Evolutia fenomenului evazionist în România

EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN ACTUALA CONJUNCTURĂ ROMÂNEASCĂ

Unul din fenomenele economico-sociale complexe, de mare importanţă, cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărui consecinţe nedorite caută să se limiteze cât mai mult, este evaziunea fiscală.

În ţara noastră, democratizarea finanţelor publice a produs o serie de reacţii antifiscale, motiv pentru care, este nevoie de o atitudine de eficacitate faţă de fenomenul evazionist, în ceea ce priveşte administrarea, identificarea, previzionarea, controlul şi valorificarea acestuia, în perspectiva asigurării veniturilor bugetare proiectate.

3.1 Definirea şi formele evaziunii fiscale

Noţiunea de evaziune fiscală este dificil de precizat, având în vedere modalităţile şi amploarea ce a luat-o acest fenomen.

În definirea conceptului de evaziune fiscală, Maurice Duverger afirma: ”există evaziune fiscală, în sensul propriu al termenului, când cel care ar trebui să plătească impozitul, nu îl plăteşte, fără ca obligaţia acestuia să fie transmisă unui terţ”.1

Într-o definiţie mai complexă, evaziunea fiscală reprezintă „sustragerea de la impunere, în întregime sau în parte, prin orice mijloace, în scopul diminuării obligaţiilor de plată, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice române şi străine”.2

Diversitatea cuvintelor utilizate pentru a desemna acest fenomen, au aceeaşi semnificaţie – neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor fiscale legale.

Când sarcinile fiscale sunt prea mari, când apasă prea mult asupra materiei impozabile, aceasta are tendinţa să evadeze. Natura omenească are întotdeauna tendinţa de a pune pe primul loc interesul individual, în detrimentul interesului general. În acest sens, plătitorii de impozite şi taxe au încercat şi încearcă în continuare, să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, utilizând diferite mijloace, deoarece încă se consideră că prelevările obligatorii sunt prejudicii ce se aduc averii şi câştigului.

Efectele fenomenului evazionist sunt multiple, atât asupra economiei naţionale şi societăţii, cât şi asupra contribuabililor.

Pe termen scurt, evazioniştii au de câştigat, în timp ce bugetul de stat are de pierdut. Pe termen lung, au de pierdut cei ce nu au recurs la acte şi fapte de evaziune fiscală, prin ridicarea posibilă a fiscalităţii, pentru acoperirea resurselor financiare publice. În urma evaziunii fiscale, pe termen lung, s-ar putea să aibă de câştigat economia în întregul ei, dacă eficienţa cu care sunt utilizate resursele rezultate din evaziune este mai mare decât cea pe care ar fi putut să o obţină puterea publică pentru aceste fonduri.

Cele menţionate mai sus, ne determină să afirmăm că incidenţa evaziunii fiscale se face simţită în plan politic (se manifestă ca o contestare a puterii statului, din partea contribuabililor ce nu sunt mulţumiţi de modul în care sunt redistribuite veniturile în societate, de sacrificiul cerut pentru acoperirea banului public, comparativ cu alte grupuri sociale şi faţă de avantajele obţinute), financiar (este influenţată în sens negativ evoluţia

1 Duverger M., „Finances publiques”, Press Universitaires de Frances, Paris, 1965, p. 3932 Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale

echilibrului bugetar), economic (formele de evaziune fiscală influenţează asupra concurenţei, în sensul distorsionării acesteia) şi social (inechitate în distribuţia primară şi secundară a produsului intern net).

În literatura de specialitate, sunt deja consacrate două forme ale fenomenului evazionist, respectiv:

Evaziunea fiscală legală (sau evaziunea la adăpostul legii); Evaziunea fiscală ilicită (sau frauda fiscală).

Această împărţire a fenomenului evazionist dă posibilitatea, cel puţin teoretică, de a estima mărimea fenomenului, de a stabili diferiţi factori de influenţă, de a căuta mijloacele adecvate de limitare şi combatere a fenomenului.

Pentru a se trasa o frontieră între domeniul evaziunii fiscale legale şi cel al evaziunii frauduloase, J. C. Martinez propune împărţirea contribuabililor în trei categorii, respectiv:

- categoria contribuabililor cinstiţi (zona albă);- categoria contribuabililor necinstiţi (zona neagră);- categoria contribuabililor care „evadează”, fie legitim, prin abilităţi, fie ilegal, prin

acrobaţii sau abuz de lege (zona gri).

ZONA NEAGRĂ - Frauda fiscalăZONA GRI - Abuz de drept

- Abilitate fiscalăZONA ALBĂ - Abstinenţa

- Aplicarea regimurilor fiscale de favoare- Eroarea- Respectarea legii

Evaziunea fiscală legalăSingurul vinovat de producerea evaziunii fiscale legale este legiuitorul, iar frecvenţa

acestui fenomen este cu atât mai mare, cu cât are loc o modificare continuă a sistemului fiscal, o diversificare nejustificată a impozitelor şi taxelor, o utilizare necorespunzătoare a prelevărilor obligatorii.

Nici o lege nu poate prevedea ingeniozitatea contribuabililor şi nici diversitatea situaţiilor concrete, însă organele legislative au obligaţia de a elabora legislaţii clare, concise, care să nu dea naştere nici unui arbitrariu.

Inadvertenţele legilor fiscale au condus la o serie de acte şi fapte de evaziune fiscală îngăduită de lege, frecvent întâlnite în practica statelor aflate în tranziţie.

În acest sens, pot fi enumerate următoarele3: acordarea unor facilităţi fiscale, sub forma unor scutiri parţiale, reduceri, deduceri (de

ex. scutirea de impozit pe clădiri a anumitor categorii sociale, determină înregistrarea pe numele acestora a imobilelor deţinute de alţi membrii ai familiei);

acordarea unor scutiri delimitate temporar (de ex. pentru a se sustrage temporar de la plata obligaţiilor fiscale, contribuabilii persoane juridice, solicită şi obţin înfiinţarea unor noi societăţi cu acelaşi obiect de activitate, restul societăţilor fiind menţinute într-o stare de cvasi-funcţionalitate);

nespecificarea exactă a cheltuielilor generale ale societăţilor (în acest caz, există posibilitatea supraevaluării acestora, prin efectuare unor cheltuieli fără justificare economică);

acordarea unor avantaje în natură atribuite de către patroni salariaţilor lor;

3 a se vedea în acest sens şi Revista „Controlul economic-financiar”, nr. 12/decembrie 2002, p.28

supraevaluarea amortizării, prin constituirea unui fond de amortizare într-un cuantum superior investiţiilor necesare;

existenţa paradisurilor fiscale, unde îşi stabilesc domiciliul/sediul contribuabilii; existenţa unui număr foarte mare de reglementări fiscale; reglementarea unei prelevări obligatorii nu numai prin legea specială, ci şi prin

diferite alte acte normative; nearmonizarea prevederilor legale pentru reglementarea fiecărei obligaţii fiscale; modificarea frecventă a reglementărilor fiscale existente; existenţa unor prevederi confuze, susceptibile de interpretări dintre cele mai diferite,

uneori chiar diametral opuse.Necesitatea asigurării stabilităţii legislative şi existenţa unor prevederi legale clare şi

precise, trebuie să fie una din cerinţele primordiale de politică financiar-fiscală.

Evaziunea fiscală ilicităSpre deosebire de evaziunea fiscală legală, frauda fiscală se săvârşeşte prin încălcarea

flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea.Dimensiunile fraudei fiscale diferă de la o ţară la alta, în funcţie de legităţile şi

realităţile fiscale ale acestora, iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară nu numai prin importanţa veniturilor fiscale atrase la buget, cât şi prin gradul de consimţire la impozit.

