A

A.B.Cde Alexandru Andritoiu

0

Scris de AniDeScoala pe 30 iunie 2008 Like(113) Dislike(0)Alfabetul este bun c-ne-nva toate. A-e apa cu spun ! Be buntate.

M-e munc, Z-e zel. V-e voioie. Alfabetul, doar Gigei n alt fel l tie :

A-e absen pentru el i nemotivat. B-bomboan Caramel. C-e ciocolat.

F-fondante-ar nsemna. P-ghicii ? Praline. i aa, cum va urma : S-sunt savarine.

De la A pn la zet Pentru el se tie E ntregul alfabet O cofetrie.

Zdrean poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Tudor Arghezi [Tudor_Arghezi ]

2005-05-13 | | nscris n bibliotec de Luiza Oana Grosu L-ai vzut cumva pe Zdrean,Cel cu ochii de faian?E un cine zdrenurosDe flocos, dar e frumos.Parc-i strns din petice,Ca s-l tot mpiedice,Ferfeniele-i atrni pe ochi, pe nara crn,i se-ncurc i descurc,Parc-i scos din cali pe furc.Are ns o urecheDe punga fr pareche.D trcoale la cote,Ciufulit i-aa lie,Ateptnd un ceas i douO gin s se ou,Care cnt cotcodace,Proaspt oul cnd i-l face.De cnd e-n gospodrieMulte a-nvat i tie,i, pe brnci, tr, grbi,Se strecoar pe furi.Pune laba, ia cu botuli-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebatGospodina. - "L-a mncat!""Stai niel, c te dezvFr mtur i b.Te nva mama minte."i i-a dat un ou fierbinte.Dar decum l-a mbucat,Zdrean l-a i lepdati-a-njurat cu un ltrat.

Cnd se uita la gin,Cu culcuul lui, vecin,Zice Zdrean-n gndul lui"S-a fcut a dracului!"

Otilia Cazimir - De Pe-o "Buna Dimineata"

De pe-o buna dimineataCu tulpina de crcel, A sarit un gndacelCu mustatile de ata.

Alti gndaci, marunti si rosii, Care-si poarta fiecareOchelarii pe spinare, Dorm la soare, somnorosii!

Iar pe-un fir de papadie, Ce se-nalta, drept, din iarba, Suie-un carabus cu barba, n hainuta aurie.

Suie, mndru si grabit, Sa vesteasca-n lumea mare:- Preacinstita adunare, Primavara a sosit!

Otilia Cazimir - Gospodina

Greu e cnd eti gospodin!Uite, eu, ct sunt de mic, Iute-s ca o rndunic, Harnic-s ca o albin.

Cum m scol, cobor n grabColivia din perete, S dau boabe la sticlete, C-i un cntre de treab.

Vreme mult nu-mi rmne;Pisicua, de cu noapte, Miaun i-mi cere lapte Iar Grivei mi cere pine.

nv leciile toateLa citit, la socoteal C doar n-o s plec la coalFr lecii nvate!

Cu ppua-i alt bucluc!Din indril i din bee, Trebuie s-i fac ptucDup sob s nu-nghee.

Uf, ce mare-i bucuriaCnd sunt gata toate-n prip!Nu stau locului o clipTare-i grea gospodria!

Otilia Cazimir - Miorii

A ieit rchita-n drum.Ce-o mai fi i asta, oare, C-i din cap pn-n picioareNumai motocei de scrum?

Cu mldiele plecate, St pe loc i se socoate:S-ar ntoarce nu mai poate, S-ar ascunde N-are unde!

I-e ruine de copii, Ca din mugurii-auriiI-au ieit, n loc de floriMiori!

Povestea gtelorAutor / Poet: George CobucComentarii (0) | Adaugata de mihella

Un gscan cu pene luciiCum trecea pe pod prin sati-ntr-o mn-avea papucii,Nu tiu cum i s-a-ntmplatC papucii lui czur,Ce pcat, o, ce pcat!Cci erau cu-alestur,Fr leac de tiviturCe pcat!

Gtele-auzind cum zbiar :Aoleu! Papucii mei!ntr-un suflet alergari-ntrebau mirate, ce-i?Am rmas, plngea gscanul,Pguba de patru lei!Iat-m descul, srmanul!Ce m fac acum, golanul,Fr ei!

Haidei toi, i moi i babeS-i ctm pe ru acu!Repede-notnd din labeCrdul tot pe ru trecu.I-ai gsit? Eu, nu, surat,Ce m-trebi aa i tu?Toate apoi strigau deodat:Bat-i pacostea s-i bat!Nici eu, nu!

Vara-ntreag tot umblar,Dar papucii dui au fost!i-au s umble i la varPn ce le-or da de rost!Iar gscanul merge, vine,Face cruci i ine post,Nu-i gsesc! Srac de mine,Iar descul e, vezi tu bine,Lucru prost!

Gtele de-atunci, n cale,Cnd vd apa undeva,Cutnd pornesc agaleTot creznd c-i vor afla.Vin i rae s le-ajute:Mac-mac-mac i ga-ga-ga!Mac-mac-mac! Haid vino, du-te,Zile-aa pe ru pierdute!Ga-ga-ga!

Iar cnd gtele stau gloati prin dreptul lor te duci,Sare tabra lor roati te-ntreab: Ce ne-aduci?Ai gsit papucii? Spune!Tu la fug-atunci s-apuci!S-s-s! Tot fac nebunei te muc, doar le-ai spuneDe papuci!

Cntec poezie [ ]poezii pentru copii Colecia: Poezii pentru copii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de George Cobuc [George_Cosbuc ]

2005-06-17 | | nscris n bibliotec de Tiberiu Juganaru A venit un lup din crng,i-alerga prin sat s fure i s duc n pdurePe copiii care plng.i-a venit la noi la poarti-am ieit eu c-o nuia;-Lup flmnd cu trei cojoaceHai la maica s te joace-Eu chemam pe lup ncoace,El fugea-ncotro vedea.

Ieri pe drum un om sracntreba pe la vecine:-Poart-se copiii bine?Dac nu s-i vr n sac! i-a venit la noi la poarti-am ieit eu i i-am spus:-Puiul meu e bun i tace,Nu i-l dau, i du-te-n pace!Eti srac, dar n-am ce-i face!Du-te, du-te! i s-a dus.

i-a venit un negustorPlin de bani, cu vlv mare,Cumpra copii pe careNu-i iubete mama lor. i-a venit la noi la poarti-am ieit i l-am certat:-N-ai nici tu nici mpratulBani s-mi cumpere biatul!Pleac-n sat, c-i mare satul:Pleac, pleac i-a plecat.

Somnoroase psrele... Mihai Eminescu

Somnoroase psrelePe la cuiburi se adun,Se ascund n rmurele -Noapte bun!

Doar izvoarele suspin,Pe cnd codrul negru tace;Dorm i florile-n grdin -Dormi n pace!

Trece lebda pe apentre trestii s se culce -Fie-i ngerii aproape,Somnul dulce!

Peste-a nopii feerieSe ridic mndra lun,Totu-i vis i armonie -Noapte bun!

Catelusul schiop

de Elena Farago

Eu am numai trei picioareSi de-abia ma misc: top, top!Rad cand ma-ntalnesc copiiiSi ma cheama "cutu schiop".

Fratii mei ceilalti se joacaCu copii toti, dar euNu pot alerga ca dansii,Ca sunt schiop si cad mereu!

Si stau singur toata ziuaSi plang mult cand ma gandescCa tot schiop voi fi de-acumaSi tot trist am sa traiesc.

Si cand ma gandesc ce bineM-as juca si eu acum,Si-as latra si eu din poartaLa copii de pe drum!...

Cat sunt de frumosi copiiiCei cuminti si cat de multMi-ar placea sa stau cu dansii,Sa ma joc si sa-i ascult!

Dar copiii rai la suflet Sunt urati, precum e-acelCare m-a schiopat pe mine,Si nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din rautateCu o piatra in picior,Si-am zacut si-am plans atata,De credeam ca am sa mor...

Acum vine si-mi da zaharSi ar vrea sa-mi fie bunSi-as putea sa-l musc odataDe picior, sa ma razbun.

Dar il las asa, sa vadaRaul, ca un biet catelAre inima mai buna Decat a avut-o el.

Gndcelul de Elena Farago [Elena_Farago ] De ce m-ai prins n pumnul tau,Copil frumos, tu nu stii oareCa-s mic si eu si ca m doareDe ce m strangi asa de ru?

Copil ca tine sunt si eu,Si-mi place s m joc si mie,Si mila trebuie s-ti fieDe spaima si de plansul meu!

De ce s vrei s m omori?Ca am si eu printi ca tine,Si-ar plange mama dupa mine,Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de totCci am trait abia trei zile,Indura-te de ei, copile,Si lasa-m, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacelIn pumnul ce-l strangea s-l rupaSi l-a deschis copilul dupaCe n-a mai fost nimic din el!

A incercat s-l mai invieSuflandu-i aripile-n vant,Dar a cazut n tarna frantSi-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea reaDegeaba plangi, acum, copile,Ci du-te-n casa-acum si zi-leParintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vreaS ocrotesti cu bunatate,In cale-ti, orice vietate,Oricat de far-de-nsemnatateSi-oricat de mica ar fi ea!

Sfatul degetelor

Elena Farago, dupa Jean Aicard

Spune degetul cel mareCatre-aratator,Spune degetul cel mare:- "N-am farma de mncare,Frate-aratator!"

Spune, catre mijlociul,Cel aratator,Spune-aratatorul: -"Frate,Nu mai snt deloc bucate,Si de foame mor!"

Se apleaca mijlociulCatre inelar,Si i spune-atta numai:- "Ce e de facut acuma,Frate inelar?"

Lenes cata inelarul Catre ei, si-apoi,Cam n sila, le raspunde:- "Ce sa faci cnd nu-i de unde?Vom rabda si noi! ..."

Prinde-atunci cel mic sa strigeMai istet ca ei:- "Ce tot plngem si ne frngem?Hai la munca sa ne strngemToti uniti, ca nu ramneNiciodata fara pineCel ce vrea sa si-o cstige,Fratiorii mei! ..."

Pacalici la scoala, de Nicolae Labis

Pan nou-n plriei hinu de postav,Pclici pe drum petefudulindu-se grozav.

Dar din ghiozdan ce-atrnca un firicel de plu?Ai ghicit? Codia-i scoases ia aer, Chiibu.

Iat coala, dar ce zarve acolo-ntre biei?Tii, feciorul lui Tndal,btuul Tndle.

A trntit dou fetie,pe-un copil l-a njurat,i rznd acum se plimbca un pa de-ngmfat.

Pclici spre el pete:-Tndle, acu, ct vd,cerei de la toi iertare,c altminteri e prpd!

- Ce spui tu, m gglice?Fugi c-acu te burduesc!- Nu-i ceri, Tndle, iertare?Bine Atunci eu te vrjesc.

Uite-un duh o s te mutede piciorul nesplat( Chiibu, pe nesimite,ntr-o clip l-a mucat ).

iar din spate o s-i cadi ghiozdanul tu pe jos.( Chiibu, pe nesimite, curelua a i ros. )

Toi copiii rd cu poft,l-au vzut pe oricel,dar lui Tndle i-i fric,netiind ce e cu el.

i-a cerut apoi iertare, A rmas mofluz, tcut,i n sptmna astan-a-njurat, nu s-a btut.

Limba romneasc

George sionMult e dulce i frumoasLimba ce-o vorbim,Alt limb-armonioasCa ea nu gsim.

Salt inima-n plcereCnd o ascultm,i pe buze-aduce miereCnd o cuvntm.

Romnaul o iubeteCa sufletul su,Vorbii, scriei romnete,Pentru Dumnezeu.

Frai ce-n dulcea RomnieNatei i muriii-n lumina ei cea vieDulce vietuii!

De ce limba romneascS n-o cultivm?Au voii ca s roeascrna ce clcm?

Limba, ara, vorbe sfinteLa strmoi erau;Vorbii, scriei romnete,Pentru Dumnezeu!

Cea mai scump de pe lume poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Nichita Stnescu [Nichita_Stanescu ]

2003-03-08 | | nscris n bibliotec de Adina Stoicescu Spune-mi care mam-anumecea mai scump e pe lume?Puii toi au zis de psri,zarzrii au zis de zarzri,petiorii de petoaic,ursuleii de ursoaic,erpiorii de erpoaic,tigriorii de tigroaic,mnjii toi au zis de iepe,firul cepii-a zis de cepe,nucii toi au zis de nuc,cucii toi au zis de cuc,toi pisoii, de pisic,iar eu, de-a mea mmic.Orice mam e anumecea mai scump de pe lume!

Chipul cifrelor, de Alex. Sahighian

Unu parc e un b ugub. Poart chipiul tras, Cu cozorocul pe nas.

Doi se-ndoaie uor Pe picior, Gtul; vezi, e cam aaCum l are lebda.

Trei a fost un inelu Pe deget nvrtecu. Meterul 1-a rupt n dou S-i dea folosin nou.

Patru scaun ar prea. Cu sptatul n podea i picioarele n sus Cine oare aa 1-a pus ?

Cinci, se poate s m nel, E o secer de oel. Dar, dei unealta-i nou, Coada ei e frnt-n dou.

ase e un melc rotit, n csua rsucit. Parc-ar vrea s se rstoarne i s scoat-n grab coarne.

apte parc-ar fi o coas.Nu v temei, nu-i tioas. Are coad lung, S-i ajung.

Opt e-aa ca un colac Cum miere, cu mac. Nu-1 mncai c v-nelai.

Nou un crlig s fie ?Cine tie? Este greu de asemuit. Dar e nou, negreit.

-Zece v trimite vestea C s-a ncheiat povestea -a semnat, precum mi pare : Un b c-un covrig la spinare.

Ci ca voi! george toparceanu

Sus, pe gardul dinspre vie,O gin cenuiei-un coco mpintenatS-au suit i stau la sfat:- Ia te uit, m rog ie,Ct de sus ne-am nlat!...

i deodat, cu glas mare,ncepur amndoi,S cotcodceasc-n soare:- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...

Dar de sus, din corcodu,Pitulndu-se-ntre foi,Mititel i jucu,Le-a rspuns un piigoi:- Ci-ca-voi! Ci-ca-voi!...

BarzaAutor / Poet: Duiliu ZamfirescuComentarii (1) | Adaugata de mihella

Sus, pe Arge, pe la muni,Au rmas codrii cruni;Jos, pe vale, prin zvoi,Se cobor turme de oi,Iar un cuc cu pan suri-a spus numele din gur:Cu-cu!

De prin garduri, de prin vii,Cintezoii auriiZis-au din ciripiturUnei tufe de rsur:Soro f, deteapt-tei spre soare-ndreapt-te,So-ro!

Iar prin crnguri s-aud semneGhionoaia taie lemne,Gaia, ntr-o grnea,Se proclam cntrea,Iar din mreaja somnuluiIes gndacii DomnuluiRo-ii!

Chiar i hanul de la drum,Iarna fr fir de fum,Vara fr-de cltori,Toamna fr-de cnttori,S-a umplut de rnduneleCe-au adus vara cu eleCal-d.

Iar prin lanul rsritMerge vestea c-a sositCraiul dimineelor,Paznicul fneelor,i-ar fi tras pe-un vrf de leasJos la doamna preoteasCine-i?

(1890)

Povestea ceasului cu inim - de Vladimir Colin

Tria odat un ceasornicar btrn. ntr-o zi, plimbndu-se printr-o pdure de la marginea oraului, vzu un ceas aruncat la rdcina unui stejar. Era mare ct un biat sau o feti de patru ani, avea limbile de aur i cifrele de pietre scumpe.Niciodat nu mai vzuse ceasornicarul un asemenea ceas! l privi pe toate prile ns ceasul nu mergea. l lu acas i l desfcu s l repare. Pe vremea aceea, n fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mica roile dinate i btea cu un ciocnel, fcnd tic tac, tic tacCeasul pe care l gsise meterul nu avea pitic. Avea ns un pitic ntr-un sertar, de la un ceas care fusese strivit din greeal de stpnul su. Repar ceasornicarul ceasul i l aez n vitrin, doar, doar o veni pgubitul dup el.ntr-o zi trecu pe acolo mpratul care vznd ceasul dori s-l cumpere. l duse la palat i l aez n sala tronului pzit de doi ostai.Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De cte ori venea la palat cte un boier s se plng c-l necjesc ranii, abia i spunea mpratul: Vorbete! i dau voie s vorbeti o or c ceasul cu limbi de aur i arta c ora trecuse! Pleca boierul suprat, fr s apuce s deschid gura. Dac venea ns o vduv, care l nvinuia pe boier c-i fur i ultima bucic de pine, mpratul i spunea:- Ei, vorbete i tu! i dau voie o clip i iat c dup ceasul cu limb de aur, clipa inea, inea i nu se mai sfrea Pleca vduva numai cnd spusese tot ce avea pe inim!Dac au vzut aa, s-au strns boierii ntr-o zi i s-au dus la mprat.- Mria ta, nu se mai poate Ceasul Mriei tale ne face viaa amar. Nu merge bine, Mria ta!L-a chemat mpratul pe ceasornicar i i-a dat ceasul s-l repare. () Ajuns acas, ceasornicarul scoase piticul din ceas i l ntreb ce se ntmpl.- Metere, metere oft piticul ce s fac dac am o inim? Inima ine cu oamenii nevoiai i nu-i iubete pe boierii hrprei Atunci pun ceasul s mearg mai repede sau mai ncet dup cum cred eu c e bine. Meterul ddu din cap. Doar avea i el o inim i-l nelegea tare bine pe piticul cel inimos! ( )Pentru a iei din impas, ceasornicarul apel la ajutorul altui meter, care dorind s fie pe placul mpratului, construi un pitic de fier, fr inim, care s pun ceasul n micare ca i piticul adevrat. Tare s-au bucurat boierii i mpratul de noul ceas! L-au aezat n sala tronului i, de atunci, din nou vorbir boierii cte o or, iar nevoiaii cte o clipApoi, mbtrnind, piticii din ceasornice se mutar, rnd pe rnd, n ara povetilor i n locul lor fur aezai pitici de fier, sau arcuri, lanuri, pendule i cuci. Pn n zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc,cu lan,cu pendule sau cu cuc,dar ceasuri cu pitic sau cu inim nu se mai cunosc dect n povetile pentru copii.(..)

FLUIERUL FERMECAT de Victor Eftimiu

Tudorel era un ciobanas de vreo zece anisori, care prin istetimea lui scapase in mai multe rinduri vacile si oile satului, din ghearele unor lupi si balauri, ce le tot dadeau tircoale. Nu stia nici de frica, nici de inselaciune.

- Sunt cioban, trebuie sa-mi pazesc turma. Asta stiu!... Si nu-l biruia nimeni. r9n2213rz59urnMosul din padure, vrajitorul cel bun, care vede si rasplateste pe cei ce se poarta voiniceste, l-a chemat la el, in pestera din munte, poftindu-l sa-si aleaga tot ce va dori din bogatiile adunate acolo.Tudorel nu voi sa primeasca nimic. Se multumea cu viata lui de pazitor al turmelor, ii ajungea linistea poienilor, mirosul florilor, murmurul izvoarelor in care se rasfringea seninul cerului.Fiindca mosul din padurea fermecata il tot imbia sa ia ceva, Tudorel se hotari.

- Vad acolo o ramura de soc uscata. Nu cumva e un fluier? Daca e un fluier, da-mi-l, baciule, sa cint cu el, sa-mi treaca de urit cand ies la pasune cu oile!

- Sa-mi traiesti, baiatul mosului! ii raspunse vrajitorul cel bun. N-ai vrut nici straie scumpe, nici bani de aur, nici^ pietre nestemate! Dar ai ales o comoara nepretuita. Fluierul acesta, pe care l-a faurit un mester din vechime, nu numai ca-ti va tine de urit, dar prin el vei putea imblinzi fiarele si darima cetatile! Pastreaza-l sanatos, dragul meu si s-auzim de bine!Tudorel isi puse fluierul la briu, isi lua ramas bun de la unchias si se-ntoarse in sat.A doua zi, plecind cu oile, Tudorel se aseza pe un dimb cu flori si incepu sa-i zica din fluier. Mare-i fu mirarea si bu- curia cand vazu ca mioarele lui se opresc din pasunat, se uita la el, il inconjoara si incep sa joace! Culaie, berbecul cel mare, cu coarnele intoarse, se pusese si el pe topait, parc-ar fi fost cel mai strasnic dantuitor. Clopotul de la git ii suna, ii suna, tinind isonul fluierului, iar Gheorghita, magarusul turmei, juca si el, cand pe trei picioare, facind rotogoale dragalase in vazduh cu piciorul drept, cand ridicat pe doua picioare ca oamenii.Cit despre Ursu, dulaul, nu numai ca sarea, dar se dadea si peste cap.Cinta el Tudorel ce cinta; mioarele, berbecele, magarusul si dulaul jucara, pana cand zise ciobanasul:

- Acum destul! Dac-om sta sa topaim toata ziua, apoi flaminziti si va uscati, si se supara satul pe mine ca va tiu nemancate.

Intr-o zi, o haita de lupi se repezira la stina lui Tudorel. Spaima intrase in bietele oi, iar ciinele o tuli si el, caci nu putea sa lupte de unul singur cu douazeci de fiare.Vazind acea navala de salbaticiuni, Tudorel nu pregeta: duse fluierul la gura si incepu sa cinte. Si ce sa vezi? Unul cite unul, lupii se astimparau, incepeau sa ridice cite un picior usor, usurel - si se porneau pe dantuit.Apoi cite un lup se apropia de o mioara, isi lasa capul in jos de trei ori, inclinindu-se si o poftea la joc. Se ridicau in doua picioare, lupul isi petrecea laba dreapta in jurul mijlocului oii privind-o gales, saltind-o cu istetime, parc-ar fi fost curtezan imparatesc nu alta.Douazeci de perechi se invirteau in jurul ciobanasului, care ii zicea de zor din fluierasul lui de soc.A intrat in hora si Ursu, dulaul, prinzindu-se in brate cu starostele lupilor si au facut fratie amindoi, s-au pupat in bot, cu ochii plini de lacramile prieteniei, legindu-se sa nu se mai prigoneasca unul pe celalalt, cit vor trai!Dar tot sarind si invirtindu-se, lupii ostenira. Mai-marele lor se apropie, jucind si el mereu (ca nu putea sa nu joace daca ii cinta ciobanasul din fluier) si-i vorbi lui Tudorel asa:

- Ciobanasule draga - mai lasa-l incolo de fluier, ca nu mai putem! Dupa ce suntem flaminzi, ne mai flaminzesti si dumneata, punindu-ne sa topaim intruna!

- Eu, raspunse baiatul, nu ma opresc din cintat pana nu va carabaniti! Daca ma opresc, sunteti in stare sa va repeziti in oi si sa le sfisiati!

- Pe cuvintul meu de staroste ca nu facem una ca asta, plecam pe ici incolo! raspunse celalalt si facu semn lupilor sa-l urmeze.Cu mare parere de rau isi lasara cumetrii dragalasele cumetre! Dupa ce le-au jucat, mare pofta ar fi avut sa le mingiie putin cu coltii, sa le desfaca scurteica cu ghearele alintind mioarele, numarindu-le oscioarele! Dar n-avura incotro si se departara, pierind in desimea codrului.Si numai dupa ce n-a mai ramas nici urma de fiara prin partea locului, Tudorel isi dezlipi buzele de fluier, odihnind astfel si oile care incepura sa pasca marunt si repede, de foame ce le era.. . . Povestea cu fluierul vrajit ajunse si la urechea imparatului. Lumea spunea minuni, minunile cresteau pe masura ce erau povestite.

- Daca a putut acel fluier sa stapineasca haita de lupi, cum n-ar veni de ha.c si vrajmasilor mei? isi zicea stapinitorul tarii, amenintat de navala unor vecini hrapareti.Trimise deci imparatul citiva soli la ciobanas sa-i ceara fluierul!Dar Tudorel nici gind sa-l dea.A doua zi, satulf se pomeni cu un mare alai. Calareti imbracati numai in zale si fireturi, cu platose de argint si cu su-liti lungi, veneau pe cai impodobiti cu pene si mantai de catifea. In fruntea calaretilor mergea unul mai aratos, cu platosa de aur, cu buzdugan in mina si coroana pe cap.Baietasul tocmai se intorcea cu oile de la pasune.;- Tu esti Tudorel-Ciobanasul? il intreba calaretul cel falnic.

- Eu.

- Da pe mine ma stii cine sunt?

- Nu ...

- Eu sunt imparatul acestei tari!

- Sa fii sanatos!

- Ma, neobrazatule, asa se vorbeste cu un imparat?!

- Eu sunt neobrazat? raspunse flacaiasul, fara sa se sperie de minia Mariei-Sale. Eram neobrazat daca-ti spuneam "sa fii bolnav", dar eu ti-am spus: "sa fii sanatos!"

- Bine-bine! i-o reteza scurt Pre-inaltul. Apoi, aspru:

- Cum ai indraznit sa te impotrivesti poruncilor mele?

- Da ce-am facut?

- Ti-am trimis oameni cu daruri, cu haine scumpe si cu tot felul de bunatati, galbeni multi ti-am trimis si tu nici gind sa-mi dai saracia ta de bat gaurit, fluierul care vad ca-l tii in briu.

