Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; A treia vineri din lună – Sf.

Maslu, ora 19-30; Spovedanie - Joi, ora 17:00 şi Sâmbătă, ora 16:00.

Luni, 16 iunie începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

SF. MASLU în parohia noastră, vineri, 20 iunie 2014, h 19:30.

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Continuăm să ajutăm pe cei 4 copii săraci din România pe care parohia

noastră i-a ”adoptat” de la distanță, prin proiectul episcopiei ”Brațele

părintești”.

Săptămâna a II-a după Rusalii:

Duminică: Evr 11,33-40;12,1-2; Mt 10,32-33,37-38;19,27-30 -Sf. Proroc Amos

Luni: Rm 2, 28 - 3, 18; Mt 6, 31-34; 7, 9-11 - Sf. Ierarh Tihon, ep. Amatundei.

Marţi: Rm 4, 4-12; Mt 7, 15-21 - Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Isavru și Felix

Miercuri: Rm 4, 13-25; Mt 7, 21-23 - Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul.

Joi: Rm 5, 10-16; Mt 8, 23-27 - Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului.

Vineri: Rm 5, 17-21; 6, 1-2; Mt 9, 14-17 - Sf. Sf. Mc. Metodie, ep. Patarelor.

Sâmbătă: Rm 3, 19-26; Mt 7, 1-8 - Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Sf. Efrem Sirul - Despre Post Să doreşti sărăcia lui Hristos, ca să dobândeşti ca bogăţie acolo în cer

dumnezeirea Sa. Să doreşti frumuseţea postului, scump lucru şi plăcut lui Dumnezeu. Postul este vehiculul ce ne urcă la cer. Postul naşte pe profeţi, oferă înţelepciune legiuitorilor. Postul este fortăreaţa de neînfricat a sufletului; credincios, împreună lucrător cu trupul. Postul este armă pentru cei puternici, luptă pentru atleţi. Postul alungă ispitele, te pregăteşte pentru evlavie; este pur ca mireasa, este făptaşul înţelepciunii. Postul este lupta eroică a războaielor. Postul aruncă puterea întunericului (Dan. 1:11-16); postul îngrădeşte gurile leilor (Dan. 1:11-16, 6:18); postul ridică rugăciunea la cer (Dan. 9:3,20). Postul este mama sănătăţii. Postul este înfrânarea tinereţii, podoabă pentru cei bătrâni, companie plăcută pentru călători. Trupul celui ce posteşte este cuviincios, şi sufletul lui cinstit este. Postul odihneşte pe Lazăr în sânurile lui Avraam (Lc 16:22). Pe acesta, aşadar să-l dorim noi, ca îmbrăţişarea lui Avraam să ne primească şi pe noi.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VII, Nr. 22 (15 iunie 2014)

is-a Domnul către

ucenicii Săi: pentru cel

care va mărturisi pentru

Mine înaintea oamenilor,

voi mărturisi şi Eu pentru

el înaintea Tatălui Meu,

care este în ceruri. Iar de

cel care se va lepăda de

Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi

lepăda de el înaintea Tatălui Meu, care

este în ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori

pe mamă mai mult, decât pe Mine, nu

este vrednic de Mine. Cel ce iubeşte pe

fiu ori pe fiică mai mult, decât pe

Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cine

nu-şi va lua crucea sa şi nu va veni

după Mine, acela nu este vrednic de

Mine. Atunci, răspunzând, Petru a zis

către Dânsul: iată noi am lăsat toate şi

am urmat Ţie; oare, ce vom avea noi?

Iar Iisus a zis către ei: adevărat vă

spun vouă că voi, cei care M-aţi urmat

pe Mine, la naşterea din nou a lumii,

când va şedea Fiul Omului pe scaunul

slavei Sale, veţi şedea şi voi pe

douăsprezece scaune, judecând cele

douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi

oricine a lăsat case, sau fraţi, sau

surori, sau tată, sau mamă, sau femeie,

sau feciori, sau ţarini pentru numele

Meu, însutit va lua înapoi şi viaţa

veşnică va moşteni. Dar mulţi din cei

dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe

urmă vor fi întâi.

