Tendinte in Procesul de sire

CUPRINS

INTRODUCERE.................................................................................................................2

CAPITOLUL 1 - ASPECTE GENERALE ALE PROCESULUI DE ECONOMISIRE ÎN SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA......3

CAPITOLUL 2 - FACTORI, CONDIŢII ŞI EFECTE ALE PROCESULUI DE ECONOMISIRE ..............................................................................5

2.1. Comportamentul de economisire. Factori cauzali ............................................52.2. Inflaţia .................................................................................................................72.3. Dobânda .............................................................................................................10

2.3.1. Rata medie a dobânzii bancare pasive.......................................................11 2.3.2. Marja medie de rată nominală a dobânzii..................................................12

2.4. Optimul calitate-cost ........................................................................................12

CAPITOLUL 3 - PRODUSE BANCARE ŞI NONBANCARE DE ECONOMISIRE ............................................................................14

3.1. Depozitele bancare ............................................................................................14 3.1.1. Depozitele la vedere, forma tipică a depozitelor.......................................16

3.2. Alte produse de economisire ...............................................................................5

CAPITOLUL 4 - FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR (FGDSB) ................................................19

4.1. Generalităţi despre Fond ..................................................................................194.2. Rolul FGDSB în asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi în creşterea economisirii în depozite..............................................................194.3. Situaţia financiară a Fondului ...........................................................................204.4. Plata depozitelor insolvabile garantate de FGDSB .......................................22

CAPITOLUL 5 - ANALIZA EVOLUŢIEI DEPOZITELOR ÎN ULTIMII ANI ŞI TENDINŢE ÎN PROCESUL DE ECONOMISIRE.......24

5.1. Tendinţe bancare la începutul anului 2009 ....................................................245.2. Situaţiile în care populaţia este dispusă să economisească ............................255.3. Evoluţia procesului de economisire ..................................................................275.4. Stabilitatea financiară, poziţia bilanţieră a populaţiei si economisirea ........335.5. Comportamentul deponenţilor din România în contextul crizei, in perioada diminuării încrederii în sistemul bancar..........................................................36

CONCLUZII.......................................................................................................................39

ANEXE......................................................................................................................................

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................

1

INTRODUCERE

…

În cele ce urmează voi pune alături câteva variabile macroeconomice care sunt

susceptibile să constituie asemenea cauzalităţi, în vederea extragerii unor concluzii privind

cauzalităţile şi comportamentele medii (statistice) privind cererea de depozite bancare.

2

CAPITOLUL 1

ASPECTE GENERALE ALE PROCESULUI DE ECONOMISIRE ÎN SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA

Aşa cum se cunoaşte, economisirea depinde în principal de venit. Oamenii tind să

economisească mai mult pe măsură ce venitul lor creşte, creşterea economic sporind

veniturile, va spori şi sumele economisite, în raport cu veniturile.

Uneori, dorinţa de a economisi treptat ajunge să depăşească dorinţa de a investi, caz în

care, obiectivul de a economisi o sumă mai mare va fi frânat de o cerere agregată

insuficientă, ceea ce va conduce la o producţie mai scăzută, determinând un şomaj mai

ridicat, până în momentul în care veniturile diminuate obţinute ale celor care economisesc, îi

vor determina pe aceştia să stopeze economisirea într-o proporţie mai mare decât doresc

investitorii să cheltuiască.

Se ştie că, atât reprezentanţii teoriei bazate pe ofertă, cât şi cei ai teoriei bazate pe

cerere sunt de acord că veniturile reale mai mari depind de rate adecvate corespunzătoare de

investiţii. Totuşi, în timp ce susţinătorii teoriei economice bazate pe ofertă consideră că

realizarea de investiţii majorate depinde de intensificarea stimulentului de a economisi,

reprezentanţii teoriei bazate pe cerere, consideră că economisirea se va regla prin propria ei

grijă, în condiţiile în care se poate menţine nivelul cheltuielilor de investiţii, soluţia fiind

menţinerea cererii de bunuri, astfel încât investitorii să dorească să cumpere bunuri de capital.

Scăderea ratei economiilor i-a alarmat pe mulţi economişti, deoarece pe termen lung,

formarea capitalului unei ţări este determinată de rata naţională de economisire. În situaţia

în care o ţară economiseşte mai mult, capitalul ei sporeşte rapid şi economia beneficiază de o

creştere accentuată a producţiei potenţiale. În situaţia în care rata economiilor unei ţări are o

valoare scăzută, echipamentul şi unităţile productive se uzează moral, iar infrastructura

începe să se deterioreze.

Multe cauze au fost considerate vinovate pentru declinul ratelor naţionale de

economisire. Unii analişti au identificat ca “vinovat” fenomenul inflaţie, deşi aceasta pare să

fi fost “achitat”, având în vedere declinul continuu al economiilor care s-a înregistrat şi după

atenuarea lui în economie. Alţii, au legat diminuarea înregistrată în ultimii ani, de motivaţia

de a nu economisi, din cauza impozitelor mari şi a beneficiilor reduse obţinute de pe urma

3

economiilor, după impozitare. Printre alte cauze sugerate se număra şi cele de natură

sociologică.

Studiile au arătat că venitul este principalul element determinant al consumului şi

economiilor. Oamenii bogaţi economisesc mai mult decât cei săraci, atât ca valoare absolută,

cât şi ca procent din venituri. Cei foarte săraci nu pot economisi deloc. În schimb, atâta timp

cât pot lua cu împrumut sau îşi pot cheltui agoniseala, aceştia au tendinţa să nu

economisească. Aceasta înseamnă că ei pot cheltui mai mult decât câştigă, micşorându-şi

economiile agonisite sau afundându-se şi mai mult în datorii.

Faptul că populaţia din tara noastră obţine printre cele mai scăzute salarii din Europa

conduce si la una dintre cele mai reduse rate de economisire. Spre exemplu, datele publicate

de Banca Naţională arată că, la începutul acestui an, economiile persoanelor fizice, atât în lei,

cât şi în valută, totalizau echivalentul a 13.4 miliarde euro. Raportat la Produsul Intern Brut,

economiile populaţiei reprezintă mai puţin de 14%. Comparativ, în Republica Cehă nivelul

este de peste 25%.

4

CAPITOLUL 2

FACTORI, CONDIŢII ŞI EFECTE ALE PROCESULUI DE ECONOMISIRE

Economisirea monetară sub forma depozitelor reprezintă un comportament economic

încadrat în cauzalitatea generală care se formează şi acţionează la nivelul ansamblului

economiei. Deşi multe dintre comportamentele de tip financiar au şi cauzalităţi non-

economice (psihologice, generate de contagiune, etc.), în general acestea se subsumează

dinamicii unor variabile macroeconomice care sunt fie generatoare, fie condiţionale ale

comportamentului de economisire, atât la nivelului volumului, cât şi la nivelul structurii

„portofoliului“ de economisire.

2.1. Comportamentul de economisire. Factori cauzali

Comportamentul de economisire este determinat de calcule de arbitraj inter-temporal.

Fie că variabilele de arbitraj sunt de natură economică (inflaţie, rata dobânzii bancare pasive,

randamentul titlurilor de valoare, randamentul pieţei imobiliare etc.) fie că sunt de natură

psiho-sociologică (prudenţă, intenţia de a lăsa moşteniri, pesimism cu privire la veniturile

viitoare etc.), acestea generează o anumită înclinaţie spre economisire.

Economisirea nu se realizează în sine, ci indiferent de gradul de sofisticare a

fundamentării deciziei de economisire, se realizează în scopul maximizării consumului pe un

orizont de timp mai mare decât intervalul curent de dobândire a venitului care este sursa

economisirii în cauză. De fapt, subiectul economic efectuează, aşa cum am spus mai sus, o

optimizare inter-temporală a consumului final şi, astfel, stabileşte că o parte din venitul

curent trebuie economisit.

Deşi nu se poate presupune o raţionalitate completă a deciziei de economisire şi, mai

ales, a alegerii formelor concrete de economisire, cel mai simplu model explicativ la

îndemână este acela în care potenţiala persoană care economiseşte realizează o serie de

calcule estimative privind formele de economisire disponibile. Ca urmare, aceasta decide sub

ce formă de economisire să economisească acea sumă din venitul curent pe care nu o alocă

satisfacerii nevoilor curente.

5

În legătură cu economisirea, se pot distinge următoarele variabile din „modelul“ de

comportament aferent:

a) variabile care se referă la sursele de economisire;

b) variabile care se referă la impulsul spre economisire (cauze ale economisirii);

c) variabile care se referă la avantajul comparativ al economisirii.

Principala sursă de economisire este venitul curent. El poate fi reprezentat, ca

variabilă, de câştigul mediu salarial net, sau, în cazul pensionarilor, de pensia medie netă

(întrucât majoritatea pensiilor se situează sub pragul de impozitare a venitului, se poate

considera, ca şi în studiu de altfel, pensia medie brută).

O altă sursă de economisire o reprezintă creditul bancar. Deşi este posibil ca această

sursă să fie mai degrabă la îndemâna persoanelor juridice, în principiu, poate fi considerată o

sursă posibilă de economisire (desigur, pe baza calculelor aferente de avantaj comparativ –

cost de oportunitate).

Alte surse de economisire identificabile, cum ar fi profitul (pentru firme), câştigul din

capital (atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice) etc., se subsumează

conceptului de venit.

Impulsul spre economisire presupune existenţa unei cauze (de natură strict economică

sau doar psihologică) care o determină pe o anumită persoană să îşi plaseze resursele

financiare sub o anumită formă de economisire. Un prim asemenea impuls este dat de

depăşirea venitului curent disponibil care asigură nivelul minim necesar al consumului

curent. De menţionat este faptul că acest impuls nu dă nicio indicaţie cu privire la forma

concretă de economisire ci doar despre tendinţa individului (sau a firmei, după caz) de a

economisi.

Un alt impuls ar putea fi acela al apariţiei unor oportunităţi de valorificare a unor

sume monetare disponibile. Acesta poate să nu aibă nici o legătură cu primul impuls, în

sensul că este posibil să se manifeste chiar dacă la nivelul venitului curent nu există nicio

sumă disponibilă care să poată fi economisită. De fapt, aceasta este situaţia în care creditul

bancar (sau orice formă echivalentă de îndatorare) poate funcţiona ca sursă de economisire.

Spre deosebire de primul impuls, cel de-al doilea este unul specificat, fiind orientat spre zona

de plasament monetar care asigură maximum de fructificare. Variabilele care se referă la

avantajul comparativ al economisirii sunt cele în funcţie de care persoana care doreşte să

economisească alege cele mai bune plasamente pentru suma sa disponibilă. De fapt, este

6

vorba despre modelul pe baza căruia se ia decizia de a economisi, implicit cea privind forma

concretă de economisire (instrumentul de economisire).

2.2. Inflaţia

Inflaţia1 reprezintă unul din dezechilibrele macroeconomice care afectează, mai mult

sau mai puţin, toate economiile naţionale.

Cercetările teoretice şi practice asupra inflaţiei deşi tot mai laborioase, şi cu succese

evidente încă nu au afirmat că fenomenul este îndeajuns de cunoscut în toată complexitatea

sa, şi că prin diagnoza şi profilaxia teoretică şi practică ar putea fi pe deplin stăpânit.

Definind sintetic fenomenul inflaţiei se poate afirma că este un dezechilibru profund

şi structural ce se manifestă între economia reală şi economia simbolică (dezechilibru

monetaro-material) care constă în existenţa în circulaţie a unei mase monetare superioare în

raport cu nevoile economiei, fapt ce generează deprecierea banilor, respectiv creşterea

generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor.

Autorii care s-au ocupat în mod special de inflaţie evidenţiază necesitatea luării în

considerare a complexităţii factorilor şi cauzele care influenţează apariţia, extinderea şi

generalizarea inflaţiei. De subliniat faptul că fiecare cauză, factor, ce influenţează inflaţia are

determinări multiple (sunt efecte ale unor cauze anterioare) ceea ce justifică natura complexă

şi controversată a inflaţiei.

Dintre cauzele şi factorii care generează apariţia, extinderea şi consolidarea –

generalizarea inflaţiei într-un sector economic, economie naţională şi mai departe, în

economia mondială, subliniem:

1) – Emisiunea excesivă de monedă sau inflaţia prin monedă, respectiv, inflaţia este

legată de oferta de monedă2. Studiind independent această cauză parţială este adevărat că

dacă nu se realizează o supraveghere pe piaţa monetară sub aspectul “multiplicatorului” de

credite se ajunge la un dezechilibru între cantitatea de bani necesari la un moment dat în

economie şi cantitatea de bani existentă în mod real. Surplusul exagerat de monedă

“generează” o psihoza negativă, respectiv o disproporţie între cantitatea de bani (care sunt

mulţi) şi oferta de bunuri/servicii (care sunt puţine), rezultând astfel creşterea nejustificată a

preţurilor şi scăderea puterii lor de cumpărare.

1 Nicolae Dardac, Teodora Barbu - Moneda, bănci şi politici monetare , Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 20052 Teorie susţinuta de Milton Friedman, economist american, câştigător al premiului Nobel în economie

7

2) – O altă cauză parţială a inflaţiei este excesul de cerere solvabilă; subiecţii de

cerere diversă (bunuri de consum, bunuri industriale) având solvabilitate vor cere aceste

mărfuri pe piaţă; oferta este însă cu mult mai mică (este vorba de un foarte mare dezacord ce

se manifestă pe pieţele reale de bunuri şi servicii: cererea solvabilă foarte mare şi oferta mult

mai mică; acest dezechilibru este cunoscut în teorie sub denumirea de “absorbţie”; aici

vânzătorii se comportă ca un monopolist; rezultă preţuri înalte);

3) – O altă cauză a inflaţiei o reprezintă

aşa-zisa “inflaţie prin ofertă” caz în care este

vorba de un dezechilibru generat de nerespectarea

concordanţei dintre sporirea veniturilor salariaţilor

şi nivelul de creştere al producţiei realizate (aici

creşterea salariilor nu are acoperire în creştere, cel

puţin în acelaşi ritm al producţiei – ofertei de

mărfuri.

4) – Inflaţia poate fi cauzată (sau

impulsionată) şi prin creşterea exagerată a

creditelor (de consum sau de producţie) pe care

băncile, în goana lor după profit, le acordă

debitorilor, persoane fizice şi/sau juridice. Masa

suplimentară de monedă obţinută prin credite

generează o cerere suplimentară de consum de

bunuri industriale/personale, în timp ce

capacităţile de producţie nu oferă o producţie

suplimentară, absolut necesară.

5) – Inflaţia are drept cauză şi sporirea

costurilor de producţie, aşa-zisa “inflaţie prin costuri”. Este de observat ca o creştere

“normală” a costurilor determinată de “raritatea“ factorilor de producţie utilizaţi nu conduce

automat la apariţia inflaţiei; o creştere exagerată, fără justificare a diferitelor elemente ale

costului de producţie, inclusiv a profitului impus pe diverse pieţe “de monopol” poate însă

amplifica unda inflaţionistă.

În Tabelul 2.2.1. este prezentată rata inflaţiei pe perioada analizată în această

lucrare (2004-2009).

Inflaţia constituie atât un factor de încurajare a economisirii sub forma depozitelor,

cât şi unul de descurajare. Încurajarea decurge din faptul că deponenţii potenţiali doresc să-şi

8

Anul TrimestrulRata inflaţiei (la sfârşitul perioadei)

2009 I 6,712008 IV 6,302008 III 7,302008 II 8,612008 I 8,632007 IV 6,602007 III 6,002007 II 3,802007 I 3,702006 IV 4,902006 III 5,502006 II 7,102006 I 8,402005 IV 8,602005 III 8,502005 II 9,90

2005 I 8,802004 IV 10,002004 III 11,902004 II 12,30

2004 I 12,10 Tabel 2.2.1. Evoluţia inflaţiei în perioada 2004-2009

conserve puterea de cumpărare a economisirilor monetare intenţionate, iar descurajarea din

faptul că „fructificarea“ dată de rata real pozitivă pasivă bancară poate fi mai mică decât alte

alternative de economisire. Pe ansamblu, inflaţia poate fi un factor cauzal al economisirii sub

forma depozitelor bancare.

În anii 2006 şi 2007 inflaţia (rata medie semestrială a preţurilor bunurilor de consum)

şi depozitele bancare totale sau corelat după cum urmează în Tabelul 2.2.2.:

Tabel 2.2.2. Corelaţia dintre rata medie semestrială a inflaţiei şi depozite în perioada 2006-2007

Nr.crt. Indicatorul Sem. 1/2006 Sem. 2/2006 Sem. 1/2007

1 Depozite totale nominale – echiv. mil. lei 89 942,2 113 899,0 156 034,7

2 Depozite garantate nominale – echiv. mil. lei 47 676,8 66 421,3 75 229,5

3 Inflaţia medie semestrială – % (fata de media semestrului anterior)

3,7 1,5 2,3

4 Coeficient de corelaţie – depozite totale –0,49887

5 Coeficient de corelaţie – depozite garantate –0,77395

Corelaţia dintre dinamica depozitelor nominale totale şi dinamica inflaţiei este

negativă şi de intensitate medie în cazul depozitelor totale nominale (coeficient de corelaţie

egal cu aproape –0,5), în timp ce în cazul depozitelor garantate legătura este de o intensitate

mai mare (coeficient de corelaţie egal cu –0,77), deci impactul inflaţiei este unul de relativă

descurajare a economisirii sub forma depozitelor.

Grafic 2.2.1. Evoluţia inflaţiei

9

În trimestrul I 2009, rata anuală a inflaţiei şi-a întrerupt traiectoria descendentă

înregistrată în partea a doua a anului anterior, (Tabel 2.2.1) atingând 6,71 la sută la finele

intervalului. Accelerarea cu 0,41 puncte procentuale a ritmului anual de creştere a preţurilor

de consum faţă de decembrie 2008 s-a datorat cu preponderenţă deprecierii monedei

naţionale, atât prin intermediul tarifelor exprimate în euro şi al importurilor, cât şi ca efect al

modificării cursului de schimb utilizat în calcularea accizelor şi a preţurilor medicamentelor.

Contribuţii suplimentare la această evoluţie au avut creşterea cotaţiilor ţiţeiului pe pieţele

internaţionale şi devansarea calendarului de majorare a accizelor.

2.3. Dobânda

Dobânda– singurul element important?

Pentru produsele de economisire, dobânda reprezintă unul dintre cei mai importanţi

factori care ar determina un client să achiziţioneze acel instrument. Este acest factor singurul

criteriu luat în considerare de persoanele fizice în momentul de decizie investiţională? Se

pare că lucrurile au evoluat în direcţia analizei de către clienţi a unui număr extins de factori

cuantificabili sau nu şi care depăşesc sfera caracteristicilor directe ale unui anumit produs de

economisire.

Comisioanele, taxele, facilităţile conexe produsului, inclusiv prin oferirea de produse

şi servicii gratuite de către o bancă la achiziţionarea unui depozit, imaginea şi siguranţa

10

inspirate de o anumită instituţie, amabilitatea administratorilor de cont, reţeaua de unităţi şi

programul de lucru, toate acestea reprezintă doar câtea dintre elementele ce deţin ponderi

importante, greu de descifrat, în cadrul procesului decizional de alegere de către populaţie a

unui instrument de economisire la o anumită bancă de retail.

Rata dobânzii de referinţă3 este primul factor de care ţin cont băncile în stabilirea

ratelor de dobândă pentru credite şi depozite. În general, rata dobânzii de referinţă reprezintă

un reper în cazul contractelor care prevăd ajustarea dobânzilor. Aceasta a variat de-a lungul

anilor ajungând la un minim istoric de 6,10% în luna august a anului 2007, lucru evidenţiat

în Tabelul 2.3.1.

Tabel 2.3.1. Rata dobânzii de referinţă în perioada 2004-2009

dec.2009 - dec.2008 10,25 dec.2007 7,50 dec.2006 8,75 dec.2005 7,50 dec.2004 17,96

nov.2009 - nov.2008 10,25 nov.2007 7,00 nov.2006 8,75 nov.2005 7,50 nov.2004 18,75

oct.2009 - oct.2008 10,25 oct.2007 6,87 oct.2006 8,75 oct.2005 7,72 oct.2004 18,75

sep.2009 - sep.2008 10,25 sep.2007 6,48 sep.2006 8,75 sep.2005 8,25 sep.2004 19,24

aug.2009 - aug.2008 10,00 aug.2007 6,10 aug.2006 8,75 aug.2005 8,00 aug.2004 20,29

iul.2009 9,50 iul.2008 9,75 iul.2007 7,25 iul.2006 8,50 iul.2005 8,00 iul.2004 20,75

iun.2009 9,71 iun.2008 9,75 iun.2007 7,25 iun.2006 8,50 iun.2005 8,00 iun.2004 21,25

mai.2009 10,02 mai.2008 9,50 mai.2007 7,50 mai.2006 8,50 mai.2005 7,96 mai.2004 21,25

apr.2009 10,07 apr.2008 9,03 apr.2007 8,00 apr.2006 8,50 apr.2005 8,45 apr.2004 21,25

mar.2009 10,14 mar.2008 9,00 mar.2007 8,08 mar.2006 8,47 mar.2005 10,75 mar.2004 21,25

feb.2009 10,25 feb.2008 8,00 feb.2007 8,75 feb.2006 7,50 feb.2005 15,69 feb.2004 21,25

ian.2009 10,25 ian.2008 7,50 ian.2007 8,75 ian.2006 7,50 ian.2005 17,31 ian.2004 21,25

Sursa: Banca Naţională a României

2.3.1. Rata medie a dobânzii bancare

Dobânda bancară pasivă reprezintă procent de

dobândă aplicat de către bănci disponibilităţilor aflate în

conturile titularilor, depozitelor constituite şi

împrumuturilor la care a apelat. Denumirea provine de la

faptul că se aplică unui post bilanţier de pasiv.

Rata dobânzii bancare pasive (Tabel 2.3.2)

constituie, în mod evident, coeficientul de fructificare

3 Rata medie a dobânzii la care BNR atrage depozite de pe piaţa interbancara in cursul unei luni.

11

Anul TrimestrulRata

medie a dobânzii

2009 I 12,702008 IV 15,102008 III 11,502008 II 10,102008 I 9,002007 IV 7,002007 III 5,802007 II 9,602007 I 7,002006 IV 6,902006 III 7,702006 II 8,002006 I 6,502005 IV 4,302005 III 3,402005 II 6,502005 I 5,90

Tabel 2.3.2 Rata dobânzii pasive pe piaţa monetară interbancară

direct al depozitelor. Pe perioada analizată, valoarea medie nominală a acestui indicator a

crescut atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, la depozitele denominate în

lei, precum şi la depozitele denominate în valută (cea mai mare creştere relativă se

înregistrează la rata medie a dobânzii bancare pasive pentru depozitele denominate în valută

ale persoanelor juridice.

Lipsa de lichidităţi a băncilor generează o creştere a dobânzii acordate la depozite,

reducerea opţiunilor pentru investiţii fiind un element ce contribuie la dezvoltarea acestui

produs de economisire.

În 2008, se poate observa o accelerare a volumului depozitelor, acesta fiind rezultatul

cresterii dobanzilor. Bancile au luat decizia de a mari dobanzile intrucat, spre deosebire de

anii precedenti, in prezent se confrunta cu lipsa de lichiditate. Dupa cum se poate observa, ele

au ajuns sa nu mai dea o batalie pe active, ci pe depozite.

2.3.2. Marja medie de rată nominală a dobânzii

Marja de dobândă este, de asemenea, un element care afectează comportamentul spre

economisire a populaţiei şi cu care sistemul bancar din România iese din rata obişnuită.

Marja de dobândă a fost pe întreaga perioadă de tranziţie foarte ridicată, indiferent că

dobânzile reale erau pozitive sau nu, fără să aibă o corelaţie cu inflaţia.

Aceste marje înalte au fost posibile pe fondul unei slabe competiţii în sistemul bancar,

inexistenţei ori existenţei nesemnificative a unor pieţe alternative, persistenţei inflaţiei

ridicate, slabei guvernanţe a băncilor; aceste marje au început să se diminueze având în

vedere şi reducerea drastică a dobânzilor bancare începând cu sfârşitul anului 2004.

2.4. Optimul calitate-cost4

Din punctul de vedere al băncii, maximizarea preţului pentru care clienţii ar fi dispuşi

să achiziţioneze un produs de economisire ar conduce direct la venituri financiare

suplimentare, în condiţiile menţinerii neschimbate a calităţii acestuia. Orice majorare a

calităţii produselor se va transpune automat în majorarea costurilor pentru bănci şi, implicit,

în diminuarea rezultatelor financiare.

4 Nicolae Dănilă - Retail Banking, Editura Expert, 2009

12

Toate acestea înseamnă, din partea echipei de specialişti bancari, care trebuie să

stabilească preţul produselor de economisire, o abilitate excelentă de a atinge optimul

calitate-cost pentru fiecare tip de produs de economisire.

În ultima perioadă, studiile arată că, în special în cadrul pieţelor mature, clienţii încep

să devină extrem de atenţi la calitatea tuturor serviciilor oferite de o anumită instituţie

financiar-bancară la care îşi depun economiile. Dezamăgirea produsă de utilizarea unui

anumit serviciu, chiar dacă nu are legătură cu un produs de bază al unei bănci, de retail, poate

forma, în percepţia clientului, o imagine negativă generalizată asupra întregii oferte de

produse si servicii a băncii.

Există bănci de retail care au reuşit să deţină supremaţia în cadrul pieţei bancare, prin

intermediul reducerii costurilor operaţionale şi al utilizării unui mix adecvat al canalelor de

distribuţie. Reducerea costurilor operaţionale pentru o bancă asigură un avantaj competitiv

enorm, aceasta permiţându-şi astfel să ofere produsele de economisire la un preţ de vânzare

excelent pentru clienţi.

13

CAPITOLUL 3

PRODUSE BANCARE ŞI NONBANCARE DE ECONOMISIRE

Alături de instrumentele de credit, cele de economisire ocupă un rol central din punct de

vedere al relaţiei financiare a unei persoane fizice cu o bancă. Aşa cum dezvoltarea culturii

bancare şi a gradului de sofisticare a cerinţelor clientelei a determinat o reacţie pe măsură din

partea bancherilor de a îmbunătăţi permanent instrumentele de credit, tot aşa economiile în

rândul instrumentelor de economisire pentru populaţie au transformat aceste produse în

pârghii vitale pentru atingerea obiectivelor strategiilor băncilor de retail. Putem chiar să

afirmăm că ritmul de inventare a unor noi produse de economisire destinate populaţiei l-a

devansat pe cel înregistrat de către noile tipuri de instrumente de credit.

3.1. Depozitele bancare5

Operaţiile de casierie efectuate de bănci reprezintă, în marea lor majoritate, operaţiuni

efectuate de bănci pentru clienţii lor, pentru firmele şi persoanele care au conturi deschise la

banca respectivă.

Păstrarea disponibilităţilor băneşti ale clienţilor reprezintă o funcţionalitate

primordială a băncilor, care este determinată de o relaţie specială între persoane şi firme, pe

de o parte, şi bănci, pe de altă parte.

Prin aceste relaţii, de fapt, persoana sau întreprinderea cedează unele atribuţii legate

de administrarea averii sale sau, mai direct spus, încredinţează efectuarea operaţiunilor legate

de gestiunea disponibilităţilor monetare, băncii, păstrându-şi dreptul de dispoziţie asupra

sumelor aflate în păstrare la bancă, de aici rezultând două consecinţe principale.

Primordial banca prestează servicii de încasare şi efectuare de plăţi în numele şi în

contul clientului său; ţine evidenţa corectă a operaţiilor de casă ale clientului şi raportează, la

5 Basno Cezar, Dardac Nicolae - Monedă, credit, bănci, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999

14

cerere, situaţia efectivă a contului, respectiv a soldului disponibil al fiecărui titular de cont.

Implicit, aceasta înseamnă că partea principală privind activitatea de casierie se transferă de

la firmă sau persoană, la bancă. O parte însemnată din personalul băncii este angajată în

efectuarea de operaţiuni ce se referă la administrarea disponibilităţilor clienţilor. Pentru toate

aceste servicii, firma sau persoana datorează băncii contraprestaţii binemeritate

O a doua consecinţă constă în formarea depozitelor bancare. Acestea, aflate sub

administrarea efectivă a băncii, pe de o parte, asigură resurse temporare ce pot fi utilizate de

către bancă.

Banca primeşte zilnic sume importante depuse de clienţi sau pentru controlul

acestora, fapt ce transferă asupra băncii atribuţiile de a le păstra, manevra şi a le asigura

securitatea.

Deci, pe de o parte, din atribuţia ce şi-a asumat-o de a păstra disponibilităţile

persoanelor şi firmelor, băncile au cheltuieli de administrare importante. Pe de altă parte, la

bănci se formează un sold minim permanent, la disponibilităţi care pot fi folosite în procesul

creditării de către bănci. Deşi fiecare din titularii de cont au putere de dispoziţie totală asupra

disponibilităţilor aflate în cont şi, teoretic, în orice moment, fiecare şi toţi împreună ar putea

solicita fondurile depuse, în fapt, lucrurile nu se petrec astfel. Chiar daca unii titulari îşi

folosesc la maximum disponibilităţile, utilizându-şi întregul sold disponibil, în fapt, o mare

parte din aceste plăţi se fac în favoarea altor conturi şi, in mare, soldul general al

disponibilităţilor se păstrează la mărimi relativ stabile.

Astfel soldul mediu permanent al depozitelor reprezintă pentru bancă o sursă de

creditare, respectiv o sursă de venituri.

De regulă, veniturile încasate de bănci ca dobânzi pentru creditele acordate din

resursele reprezentate de depozite bancare sunt relativ importante, băncile resimt că o mare

parte din cheltuielile cu administrarea disponibilităţilor nu sunt acoperite.

Acesta este terenul pe care se desfăşoară conflictul între bănci, care refuză sau admit

cu greu remunerarea depozitelor, şi titularii de depozite care se doresc a fi retribuiţi la un

nivel superior prin dobânzi ridicate.

Modul de remunerare principal, în funcţie de care se face clasificarea depozitelor,

depinde de certitudinea utilizării depozitelor ca resursă de creditare pe o perioada mai

restrânsă sau mai îndelungată.

Astfel, clasificare depozitelor în funcţie de remunerare are în vedere:

- Depozitele la vedere;

- Depozitele de economii;

15

- Depozitele la termen;

Depozitele de economii şi cele la termen sunt efectuate primordial de către persoane

fizice fiind condiţionate cu privire la durată şi constituind astfel pentru bancă resurse sigure

de plasamente pe termen, ceea ce permite atribuirea de dobânzi crescute.

Marea masă a depozitelor bancare sunt formate însă din depozite la vedere în care se

materializează de fapt disponibilităţile temporar libere desprinse în procesul de producţie şi

circulaţie şi reprezentând, de fapt, fie o parte din capitalul circulant, fie o parte din fonsul de

dezvoltare sau din profitul nerepartizat.

3.1.1. Depozitele la vedere, forma tipică a depozitelor

Depozitele la vedere sunt reprezentate de suma soldurilor conturilor titularilor, la

banca respectivă.

Ele se mai numesc şi depozite monetare şi se caracterizează prin aceea că permit

utilizarea generală, directă şi imediată a sumelor aflate în aceste depozite.

Analizând pe rând semnificaţiile acestor caracteristici avem:

Folosirea generală ca monedă a depozitului implică potenţialul depozitului de a fi

folosit in orice moment ca monedă, respectiv pentru a îndeplini orice funcţie a banilor: de

mijloc de schimb, de rezervă a valorii şi de mijloc de plată.

Folosirea directă a depozitului înseamnă capacitatea de a fi utilizată fără alt stadiu

intermediar.

Astfel, ordinul titularului de cont dat băncii poate să se refere la utilizări concrete date

depozitului:

- fie ordinul de a transfera suma într-un alt cont, deci în favoarea unui nou

beneficiar;

- fie ordinul de a elibera o anumită sumă în bancnote sau monedă.

Folosirea imediată înseamnă libertatea de a dispune în orice moment de depozitele

pe care le are titularul în cont:

- fie de a transfera sume în contul unor beneficiari desemnaţi de titular;

- fie de a elibera sume în numerar (bancnote şi monede) la cererea titularului de

cont.

În cele de mai sus, ne-a preocupat modul de utilizare a soldului disponibilului care

subliniază specificul depozitului la vedere.

16

Pentru a fi utilizat disponibilul din cont, depozitul la vedere trebuie sa fie permanent

regenerat. Rezultă că depozitul bancar la vedere aparţinând unei persoane este echivalent în

expresie specific bancară cu soldul contului de depozit al titularului.

Depozitele bancare la vedere, respectiv conturile titularilor la bancă sunt alimentate

cu continuitate prin următoarele operaţiuni:

- depunerea unor sume, în bancnote sau în monezi, de către titular, sau către alte

persoane, în favoarea titularului de cont;

- transferul unei sume din contul altui titular de cont la dispoziţia acestuia, în

favoarea titularului de cont respectiv;

- acordarea unui credit de către bancă.

3.2. Alte produse de economisire

Pe lângă depozitul bancar, ce reprezintă cel mai răspândit produs de economisire, mai

există şi altele, printre care se numără următoarele:

Certificatele de trezorerie - Sunt titluri de valoare emise de către Stat in scopul

atragerii economiilor in moneda naţionala de la populaţie. Practic, Ministerul Finanţelor

Publice se împrumuta de la depunătorii persoane fizice, oferindu-le in schimb o dobânda

situata peste rata inflaţiei. Acest tip de investiţii sunt sigure, pentru că sunt asigurate de către

Stat, iar profitul este mai mare în raport cu plasamentele la bănci.

În funcţie de emisiune, certificatele de trezorerie pot avea scadenţa la 90 de zile şi/sau

180 de zile, cu o dobânda de 23% pe an (pentru emisiunile din luna octombrie 2002). Dar,

datorită scăderii inflaţiei, şi dobânda la titlurile de stat înregistrează o diminuare (in aprilie

2002, aceasta era de 29% pe an).

Obligaţiunile - Reprezintă titluri de valoare de credit pe termen mediu şi lung (minim

1-2 ani). Ele sunt emise de obicei de către Stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, si marile

companii, cu putere financiară, pentru a atrage capital de la populaţie, în vederea finanţării

unor proiecte. Debitorul (instituţia care emite obligaţiunile) împrumută de la creditor

(persoană fizică sau juridică, care cumpăra obligaţiunile) dreptul de folosinţa a sumei

investite. Obligaţiunile pot fi lansate pe pieţele de capital interne sau externe.

17

http://www.121.ro/content/show_article.php3?article_id=1178&page_nr=1

Ultima emisiune de obligaţiuni de stat (în valută) a fost lansată pe piaţă de capital

interna, în luna octombrie 2001, cu un termen de scadenţă de 18 luni şi o rată a dobânzii de

5,5% pe an.

Certificate de depozit - Sunt titluri de valoare de credit la termen emise de către o

bancă. Clientul si poate alege termenul de scadenţă (3, 6, 9, 12 luni) si valoarea nominală a

certificatelor, în funcţie de oferta băncii. Dobânda variază între 19 si 22% (pentru depozitele

în lei) şi între 2,5% si 4% pe an (pentru depozitele în valută), în funcţie de termenul pentru

care s-a optat. Dobânda se încasează la scadenţă, împreună cu suma depusa iniţial.

Certificatele se pot răscumpăra şi înainte de scadenţă, dacă ai nevoie de lichidităţi. Dar in

acest caz, dobânda va fi calculată ca la un cont curent (la vedere), adică 1,5-2% pe an pentru

depozitele în lei şi 0,25-0,5% pe an la depozitele în valută (în funcţie de bancă).

Contractele de economisire-creditare.

Pe lângă un credit ipotecar sau imobiliar, achiziţia unei locuinţe se poate realiza şi

printr-un contract de economisire-creditare pentru domeniul locativ. Ele mai sunt denumite şi

«credite Bauspar», care este numele oficial al acestor produse în Germania, ţara unde au fost

inventate si unde sunt utilizate la scara larga.

În afară de cumpărarea unei locuinţe, aceste contracte mai pot fi folosite şi pentru

cumpărarea de terenuri, construcţia unei case sau pentru reabilitarea, modernizarea,

consolidarea sau extinderea unei locuinţe. În plus, cu banii obţinuţi de la bancă se pot

viabiliza terenurile trecute în intravilan şi chiar refinanţa credite ipotecare sau imobiliare. Pe

scurt, contractele permit finanţarea tuturor lucrărilor care au ca destinaţie finală locuinţa.

Folosirea banilor pentru orice altă destinaţie este interzisă prin lege.

Aşa cum sugerează şi denumirea, contractele de economisire – creditare combina

produsele de economisire si cele de creditare intr-unul singur. Practic, funcţionează ca un

credit imobiliar cu avans. Într-o primă fază, clientul trebuie sa economisească până strânge

avansul minim, după care are acces la credit. În plus, primeşte şi o primă de la stat, care se

adaugă în fiecare an la suma economisită.

Contractele de economisire-creditare sunt oferite doar de bănci specializate, care au

devenit recunoscute prin sintagma «bănci pentru locuinţe». Pentru a-şi vinde produsele

acestea folosesc mai multe canale de distribuţie, care pot fi atât bănci comerciale, cat si agenţi

de vânzări sau societăţi specializate de intermediere.

18

CAPITOLUL 4

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

(FGDSB)

4.1. Generalităţi despre Fond

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, singura instituţie de garantare

a depozitelor din România, este constituit ca persoană juridică de drept public şi îşi

desfăşoară activitatea în baza Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi

funcţionarea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare.

Scopul primordial al Fondului este protejarea deponenţilor – persoane fizice şi

persoane juridice – prin garantarea depozitelor deţinute de aceştia la instituţiile de credit

participante la schema de garantare şi efectuarea plăţilor sub forma compensaţiilor, potrivit

condiţiilor şi limitelor stabilite de lege, în cazul intrării în faliment a unei instituţii de credit.

Fondul garantează depozitele deţinute de rezidenţi şi nerezidenţi, în lei sau în valută

convertibilă, inclusiv dobânda datorată.

Compensaţiile se plătesc în limita echivalentului în lei al plafonului de garantare,

indiferent de moneda de constituire a depozitului ori de numărul depozitelor pe care le are o

persoană la instituţia de credit în faliment.

4.2. Rolul FGDSB în asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi în creşterea economisirii în depozite

În luna iunie 2007, doi reprezentanţi ai Fondului au participat, la Istanbul, la Conferinţa

IADI „Rolul schemelor de garantare a depozitelor în întărirea stabilităţii financiare din

diferite ţări“. În cadrul acestei conferinţe, directorul Fondului6 a susţinut o prezentare având

ca temă experienţa Fondului în procesul de lichidare a instituţiilor de credit şi de recuperare a

creanţelor, făcând cunoscută activitatea Fondului atât în calitate de lichidator judiciar (la 6 Nicolae Vulpescu – Director al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar

19

Banca Română de Scont şi Banca Turco-Română) şi lichidator administrativ (la Nova Bank),

cât şi în calitate de creditor al băncilor în faliment.

În concluzie, se poate spune că extinderea relaţiilor de colaborare cu alte scheme de

garantare a depozitelor, îndeosebi europene, precum şi cu alte entităţi internaţionale, a

reprezentat o constantă a activităţii internaţionale a Fondului în anul 2007.

În acest sens, Fondul îşi concentrează activitatea pe următoarele direcţii:

1) Extinderea activităţii de informare şi conştientizare a publicului despre problematica

garantării depozitelor în vederea creşterii încrederii deponenţilor în sistemul bancar,

acţiune care se înscrie în tendinţele care se manifestă pe plan internaţional în această

privinţă.

2) Continuarea acţiunilor cu privire la elaborarea reglementărilor specifice de stabilire a

coordonatelor politicii de finanţare a Fondului, respectiv a gradului-ţintă de acoperire

a expunerii, a cotei contribuţiei anuale a instituţiilor de credit şi a sumei totale a

liniilor de credit stand-by.

În acest scop, potrivit hotărârii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a

României din data de 28 noiembrie 2007, Fondul va continua colaborarea cu direcţiile de

resort din cadrul Băncii Naţionale a României – Direcţia Stabilitate Financiară şi Direcţia

Supraveghere, atât în ceea ce priveşte elaborarea reglementărilor de stabilire a coordonatelor

politicii sale de finanţare, cât şi asigurarea datelor şi informaţiilor necesare stabilirii anuale a

coordonatelor politicii de finanţare a Fondului.

4.3. Situaţia financiară a Fondului

Fondul are ca resurse financiare principale contribuţiile instituţiilor de credit,

veniturile din investirea resurselor financiare şi recuperările din creanţele Fondului la

instituţiile de credit în faliment. Pe lângă acestea, Fondul mai are posibilitatea, potrivit legii,

de a contracta împrumuturi şi de a beneficia şi de alte resurse.

Resursele financiare de care dispune Fondul pot fi investite în titluri de stat, titluri

garantate de stat şi titluri de valoare emise de Banca Naţională a României, precum şi în

depozite la termen, certificate de depozit şi alte instrumente financiare ale instituţiilor de

credit din România. În plus, odată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, a devenit

posibilă şi efectuarea de plasamente în titluri de stat emise de statele membre ale Uniunii

Europene, titluri emise de băncile centrale ale acestora, precum şi în titluri emise de

Trezoreria Statelor Unite ale Americii, însă aceste instrumente financiare nu fac în prezent

20

obiectul investirii resurselor financiare ale Fondului, nefiind incluse în strategia de

plasamente.

La începutul anului 2009 Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare avea mare

nevoie sa contracteze linii de credit stand-by de la bănci in valoare de 300 mil. euro pentru a

susţine decizia de majorare a plafonului de garantare de la echivalentul a 20.000 de euro la

50.000 de euro pentru clienţii persoane fizice.

Aceasta reprezintă o suplimentare cu 110 mil. euro faţă de liniile asigurate pentru anul

trecut. Finanţarea urmează să fie contractată pentru perioada martie 2009 - februarie 2010

conform planului aprobat de Consiliul de Administraţie al BNR care supervizează activitatea

Fondului.

FMI a cerut guvernului ca Fondul de Garantare sa aibă acces si la contul veniturilor

din privatizare, unde şi aici sunt prea puţini bani.

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare va trebui să aibă acces la încasările din

privatizare in valoare de 11,6 mld. lei (echivalentul a 2,8 mld. euro) care au mai rămas în

contul Trezoreriei statului de la BNR pentru a-şi suplimenta capacitatea de acoperire a

depozitelor din bănci, măsura fiind inclusă în acordul semnat de autorităţi cu FMI.

"Pentru a întări în continuare Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi pentru a-l

alinia celor mai bune practici internaţionale si cerinţelor care trebuie în continuare adoptate în

conformitate cu directivele UE, Fondul de Garantare îşi va suplimenta finanţarea existentă

prin accesul la încasările din privatizare păstrate în contul Trezoreriei de la BNR", se

menţionează în scrisoarea de intenţie semnată de autorităţi.

Fondul de Garantare are nevoie de resurse suplimentare în condiţiile majorării

plafonului de acoperire a depozitelor persoanelor fizice pana la echivalentul a 50.000 de euro.

Acelaşi plafon ar urma sa fie introdus din această vară şi în cazul depozitelor constituite de

persoanele juridice.

În contextul crizei, Fondul a devenit un pilon de credibilitate pentru sistemul bancar

care are nevoie să atragă sume cât mai mari de la deponenţi.

Băncile sunt aşteptate să facă oferte, la selecţie având prioritate cele care deţin cele

mai mari ponderi în totalul depozitelor garantate. Şapte bănci concentrează circa 80% din

depozite. De asemenea, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât ca băncile selectate să

poată aplica un comision de neutilizare de pană la 0,3% pentru liniile de credit acordate

Fondului.

21

Contractarea de linii de credit este necesară în condiţiile în care contribuţiile directe

ale băncilor la Fond nu pot acoperi efortul pe care îl presupune creşterea plafonului de

garantare la 50.000 de euro, deşi acestea au fost majorate pentru anul 2009.

Astfel, cota de contribuţie anuală a fiecărei bănci a urcat de la 0,1% la 0,2% din soldul

depozitelor care intra in schema de garantare. Instituţiile de credit sunt obligate să achite

contribuţiile pana la 30 aprilie, majorarea cotei adăugând o presiune suplimentară costurilor

suportate de bănci in contextul încetinirii dinamicii veniturilor.

Majorarea plafonului de garantare a depozitelor a intrat în vigoare pe 15 octombrie

2008, în contextul creşterii retragerilor de economii din bănci pe fondul crizei bancare din

Vest. România s-a aliniat astfel măsurilor luate de alte ţări membre ale Uniunii Europene.

Pentru companii, plafonul a rămas la echivalentul in lei a 20.000 de euro.

La nivelul UE este însă în curs de revizuire directiva Comisiei Europene privind

schemele de garantare a depozitelor, astfel încât pana in 2011 plafonul să urce până la

100.000 de euro per deponent atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii.

Pentru a avea o evidenta mai buna a necesarului pentru garantarea depozitelor, Fondul

le-a cerut băncilor raportări trimestriale ale structurii depozitelor atrase pe tranşe valorice:

până la 50.000 de euro, între 50.001 si 100.000 de euro, respectiv peste 100.000 de euro.

La jumătatea lui 2008, Fondul avea capitaluri proprii de circa 300 mil. euro, acoperind

numai 1,2% din totalul depozitelor garantate. La sfârşitul lunii noiembrie, doar populaţia avea

depozite de aproape 21 mld. euro.

4.4. Plata depozitelor insolvabile garantate de FGDSB

În aprilie 2009 s-a luat decizia ca Fondul de Garantare să plătească depozitele fără

intervenţia instanţei.

BNR va avea dreptul să stabilească, fără sa mai aştepte decizia instanţelor

judecătoreşti privind insolvenţa, când o instituţie de credit nu mai poate rambursa un depozit

şi plata acestuia intra in competenta Fondului de Garantare, după modificarea legislaţiei.

„Legislaţia va fi modificată astfel încât activarea asigurării depozitelor (Fondului de

Garantare a Depozitelor Bancare) să depindă de decizia BNR, care va stabili când o instituţie

de credit, din cauza circumstanţelor financiare proprii, nu poate returna un depozit si nu are

nicio perspectivă să aibă aceasta capacitate. După adoptarea acestui amendament legal,

22

activarea garantării depozitului nu va mai depinde în mod necesar de hotărârea unei instanţe

de a deschide procedura de insolvenţă, care poate fi întârziată din cauza posibilelor dificultăţi

legale“7.

În acelaşi timp, termenul de începere a plaţilor va fi redus de la trei luni, cu

posibilitatea prelungirii la noua luni, cum este in prezent, la 21 de zile de la decizia BNR

privind imposibilitatea returnării depunerii.

Un proiect de directiva a Comisiei Europene propune ca, din 2011, plata sumelor din

depozite sa înceapă in termen de patru zile.

Rata de schimb aplicata pentru conversia depozitelor în valută în cazul plăţii de la

Fondul de Garantare va fi cea calculata în ziua în care banca centrală a stabilit imposibilitatea

returnării depozitului.

Din luna octombrie 2008, Fondul de Garantare asigură rambursarea depozitelor

în limita echivalentului a 50.000 de euro pe deponent, pe o banca. Autorităţile române au

convenit, la finele lunii martie, cu reprezentanţii FMI asupra unui acord stand-by8 pe doi ani

cu instituţia financiara pentru 12,95 miliarde de euro, pachetul total de finanţare externă, de la

Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD urmând sa ajungă la 19,95 miliarde de euro.

7 Sursa: oficiali care citează documentele convenite de autorităţile romane cu FMI. 8 Sursa: Mediafax, mai 2009

23

CAPITOLUL 5

ANALIZA EVOLUŢIEI DEPOZITELOR ÎN ULTIMII ANI ŞI TENDINŢE ÎN PROCESUL DE ECONOMISIRE

5.1. Tendinţe bancare la începutul anului 2009

“Economiseşte astăzi, pentru a cumpăra în viitor...”

Adaptarea la realitate este la ordinea zilei pe toate fronturile economice şi financiare,

proces extrem de dificil datorită parametrilor contextuali mereu schimbători, în evoluţie

turbulentă. Este prematur să faci paşi decisivi într-o direcţie sau alta, atât timp cât nu se pot

cunoaşte toate efectele şi desfăşurările viitoare. Cert este doar că această criză care loveşte tot

mai puternic şi mai departe de locul unde a fost declanşată, nu s-a manifestat nicidecum

complet. Băncile, în care guvernele au pompat sume uriaşe de bani, pentru a evita colapsul

sistemul financiar mondial, se află în proces de redefinire a politicilor de până acum.

Cu siguranţă, tendinţele expansioniste în plan teritorial vor fi temperate, dacă nu

diminuate în viitor, pentru a se ajunge la o optimizare a raportului dintre nevoia de

proximitate cu clienţii şi costuri. Prudenţa şi în privinţa extinderii reţelelor, dar şi a

diversităţii de produse şi oferte, va domina perioada următoare. Băncile sunt obligate să iasă

din aşteptare, din blocaj, piaţa bancară trebuie să funcţioneze cât mai normal. Balanţa

produselor oferite de băncile de la noi, după unda de şoc a crizei care le-a lovit, a început să

încline în favoarea celor de economisire. Măsura pe care sistemul bancar românesc şi-a

instituit-o ca reflex de apărare a fost una de moment, o escaladare nejustificată a dobânzilor

pe piaţa intrabancară, dar şi pe cea a creditelor.

Nici blocarea creditării, nici dobânzile exagerate şi nici concedierile nu au darul să

normalizeze activitatea acestor instituţii, activitate care trebuie să contribuie şi să susţină

funcţionarea economiei. Tendinţa de la sfârşitul anului trecut şi de la începutul lui 2009 este

tot una de apărare şi tot un fel întrecere în majorarea dobânzilor la produsele de economisire,

măsură cu scopul de a încuraja populaţia să depună bani în depozitele sau conturi de

economii.

Depunătorii în aceste instrumente de economisire ar trebui să ştie că profitul din

dobânzi nu le mai este impozitat de la 1 ianuarie 2009 (cum nu mai sunt impozitate cu 16 la

sută nici veniturile realizate din obligaţiuni, listate sau nu, din tranzacţionarea titlurilor de stat

sau obligaţiuni municipale). Băncile oferă, în general, dobânzi între 9 şi 15%, impunând, în

24

http://www.renasterea.ro/rb/index.php?option=com_content&view=article&id=1144:tendine-bancare-la-inceput-de-an&catid=43:economie&Itemid=110

unele cazuri, sume minime pentru constituirea depozitelor sau stabilind dobânzi în funcţie de

tranşele valorice ale depozitelor. La conturile de economii, dobânzile sunt pe aproape. Ele au

fost majorate şi la economiile în euro, situându-se, în general în plaja 3-6,5 la sută. O bancă,

în materie de conturi de economii, a creat chiar un cont curent de economii cu card ataşat, din

care se pot efectua diferite plăţi.

În categoria unor măsuri de sprijin al economiei se încadrează şi cele ale unor bănci

de a micşora o serie de comisioane, ori de a nu mai percepe comisioane, la rambursarea

anticipată a unor tipuri de credite. Această ultimă măsuri vine poate şi datorită creşterii

continue a volumului restanţelor la rambursarea creditelor, cu circa 11 la sută (la sfârşitul lui

noiembrie faţă de octombrie).

O variantă alternativă pentru creditul imobiliar aflat în suferinţă (aproape blocat sau

acordat în condiţii absolut înrobitoare pentru contractant) este cea oferită de băncile pentru

locuinţe, sub formă de produse de economisire-creditare, care beneficiază şi de o bonificaţie

de dobândă de la stat de 25 la sută (maximum 250 de euro anual).

În aceste condiţii, probabil, trebuie să ne gândim mai întâi cum să câştigăm banii, cum

să-i economisim şi, abia apoi, dacă să ne dorim un anumit lucru, produs sau bun, dar mai ales

când să-l cumpărăm. Adică, să muncim în prezent, pentru a avea în viitor, şi nu să cumpărăm

astăzi pentru a munci şi plăti mâine, în următorii 20 de ani sau timp de trei generaţii.

Depozitele în lei si valuta ale populaţiei şi firmelor din România s-au restrâns în

martie 2009 cu 0,2% faţă de februarie, până la 164,8 miliarde lei, iar ritmul anual de creştere

a coborât la 15,4%, fata de 17,8% cu o luna în urma, potrivit datelor BNR.

5.2. Situaţiile in care populaţia este dispusă să economisească

Un studiu sociologic realizat de Institutul Roman pentru Sondarea Opiniei Publice a

identificat cinci situaţii în care romanii sunt înclinaţi să economisească şi alte cinci în care se

abţin de la a pune bani deoparte. De asemenea, cercetătorii institutului au structurat

consumatorii în opt categorii, în funcţie de domeniile de manifestare ale personalităţii.

Cercetarea IRSOP a identificat nu mai puţin de cinci situaţii care favorizează

înclinaţia romanilor pentru economisire. Prima dintre acestea apare atunci când se produce o

creştere a veniturilor personale, adică in momentele în care au loc scăderi de taxe, se

îmbunătăţeşte situaţia salarială pe piaţa muncii sau când se manifesta o serie de şanse

personale. O a doua situaţie găsită de cercetătorii IRSOP este atunci când apar „trebuinţe

25

viitoare“, adică atunci când există dorinţa realizării unor achiziţii majore, dar nu exista si

banii suficienţi.

De asemenea, românii îşi manifestă înclinaţia spre economisire şi când se afla sub

influenţa unor modele sau presiuni familie ori personale. Ei mai sunt dispuşi să pună bani

deoparte şi atunci când sunt pesimişti sau sunt îngrijoraţi de situaţia economica macrosocială.

„Poate părea paradoxal, dar şi în momentele de criză economică oamenii pun bani de-o

parte. Dat fiind faptul că ei se confruntă cu astfel de cazuri, tind să-şi creeze o plasă de

siguranţă pentru viitor“9.

În sfârşit, o ultimă situaţie determinantă pentru economisire este momentul când

aceasta este recompensată satisfăcător, cu alte cuvinte când randamentul depozitelor nu este

erodat nici de impozite, nici de comisioane ori de inflaţie.

A. Când nu se pun bani deoparte

Aceeaşi cercetare sociologică a IRSOP a identificat şi cazurile în care apare abţinerea

de la economisire. Primele două au legătură directă cu procesul de creditare. Adică apar în

momentele în care se multiplică oportunităţile de creditare pentru populaţie şi când accesul la

împrumuturi devine foarte uşor şi rapid.

O a treia situaţie intervine când are loc o scădere drastică a veniturilor, iar ultimele

două apar când există opţiuni restrânse de economisire şi când aceasta nu este recompensată

pe termen mediu şi lung prin posibilitatea reală de materializare a unor planuri dezirabile.

B. Tendinţe de consum

În ceea ce priveşte scopul economisirii, studiul IRSOP a identificat şase obiective, în

ordinea preferinţelor acestea fiind: situaţii critice, îmbunătăţirea locuinţei, obiecte casnice şi

personale, ajutorarea copiilor, automobile, precum şi vacanţe şi călătorii.

De altfel, aceste obiective se regăsesc în mod repetat şi în tendinţele de consum ale

românilor, pe care institutul de cercetare i-a structurat în şase categorii de consumatori.

Prima este formată de cei care urmăresc cu precădere îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi, ca

atare, consumul este orientat către locuinţa şi cumpărături.

Din cea de-a doua fac parte cei pentru care pe primul loc în viaţă stă „exprimarea

eului“. Aceştia îşi cheltuiesc banii pe locuinţă, automobile şi alte cumpărături.

A treia categorie este formată de cei care pun accent pe schimbare şi noutate,

importante pentru ei fiind maşinile, vacanţele, călătoriile, telefoanele mobile, computerele şi

9 Petre Datculescu - Directorul IRSOP Market Research&Consulting

26

evenimentele sociale ori culturale. Un grup distinct este reprezentat de adepţii tehnologiei,

preferinţele lor fiind reprezentate de automobile, aparatura casnică, mobilele sau

calculatoarele.

O altă categorie este cea a hedoniştilor10, aceştia cheltuindu-şi banii cu predilecţie pe

vacanţe, călătorii, cumpărături şi evenimente. Aceleaşi preferinţe sunt caracteristice şi unui

alt grup, al celor care „trăiesc clipa“.

Un alt grup separat este reprezentat de cei aşa-zis „conectaţi la natură“, consumul

acestora fiind îndreptat către locuinţă, maşină şi vacanţe ori călătorii.

În sfârşit, din ultima categorie fac parte „familiştii“. Banii acestora sunt cheltuiţi

pentru nevoile familiei, pe îmbunătăţirea şi modernizarea locuinţei şi pe achiziţionarea

bunurilor de consum.

5.2. Evoluţia procesului de economisire

În România, la finele anului 2004, persoanele fizice nu se mai orientau în momentul

constituirii unui depozit exclusiv asupra nivelului de dobândă bonificat. Acest semnal de

maturizare a pieţei de retail, atât de important pentru sectorul bancar modern, conducea la un

efort sporit din partea bancherilor de a satisface cât mai multe preferinţe ale clienţilor şi la un

nivel cât mai ridicat.

Nu numai că nu mai contează atât de mult ca în urmă cu 10 ani nivelul nominal de

dobândă la un depozit, ci începeau să conteze din ce în ce mai mult elementele de detaliu

privind caracteristicile dobânzii, precum: dacă este fixă sau variabilă, eventualitatea acordării

de bonificaţii de dobândă, care să stimuleze prelungirea depozitului, modul de calcul şi

bonificare a dobânzii, inclusiv posibilitatea virării dobânzii în card sau a transformării

valutare a acesteia.

Economisirea, pe ultimul loc în lista priorităţilor în anul 2007

10 Hedonism - Concepţie etică potrivit căreia scopul vieţii este plăcerea; cultul plăcerii

27

Faptul că populaţia din ţara noastră obţine printre cele mai scăzute salarii din Europa

conduce şi la una dintre cele mai reduse rate de economisire. Spre exemplu, datele publicate

de Banca Naţionala arată că, la începutul anului 2007, economiile persoanelor fizice, atât în

lei, cat si in valuta, totalizau echivalentul a 13.4 miliarde de euro.

Raportat la Produsul Intern Brut, economiile populaţiei reprezintă mai puţin de 14%.

Comparativ, in Republica Ceha nivelul este de peste 25%.

Mai mult, bancherii se aşteaptă, pentru anii următori, la creşteri modeste ale

economiilor populaţiei. Astfel, după ce, in 2006, depozitele persoanelor fizice au sporit cu

aproximativ 27% fata de anul anterior, bancherii se aşteaptă la continuarea unui ritm modest

de creştere a economiilor populaţiei.

Însă anul 2005 a marcat o inversare a tendinţelor de consum a economisire. Astfel,

dacă până la acel moment, aproape toate categoriile sociale din ţara noastră apelau într-o

măsură mai mare la depozitele proprii pentru a-şi satisface nevoile de consum, anul 2005 a

adus un ritm mai mare al economisirii decât cel al renunţării la depozite. Dar tendinţa este

caracteristică mai ales in cazul patronilor şi al salariaţilor.

Efectele deprecierii leului si creşterii dobânzilor la euro

Prima parte a anului 2008 a marcat o creştere a atractivităţii depozitelor in valută. Iar

situaţia poate fi observată atât pentru rezidenţi, cât şi pentru străini. Pe de o parte, cursul de

schimb s-a majorat în primul semestru al acestui an. Iar pe de altă parte, dobânzile aferente

depozitelor în valută au crescut semnificativ. Valoarea tuturor disponibilităţilor şi depozitelor

în valută, deţinute atât de populaţia şi companiile din ţara noastră, cât şi de nerezidenţi, a

ajuns la finalul primului semestru al anului 2008 la echivalentul a 53,6 mil. de euro

(aproximativ 14,7 miliarde de euro).

Comparativ cu începutul anului trecut, soldul deţinerilor în valută a urcat cu aproape

10% (in euro, creşterea fost de 11%), arată datele publicate de Banca Naţională a României.

În termeni nominali, creşterea din primul semestru a cumulat peste 4,8 miliarde de lei. Iar

comparativ cu avansul din perioada ianuarie-iunie 2007, primul semestru din 2008 a adus o

creştere a deţinerilor de valută de aproape trei ori mai mare.

Astfel, în categoria rezidenţi, datele BNR arată faptul că avansul din primul semestru

al acestui an a reprezentat 1,24 miliarde de euro, de 2,9 ori mai mult decât ritmul din primele

28

http://adtarget.adbureau.net/accipiter/adclick/CID=000006130000000000000000

şase luni ale anului trecut. Mai mult, şi in categoria nerezidenţilor, avansul din 2008 a fost de

430 de milioane de euro, de 3,4 ori mai mare decât în prima parte a anului trecut.

Unul dintre motivele acestei evoluţii ţine de cursul de schimb. Astfel, dacă în

prima jumătate din 2007, moneda naţională s-a apreciat cu peste cinci procente (calculat la

valorile medii lunare), cursul de schimb ajungând chiar şi la 3,13 lei/euro, perioada ianuarie-

iunie 2008 a marcat o depreciere de aproape un procent. Adică, dacă în 2007, randamentele

depozitelor în valută erau „şterse” de aprecierea leului, în acest an, evoluţia cursului de

schimb chiar a ajutat plasamentele in valută să aducă un câştig mai mare.

Totodată, un alt stimulent pentru economisirea în valută a venit din partea

dobânzilor. Datele publicate de banca centrală arată faptul că, în luna iunie 2007, depozitele

noi în euro aveau o dobândă anuală medie de 3,37% pentru persoanele fizice si 3,51% pentru

companii. În schimb, în mai 2008, randamentul mediu al unui depozit în euro era 4,33%

pentru populaţie şi 4,60% pentru persoanele juridice. În plus, dobânzile în euro au crescut în

lunile următoare, ca urmare a faptului ca Banca Centrala Europeană a majorat, la începutul

lunii iulie a anului 2008, dobânda de politică monetara de la 4% la 4,25% (Tabel 2.3.1.).

De asemenea, o inversare a trendului ascendent pe care îl aveau depozitele la vedere

în valută, a avut loc în luna noiembrie a anului 2008, acestea transformându-se în depozite la

termen datorită dobânzilor foarte avantajoase (Grafic 5.3.1.)

Grafic 5.3.1. Disponibilităţi la vedere în valută (exprimate in lei)

În acelaşi timp, respectiv din luna octombrie a anului 2008, a avut loc o accentuare a

trendului ascendent pe care îl aveau depozitele la termen în valută datorită aceleiaşi

29

atractivităţi pe care le aveau depozitele prin dobânda pasivă. Populaţia a început să-şi retragă

disponibilităţile din contul curent şi să-şi constituie depozite la termen (Grafic 5.3.2.).

În acelaşi grafic se mai constata încă o perioadă în care ritmul de creştere a

depozitelor la termen în valută era ridicat şi anume perioada iulie 2007 – noiembrie 2007.

Acest lucru se întâmpla în perioada în care moneda naţională începea să se deprecieze după

un parcurs foarte bun de până la 3.11 RON/EUR, concomitent cu operaţiunile de pe piaţă

care urmăreau câştiguri pe seama deprecierii monedei naţionale.

Grafic 5.3.2. Depozitele la termen în valută (exprimate în lei)

Ratele dobânzilor11 pieţei monetare interbancare (Tabel 2.4.1.) s-au poziţionat la

niveluri înalte în prima jumătate a trimestrului IV 2008, resimţind influenţa schimbării

structurale pe care a reprezentat-o trecerea sistemului bancar în poziţie netă deficitară a

lichidităţii. Efectele acesteia au fost însă amplificate de acţiunea unor factori externi –

decurgând din prelungirea şi accentuarea recentă a crizei financiare internaţionale – care s-a

concretizat în creşteri sporadice neobişnuit de ample ale randamentelor interbancare şi

implicit în sporirea sensibilă a volatilităţii acestora. În a doua parte a intervalului, ratele

dobânzilor au înregistrat o relativă normalizare, astfel încât media aferentă perioadei

octombrie-decembrie s-a situat la 15,1 la sută, nivel ce l-a devansat cu 3,6 puncte procentuale

pe cel din trimestrul III.

11 Raport Anual asupra Inflaţiei – BNR, nr.15, anul V, februarie 2009

30

În debutul lunii octombrie, randamentele interbancare s-au plasat în partea superioară

a coridorului determinat de ratele dobânzilor facilităţilor permanente, iar ulterior au urcat

abrupt şi au rămas la valori deosebit de ridicate până în primele zile ale lunii următoare. La

originea acestei evoluţii s-a aflat un cumul de factori precum:

a) „contaminarea cu neîncredere” a instituţiilor de credit, în contextul intensificării

turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale;

b) relativa segmentare a pieţei interne şi posibila ajustare descendentă a limitelor de

expunere între unele bănci;

c) creşterea incertitudinii operatorilor privind condiţiile lichidităţii – curente şi pe termen

scurt;

d) amplificarea cererii speculative de lei a nerezidenţilor, mai ales în a doua parte a lunii

octombrie.

Grafic 5.3.4. Disponibilităţi la vedere în lei

La fel ca la depozitele la vedere în valută, şi la depozitele la vedere în lei a avut loc o

inversare a trendului în luna octombrie datorită creşterii ratei medii a dobânzii pasive interbancare

care ajunsese la un maxim al ultimilor ani de 15.1%. Astfel, depozitele la termen au devenit

atractive şi populaţia s-a orientat către constituirea depozitelor la termen cu fonduri din

propriile depozite la vedere (Grafic5.3.4.), (Grafic 5.3.5.).

31

Întreaga situaţie a evoluţiei depozitelor la termen si la vedere, în lei şi valută, pe

perioada analizată în această lucrare, 2004-2009, este reprezentată în ANEXA 1, respectiv

ANEXA 2.

Grafic 5.3.5. Depozite la termen în lei

La toate cele patru categorii de depozite analizate în această lucrare (Grafic 5.3.6.),

(ANEXA 2) şi anume: depozitele la termen si la vedere in lei şi valută, a avut loc o scădere

vizibilă in luna octombrie a anului 2008 pe fondul accentuării crizei financiare si scăderii

încrederii populaţiei în sistemul bancar.

Grafic 5.3.6. Evoluţia depozitelor

32

Această corecţie a trendului ascendent pe care îl aveau depozitele pana în momentul

respectiv, a fost urmată de o accentuare a ritmului de creştere doar în cazul depozitelor la

termen în lei şi valută datorită ofertelor pe care începeau sa le facă băncile pentru atragerea de

lichidităţi prin dobânzi avantajoase.

5.3. Stabilitatea financiară, poziţia bilanţieră a populaţiei şi economisirea

Stabilitatea financiară12 este un factor determinant ce acţionează pe plan psihologic

în stabilirea poziţiei financiare a populaţiei faţă de economisire. Populaţia s-a orientat în 2008

mai mult către deţineri de active lichide care au un risc mai redus de reevaluare (numerar,

depozite şi titluri de stat – 95% din activele lichide13), în detrimentul acţiunilor lichide.

Ponderea acestora din urmă în portofoliul populaţiei s-a redus semnificativ (4,5% din activele

lichide în 2008, faţă de 18% în 2007), atât ca urmare a efectului de preţ (valoarea de piaţă s-a

redus puternic către sfârşitul anului 2008), cât şi de cantitate (numărul acţiunilor lichide

deţinute de populaţie a scăzut).

Poziţia populaţiei faţă de sectorul bancar s-a înrăutăţit. Riscurile asociate poziţiei

valutare şi celei de debitor net s-au majorat (Grafic 5.4.1.). Riscurile sunt segmentate la

nivel geografic: doar 5 judeţe creditau net sectorul bancar (februarie 2009), iar populaţia din

Bucureşti şi-a înjumătăţit poziţia de creditor net comparativ cu începutul anului 2008.

Grafic 5.4.1. Poziţia de creditor net a populaţiei faţă de sectorul bancar

12 Raport asupra stabilităţii financiare, Banca Naţională a României, 200913 Activele lichide includ: (i) numerar, depozite bancare şi titluri de stat, (ii) acţiuni lichide.

33

În aceste condiţii, creşterea economisirii active14 devine tot mai importantă. Gradul

mare de incertitudine din prezent nu permite însă conturarea unei tendinţe. Situaţia este

mixtă, existând factori care înclină balanţa în ambele direcţii (economisire, respectiv

dezeconomisire):

1. Veniturile au avut o evoluţie ascendentă. Au crescut cu peste 20 % (în termeni

nominali) în ultimii 5 ani, rezultând o majorare cumulativă de aproape 3 ori în perioada

menţionată. Chiar şi ajustând cu rata inflaţiei, rezultă o creştere medie reală anuală de peste

13%. Dacă actuala criză va diminua veniturile populaţiei (de exemplu: rata şomajului se

prognozează a creşte de la 5,8% în 2008, la 8,0% în 200915), atunci şi economisirea ar putea

fi afectată.

2. Randamentul la depozitele populaţiei a devenit din 2008 favorabil economisirii.

Până în primăvara anului trecut, rata inflaţiei nu întotdeauna inferioară ratei dobânzii oferite

de bănci la depozite sau aprecierea monedei naţionale nu au încurajat populaţia să

economisească (Grafic 5.4.2.). Cu toate acestea, volumul depozitelor, atât în lei, cât şi

valută, s-a majorat.

Grafic 5.4.2. Evoluţia economisirii bancare a populaţiei


Criza financiară a crescut semnificativ importanţa resurselor interne. În consecinţă,

băncile au început să ofere rate atractive ale dobânzii la depozite, pentru atragerea

economisirii populaţiei. Deprecierea monedei naţionale a făcut ca şi plasamentul în valută să

fie rentabil. Economisirea în lei şi-a reluat trendul ascendent, după ce a fost întrerupt de

14 Majorarea averii nete ca urmare a efectului cantitativ (achiziţii de active financiare) 15 Comisia Europeană, previziunile de primăvară, mai 2009

34

momentul de panică din octombrie 2008. Cel mai probabil, randamentele reale la depozitele

în lei şi valută se vor mai reduce, dar efectul asupra economisirii nu va mai fi major din

această perspectivă.

3. Aversiunea la risc este în creştere. Aşteptările populaţiei privind propria situaţie

financiară pe următoarele 12 luni au o volatilitate considerabilă şi au intrat, din februarie

2009, din nou pe segmentul negativ. Deteriorarea actuală este însă cea mai amplă şi

depăşeşte minimul istoric înregistrat în martie 2002. Aşteptările privind economisirea în 2009

rămân pe teritoriul negativ, dar în uşoară îmbunătăţire. În aceste condiţii, economisirea în

scop de precauţie s-ar putea majora într-o oarecare măsură, fiind preferate activele cu risc mai

redus - depozitele bancare.

4. Înăsprirea standardelor şi termenilor de creditare presupune accesul mai greu la

finanţarea bancară. Avansul care este cerut potenţialilor debitori devine mai mare, iar gradul

de îndatorare acceptat de bănci este în scădere. Factorii menţionaţi pledează pentru o

majorare a economisirii, pentru că aportul cu care trebuie să contribuie debitorii este în

creştere.

5. O evoluţie a crizei financiare ar putea conduce la o fugă importantă a depozitelor

bancare. Chiar dacă gradul de acoperire a garantării depozitelor s-ar majora la 100 000 euro

(echivalent), în continuare aproape 25% din valoarea depozitelor populaţiei în sectorul bancar

ar rămâne peste plafonul garantat. Comparativ cu restul deponenţilor, deţinătorii acestor

economii au, de regulă, capacitate mai bună să monitorizeze pe baze curente riscul, astfel că o

eventuală intensificare a neîncrederii în sistemul financiar ar putea genera o fugă a acestor

economii.

35

5.4. Comportamentul deponenţilor din România în contextul crizei, în perioada diminuării încrederii în sistemul bancar

În octombrie 2008, pe fondul acutizării crizei internaţionale16 şi apariţiei unor

disfuncţionalităţi ale pieţei interbancare autohtone (inclusiv datorită unor zvonuri că o bancă

importantă ar putea să aibă unele dificultăţi majore), în rândul deponenţilor s-a manifestat un

sentiment de neîncredere.

Retragerile de depozite din sectorul bancar au fost considerabile: 4,7 miliarde lei într-

o singură lună (octombrie 2008). Procentual, suma a reprezentat o reducere cu 3,5% a

volumului depozitelor. Pentru prima dată (în ultimii 4 ani) populaţia a avut ieşiri nete de

depozite. Acest lucru demonstrează că efectul negativ asupra volumului depozitelor a fost

indus în special de comportamentul populaţiei.

Principalele caracteristici în comportamentul deponenţilor au fost:

a) Dimensiunea băncii (mare/mijlocie/mică) şi forma de desfăşurare a

activităţii (sucursală/filială) nu prea au contat, pentru că ieşirile de depozite

au fost înregistrate în toate cazurile (Grafic 5.5.1.).

Grafic 5.5.1. Fluxurile lunare ale depozitelor

populaţie companii nefinanciare


16 Raport asupra stabilităţii financiare, Banca Naţională a României, 2009

36

Oarecum contraintuitiv, băncile mari au înregistrat cele mai mari ieşiri de depozite (în

unele cazuri, aceste ieşiri au fost importante nu doar ca sumă absolută, ci şi ca procent din

propriul portofoliu).

După ce încrederea a revenit în sistem (decembrie 2008), tot băncile mari au

redevenit principalii beneficiari de depozite. Forma de proprietate pare însă a conta în

percepţia la risc a deponenţilor. Banca cu capital exclusiv al statului român a fost considerată

o entitate sigură şi a primit o bună parte din retragerile de la celelalte bănci.

b) Populaţia, în special cea cu depozite de mare valoare (peste 100 000 euro

echivalent), a avut reacţia cea mai puternică.

c) Banii retraşi au avut preponderent următoarele destinaţii: (i) păstrarea lor

sub formă de numerar (deţinerile de numerar s-au majorat cu 0,8 miliarde

lei), inclusiv în casete de valori la bănci. (ii) achiziţionarea de titluri de stat

(0,5 miliarde lei), (iii) constituirea de depozite în străinătate (1,3 miliarde

lei), (iv) achiziţie de valută.

d) Lipsa de încredere a durat aproximativ 3 luni. Volumul depozitelor a reuşit

abia în decembrie 2008 să depăşească nivelul anterior panicii. Deşi

volumul agregat al depozitelor a revenit la nivelul din septembrie 2008,

rezidenţii au continuat să plaseze depozite în străinătate inclusiv în luna

decembrie.

Populaţia este principalul deponent, iar aportul său este în creştere (de la aproape

46% în decembrie 2005, la 57% din totalul depozitelor în ianuarie 2009).

Granularitatea depozitelor populaţiei este foarte ridicată. Populaţia deţinea în

noiembrie 2008 aproximativ 17 milioane de depozite, concentrarea fiind pe depozitele de

mică valoare (Grafic 5.5.2.). Media unui depozit constituit de populaţie era de circa 4.700

lei, dar în creştere cu 60% faţă de sfârşitul anului 2006.

Structura numărului de depozite pe categorii de mărime s-a menţinut relativ constantă

de-a lungul ultimilor doi ani, însă volumele depozitelor constituite au crescut în favoarea

categoriilor 10 000-100 000 EUR.

Structura volumului de depozite pe categorii de mărime indică o dominanţă a

depozitelor de până la 5 000 euro în special pentru băncile mijlocii şi mici (Grafic 5.5.2.).

Băncile mari asigură prin depozitele de peste 100 000 euro aproape 23% din volumul

depozitelor constituite la acestea, cu doar 0,1% din numărul depozitelor deţinute.

37

Grafic 5.5.2. Structura numărului de depozite ale populaţie în funcţie de mărimea depozitului şi de mărimea băncii (noiembrie 2008)


În perioada diminuării încrederii în sectorul bancar, retragerea depozitelor populaţiei

s-a asociat şi cu o creştere a numărului de casete de valori (majorare cu 7% în octombrie faţă

de septembrie 2008).

Casetele de valori sunt concentrate la nivelul băncilor mari (aproximativ 75% şi au

atras cel mai probabil clienţii persoane fizice cu depozite de peste 100 000 de euro, această

categorie având cea mai accentuată scădere a numărului de depozite (cu precădere la băncile

mari).

38

CONCLUZII

Economisirea Problema de actualitate în contextul crizei, stabilităţii sistemului bancar

1) Banca statului român a fost percepută de către cei cu depozite mici şi medii mai sigură

decât sucursalele sau filialele băncilor străine. Ca urmare, în condiţiile actuale de criză,

această bancă trebuie să se protejeze de eventuale probleme care să-i afecteze credibilitatea.

2) Eventuala majorare a plafonului de garantare a depozitelor de la 50 000 la 100 000

euro s-ar putea să aibă o eficienţă redusă comparativ cu costurile asociate. În perioada

scăderii încrederii în sectorul bancar autohton, principalele depozite retrase au fost cele de

peste 100 000 euro. Având în vedere şi comportamentul reliefat la punctul anterior, rezultă

că dezvoltarea pieţei secundare a titlurilor de stat ar putea avea un raport cost/beneficiu mai

bun decât soluţia majorării plafonului de garantare.

3) Politica Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDSB) privind

necesarul de disponibilităţi poate ar trebui să încorporeze şi scenarii legate de implicaţiile

unei crize bancare asupra băncilor mari. În prezent, o regulă empirică stabileşte ca necesarul

de disponibilităţi al Fondurilor de Garantare ar trebui să poată acoperi plata pentru

aproximativ 3-5 bănci mici sau medii. Panica din octombrie 2008 a arătat că cele mai afectate

bănci au fost cele mari (iar acestea concentrează şi cele mai mari deţineri de depozite).

Asemenea scenarii ridică însă şi problema identificării necesarului de disponibilităţi şi a

managementului acestora de către FGDSB.

39

Evoluţia depozitelor la vedere si la termen in lei si valuta (exprimate in LEI)Luna Disponibilităţi la

vedere, în LEIDepozite la termen

in LEIDisponibilităţi la vedere, în valuta

Depozite la termen, in valuta

mai.2009 38.024.297.973,50 63.823.572.510,13 19.268.242.056,57 45.349.630.364,74

apr.2009 37.888.333.055,33 62.820.604.512,73 19.903.265.152,79 44.556.486.412,69

mar 2009 38.663.352.665,78 60.975.842.876,12 20.758.659.899,49 44.410.323.445,70

feb 2009 40.574.305.214,77 58.378.798.259,44 21.301.178.368,24 44.611.525.756,91

ian 2009 42.264.763.181,82 55.821.550.294,74 22.837.980.966,80 42.973.662.255,17

dec 2008 46.757.596.022,90 54.200.743.087,07 22.705.988.262,05 36.955.437.189,87

nov 2008 45.611.903.340,40 48.972.470.745,40 23.747.298.854,53 32.576.217.026,44

oct 2008 44.775.822.780,40 48.662.293.508,02 25.062.433.790,64 30.984.062.776,98

sep 2008 47.042.903.473,72 50.536.147.267,22 24.538.794.651,91 32.696.697.205,71

aug 2008 45.883.493.954,66 49.688.316.892,20 24.000.866.715,33 31.142.428.064,72

iul 2008 45.213.693.924,97 49.231.426.296,20 23.266.540.166,92 31.368.400.767,23

iun 2008 46.584.975.152,47 47.653.980.686,64 22.933.927.029,06 30.711.666.715,74

mai 2008 43.238.348.741,41 48.267.447.233,71 21.927.172.613,21 30.693.306.582,66

apr 2008 41.521.442.029,82 48.209.272.383,36 21.923.643.904,11 32.469.933.295,52

mar 2008 42.447.828.011,48 47.891.198.529,76 20.608.211.064,22 29.449.331.281,35

feb 2008 41.716.015.469,30 46.168.691.661,52 21.232.405.439,15 29.033.181.375,02

ian 2008 40.613.281.286,59 46.345.921.772,76 19.804.659.912,05 28.965.461.646,71

dec 2007 41.080.490.497,80 47.634.523.049,70 18.551.749.119,83 28.190.703.873,59

nov 2007 37.026.420.620,32 44.161.115.992,78 18.220.253.001,61 24.661.083.142,25

oct 2007 34.622.048.369,75 42.973.843.805,43 16.912.375.779,67 23.122.578.217,26

sep 2007 33.605.389.670,65 42.705.061.280,23 16.129.419.186,57 22.086.785.343,68

aug 2007 33.234.011.620,82 42.937.251.122,04 15.568.829.359,72 21.237.952.243,74

iul 2007 32.323.241.702,66 41.155.951.901,21 14.783.852.483,64 20.052.281.613,07

iun 2007 29.898.841.824,58 40.987.303.911,46 14.217.755.474,32 19.624.070.660,08

mai 2007 27.696.671.263,74 39.718.695.030,19 14.390.827.937,05 19.978.038.880,28

apr 2007 26.729.323.713,71 41.197.863.223,93 13.888.325.564,57 19.964.723.506,47

mar 2007 26.730.430.769,57 40.494.089.856,33 13.897.292.478,14 20.490.792.698,24

feb 2007 25.512.797.007,12 39.597.028.405,51 13.454.617.390,55 20.163.883.192,80

ian 2007 26.204.828.532,42 38.224.502.062,63 12.900.009.303,18 19.516.810.281,67

dec 2006 22.832.389.472,45 40.088.666.591,56 10.689.932.380,83 19.572.072.040,87

nov 2006 18.804.290.228,83 37.346.849.022,01 10.078.151.447,02 18.654.144.450,97

oct 2006 18.407.816.097,87 36.124.923.551,00 11.296.245.927,86 17.776.665.316,04

sep 2006 17.733.714.618,90 36.070.177.417,45 9.928.762.454,72 18.039.817.780,42

aug 2006 17.751.663.236,56 34.924.144.241,57 9.983.715.104,94 18.382.769.464,85

iul 2006 16.990.827.518,69 33.939.406.106,90 9.294.393.101,83 18.372.112.371,84

iun 2006 16.177.123.391,45 34.857.250.560,43 9.195.369.764,65 17.914.096.652,17

mai 2006 15.274.283.961,33 34.107.742.210,90 8.944.311.669,89 17.548.781.581,14

apr 2006 13.915.586.028,29 32.713.027.376,12 8.503.261.969,66 17.265.930.214,31

mar 2006 14.001.764.863,09 33.083.967.225,66 7.918.080.380,59 17.760.899.180,43

feb 2006 14.017.951.742,87 31.429.453.381,54 8.338.760.138,20 17.188.853.427,37

ian 2006 14.237.286.134,70 31.474.636.421,38 8.308.503.434,83 17.131.698.953,96

dec 2005 14.775.209.660,39 31.384.858.462,16 7.483.646.858,59 17.710.531.037,64

nov 2005 12.199.121.128,46 29.688.914.352,34 7.650.442.630,31 17.868.925.135,06

oct 2005 12.580.693.030,82 28.720.237.397,63 7.894.035.068,47 17.879.526.283,24

sep 2005 12.012.398.538,70 29.160.811.245,52 8.359.077.092,85 16.576.170.854,10

aug 2005 11.775.882.906,27 27.631.471.867,01 7.286.426.425,75 16.474.188.949,06

iul 2005 10.705.564.621,10 26.446.871.973,80 7.163.591.013,97 16.402.250.073,06

iun 2005 10.229.842.426,39 26.208.441.780,46 8.908.377.263,38 17.600.229.799,21

mai 2005 9.644.969.839,88 25.922.428.337,73 7.937.694.931,55 16.079.598.733,09

apr 2005 8.778.616.269,46 25.629.459.954,16 6.874.154.470,20 15.171.901.064,04

mar 2005 8.691.630.914,91 25.126.572.747,05 6.781.094.158,38 15.587.264.853,92

feb 2005 8.151.596.007,45 23.935.919.200,42 6.763.732.557,29 15.206.683.336,04

ian 2005 7.700.480.411,94 22.367.247.343,90 6.902.649.989,06 15.596.948.401,92

dec 2004 8.812.750.542,05 22.284.922.976,18 6.589.510.675,81 16.177.973.351,17

nov 2004 7.430.401.105,05 20.552.764.801,32 6.568.332.924,97 11.988.694.096,32

oct 2004 7.240.625.347,06 20.215.635.064,06 6.833.609.938,70 12.330.492.399,37

sep 2004 7.294.833.822,55 19.637.987.407,78 6.878.754.143,52 12.280.083.416,32

aug 2004 7.194.198.106,23 18.937.016.097,18 6.673.739.616,73 11.591.113.581,18

iul 2004 6.547.339.887,47 17.935.447.738,63 6.433.741.178,51 11.457.423.275,68

iun 2004 6.336.461.112,34 17.160.758.400,04 6.347.920.731,66 11.144.792.392,73

mai 2004 5.960.505.829,48 16.562.774.861,84 6.643.966.415,44 10.897.621.356,83

apr 2004 5.575.866.812,52 15.935.687.950,20 6.603.030.182,42 11.113.929.046,03

mar 2004 5.485.756.572,58 16.193.406.991,56 6.176.617.477,64 12.039.331.416,43

feb 2004 5.122.369.625,30 15.644.673.040,37 6.145.339.001,32 10.745.287.014,25

ian 2004 5.133.962.014,60 15.168.901.538,27 6.309.874.082,27 10.756.824.109,53

40

Tendinte in Procesul de sire

Documents

Transcript of Tendinte in Procesul de sire