XXVII. Spre o teorie a opiniei publice

Cuvinte cheie: opinie, opinia publică, spirala tăcerii.

În anul 1936 apare primul număr al revistei trimestriale Public Opinion Quarterly. Peste 20 de ani, 1957, Herbert H. Hyman scrie un articol pe drumul spre o teorie a opiniei publice . Anul 1970 se ţine a 25-a conferinţă anuală a Americn Association for Public Opinion, ce cuprinde un raport intitulat spre o teorie a opiniei publice. Ambii cercetători, doreau prin aceasta un răspuns la întrebarea cum se transformă opinia individuală în opinie publică.

Incapacitatea de a simţi opinia publică

Pentru un timp îndelungat nu a fost găsit un răspuns la întrebarea precedentă. Într-un capitol din cartea Public Opinion sunt date câteva definiţii acesteia însă nu corespund cu exactitate. Opinia publică constă din reacţiile indivizilor la afirmaţii sau întrebări cu forma prestabilită în condiţiile unui interviu.

Spirala tăcerii este incompatibilă cu idealul democratic

Spirala tăcerii nu a fost întâmpinată cu bucurie deoarece cetăţeanul nu se regăsea în această teorie. Ipotezele spiralei tăcerii sunt testate de o echipă de cercetători americano-germană, neajungând însă la o concluzie folositoare pentru că nu respectă limitele unei singure discipline, acesteia negăsindu-i o folosinţă ştiinţifică.

Teoria constă într-un şir lung de teze şi legături cauzale, existând puncte nevralgice în elementele şirului.

Ce trebuie să se ştie pentru a analiza opinia publică.

Există un ghid, conceput pentru a uşura demersul acesta, care se foloseşte un număr de întrebări necesare testării teoretice opiniei publice. Trebuie stabilit cum se distribuie opinia populaţiei pe o temă oarecare, cum este estimat climatul opiniilor, cum este văzută evoluţia viitoare într-o controversă.

Trebuie măsurată atât tendinţa de păstrare a tăcerii cât şi disponibilitatea exprimării. De asemenea, trebuie verificate dacă tema are o încărcătură emoţională sau judecăţi morale şi trebuie stabilit mass-media cea mai influentă.

Majoritatea tăcută nu contrazice spirala tăcerii

Disponibilitatea de exprimare este influenţată de faptul că simte sprijinul mass-media. Minoritatea ce susţine acest lucru era restrânsă pe când majoritatea ce simţea că nu se mai bucură de sprijinul mass-media s-a transformat într-o masă tăcută.

Un proces al opiniei publice: energia nucleară

Ghidul prezentat anterior ajută la realizarea unor studii de caz şi de prognoză. O situaţie care agită spiritele determină exprimarea publică iar cei ce încuviinţează utilizarea energiei nucleare determină mai degrabă, tăcerea.Când subiecţii sunt aduşi din nou la un nucleu dur, aceştia ar putea fi mai puternici şi mai dispuşi la exprimarea publică.

Pe ce premisă se sprijină teoria?

Teoria spiralei tăcerii presupune ideea că societatea îi ameninţă pe indivizi cu izolarea, pe de altă parte indivizii nutresc o teamă inconştientă de izolare, făcându-i să urmărească permanent opiniile şi comportamentele folosite în mediul lor şi ceea ce este condamnat. Rezultatele influenţează comportamentele general şi verbal. Testarea, este de cele mai multe ori complicată, bazându-se pe patru premise diferite şi încă una care o asociază pe cele patru. Pentru a fi testate, aceste presupoziţii sunt traduse în indicatori observabili.

Testarea ameninţării cu izolarea

O formă a ameninţării cu izolarea este spargerea cauciucurilor unui automobil pe care este lipit un autocolant de la un partid antipatizat.

Testul fricii de izolare

Se susţine că prin această tăcere si pune prea mult accentul pe elementul iraţional, emoţional.

Erving Goffman susţine că atunci când omul nu mai este singur, şi când este de faţă cu o lată persoană sau mai multe, el se transformă şi observă că ceilalţi îşi fac o părere despre el.

Darwin se ocupă de senzaţia de penibil şi descrie indiciile fizice – îmbujorarea, paloarea, transpirarea, bâlbâiala, mişcări nervoase, transpiratul mâinilor, zâmbet nefiresc, remarcând că reducând contactul vizual, eviţi să remarci că eşti observat de ceilalţi. Acesta nu foloseşte conceptului de ‚ ‚opinie publică’’. Chiar dacă nu vorbim despre teama de izolare, observaţiile sale conduc la concluzia că omul ia în considerare părerea celorlalţi despre el, închipuindu-şi că este privit din afară şi sperând că nu va arăta nimeni cu degetul spre el. În sentimentul penibilului se dezvoltă natura fiecăruia.

Un mod de a măsura frica de izolare

În opinia lui Donsbach şi Stevenson, spirala tăcerii priveşte şi teama de izolare drept o influenţă între altele, care pune în mişcare procesul opiniei publice. O situaţie penibilă trăită printre cunoscuţi este mai penibilă decât una trăită printre persoane necunoscute.

Însă acest lucru nu mai pare atât de logic, fiind contrariat de motive întemeiate. În cazul cunoscuţilor poţi să faci uitată situaţia respectivă. În cazul necunoscuţilor nu poţi să te explici sau să te scuzi, având de suferit pe termen nelimitat reputaţia celui în faptă.

Testul simţului cvasistatic

Oamenii se înşeală atunci când este vorba despre opiniile celorlalţi. Supra şi sub estimarea proprie indică existenţa unei lupte pentru opinia publică. Se poate pune însă în evidenţă că întreaga populaţie observă care sunt opiniile care se extind şi care se pierd pe teren.

Testul vorbirii şi al tăcerii

Teama de izolare creşte odată cu dimensiunea sferei publice. Nucleul dur presupune că este vorba de puteri sau comportamente electoral stabil. Nucleul dur este tributar valorilor trecutului fiind format din cei care nu au renunţat, cei acre ţin cu dinţii valorile vechi îndurând izolarea din epoca lor.

Cum se transformă suma opiniilor în opinia publică?

Opinia publică îl obligă pe individ să păstreze tăcerea dacă nu împărtăşeşte opinia generală. Convertirea unei sume de opinii individuale în opinia publică are loc prin interacţiunea permanentă dintre indivizi şi natura lor socială. Teama, ameninţarea izolării, observarea permanentă a climatului opiniilor şi estimarea raportului au forţe deschise disponibilitatea de vorbire şi tendinţele de a tăcea.

Procesele opiniei publice, luarea deciziilor pe diferite teme, apărarea opiniei, transformarea acesteia şi eforturile care sunt însoţite de un efort, asigură coeziune şi eficienţă.

Bibliografie:

Noelle-Neuman, Elisabeth – Spirala tăcerii. Opinia publică – învelişul nostru social, Bucureşti, ed. comunicare.ro