Există mai multe forme de manifestare a fraudei fiscale, în acest sens, frauda fiscală poate fi4:

fraudă tradiţională sau prin disimulare – care constă în sustragerea parţială sau totală de la plata obligaţiilor fiscale, prin întocmirea şi depunerea de documente incomplete şi incorecte sau prin neîntocmirea unor documente prevăzute în legislaţia fiscală (nedepunerea declaraţiilor privind obligaţiile fiscale; depunerea unor declaraţii false; creşterea cheltuielilor în scopul diminuării profitului impozabil; diminuarea încasărilor, în scopul reducerii taxei pe valoarea adăugată de plată şi a impozitului pe profit; desfăşurarea muncii „la negru”; diminuarea valorii moştenirilor primite şi tranzacţiilor privind bunurile imobiliare; etc.).

fraudă juridică – care constă în ascunderea cu bună ştiinţă a adevăratei naturi a unui organism sau a unui contract, în vederea sustragerii de la obligaţiile fiscale (o activitate economică poate continua sub forma unei asociaţii fără scop lucrativ; un contract de asociere este transformat într-un contract de muncă; etc.).

fraudă contabilă – constă în utilizarea unor documente false, în vederea majorării tuturor cheltuielilor şi diminuării tuturor veniturilor (facturi fiscale false; documente pentru cheltuieli false; bilanţ contabil fals; etc.).

fraudă prin evaluare – constă în diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea amortismentelor şi provizioanelor.

Criteriul fiscal, criteriul material, autorii fraudei fiscale, criteriul cantitativ şi criteriul geografic dau posibilitatea să distingem următoarele forme ale fraudei fiscale:5

Criteriul de clasificare

Tipuri de fraudă fiscală

Criteriul fiscal Frauda fiscală care se sprijină pe aşezarea impozitului (diminuarea bazei impozabile)

Frauda fiscală care are loc în stadiul plăţii obligaţiilor fiscale

Criteriul material Frauda fiscală prin disimularea materiei impozabile (ascunderea materiei impozabile)

4 Corduneanu C., „Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor”, Editura Codecs, Bucureşti, 1998, p. 3535 Hoanţă N., „Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna economică, Bucureşti, 1997, p.262

Frauda fiscală prin majorarea cheltuielilor deductibile Frauda fiscală prin acţiune (folosirea unor înscrisuri fictive) Frauda fiscală prin omisiune (nedeclararea unui venit)

Autorii fraudei fiscale

Frauda fiscală produsă de persoane fizice Frauda fiscală produsă de persoane juridice

Criteriul cantitativ Frauda fiscală artizanală (mod izolat de acţiune al autorilor) Frauda fiscală industrială (divizarea acţiunii de comitere a fraudei în

cadrul unei reţele subterane)Criteriul geografic Frauda fiscală naţională

Frauda fiscală internaţională

3.2 Fapte sancţionate de fiscalitate

Contribuabilii care încearcă să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, să eludeze fiscul, comit fie infracţiuni, fie contravenţii, care sunt sancţionate conform prevederilor în vigoare.

Dintre faptele sancţionate de legile fiscale şi care îşi vor pune amprenta în cazierul fiscal al celui ce le înfăptuiesc, putem enumera următoarele:6

Refuzul de a prezenta organelor de control, documentele justificative şi actele de evidenţă contabilă, necesare pentru stabilirea obligaţiilor faţă de bugetul de stat;

Întocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare sau de evidenţă contabilă ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a împiedica verificările financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală;

Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale şi parafiscale prin neînregistrarea unor activităţi, pentru care legea prevede obligaţia înregistrării, în scopul obţinerii de venituri;

Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale , în totalitate sau parţial, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei supuse impozitării, sau efectuarea altor operaţii în acest scop;

Neevidenţierea prin acte contabile sau documente legale, total sau parţial, a veniturilor realizate sau înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă rezultă diminuarea veniturilor impozabile;

Organizarea şi conducerea de evidenţe contabile duble în scopul diminuării veniturilor supuse impozitelor, taxelor sau contribuţiilor;

Alterarea memoriilor aparatelor de taxat, marcaj sau a mijloacelor de stocare a datelor, precum şi distrugerea actelor contabile sau a altor documente, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale;

Tentativa de sustragere parţial sau total de la plata obligaţiilor fiscale, tentativa de ascundere a unor venituri impozabile, tentativa de distrugere a unor documente sau acte contabile, tentativa de a altera memoriile aparatelor de marcat sau de stocare a datelor;

Declararea fictivă a sediului societăţii, în scopul sustragerii de la controlul fiscal; Efectuarea intenţionat de înregistrări eronate, precum şi omisiunea cu ştiinţă a

înregistrărilor în contabilitate, în vederea diminuării veniturilor sau sporirii cheltuielilor; Falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor contabile sau ascunderea unei părţi

din activul entităţii economice; Diminuarea aparentă a valorii activelor prin înregistrarea unor sume ca şi datorii ,

acestea fiind de fapt inexistente; Înstrăinarea, în frauda creditorilor, în caz de faliment, a unei părţi însemnate de active;

6 Cârlan C., „Infracţiuni şi contravenţii în fiscalitate”, Adevărul Economic nr. 10(568), 12-18 martie 2003, pp. 10-11

Operarea unei înmatriculări sau a unei menţiuni în Registrul Comerţului, ca urmare a declaraţiilor inexacte, făcute cu rea credinţă;

Trecerea peste frontieră, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal de mărfuri sau alte bunuri (contrabandă);

Trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, de bunuri ce presupun dobândirea în prealabil a autorizaţiei (arme, muniţie, materiale explozive, materiale radioactive, produse şi substanţe stupefiante, substanţe chimice esenţiale, produse şi substanţe toxice, etc.);

Folosirea unor documente vamale, de transport sau comerciale care nu se referă la marfa sau bunul prezentat la vamă;

Folosirea la autoritatea vamală a unor documente false; Trecerea peste frontieră, prin alte locuri decât cele permise, pentru controlul vamal, de

mărfuri şi alte bunuri, săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate sau constituite în bandă;

Tentative la infracţiunile privind trecerea peste frontieră, prin locuri nepermise, tentative privind trecerea peste frontieră a produselor fără documentaţia necesară sau cu documentaţie falsă;

Schimbarea sau transferul de bunuri , cunoscându-se faptul că provin din infracţiuni; Ascunderea adevăratei provenienţe a anumitor bunuri sau a proprietăţii acestora,

cunoscându-se că acestea provin din infracţiuni; Înregistrarea eronată sau neînregistrarea operaţiunilor supuse accizelor sau impozitului

la ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă, cu intenţia de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale;

Desfăşurarea oricărei activităţi din domeniul jocurilor de noroc, fără deţinerea licenţei; Punerea la dispoziţie sau colectarea unor fonduri, cunoscându-se faptul că acestea vor fi

utilizate în scopuri teroriste; Fabricarea sau importul de produse supuse autorizării, fără autorizaţie; Comercializarea unor produse supuse autorizări, fără respectarea prevederilor

Ministerului Finanţelor Publice privind autorizarea; Producerea de alcool şi distilate, fără supraveghere fiscală; Amplasarea mijloacelor de măsurare a producţiei şi a concentraţiei de alcool şi distilate,

în locuri ce nu sunt prevăzute de normele şi normativele în vigoare; Circulaţia şi comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor, în scopuri

ce nu sunt prevăzute de legile în vigoare; Producerea şi comercializarea de alcool tehnic obţinut nu ca şi produs secundar din

procesul de obţinere a alcoolului etilic rafinat; Comercializarea alcoolului brut; Utilizarea alcoolului brut la obţinerea băuturilor alcoolice; Procesarea benzinelor de primă distilare sau a produselor rezultate din prelucrarea

ţiţeiului, de la alţi agenţi economici, decât agenţii economici importatori sau producători interni;

Neutilizarea documentelor fiscale speciale; Incapacitatea de a dovedi provenienţa unor produse supuse accizelor existente în

depozitele agenţilor economici; Comercializarea unor produse fără a fi marcate, în condiţiile în care prevederile legale

stabilesc că acestea fac parte din categoria produselor ce trebuie să fie marcate; Deţinerea unor bunuri materiale, titluri de valoare, numerar, fără a fi înregistrate în

contabilitate; Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale pentru veniturile obţinute prin exercitarea

de activităţi neautorizate.