Duminica a I-a după Rusalii

(a Tuturor Sfinților) Matei 10, 32-33, 37-38; 19, 27-30

Apostol: Evrei 11, 33-40; 12, 1-2

Fraţilor, proorocii, prin credinţă,

au biruit împărăţii, au făcut dreptate,

au dobândit făgăduinţele, au astupat

gurile leilor, au stins puterea focului, au

scăpat de ascuţişul sabiei, s-au

împuternicit, din slabi ce erau s-au

făcut tari în război, au întors taberele

vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au

luat pe morţii lor înviaţi, iar alţii au

fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să

dobândească mai bună înviere; alţii au

suferit batjocură şi bici, ba chiar

lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu

pietre, au fost puşi la cazne, au fost

tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu

sabia, au pribegit în piei de oaie şi în

piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău

primiţi, ei, de care lumea nu era

vrednică, au rătăcit în pustii, şi în

munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile

pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi

fiind prin credinţă, n-au primit

făgăduinţa, pentru că Dumnezeu

rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei

Duminica aceasta este rânduită să amintească pe toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi, câţi au existat în istorie. Sfânta Biserică ne pune înainte, cu acest prilej, un text din Sfânta Evanghelie după Matei, care vorbeşte despre datoria de a mărturisi credinţa, aşa cum sfinţii au mărturisit-o cu viaţa şi chiar moartea lor.

Textul lasă loc câtorva întrebări, în aparenţă uşor de răspuns. O să încercăm să ni le punem împreună şi să căutăm tâlcul cel adevărat al celor spuse de Mântuitorul.

Apostolii care au auzit aceste sentinţe, după cum vedem, categorice şi severe şi, să recunoaştem, greu de înţeles şi de pus în practică, nedumeriţi, l-au pus pe Sfântul Apostol Petru să-L întrebe pe Mântuitorul: „Doamne, iată noi am lăsat toate şi ţi-am urmat Ţie. Ce va fi cu noi?“ Mântuitorul i-a consolat: „Adevărat vă grăiesc vouă că, la naşterea a doua a făpturii, când Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, atunci şi voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, veţi şedea pe douăsprezece scaune judecând cele douăsprezece seminţ i i ale lui Israel“ (Matei 19, 27-28).

După ce i-a răspuns aceasta Sfântului Apostol Petru, a mai adăugat însă ceva şi pentru toţi ceilalţi, un cuvânt care se adresa tuturor oamenilor, nu numai Sfinţilor Apostoli: „Şi tot cel ce a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică“ (Matei 19, 29). După ce a spus acestea, a făcut o încheiere cam neaşteptată, faţă de speranţele pe care li le dăduse: „Însă mulţi din cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă vor fi întâi“ (Matei 19, 30).

Acum, după ce am parcurs întregul text al Sfintei Evanghelii, alcătuit din pericope disparate în Evanghelia după Matei, dar rânduite anume aşa, ca să se potrivească amintirii şi înţelegerii de către noi a sacrificiilor şi răsplătirii sfinţilor, ne dăm seama că, într-adevăr, textul cere explicaţii cu privire la câteva din cuvintele rostite de Mântuitorul în convorbirea Sa cu ucenicii Săi. Cum adică: să nu iubeşti pe tată şi pe mamă? Sau: cei dintâi să fie pe urmă, şi cei de pe urmă să fie întâi?

Pentru a reuşi să înţelegem acest lucru, va trebui să le lăsăm deocamdată deoparte şi să revenim la semnificaţia sărbătorii de astăzi. Să ne aducem aminte că Biserica ne-a pus în faţă, înainte de orice, textul despre necesitatea mărturisirii lui Iisus în faţa oamenilor, deci despre necesitatea de a face o declaraţie de credinţă. Ce înseamnă a mărturisi pe Iisus Hristos în faţa oamenilor? Înseamnă a recunoaşte în Dumnezeu pe Creatorul universului şi al oamenilor. Înseamnă a-L recunoaşte pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Prin urmare, înseamnă a intra într-o ordine de gândire religioasă. Înseamnă a nu ne considera autonomi, ci dependenţi de Dumnezeu, atât cu privire la începutul, cât şi cu privire la sfârşitul nostru.

