Introducere

Actualitatea temei investigate. Macabrul interes pentru fenomenul ucigaşilor în serie a

generat şi continuă să genereze efectul nesecat al actualităţii temei. Or, deşi, omorurile în serie

nu reprezintă o constantă a vieţii sociale, acestea, deseori, fac obiectul cercetării pentru varii

domenii ale ştiinţei, precum ar fi: genetica, psihiatria sau sociologia.

Scopul şi obiectivele referatului. Scopul referatului constă în demonstrarea faptului că

o anumită condiţiei de ordin bio-psiho-social, nu are capacitatea, prin conţinutul ei invariabil, de

a determina comportamentul unui ucigaş în serie, atât timp cât nu este cumulată cu o altă

circumstanţă de acest gen, care însumate vor genera carul variabil al unei cauze.

Baza metodologică şi teoretico-ştiinţifică. Cercetările întreprinse se bazează pe

studierea doctrinei din varii domenii, precum cele ale criminologiei, geneticii, psihiatriei,

matematicii şi conflictologiei.

Ca metode de cercetare au fost folosite metoda logică, metoda istorică, sistemică şi

metoda comparativă.

Analiza generală a portretului ucigaşului în serie

Ucigaşii în serie nu reprezintă un fenomen calitativ nou în istoria omenirii. Datând încă

din antichitate, omorurile în serie au fost înregistrate pe parcursul evoluţiei civilizaţiei pe

întreaga suprafaţă a globului pământesc. În sec. al XIX-lea dr. Richard von Krafft-Ebing a fost

una dintre primele persoane, care a efectuat un şir de cercetări documentate asupra infracţiunilor

cu tentă sexuală sau care implică violenţa, precum şi asupra autorilor acestora. În cartea sa

Psychopathia Sexualis, dr. Richard von Krafft-Ebing a descris în detaliu numeroase cazuri de

omoruri pe fundal de violenţă sexuală aplicată victimei, de omoruri în serie şi din alte domenii ce

aveau drept mobil satisfacţia poftei sexuale a infractorului.

1. Ucigaşii în serie sunt persoane solitare cu disfuncţii de ordin social

Majoritatea ucigaşilor în serie nu sunt singuratici, izolaţi social sau persoane care duc un

mod de viaţă solitar. Mulţi din aceştia se ascund eficient în mulţimea din micro-mediul lor social.

Ucigaşii în serie des sunt caracterizaţi ca având întemeiate familii şi case de locuit, sunt angajaţi

în câmpul muncii şi se prezintă a fi membri deplini ai comunităţii lor. Dat fiind faptul că pentru

persoana lor nu necesită efort de a se omogeniza cu restul indivizilor, aceştia, deseori, sunt omişi

de a fi bănuiţi de către organele de drept sau public.

2. Ucigaşii în serie sunt bărbaţi de rasă europeană

Contrar stereotipului general, ucigaşii în serie pot fi identificaţi în fiecare grup rasial.

3. Ucigaşii în serie sunt motivaţi de necesitatea satisfacerii poftei sexuale

Nu toţi ucigaşii în serie îşi motivează crimele pe fundalul imboldurilor sexuale. Sunt o

serie de alte motive ce stau la baza infracţiunilor pe care aceştia le comit, motive precum: furia,

starea nevrotică, interesul patrimonial şi dorinţa de a fi auziţi.

4. Toţi ucigaşii în serie călătoresc şi operează la un nivel transregional

Majoritatea ucigaşilor în serie au o regiune geografică de operare bine definită. Ei îşi

realizează omorurile în regiuni care includ o serie de puncte de ancorare: domiciliul, reşedinţa,

locul de muncă, domiciliul rudelor etc. Ucigaşii în serie, periodic, îşi realizează crimele dincolo

de „zona de confort”, însă acest fapt se produce doar când aceştia dobândesc experienţă şi au

certitudinea că vor putea evita detectarea. Numărul criminalilor de acest gen care operează la

nivel transregional sau transfrontalier este unul foarte mic, astfel încât aceştia pot fi grupaţi în

următoarele categorii:

- Indivizi itineranţi care se deplasează dintr-un punct geografic în

altul;

- Boschetari tranzienţi;

- Indivizi a căror specific de muncă presupune deplasările la nivel transregional

sau transfrontalier: cazul şoferilor de camioane sau angajaţilor în serviciul

militar.

Diferenţa dintre aceste tipuri de criminali şi celelalte categorii de ucigaşi în serie se

rezumă la stilul itinerant de viaţă al celor dintâi, fapt care le oferă acestora o multitudine de zone

de confort în care ei pot opera.

5. Ucigaşii în serie nu-şi pot controla dorinţa de a ucide

Este practic unanim acceptată ideea că odată ce ucigaşul în serie a comis primul omor,

acesta nu se poate opri. Totuşi, există asemenea criminali care şi-au stopat omorurile înainte de a

fi reţinuţi. În aceeaşi ordine de idei trebuie menţionat faptul că în anumite cazuri un şir de

evenimente sau circumstanţe din viaţa ucigaşilor fac ca crimele de acest gen să nu se mai repete.

Acestea includ: sporirea rolului criminalului în viaţa familiei sale, substituţia sexuală şi multe

alte condiţii.

6. Toţi ucigaşii în serie sunt nebuni sau genii

Un alt mit este că ucigaşii în serie sunt caracterizaţi ca având o condiţie mentală

limitrofă debilităţii, fie sunt extrem de deştepţi şi inteligenţi.

În specia lor, ucigaşii în serie cu adevărat sunt trataţi ca fiind indivizi cu o personalitate

dezordonată şi antisocială, incluzând manifestări psihopatologice şi altele. În majoritatea

cazurilor, însă, aceştia sunt responsabili conform legii penale.