3.3 Combaterea evaziunii fiscale

Eficacitatea procesului de stopare a fenomenului de evaziune fiscală constă îndeosebi în capacitatea de a înlătura cauzele ce produc sau pot favoriza faptele ce contravin legilor fiscale.

Cunoaşterea cauzelor şi condiţiilor favorizante ale evaziunii fiscale creează posibilitatea luării de măsuri pertinente, rapide şi eficiente de înlăturare sau cel puţin limitare a acestui fenomen nedorit.

Acţiunea unor factori, cum sunt dinamica economiei reale, dimensiunea legislativă şi instituţională, nivelul fiscalităţii, determină în mare măsură evoluţia fenomenului evazionist.

În acest sens se impune cunoaşterea legislaţiei privind evaziunea fiscală atât din partea organelor de control, cât şi din partea contribuabililor (Legea privind combaterea evaziunii fiscale).

Lupta împotriva fraudei şi evaziunii fiscale, combaterea corupţiei şi instaurarea disciplinei financiar-fiscale în domeniul economic se află pe primul loc în ordinea priorităţilor Autorităţii Naţionale de Control din România (ANC), alături de controlul sistemului sanitar, protecţia calităţii vieţii, integrarea europeană a instituţiilor din subordinea Autorităţii şi combaterea muncii la negru.

Realizarea acestor obiective se bazează pe activitatea instituţiilor din subordinea şi din coordonarea ANC (Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Agenţia Naţională de Control al Exporturilor), rezultatul dorit fiind atragerea unor surse mai mari la bugetul de stat.

Datorită faptului că una din cauzele principale de determinare şi favorizare a fenomenului de evaziune fiscală o reprezintă, în mod indiscutabil, existenţa unui sistem legislativ imprecis şi incomplet, se impune combaterea şi limitarea evaziunii fiscale prin măsuri legislative.

În acest sens, printre măsurile ce pot contribui la prevenirea şi combaterea fenomenului evazionist, pot fi enumerate:7

existenţa unui număr mai redus al legilor fiscale şi sistematizarea acestora în raport cu actele legislative din economie;

eliminarea unor prevederi legale ce pot favoriza apariţia actelor şi faptelor de evaziune fiscală;

stabilirea cu coerenţă a facilităţilor fiscale; eliminarea paralelismelor şi suprapunerilor în activitatea organelor cu atribuţii în

domeniul controlului fiscal, pentru realizarea unei mai bune supravegheri fiscale, atât în profil teritorial, cât şi la nivel naţional;

întărirea controlului prin sondaj şi trecerea pe un plan secundar a controlului permanent şi excesiv;

informarea contribuabililor cu privire la interpretarea actelor normative; crearea unui sistem de salarizare corespunzător muncii depuse şi implicaţiilor

acesteia, pentru inspectorii de specialitate cu atribuţii în domeniul controlului fiscal, în vederea cointeresării aparatului fiscal şi eliminării fenomenului de corupţie în rândul acestuia;

existenţa unui sistem informatic performant care să asigure prelucrarea informaţii fiscale în vederea identificării, analizei şi combaterii fenomenului evazionist;

7 Văcărel I., Anghelache G., Bistriceanu G., Moşteanu T., Bercea F., Bodnar M., Georgescu F., „Finanţe publice”, Ediţia a III-a – revăzută şi adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2002, pp. 485-486

continua pregătire şi perfecţionare a personalului cu atribuţii în domeniul financiar-fiscal;

sancţionarea drastică a celor care înfăptuiesc acte şi fapte de evaziune fiscală; informarea contribuabililor cu privire la descoperirile efectuate de către organele

de control în domeniul evaziunii fiscale, precum şi a modului de soluţionare a cazurilor depistate;

existenţa unei legislaţii clare, concise, fără discriminări şi care să nu dea naştere nici unui arbitrariu.Dezordinile şi fraudele existente în economie în sectorul instituţiilor publice, în

activitatea agenţilor economici, în domeniul bancar, în sectorul fondurilor mutuale şi de investiţii, impun întărirea controlului parlamentar şi guvernamental asupra activităţii economice şi financiar-valutare.

Principalele căi de realizare a controlului parlamentar şi guvernamental, în vederea identificării şi limitării faptelor ilegale, prin intermediul Curţii de Conturi, a Ministerului Finanţelor Publice şi a Băncii Naţionale a României sunt:8

Întărirea rolului Curţii de conturi a României care trebuie să-şi exercite atribuţiile în calitate de organ suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar, fără existenţa unor presiuni sau intervenţii, cu fermitate, aplicând cu stricteţe prevederile în vigoare şi sancţionând faptele ilegale, indiferent de apartenenţa politică a făptuitorului.

Cu rol preventiv şi educativ în respectarea legii şi întărirea disciplinei financiare se impune publicarea Raportului Curţii de Conturi referitor la acţiunile realizate şi nerealizate în decursul unui an fiscal, pentru a fi aduse la cunoştinţa contribuabililor constatările şi măsurile luate în urma verificărilor efectuate.

Direcţiile de control ale Curţii de conturi trebuie să fie cu precădere următoarele: controlul sistematic asupra activităţii Băncii Naţionale a României, a celorlalte societăţi bancare (în special în problematica creditelor, decontărilor, aspecte monetare şi valutare); controlul activităţii Ministerului Finanţelor Publice privind întocmirea şi execuţia bugetului de stat, privind modul în care se exercită activitatea de control fiscal din cadrul acestui minister; controlul modului în care sunt constituite şi utilizate fondurile; verificarea execuţiei bugetare la ministerele mari consumatoare de fonduri; verificarea modului de utilizarea a fondurilor valutare de către misiunile diplomatice şi alte organe şi organisme aflate în străinătate.

Întărirea rolului Ministerului Finanţelor Publice în activitatea de control şi inspecţie, atât în profil teritorial, cât şi la nivel central, prin: claritate, stabilitate şi simplificare în domeniul reglementărilor financiar-fiscale şi contabile; verificarea modului de realizare a procesului de privatizare; verificarea modului de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor publice; verificarea modului de evaluarea a patrimoniului statului; stabilirea corectă a regimului preţurilor şi tarifelor; verificarea modului de utilizarea a fondurilor de investiţii la obiective de interes naţional; verificarea sistematică a modului de desfăşurarea a activităţii şi analiza situaţiilor financiare ale regiilor autonome.

Raportarea periodic Guvernului a constatărilor şi măsurilor luate ca urmare a acţiunilor de control de către Ministerul Finanţelor Publice pentru întărirea disciplinei financiare şi combaterea evaziunii fiscale şi a economiei subterane.

Întărirea rolului Băncii Naţionale a României la îmbunătăţirea activităţii bancare şi financiar-valutare prin: stabilirea clară, prin intermediul legislaţiei, a drepturilor, obligaţiilor şi răspunderilor în supravegherea şi controlul asupra activităţii societăţilor bancare pentru prevenirea abaterilor din acest domeniu; exercitarea unei supravegheri riguroase asupra

8 Ciurileanu R., „Prea multele dezordini şi fraude din economie impun: Întărirea controlului parlamentar şi guvernamental asupra activităţii economice”, Economistul, 16-17 decembrie, 1996

desfăşurării pieţei valutare şi asupra activităţii desfăşurate de casele de schimb valutar; atragerea disponibilităţilor valutare, nu prin măsuri administrative, ci prin procedee de stimulare şi cointeresare; controlul modului în care sunt respectate operaţiunile de plăţi în numerar de către agenţii economici; stabilirea unor acţiuni şi măsuri de reducere a blocajului financiar prin oferirea unor credite stimulative şi operative agenţilor economici, prin accelerarea decontărilor.Informarea periodică de către Banca Naţională a României a situaţiei atât din domeniul monetar şi valutar, cât şi din domeniul creditelor, decontărilor şi blocajului financiar.

Fenomenul evazionist are o evoluţie determinată de acţiunea concertată a unor factori: dinamica economiei reale, dimensiunea legislativă şi instituţională, nivelul fiscalităţii, alţi factori interni sau externi. Deci, acest fenomen este unul complex, având implicaţii negative pe multiple planuri, ceea ce determină urmărirea sa permanentă în vederea unei combateri cât mai eficiente.Combaterea evaziunii fiscale este concepută şi urmarită (după cum rezultă din legea de specialitate), prin acţiuni preventive şi de sancţionare.Evaziunea fiscală se realizează prin sustragere, prin neplata obligaţiilor fiscale către bugetul statului. Evaziunea fiscală legală este cea care în prezent are un număr alarmant de cazuri şi prin care sume enorme nu au ajuns la bugetul de stat. Prevederile legale confuze, susceptibile la interpretări, ambigue, sunt principala cauză de generare a fenomenului, ceea ce înseamnă că pentru a înlătura efectele, trebuie suprimate mai întâi aceste cauze.Începând cu Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, la art. 5 al legii se preciza că unităţile plătitoare de impozit pe profit înfiinţate începând cu 1 ianuarie 1991, dar şi cele înfiinţate anterior care realizau profit impozabil după această dată, sunt scutite de la plata impozitului pe profit între 6 luni şi 5 ani de la data înfiinţării, în funcţie de profilul de activitate – 5 ani pentru unităţile din industrie, agricultură şi construcţii, 3 ani pentru unităţile din domeniul explorării şi exploatării resurselor naturale, ale comunicaţiilor şi transporturilor, 1 an pentru întreprinderile prestatoare de servicii, 6 luni unităţile cu profil comercial. Agentul economic beneficia de una dintre aceste perioade de scutire de la plata impozitului pe profit dacă funcţiona cu acelaşi profil de activitate încă o perioadă egală cu cea pentru care i-a fost acordată scutirea (potrivit aceluiaşi art. 5).Potrivit art. 7 al aceleiaşi legi, dacă unităţile respective beneficiare de scutiri îşi încheiau activitatea într-un interval mai scurt decât perioada scutirii, ele erau obligate să vireze la bugetul de stat impozitul pe profit calculat pe toată perioada scutirii.Cea mai semnificativă creştere o înregistrează valoarea prejudiciilor constatate. Se observă că în subperioada 2004-2008 creşterea prejudiciului constatat e mai lentă comparativ cu cealaltă subperioadă. Se înregistrează o creştere medie anuală în mărime absolută de 544.350 lei RON, iar indicele de creştere pentru întreaga subperioadă este 3,28, adică valoarea prejudicilor stabilite a crescut în 2008 faţa de 2004 cu 228%. În perioada 2008-2010 se înregistrează o creştere semnificativă de 217,46% în 2009 faţa de 2008, respectiv de 60% în 2010 faţă de 2009. În anul 2011 prejudiciul stabilit creşte cu aproximativ 424% .(Figura 5)Figura nr. 5. Evoluţia valoarii prejudiciului constatat în perioada 2004-2011Sursa: www.anaf.roCorelând aceste date referitoare la valoarea prejudiciului cu cele referitoare la numărul de sesizări penale se pot observa următoarele: creşterea lentă a numărului de sesizări penale şi creşterea de foarte mari dimensiuni a valorii prejudiciilor constatate indică orientarea organelor de control în decursul acestei perioade spre depistarea

practicilor de evaziune din ce în ce mai complexe şi de mai mare anvergură. Creşterea semnificativă a valorii prejudiciilor constatate în anul 2009 se datorează în mare parte numărului mare de cazuri de evaziune depistate în acel an (cel mai mare din întreaga perioadă, înregistrându-se 77 de sesizări penale). Valoarea covârşitoare a prejudiciului constatat în anul 2011, corelată cu numărul mult mai scăzut de sesizări penale indică depistarea unor cazuri de evaziune fiscală de foarte mare anvergură.Pe ansamblu, pentru perioada 2004-2011, toţi indicatorii analizaţi indică creşteri semnificative, demonstrând o îmbunătăţire a combaterii fenomenului de evaziune fiscală. Aceste creşteri sunt datorate atât unor factori externi şi modificărilor legislative, dar şi îmbunătăţirii metodelor şi tehnicilor utilizate de organele de control pentru diminuarea evaziunii fiscale.În Romania orice măsură „dispusă” la nivel macroeconomic, are la bază doar eficienţa teoretică, într-un context general38. Confirmarea sau infirmarea eficienţei scontate a măsurilor are loc în cadrul raporturilor fiscale, dintre reprezentanţii statului şi contribuabili, doar aici se observă efectul deciziilor luate la nivel guvernamental sau a legislativului. Sesizând acest aspect, măsurile, pentru reducerea efectelor evaziunii fiscale şi atenuarea impactului acesteia asupra echităţii fiscale, trebuie „desprinse” mai mult din practica fiscală şi, vizează cu precădere, atenuarea cauzelor de natură subiectivă ale evaziunii fiscale. Aceste cauze sunt sesizate mai puţin la nivel macroeconomic şi, chiar dacă unele sunt cunoscute, până în prezent nu au făcut obiectul acţiunilor guvernamentale. Pentru a avea succes în atenuarea efectelor evaziunii fiscale, direcţia majoră de acţiune trebuie să o constituie anihilarea sau reducerea cauzelor care generează fenomenul evazionist: de la cauză la efect39.Exista o anumită convergenţă a opiniilor teoreticienilor şi finanţiştilor în legătură cu măsurile ce ar trebui întreprinse pentru limitarea efectelor evaziunii fiscale. Acestea fac trimitere la40: • Reducerea presiunii fiscale;• Creşterea gradului de colectare a impozitelor; • Îmbunătăţirea legislaţiei fiscale; • Sporirea civismului fiscal. Eficienţa acestor măsuri este „limitată” de capacitatea instituţiilor fiscale de a „veghea” asupra bunei funcţionări a sistemului fiscal, cu referire la: implementarea legislaţiei, controlul modului în care se respectă aceasta şi colectarea impozitelor. 38 www.patronatulroman.ro39 Idem.40 Idem.De asemenea se poate constata că gradul de încasare al sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de aproximativ 70%. Ţinând cont că aceasta se datorează în principal faptului că multe din aceste amenzi au fost plătite pe loc la 50% din minimul prevăzut de lege, se poate aprecia activitatea desfăsurată de Garda Financiară ca fiind eficientă şi de bună calitate.Din datele analizate pentru anul 2011 se poate concluziona că domeniile în cadrul cărora s-au depistat cele mai multe şi mai importante cazuri de evaziune fiscală au fost domeniile alcoolului şi băuturilor alcoolice, masei lemnoase, prestărilor de servicii, uleiurilor minerale şi comerţului cu amănuntul.Din analiza datelor pe întreaga perioadă studiată mai în detaliu, adică 2009-2011, se observă o creştere substanţială a valorii tuturor măsurilor şi sancţiunilor aplicate de către Garda Financiară, dar în special creşterea importantă înregistrată în cazul prejudicilor stabilite. Şi din analiza mai generală a perioadei 2004-2011 se pot desprinde aceleaşi concluzii şi anume creşterea continuă a valorii amenzilor aplicate, confiscărilor dispuse şi prejudiciilor stabilite. Astfel se poate constata atât amplificarea fenomenului de evaziune fiscală pe parcursul acestei perioade cât şi îmbunătăţirea activitătii organelor de control.

Rezumând cele spuse mai sus şi în urma rezultatelor prezentate se poate desprinde concluzia că efortul depus de Garda Financiară în legatură cu depistarea şi instrumentarea unor cazuri complexe de fraudă şi evaziune fiscală s-a îmbunătătit şi se constată de asemenea modificarea focalizării atenţiei de la efectuarea unor verificări de rutină finalizate cu măsuri contravenţionale, la depistarea cazurilor care aduc prejudicii de mare importanţă statului.În continuarea studiului de caz privind fenomenul de evaziune fiscală înregistrat în judeţul Bistriţa-Năsăud, am efectuat o prezentare concretă a două cazuri de evaziune fiscală depistate de către Garda Financiară, în perioada studiată. Faptele de evaziune depistate şi alese spre a fi prezentate în acest studiu de caz se referă la rambursarea nelegală de TVA şi la domeniul produselor supuse accizării. Rambursările nelegale de TVA sunt una dintre practicile cele mai des folosite de către evazionişti în ultima perioadă, iar în domeniul produselor accizabile, aşa cum am arătat mai sus, se înregistrează prejudicii tot mai mari.crescută a fenomenului evazionist, poate avea o influenţă deosebită asupra evoluţiei sistemului politic.Efectele fenomenului de evaziune fiscală (efecte economice, asupra bugetului de stat, sociale şi politice) reprezintă motivul principal pentru stoparea sau cel puţin diminuarea substanţială a fenomenului evazionist.5. COMBATEREA EVAZIUNII FISCALEPentru studierea şi stabilirea celor mai bune şi mai eficiente măsuri de combatere a evaziunii fiscale trebuie cunoscute cauzele acesteia, etiologia fenomenului, care este unul complex – având în vedere toate implicaţiile economice, sociale, tradiţionale, devine cât se poate de relativă. Nu se poate aşadar trasa o frontieră fixă între permis şi interzis, aceasta fiind mai mult fluctuantă.Delimitarea fraudei propriu-zise în legislaţia ţării noastre este făcută numai prin înşirarea faptelor ce constituie infracţiuni prevăzute de art. 9-10 din Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, cu toate că ea nu foloseşte termenul de “fraudă fiscală”.În art. 1741 din Codul General al impozitelor (din Franţa), se citează anumite fapte cu titlul de exemplu şi se defineşte elementul material al delictului fraudei fiscale.Delictul fraudei fiscale prezintă trei elemente constitutive clasice: legal, material şi intenţional.Elementul legal constituie o necesitate evidentă. Principiul legalităţii incriminărilor oferă contribuabilului o garanţie împotriva abuzurilor posibile ale statului, condamnarea pentru fraudă fiscală nefiind posibilă decât pe baza unui text legislativ corespunzător (conform art. 916 din Legea privind combatera evaziunii fiscale în România).Elementul material presupune că frauda nu trebuie considerată ca fiind în stare latentă. Pentru a fi condamnată trebuie dovedit un fapt exterior. În România, dar şi în alte ţări, se pedepseşte şi tentativa de fraudă.Elementul intenţional este elementul cel mai delicat al fraudei fiscale. Pentru a dovedi intenţia, trebuie dovedit că contribuabilul a avut cunoştinţa că el violează o dispoziţie legală fiscală. Şi apoi că el a acţionat voluntar/conştient, având deplină cunoştinţă de cauză. Ceea ce trebuie deci demonstrat este că actul fraudei a fost comis liber şi fără constrângere.Delimitarea evaziunii fiscale este mai delicată. Pentru a putea delimitadomeniul evaziunii fiscale acceptabile de cea inacceptabilă s-• Conducerea sau organizarea evidenţei contabile duble, sau alternarea memoriilor aparatelor de taxat sau de marcaj, scopul fiind de a diminua masa impozabilă;

Sustragerea de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activităţi pentru care legea prevede obligaţia înregistrării, scopul fiind obţinerea de venituri suplimentare;Declararea fictivă a sediului unei societăţi comerciale sau a schimbării acestuia fără a respecta procedura legală, scopul fiind sustragerea de la controlul fiscal;Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, total sau parţial, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea acestora sau efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop.În pactică, operaţiunea de delimitare a celor două tipuri de evaziune este la fel de incertă ca şi distincţia dintre fraudă şi evaziune.Această incertitudine provine de la doi factori: interpretarea legalului şi a ilegalului şi contradicţiile soluţiilor dreptului comparat.Din punct de vedere teoretic, contribuabilul fie respectă legea, fie o încalcă, el datorează impozit sau nu datorează, plăteşte impozitul sau nu îl plăteşte.Din punct de vedere practic, concepţia teoretică nu corespunde în totalitate realităţii fiscalităţii. Astfel, între legal şi ilegal nu există o ruptură, ci o continuitate. Încercarea de a profita de lacunele legii conduce contribuabilul de la legal la fraudă.Se poate spune că există trei familii de contribuabili, şi anume:• Familia albă – a celor cinstiţi;• Familia neagră – a celor necinstiţi;• Familia gri – a celor care evadează, fie legitim, fiind foarte abil, fie ilegal prin abuzuri de lege şi acrobaţii.

Fenomenul evaziunii fiscale: Cum vrea să scape statul de evazionişti

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare, de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine.

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pentru a reuşi să combată evaziunea şi pentru a creşte încasările la buget, oferă unele "facilităţi" persoanelor care au comis această faptă, pentru a evita răspunderea penală sau pentru a-şi atenua această răspundere. Practic, prin legislaţia în vigoare, statul pune, mai presus de represiunea penală, interesul pragmatic al colectării la buget a sumelor ce au rezultat din fenomenul evaziunii fiscale descoperit.

Astfel, cu titlu general, articolul 10 din lege prevede că în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecaţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Dacă însă prejudiciul adus statului este sub o anumită valoare, "facilităţile" oferite merg şi mai departe. În concret, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda, iar dacă este de până la 50.000 euro se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Totuşi, nu orice persoană poate beneficia de aceste "facilităţi". Pentru a descuraja fenomenul evaziunii fiscale, articolul 10 alineat 2 al Legii nr. 241/2005 prevede că acestea nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen într-un interval de 5 ani.

Pentru a determina cuantumul prejudiciului, legea prevede că în cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului

general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile Codului de procedura fiscală.

MARK GITENSTEIN: EVAZIUNEA FISCALA IN ROMANIA DEPASESTE

BUGETUL STATULUI

Evaziunea fiscala este atat de mare pe plan local incat depaseste bugetul statului, iar Romania, ca

si alte economii postcomuniste, este ca o piramida intoarsa, a precizat ambasadorul SUA la

Bucuresti, Mark Gitenstein, cu ocazia lansarii raportului “Prioritati pentru Romania” de catre

Camera de Comert Americana in Romania (AmCham).

 Promotie Apartamente si Vile! Rate la dezvoltator; Schimb cu apartamentul vechi

“In Romania exista 3 milioane de angajati in sectorul privat care platesc impozite si care

sustin 15 milioane de romani si 3 milioane de romani in economia gri. Sunt mai multi salariati

decat pensionari. Totodata, 400.000 de romani lucreaza pentru companiile de stat, iar

acestea creeaza mai multa datorie decat profit”, a mentionat Gitenstein.

El spune ca Romania ar putea deveni din nou un centru energetic in Europa, dar

ca investitorii straini nu-si vor investi capitalul in companii de stat conduse ineficient.

Evaziunea fiscala atarna greu de gatul statului. Care sunt pierderile la bugetEvaziunea fiscala din Romania intra din nou in atentia opiniei publice, dupa ce presedintele comisiei parlamentare de control a activitatii SRI, Georgian Pop, a clasificat acest fenomen ca fiind unul ingrijorator.

Pentru jucatorii din industria alimentara, Pop doar constata o realitate costisitoare.

Nivelul din ce in ce mai mare la care a ajuns evaziunea fiscala din Romania, cu mult peste media Uniunii Europene, nu reprezinta un fenomen nou pentru principalii jucatori din piata. In domeniul alimentar, mai exact in industria panificatiei, se inregistreaza cele mai mari cote, ce depasesc 70%, asa cum recunoaste insusi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Potrivit jucatorilor din piata, nivelul ar fi chiar si mai mare si ar trece de 90% in aceasta industrie. 

Citeste mai multe despre Evaziunea fiscala atarna greu de gatul statului. Care sunt pierderile la buget pe Business24.  mai mult

Daca romanul n-ar fura, n-ar mai fi el. Eu fur, tu furi, noi furam. In Romania, conjugarea verbului "a fura" se invata de pe bancile scolii. Ar trebui sa avem curajul sa recunoastem asta. Coexistam intr-o tara bogata. Doamne ajuta ca ajunge la toata lumea.

Pentru saraci evaziunea inseamna supravietuire

Nu fac o pledoarie pentru fenomenul evaziunii fiscale. El exista in orice tara. Eu am pornit de la o intrebare simpla: din ce ar trai majoritatea romanilor daca n-ar beneficia de avantajele evaziunii fiscale, a micilor comercianti? Din salariu minim pe economie, cel mai mic din Europa? 

Preturile la produsele de baza sunt supuse unei evaziuni fiscale masive. In cazul in care autoritatile ar pune piciorul in prag, imediat, toate preturile produselor de larg consum ar creste. Asa toti romanii supravietuiesc, cu largul concurs al evazionistilor care produc la negru sau vand produse si servicii nefiscalizate.

Bugetul Romaniei pierde in fiecare zi 45 de milioane de euro. Si asta de 6 ani incoace. Din 2006, de la aderarea la Uniunea Europeana, vedem ca bugetul Romaniei a pierdut din cauza evaziunii fiscale aproape 100 de miliarde de euro. 

Evaziunea facuta de 20 de milioane de romani este pretul platit de guvernanti in compensarea linistii sociale. Un pact care a blocat dezvoltarea economica. O intelegere tacita intre stat si "enoriasii" evaziunii fiscale, prizonierii saraciei. 

Daca statul ar intra in evazionistii comuni ar fi deranj maxim. Daca omul de rand ar fi pus in situatia sa plateasca mai mult pentru produsele de subzistenta, atunci sa vezi spectacol in Piata Victoriei. Foametea ar fi cat casa!

De aceea, cred ca guvernantii se roaga ca evaziunea fiscala sa tina sub control saracia romanilor. Daca romanii se multumesc cu ce au, obiectivul a fost atins! Rugaciunea a ajuns unde trebuie.

Pentru bogati evaziunea inseamna probleme. Nu si pentru Biserica!

Daca furi sa traiesti poti sa fii iertat. Daca furi sa te imbogatesti, e altceva. Ar trebui sa donezi si la biserica, sa ti se ierte pacatele. Sau macar la partid. Daca tii numai pentru tine statul iti ia urma. Spaga nu prea mai merge. Frica a revenit pentru prima data in tara noastra, de la executia lui Ceausescu.

Statul a inceput sa alerge oamenii de afaceri bogati. In curand, pe "altarul" solidaritatii sociale, probabil, un impozit nou pe averile romanilor va veni ca o mana cereasca pentru guvernanti. De nevoie. Deocamdata, autoritatile patriei nu au fost capabile sa limiteze domeniile unde evaziunea fiscala este litera de lege.

Biserica nu este in criza. Din contra, este cel mai mare dezvoltator imobiliar, in acest moment. De cand se naste pana se curata, omul plateste la orice eveniment bisericesc. Si asta se vede cu ochiul liber. Pana si patria mafiei - Italia a avut tupeul sa puna piciorul in pragul Vaticanului si i-a pus sa plateasca pentru o parte din furaciuni. 

Decat sa plafoneze salariile bugetarilor la 1.000 euro/luna, statul ar face bine sa impoziteze proprietatile si incasarile Bisericii. Daca nu stiati, cea mai bogata entitate, cu cel mai mare portofoliu de proprietati, dupa statul roman, este BOR - Biserica Ortodoxa Romana. 

Cate acte de binefacere a facut aceasta institutie, condusa de Patriarhia Romana? Cati asistati sociali au ocrotit si ingrijit preotii pe timp de criza? Biserica stie numai sa ceara bani de la Guvern, prin sute de amendamente la buget. Atat!

Evaziunea fiscala nu va fi eradicata niciodata. Nici la noi, nici la altii. Singura latura originala a acestui popor este ca noi o adoram. Si ne rugam in fata ei. Ni se pare atat de familiara ca, uneori, daca nu ne intalnim zilnic cu ea, ne lipseste. In cele mai multe cazuri, bonurile si chitantele fiscale, ca sa nu mai vorbesc de facturi, ne incurca existenta. Biserica stie asta!

Afacerile simple sunt si cele mai profitabile. Cei mai mari specialisti in economie nu au fost capabili sa evalueze exact evaziunea fiscala din Romania. Am convingerea ca nici nu se grabesc. De ce ar face-o daca nu exista greve, mitinguri sau miscari muncitoresti de amploare?

De fapt, ce-si doreste orice Guvern care se respecta si vrea sa stea cat mai mult la Palatul Victoria? Pace sociala, incasari bugetare cat sa acopere cheltuielile publice si posibilitatea de a imprumuta bani ieftini. Si, in final, numai daca se poate, un minim progres economic. 

Relatia Bisericii cu statul roman este privilegiata. Impacarea "crestina" intre colectorii de bani functioneaza perfect. "Corb la corb nu-si scoate ochii". Ei stiu sa ia si pot sa ceara. Statul strange de la popor si doneaza la Biserica. Biserica strange de peste tot si uita sa dea. Doamne ajuta,evaziune fiscala! 

Evaziunea fiscalã in Romania

1. Notiunea de evaziune fiscala

Juristii români au fost preocupati încã de la începutul secolului de definirea evaziunii fiscale, în acest scop dându-se diferite definitii cum ar fi de exemplu: "totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul cãrora cei interesati sustrag în totalitate sau în parte averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale", sau "sustragerea de la plata obligatiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele si veniturile impozabile".

Evaziunea fiscalã este rezultantã logicã a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a neprevederii si nepriceperii legiuitorului a cãrui fiscalitate excesivã este tot atât de vinovatã ca si cei pe care îi provoacã prin aceasta la evaziune.

Art.1 din legea 87/1994 defineste evaziunea fiscalã ca fiind "sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata

impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurãrilor sociale de stat si fondurilor speciale

extrabugetare de cãtre persoanele fizice sau juridice române sau strãine, denumiti în continuare contribuabili". În art.3 din aceastã lege sunt

prevazute obligatiile contribuabilului, si anume:

declararea în termen de 5 zile de la înregistrare 19519u203t a datelor în legãtura cu subunitãtile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii si cu orice alte locuri în care se desfãsoarã activitãti producatoare de venituri, bãncile si conturile bancare în lei sau în valutã, indiferent de locul unde functioneazã, în tarã sau în strãinatate;

declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate în orice alte locuri;

declararea oricãror schimbãri cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare în termen de 15 zile de la data când au avut

loc. Declaratia se va comunica organelor fiscale competente;

evidentierea veniturilor realizate si cheltuielilor efectuate din activitãtile desfãsurate, prin întocmirea registrelor sau a oricãror alte

documente prevãzute de lege;

plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obtinerii de venituri, detinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfãsurãrii de

activitãti supuse taxelor si impozitelor.

1. FORMELE  EVAZIUNII  FISCALE

Dupã modul cum se procedeazã în activitatea de evitare a reglementãrilor fiscale se face diferentierea între evaziunea fiscalã

legalã si evaziunea fiscalã ilicitã.

a) Evaziunea fiscalã legalã reprezintã actiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinatie neprevazutã a acesteia. Aceastã

formã de evaziune nu este posibilã decât atunci când legea este lacunarã sau prezintã inadvertente. Evaziunea fiscalã legalã se realizeazã atunci

când o anumitã parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasã de la impozitare datoritã modului în care

legislatia fiscalã dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii gãsesc anumite mijloace, si exploatând insuficientele legislatiei le eludeazã în mod legal, sustrãgându-se în totalitate

sau în parte plãtii impozitelor, tocmai datoritã unei insuficiente a legislatiei. În acest fel contribuabilii rãmân în limita drepturilor lor, fãrã putinta de

a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apãra decât printr-o legislatie clarã, precisã.

Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzeazã de interpretarea favorabilã a legislatiei fiscale, în practica tãrilor cu economie

de piatã, sunt:

a) constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervã, în cuantum mai mare decât cel ce se justificã din punct de vedere economic,

micsorând astfel veniturile impozabile;

b) practica unor societãti comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care

statul acordã reduceri ale impozitului pe venit, mãsurã care este menitã sã stimuleze acumularea;

c) asocierile de familie, precum si societãtile oculte dintre sotia si copiii întreprinzãtorului si acesta; rezultatul unei asemenea manevre

este impunerea separatã a acestora, repartizarea separatã a venitulor pe fiecare asociat ducând la micsorarea sarcinilor ficale;

d) venitul total al membrilor familiei poate fi împãrtit în mod egal între acestia, indiferent de contributia fiecãruia la realizarea lui, pe

aceastã cale obtinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului;

e) constituirea unor depozite de pãstrare si administrare de cãtre pãrinte (tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest

caz desi venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul plãtit este mai mic în comparatie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel

redivizat;

f) folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donatiilor filantropice, indiferent dacã acestea au avut loc sau nu, duce

la sustragerea unei pãrti din veniturile realizate de la impunere;

g) un contribuabil are posibilitatea sã opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil

veniturilor realizate de corporatie. Optând pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizeazã o importantã sustragere din venitul

impozabil deoarece sistemul de impunere al corporatiilor cuprinde numeroase facilitãti care duc la o substantialã reducere a sarcinilor fiscale;

h) luarea în considerare a unor facilitãti legale cu privire la excluderea din masa impozabilã a cheltuielilor cu munca vie, cu pregatirea

profesionalã si practica în productie, a sumelor plãtite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes national ;

i) scãderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamã sau publicitate, indiferent dacã au fost fãcute sau nu ;

j) interpretarea favorabilã a dispozitiilor legale care prevãd importante facilitãti pentru contributiile la sprijinirea activitãtilor sociale,

culturale, stiintifice si sportive.

Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (M.O. nr.25 din 31.01.1991) reglementeazã cheltuielile care se scad din veniturile încasate

în vederea diminuãrii profitului. Aceastã listã a fost modificatã în anexa 1, la Hotãrârea guvernului nr. 804 din 30.11.1991.

Interpretarea favorabilã a acestor dispozitii ce acordã scutiri de impozit pe diferite perioade de la infiintarea societãtii în functie de profil a dus la infiintarea unui numãr deosebit de mare de societãti cu profil comercial în scopul evaziunii fiscale.

b) Evaziunea fiscalã ilicitã, spre deosebire de cea legalã, se sãvârseste prin cãlcarea flagrantã a legii, profitându-se de modul specific în care

se face impunerea. În acest caz contribuabilul violeazã prescriptia legalã cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor

cuvenite statului.

Evaziunea fiscalã este frauduloasã când contribuabilul, obligat sã furnizeze date în sprijinul declaratiei în baza cãreia urmeazã a i se

stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor cãi de

sustragere de la plata impozitului.

În general este greu sã se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate. În activitatea fiscalã existã

însã forme care se regãsesc mai frecvent:

 - întocmirea de declaratii false ;

 - întocmirea de documente de plãti fictive ;

 - alcãtuirea de registre contabile nereale;

 - nedeclararea materiei impozabile;

 - declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;

 - executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictiv;

- diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin  înregistrarea în cheltuielile unitãtii a unor cheltuieli

neefectuate în realitate;

- vânzãrile fãcute fãrã facturã, precum si emiterea de facturi fãrã vânzare efectivã, care ascund operatiunile reale supuse impozitãrii;

- falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o conventie între patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sã

rãspundã solidar pentru fapta comisã.

     Micsorarea încasãrilor bugetare din impozite, datoritã evaziunii fiscale, este în

             mai multe state o problemã acutã si frecventã, mãrimea acestora nefiind deloc    

             neglijabilã.

Pentru a intelege cum functioneaza economia subterana economistul canadian Arthur Laffer incearca sa explice relatia dintre rata de impozitare

si nivelul veniturilor fiscale.

              Conform Curbei lui Laffer cu cat o prelevare fiscala se bazeaza pe rate de impozitare crescute cu atat incasarile fiscale ale statului cresc,

dar dincolo de un anumit prag de impozitare incasarile incep sa descreasca.

               Pentru o rata de impozitare zero, incasarile statului sunt nule.

               Pentru o rata de impozitare de 100%, incasarile sunt tot nule, deoarece la acest pret nimeni nu munceste sau in orice caz nimeni nu

declara nici cel mai mic venit.

               Intre cele doua puncte extreme, apare o colina in al carei varf se gaseste venitul cel mai mare pe care poate conta statul.

                 In prezent multe state se confrunta cu probleme grave in nerealizarea veniturilor bugetare.

                 Romania este din pacate in categoria tarilor care nu au adoptat politici fiscale, iar rezultatele sunt evidente in ceea ce priveste

proliferarea unei economii subterane importante si in consecinta, colectarea insuficienta a veniturilor statului.

                 Curba Laffer reflecta rezultatele pe plan macroeconomic a unei crestere a prelevarilor obligatorii, descurajarea dorintei de a munci si

de a economisi.Aceasta deoarece marirea ratei de impunere de la un anumit punct limita stimularea agentilor economici, descurajeaza realizarea

de investitii, ingusteaza bazele de impozitare; totodata printr-o rata de impozitare peste o anumita limita, se pot antrena si actiuni de evaziune

fiscala ca si oreientarea spre activitati ce beneficiaza de avantaje fiscale, fraude fiscale, diminuarea PIB si scaderea incasarilor fiscale.

             Aceasta teorie, desi controversata, in unele tari a avut un real succes.

In literatura de specialitate se disting cateva tipuri de fraude fiscale:

a. Frauda pe termen lung - un agent economic care si-a creat in timp o buna reputatie prin comportament si rezultate

inceceteaza brusc platile, se declara in faliment dupa ce in prealabil a transferat profitul in alta tara.

b. Frauda pe termen scurt - o noua întreprindere infiintata inainteaza organelor fiscale o cerere justificata de rambursare de

TVA, insa dupa rambursare intreprinderea isi inceteaza activitatea, iar platitorul dispare.

c. Sindromul " Phoenix " - o firma ce avea obligatia de plata a TVA se declara in faliment, dar apare o alta firma cu acelasi

director.

d. Sindromul "companiilor multiple " - se inregistreaza mai multe firme, printre care si una fantoma.

e. Manipularile insignifiante - omiterea de la insumare a unor pagini din registrele contabile, inregistrare repetata a unor

facturi de intrare, reportare gresita, decont de TVA incorect etc.

3. SCURT ISTORIC AL FENOMENULUI ÎN ROMÂNIA

  Examinând problema evaziunii fiscale în România, se poate constata cã de la marea reformã a impozitelor directe din anul 1921 si în

special din anul 1929, legea românescã s-a orientat în principal spre organizarea unui sistem de impunere si de gãsire a mijloacelor celor

mai eficace pentru prevenirea si reprimarea evaziunii fiscale. În anul 1923 s-a desfiintat impunerea minimalã si s-au atenuat sanctiunile

severe prevãzute de legea din 1921 împotriva practicilor evazioniste, fiscul rãmãnând aproape dezarmat în fata spiritului antifiscal manifestat

de unii contribuabili si a lipsei de pregãtire a organelor de aplicare a legii.

             Legea contributiiilor directe din 1923, pe lângã pãrti bune a avut si lacune, ce fãceau ca sarcina fiscalã sã nu fie legal repartizatã,

pentru a asigura unor intreprinderi posibilitatea de a nu plãti impozitul. Spre exemplu, faptul cã imobilele apartinând intreprinderilor industriale

nu erau supuse impozitului pe clãdiri, avea drept consecintã cã în anii când activitatea acestora se solda cu pierderi, fiscul pierdea si

impozitul funciar pe care intreprinderile l-ar fi plãtit sub rubrica "impozit pe clãdiri".

     Cea mai rãspânditã formã de evaziune fiscalã a avut-o "inflatiunea amortizãrilor", procedeu ce consta în actiunea intreprinderilor de a

exagera valoarea clãdirilor si instalatiilor pe care le posedau si de a cere si de a obtine de la fisc dreptul de a scãdea din beneficiu un fond de

amortizare corespunzãtor unor investitii mai mari decât cele reale. În aceeasi perioadã, în Germania, s-a creat un obstacol automat acestui

gen de evaziune prin functionarea impozitului pe avere, alãturi de impozitul pe profit. Întreprinzatorul nu mai supraevalua clãdirile si

instalatiile deoarece ar fi plãtit un impozit mult mai mare la rubrica "impozit pe avere".

   Efectele aplicãrii legii din 1923 au constat în scãderea îngrijorãtoare a randamentului impozitelor directe. Aceastã situatie determina

legiferarea specialã a mãsurilor de represiune a evaziunii fiscale si o modificare totalã a metodelor de impunere, pentru acele categorii de

contribuabili ce se puteau sustrage fiscului cu usurintã.

    Legiferarea mãsurilor de represiune a evaziunii fiscale si modificãrile aduse legii contributiilor directe marcheazã în România începutul

luptei antievazioniste. Începând din 1929 legislatia fiscalã românã are tendinta din ce în ce mai pronuntatã de a restrânge sfera de aplicare a

metodei constatãrii directe prin declaratia   contribuabilului si de a o înlocui prin sistemul impunerii fixe si minimale, pe baza semnelor

exterioare si prezumtiilor. Scopul legii din 1929 a fost de a mãri masa impozabilã si de a limita posibilitãtile de evaziune.

       Un adevãrat cod al evaziunii fiscale a fost introdus în legea contributiilor directe si celelalte legi de impozite si taxe. Legea contributiilor

directe din 1933 clasificã abaterile de la legi în contraventiune simplã si contraventiune calificatã. În literatura juridicã a vremii se fãcea

diferenta între infractiunea fiscalã, abaterea fiscalã si evaziune.

       Astfel, infractiunea fiscalã era consideratã "orice abatere, neascultare a legilor fiscale sanctionatã cu o pedeapsã fiscalã, neurmarea sau

nesupunerea la legile fiscale putând sã rezulte fie dintr-un fapt de abstentiune, fie dintr-o actiune". Se aprecia cã infractiunea fiscalã apare ca

o consecintã a dreptului pe care îl are statul de a impune si de a pedepsi. Sanctiunile pentru astfel de fapte erau amenzile, care mergeau

pânã la de patru ori impozitul la diferenta venitului sustras. Pentru actele de coruptie impotriva agentilor fiscali era prevazutã închisoarea

contraventionalã. Ion Stan în lucrarea "Fraude si sanctiuni fiscale" fãcea urmãtoarele aprecieri: "legislatia românã este un mozaic de legi

necoordonate din punct de vedere al sanctiunilor. Infractiunile nu sunt întotdeauna net definite, iar tehnica aplicãrii lor nu este amãnuntitã si

precisã, ceea ce îngreuneazã nu numai sarcina organelor fiscale chemate a le aplica ci si cercetãrile în domeniul dreptului fiscal si judecarea

contraventiilor [.] Fiecare lege fiscalã are sistemul sãu deosebit de penalitãti, procedurã proprie si termene de apel si recurs cu totul diferite

de la un impozit la altul, astfel cã se comit cu usurintã de cãtre functionarii Ministerului Finantelor, erori si confuzii".

      La 29 decembrie 1947 o nouã lege vine sã sanctioneze evaziunea fiscalã; legea 344    era foarte asprã urmãrind cu toatã seriozitatea pe

evazionisti si pe toti cei ce nu-si  respectau obligatiile fatã de stat, dând însa posibilitatea celor în cauzã sã intre în   legalitate si sã-si lichideze

obligatiile fiscale, chiar dacã s-ar fi retras în trecut în tot sau în parte de la plata impozitelor. Faptele de evaziune erau asimilate crimei

de     sabotaj si se sanctionau cu pedepsele prevãzute în legea pentru reprimarea speculei si a sabotajului.

4. EVAZIUNEA FISCALÃ ÎN PERIOADA DE TRANZITIETranzitia la economia de piatã a tãrilor care au avut economii centralizate implica schimbãri esentiale în toate domeniile vietii

economice si sociale. Asadar reforma economicã trebuie sã aibã neapãrat ca o componentã esentialã si reforma fiscalã care sã permitã

întãrirea administratiei fiscale prin existenta unui sistem fiscal care sã conducã la eficienta activitãtilor economico-sociale. Promovarea unei

reforme fiscale în tãrile aflate în tranzitie la economia de piatã trebuie sã constituie una din prioritãtile majore.

    În conditiile unei economii planificate, sistemul de preturi este rigid, nereflectând situatia realã din economie; capitalul este tratat în cea

mai mare parte ca un bun fãrã valoare, ceea ce implica o ratã a dobânzii foarte scãzutã; salariile personalului scad simtitor. În tãrile

dezvoltate însã, sistemul fiscal este simplu de administrat, transparent si stabil.

   În momentul în care se adoptã un nou sistem fiscal trebuie avut în vedere impactul pe care acesta îl are asupra firmelor în adoptarea

deciziilor de dezvoltare, întrucât tendinta de a confisca veniturile accentueazã evaziunea fiscalã si coruptia, care la rândul lor sunt amplificate

de inflatie, care de obicei conduce la practicarea unui sistem de impozitare indexat. De asemenea este necesarã luarea în calcul a efectelor

sistemului fiscal asupra investitiilor strãine.

Evaziunea fiscalã este consecinta actiunii unor situatii, ori a unor fapte ilegale între care pot fi enumerate:

a) imperfectiunile legii, în sensul cã actele normative prin intermediul cãrora se reglementeazã conduita de impozitare nu sunt

îndeajuns de elaborate, si impozitele nu sunt suficient de clare, explicite;

b) lipsa de uniformitate în activitatea organelor financiare cu privire la stabilirea si perceperea taxelor si impozitelor, determinatã de

inexistenta unor norme metodologice de aplicare a legii;

c) conduita unor categorii de contribuabili, care folosesc cele mai diverse mijloace de disimulare a materiei impozabile;

d) lipsa de exigentã ori coruptia functionarilor publici în cadrul organelor fiscale.

Etapa tranzitorie de la economia dirijatã la economia de piatã, caracterizatã prin modificãri structurale ale relatiilor economice,

favorizeazã faptele ilegale, îndeosebi coruptia, traficul de influentã, înselãciunea si, desigur, evaziunea fiscalã.

Introducerea la 1 iulie 1993 a T.V.A. a dus la orientarea agentilor economici spre reducerea consumurilor, la disponibilizarea

resurselor în economie, la stimularea exporturilor si nu în ultimul rând la îmbunãtãtirea disciplinei financiare. În conditiile introducerii T.V.A. în

locul impozitului pe circulatia mãrfurilor si a unui nou sistem al accizelor, gradul de fiscalitate realizat s-a situat sub nivelul anilor 1990-1991.

A fost elaboratã de Ministerul Finantelor si aprobatã de Parlament legea privind impozitul pe venitul agricol, dar conditiile economice

actuale au condus la neperceperea sa pânã în anul 2000.

S-a considerat utilã si ajustarea temporarã a unor instrumente fiscale în mãsurã sã sprijine stabilizarea economiei. Principalele mãsuri

au fost:

reforma impozitului pe circulatia mãrfurilor si utilizarea lui ca stadiu preliminar pentru introducerea (iulie 1992) a impozitului pe

valoarea adãugatã;

introducerea impozitului pe profit cu 77 de clase de impozitare, reducerea acestor clase în douã si adoptarea prin ordonanta

guvernamentalã a noii legi a impozitului, cu o cota unicã de impozitare de 38%;

introducerea impozitului pe dividende si pe vânzarea de active;

introducerea unui nou sistem de taxe vamale;

introducerea impozitului pe salarii.

Diversificarea structurii sistemului de impozite prin adoptarea impozitului pe  proprietate, impozitul pentru poluare au constituit o prioritate a

reformei fiscale alãturi de introducerea impozitului pe venitul global.

Legea 87/1994 vine sã asigure siguranta bugetului statului prin prevederea obligatiei pentru toti cei care obtin venituri de a contribui cu o parte din acestea, constituite ca impozite, la realizarea bugetului statului. Legea privind evaziunea fiscalã era mai mult decât o necesitate si este de asteptat ca gravitatea pedepselor pe care le instituie îi va determina pe evazionistii de profesie sau de ocazie, sã se gândeascã mai mult înaintea sãvârsirii unor astfel de acte, pentru cã riscul pe care si-l asumã acum nu este legat de pierderea unor sume de bani pe care le plãteau ca amendã, ci este în joc o valoare mult mai mare - libertatea.