A-L mărturisi pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos înseamnă a mărturisi filiaţia noastră divină. Înseamnă a mărturisi că suntem creaţi de Dumnezeu şi că trăim şi existăm în această ordine, în această rânduială divină. Înseamnă a recunoaşte că nu suntem autonomi, aşa cum nu putem fi autonomi faţă de tatăl nostru cel pământesc.

Putem noi să ne lepădăm de

să nu ia fără noi desăvârşirea. De aceea

şi noi, având împrejurul nostru atâta

nor de mărturii, să lepădăm orice

povară şi păcatul ce grabnic ne

împresoară şi să alergăm cu stăruinţă

în lupta care ne stă înainte, cu ochii

aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi

plinitorul credinţei, Care, pentru

bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea,

n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut

de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.

propria noastră naştere? De propriii noştri părinţi? Nu putem. Nu putem fi autonomi faţă de ei. Putem fi autonomi faţă de multe alte lucruri, dar noi cei credincioşi nu putem fi autonomi faţă de părinţii noştri de pe pământ, nici faţă de Părintele nostru cel ceresc. Depindem de El, trebuie să-L mărturisim, să-L recunoaştem. Şi odată cu El, şi pe Fiul Său, Iisus Hristos, şi pe Duhul Sfânt.

La aceasta ne cheamă de fapt cuvântul Sfintei Evanghelii: să ne mărturisim legătura noastră cu Dumnezeul Cel ceresc şi cu Fiul Său, Iisus Hristos, pe care Îl acceptăm ca Mântuitor şi Care ne conduce spre Împărăţia cerurilor, prin Duhul Sfânt. Fără această dependenţă, recunoaştere şi acceptare nu putem fi creştini.

Cum trebuie să ne mărturisim credinţa? În trei feluri. În primul rând mărturisim credinţa în Dumnezeu sub chipul Sfintei Treimi, prin Simbolul credinţei, în taina sufletului nostru şi în comunitate, aşa cum facem, de altfel, în biserică, în timpul slujbei Sfintei Liturghii, când îl recităm în comun: „Cred într-unul Dumnezeu… şi într-unul Domn Iisus Hr istos, F iu l lu i Dumnezeu… şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul“.

Prin Simbolul credinţei facem o mărturisire de credinţă. Dăm mărturie despre Dumnezeu Cel în Treime, despre credinţa noastră în Dumnezeu-Stăpânitorul, Creatorul, Proniatorul, adică Cel care are grijă de noi şi de lumea creată de El şi, desigur, despre Dumnezeu-Judecătorul. Îi recunoaştem acest drept de a ne judeca, după criteriile legilor morale pe care ni le-a predat Mântuitorul şi ni le-au transmis Evangheliştii, ceilalţi autori ai Sfintei Scripturi şi Sfinţii Părinţi în sinoadele ecumenice.

În al doilea rând, dăm mărturie despre Dumnezeu în familia noastră. Toţi avem o familie şi, prin urmare, suntem datori să dăm mărturie despre Dumnezeu celor care ne-au adus pe lume, şi fraţilor noştri, şi celor pe care

îi aducem noi în lume, şi pe care îi aducem numai pentru că Dumnezeu le dă viaţă, nu pentru că noi le dăm viaţă, căci viaţa vine numai de la Dumnezeu. Aşadar, în familie dăm a doua mărturie despre Dumnezeu-Tatăl, despre Iisus Hristos şi despre Duhul Sfânt.

În al treilea rând, dăm mărturie, după cum spune chiar textul Sfintei Evanghelii, în faţa oamenilor, adică unul faţă de altul, în public, nu numai privat, nu numai în ascuns, adică nu numai ca pe o declaraţie de credinţă

personală, făcută în faţa propriei noastre conştiinţe, ci ca pe o declaraţie publică, făcută în faţa celorlalţi. Deci acest lucru trebuie să-l reţinem: Iisus cere în chip expres o mărturisire publică de credinţă. Nu numai una ascunsă. Una deschisă şi, după cum am auzit din text, este atât de categorică această cere re , încât

Mântuitorul nu se mulţumeşte să spună numai afirmativ: pe cel ce Mă va mărturisi în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui, ci revine, repetând ideea şi la modul negativ, spre a o întări, aşa cum face şi atunci când vorbeşte despre Judecata de Apoi. El spune: „Dar de cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri“ (Matei 10, 33). