CUPRINS

Introducere - Motivatia alegerii temei………………………..………………………………….

Capitolul I O “Baza Fiscala Comuna Consolidata” in Europa – O modalitate de reducere a

incertitudinilor fiscale

I.1. Premise in implementarea sistemului “Baza Fiscala Comuna Consolidata”

I.2. Controverse faţă de tendinţa de armonizare a impozitelor pe veniturile

companiilor în Uniunea Europeană

Capitolul II Impactul impozitului pe profit asupra variabilelor firmei……………………..….

I.1. Influenta impozitului pe profit asupra profitabilitatii firmei

I .2. Influenta impozitului pe profit asupra structurii de finantare

I.3. Influenta impozitului pe profit asupra deciziilor de investitie

Capitolul II. Stadiul actual al cercetarii stiintifice in domeniu pe plan national si international

II.2. Discutii privind sarcina fiscala a impozitului pe profit si varianta eliminarii

acestuia

II.3. Lucrari de cercetare stiintifica in domeniu pe plan national si international……

Capitolul III Studiu de caz - Analiza impactului impozitului pe profit asupra performantelor

financiare

III.1. Metodologia de cercetare……………………………………………………………

III.2. Rezultatele cercetarii ……………………………………………………………….

Concluzii si propuneri

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Această lucrare își propune să analizeze impactul impozitului pe profit asupra perfomanţelor

financiare ale firmei, impozitul pe profit fiind unul dintre cele mai importane impozite percepute asupra

rezultatelor firmei. Impactul fiscal asupra activității întreprinderii prezintă o creștere progresivă: odată

cu dezvoltarea afacerilor, fiecare tranzacție, interacțiune între întreprindere și mediul economico-social,

acumulare și distribuire de resurse este generatoare de impozit pe profit. Impozitul pe profit

influenteaza comportamentul de afaceri in mai multe moduri. De exemplu, firmele exploateaza

oportunitatile fiscale in alegerea formei de organizare, oscileaza intre finantare din datorii sau capital

propriu, isi reduc investitiile ca raspuns la impozit, iar firmele multinationale pot sa isi aloce veniturile

in filiale straine sau sa isi modifice deciziile de locatie.

Impozitul reprezintă un produs al istoriei, el însoțind civilizația umană, de la apariția primelor

forme de organizare statală și până în prezent. Introdus pentru prima dată în SUA în 1920, impozitul pe

profit s-a răspândit în Germania și apoi în toate țările europene, mai ales după al doilea război mondial

(în Franța în 1948). Cu toate că americanii au fost promotorii acestui tip de impozit, tot ei au fost cei

care au pus la îndoială existența unei taxe asupra corporațiilor, formulând chiar propuneri pentru

integrarea venitului pe venitul corporațiilor cu impozitul pe venitul personal într-un singur sistem,

dintre care cea mai radicală abordare este „metoda parteneriatului” - toate veniturile unei corporații

erau atribuite acționarilor, iar fiecare dintre aceștia datora impozit pe venitul personal, metodă criticată

în principal datorită dificultăților administrative. Printre argumentele care susțineau aplicarea

impozitului pe profit se număra 1:

societăţile sunt entităţi separate de acţionarii lor, mai ales cele cu mulţi acţionari unde proprietatea

şi controlul sunt separate;

o corporaţie este beneficiară a anumitor privilegii (precum răspunderea limitată a acţionarilor), fapt

pentru care trebuie să plătească un profit;

netaxarea veniturilor corporaţiei creează oportunităţi pentru reducerea sarcinii fiscale rezultate din

impozitul pe venitul personal (câştigurile nerealizate de capital ar fi excluse de la impozitare).

Impozitul pe profit reprezintă „costul de a face afaceri”. Nivelul ratei efective de impozitare a

profitului corporativ poate afecta rata de economisire şi costul capitalului, şi la rândul sau rata de

creştere economică dintr-o anumită ţară. În măsura în care ţările impun sarcini fiscal privind

impozitarea, impozitul pe profit poate contribui la intrările şi ieşirile de capital dintr-o ţară, afectând

costul de a face afaceri în ţara respectivă (Gravelle 1983).

1 Şerbu, Simona, Tulai Constantin, Fiscalitate comparată şi armonizări fiscale, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005, p. 186.

Impozitul pe profit este de fapt un impozit pe profiturile contabile ale companiilor. Este

considerat un impozit direct, atât în sens juridic pentru că firma este un individ în fața legii cât și în

sens economic pentru că firma este deținută de acționarii săi, astfel încât un impozit asupra firmei este

o taxă asupra acționarilor (Lipsey, 1979).

Impozitul pe profit nu reprezintă doar o sursă de venit la bugetul statului, el este și un

instrument de intervenție, de influență a activității unei firme. Impozitul pe profit poate fi un factor

determinant în luarea unor decizii la nivel de întreprindere, plecând de la influența acesteia asupra unor

performanțe economico-financiare.

Impozitarea beneficiului este una din preocupările permanente ale managerilor întreprinderilor

și reprezintă, în același timp, o variabilă economică fundamentală din viața curentă a agentului

economic. Cea mai mare parte a impozitului pe profit este suportată de întreprindere, la nivelul

acesteia, influența manifestându-se asupra autofinanțării și asupra eficienței economice, în general. O

analiză efectuată asupra unui grup de societăți franceze a demonstrat că impozitul pe profit frânează

creșterea economică, deoarece frânează autofinanțarea. De asemenea, studiul a evidențiat că dacă

impozitul pe profit ar fi suprimat, marja brută autofinanțării la societățile beneficiare, s-ar majora cu

mai mult de 33,33%, creșterea fiind chiar mai mare în cazul întreprinderilor mici. Capacitatea de

autofinanțare, care apare ca o sumă stabilă ce permite finanțarea investițiilor, rambursarea

împrumuturilor contractate în anii precedenți, precum și plata dividendelor, este puternic afectată de

impozitele pe profit.

Din punctul de vedere al agentului economic, resursele financiare lăsate la dispoziție au

impact major atât asupra structurii capitalurilor, cât și asupra valorii întreprinderii. Structură

capitalurilor este influențată prin faptul că existența unor resurse financiare suplimentare conduce la

creșterea capacității de autofinanțare, nemaifiind necesar apelul la unele modalități de finanțare

externă. Pe de altă parte, impozitul pe profit mai redus conduce la îmbunătățirea indicatorilor de

eficiență (rentabilitatea economică și financiară, gradul de îndatorare, lichiditatea etc), cu efecte

favorabile asupra creșterii valorii întreprinderii (a activului net contabil). Totuși, aceste consecințe

manifestate la nivelul întreprinderii, prin urmare la nivel microeconomic, sunt subordonate intereselor

macroeconomice ale politicilor statului.

Aplicarea unor rate de impozite mai reduse asupra profiturilor, precum şi scutirile de impozite

pe profituri (un caz particular fiind adoptarea unei rate zero) sunt facilităţi frecvent practicate, în special

în ţările în curs de dezvoltare în vederea incurajării investiţiilor productive (în ansamblul economiei, pe

sectoare economice sau pe regiuni), în special cele cu durată îndelungată de funcţionare, care să

conducă la o dezvoltare durabilă şi echilibrată a economiei, inclusiv prin crearea de noi locuri de

muncă. Pe de altă parte, acestea vor constitui, în mod indirect, noi surse de venituri bugetare.

Rata mai redusă de impozit pe profit poate fi prevăzută uniform pentru toate întreprinderile

sau aplicată diferenţiat în funcţie de sfera de activitate, proprietarul capitalului social etc. Sporul de

resurse rezultat, aflat la dispoziţia întreprinderii, poate contribui la finanţarea de investiţii, efectul

concretizându-se în reducerea costului financiar de capital antrenat de diminuarea necesarului de

finanţat ce trebuie acoperit de pe piaţa financiară. Efecte pozitive se manifestă şi asupra fluxurilor

financiare nete obţinute din exploatarea investiţiilor, determinând majorarea indicatorilor de eficienţă

economică şi reflectând impactul stimulator asupra investiţiilor. Această facilitate poate fi aplicată fie

la nivelul întregii economii, fie numai în anumite zone geografice, în încercarea de a reduce decalajele

economice regionale şi de a stimula dezvoltarea afacerilor.

Influența impozitului pe profit asupra performantei firmei se evidențiaza și prin intermediul

indicatorilor de eficiență. În acest sens, se determină o rentabilitate economică și una financiară precum

și o rentabilitate în funcție de costuri și de venituri. În absența impozitului de profit sau în condițiile

reducerii acestuia, cotele de rentabilitate în a căror structură intră profilul net se majorează, ceea ce

reflectă incidența directă a impozitului asupra eficienței activității economice.

Lucrarea este sintetizată pe trei capitale prin care se urmăreşte prezentarea unor considerente asupra

impozitului pe profit, influenţa acestuia asupra variabilelor firmei ( profitabilitate, structura de finanţare

şi decizii de investiţii), stadiul actual al cercetării în domeniu atât pe plan naţional şi internaţional,

precum şi particularizarea influenţei impozitului pe profit asupra unor indicatori relevanţi în ceea ce

priveşte performanţele financiare ale firmei. În finalul lucrării sunt prezentate concluziile ce au fost

desprinse ca urmare a cercetării efectuate.

Capitolul I

O “Baza Fiscala Comuna Consolidata” in Europa – O modalitate de reducere a

incertitudinilor fiscale

I.1. Premise in implementarea sistemului “Baza Fiscala Comuna Consolidata”

Statele membre în Uniunea Europeană au convenit la Lisabona să facă din economia europeană

una dintre cele mai cele mai competitive şi dinamice economii din lume. Astfel, reformă economiilor

trebuie să fie o prioritate de top. Taxele sunt unul dintre cele mai importante elemente ale policilor

economice şi, prin urmare, au atras atenţia mult mai mult în ultimii anii. O societate care face afaceri în

toate statele membre Uniunii Europene trebuie să se conformeze celor 25 de sisteme de impozitare

diferite. administraţii şi sisteme juridice. Acesta este un obstacol în calea creşterii economice şi a

prosperităţii. Există, totuşi, şi alţi factori fiscali care influenţează activităţile de afaceri.

În ultima perioadă, numeroşi specialişţi şi politicieni s-au pronunţat în favoarea realizării unei

politici coerente şi centralizate la nivelul Uniunii Europene în vederea impozitării veniturilor

companiilor. “Armonizare” este cuvântul-cheie utilizat de cei care consideră că toate statele membre ar

trebui să-şi alinieze propriile sisteme fiscale la directivele executivului de la Bruxelles. Unul dintre

argumentele utilizate în favoarea acestei măsuri este acela că Uniunea Europeană ar trebui să instituie

şi să perceapă impozite şi nu doar să formuleze recomandări statelor membre cu privire la măşurile de

politică fiscală. Problemele generate funcţionarea unor sisteme fiscale naţionale diferite la nivelul

statelor membere, potrivit opiniilor exprimate de Comisia Europeană în anul 2001, sunt:

- influenţarea (distorsionarea) alocării resurselor, cu consecinţe negative pentru valorificarea

avantajelor unei adevărate pieţe unice, dar şi din punctul de vedere al repartiţiei internaţionale a

veniturilor din impozite, care poate dezavantaja anumite state membre în raport cu altele;

- fragilizarea încasărilor bugetare, prin pierderi de venituri asociate concurenţei fiscale;

- tendinţa de creştere a inechităţii sistemelor fiscale, prin tratamentul privilegiat al bazelor mobile de

impunere;

- riscul dublei impuneri.

Toate acestea generează ineficienţă economică întrucât între contribuabili (corporaţii) şi

administraţiile fiscale apar frecvent conflicte legate de unele măsuri restrictive sau discriminatorii ale

acestora din urmă sau de distorsiunile concurenţiale generate prin acţiunile corporaţiilor. Aceste

conflicte sunt rezolvate cu preţul angajării unor importante resurse financiare pentru realizarea de

inspecţii şi anchete, audit fiscal etc. Problema distorsiunilor generate de impunerea diferită a veniturilor

corporaţiilor poate fi sintetizată astfel: dacă impozitele sunt mai mari într-o anumită zonă, capitalul va

migra către zonele cu fiscalitate mai redusă dacă alte considerente de natură economică nu fac mai

eficientă păstrarea locaţiei iniţiale. Ţările afectate de această migraţie vor reacţiona faţă de această

situaţie, fie impunând bariere în calea mişcării libere a capitalurilor, fie diminuând nivelul fiscalităţii

pentru a stimula afluxul acestora (James, Oats, 1998).

Pentru rezolvarea acestor probleme, la nivelul Uniunii Europene s-a afirmat, frecvent,

necesitatea armonizării parţiale (numai a bazelor fiscale) a impunerii veniturilor companiilor.

Descrierea sistemului “ Baza Comuna Fiscala Consolidata”

Baza consolidată comună de impozitare (Common Consolidated Tax Base – CCTB) este un

sistem pe baza căruia companiile multinaţionale şi-ar determina în mod consolidat volumul veniturilor

impozabile. Acţiuni concrete destinate construirii acestui sistem au început cu ocazia Consiliului

ECOFIN din septembrie 2004, când o largă majoritate de state membre au acceptat utilitatea unor

progrese pe calea construirii unei baze comune de impozitare şi au decis constituirea unui grup de lucru

format din experţi reprezentând statele membre şi prezidat de Comisia Europeană, care să examineze în

detaliu soluţiile posibile. Potrivit obiectivelor propuse în 2004, activitatea acestui grup (engl. Common

Consolidated Corporate Tax Base Working Group – CCCTB WG) trebuia să se concretizeze într-o

propunere legislativă la finele anului 2008, însă deocamdată acest obiectiv nu a fost atins.

Reglementarea privind baza comună consolidată de impozitare se va aplica firmelor care plătesc

impozit pe veniturile corporaţiilor în statele membre ale Uniunii Europene (care vor fi precizate într-o

anexă a reglementării, anexă care va fi modificată anual) organizate în grupuri, dar care îşi desfăşoară

activitatea economică potrivit unei strategii singulare de grup. Detaliile cu privire la definirea grupului

nu sunt încă definitivate întrucât grupul de lucru întâmpină dificultăţi în stabilirea unui prag de deţinere

de acţiuni care să dovedească (prin relaţiile de proprietate) legăturile dintre firmele componente.

Dificultăţi în implementarea sistemului CCCTB

Există probleme în ceea ce priveşte regulile contabile care ar trebui utilizate pentru definirea bazei

comune, s-a vehiculat frecvent frecvent ideea utilizării Standardelor Internaţionale de Raportare

Financiară (IFRS). Acestea au avantajul uşurinţei adaptaţii contribuabililor, dat fiind că de la 1 ianuarie

2005, la nivelul Uniunii Europene se aplică un regulament care cere companiilor listate pe piaţă de

capital să îşi întocmească bilanţurile consolidate conform cerinţelor IFRS. Studiile realizate au arătat că

aceste standarde pot oferi soluţii care să fie preluate în regulile de întocmire a bazei consolidate, putând

duce şi la o reducere a râţelor de impunere, ceea ce ar face că spaţiul european să fie mai atractiv pentru

învestiţii. Oficialităţile de la Bruxelles consideră dificilă folosirea acestor standarde în anumite ţări,

pentru firmele locale, acolo unde nu este permisă utilizarea lor. Din acest motiv, s-a stabilit că se va

porni de la reglementările contabile general acceptate în toate ţările membre, care vor suferi anumite

modificări pentru a satisface regulile stabilite pentru CCCTB. Alte discuţii privind introducerea

CCCTB, au vizat:

- Activele fixe şi deprecierea. Activele care îndeplinesc condiţiile necesare se pot amortiza fie

individual, ceea ce necesită o estimare a duratei de viaţă a fiecărui activ în parte la achiziţionare (în

conformitate cu normele comune aplicabile pe teritoriul UE), şi o amortizare individuală pe parcursul

duratei de viaţă, fie în una sau mai multe categorii având o durată de viaţă stabilită comună. Comisia

consideră că dezvoltarea metodei de grupare în cadrul CCCTB implică avantaje considerabile;

- Deduceri pentru provizioane. Provizioanele pot fi în general nedeductibile fiscal, completate de

o listă de excepţii deductibile fiscal, sau pot fi în general deductibile fiscal, completate de o listă de

excepţii nedeductibile fiscal. Comisia consideră că provizioanele deductibile fiscal trebuie definite şi

completate de o listă de excepţii nedeductibile fiscal;

- Metodologie generală. Pentru calcularea bazei de impozitare a unei societăţi se poate porni de

la comparaţia dintre bilanţurile de deschidere şi închidere sau de la contul de profit şi pierdere al

societăţii. În primul caz este necesară pregătirea unui model de „bilanţ fiscal” conform unor norme

definite în comun, care să includă şi contul de profit şi pierdere. În al doilea caz, este necesar doar

contul de profit şi pierdere definit de comun acord în legislaţia CCCTB; informaţiile legate de bilanţ

pot fi verificate prin raportare la conturile financiare. Comisia consideră că nu este necesar un bilanţ

fiscal, acesta reprezentând o povară administrativă suplimentară;

- Impozite locale. În anumite state membre există impozite locale pe afaceri. Acestea pot fi

deductibile din baza consolidată şi incluse astfel în mecanismul de repartizare sau reţinute la nivel

naţional şi deduse doar din acea parte a bazei consolidate care revine statului membru respectiv.

Comisia consideră că, în general, este preferabilă stabilirea unui set cât mai amplu de norme, pentru a

se evita pe cât posibil „derogările” naţionale sau impozitele suplimentare. Cu toate acestea, este

necesară o analiză suplimentară a consecinţelor în ansamblul lor, întrucât „repartizarea” deducerilor

pentru impozitele locale la nivelul UE, dar „nerepartizarea” impozitelor naţionale la nivelul bazei

comune ar putea genera o lipsă de consecvenţă;

- Venituri din străinătate. Veniturile din străinătate ale unei companii pot fi excluse complet din

baza fiscală consolidată sau pot fi încorporate în aceasta. În ultima situaţie este necesară o metodă de

includere a acestora în mecanismul de consolidare şi repartizare. Se ridică această problemă întrucât

trebuie luate în considerare metodele diferite de evitare a dublei impuneri utilizate în prezent de statele

membre conform legislaţiei naţionale, precum şi tratatele bilaterale cu ţări terţe. Comisia consideră că

este preferabilă punerea la punct a unei metode care să încorporeze veniturile din străinătate în baza

fiscală consolidată şi care să fie completată, acolo unde este cazul, de o formă de scutire pentru evitarea

dublei impuneri;

- Tranzacţiile în interiorul grupurilor. Evitarea problemelor legate de preţurile de transfer

reprezintă un avantaj important al consolidării. Cu toate acestea, există mai multe metode de eliminare

a tranzacţiilor în interiorul grupurilor odată cu consolidarea bazei. Preţurile de transfer pot fi ignorate,

recunoscute la nivel de costuri sau recunoscute la preţul stabilit în condiţii de deplină concurenţă.

Fiecare metodă prezintă avantaje şi dezavantaje, motiv pentru care Comisia trebuie să decidă care

dintre ele este preferabilă sau dacă este posibil ca fiecare grup să aibă permisiunea de a alege. Însă

problema care a generat cele mai multe discuţii o reprezintă formula de alocare, între statele membre

îndreptăţite, a venitului consolidat determinat prin baza de impunere decisă. Este necesar ca această

formulă să fie transparentă şi simplă, să nu comporte costuri de conformare şi de administrare excesive,

să reducă posibilitatea corporaţiilor de a deplasa factorii de alocare dintr-un amplasament într-altul şi să

nu genereze distorsiuni la nivelul mediului de afaceri din Uniunea Europeană.

I.2. Controverse faţă de tendinţa de armonizare a impozitelor pe veniturile companiilor în

Uniunea Europeană

Problema armonizării impozitelor pe veniturile companiilor a stârnit numeroase controverse

politice în statele membre ale Uniunii Europene, generate de orientarea doctrinară a partidelor politice

aflate la guvernare. Astfel, in Anglia si Irlanda politica economica este centrata pe rolul pietei libere in

alocarea resurselor, principiul promovat fiind cel potrivit caruia interventia statului prin intermediul

impozitului este minima. In tarile scadinave este promovata ideea universalitatii asistentei sociale si a a

rolului important al implicarii statului prin intermediul parghiilor fiscale, iar in tarile Europei

continentale, se evidentiaza importanta mentinerii statului ca un “agent jucator dinamic” pentru

reglarea unor mecanisme economice si sociale, in cazul in care fiscalitatea genereaza distorsiuni cat

mai reduse in cadrul proceselor din economia de piata. Avand in vedere aceste modele economice si

sociale, este usor de intuit pozitia liderilor politici fata de ideea armonizarii impunerii veniturilor

companiilor. Astfel, statele cu o ideologie politică predominant neoliberală (Anglia şi

Irlanda) nu vor agrea ideea eliminării concurenţei fiscale între guverne, deoarece

aceasta reprezintă un motor al eficienţei şi progresului economic, iar statele cu o

ideologie politică predominant socialistă ar trebui să fie interesate de creşterea

disciplinei în domeniul fiscalităţii companiilor şi de înlăturarea incertitudinii legate

de diminuarea veniturilor publice din impozite ca urmare a migrării investiţiilor

străine către locaţii mai avantajoase din punct de vedere fiscal.

La sfârşitul anilor 1990, liderii politici din unele state europene occidentale considerau

armonizarea impozitelor pe veniturile companiilor omodalitate de eliminare a „concurenţei fiscale

dăunătoare”, în special după publicarea primului raport al Grupului Primarolo, care a identificat 66 de

„măsuri fiscale dăunătoare” în statele membre. Investigaţiile Grupului Primarolo au fost demarate după

ce mai mulţi politicieni (din Germania, Belgia, Austria ş.a.) au semnalat faptul că diferenţele dintre

sistemele naţionale de impunere a beneficiului obţinut din investiţiile financiare au determinat migrarea

economiilor rezidenţilor lor în alte state membre în scopul evitării impozitelor interne. Deoarece

legislaţia restrictivă în domeniul secretului bancar îngreuna acţiunile de cooperare a autorităţilor

publice în scopul combaterii evaziunii fiscale, armonizarea cotelor de impozitare a venitului în toate

statele membre trebuia să contribuie la rezolvarea acestei probleme.

O altă temere exprimată la nivelul clasei politice din ţările respective avea în vedere diminuarea

cantităţii de bunuri şi servicii publice furnizate cetăţenilor sub influenţa reducerii încasărilor din

impozitele directe (ca o consecinţă a concurenţei fiscale manifestate la nivelul pieţei interne). Această

idee se plia pe principiile doctrinei socialiste, reprezentată din punct de vedere politic prin guvernele

multor state europene la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000.

Poziţii clare în afirmarea acestor idei au luat ministrul Oskar Lafontaine şi cancelarul federal

Gerhard Schroeder din Germania. Aceşti politicieni au combătut opinia potrivit căreia statele-naţiune ar

trebui să concureze în domeniul fiscal, arătând că această abordare se bazează pe un principiu de natură

mercantilistă: „un stat poate deveni mai bogat numai acţionând în detrimentul altor state”. O astfel de

competiţie era contraproductivă şi nu putea fi compatibilă cu funcţionarea adecvată a pieţei europene

(Ussher, 1999). Aderarea noilor state la Uniunea Europeană a acutizat disputele politice pe tema

armonizării impozitelor pe veniturile companiilor. Astfel, alăturându-se cancelarului german Gerhard

Schroeder, care susţinea necesitatea instituirii în Uniunea Europeană a unui „coridor fiscal” (stabilirea

unor cote minime şi maxime de impozitare a veniturilor companiilor), ministrul olandez al finanţelor,

Gerrit Zalm, propunea, în anul 2004, instituirea unei cote minime de impunere de cel puţin 20% pentru

veniturile companiilor (de Mooij, 2004).

Un studiu realizat în legătură cu atitudinea parlamentarilor europeni faţă de introducerea unei

cote de impozitare minime pentru veniturile companiilor la nivelul tuturor statelor membre, în urma

chestionării unui număr de 156 de parlamentari, în perioada martie - iulie 2007, a relevant că

reprezentanţii grupurilor parlamentare de orientare socialistă au o poziţie favorabilă armonizării

impozitului pe veniturile companiilor, comparative cu reprezentaţii grupurilor parlamentare de

orientare liberală. Conform studiului a arătat că reprezentanţii Poloniei, Cehiei şi Mării Britanii se

opuneau în cea mai mare măsură ideii de armonizare în domeniul impozitării veniturilor companiilor,

iar reprezentanţii Portugaliei, Austriei şi Belgiei erau cei mai vehemenţi susţinători ai ideii. În ceea ce

priveşte parlamentarii provenind din noile state membre s-au împotrivit ideii de introducere a cotei

minime a impozitului pe veniturile companiilor, poziţie intuită de altfel de noi mai sus (Osterloh,

Heinemann, 2009).

Un studiu al lui Trovato Masimiliano (2007) care afirmă că, în condiţiile în

care capitalul şi forţa de muncă circulă cu uşurinţă între ţări, iar evoluţia

tehnologiei permite oamenilor să comunice cu uşurinţă între ei şi să stabilească

relaţii de afaceri fructuoase, indiferent de locaţia în care se află, bazele fiscale

tind să devină din ce în ce mai mobile. Autorităţile publice pot face foarte puţin

sau chiar nimic pentru a preveni această tendinţă. Rolul politicului în domeniul

fiscal se va diminua, probabil, odată cu adâncirea procesului de globalizare.

Astfel, cu costul pierderii pe termen scurt a prerogativelor lor în domeniul fiscal,

politicienii încearcă să contraatace efectele globalizării, replicând aceste

prerogative la o scară mult mai mare.

Reacţiile mediului de afaceri european faţă de tendinţa de armonizare a

impozitelor veniturilor companiilor sunt evidentiate de poziţia Asociaţia Camerelor

de Comerţ şi Industrie Europene. Astfel, în anul 2007, Asociaţia Camerelor de

Comerţ şi Industrie Europene considera concurenţa fiscală loială între statele

membre ale Uniunii Europene o forţă motrice puternică pentru reducerea cotelor

de impozitare, dezvoltarea mediului de afaceri şi crearea de locuri de muncă în

Europa. Deoarece trebuie să răspundă cerinţelor a 27 de sisteme de impozitare

diferite, costurile de conformare sunt mult mai mari pentru societăţile cu

activitate transfrontalieră, iar aceste costuri sunt disproporţionat de mari pentru

întreprinderile mici şi mijlocii. Camerele de Comerţ Europene s-au poziţionat în

favoarea unei concurenţe fiscal transparente, deoarece aceasta este foarte

importantă pentru întreprinderile mici şi mijlocii care doresc să îşi extindă

activitatea în străinătate şi se află, adesea, în imposibilitatea de a-şi permite

consultanţă fiscală. Normele privind impozitul pe profit în toate statele membre ar

trebui să fie suficient de comparabile, astfel încât companiile să identifice cu

uşurinţă diferenţele dintre sistemele de impozitare şi procedurile aplicabile în

diverse ţări. În aceste condiţii, Asociaţia Camerelor de Comerţ şi Industrie

Europene sprijină măsurile care ar contribui la minimizarea costurilor fiscale

pentru companiile care operează pe teritoriul statelor membre ale Uniunii

Europene. Aceste măsuri ar trebui să se traducă prin crearea unei baze fiscale

comune şi consolidarea liberei concurenţe în ceea ce priveşte cotele de

impozitare. Totuşi, Camerele de Comerţ Europene afirmau că angajarea statelor

membre într-o „cursă a reducerii cotelor de impozitare” nu poate exprima nici

interesele mediului de afaceri european şi, cu atât mai puţin, interesele

cetăţenilor din Uniunea Europeană.

O bază de impozitare consolidată comună ar oferi societăţilor stabilite în

mai mult de un stat membru posibilitatea de determinare a venitului lor de grup

în conformitate cu un set unic de norme. Acest lucru ar facilita eliminarea unor

practici discreţionare, scăderea costurilor de conformare, reducerea sarcinilor

administrative, eliminarea situaţiilor de dublă impunere, ar permite automat

consolidarea profiturilor şi a pierderilor (în acest context, profiturile nerealizate nu

ar trebui să fie impozitate) şi ar contribui la crearea unui sistem fiscal mult mai

transparent. Din aceste motive, Asociaţia Camerelor de Comerţ şi Industrie

Europene sprijină propunerile Comisiei Europene pentru crearea unei baze

comune consolidate de impozitare a veniturilor corporaţiilor, cu condiţia ca

aceasta să fie clară, simplă şi uşor de utilizat.

Armonizarea bazei de impozitare a veniturilor companiilor este susţinută de

majoritatea membrilor Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie Europene, cu

excepţia Camerelor de Comerţ din Marea Britanie şi din Irlanda, care nu sunt

convinse că acest model este cel mai potrivit pentru a răspunde nevoilor de

creştere economică la nivelul Uniunii Europene. Camera de Comerţ a Ciprului, deşi

a exprimat rezerve cu privire la modelul „baza comună consolidată de impozitare

a veniturilor corporaţiilor”, s-a arătat dispusă să analizeze impactul introducerii

acestuia (Eurochambres, 2007).

Între anii 2004-2007, comentând propunerile Comisiei Europene referitoare

la introducerea unei baze fiscale comune de impozitare a veniturilor companiilor,

Uniunea Confederaţiilor Patronale şi Industriale din Europa a afirmat susţinerea sa

pentru proiectul respectiv, în măsura în care reformarea sistemelor de impozitare

a veniturilor companiilor din statele membre va contribui la creşterea eficienţei

activităţii firmelor care operează pe mai multe pieţe. Sprijinul reprezentanţilor

mediului de afaceri european pentru proiectul de armonizare a impunerii

veniturilor companiilor a fost demonstrat şi prin intermediul unui studiu realizat de

KPMG International în anul 2007, care arată că o mare parte dintre corporaţiile din

Uniunea Europeană doresc o formulă unică pentru calculul impozitului pe profit.

Studiul a fost realizat prin chestionarea managerilor financiari din peste 400 de

companii din toate cele

state membre ale Uniunii Europene şi din Elveţia. Astfel, s-a pus în evidenţă faptul

că un număr important de specialişti în materie de impozite şi taxe susţin

propunerea Comisiei Europene pentru o formulă unică de calcul a bazei

impozabile a profitului aplicată la nivel european. Politicienii intervievaţi din

Republica Cehă, Danemarca şi Spania au fost cei mai entuziaşti, 100% din ei

sprijinind iniţiativa menţionată. În Italia, 96% au fost în favoarea propunerii, în

timp ce în Grecia, Luxemburg, Polonia, Slovenia şi Suedia s-a înregistrat o

susţinere de 90%. Propunerea a fost susţinută de 84% dintre politicienii

intervievaţi din Germania şi de 80% dintre politicienii intervievaţi din Austria,

Finlanda, Ungaria şi Portugalia. Printre cele mai sceptice ţări s-a aflat Marea

Britanie, cu un sprijin de numai 62% pentru planurile Comisiei, în timp ce în cazul

Irlandei şi Slovaciei 50% dintre politicienii intervievaţi s-au opus.

Susţinători şi oponenţi ai sistemului „Baza fiscală comună consolidată”

Sistemul „Baza fiscală comună consolidată” concretizează concepţia Comisiei Europene cu

privire la armonizarea parţială (numai a bazelor fiscale) a impozitelor pe veniturile companiilor care

desfăşoară activităţi pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Soluţiile tehnice referitoare la

implementarea acestui sistem au fost (şi sunt) dezbătute de către specialişti ai Comisiei Europene şi

reprezentanţi ai statelor membre reuniţi în cadrul unui grup de lucru înfiinţat în anul 2004. O parte

dintre ţările membre ale Uniunii Europene (Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Letonia şi Slovacia) s-au

exprimat împotriva introducerii bazei fiscale comune consolidate pentru veniturile companiilor, ceea ce

a creat motive reale de îngrijorare pentru Comisia Europeană în situaţia în care noua legislaţie în

domeniul impozitelor directe ar avea nevoie de sprijinul unanim al statelor membre. Argumentele

prezentate de reprezentanţii acestor state sunt (Gnaedinger, 2008):

- cu ocazia dezbaterilor pe marginea adoptării Tratatului de la Lisabona, politicienii din Irlanda au

susţinut că sistemul „Baza Fiscală Comună Consolidată” reprezintă o încălcare a suveranităţii naţionale

în domeniul fiscalităţii, iar scopul final al Comisiei Europene în implementarea acestui sistem ar fi

armonizarea totală (a bazei fiscale şi a cotelor de impozitare). Baza fiscală comună consolidată a fost

definită ca fiind „calul troian al Europei” care, odată adoptată, va permite Comisiei să facă presiuni

asupra statelor membre pentru armonizarea cotelor de impozitare;

- Marea Britanie refuză să confere Uniunii Europene competenţe suplimentare în domeniul fiscal

(precum cele reclamate de funcţionarea unei baze fiscale comune consolidate);

- în anul 2006, ministrul de finanţe polonez, Michal Tarka, afirma că guvernul său ar putea susţine

introducerea bazei fiscale comune consolidate dacă aceasta s-ar aplica obligatoriu pentru toate

companiile cu activitate transfrontalieră. În anul 2007, acelaşi ministru declara că, în ciuda opoziţiei

sale personale faţă de propunerea Comisiei Europene, guvernul polonez a decis să participe în

continuare la dezbaterile organizate pe marginea sistemului „Baza fiscală comună consolidată”.

Opiniile exprimate de politicienii polonezi rezonează cu poziţia reprezentanţilor mediului de afaceri din

această ţară. Astfel, într-un raport al Confederaţiei Angajatorilor Privaţi din Polonia, publicat în 15 mai

2008, se preciza că introducerea bazei fiscale comune consolidate ar avea un efect nesemnificativ

asupra intrărilor de investiţii străine directe în Polonia, dar ar putea genera reducerea veniturilor fiscale

şi creşterea volumului de muncă în cadrul administraţiei fiscale;

- în Letonia, este împărtăşită ideea potrivit căreia introducerea bazei fiscale comune consolidate pentru

veniturile companiilor va determina o reducere a veniturilor publice încasate din impozitul pe profit

deoarece noul sistem ar impune o bază fiscală mai restrânsă decât cea care există în prezent. O opinie

similară a fost exprimată în 2007 de primul ministru slovac Robert Fico.

Chiar dacă statele de mai sus s-au opus propunerii formulate de Comisia Europeană privind

baza fiscală comună consolidată, ele nu au refuzat să participe la dezbaterile grupului de lucru,

realizând că, pe termen lung, introducerea sistemului „Baza fiscală comună consolidată” va genera

beneficii incontestabile pentru economia Uniunii Europene. Pentru a evita o posibilă respingere a

acestui proiectul, în prezent, s-a stabilit că propunerea de directivă care introduce sistemul respectiv ar

putea face obiectul unei cooperări consolidate între statele membre, cu condiţia să existe cel puţin opt

state participante (Direcţia Generală Pregătire ECOFIN şi Asistenţă Comunitară, 2008).

Reprezentanţii mediului de afaceri s-au implicat activ în dezbaterea unor aspecte tehnice legate

de baza comună consolidată de impozitare a veniturilor corporaţiilor. Uniunea Confederaţiilor

Patronale şi Industriale din Europa şi Asociaţia Camerelor de Comerţ Europene consideră că

introducerea sistemului „Baza fiscală comună consolidată” ar trebui urgentată, întrucât un sistem fiscal

fundamentat pe o bază de impozitare largă şi cote de impozitare mici, precum şi pe principii care

generează stabilitate şi reducerea costurilor administrative reprezintă un stimulent important pentru

investitori. Trebuie menţionat că reprezentanţii mediului de afaceri s-au pronunţat ferm pentru

menţinerea caracterului opţional al adoptării de către companii a bazei fiscale comune consolidate.

Capitolul II Influenţa impozitului pe profit asupra variabilelor firmei

Profitabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a genera profit, acesta

urmând a servi la dezvoltarea întreprinderii şi/sau la remunerarea capitalurilor investite. Analiza

profitabilităţii are la bază contul de profit şi pierdere (contul de rezultate). Contul de rezultate ne arată

modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri şi de

cheltuieli. Structurarea veniturilor şi cheltuielilor în contul de rezultate are la bază delimitarea

activităţilor realizate de firmă în activitatea de exploatare, activitatea financiară şi activitatea

extraordinară. Analiză pe bază contului de rezultate se realizează prin intermediul şoldurilor

intermediare de gestiune. Alături de analiza soldurilor intermediare de gestiune se apelează şi la analiza

capacităţii de autofinanţare, precum şi la analiza pragului de rentabilitate.

I.1. Influenta impozitului pe profit profitabilitatii întreprinderii2

Pentru a determina impactul impozitului pe profit, impact dat de cheltuielile nedeductibile şi

cota de impozitare asupra profitabilităţii întreprinderii avem următoarele relaţii:

1) profit contabil = venituri totale – cheltuieli totale3- impozit pe profit;

2) impozitul pe profit = profitul impozabil · cota de impunere4;

3) profit impozabil = venituri totale – cheltuieli totale + cheltuieli nedeductibile

– venituri neimpozabile5

Se utilizează următoarele notaţii:

- profitabilitatea (exprimată monetar) în absenţa impozitării: PCAI;

- profitabilitatea (exprimată monetar) în prezenţa impozitării: PCI;

- venituri totale: VT;

- cheltuieli totale: CT;

- cheltuieli nedeductibile nedeductibile fiscal: Cneded;

- cheltuielile deductibile fiscal: Cded;

- venituri neimpozabile: Vneimp;

- impozitul pe profit: I;

- cota de impozit pe profit: t ;

- ponderea cheltuielilor nedeductibile în total cheltuieli: b;

În absenţa impozitatii, rentabilitatea va fi calculată:

PCAI =VT – CT (1)

2 Capitol realizat cu ajutorul informaţiilor preluate din lucrarea de doctorat a Domnului professor Lucian Ţâţu , Analiza Operarii Mecanismelor Fiscalitatii Asupra Performantei Economico Financiare a Firmei, 20073 Nu vom considera în cadrul cheltuielilor totale cheltuiala cu impozitul pe profit4 Vom considera ca nu se reporteaza pierdere din perioada anterioara, ci ne vom referi strict la un exercitiu financiar5 Pentru simplificarea modelului vom considera veniturile neimpozabile ca fiind egale cu 0 (ele sunt egale cu zero în mare majoritate a societatilor comerciale sau, daca exista, au o pondere redusa în total venituri). De asemenea, facem abstractie de veniturile neimpozabile provenite din anularea unor cheltuieli considerate nedeductibile (vom considera ca aceste cheltuieli sunt egale cu 0).

Din relaţia (1) se observă că rentabilitatea este influenţată de volumul veniturilor şi de volumul

cheltuielilor, elemente ce se pot considera constante la un anumit moment. Astfel, avem PCAI =

constant.

În funcţie de mărimea veniturilor şi cheltuielilor ne putem afla în urmatoarele situaţii:

PCAI < 0, dacaă VT < CT

PCAI = 0, dacă VT = CT

PCAI > 0, dacă VT > CT

În prezenţa impozitării, rentabilitatea va fi calculată:

PCI = VT -CT – I (2)

Daca ţinem cont că I = t · (VT – CT + C neded ) şi că b reprezintă ponderea cheltuielilor deductibile în

total cheltuieli, relaţia (2) se va transforma în:

PCI = VT - CT –t · (VT -CT·(1 –b)) (3)

Se observă că în prezenţta impozitării asupra mărimii rentabilităţii acţionează volumul veniturilor,

volumul cheltuielilor, ponderea cheltuielilor nedeductibile în total cheltuieli şi cota de impozitare.

Din relaţtia (3) se pot desprinde următoarele concluzii:

PCI<0, dacă VT< CT∙1−t ∙(1−b)

1−t

PCI=0, dacă VT= CT∙1−t ∙(1−b)

1−t

PCI>0, dacă VT>CT∙1−t ∙(1−b)

1−t

Vom urmari care este impactul impozitului pe profit asupra PII în trei situatţii:

1) VT < CT;

2) VT = CT;

3) VT > CT.

1) ipoteza că VT < CT, impactul impozitului pe profit asupra PCI, în funcţie de evoluţia ponderii

Cneded6 în CT, este redat în graficul 1 Anexa A.

Conform graficului nr 1,dacă în determinarea impozitului pe profit nu ţinem cont de eventualele

pierderi de recuperat din perioadele fiscal anterioare, se desprind următoarele concluzii:

- indiferent de mărimea ponderii Cneded în CT, PCI este negativ;

- impozitul pe profit are influenţă asupra rentabilitatii în condiţiile existenţei impozitării doar în

situaţia în care VT + Cneded > CT, în caz contrar, profitul impozabil fiind negativ şi impozitul pe profit

nul;

6 Mai putin cheltuielile cu impozitul pe profit.

- în condiţiile unui nivel constant al VT şi al CT, din momentul în care suma între VT + Cneded

depăşeşte nivelul CT, PCI se diminuează cu valoarea impozitului, iar influenţa este cu atât mai mare cu

cât ponderea Cneded în CT este mai ridicată.

2) Dacă plecam de la ipoteza că VT = CT, impactul impozitului pe profit asupra PCI, în funcţie de

evoluţia ponderii Cneded7 în CT, este redat în graficul nr 2 Anexa A.

Conform graficului nr 2,dacă în determinarea impozitului profit nu ţinem cont de eventualele pierderi

de recuperat din perioadele fiscal anterioare, se desprind următoarele concluzii:

- impozitul pe profit are influenţă asupra rentabilitatii în condiţiile existenţei impozitarii în toate

situaţiile în care Cneded > 0;

- în condiţiile unui nivel constant al VT şi al CT, pe masură ce ponderea Cneded în CT creste, PCI scade

datorită creşterii cuantumului impozitului pe profit;

- în toate cazurile în care există Cneded, PCI este negativ

3) Dacă plecam de la ipoteza că VT > CT, impactul impozitului pe profit asupra PCI, în funcţie de

evoluţia ponderii Cneded în CT, este redat în graficul nr. 3 Anexa A.

Conform graficulului nr. 3, dacă în determinarea impozitului profit nu ţinem cont de eventualele

pierderi de recuperat din perioadele fiscal anterioare, desprindem concluzia că influenţa impozitului pe

profit asupra PCI apare în toate situaţiile, indiferent de ponderea Cneded în CT.

Situaţia comparativă privind evoluţia PCI şi a PCAI în funcţie de evoluţia nivelului cheltuielilor la un

nivel dat al veniturilor, în condiţiile unei ponderi constant a Cneded în total cheltuieli este redată în

graficul nr.4 Anexa 1.

Din graficul nr 4 se observă următoarele:

- PCI = PCAI, daca VT = CT – Cneded;

- PCI < PCAI, daca VT > CT – Cneded.

Impactul fiscalităţii şi al cheltuielilor nedeductibile asupra profitabilităţii comparativ cu situaţia în

care nu există fiscalitate.

Pentru aceasta, dacă plecam de la relaţia (1) si (3), vom obţine:

PCAI –PCI = t ·(VT-CT∙ (1-b)) (4)

Ca urmarea a modului de calcul a impozitului pe profit, ne apare restricţia că profitul impozabil să fie

pozitiv, adică VT – CT · (1 - b) > 0, în caz contrar, impozitul fiind nul. Astfel, relaţia (4) devine:

PCAI –PCI = t · (VT -CT ·(1 - b ) daca (VT -CT · (1 -b ))> 0

PCAI –PCI = 0 daca (VT -CT · (1 -b ))≤ 0

7 Mai putin cheltuielile cu impozitul pe profit

Cum, la un moment dat, veniturile si cheltuielile unui firme sunt constante, rezultă că influenţa

dată de impozitul pe profit şi de cheltuielile nedeductibile este direct proporţională cu nivelul ponderii

cheltuielilor nedeductibile în total cheltuieli, dacă VT – CT + Cneded > 0. În caz contrar, impozitul pe

profit şi cheltuielile nedeductibile nu influenţează rentabilitatea firmei. De asemenea, influenţa este

direct proporţională cu nivelul cotei de impozitare.

Influenţa cheltuielilor nedeductibile asupra rentabilităţii unei firme, pentru diferite valori ale

ponderii acestor cheltuieli în total cheltuieli este redata in graficul nr. 5 Anexa A.

Se observă că pe măsură ce creşte ponderea cheltuielilor nedeductibile în total cheltuieli are loc o

diminuare a profitabilităţii firmei. Diminuarea este dată de impozitul aferent acestor cheltuieli

nedeductibile. Astfel, impactul cheltuielilor nedeductibile este de diminuare a rentabilităţii cu o valoare

egală cu t · Cneded.

Din cele prezentate, se poate concluziona că la nivelul a două întreprinderi, care prezintă acelaşi

nivel al veniturilor şi al cheltuielilor, impactul dat de impozitul pe profit asupra profitabilităţii poate fi

diferit în funcţie de ponderea cheltuielilor nedeductibile în total cheltuieli.

Problema influenţei impozitului pe profit asupra profitabilităţii firmei poate fi, însa, nuanţată.

Astfel, au existat situaţii când legislaţia fiscală prevederea faptul că se acordă scutire de impozit (în

totalitate sau parţial) pe profit pentru partea din profit care este reînvestită în mijloace fixe productive.

În această situaţie, influenţa impozitului asupra profitabilităţii era subordonată şi politicii de învestiţii a

firmei, precum şi a politicii de dividend. Dacă firmă efectua învestiţii putea beneficia de această

facilitate, aferent părţii din profit ce ramânea la dispoziţia ei pentru reînvestire. Facilităţile menţionate

puteau influenţa firmă în stabilirea modalităţilor de repartizare a profitului (între acţionari, salariaţi,

manageri, reînvestire), deoarece chiar dacă valoarea investiţiilor era inferioară profitului net, de

facilitate se beneficia doar în limita profitului net care era distribuit sub formă de fonduri pentru

reînvestire.

O altă influenţa a impozitului pe profit ce poate să apară asupra profitului net este dată de

cheltuielile cu sponsorizările. Chiar dacă aceste cheltuieli sunt considerate nedeductibile, ele pot fi

suportate din impozitul pe profit de plată în limita a 3‰ din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20%

din impozitul pe profit. În acest fel, chiar dacă în urmă efectuării cheltuielilor cu sponsorizarea

întreprinderea nu beneficiază de economie de impozit (că în cazul în care erau deductibile), ea poate

beneficia de o reducere a impozitului pe profit, în funcţie de situaţia concretă a întreprinderii.

I.2. Efectele impozitului pe profit asupra structurii financiare

Sistemul fiscal acționează asupra tuturor întreprinderilor, prin urmare, influența sa asupra

performanțelor economico-financiare se manifestă la nivelul tuturor agenților economici. Impactul

fiscal asupra activității întreprinderii prezintă o creștere progresivă: odată cu dezvoltarea afacerilor,

fiecare tranzacție, interacțiune între întreprindere și mediul economico-social, acumulare și distribuire

de resurse este generatoare de impozit pe profit. Studiile efectuate asupra impozitării veniturilor

întreprinderilor au vizat inclusiv modul în care fiscalitatea directă poate influența dezvoltarea

întreprinderii prin optimizarea variabilelor sale. În accepțiunea generală, fiscalitatea este un factor care

poate influența ordinea mijloacelor de finanțare a întreprinderii, motiv pentru care structura

financiară optimă nu o poate desconsidera. Totuși, influența impozitării profitului asupra diverselor

modalități de constituire a capitalurilor întreprinderilor, fie interne (profitul net, amotizare, fonduri

proprii) sau externe (aporturi, emisiune de acțiuni, împrumut obligatar sau bancar), se manifestă în mod

diferit.

În cazul unei întreprinderi finanțate în totalitate prin acțiuni, cea mai importantă influență a

impozitului pe profit este manifestată asupra rezultatelor sperate. Din acest punct de vedere,

întreprinderea trebuie să realizeze un profit superior celui pe care îl poate distribui, întrucât legislația

fiscală în majoritatea țărilor, inclusiv România, prevede că dividendele să fie distribuite ulterior plătii

impozitului pe profit. Mai mult, dividendele sunt impozitate separat, în țara noastră cota de impozit

asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică romană fiind de 10%. Prin distribuirea

dividendelor din profitul net, impactul impozitului pe profit determină distingerea unui cost specific al

capitalului - acțiuni pentru întreprindere și a unei rațe de randament aferentă dividendelor vărsate. Prin

urmare, dacă acționarii pretind o rată minimă de randament, aplicarea impozitului pe profit are ca

principal efect scăderea valorii de piață a titlurilor emise. Impozitul este transferat, în acest caz,

acționarilor, sub forma unei minus-valori în capital, iar costul specific al capitalului se majorează dacă

acționarii nu acceptă o reducere a ratelor de remunerare, în raport cu cota de impozitare a profitului.

Un alt caz este cel al întreprinderilor care se finanțează prin intermediul fondurilor de origine

internă și, în particular, pe baza amortizării, fapt care necesită o abordare de asemenea în strânsă

corelație cu variabila fiscală. În calitate de sursă a creșterii economice, sumele constituite pe seamă

amortizării nu se află la originea cheltuielilor viitoare de trezorerie, cum este cazul distribuirii

dividendelor. Fiscalitatea directă, reprezentată prin impozitul pe profit nu exercită efecte asupra acestei

surse de finanțare (cauza fiind deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea), ci dimpotrivă, impozitarea

profitului este de natură să stimuleze utilizarea acestei surse de finanțare, care prezintă cel mai redus

cost specific.

În încercarea de a facilita autofinanţarea prin majorarea beneficiului net, politica fiscală a

statului poate acţiona prin modificarea asupra cotelor de impozitare a profiturilor: obţinerea unui profit

net semnificativ ca valoare este influenţată, printre altele, şi de modalitatea şi nivelul impozitării

profitului. Din acest punct de vedere, se poate recurge la o taxare mai lejeră a profitului sau se poate

proceda la exonerarea temporară, totală sau parţială, de la plata impozitului, a unei largi categorii de

agenţi economici, în funcţie de sector, mărime, etc. Prin aceste măsuri, prin intermediul cărora

întreprinderile beneficiază de diferite înlesniri şi scutiri fiscale, se realizează practic o finanţare

bugetară a activităţii întreprinderii8.

Cu referire la finanţarea externă prin împrumuturi, aceasta este abordată diferit, prin prisma

impactului impozitării profitului, comparativ cu majorările de capital: costul capitalului împrumutat –

dobânda aferentă datoriilor – este considerat cheltuială deductibilă din baza impozabilă. Spre deosebire

de aceasta, dividendele distribuite nu sunt tratate ca şi cheltuieli, ci reprezintă o utilizare a profiturilor

după plata impozitelor. Aşadar, una din diferenţele majore dintre cele două categorii de finanţare

externă (prin majorări de capital şi respectiv, prin împrumuturi) din punctul de vedere al fiscalităţii,

este dată de deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile. Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile,

precum şi a altor costuri generate de apelarea la împrumuturi (comisioane, speze bancare etc) duce la o

economie de impozit, datorită diminuării profitului impozabil cu valoarea acestora.

În această privinţă, trebuie menţionat că în cazul prevederilor fiscale aplicabile în cazul

României apar o serie de interpretari date de posibilitatea deducerii cheltuielilor cu dobânzile, precum

şi de momentul la care aceste cheltuieli pot fi deduse. Legislaţia fiscală din România prevede că

cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului

(raportul între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu) este mai

mic sau egal cu trei. În condiţiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu

dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar, aferente împrumuturilor luate în calcul la

determinarea gradului de îndatorare, sunt nedeductibile, acestea raportându-se în perioada următoare,

până la deductibilitatea integrală a acestora. Astfel în determinarea costului capitalului împrumutat, pe

lânga nivelul cotei de impozitare, un rol important îl are şi ponderea cheltuielilor cu dobânzile ce pot fi

deduse în total cheltuieli cu dobânzile, precum şi momentul în care pot fi deduse aceste cheltuieli

(comparativ cu momentul efectuării lor).

Ca urmare a impunerii impozitului pe profit, costul specific al acestei modalităţi de finanţare

(egal cu rata dobânzii aferentă împrumutului contractat) se modifică într-o măsură considerabilă: pentru

veniturile sale viitoare, agentul economic va avea posibilitatea să deducă dobânzile vărsate, ceea ce

semnifică evitarea unui impozit proporţional. Din acest considerent, în cazul capitalului împrumutat,

costul specific dat de fiscalitate nu este egal cu rata dobânzii r, ci cu o rată a dobânzii r, diminuată cu

cota de impozitare a profitului T, prin urmare costul devenind r(1–T)9. Acest lucru apare datorită

faptului că dobânda este un element de cost care diminuează profitul impozabil si, implicit, impozitul

pe profit. 8 Bucătaru, Dumitru, Finanţele întreprinderii, ed. Junimea, Iaşi, 2007, p.87.9 Vâscu, Barbu Teodora, op.cit., p. 114;

Politica adoptată în privinţa fiscalităţii prin impozitul pe profit poate determina o întreprindere

să adopte o politică de îndatorare sau de a recurge la beneficiile nedistribuite încă, în vederea asigurării

surselor de finanţare a activităţii sale investiţionale.

Teorii clasice privind structura capitalului

Teoriile financiare asupra stucturii capitalului şi modalităţile de optimizare a acestuia au luat în calcul

inclusiv impactul impozitării profitului asupra acestora. Din acest punct de vedere, cea mai elocventă

teorie este cea a economiştilor americani Franco Modigliani şi Merton Miller, pentru care aceştia au

primit premiul Nobel în anul 198510. Contrazicând teoria tradiţională privind structura capitalurilor,

care ignoră influenţa impozitului pe profit, cei doi economişti au reuşit să pună în lumină avantajele

fiscale pe care o societate le poate obţine din deducerea cheltuielilor legate de datorii din beneficiul

impozabil, respectiv avantajele fiscale ale unui agent economic care recurge la capitaluri împrumutate

şi care se materializează, de regulă, în economie de impozit.

Modelul Modigliani - Miller în conditiile impozitarii profitului

Modigliani si Miller au introdus în model influenta impozitului pe profit11. Tinând cont de

impozitul pe profit, acestia au ajuns la urmatoarea concluzie: luarea în considerare a impozitului pe

profit privilegiaza îndatorarea în raport cu fondurile proprii, aceasta deoarece cheltuielile financiare

sunt deduse din veniturile impozabile.Dobânda va fi primita de creditorii firmei fara a fi supusa

impozitului. În schimb dividendele nu sunt deduse din baza impozabila, ele fiind primite de actionari

doar dupa plata impozitului pe profit. Prin îndatorare se ajunge la cresterea ratei rentabilitatii

financiare, cu dubla interpretare: solicitat de actionarii întreprinderii îndatorate12.

Conform Modelului lui Modigliani si Miller [1963], în prezenta fiscalitatii, costul capitalurilor proprii

al unei firme neîndatorate, exprimat ca rentabilitate financiara se determina dupa relatia:

E(R)kU =R fin

U =EBIT ⋅(1−t )

CPR(5) unde:

E(R)kUreprezinta costul estimat al capitalului propriu pentru firma neîndatorata;

R finU reprezinta rentabilitatea financiara a firmei neîndatorate

EBIT reprezinta rezultatul înainte de deducerea cheltuielilor cu dobânzile si impozitul pe profit

t reprezinta cota de impozitare a profitului;

CPR reprezinta capitalurile proprii ale firmei

10 Bucătaru, Dumitru, op.cit., p.110.11 F. Modigliani, M.H. Miller, Corporate Income Taxes and the Cost of the Capital, American Economic Review, pag. 433 - 443.12 V. Dragota, AM Ciobanu, L. Obreja, M. Dragota, Management financiar, vil II Politici financiare de întreprindere, Ed. Economica, Bucuresti, 2003, pag 150.

Deoarece întreprinderea este neîndatorata, valoare ei (VU) va fi data de capitalurile proprii. În aceste

conditii, relatia (5) se transforma în:

E(R)kU =R fin

U =EBIT ⋅(1−t )

V U (6)

În prezenta impozitului pe profit, în cazul unei firme îndatorate, rata rentabilitatii financiare ceruta de

actionarii unei întreprinderi se va determina dupa relatia:

R finL =R fin

U +(R finU −Rd )⋅ (1−t ) ∙

DAT fin

CPR(7)

Pornind de la relatia (2), valoarea întreprinderii în cazul în care nu este îndatorata:

V U=EBIT ∙(1−t)

R finU (8)

Pentru determinarea valorii firmei îndatorate se va pleca de la cash-flow-urile nete de impozit care

trebuie sa se împarta între acţionari şi creditori. Astfel, acţionarii vor obtine profitul net dupa plata

dobânzilor si a impozitului pe profit, adica (EBIT –Rd · DATfin) · (1 – t), iar creditorii vor obţine Rd ·

DATfin. Fluxul total de cash-flowuri cuvenite acţionarilor şi creditorilor va fi EBIT · (1 – t) + t · Rd ·

DATfin. Pentru a determina valoarea firmei îndatorate (VL) vom actualiza cele doua componente ale

cash-flow-ului total, astfel13:

1) EBIT · (1 – t reprezentând profitul net al firmei neîndatorate, va fi actualizat cu rata rentabilităţii

economice, care în cazul întreprinderii neîndatorate este egală cu rata rentabilităţii financiare. Astfel,

prima componentă a valorii întreprinderii îndatorate este: EBIT ⋅(1−t)

R finU .

2) t · Rd · DATfin, reprezentând economia de impozit rezultată din dobânda, o componentă neriscanta,

va fi actualizată la rata rentabilităţii cerută de piaţă pentru un flux de venituri neriscante (R fără risc).

Astfel, a două componentă a valorii firmei îndatorate va fi: t ∙ Rd ⋅DAT fin

R fararisc

Valoarea firmei îndatorate va fi:

V L=EBIT ⋅(1−t)

RfinU +

t ∙ Rd ⋅DAT fin

R fararisc

(9)

Relatia (9) se transforma în14:

13 V. Dragota, AM Ciobanu, L. Obreja, M. Dragota, Management financiar, vol II Politici financiare de întreprindere, Ed. Economica, Bucuresti, 2003, pag 152

14 Conform relatiei (4) VU=

EBIT ∙(1−t)R fin

U

V L=V U+t ∙ Rd ∙ DAT fin

R fararisc

(10)

Conform relaţiei (10) se observă că în condiţiile impozitării profitului, valoarea firmei

îndatorate este superioară valorii firmei neîndatorate ca urmarea economiei fiscale determinată de

deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile. Astfel, Modelul Modigliani Miller, revizuit în condiţii de

fiscalitate, ne arată că structura financiară are influenţă asupra valorii firmei, iar valoarea firmei este cu

atât mai ridicată cu cât valoarea datoriilor financiare este mai ridicată.

Concluzia la care au ajuns cei doi economişti amintiţi evidenţiază că luarea în considerare a

impozitului pe profit poate conduce la o înclinaţie spre finanţarea prin îndatorare, în raport cu cea prin

fonduri proprii, schimbându-se în acest fel structura financiară a întreprinderii. Cheltuielile financiare

sunt deductibile din baza impozitului pe profit, creanţierii întreprinderii primindu-le fără ca ele să fie

impozitate. Pe de altă parte, dividendele nu sunt deductibile din baza de calcul a impozitului, acestea

fiind primite de către acţionari după plata impozitului. Prin îndatorare se ajunge la creşterea ratei

rentabilităţii financiare, cu dublă interpretare: creşterea performanţelor fiscale ale firmei şi totodată

majorarea costului capitalurilor proprii solicitat de acţionarii întreprinderii îndatorate.

Modelul Modigliani-Miller, în condiţii de fiscalitate, poate fi reprezentat grafic după cum

urmează:

Grafic nr. 6. Modelul Modigliani-Miller în condiţiile influenţei impozitului pe profit

Sursa: Tudose, Mihaela Brânduşa, Gestiunea capitalurilor întreprinderii. Optimizarea

structurii financiare, ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 131

Efectul propagat prin aplicarea impozitului pe profit în model, după deducerea dobânzilor din

baza de calcul a acestuia, poate fi considerată ca o subvenţie acordată firmelor pentru utilizarea

împrumutului. Atât timp cât firmele sunt profitabile, acest lucru e important, deoarece dobânda este o

cheltuială deductibilă din profitul impozabil15. În cazul impozitării, valoarea societăţii îndatorate este

egală cu valoarea firmei neîndatorate la care se adaugă valoarea actuală a economiei de impozit, legată

15 Bucătaru, Dumitru, op.cit., p.117.

de îndatorare. Din aceste motive, cei doi economişti au considerat că strategia optimă a unei

întreprinderi este să se îndatoreze cât mai mult, în scopul sporirii valorii economiei fiscale. Această

teorie este irealistă, întrucât presupune că orice întreprindere are interesul de a fi finanţată în întregime

prin îndatorare, neţinând cont de gradul mai ridicat de risc de a nu putea face faţă angajamentelor.

Aşadar, concluzia modelului Modigliani – Miller este că o creştere a ponderii capitalului

împrumutat în total capitaluri antrenează, ca efect principal, o economie de impozit. Pe de altă parte,

această economie de impozit este compensată de pierderea de profit, fapt care afectează gradul de

distribuire a dividendelor sau cel de încorporare în rezerve. Prin urmare, între rata îndatorării şi nivelul

minim al profitului net, influenţat de impozitul pe profit, necesar pentru remunerarea acţionarilor,

există o relaţie de forma unei funcţii lineare descrescătoare.Prin urmare, din punctul de vedere al

fiscalităţii, un aport important în stabilirea structurii financiare a întreprinderii a fost adus prin luarea în

considerare a impozitului pe dobânzi, dar şi a impozitului pe dividende. Decizia de a utiliza capital

împrumutat sau capital propriu – ca decizie de finanţare a întreprinderii – este influenţată, în general, de

faptul că plata dobânzilor este o cheltuială deductibilă de la impozit16.

În cazul României, conform reglementărilor fiscale actuale, o parte din cheltuielile cu

dobânzile pot fi nedeductibile, în funcţie de sursa împrumutului, de anumite limite prestabilite şi de

gradul total de îndatorare. În cazul cheltuielilor cu dobânzile deductibile fiscal în perioadele următoare,

influenţa asupra costului capitalului este diminuată datorită valorii în timp a banilor. Astfel, economia

de impozit nu se mai realizează în anul în care se datorează dobânda, ci în anul următor. Aşadar,

impozitul pe profit acţionează asupra costului capitalului împrumutat, în sensul diminuarii lui, astfel

stimulând tendinţa de îndatorare a întreprinderii, dar această influenţă este strâns legată de ponderea

cheltuielilor cu dobânzile deductibile în total cheltuieli, ponderea cheltuielilor cu dobânzile deductibile

în anul datorării lor, modificarea cotei de impozitare a profitului de la o perioadă la alta.

Fără caracterul deductibil al dobânzii, costul de oportunitate al capitalului unei firme

îndatorate ar fi egal cu costul capitalului unei firme neîndatorate (finanţată integral din capitaluri

proprii). Asimetria de fiscalitate dintre dobândã (deductibilã) şi profitul ce revine acţionarilor

(nedeductibil) determinã economii fiscale la întreprinderea îndatorată, proporţionale cu mãrimea

dobânzilor (deductibile) şi cu cota de impozit pe profit. Pe de altă parte, creşterea performanţelor

fiscale ale firmei determină totodată şi o majorare a costului capitalurilor proprii solicitat de acţionarii

întreprinderii îndatorate, datorită creşterii riscului financiar pe măsura contractării de împrumuturi.

Chiar şi cu această creştere, modul de calcul a impozitului pe profit are ca efect subvenţionarea

utilizării împrumutului, cu rezultat asupra creşterii efectului de levier financiar, care conduce la

16 Martin, Adina, Conexiuni indirecte între deciziile financiare publice şi cele private, Analele Ştiinţifice ale Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi, Tomul L/LI, Ştiinţe Economice, 2004-2005.

creşterea valorii totale a firmei şi reducerea costului capitalului. Conform modelului prezentat, atât

timp cât firma înregistrează profit, utilizarea îndatorării este avantajoasă.

Chiar dacă, conform celor prezentate referitor la îndatorare, fiscalitatea duce la o scădere a

costului capitalului împrumutat, totuşi, apelarea excesivă la capitalurile împrumutate poate avea

repercusiuni negative cu referire la creşterea riscurilor asociate îndatorării, dar şi la generarea de costuri

suplimentare cu rata dobânzii pentru împrumuturile primite, care de obicei creşte odată cu gradul de

îndatorare, cu efecte asupra echilibrului economic al întreprinderii, atât pe termen scurt, cât şi pe

termen lung17. De asemenea, structura financiară reprezintă o latură importantă a deciziilor financiare

ale întreprinderii şi prin prisma faptului că aceasta determină gradul său de autonomie.

Deşi într-un mod simplificat, modelul lui Modigliani şi Miller a demonstrat că fiscalitatea

influenţează structura financiară a firmei şi a prezentat modul în care se manifestă această influenţă. În

realitate, trebuie avută în vedere şi influenţa altor factori, precum costurile falimentului, costurile de

agenţie, informaţii asimetrice. Totuşi, prin particularizarea modelului în funcţie de cazul concret la

care se referă, se pot obţine informaţii utile cu privire la impactul impozitării asupra structurii

financiare a unei întreprinderi şi luarea deciziilor potrivite pentru adaptarea în cadrul mediului financiar

creat prin măsurile de politică fiscală promovate la nivel macroeconomic.

Teorii actuale privind structura capitalului

Teoria de agent

O parte importantă a eforturilor cercetătorilor din ultimii ani a fost dedicată teoriilor în care structura

capitalului este determinată de costurile de agent. Jensen şi Meckling identifică două tipuri de conflicte:

între acţionari şi manageri (A) şi acţionari şi creditori (B).

A. Conflictele dintre acţionari şi manageri

Finanţarea din surse împrumutate este o metodă de reducere a costurilor de agent. Aceste costuri sunt

determinate de diferenţa dintre valoarea actuală a firmei şi valoarea teoretică a firmei în condiţiile în

care motivaţiile managerului, acţionarilor şi creditorilor sunt perfect anticipate. Problematica costurilor

de agent este consecinţa informaţiei imperfecte şi a aversiunii la risc şi poate fi explicată prin relaţia de

tip agent-principal (manager-acţionar), în care agentul are ca obiectiv maximizarea averii principalului.

Jensen şi Meckling au studiat originea şi dinamica costurilor de agent în funcţie de structura

acţionariatului şi au ajuns la concluzia necesităţii îndatorării pentru a reduce aceste costuri. Ei au

recomandat finanţarea prin îndatorare, ca soluţie de diminuare a acestor costuri de agent generate de

conflictele de interese dintre manageri şi acţionari.

Lucrările lui Harris şi Raviv şi ale lui Stulz dezbat tot conflictele între manageri şi acţionari,

care nu sunt de acord asupra deciziei privind activitatea de exploatare. Ei presupun că managerii vor să

17 Turliuc, Vasile (coord.), Dimensiunea financiară a întreprinderii, ed. Eco’Art, Sedcom Libris Iaşi, 1995, p.107.

continue activitatea întreprinderii în orice condiţii, chiar dacă acţionarii preferă lichidarea societăţii.

Stulz presupune că managerii vor să investească mereu toate fondurile disponibile, în vreme ce

acţionarii ar prefera dividende. Datoria ar rezolva această problemă.

Stulz, ca şi Jensen, afirmă că structura capitalului este determinată de compararea beneficiilor

datoriei cu costurile datoriei. Costul datoriei reduce lichidităţile, micşorînd fondurile disponibile pentru

investiţii generatoare de profit.

B. Conflictele dintre acţionari şi creditori

Creşterea nivelului îndatorării determină apariţia costului de agent dintre acţionari şi creditori:

creşterea gradului de îndatorare duce la motivarea acţionarilor de a constrînge managerii să realizeze

proiecte riscante, fenomen cunoscut sub numele de “problema substituţiei activelor” (firma

contractează împrumuturile, spunînd că se vor utiliza pentru finanţarea unor investiţii sigure, avînd

avantajul unor dobînzi nemajorate de prime de risc, însă, de fapt, sumele respective sunt folosite în

proiecte riscante). De realizarea lor favorabilă beneficiează doar acţionarii, iar realizarea nefavorabilă

este suportată în principal de creditori.

Diamond şi Hirshleifer şi Thakor arată cum managerii sunt stimulaţi să aleagă proiecte relativ

sigure din considerente de reputaţie. Există două proiecte posibile de investiţii: proiecte sigure, cu VAN

>0 si proiecte riscante,care pot duce la VAN<0. Proiectul riscant poate avea unul din cele două

rezultate: succes sau eşec. Amîndouă cer aceeaşi investiţie iniţială ce trebuie finanţată din datorii. O

firmă poate avea acces doar la proiecte sigure, doar la proiecte riscante, sau poate avea acces la ambele

tipuri de proiecte. Pentru că investitorii nu pot să distingă firmele de la început, ratele iniţiale ale

îndatorării reflectă consideraţiile lor cu privire la proiectele alese de firme. Veniturile rezultate din

proiectele sigure sunt suficiente pentru a plăti creditorii, dar veniturile din proiectele riscante permit

rambursarea doar dacă proiectele au succes. Din cauza problemei substituirii activelor, maximizarea

valorii capitalurilor proprii ar conduce firma să aleagă proiectul riscant. Dacă întreprinderea poate să

convingă creditorii că are doar proiecte sigure, ea se va bucura de o rată a dobînzii mai mică. Deoarece

creditorii pot să observe doar trecutul societăţii, este posibil ca aceasta să-şi construiască o reputaţie de

a avea doar proiecte sigure (datorită faptului că nu a dat faliment). Firmele mai vechi, mai stabile,

găsesc optim să aleagă proiecte sigure, să nu se implice în substituţia activelor, pentru a evita pierderea

reputaţiei. Firmele tinere, cu puţină reputaţie, pot alege proiectele riscante. Dacă supravieţuiesc fără a

da faliment, în cele din urmă, vor trece la proiecte sigure.

Managerii pot avea tendinţa să achiziţioneze proiecte de investiţii relativ stabile. Managerii

maximizează probabilitatea succesului, în timp ce acţionarii preferă cîştigul aşteptat. Dacă proiectul

este mai sigur, managerul îl va alege chiar dacă alte proiecte sunt mai bune pentru acţionari. Acest

comportament al managerului reduce costul de agent al datoriei.

Teoriile structurii capitalului în cazul asimetriei de informaţii

Asimetria de informaţii presupune că investitorii externi nu au acces la toate informaţiile privind

fluxurile financiare şi oportunităţile de investiţii. Problema este mai vizibilă la firmele mici sau cu o

pondere redusă a activelor tangibile.

În aceste condiţii, managerul poate folosi structura capitalului ca un instrument de semnalizare,

într-o altă abordare, structura capitalului este destinată să diminueaze ineficienţele în deciziile de

investiţii ale firmei, ce sunt provocate de informaţia asimetrică.

În condiţiile asimetriei de informaţii, apare o anumită ierarhie privind sursele de finanţare a proiectelor

de investiţii: în primul rînd resursele interne, în al doilea rînd datoriile neriscante, apoi datoriile

riscante, şi, în ultimul rînd, emisiunea de acţiuni. Această ierarhizare reflectă costul relativ al diferitelor

surse de finanţare, iar teoria poartă numele de “pecking order”.

I.3. Impactul impozitului pe profit asupra deciziilor de investitie

Deciziile de investiţii sunt afectate de impozitul de profit, în măsura în care, calculul

parametrilor de gestiune, înainte şi după impozit, modifică rentabilitatea investiţiilor şi condiţiile de

funcţionare ale acestora. Riscul unei investiţii este proporţional cu speranţa matematică de câştig şi

puternic crescător cu introducerea impozitului pe profit. Într-o situaţie caracterizată prin absenţa

impozitelor, riscul este neglijabil, dar odată cu impozitul, riscul de pierdere devine considerabil.

Neutralitatea impozitului pe profit, în raport cu investiţiile, nu este validată decât pentru valorile

optime, respective, maximizarea fluxurilor financiare actualizate rezultate din investiţii. Referitor la

acest aspect, au fost reţinute patru condiţii de neutralitate:

- rata de actualizare nulă

- amortizarea imediată a investiţiilor

- reducerea ratei de actualizare

- acordarea unei prime pentru investiţii

Mecanismul cel mai simplu, pentru a asigura neutralitatea impozitului pe profit constă în

amortizarea imediată a investiţiilor, practicată în special în Marea Britanie. Aceasta face să dispară

diferenţele dintre durata efectivă a investiţiei şi durata fiscală variabilă a amortizării. Însă, în general,

condiţiile de neutralitate nu sunt îndeplinite.

Impozitul este neutru dacă optimul randamentul investiției, durata de utilizare a

echipamentelor și suma cheltuielilor de întreținere și funcționare nu sunt modificate prin introducerea

unei cote marginale de impozitare. Rata de actualizare a investițiilor joacă un rol central în

determinarea impactului impozitului asupra duratei de viață și a cheltuielilor de întreținere ale

echipamentelor întreprinderii. Dacă rata de actualizare scade odată cu luarea în considerare a

impozitului, aceasta poate compensa creșterea costului antrenat de impozit. Dacă agentul economic este

incitat să recurgă la un mod de finanțare favorizat de fiscalitate, el va reduce rată de actualizare și,

invers. Prin urmare, cazul unei rate de actualizare constante corespunde unei situații de finanțare

particulare motivate de impozit.

Impozitul pe profit poate influența de asemenea valorile optime ale variabilelor aflate sub

controlul întreprinderii ca și valoarea actualizată a investițiilor. Întrucât, acest ultim parametru este în

funcție de durata de utilizare a echipamentelor și de cheltuielile de întreținere, punerea elementelor

enunțate în ecuație, duce la concluzia următoare: cheltuielile de întreținere și durata de viață a

investițiilor sunt independente de impozitul pe profit, cu condiția ca rata de actualizare să rămână

neschimbată, după impozit. Din punct de vedere al duratei optime de viață a investițiilor, se manifestă

reducerea ei odată cu impozitul, dacă rata de actualizare după impozit crește iar cheltuielile de

întreținere sunt în egală măsură reduse și invers.

Influența impozitului pe profit asupra valorii investițiilor se traduce prin aceea ca valoarea

acestora se reduce odată cu introducerea impozitului. O asemenea descreștere poate fi limitată prin

sporirea cotei de amortizare sau prin repercusiunea impozitului asupra profitului.

Prin urmare, fiscalitatea directă și, în special impozitul pe profit, departe de a fi neutră,

îndeplinește o multitudine de roluri în alegerea variantelor de investiții, în stabilirea costului capitalului

și în general, asupra puterii firmei în raport cu piața.

Capitolul II

Stadiul actual al cercetarii stiintifice in domeniu

Înainte de a prezenta diverse lucrări științifice de cercetare în domeniu, am vorbit despre

distribuția sarcinii fiscale impozitului pe profit, domeniu important pentru cercetarea empirică viitoare

(dovezile statistice disponibile sunt neconcludente) și despre varianta eliminării impozitului pe profit.

Uwe E. Reinhardt, profesor în științe economice la Universitarea din Princeton, într-unul din

articolele sale, publicate în NY Times, a postat o întrebare, și anume, “daca cineva știe cine plătește

în cele din urmă impozitul pe profit?”. Un răspuns intuitiv și atractiv, spune Reinhardt, ar fi faptul

că taxa este percepută pe profit, care reprezintă o rentabilitate a capitalului investit într-o companie.

Prin urmare, cei care au făcut investiții - acționarii - absorb pe deplin impozitul sub forma unui venit

net de impozit mai scăzut, aferent investițiilor. Această impresie ar fi întărită pe termen scurt de

modelul de echilibru al fiecărei companii. Conform modelului de echilibru parțial, investiția de capital

se presupune că este fixă pe termen scurt. Impunerea sau creșterea impozitului asupra profitului, nu va

schimbă deciziile companiei în ceea ce privește prețurilor și producția, deoarece a maximiza un

profitul după impozitare înseamnă este același lucru cu maximizarea profitului înainte de impozit.

Conform specialiștilor, pe termen lung situația se modifică, atunci când investiția de capital raportată

la intrarea de forța de muncă se poate schimba și când potențialii investitori aleg să-și investească

banii local sau în străinătate sau în companii care nu sunt supuse impozitării profitului.

Modelele de echilibru general, care au o viziune mai largă asupra economiei și sunt pe termen

lung, arată cine plătește de fapt impozitul pe profit? proprietarii de capital sau de muncă? Cel mai

vechi model de echilibru general, publicat în 1962 de către un economist de la Universitatea din

Chicago, Arnold C. Harberger, în Jurnalul Economiei Politice, presupune o economie închisă. În acest

model, sarcina impozitului pe profit în cele din urmă a căzut în întregime de proprietarii de capital.

Când modelul a fost modificat cu o economie deschisă, sarcina impozitului pe profit a fost mutat la

proprietarii de muncă, deoarece munca este singurul factor imobil care nu poate să scape de impozitare.

Referitor la acest subiect, părerile economiștilor sunt împărțite, unii (precum Gregory Mankiw,

profesor la Harvard University) sunt convinși că impozitul pe profit cade asupra forței de muncă, iar

alții consideră că sarcina impozitului pe profit în cele din urmă cade asupra proprietarilor de capitaluri.

Dat fiind faptul că economiștii nu pot conveni asupra cine poartă de fapt sarcina impozitului

pe profit, Uwe E. Reinhardt se întreabă dacă nu ar fi mai bine să se renunțe la acest impozit?

Argumentele împotriva unui astfel de măsuri sunt duble, spune el:

- în primul rând impozitul pe profit reprezintă o importantă sursă de venit la bugetul de stat,

mai ales în perioade de presiune fiscală;

- în al doilea rând, în cazul în care profiturile societăților nu ar mai fi impozitate, companiile

ar deveni un adăpost fiscal prin care oamenii bogați și-ar proteja veniturile de la impozitare.

Probabil, spune Reinhardt, acesta este și un motiv important pentru care această măsură nu a

avut aplicabilitate niciunde în lume.

Având în vedere situaţia economică actuală, există şi specialişti în domeniu care suţin

eliminarea impozitului pe profit. De exemplu, economistul american, Jeffrey A.Miron, într-unul dintre

articolele sale “Economic Change We Can Believe In” vorbeşte despre posibilitatea stimulării

economiei prin eliminarea impozitului pe profit.

Potrivit lui Jeffrey A.Miron, din perspectiva eficienței, impozitul pe profit nu a fost niciodată o

politică sensibilă. Teoria economică susține că un sistem de taxe eficient nu ar trebui să aplice taxe

asupra profitului, deoarece acestea influențează negativ deciziile de a acumula și investi. Impozitarea

profitului prezintă și alte aspecte negative, presupune un set complicat de reguli și proceduri. Datorită

unor interese speciale, impozitarea profitului favorizează anumite industrii și activității, distorsionând

astfel deciziile de investiții private. Mai mult, impozitarea profitului reduce transparența financiară,

făcând dificil pentru investitori să monitorizeze comportamentul corporativ. Deci abrogarea

impozitului pe profit, este o politică bună, independent de starea economiei și ar oferi un stimulent pe

termen scurt. Abrogarea înseamnă prețuri mai mari ale acțiunilor și cash flow-uri îmbunătățite.

Eliminarea impozitului pe profit ar determină companiile să realizeze noi investiții, să angajeze

personal suplimentar (investițiile ar fi mai productive decât cele finanțate prin politici de stimulare,

firmele adaptandu-se cerințelor pieței, nu influenței politice). Din moment ce firmele ar putea investi

mai ușor din rezultatul reportat, abrogarea impozitului pe profit ar eluda, reticienţa băncilor de a

împrumuta

Ruud A. de Mooij (profesor la Universtitatea din Rotterdam), într-o lucrare intitulată “Will

corporate income taxation survive?” (2005, The Economist) studiază viitorul impozitului pe profit, cu

referire specială la Olanda. Lucrarea analizează argumentele pro impozit pe profit, argumente ce oferă

o înţelegere a ceea ce ar putea fi dăunător în cazul în care ar dispărea impozitul pe profit de pe scena

fiscal. Sunt prezentate distorsiuni pe care impozitul pe profit le creeaza si care pun în pericol viitorul

acestei taxe. Schimbările din Europa au declanşat, spune el, reforma impozitului pe profit cu mult

înainte de lărgirea spaţiului Uniunii Europene. In conditiile schimbarilor şi tendinţei de reducere a

impozitelor întrebarea este: Ce ne rezervă viitorul?

În această privinţă, Michael Devereaux a afirmat: “Daca eu pot face o predicţie îndrăzneaţă,

aş spune că impozitele pe profit se vor veşteji - nu va mai fi impozit pe profit deloc, parţial din cauza

procesului de concurenţă între state şi parţial pentru că, companiile pot să îşi organizeze afacerile

eficient pentru a reduce impozitul pe profit” (House of Lords (1999).

Cercetări ştiinţifice în domeniu pe plan national

Cercetări ştiinţifice în domeniu pe plan international

Lucrări privind relaţia dintre rata efectivă de impozitare şi caractetistici ale activităţii firmei

(dimensiune, structură, performanţă)

Lucrarea “Determinants of the variability in corporate effective tax rates: Evidence from

longitudinal data”, realizată de Sanjay Gupta, Kaye Newbery (publicată in 1997 în Journal of

Accounting and Public Policy) studiază factorii determinanţi ai variabilităţii taxei efective de

impozitare la nivelul companiei în perioada de dinainte şi de după reforma fiscală din 1986 (numarul

firmelor luate în analiza a fost de 823 in perioada 1982-1985 şi 915 în perioada 1987-1990). Reforma

fiscală din SUA, din anul1986, a simplificat codul fiscal şi a eliminat unele deduceri (rata de impozit pe

profit a fost redusă de la 46% la 34%, iar impozitul pe venitul persoanelor fizice de la 50% la 28%).

Această reformă a fost cea mai semnificativă schimbare în structura fiscală a Americii din ultimii 50

ani. Acest studiu arată că rata efectivă de impozitare nu este asociată cu dimensiunea firmei cand relaţia

este examinată de-a lungul timpul pentru firmele care au istorii lungi. Cu toate aceastea, rezultate arată

că rata efectivă de impozitare este corelata negativ cu structura capitalului, elemente privind activele şi

pozitiv corelata cu performanţa firmei (roa), aceste corelatii continuand şi după reforma fiscală din

1986.

O altă lucrare care a studiat aceeaşi problematică cu cea a studiului prezentat mai sus, este o

lucrare realizată de Grant Richardson (Faculty of Business, Hong Kong) şi Roman Lanis (Faculty of

Business, Sydney) numită “Determinants of the variability in corporate effective rates and tax reform:

Evidence from Australia”. Cele doua lucrari au oarecum aceeaşi structură, în aceasta lucrare au fost

luate in analiza firme listate din Australia (128 de firme în perioada 1997-1999) şi 150 in perioada

2001-2003), rezultale fiind diferite în ceea ce priveşte corelaţia dintre rata efectivă de impozitare şi

dimensiunea firmei, rata de impozitare este semnificativ corelată cu dimensiunea firmei pe toata

perioada analizată. În model a fost introdus şi indicatorul de performanţă financiară, iar rezultatele arata

între performanţa firmei (roa) şi rata de impozitare efectivă există o legatura pozitivă, aşa cum autorii

studiului s-au şi aşteptat.

Un studiu publicat in Journal of International Accounting, Auditing and Taxation, de doi

profesori americani, Kenneth A. Kim si Piman Limpaphayom, “Taxes and firm size in pacific-basin

emerging economies” aplică ipoteză relaţiei pozitive dintre rata efectivă de impozitare şi dimensiunea

firmei în contextul economiilor emergente: Hong Kong, Korea, Malaysia, Taiwan şi Thailand. Pentru

analiza variabilelor a fost folosită metoda regresiei. Contrar studiile americane, rezultatele obţinute de

cei doi autori arată că există o relaţie negativă între rata efectivă de impozitare şi dimensiunea firmei în

ţările cu economie emergenta. Între variabilele explicative autorii au introdus şi indicatorul de

performanţă financiară, marja profitului, acesta dovedindu-se un factor semnificativ al ratei efective de

impozitare. Au fost analizate 372 firme din Hong Kong, 601 din Korea, 361 din Malaysia, 251 din

Taiwan şi 246 din Thailand. Variabilele independente au fost reprezentate de: active totale, rată de

îndatorare, valoarea de piaţă şi profitabilitatea firmei definită că raport între profit şi şi cifra de afaceri

(marja profitului). In urma analizei seobservă ca pentru marja profitului, coeficienţii de corelaţie sunt

pozitivi şi semnificativi din punct de vedere statistic (cu excepţia Malaysiei). Rată efectivă de

impozitare este corelată negativ cu dimensiunea firmei, deşi acest lucru contrazice studiile efectuate

anterior, gradul de îndatorare şi valoarea de piaţă au o semnificaţie redusă în raport cu rata de

impozitare.

În cadrul unui articol apărut în 2009 în publicaţia "Journal of Banking& Finance", Liansheng

Wua şi Heng Yue, de la Peking University Beijing, au prezentat o lucrare numită “Corporate Tax,

capital structure and the accessibility of bank loans, Evidence from ChinaÎn cadrul acesteia ei au

investigat dacă firmele listate în China îşi adaptează structura de capital la creşterea ratei de impozitare

a profitului. Numărul firmelor luate în analiză a fost de 2182, 464 între anii 2001 şi 2003, şi 372 şi

418 între anii 1999-2000. Deşi teoriile sugerează faptul că impozitul pe profit este un factor

determinant al structurii de capital, modul în care schimbările exogene ale cotei de impozitare afectează

deciziile de îndatorare ale firmelor nu a fost pe deplin studiat. Cei doi au examinat o situaţie unică în

care guvernul chinez a crescut rata impozitului pe profit de la 15% la 33%, pentru firmele care anterior

au beneficiat de reduceri fiscale locale. Dovezile indică faptul că firmele au crescut gradul de

îndatorare atunci când rata impozitului pe profit s-a majorat. Investigaţiile ulterioare au sugerat că

ajustarea îndatorării a fost condusă de firmele cu un nivel ridicat de acces la credite. Datoria are un

avantaj fiscal în raport cu capitalurile proprii, prin deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, şi acest

avantaj fiscal creşte proporţional cu rata impozitului pe profit. Într-o lume perfectă, spun ei, fără costuri

de tranzacţii, firmele s-ar finanţa cu 100% datorii. Atunci când sunt costuri de faliment şi alte costuri,

firmele au o structură de capital optimă compensând costurile cu beneficiile din datorii. Firmele cu rata

de impozit mare utilizează un nivel mare de datorii. Rezulatele acestei lucrări arată faptul că firmele

analizate, respective cele care au beneficiat anterior de reduceri fiscal locale şi-au majorat gradul de

îndatorare cu 3.3% în următorii trei ani în comparative cu alte firme. Creşterile efectului de levier au

fost semnificative în doi din cei trei ani analizaţi şi a fost mult mai pronunţat la firmele care cu avut un

nivel ridicat de acces la credite. Această lucrare adânceşte înţelegerea relaţiei dintre structura de capital

şi impozit pe profit., rezultate fiind în concordanţă cu teoria care arată că impozitul pe profit afecteaza

structura de capital.

O altă lucrare intitulată “Corporate taxation, debt financing and foreign-plant ownership”

publicată în “European Economic Review” compară firmele locale cu cele detinuţe de investitori străini

din punct de vedere al raportului dintre datorii şi active şi analizează în ce măsură diferenţa este

sistematic afectată de impozitul pe profit. Pentru realizarea ipotezelor despre influenţa impozitului pe

profit asupra finanţării datoriei firmei, autorii au adaptat un model standard al impozitării şi al

deciziilor de finanţare pentru cazul deplasării datoriei la nivel internaţional a firmelor cu capital străin.

Diferenţa medie dintre rata de îndatorare a firmelor cu capital străin şi a celor de pe piaţă locală a fost

estimate, tratând endogen modelul de proprietar. Au fost analizate date din 32.067 firme europene şi s-a

constatat că firmele cu capital străin au rate de îndatorare mai mari decât firmele locale. În majoritatea

sistemelor fiscale, cheltuielile cu dobânzile se deduc din baza impozabila, în timp ce rentabilitatea

capitalului nu. Acest avantaj fiscal al deductibilităţii cheltuielilor cu dobânzile creează stimulente de

creşterea îndatorării, chiar dacă firma este deţinută de investor locali sau străini. În constrast cu firmele

naţionale, firmele multinaţionale au capacitatea de a aloca datoria peste jurisdictiile zonei în care

operează, beneficiind de stimulente fiscal suplimentare care influenţează structura financiară a firmei.

Rezultatele obţinute arată că diferenţă medie a ratei de indatoare dintre firmele cu capital străin şi

firmele de pe piaţa internă este de 1.7 puncte procentuale.

Boudewijn Janssen, într-o lucrare intitulată “Corporate effective tax rates in the NETHERLANDS”

(Netherlands Economic Review, Nr 1, 2005) investighează dimensiunea reală a stimulentelor fiscale

acordate companiilor olandeze prin utilizarea datelor din situaţiile financiare ale 1592 companii în

perioada 1994-1999. Lucrarea încearcă să răspundă la două întrebări şi anume: a) ce impact au

stimulentele fiscale furnizate de guvernul olandez asupra sarcinilor fiscale corporatiste şi b) ce

reprezintă acest impact pentru anumite tipuri de firme. Autorul lucrării foloseşte în analiză rată efectivă

de impozitare, calculată ca raport între impozitul pe profit şi profitul contabil înainte de impozit ca

variabila dependentă, şi variabile independente dimensiunea firmei, intensitatea capitalului, raportul

dintre vânzările externe şi total vânzări, ROA şi gradul de îndatorare. Corelaţiile dintre rata efectivă de

impozitare şi variabilele explicative sunt în mare parte nesemnificative, şi atunci când sunt

semnificative, sunt mici (corelaţia cu ROA este semnificativă, dar la un nivel scăzut, la fel şi

intensitatea capitalului). Rezultatele obţinute indică faptul că sistemul fiscal olandez oferă puţine

stimulente fiscale pentru companii, diferenţele între ratele statutare şi ratele efective de impozit fiind

relativ mici.

Capitalol III Impactul impozitului asupra performantelor financiare ale firmei

Studiu de caz

Abordari conceptuale

Conceptul de performanţă se întâlneşte în literatura de specialitate cu diferite sensuri, de

exemplu: succes, rezultat al unei activităţi, acţiune. În domeniul economic, conceptul de performanţă

acoperă accepţiuni diferite, cum ar fi: creştere, rentabilitate, productivitate, randament.

Unii autori definesc performanta ca realizarea obiectivelor organizationale indiferent de natura

si varietatea lor (A. Bourquignon 2004). Elie Cohen considera ca performanta este un raport intre

rezultatele degajate de o intreprindere si mijloacele folosite. Încercând să sintetizeze problematica

performanţei autorii M. Niculescu şi G. Lavalette definesc acest concept ca fiind “echilibrul instabil

rezultat din evoluţia conceptelor de eficienţă şi eficacitate”18.

In acest capitol al lucrării, vom aborda performanţa întreprinderii pe baza rentabilităţii care are

în vedere rezultatele obţinute. Rentabilitatea poate fi definită ca fiind „capacitatea unei întreprinderi de

a obţine profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienţa

acestora“.Pentru măsurarea rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori: profitul şi ratele de

rentabilitate.

Ca indicatori de reflectare în mărime absolută a rentabilităţii am avut in vedereavea în vedere

rezultatul net al exerticiului si pentru exprimarea în mărime relativă a rentabilităţii am folosit rata

rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare.

18 Niculescu M., Lavalette G. – Strategii de creştere, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pg. 255

Indiferent de modalitatea de definire a acestui concept, aprecierea performanţei nu se poate

realiza decât în strânsă corelaţie cu factorii care o determină, iar în cadrul acestora fiscalitatea deţine un

loc important. Obligaţiile fiscale au o influenţa marcantă asupra rezultatului exerciţiului şi implicit

asupra indicatorilor de performanţă financiară. Performanţele economico-financiare ale unei firme

reprezintă o preocupare permanentă a agenţilor economici, dar şi a teoreticienilor. Măsurarea

performanţelor trebuie să se raporteze întotdeauna la un obiectiv fixat, în funcţie de care se apreciază

reuşită sau insuccesul întreprinderii.

Baza de date

Datele statistice folosite în această lucrare au fost luate din situaţiile financiare a unui număr de 10

firme din domeniul de activitate servicii, perioadă luată în analiză fiind 2007 – 2009.

Natura serviciilor prestate de firmele analizate este reprezentata de :

- activitati de consultant pentru afaceri si management

- activitatii de cercetare si proiectare constructii

- activitati de testari si analize tehnice

- servicii hoteliere si alte facilitate de cazare similar

- servicii de prelucrare a datelor, administrarea paginilor web si activitati conexe

- activitati de divertisment

Firmele au atat dimensiuni mici cat si mari, iar un numar de 7 firme sunt listate la bursa.

III.1 Metodologia de cercetare

Modelul de analiza

Pentru a efectua analiza impactului impozitului pe profi asupra performanţelor financiare ale

firmei se va recurge la o analiză statistică bazată regresia multiplă (bază de date, variabile, modele,

parametri, coeficienţi, testări de semnificativitate, interpretări), utilizându-se programul statistic SPSS.

Ecuaţia modelului este: Yj= α + β1X1 + β 2X2 + β 3X3 + β 4X4+...+ β kXk , unde:

- Y = variabila dependentă ;

- Xj (j=1,2,3...n) reprezinta variabilele factoriale, sau regresorii

- valorile lui βj (j=1,2,3,..,k) reprezinta parametrii de regresie. Acestia pot avea fie semnul pozitiv, fie

semnul negativ si arata tipul de legatura (directa sau indirecta) dintre variabila rezultativa Y si

variabilele factoriale Xj respective.

- α = valoarea var dependente (Y) atunci când variabilele independente sunt 0. Este o variabila

aleatoare (cu dispersia constanta si media nula) care sintetizeaza influenta tuturor variabilelor

factoriale neincluse in model si a caror influenta este considerata constanta.

Analiza intensitatii legaturii intre variabila dependenta si variabilele independente

Măsurarea intensităţii legăturii dintre variabilă dependent şi variabilele independente se

realizează cu ajutorul coeficientului de corelaţie multiplă (R).

R reprezintă raportul de corelaţie dintre variabila dependentă si variabile independente. Semnul

acestuia indică tipul de legătură existentă între variabile: directă (dacă valoarea lui R este pozitivă) sau

inversă (dacă valoarea lui R este negativă). Raportul de corelaţie ia valori cuprinse între 0 şi 1. Cu cât

valoarea lui R este mai apropiată de 1, cu atât legătura dintre variabile este mai puternică.

Pătratul coeficientului de corelaţie multiplă, R Squared, este coeficientul de determinaţie.

Acesta arată proporţia în care modelul de regresie ales explică legătura dintre variabile, luând valori

cuprinse între 0 şi 1.

Valoarea Adjusted R Squared este o corecţie a indicatorului pentru numărul de valori

independente X incluse în model. În general, un număr mic de observaţii şi un număr mare de variabile

determină un nivel corect mai mare decât R2.

Testarea coeficienţilor de regresie

Formularea ipotezelor

H0: α = 0 (coeficientul nu este semnificativ din punct de vedere statistic)

H1: α ≠ 0 (coeficientul este semnificativ din punct de vedere statistic)

Regula de decizie

Pragul de semnificatie (Sig) corespunzător fiecarui coeficientului de regresie se compară cu pragul de

semnificaţie α, daca Sig < α deci se respinge ipoteza H0, conform căreia coeficientul nu este

semnificativ. O altă modalitate de a lua decizia este prin compararea valorii lui t calculat cu valuarea lui

ttabel corespunzătoare coeficientului α. Dacă tcalculat > ttabel atunci se respinge ipoteza de nul (H0).

Testarea modelului de regresie

Testul Fischer – Snedecor ne indica, pentru un anumit prag de semnificatie, daca rezultatele obtinute

sunt sau nu semnificative.

Formularea ipotezelor

H0: α = β 1 = β 2 = β 3 = β 4 = β 5 =0 (nu se explică dependenţa dintre variabile)

H1: nu toţi parametrii modelului sunt simultan nuli-modelul este semnificativ statistic.

Regula de decizie

Corespunzător cu un nivel de semnificaţie α ales şi cu numărul gradelor de libertate k-1 şi n-k se căuta

în tabel valoarea teoretică a lui Fα, k-1,n-k.

Dacă Fcalculat ≥ Fteoretic se resprinde ipoteza nulă şi deci se acceptă ipoteza că mediile nu sunt egale între

ele (sunt eterogene) şi prin urmare factorul de grupare este semnificativ, având o influenţa importantă

asupra mediilor de grupă;

Dacă Fcalculat < Fteoretic se acceptă ipoteza nulă a omogenităţii mediilor de grupă şi rezultă că factorul de

grupare nu a avut influenţa asupra mediilor de grupă.

Alegerea variabilelor

Variabile explicative

În modelul de analiză au fost alese ca variabile explicative următoarele: rata de impozitare efectivă, rata

anuală a inflaţiei, indicatorul de tangibilitate şi un indicator se reflectă dimensiunea firmei, total active.

Rata de impozitare efectiva (RIE)

Impozitul pe profit reprezintă “costul de a face afaceri”. Nivelul ratei efective de impozitare a profitului

corporative poate afecta rata de economisire şi costul capitalului, şi la rândul sau rata de creştere

economică dintr-o anumită ţară. În măsura în care ţările impun sarcini fiscal privind impozitarea,

impozitul pe profit poate contribui la intrările şi ieşirile de capital dintr-o ţară, afectând costul de a face

afaceri în ţară respective (Gravelle 1983).

Rata de impozitare efectivă reprezintă raportul dintre impozitul pe profit efectiv plătit şi profitul brut.

În practia, se pot întâlni două situaţii:

- când rata efectivă de impozitare este mai ridicată decât rata legală, ca urmare a cheltuielilor

nedeductibile fiscal;

- când rata efectivă de impozitare este mai redusă decât rata legală, ca urmare a facilităţilor fiscale de

care societatea beneficiază.

Evident a doua varianta este benefica.

Formula de calcul este urmatoarea:

RIE = (IMP / PB) x 100

IMP = impozitul pe profit

PB = profitul brut

Rata anuala a inflatiei

Acest indicator exprimă, sub formă procentuală, evoluţia inflaţiei intr-o anumită perioadă. În analiză au

fost considerate nivelurile anuale ale ratei inflaţiei pentru perioada 2007-2009.

Structura activelor (tangibilitatea)

Câteva studii (Griliches and Lichtenberg 1984; Pusher 1995; Smith 2004; Nucci 2005) au arătat că

există o legătură pozitivă între nivelul tangibilităţii şi performanţa companiei. Companiile orientate mai

multe spre activităţi de inovare au un procent mai mare al activelor corporale în total active, indicând

astfel un nivel mai mare al performanţei financiare.

Acest indicator a fost calculat dupa formula :

Rata activelor corporale = imobilizari corporale / total active

Dimensiunea companiei ( total active)

Potrivit diverselor studii, creşterea mărimii companiei poate conduce la creşterea performanţei firmei

din mai multe motive:

- companiile mari sunt capabile să beneficieze de avantajele economiilor de scară, în ceea ce priveşte

costurile operaţionale şi costurile de inovare (Hardwick 1997)

- dimensiunile mari înseamnă posibilitatea diversificării activităţii desfăşurate, permit companiei să

facă faţa schimbărilor pieţei, la fel şi situaţiilor cu risc ridicat (Fiegenbaum and Karnani 1991; Winter

1994; Wyn 1998; Goddard 2005)

Deşi putem găsi o legătură pozitivă între performanta şi dimensiune (Russeeuw 1997), concluzia lui

Yoon (2004) indică faptul că o creştere a dimensiunii firmei peste nivelul optim, poate conduce la o

diminuare a performanţei.

Pentru analiză s-a calculat în din total active.

Variabile dependente

Au fost aleşi ca variabilele dependente următorii indicatori care reflectă performanţa financiară a

firmei, şi anume: profitul net, rentabilitatea financiară (roe), rentabilitatea economică (roa), marjă

profitului net (mpn), capacitatea de autofinanţare (caf).

în finalul analizei a fost evidenţiată influenţa râţei efective de impozitare şi a celorlalte variabile

explicative asupra raţei de îndatorare. A fost calculate în acest sens, rata de îndatorare totală.

Profitul net sau rezultatul net al exerciţiului financiar se obţine din profitul brut (venituri totale -

cheltuieli totale) din care se scade impozitul pe profit. Profitul neţ rămas la dispoziţia firmei constituie

sursa de autofinanţare a întreprinderii în exerciţiile viitoare cât şi de remunerare a acţionarilor prin

dividend.

Rentabilitatea financiara (ROE- return on equity)

În opinia multor economişti, ROE este cel mai important indicator de măsurare a

performanţelor unei companii. ROE reflectă capacitatea întreprinderii de a degajă profit net prin

capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

Indicatorul este calculat ca raport între profitul net obţinut de companie şi capitalurile proprii

acestea din urmă reprezentând practic contribuţia acţionarilor la finanţarea afacerii.

Rf = Profit net

Capitaluri proprii

O rentabilitate mare a capitalurilor proprii înseamnă că o investiţie materială mică a acţionarilor

a fost transformată intr-un profit mare, iar asta este cel mai important pentru o afacere: să maximizeze

rezultatele resimţite de acţionari ca urmare a investiţiei pe care au făcut-o.

Privind la formula indicatorului, ne putem da seamă uşor că cele două metode prin care ROE poate fi

crescută sunt mărirea profitului în condiţiile păstrării aceluiaşi capital propriu sau micşorarea

capitalului propriu în condiţiile aceluiaşi profit net. în cea de-a doua situaţie nu este vorba neapărat de

micşorarea în termeni nominali a capitalului propriu, ci de micşorarea ponderii acestuia în activul total.

O companie cu un grad mare de îndatorare şi cu un grad mic de finanţare din banii acţionarilor

va avea, în general, o rentabilitate mai mare a capitalurilor proprii decât una care se finanţează mai

mult de la acţionari. Avantajul este obţinerea unui profit mai mare pe seamă aceleiaşi investiţii din

partea acţionarilor, însă dezavantajul este riscul mai mare pe care îl dă o dependenţă ridicată de datorii.

Rentabilitatea economica (ROA)

Rata rentabilităţii economice măsoară performanţele activului total al întreprinderii.

- nu ţine seama de modul de procurare al capitalurilor alocate pentru constituirea acestui activ;

- independentă de politica de finanţare promovată de întreprindere.

Formula de calcula utilizata: ROA= profit netactiv

Marja profitului net

Exprimă profitabilitatea întregii activităţi, profitul luat în considerare fiind influenţat de impozitul pe

profit, reprezintă una din cele mai uzuale şi importante rate calculate în analiza financiară. Marja

profitului net măsoară performanţa financiară a firmei.

Se calculează ca raport dintre profitul net al execitiului şi cifra de afaceri netă.

MPN = Profit net

Cifrade afaceri

Capacitatea de autofinantare (CAF)

Capacitatea de autofinanţare exprimă în termeni monetari capacitatea firmei de a-şi asigura dezvoltarea

prin mijloacele financiare proprii. Având în vedere că acest indicator măsoară numerarul potenţial creat

de firmă prin intermediul activităţii sale, în determinarea să nu se iau elemente de venituri şi chetuieli

care nu presupun intrări şi ieşire de numerar din trezoreria firmei. Literatura de specialitate a consacrat

două metode de calcul al acesteia, cunoscute sub denumirea de metodă substractivă şi metodă

adiţională.

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile

Trecând prin cascada soldurilor intermediare de gestiune, relaţia de calcul devine:

CAF = EBE+Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare+ Venituri financiare –

Cheltuieli financiare+Venituri excepţionale – Impozit pe profit

Relaţia de calcul pentru CAF în cazul aplicării metodei adiţionale este:

CAF = Profit net-Venituri calculate+Cheltuieli calculate.

Rata de îndatorare totală

Această este un indicator general al îndatorării şi se calculează ca raport între total datorii şi total

active: Rata datoriilor = Total datorii/Total active

Prin total datorii se înţeleg atât datoriile pe termen scurt (sub 1 an) cât şi cele pe termen lung (peste 1

an). Prin total active înţelegem atât activele imobilizate (durata de utilizare mai mare de 1 an) cât şi

cele circulante (durata de utilizare mai mică de 1 an). În mod normal, această rata a datoriilor trebuie să

fie mai mică sau egală cu 1, plecând de la ideea că volumul datoriilor trebuie să fie mai mic sau cel

mult egal cu valoarea totală a activelor.

III.2. Rezultatele cercetarii

Pentru estimarea parametrilor modelului de regresie am utilizat programul informatic SPSS, am

considerat 9 variabile (4 independente şi 6 dependente) între care se admit legături de tipul cauză-efect.

Am analizat influenţa variabilelor independente asupra fiecăreia dintre variabilele rezultative, respectiv

asupra profitului net, rentabilităţii financiare, rentailibitatii economice, marjei profitului net şi asupra

capacităţii de autofinanţare.

1. Variabila depedenta PN

Un prim pas în analiza mutifactoriala de regresie îl constituie analiza relaţiilor bifactoriale între

variabilele considerate.

Conform tabelului nr. III.1. Anexa 3 Correlations se observă că există legătură directă foarte

puternică între profitul net (pn) şi total active (ta), valoarea coeficientului de corelaţie este egală cu

0.616, cu o valoare Sig 0.00 mai mică decât 0.05, iar între variabila dependentă şi celelalte variabile

independente există legături indirecte aspecte demonstrate de semnul coeficienţilor de corelaţie care

sunt negativi (ex. profitul net fiind corelat negativ cu rata de impozitare efectivă).

Estimarea coeficientilor de regresie

Coeficientii de regresie se estimeaza cu ajutorul tabelului de mai jos:

Coefficients

Model

Unstandardized

Coefficients

Standardized

Coefficients

t Sig.

95.0% Confidence

Interval for B

B

Std.

Error Beta Lower Bound

Upper

Bound

1 (Constant) 4,813 1,628 2,956 ,007 1,460 8,165

rie -,058 ,022 -,336 -2,633 ,014 -,103 -,013

rai -,077 ,142 -,068 -,544 ,591 -,370 ,216

tang -,020 ,008 -,422 -2,559 ,017 -,036 -,004

ta ,649 ,110 ,962 5,887 ,000 ,422 ,877

Modelul de regresie multipla poate fi transcris sub forma de ecuatie astfel:

PN = 4.4813-0.058*rie-0.077*rai-0.020*tang+0.649*ta

Având în vedere faptul că valorile obţinute pentru coeficienţii de regresie sunt şi pozitive şi negative se

poate preciza faptul că între variabila dependentă şi variabilele independente există atât legături directe

cât şi indirecte.

- Constant este termenul liber, deci b0=4.4.813.Termenul liber este punctul în care variabilele

explicative (factoriale) sunt 0. Deci PN ar fi egal cu 4.4813 daca ceilalti factori (rie, rai, tang si ta)

ar fi egali cu zero. Deoarece tbo=2.956, iar pragul de semnificatie P-value este 0.007<0.05,

inseamna ca acest coeficient este semnificativ. Astfel se poate afirma ca factorii ce nu au fost luati

in considerare la momentul constructiei modelului econometric determina o crestere semnificativa a

indicatorului PN.

- coeficientul b1 este de -0.058, ceea ce inseamna ca la o crestere cu unitate a ratei efective de

impozitare, profitul net se va reduce in medie cu 0.058, in conditiile mentinerii constante a

celorlalte variabile independente. tb1 este -2.633, iar pragul de semnificatie P-value < 0.05 ne

conduce la concluzia că acest coeficient este semnificativ;

- Coeficientul b2 este -0,077, ceea ce inseamna ca la o crestere cu o unitatea a inflatiei, profitul net se

ca reduce in medie cu 0,077, in conditiile mentinerii constante a celorlalte variabile independente.

Pragul de semnificatie pentru tb2 este > 0.05 ceea ce inseamna ca acest coeficent nu este

semnificativ;

- Coeficientul b3 este -0.020, ceea ce inseamna ca la o crestere cu o unitate a tangibilitatii, profitul net

se va reduce in medie cu 0.020, daca restul variabilelor independente raman constante. Coeficientul

este semnificativ avand in vedere ca pragul de semnificatie < 0.05.

- Coeficentul b4 este de 0.649, modificarea cu o unitate a activelor totale conduce la o crestere a PN

in medie cu 0.649. Coeficientul de corelatie este semnificativ, pragul de semnificatie fiind < 0.05.

Analiza intensitatii legaturii intre variabila dependenta si variabilele independente

In tabelul Model Summary, sunt prezentate valorile coeficientului de corelatiei (R), valoarea

coeficientului de determinatie (R2) si eroarea standard

Model Summary

Model R R Square

Adjusted R

Square

Std. Error of

the Estimate

Durbin-

Watson

1 ,788a ,621 ,560 ,98337 1,786

R reprezintă raportul de corelaţie dintre variabila dependentă PN şi cele 5 variabile independente (rie,

rai, tangibilitate si tactive). Semnul acestuia indică tipul de legătură existentă între variabile: directă

(dacă valoarea lui R este pozitivă) sau inversă (dacă valoarea lui R este negativă). Raportul de corelaţie

ia valori cuprinse între 0 şi 1. Cu cât valoarea lui R este mai apropiată de 1, cu atât legătura dintre

variabile este mai puternică.

În cazul de faţă:

- valoarea lui R este pozitivă, deci legătura dintre variabila dependentă şi cele independente este

directă;

- R = 0,788 ceea ce indică o legătură foarte puternică între variabile.

R2 reprezintă raportul de determinaţie. Acesta arată proporţia în care modelul de regresie ales explică

legătura dintre variabile, luând valori cuprinse între 0 şi 1. R2 = 0,621 ceea ce înseamnă că modelul de

regresie explică legătura dintre variabile în proporţie de 62,1%, restul de 37,9% se datorează variabilei

eroare.

Ipoteza de necorelare a erorilor - Testul Durbin- Watson

d = 1.786 > 2 se poate concluziona ca exista fenomenul de autocorelare (pozitiva) a erorilor.

Determinarea semnificativităţii legăturii între variabila dependentă şi variabilele independente

Semnificatia modelului de regresie se verifica si cu metoda de variatie (ANOVA) pe baza compararii

valorii calculate a testului F (Fisher).

ANOVA

Model

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

1 Regression 39,588 4 9,897 10,235 ,000a

Residual 24,175 25 ,967

Total 63,763 29

Formularea ipotezelor

H0: η = 0, raportul de corelaţie multiplă nu este semnificativ (legătura globală dintre variabile nu este

semnificativă)

H1: η ≠ 0, raportul de corelatie multiplă este semnificativ (legătura globală dintre variabile este

semnificativă)

Fcalculat = S2regression / S2

residual = 10,235 (valoare citită din tabelul ANOVA)

Fteoretic = Fα,v1,v2 = F0,05;4;25 = 2.759 (valoare citită din tabelul „Valorile distributiei F” Anexa A)

Regula de decizie:

Se compară valorile obţinute pentru Fcalculat şi Fteoretic. Fcalculat = 10,235 > Fteoretic = 2.759, deci se respinge

ipoteza H0, conform căreia raportul de corelaţie nu este semnificativ (sau legătura globală dintre

variabila dependentă şi cele independente nu este semnificativă).

Cu o incredere de 95% se poate trage concluzia ca legatura dintre variabila dependent profitul net

si variabilele independente (rie, rai, tangibilitatea si total active) este semnificativa din punct de

vedere statistic.

2. Variabila depedenta ROE

Conform tabelului nr. III.2 Anexa 3 Correlations se observă că există legătură indirectă foarte

puternică între ROE şi total active (ta), valoarea coeficientului de corelaţie este egală cu - 0.901, cu o

valoare Sig 0.00 mai mică decât 0.05 si intre ROE si tangibilitate (val. coef. de corelatie = -.695, cu o

valoarea Sif. 0.00). Rata efectiva de impozitare este corelata negativ cu ROE, coeficientul de corelatie

fiind de -0.231.

Estimarea coeficientilor de regresie

Coefficientsa

Model

Unstandardized

Coefficients

Standardized

Coefficients

t Sig.

95.0% Confidence

Interval for B

B

Std.

Error Beta

Lower

Bound

Upper

Bound

1 (Constant) 231,444 24,890 9,299 ,000 180,182 282,707

rie -,108 ,336 -,027 -,322 ,750 -,800 ,583

rai -1,382 2,175 -,052 -,636 ,531 -5,861 3,097

tang -,216 ,118 -,198 -1,830 ,079 -,460 ,027

ta -12,008 1,687 -,764 -7,118 ,000 -15,482 -8,533

Modelul de regresie multipla poate fi transcris sub forma de ecuatie astfel:

ROE = 231,444-0.108*rie-1.382*rai-0.216*tang- 12.008*ta

- b0 este 231,444 , ceea ce inseamna ca influenta termenului liber, ca imagine a factorilor care nu au

fost inclusi in model, este una semnificativa. Astfel se poate afirma ca factorii ce nu au fost luati in

considerare la momentul constructiei modelului econometric determina o crestere semnificativa a

indicatorului ROE. Tbo este 9,299, pragul de semnificatie < 0.05 , rezulta ca acest coeficient este

semnificativ;

- b1 = -0.108, cresterea cu o unitate a ratei efective de impozitare determina o scadere in medie cu

0.108 a rentabilitatii capitalurilor. tb1 este -0.322, pragul se semnificatie este > 0.05, coeficientul nu

este semnificativ din punct de vedere statistic, dar se va mentine in model considerandu-l

semnificativ pentru un prag de semnificatie de 0.1;

- b2 = -1.382, cresterea cu o unitate a inflatiei va determina in scaderea in medie cu 1.382 a

indicatorului de performanta a firmei, ROE. Pragul de semnificatie este > 0.05, coeficientul este

nesemnificativ, se procedeaza la fel ca la rata efectiva de impozitare;

- b3 = -0.216, cresterea cu o unitate a tangibilitatii va reduce cu 0.216 valoarea indicatorului ROE

(daca bineinteles restul variabilelor independente vor ramane constante), pragul de semnificatie >

0.05, coeficientul de regresie este nesemnificativ;

- b4 = -7,118, cresterea cu o unitatea a activelor totale va reduce valorea lui ROE , in medie cu 7,118

coeficientul este semnificativ, pragul de semnificatie fiind <0.05.

Analiza intensitatii legaturii intre variabila dependenta si variabilele independente

Model Summary

Model R R Square

Adjusted R

Square

Std. Error of

the Estimate

Durbin-

Watson

1 ,915a ,837 ,811 15,03581 2,176

Din tabel se poate observa ca valoarea lui R este pozitivă, deci legătura dintre variabila dependentă şi

cele independente este directă; R = 0,915 ceea ce indică o legătură foarte puternică între variabile.

R2 = 0,837 ceea ce înseamnă că modelul de regresie explică legătura dintre variabile în proporţie de

83,7%, restul de 16,3% se datorează variabilei eroare.

Ipoteza de necorelare a erorilor - Testul Durbin- Watson

d = 2.176 aproape de nivelul 2 se poate concluziona ca exista fenomenul de autocorelare (pozitiva) a

erorilor.

Determinarea semnificativităţii legăturii între variabila dependentă şi variabilele independente

ANOVA

Model Sum of Squares df Mean Square F Sig.

1 Regression 28972,058 4 7243,015 32,038 ,000a

Residual 5651,889 25 226,076

Total 34623,947 29

Fcalculat = S2regression / S2

residual = 32,038

Fteoretic = Fα,v1,v2 = F0,05;4;25 = 2.759

Valoarea testului F statistic este superioara valorii de referinta tabelara, ceee ce induce ideea ca

modelul econometric este unul corect.

Cu o incredere de 95% se poate trage concluzia ca legatura dintre variabila dependent ROE si

variabilele independente (rie, rai, tangibilitatea si total activ) este semnificativa din punct de vedere

statistic.

3. Variabila depedenta ROA

Conform tabelului nr.III.3 Anexa 3 Correlations se observă că există legătură indirectă foarte

puternică între ROA şi total active (ta), valoarea coeficientului de corelaţie este egală cu - 0.815, cu o

valoare Sig 0.00 mai mică decât 0.05 si intre ROA si tangibilitate (val. coef. de corelatie = -.685, cu o

valoarea Sif. 0.00). Rata efectiva de impozitare este corelata negativ cu ROA, coeficientul de corelatie

fiind de -0.197.

Estimarea coeficientilor de regresie

Coefficients

Model

Unstandardized

Coefficients

Standardized

Coefficients

t Sig.

95.0% Confidence

Interval for B

B Std. Error Beta

Lower

Bound

Upper

Bound

1 (Constant) 125,418 20,411 6,145 ,000 83,381 167,455

rie ,001 ,275 ,000 ,003 ,998 -,566 ,568

rai -1,294 1,783 -,079 -,725 ,475 -4,966 2,379

tang -,193 ,097 -,286 -

1,993

,057 -,393 ,006

ta -6,069 1,383 -,624 -

4,387

,000 -8,918 -3,220

Modelul de regresie multipla poate fi transcris sub forma de ecuatie astfel:

ROA = 125,418+0.001*rie-1.294*rai-0.193*tang- 6.069*ta

- b0 este 125,418, rezulta ca termenului liber, este una semnificativa. Astfel se poate afirma ca factorii

ce nu au fost luati in considerare la momentul constructiei modelului econometric determina o

crestere semnificativa a indicatorului ROA. Tbo este 6,145 pragul de semnificatie < 0.05 , rezulta ca

acest coeficient este semnificativ;

- b1 este 0.001, o crestere a ratei effective a impozitarii conduce la o crestere in medie cu 0.001 a

indicatorului ROA, pragul de semnificatie este >0.05, coeficientul de regresie fiind nesemnificativ;

- b2 = -1,294, o crestere cu o unitate a inflatiei conduce la o reducere de -1.294 a indicatorului de

performanta ROA, pragul de semnificatie >0.05 , coeficientul de corelatie nu e semnificativ;

- b3 este -0,193, cresterea cu o unitate o tangibilitatii reduce in medie ROA cu 0.193, pragul de

semnificatie >0.05

- b4 = -6.069, cresterea cu o unitate a activelor totale conduce la reducerea valorii indicatorului ROA,

coeficientul este semnificativ (pragul de semnificatie <0.05

Corelatia dintre rata efectiva de impozitare si ROA este nesemnificativa, rezultat obtinut si de

Boudewijn Janssen, intr-o lucrare intitulata “Corporate effective tax rates in the NETHERLANDS”.

Corelatiile dintre rata efectiva de impozitare si variabilele explicative sunt in mare parte

nesemnificative, si atunci cand sunt semnificative, sunt mici.

Analiza intensitatii legaturii intre variabila dependenta si variabilele independente

Model Summary

Model R R Square

Adjusted R

Square

Std. Error of

the Estimate

Durbin-

Watson

1 ,701a ,492 ,433 16,08449 2,384

Din tabel se poate observa ca valoarea lui R este pozitivă, deci legătura dintre variabila dependentă şi

cele independente este directă; R = 0,701 ceea ce indică o legătură foarte puternică între variabile.

R2 = 0,492 ceea ce înseamnă că modelul de regresie explică legătura dintre variabile în proporţie de

49.2%, restul de 50,8% se datorează variabilei eroare.

Ipoteza de necorelare a erorilor - Testul Durbin- Watson

d = 2.384 aproape de nivelul 2 se poate concluziona ca exista fenomenul de autocorelare (pozitiva) a

erorilor.

Determinarea semnificativităţii legăturii între variabila dependentă şi variabilele independente

ANOVA

Model

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

1 Regression 6508,550 3 2169,517 8,386 ,000a

Residual 6726,484 26 258,711

Total 13235,034 29

Fcalculat = S2regression / S2

residual = 8,386

Fteoretic = Fα,v1,v2 = F0,05;4;25 = 2.759

Valoarea testului F statistic este superioara valorii de referinta tabelara, ceee ce induce ideea ca

modelul econometric este valid.

4. Variabila depedenta MPN

Conform tabelului nr III.4 Anexa 3 Correlations se observă că există legătură indirectă foarte puternică

între ROA şi total active (ta), valoarea coeficientului de corelaţie este egală cu - 0.378, cu o valoare

Sig 0.05, ROA si tangibilitate (val. coef. de corelatie = -.512, cu o valoarea Sif. 0.1). Rata efectiva de

impozitare este negative corelata cu marja profitului net, coeficientul este de -0.380.

Estimarea coeficientilor de regresie

Coefficientsa

Model

Unstandardized

Coefficients

Standardized

Coefficients

t Sig.

95.0% Confidence

Interval for B

B Std. Error Beta

Lower

Bound

Upper

Bound

1 (Constant) 40,849 18,435 2,216 ,036 2,882 78,815

rie -,396 ,249 -,268 -1,593 ,124 -,908 ,116

rai -,940 1,611 -,096 -,584 ,565 -4,258 2,377

tang -,171 ,088 -,424 -1,948 ,063 -,351 ,010

ta -,249 1,249 -,043 -,199 ,844 -2,822 2,324

Modelul de regresie multipla poate fi transcris sub forma de ecuatie astfel:

MPN = 40,849-0.396*rie-0.940*rai-0.171*tang-0.249*ta

- b0 este 40,849, rezulta ca termenului liber, este una semnificativa. Astfel se poate afirma ca factorii

ce nu au fost luati in considerare la momentul constructiei modelului econometric determina o

crestere semnificativa a marjei profitului net. Tbo este 2,216 pragul de semnificatie < 0.05 , rezulta

ca acest coeficient este semnificativ;

- b1 este -0.396, o crestere a ratei efective a impozitarii conduce la o scadere in medie cu 0.396 a

marjei profitului net, pragul de semnificatie este >0.05, coeficientul de regresie fiind

nesemnificativ;

- b2 = -0.940, o crestere cu o unitate a inflatiei conduce la o reducere de -0.940 a indicatorului de

performanta MPN, pragul de semnificatie >0.05 , coeficientul de corelatie nu e semnificativ;

- b3 este -0.171, cresterea cu o unitate o tangibilitatii reduce in medie marjei profitului cu 0.171,

pragul de semnificatie >0.05

- b4 = -0.249, cresterea cu o unitate a activelor totale conduce la reducerea valorii indicatorului

MPN, coeficientul este nesemnificativ (pragul de semnificatie >0.05).

Rezultatele obtinute contrazic concluziile evidentiate de Kenneth A. Kim si Piman

Limpaphayom, in lucrarea “Taxes and firm size in pacific-basin emerging economies”, si anume

intre rata efectiva de impozitare si marja profitului fiind o legatura negativa, indirecta.

Analiza intensitatii legaturii intre variabila dependenta si variabilele independente

Model Summaryb

Model R R Square

Adjusted R

Square

Std. Error of

the Estimate

Durbin-

Watson

1 ,584a ,341 ,236 11,13613 1,901

Din tabel se poate observa ca valoarea lui R este pozitivă, deci legătura dintre variabila dependentă şi

cele independente este directă; R = 0,584 ceea ce indică o legătură pozitiva între variabile.

R2 = 0,341 ceea ce înseamnă că modelul de regresie explică legătura dintre variabile în proporţie de

34.1%, restul de 65,9% se datorează variabilei eroare.

Ipoteza de necorelare a erorilor - Testul Durbin- Watson

d = 1,901 < 2 se poate concluziona ca exista fenomenul de autocorelare (pozitiva) a erorilor.

Determinarea semnificativităţii legăturii între variabila dependentă şi variabilele independente

ANOVA

Model Sum of Squares df Mean Square F Sig.

1 Regression 1605,872 4 401,468 3,237 ,029a

Residual 3100,336 25 124,013

Total 4706,208 29

Fcalculat = S2regression / S2

residual = 3,237 Fteoretic = Fα,v1,v2 = F0,05;4;25 = 2.759

Valoarea testului F statistic este superioara valorii de referinta tabelara, ceee ce induce ideea ca

modelul econometric este valid.

5. Variabila depedenta CAF

Conform tabelului nr III.5 Anexa 3 Correlations se observă că există legătură indirectă foarte puternică

între CAF şi total active (ta), valoarea coeficientului de corelaţie este egală cu 0.872, cu o valoare Sig

0.05, CAF si tangibilitate (val. coef. de corelatie = 0.396, cu o valoarea Sif. 0.1). Rata efectiva de

impozitare este pozitiv corelata cu capacitatea de autofinantare, coeficientul este de 0.153

Estimarea coeficientilor de regresie

Coefficientsa

Model

Unstandardized

Coefficients

Standardized

Coefficients

t Sig.

95.0% Confidence

Interval for B

B Std. Error Beta

Lower

Bound

Upper

Bound

1 (Constant) 2,606 1,178 2,211 ,036 ,179 5,032

rie ,002 ,016 ,009 ,099 ,922 -,031 ,034

rai -,026 ,103 -,023 -,256 ,800 -,238 ,186

tang -,014 ,006 -,294 -2,508 ,019 -,026 -,003

ta ,730 ,080 1,062 9,144 ,000 ,566 ,895

Modelul de regresie multipla poate fi transcris sub forma de ecuatie astfel:

CAF = 2,606+0.002*rie-0.026*rai-0.014*tang+0.730*ta

- b0 este 2,606, rezulta ca termenului liber, este una semnificativa. Astfel se poate afirma ca factorii

ce nu au fost luati in considerare la momentul constructiei modelului econometric determina o

crestere semnificativa a capacitatii de autofinantare. Tbo este 2,211 pragul de semnificatie < 0.05 ,

rezulta ca acest coeficient este semnificativ;

- b1 este 0.002, o crestere a ratei efective a impozitarii conduce la o crestere in medie cu 0.002 a

capacitatii de autofinantare, pragul de semnificatie este >0.05, coeficientul de regresie fiind

nesemnificativ;

- b2 = -0.026, o crestere cu o unitate a inflatiei conduce la o reducere de -0.026 a capacitatii de

autofinantare, pragul de semnificatie >0.05 , coeficientul de corelatie nu e semnificativ;

- b3 este -0.014, cresterea cu o unitate o tangibilitatii reduce in medie a capacitatii de autofinantare cu

0.014, pragul de semnificatie < 0.05, coeficientul este semnificativ;

- b4 = 0.730, cresterea cu o unitate a activelor totale conduce la cresterea valorii indicatorului CAF,

coeficientul este semnificativ (pragul de semnificatie <0.05).

Analiza intensitatii legaturii intre variabila dependenta si variabilele independente

Model Summary

Model R R Square

Adjusted R

Square

Std. Error of

the Estimate

Durbin-

Watson

1 ,899a ,809 ,778 ,71181 1,671

Din tabel se poate observa ca valoarea lui R este pozitivă, deci legătura dintre variabila dependentă şi

cele independente este directă; R = 0,899 ceea ce indică o legătură pozitiva între variabile.

R2 = 0,809 ceea ce înseamnă că modelul de regresie explică legătura dintre variabile în proporţie de

80,9%, restul de 19,1% se datorează variabilei eroare.

Ipoteza de necorelare a erorilor - Testul Durbin- Watson

d = 1,671 < 2 se poate concluziona ca exista fenomenul de autocorelare (pozitiva) a erorilor.

Determinarea semnificativităţii legăturii între variabila dependentă şi variabilele independente

ANOVA

Model

Sum of

Squares df

Mean

Square F Sig.

1 Regression 53,590 4 13,398 26,442 ,000a

Residual 12,667 25 ,507

Total 66,257 29

Fcalculat = S2regression / S2

residual = 26,442

Fteoretic = Fα,v1,v2 = F0,05;4;25 = 2.759

Valoarea testului F statistic este superioara valorii de referinta tabelara, ceee ce induce ideea ca

modelul econometric este valid.

6. Variabila dependenta Rata de indatorare totala

Conform tabelului nr.III.6 Anexa 3 Correlations se observă că există legătură indirectă foarte puternică

între rata de indatorare totala şi total active (ta), valoarea coeficientului de corelaţie este egală cu -

0.519 , cu o valoare Sig 0.01, rata de indatorare totala si tangibilitate (val. coef. de corelatie = -0.620,

cu o valoarea Sif. 0.1). Rata efectiva de impozitare este negativ corelata cu capacitatea de

autofinantare, coeficientul este de -0.128.

Estimarea coeficientilor de regresie

Coefficientsa

Model

Unstandardized

Coefficients

Standardized

Coefficients

t Sig.

95.0% Confidence

Interval for B

B Std. Error Beta

Lower

Bound

Upper

Bound

1 (Constant) 70,635 34,116 2,070 ,049 ,372 140,897

rie ,118 ,460 ,040 ,257 ,800 -,830 1,066

rai 2,166 2,981 ,112 ,727 ,474 -3,974 8,305

tang -,379 ,162 -,477 -2,339 ,028 -,713 -,045

ta -2,600 2,312 -,227 -1,125 ,271 -7,362 2,162

Modelul de regresie multipla poate fi transcris sub forma de ecuatie astfel:

Rata de indarorare totala = 70,635+0.118*rie+2.166*rai-0.379*tang-2.600*ta

- b0 este 70,635 rezulta ca termenului liber, este una semnificativa. Astfel se poate afirma ca factorii

ce nu au fost luati in considerare la momentul constructiei modelului econometric determina o

crestere semnificativa a ratei de indatorare. Tbo este 2,070 pragul de semnificatie = 0.05 , rezulta ca

acest coeficient este semnificativ;

- b1 este 0.118, o crestere a ratei efective a impozitarii conduce la o crestere in medie cu 0.002 a ratei

de indatorare, pragul de semnificatie este >0.05, coeficientul de regresie fiind nesemnificativ;

- b2 = 2.166, o crestere cu o unitate a inflatiei conduce la o reducere de -0.026 a ratei de indatorare,

pragul de semnificatie >0.05 , coeficientul de corelatie nu e semnificativ;

- b3 este -0.379, cresterea cu o unitate o tangibilitatii reduce in medie a ratei de indatorare cu 0.379,

pragul de semnificatie < 0.05, coeficientul este semnificativ;

- b4 = -2,600, cresterea cu o unitate a activelor totale conduce la o reducere a valorii ratei de

indatorare, coeficientul este nesemnificativ (pragul de semnificatie > 0.05).

Rezultatele in ceea ce priveste corelatia dintre rata efectiva de impozitare si rata de indatorare

sunt oarecum contrare cu concluziile studiului realizat de Liansheng Wua si Heng Yue, de la

Peking University Beijing (“Corporate Tax, capital structure and the accessibility of bank loans,

Evidence from China”). Conform rezultatelor de mai sus, intre gradul de indatorare si rata efectiva

de impozitare exista o legatura directa, dar nesemnificativa. In cadrul studiului realizat de cei doi

profesori de la Universitatea Peking Beijing, impozitul a avut o influenta semnificativa asupra

gradului de indatorare, firmele au crescut nivelul de indatorare atunci cand rata impozitului s-a

majorat.

Analiza intensitatii legaturii intre variabila dependenta si variabilele independente

Model Summary

Model R R Square

Adjusted R

Square

Std. Error of

the Estimate

Durbin-

Watson

1 ,650a ,422 ,330 20,60886 2,039

Din tabel se poate observa ca valoarea lui R este pozitivă, deci legătura dintre variabila dependentă şi

cele independente este directă; R = 0,650 ceea ce indică o legătură pozitiva între variabile.

R2 = 0,422 ceea ce înseamnă că modelul de regresie explică legătura dintre variabile în proporţie de

42,2%, restul de 57,8% se datorează variabilei eroare.

Ipoteza de necorelare a erorilor - Testul Durbin- Watson

d = 2,039 aproape de nivelul 2, se poate concluziona ca exista fenomenul de autocorelare (pozitiva) a

erorilor.

Determinarea semnificativităţii legăturii între variabila dependentă şi variabilele independente

ANOVA

Model

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

1 Regression 7762,730 4 1940,683 4,569 ,007a

Residual 10618,126 25 424,725

Total 18380,856 29

Fcalculat = S2regression / S2

residual = 4,569

Fteoretic = Fα,v1,v2 = F0,01;4;25 = 2,759

Valoarea testului F statistic este superioara valorii de referinta tabelara, ceee ce induce ideea ca

modelul econometric este valid.

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

1. Palomba, Geremia, Firm Investment, Corporate Finance and Taxation, 2002

2. Liansheng,Wua and Heng,Yue, Corporate tax, capital structure and the accessibility of bank

loans: Evidence from China, Journal of Banking & Firms, Volume 33, Issue 1, January

2009.

3. Faiga,Miguel si Shum,Pauline, Irreversible investment and endogenous financing: An

evaluation of the corporate tax effects, Jounal of Monetary Economics, Volume 43, Issue 1,

19 February 1999;

4. Grant Richardson,Roman Lanis, “Determinants of the variability in corporate effective tax

rates and tax reform: Evidence from Australia”, Journal of Accounting and Public

Policy,Volume 26, Issues 6, November-December 2007

5. Breasley, R., Myers, S., Allen, F., „Principles of Corporate Finance”,2009

6. Zolner, Mette, „Governance and Institionsin Regional Context – French Studies”, 2008

7. Needles, Belverd, E., Power, Marian, Financial Accounting, 2009

8. Vintila, Georgeta , „Gestiunea Financiara a intreprinderii”, Editia a VI-a, Editura Didactica

si Pedagogica, 2006

9. Dumbrava, Madalina, „Analiza performantei firmei. Metode si modele”, Editura Ecomica,

2010

10. Douglas A. Shackelford, Terry Shevlin, “Empirical tax research in accounting”, Journal Of

Accounting and Economics, Volume 31, Issues 1-3, September 2001, Pages 321-387

11. Jeffrey K. MacKie-Mason, “Do Taxes Affect Corporate Financing Decisions?” The Journal

of Finance , Vol. 45, No. 5, December 1990  

12. Marika, Santoro, Chao Wei, „Taxation, Investement and asset pricing”, Review of

Economic Dynamics

13. Matei, Gheorghe, Daniela Pirvu, „Controverse fata de tendinta de armonizare a impozitelor

pe veniturile companiilor in Uniunea Europeana, Economie teoretica si aplicata, Volumul

XVII (2010), Nr 8 (549), pp. 27-37

14. Matei, Gheorghe, Daniela Pirvu, „Premise in implementarea sistemului Baza Fiscala

Comuna Consolidata”, Economie teoretica si aplicata, Volumul XVII (2010), Nr 2 (543),

pp. 77-86

15. Matei, Gheorghe, Daniela Pirvu, „Efectele aplicarii formulei de repartizare a bazei fiscale

comune consolidate”, Economie teoretica si aplicata, Volumul XVII (2010), Nr 10 (551),

pp. 15-26

16. Deutsche Bank Research, One Europe, one tax? Plans for a Common Consolidated

Corporate Tax Base, EU Monitor, 49, 25 September 2007

17. Petutschnig, Matthias, “Common consolidated corporate tax base. Effects of formulary

apportionment on corporate group entities”, Discussion Papers 38, ePubWU, June 2010