Sistemul fiscal al Germaniei

Pentru început este de arătat că Germania este o țară cheie în Uniunea Europeană, care în anul 2000 a generat cel mai mare nivel pentru produsul intern brut, care a atins valoarea de 2.040 bilioane euro. Germania reprezintă un model pentru multe alte state comunitare și nu numai, de altfel, proiectul de reformă fiscală care se dezbate în prezent în Italia este în unele elemente, inspirat de noul sistem fiscal german.

Continuînd analiza se realizează gruparea impozitelor germane care prezintă trăsăturile specifice celor trei niveluri caracteristice statelor de tip federal. În Germania, trăsătura dominantă a repartiției prelevărilor fiscale o constituie împărțirea principalelor impozite între următoarele nivele de administrare:» nivelul central;» nivelul regional, care este format din 3 regiuni și 8 regiuni care cuprind 28 de departamente sau districte regionale;» nivelul local, format din districte regionale care cuprind 91 de orașe importante și 237 de cantoane, ultimele cuprinzînd 8.410 de comune mici.

Sistemul fiscal german cuprinde un număr important de impozite și taxe care contribuie în proportii diferite la finanțarea diferitelor bugete: al federației, al landurilor și al comunelor. Aceste impozite sunt silite la nivel central de Parlament și Consiliul General, dar cotele de impunere sunt lăsate la dispoziția autorităților regionale și locale, în anumite limite.Se poate realiza o grupare a impozitelor germane în trei mari categorii, în funcție de administrația care colectează aceste impozite, astfel:

» impozite federale - sunt 11 la număr și cuprind: taxele vamale, impozite pe tutun, cafea, ceai, sare, zahăr, vin spumos, uleiuri minerale, rafinarea alcoolului, impozitul pe căile rutiere, impozite pe capital;

» impozitele landurilor - cuprind 6 impozite, respectiv: impozit pe bere, impozit pe sare, impozitul pe succesiuni și donații, impozitul pe autovehicule, impozitul asupra proprietăților funciare transmise, impozitul pe jocurile sportive;

» impozite comunale - sunt următoarele: impozite ale micilor meseriasi, impozitul pe dobîndirea terenurilor, impozitul pe teren (plătit de întreprinderile agricole și forestiere), impozitul pe teren (plătit de celelalte întreprinderi), taxe pe cîini, taxa pe vînătoare.

Mai trebuie menționat și un număr de impozite comune, încasate de administrația federală sau de landuri, dar care sunt administrate de mai multe niveluri. Este cazul impozitului pe venitul persoanelor fizice (repartizat 42,5% la nivel central, 42,5% la nivelul landerelor și 14% la nivel local), impozitul pe societăți (50% la nivel central și 50% la landuri), taxa pe valoarea adăugată (65% la nivel central și 35% la landuri), taxa locală pe cifra de afaceri (7,2% la nivel central, 7,2% la landuri și 85,6% la nivel local), impozitul pe venitul capitalurilor mobiliare (la stat si landuri) și taxele pe curse și loterii (landuri și local). Privit comprativ cu media europeană, indicatorul german al presiunii fiscale se situează în jurul celui al Uniunii Europene (media germană a anilor 1995-2005 este de circa 40,0%, iar media europeană de 40,6% (conform nivelului nr. 1). Diferențe mai pronunțate între valorile germane și cele comunitare s-au înregistrat mai ales anterior anului 1995, după care această diferență s-a redus treptat. În anul 1990, media europeană era mai mare cu circa 4% decît cea caracteristică statului german, iar în anul 1995 este sub 1% , pentru ca în anul 2003, 2004 și 2005 valorile sa fie aproape identice: de exemplu în anul 2003: cel german 41,7%, iar cel comunitar 41,5%. Anul 2005 plasează Germania, comparativ cu valoarea acestui indicator în Uniunea Europeană pe locul nr. 5 cu o valoare de 39,7%.Investigarea principalelor impozite și taxe ale statului german este următorul obiectiv silit în cadrul analizei sistemului fiscal al Germaniei. Este vorba de studiul structurii actuale a fiscalității germane.Produsul fiscal prin care se realizează impunerea venitului realizat de persoanele fizice este numit și în Germania impozit pe venit. Baza legală a acestui impozit este reprezentată de Legea impozitului pe venit promulgată în 16 aprilie 1997, modificată mai tîrziu prin articolul 1 din Legea relaxării fiscale din 24 martie 1999 și de Ordinul de implementare a impozitului pe venit din 18 iunie 1997, la rîndul său modificat de articolul 2 al Legii din 24 martie 1999. Beneficiarii acestui impozit sunt:

guvernul federal, guvernele landurilor și municipalitățile. Începînd cu anul 1998, procentele de repartizare a încasărilor din acest tip de impozit au fost la 42,5% pentru guvernul federal și guvernele landurilor, iar diferența de 14% către municipalități. Plătitorii acestui impozit sunt persoanele fizice cu domiciliul pe statul german, dar și rezidenții din Germania, care sunt supusi impozitării venitului lor total, format din circa șapte categorii de venituri:» venitul din agricultură și forestier;» venitul din comerț sau afaceri;» venituri din servicii personale (veniturile autoangajaților);» veniturile salariale ale angajaților» veniturile din pensii;» veniturile din chirii și redevențe, venituri din investiții de capital (dividende și dobînzi);» alte surse » pentru veniturile provenite din agricultură sau din domeniul forestier, precum și cele din afaceri sau din comeț se utilizează metoda averii nete. O precizare însă este necesară: metoda venitului net nu se folosăește dacă veniturile nete nu depășesc 24.542 euro și dacă cifra de afaceri nu este superioară valorii de 255.650 euro. Această metodă determină baza impozabilă, precum și cheltuielile cel mai puțin legate de venitul brut conform cu încasarile realizate și cu metoda plăților). Cheltuielile legate de procesul de realizare a veniturilor sunt în general deductibile, doar că se aplica unele restricții pentru cheltuielile personale (cadouri, case de oaspeti, etc).

» În cazul venitului din serviciile personale se folosește metoda venitului net, doar dacă plătitorul de impozit nu alege să folosească metoda averii nete. Acesta se reține de la angajator, considerat a fi autoangajat (seif employment);» Venitul din salariile personalului angajat - în sistemul german se utilizează o metodă specială de colectare a acestui impozit - este vorba de așa-numitul impozit pe plăți"; care prezintă aceleași caracteristici ca și impozitul pe venit reținut de la angajator și are la bază cardul de impozit pe salariu, precum și modele de impozite pe salarii pentru plățile zilnice de salarii, săptămînale sau lunare. Veniturile salariale se referă la toate sumele încasate de un angajat. Cheltuielile salariale sunt deductibile într-o anumită limită. Dacă aceste cheltuieli nu ajung la 1.002 euro, plătitorii de impozite beneficiază de o deducere global de 1.002 euro. Mai amintim și alte cheltuieli deductibile acordate de statul german: contribuțiile pentru asociațiile profesionale și comerciale; cheltuieli necesare apărute din gestiunea a două întrețineri (limitată la o perioadă de 2 ani dacă locul fizic de muncă nu se schimbă) ; cheltuieli pentru echipamentul de lucru și pentru deprecierea activităților producătoare de venit, cheltuielile legate de venitul scutit de impozite nu sunt deductibile. Beneficiile similare primite sau utilizate de o angajare suplimentară locului de muncă de bază sunt încadrate drept venit salarial.

»Venitul din pensii derivat din schema statutară de pensii este considerate drept alt venit. Trebuie subliniat că pentru alte tipuri de venituri din pensii (în Germania existînd diferite scheme de pensii, în plus față de schema statutară bazate pe un contract între angajat și angajator). Acestea pot fi plîtite sub forma unei sume globale sau sub forma unei anuități care sunt impozitate sub formă de venit de tip salarial. O alocație scutită de impozite de 40% este asigurată pentru un maximum anual de 3.067 euro. Veniturile din pensiile derivate din schema statutară de pensii sunt impozabile. Baza de impozitare este calculată excedentar din fiecare plată peste o parte proporțională din capitalul investit, conform estimării pe viață a primitorului. » Veniturile din investițiile de capital (dividende și dobînzi) și venituri din chirii și redevențe: În mod normal, cheltuielile susținute pentru a produce unul dintre veniturile din aceste două categorii sunt deductibile. Pentru prima categorie, este asigurată o alocație de pînă la 1.533,9 euro pe an (sau de 3.067 pentru bunurile comune ale celor căsătoriți). Inițial s-a folosit metoda imputației, iar dupa noua reform fiscală, metoda imputației a fost eliminată și a fost introdusă noua metodă a jumatății de venit. Deținătorul de acțiuni este impozitat numai pentru 50% din valoarea totală a dividendelor sau din distribuția profitului cîștigat. Consecutiv, doar jumatate din cheltuielile corelate producerii de venit sunt deductibile.» Alte venituri (cîștiguri din tranzacții particulare, pensii alimentare, anuități, etc.) Cîștigurile de capital obținute în cursul unei afaceri sunt tratate drept venit obișnuit din afaceri. Cîștigurile provenite din vînzarea de active retrase dintr-o afacere sunt impozabile conform regulilor referitoare la tranzacțiile private.Cîștigurile de capital derivate din tranzacțiile private sunt în general scutite de impozit. Totuși, sunt impozabile în cazul în care totalizează mai mult de 410,3 euro și provin din vînzarea oricărei proprietăți

