67

SUPORT DE CURS

NOTIUNI DE PSIHOLOGIE, ETICA SI DEONTOLOGIE FARMACEUTICA

Obiectul de studiu al psihologiei

Etimologic, cuvantul psihologie provine din limba greac de la psych (suflet) i logos(cunoastere, teorie, stiinta).

Psihologia poate fi definita ca studiul stiintific al comportamentului si proceselor mentale.

Radacinile psihologiei pot fi trasate in timp pana in secolele al IV-lea si al V-lea i.Hr. Filosofii greci Socrate, Platon si Aristotel au pus intrebari fundamentale despre minte, iar Hipocrat, ,,parintele medicinei, a facut multe observatii importante despre felul in care creierul controleaza alte organe.

Procesele psihice definire, clasificare, descriere

Senzatiile

Teme:

Etapele dezvoltarii senzatiilor; Caracterizarea senzatiilor; Mecanismele senzatiilor; Propietatile senzatiilor; Clasificarea senzatiilor; Legile senzatiilor.

Etapele dezvoltarii senzatiilor

Senzatiile se dezvolta in urmatoarele etape:

Iritabilitate; Sensibilitate; Excitabilitate; Motricitate; Senzatiile propriu-zise.

Putem spune ca senzatiile se dezvolta prin trecerea de la iritabilitate la sensibilitate si excitabilitate apoi la motricitate

In continuare voi defini pe scurt aceste notiuni, cu toate ca le-am pomenit si in primul suport de curs:

Iritabiliatea este reactia intregului organism la actiunea unui stimul biologic necesar, care este nespecifica, difuza si generalizata. Exemple: senzatia de foame, de sete, de placere erotica, etc. Sensibilitatea este propietatea psihica a organismului de a discrimina stimulii biologici necesari de cei indiferenti, prin intermediul organelor de simt.

Sensibiltatea se caracterizeaza prin urmatoarele:

Este o rectie specifica, reversibila a organismului la actiunile tuturor stimulilor, indiferent de importanta lor biologica; Se realizeaza prin intermediul analizatorilor; S-a dezvoltat din necesitatea discriminarii stimulilor biologici necesari fata de cei indiferenti. Excitabilitatea reprezinta reactia specifica la actiunea unui stimul. Exemplu: rectia analizatorului vizual la stimului luminos, etc. Motricitatea reprezinta totalitatea miscarilor si coordonarilor senzorio-motorii ale organismului, precum si deplasarea organismului in mediul inconjurator( mersul, apucarea obiectelor, comprehensiunea, agatarea, etc.)Senzatiiile constau in transmiterea excitatiilor la centrii nervosi corticali, unde sunt transformati in imagini ale obiectelor.

Senzatiile reprezinta procese psihice primare, care reflecta insusirile fizice, izolate ale obiectelor si fenomenelor, cu ajutorul unui singur analizator.

Ele se caracterizeaza prin urmatoarele:

Sunt imagini primare simple unimodale(un singur analizator); Opreaza cu insusiri izolate ale obiectelor, realizand analiza senzoriala ale acestora; Nu pot fi modificate voluntar; Se realizeaza aici, acum, asigurand constiinta prezentului;Are la baza constiinta, asigurandu-i claritatatea imaginilor senzoriale si acuitatea acestora.

Mecanismele senzatiilor

Senzatiile au la baza urmatoarele mecanisme:

Codificarea; Recodificarea; Decodificarea; Conexiunea inversa.

Codificarea se realizeaza la nivelul receptorului fiecarui analizator, care capteaza energia de excitatie si o transforma in impuls nervos, prin depolarizarea membranei neuronale.

Receptorii se caracterizeaza prin:

Sunt sensibili numai la stimuli specifici acestora si insensibili la stimuli nespecifici acestora; Depolarizare, transductivitatea adica ionii de sodiu ies la suprafata membranei neuronale, iar cei de calciu si magneziu intra in interiorul acestuia, care genereaza un impuls nervos si se propaga pana la centri nervosi.

Recodificarea se realizeaza la nivelul fibrelor nervoase aferente, care consta in selectia influxurilor nervoase in functie de valoarea lor adaptativa, adica acele influxuri nervoase fara valoare adapatativa pentru organism raman la nivelul centrilor nervosi subcorticali asigurand tonifierea organismului, iar cele adptativie sunt transmise la centri nervosi corticali.

Decodificarea se realizeaza la nivelul centrilor nervosi corticali in care influxurile nervoase sunt transformate in imagini ale obiectelor si senzatiilor.

Centrii nervosi se compun dintr-un nucleu si o arie de asociere cu alti centrii nervosi .

Nucleul senzorial cuprinde o arie motorie care asigura motilitatea analizatorului si o arie senzoriala, care asigura receptia stimulilor.

Conexiunea inversa se realizeaza prin intermediul fibrelor nervoase eferente, care asigura reglarea functionala analizatorului, in functie de calitatile stimului.

Acest mecanism explica legea pragurilor absolute, legea adaptarii si legea contrastelor senzoriale.

Propietatile senzatiilor

Propietatile senzatiilor depind de propietatile stimulului si sunt urmatoarele:

Calitatea senzatiilor; Intensitatea senzatiilor; Durata senzatiilor; Tonul afectiv.

Calitatea senzatiilor reprezinta capacitatea lor de a fi specifice analizatorului si stimului.

Aceasta trasatura depinde de urmatorii factori:

Tipul de receptor si stimul; Localizarea receptorilor; Energia specifica a receptorilor si fibrelor nervoase; Caracteristicile morfofunctionale ale receptorilor.

Intensitatea senzatiilor depinde de intensitatea stimului

Aceasta propietate depinde de urmatorii factori:

Amplitudinea influxurilor nervoase; Grosimea fibrelor nervoase; Numarul fibrelor nervoase; Gradul de excitabilitate a sistemului nervos central( S.N.C. ).

Durata senzatiilor se refera la intinderea in timp a senzatiilor, in functie de durata actiunii stimulului

Aceasta calitate arata, ca nu intotdeauna senzatiile dispar odata cu incetarea actiunii stimulilor. Imaginile care persista si dupa incetarea actiunii stimulilor se numesc imagini consecutive sau efecte de remanenta.

Tonul afectiv al senzatiilor reprezinta proprietatea senzatiilor de a produce reactii emotionale pacute sau neplacute, comportamente de atractie sau respingere, in functie de starea motivationala a organismului.

Clasificarea senzatiilor

Senzatiile se clasifica dupa urmatoarele criterii:

Dupa analizator; Dupa distanta de contact dintre stimul si analizator; Dupa localizarea receptorilor; Dupa tipul de stimul; Dupa relatiile dintre analizatori.

Dupa analizator, desprindem analizatorul: Visual; Auditiv; Olfactiv; Gustativ; Cutanat.

Dupa distanta de contact dintre analizator si stimul, desprindem: Telereceptori(vaz, auz si olfactie) Tangoreceptori ( simt tactil si gust )

Dupa localizarea receptorilor, desprindem:Exteroceptori ( vaz, auz, olfactie, gust si simt tactil ) Propioceptori ( schema corporala, kinestezie); Interoceptori( foame, sete, sexualitate, etc. )

Dupa tipul de stimul, desprindem Stimul mecanic; Stimul electric;Stimul chimic( olfactie si gust);Stimul biologic( foame, sete).

Dupa relatia intre analizatori, desprindem senzatii unimodale( un singur analizator); senzatii plurimodale( senzatii produse de mai multi analizatori)

Legile senzatiilor

Legile senzatiilor sunt urmatoarele:

legea intensitatii; legea adaptarii; legea contrastului; legea sensibilizarii; legea depresiei; legea sinesteziei;legea compensatiei; legea semnificatiei; legea conditionarii socioculturale.

Legea intesitatii, arata ca un stimul produce o senzatie numai daca are o anumita intensitate, numita prag.

Pragurile senzoriale pot fi:

Prag minim absolut; Prag subliminal;Prag maxim absolut; Prag operational; Prag diferential.

Pragul minim absolut este intensitatea minima a unui stimul, capabil sa produca o senzatie.

Pragul subliminal este intensitatea unui stimul, care nu atinge pragul minim absolut si nu produce o senzatie.

Pragul maxim absolut este intensitatea maxima a unui stimul, capabil sa produca o senzatie, insa dincolo de acest prag, poate produce durerea.

Pragul diferential este relatia dintre intensitatea initiala a stimului si intensitatea adaugata sau scazuta la aceasta, care produce modificarea senzatiilor initiale.

Pragul operational consta in discriminarea stimulilor. Aceasta lege arata ca, cu cat pragul unui stimul este mai mare, cu atat sensibilitatea analizatorului este mai mica.

Legea adaptarii senzoriale consta in modificarea sensibilitatii analizatorului la actiunea prelungita a stimulului, in sensul cresterii sau scaderii ei.

L a un stimul cu intensitate mare, sensibilitatea scade, iar la un stimul cu intensitate mica, sensibilitatea creste.

Legea constrastului senzorial este capacitatea analizatorului de a discrimina doi stimuli cu calitati si intensitati diferite, care actioneaza in acelasi timp.

Contrastul poate fi simultan sau succesiv

Constrastul simultan consta in discriminarea a doi stimuli diferiti, care actioneaza in acelasi timp asupra analizatorului.

Constrastul succesiv consta in discriminarea stimulilor care actioneaza unul dupa altul asupra analizatorului.

Legea sensibilizarii consta in cresterea sensibilitatii analizatorului, ca urmarea stimularii altui analizator .

Legea depresiei scaderea sensibilitatii analizatorului, ca urmare a stimularii altui analizator.

Legea sinesteziei consta in aparitia senzatiei intr-un analizator, ca urmarea stimularii unui alt analizator.

Legea compensatiei consta in cresterea sensibilitatii unui analizator, ca urmare a pierderii sensibilitatii altui analizator.

Legea semnificatiei un stimul slab, insa semnificativ pentru organism este mai repede detectat decat un stimul putenic, dar nesemnificativ.

Legea conditionarii sociale consta in aparitia unor senzatii specific omului cum ar fi pipaitul, ascultarea, senzatii profesionalizate si cititul.

Perceptiile

Teme:

Caracterizarea si dezvoltarea perceptiilor; Mecanismele perceptiilor; Determinantii perceptiei;Legile perceptiilor; Formele perceptiilor.

1. Caracterizarea si dezvoltarea perceptiilor

Perceptia este procesul psihic senzorial care asigura constiinta intregralitatii si unitatii insusirilor obiectelor cu ajutorul mai multor analizatori.

Perceptia spre deosebire de senzatii se caracterizeaza prin:

Este o imagine primara complexa, unitara, integrala, redand toate insusirile fizice ale obiectelor concrete; Este o imagine inferentiala, intrucat prin perceptie individul recunoaste obiectul, chiar si in conditiile in care din el lipsesc unele elemente nesemnificative , avand la baza schema perceptiva a obiectului; Este o imagine categoriala, intrucat prin perceptie individul raporteaza obiectul la categoria sa din care face parte; Este o imagine automatizata adica in general perceptia se produce spontan, in afara controlului constient , neavand la baza un anumit scop; Este o imagine plurimodala,adica in actul perceptiei sunt antrenati mai multi analizatori;

Perceptia se dezvolta in urmatoarele etape:

Trecerea de la analiza insusirilor fizice ale obictelor prin senzatii la sinteza lor prin perceptii; Formarea schemelor perceptive ( exerienta anterioara cu obiecte), asigurand constanta perceptiva a obiectelor;Interpretarea si anticiparea perceptiva adica obiectul capata o anumita semnificatie pentru activitatea individului uman; Formarea complexelor polisenzoriale.

Perceptia implica urmatoarele comportamente:

Detectarea si diferentierea obiecteor; Recunosterea obiectelor pe baza schemelor perceptive; Selectia obiectelor in functie de semnificatia lor pentru activitatea individului uman; Corectarea imaginilor deformate ale obiectelor( iluziile perceptive).

2. Mecanismele perceptiei

Mecanismele perceptiei asigura cunoasterea obiectului, constanta perceptiva si corectarea imaginilor deformate.

Mecanismele perceptiei se impart in doua categorii:

Mecanisme senzoriale ale perceptiei. Mecanismele intelectuale ale perceptiei.

Mecanismele senzoriale ale perceptiei sunt urmatoarele: Tiparele senzoriale; Intregul; Explorarea perceptiva Tiparele senzoriale sau experienta anterioara cu obiectul asigura recunoasterea obiectului prin compararea obiectului exterior, real cu modelul mintal al acestuia ; Intregul consta in gruparea elementelor componente ale obiectului sau a campului perceptiv, asigurand constanta perceptiva in conditiile in care din obiect lipsesc unele elemente nesemnificative ale acestuia.

De asemenea, acest mecanism asigura integralitatea si unitatea obiectului prin detectarea insusirilor esentiale ale obiectelor, apoi recunoasterea obiectelor dupa tipare senzoriale. Formarea formelor obiectelor se realizeaza prin gruparea elementelor, dupa urmatoarele legi.

Legea proximitatii( apropierea elementelor); Legea similaritatii( elementele asemantoare); Legea simetriei( elementele orientate in aceeasi directie ); Legea inchiderii ( completarea imaginilor lacunare cu elementele din experienta anterioara a subiectului);

Formele perfecte se caracterizeaza prin:

Simplitate; Repetabilitate; Simetrie; Proximitate; Continuitate; Explorarea perceptiva reprezinta ansamblul actiunilor cu obiecte.

Explorarea implica urmatoarele actiuni:

Fixarea privirii in toate pozitiile; Compararea si generalizarea obiectelor;Manipularea obiectelor

Explorarea obiectelor se realizeaza dupa urmatoarele principii:

Principiul diversificarii obiectelor; Principiul semnificatiei obiectelor; Principiul zonelor informative( zona care ofera o cantitate mare de informatii) Principiul tolerantei( corespondenta intre cantitatea de informatie si capacitatea de receptie a subiectului); Principiul extensiei senzoriale( antrenamentul polisenzorial in perceptive)

Mecanismele intelectuale ale perceptiei cuprind:

Atributele distinctive; Prototipurile; Anticiparea. Atributele distinctive constau in recunoasterea obiectelor dupa trasaturile specifice ale acestuia, bazandu-se pe compararea obiectelor; Prototipurile constau in raportarea obiectului la categoria sa de obiecte, prin schematizare( detectarea insusirilor comune ale obiectelor); Anticiparea inseamna a prevedea evenimentele ulterioare.

3. Determinantii perceptiei

Determinantii perceptiei sunt urmatorii :

Determinanti exteriori; Determinanti interiori .

Determinantii exteriori perceptiei cuprind:

Intensitatea moderata a stimulului; Durata optima stimului; Raporturile temporal-spatiale ale stimulilor; Familiaritatea cu stimulul.

Determinanti interior cuprind:

Semnificatia stimulului; Concentrarea atentiei; Profesia si cultura subiectului Experienta cu obiectul.

4. Legile perceptiei

Legile perceptiei sunt urmatoarele:

Legea integralitatii perceptive;Legea structuralitatii perceptive; Legea selectivitatii;Legea proiectivitatii; Legea constantei perceptive.

Legea integralitatii perceptive consta in crearea unei imagini complete despre obiect. Legea structuralitatii consta in relatia dintre obiectul perceptiei si campul perceptiei in care apare el. Legea selectivitatii perceptive consta in retinerea obiectelor in functie de interesele subiectului; Legea proiectivitatii perceptive consta in faptul, ca imaginea se proiecteaza la nivelul creierului, apoi la nivelul obiectului.Legea constantei perceptive consta in recunoasterea obiectului, chiar si atunci cand el si-a modificat forma si conditiile de perceptie.

5. Formele perceptiei

Formele perceptiei se impart in doua categorii :

Forme simple ale perceptiei; Forme complexe ale perceptiei

1.Formele simple ale perceptiei se refera la organele de simt care reflecta obiectul in integralitatea sa.

2. formele complexe ale perceptiei cuprind:

a) perceptia spatiului;

b) perceptia timpului;

c ) perceptia miscarii

Perceptia spatiului

Spatiul este locul unde se desfasoara o succesiune de evenimente.

Spatiul poate fi:

Vizual; Auditiv;Tactil-kinestezic . Spatiul vizual se refera la dimensiunile si caracteristicile spatiale ale obiectelor , cum ar fi: marime, forma, distanta, directia, relief, pozitia, etc.

Spatial vizual poate fi:

Bidimensional; Tridimensional.

Spatiul bidimensional se refera la pozitia obiectelor in spatiu( lateralitate, coordonare sus-jos);

Spatiul tridimensional se refera la volumul si distanta obiectelor

Spatiul vizual are urmatorii indicatori, care asiguara constanta perceptiva:

Monoculari. Binoculari.

Indicatorii( repere visual- percetive) monoculari sunt urmatorii:

Marimea obiectelor; Superpozitia obiectelor( umbra obiectelor); Gradientul de textura( detaliile obiectelor in functie de distanta la care se afla); Contrastele cromatice al obiectelor; Paralaxa de miscare ( iluzia miscarii obiectelor in timp ce noi de deplasam); Perspectiva lineara ( liniile paralele la o anumita distanta, par sa se apropia); Sterioscopia, adancimea obiectului.

Indicatorii binoculari cuprind:

Disparitatea imaginilor retiniene; Convergenta sau divergenta oculara; Coordonare oculomotorie.

Spatiul auditiv consta in localizarea sunetelor in spatiu, discriminarea sunetelor dupa intensitate, timbru, distanta si directie.

Perceptia spatiului auditiv are la baza urmatoarele mecanisme:

Miscarea de orientare a privirii si a capului dupa sursa sonora; Sensibilitatea vestibulara, adica distanta sunetelor in spatiu; Lateralitatea si coordonare sus-jos a sunetelor.

Perceptia spatiului auditiv are urmatorii indicatori:

Indicatorii monoauriculari; Indicatorii biauriculari.

Indicatorii monoauriculari se refera la frecventa, intensitatea si timbrul sunetului;

Indicatorii biauricualari se refera la directia si distanta sunetelor.

Spatiul tactil-kinestezic consta in delimitarea spatiului fizic si orientarea organismului in spatiul prin intermediul receptorilor vestibulari, tactili si kinestezici.

Perceptia tactil-kinestezica are urmatorii indicatori:

Echilibru ortostatic( receptorii vestibulari);

Miscarea in spatiu ( receptorii kinestezici);

Orientare in spatiu( receptorii tactil-kinestezici);

Schema corporala( cunoasterea segmentelor corpului nostru prin intermediul receptorilor tactil-kinestezici);

Lateralitatea.

b. pereceptia timpului se refera la succesiunea de evenimente care se desfasoara intr-un spatiu dat.

Perceptia timpului are urmatorii indicatori:

Timpul fizic( anotimpuri, momentele zile); Timpul biologic( ritmul somn-veghe, alimentatia, odihna,); Timpul psihologic, aprecierea subiectiva a duratelor; Timpul socio-profesional, apreciere duratelor in functie de cantitatea activitatilor desfasurate in timp si spatiu.

c. Perceptia miscarii se refera la schimbarea pozitiei obiectelor in spatiu, precum si la transformarea lor in timp.

Miscarea poate fi reala( deplasarea obiectului de la un punct la altul) sau iluzorie, aparenta.

Reprezentarile

Teme : 1 .Caracterizarea reprezentarilor

2 .Proprietatile reprezentarilor

3 .Tipurile reprezentarilor

Caracterizarea reprezentarilor

Reprezentarile propriu-zise sunt o componenta stabila si cu pondere deosebita a

activitatii noastre mintale .Reprezentarea este parte integranta a inteligentei si ea

poate fi interpretata ca procesare si operare cu simboluri.

Reprezentarea este imaginea sau modelul informational intern , actualizat, al unor obiecte , fenomene , evenimente ,situatii , etc. ,care au fost percepute anterior , dar care in momentul dat iti pot lipsi din campul senzorial . Asadar , fata de perceptie , care ne furnizeaza informatii numai despre obiectele si fenomenele reale prezente , care actioneaza in momentul dat asupra analizatorilor nostri , reprezentarea ne ofera astfel de informatii si in absenta obiectului de referinta .

Reprezentarea este si procesul de producere si utilizare mentala a imaginilor unor obiecte in absenta lor .

Reprezentarea atat ca produs cat si ca proces ,are la baza doua surse:

memoria de lunga durataimaginatia.

Memoria este cea care inmagazineaza , pastreaza si reactualizeaza informatia structurata initial in imagini receptive . Astfel,inca inainte de dezvoltarea imaginatiei , reprezentarea devine posibila datorita fixarii ,mai mult sau mai putin fidele si durabile a continutului informational furnizat de perceptie .

Reprezentarile generate de imaginatie se pot referi atat la obiecte reale (ex. reprezentari despre obiecte si locuri pe care nu le-am perceput niciodata ca atare , dar despre care am citit sau am auzit povestindu-se), cat si la obiecte ideale , pe care abia urmeaza sa le cream sau care nu pot dobandi realitate sensibila (ex. reprezentarile personajelor sau intamplarilor din basme).

Formarea reprezentarilor are un caracter activ si selectiv. Chiar si atunci cand nu ne propunem in mod expres retinerea , pentru uzul ulterior, a imaginii obiectului pe care il percepem in momentul dat , iar reprezentarea se constituie pe cale neintentionata (involuntara), continutul sau va fi activ prelucrat si filtrat de structurile experientei cognitive antarioare si de starile afectiv-motivationale.

In organizarea si sistematizarea lor interna ,reprezentarile se ierarhizeaza pe doua coordonate (axe):

a)calitatea semantica a informatiei selectate

-inalt relevante(care se apropie de notiuni)

-mediu relevante

-slab relevante(care se intersecteaza cu perceptiile)

b) gradul de generalitate

-reprezentari individuale,particulare sau de specie(ex. reprezentarea unui trandafir)

-reprezentari generale sau de clasa(ex. Reprezentarea unei flori in general,cu elemente comune tuturor speciilor)

Proprietatile reprezentarilor

Proprietatile reprezentarilor sunt urmatoarele :

Intensitatea ;Stabilitatea ;Gradul de completitudine ;Gradul de relevanta ;Gradul de generalitate ;Caracterul legaturii designative ;

1) Intensitatea exprima forta sau pregnanta imaginii care se evidentiaza , in vivacitate , prospetime , claritatea liniilor de contur si contrastul figura-fond ;

In plan neurofiziologic , intensitatea reprezentarii este conditionata de gradul de conservare , in memoria de lunga durata , a urmei perceptiei anterioare si de activarea retelei neuronale care pune in circulatie continutul informational corespunzator.

2)Stabilitatea defineste durata mentinerii in campul clar al constiintei a unor reprezentari reactualizate sau generate in momentul dat de imaginatie .

Spre deosebire de perceptie , care dureaza cat timp obiectul se mentine in campul sensorial si continua sa actioneze asupra simturilor , reprezentarea are o durata relativ scurta (de ordinal secundelor sau a fractiunilor de secunda)

3) Gradul de completitudine exprima volumul general de informatie pe care il cuprinde reprezentarea si acesta depinde de numarul elementelor sau a insusirilor ce se retin . In principiu , valoarea gradului de completitudine este conditionata de tipul dominant de memorie ,fiind mai mare la persoanele la care predomina memoria intuitive-imagistica asupra celei verbal-abstracte si de familiaritatea obiectului reflectat (reprezentarile obiectelor familiare cu care avem contact permanent in viata cotidiana sunt mai complete decat reprezentarile obiectelor nefamiliare , rar si sporadic intalnite in activitatea curenta).

4) Gradul de relevanta , ca si in cadrul perceptiilor , se refera la semnificatia informatiilor sau a insusirilor si notelor pe care le contine sau le reflecta imaginea. In principiu , reprezentarea poseda un grad de relevanta mai ridicat decat perceptia;ca nivel calitativ superior in raport cu perceptia , ea reflecta , de regula , insusiri si proprietati semnificative , definitorii pentru obiect.

5) Gradul de generalitate este dimensiunea care deosebeste si distanteaza cel mai mult reprezentarea de perceptie. El rezida in aceea ca imaginea-reprezentare selecteaza si reflecta insusirile repetabile si comune ale obiectelor subsumand un numar de cazuri asemanatoare.

Gradul de generalitate al unei reprezentari este determinat de diversitatea situatiilor si de numarul cazurilor individuale intalnite in experienta perceptive anterioara subiectului .

6) Caracterul legaturii designative este foarte important pentru definirea reprezentarii si stabilirea locului ei in cadrul activitatii cognitive. Legatura designative se refera la modul in care se stabileste corespondenta semantica intre ceea ce numim model informational intern (imagine , schema , simbol) si relitatea obiectiva externa .

Ea se poate realiza in doua forme:

-directa sau nemijlocita ;

-indirecta sau mijlocita ;

Prima este proprie senzatiei si perceptiei si presupune stabilirea unui circuit informational direct (actual) intre subiect si obiect.

Cea de-a doua forma este proprie reprezentarii si , intr-un grad mai inalt , gandirii.Consta intr-un ansamblu de transformari aplicate ,nu direct obiectului real , ci imaginii lui perceptive , asa cum s-a fixat si s-a pastrat ea in memoria subiectului .

Tipurile reprezentarilor

Principalele criterii prin care se diferentiaza tipurile de reprezentari sunt urmatoarele :

Modalitatea senzoriala ;Domeniile de referinta cognitive ;Gradul de generalitate ;Gradul de complexitate ;Sursa generativa ;Modul de generare(producere) ;Dimensiunea static-dinamic .

1 . Modalitatea senzoriala este dominanta in structurarea continutului informational . Pune in evidenta clasele reprezentarilor :

-vizuale ;

-tactile ;

-kinestezice ;

-auditive ;

-olfactive ;

-gustative .

Cel mai bine structurate si delimitate sunt reprezentarile vizuale , legate de forme si de spatialitate(topografie).Aceasta se explica prin faptul ca analizatorul visual indeplineste rolul de mechanism integrator , unificator al intregii experiente senzoriale .La persoanele cu aptitudini sportive si muzicale , o pregnanta deosebita au reprezentarile kinestezice si auditive.

2 . Dupa criteriul Domeniilor de referinta cognitive distingem :

-reprezentari stiintifice (in matematica ,biologie ,geografie, fizica,etc);

-reprezentari tehnice (mecanisme ,componente ,agregate mecanice);

-reprezentari artistice (literare ,plastice ,muzicale) ;

-reprezentari religioase (legate de divinitate ,de viata de apoi ,de ritualuri)

3 . Gradul de generalitate permite diferentierea reprezentarilor dupa sfera de cuprindere ,relevandu-se astfel :

-reprezentari individuale ;

-reprezentari de specie ;

-reprezentari de gen (clasa )

4 . Dupa Domeniile de referinta cognitive identificam :

-reprezentari simple (un singur obiect sau o singura insusire ) ;

-reprezentari complexe (mai multe dimensiuni sau mai multe obiecte ) .

5 . Sursa generative conduce la delimitarea a doua criterii :

-reprezentari ale memoriei ;

-reprezentari ale imaginatiei .

6 . Modul de generare (producere ) are doua criterii :

-reprezentari voluntare (intentionate) ;

-reprezentari involuntare (neintentionate ).

7 . Dupa Dimensiunea static-dinamica gasim doua criterii :

-reprezentari statice care ne redau obiectul intr-o singura ipostaza ;

-reprezentari dinamice ne redau figura intr-o succesiune de pozitii si stari posibile.

Gandirea

Teme :

1 . Caracterizare generala ;

2 . Structura psihologica interna a gandirii ;

3 . Forme modale de procesare-integrare a informatiei la nivelul gandirii ;

4 . Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a problemelor ;

1.Caracterizare generala

Termenul ca atare de Gandire a patruns in psihologie prin intermediul filozofiei si al logicii si a fost asociat cu anumite forme ale activitatii mentale-de a opera cu concepte , cu abstractiuni , de a judeca , de a rationa si de a genera cunostinte .

Psihologii , trecand la studiul ei experimental si de observatie , au constatat ca gandirea prezinta in sine o realitate astfel :

in plan individual(in raport cu sarcini si situatii diverse);in plan interindividual (in raport cu una si aceeasi sarcina) ;in plan istoric (in raport cu diferite epoci istorice ) ;in plan ontogenetic (in raport cu diferite perioade de varsta si stadii evolutive ale individului ).

Astfel , pentru a intelege atributele logice prin prisma carora definim gandirea trebuie sa ne raportam la anumite coordonate , din care sa desprindem anumite caracteristici semnificative , care , luate impreuna pot aproxima complexitatea extraordinara a gandirii :

a) Coordonata interactiunii reflectorii subiect-obiect(lumea externa);

b) Coordonata imformational-negentropica;

c) Coordonata actionala;

d) Coordonata genetica

Coordonata Interactiunii reflectorii subiect-obiect ne obliga sa recunoastem ca gandirea reprezinta una dintre cele mai importante verigi de legatura ale omului cu lumea externa,repsectiv,ca ea este o forma specifica de reflectare in plan subiectiv a acestei lumi si a propriului eu .Are un caracter mijlocit ,generalizat,esential si abstract.

Ea este reflectare subiectiva, in forma ideala a proprietatilor generale,esentiale,necesare ale obiectelor si fenomenelor externe si ale relatiilor legice dintre acestea.

Coordonata informational-negentropica defineste informatia proprie a continutului gandirii si dimensiunile generalitatii si esentialitatii .Aceasta inseamna ca gandirea se constituie si se articuleaza in plan operational pe masura introducerii criteriilor generalitatii ,relevantei,repetabilitatii si a esentialitatii .Astfel conform acestei coordonate gandirea este o organizare specifica a imformatiei la nivelul creierului uman ,bazata pe criterii si principii logico-gramaticale de ordin sintactin,semantic si pragmatic.

Continutul gandirii trebuie privit prin aceasta coordonata ca un ansamblu structurat de imformatii codificate prin intermediul limbajului natural (cuvinte-notiuni) sau a limbajelor formale (logic,matematic) .

Din punct de vedere al Coordonatei actionale baza si punctul de plecare al gandirii il reprezinta schemele si operatiile din planul extern, cu obiectele si lucrurile din campul senzorial apropiat.Astfel actiunile directe (apucare ,prindere ,aruncare ,impingere,comparare,masurare,grupare clasificare) se interiorizeaza si se transforma in actiuni mentale ce vor genera scheme operatorii ale gandirii .Din punct de vedere cronologic actiunea externa va precede si va pregati procesul intern de gandire si va pregati actiunea in plan extern cu finalitate adaptativa .

d) Coordonata genetica abordeaza gandirea nu numai la un moment dat ci si in dinamica si devenirea sa .Devenirea gandirii se realizeaza in doua planuri :Istoric si Ontogenetic .Astfel fiecare etapa din dezvoltarea genetica a gandirii se sprijina si va fi conditionata de nivelul evolutiei istorice si culturale anterioare .Si invers ,evolutia istorica a gandirii va fi conditionata de functionarea gandirii la nivel individual.

Aceasta coordonata se realizeaza pe baza interactiunii dintre factorii ereditari si factorii de mediu.

2 . Structura psihologica interna a gandirii

Structura psihologica interna a gandirii cuprinde doua componente principale :

a) Componenta operatorie

b) Componenta imformationala (de continut)

Componenta operatorie arata ca transformarea se realizeaza de catre operator si poate imbraca forme instrumental-logice diferite :

- transformare cantitativa (diminuare,multiplicare-comprimare )

- transformarea calitativa ( interschimbabilitate modala ,transformarea informatiei senzoriale in informatie conceptuala,transformarea modelului imformational intern in act comportamental extern )

- transformarea relationala ( mai mic decat ,egal cu,inclus in,care duce la , rezulta ca,etc ).

Din punct de vedere al componentei operatorii gandirea este procesual dinamica ,o inlantuire orientata de operatii,care porneste de la o stare initiala si se desfasoara in directia unei stari terminale (rezultat ,produs). Operatiile mentale au un caracter ideal si se caracterizeaza printr-o serie de proprietati specifice precum :

-Reversibilitatea este cea mai importanta dintre aceste proprietati si consta in doua transformari : una care trece situatia intiala intr-o oarecare stare finala si alta indirecta , cu sens opus care permite revenirea pe plan mental la situatia intiala .

-Reflexivitatea este o transformare identica de raportare a obiectului la el insusi (a este identic cu a ,sau matematic: a este congruent cu a ).

-Simetria desemneaza posibilitatea permutarii termenilor fara a modifica identitatea lor mentala ( schimbarea pozitiei a doua obiecte nu duce la anularea relatiei de egalitate dintre ei)

-Asociativitatea reflecta existenta unui anumit grad de liberatate in interiorul operatiilor gandirii facand posibila modificarea transformarilor mentale fara a influenta rezultatul final .

-Tranzitivitatea reflecta posibilitatea de deductie a unei egalitati dintr-o alta egalitate ( daca a =b si b=c => a=c).

Componenta operatorie face ca operatiile sa se coordoneze si sa se echilibreze reciproc,generand posibilitatea ca transformarile secventiale sa aiba o finalitate unitara .

Componenta imformationala (de continut ) .

Din acest punct de vedere gandirea nu este o desfasurare mecanica de operatii pure,ci are ca sursa primara de continuturi lumea externa ,iar izvorul lor de alimentare directa il reprezinta datele senzoriale .

Elementele de baza ale structurii ei sunt:

- Notiunea (ca element de baza al continutului )

- Judecata

- Rationamentul

Ultimele doua fiind elemente supraordonate de rang cognitiv superior .

Notiunea ,odata elaborata se include in structura de continut stabil al gandrii ,oferind un material calitativ superior de lucru .Astfel atitudinea si comportamentul fata de realitate vor avea trasaturi diferite atunci cand se vor intemeia pe o notiune comparative cu situatia cand pe prim plan ar fi o mediere senzoriala .

Dupa natura continutului notiunile au fost impartite in doua notiuni:

-Concrete (notiunea de casa ,de floare,etc)

-Abstracte ( care sunt imposibil de reprezentat cum ar fi :libertate,dezvoltare ,intelepciune ,contradictie).

Cea mai buna modalitatea de a dezvalui si a pune in circuitul actual continutul unei notiuni este definitia.

Judecata este o componenta de continut a gandirii putand fi stocata in memorie pentru uzul ulterior . Ea se integreaza in memorie la un nivel superior fata de notiune. Are o valoare superioara in comparatie cu notiunea ,refletand realitatea mai complet in mod dinamic si relational . Ea precizeaza continutul notiunii afirmand sau negand ceva despre altceva (Lemnul nu este bun conducator de electricitate , Stelele sunt corpuri ceresti , Omul nu este patruped ).

Daca legatura afirmata de judecata se regaseste in realitate ,atunci judecata este adevarata iar daca nu se regaseste este falsa.

Rationamentul determina o atitudine de rang superior a subiectului fata de realitate ,dezvoltand aspecte de ordin relational si interactional ,complexe ( corespondente spatio-temporale ,succesiuni ,probabilitati,cauzalitate ).

Din cauza faptului ca este atat de complex, volumul pe care-l ocupa in cadrul gandirii este relativ mai scazut decat cel al judecatilor si cu atat mai mult decat cel al notiunilor .Din punct de vedere cantitativ doar un numar mic de rationamente se stocheaza in continutul latent al gandirii pentru uzul ulterior.

3 . Forme modale de procesare-integrare a informatiei la nivelul gandirii

Gandirea nu urmeaza o traiectorie unica si liniara. Ea cuprinde trei forme(directii ) modale ale procesarilor si anume :

- a) Forma de procesare inductiva

- b) Forma de procesare deductiva

- c) Forma de procesare analogica

a) Procesare inductiva este nemijlocit stimulata si sustinuta de perceptii si reprezentari si actioneaza initial asupra obiectelor si fenomenelor concrete .Ca urmare va avea un sens ascendent de la individual (particular) catre general (universal),de la intamplator catre necesar (legic).

Gandirea departajeaza in inductie trei genuri:

Formarea de concepte. Procesarea informatiei este inducerea unei proprietati de la o parte a elementelor unei multimi la intreaga multime.De exemplu, constatand ca toate corpurile metalice conduc curentul electric extindem aceasta proprietate, spunand ca toate metalele sunt bune conducatoare de electricitate.

Stabilirea anumitor Invarianti de raport.Subiectii sunt focalizati nu asupra obiectelor in sine,ci asupra raportului care se stabileste intre ele pe baza unui criteriu: De ordine ,de distanta ,de forma ,de culoare ,de subordonare ,etc.

Din cele de mai sus se desprinde regula: Valoare de semnalizare in cadrul seriei se distribuie alternativ primului stimul, apoi ultimului; celui de-al doilea, apoi penultimului, etc.

Inductia structurilor consta in relevarea unei relatii specifice intre doua elemente si generalizarea ei asupra altor elemente. (De exemplu in cazul familiei patratelor avem structura de forma ,data de relatia de egalitate a laturilor si unghiurilor . In pofida varietatii marimii sau culorii, structura forma patrata ramane invariabila.

b) Procesarea de tip deductiv .Caracteristica generala a acestei procesari este aceea ca are un sens descendent: porneste de la general ( un principiu,o regula o idee,etc.) si merge spre particular,individual. Schema logica pe care se intemeiaza procesarea deductiva este principiul Cea ce se aplica universalului ,se aplica si fiecarui caz individual in parte .

Dupa structura si complexitate procesarea deductiva se realizeaza in trei forme :

1) Procesarea deductiva imediata se caracterizeaza prin stabilirea unei legaturi intre judecata premisa si judecata concluzie .Corectitudinea procesarii in acest caz este determinata cu precadere de respectarea conditiei de distribuire a termenilor.

2) Procesarea de tip silogistic realizeaza un rationament deductiv imediat alcatuit doar din trei propozitii (judecati) dintre care doar doua sunt premise ,iar a treiaconcluzia . Din punct de vedere structural ,silogismul ,se concretizeaza in constructii de tipul :

-Toti oamenii sunt muritori.

- Socrate este om.

-Socrate este muritor .

3) Procesare deductiv-liniara .Realizeaza o transformare de tip tranzitiv.Rationamentul pe care se intemeiaza are doua premise ,fiecare dintre ele exprimand o relatie dintre doi termeni:

-Petre este mai harnic decat Vasile.

-Ion este mai lenes decat Vasile.

-Care este cel mai harnic?

Raspunsul corect este : Petre este cel mai harnic.

Procesarea analogica .

Ea poseda atributul operational specific de a extrage sugestii de rezolvare a unei probleme de un anumit tip sau dintr-un anumit domeniu, din rezolvarea unei probleme de un alt tip sau dintr-un alt domeniu, de a gasi criterii pentru formularea unei explicatii comune pentru o categorie de fenomene .

Spre deosebire de procesarea deductiva , in procesarea analogica,legatura dintre premise si concluzie are un caracter ipotetic ,probabilist si nu unul strict necesar .

Trainicia ei va depinde de insusirile comune ,de natura insusirii transferate si de :

-Gradul de esentialitate;

-Gradul de diversitate ;

-Gradul de reprezentativitate.

4 . Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a problemelor

Domeniul specific in care se activeaza si se pun in relatie finala toate componentele gandirii il constituie rezolvarea problemelor in sens larg .Problema sau Situatia problematica reprezinta stimulul autentic al oricarui proces veritabil de gandire.

Depasirea obstacolelor ,iesirea din impasuri ,gasirea raspunsurilor la numeroase intrebari De ce? si Cum? etc. reclama iesirea din si depasirea limitelor datelor senzoriale imediate si trecerea la o activitate mentala de un nivel superior de natura general abstracta cu organizare si desfasurare discursiva ,cuprinzand toate coordonatele spatio-temporale.

Aceasta este gandirea ,cu functia sa principala-cea rezolutiva.

Dinamica de rezolvare a problemelor

Rezolvarea unei probleme in sensul in care am definit-o mai sus ,are un caracter procesual-secvential,evidentiand mai multe verigi(etape) pe care le prezentam mai jos :

Procesul initial (imput translation),care consta in realizarea reprezentarii interne a spatiului ambiant cu relevarea in cadrul lui a spatiului problematic .In functie de modul in care se structureaza reprezentarea interna,subiectul va pune in relief ,va estompa sau va elimina din campul lui de actiune solutia problemei .

Activitatea de raspuns .Urmeaza formarii reprezentarii interne. Ea se concretizeaza in alegerea unei metode particulare de rezolvare.

Aplicarea metodei alese si controlarea gradului de adecvare a activitatii printr-un dublu feed-back:

-Extern inregistrarea si evaluarea rezultatelor transformarilor anterioare ;

-Intern-verificarea respectarii succesiunilor operatiilor stabilite in plan sau pe care le presupune metoda data .

Daca cele doua mecanisme feed-back atesta existenta unei repartizari sau erori esentiale , aplicarea metodei respective poate fi stopata.

Cand metoda initiala da gres ,subiectul are de ales intre trei posibilitati :

1) De a gasi sau presupune o alta metoda

2) De a realize o alta reprezentare interna,ceea ce va duce la reformularea problemei

3) De a abandona speranta in rezolvarea problemei,recunoscand-o ca fiind insolubila sau ca depasindu-I nivelul sau actual de pregatire .

In timpul desfasurarii operatiilor de mai sus o metoda poate genera altele noi ,adica scopuri partiale , subiectul alegand spre rezolvare una dintre aceste probleme .

Putem deduce ca procesul general de rezolvare a unei probleme consta intr-o serie de verigi legate intr-un circuit inchis:

-Stabilirea obiectivului

-Alegerea metodei

-Evaluarea rezultatelor

-Alegerea unui nou obiectiv

Se admite,de asemenea , ca procesul de rezolvare a problemelor este si recursiv: Obiectivul neatins poate fi mentinut in ciuda faptului ca au fost fixate obiective noi ; obiectivul initial poate fi re-evocat dupa ce noile scopuri au fost atinse .Aceasta implica functionarea mecanismului de control si stocare a scopuril

Imaginatia

Teme :

Caracterizarea generala Formele imaginatiei

1.Caracterizarea generala

Cotidian , termenul de imaginatie se intrebuinteaza cel putin in trei intelesuri :

se spune despre un individ ca poseda imaginatie ,daca el a reusit sa resolve o problema concreta oarecare imtr-o maniera originala diferita de a celorlalti (imaginatie practica);in domeniul comunicarii verbale termenul imaginatie se foloseste pentru a califica originalitatea mijloacelor la care cineva recurge pentru a determina la nivelul interlocutorului sau auditoriului efectul dorit , asteptat (imaginatie lingvistica sau verbala);in sens traditional imaginatia este capacitatea de a combina imagini in tablouri sau succesiuni care imita faptele naturii,dar care nu reprezinta nimic real sau existent(imaginatia creatoare).Pentru aceasta din urma acceptiune Aristotel folosea termenul de fantezie .

Observam ca toate aceste sensuri ale termenului de imaginatie au in comun faptul ca ele desemneaza moduri diferite de operare ale intelectului,mai putin racordate la realitate decat gandirea.

Din acest punct de vedere , imaginatia se interpune intre gandirea realista ,critica ,logica si gandirea autista ,supusa exclusiv legilor afectivitatii .

2. Formele imaginatiei

Imaginatia imbraca mai multe forme si acestea sunt :

visele ,procesele hipnoide,reveria,imaginatia reproductiva,imaginatia creatoare.

Visele - Ele se manifesta periodic pe fondul starii de somn, respectiv, in intervalele scurte de pana la 5 minute ale somnului superficial si pot fi considerate ca o prima forma de realizare a imaginatiei .

Prin faptul ca producerea si desfasurarea lor se afla in afara comenzii deliberatoare si a controlului voluntar, visele reprezinta imaginarul inconstient.

Apartenenta viselor la imaginatie se sustine prin doua argumente principale si anume :

continutul lor vizeaza in mod frecvent fenomene si evenimente ireale care nu se gasesc si care nu pot exista in realitate .chiar si in cazul in care continutul lor isi are sursa in experienta anterioara , modul de combinare a secventelor, ca si impostazele in care apar sunt absolut inedite , nefiind inciodata simple evocari sau reproduceri a ceea ce s-a intamplat .

Procesele hipnoide - In cadrul proceselor hipnoide constiinta este destructurata si anihilata ,astfel incat se elibereaza mecanismele subcorticale ale activismului involuntar. Ia nastere un ansamblu de imagini si de articulari imagistice de tip halucinator a caror semnificatie este determinate direct de dinamismul motivational si afectiv. Acest lucru se intampla si cauzat de actiunea drogurilor prin anihilarea stimulilor din lumea externa .In fazele de inceput continutul imaginilor generate de activismul hipnotic are elemente si caracteristici positive inducand stari de relaxare,de transpunere ,de satisfactie ,de euforie ,etc; in fazele avansate cum sunt cele cauzate de consumul de droguri tablourile imaginative se modifica semnificativ catre polul negative,inducand stari de bulversare ,de agitatie ,de insuportabilitate de sine .

Reveria - Apare pe fondul unui activism psihofiziologic mai inalt ce duce la instalarea starii de veghe .Intre starea de somn sic ea de veghe se interpune starea denumita semivigila (toropeala sau somnolenta).

Reveria este o productie imagistica libera fara interventia controlului voluntar si fara existenta unui scop anume . Din acest motiv aceasta forma se mai numeste visare cu ochii deschisi .

Reveria poate deveni daunatoare atunci cand se produce cu o frecventa prea mare ,tinzand sa acapareze intreaga existenta vigilenta a individului . Daca se mentine intre limite rezonabile , aceasta forma a imaginatiei joaca un rol pozitiv in viata noastra , contribuind la detensionare afectivmotivationala , la autoperfectionarea morala ,la revizuirea si optimizarea planurilor de perspectiva si a ierarhizarii scopurilor

Imaginatia reproductiva - Specificul ei rezida in reflectarea intr-o modalitate transformata a elementelor experientei anterioare .

Ea nu poate fi confundata cu procesul memoriei in ipostaza sa de reactualizare . Imaginile ,ca simple amintiri ale unor lucruri concrete percepute anterior ,sunt net diferite prin pregnanta si calitati subiective, de imaginile acelorasi lucruri elaborate de imaginatie .

Exista feedback ul negativ care asigura pastrarea si reactualizarea experientei anterioare pe cat posibil nealterate si feedback ul pozitiv care actioneaza constant in directia indepartarii produselor imagistice de datele primare pe baza carora se elaboreaza .

Imaginatia creatoare - Reprezinta forma cea mai inalta si specifica pe care o poate atinge imaginatia umana in general .Astfel imaginatia creatoare ne apare ca reprezentare si anticipare a noului , din perspectiva realizabilitatii sale in plan ideal intern si material extern .

Latura creativa nu se reduce la modul de transformare si combinare a secventelor imagistice ci presupune legarea a ceea ce se produce ,de o semnificatie , de o anumita functie utilitara pentru om ,pentru societate.

Imaginatia creatoare se manifesta in doua forme :

inovatia (descoperirea)inventia

Inovatia consta in modificarea unor elemente cunoscute ,existente si in recombinarea lor intr-o noua schema sau structura, obtinandu-se astfel un produs cu aspect si propietati noi , inexistente la obiectul initial . Ea vizeaza o transformare mai mult sau mai putin radicala a ceva dat ,existent deja .

Astfel intr-o descoperire se organizeaza noi scheme mentale ce permit punerea in evidenta a unor aspecte, caracteristici si relatii existente ce erau inaccesibile schemelor operatorii initiale .

Inventia inseamna a gasi si a realiza ceva nou la care nimeni nu s-a gandit inainte si pe care nimeni nu l-a mai realizat , a imagina ceva in scopuri particulare ,a gasi o iesire originala dintr-o situatie , a extrage ceva din imaginatie si a-l compune din toate secventele.

Inventia inseamna insa si a recurge la ceva fals in special pentru a se disculpa ,pentru a gasi o iesire dintr-o situatie critica ( a inventa o pana de masina pentru a justifica intarzierea de la o intalnire ) .

Termenul de inventie desemneaza atat procesul mental intern de elaborare si realizare a noului cat si produsul final obtinut.

Memoria

Teme :

Definitie si caracterizare Dinamica memoriei Formele memorieiUitarea

Definitie si caracterizare

Prin dimensiunea memoriei , sistemul psihic exista ca entitate specifica , avand continuitate si stabilitate in timp.Memoria nu intervine din afara in strusturarea si integrarea proceselor psihice cunoscute ( perceptia , gandirea , imaginatia ,trairile emotionale ,etc. ) ci face parte din insasi structura lor interna .Veriga memoriei se include ca o componenta structurala a intregului sistem psihic ,reprezentand fixarea si conservarea trecutului sau .

Memoria poate fi analizata sistemic pe baza schemei cibernetice imput output imput . Prin imput prezentul intra in trecut ,iar prin output trecutul intra in actualitate .

Din punct de vedere al modului calitativ structura imputului memoriei este eterogena cuprinzand :

fluxuri senzoriale (vizuale,auditive,olfactive,gustative,tactile,kinestezice,viscerale)fluxuri imaginative fluxuri conceptual simbolice fluxuri logico proportionalefluxuri de trairi emotionalefluxuri motivationalefluxuri motorii ( actionale )

La fel de eterogena va fi si structura output-ului ,blocul memorativ avand doua tipuri de iesiri:

- specifice (primare)

- nespecifice (secundare)

Iesirile specifice constau in reactualizarea si reproducerea unor continuturi cognitive , affective,motivationale,motorii,etc., in forma pura asa cum au fost ele stocate si conservate fara sa fie utilizate in alte forme de activitate . Ele se activeaza prin probe de memorie ( de recunoastere, de fixare si reproducere a unor serii de cuvinte ,de numere ,de date, de elemente topografice ,etc. ).

Iesirile nespecifice constau in activarea unor elemente din experienta anterioara in cursul desfasurarii unor procese psihice de cunoastere (perceptie , reprezentare, imaginatie , gandire ) sau acte instrumentale ( actiuni motorii de finalitate ).

Cum memoria este organizata dup principiul autoreglarii, iesirile se intorc si influenteaza asupra intarilor ,contribuind astfel la consolidarea in timp a ceea ce se realizeaza .

Dinamica memoriei

Memoria se releva in succesiunea si interconditionarea a 3 faze principale

Engramarea sau fixarea(memorarea traditionala)Pastrarea sau conservarea Ecforarea sau reactualizarea

a) Engramarea(fixarea) reprezinta in sine un ansamblu de operatii de ordin logic-informational ,biofizic si biochimic ,in urma carora continuturile proceselor cognitive(perceptie ,gandire,imaginatie) , afectiv-motivationale si schemelor motorii sunt inscrise din segmentul temporal al prezentului in cel al tecutului . Aceasta faza se poate desfasura in 2 forme :- memorarea neintentionata (fara existenta unui scop secial de retinere)

-memorarea intentionata sau voluntara( in virtutea unui scop special de retinere)

Memorarea neintentionata se realizeaza in mod cotidian ,in procesul perceperii diferitelor obiecte ,situatii ,intamplari si in cursul desfasurarii diferitelor activitati . Astfel, parcurgand un anumit drum printr-un oras ,supa un anumit timp ne reamintim locuri,cladiri ,intersectii,monumente,etc. desi nu ne-am propus la incpeut un asemenea scop .In acest caz, mecanismele memorative interne functioneaza ca niste captatori autonomi ,extrag din actualitate evenimente si secvente pe care le introduc in memorie unde se pastreaza un interval mai mare sau mai scurt de timp.

De asemenea exista si memorarea fotografica (cand se intipareste tot ce intra in sfera perceptiei vizuale sua activitatii cotidiene) si memorarea insulara care se limiteaza la fixarea unui volum redus (pana la 2 ,3 elemente izolate).Memorarea involuntara tine cu precadere de insusirile native ale mecanismelor cerebrale si prin intermediul ei se poate pune in evidenta capacitatea de stocare a creierului.

Memorarea intentionata (voluntara) se desfasoara sub actiunea reglatoare directa a scopului sau a sarcinii de a retine materialul ce urmeaza a fi prezentat.Scopul de a memora poate fi impus de subiect insusi sau formulat din afara de catre un instructor sau un experimentator.

In acest caz, procesul de engramare fixare se desfasoara ca activitate psihica dominanta si nu ca activitate paralela si secundara ,ca in cazul memorarii neintentionate.Toate procesele psihice specifice perceptia-gandirea(analize logice ,evaluari,intelegere),voint sunt subordinate si instrumenteaza memorarea .

Repetita este o variabila esentiala care conditioneaza nu numai faza memorarii ci sip e cea a pastrarii sau a conservarii .De aceea ,utilizarea ei se supune unor exigente diferite : In faza de memorare,se recomanda repetitiile concentrate,pentru a scurta timpul de fixare a materialului test ; In faza pastrarii sau a conservarii sunt indicate repetitii esalonate ,cu frecventa monoton descrescatoare( mai dese in perioada imediata dupa memorare si mai rare pe masura indepartarii in timp de momentul initial ).

b) Pastrarea sau conservarea include acele operatii si transformari care au ca rezultat mentinerea in memorie un timp cat mai indelungat a informatiei si experientelor stocate anterior. Principalul indicator al ei este trainicia care include 2 componente:

Intensitaea engramarilor Durata mentinerii lor la nivelul praglui de ecforare

Foarte important pentru trainicia pastrarii este modul in care se formuleaza scopul memorarii (al fixarii ) : Pe termen scurt (imediat) ,Pe termen mediu sau pe termen lung .Aceasta depinde de valoarea informatiei si experientelor care fac obiectul invatarii intr-o situatie sau alta .

Trainicia implica si alti indicatori de ordin calitativ ai pastrarii si aceastia sunt :

-Completitudinea

-Fidelitatea

-Exactitatea

c)Ecforarea sau reactualizarea reprezinta faza de iesire a dinamicii memoriei si consta in aducerea in campul constiintei a unro elemente din fondul experientei anterioare.

Ea este oglinda celorlalte 2 faze (Memorarea si Pastrarea) si principalul criteriu obiectiv de evaluare a lor . Atat realizarea fixarii materialului dat, cat si modul in care s-a pastrat de-alungul timpului se pot aprecia numai solicitand subiectul sa si-l aminteasca.

Dupa mecanismul declansator ,recatualizarea este de 2 feluri: Spontana (sau involuntara) si deliberate(sau voluntara).

Reactualizarea spontana se poate produce atat in stare de somn(in forma viselor) cat si in stare de veghe (de relaxare) in forma unor avalanse de amintiri ,a unor imagini si idei.Se stie cat de dificil ne este sa ne opunem sis a stavilim invadarea scenei interne a constiintei de amintiri ,imagini si idei care tasnesc din rezervorul memoriei .

Reactualizarea deliberate (sau vlountara) este declansata si controlata voluntar ,fie in cadrul unei sarcini de testare a memoriei ,fie in cadrul ueni activitati specifice (de invatare ,de munca ,de creeatie,etc.) in a carei realizzare este implicata experienta anterioara .Ea se desfasoara asadar in concordanta cu un anumit scop si intr-o anumita ordine.

Reactualizarea se realizeaza in 2 forme:

-Recunoasterea

-Reproducere

Recunoasterea se realizeaza in legatura cu acee continuturi si experiente al caror prag este prea ridicat pentru a se putea desrinde si amnfesta independent prin ele insele .Subiectul singur nu poate sa le relateze ,simtind nevoia unui sprijin sau suport extern .

Reproducerea e o forma calitativa superioara a reactualizarii constand in derularea constienta a continturilor informationale si a actelor motorii achizitionate anterior. Trainicia pastrarii achizitiilor anterioare este suficient de puternica pentru a se mentine la un prag scazut devenind astfel accesibile semnalului de ecforare .Reproducerea se evalueaza pe baza indicatorilor de:

-Promptitudine

-Completitudine

-Fidelitate

-Exactitate

3.Formele memoriei

Din punct de vedere al prezentei sau absentei intentiei si a controlului voluntar memoria este:

-Memoria voluntara

-Memoria involuntara

Din punct de vedere al prezentei sau absentei intelegerii legaturilor speciifce intre elemente si secventele materialului avem:

-Memoria mecanica

-Memoria logica

Din punct de vedere al aferentei dominante avem :

-Memoria vizuala

-Memoria auditiva

-Memoria chinestezica

-Memoria mixta

Din punct de vedree al factorului de timp avem:

-Memoria imediata

-Memoria de scurta durata

-Memoria de lunga durata

4.Uitarea

Cel mai larg sens pe care-l putem da uitarii este acela de crestere progresiva a pragului de reamintire a unei informatii sau experiente anterioare,dincolo de punctual critic . Astfel uitarea are un caracter gradat ,incepand cu cresterea perioadei de latenta a reactualizarii datelor apelate si culminand cu absenta completa a acesteia (oricat de mult timp ar trece,informatia sau amintirea apelata refuza sa vina la suprafata,sa fie constientizata ).

Rata cea mai mare a uitarii se inregistreaza in primele 48 de ore dupa momentul memorarii ,cand se pierde aproximativ 40% din material; dupa prima saptamana pierderea ajunge la 60% ,iar dupa a treia saptamana la 80% dupa care uitarea se incetineste considerabil .

Dupa sfera de curpindere ,uitarea poate fi :

-Partiala (fragmentara) care afecteaza anumite elemente sau parti ale materialului memorat si lasa nealterate altele

-Totala (subiectul nereusind sa reactualieze nici o parte).

Initial ,se considera ca uitarea inseamna stergerea completa a urmelor materialului memorat .Cercetarile au aratat insa ca ea se exprima printr-o slabire sub pragul de reactualizare a acestor informatii.

Limbajul

Dezvoltarea limbajului. Copiii se nasc cu capacitatea de a asimila funcia simbolic a cuvintelor i de a nva limbajul (articularea i regulile de folosire a cuvintelor). nainte de a li se preda gramatic la coala, ei folosesc aceste reguli, se exprim. Limbajul nu nseamn simpl repetare de cuvinte, sau simple reflexe condiionate. De aceea unii psihologi consider c structurile limbajului sunt nnscute. Dei copiii sunt diferii n ceea ce privete ritmul n care nv limba, totui ei parcurg o ordine similar n nvarea sensului cuvintelor i nsuirea regulilor generale de folosire a lor. Noam Chomsky consider c dezvoltarea limbajului se ncheie n pubertate sau ceva mai trziu, dar nu dup adolescen. "Dezvoltarea unei persoane pornete de la starea iniial S0 genetic determinat, trece printr-o succesiune de stri S1,S2, i ajunge, n cele din urm, la "starea staionar" (steady state) S, care nu pare dup aceea s se modifice dect marginal (s zicem, mbogind vocabularul). Starea staionar este atins la o vrst relativ fix, la pubertate sau ceva mai devreme." (Noam Chomsky, n Teorii ale limbajului, teorii ale nvrii)

Limbajul si temperamentele

Sangvinicul: vorbire puternic, rapid, clar, cu accente i intonaii corecte, curgtoare, nsoit de gesturi vii i mimic expresiv.

Colericul: vorbire rapid, inegal (cnd pauze ntre cuvinte, cnd accelerri), intonaii inegale cu creteri i descreteri, mimic i gestic expresive, emoii viu exprimate n coninut i ton.

Flegmaticul: vorbire lent, egal, fr gesturi i mimic expresiv, fr emoii exprimate.

Melancolicul: vorbire slab, nceat pn la oapt, intonaie monoton ca intensitate i nlime, expresivitate emoional srac.

n ceea ce privete scrisul, acesta fiind i micare, temperamentul este foarte evident. De aceea, grafologia surprinde mai mult caracteristici temperamentale, dect caliti ale personalitii n ansamblu.

LIMBAJUL

Fisa de observatie pentru aprecierea vocabularului:

Nr. Crt.

Indicatori

Da

Nu

1

Intr-o convorbire isi gaseste usor cuvintele

2

Cunoaste sensul cuvintelor pe care le foloseste

3

Se face usor inteles de cei din jur

4

Isi adapteaza vocabularul in functie de interlocutor

5

Explica, defineste cuvintele mai greu de inteles

6

Foloseste terminologia specifica fiecarei materii

7

Cere des explicatii la auzirea unui cuvint nou

8

Foloseste figuri de stil

9

Nu foloseste exprimari stereotipe

10

Nu face greseli gramaticale

Total*:

*Trei sau mai putini de Da: vocabular redus

Intre patru si opt de Da: vocabular mediu

Peste opt de Da: vocabular bogat

Rezultat:

Fisa de observatie pentru aprecierea exprimarii verbale:

Nr. Crt.

Indicatori

Da

Nu

1

Exprimare ingrijita, controlata

2

Vorbeste fluent, fara poticniri

3

Foloseste corect formele gramaticale

4

Nu prezinta discontinuitati in exprimare

5

Exprima un numar mare de idei in cuvinte putine

6

Nu se pierde in detalii uitind ideea de la care a pornit

7

Nu se exprima greoi

8

Da raspunsuri clare si concise la intrebari

9

Face exemplificari sau comparatii pentru a se intelege mai bine la ce se refera

10

Pastreaza discutia la un nivel decent

Total*:

*Trei sau mai putini de Da: exprimare greoaie

Intre patru si opt de Da: exprimare normala

Peste opt de Da: exprimare buna

Rezultat:

Fisa de observatie pentru aprecierea expresivitatii limbajului:

Nr. Crt.

Indicatori

Da

Nu

1

Foloseste intonatia specifica la emiterea unei idei

2

Adapteaza tonul in functie de situatie

3

Foloseste cuvinte adaptate situatiei

4

Foloseste fraze scurte, usor de inteles

5

Impune ritm comunicarii

6

Stabileste contact vizual cu interlocutorul

7

Evidentiaza idei prin variatii de intensitati in vorbire

8

Foloseste jocuri de cuvinte

9

Foloseste figuri de stil, citate etc

10

Sensurile discursurilor sint evidentiate prin mimica si gestica

Total*:

*Trei sau mai putini de Da: expresivitate redusa

Intre patru si opt de Da: expresivitate medie

Peste opt de Da: expresivitate bogata?

Rezultat:

Funciile limbajului

Comunicarea presupune un vorbitor (locutor) , un destinatar, un mesaj (oral sau scris) i un canal de transmitere (aerul, linia telefonic, pota, etc.).

Mesajul e compus prin baza unui cod (o limb anume) , un subiect, o tem (real sau imaginar).

Funcia referenial- transmite informaii despre lumea real sau imaginar;

Funcia emotiv/ expresiv- exprim subiectivitatea emitorului: strile, sentimentele, valorile sale (mijloace specializate pentru a o realiza sunt interjeciile: Ah!, Vai! ) ;

Funcia poetic- asigur cea mai bun structurare i reliefare a textului, i este centrat asupra mesajului , asigurndu-i acestuia o structurare care l face perceptibil la nivelul formei i adesea uor de fixat n memorie; prin funcia poetic un mesaj nu mai e un simplu instrument- un vehicul pentru informaie- ci un text interesant in sine: plcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanta mesajului e produs de simetrii, repetiii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcia poetic se manifest desigur n poezie, dar nu numai n ea; e prezent n vorbirea curent, n expresii i locuiuni populare, n sloganuri, proverbe etc.

Funcia conativ- este axat pe receptor, ncercnd s-l influeneze, i s-l incite, prin indemn, rugminte, ordin etc.(o ilustreaz foarte bine imperativele: Vino!, Spune!);

Funcia fatic- verific/ menine contactul cu receptorul (n formule ca: Alo! Hei! M asculi?- Aa da, da, da);

Funcia metalingvistic- controleaz codul, cuvintele folosite, discutndu-le ntelesul sau forma, pentru a favoriza nelegerea lor corect.

Funciile limbajului au fost descrise n forma de mai sus de R. Jakoboson: modelul e uor de nteles, fiindc fiecare funcie apare n legtura cu cte unul din componentele actului de comunicare.

ntr-un mesaj se manifest de obicei mai multe funcii ale limbajului, simultan, dar ele sunt dominante n anumite secvene.

Motivatia

Teme :

Definitie si caracterizare generala;Motivul si functiile sale;Forme si niveluri de integrare a motivatiei;

1)Definitie si caracterizare generala

Prin motivatie intelegem o forma specifica de reflectare prin care se semnaleaza mecanismelor de comanda si control ale sistemului personalitatii o oscilatie de la starea initiala de echilibru , un deficit energetico-informational sau o necessitate ce trebuie satisfacuta.

Posedand o structura motivationala proprie , omul se va pune intr-o dubla relatie fata de mediul extern:

de independenta (constand in capacitatea lui de a actiona pe cont propriu , in absenta unor stimuli sau solicitari externe);de dependenta (constand in satisfacerea starilor de necesitate pe baza schimburilor substantiale , energetice si informationale cu mediul ambiant).

In calitate de componenta a sistemului psihic uman , motivatia se evidentiaza si se individualizeaza printr-o latura informationala(de continut) si prin una dinamica

Latura informationala(de continut) este data de natura calitativa , modala a semnalelor pe care le antreneaza starea interna de necesitate data: de foame, de sete ,de miscare ,de distractie ,de informare-cunoastere ,de conversatie ,de muzica ,etc. si asigura desprinderea , pe fondul general a unui anumit motiv.

In plan subiectiv , atunci cand se diferentiaza si se constientizeaza , aceste semnale si implicit latura de continut a motivatiei se concretizeaza in forma unor senzatii sau a dorintelor( in cazul motivelor socio-culturale)

Latura dinamica este data de incarcatura energetica a semnalelor respective si de raportul tensiune\destindere care se stabileste la nivelul profilului general de stare al sistemului personalitatii. In plan subiectiv ,ea se exprima prin intermediul unor trairi emotionale (incordare, tensiune, discomfort, insatisfactie)

Pe masura satisfacerii starii de motivatie respective ,semnalele de continut diminueaza in intensitate pana la disparitie ,iar latura dinamica se converteste energetic , locul energiei negative(in sens psihologic,nu fizic) de tensiune-incordare fiind luat de energia pozitiva(tot in sens psihologic)de satisfactie ,saturatie ,relaxare.

Pentru personalitatea umana, forma caracteristica si dominanta de relationare si echilibrare cu lumea externa nu este comportamentul situational imediat ,ci activitatea ,ca sistem integrat si integral de acte si actiuni individuale,selectate pe baza unui plan si subordonate unui scop stabilit anticipat-motivatia trebuie raportata si analizata cu precadere in contextual activitatii .Ea ni se va prezenta in acest caz ca veriga de baza a schemei structurale generale a activitatii, care cuprinde doua mari directii: Scopul si Mijlocul .

2.Motivul si functiile sale

Prin motiv exprimam forma concreta ,actuala in care se activeaza si se manifesta o anume stare de necesitate.Prin motiv vom intelege acel mobil care sta la baza unui comportament sau actiuni concrete . Natura calitativa si tipul sau modul motivului vor fi determinate de specificul starii de necesitate dintre satisfacere si nesatisfacere si echilibrul psiho-fiziologic al persoanei .

Motivul pune in evidenta patru dimensiuni principale ,pe baza carora el poate fi analizat si evaluat .Acestea sunt:

Continutul; Intensitatea;Durata;Nivelul de integrare.

Motivul cuprinde si trei functii principale pe care le indeplineste in mod concret ,si anume:

-Functia de declansare

-Functia de orientare-directionare

-Functia de sustinere (energizanta)

Functia de declansare consta in deblocarea si activarea centrilor de comanda care asigura pregatirea si punerea in practica a factorilor motorii si secretorii in vederea satisfacerii starii de necesitate ,fie ca este vorba de o trebuinta biologica ,fie de una de ordin spiritual (de cunoastere,estetica,etc.).Pentru producerea acestei functii este necesar ca intensitatea motivului sa depaseasca o anumita valoare-prag .

Intentia este ca o pseudo-trebuinta si ca o variabila care determina actiunea .Aceasta expresie ne avertizeaza asupra faptului ca trebuie sa discernem intre motivatie si motivul propriu-zis ,iar pseudo-motivatia trebuie sa o asimilam ca pe un pseudo-motiv.

Functia de orientare directionare consta in centrarea comportamentului si activitatii pe un obiectiv anume satisfacerea starii de necesitate individualizate de catre motiv .La prima vedere ea ar parea nejustificata .In fond ,lucrurile nu stau nici pe departe asa.

Pentru a-si atinge efectul sau reglator-adaptativ specific ,nu este de ajuns ca actiunea sa fie doar declansata pur si simplu; Este imperios necesar ca ea sa fie si orientata spre un anumit deznodamanat (scop) ,adica sa devina finalista .Altminteri ,ea s-ar desfasura si consuma in van ,haotic,debusolata.

Functia de sustinere (energizare) consta in mentinerea in actualitate a comportamentului declansat pana la satisfacerea starii de necesitate.In virtutea acestei functii se asigura eliberarea de energie si dincolo de momentul declansarii actiunii .Daca motivul ar avea caracterul unei simple scantei, a unui semnal de alarma ,ar fi imposibila finalizarea comportamentului de satisfacere,pentru ca ,disparand imediat dupa ce a aparut ,nu ar mai avea ce sa mai intretina acest comportament.

3.Forme si niveluri de integrare a motivatiei

Procesul de diversificare a motivatiilor se realizeaza mai intai in plan genetic ,apoi dupa continut ,dupa importanta sau semnificatia reglatorie si dupa pozitia pe care o ocupa in cadrul activitatii .

a) Sub aspect genetic se delimiteaza doua tipuri de motivatie:

-Innascuta sau primara ;

-Dobandita sau secundara.

Motivatia innascuta este legata de procesele de dezvoltare, maturizare si homeostazie biologica in cadrul organismului .Ea exprima nevoile de baza are organismului nostru ca entitate vie de substanta ,energie si informatie din mediul extern,de mentinere a integritatii si de reproducere.

Motivatia dobandita sau secundara este specifica cu precadere omului .Ea are un factor intern legat de cresterea gradului de complexitate functionala a creierului si formuleaza atribuirea de semnificatii evenimentelor si obiectelor din afara .Cel de-al doilea factor este de ordin extern si se leaga de constituirea si dezvoltarea istorica a mediului socio cultural,care pune in fata indivizilor concreti sarcini si exigente specifice de adaptare ,calitativ diferite de cele ridicate de mediul natural.

b) Pe baza continutului se diferentiaza o gama foarte larga de motive:

-Biologice (trebuintele alimentare semnalizate subiectiv prin senzatiile organice de foame si sete);

-Fiziologice (nevoia de urinare,nevoia de miscare,nevoia erotico-sexuala);

-Materiale (trebuinta de imbracaminte ,de adapost,de unelte);

-Informationale (trebuinte senzoriale ,interese,trebuinte cognitive );

-Sociale (nevoia de contacte si comunicare cu cei din jur ,de apartenenta la o familie,la un grup,nevoia de consonanta cognitiva si afectiva cu ceilalti ,nevoia de integrare si comunicare,nevoia de intarire si suport social);

-Spirituale ( trebuinte estetice,morale,filozofice si religioase);

-Motivele eului (nevoia de afectiune,de statut si prestigiu,de autorealizare si afirmare a personalitatii,nivelul de aspiratie,idealul de viata familial,profesional,social).

Piramida motivelor (Dupa A.Maslow)

Motive de concordanta VIII

Motive estetice VII

Motive cognitive VI

Motive de autorealizare V

Motive ale Eului IV

Motive sociale III

Motive de securitate II

Motive fiziologice I

Dupa importanta si semnificatia reglatorie avem urmatoarele tipuri de motive : motive homeostazice,motive de crestere si dezvoltare ,motive pozitive ,motive negative ,motive extrinseci si motive intrinseci .

Dupa gradul de structurare si integrare se disting mai multe tipuri de motive:

-Pulsiunile si tendintele

-Trebuintele propriu-zise

-Interesele

-Idealurile

Afectivitatea

Teme:

1.(Definitie);

2.(Caracteristicile emotiilor);

3.(Clasificarea proceselor si starilor afective);

4.(Structura procesului emotional).

1.Definitie

Afectivitatea este acea componenta a vietii psihice care reflecta ,in forma unei trairi subiective de un anumit semn,de o anumita intensitate si de o anumita durata ,raportul dintre dinamica evenimentelor motivationale sau a starilor proprii de necesitate si dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern .

Raportul poate fi nesemnificativ sau neutru (zero emotional prin analogie cu zeroul fiziologic in cazul sensibilitatii termice ) si semnificativ,generand activare si traire emotionala :pozitiva in cazul cand este consonant si negativa cand el este disonant.

Chiar atunci cand emotia este autoprovocata de subiect prin amintire si reprezentare anticipata ,trairea rezulta tot din raportarea evenimentelor din campul intern al personalitatii ,la evenimentele din planul extern .

Daca intr-un anumit context obiectiv ,un bat va fi constientizat in perceptie ca sarpe ,el va provoca o emotie de frica sau de spaima ;daca insa ,intr-un astfel de context ,un sarpe va fi perceput ca un bat ,cognitia in sine nu va produce nicio emotie.Astfel ,prin interpretarea personalizata ,din perspective Eului ,al continutului cognitiei ia nastere fenomenul de dislocare emotionala .

2.Caracteristicile emotiilor

Emotiile pun in evidenta anumite trasaturi de ordin cantitativ si calitativ care fac posibila analiza ,compararea si clasificarea lor.Dintre acestea, esentiale sunt urmatoarele :

-Referentialitatea;

-Polaritatea;

-Intesitatea;

-Durata;

-Conversiunea sau transformabilitatea inversa ;

-Ambivalenta.

Referentialitatea consta in aceea ca ,in orice emotie se constientizeaza o legatura traita cu lumea externa ( multimea situatiilor si a obiectelor perceptibile cu semnificatiile lor ) si cu noi insine autotrairea .

Polaritatea defineste semnul pozitiv (+) sau negative (-) al legaturii emotiei cu obiectul si implicit al trairii interne a semnificatiei obiectului pentru subiect.

Intensitatea exprima incarcatura tensional energetica a emotiei, in deosebi a trairii subiective interne .Ea este determinata de amplitudinea semnificatiei care i se confera de subiect in perceptie , reprezentare sau judecata.

Durata exprima corespondenta in timp intre actiunea stimulului si prezenta trairii emotionale .Si dupa incetarea stimulului continua inca un anumit timp trairea emotionala declansata (inertie emotionala)

Conversiunea reprezinta proprietatea unei emotii de un anumit semn (sa spunem ,pozitiv ) de a se modifica si de a trece in timp intr-o emotie de semn opus (in cazul nostru negativ) . Din ea deriva stabilitatea, respectiv ,instabilitatea ca determinatie structurala de fond a organizarii interne ,a afectivitatii.

Ambivalenta este o caracteristica mai speciala a organizarii vietii afective si consta in coexistenta in aceeasi structura a doi vectori emotionali opusi (+ si -) care se presupun si se sustin reciproc .Ea devine posibila datorita caracterului contradictoriu al valentelor obiectului in raport cu subiectul: laturile atractive (pozitive) trezesc emotii de placere, de simpatie ,de iubire iar cele aversive trezesc emotii negative de repulsie ,de teama de frica sau de furie si agresiune .

3.Casificarea proceselor si starilor afective

Psihologia clasica introspectionista a stabilit trei componente ,si anume : emotiile ,sentimentele si pasiunile .

Emotiile sunt stari afective care apar in interiorul nostru,brusc sub forma de trairi mai mult sau mai putin violente,dar mai mult sau mai putin pasagere (trecatoare).Acestei definitii corespund frica ,spaima si angoasa.

Sentimentele se aseamana cu emotiile prin aceea ca sunt stari afective de factura complexa ,dar se deosebesc prin aceea ca sunt stabile, durabile si mai putin intense .

Simpatia,iubirea,resentimentul,gelozia,orgoliul,rusinea sunt stari afective complexe si stabile are pot fi categorisite ca sentimente interpersonale ,formate in raporturile noastra cu ceilalti: Sentimente sociale (legate de diferite grupuri din care facem parte ) si sentimente spirituale (ideale ) asociate cu sistemele de valori.

Pasiunea se diferentiaza atat de emotie cat si de sentiment . De la emotie imprumuta intensitatea ,prin care transforma lumea in directia impusa de ea ,adesea facandu-ne orbi in fata realitatii.De la sentimente,preia durata ,relativ lunga.Pasiunea isi afla originea intr-o puternica motivatie interioara ,centrata pe un domeniu al cunoasterii dar si al vietii sociale .

4.Structura procesului emotional

Orice proces emotional activ,care se desfasoara intr-o situatie sau alta are un caracter integrat,de sistem.Acesta se exprima pe de o parte,in faptul ca el angajeaza personalitatea ca tot ,iar pe de alta parte ,in complexitatea structurii sau arhitecturii sale interne .

Emotia propriu-zisa ,sentimentele actualizate (exprimate) ,pe langa componenta trairii ,care este centrala ,include in structura lor si alte doua verigi importante : modificarile organice ,vegetative si manifestarile comportamentale .Caracteristicile si continutul unltimelor doua verigi vor fi conditionate de continutul ,semnul si intensitatea primei verigi trairea subiectiva interna.Astfel de pilda ,trairea proprie bucuriei determina o vaso-dilatatie generalizata ,in vreme ce trairea proprie groazei determina o vaso-constrictie generalizata (albirea sau ingalbenirea fetei).

Vointa

Teme:

1.Definitie si caracterizare generala

2.Structura si fazele actului voluntar

3.Calitatile vointei

1 Definitie si caracterizare generala

Vointa apare ca o forta individuala,care permite omului sa se manifeste liber .Absolutizarea acestei forte a dus la asa-numita conceptie a liberului arbitru , potrivit careia ,comportamentul uman este determinat exclusiv de vointa si prin aceasta el devine independent de conditiile externe .

Libertatea exprima posibilitatea ca omul sa se miste de sine statator,independent in spatial existential ,potrivit dorintelor si vrerilor sale.S-a ajuns pana acolo incat sa se afirme ca intreaga filozofie a vietii se concentreaza intr-un singur cuvant : Vreau.

Aceste atribute sunt intruchipate cel mai pregnant in vointa .

Vointa este o caracteristica a actiunilor complicate social,care necesita un mare grad de mobilizare si se executa cu dificultate .In acest context ,vointa raporteaza actiunea la tendintele sociale si morale ,retinand-o prin amanare si pregatind-o mental prin intermediul limbajului intern.

Voina este definita ca aptitudine de actualizare si realizare a intentiilor proprii .Actul voluntar,precedat de o idee si determinat de ea ,presupune o reflectie si o angajare .Conduitele care nu raspund acestui criteriu nu depind de vointa .

La om mecanismele interne de autoreglare se structureaza si se integreaza la doua niveluri functionale calitativ diferite : Nivelul involuntar si nivelul voluntar.

Nivelul involuntar se caracterizeaza prin absenta intentionalitatii ,a analizei prealabile a conditiilor ,a compararii-alegerii si a deliberarii . El asigura declansarea automata a actiunii de raspuns si centrarea ei directa pe obiectiv (efectul adaptativ-final).

Nivelul voluntar se subordoneaza din punct de vedere structural functiei reglatoare a constiintei,iar din punct de vedere instrumental se conecteaza la subsistemul motivational,favorizand si optimizand finalizarea motivului in scop .Elementele sale definitorii sunt:

Intentionalitatea(actiunea este intentionata);Analiza prealabila a conditiilor,a raportului dintre scop si mijloc(Actiunea va fi mediata de un model mental );Deliberarea si decizia (actiunea este rezultatul unei evaluari a raportului dintre avantaje si dezavantaje ,dintre castiguri si pierderi );Efortul (actiunea implica un anumit grad de mobilizare energetica ,relativ direct-proportionala cu dificultatea obstacolului).

Obstacolul este pilonul central in jurul caruia se structureaza si se dezvolta mecanismul reglarii de tip voluntar si vointa ca dimensiune psihica .

Vointa se manifesta nu numai prin pregatirea ,declansarea si coordonarea actiunilor ,dar si prin amanarea sau retinerea (blocarea) lor ,in pofida unor incitatii puternice din afara sau din interior (rezistenta la tentatii sau abtinerea de a riposta agresiv la o insulta sau jignire).Se dovedeste uneori ca lupta cu noi insine este mai incordata si mai dramatica decat cu situatiile externe .Vointa este impusa si de necesitatea punerii si tinerii in acord a comportamentului propriu cu exigentele si normele societatii noastre.

2.Structura si fazele actului de vointa (actului voluntar)

Din punct de vedere al structurii ,activitatea voluntara se caracterizeaza prin doua atribute esentiale:

Diferentierea si determinarea pregnanta a verigilor componente( motivul ,mijlocul si scopul) cu posibilitatea transformarii la nevoie a fiecaruia dintre ele in obiect de analiza speciala si de evaluare.Prezenta conditionarii atat in declasarea actiunii cat si in modul de desfasurare al ei,conditionare care consta in corelarea si aprecierea permanenta a raportului dintre dorinte ,scopuri ,pe de-o parte si posibilitati pe de alta parte ,intre efortul intreprins si rezultatele inregistrate . Din aceste proprietati reiese caracterul discursiv si multifazic al structurarii si desfasurarii actului voluntar.

Actul voluntar (actul de vointa) are un specific propriu care cuprinde cinci faze :

1.Actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop .

2.Analiza si lupta motivelor ,compararea si evaluarea alternativelor prezente la momentul dat in campul constiintei .

3.Deliberarea sau luarea hotararii

4.Executarea hotararii

5.Evaluarea rezultatelor (Feed-back-ul)

3.Calitatile vointei

Principalele criterii dupa care apreciem vointa sunt:

A. Forta

B. Perseverenta

C. Consecventa

D. Fermitatea

E. Independenta

Forta- Exprima capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza si concentra energia neuropsihica si musculara in vederea asigurarii rezistentei si ripostei necesare la presiunea pulsiunilor interne sau a situatiilor si stimulilor din afara.Se poate afirma ca o persoana poseda o vointa cu atat mai puternica ,cu cat ea poate sa-si stapaneasca temperand ,amanand sau franand ,trebuinte sau stari interne bulversante ,de intensitate mai ridicata ; In acelasi timp forta vointei este cu atat mai mare cu cat amplitudinea obstacolului surmontat este mai mare .

Perseverenta Consta in mentinerea efortului voluntar la un nivel optima tat timp cat este necesar pentru atingerea scopului in pofida diverselor piedici si dificultati ce i se pot ivi in cale.Opusul ei este renuntarea sau delasarea ,care duc la deconectarea mecanismelor de mobilizare energetica ,pe masura ce atingerea scopului intarzie si pe traiectoria catre scop apar obstacole noi sau esecuri .

Perseverenta se poate masura dupa numarul tentativelor pe care un subiect le face pentru rezolvarea unei probleme mai dificile sau pentru a realiza ce si-a propus in conditiile aparitiei unei piedici neprevazute .

Pe langa educatie si exercitiu ea depinde si de indi