referat fitotehnie
description
Transcript of referat fitotehnie
Importanța combaterii buruienilor
și
modul de realizare la cartof și sfecla pentru zahăr
Buruienile sunt plante sălbatice, adaptate să trăiască împreună cu plantele cultivate, pe
care le stânjenesc în creştere şi dezvoltare, iar uneori le distrug sau le elimină din câmp. În sens
mai larg, se numesc buruieni toate plantele străine dintr-o cultură, ca de exemplu gramineele din
genul Setaria în cultura cartofului.
Buruienile propriu-zise sunt mai rezistente decât plantele cultivate; ele persistă vreme
îndelungată pe terenul pe care l-au invadat, păstreaza timp de mulţi ani o rezervă de seminţe
germinabile în sol, iar când sunt combătute energetic pe terenul cultivat, se menţin pe terenurile
necultivate, pe marginea drumurilor, pe taluzurile canalelor, pe răzoarele de hotar etc. O plantă
cultivată piere curând dacă nu mai este îngrijită de om.
Pagubele provocate de buruieni se datrează faptului că acestea răpesc plantelor
cultivate apa, hrana, căldura şi lumina. Unele buruieni consumă de trei ori mai multă apă decât
plantele cultivate. Două parcele alăturate, cultivate cu cartofi, prezentau următoarele cantităţi de
apă în sol: cea îmburuienată 19,58%, cea fără buruieni 22,4%.
Diferenţa de 2,82% reprezintă, pe o adâncime de 20 cm, 84,6 tone de apă mai puţin la
ha în parcela îmburuienată. De aceea, buruienile accentuează lipsa de apă sau seceta în sol.
Consumul de substanţe hrănitoare al buruienilor este foarte mare; buruienile sunt mai
lacome şi au o capacitate de absorbţie mai mare decat plante cultivate. Pălămida (Cirsium
arvense) ia din sol 130 kg de azot, 117 kg de potasiu şi 24 kg de fosfor la hectar, în timp ce o
recolta de grâu de 2500 kg de boabe ia din sol 85 kg de azot, 65 kg de potasiu şi 35 kg de fosfor.
O plantă de muștar sălbatic (Sinapis arvensis) ia din pământ de două ori mai mult azot,
de două ori mai mult fosfor, de patru ori mai mult potasiu şi de patru ori mai multă apă decât o
plantă de ovăz.
Analiza unui număr mare de buruieni a dovedit că, în medie, ele scot din sol de două ori
mai multe substanţe hrănitoare - azot, potasiu şi fosfor – decât plantele cultivate. Printre cele mai
lacome buruieni se pot cita: pălămida (Cirsium arvense), pirul (Agropyrum repens), muştarul
(Sinapis arvensis), loboda (Chenopodium album) şi altele.
Este adevărat că substanţele hrănitoare, asimilate în corpul buruienilor, se întorc în
pământ după moartea acestora, dar în timpul convieţuirii cu plantele cultivate, hrana este sustrasă
acestora iar în anii următori, lucrurile se peterc la fel, dacă buruienile nu sunt stârpite.
La o invazie mai mare a buruienilor, acestea micşorează proporţia de bioxid de carbon
din aerul ce se găseşte în preajma plantelor cultivate şi micşoreaza astfel capacitatea de
fotosinteză a acestora.
Prezenţa în masă a buruienilor face să scadă mobilizarea azotului din sol, prin scăderea
intensităţii proceselor de amonificare şi nitrificare. Această scădere este pricinuită de reducerea
umiditaţii şi a căldurii sub asociaţia de buruieni.
Buruienile sustrag lumina plantelor cultivate. În câmpurile invadate de buruieni,
plantele cultivate se etiolează, cresc în lungime, asimilează puţin, nu-şi pot forma ţesuturi
mecanice de rezistenţă și se frâng uşor.
Odată cu lumina, buruienile răpesc plantelor cultivate şi o parte din căldura de care
acestea au nevoie. Într-un lan de porumb îmburuienat, scăderea temperaturii din atmosferă din
jurul plantelor este de 2,3 grade; într-un lan de cartofi îmburuienat, scăderea temperaturii este de
3 grade; iar într-un lan de sfeclă, scăderea este de 4 grade. În general, această scădere de
temperatură este defavorabilă pentru plantele cultivate.
Când apar în lan buruieni parazite, distrugerea plantelor cultivate este totală. În vetrele
unde se dezvoltă cuscuta nu mai rămane nici o plantă de trifoi ori de lucernă. Tot aşa invazia în
masă de lupoaie (Orobanche sp.) poate distruge complet plantele de floarea-soarelui sau de tutun.
Buruienile reprezintă punţile de legătură prin care bolile şi paraziţii plantelor cultivate
se transmit dintr-un câmp în altul şi de la an la an. Răzoarele de hotar îmburuienate sunt
adevărate cuiburi de infecţie cu boli şi dăunatori.
Toate daunele, enumerate mai sus duc la o scădere considerabilă a producţiei plantelor agricole.
Odată cu scăderea producţiei scade şi calitatea recoltei. S-a constatat că ovăzul, provenit din
lanuri îmbruienate are un procent de pleve mai mare decât cel provenit din lanuri curate.
Buruienile ne aduc şi alte pagube grave în gospodarie, prin îngreunarea lucrărilor, prin
zgârieturile ce le provoacă muncitiorilor şi animalelor, prin deteriorarea utilajului. Sunt mult
îngreunate lucrările de pregatire a solului: dezmiriştitul, aratul, grăpatul etc., în special când
pământul este invadat de buruieni perene, cu rizomi sau rădăcini puternice.
În câmpurile îmburuienate care sunt cultivate cu plante prăşitoare suntem obligaţi să
mărim numărul praşilelor. Greutăţile cele mai mari se ivesc la recoltat.
Toate lucrările enumerate mai sus ridică preţul de cost al produselor.
Buruienile din lanurile de cartof se combat cu multă greutate, deoarece primele faze de
vegetaţie a plantei corespund cu perioade ploioase din lunile mai şi iunie, când nu se poate intra
cu mijloace mecanizate pentru distrugerea lor.
Buruienile produc pagube mari, determinând diminuarea recoltei cu 20 - 35%, chiar în
cazul unor lucrări de îngrijire efectuate corespunzător cu mijloace mecanice. Buruienile consumă
cantităţi mari de apă şi elemente nutritive şi scad eficienţa tratamentelor împotriva bolilor (mai
ales la mană) şi dăunătorilor (mai ales la gândacul din Colorado), iar recoltarea mecanizată
devine dificilă sau imposibilă.
Combaterea buruienilor la cartof
De la plantare la răsărire, intervalul este de peste 30 zile la cartoful de vară și toamnă iar
la cartoful preîncolţit (extratimpuriu), de aproximativ 18 - 25 zile. În acest interval trebuie
distruse buruienile şi crusta care se poate forma mai ales pe terenurile grele şi cu vreme ploioasă.
a) Atunci când nu se folosesc erbicide cele mai bune rezultate se obţin când lucrările se
fac imediat ce apar buruienile.
Prima lucrare se execută la 10 - 14 zile după plantare. Când plantarea s-a făcut cu
biloane, se lucrează terenul cu grapa-plasă, în agregat de 3 câmpuri, cu lăţimea de lucru de 8,4 m
şi o viteză de înaintare de 5 - 7 km/h. Grapa distruge buruienile şi crusta de pe coama biloanelor,
dar şi de pe intervalul dintre biloane.
După 1 - 4 zile se lucrează din nou, de data aceasta cu cultivatorul echipat cu piese tip
rariţă. Se distrug buruienile şi crusta din spaţiul dintre biloane şi prin refacerea acestora, se
acoperă şi se înăbuşă buruienile ce au tendinţa de a răsări. Lucrarea succesivă cu grapa-plasă şi
cultivatorul cu piese tip rariţă, de refacere a bilonului, se repetă încă o dată (când s-au plantat
tuberculi încolţiţi) sau de 2 ori la celelalte culturi, după intervale de 8 - 12 zile.