imobiliare în cursul a zece ani de la data de achiziție și, în final, din vînzarea de instrumente derivate. Cîștigurile de capital sunt adăugate atunci la venitul impozabil al unui individ. Reguli speciale se aplică în cazul impozitării cîștigurilor de capital din vînzarea unui procent semnificativ dintr-o societate comercială, și anume peste 10% din capitalul social al societății (din 1 ianuarie 2002, limita a fost scăzută la 1% pentru societățile rezidente). În cazul societăților nerezidente, noua regulă s-a aplicat din data de 1 ianuarie 2001. Nu sunt considerate ca derivate dintr-o tranzacție privată, dar intra în componența venitului din afaceri. Acest lucru semnifică că sunt îndreptățite să primească beneficii pentru pierderile din compensări și din inventarele reportate din anul precedent. Disciplina descrisă nu se aplică din ianuarie 2002. De fapt noua metodă a jumătății de venit este utilizată astfel: numai 50% din cîștigurile de capital sunt supuse impozitării, (această disciplină nu face discriminări între dividende și cîștigurile de capital).

Cîteva precizări privind deducerile personale acordate de statul german: Diverse cheltuieli sunt deductibile în sistemul fiscal german. Aceste pot fi împărtițe în cheltuieli speciale și cheltuieli extraordinare. Primul grup include contribuțiile pentru asigurările sociale și primele de asigurări (deductibile pînă la o limită totală de 1.334 euro pentru un singur plătitor de impozite și pînă la 2.668 euro pentru cuplurile cu avere comună). Dobînzile pentru ipoteci sunt deductibile numai în relație cu venitul din proprietate. Taxele consultanților fiscali și taxa pentru biserică sunt deductibile 100%. Contribuțiile pentru actele de caritate germane și pentru unele internaționale sunt deductibile pînă la 5% din venitul brut actualizat. Pentru contribuțiile în scopuri științifice procentajul este mărit pînă la 10%.Donațiile pentru partidele politice sunt deductibile pînă la 1.533 euro (3.067 euro pentru plătitorii de impozite căsătoriți.) Din 2000 există unele deduceri adiționale valabile pentru donațiile pentru fundațiile de drept public și pentru unele fundații nonprofit de drept privat. Cheltuielile extraordinare (acestea includ cheltuielile pentru cursurile de pregătire ocupațională a copiilor și cheltuielile pentru ajutoare domestice acordate persoanelor în vîrstă și bolnavilor) pot fi deduse dacă sunt realizate în mod obligatoriu de către plătitori de impozit stabili cu venituri stabile. O alocație de bază de 7.205 euro (alocația este aplicabilă începînd cu data de 1 ianuarie 2001 și este în valoare de 14.412 euro pentru cuplurile de căsătoriți cu avere comună este deductibilă din baza impozabilă. Alocații speciale pentru copii sunt asigurate în cazurile în care beneficiul lunar pentru copii nu este suficient pentru a acoperi minima subzistență a copiilor. (Beneficiul pentru copii este o plată lunară de 138 euro pentru primul și al doilea copil, 143 euro pentru al treilea și de 179 euro pentru al patrulea și orice copil următor). Alocația însumează 147 euro pe lună pentru fiecare copil sub 18 ani care este întreținut de platitorul de impozit. incepînd cu 1 ianuarie 2000 o nouă alocație adițională pentru ingrijirea copilului în valoare de 773 euro pe an a fost instituită pentru copii sub 16 ani și pentru cei handicapați. În cadrul sistemului fiscal german următoarele tipuri de venit sunt scutite: plățile pentru asiguările de sănătate, de accidente, de incapacitate sau pentru batrînețe; unele distribuții sociale; plățile globale din schema statutară de pensii; școlarizarea pentru activități științifice, educația științifică sau artistică sau cursurile de pregatire; 50% din dividendele directorilor și din cîștigurile de capital la transferarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor.Guvernul german (la fel ca al altor țări europene, precum Franța, Marea Britanie) a ales impunerea progresivă a veniturilor persoanelor fizice, atît în scopul corectării inegalităților sociale, cît și a promovării unei politici de încurajare a familiei (după cum s-a prezentat în paragrafele anterioare: acordarea de facilități în funcție de numărul copiilor și a persoanelor aflate în întreținere). în elaborarea tehnicii de impunere a venitului persoanelor fizice s-a urmărit introducerea unor elemente tehnice diverse prin care să se asigure atăt obținerea unor scopuri sociale, cît și de natur economică, dar fără a afecta finalitatea financiară a fluxului fiscal.Așadar, impozitul german pe venit este aplicat cu rate marginale progresive și se calculează cu ajutorul unor modele complexe. Impozitul suportat de societățile comerciale germane - este a doua categorie importantă de venit fiscal. Baza legală a acestui impozit este dată de Legea impozitelor pe societăți, promulgată în 22 februarie 1996, dar modificată de articolul 5 al Legii de relansare fiscală din 24 martie 1999. Beneficiarii încasărilor din acest impozit sunt, în proportii egale (50% fiecare): guvernul federal și guvernele landurilor. Baza de calculare a impozitului pe societăți este reprezentată de totalitatea veniturilor realizate de o societate în decursul unui an fiscal. În Germania se utilizează criteriul rezidenței, iar societățile plătitoare al acestui impozit sunt definite larg: astfel, toate societățile și persoanele juridice de drept privat care au sediul sau realizează venituri pe teritoriul statului german, inclusiv asociațiile sau fundațiile (exclusiv cele cu caracter confesional, de binefacere și utilitate publică) care realizează beneficii sunt supuse impozitării.Sistemul impozitării societăților comerciale germane a fost reformat în două etape majore.Pentru anii financiari anteriori anului 2001. Germania a aplicat un sistem complet de imputații. Acest lucru

înseamna că profitul societății comerciale este integral creditat în ceea ce privește sarcina fiscală asupra venitului unui deținător de acțiuni rezident. Dacă creditul de imputații depășește sarcina fiscală a deținătorului de acțiuni, excedentul este rambursat, pentru ultima dată cu următoarele rate: 30% (profituri distribuite) și 40% (profituri nedistribuite).Acesta este un sistem de rate divizate, care poate rezulta dintr-o reducere a impozitului pe profitul societății dacă, cîștigurile reținute care au fost supuse cotei de impunere totale pentru venitul societății sau distribuite. Pe de altă parte, distribuțiile pot conduce la o creștere a impozitului pe profitul societății pînă la rata de distribuție dacă profitul care a fost supus ratelor reduse sau un profit scutit de impozit este distribuit. Acest lucru garantează că toate veniturile sunt impozitate în mod uniform cu aceeași rată după distribuție.După abolirea sistemului de imputații, impozitul pe profitul societății nu mai este inclus în baza de impozitare a deținătorului de acțiuni și nu mai există nici o imputație a impozitului pe profitul societății față de impozitul pe venit plătibil de către deținătorul de acțiuni. Dubla impozitare rezultată este relaxată atît de reducerea cotelor de impunere pentru societăți de pînă la 25% nefăcînd nici o distincție între profiturile reținute și cele distribuite, cît și de introducerea sistemului jumătății de venit. Acest lucru înseamnă că doar jumatate din dividende sunt impozabile.

Cele mai multe cheltuieli ale societății corelate cu venitul impozabil sunt deductibile. Remunerările (de exemplu salarii, beneficii de același fel și contribuții sociale) pentru angajații societății sunt deductibile integral. Situația este similară și pentru taxele plătite unui membru din consiliul de conducere. Dobînzile pe împrumuturi și alte debite sunt în mod obișnuit deductibile. Următoarele impozite sunt deductibile: impozitul pe afaceri și impozitul pe proprietatea imobiliară. Impozitul pe profit, impozitul pe transferul proprietății imobiliare și taxa pe valoarea adăugată aplicată elementelor nedeductibile nu sunt deductibile. În ceea ce privește investițiile în mijloace fixe și regimul de amortizare al acestora, metodele aplicabile sunt: metoda constantei liniare, metoda echilibrului în declin și metoda de producție. Pentru fabrici, utilaje și echipamente, metodele constantei liniare și cea a echilibrului în declin se aplică numai dacă fabrica nu reprezintă o proprietate imobiliară. Cîștigurile de capital realizate de o societate germană sunt impozabile sub formă de venit obișnuit. După 1 ianuarie 2002, următoarele cîștiguri de capital sunt scutite: cîștigurile de capital realizate de societăți prin vînzarea unei invesiții manageriale într-o societate străină și cîștigurile de capital realizate din vînzarea acțiunilor deținute în societățile locale și cele străine.