- Straie scumpe, bani de aur si toate minunatiile parnintului ie gasesc cand vreau la mosul din padure, ii raspunse Tudorel, dar n-am ce face cu ele. Eu atita am, fluierul!

- Fluierul acesta are puteri de care tu nu esti vrednic! ii striga craiul minios. De aceea zic, baiete, da-mi-l de buna voie si eu te voi rasplati cum nici nu gindesti, te voi duce la curtea mea sa te cresc, sa-ti dau invatatura si sa fac din tine un curtean de vaza.

- Eu, din ce sunt, nu vreau sa ma schimb! raspunse Tu-dorel.

- Asa!? striga imparatul. Puneti mina pe el si luati-i fluierul, sa-nvete minte cum se vorbeste cu stapinul imparatiei!Doi osteni se repezira la baiat. Ciobanasul se gindi sa duca fluierul la gura, sa cinte si sa vada cum topaie acea multime de calareti in frunte cu imparatul ingimfat.Dar alti osteni ii sarira baiatului in spate; unul il apuca de coate si i le strinse sa i le fringa, iar altul ii smulse fluierul din mina si-l intinse Mariei-Sale.Lacom, imparatul insfaca jucaria ciobanasului. Ochii ii luceau de bucurie la gindul ca acuma nu-l va mai birui nimeni: ajunge sa-si treaca buricele degetelor pe gaurile fluierului, ajunge sa sufle in el si toti dusmanii vor incepe sa joace si sa i se supuna! I se va duce vestea-n lume! Nimeni nu va mai indrazni sa-i calce hotarele, ba va porni el insusi sa cucereasca si sa prade imparatiile altora!Porni voios, cu tot alaiul dupa el.Dar lui Tudorel nu-i ardea sa se desparta de fluier. Lasa turma pe seama unui alt baiat si se lua dupa imparat, alergind pe langa calul lui si strigand:

- Maria-Ta, da-mi fluierul, ca-i al meu. N-auzi? ...

- Piei din ochii mei, nerusinatule! Dar Tudorel nu se lasa.Citiva osteni trasera palosele, altii il amenintara cu sulitele si-l pusera pe goana. Credeau c-au scapat de el. Asi! Se po- menira iar cu Tudorel iesindu-le in drum, dupa ce trecusera printr-o padure:

- N-auzi, imparate, da-mi fluierul ca e a.l meu!

- Ma_ blestematule, iar imi iesi in cale? Fugi mai repede ca pun sa-ti reteze urechile!

- Reteaza-mi urechile, dar da-mi fluierul!Ostenii il intepara cu sulitele si-l gonira iar. Uf! Bine c-au scapat de el!Iata, insa, ca ajungind la palat si dind sa treaca pragul portilor, se pomeni prea puternicul imparat cu Tudorel, care-i apucase friul armasarului domnesc si-l zgiltiia.

- Fluierul, Maria-Ta! Fluierul, ca nu scapi de mine nici mort!Scos din fire, imparatul porunci ostenilor sa-l prinda pa ciobanasul incapatinat, sa-l lege si sa-l arunce in beciul cel mai adinc. Zis si facut! Iata-l pe bietul Tudorel al nostru legat fedeles, aruncat pe pamintul muced al inchisorii, singur, singurel, in bezna si racoare!

Ei, dar in vremea aceasta, ostile vrajmase napadira pamintul tarii si pradau toate in calea lor. In fruntea armiilor, imparatul porni sa le infrunte si sa nimiceasca pe cotropitori.Mindru nevoie mare, calare pe armasarul impopotonat, craiul tot sufla in lemnul de soc, asteptind sa se intimple minunea!Degeaba! isi cocosase degetele, isi zdrelise buzele tot fre-cindu-le de fluieras, dar ostilor din tara putin le pasa de jucaria aceea neputincioasa! Ba, dimpotriva, imparatul fu inconjurat de niste capitani potrivnici, care parca iesisera din pamint! Cit ai clipi din ochi, se pomeni legat de coate, straja lui imprastiata si el robit vrajmasului.Fluierul cazu la pamint si de buna seama l-ar fi sfarimat copitele cailor daca un sfetnic intelept, care nu vazuse cu ochi buni intemnitarea lui Tudorel, nu l-ar fi ridicat cu grija.in vremea asta ostile imparatesti, spaimintate. de prinderea stapinului lor, o luau la fuga, risipindu-se prin paduri? \Mare prapad ar fi fost pe tara, daca sfetnicul cel intelept nu s-ar fi gindit sa se repeada la palat, sa-l scoata pe Tudorel din adincimea beciului si sa-l duca pe cimpul de batalie, din-du-i fluierul si rugindu-l sa goneasca pe navalitori. cand incepu Tudorel sa cinte din fluier, ostile dusmane se oprira din iuresul lor naprasnic, isi aruncara palosele si buzduganele si incepura sa joace.Cit erau de falnici acei osteni si capitani, ajunsera ca niste biete oi, la porunca ciobanasului! Jucau si topaiau de zor.. Se tineau dupa el, tot dantuind si paraseau de-a-ndaratelea paminturile cucerite atit de usor.Si ciobanasul nostru nu s-a lasat pana nu i-a dus dincolo de hotarele tarii, cu imparatul cel hapsin cu tot!

URSUL PACALIT DE VULPE - Autor: Ion Creanga

Era odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte intreaga dupa hrana si nu gasise nicaieri. Facandu-se ziua alba, vulpea iese la marginea drumului si se culca sub o tufa, gandindu-se ce sa mai faca, ca sa poata gasi ceva de mancare. Sezand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii vine miros de peste. Atunci ea ridica putin capul si, uitandu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un car tras de boi.

- Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi fost moarta.

Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi:

- Aho! Aho!

Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si, vazand ca nici nu sufla, zice:

- Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana acestui vulpoi!

Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la car, se opinteste si-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi:

- "Hais! Joian, cea! Bourean".

Boii pornesc. Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga mai iute, ca s-ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii. Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mana, carul scartaia, si pestele din car cadea.

Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, binisor sare si ea din car si, cu mare graba, incepe a strange pestele de pe drum. Dupa ce l-a strans gramada, il ia, il duce la vizuina sa si incepe a manca, ca tare-i mai era foame! Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.

- Buna masa, cumatra! Ti!!! da' ce mai de peste ai! Da-mi si mie, ca tare! mi-i pofta!

- Ia mai pune-ti pofta-n cui, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ti-i asa de pofta, du-te si-ti moaie coada-n balta, ca mine, si-i avea peste sa mananci.

- Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.

Atunci vulpea ranji dintii si zise:

- Alei, cumatre! da' nu stii ca nevoia te duce pe unde nu-ti e voia si te-nvata ce nici gandesti? Asculta, cumatre: vrei sa mananci peste? Du-te desara la baltoaga din marginea padurei, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara sa te misti, pana despre ziua; atunci smunceste vartos spre mal si ai sa scoti o multime de peste, poate indoit si-ntreit de cat am scos eu.

Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurei si-si vara-n apa toata coada!...

In acea noapte incepuse a bate un vant rece, de ingheta limba-n gura si chiar cenusa de sub foc. Ingheta zdravan si apa din baltoaca, si prinde coada ursului ca intr-un cleste. De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozii si de frig, smunceste o data din toata puterea. Si, sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane far' de coada!

Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de mania ursului. Ea iesise din vizuina si se varase in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine fara de coada, incepu a striga:

- Hei cumatre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?

Ursul, auzind ca inca-l mai ia si in ras, se inciudeaza si mai tare si se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru. Atunci el cauta o creanga cu carlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de cheltuiala... Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac..." Iar cand anina carligul de copac, ea striga: "Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!"

In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!

Ciubotelele ogarului

Calin gruia

De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu stiu!Dar povestea spune ca, intr-o toamna, el pornise spre un iarmaroc vestit. De mult se gindea Iepurele ca i-ar sta bine cu o palarie alba ca pana de paun si cu o scurteica verde, dar nu pentru asta se grabea el spre iarmaroc, ci ca sa-si cumpere ceva pentru incaltat, ca era descult.

Incepusera ploile de toamna, vintul imprastia frunzele pe poteci si frigul prinse sa-l stringa de picioare. De aceea, isi infunda palaria veche pana peste urechi, isi strinse zabunul pe trup si iuti pasul, ca sa ajunga mai repede la iarmaroc.Si cum mergea Iepurele uitindu-se cand in dreapta, cand in stinga, ciulind urechile la orice fosnet, iata ca mai spre seara se intilni pe o poteca cu Ogarul. . . Ogarul era gras, voinic, imbracat intr-o suba calduroasa si purta in picioare niste ciubotele nou-noute . . . Dupa ce-si dadura binete, ca doi calatori de treaba, o pornira impreuna prin desisul padurii. Iepurelui i se scurgeau ochii dupa ciubotelele Ogarului; pentru ca tare mai erau frumoase, iar lui ii era strasnic de frig la picioare!

Cit ai dat pe incaltari? intreba sfios Iepurele. Doi galbeni, cit sa dau! ii raspunse fudul Ogarul. Ma duc si eu la iarmaroc adauga Iepurele sa-mi cumpar ciubotele. Pai, tot acolo merg si eu, am treaba cu un negustor . . . Ciubotele se gasesc cite vrei, numai bani sa ai! Am doi galbeni, sopti Iepurele.

Ogarul nu spuse nimic, ci isi rasuci virful mustatilor ca si cum lui nu i-ar fi pasat citi bani are Iepurele. Si au mers ei asa, au mers, pana s-a intunecat de-a binelea. Drumul nu-l mai vedeau bine. O ploaie rece si deasa se abatu in calea lor, de-i dirdiiau bietului Iepure dintii de frig. Uite ce zic eu, cumetre, vorbi Ogarul. Te vad descult . .. Si apoi e noapte si frig . . . Mai ai si bani la dumneata . . . Bani am si eu ... si cine stie cu cine ne putem intilni, ca padurea e plina de tilhari...

Iepurele ciuli urechile, isi strinse mai tare zabunul, ca sa simta banii ce-i avea intr-un buzunaras la piept.

Si ce-i de facut atunci? intreba el. Pai, de ce sunt pe lume hanuri?... Pentru vreme de noapte, pentru adapost ... E pe aproape hanul Ursului... Eu zic sa tragem la el, dormim si pornim miine dimineata . . . Poate pana atunci mai sta si ploaia.Iepurele nu avu incotro sil asculta pe Ogar. Scuturindu-si luleaua de usa hanului, Mos Martin ii primi tare bucuros: Ce vreme rea! Nu te-ar lasa inima sa lasi pe cineva afara!... Hei, si dumneata. mai esti si descult... Treci colo langa foc, de-ti mai incalzeste picioarele!

Iepurele se apropie zgribulit de vatra. In afara de ei si hangiu nu mai era nimeni in han. Mos Martin iesea din cand in cand afara si se uita de-a lungul drumului, sa va.da daca nu cumva se mai indreapta spre hanul lui niscaiva calatori. Eu. zic sa cerem ceva de mancare sopti ogarul si udatura. Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame ... Si apoi nu a,m nici un maruntis. Ca daca schimb un galben, ramin toata iarna descult. Hei, ce ciudat mai esti, cumetre! . . . Dar cine ti-a cerut, ma rog sa-ti schimbi galbenii . . . Pentru plata am eu bani destui ... Ca doar nu ma voi lacomi la un sarac ca tine ...Si intorcindu-se Mos Martin in han, Ogarul spuse: Ei, Mos Martine, da-ne ceva de imbucat si de baut. . . Am niste placintele . . . As manca si eu din ele! Am friptura, faguri de miere, si vin de stafide . . . Da-ne de toate si din toate, cumetre, spuse Ogarul lin-gindu-si buzele.Mos Martin isi puse sortul pe dinainte, ca un hangiu adevarat ce era, si prinse a aduce bunatatile. Ogarul incepu sa inghita cu lacomie bucata dupa bucala. Iepurele se rusina si abia-abia gusta si el o bucatica de placinta cu varza. Si poate n-ar fi gustat deloc daca nu l-ar fi poftit Ogarul.

Maninca, cumetre, ca de la dumneata maninci.Ogarul parca nu mancase de o luna, asa-i trosneau falcile si-i umbla limba in gura. pana sa-si fumeze Mos Martin luleaua, Ogarul manca toata mancarea din han. La urma ceru o cana cu vin de stafide, pe care o bau pe nerasuflate. Iepurele se uita mirat. Se minuna si Mos Martin. Mai, mai, inca n-am vazut un drumet mai flamind ca dumneata. Sa-ti fie de bine, Ogarule. .. Si acum, vorba aceea: ,,Frate, frate, dar brinza-i cu bani" . . . Ati mancat si baut numai bine de doi galbeni.Ogarul prinse a se cauta prin buzunari. Cauta prin buzunari la pantaloni, cauta la suba, dar degeaba cauta: nu avea nici un ban. In cele din urma, spuse Iepurelui:

Plateste, dumneata, cumetre! Cum, sa platesc? Asa ne-a fost vorba? Plateste, ca am uitat punga acasa. Iti dau eu banii la iarmaroc. Am sa ma imprumut la un prieten negustor . .. Cum? ... Vai, ce sa ma fac?! Sa ramin descult?Ogarul incepu sa rida pe sub mustati. Mos Martin isi iesi din fire. Mie sa nu-mi umblati cu de-astea. Platiti, ca altfel am eu ac de cojocul vostru ... El m-a poftit .si la han, ei m-a poftit si la masa, spuse chicotind Ogarul. El sa plateasca. Nu-i adevarat, Mos Martine. Eu n-am mancat mai nimic. Vine iarna si, daca platesc, ramin descult. . . Ei, ca doar n-oi incalta eu toti descultii din lume! Ca a mancat si baut Ogarul e drept, dar lucru curat aicea nu-i. . . Acum imi dau eu seama ce fel de musterii mai sunteti! V-ati sfatuit sa-mi faceti paguba ... Si Mos Martin apuca un ciomag pa care il tinea pitit dupa usa pentru asemenea calatori si il ridica spre Ogar.

Ogarul il arata pe Iepure. Iepurele, vazind ciomagul, incepu sa tremure de frica. Si de voie, de nevoie, scoase din buzunar basmaluta in care avea legati cei doi galbeni si plati ursului. Mos Martin se uita la ciubotelele Ogarului, apoi la picioarele goale ale Iepurelui, mirii ceva si lua galbenii. Ogarul isi sterse mustatile, se culca si adormi fara grija. Mos Martin vazind ca nu mai vine nimeni la han se duse si el in odaia lui sa se intinda pe o lavita. Numai Iepurele nu se culca. Cum putea sa doarma? Ramasese fara bani... Si de-afara vintul se auzea mai furios si ploaia batea in ferestre. De necaz, Iepurele incepu sa planga pe infundate... Cum de se lasase pacalit de Ogar. Ofta si se gindea ca in curind va veni iarna. Vor fi viscole si zapezi- mari... va fi mult mai frig, iar el va umbla zgribulit si descult ... Ogarul sforaia intr-o odaie, Mos Martin in alta, numai pe bietul Iepure nu-l prindea somnul.

Si a stat Iepurele, a stat, pana la miezul noptii. Si s-a tot gindit si razgindit, ce sa faca, ce sa drea.ga? Parca vedea cum desfacuse basmaluta si daduse lui Mos Martin banii. . . Cum ursul statuse o clipa pe ginduri, uitindu-se cand la ciubotelele ogarului, cand la picioarele lui, de parca ar fi voit sa-i spuna, ceva. Ce anume? Deodata, in mintea Iepurelui se facu lumina, isi sterse lacrimile si intra in odaia Ogarului. Ciubotelele erau puse langa soba sa se usuce. Nu mai statu pe ginduri. .. Incalta ciubotelele Ogarului, pasi incet, iesi din han si tine-o baiete tot intr-o fuga.,,Mi-am facut singur dreptate", se gindea iepurele, afundindu-se tot mai mult in padure si-n noapte.

Spre ziua, se trezi Ogarul si voi sa se incalte. Dar ia ciubotelele de unde nu-s! Mos Martin, ivindu-se in prag, dadu, razand din umeri. Ogarul nu mai zabovi la han, ci porni sa-si caute incaltarile. Se cunosteau bine urmele din noroi si incepu Ogarul a fugi si a fugi pe urmele Iepurelui. La inceput ii venea tare greu, el era gras, de-abia se misca, da-ncet ul cu incetul, prinse a se subtia la alergatura.Nu dupa multa vreme il zari pe Iepure pe un deal. Tine-te dupa el!

Au fugit, au tot fugit prin padure, peste ogoare, peste dealuri, hat in zare. Ogarul gifiia si se subtia, Iepurele tot mai sprinten se facea.Trecu toamna, trecu iarna, veni primavara, apoi veni si vara si fuga lor nu mai contenea.

Se zice ca pe Iepurele din poveste Ogarul nu l-a putut prinde. Dar, de atunci, cum vede Ogarul un Iepure, cum se ia dupa el, cu gind sa-l prinda si sa-l descalte.Prslea cel voinic i merele de aur

de Petre Ispirescu

Era odat un mprat puternic i mare i avea pe lng palaturile sale o grdin frumoas, bogat de flori i meteugit nevoie mare! Aa grdin nu se mai vzuse pn atunci, p-acolo. n fundul grdinei avea i un mr care fcea mere de aur i, de cnd l avea el, nu putuse s mnnce din pom mere coapte, cci, dup ce le vedea nflorind, crescnd i prguindu-se, venea oarecine noaptea i le fura, tocmai cnd erau s se coac. Toi paznicii din toat mpria i cei mai alei ostai, pe care i pusese mpratul s pndeasc, n-au putut s prinz pe hoi. n cele mai de pe urm, veni fiul cel mai mare al mpratului i-i zise:

Tat, am crescut n palaturile tale, m-am plimbat prin ast grdin de attea ori i am vzut roade foarte frumoase n pomul din fundul grdinei, dar n-am putut gusta niciodat din ele; acum a dat n copt, d-mi voie ca nopile astea s pzesc nsumi, i m prinz c voi pune mna pe acel tlhar care ne jefuiete.

Dragul meu, zise tat-su, atia oameni voinici au pzit i n-au fcut nici o isprav. Doresc prea mult s vz la masa mea mcar un mr din acest pom care m-a inut atta sum de bani i de aceea, iat, m nduplec i te las ca s pndeti, mcar c nu-mi vine a crede c o s izbuteti.

Atunci fiul mpratului se puse la pnd o sptmn ntreag: noaptea pndea i ziua se odihnea; iar cnd fu ntr-o diminea, se ntoarse trist la tat-su i-i spuse cum priveghease pn la miezul nopii, cum mai pe urm l apucase o piroteal de nu se mai putea inea pe picioare, cum, mai trziu, somnul l coplei i czu ca un mort, fr s se poat detepta dect tocmai cnd soarele era rdicat de dou sulie, i atuncea vzu c merele lipsesc.

Nepoftit fu mhnirea tatlui su, cnd auzi spuindu-i-se ast ntmplare.

De sil de mil, fu nevoit a mai atepta nc un an, ca s fac i voia fiului su celui mijlociu, care cerea cu struin de la tat-su ca s-l lase i pe dnsul s pndeasc, i se lega c el va prinde pe hoii care i fcea atta ntristare.

Timpul veni, merele ncepur a se prgui; atunci fiul su cel mijlociu pzi i el; dar pi ca i frate-su cel mare.

Tat-su, dezndjduit, pusese n gnd s-l taie; dar fiul su cel mic, Prslea, veni cu rugciune ctre tat-su, i-i zise:

Tat, atia ani l-ai inut, ai suferit attea necazuri dup urma acestui pom, mai las-l, rogu-te, i anul acesta, s-mi ncerc i eu norocul.

Fugi d-aci, nesocotitule, zise mpratul. Fraii ti cei mai mari, ati i ati oameni voinici i deprini cu nevoile n-au putut face nimic, i tocmai tu, un mucos ca tine, o s izbuteasc? N-auzi tu ce prpstii spun fraii ti? Aici trebuie s fie ceva vrji.

Eu nu m ncumet, zise Prslea, a prinde pe hoi, ci zic c o ncercare de voi face i eu, nu poate s-i aduc nici un ru.

mpratul se nduplec i mai ls pomul netiat nc un an.

Sosi primvara: pomul nflori mai frumos i leg mai mult dect altdat. mpratul se veseli de frumuseea florilor i de mulimea roadelor sale, dar cnd se gndea c nici n anul acesta n-o s aib parte de merele lui cele aurite, se cia c l-a lsat netiat.

Prslea se ducea adesea prin grdin, da ocol mrului i tot plnuia. n sfrit, merele ncepur a se prgui. Atunci fiul cel mai mic al mpratului zise:

Tat, iat a sosit timpul; m duc s pndesc i eu.

Du-te, zise mpratul; dar negreit c i tu ai s te ntorci ruinat ca i fraii ti cei mai mari.

Pentru mine n-are s fie aa mare ruine, zise el; fiindc nu numai c sunt mai mic, dar nici nu m leg ca s prinz pe tlhari, ci numai o cercare s fac.

Cum veni seara, se duse, i lu cri de cetit, dou epue, arcul i tolba cu sgeile. i alese un loc de pnd ntr-un col pe lng pom, btu epuele n pmnt i se puse ntre ele, aa cum s-i vin unul dinainte i altul la spate ca, dac i va veni somn i ar moi, s se loveasc cu barba n cel de dinaintea lui i dac ar da capul pe spate, s se loveasc cu ceafa n cel de dinapoi.

Astfel pndi pn cnd, ntr-una din nopi, cam dup miezul nopii, simi c-l atinge ncetior boarea ziorilor care l mbta cu mirosul su cel plcut, o piroteal moleitoare se aleg de ochii lui; dar loviturile ce suferi vrnd s moiasc l deteptar, i rmase priveghind pn cnd, pe la revrsat de ziori, un uor fit se auzi prin grdin. Atunci, cu ochii int la pom, lu arcul i sta gata; fitul se auzi mai tare i un oarecine se apropie de pom i se apuc de ramurile lui; atunci el dete o sgeat, dete dou i, cnd dete cu a treia, un geamt iei de lng pom i apoi o tcere de moarte se fcu; iar el, cum se lumin puin, culese cteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur i le duse la tatl su.

Niciodat n-a simit mpratul mai mare bucurie dect cnd a vzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodat.

Acum, zise Prslea, s cutm i pe ho.

Dar mpratul, mulumit c pipise merele cele aurite, nu mai voia s tie de hoi. Fiul su ns nu se lsa cu una cu dou, ci, artnd mpratului dra de snge ce lsase pe pmnt rana ce fcuse hoului, i spuse c se duse s-l caute i s-l aduc mpratului chiar din gaur de arpe. i chiar de a doua zi vorbi cu fraii lui ca s mearg mpreun pe urma hoului i s-l prinz.

Fraii si prinser pizm pe el pentru c fusese mai vrednic dect dnii i cutau prilej ca s-l piarz; de aceea i voir bucuros s mearg. Ei se pregtir i pornir.

Se luar, deci, dup dra sngelui i merse, merse, pn ce ieir la pustietate, de acolo mai merse oleac pn ce dete de o prpastie, unde se i pierdu dra. Ocolir mpregiurul prpastiei i vzur c dra de snge nu mai nainta. Atunci pricepur ei c n prpastia aceea trebuie s locuiasc furul merelor.

Dar cum s se lase nuntru? Poruncir numaidect vrteje i funii groase, i ndat se i gtir. Le aezar, i se ls fratele cel mare.

Dar, zise el, cnd voi scutura frnghia, s m scoatei afar.

Aa i fcur. Dup fratele cel mare se cobor cel mijlociu i fcu i el ca cel dinti, atta numai c se ls ceva mai n jos.

Acum e rndul meu s m las n prpastie, zise Prslea, vznd c fraii cei mari se codesc; cnd voi mica frnghia, voi mai mult s m lsai n jos; i dup ce vei vedea c frnghia nu se mai duce la vale, s punei paznici, s pzeasc i, cnd va vedea c frnghia se mic de lovete marginile groapei, s o tragei afar.

Se ls i cel mai mic din frai i, de ce mica frnghia d-aia l lsa mai jos, i-l lsar, i-l lsar, pn ce vzur c frnghia nu mai sta ntins, cum este cnd are ceva atrnat de captul ei.

Atunci fraii inur sfat i ziser:

S ateptm pn ce vom vedea dac face vreo izbnd, i atunci ori bine ori ru de va face, s-l pierdem, ca s ne curim de unul ca dnsul care ne face de ruine.

Prslea ajunse pe trmul cellalt, se uit cu sfial n toate prile, i cu mare mirare vzu toate lucrurile schimbate; pmntul, florile, copacii, lighioni altfel fptuite erau p-acolo. Deocamdat i cam fu fric, dar, mbrbtndu-se, apuc pe un drum i merse pn dete de nite palaturi cu totul i cu totul de aram.

Nevznd nici pui de om pe care s-l ntrebe cte ceva, intr n palat, ca s vaz cine locuia acolo. n pragul uei l ntmpin o fat frumuic, care zise:

Mulumesc lui Dumnezeu c ajunsei s mai vz om de pe trmul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, l ntreb ea; aici este moia a trei frai zmei, care ne-a rpit de la prinii notri, i suntem trei surori i fete de mprat de pe trmul de unde eti tu.

Atunci el povesti n scurt toat istoria cu merele, cum a rnit pe ho i cum a venit dup dra sngelui pn la groapa pe unde s-a lsat n jos la ea. i o ntreb ce fel de oameni sunt zmeii aceia i dac sunt voinici.

Ea i spuse apoi c fiecare din zmei i-a ales cte una din ele i le tot silete s-i ia de brbai, iar ele se tot mpotrivesc cu fel de fel de vorbe, cerndu-le cte n lun i n soare, i ei se fac luntre i punte de le mplinesc toate voile.

Ei sunt n adevr voinici, adog ea, ns cu vrerea lui Dumnezeu poate i vei birui. Dar pn una alta ascunde-te, vai de mine! undeva, s nu dea zmeul peste tine n casa lui, c e nbdios i se face leu-paraleu. Acum e timpul cnd are s vin la prnz, i are obicei de arunc buzduganul cale de un conac i lovete n u, n mas i se pune n cui.

N-apuc s isprveasc vorba, i se auzi ceva c uier, c lovete n u, n mas, i buzduganul se art i se aez n cui. Dar Prslea lu buzduganul, l azvrli napoi mai departe dect l azvrlise zmeul; i, cnd era prin dreptul lui, l atinse pe umere.

Zmeul, speriat, sttu n loc, se uit dup buzdugan, se duse de-l lu i se ntoarse acas. Cnd era la poart, ncepu s strige:

Hm! hm! aici miroase a carne de om de pe trmul cellalt; i, vznd pe fiul de mprat ce-i ieise nainte, i zise: Ce vnt te-a adus pe aici, omule, ca s-i rmie oasele pe alt trm?

Am venit ca s prinz pe furii merelor de aur ale tatlui meu.

Noi suntem, i zise zmeul; cum vrei s ne batem? n buzdugane s ne lovim, n sbii s ne tiem, ori n lupt s ne luptm?

Ba n lupt, c e mai dreapt, rspunse Prslea.

Atunci se apucar la trnt, i se luptar i se luptar, pn cnd zmeul bg pe Prslea n pmnt pn la glezne; iar Prslea se opinti o dat, aduse pe zmeu i, trntindu-l, l bg n pmnt pn n genunchi i-i i tie capul.

Fata, cu ochii plini de lacrmi, i mulumi c a scpat-o de zmeu, i-l rug s-i fie mil i de surorile ei.

Dup ce se odihni vreo dou zile, porni, dup povaa fetei, la sor-sa cea mijlocie care avea palaturile de argint.

Acolo, ca i la cea mare, fu priimit cu bucurie; fata l rug s se ascunz; iar el nu voi; ci, cnd veni buzduganul s se aeze n cui, pe care l aruncase zmeul ei cale de dou conace, el l arunc mult mai ndrt, izbind i pe zmeu n cap; iar zmeul veni turburat, se lupt cu Prslea ca i frate-su cel mare, i rmase i el mort.

Fata, dup ce i mulumi, l povui cum s fac ca s scape din robie i pe sora lor cea mai mic.

Dei e mai puternic, zise fata, dect fraii lui pe care i-ai omort, dar cu ajutorul lui Dumnezeu i mai ales c e i cam bolnav din lovitura ce i-ai dat cu sgeata cnd a vrut s fure merele, ndjduiesc c-i vei veni de hac.

O sptmn ntreag se desftar mpreun cu amndou fetele, i Prslea odihnindu-se de ostenelile ce ncercase, porni i ctre zmeul de al treilea.

Vznd palaturile de aur n care locuia zmeul cel mic, rmase cam pe gnduri, dar, lundu-i inima n dini, intr nuntru.

Cum l vzu, fata l rug ca pe Dumnezeu s o scape de zmeu, care, zicea ea, e otrt ca, ndat ce se va face sntos bine, s o sileasc oricum s se nsoeasc cu dnsul.

Abia isprvise vorba i buzduganul, izbind n u i n mas, se puse n cui. Prslea ntreb ce putere are zmeul i i spuse c arunc buzduganul cale de trei conace; atunci el arunc i mai departe, lovindu-l n piept.

Zmeul, turbat de mnie, se ntoarse numaidect acas.

Cine este acela care-a cutezat s calce hotarele mele i s intre n casa mea?

Eu sunt, zise Prslea.

Dac eti tu, i rspunse zmeul, am s te pedepsesc amar pentru nesocotina ta. Cum ai vrut, venit-ai; dar nu te vei mai duce cum vei voi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, i rspunse Prslea, am eu ac i de cojocul tu.

Atunci se nvoir s se ia la lupt dreapt,

i se luptar

i se luptar,

zi de var

pn seara;

iar cnd fu pe la nmiez, se fcur amndoi dou focuri i aa se bteau; un corb ns le tot da ocol, croncnind.

Vzndu-l, zmeul i zise:

Corbule, corbule! ia seu n unghiile tale i pune peste mine, c-i voi da strvul sta ie.

Corbule, corbule! i zise i Prslea, dac vei pune peste mine seu, eu i voi da trei strvuri.

Unde d Dumnezeu s caz o asemenea tifl peste mine! Mi-a stura slaul ntreg.

Adevr griete gura mea, i rspunse Prslea.

Corbul, fr a mai ntrzia, aduse n unghiile sale seu, puse peste viteazul Prslea, i prinse mai mult putere.

Ctre sear zise zmeul ctre fata de mprat, care privea la dnii cum se luptau, dup ce se fcuser iar oameni:

Frumuica mea, d-mi niic ap s m rcoresc, i-i fgduiesc s ne cununm chiar mine.

Frumuica mea, i zise i Prslea, d-mi mie ap, i-i fgduiesc s te duc pe trmul nostru i acolo s ne cununm.

S-i auz Dumnezeu vorba, voinice, i s-i mplineasc gndul! i rspunse ea.

Fata de mprat dete ap lui Prslea de bu i prinse mai mult putere; atunci strnse pe zmeu n brae, l ridic n sus i, cnd l ls jos, l bg pn n genunchi n pmnt; se opinti i zmeul, ridic i el n sus pe Prslea i, lsndu-l jos, l bg pn n bru; puindu-i toate puterile, Prslea mai strnse o dat pe zmeu de-i pri oasele i, aducndu-l, l trnti aa de grozav, de l bg pn n gt n pmnt i-i i tie capul; iar fetele, de bucurie, se adunar mpregiurul lui, l luau n brae, l srutau i i ziser:

De azi nainte frate s ne fii.

i spuser apoi c fiecare din palaturile zmeilor are cte un bici, cu care lovete n cele patru coluri ale lor i se fac nite mere. Aa fcur, i fiecare din fete avur cte un mr. Se pregtir, deci, s se ntoarc pe trmul nostru.

Ajungnd la groap, cleten frnghia de se lovi de toate mrginile groapei. Paznicii de sus pricepur c trebuie s trag frnghia. Se puser la vrtejuri i scoaser pe fata cea mare cu mrul ei de aram.

Ea, cum ajunse sus, art un rvel ce-i dase Prslea, n care scria c are s ia de brbat pe frate-su cel mai mare.

Bucuria fetei fu nespus cnd se vzu iar pe lumea unde se nscuse.

Lsar din nou frnghia i scoase i pe fata cea mijlocie, cu mrul ei cel de argint i cu o alt scrisoare, n care o hotra Prslea de soie fratelui celui mijlociu.

Mai lsar frnghia i scoase i pe fata cea mic: aceasta era logodnica lui Prslea; ns mrul ei cel de aur nu-l dete, ci l inu la sine.

El simise de mai-nainte c fraii si i poart smbetele i, cnd se mai ls frnghia ca s-l ridice i pe el, dnsul leg o piatr i puse cciula deasupra ei, ca s-i cerce; iar fraii dac vzur cciula, socotind c este fratele loc cel mic, slbir vrtejile i dete drumul frnghiei, care se ls n jos cu mare iueal, ceea ce fcu pe frai s creaz c Prslea s-a prpdit.

Luar, deci, fetele, le duser la mpratul, i spuser cu prefcut mhnire c fratele lor s-a prpdit, i se cununar cu fetele, dup cum rnduise Prslea. Iar cea mic nu voia cu nici un chip s se mrite, nici s ia pe altul.

Prslea, care edea doparte, vzu piatra care czuse cu zgomot, mulumi lui Dumnezeu c i-a scpat zilele i se gndea ce s fac ca s ias afar. Pre cnd se gndea i se plngea dnsul, auzi un ipt i o vietare care i mplu inima de jale; se uit mpregiur i vzu un balaur care se ncolcise pe un copaci i se urca s mnnce nite pui de zgripsor. Scoase paloul Prslea, se repezi la balaur i numaidect l fcu n bucele.

Puii, cum vzur, i mulumir i-i ziser:

Vino ncoa, omule viteaz, s te ascundem aici, c, de te va vedea mama noastr, te nghite de bucurie.

Traser o pan de la unul din pui i-l ascunser n ea.

Cnd veni zgripsoroaica i vzu grmada aia mare de bucele de balaur, ntreb pe pui, cine le-a fcut st bine?

Mam, ziser ei, este un om de pe trmul cellalt i a apucat ncoa spre rsrit.

M duc, le zise ea, s-i mulumesc.

Ea porni ca vntul nspre partea ncotro i spusese puii c a apucat omul. Dup cteva minute, se ntoarse:

Spunei-mi drept, le zise, ncotro s-a dus.

Spre apus, mam.

i ntr-o bucat de vreme, ca de cnd ncepui s v povestesc, strbtu cele patru pri ale trmului de jos i se ntoarse cu deert. Ea ceru ca numaidect s-i spuie. n cele mai de pe urm, i ziser puii:

Dac i l-om arta, mam, ne fgduieti c nu-i vei face nimic?

V fgduiesc, dragii mei.

Atunci ei l scoaser din pan i l artar; iar ea, de bucurie, l strnse n brae i ct p-aci era s-l nghi, dac nu l-ar fi acoperit puii.

Ce bine vrei s-i fac i eu, pentru c mi-ai scpat puii de moarte?

S m scoi pe trmul cellalt, rspunse Prslea.

Greu lucru mi-ai cerut, i zise zgripsoroaica; dar pentru c ie i sunt datoare mntuirea puilor mei, m nvoiesc la asta. Pregtete 100 oca de carne fcut bucele de cte o oca una, i 100 pini.

Fcu ce fcu Prslea, gti pinile i carnea i le duse la gura groapei. Zgripsoroaica zise:

Pune-te deasupra mea cu merinde cu tot i, de cte ori oi ntoarce capul, s-mi dai cte o pine i cte o bucat de carne.

Se aezar i pornir, dndu-i, de cte ori cerea, pine i carne. Cnd era aproape, aproape s ias deasupra, pasrea uria mai ntoarse capul s-i mai dea demncare; dar carnea se sfrise. Atunci Prslea, fr s-i piard cumptul, trase paloul i-i tie o bucat de carne moale din coapsa piciorului de sus i o dete zgripsoroaicei.

Dup ce ajunser deasupra i vzu c Prslea nu putea s mble, i zise zgripsoroaica:

Dac nu era binele ce mi-ai fcut i rugciunea puilor mei, mai c te mncam. Eu am simit c carnea care mi-ai dat n urm era mai dulce dect cea de mai nainte, i n-am nghiit-o; ru ai fcut de mi-ai dat-o.

Apoi o dete afar dintr-nsa, i-o puse la loc, o unse cu scuipat de al su, i se lipi. Atunci se mbriar, i mulumir unul alteia, i se desprir; ea se duse n prpastia de unde ieiser i Prslea plec ctre mpria tatlui su.

Plecnd ctre oraul n care locuia prinii i fraii si, mbrcat fiind n haine proaste rneti, ntlni nite drumei i afl de la dnii c fraii lui au luat de soii pe fetele care le-a trimis el, dup cum le hotrse nsui, c prinii lui erau foarte mhnii de pieirea fiului lor celui mai mic, c fata cea mic e mbrcat n negru i-l jelete i c nu voiete a se mrita nici n ruptul capului, mcar c a peit-o mai muli fii de mprat; c acum, n cele din urm, fraii lui i-a adus un ginere prea frumos i c o silesc cu toii s-l ia i c nu se tie de va putea scpa.

Prslea, auzind de toate acestea, nu puin s-a ntristat n sufletul lui i, cu inima nfrnt, a intrat n ora. Mai cercetnd n sus i n jos, afl c fata a zis mpratului c, dac voiete s o mrite cu tnrul care i-l aduser, s porunceasc a-i face i a-i aduce la odoare o furc cu caierul i fusul cu totul de aur i s toarc singur, fiindc aa i fcuse i zmeul i asta l plcea mult. Mai afl c mpratul chemase pe starostea de argintari i-i poruncise zicndu-i:"Iat, de azi n trei sptmni s-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mic; c de unde nu, unde-i stau picioarele, i va sta i capul"; i bietul argintar se ntoarse acas trist i plngnd.

Atunci Prslea se duse de se bg ucenic la argintar.

Prslea, tot vznd pe stpnu-su vitndu-se fiindc nu izbutise a face furca dup porunceal, i zise:

Stpne, te vz trist c nu poi s faci furca ce i-a poruncit mpratul, iat, mai sunt trei zile pn s se mplineasc sorocul ce i-a dat; las-m pe mine s o fac.

Argintarul l goni, zicndu-i:

Ati meteri mari n-au putut s o fac, i tocmai un treneros ca tine s o fac?

Dac nu-i voi da furca de azi n trei zile, rspunse Prslea, s-mi faci ce vei voi.

Atunci se nvoir a-i da o odaie s lucreze numai Prslea singur, i pe fiecare noapte s-i dea cte o tristu de alune i cte un pahar de vin bun.

Argintarul i ducea grija, fiindc, ascultnd pe la ue, n-auzea alt dect cum sprgea la alune pe nicoval! Iar cnd fu a treia zi, el iei dis-de-diminea din odaie cu furca pe tav, pe care o scosese din mrul zmeului, ce era la dnsul, i o dete argintarului ca s o duc fetei mpratului.

Argintarul nu mai putea de bucurie, i-i fcu un rnd de haine; iar pe la nmiez, cnd venise slujitorii mpratului ca s-l chele la palat, el se duse i i dete furca care torcea singur.

Dup ce mpratul se minun de frumuseea ei, dete argintarului doi saci de bani.

Fata, cum vzu furca, i trecu un fier ars prin inim; ea cunoscu furca i pricepu c Prslea cel viteaz trebuie s fi ieit deasupra pmntului. Atunci zise mpratului:

Tat, cine a fcut furca poate s-mi fac nc un lucru pe care mi l-a adus la odoare zmeul.

Iar mpratul chem ndat pe argintar i-i porunci s-i fac o cloc cu pui cu totul i cu totul de aur, i-i dete soroc de trei sptmni, i dac nu i-o face-o, unde i st picioarele i va sta i capul.

Argintarul, ca i de-lalt rnd, se ntoarse acas trist; despreui ca i ntia oar pe Prslea, care l ntrebase i de ast dat; iar dac se neleser la cuvinte, se nvoir i lucrul se i svri cu bine.

Cnd vzu argintarul cloca cloncnind i puii piuind, cu totul i cu totul de aur i ciugulind mei tot de aur, nelese c trebuie s fie lucru miestru.

Argintarul lu cloca, o duse la mpratul, iar mpratul, dup ce se minun ndestul de frumuseea i gingia lor, o duse fetei i-i zise:

Iat, i s-au mplinit toate voile; acum, fata mea, s te gteti de nunt.

Tat, i mai zise fata, cine a fcut aste dou lucruri trebuie s aib i mrul de aur al zmeului; poruncete, rogu-te, argintarului s aduc pe meterul care le-a fcut.

Primiind porunca asta, argintarul se nfi mpratului rugndu-l s-l ierte i zicndu-i:

Cum o s aduc naintea mriei-tale pe meter, fiindc este un om prost i trenros i nu este vrednic s vaz luminata fa a mriei tale.

mpratul porunci s-l aduc oricum ar fi.

Atunci argintarul, dup ce puse de spl pe Prslea i-l curi, l mbrc n nite haine noi i-l duse la mpratul; iar mpratul l nfi fetei.

Cum l vzu fata, l i cunoscu. Ea nu putu s-i ie lacrmile care o podidiser, de bucurie mare ce avu, i zise mpratului:

Tat, acesta este viteazul care ne-a scpat din mna zmeilor.

i, dnd n genunche, i srut minile i pe fa i pe dos.

Lundu-i seama bine mpratul, l cunoscu i dnsul, mcar c foarte mult se schimbase. l mbri i-l srut de sute de ori. Dar el tgduia.

n cele mai din urm, inima lui nduioit de rugciunile tatlui su, ale mamei sale i ale fetei care rmsese n genunche rugndu-l mrturisi c n adevr el este fiul lor cel mai mic.

Prslea le povesti apoi toat istoria sa, le spuse i cum a ieit deasupra pmntului i le art i mrul de aur al zmeului.

Atunci mpratul, suprat, chem pe feciorii lui cei mai mari; dar ei, cum vzur pe Prslea, o sfeclir. Iar mpratul ntreb pe Prslea cum s-i pedepseasc. Viteazul nostru zise:

Tat, eu i iert i pedeapsa s o ia de la Dumnezeu. Noi vom iei la scara palatului i vom arunca fiecare cte o sgeat n sus i Dumnezeu, dac vom fi cineva greii, ne va pedepsi.

Aa fcur. Ieir cte trei fraii n curte, dinaintea palatului, aruncar sgeile n sus i, cnd czur, ale frailor celor mai mari le czur drept n cretetul capului i-i omorr, dar a celui mai mic i czu dinainte.

Iar dac ngropar pe fraii cei mai mari, fcur nunt mare i Prslea lu pe fata cea mic. Toat mpria s-a bucurat c le-a adus Dumnezeu sntos pe fiul cel mai mic al mpratului i se mndrea, flindu-se, de vitejiile ce fcuse el; iar dup moartea ttne-su se sui el n scaunul mpriei, i mpri n pace de atunci i pn n ziua de astzi, de or fi trind.

Trecui i eu pe acolo i sttui de m veselii la nunt, de unde luai

O bucat de batoc,

-un picior de iepure chiop,

i nclecai p-o ea, i v-o spusei dumneavoastr aa.

Cum s-a stricat prietenia dintre caine si pisica scrisa de Alexandru Mitru.Prietenia cea adevarata nu se spune cu vorbe, ca vorbele zboara, se arata cu fapte, ca faptele raman.Si mai lesne te aperi de dusman, decat de acela ce zice ca ti-e prieten si umbla numai cu ganduri necurate!Se povesteste ca ar fi fost odata prieteni cainele si pisica. E drept ca-i mult de-atunci ... E mult ... Din vremea cand nici cainele si nici pisica nu traiau inca pe langa om. Erau salbaticiuni. Locuiau prin padure. Pisica se apropiase in acel timp de caine si, miorlaind subtire, il indemnase:- Nu vrei sa fim prieteni buni? Sa vanam laolalta, sa stam intr-un barlog, sa impartim prada? Nu vrei?Cainele a latrat scurt si s-a invoit. Au intins si-o masa ca sa lege prietesug. Le-au cantat si lautari: o pupaza si niste greieri.- O sa vanam pe rand! a spus pisica. Intai e randul tau ... Si sa vezi sa te intorci cu prada buna. Eu o sa am in vremea asta grija de gospodarie.Cainele a plecat sa vaneze. Pisica s-a asezat si a inceput sa toarca.N-o batea vantul, n-o uda ploaia. Sta si-astepta sa vina cainele cu prada.Si cainele umbla, alerga prin padure, peste coclauri si peste tot. ...Deodata, i-a iesit in cale o capra. A inceput s-o latre si s-o goneasca spre barlog.A auzit pisica latratul cainelui si tropotul caprei. Le-a iesit inainte, prefacandu-se obosita:- Vai, grele mai sunt treburile gospodariei! ...- Nici eu n-am stat degeaba, vezi bine! a zis cainele, privind cu multumire capra ce behaia speriata.A bagat capra in barlog si a vrut sa se odihneasca.- Ce, crezi ca merge asa? ... a inceput sa miorlaie pisica, batand pamantul cu coada. Du-te-n padure si mai vaneaza. Ne trebuie bucate pentru iarna. Nu-i vreme de pierdut ... Asa ti-e prietenia? Eu trudesc din greu cu gospodaria, tu vii doar cu o capra si te asezi la odihna ... Nu, baiete. Hai si porneste la treaba! Asa miorlaia pisica, ca-l durea capul pe bietul caine! ... Si-a bagat coada intre picioare si a inceput sa-i ceara iertare c-a suparat-o.Pana la urma, pisica s-a induplecat sa-l ierte. Iar cainele a plecat din nou la vanatoare.Dar inainte de a pleca, a spus:- Nu te supara. De vrei, mulge capra ... Mi-e pofta de niste lapte!- Numai la mancare ti-e gandul - l-a certat - la treaba nicidecum ... Hai, pleaca, nu mai pierde timpul de pomana!A plecat bietul caine. Ce sa faca? A colindat padurea in lung si-n lat. A scotocit tufis dupa tufis. S-a luat dupa un iepure, l-a fugarit ... dar iepurele a pierit. A latrat catre o cotofana, cu gand s-o sperie sa cada jos, dar cotofana a deschis pliscul mare, a ras de el si a zburat.Se innopta. Printre copaci abia se mai zarea o palpaire de lumina.Ii era rusine cainelui sa vina acasa fara nicio prada. Ii era de gura pisicii ...Dar n-avea ce sa faca. A luat-o spre barlog ... Nu era greu sa afle prin intuneric unde-i barlogul. Acolo, la intrare, sta pisica. Ochii ei verzi, rai, strapungatori, luceau ca doua luminite. Era satula. De cum plecase din nou cainele la vanatoare, se repezise la capra. O mulsese, mancase laptele, sesaturase.Se asezase apoi la gura barlogului, privind la stele, lingandu-se alene pe mustati, torcand ...Frumoasa-i viata cand stii sa ti-o traiesti! isi zicea ea multumita. Si mai ales cand ai un prost de caine langa tine".Pe cand sedea asa, iata, il vede si pe caine. Se strecura incet printre copaci, cu coada intre picioare si cu spinarea incovrigata de rusine.- Pe unde ai fost, nemernicule? a inceput sa-l certe pisica. Ai fost la crasma ori la vreo petrecere? Te vad venind pe trei carari. Vanatul l-ai lasat in plata lui! Asa ti-e felul! De asta imi esti? ... Sarmana, sarmanica de mine, si eu care te astept flamanda si trudita aici acasa! ...A inceput si bietul caine sa lacrimeze de mila ei. S-a dezvinovatit cum a putut. A cerut iertaciune ca nu este mai vrednic.- Sa bem lapte! a spus el.- Lapte? s-a mirat pisica. De unde lapte?- Pai, n-am vanat eu azi in zori o capra? a intrebat cainele.- Ba da!- Si n-am adus-o la barlog?- Adevarat!- Si n-a ramas sa mulgi tu capra, sa bem lapte?- De care lapte tot vorbesti? s-a facut pisica ca nu-si aduce aminte.- Pai, n-am vanat dimineata o capra? a inceput iar sa spuna cainele, cam suparat.- Asa e.- Si n-am adus-o la barlog?-Ba da.- Si n-a ramas s-o mulgi?- Adevarat! a miorlait pisica, socotind iute ce sa mai raspunda.- Pai, unde e laptele pe care l-ai muls?- Laptele? ... Care lapte? ... A! ... Laptele caprei?- Da, da.- Cu laptele de capra s-a intamplat asa! Au venit niste soareci flamanzi ...Spunand cuvintele acestea, pisica si-a sters o lacrima cu coada.- Si mai departe?- Au venit soarecii si m-au rugat sa le dau sa manance ceva ... Tu stii ca sunt miloasa. Le-am dat lor laptele. Credeam c-ai sa aduci si tu vreo prada in seara asta din padure ... Dar tu ... tu esti nevrednic.- Sa mancam capra! a indraznit sa ingaime cainele.- Capra e pentru iarna, a sarit pisica la caine cu ghearele. Sa nu te atingi de ea. O fac pastrama pentru timpuri grele. Si cum s-o lumina de ziua, sa pleci iar la vanat. Sa nu te intorci acasa fara prada. Altminteri, s-a sfarsit cu tine.A plecat cainele in zori iarasi la vanatoare. A alergat incoace, a alergat incolo ...Acasa, pisica a sarit la gatul caprei. A doborat-o si a inceput s-o manance.Manca si se-odihnea.Nu avea nicio grija.Frumoasa-i viata cand stii sa ti-o traiesti! ... se gandea ea. Si mai ales cand ai pe langa tine un prost de caine.Iar cainele, in vremea asta, gonea pe ploaie, gonea pe vant, cauta vreo prada s-o aduca acasa, sa scape de gura pisicii.Da' fie ca se apropia iarna si se trageau salbaticiunile-n bargoluri si-n vizuini, fie ca se zvonise prin padure ca umbla cainele la vanatoare, nu se mai gasea nimic, nicio prada.A umblat multa vreme, multa vreme, zadarnic. Abia-si mai tragea sufletul de istovit, si burta-i sta lipita de spinare.Nemaiavand alta ce face, s-a dus acasa, cu gand sa mai ceara o data iertare pisicii. S-o roage sa-i dea numai o inghititura de pastrama. Si, cum o prinde oleaca de putere, sa poata pleca iar la vanatoare.- Nemernicule - a tipat pisica - unde-i vanatul? Ce mi-ai adus?I-a spus cainele c-are ghinion. Ca n-a gasit nimic prin padure. Sa-i dea numai o inghititura de pastrama.- Care pastrama? a facut pisica pe uimita.- Pastrama de capra! a raspuns cainele.- De care capra tot vorbesti?- Capra pe care am vanat-o si am adus-o la barlog. Laptele ei l-ai dat soarecilor! N-ai zis ca ai s-o faci pastrama pentru iarna?- Am zis.- Atunci unde-i pastrama?- De ce pastrama tot vorbesti? a incercat din nou pisica sa faca pe mirata.Dar cainele a inteles-o de data asta pe sireata. Si-a ranjit coltii.- A! ... Pastrama? s-a facut pisica dintr-o data ca isi aduce aminte. Sa vezi, au venit soarecii la mine, m-au legat fedeles si au mancat pastrama. Atunci cand esti prea bun, isi bat toti joc de tine! ...A alergat degraba cainele la soareci:- Ati cerut lapte de la pisica? Ati mancat voi pastrama?- Noi? au zis soarecii in cor. Te minte pisica. Nu stim gustul de lapte si nici pe cel de pastrama! ...S-a intors cainele acasa. A inhatat-o pe pisica de ceafa si-a tabacit-o. (De vrei sa te muste cainele, intarata-l! ...) A inceput pisica sa-l zgarie pe caine si sa-l stucheasca intre ochi.S-au batut bine. S-au tavalit unul pe altul prin toata padurea. Si tot asa, batandu-se, s-au fugarit pana intr-un sat.Aici, i-au vazut oamenii, i-au despartit. Pe caine l-au legat in lant si pe pisica au varat-o in bucatarie. Sa n-o mai muste cainele. Si nici sa nu-l mai stucheasca pe dulau, sa nu-i mai sara-n ochi.Dar ei nu si-au uitat necazul pana astazi. Cand se intalnesc, cainele latra si cere pastrama, ii cere laptele, o inhata si o musca. Pisica il stucheste intre ochi, il zgarie, miorlaie si-l face lenes si nevrednic.Si tot de-atunci, de cand au dat-o soarecii de gol, pisica ii starpeste unde-i afla ... ii cauta, ii mananca si le spune:- De nu m-ati fi dat voi de gol, si-acum mi-aducea cainele mancare, ma odihneam, nu aveam nicio grija. Asa am sa va inghit pe voi ... Ca sa va saturati ...Iar puii lor, copii si nepoti, au ramas sa se dusmaneasca pe vecie.Sau, cum s-ar spune cu alta vorba: parintii au mancat agurida, copiilor li s-au strepezit dintii.

Fetita cu chibrituri

de: Andersen, Hans Christian

Fetita cu chibriturile Era frig cumplit si se facea noapte. Era cea din urma noapte a anului, noaptea de Anul Nou! Pe frigul si pe intunericul acesta mergea pe strada o fetita saraca, desculta si cu capul gol. Avusese ea pantofi cand plecase de-acasa, dar ce folos! Erau prea mari pentru dansa; ii purtase mai intai mama-sa si fiindca erau asa de mari, fetita i-a pierdut cand s-a grabit sa treaca strada, din pricina ca tocmai veneau in goana doua trasuri. Un pantof nu-l mai gasise, iar pe celalalt l-a sterpelit un baietas; zicea ca are sa-l faca leagan cand are sa aiba si el copii. Si acum, saraca fetita mergea desculta si piciorusele ei erau vinete de frig.

Ducea intr-un sort vechi o multime de cutii de chibrituri si o cutie in tinea in mana. Toata ziua umblase asa si nu-i daduse nimeni nici macar un banut. Si-acum era ostenita, flamanda si pe jumatate ingheta de frig. Fulgii cadeau si se prindeau de parul ei lung si balai care-i atarna frumos in carlionti pe umeri dar ea numai la frumusete nu se gandea! Nu mai putea de oboseala si s-a asezat intr-un ungher intre doua case; una era mai iesita in afara, asa ca intre doua era un cotlon. Fetita s-a ghemuit strangandu-si picioarele sub dansa, dar tot frig ii era. Acasa nu indraznea sa se duca, fiindca nu vanduse nici o cutie de chibrituri si nu capatase nici un banut macar. Tata-sau avea s-o bata; dealtfel si acasa era frig, peretii erau sparti si cu toate ca astupase crapaturile cu paie si cu zdrente, vantul tot razbatea inauntru. Mainile ii erau aproape tepene de frig. Un chibrit ar fi strasnic acum; ce-ar fi sa scoata unul, sa-l aprinda si sa-si incalzeasca degetele? A scos un chibrit si l-a aprins.

Ce frumos ardea! Era o flacara calda si limpede ca o lumanarica, o minunata lumanarica. Si deodata fetitei i s-a parut ca sade in fata unei sobe mari de tuci, cu picioarele de alama si cu tacam de alama; in soba era un foc zdravan si fetita isi atinse picioarele sa si le incalzeascadar flacara se stinse si soba pierisi fetita se trezi tinand intre degete chibritul ars. A mai aprins unul si iar s-a facut lumina. Zidul, acolo unde era luminat, s-a facut straveziu ca un geam. Pe geam fetita vazu o odaie cu masa pusa; pe fata stralucitor de alba erau farfurii de portelan si in mijloc, pe o farfurie, era o coscogeamite gasca fripta, umpluta cu prune si mere, din care ieseau aburii.

Si ce era mai minunat decat toate, gasca a sarit din farfurie, a inceput sa umble pe jos, leganandu-se, cu furculita si cu cutitul infipte in spate, si s-a indreptat chiar catre fetita. Dar deodata chibritul s-a stins si n-a mai ramas decat zidul gros si rece. A mai aprins un chibrit. Si deodata s-a vazut stand langa un pom de Craciun. Era mai mare si mai frumos decat acela pe care-l zarise pe geam la negustorul cel bogat. Pe crengile verzi erau o multime de lumanari aprinse si erau agatate poze colorate ca acelea din vitrinele magazinelor. Fetita a ridicat bratele in sus si chibritul s-a stins.

Lumanarile s-au inaltat tot mai sus si deodata fetita a vazut ca nu mai erau lumanari, erau stelele sus pe cer; una din ele a cazut, lasand in urma ei o dara de lumina. - Acum moare cineva! a zis fetita. Bunica-sa, singura fiinta de pe lume care o iubise si pe dansa, si care acum era moarta, ii spusese odata: Cand cade o stea, se urca un suflet la cer. Fetita a mai aprins un chibrit si flacara a facut lumina de jur imprejur; si in lumina stralucitoare s-a ivit bunica, stralucind si ea, cu zambetul ei bun si bland. - Bunicuta! a strigat fetita. Ia-ma, ia-ma cu tine!

Stiu ca ai sa pleci si tu cand se stinge chibritul, tot asa cum a plecat si soba cea calda, si gasca cea fripta, si pomul cel frumos! Si repede a aprins si celelalte chibrituri care mai erau in cutie, fiindca voia s-o mai tie pe bunica-sa, sa nu plece. Si chibriturile au dat o lumina asa de mare, ca se vedea mai bine decat ziua. Niciodata nu fusese mai frumoasa bunica; a luat-o in brate pe fetita si amandoua s-au inaltat in stralucire si bucurie, si fetitei acum nu-i mai era frig, nici frica; era in cer. A doua zi dimineata, in ungherul dintre cele doua case, fetita cu obrajii rosii si zambet pe buze zacea moarta, degerata de frig, in cea din urma noapte a anului.

Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupsorului mort, langa care erau imprastiate o multime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse. A vrut sa se incalzeasca; ziceau oamenii. Dar nimeni nu stia ce frumuseti vazuse ea si in ce stralucire intrase si ce bucurie mare ii adusese Anul Nou!

Frumoasa adormit

de Fraii Grimm

A fost odat, n vremurile de demult, a fost un mprat i-o mprteas, i cum nu se ndurase soarta s le hrzeasc un urma, nu trecea zi n care s nu se tnguie amndoi: "Ct de goal ne e casa i ce fericii am fi de-am avea i noi un copil!" Dar coconul cel mult dorit se lsa ateptat de mult vreme

i iat c-ntr-un sfrit, pe cnd mprteasa se sclda n apa unui ru, o broasc sri din unde pe prundiul malului i-i gri astfel:

- Afl, Mria ta, c-i va fi ndeplinit dorina; cci pn a nu trece anul, vei aduce pe lume o feti.

i se mplini ntocmai ceea ce spusese broasca; mprteasa nscu o feti, i atta era de frumoas fetia, c mpratul nu-i mai ncpea n piele de bucurie. Cum voia s se mprteasc i alii din bucuria lui, Mria sa ddu o mare petrecere, la care pofti nu numai rudele, prietenii i cunoscuii, ci i ursitoarele, ca s le ctige toat bunvoina i grija fa de soarta copilei.

n toat ara aceea erau treisprezece ursitoare, dar pentru c mpratul nu avea dect dousprezece talere de aur n care s le serveasc bucatele, una din ele nu fu poftit la osp. Petrecerea se prznui cu mare strlucire i, cnd fu s se ncheie, ursitoarele nzestrar copila cu cele mai alese daruri: una i hrzi s se bucure de virtute, a doua, de frumusee, a treia, de bogie i aa, pe rnd, ursitoarele i druir tot ce-i poate dori omul pe lumea asta. n clipa cnd cea de-a unsprezecea ursitoare tocmai i sfrea urarea, numai ce intr valvrtej cea de-a treisprezecea. Pasmite, venise s se rzbune pentru c nu fusese poftit i ea la serbare. i, fr ca mcar s arunce cuiva vreo privire, rosti cu un glas tuntor:

- Cnd va mplini fata cincisprezece ani, s se-nepe c-un fus i s moar!

Apoi nu mai spuse nici un cuvnt i, ntorcnd spatele la cei de fa, prsi sala tronului. Toi ncremeniser de spaim, dar cea de-a dousprezecea ursitoare, care nu-i rostise nc urarea, se apropie de leagn i, fiindc nu-i sta n putin s ridice blestemul, ci doar s-l mai ndulceasc, glsui aa:

- Dar s nu fie moart, ci s cad ntr-un somn adnc, care s in o sut de ani!

mpratul, care dorea din tot sufletul s-o fereasc pe iubita sa copil de npasta blestemului, ddu porunc s se pun pe foc toate fusele din mprie.

n st timp, fetia cretea i darurile cu care o nzestraser ursitoarele i artau roadele cu prisosin: era att de frumoas, de cuminte, de prietenoas i de neleapt, c oricine o vedea o ndrgea pe dat.

Se ntmpl ns ca tocmai n ziua n care domnia mplinea cincisprezece ani mpratul i mprteasa s fie dui de-acas i fata s rmn singur n palat. Ca s-i treac de urt, lu la rnd ncperile; zbovi ea prin tot felul de sli i odi i colind aa, dup pofta inimii, ceasuri ntregi, pn ce ajunse i la un turn vechi. Urc scara ngust i ntortocheat ce ducea sus i se pomeni n dreptul unei ui micue. n broasc era vrt o cheie ruginit i cnd o rsuci, ua sri n lturi i fetei i fu dat s vad ntr-o cmru o femeie btrn, btrn, care sta i torcea cu srguin un fuior de in.

- Bun ziua, btrnico, spuse domnia, da ce faci aici?

- Iaca, torc i eu! rspunse btrna, dnd din cap.

- Da ce naiba-i aia de se rsucete aa de repede? ntreb fata i, lund fusul n mn, ncerc i ea s toarc.

Dar de-abia-l atinse, c se i mplini blestemul ursitoarei i domnia se nep la un deget.

n clipa n care simi neptura, fata czu pe patul care se afla acolo i se cufund ntr-un somn adnc. i somnul sta cuprinse ntreg palatul: mpratul i mprteasa, care tocmai atunci se ntorseser acas i intraser n sala tronului, adormir pe loc i o dat cu ei adormi ntreaga curte. Adormir i caii n grajd, i cinii prin cotloanele curii, i hulubii pe acoperi, i mutele pe perei; ba chiar i focul care ardea n vatr i potoli vpaia i se stinse cu totul. Friptura ncet de-a mai sfri, iar buctarul, care tocmai se pregtea s-i apuce de chic ucenicul, fiindc fcuse o boroboa, i ddu drumul i adormi i el. Chiar i vntul i opri suflarea i nici o frunzuli nu se mai mic n copacii din preajma palatului.

i ce s vezi: de jur-mprejurul palatului ncepu s creasc un tufi de mrcini, ca un gard viu! An de an, mrciniul se nla tot mai mult i, n cele din urm, cuprinse toi pereii, pn la cpriori, ba se mai ntinse i pe deasupra, de nu mai puteai vedea palatul defel, nici chiar steagul de pe acoperi.

