https://marinescuanamaria.wordpress.com/materiale-utile/

Învăţătorul nostru de Edmondo de Amicis

Îmi place de noul învăţător.Astăzi, începând să dicteze, privirea îi căzu pe un băiat cu obrajii aprinşi. Trecu măna pe fruntea acestuia, să vadă dacă-i ferbinte. În timpul acesta, un şcolar din spate se ridică şi începu să facă pe marioneta. Învăţătorul se întoarse brusc.- Băiatul încremeni.- Să nu mai faci asta niciodată!După ce termină dictarea, ne privi o clipă în tăcere. Apoi ne vorbi rar şi calm cu vocea lui rară.- Ascultaţi, copii! Avem de stat împreună un an. Învăţaţi să fiţi cuminţi! Să căutăm să-l trăim în bună înţelegere. Învăţaţi să fiţi cuminţi! Nu vreau să fiu silit să pedepsesc pe nimeni. Clasa noastră va fi o familie.Băiatul care se strâmbase în spatele domnului, se apropie de dânsul şi-i spuse cu glas tremurând:- Domnule, vă rog să mă iertaţi!- Te iert, băiatul meu! 

Învăţătorul nostru de Edmondo de Amicis

Îmi place de noul învăţător.Astăzi, începând să dicteze, privirea îi căzu pe un băiat cu obrajii aprinşi. Trecu măna pe fruntea acestuia, să vadă dacă-i ferbinte. În timpul acesta, un şcolar din spate se ridică şi începu să facă pe marioneta. Învăţătorul se întoarse brusc.- Băiatul încremeni.- Să nu mai faci asta niciodată!După ce termină dictarea, ne privi o clipă în tăcere. Apoi ne vorbi rar şi calm cu vocea lui rară.- Ascultaţi, copii! Avem de stat împreună un an. Învăţaţi să fiţi cuminţi! Să căutăm să-l trăim în bună înţelegere. Învăţaţi să fiţi cuminţi! Nu vreau să fiu silit să pedepsesc pe nimeni. Clasa noastră va fi o familie.Băiatul care se strâmbase în spatele domnului, se apropie de dânsul şi-i spuse cu glas tremurând:- Domnule, vă rog să mă iertaţi!- Te iert, băiatul meu! 

O faptă generoasă, de Edmondo de Amicis

Chiar azi dimineaţă Garrone ne dădu o dovadă de inima lui cea bună. Ajunsesem cam târziu la şcoală, fiindcă mă oprise profesoara de clasa I superioară, ca să mă întrebe la ce oră ar putea să vină la noi, acasă.Profesorul nu venise încă şi trei sau patru băieţi necăjeau pe bietul Crossi, băiatul cu părul roşu şi cu mâna legată de gât, a cărui mamă e precupeaţă. Îl loveau cu liniile, îi azvârleau coji de castane în ochi şi îi ziceau mereu;— Ciungule, slutule! Unii îl imitau, în bătaie de joc, cum îşi ţinea mâna legată de gât.Sărmanul băiat stătea singur în fundul clasei şi nu zicea nimic; însă se uita când la unul, când la altul, parcă i-ar fi rugat, să-l lase în pace. Dimpotrivă ei se îndârjiră şi mai tare. Atunci Crossi începu să se roşească şi să tremure de necaz, dar tot răbda. Deodată, răutăciosul Franti se sui pe o bancă şi imită pe mama lui Crossi, cum îşi poartă coşurile cu zarzavaturi în mâini, când vine la poarta scolii, ca să aştepte pe fiul său.

Mulţi băieţi începură să râdă cu hohote; Crossi îşi pierdu cumpătul; apucă o călimară şi o azvârli din toate puterile în capul lui Franti.Franti îşi plecă repede capul, iar călimara lovi în piept pe profesorul care tocmai intra în clasă. Toţi şcolarii alergară speriaţi pe la locurile lor. Profesorul îngălbeni şi urcându-se la catedră îi întrebă supărat:— Cine a azvârlit? Nimeni nu răspunse. Profesorul întrebă iarăşi, ridicând glasul: Răspundeţi, cine?

Atunci lui Garrone făcându-i-se milă de bietul Crossi, se sculă repede şi zise hotărât: „Eu!”. Profesorul se uită la el, se uită şi la ceilalţi şcolari, pe care îi văzu că stau minunaţi şi zise cu glasul potolit:— Nu este adevărat! adăugase, vinovatul n-o să fie pedepsit, să se ridice!Crossi se sculă şi zise înecat de plâns:— Mă băteau şi mă batjocoreau; de necaz mi-am ieşit din fire şi am azvârlit cu călimara!— Şezi, zise profesorul. Să se scoale cei care l-au întărâtat. Patru elevi se sculară în picioare, plecându-şi capul.

— Aţi necăjit, le zise profesorul, pe un coleg care nu vă făcea nimic; aţi batjocorit pe un nenorocit; aţi bătut pe un neputincios, care nu este în stare să se apere. Aţi făcut una din faptele cele mai mişeleşti, care pot mânji o fiinţă omenească! Sunteţi nişte nemernici! apoi coborî printre bănci, luă de bărbie pe Garrone, care stătea cu capul în jos şi se uita drept în ochii lui, zicându-i:— Tu eşti un suflet bun!

Garrone, folosindu-se de împrejurare, şopti ceva la urechea profesorului care întorcându-se către cei patru vinovaţi, le zise cu asprime: „Vă iert!”

Prietenul meu, Garrone - Edmondo de Amicis

Am avut numai doua zile de repaus și tot mi s-a parut mult, fiindca nu-l mai vazusem pe Garrone. Cu cat îl cunosc mai bine, cu atat îl iubesc mai mult. Tot așa li se întampla și celorlalți baieți, afara de cei mandri și îngamfați, care nu prea o duc bine cu el, caci el nu sufera mandria.

Cand un baiat mare vrea sa bata pe unul mic, acesta striga îndata:— Garrone! și cel mare nu-l mai bate, sta pe loc.Tatal lui e mașinist la drumul de fier. Garrone a început tarziu sa vina la școala, pentru ca a

fost doi ani bolnav.Acum el este cel mai înalt și mai voinic din toata clasa. Ridi-ca o banca numai cu o mana,

mananca țeapan… și ce bun este!Orice lucruri i s-ar cere: creion, guma, hartie, briceag, da cu împru-mut, sau daruiește de tot.Nu rade, nici nu vorbește în timpul orei, sta la locul lui cu spinarea încovoiata, cu capul varat

între umeri, nemișcat în banca ce e prea stramta pentru dansul. Cand ma uit la el, îmi zambește uitandu-se cu coada ochiului la mine, parca mi-ar zice:

— Nu-i așa, Enrico, noi suntem prieteni?Cateodata-mi vine sa și rad; este așa de mare și de gros, încat hainele, manecile, pantalonii,

totul îi e prea stramt pe trup și prea scurt Palaria îi sta pe varful capului; pantofii îi sunt mari și groși, iar cravata îi sta mereu sucita la gat ca o funie.

Bietul Garrone! Cu toate acestea e destul sa te uiți la el numai o data, ca sa-l iubești. Toți baieții mici ar voi sa stea în banca langa dansul, pentru ca-i apara. Știe bine aritmetica și își poarta carțile legate cu o curea de piele roșie.

Are un cuțit cu manerul de sidef, pe care l-a gasit acum un an în piața armelor. Într-o zi s-a taiat cu el pana la os, dar nimeni n-a știut la școala, și acasa n-a suflat o vorba, de frica sa nu-i sperie pe parinți. Știe de orice gluma și nu se supara niciodata, dar cand susține ceva, apoi vai de acela ce i-ar zice:

— Nu e adevarat! Scantei îi scapara din ochi, și izbește cu pumnul în banca de se cutremura totul.

Sambata trecuta dete cinci lire unui baiat din clasa I in-ferioara, care plangea în mijlocul uliți, fiindca îi furasera ba-nii și nu mai avea cu ce sa cumpere un caiet. Sunt trei zile de cand lucreaza la o scrisoare de opt pagini, împodobita cu desene facute cu condeiul pe margini; vrea sa o dea mamei sale de ziua ei. Mama lui vine des sa-l ia de la școala; e înalta și grasa ca dansul, dar are un chip placut.

Profesorul se uita la el cu blandețe și de cate ori trece pe langa banca lui, îl bate cu mana pe umeri, ca și cum ar mangaia un pui de taur domolit. Eu îl iubesc foarte mult, sunt vesel cand strang în mana mea, mana lui cea groasa; ai crede ca e o mana de om mare.

Sunt încredințat ca și-ar pune viața în primejdie ca sa scape pe vreun coleg de-al sau și ca bucuros s-ar lasa sa fie ucis, ca sa-l apere.

Lucrul acesta se vede lamurit în ochii lui! și macar ca și cu glasul lui cel gros pare ca tot cearta și bombaneste, totuși se simte ca vorba lui iese dintr-un suflet bun si milos.