Referitor la pierderi, la opțiunea plătitorului de impozite, pierderile obișnuite pot fi amînate și compensate pîna la suma de 105.500 euro din profitul impozabil din anul precedent. Pierderile rămase pot fi amînate fără limita de timp. Sunt considerate drept pierderi comune pierderile de capital.Dintre impozitele indirecte germane analizăm taxa pe valoarea adăugată și accizele. TVA-ul german este apreciat a fi taxa pe valoarea adăugată europeană standard. Baza legală se regăsește în Legea taxei pe valoarea adăugată din 25 august 1992, promulgată la 27 aprilie 1993, modificată de Legea relaxării fiscale din 25 martie 1999 - articolul 7 și în Ordinul de Implementare a TVA din 27 aprilie 1993, modificat prin articolul 8 al Legii din 25 martie 1999. Beneficiarii acestui impozit sunt, după cum urmează:» Guvernul federal - 52,2%:» Guvernele landurilor - 45,7%;» Municipalitățile - 2,1 %.

Cotele germane de TVA sunt următoarele: 16% - pentru fiecare furnizare impozabilă de bunuri și servicii care nu au fost supuse cotelor reduse sau ratelor zero; 7% - pentru furnizarea de bunuri și servicii, cum ar fi mîncarea și băutura, farmaceutice, ziare, cărți, serviciile teatrale, muzee și săli de concerte ; 0% - pentru exporturi și pentru furnizările intracomunitare. Plătitorul de impozite este în general îndreptățit să compenseze cu taxa pe valoarea adăugată plătibilă cantitatea unor astfel de impozite suportate de furnizori sau plătite la import.

Accizele germane cuprind mai multe categorii de impozite:» accizele asupra uleiurilor minerale - sunt reglementate prin Legea uleiurilor minerale din 21 decembrie 1992, modificată prin articolul 7 al Primei Legi de implementare a Programului de Economisire, Consolidare și Dezvoltare din 21 decembrie 1993. Beneficiarul colectării acestui impozit este guvernul federal. Încă de la 1 aprilie 1999, guvernarea federală a introdus o reformă fiscală ecologică, al cărei obiectiv a fost creșterea

treptată a prețurilor energiei, precum și folosirea încasărilor adiționale din impozitele pe energie pentru a reduce contribuțiile la asigurarea pentru pensii.Acciza asupra uleiurilor minerale este exigibilă pentru anumite bunuri, clasificate și descrise într-un mod uniform pentru Comunitate, asigurîndu-se că sunt utilizate drept combustibil pentru motoare și pentru încălzire. Ratele depind de tipul bunurilor și de utilizarea acestora.» acciza pe tutun - este reglementată prin Legea accizării produselor din tutun, din 21 decembrie 1992, modificată prin Legea accizelor pe tutun din 2 iunie 1998 și Ordinul de implementare a Legii accizării tutunului din 14 octombrie 1993, amendat de Ordinul din 20 octombrie 1998. Beneficiarul acestui impozit este guvernul federal.Acciza pe tutun este exigibilă pentru tigarete, țigări, trabucuri și pentru tutunul de pipă. Cotele de impunere depind de tipul bunului supus accizării.» accizele pe alcool – î-și regăsește baza legala în Legea monopolului asupra alcoolului din 8 aprilie 1992, modificată de Legea din 26 mai 1998 și în Ordinul accizării alcoolului din 21 ianuarie 1994, modificat prin Ordinul din 20 octombrie 1998.Acciza pe alcool se plătește pentru lichidele care au o concentrație de alcool la volum, care depșsește 22% și asupra produselor spirtoase. Alte accize sunt acciza pe vinuri spumante, produse intermediare, bere, cafea și băuturi.» Taxa pentru biserica - Membrii bisericii sunt obligați să plătească un impozit pentru biserică de 8 sau 9 % din impozitul lor pe venitul exigibil, în funcție de landul în care plătitorul de impozite este rezident.

La nivelul anului 2003, Germania înregistra un nivel de PNB/ per capita de 25.250 USD, ceea ce clasează aceasta țară în rîndul țărilor dezvoltate din Comunitatea Europeană, pe un convenabil loc 9. Presiunea fiscală germană din același an (41,7%) poziționează statul german foarte aproape de mediana comunitară (41,5%), pe un apreciabil loc 17. Apreciez așadar că Germania este o țară cu un nvel înalt de dezvoltare economică în condițiile unei poveri fiscale medii. Următorii ani înregistrează însă chiar scăderi ale indicatorului presiunii fiscale plasîndu-se constant relativ aproape de media europeană.

Anul Ponderea în PIB (%)1995 0,91996 1,21997 1,31998 1,31999 1,52000 1,72001 0,62002 0,62003 0,72004 0,9

Sursa: siteul www. europa.eu.intGrafic, tendința de evoluție înregistrată de indicatorul amintit este următoarea: