strategiile sunt

elaborate pentru acest viitor unic dar care este necunoscut. Aceast viziune nu ia n

calcul prezena incertitudinii n prezent i viitor iar, n aceste condiii, strategiile

elaborate nu pot s reflecte climatul viitor n care vor aciona indivizii.

Rezultatele activitii umane sunt n cele mai multe cazuri incerte. O astfel de

abordare presupune ca n orice proces decizional s existe incertitudine. Pericolul care

poate s apar ntr-o asemenea viziune este de a considera c orice eveniment prezent

i viitor este incert, iar n aceste condiii, pot fi puse la ndoial rezultatele proceselor

decizionale sau a strategiilor viitoare. O astfel de atitudine se manifest cu precdere

la nivelul acelor indivizi/organizaii care sunt dezamgii de rezultatele proceselor

decizionale i strategiilor elaborate.

1.1.2. Riscul i incertitudinea delimitri conceptuale

2 Sava, S. (coord. pt versiunea in limba romana): Dicionar Macmilian de Economie Modern, Ed. Codecs, Buc., 1999, pag. 196;

Fiind dou concepte care trateaz aspecte asemntoare ale proceselor

decizionale, exist numeroase situaii n care riscul i incertitudine nu sunt difereniate

i delimitate cu claritate. Conform teoriei deciziei, toate deciziile luate n condiii de

risc se refer la decizii luate n condiiile n care probabilitile rezultatelor viitoare

sunt cunoscute n prealabil, situaie n care se spune c incertitudinea este cunoscut;

deciziile luate n condiii de incertitudine sunt deciziile n care probabilitile

rezultatelor nu pot fi estimate, situaie n care se spune c incertitudinea nu este

cunoscut. Pentru a nelege mai bine modul cum cunotinele referitoare la un

eveniment i consecinele acestuia delimiteaz riscul de incertitudine, n Tabelul 1

sunt sintetizate nivelul cunotinelor de care putem dispune ntr-un proces decizional,

cuantificat prin probabilitile i consecinele asupra rezultatelor procesului n raport

cu anumii factori care pot influena procesul decizional.

Tabelul 1. Conexiunea dintre cunotinele privind probabilitile de producere a

unor evenimente, consecinele rezultatelor i influenele asupra riscului i incertitudinii

1.2. CONCEPTUL DE RISC BANCAR

1.2.1. Definirea si componentele riscului bancar

Noiunea de risc bancar cuprinde att categoriile de riscuri specifice

activitilor financiar-bancare ct i toate riscurile care afecteaz activitile

organizaiilor indiferent de domeniul de activitate al acestora.

n literatura de specialitate, riscul bancar este asociat cu precdere riscurilor

financiare deoarece, prin natura activitilor pe care le desfoar, bncile sunt

primele i cele mai afectate de modificrile condiiilor economico-financiare ale

rilor n care-i desfoar activitatea sau de modificrile acestor condiii la nivel

global.

Figura 1. Principalele categorii i subcategorii de riscuri bancare

n domeniul bancar, au fost identificate patru categorii principale de riscuri care

pot afecta activitatea financiar-bancar. n Figura 1 sunt prezentate schematic cele

patru categorii de riscuri i subcategoriile specifice.

Riscul de pia rezult din modificrile nefavorabile care pot apare n valoarea

unui portofoliu, ca urmare a modificrilor intervenite n preurile/randamentele

instrumentelor care compun acel portofoliu, de-a lungul ntregii perioade de via a

instrumentelor sau pn la lichidarea acestora prin vnzarea n pia.

Valoarea unui portofoliu este dat de profiturile sau pierderile care sunt

nregistrate la nivelul acestuia i rezult din tranzaciile cu instrumente efectuate pe

piaa financiar. Orice scdere a preului unui instrument achiziionat reprezint

pierdere pentru portofoliul n componena cruia a fost nregistrat pe ntreaga perioad

de la achiziionare i pn la lichidare prin vnzare n pia sau pn la maturitatea

instrumentului. n consecin, riscul de pia este limitat la perioada de via sau de

lichidare a instrumentelor care alctuiesc portofoliul.

n anumite lucrri de specialitate, riscul de pia este tratat separat de riscul generat

de parametrii de pia care influeneaz preurile instrumentelor ce alctuiesc

portofoliul (ratele dobnzilor, indicii bursieri sau cursurile de schimb). Astfel, se face

o difereniere ntre riscul de pia, care se consider c este specific ntregului

portofoliu de active i riscul de rat a dobnzii sau riscul valutar, care sunt tratate

individual n raport cu parametrii de pia care-i genereaz.

Riscul de creditare reprezint cel mai vechi i poate cel mai important dintre toate

riscurile ntlnit la nivel bancar, n termeni de mrime i pierderi poteniale. Riscul de

creditare este definit ca reprezentnd pierderile suferite de o instituie bancar n

eventualitatea intrrii n incapacitate de plat a unui debitor, ori n eventualitatea

deteriorrii capacitii acestuia de a restituii creditul, situaie care n literatura de

specialitate este denumit reducerea calitii creditului.

La ora actual exist o reorientare privind analiza riscului de creditare, pe baza

ctorva linii directoare:

11. Definirea factorilor care genereaz riscul de creditare;

22. Definirea tipurilor riscurilor de creditare riscul portofoliului de credite i/sau

instrumente de pia;

33. Msurarea riscului de creditare;

44. Managementul riscului de creditare.

n orice sistem bancar, riscul de creditare trebuie s reprezinte componenta

fundamental a analizei de risc deoarece creditarea reprezinta activitatea de baz a

unei banci. Indiferent de nivelul de dezvoltare a sistemului bancar i diversitatea

activitatilor financiar-bancare din ziua de azi, activitatea de creditare justific n

ultim instan nsi existena unei bnci.

Riscul operaional reprezint o categorie distinct de risc i cuprinde toate riscurile

datorate funcionrii defectuase a unei organizaii. Este o component deosebit de

important a riscului iar, n unele situaii, neglijarea sau ignorarea ei poate fi fatal

pentru o organizaie.

Componentele principale ale riscului operaional sunt:

- Riscul de fraud este riscul care apare ca urmare a unor aciuni i practici deliberate

ale unui individ sau grup de indivizi i se concretizeaz n obinerea n folosul

acestora a unor avantaje sau rezultate nejustificate. Deoarece riscul de fraud se poate

manifesta n forme foarte diferite, ncepnd cu iniierea de tranzacii frauduloase i

terminnd cu utilizarea de identiti false de ctre clieni, nu se poate concepe un

model standard pentru cuantificarea sau prevenirea acestor fraude. Soluia const n

dezvoltarea i rafinarea unui sistem de risc care s prezinte un nivel ridicat de

senzitivitate la riscul de fraud. Principiile fundamentale ale unui astfel de sistem

constau n recrutarea unui personal cu o adevrat cultur pentru integritate i

dezvoltarea unor controale interne de audit, n paralel cu angajarea unor auditori

externi independeni care s supervizeze activitatea de audit intern;

- Riscul de pierdere a controlului este strns legat de riscul de fraud i se manifest

prin capacitatea redus a top-managementului de a conduce i controla activitile

operaionale ale bncii;

- Riscul de lichiditate se datoreaz incapacitii societii bancare de a obine finanare

la costuri rezonabile. Exist situaii n care riscul de lichiditate poate conduce la

falimentul societii bancare. Sursele riscului de lichiditate sunt numeroase: intrarea n

faliment a unei contrapartide fa de care banca are o expunere mare, imposibilitatea

de a acoperii pe o anumit perioad valoarea activelor cu pasive corespunztoare,

ieirile neateptate de fonduri, imposibilitatea de a obine fonduri la costuri

rezonabile, etc.;

- Riscul de transfer este riscul care apare ca urmare a efecturii unor transferuri de

fonduri greite. Se manifest n sistemul de pli al unei bnci n urma nregistrrii

incorecte a datelor unei tranzacii;

- Riscul utilizrii de modele i formule necorespunztoare este riscul datorat

incapacitii personalului implicat n operaiuni de tranzacionare sau n activitatea de

analiz de a evalua corect preul unui instrument financiar. Este prezent cu precdere

la calcularea preurilor instrumentelor derivative;

- Riscul utilizrii de sisteme neperformante. Este riscul datorat folosirii de sisteme

informatice depite sau a tehnicii de calcul cu o funcionare defectuas.

Cu toate c nglobeaz numeroase categorii de riscuri, uneori foarte diverse, care

pot produce pierderi cu frecvene sau mrimi diferite, n literatura de specialitate

exist anumite ncercri de cuantificare a riscului operaional.

Riscul reputaional este riscul care rezult din pierderea unor atribute sau

caracteristici specifice activitii desfurate de instituia financiar-bancar i care se

concretizeaz n final prin pierderea total sau parial a reputaiei de care se bucur

aceasta.

Sursele riscului reputaional sunt numeroase: coborrea dintr-o clas superioar

ntr-o clas inferioar de rating n urma analizelor efectuate de instituiile specializate,

raportarea unor rezultate financiare slabe, lansarea unor zvonuri negative, etc.

1.2.2. Conceptul de management al riscului bancar

Scopul i obiectivul final al oricrui proces de management al riscului este acela de

a identifica i pe ct posibil de a elimina riscurile. Toate aceste deziderate implic o

serie de costuri iar costul total trebuie s fie n strns legtur cu beneficiul total i

trebuie s se reflecte n mbuntirea performanelor financiare i n asigurarea c

instituia nu va suferii pierderi inacceptabile n viitor.

Managementul riscului este un proces managerial care nglobeaz toate tehnicile i

metodele utilizate la evaluarea i analiza de risc i care n final se concretizeaz prin

msurarea, controlul, raportarea i alegerea acelor decizii care s conduc, pe ct

posibil, la eliminarea tuturor riscurilor.

Managementul riscului nglobeaz opt categorii fundamentale de activiti:

nelegerea naturii riscurilor;

Identificarea riscurilor;

Msurarea riscurilor;

Controlul riscurilor;

Comunicarea riscurilor;

Analiza costurilor pe care le implic eliminarea riscurilor;

Implementarea strategiilor de eliminarea a riscurilor;

Evaluarea rezultatelor obinute n urma implementrii strategiilor.

Datorit faptului c incertitudinea este un fenomen prezent n permanen n

activitatea financiar-bancar, managementul riscului bancar este o activitate justificat

deoarece o decizie la nivel financiar nu poate fi luat pe baza ctorva asumii. n acest

sens managementul riscului trebuie s ofere bncii viziune ct mai bun cu privire la

imaginea viitorului iar politicile i strategiile bancare trebuie dezvoltate n raport cu

aceast viziune. Fr managementul riscului este imposibil s se contureze o imagine

privind fluctuaiile posibile pe care le vor cunoate rezultatele bncii i este imposibil

ca incertitudinea privind aceste rezultate s poat fi controlat.

Profitul unei bnci se modific n permanen n funcie de parametrii pieei sau de

schimbrile pe care le cunoate mediul de afaceri iar mangementul riscului trebuie s

ofere o proiecie privind mrimea i posibilele deviaii de la rezultatele scontate. n

acest sens trebuie evaluate costurile pe care le vor genera pierderile poteniale i

implicaiile asupra fluctuaiilor profiturilor, ceea ce ofer posibilitatea de a controla i

de a contribui la creterea veniturilor bncii.

n literatura de specialitate pierderile poteniale pe care le poate suferi o societate

bancar au fost clasificate n raport cu ateptrile referitoare la aceste pierderi n dou

mari categorii:

Pierderi ateptate - se calculeaz ca medie aritmetic a profiturilor sau a

pierderilor viitoare datorate incertitudinii care este perceput la un moment dat.

Pierderi neateptate - reprezint deviaii de la pierderile ateptate. Aceste

deviaii apar cu o anumit frecven i sunt de amploare diferit.

n mod tradiional, n anii 80, managementul riscului se concentra asupra

msurrii i controlului pierderilor ateptate, care au fost denumite pierderi datorate

riscului mediu. Ulterior, ca urmare a frecvenei tot mai mari a pierderilor neateptate,

managementul riscului s-a reorientat cu precdere asupra acestor categorii de pierderi.

Raionamentul care a stat la baza acestei reorientri a fost urmtorul: este de ateptat,

ca ntotdeauna s existe pierderi peste medie i, este practic imposibil ca toate aceste

pierderi s fie cuantificate. De aceea, atunci cnd trebuie evaluate costurile pe care le

implic pierderile viitoare, este necesar ca, pe lng pierderile ateptate, s fie luate n

calcul i pierderile neateptate plus o marj de protecie care s acopere pe ct posibil

frecvena pierderilor neateptate. Aceast abordare a condus la definirea pierderilor

poteniale viitoare cu ajutorul probabilitilor.

Capitalul pe care o banc trebuie s-l constituie pentru acoperirea acestor pierderi

trebuie s fie calculat ca funcie de mrimea pierderilor poteniale viitoare. Astfel, a

fost introdus conceptul de solvabilitate bancar care a fost definit ca reprezentnd

combinaia dintre toate pierderile viitoare, probabilitile asociate acestora i

capitalul necesar pentru acoperirea acestor pierderi.

Capitalul pe care banca trebuie s-l constituie pentru acoperirea tuturor pierderilor

viitoare, cunoscut i sub denumirea de capital de risc nu trebuie s depeasc un prag

acceptat de managementul bncii iar, n unele situaii, o depire a acestui nivel, poate

duce la falimentul societii bancare.

Managementul riscului presupune ca, n urma procesului decizional, s se obin

rezultate multiple, fiecare avnd probabiliti diferite de apariie. Procesul decizional

n managementul riscului trebuie s influeneze procesul decizional al top-

managementului ns, nu poate fi substitut acestuia, scopul su fiind de a veni n

completarea lui.

ndeplinirea acestui deziderat se realizeaz prin activiti de monitorizare i

raportare a riscurilor bancare. Monitorizarea riscurilor trebuie s ofere informaii

explicite privind riscurile i trebuie s ncurajeze i nu s descurajeze asumarea

riscurilor actvitilor comerciale i financiare ale bncii.

Cu toate c managementul riscului are o serie de beneficii, scopul pentru care a

fost conceput va rmne limitat pentru o lung perioad de timp. Faptul se bazeaz pe

abilitatea de a msura riscul, ceea ce n ultim instan presupune msurarea

incertitudinii, managementul riscului nu reprezint o activitate tocmai uoar.

Beneficiile managementului riscului sau dovedit a fi ns suficient de mari n

dezvoltarea i orientarea politicilor la nivelul managementului bancar pentru a

justifica aceast nou orientare n msurare i controlul riscurilor bancare.

Managementul riscului a devenit o activitate instituionalizat ceea ce a presupus:

crearea unor controale interne de risc, stabilirea i elaborarea de proceduri de

management al riscului, stabilirea unor relaii de colaborare cu departamentul de audit

intern al organizaiei, acordarea de consultan pe domeniul riscului pentru celelalte

departamente, creterea importanei managementului riscului n cadrul organizaiei i

integrarea analizei i procedurilor de control a riscului n strategia financiar i

comercial a organizaiei.

Managementul riscului a introdus o nou responsabilitate n procesul decizional.

Managerii din ziua de azi simt c rezultatul decizional trebuie s aib o eroare ct mai

redus i, din aceast perspectiv, managementul riscului a schimbat responsabilitile

i a rsturnat valorile n rndurile managerilor. Modificarea atitudinii fa de risc a

adus noi presiuni n procesul decizional al managerilor iar acetia au simit nevoia de

a avea noi responsabiliti referitoare la rezultatul dorit. Instituionalizarea

managementului riscului a fost esenial pentru a rspunde acestor noi tendine.

Managementul riscurilor coordoneaza nu numai activitatile asociate

managementului riscurilor de credit, de lichiditate, operational, de capital si valutar,

dar si pe acelea de metodologie, de risc legal si de conformitate, in vederea realizarii

unui management pro-activ al riscurilor, pe langa simpla monitorizare si raportare.

Managementul riscurilor este responsabil cu stabilirea procedurilor, politicilor si

profilurilor de risc pentru toate riscurile semnificative ale bancii.

Obiectivul managementului bancar performant vizeaza maximizarea

valorii de piata a bancii sub constrangerea metinerii riscurilor la nivele

rezonabile.

Un management eficient al riscurilor isi pune amprenta si asupra imaginii

publice a bancii, cu repercursiuni asupra eficientei intregii activitati viitoare, dat fiind

contextul concurential mai pregnant in sectorul bancar. Managementul riscurilor

bancare presupune efectuarea unor cheltuieli suplimentare care sa aiba rolul de

prevenire si amortizare a unor socuri. Pentru ca aceste fonduri sa fie cheltuite eficient

este necesara elaborarea si aplicarea unor programe adecvate de gestiune si

management al riscurilor bancare.

Gestiunea moderna a riscurilor bancare are urmatoarele elemente:

- identificarea riscurilor presupune identificarea pozitiilor riscante care pot

afecta rezultatul bancii;

- cuantificarea riscurilor presupune exprimarea in cifre a posibilelor efecte

asupra profitului bancar;

- elaborarea unei politici de gestionare a riscurilor prin aplicarea unor

instrumente specifice;

Nivel de decizie CuantificareCentrala bancii Rentabilitate

RatingLichiditateValoare de piata

Centre de profit Portofoliu de crediteEvolutia ratei dobanzii

Risc de taraActivitate individuala Solvabilitatea debitorului

Garantii

- controlul riscurilor este necesar pentru a verifica daca reglementarile

bancare sunt respectate si daca instrumentele de gestiune sunt corect

aplicate;

- evaluarea performantelor presupune masurarea performantelor obtinute in

urma acoperirii expunerilor la risc. Necesitatea evaluarii performantelor

acoperirii la riscuri inchide procesul de gestiune. Masurarea performantelor

acoperirii arata calitatea gestiunii riscurilor, punctele tari si cele slabe ale

acesteia.

1.3. OBIECTIVELE, FUNCTIILE SI

PARTICULARITATILE GESTIONARII RISCURILOR

Gestionarea riscurilor are ca obiectiv: optimizarea riscurilor si performantelor si

planificarea dezvoltarii si finantarii lor cu consecventa. Cele patru scopuri principale

sunt:

1. Asigurarea perenitatii institutiei, prin evaluarea riscurilor, care se traduc mai

devreme sau mai tarziu in costurile viitoare.

2. Extinderea controlului intern al urmaririi performantelor prin supravegerea

riscurilor associate si posibilitatea compararii performantelor intre centre de

responsabilitate, clienti, produse, tinand cont de riscurile asociate.

3. Facilitatea pretului deciziei pentru operatiuni noi prin cunoasterea riscurilor, si,

in particular, permiterea facturarii lor la clienti.

4. Reechilibrarea portofoliilor de activitati, sau a portofoliilor de operatiuni, pe

baza rezultatelor si efectelor diversificarii portofoliilor. In aceasta optica, chiar o

activitate mai putin rentabila se justifica daca ea reduce riscul de ansamblu.

Consolidareariscurilor

Gestiunea riscurilor stabileste doua tipuri de pasarele: intre gestionarea globala

si gestionarea interna, pe de o parte si intre sfera financiara si sfera comerciala pe de

alta parte.

Legatura intre gestionarea globala si gestionarea interna. Gestionarea

riscurilor trebuie sa faca legatura intre gestionarea globala si gestionarea interna. Este

vorba de o gestiune verticala de-a lungul ierarhiei institutiei. De jos in sus consta in

traducerea obiectelor si a limitelor globale ale riscurilor in semnale adresate

responsabililor operationali. De jos in sus consta in consolidarea rezultatelor si

riscurilor rezultate din operatiuni, urmarirea realizarilor si compararea cu obiectivele.

Un dispozitiv complet de gestionare a riscurilor comporta alte doua relatii catre

gestionarea interna performantelor si riscurilor. Obiectivul lor este de a defini

semnalele la adresele din diferite unitati operationale, si sa coordoneze informatiile

cerute catre varful ierarhiei. Acestea sunt reprezentate de:

Sistemul preturilor interne de cesiune intre diferitele centre de

responsabilitate. Printre alte functiuni, el permite calcularea marjelor si fixarea

obiectivelor.

Sistemul alocarii capitalului si riscurilor intre aceste centre de

responsabilitate caci, altfel, nici performantele lor, nici riscurile lor nu pot fi

comparate.

Legarea sferelor financiare si comerciala este a doua functie a gestionarii

riscurilor. Pe de o parte, politica comerciala se formuleaza in termenii cuplului:

produse-clienti. Pe de alta parte, politica financiara se exprima prin cuplul:

rentabilitate-risc. Trecerea dintr-un plan in altul este evidenta.

Dimensiunea clienti este imperativ intr-o perspectiva de facturare.

Dimensiunea produse este in perspectiva masurarii riscurilor caci expunerea la risc

depinde in mod strans de caracteristicile produselor. Dimensiunea entitatii sau

functiunii este preponderant intr-o optica a gestiunii interne. Este imposibila

omiterea uneia dintre aceste dimensiuni. Toata problema, in materie de gestiune

interna a riscurilor, este de a aloca rentabilitatea si riscu de-a lungul acestor axe.

Consolidareariscurilor

Piramida riscurilor particularitatea este aceea de a fi diversificabile. In mod

consecvant, riscul unui portofoliu de tranzactii este intotdeauna inferior sau cel mult

egal cu suma riscurilor tranzactiilor individuale.

Asa cum atesta regulile intuitive de divizare a riscurilor, concentratia de risc pe

o zona geografica, produce riscuri ce sunt reduse prin diversificarea angajamentelor in

zone geografice. Daca conjuncturile sunt opuse, efectele nefavorabile cresc in una,

cand ele tind sa se reduca in alta. Aceeasi observatie poate fi efectuata pentru riscurile

sectoriale diversificate in industrii diferite si ale caror conjuncturi nu evolueaza in

paralel.

Acestea sugereaza reprezentarea riscurilor prinPiramida riscurilor:

Diversificarea riscurilor este din ce in ce mai puternica atunci cand urcam de la

baza, nivelul tranzactiilor, catre varf, conducerea instantei sau a grupului. Riscurile

sunt mai mici in varf decat la baza si ele diminueaza in trecerea de la un etaj la

nivelul imediat superior din cauza diversificarii. Aceasta reducere a riscurilor prin

largirea perimetrului portofoliilor in urcare trebuie sa fie cuantificata. Altfel nu

putem sa apropiem pretul riscurilor la baza, pe fiecare decizie individuala, la riscul

consolidat si diversificat, singurul care trebuie, in ultima instanta, sa fie acoperit din

fondurile proprii.

In varful piramidei, obiectivele de performata, limitele de risc si alocarile

globale de resurse sunt decise. Baza peramidei este locul tranzactiilor individuale.

Fiecare fata a piramidei reprezinta o dimensiune a riscului.

Alocareariscurilor

Grupe

Entitati

Tranzacti

Consolidareariscurilor

Riscurile bancare nu pot fi evaluate eficace fara un sistem de informatii adaptat.

Pe baza informatiilor financiare proprii, fiecare banca poate obtine o radiografie a

performantelor sau non-performantelor. In acest demers, castigurile si riscurile

trebuiesc simultan balansate asa cum se procedeaza in sistemul de analiza Du Pont:

Performanta globala

Risc ROE (Volatilitarea castigurilor)

ROA Leverage Multiplier

Randament Marja Total active Capital propriu Active profitului

Venituri Total active Profit net Total venituri

ROE rata rentabilitatii financiare (Return on Investiment)

ROA rata rentabilitatii economice (Return on Assets)

Leverage Multiplier levierul

In Romania se observa in ultima perioada un interes crescut al bancilor

comerciale pentru evaluarea proprieipozitii pe piata in raport cu grupul concurentei

prin contractarea unor astfel de analize si folosirea lor in fundamentarea strategiei de

dezvoltare.

CAPITOLUL 2 - RISCUL DE INSOLVABILITATE

Riscul de insolvabilitate este cel de a nu dispune de fonduri proprii suficiente

pentru absorbtia pierderilor eventuale. In schimb, riscul de credit arata riscul

degradarii solvabilitatii contrapartidelor, nu a institutiei imprumutatoare

Acest risc rezulta pe de o parte din suma totala a fondurilor proprii disponibile

si pe de alta parte din riscurile ce se produc (de credit, de piata, de rata, de schimb

etc.).

Reglementarea prudentiala fixeaza praguri minime pentru fondurile proprii in

functie de riscurile la care institutiile bancare sunt expuse. Analizele specifice ale

riscurilor sunt indispensabile pentru definirea adecvarii obiective a fondurilor

proprii la riscurile realmente posibile.

Sumele de fonduri proprii definite in functie de masurarea riscurilor sunt

numite fonduri proprii economice. Dificultatile de evaluare a fondurilor proprii

economice, adecvate la riscuri, sunt metodologice si practice. Aceasta evaluare

necesita evaluarea ce probabilitate a pierderilor posibile si a nivelului de protectie

ca fondurile proprii sa faca fata acestor pierderi.

2.1. FONDURILE PROPRII SI MASURAREA LOR

Fondurile proprii economice sunt fondurile proprii necesare pentru a face fata

riscurilor masurate cat mai obiective posibil si nu forfetar.

Prin definitie, fondurile proprii permit acoperirea pierderilor posibile cu o

probabilitate fixata in avans. Ele sunt estimate plecand de la masurari obiective, si nu

forfetare, a riscurilor.

Probabilitatea ca pierderile sa depaseasca fondurile proprii economice este

pragul de toleranta. Pragul de toleranta nu este altceva decat probabilitatea de

default a institutiei fiind o masura directa a riscului sau de solvabilitate. Alegerea

pragului de toleranta este critica. Din punct de vedere subiectiv, el reprezinta

aversiunea fata de risc. Ideal este de a fixa pragul de toleranta la o valoare egala cu

rata de default statistica corespunzatoare la rating-ul dorit.

Fondurile proprii economice sunt definite plecandu-se de la pierderile care

trebuie absorbite. Trebuie acoperite pierderi medii si pierderi neasteptate care apar

in cazul unor evolutii adverse.

In mod natural, este imposibil de acoperit toate pierderile viitoare. Pentru

definirea fondurilor proprii economice, este comod de divizat pierderile viitoare

posibile in trei categorii:

Pierderea medie sau speranta de pierdere, in sens static (sau pierderea

sperata) se aplica la riscul de credit. Reprezinta pircerea statistica medie, cu atat

mai probabila cu cat numarul operatiunilor este mai ridicat. Depinde de mai multi

parametrii: probabilitati medii de dfaut a clientilor, volumul expunerilor la risc,

rata de recuperare in caz de dfaut. Daca rata de dfaut medie pentru aranjamente

expuse la risc de 1000, este de 1%, pierderea medie este 1% x 1000 = 10. Aceasta

pierdere medie este constituirea provizioanelor. Pierderile medii reprezinta deci

provizioane economice.

Pierderea neasteptata sau maximala este o pierdere suplimentara definita

printr-un prag de incredere sau prag de toleranta. Este vorba de o borna superioara a

pierderilor ce nu poate fi depistata decat intr-un numar mic de cazuri. Intervalele de

incredere sunt simplu de definit in cazul distributiilor normale, dar mai delicat de

estimat in cazul distributiilor reale.

Pierderea anormala sau exceptionala este pierderea ce depaseste

pierderea maxima. Pierderile cu adevarat exceptionale sunt prin definitie foarte rare,

dar ele pot fi importante. Este vorba de un risc serios. Probabilitatea de aparitie este

aproape nula. Dar daca un astfel de accident intervine el poate fi fatal. Este vorba de

problema clasica a riscului de ruinare. Cum luam in considerare aceste riscuri? Cu

ajutorul scenariilor catastrofa ce dau o idee a acestor riscuri. Aceste pirderi

exceptionale sunt insa dificil de considerat intr-o maniera obiectiva intrucat fiecare

poate defini propriul sau scenariu extrem.

In practica, fondurile proprii economice se exprima sub forma unui multiplu al

volatilitatii pierderilor posibile. Acest multiplu era simplu de determinat in

probabilitate a pierderilor posibile era o lege simpla, precum o lege normala (fig.2).

riscul de credit riscul de piata

Fig.2. Distributia pierderilor

Daca pentru riscul de credit, pierderile pentru cazul slabiciunii clientilor

urmeaza o lege nesimetrica, mai alungita spre dreapta, pentru riscul de piata, in

schimb, o distributie apropiata de legea normala este acceptabila.

Masurarea fondurilor, proprii economice rezulta direct din distributia pierderilor

posibile.

Apoi fondurile proprii economice se exprima sub forma unui multiplu al

volatilitatii pierderilor:

FPE = K x Volatilitate (pierderi)

Multiplul k masoara fondurile proprii necesare pentru o unitate de volatilitate,

adica pentru o unitate de risc. Pe de alta parte, k fixeaza riscul de solvabilitate al

institutiei. Principala problema este ca distributiile pierderilor reale sunt foarte delicat

de estimat. In schimb demersul este clasic cu legi de distributii simple. Ele permit sa

se arate care sunt criteriile care intervin in alegerea multiplului. Din nefericire intervin

si dificultati legate de cazuri particulare.

Intr-adevar relatia intre rata de dfaut anuala si volatilitatea anuala a

pierderilor nu este liniara. La fel, variatiile ratelor de dfaut nu sunt nicidecum

proportionale cu cele ale rating-urilor.

Pentru a se trece de la clasa de rating la alta trebuie sa se obtina castiguri la rata

de dfaut din ce in ce mai mari. Tipurile de rate de dfaut anuale sunt,

aproximativ, cuprinse intre 0,02% si mai putin de 0,1% pentru categoria investitie si

intre 0,2% si 8% pentru investitii speculative. Trecerea de la speculativ la clasa

investitii presupune deci un castig considerabil la rata de dfaut. Legea care leaga

ratele de dfaut de rating-uri are o alura exponentiala. Acest fenomen este

general. Valorile ratelor de dfaut asociate la rating-uri pot varia de la un an la altul,

dar forma initiala a relatiei se mentine.

Rating Rata de dfaut anualaAaaAaABaaBaB

0,02%0,04%0,08%0,20%1,80%8,30%

Consecinta este urmatoarea. Cunoscand multiplul k scade destul de rapid rata de

dfaut anuala. Dar pentru avansarea pe scara rating-urilor, trebuie redusa rata de

dfaut mai mult decat proportional. In consecinta, cresterea fondurilor proprii

necesare pentru a urca o treapta pe scara ratings este de asemenea mai mult decat

proportionala cu rata de dfaut a bancii.

Fondurile proprii economice trebuie teoretic sa acopere riscurile de pierderi

pana la orizontul expunerilor: cel al aranjamentelor existente pentru riscul de credit si

tine cont de profilele temporale ale expunerilor, cel necesar pentru lichidarea

pozitiilor pentru riscul de piata.

2.1.1.Fondurile proprii economice si efectele portofoliilor

Suma riscurilor unor operatiuni individuale la un portofoliu nu este identica cu

riscul total al portofoliului, care este inferior. Aceasta reducere a riscului tine de

efectele diversificarii cand operatiunile sunt consolidate. Aceasta regula se aplica la

riscuri masurate prin scaderi maximale a rezultatelor la un prag de toleranta dat.

Suma consumarilor fondurilor proprii pe operatiune supraestimeaza riscul global

caci ele omit efectul acestei diversificari. Intreaga supraestimare conduce la un

excedent de fonduri proprii. Ori fondurile proprii constituie sursa rara care

conditioneaza dezvoltarea activitatilor. Eliminarea supraestimarilor justifica un efort

al preciziei pentru a tine seama de efectele diversificarii riscurilor.

Aceste observatii se extind la sumele riscurilor pe tipuri sau segmente de

activitate.

Fondurile proprii economice masoara riscul, si ele trebuie masurate la toate

nivelele, global, pe centre de responsabilitate, pe clienti, pe produse, pentru a fi

utilizabile.

2.2. INDICATORI DE MASURARE A PERFORMANTELOR

FINANCIAR-BANCARE

Activitatea financiar-bancar se reduce n ultim instan la gestionarea activelor i

pasivelor.

n activitile pe care le desfoar, bncile nu utilizeaz propriul capital. Funcia

acestuia este de a asigura solvabilitatea bncii iar mrimea lui trebuie s acopere

eventualele pierderi rezultate din operaiunile bancare.

Analiza performanelor financiare se realizeaz cu ajutorul a ase indicatori

fundamentali i utilizeaz ca surs de date bilanul contabil i contul de profit i

pierderi:

Marja net din dobnzi - se calculeaz ca raport ntre venitul net din dobnzi i

activele valorificate la un moment dat(1.1):

unde: di- reprezint dobnzi ncasate;

dp- reprezint dobnzi pltite;

Av- reprezint activele valorificate calculate ca diferen ntre

activele totale i activele nevalorificate.

Rata profitului reprezint raportul dintre profitul net i venituri totale

unde: - profitul net este diferena dintre veniturile totale i

cheltuielile totale;

- venitul total este sum de dobnzi ncasate plus comisioane

ncasate plus alte venituri ncasate n perioada de calcul;

1

- cheltulielile totale sunt sum de dobnzi pltite plus comisioane pltite plus

alte cheltuieli plus cheltuieli administrative.

Rata de rentabilitate a activelor - se calculeaz ca raport ntre total venituri

realizate i total active n perioada de calcul. Este un indicator care depinde de

rata dobnzilor i structura activelor bancare.

unde : At - activele totale se calculeaz ca suma creditelor acordate pe termen

mediu i lung plus rata rezervelor minime obligatorii constituite la

banca central plus disponibiliti valutare plus participri la capitalul

altor societi plus active nevalorificate plus plasamente la alte bnci

comerciale.

Rata de rentabilitate economic se calculeaz ca raport dintre profitul net i

active totale. Este cel mai bun indicator de msurare a performanelor bancare

deoarece profitul net al bncii este vzut prin prisma gradului de valorificare al

activelor bancare.

Efectul de prghie se calculeaz ca raport ntre active totale i capital. Este

invers proporional cu ponderea capitalului n total pasive bancare. Cu ct

ponderea capitalului este mai mare cu att efectul de prghie este mai mic i

riscul este mai mic.

Rata rentabilitii capitalului se calculeaz ca raport ntre profitul net i

capital. Indicatorul arat rentabilitatea investiiei pe care au realizat-o acionarii

bncii.

nregistrrile sunt trecute n bilanul contabil ca angajamente n cadrul bilanului,

iar conturile sunt denumite conturi bilaniere.

2.3. INDICATORI FINANCIARI DE MASURARE A

PERFORMANTELOR FINANCIAR- BANCARE AJUSTATI

CU FACTORII DE RISC

La nivelul unei societi bancare, toate instrumentele financiare sunt organizate

sub form de portofolii de active financiare, n raport cu natura instrumentelor care

intr n componena acestor portofolii. Astfel, o banc dispune de portofolii de titluri,

de credite, valute sau poziie valutar, etc. Gestionarea fiecrui portofoliu trebuie s se

realizeze n funcie de specificul instrumentelor care altuiesc acel portofoliu, iar la

nivelul fiecrui portofoliu trebuie s se calculeze indicatori specifici de msurarea a

riscurilor.

n ciuda acestor limitri, specialitii au ncercat s stabileasc reguli generale de

management pentru un portofoliu de active financiare prin prisma maximizrii

profiturilor i minimizrii riscurilor. Pentru nceput, s-au stabilit principiile care

trebuie s guverneze activitatea de gestionare a unui portofoliu i anume: optimizarea

portofoliului astfel nct obiectivul final s fie maximizarea profitului la orice nivel al

riscurilor, sau minimizarea riscului la orice nivel al profitului. Atingerea acestui

obiectiv se poate realiza prin modificarea ponderilor activelor care alctuiesc

portofoliul.

Rezultat Provizioane EconomiceRAROC = --------------------------------------------------- Fonduri Proprii economice

Raionamentul este urmtorul: tranzaciile realizate cu un activ din portofoliu

genereaz o anumit combinaie ntre risc i randament; anumite combinaii sunt

eliminate, fiind dominate de alte combinaii care ofer un randament mai ridicat la

acelai risc sau un risc mai sczut la acelai randament. n consecin, un portofoliu

de active individuale va domina ntotdeauna activele individuale datorit

diversificrii. Acestea sunt denumite portofolii eficiente. Modificnd ponderea

diferitelor active n cadrul unui portofoliu se obine o optimizare a acestuia, iar

valoarea portofoliului se deplaseaz de-a lungul unei curbe numit frontier eficient

(Figura 3).

Figura 3. Construirea frontierei eficiente pentru un portofoliu de active

Optimizarea portofoliului se poate realiza n dou moduri:

- Maximizarea profitului la un anumit nivel al riscului;

- Minimizarea volatilitii la un anumit nivel al profitului.

Prin optimizare se stabilete ponderea pe care trebuie s o dein fiecare activ n

cadrul portofoliului i nivelul volatilitii.

Performantele sunt in mod traditional masurate plecand de la date contabile,

marje, PNB, indicii marjelor la fonduri proprii, pentru riscuri comerciale, castiguri si

pierderi in valoarea de piata pentru operatiunilede piata.

Cele trei functii principale ale unui sistem de performanta ajustate prin riscuri

sunt deci:

compararea performantelor si riscurilor intre activitati si obiective;

Rezultat Provizioane EconomiceRAROC = --------------------------------------------------- Fonduri Proprii economice

ajutorul la decizia de a face angajamente noi la baza cuplului risc-rentabilitate

si facturarea clientilor in functie de riscuri;

alocarea resurselor pe tipuri, cntre de responsabilitate, activitati sau produse si

in cadrul portofoliilor particulare pe baza indiciilor rentabilitate/risc.

Metoda masurarii performantelor pe baza indicilor rantabiliate/risc are ca baza

de calcul fondurile proprii economice.

Masurarile clasice ale performantelor neajustate cu riscurile sunt de tipul

responsabilitatii fondurilor proprii: Return On Equity (ROE) sau a

responsabilitatilor capitalurilor angajate: Return On Assets (ROA).

Cele doua variante de baza ale indicilor rentabilitate/risc sunt cunoscute sub

numele de RORAC si RAROC.

Rata de rentabilitate a capitalului ajustat cu riscul RORAC sau Return On

Risk Adjusted Capital este o rentabilitate calculata pe baza fondurilor proprii ajustate

pentru riscurile considerate.

Rata rentabilitii ajustate a capitalului cu riscul RAROC sau Risk Adjusted

Return On Capital consta in modularea marjelor, mai curand a capitalului pentru

corectarea rentabilitatii cerute in functie de risc fara modularea capitalului de

referinta. De exemplu, corectarea unei marje a provizioanelor pentru pierderile medii

este o ajustare de tip RAROC. Raportarea marjelor la fondurile proprii economice

este o ajustare de tip RORAC.

Rezultatele sunt corectate cu pierderile medii. Fondurile proprii reprezinta

pierderile neasteptate, sau pirderile maximale la un prag de incredere dat.

RAROC masoara performantele corectate cu riscurile. Este vorba de un

indicator comparabil de la o operatiune sau de la o activitate la alta.

Rezultat Provizioane EconomiceRAROC = --------------------------------------------------- Fonduri Proprii economice

Odata cunoscute tehnicile masurarii fondurilor proprii economice si RAROC,

ramane de examinat aplicatiile lor la gestiunea riscurilor. Sistemele fondurilor proprii

economice si ale performantelor ajustate cu riscurile au mai multe functii:

- alocarea fondurilor proprii pe centre de decizie, clienti, produse si determinarea

consumarii fondurilor proprii globale la portofoliile de operatiuni corespondente si la

portofoliul global;

- masurarea performantei si compararea dupa centre de decizie, produse, clienti sau

operatiuni;

- luarea deciziei de angajament si in particular, de facturare in functie de riscuri;

- alegerea dotarilor cu fonduri proprii pe centre de responsabilitate, piete sau produse,

si masurarile consumatiilorde fonduri proprii la aceste nivele;

- gestiunea portofoliilor de operatii in special pentru optimizarea ratei rentabilitate/risc

a acestor portofolii.

2.4. REGLEMENTARI PRIVIND SOLVABILITATEA

BANCII

Reglementarea prudentiala a solvabilitatii bancii se refera la adecvarea fondurilor

proprii la riscurile asumate, fondurile proprii reprezentand ultimul garant al

solvabilitatii in fata ansamblului riscurilor. Daca fondurilor nu sunt adaptate la nivelul

riscurilor, pentru un motiv oarecare, nici riscul de solvabilitate, nici alte riscuri, nici

masurarile performantelor, nu sunt bine stapanite.

Obiectivul reglementarii bancare este promovarea stabilitatii si a sigurantei

sistemului financiar-bancar prin intermediul normelor prudentiale (nationale si

internationale) si prin masuri de supraveghere in scopul reducerii riscurilor.

Reglementarile nationale urmaresc trei obiective: protectia depunatorilor,

siguranta sistemelor de plati si compensari, prevenirea riscului sistemic.

Reglementarile internationale vizeaza prevenirea riscului sistemic global si

armonizarea concurentei pe piata bancara.

Noul acord de la Basel3

Conceperea noului acord (Basel II), tine seama de autodisciplina bancilor si de

capacitatea lor de a gestiona riscurile in timp real. Noul acord se va ancora pe trei

piloni:

- pilonul 1 este capitalul minim obiectivul este de a corela cat mai bine

capitalul bancar cu riscurile asumate

- pilonul 2 corespunde metodologiei de supraveghere obiectivul retinut

consta in interventia cand nivelul de capiltal cerut nu acopera in mod

suficient riscul asumat

- pilonul 3 vizeaza disciplina de piata obiectivul consta in reducerea

asimetriilor existente pe piata.

Basel II se adreseaza in primul rand bancilor active pe plan international:

holdinguri bancare, grupuri bancare integrate, precum si tuturor activitatilor financiare

(cartile de credit, leasing-ul, gestionarea portofoliilor, activitatile de consiliere, etc)

reglementate pana acum sau nu de primul acord.

In comparatie cu primul acord, Basel II aduce o serie de inovatii care privesc:

- incurajarea bancilor de a-si utiliza propriile modele interne de evaluare a

riscului;

- introducerea disciplinei de piata ca factor de apreciere al expunerilor;

- sensibilitate la marile riscuri;

- promovarea sigurantei si stabilitatii sistemului financiar international prin

mentinerea unui capital reglementar in sistem;

- dezvoltarea unei concurente bancare echitabile;

- abordarea globala a riscurilor;

- dezvoltarea unor metode care sa cuantifice cat mai corect riscul asumat de

fiecare institutie bancara in parte;

3 Dardac, N. (coord): Tehnici bancare note de curs, ASE, Buc. 2004

- cei trei piloni pe care se sprijina acordul formeaza un ansamblu indisociabil.

In functie de aria de competenta, fiecare autoritate de reglementare va controla

existenta si fiabilitatea metodelor interne de monitarizare a riscurilor asa incat

capitalul sa fie mentinut la un nivel acceptabil in raport cu angajamentele asumate.

Principiile de supraveghere, asa cum se regasesc in acest acord sunt

urmatoarele:

- fiecare banca trebuiesa dispuna de o metodologie clara si avizata de

determinare a capitalului cerut de noul acord in legatura cu profilul de risc

asumat;

- autoritatile de supraveghere vor trebui sa vegheze asupra calitatii modelelor

destinate evaluarii capitalului minim de catre fiecare banca;

- bancilor le este recomandat sa aiba in vedere un surplus de capital pentru

activitatile a caror dependenta de ciclul economic este marcanta;

- bancile centrale trebuie sa controleze in permanenta nivelul minim de

capital.

Legislatia bancara din Romania prevede determinarea a doi indicatori de

solvabilitate care sa asigure respectarea normelor privind adecvarea fondurilor proprii

la nivelul bancilor comerciale:

- capitaluri proprii/Expunere neta > 8%

- fonduri proprii/Expunere neta > 12%

Fondurile proprii ale bancilor sunt alcatuite din: capital propriu, capital

suplimentar.

Capitalul suplimentar este luat in considerare la calculul fondurilor proprii

numai in conditiile unui nivel pozitiv al capitalului propriu si in proportie de cel mult

100% din acestea. Datoria subordonata se ia in calculul fondurilor proprii in proportie

de maxim 50% din capitalul propriu.

Expunerea neta este insumarea expunerilor nete ale elementelor bilantiere si

extrabilantiere. Expunerea neta bilantiera este suma ponderata a activelor la valoarea

neta cu gradul lor de risc de credit. Expunerea neta din elemente extrabilantiere este

suma ponderata a elementelor extrabilantiere convertite in echivalent credit.

Capitalul propriu se compune din:

capitalul social varsat;

prime legale de capital, varsate;

profitul raportat din exercitiile procedente;

profiul rezultatului curent;

fondul de rezerva constituit conform legii;

fondul imobilizarilor corporale;

fondul de dezvoltare.

Capitalul suplimentar se compune din:

rezerva generala pentru riscul de credit, constituita conform legii;

alte rezerve;

alte fonduri;

imprumuturi subordonate primite (datoria subordonata).

La calcularea fondurilor proprii se vor avea in vedere urmatoarele:

a) capitalul suplimentar va fi luat in calcul numai intr-o proportie de cel mult

100% din nivelul capitalului propriu;

b) datoria subordonata va fi luata in calcul numai intr-o proportie de maxim

50% din capitalul propriu si va trebui sa fie in intregime varsata, sa aiba un termen de

rambursare de cel putin 5 ani si sa nu existe posibilitatea rambursarii anticipate a

acesteia;

c) din totalul fondurilor proprii se vor deduce participatiile bancii la alte

societati bancare (sub forma participatiilor directe sau imprumuturilor subordonate).

Comitetul de la Basel, cunoscut si sub numele de Comitetul Cooke, dupa

numele presedintelui sau, a instaurat o marime de 8% a indicelui de solvabilitate,

calculat ca raport intre fondurile proprii si activele totale ponderate. Aceasta regula se

aplica si in Romania: societatile bancare sunt obligate sa asigure in permanenta un

nivel corespunzator de solvabilitate, determinat ca raport intre nivelul fondurilor

proprii si totalul activelor si elementelor din afara bilantului, ponderate in functie de

gradul lor de risc. Raportul minim de solvabilitate este de minim 8%. Bancile nu pot

repartiza dividende daca inregistreaza un nivel de solvabilitate mai mic de 8%.

Activele ponderate in functie de risc reprezinta totalul activelor societatii

bancare, multiplicate cu o pondere de risc de credit specifica fiecarei categorii de

active. In categoria acestor avtive se include si pozitia valutara scurta. Activele se iau

in calcul la valoarea lor neta, respectiv dupa deducerea din valoarea acestora a

provizioanelor specifice de risc constituite.

Structura activelor si modul de ponderare a acestora in functie de risc sunt in

tabelul care urmeaza:

Criteriile de incadrare a elementelor de activ in categorii de risc de credit:

Grad de risc

Elemente luate in calcul

0%

Numerar si valori din aur, metale si pietre pretioaseElemente de activ constituind creante asupra sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre administratia publica centrala a statului roman sau BNRElemente de activ constituind creante asupra sau garantate in mod expres, sau garantate cu titluri emise de administratii centrale din tarile de categoria A sau Comunitatile Europene.Elemente de activ constituind creante asupra administratiilor centrale sau bancilor centrale din categoria B, exprimate si finantate in moneda debitorilorElemente de activ deduse din fondurile proprii

20%

Creante garantate de bancile din RomaniaCreante garantate expres, irevocabil si neconditionat de catre administratiile regionale sau locale din tarile din categoria ACreante garantate expres, irevocabil si neconditionat de catre bancile din tarle de categoria ACreante, cu scadenta de max 1 an ale bancilor din tarile de categoria BElemente in curs de incasare (cecuri si alte valori)Creante asupra caselor de compensatie aferente pietelor organizate

50%Credite acordate persoanelor fizice, garante cu ipoteci in favoarea bancii, de ranguri superioare ipotecilor instituite in favoarea altor creditori, asupra

locuintelor ce sunt sau ce vor fi ocupate de debitor sau ce sunt date cu chirie de catre acestaVenituri de primit

100%

Creante asupra administratiilor centrale sau bancilor centrale din categoria B, cu exceptia celor exprimate in moneda nationala a debitoruluiCreante asupra administratiilor regionale sau locale din tarile din categoria BCreante cu scadenta mai mare de 1 an, asupra bancilor din tarile din categoria BCreante asupra sectorului nebancar din tarile din categoria A sau B sau din RomaniaImobilizari corporaleAlte active

Criterii de incadrare a elementelor extrabilantiere in categorii de risc

Grad de risc

Elemente extrabilantiere

100% Angajamente in favoarea altor banciAngajamente in favoarea clienteleiTitluri vandute cu posibilitate de rascumparare, pentru care optiunea de rascumparare a fost ferm exprimataAngajamente indoielniceAlte angajamente dateInstrumente financiare derivate

50% Cautiuni, avaluri si alte garantii date altor banciGarantii date pentru clientela Titluri vandute cu posibilitatea de rascumparare, pentru care optiunea de rascumparare nu a fost ferm exprimata

0% Titluri date in garantieLista tarilor din categoria A: Australia, Austria, Canada, Danemerca, Elvetia,

Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Norvegia,

Noua Zeelanda, Olanda, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord,

Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia.

Tari din categoria B: Toate tarile, cu exceptia celor de mai sus.

CAPITTOLUL 3 LICHIDITATEA BANCARA SI

GESTIUNEA RISCULUI DE LICHIDITATE

Riscul de lichiditate4 are mai multe accepiuni:

1. reprezint riscul unei bnci ca veniturile i capitalul su s fie afectate, datorit

incapacitii de a-i onora la termen obligaiile, fr a se confrunta cu pierderi

inacceptabile (conform U.S. Office of the Comptroller of the Currency).

2. riscul de lichiditate include:

a. incapacitatea bncii de a-i finana portofoliul de active pe maturitile i la ratele

de dobnd corespunztoare;

b. incapacitatea bncii de a lichida poziia la momentul oportun i la un pre rezonabil

(conform J. P. Morgan Chase, Annual Report 2000).

3. riscul de lichiditate decurge din necorelarea maturitilor dintre fluxurile de ncasri

i cele de pli (conform Merill Lynch, Annual Report 2000).

4. riscul de lichiditate decurge din necorelarea scadenelor cash-flow-urilor unui grup

de active, pasive i instrumente extrabilaniere (conform Cooperative Bank).

5. riscul de lichiditate const n pierderile poteniale de profit i/sau capital ca urmare

a eurii n respectarea obligaiilor asumate i deriv din insuficiena rezervelor

comparativ cu nevoile de fonduri.

3.1. COMPONENTELE LICHIDITATII BANCARE

Lichiditatea este o proprietate general a activelor, exprimnd capacitatea

acestorade a se transforma rapid i cu o cheltuial minim, n moned lichid

(numerar saudisponibil n contul curent).

Managementul lichiditii bancare este una dintre cele mai importante activiti

desfurate de bncile comerciale, ce are ca obiectiv principal asigurarea fondurilor

lichide corespunztoare pentru acoperirea obligaiilor financiare pe care le

nregistreaz la un moment dat.

4 Dardac, N. (coord): Managementul sistemelor bancar curs postuniversitar CD-ROM, ASE Bucureti, Biblioteca virtual. pag. 128-129;

Prin crearea unei lichiditi corespunztoare, banca poate onora solicitrile de

pli n toate situaiile, chiar i atunci cnd se confrunt cu retrageri masive de

depozite sau alte situaii neprevzute. Un exemplu edificator a fost situaia Bncii

Comerciale Romne, care, datorit unei lichiditi corespunztoare, a fcut fa

retragerilor masive de depozite, la finele lunii mai 2000, dup declanarea crizei

Fondului Naional de Investiii.

Putem spune c, lichiditatea bancar este o problem de gestiune a activelor i

pasivelor bancare care au grade diferite de lichiditate i arat capacitatea unei bnci de

a-i finana operaiile curente. Atunci cnd exist o probabilitate ca aceast capacitate

s fie pierdut, apare riscul de lichiditate.

n conformitate cu prevederile Normelor Bncii Naionale a Romniei

nr.1/2001 privind lichiditatea bncilor i nr.1/2002 i nr.7/2003 care le modific i

completeaz, pentru a putea supraveghea riscul de lichiditate, bncile trebuie s

determine permanent lichiditatea efectiv i lichiditatea necesar.

3.1.1. Lichiditatea necesar

Lichiditatea necesar se determin prin nsumarea, pe fiecare band de

scaden, a obligaiunilor bilaniere i a angajamentelor date evideniate n afara

bilanului5.

Benzile de scaden sunt aceleai ca i la lichiditatea efectiv.

Obligaiile bilaniere cu scaden la vedere vor fi nscrise n prima band

descaden la o valoare ajustat, determinat prin deducerea din soldul curent aferent

fiecrei categorii de obligaii a soldului mediu respectiv, calculat pentru o perioad de

6 luni anterioare. n cazul n care valoarea ajustat obinut din calcul este nul sau

negativ, obligaiile bilaniere cu scaden la vedere nu vor fi luate n calcul la

determinarea lichiditii necesare.

5 BNR Normele 1/2002 privind lichiditatea bncilor, M.O. nr.113/2002, art 6 (3)

Avnd n vedere c lichiditatea necesar reprezint numitorul raportului din

care rezult indicatorul de lichiditate, lichiditatea efectiv fiind numrtorul, este

important ca valoarea ei s fie ct mai mic. De aceea pentru situaiile n care o banc

nregistreaz deficit n constituirea de rezerve minime obligatorii n perioada de

observare anterioar datei de raportare a indicatorului de lichiditate, sau n luna

anterioar niveluri ale indicatorilor de solvabilitate sub limitele prevzute de

reglementrile Bncii Naionale a Romniei, aceasta va nscrie n banda 1 de

scaden, obligaiile bilaniere la vedere la valoarea contabil, fr s beneficieze de

ajustarea favorabil menionat.

Aceast prevedere oblig aceste bnci ca prin creterea lichiditii activelor s-

i constituie surse pentru acoperirea necesarului de resurse i a crete nivelul

indicatorului de solvabilitate. Aceste lucruri se pot realiza de exemplu, prin scderea

ponderii creditelor i creterea disponibilitilor.

Celelalte obligaii bilaniere se repartizeaz pe scadene, n funcie de durata

rmas de scurs, la valoarea contabil.

Angajamentele irevocabile i necondiionate date n favoarea terilor se

diminueaz cu depozitele colaterale, i se ajusteaz cu un coeficient reprezentnd

ponderea angajamentelor a cror executare a fost solicitat bncii ntr-o perioad

anterioar de 6 luni fa de totalul angajamentelor de aceast natur, date de banc.

3.2. GESTIUNEA RISCULUI DE LICHIDITATE

Aa cum am menionat, riscul de lichiditate apare atunci cnd banca nu-i mai

poate finana operaiunile curente, de fapt este incapabil s-i onoreze obligaiile de

pli curente.

De altfel una din condiiile ca o banc s fie considerat n faliment este ca

aceasta s nu onoreze integral o crean cert, lichid i exigibil de cel puin 7 zile

bancare lucrtoare de la scaden.6

n multe cazuri, bnci care raportaser profituri au intrat n incapacitate de plat

deoarece, n special n perioada de tranziie, o perioad a dobnzilor mari, costurile de

oportunitate generate de deinerea de numerar i disponibiliti sunt ridicate. Bncile

pot pierde multe oportuniti de plasament care le-ar aduce venituri, de aceea sunt

tentate s menin un volum mic de astfel de active lichide.

Principalele surse de lichiditate ale unei bnci sunt:

- numerar (moned efectiv);

- disponibiliti i depozite la banca central;

- disponibiliti i depozite la bncile corespondente;

- portofoliu de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie i alte titluri negociabile;

- dobnzi i rate scadente la creditele acordate;

- mprumuturi sub forma emisiunilor de certificate de depozit;

- depozite atrase de la populaie;

- mprumuturi de la alte bnci (inclusiv sub forma unor depozite atrase de pe piaa

interbancar);

- mprumuturi de la banca central (inclusiv credite de refinanare).

Principalele destinaii ale lichiditii sunt:

- constituirea rezervelor minime obligatorii la banca central;

- eventualele cereri de mprumut i nevoile de bani lichizi ale clienilor;

- acoperirea eventualelor cereri ale clienilor de retragere de fonduri;

- efectuarea decontrilor interbancare;

- efectuarea de operaiuni prin bncile corespondente.

O bun gestiune a riscului de lichiditate presupune gestionarea poziiei

monetare a bncii i urmrirea indicatorilor de lichiditate.6 *** OUG nr. 138/2001 pentru modificarea i completarea Legii nr. 83/1998 privind procedura falimentului bncilor, articolul 2.a)

3.2.1. Consideraii privind rezervele minime obligatorii

Datorit nivelului ridicat al ratei acesteia putem spune c principala preocupare

a unei bnci comerciale n ceea ce privete gestionarea poziiei sale monetare o

reprezint ncadrarea n nivelul minim planificat al rezervei obligatorii.

Ultima reglementare n domeniu o reprezint Regulamentul B.N.R. nr.6/2002

care stabilete baza de calcul i nivelul acesteia, perioada de observare i perioada de

aplicare pentru constituirea rezervei minime obligatorii.

Nivelul efectiv al rezervei minime obligatorii trebuie s fie egal cu cel prevzut,

nefcndu-se compensri ntre depirea i nendeplinirea rezervelor n lei i n valut.

Menionm c aceste rezerve care au nceput s se constituie din anul 1992, au

strnit controverse pentru c rata lor a fluctuat atingnd 30 % pentru lei, n decembrie

1999 i pn n iunie 2001, Banca Naional ducnd o politic monetarist de

reducere a inflaiei prin diminuarea masei monetare i n special a creditului din

economie.

Incepand cu perioada de observare 24 februarie-23 martie 2005, la cerinta

Bancii Nationale a Romaniei7, ratele rezervelor minime obligatorii sunt urmatoarele:

- 18% pentru mijloacele banesti in moneda nationala cu scadenta mai mica de 2

ani de la finele perioadei de observare, pentru sumele in tranzit in moneda

nationala si pentru mijloacele banesti in moneda nationala cu scadenta

reziduala mai mare de 2 ani de la finele perioadei de observare, care prevad

clauze contractuale referitoare la rambursari, retrageri, transferari anticipate;

- 0% pentru mijloacele banesti in moneda nationala cu scadenta reziduala mai

mare de 2 ani de la finele perioadei de observare si care nu prevad clauze

contractuale referitoare la rambursari, retrageri, transferari anticipate, precum si

pentru imprumuturile nerambursabile in moneda nationala;

7 BNR - Regulament nr. 6 din 24 iulie 2002, privind regimul rezervelor minime obligatorii (M.O.

nr.566 din 1 august 2002) modificat prin Circulara nr.6/2006;

- 30% pentru mijloacele banesti in valuta cu scadenta mai mica de 2 ani de la

finele perioadei de observare, pentru sumele in tranzit in valuta si pentru

mijloacele banesti in valuta cu scadenta reziduala mai mare de 2 ani de la finele

perioadei de observare, care prevad clauze contractuale referitoare la

rambursari, retrageri, transferari anticipate;

- 0% pentru mijloacele banesti in valuta cu scadenta reziduala mai mare de 2 ani

de la finele perioadei de observare si care nu prevad clauze contractuale

referitoare la rambursari, retrageri, transferari anticipate, atrase pana la data de

23 februarie 2005 inclusiv, precum si pentru imprumuturile nerambursabile in

valuta;

- 30% pentru mijloacele banesti in valuta cu scadenta reziduala mai mare de 2

ani de la finele perioadei de observare, care nu prevad clauze contractuale

referitoare la rambursari, retrageri, transferari anticipate, atrase incepand cu

data de 24 februarie 2005 inclusiv, indiferent de data angajarii si/sau

contractarii.

Cu ct rata RMO este mai mare, cu att mai mult bncile trebuie s mreasc

rata dobnzii la creditele acordate pentru a recupera diferen de dobnd ntre cea

pltit deponenilor i cea ncasat de la Banca Naional.

De exemplu la o rat a RMO pentru lei de 18 % ct este n prezent, dac nivelul

ratei dobnzii pltit deponenilor este de 16 % iar rata dobnzii ncasat pentru RMO

n lei este n prezent de 6 %, rezult c diferen de 82 % din depozitul atras trebuie

plasat cu cel puin 18,20 %.

18,20 % = [(16 % 18 % x 6 %) : 82 %]

Rezult c 2,2 % din ecartul n procente, ntre dobnda activ i cea pasiv este

datorat constituirii de rezerve minime obligatorii, ceea ce nseamn circa 20 % dintr-

un ecart de 11 %.

Optimul nivelului RMO este ca s permit creterea economic pn la nivelul

la care aceast cretere s nu aib caracter inflaionist, ceea ce nseamn utilizarea

eficient i permanent a resurselor umane, materiale i bneti ale societii.

3.2.2. Indicatori ai lichiditii bancare

La nivelul unei societi bancare se calculeaz i se analizeaz o serie de

indicatori ai lichiditii n vederea gestionrii eventualelor crize de lichiditate i a

evitrii intrrii n incapacitate de plat.

Principalii indicatori pe care i calculeaz departamentul de trezorerie i cel de

management al riscurilor ntr-o societate bancar, sunt dup cum urmeaz:

a) lichiditatea global, care reflect posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de

a se transforma pe termen scurt n lichiditi pentru a satisface obligaiile de pli

exigibile. Se calculeaz ca un raport ntre active lichide (disponibiliti bneti

inclusiv la B.N.R., depozitele la alte bnci, titlurile de stat, alte active) i datorii

curente (resurse atrase la vedere). Nivelul optim al acestui indicator este 2 - 2,5;

b) lichiditatea imediat (de trezorerie), care reflect posibilitatea elementelor

patrimoniale de trezorerie (numerar, cont curent la B.N.R., plasamente pe termen

scurt) de a face fa datoriilor pe termen scurt (disponibilitile la vedere ale clienilor

i mprumuturi pe termen scurt de la alte bnci). Nivelul optim al acestui indicator

este 20 %;

c) lichiditatea n funcie de depozite la vedere, care exprim capacitatea bncii de a

acoperi din activele lichide pasivele cu gradul cel mai ridicat de volatilitate (depozite

la vedere). Se calculeaz ca un raport ntre volumul total al activelor lichide i cel al

depozitelor la vedere. Valoarea optim a indicatorului este de 15 %, dar variaz n

funcie de dezvoltarea pieelor financiare;

d) lichiditatea n funcie de total depozite, care exprim posibilitatea elementelor

patrimoniale de active lichide de a se transforma rapid i cu cheltuieli minime n

lichiditi pentru a putea face fa datoriilor reprezentnd totalul depozitelor. Se

calculeaz ca un raport ntre volumul total al activelor lichide i cel al totalului

depozitelor (inclusive cele atrase de pe piaa interbancar);

e) ponderea depozitelor la vedere n total depozite, care exprim expunerea bncii n

funcie de depozitele la vedere i total depozite i arat tendina de evoluie a

depozitelor la termen comparativ cu cea a disponibilitilor la vedere cu influen

asupra stabilitii resurselor i nivelului costurilor;

f) lichiditatea n funcie de total depozite i mprumuturi, care exprim posibilitatea

activelor lichide de a se transforma rapid i cu cheltuieli minime n lichiditi pentru a

putea face fa datoriilor reprezentnd totalul depozitelor i mprumuturilor atrase. Se

calculeaz ca un raport ntre volumul activelor lichide i cel al depozitelor i

mprumuturilor atrase (inclusiv de la B.N.R.);

g) lichiditatea n funcie de active, care reflect gradul de lichiditate al activului

bilanier, respectiv ponderea activelor lichide n totalul activelor bilaniere;

h) ponderea creditelor acordate n totalul resurselor atrase, care arat gradul n care

depozitele i mprumuturile atrase sunt plasate n credite, acestea transformndu-se n

lichiditi la scaden;

i) poziia lichiditii, care se determin ca diferen ntre volumul activelor lichide i

al pasivelor volatile. Dac poziia lichiditii este pozitiv, excedentul de lichiditate

peste limita admisibil se plaseaz pe termen scurt n depozite pe piaa interbancar;

j) indicele de lichiditate, care reprezint raportul dintre suma pasivelor i suma

activelor, ambele ponderate cu numrul mediu de zile (ani) sau cu numrul curent al

grupei de scadene respective. Dac indicele de lichiditate este: 0 egal sau apropiat de

1, nseamn c banca nu face practice transformare de scadene; 0 subunitar, nseamn

c banca face transformare de pasive pe termen scurt n active pe termen lung, situaie

avantajoas n condiiile curbei cresctoare a dobnzilor; 0 supraunitar, nseamn c

banca face transformare din pasive pe termen lung n active pe termen scurt. n acest

caz nu exist practic risc de lichiditate cci activele i ating scadena (devin lichide)

naintea surselor care le-au finanat;

k) rata lichiditii, care reflect evoluia gradului de ndatorare a bncii fa de piaa

monetar. Aceasta se calculeaz periodic funcie de scadena operaiunilor de

mprumut, prin raportarea mprumuturilor nou contractate la mprumuturile scadente

n aceeai perioad. Rata lichiditii poate fi: o supraunitar, deci crete gradul de

ndatorare i lichiditatea este n scdere, crete dependena fa de piaa monetar i

scade capacitatea de a mprumuta n caz de urgen; o egal cu 1, deci situaia rmne

aceeai; o subunitar, deci scade gradul de ndatorare i lichiditatea este n cretere,

scade dependena fa de piaa monetar i crete capacitatea de a se mprumuta n caz

de urgen;

l) indicatorul de lichiditate, care reprezint un instrument prin care Banca Naional a

Romniei supravegheaz riscul de lichiditate8. Limita minim a indicatorului de

lichiditate este 1 i se calculeaz ca raport ntre lichiditatea efectiv i lichiditatea

necesar, pe fiecare band de scaden. n cazul nregistrrii unui excedent de

lichiditate n oricare dintre benzile de scaden cu excepia ultimei benzi, acesta se va

aduga la nivelul lichiditii efective, aferent benzii de scaden urmtoare

CAPITOLUL 4. PROFITABILITATEA I

GESTIUNEA RISCULUI RATEI DOBNZII

4.1. PROFITUL UNEI SOCIETI BANCARE

8 BNR Normele 1/2001 privind lichiditatea bncilor, M.O. nr.201/2001, Seciunea 1

Profitul este, n final, scopul esenial al acionarilor unei bnci iar obiectivul

este creterea valorii bncii prin prevenirea i diminuarea riscurilor precum i ntrirea

i creterea poziiei bncii pe pia.

Profitul bancar reprezint diferena dintre veniturile din dobnzi, comisioane,

speze (ncasate sau de ncasat) i cheltuielile efectuate cu dobnzile, comisioanele i

taxele pltite, precum i cele cu funcionarea bncii. Profitul bancar poate fi brut sau

net dup deducerea impozitului pe profit. Profitul brut reflect eficiena activitii

bancare sintetiznd influenele tuturor factorilor care acioneaz direct sau indirect

asupra veniturilor i cheltuielilor.

Principalele venituri i cheltuieli ale unei bnci sunt veniturile din dobnzile

ncasate sau de ncasat i cheltuielile cu dobnzile pltite.

Diferena dintre acestea reprezint venitul net din dobnzi. Ea exprim

capacitatea bncii de a-i acoperi cheltuielile cu dobnzile, de a asigura susinerea

sarcinii bancare (diferena dintre alte cheltuieli bancare i alte venituri bancare)

precum i de a obine un profit n concordan cu obiectivele strategice ale bncii.

Venitul net din dobnzi depinde foarte mult de diferena dintre rata medie a dobnzii

active i rata medie a dobnzii pasive. Aceast diferen reprezint spreadul.

Un alt aspect al profitabilitii este modul n care sunt structurate veniturile. Cu

ct se vor obine mai multe venituri din servicii, riscurile aferente activitii bancare

vor fi mai mici sau mai uor de prevenit, nemaifiind nevoie nici de cheltuieli cu

resursele suplimentare atrase.

De exemplu la bncile americane, n perioada 1990 - 1997 ponderea veniturilor

din dobnzi n total venituri a sczut de la 85,2 % la 76,1 %, crescnd ponderea

veniturilor din servicii i alte activiti de la 14,8 % la 23,9 %.9

Spre comparaie, structura veniturilor la Banca Comercial Romn n anul

2001 era 84 % venituri din dobnzi i 16 % venituri din servicii i alte activiti, iar n

2003, 75 % venituri din dobnzi i 25 % venituri din servicii i alte activiti.

9 Basno, C. (coord.): Produse, costuri i performane bancare, ASE Buc, curs electronic, pag. 64

4.2. RISCUL RATEI DOBNZII

Modificrile ratelor dobnzii pot determina schimbri semnificative n

profitabilitateaunei bnci i n valoarea de pia a capitalului su.

Fiecare banc i calculeaz o rat activ de baz a dobnzii care trebuie s

asigure venitul net din dobnzi de care are nevoie banca pentru a fi profitabil n

msura n care au stabilit acionarii si.

La stabilirea acestei rate se iau n considerare urmtorii factori10:

a) nivelul ratei dobnzii de pe piaa monetar care constituie pentru bnci costul

dobnzii aferent resurselor pe care acestea le achiziioneaz pentru a depi probleme

de lichiditate;

b) nivelul prognozat al inflaiei deoarece exist o relaie direct proporional ntre

nivelul inflaiei i al ratei dobnzii. Este important ca ratele dobnzilor att activ ct

i pasiv s fie real pozitive pentru ca banca s-i protejeze capitalul propriu

mpotriva eroziunii generate de inflaie i pentru protecia deponenilor care altfel fie

nu ar mai fi motivai s economiseasc, fie ar alege surse alternative de plasament.

c) politica monetar practicat de Banca Naional care prin instrumentele utilizate

vizeaz reducerea lichiditilor din economie i a inflaiei.

d) costurile de achiziie a resurselor care cuprind att costurile cu dobnda pe care o

banc o bonific, ct i alte costuri, cum ar fi cele de operare, de asigurare a resursei,

de promovare. Costurile de achiziie sunt specifice fiecrei categorii de resurse,

constituind un reper n funcie de care fiecare banc i restructureaz pasivele;

e) rata de rentabilitate a capitalului propriu care constituie obiectivul fundamental al

managementului din fiecare banc responsabil n faa acionarilor. La stabilirea

nivelului de rentabilitate trebuie avute n vedere rata inflaiei prognozate i rata

dobnzii la depozitele la termen practicate n sistemul bancar, pentru ca dividendele

distribuite s fie mai mari dect eventuala dobnd la termen, iar rata dividendelor

mai mare dect inflaia.

10 Stoica, Maricica: Management bancar, curs electronic, ASE, Buc., pag. 96 - 97

Riscul ratei dobnzii este acel risc de deteriorare a situaiei patrimoniale a

bncii, sub influena unei modificri adverse a nivelului dobnzilor pe pia. De

asemenea, putem considera riscul ratei dobnzii ca exprimnd sensibilitatea

rezultatelor financiare la variaia nivelului ratelor dobnzii.

Apariia i dezvoltarea riscului ratei dobnzii se afl sub influena unor factori

endogeni (importani pentru gestionarea riscului, aciunea asupra lor genernd

minimizarea expunerii la risc) i a unor factori exogeni (determinai de evoluia

condiiilor economice generale).

Exemple de factori endogeni care determin apariia riscului ratei dobnzii

sunt:

- strategia bncii care poate stabili marje nerealiste;

- volumul i structura activelor i pasivelor bancare, existnd diferene ntre ele ca

sensibilitate la variaia ratei dobnzii, ntre volumul activelor i pasivelor purttoare

de dobnzi;

- volumul, structura i calitatea portofoliului de credite. Cu ct volumul creditelor este

mai mare, cu att activele sensibile la dobnd vor fi mai mari, tiindu-se c dobnda

la creditele n lei n bncile romneti este variabil.

Riscul ratei dobnzii trebuie gestionat avnd n vedere obiectivul fundamental,

constnd n obinerea unei marje nete a dobnzii ct mai mare i mai stabil n timp.

CAPITOLUL 5 RISCUL DE CREDIT

5.1 CONCEPTE SI COMPONENTE ALE RISCULUI DE

CREDITARE

5.1.1. Riscul incapacitatii de plata

Riscul incapacitii de plat este definit prin probabilitatea de intrare n

incapacitate de plat a unei contrapartide (client, banc, etc.), de-a lungul unui anumit

orizont de timp.

Analiza riscului de creditare se realizeaz asupra a dou componente

fundamentale:

cantitatea riscului de creditare i

calitatea riscului de credi