FIȘĂ DE LECTURĂ

- ATENȚIA -

Titlul: ATENŢIA – PROCES NEUROFIZIOLOGIC, în Revista de Psihologie & Sociologie,

1 martie 2007;

Autorii: drd. Eusebiu Tihan, psiholog-sociolog & drd. Laura Tihan, psiholog-sociolog;

Editura: FOCUS INSTITUT

MODELE FIZIOLOGICE ALE ATENŢIEI

Acestea, în explicarea atenţiei, pun accentul pe mecanismele fiziologice şi neurologice,

diferenţiindu-se tocmai prin elementul fiziologic sau neurologic luat în seamă.

I.P.Pavlov şi o serie de alţi cercetători au considerat că atenţia ar fi cel mai bine explicată

prin intermediul reflexului de orientare, descoperit de acesta în 1910. Pavlov spunea: "atunci

când, în mediul înconjurător al animalului apar agenţi noi (înţeleg prin aceasta şi modificarea

puterii sau intensităţii unor agenţi vechi), organismul orientează către aceştia suprafeţele

corespunzătoare, asigurând astfel înregistrarea optimă a excitaţiei din afară" (apud J.R.Gerow,

"Psychology", p.532).

Componentele reflexului de orientare (somatice, vegetative, senzoriale,

electroencefalografice) intervin diferenţiat în fazele atenţiei. Dintre acestea, cele mai stabile şi

caracteristice pentru atenţie sunt componentele electroencefalografice. Faţă de frecvenţa de 8-13

ciclii pe secundă din starea de veghe şi repaus senzorial, se ajunge la 14-18 ciclii pe secundă.

Reflexul de orientare se realizează cu precădere la etajele inferioare ale creierului, şi produce o

reacţie difuză, neconcentrată în sfera analizatorului excitat, şi cu timpul s-a trecut la analiza

mecanismelor fiziologice articole ale atenţiei. A.A.Uhtomski (1923) a introdus principiul

dominantei, acesta fiind "o zonă corticală, care se caracterizează printr-o excitabilitate crescută,

în comparaţie cu restul zonelor care au excitabilitate mai scăzută" (M.Zlate, 1994, p.32).

Dominanta cumulează energia diferiţilor centri excitanţi ai scoarţei cerebrale prin mecanismul

inducţiei pozitive şi inhibă reacţiile pe care aceştia le-ar putea provoca în mod normal prin

mecanismul inducţiei negativecare face ca în jurul unui focar concentrat de excitaţie să apară o

stare de inhibiţie.

Deplasarea în scoarţa cerebrală a dominantei se manifestă prin deplasarea atenţiei.

Dominanta nu se formează exclusiv pe însumarea excitaţiilor de pe scoarţa cerebrală, ci şi pe

baza influenţelor primite de la formaţiunea reticulată. Aceasta are un dublu rol; ea primeşte

1

mesaje venite de la toţi receptorii, inclusiv de la creier şi, deasemenea, emite mesaje facilitatoare

sau inhibitoare, realizând astfel o selecţie a mesajelor.

Formaţiunea reticulată are două structuri morfofuncţionale. Primul sistem (sistemul

reticulat ascendent activator) produce efecte tonice, menţine starea de trezire, de vigilenţă, ceea

ce înseamnă declanşarea şi menţinerea atenţiei. Al doilea sistem (sistemul reticulat difuz de

protecţie) produce efecte de scurtă durată, limitate ca întindere, corespunzătoare comutării şi

mobilităţii atenţiei.

S-au elaborat mai multe teorii pornind de la aceste mecanisme:Teoria activării. Hebb

(1966) consideră că impulsurile aferente au două funcţii diferite: funcţia informatoare,

semnalizatoare şi funcţia activatoare, cu rol tonigen, ultima corespunzând atenţiei.

Teoria filtrului. Broadbert (1958) afirmă că atenţia funcţionează pe principiul "totul sau nimic".

MODELE PSIHOLOGICE ALE ATENŢIEI

Acestea se inspiră din psihologia cognitivistă şi pornesc de la considerarea omului ca un

sistem de tratare a informaţiilor. În conformitate cu acest punct de vedere atenţia este una dintre

funcţiile psihice ce intervine în tratarea informaţiilor, care la rândul ei presupune o desfăşurare

procesuală şi o structurare raţională.

Au fost efectuate experienţe (Cheri, 1953; Treisman, 1960) bazate pe transmiterea unor

informaţii la o cască cu dublu receptor, câte unul la fiecare ureche. La o ureche se prezenta un

mesaj, la cealaltă un alt mesaj. Subiecţii erau instruiţi să fie atenţi doar la unul din mesaje. S-a

descoperit că subiecţii nu pot spune nimic despre conţinutul mesajului la care nu erau atenţi, ci

doar dacă este vorba despre o voce masculină sau feminină.

Experimentele de acest gen au dus la formarea metaforei “comutatorului”. Este ca şi când

sistemul subiecţilor de tratare a informaţiilor dispune de un comutator care le permite să închidă

sau să deschidă, după dorinţă, canalele comunicaţionale. Se considera că locul acesta este după

receptorul care preia caracteristicile fizice ale stimulilor, dar înaintea dispozitivelor de decodare

a conţinutului.

Această explicaţie nu a putut, însă, explica faptul că, dacă în cadrul mesajului pe care

trebuia să-l ignore apărea numele subiectului, acesta era recepţionat. Aceasta înseamnă că la

nivelul fiecărui canal de conducere există o serie de atenuatori care lasă o parte a informaţiei să

treacă pentru a fi mai apoi comparată cu aşteptările sau trebuinţele subiectului şi cu conţinutul

memoriei de lungă durată.

“ Se pare deci, că ceea ce are semnificaţie pentru subiect, ceea ce corespunde unor nevoi

personale ale lui este reţinut chiar şi cu urechea neatentă“ (M.Zlate, 1994, p.34).

2

MODELE PSIHOFIZIOLOGICE ALE ATENŢIEI

Acestea iau în considerare atât mecanismele fiziologice, cât şi pe cele psihologice. Teoria

filtrului, care este o teorie fiziologică, a fost completată cu informaţii furnizate de psihologia

cognitivă. Datorită filtrării informaţiei, individul poate capta informaţii despre doi stimuli care

acţionează simultan asupra lui. Din punct de vedere psihologic, N.Moray (1973) consideră că

strategia ce se aplică este cea a “luării unor mostre de informaţii la intervale optime de timp, din

mulţimea mesajelor la care nu suntem atenţi tot timpul, deci continuu” (M.Zlate, 1994, p.35).

Astfel, atunci când subiectul se concentrează asupra unui mesaj, în momentele redundante el

poate să-şi deplaseze rapid atenţia asupra unui alt mesaj, pentru a extrage “mostre” de informaţii

din el. Astfel este posibilă cunoaşterea relativ adecvată şi a celui de al doilea.

3