Raport de diagnoza pe domeniile Medicina, Medicina dentara si ...

Studiu de diagnoză a sistemului naţional de doctorat

în domeniile Medicină, Medicină dentară şi Farmacie

Coordonator

Prof. univ. dr. Ioan LASCĂR

Afiliere instituţională

Universitatea de Medicină şi Farmacie

„Carol Davila” din Bucureşti

Autor 1

Prof. univ. dr. Daniela Adriana ION




Autor 2

Prof. univ. dr. Laurenţiu MOGOANTĂ



din Craiova

Autor 3

Prof. univ. dr. Klara BRÂNZANIUC



din Târgu Mureş

Autor 4

Asist. univ. dr. Răzvan Daniel CHIVU




Autor 5

Asist. univ. dr. Ioana SEBE




3

1 Introducere. Particularităţi ale domeniului studiat

Profesiile de medic, medic dentist, respectiv farmacist sunt reglementate la

nivelul Uniunii Europeane prin directive specifice, „sectoriale”, care prevăd criteriile

minime de formare pentru dobândirea competenţelor profesionale, asigurând, totodată,

recunoaşterea automată şi reciprocă a acestor calificări între statele membre. i ii iii

Prin aceste acte normative s-a stabilit ca, prin excepţie de la sistemul „Bologna”

de organizare a studiilor universitare, durata studiilor universitare de licenţă în

medicină şi medicină dentară să fie de 6 ani (360 de credite), iar pentru farmacie, de 5

ani (300 de credite).

Având în vedere atât nivelul de calificare dobândit prin acest parcurs de studii

universitare de licenţă de 5-6 ani, cât şi dezideratul de a permite accesul la studii

universitare de doctorat a persoanelor la vârste nu foarte înaintate, legislaţia română

permite, în cazul acestor profesii, articularea directă a studiilor de licenţă cu cele de

doctorat. iv v

Pe lângă durata mare de formare iniţială, o altă particularitate a domeniului

analizat care merită atenţie este statutul socio-profesional al licenţiaţilor în medicină,

medicină dentară sau farmacie.

Prin tradiţie, medicina dentară şi farmacia sunt profesii liberale, diploma de

licenţă conferind automat şi dreptul de liberă practică; din acest motiv, mulţi licenţiaţi

profesează în domeniul privat imediat după obţinerea diplomei.

Reglementările europene impun ca absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de

medicină să parcurgă o perioadă de trei ani de practică supravegheată (practic, o

„ucenicie”) pentru a dobândi dreptul de liberă practică în calitate de medic de familie

(generalist) sau o perioadă de specializare de 4-7 ani, numită „rezidenţiat” pentru a

primi dreptul de liberă practică în calitate de medic specialist în una din cele circa 50 de

specialităţi medicale recunoscute. Rezidenţiatul cuprinde atât practică medicală

supravegheată, cât şi învăţământ postuniversitar (cursuri şi aplicaţii practice finalizate

cu examene) şi se încheie cu examenul de medic specialist. vi vii

4

2 Metodologia diagnozei

Surse de date folosite :

- Acte normative, regulamentele de organizare a studiilor universitare de

doctorat ale Instituţiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) viii ix x;

- Răspunsurile doctoranzilor şi conducătorilor de studii doctorale la chestionare

- Date statistice furnizate de către universităţi

- Interviuri cu reprezentanţi ai IOSUD, conducători de şcoli doctorale,

conducători de doctorat şi doctoranzi;

- Experienţa personală a autorilor raportului

Lista disciplinelor analizate în raport (pentru care concluziile raportului sunt

relevante):

- Medicină

- Medicină dentară

- Farmacie

Lista IOSUD care organizează studii de doctorat în domeniu:

Nr. crt.

I.O.S.U.D. Domenii de studii universitare de doctorat

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti

Medicină, Medicină dentară, Farmacie

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca


Universitatea „Ovidius” din Constanţa Medicină Universitatea de Medicină şi Farmacie

din Craiova Medicină, Farmacie

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi

Medicină, Medicină dentară, Farmacie.

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu Medicină Universitatea de Medicină şi Farmacie

din Târgu Mureş Medicină, Medicină dentară, Farmacie.

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara

Medicină, Medicină dentară

5

Nr. crt.


Universitatea din Oradea Medicină Univ. „Titu Maiorescu” din Bucureşti Medicină dentară Univ. “Vasile Goldiş” din Arad Medicină Academia Română (excepţie) Medicină

Lista IOSUD analizate în raport (pentru care concluziile raportului sunt

relevante):

Nr. crt.


1. Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti


2. Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca


3. Universitatea „Ovidius” din Constanţa Medicină 4. Universitatea de Medicină şi Farmacie

din Craiova Medicină, Farmacie

5. Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi


6. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş


7. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara

Medicină, Medicină dentară

8. Universitatea din Oradea Medicină 9. Univ. „Titu Maiorescu” din Bucureşti Medicină dentară 10. Univ. “Vasile Goldiş” din Arad Medicină

Metode de obţinere a datelor: analiza documentelor publice sau furnizate de

către instituţii, date statistice solicitate universităţilor, interviuri, observaţie directă,

date oficiale, chestionare transmise prin email doctoranzilor şi conducătorilor de studii

doctorale sau postate pe paginile de internet ale universităţilor.

6

3 Dimensiunea educaţională

3.1 Organizarea instituțională a studiilor doctorale

3.1.1 Structuri şi forme

Conformându-se prevederilor HG 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea

studiilor universitare de doctorat, în cadrul tuturor universităţilor au fost constituite

„şcoli doctorale”.

În universităţile de medicină şi farmacie (UMF), şcolile doctorale sunt organizate

sub forma unor structuri transversale şi conduse de către consilii alcătuite din 5-9

membri desemnaţi de Senat. Consiliile sunt conduse de către un director sau

preşedinte şi sunt subordonate conducerii universităţii. Unul dintre prorectori este

responsabil de problemele de cercetare ştiinţifică, incluzând studiile de doctorat.

Studiile universitare de doctorat sunt organizate în baza unor regulamente

aprobate de Senatele universităţilor care, în principiu, respectă şi detaliază prevederi

ale legislaţiei în vigoare (în special, HG 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea

studiilor universitare de doctorat, cu modificările ulterioare şi ordine ale ministrului de

resort).

Cu excepţia universităţii particulare Univ. de Vest „Vasile Goldiş” din Arad care

organizează numai doctorat fără frecvenţă, celelalte universităţi (de stat, respectiv

univ. particulară „Titu Maiorescu” din Bucureşti) organizează studii de doctorat la

formele de şcolarizare la zi şi fără frecvenţă. Forma fără frecvenţă predomină net din

punctul de vedere al numărului de cursanţi, ajungându-se chiar până la un raport

doctoranzi cu frecvenţă/fără frecvenţă de 1/30, la Univ. „Ovidius” din Constanţa.

Academia Română organizează studii doctorale, în baza legii speciale de

organizare şi funcţionare xi, dar în mod „tradiţional”, neadoptând sistemul „Bologna” de

organizare a doctoratului în două etape: pregătire avansată, respectiv cercetare

ştiinţifică (conform HG nr.567/2005).

Ca element negativ, remarcăm o lipsă de flexibilitate a cadrului legislativ care

generează unele confuzii în cadrul IOSUD, în care se suprapun două forme diferite de

7

doctorat („Bologna” şi cea anterioară), ducând la o distorsiune în binomul doctorand-

conducător de doctorat. Ne găsim în prezent într-o etapă de tranziţie, conducătorii de

doctorat îndrumând simultan doctoranzi din ambele categorii, fără a se aplica, uneori,

diferenţa metodologică necesară.

Şcolile graduale sunt, practic, inexistente, din cauza posibilităţii de admitere la

doctorat direct după obţinerea diplomei de licenţă, fără parcurgerea unui program de

master.

Îndrumarea doctorandului este, aproape exclusiv, de tip individual, bazată pe

relaţia directă doctorand-conducător de doctorat. Cazurile de doctorat în cotutelă

sunt extrem de rare.

Remarcăm slaba organizare a grupurilor de cercetare, datorită lipsei unei mase

critice de cercetători care să rămână, după dobândirea titlului de doctor, în cadrul

catedrelor pe poziţii de cercetare, conducând activitatea de cercetare a doctoranzilor.

Comunicările interdisciplinare sunt frecvente, datorită specificului domeniilor

analizate – foarte frecvent fiind necesare colaborări între compartimente clinice (unde

se constituie loturile de pacienţi studiaţi) şi compartimente paraclinice (de ex.,

laboratoare, unde sunt analizate produse biologice recoltate de la pacienţi).

Aceste comunicări interdisciplinare sunt însă, de regulă, informale, nerealizându-

se protocoale scrise de colaborare, ceea ce face dificilă urmărirea atribuţiilor

persoanelor şi structurilor implicate, precum şi a costurilor anumitor studii. Excepţie fac

doctoratele care se desfăşoară cu finanţare din afara universităţii (granturi de cercetare

în care mai multe catedre/departamente sunt parteneri şi care presupun o formalizare

standardizată).

3.1.2 Recrutare, acces, admitere, statut

La concursul de admitere la studii universitare de doctorat se pot prezenta

absolvenţi cu diplomă de licenţă ai facultăţilor de medicină, medicină dentară sau

farmacie sau absolvenţi cu diplomă de master ai altor facultăţi; nu există discriminare

în nici un centru universitar, putându-se înscrie orice licenţiat, indiferent de vârstă,

sex, etnie etc. Concursul, anunţat public, este organizat în a doua parte a lunii

septembrie.

8

Majoritatea candidaţilor (70%) sunt absolvenţi ai centrului universitar respectiv.

În cazul disciplinelor clinice, activitatea didactică universitară se desfăşoară în

cadrul aşa-numitelor „clinici universitare”, care reprezintă interfaţa între asigurarea

asistenţei medicale şi procesul de învăţământ - formarea studenţilor şi a rezidenţilor

(medici în curs de specializare). Din acest motiv, la admiterea la doctorat se prezintă

frecvent rezidenţi sau proaspeţi absolvenţi de rezidenţiat (medici specialişti) care

doresc să urmeze studiile doctorale sub conducerea profesorului care le îndrumă şi

perfecţionarea în specialitatea medicală respectivă. La admiterea la doctorat se înscriu

însă şi medici specialişti sau primari care au o foarte mare vechime şi experienţă

clinică, în diferite specialităţi.

Tradiţional, înaintea anilor ’90, doctoratul în medicină debuta în condiţiile unei

competiţii strânse pentru ocuparea locurilor disponibile, foarte reduse ca număr.

În prezent însă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă, raportul

candidaţi/număr de locuri este uşor supranumerar. Numărul de locuri disponibile la

fiecare conducător de doctorat fiind în principiu cunoscut, majoritatea candidaţilor se

consultă cu viitorul conducător de doctorat înainte de a se înscrie la forma de

învăţământ cu frecvenţă, ceea ce micşorează concurenţa la admiterea la acest tip de

doctorat, unii candidaţi fiind încurajaţi spre înscrierea la doctorat fără frecvenţă.

Examenul de selecţie constă în probe scrise şi orale, stabilite de către comisii

specifice pentru principalele subdomenii (preclinic - ştiinţe fundamentale, specialităţi

medicale, chirurgicale, medicină dentară, farmacie).

Tematica şi bibliografia de concurs se suprapun, în general, cu cele stabilite la

nivel naţional pentru examenul de admitere în rezidenţiat. Excepţie fac disciplinele

preclinice (biochimie, biofizică, fiziologie, anatomie etc.), la care tematicile şi

bibliografiile sunt specifice, iar concursul poate cuprinde şi probe practice.

La forma de învăţământ fără frecvenţă, cu taxă, numărul de locuri disponibile

stabilit de universităţi este mult mai mare decât la forma la zi, devenind, astfel, de

obicei, mai mare decât numărul candidaţilor. Admiterea constă într-un interviu, pe

baza CV-ului candidatului. De regulă, toţi candidaţii care îndeplinesc condiţiile

preliminare (dosar complet, conform prevederilor legale) sunt admişi. Candidaţilor la

9

forma de studii la zi care nu sunt admişi li se poate aproba înmatricularea la forma fără

frecvenţă.

Cu toate că majoritatea doctoranzilor chestionaţi nu sunt de acord cu afirmaţia

că examenul de admitere este „uşor”, cel mai important factor care influenţează

accesul la studiile doctorale este considerat a fi sprijinul unui conducător de doctorat

(8.9 puncte, pe o scală de la 1 la 10), mult peste nivelul cunoştinţelor (7.7 p) sau

modul de prezentare la concurs (7.4 p). La acest capitol, domeniul medico-farmaceutic

se remarcă faţă de celelalte domenii de doctorat, printr-o mai mare importanţă a

susţinerii unui coordonator de doctorat (8.9 faţă de media de 8.7) comparativ cu

nivelul cunoştinţelor (7.7 faţă de 8.1) sau prezentarea la colocviul de admitere (7.4

faţă de 7.8).

Această manieră de admitere la doctorat, necompetitivă, caracterizată prin

număr mare de locuri disponibile şi un grad de subiectivism, contribuie la nivelul scăzut

al calităţii studiilor doctorale, precum şi la o descreştere a valorii titlului de doctor în

rândul comunităţii academice.

Vârsta medie a doctoranzilor în domeniul medico-farmaceutic este de 32,6 ani,

peste media generală a doctoranzilor (31 ani), ceea ce influenţează atât statutul social

(majoritatea fiind căsătoriţi) cât şi cel profesional – 89% erau angajaţi la momentul

admiterii la doctorat (faţă de media de 76%), loc de muncă pe care îl deţin şi în

prezent (82% faţă de media de 64% !).

Potenţialii candidaţi proveniţi din medii sociale sărace şi care au absolvit recent

studiile de licenţă sunt foarte defavorizaţi din punctul de vedere al accesului la studiile

de doctorat. În cazul doctoratului la forma fără frecvenţă primul obstacol este taxa

anuală de şcolarizare (circa 1000 euro/an), depăşind cu mult posibilităţile unui medic la

început de carieră (salariu lunar echivalent cu circa 162 euro/lună pentru medicii

stagiari sau rezidenţii în primii ani de pregătire).

În cazul doctoratului la zi intervine problema asigurării locuinţei într-un oraş

universitar, întrucât universităţile nu asigură doctoranzilor cazare în căminele

studenţeşti. Chiriile de pe piaţa liberă depăşesc cu mult bursa doctorală primită de

doctoranzii înmatriculaţi în anii anteriori anului 2008 (maxim echiv. a 162 euro/lună) şi

10

sunt aproape egale cu bursele acordate doctoranzilor înmatriculaţi în 2008, din Fondul

Social European (circa 430 euro/lună).

Trebuie avută în vedere atât durata mare a studiilor de licenţă în medicină

(absolvenţii având cel puţin vârsta de 25 de ani), cât şi necesitatea de a continua

pregătirea profesională medicală (stagiatură de 3 ani sau rezidenţiat de 4-7 ani) pentru

a putea construi o carieră, în condiţiile în care veniturile unui medic generalist, chiar cu

vechime, sunt infime. Din toate aceste motive, absolvenţii care provin din medii sociale

defavorizate renunţă la continuarea studiilor de licenţă cu cele de doctorat, preferând

perfecţionarea şi practica medicală şi revenind, eventual, la universitate pentru studii

doctorale atunci când veniturile obţinute din practica medicală devin mai consistente,

dar când timpul şi disponibilitatea pentru cercetare sunt considerabil reduse.

Numărul doctoranzilor străini este mic (sub 5% din numărul celor români),

reprezentând cetăţeni ai unor state cu care România a încheiat tratate de cooperare

uni- sau bilaterală (de ex. Rep. Moldova) sau doctoranzi cu taxă, fără frecvenţă. De

obicei, este vorba despre licenţiaţi ai universităţii respective. Întrucât, de regulă, nu

găzduiesc proiecte de cercetare de talie internaţională şi nu pot acorda burse de

cercetare, universităţile nu reuşesc să atragă la doctorat tineri de valoare din

străinătate.

Statutul doctorandului la zi este asemănător celui de student, în cadrul

programului de pregătire universitară avansată, ce se întinde pe durata a 2-3 semestre

şi constă în cursuri obligatorii şi opţionale, finalizate cu examene sau alte forme de

verificare a aptitudinilor şi cunoştinţelor dobândite. Unii doctoranzi sunt angrenaţi în

colective de cercetare încă din această etapă.

După acceptarea proiectului de cercetare şi accederea în etapa a doua a studiilor

doctorale, cea de cercetare ştiinţifică, statutul doctorandului este acela de „junior

researcher”, beneficiind de accesul la baza de cercetare disponibilă sau fiind inclus în

colective de cercetare.

Legislaţia prevede posibilitatea de a solicita doctoranzilor la zi efectuarea de

activităţi specifice preparatorului – îndrumare de lucrări practice sau de lucrări de

diplomă ale studenţilor din ciclul de studii universitare de licenţă -, fără remunerare

suplimentară. În unele catedre, doctoranzilor din anii mari li se solicită îndrumarea

11

studenţilor din ciclul iniţial, în special la disciplinele clinice, în care activitatea se

desfăşoară „la patul bolnavului”, dar există şi catedre în care doctoranzilor nu li se

solicită activitate didactică, lucru care considerăm că este, în final, în defavoarea lor.

Prestarea activităţilor didactice (susţinere de seminarii, demonstraţii practice,

microcursuri etc.) sau îndrumarea lucrărilor de diplomă au un rol benefic, obligând

doctorandul să se informeze şi dezvoltându-i capacitatea de organizare a informaţiilor.

3.1.3 Durata medie a studiilor de la admitere la obținerea titlului de doctor

În cazul doctoranzilor admişi înainte de 2005, durata prevăzută a doctoratului la

zi este de 4 ani, iar la forma fără frecvenţă de 5 ani.

Având în vedere că marea majoritate a doctoranzilor sunt medici sau farmacişti

practicieni, care dedică foarte mult timp activităţii profesionale specifice (unii medici

specialişti având atât contract de muncă în spital, cât şi colaborări cu unităţi private de

acordare a asistenţei medicale), frecvent se apelează la prelungirea studiilor doctorale,

astfel încât durata medie a studiilor doctorale este cu 2-3 ani mai mare decât cea

menţionată în contractele de studii doctorale:

Domeniul Medicină Medicină dentară Farmacie

Durata medie (nr. ani), în cazul

doctoratelor finalizate în perioada

2000-2008

6.6 5.9 6.5

În cazul persoanelor care au obţinut titlul de doctor între anii 2000 şi 2008,

durata medie a doctoratelor a fost în jur de 6,5 ani în toate IOSUD analizate, cu

extreme remarcabile, nu rar întâlnite (minime de 1 an – maxime de 22, 23 de ani).

HG 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de

doctorat prevede la art. 7 alin. (1) „Durata ciclului de studii universitare de doctorat

este, de regulă, de 3 ani. În situaţii speciale, durata poate fi prelungită cu 1-2 ani, în

condiţiile prevăzute de lege.” Universităţile de medicină şi farmacie, începând cu anul

2005, prevăd în contractele de studii doctorale încheiate cu doctoranzii o durată a

studiilor doctorale de maximum 4 ani, atât la forma de şcolarizare la zi, cât şi fără

frecvenţă. În cazuri justificate, Senatul poate aproba întreruperi de până la 2 ani,

durata doctoratului prelungindu-se corespunzător.

12

3.1.4 Organizarea activităților din perioada studiilor doctorale

Studiile doctorale sunt compuse din perioada de pregătire teoretică (programul

de pregătire universitară avansată) cu o durată de 2-3 semestre (60 de credite) şi

programul de cercetare ştiinţifică, cu durată de 5-6 semestre şi se desfăşoară conform

prevederilor contractului de studii doctorale.

Trebuie subliniat faptul că, formal, drepturile şi obligaţiile contractuale ale

doctoranzilor fără frecvenţă sunt similare cu cele ale doctoranzilor la zi, eventuale

diferenţe între activităţile celor două categorii de doctoranzi fiind stabilite de către

conducătorii de doctorat.

În cadrul studiilor universitare avansate, se remarcă un numitor comun al

tuturor şcolilor doctorale: cursuri de metodologia cercetării ştiinţifice, documentare

ştiinţifică, norme de publicare şi etica utilizării informaţiei, etica cercetării, legislaţie,

proiectarea şi managementul granturilor, biostatistică şi informatică medicală. Acestora

li se adaugă diverse module de pregătire complementare sau opţionale (de ex., etica

cercetării pe animale de laborator sau alte cursuri specifice fiecărei specialităţi, pe care

conducătorul de doctorat le poate solicita suplimentar). Considerăm drept un element

pozitiv existenţa acestor cursuri obligatorii, a căror parcurgere oferă doctoranzilor

conceptele şi informaţiile despre parametrii actuali ai cercetării ştiinţifice.

În unele universităţi există un modul intitulat „Aula Magna”, constând într-o serie

de prelegeri susţinute de personalităţi ale lumii medico-farmaceutice. Remarcăm cursul

avansat de engleză medicală, organizat pentru doctoranzi la UMF Târgu Mureş, foarte

util atât pentru mobilităţile doctoranzilor, cât şi pentru documentare sau prezentarea

rezultatelor cercetării ştiinţifice.

Cursurile se finalizează printr-o formă clasică de examinare (examen scris sau

teste tip grilă, cu notă) sau prin redactarea şi prezentarea unor studii/proiecte ipotetice

(doctorandul fiind declarat admis sau respins).

În domeniul medico-farmaceutic, atât coordonatorii, cât şi, mai ales, doctoranzii,

care consideră că examenele sau referatele sunt doar formalităţi birocratice sunt mai

numeroşi decât în alte domenii (27-29% din doctoranzii din domeniu, faţă de media de

16-25%).

13

Trebuie remarcat însă faptul că, spre deosebire de celelalte domenii,

coordonatorii, şi, mai ales, doctoranzii domeniul medico-farmaceutic, înclină spre

actuala formă de organizare, de tip şcoală doctorală, pe care o consideră cea mai

adecvată.

După promovarea testărilor din cursul programului de studii avansate,

doctorandul susţine în faţa unei comisii alcătuită din profesori universitari din

specialitatea conducătorului de doctorat sau specialităţi conexe un proiect care, după

acceptare, devine temă a studiilor de cercetare din etapa de cercetare ştiinţifică. Cele

5-6 semestre alocate acestei etape includ şi perioada necesară elaborării tezei de

doctorat.

Dacă evoluţia doctoranzilor în timpul programului de studii avansate este relativ

omogenă şi previzibilă, o dată cu începerea programului de cercetare apar decalaje

evidente. Principala cauză este lipsa unei etapizări a cercetării, cu stabilirea unor

termene clare şi anticiparea rezultatelor, astfel încât traiectoria temelor de cercetare

este imprevizibilă, iar rezultatele sunt întâmplătoare.

Nu există practica susţinerii doctorandului de către un grup de specialişti (de

exemplu, cercetători cu experienţă din cadrul catedrei / departamentului / institutului

etc.) care, în afară de îndrumarea metodologică, să realizeze şi recenzia materialelor

publicabile (articole, capitole de carte) realizate de către doctorand.

3.1.5 Conducerea/coordonarea/supervizarea doctoratului

Conform prevederilor legale, conducătorii de doctorat sunt profesori universitari

sau cercetători ştiinţifici grad I. Pe baza dosarului de autoevaluare, Senatul universităţii

decide trimiterea propunerii de conferire a calităţii de conducător de doctorat către

comisia de specialitate din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, iar C.N.A.T.D.C.U

verifică îndeplinirea criteriilor legale.

De remarcat că, în unele universităţi (de ex., UMF „Carol Davila” din Bucureşti),

deşi unii profesori sunt şi cercetători ştiinţifici grad I în nuclee de cercetare ale

Academiei, aceştia au ales să devină conducători de doctorat în cadrul IOSUD

reprezentat de universitate şi nu în cadrul Academiei.

Aproape toţi coordonatorii de doctorat (93%) au norma de bază la IOSUD.

14

În domeniile medico-farmaceutice activează în prezent 690 de conducători de

doctorat.


Număr de conducători de doctorat 585 60 45

* Detaliile (pe centre universitare respectiv pe domenii) se regăsesc în anexa 1.

Dacă vârsta medie a conducătorilor de doctorat din ţară este de aprox. 60 de

ani, constatăm, din datele raportate de universităţi, că, în domeniul medico-

farmaceutic, coordonatorii depăşesc vârsta legală de pensionare.

Domeniul Medicină Medicină dentară

Farmacie

Vârsta medie a conducătorilor de doctorat

65.4 65 65.9

Pe parcursul studiilor doctorale, conducătorul de doctorat este cel care

urmăreşte traseul doctorandului în cadrul programului de studii avansate, stabileşte, de

comun acord cu doctorandul, tema tezei de doctorat şi acordă îndrumare ştiinţifică şi

metodologică doctorandului în etapa de cercetare.

Aceste atribuţii sunt prevăzute în regulamentele şcolilor doctorale şi în

contractele de studii doctorale.

Conducătorului de doctorat îi revine sarcina de a include doctorandul în

eventuale echipe de cercetare sau de a-l stimula să propună spre finanţare un grant de

cercetare pe tema tezei de doctorat.

În general, doctorandul este considerat de către conducător (mai mult decât în

alte domenii), mai degrabă un tânăr cercetător (coleg) decât un student, accentul

punându-se mai mult pe îndrumarea activităţilor de cercetare decât pe transferul de

cunoştinţe şi abilităţi.

Conducătorul de doctorat joacă un rol major în evaluarea calităţii proiectului

tezei de doctorat şi în realizarea formei finale a acesteia.

Evaluarea activităţilor ştiinţifice, de cercetare şi manageriale ale

conducătorilor de doctorat este cvasiinexistentă.

15

Nu există baze de date care să cuprindă aspecte cuantificabile, deosebit de

relevante pentru activitatea fiecărui conducător de doctorat, cum ar fi: numărul

granturilor de cercetare conduse de către conducătorul de doctorat, durata medie în

care doctoranzii îndrumaţi finalizează teza sau numărul de producţii ştiinţifice validate

(publicate, prezentate) realizate de către conducător sau de către doctoranzi. În

general, nu există criterii, indicatori şi standarde de evaluare a conducătorilor de

doctorat.

Cum menţionam şi la capitolul referitor la structurarea şcolilor doctorale,

comunicările intra-instituţionale între conducătorii de doctorat există, dar sunt rareori

formalizate şi se bazează pe afinităţi personale sau apartenenţa la aceeaşi specialitate

sau la specialităţi complementare (colaborarea fiind necesară pentru realizarea unor

cercetări mai ample).

În privinţa colaborărilor inter-instituţionale, remarcăm faptul că acestea sunt

relativ frecvente, majoritatea conducătorilor de doctorat fiind simultan profesori ai

universităţii şi medici şefi de secţie în spitale publice, ceea ce le permite accesarea unor

resurse ale unităţilor sanitare pentru diverse teme de cercetare.

Există şi conducători de doctorate care au stabilit relaţii de colaborare cu

parteneri din ţară şi străinătate, ce se întind pe parcursul a zeci de ani şi care s-au

concretizat în unele doctorate conduse în cotutelă.

Numărul doctoratelor în cotutelă este însă, extrem de redus. Doctoratele

în cotutelă sunt organizate în baza acordului scris de cotutelă, care reglementează mai

mult sau mai puţin în detaliu rolurile şi responsabilităţile fiecărei părţi.

3.1.6 Evaluarea doctorandului, promovabilitate

În timpul programului de studii universitare avansate, evaluarea doctorandului

este realizată de către specialiştii care coordonează diferitele module. Conducătorul de

doctorat urmăreşte, eventual, modul în care doctorandul parcurge modulele de

pregătire specifice specialităţii.

O dată cu finalizarea perioadei de studii avansate, conducătorul de doctorat

evaluează primul calitatea proiectului de studiu pe care doctorandul îl va prezenta

comisiei pentru acceptarea în programul de cercetare ştiinţifică, apoi conducătorul de

16

doctorat este cel care urmăreşte calitatea activităţilor de cercetare, cel care validează

rezultatele şi este primul recenzor al lucrărilor ştiinţifice elaborate de către doctorand.

Alături de doctorand, conducătorul de doctorat poartă întreaga responsabilitate

asupra respectării de către doctorand a normelor deontologice în redactarea tezei,

asigurării calităţii şi originalităţii tezei.

Din punct de vedere formal, cutumele impun o redactare a tezei de doctorat sub

forma unei lucrări de circa 150-200 de pagini, cuprinzând o primă parte teoretică (o

trecere în revistă a cunoştinţelor actuale din domeniu, la nivel mondial) şi o parte

conţinând contribuţiile originale ale doctorandului (rezultând din studiile efectuate în

cadrul etapei de cercetare ştiinţifică), însumând 1/2 - 2/3 din totalul lucrării.

Doctoranzii consultaţi în această privinţă acuză o prea mare formalizare şi rigiditate în

privinţa redactării tezei de doctorat (formei acordându-i-se, uneori, mai multă atenţie

decât conţinutului).

În perioada 2000-2008 au devenit doctori în ştiinţe în domeniile medico-

farmaceutice un număr de 3845 de persoane (în medie, 427 doctori /an), după cum

urmează:


Număr absolvenţi (doctori în ştiinţe) 2000-2008

3371 297 177

* Detaliile (pe centre universitare respectiv pe domenii) se regăsesc în anexa 2.

În general, toţi doctoranzii înscrişi termină studiile doctorale şi susţin teza de

doctorat (cu menţiunea de mai-sus, în privinţa extinderii extreme a duratei

doctoratului, până la 23 de ani în unele cazuri).

Situaţiile în care comisia de referenţi ştiinţifici solicită rescrierea tezei sau

refacerea unor activităţi de cercetare sunt extrem de rare, iar cazurile de respingere

definitivă a tezei prezentate sunt practic inexistente, astfel încât procentul de

promovabilitate este aproape 100%, la ambele forme de studii doctorale.

Conducătorii de doctorat consultaţi menţionează acest fapt drept unul dintre

elementele importante de scădere a calităţii tezelor de doctorat, de-a lungul anilor.

17

3.2 Articularea doctoratului (ciclul al treilea de studii universitare) cu

licența şi masteratul

3.2.1 Masterul ca ciclu pre-doctoral

Datorită particularităţilor domeniului studiat, prezentate mai amplu în capitolul

introductiv (durata mare a studiilor de licenţă), este permisă articularea directă a

studiilor de licenţă cu cele de doctorat. Acesta este motivul pentru care aproape

niciunul dintre licenţiaţii din domeniile menţionate nu parcurge etapa de masterat

înainte de doctorat.

Din nefericire, între studiile de licenţă şi cele doctorale există o reală fractură,

atât din punct de vedere metodologic, cât şi din punctul de vedere al implicării

studenţilor.

Din punct de vedere metodologic, în ciclul de licenţă nu se oferă suficiente

noţiuni pregătitoare pentru cercetare, accentul fiind pus numai pe formarea în vederea

practicării profesiei de medic/farmacist. În acelaşi timp, pe parcursul studiilor de licenţă

nu există nici un fel de abordare a subiectului doctoratului, aşa încât unii studenţi încă

din primii ani să îşi dorească să urmeze studii doctorale şi să devină cercetători.

3.2.2 Continuarea doctoratului cu programe post-doctorale

Din nefericire, se remarcă o deficienţă majoră în articularea doctoratului cu

programe post-doctorale.

Practic, după dobândirea titlului de doctor în ştiinţe, în marea majoritate a

cazurilor, se întrerup colaborările dintre doctorand şi conducător sau colectivul catedrei,

din punctul de vedere al activităţilor comune de cercetare. Excepţia este constituită de

doctorii în ştiinţe care sunt cadre didactice sau cercetători şi a căror activitate trebuie

să cuprindă şi elemente de cercetare şi producţii ştiinţifice validate (cel puţin, impuse

de criteriile de promovare didactice sau de cercetare).

Domeniul medico-farmaceutic se distinge prin faptul că doar circa 17% dintre

doctoranzii din acest domeniu şi-ar dori să lucreze în cercetare după obţinerea titlului

de doctor (jumătate faţă de media tuturor domeniilor). O variantă acceptată de

18

continuare a cercetării ar fi o însă bursă post-doctorală în străinătate, pentru 47%

dintre respondenţii la chestionare.

Pe de o parte, aceasta este cauzată de insuficienta structurare a cercetării în

domeniul medico-farmaceutic uman, atât din punct de vedere formal (posibilităţile de

încadrare a personalului de cercetare în universităţi sau în spitalele publice), cât şi, mai

ales, de insuficienţa şi inconstanţa finanţării activităţilor de cercetare.

Pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că majoritatea absolvenţilor

licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie doresc să îşi practice

profesia, în sensul acordării de servicii de sănătate. Continuarea studiilor doctorale cu

programe de cercetare post-doctorale este posibilă numai în condiţiile în care poziţiile

de cercetător vor deveni, la nivel naţional, mult mai atractive atât din punct de vedere

financiar cât şi al statutului socio-profesional.

Necontinuarea activităţilor de cercetare post-doctorale poate fi responsabilă şi de

insuficienţa cantităţii şi calităţii producţiilor ştiinţifice româneşti, în domeniu.

3.2.3 Profilul calificării de doctor în științe – prin raportare la Cadrul Naţional al

Calificărilor

Pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care sunt cadre didactice, titlul de

doctor este condiţia sine qua non pentru accederea spre poziţii didactice superioare. La

fel pentru cei angajaţi ca cercetători şi care tind să obţină gradul III, II sau I.

Pentru ceilalţi licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie

care profesează în domeniul acordării serviciilor de sănătate publice sau private, titlul

de doctor poate reprezenta un statut superior în cadrul colectivului de medici, un spor

de 15% la cuantumul salariului (în unităţile publice, nu şi în cele private), precum şi

dreptul de a profesa medicina până la vârsta de 70 de ani (foarte important, în

condiţiile în care un medic începe să profeseze ca şi specialist în jurul vârstei de 32 de

ani).

Doctoratul nu se echivalează cu un grad profesional superior (cu titlul de medic

specialist sau primar). De exemplu, un licenţiat al facultăţii de medicină poate fi admis

la doctorat la zi, imediat după absolvirea facultăţii, în orice specialitate – cum ar fi

pneumologia. După 4-5 ani, devine doctor în ştiinţe, dar titlul de doctor nu numai că nu

19

îi conferă dreptul de a practica pneumologia ca şi medic specialist (drept conferit doar

de titlul de medic specialist, obţinut la finalul unui program de rezidenţiat de 5 ani), dar

nu îi conferă nici măcar dreptul de liberă practică în calitate de medic generalist (care

necesită 3 ani de practică supravegheată).

Situaţia este identică în multe ţări europene (probabil toate statele membre UE),

studiile doctorale nefiind echivalate cu gradele profesionale şi dreptul de liberă practică

medicală.

Licenţiaţii altor facultăţi (de exemplu, biologie, chimie, filologie etc.) pot urma

doctorat în medicină, medicină dentară şi farmacie, conform HG 567-2005, dar titlul de

doctor obţinut, în afară de calităţile conferite de lege pentru orice doctor în ştiinţe, nu

le permite nici un fel de practică profesională în medicină/medicină dentară/farmacie.

3.3 Poziția studiilor doctorale în universitate

3.3.1 Politici instituționale (ale universităţilor, institutelor Academiei) în domeniul

studiilor doctorale

După adoptarea HG 567/2005 şi a actelor normative conexe, universităţile au

restructurat parcursul pregătirii în doctorat, din punctul de vedere al duratei şi

împărţirii în două etape a studiilor doctorale şi introducerii modulelor pregătitoare în

primele 2-3 semestre (cursuri şi aplicaţii practice).

În cadrul conducerii universităţilor este desemnat un prorector responsabil cu

cercetarea ştiinţifică şi care coordonează şi activitatea şcolilor doctorale.

Şcolile doctorale nu au fost însă structurate, cu excepţia constituirii unor consilii

de conducere, în sensul că nu au fost create catedre cu state de funcţii proprii, nu s-au

constituit formal sau informal şcoli graduale, nu s-au realizat protocoale-cadru de

colaborare interdisciplinară între discipline/catedre/departamente din universitate.

3.3.2 Locul studiilor doctorale în universitate comparativ cu studiile de licență şi

studiile masterale

Activitatea de bază a universităţilor de medicină şi farmacie este reprezentată de

studiile de licenţă.

20

Universităţile sprijină studiile doctorale şi cercetarea ştiinţifică în general, fără a

se acorda însă acestui sector importanţa observată, de exemplu, în universităţile din

statele membre UE.

Studiile de master sunt cel mai slab reprezentate, din considerente deja

prezentate.

3.3.3 Reglementari instituționale privind locul studiilor doctorale

Regulamentele de organizare a şcolilor doctorale prevăd modul de organizare a

studiilor de doctorat, precum şi (mai mult sau mai puţin explicit) faptul că şcolile

doctorale sunt structuri transversale, fără state de funcţii proprii, cu conducere

subordonată conducerii universităţii. Universităţile sprijină însă mai mult declarativ

şcolile doctorale, fără a prevedea bugete pentru dezvoltarea acestora.

3.3.4 Proceduri instituţionale de asigurare a calităţii studiilor doctorale la nivelul IOSUD

Regulamentele de organizare a şcolilor doctorale prevăd faptul că, pentru

asigurarea calităţii, conducătorii de doctorat sunt evaluaţi o data la 5 ani de către

comisii de experţi aprobate prin ordin al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

Ultima evaluare a avut loc în anul 2007, când practic toţi conducătorii de

doctorat care au înaintat dosare de autoevaluare au fost reconfirmaţi, prin ordin al

ministrului educaţiei şi cercetării.

Nu există alte evaluări, interne, ale calităţii studiilor doctorale.

3.4 Finanțarea studiilor doctorale în cadrul IOSUD

3.4.1 Surse de finanțare şi ponderi ale acestora

Universităţile, prin contractul instituţional cu M.E.C.I., sunt finanţate de la

bugetul de stat, în funcţie de numărul de studenţi, suma acordată pentru un doctorand

la zi fiind de 4 ori mai mare decât cea pentru un student la studiile de licenţă la zi.

În general, sumele acordate de la bugetul statului sunt insuficiente chiar şi

pentru cheltuielile generale ale universităţilor de medicină şi farmacie (drepturile de

21

personal, întreţinerea şi repararea spaţiilor educaţionale şi laboratoarelor), astfel încât

activităţile de cercetare-dezvoltare sau dezvoltarea infrastructurii sunt dependente de

atragerea de venituri proprii, din taxe de şcolarizare, diverse contracte de prestări de

servicii sau din sponsorizări.

Trebuie menţionat însă faptul că finanţarea de la bugetul de stat destinată

pregătirii doctoranzilor nu este înregistrată distinct în bugetul de cheltuieli al

universităţilor, neexistând astfel posibilitatea de revendicare, de către şcolile doctorale,

a sumelor cuvenite studiilor doctorale.

În aceste condiţii, finanţarea şcolilor doctorale este foarte redusă, acesta fiind,

probabil, şi unul dintre motivele slabei dezvoltări instituţionale ale acestor structuri.

Fondurile necesare activităţilor de cercetare (aparatură de laborator, reactivi

etc.) provin, pe lângă sursele menţionate, din diverse contracte (granturi) de cercetare

încheiate de unele echipe de cercetare cu instituţii naţionale sau internaţionale. În

total, însă, aceste fonduri sunt absolut insuficiente nu numai pentru realizarea unor

activităţi de cercetare-dezvoltare-inovare de calitate, generatoare de rezultate

competitive la nivel european sau internaţional, ci şi pentru simpla dezvoltare

individuală a doctoranzilor (lipsesc fondurile pentru aplicaţii practice de înaltă

performanţă, pentru software educaţional, pentru abonamente la periodice de

specialitate de înaltă ţinută, pentru mobilităţi, stagii de pregătire în afara ţării etc.)

Conducătorii de doctorat nu beneficiază de salarizare diferită faţă de ceilalţi

profesori universitari care nu deţin calitatea de conducători de doctorat. 77% dintre

conducători consideră că, din punct de vedere financiar, îndrumarea doctoranzilor nu

este o activitate atractivă (mai mult decât media pe ţară, de 72%).

Activitatea de îndrumare a doctoranzilor se regăseşte însă în norma săptămânală

de activitate (0,5 ore convenţionale/săptămână pentru fiecare doctorand). În măsura în

care conduc granturi de cercetare, profesorii universitari sau cercetătorii grad I pot

beneficia de remunerare suplimentară (consistentă uneori) din bugetele proiectelor de

cercetare. Suma maximă ce poate fi primită suplimentar, din fonduri naţionale

destinate cercetării, este echivalentul a 4300 euro lunar. xii

22

3.4.2 Burse, granturi, salarii pentru doctoranzi şi cercetători post-doctorali

Bursele doctoranzilor la zi au fost până în prezent asigurate de către MECI, iar

pentru anul universitar 2008/2009, din Fondul Social European, în baza unor proiecte

ale universităţilor finanţate de către Ministerul Muncii - AMPOSDRU.

Acestora li se adaugă salarii ce pot fi asigurate din bugetele unor granturi de

cercetare încheiate cu unităţi din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare

Ştiinţifică (CNCSIS, CNMP, AMCSIT) sau cu instituţii internaţionale. Din nefericire însă,

numărul de proiecte ce pot fi astfel finanţate este limitat, mai ales în contextul

constrângerilor bugetare naţionale şi internaţionale actuale, astfel încât este nesigură

nu numai lansarea unor noi linii de finanţare, cât şi continuarea finanţării integrale a

proiectelor deja în execuţie.

Această insuficientă şi nesigură finanţare a cercetării ştiinţifice este responsabilă

pentru lipsa de atractivitate a carierei de cercetător.

Este important de reţinut, însă, faptul că doctoranzii din domeniul medico-

farmaceutic îşi asigură veniturile doar în proporţie de 11% din activităţile de doctorat şi

cercetare, restul provenind din practica profesională, în condiţiile în care, pe media

tuturor domeniilor, doctoranzii obţin 33% din venituri din doctorat şi cercetare.

3.5 Internaționalizarea studiilor doctorale

3.5.1 Mobilităţi ale doctoranzilor şi conducătorilor de doctorate

Atât conducătorii, cât şi doctoranzii consideră foarte importantă pentru formarea

în cadrul studiilor doctorale participarea la conferinţe, stagii de pregătire sau şcoli de

vară în străinătate.

Universităţile finanţează, în general, deplasarea conducătorilor de doctorat la

simpozioane, conferinţe sau congrese în ţară şi străinătate, dar nu îşi permit susţinerea

din fonduri proprii a mobilităţilor doctoranzilor.

Principalele surse de finanţare pentru mobilităţile doctoranzilor din domeniul

medico-farmaceutic sunt sponsorizările (23%, faţă de media de 10%) şi granturile de

cercetare (19%, faţă de media de 24%), şcolile doctorale fiind finanţatoare în 2% din

23

situaţii (faţă de media de 5%). Sponsorizările sunt mai uşor de accesat, având în

vedere relaţiile de colaborare cu unele companii producătoare de medicamente sau

materiale sanitare.

Numărul de doctoranzi care beneficiază de mobilităţi este uşor peste medie, dar

absolut insuficient, având în vedere că peste 70% nu au participat la nici o şcoală de

vară sau stagiu de formare în străinătate şi că doar 42% au participat cu una sau mai

multe lucrări la conferinţe internaţionale.

3.5.2 Parteneriate cu universităţi din Europa şi alte regiuni

UMF, ca IOSUD, au astfel de parteneriate, în special cu universităţi din state

membre UE (ex. Ungaria, Germania, Marea Britanie, Suedia), consolidate în ultimii 15

ani prin intermediul unor programe ca Leonardo sau Socrates şi care pot reprezenta o

poartă de acces a doctoranzilor români către laboratoare performante, sub forma unor

doctorate în cotutelă. Până în prezent însă, aceste colaborări nu s-au concretizat decât

printr-un număr nesemnificativ de doctorate în cotutelă.

3.5.3 Integrarea curriculei la nivel internaţional prin organizarea lui congruentă cu cea a Şcolilor doctorale similare la nivel internaţional

Din punct de vedere formal, curricula este armonizată cu practicile europene în

domeniu, în special în ceea ce priveşte programul de studii universitare avansate

(modulele pregătitoare).

Nu sunt însă implementate sisteme reale de dobândire a unor aptitudini şi

cunoştinţe, dovada fiind rezultatele puţin numeroase ale cercetării şi cu slabă validare

şi vizibilitate internaţională.

3.5.4 Limba de scriere a tezei şi prezenţa evaluatorilor străini în comisii

În afara câtorva teze de doctorat realizate în cotutelă, tezele de doctorat sunt

redactate în limba română. Rezumatul tezei este redactat într-o limbă cu circulaţie

internaţională.

24

Mai mult decât în alte domenii, coordonatorii consideră că este suficientă

redactarea tezei în limba română, cu rezumat într-o limbă de circulaţie internaţională

(78%, faţă de media de 65%).

Experţii străini fac parte extrem de rar din comisiile de evaluare a tezei.

Prezenţa specialiştilor din străinătate în comisiile de evaluare a tezelor este

considerată utilă de către doar 35% din coordonatori (faţă de o medie de 52%) şi de

către 41% din doctoranzi (media generală fiind de 47%). Din păcate, acesta poate fi

considerat un exemplu de blocaj la nivelul modernizării desfăşurării doctoratelor în

România, prezenţa specialiştilor străini la momentul evaluării unor activităţi de

cercetare fiind cea mai bună metodă de validare a calităţii rezultatelor respective.

3.5.5 Recunoaşterea doctoratului obţinut în străinătate

Doctoratul obţinut într-o instituţie din statele membre UE în domeniul

medicină/medicină dentară/farmacie este recunoscut automat în România. Pentru PhD

proveniţi din afara spaţiului european, comisiile de specialitate ale MEdCI evaluează

titlurile prin prisma îndeplinirii criteriilor specifice.

3.5.6 Doctorate în co-tutelă internaţională

Insistăm asupra faptului că doctoratele în co-tutelă internaţională reprezintă un

procent nesemnificativ din totalul doctoratelor, principalul motiv fiind reprezentat de

condiţionările de natură financiară.

25

4 Dimensiunea de cercetare

4.1 Activităţi de cercetare pe parcursul studiilor doctorale

4.1.1 Motivarea doctoranzilor pentru elaborarea unei munci de cercetare pe parcursul studiilor doctorale şi pentru implicarea ulterioară într-o carieră de cercetare

Aşa cum am argumentat deja, absolvenţii licenţiaţi din domeniile

medicină/medicină dentară/farmacie sunt foarte slab motivaţi pentru dedicarea totală

faţă de munca de cercetare, chiar şi pe parcursul studiilor doctorale şi cu atât mai puţin

după dobândirea titlului de doctor.

Am menţionat deja că doar 11% din veniturile doctoranzilor provin din activităţi

de cercetare sau doctorat. Acest procent (jumătate faţă de media generală) se justifică

şi prin raportul între timpul alocat doctoratului şi cel dedicat profesiei.

Remarcăm, astfel, că doctoranzii din domeniul medico-farmaceutic alocă în

medie 11 ore pe săptămână cercetării (faţă de media celorlalte domenii, de cca. 20 de

ore). Numai 12% din doctoranzi alocă mai mult de 20 de ore pe săptămână pentru

cercetare, în condiţiile în care 58% dintre respondenţi s-au declarat doctoranzi cu

frecvenţă.

În schimb, timpul rezervat profesiei este de cca. 29 de ore, faţă de 18 ore, în

alte domenii.

Cifrele confirmă faptul că, în acest domeniu, majoritatea doctoranzilor, inclusiv

cei la zi, se dedică în foarte mare parte practicii medico/farmaceutice, doctoratul fiind

lăsat „pentru timpul liber”, care, de regulă, este insuficient. În acest moment, foarte

puţini doctoranzi corespund modelului european, reprezentat de doctorandul a cărui

principală activitate (deseori, unica) este reprezentată de formarea ca cercetător şi

munca de cercetare.

În plus, titlul de doctor în ştiinţe este perceput ca relativ uşor de obţinut, având

în vedere faptul că un foarte mare număr de medici sau farmacişti deţin în prezent

acest titlu ştiinţific.

26

4.1.2 Accesul doctoranzilor la proiecte de cercetare corespunzătoare tematicii abordate

Unele teme de doctorat sunt alese astfel încât să poată fi integrate în proiecte de

cercetare care deja sunt în curs de desfăşurare în cadrul catedrei/departamentului

respectiv. Conducătorul de doctorat este, în cea mai mare măsură, responsabil de

îndrumarea doctorandul către o temă de cercetare care să poată fi realizată în

parametrii optimi, cu atât mai mult cu cât, în condiţiile actuale de finanţare a cercetării,

este improbabil să se găsească resurse pentru susţinerea, în cadrul unei catedre, a mai

multor teme de cercetare complet diferite.

Se întâlnesc însă, cu uşurinţă, teme de doctorat care nu au corespondenţă în

teme de cercetare actuale ale conducătorului sau colectivului catedrei respective.

Coordonatorii de doctorat din domeniu au derulat, în medie în ultimii 5 ani, 1

grant internaţional şi 4 granturi naţionale (sub media generală, de 1.6, respectiv 5

granturi); subliniem şi faptul că, în medie, coordonatorii au publicat 1 articol în reviste

indexate ISI, anual, în ultimii 5 ani, aceste rezultate confirmând slaba calitate a

cercetării româneşti şi insuficienta vizibilitate ştiinţifică.

În ceea ce priveşte doctoranzii din domeniul medico-farmaceutic, aceştia au

participat, pe parcursul doctoratului, în medie la 1 grant de cercetare naţional (sub

media generală, de 1.5) şi la 0.2 granturi internaţionale. Rezultatele se încadrează în

peisajul naţional, în care cercetarea joacă un rol nesemnificativ.

Mai îngrijorător este faptul că doar un sfert dintre doctoranzi au participat la

aceste proiecte de cercetare datorită conducătorului de doctorat, ceea ce denotă o

gravă lipsă de preocupare a coordonatorilor pentru pregătirea doctoranzilor. În general,

mai puţin de jumătate (43%) dintre doctoranzi au fost implicaţi în activităţi de

cercetare în centrul/laboratorul condus de coordonatorul de doctorat.

4.1.3 Accesul doctoranzilor la resurse de cercetare: documentare, laboratoare şi infrastructură pentru investigaţii empirice, sprijin pentru publicare

Doctoranzii au acces la documentare prin intermediul bibliotecilor universitare;

accesul la publicaţii internaţionale de vârf în specialitatea fiecăruia este limitat însă, din

cauza costurilor foarte ridicate.

27

În privinţa resurselor alocate cercetării, în general acestea sunt insuficiente. Unii

doctoranzi pot lucra în laboratoare bine dotate din punctul de vedere al aparaturii de

laborator, prin diverse programe de finanţare a cercetării sau, uneori, din fondurile

universităţii, dar costurile consumabilelor (reactivilor) necesare sunt principalul

obstacol în calea realizării complete a protocoalelor de cercetare, împiedicând astfel

obţinerea de rezultate valide, de interes internaţional.

Specific domeniului este faptul că, în majoritatea cazurilor (în situaţia

doctoranzilor care sunt şi medici practicieni), principala resursă a cercetării este

reprezentată de pacienţii îngrijiţi în mod curent, direct de către medicul respectiv sau

de către colegii săi şi de explorările sau intervenţiile terapeutice de care beneficiază

pacienţii respectivi. Evident, aceste costuri sunt suportate din bugetul asigurărilor

sociale. Într-o mică măsură sunt realizate investigaţii empirice, care presupun costuri

suplimentare şi o metodologie a cercetării mai complexă. Din aceste motive, rezultatele

cercetării sunt modeste, din punct de vedere ştiinţific.

Astfel, rezultatele doctoranzilor sunt comunicate în special la conferinţe/congrese

naţionale şi publicate în reviste naţionale, cu o vizibilitate internaţională scăzută.

Acceptarea spre publicare depinde de nivelul ştiinţific al lucrării, dar şi de capacitatea

conducătorului de doctorat de „a face lobby” în favoarea temei prezentate.

4.1.4 Integrarea rezultatelor studiilor doctorale în comunitatea ştiinţifică prin publicaţii şi prin accesibilizarea tezelor de doctorat

Pe lângă lucrările ştiinţifice publicate, rezultatele obţinute pot fi regăsite şi în

rezumatele temelor de doctorat, care sunt disponibile pe site-urile de Internet ale

universităţilor, în general, în limba română.

Nu putem afirma că rezultatele cercetărilor doctoranzilor au, în prezent, impact

asupra comunităţii academice sau ştiinţifice. De altfel, înainte de impunerea publicării a

două articole ştiinţifice în reviste cotate CNCSIS categoria A sau B pentru acordarea

titlului de doctor, majoritatea doctoranzilor nu comunicau rezultatele cercetărilor.

Tezele de doctorat publicate ca monografii reprezintă o foarte mică parte din

totalul celor realizate, având în vedere faptul că universităţile nu alocă fonduri pentru

28

aceste activităţi editoriale. Astfel, tezele de doctorat pot fi consultate doar în arhivele

universităţilor.

4.1.5 Mobilităţi europene şi internaţionale pe proiecte de cercetare

Procentul doctoranzilor care beneficiază de mobilităţi internaţionale în cadrul

proiectelor de cercetare este mic, având în vedere numărul restrâns de granturi de

cercetare finanţate. Cum am menţionat deja, în domeniul medico-farmaceutic

predomină, ca sursă de finanţare a mobilităţilor, sponsorizările (23%) faţă de

granturile de cercetare (5%), ca dovadă a faptului că doctoranzii sunt mai legaţi de

activitatea profesională decât de cea de cercetare, dar şi a faptului că, la nivel naţional,

cercetarea este subfinanţată.

4.2 Finanţarea proiectelor de cercetare ale doctoranzilor

Finanţarea cercetării universitare este, în general, deficitară, iar finanţarea

proiectelor de cercetare ale doctoranzilor este foarte deficitară, datorită fondurilor

insuficiente ale universităţilor alocate cercetării.

Ca şi deficienţă managerială generală, remarcăm faptul că, la începutul fiecărui

program de studii doctorale, nu se alcătuieşte un „buget” al doctorandului respectiv,

care ar trebui să constituie atât garanţia finanţării (parţiale sau totale) studiilor

doctorale, cât şi cadrul logistic previzibil de derulare a cercetării.

Pentru proiectele de cercetare ale doctoranzilor, o situaţie relativ fericită a fost

întâlnită în anii 2007 şi 2008, când, de la bugetul ANCS au fost finanţate un număr

mult mai mare decât în anii precedenţi de proiecte ale „tinerilor doctoranzi” (competiţia

CNCSIS Resurse umane - TD).

În contextul economic actual, pentru anul 2009 nu s-au anunţat însă nici un fel

de noi finanţări ale cercetărilor doctoranzilor din bugetul ANCS.

4.3 Pregătirea doctoranzilor pentru diferite cariere post-doctorale

În cursul raportului am prezentat deja aspecte legate de lipsa de motivare a

doctoranzilor din domeniile medicină/ medicină dentară/farmacie pentru o carieră post-

29

doctorală în cercetare. Sintetizând, putem afirma că studiile doctorale nu se continuă

cu cariere post-doctorale.

În cazul doctoranzilor foarte tineri, responsabil este factorul financiar, iar în cazul

celor care deja au început cu succes o carieră de medic/farmacist, oferta reprezentată

de o carieră în cercetare este inferioară, atât din punct de vedere financiar, cât şi din

punct de vedere social sau al satisfacţiilor profesionale celei de medic, medic dentist

sau farmacist.

O posibilă rezolvare a acestei situaţii nefavorabile a cercetării în domeniu ar

putea fi o mai bună şi mai constantă finanţare a cercetării, prin granturi pe termen mai

lung.

5 Inovaţii în studiile doctorale

În cazul medicilor practicieni care urmează studii doctorale, de cele mai multe ori

cercetările din cadrul doctoratului sunt îndreptate către explorări sau terapii de care

beneficiază pacienţii îngrijiţi în unitatea sanitară în care doctorandul are acces.

Avantajul este că toate costurile sunt, practic, decontate din fondul asigurărilor de

sănătate (reprezentând un drept al pacienţilor).

Principalul dezavantaj este, însă, faptul că doctorandul este nevoit să se

mulţumească cu explorările sau terapiile disponibile în mod curent, cercetarea constând

în majoritatea cazurilor în interpretări statistice legate de subiecte deja bine cunoscute

comunităţii ştiinţifice medicale (din moment ce tehnicile respective sunt practicate în

mod curent şi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate).

Această situaţie este de natură să anuleze gradul de inovare al cercetărilor

doctorale, în măsura în care obţinerea de rezultate validate la nivel internaţional şi care

eventual să poată fi transpuse în practică necesită realizarea unor studii experimentale

(care presupun costuri suplimentare şi o metodologie a cercetării complexă).

30

6 Dimensiunea socio-profesională a doctoratului

În domeniile analizate, sunt foarte rare cazurile în care doctoranzii (inclusiv cei la

zi) au ca unică preocupare profesională studiile doctorale.

Dimpotrivă, marea majoritate a doctoranzilor practică, în diverse forme,

medicina, medicina dentară sau farmacia, aceasta reprezentând şi principala (sau

unica) sursă de venit.

Situaţia profesională variază, putând întâlni atât liber-profesionişti ca medicii

dentişti sau farmaciştii, care beneficiază de venituri relativ mari, sau medici specialişti

consacraţi, cu mare experienţă şi clientelă numeroasă, care îmbină activitatea din

spitale de stat cu cea din mediul privat, dar şi medici rezidenţi sau cadre didactice

tinere, care au venituri reduse, sub media pe economie.

Amintim şi faptul că medicii practicieni efectuează şi gărzi, timpul de lucru fiind

mult mai lung în realitate decât prevederile contractului de muncă.

În toate cazurile, timpul dedicat profesiei medicale este incomparabil mai mare

faţă de cel alocat studiilor doctorale sau cercetării ştiinţifice. Deseori, doctoratul este

efectuat doar „în timpul liber”.

7 Concluzii şi recomandări

7.1 Concluzii

Putem considera că doctoratul în ştiinţe medicale se găseşte într-un moment de

cumpănă, întrucât „reforma doctoratului” începută în urmă cu 4 ani prin crearea şcolilor

doctorale nu pare să fi contracarat în esenţă principalele problemele cu care se

confruntă doctoratul în aceste domenii:

- scăderea motivaţiei de a urma studii doctorale

- lipsa concurenţei la admiterea la doctorat

31

- cercetare ştiinţifică subfinanţată şi dezorganizată, cu rezultate întâmplătoare şi

de cele mai multe ori cu valoare ştiinţifică redusă

- doctoratele în domeniu tind să aibă o componentă de cercetare fundamentală

slab reprezentată, în favoarea componentei aplicative, profesionale – bazată pe

experienţa profesională a doctorandului

- comunicări sau publicaţii puţine, cu slabă vizibilitate internaţională

- evaluare superficială, atât a doctorandului cât şi a conducătorului de doctorat

- obţinerea facilă a titlului de doctor, demonetizarea noţiunii de doctor în ştiinţe

- obţinerea facilă a calităţii de conducător de doctorat

Este necesar ca doctoratul să reprezinte poarta de intrare în lumea academică

sau de cercetare a celor mai buni licenţiaţi şi perioada principală de forjare a viitorului

cercetător.

7.2 Recomandări

Datele culese justifică necesitatea restructurării studiilor doctorale pe noi

principii, în acord cu normele şi practicile europene, ţinând cont şi de particularităţile

naţionale.

Se impune astfel o mai bună articulare a ciclurilor care compun sistemul de

studii universitare, pentru a crea o continuitate reală între ciclul de licenţă şi cel de

studii doctorale, atât din punct de vedere metodologic cât şi al motivaţiei studentului

care trebuie să îşi dorească, încă din primii ani de facultate, să devină ulterior

doctorand.

Trebuie realizată includerea efectivă a tuturor doctoranzilor cu frecvenţă în

desfăşurarea activităţilor didactice, conform legislaţiei existente care permite acest

lucru. Angrenarea doctoranzilor în activităţi didactice va fi benefică pentru ei,

stimulându-le documentarea, şi va consolida, în acelaşi timp, prin comunicarea cu

studenţii din ciclul de licenţă, articularea ciclurilor universitare.

Pot fi create mecanisme de valorificare şi continuare a cercetărilor întreprinse în

cursul doctoratului, prin înfiinţarea de posturi de cercetători în cadrul

catedrelor/departamentelor, pe care să poată funcţiona doctoranzii după obţinerea

titlului de doctor în ştiinţe, atât pentru continuitatea temelor de cercetare, cât şi pentru

32

a-i îndruma/asista teoretic şi, mai ales, metodologic pe tinerii doctoranzi, aglutinând

astfel nuclee de cercetare.

Ne dorim restabilirea rolului şi locului socio-profesional al doctoratului. Trebuie

micşorat numărul de locuri oferite pentru studii doctorale, pentru a creşte concurenţa

la admitere şi pentru a reda valoarea şi prestigiul titlului de doctor în ştiinţe.

În domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, există diferenţe între

desfăşurarea studiilor doctorale la forma fără frecvenţă şi la cea cu frecvenţă, ce fac

posibilă discutarea oportunităţii definirii a două tipuri de doctorat, respectiv doctorat

ştiinţific (clasic, PhD) – corespunzând formei de studii doctorale cu frecvenţă - şi

doctorat profesional, ce s-ar putea adresa formei actuale de studii doctorale fără

frecvenţă. Acesta din urmă se pretează foarte bine atât în cazul medicilor, cât şi al

medicilor dentişti sau farmaciştilor care doresc să urmeze o formă superioară de studii

universitare şi să obţină un statut socio-profesional superior, păstrându-şi, în acelaşi

timp, locul de muncă.

Avantajele introducerii doctoratului profesional în domeniile medico-farmaceutice

sunt reprezentate de asigurarea flexibilă a pregătirii profesionale continue a unor

categorii de profesionişti care deja au un nivel înalt de calificare, precum şi de

posibilitatea centrării studiilor doctorale pe dezvoltarea practicii profesionale, pe

cercetarea aplicativă.

Este necesară însă o riguroasă definire prealabilă a termenilor în care

doctoratul profesional se poate realiza (regimul de part-time, durata maximă a

doctoratului, sfera temelor de cercetare acceptate, gradul de originalitate impus,

criteriile de evaluare finală) şi a drepturilor conferite de diploma ce atestă absolvirea

doctoratului profesional. În acest sens, prin acte normative specifice trebuie instituite

drepturile socio-profesionale (spor salarial, dreptul de a profesa până la o vârstă mai

înaintată, eventual dreptul de a ocupa poziţii profesionale superioare etc.) dar şi unele

limitări (regim de studii exclusiv cu taxă, restricţia de a ocupa poziţii superioare în

mediul academic sau de cercetare).

Doctoratul la zi trebuie să îşi recapete forma şi consistenţa de perioadă dedicată

(aproape) exclusiv pregătirii şi cercetării.

33

Având în vedere previzibila adresabilitate ridicată a licenţiaţilor medici sau

farmacişti către doctoratul profesional -mai flexibil-, trebuie menţinut un nivel

ierarhic superior al doctoratului ştiinţific, clasic (cu frecvenţă), care să fie singurul

ce conferă dreptul de a ocupa poziţii superioare academice (conferenţiar, profesor) sau

de cercetare (cercetător gradul II sau I, dreptul de a conduce echipe de cercetare).

Este necesară restructurarea finanţării, atât la nivel decident-macro, prin o mai

consistentă finanţare a cercetării dublată de o mai atentă urmărire a obţinerii şi

valorificării rezultatelor propuse, cât şi la nivel individual-micro. În acest sens, ar trebui

ca, o dată cu admiterea unui doctorand, universitatea să includă în contractul de studii

doctorale şi un buget al doctorandului, care să precizeze sumele de care

doctorandul, împreună cu conducătorul, pot dispune pentru realizarea cercetării.

Este de dorit, de asemenea, ca cercetarea să fie efectuată etapizat, conform

unui plan de cercetare stabilit în prealabil (o dată cu alcătuirea bugetului individual),

astfel încât traiectoria doctorandului şi gradul de obţinere a rezultatelor să fie

predictibile.

7.3 Analiză SWOT

7.3.1 Principalele “puncte tari”:

Licenţiaţii facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au o formare

academică solidă şi deschidere către studiu, motivând apetenţa mai mare a

doctoranzilor din domeniu faţă de doctoranzii din alte domenii pentru perioada de studii

universitare avansate.

Tradiţional, medicul este legat de mediile universitare prin numeroasele

examene susţinute de-a lungul întregii cariere.

7.3.2 Principalele “puncte slabe”:

Formarea academică este de lungă durată, iar debutul profesional se produce la

vârste relativ înaintate.

34

După obţinerea diplomei de licenţă (medicii dentişti sau farmaciştii) sau de

medic specialist (licenţiaţii în medicină), consacră foarte mult timp practicii medico-

farmaceutice, din considerente obiective, în detrimentul cercetării.

Situaţia este valabilă şi în cazul doctoranzilor cu frecvenţă, nu numai al celor

fără frecvenţă; excepţie fac cei foarte tineri sau cadrele didactice din catedre preclinice

(ştiinţe fundamentale)

Nu există o masă critică de cercetători care să antreneze studenţi sau proaspeţi

licenţiaţi în proiecte de cercetare.

Sunt foarte puţine grupurile de cercetători recunoscute internaţional pentru

rezultatele obţinute.

Există o alocare ineficientă şi o slabă monitorizare a folosirii resurselor destinate

cercetării.

Remarcăm o slabă colaborare între doctoranzi, cercetători şi chiar conducători de

doctorat.

Doctoranzii nu beneficiază de mobilităţi suficiente.

Licenţiaţii proveniţi din medii defavorizate ar fi mai dispuşi să rămână în mediul

universitar pentru cercetare, dar universităţile nu le pot asigura condiţii minime - de

exemplu, cazare în căminele studenţeşti.

7.3.3 Eventuale oportunităţi :

Creşterea responsabilităţii exercitării profesiunii medicale (ghiduri obligatorii de

practică, procese de malpraxis etc.) poate înclina, în viitor, balanţa opţiunilor medicilor

către o carieră în cercetare, dacă şi finanţarea cercetării va deveni mai consistentă.

(Situaţia este în mod curent întâlnită în state dezvoltate din U.E.).

7.3.4 Posibile riscuri:

Inconstanţa finanţării, pe termen scurt şi mediu.

35

De exemplu, creşterea bruscă a finanţării cercetării din anii 2007-2008 a atras

mulţi medici spre cercetare; multe proiecte vor avea însă dificultăţi în derulare şi

finalizare, dacă în 2009 se schimbă politica de finanţare a cercetării. Inconstanţa

fondurilor destinate cercetării ştiinţifice contribuie covârşitor la scăderea atractivităţii

unei cariere de cercetător.

Referinţe i DIRECTIVA CEE nr. 93/16/EEC din 5 aprilie1993 pentru facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea mutuală a diplomelor, certificatelor şi altor dovezi de calificare formală, cu amendamentele ulterioare ii DIRECTIVA CEE nr. 78/686/EEC din 25 iulie 1978 privind recunoaşterea mutuală a diplomelor, certificatelor şi altor dovezi de calificare formală a dentiştilor, cu amendamentele ulterioare iii DIRECTIVA CEE nr. 85/433/EEC din 16 septembrie 1985 privind recunoaşterea mutuală a diplomelor, certificatelor şi altor dovezi de calificare formală în domeniul farmaciei, cu amendamentele ulterioare iv LEGE nr.288 din 24 iunie 2004 privind organizarea studiilor universitare, cu completările şi modificările ulterioare v HOTĂRÂREA Guvernului nr.567 din 15 iunie 2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, cu modificările ulterioare vi ORDIN nr.1.509 din 2 septembrie 2008 al ministrului sănătăţii publice privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală vii ORDONANŢĂ nr.12 din 30 ianuarie 2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată cu modificări de LEGEA nr.179 din 13 octombrie 2008 viii Regulament de organizare si desfăşurare a studiilor universitare de doctorat în UMF „Carol Davila” din Bucureşti. Disponibil pe: http://www.univermed-cdgm.ro/?pid=1359 la data de 20.02.2009. ix Regulament de organizare si desfăşurare a studiilor universitare de doctorat în UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. Disponibil pe: http://www.umfcluj.ro/home/masterat-doctorat/Regulament_2005_refacut.pdf la data de 20.02.2009 x Regulament de organizare si desfăşurare a studiilor universitare de doctorat în UMF Târgu Mureş. Disponibil pe: http://www.umftgm.ro/doctorat/regulament.pdf la data de 20.02.2009 xi Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările ulterioare xii HOTĂRÂREA Guvernului nr. 475 din 23 mai 2007 privind aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II, pentru perioada 2007 – 2013, cu modificările ulterioare

Raport de diagnoza pe domeniile Medicina, Medicina dentara si ...

Documents

Transcript of Raport de diagnoza pe domeniile Medicina, Medicina dentara si ...