A mers vestea-n lume despre frumoasa adormit, cci aa o numeau toi pe tnra domni; i la cte-un rstimp se gsea cte-un fiu de crai care ncerca s strbat prin tufiul de mrcini i s ptrund pn la palat.

Dar de rzbit n-a rzbit nici unul, din pricin c mrcinii se prindeau laolalt ca i cnd ar fi avut nite mini ghimpoase i nu-i lsau s nainteze mcar un pas.

Dup amar de ani, prin acele meleaguri iat c mai veni un fecior de mprat. i ntlnindu-se el cu un btrn, acesta-i povesti despre gardul de mrcini care mprejmuia palatul de amar de ani i-i mai zise c-n palat o fiic de crai, frumoas cum nu se mai afl alta pe lume, dormea somn adnc, de vreo sut de ani. i c tot de atunci dorm i mpratul i mprteasa i toi curtenii i mai tia btrnul, de la bunicu-su, c se perindaser pe-acolo muli feciori de mprat care ncercaser s rzbeasc la palat prin tufriul de mrcini, dar c toi s-au pierdut fr urm, agai printre spini, murind de-o moarte cumplit.

Atunci tnrul i vorbi cu semeie:

- Mie nu mi-e team defel i afl c-am s m duc s-o vd pe frumoasa adormit, chiar de-ar fi s-mi pierd viaa!

i orict ncerc btrnul cel omenos s-l abat pe flcu de la acest gnd, nu izbuti, cci acesta era nenduplecat n hotrrea lui.

Se nimeri ns c tocmai atunci se mplineau cei o sut de ani i sosise ziua n care frumoasa adormit trebuia s se detepte din somnul ei lung. Cnd feciorul de mprat se apropie de tufriul de mrcini, mai-mai nu-i veni s-i cread ochilor, cci mrcinii se prefcuser pe dat n puzderie de flori mari i frumoase, ce se ddeau la o parte din faa lui, lsndu-l s treac nevtmat. i dup ce trecea el, crarea se strngea din nou i florile se preschimbau iari ntr-un zid ghimpos, de nestrbtut. n curtea palatului vzu o mulime de cai i nite ogari care dormeau pe lespezile de piatr. Pe acoperi, hulubii dormeau cu cpoarele vrte sub aripi De-ndat ce intr n palat, vzu acelai lucru: mutele dormeau pe perei, iar n buctrie buctarul inea mna ntins, ca i cum ar fi vrut s apuce de chic pe ajutorul su, n timp ce o slujnic edea pe-un scunel, avnd n fa o gin neagr, pe care abia apucase s-o jumuleasc de cteva pene, cu o sut de ani n urm.

i feciorul de crai merse mai departe, pn ce ajunse n sala tronului. Aici i gsi pe toi curtenii dormind un somn ca de plumb iar mai n fund, sus, pe tron, dormeau mpratul i mprteasa. Colind el mereu alte i alte ncperi, fr s se opreasc mcar o clip. i tot palatul era cufundat ntr-o tcere aa de adnc, c-i puteai auzi rsuflarea. n cele din urm, flcul ajunse n turn i deschise ua cmruei n care dormea tnra domni. i era att de frumoas n somnul ei, c feciorul de mprat nu-i mai putu lua ochii de la ea i, aplecndu-se, o srut.

Dar de ndat ce-o atinse cu buzele, frumoasa adormit clipi din gene, deschise ochii i-l privi cu drag. Coborr apoi amndoi din turn i, ca la un semn, mpratul i mprteasa se trezir i ei i tot atunci se trezir toi curtenii. Se priveau unii pe alii, mirai, i mai-mai c nu le venea s-i cread ochilor. Caii din curte se ridicar i ncepur s-i scuture coama; ogarii srir sprinten n sus, dnd vesel din coad i gudurndu-se; hulubii de pe acoperi scoaser cpoarele de sub aripi i, rotindu-i privirile n zare, i luar zborul spre cmpie; mutele ncepur s se mite pe perei bzind ntruna; focul din buctrie se dezmori i-i ntei vlvtaia; mncarea de pe plit porni s clocoteasc; friptura prinse iar s sfrie; buctarul trase o palm zdravn ucenicului su, care prinse s ipe ca din gur de arpe; iar slujnica se apuc de jumulit gina i n-o mai ls din mn pn nu-i smulse toate penele

Apoi se prznui cu mare strlucire i alai nunta feciorului de mprat cu frumoasa adormit i amndoi trir fericii pn la sfritul zilelor.

Povestea celor trei purceluiCitii Cei trei purcelui, dupa o poveste de Serghei Mihailov.Triau odat, ntr-o pdure ndeprtat, trei purcelui. Trei frai. Semnau att de tare unul cu cellalt nct foarte greu i puteai deosebi. Chiar i numele erau asemntoare: pe mezin l chema Nif-Nif, pe mijlociu Nuf-Nuf, iar pe fratele mai mare Naf-Naf.Ct a fost vara de lung, purceluii s-au zbenguit, jucndu-se prin iarba verde i bucurndu-se de cldura soarelui. De o vreme ncoace ns soarele ncepu s nu mai nclzeasc cu aceeai putere, iar la poalele copacilor se aternu un covor de frunze nglbenite. Venise toamna!- E vremea s ne construim o csu, spuse ntr-o zi Naf-Naf, cnd se trezir n zori.Dar fraii lui nu doreau s se apuce de munc. Continuau s s alerge prin pdure.- Mai avem destul timp pn la iarn spuse Nif-Nif, mezinul, n timp ce fcea o tumb.- Cnd va sosi vremea, am s-mi construiesc singur o csu se lud i Nuf-Nuf.- Cum vrei, le rspunse Naf-Naf. Eu unul n-am de gnd s atept ninsoarea ca s m apuc de lucru. i plecPe msur ce treceau zilele, se fcea tot mai frig. Dar Nif-Nif i Nuf-Nuf tot nu se ndurau s se apuce de treab. Umblau hai-hui prin pdure i trndveau ct era ziulica de lung.- Astzi ne mai jucm, i spuneau ei din cnd n cnd, dar mine ne apucm de treab. Dar nu se ineau niciodat de promisiune i a doua zi o luau de la capt: se jucau, opiau i se ddeau de-a dura.ntr-o diminea ns, purceluii vzur c bltoaca cea mare de lng drum e acoperit cu o pojghi subire de ghea i, de-abia atunci, se apucar, n sfrit, de construit.Nif-Nif era un mare lene. Aa c se gndi c ar fi mult mai simplu dac i-ar ridica o csu din paie. Fr s aib vreun plan ori s cear sfatul cuiva, se apuc de treab. Spre sear coliba lui era gata!Nu prea departe, fratele lui, Nuf-Nuf i construia i el o csu asemntoare. Numai c a lui era din nuiele. Nuf-Nuf se strduia din rsputeri s isprveasc ct mai repede cu aceast treab plicticoas. Btu pari n pmnt, n jurul lor mpleti nuiele, pe acoperi aternu ramuri i gata. Hocus-pocus! Csua lui fu gata ct ai bate din palme!Nici nu sfri bine csua, cnd de dup tufi ni Nif-Nif.- Hai s vedem dac Naf-Naf i-a terminat i el csua! propuse Nif-Nif. Dup care, purceluii nu mai sttur prea mult pe gnduri i o luar la fug spre casa lui Naf-Naf.Nif-Nif i Nuf-Nuf l gsir pe fratele lor lucrnd. i construia o cas din piatr i crmid, cu ferestre, obloane i ui din lemn gros de stejar. Avea tare mult de lucru.- Ce construieti acolo? ntreb amuzat Nuf-Nuf. O cetate?- Casa purceluului trebuie s fie ca o cetate, rspunse calm, fratele cel mare, Naf-Naf.- i de ce, m rog? ntreb i mijlociul, Nuf-Nuf. i e fric de cineva?- Cu toii ne ferim de lupul cel ru!- Auzi, se teme de lup! rser Nif-Nif i Nuf-Nuf. E un fricos!Cei doi purcelui lenei i glgioi voiau s l necjeasc pe Naf-Naf, dar acesta nu i bga n seam. Continua s lucreze.Aa c Nif-Nif i Nuf-Nuf plecar s hionreasc, cntnd prin pdure.- Hm! De unde vine zarva asta? mri suprat lupul cel ru i flmnd i porni spre locul din care rsuna guiatul celor doi purcelui mici i fr minte.- Ce bleg, Naf-Naf! Auzi, cine a mai pomenit lupi n pdurea noastr? zise Nif-Nif, care nu mai vzuse lupi dect n crile cu poze.- i dac ne ntlnim cu el, ce? coment, viteaz nevoie mare i Nuf-Nuf. Dac l vd am s-l nha de nas. Ha, uite aa! grohi mijlociul, care nici el nu mai vzuse un lup viu.Deodat ns, de dup un copac gros, apru chiar lupul cel mare i ru. Ochii i strluceau ca doi tciuni ncini, iar colii i erau att de mari nct nu putea s-i in gura nchis din cauza lor. Vzndu-l, Nif-Nif i Nuf-Nuf se fcur albi ca varul i o rupser la fug ntr-o clip. Niciodat nu mai fugiser att de repede! Fugeau de le sfriau clciele, ridicnd n urma lor noriori de praf. Nif-Nif, dup care fugea lupul, ajunse primul la csua lui din paie. Intr i se nchise nuntru.- Deschide ua! url lupul. De nu, am s suflu din toate puterile, iar casa ta se va preface n mici frme!Nif-Nif era prea speriat ca s mai spun ceva. Atunci, lupul nu mai sttu mult pe gnduri. Trase adnc aer n piept i sufl: Fffuuuuu!. O dat, de dou ori i cnd sufl i a treia oar casa lui Nif-Nif zbur n toate direciile, spulberat parc de un uragan.Lupul era ct pe ce s-l nhae pe mezin, dar Nif-Nif o rupse la sntoasa. n scurt timp ajunse la casa purceluului mijlociu, Nuf-Nuf.Cei doi frai de-abia apucar s nchid ua n urma lor, cnd auzir din nou glasul lupului:- Gnd la gnd cu bucurie! zise lupul. Acum am s v mnnc pe amndoi!i se porni din nou s sufle. Casa din surcele a lui Nuf-Nuf ns era ceva mai rezistent. Dup dou reprize de suflat se aplec uor. Dar lupul cel mare i ru nu se ls aa, cu una cu dou, ci sufl de patru ori la rnd. Apoi, cnd sufl i a cincia oar, casa se prvli. Doar ua se mai inea printre drmturi.Purceluii o rupser din nou la fug nspimntai. Alergau n goan nebun spre casa fratelui lor mai mare, Naf-Naf. Cnd ajunser acolo, mai mult mori dect vii, Naf-Naf le ddu drumul nuntru i trase zvorul dup ei. Ghicise c fraii lui mai mici sunt urmrii de lup, dar tia c nu aveau de ce s se team n casa lui trainic, din crmid.Nu trecu mult i auzi o bubuitur n u:- Cine-i acolo? ntreb, calm, Naf-Naf.- Deschide ua! rcni ct putu de tare lupul cel mare i ru.- Nici nu m gndesc! rspunse Naf-Naf.- Bine! Atunci am s v mnnc pe toi trei! url lupul.Dup care trase adnc aer n piept i ncepu s sufle. Dar orict sufla, nici cea mai mic piatr nu se mica din loc. De atta efort, lupul se nvineise, dar csua lui Naf-Naf era de neclintit.Suprat, lupul era ct pe ce s plece. Dar, ridicndu-i capul, zri hornul de pe acoperi.- Iat pe unde voi putea intra n cas! se bucur n sinea lui lupul.Mai nti, se cr cu bgare de seam pe acoperi. Apoi ncepu s coboare pe horn, lingndu-se pe bot cu gndul la purcelui.Dar Naf-Naf auzi un fsit i vzu cum cdea funinginea pe capacul cazanului ce fierbea pe foc, aa c se pregti s i ntmpine musafirul nepoftit aa cum se cuvine. Ddu capacul cazanului la o parte i atept. Nu trecu mult timp i lupul, negru ca un hornar, czu direct n cazanul cu ap clocotit.Niciodat n viaa lui nu mai simise o durere mai mare! Cu un urlet slbatic, lupul cel mare, ru i oprit pe deasupra, zbur prin horn, se rostogoli pe acoperi, czu pe pmnt i se pierdu n pdure.Purceluii rsuflar linitii!De atunci, cei trei frai Nif-Nif, Nuf-Nuf i Naf-Naf au trit mpreun, n bun nelegere, sub acelai acoperi. Cel al csuei trainice, de crmid.