7. Ucigaşii în serie îşi doresc să fie arestaţi

Criminalii ce comit pentru prima dată o infracţiune sunt neexperimentaţi. Ei dobândesc

mai multă încredere şi experienţă cu fiecare nou act de omor, eventual rămânând a se confrunta

doar cu câteva gafe sau probleme.

În circumstanţa în care ucigaşii în serie îşi planifică infracţiunile mult mai profund şi

detailat decât criminalii ordinari, totuşi curba de experienţă pe care o descrie activitatea lor este

una abruptă. Ei trebuie să selecteze, să se apropie, să dobândească control, să ucidă şi, ulterior, să

ascundă victima. Efortul logistic implicat în comiterea omorului şi degajarea de corpul

neînsufleţit al victimei, poate deveni o sarcină destul de complexă, în special când sunt necesare

mai multe satisfacerea mai multor condiţii pentru realizarea actului de omor.

Pe măsură ce ucigaşii în serie continuă să comită crime fără a fi reţinuţi, ei pot deveni

atotputernici, având certitudinea că niciodată nu vor fi identificaţi. Pe cât se măreşte numărul

omorurilor comise, criminalii încep a fi mai puţin precauţi, fapt care eventual duce la capturarea

lor. Astfel, situaţia este caracterizată prin aceea că ucigaşii în serie pur şi simplu simt că nu pot fi

prinşi şi nu prin aceea că aceştia îşi doresc faptul de a fi arestaţi.1

În ultimii 20 de ani, organele de drept, precum şi experţii din varii domenii au încercat

să identifice un cadru motivaţional specific ucigaşilor în serie şi, efectiv, să-l aplice diferitelor

tipologii ale omorurilor în serie. Tipologiile respective includ modele simple şi definitive, urcând

până la exemple complexe. Majoritatea lor sunt prea dificile pentru a fi utilizate de către organele

de drept în investigarea cazurilor de omoruri în serie şi, deci, riscă să devină impracticabile la

identificarea făptuitorului.

1 Robert J. Morton, Mark A. Hilts, op. cit., pg. 2-6.

. Identificarea motivelor în investigarea unei crime este, de altfel, o procedură standard

pentru cei antrenaţi în activitatea respectivă. Tipic, motivele oferă organelor de drept informaţia

necesară pentru a îngusta cercul de suspecţi în comiterea crimei. 2

Aceiaşi paşi sunt urmaţi şi la cercetarea cazurilor de omor. Dat fiind faptul că

majoritatea omuciderilor sunt comise de către persoane apropiate victimei, organele de urmărire

penală, de regulă, îşi focalizează vizorul asupra apropiaţilor părţii vătămate. Strategia respectivă

este una de succes pentru investigarea majorităţii cazurilor de omor. Pe de-altă parte, ucigaşii în

serie, în marea lor majoritate, nu sunt în careva mod legaţi sau implicaţi într-o relaţie

consensuală cu victimele lor.

În speţă, vorbim despre faptul că omorurile în serie îi implică ca făptuitori pe străini,

care nu descriu o relaţie vizibilă cu victima. Această specificare marchează investigarea

omorurilor în serie, pe măsură ce sunt necesare întreprinderea unor acţiuni suplimentare, în

comparaţie cu celelalte crime.

Locul comiterii crimelor prezintă anumite elemente bizare care ar putea duce la

identificarea unui motiv al omorului. Comportamentul făptuitorului la locul comiterii infracţiunii

poate varia de la caz la caz şi să prezinte diferite interacţiuni între făptuitor şi victimă. La fel, e

destul de dificil de a identifica doar un singur motiv, atunci când există mai mult decât un singur

făptuitor implicat în comiterea omorurilor în serie.

Un făptuitor îşi selectează victima pe următoarele baze: disponibilitatea,

vulnerabilitatea şi calitatea acesteia de a fi dezirabilă.

Disponibilitatea se identifică cu modul de viaţă al victimei sau circumstanţele de loc în

care aceasta este implicată, care în totalitatea lor îi oferă criminalului un acces direct către

victimă.

Vulnerabilitatea este definită sub forma gradului susceptibilităţii victimei de a fi atacă

de către făptuitor.

Calitatea de a fi dezirabilă este atracţia pe care o emană victima în raport cu criminalul,

incluzând numeroşi factori ale motivaţiei delincventului şi ar putea să fie corelate cu asemenea

noţiuni ca genul, etnia, vârsta sau oricare alte preferinţe speciale ale ucigaşului.3

2 Motivul infracţiunii săvârşite reprezintă impulsul interior care determină hotărârea infracţională şi, deci, implicit comiterea infracţiunii. Motivul săvârşirii infracţiunii constituie un element necesar pentru cunoaşterea actului de conduită şi a periculozităţii infractorului. Deci procesele psihice ce preced infracţiunea sunt extrem de complexe şi de variate, alcătuind un ansamblu indivizibil, ale cărui componente au, de la caz la caz, un rol diferit în geneza infracţiunii // Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, Drept Penal. Partea Generală, vol. I, ediţia a II-a, ed. Cartier, Chişinău, 2005, pg. 458-459.3 Robert J. Morton, Mark A. Hilts, op. cit., pg. 18.

Atunci când aceştia îşi urmăresc victima, psihopaţii nu percep în mod conştient

agresivitatea, însă violenţa care o emană aceştia arată un efect disociat. O mare parte din ucigaşi

în timp ce îşi omoară victima cad într-un fel de trans.

Astfel, aceştia caută mereu victime idealizate cu scopul de a le umili şi distruge. Făcând

orice pentru a degrada victima lor, aceştia de fapt vin să distrugă ostilă din propria-i minte

bolnavă.