Astfel se realizează o bună îngrijire a culturii până la răsărire, dacă terenul nu este
puternic îmburuienat cu specii perene de buruieni. Dacă după plantare terenul rămâne "plan",
îngrijirea culturii se face prin 2 - 3 treceri cu grapa cu colţi reglabili care distruge atât crusta, cât
şi buruienile anuale.
Alte lucrări. După răsărire, îngrijirea culturilor de cartof se face, de asemenea,
diferenţiat, după cum s-au realizat sau nu biloane. La plantatul plan se execută o praşilă
mecanică între rândurile de plante vizibile, la adâncimea de 8 - 10 cm, cu zonă de protecţie de
12 - 15 cm şi viteza de înaintare 4 - 5 km/h.
Următoarele lucrări sunt de bilonare, de obicei în număr de 2 - 3; la cartoful
extratimpuriu, poate fi suficientă o lucrare de prăşit şi o bilonare. Pentru a se dezvolta normal,
tuberculii trebuie să fie acoperiţi cu un strat de sol afânat şi mărunţit, de 8 - 9 cm grosime. La
prima bilonare, bilonul nu se face prea înalt (să nu acopere planta), înălţimea lui devenind din ce
în ce mai mare la lucrările următoare. În final trebuie să rezulte un bilon de 13 - 15 cm înălţime
deasupra tuberculului plantat. Bilonul trebuie să fie bine încheiat pe coamă, asigurând o bună
dezvoltare tuberculilor, înăbuşirea buruienilor şi scurgerea apei pe taluzurile
biloanelor, prevenind excesul de apă în zona cuiburilor şi infestarea cu mană a tuberculilor de la
frunzele bolnave căzute pe bilon. Dacă solul este tasat, înaintea pieselor tip rariţă se vor monta
cuţite săgeată, care să lucreze la adâncimea care nu formează bulgări (BERINDEI, 1982). În
cazul infestării cu buruieni perene, se va executa o praşilă manuală completă pe rând sau una
două lucrări de plivit. Dacă plantatul s-a făcut în biloane, se execută numai lucrări de îngrijire a
bilonului (de refacere), şi, în acest caz, poate fi necesară intervenţia manuală de distrugere a unor
buruieni perene. La bilonările târzii sunt folosite ridicătoarele de
vrejuri (tulpini), pentru a preveni călcarea şi distrugerea lor.
La culturile irigate, lucrările de îngrijire se corelează cu udările; mai întâi se face udarea
şi apoi se efectuează prăşitul sau bilonatul, afânând solul şi refăcând biloanele. În anii secetoşi,
când se fac mai multe udări, numărul lucrărilor de afânare a solului şi de refacere a biloanelor
poate fi mai mare.
b)Combaterea chimică.
În prezent, toate ţările europene şi americane cu agricultură avansată practică
combaterea integrată o buruienilor, bazată pe metode preventive, agrotehnice, chimice şi
biologice. Metodele chimice se bazează pe folosirea unui sortiment diversificat de erbicide, în
funcţie de infestarea cu buruieni anuale şi perene. În cultura cartofului buruienile de combătut
trebuie să fie anticipate, cunoscând terenul, compoziţia floristică din anii precedenţi, precum şi
selectivitatea şi modul de acţiune a erbicidelor. Acest mod de abordare constituie un dezavantaj
care poate fi suplinit numai prin profesionalismul producătorului de cartof (MORAR, 1999).
La combaterea chimică a buruienilor se întalnesc mai multe strategii:
Culturi infestate cu specii anuale mono- şi dicotiledonate (Sinapis sp., Setaria sp.,
Echinocloa crus-galli, Digitaria sp., Chenopodium sp., Atriplex sp, Amaranthus sp., Polygonum
sp., Hibiscus trionum, Solanum nigrum, Gallium aparine, Galinsoga sp., Galiopsis sp., Erodium
sp., Stachys annua, Spergula sp., Gypsophila sp., Thlaspi sp., Vicia sp., Anthemis sp., Fumaria
sp., Papaver sp. Lamium sp., Portulaca sp., Xanthium sp. etc.). Combaterea buruienilor se face
folosind erbicide simple sau asociate.
Erbicidele simple ca Sencor, Igran, Afalon, Aresin, Cosatrin, Merkazin, Lexone se
aplică imediat după rebilonare, concomitent cu această lucrare şi până aproape de răsărirea
plantelor de cartof (3 - 4 zile înainte de răsărire).
În zonele unde cartoful nu se plantează cu bilon, erbicidele respective se aplică în
perioada de după plantare şi până în preziua răsăririi plantelor de cartof.
Erbicidele associate - Codal sau Lasso + Gesagard sau Sencor, (Lexone, Afalon,
Aresin, Igran) se aplică, în mod obligatoriu, în primele 10 zile, după rebilonare sau plantarea
tuberculilor, de preferat înainte, de răsărirea buruienilor monocotiledonate anuale. Erbicidele pe
bază de metribuzin (Sencor, Lexone) pot fi administrate fără riscuri şi după răsărirea plantelor de
cartof, până când acestea au 10 - 12 cm înălţime. Dacă din anumite motive erbicidele
monocotiledonate nu combat în totalitate buruienile, se pot folosi erbicide postemergente, cum ar
fi erbicidul Titus ce se aplică în faza cotiledonală a buruienilor, până când acestea formează 6
frunze adevărate.
Culturi de cartof infestate şi cu Agropyron repens sau Sorghum halepense. Se utilizează
unul din erbicidele Fusilade (fluazifop-p-butil), Targa (quizalofopethyl) în doze de 2-3 l/ha
pentru combaterea costreiului şi 4-6 l/ha pentru combaterea pirului. Tratamentele se fac după
răsărirea plantelor de cartof, indiferent de faza de creştere, dar în momentul când costreiul are
15-35 cm înălţime iar pirul are 10-15 cm.
În multe cazuri, pentru completarea acţiunii erbicidelor se mai execută 1 – 2 lucrări
mecanice de distrugere a buruienilor dintre rânduri şi de refacere a bilonului.
Toate erbicidele recomandate după plantare şi înainte de răsărirea cartofului realizează o
combatere a buruienilor eficientă când sunt aplicate concomitent cu o rebilonare, efectul lor fiind
sporit dacă acestea rămân ca o peliculă la suprafaţa solului.
Combaterea chimică a buruienilor la sfecla pentru zahăr are un rol hotărâtor prin
utilizarea de erbicide asociate.
Erbicidele Ro-Neet 6-8 l/ha, Diizocab 6-8 l/ha, Eradicane 6-8 l/ha care combat
monocotiledonatele şi unele dicotiledonate se asociază cu Venzar 1- 1,5 kg/ha pentru combaterea
dicotiledonatelor anuale. Aplicarea se face înainte de semănat iar încorporarea, cu combinatorul,
la 6-7 cm adâncime.
Erbicidul Dual se aplică înainte de semănat şi, nefiind volatil, se încorporează
superficial la 3 - 4 cm printr-o singură lucrare cu combinatorul.
Dacă speciile dicotiledonate anuale nu au fost bine combătute, se aplică pe vegetaţie
erbicidul Betanal când acestea au 2-3 frunzuliţe, în mai multe reprize.
Vetrele de Cirsium şi Sonchus se pot distruge cu Lonthrel când buruienile
au 20-30 cm înălţime.
În solele infestate cu Agropyron repens, Sorghum halepense sau Avena fatua, se vor
aplica erbicidele Fusilade, Targa 1,5 - 2 l/ha etc. În cazul pirului dozele se vor mări cu 1 l/ha.
Tratamentele se fac când plantele au 10-35 cm înălţime şi au răsărit în masă, după acestea fiind
interzise praşilele pentru a se transloca erbicidele
în rizomi.
Combaterea chimică a buruienilor reduce numărul de praşile la două; de asemenea,
uneori, sunt necesare şi una-două praşile manuale selective.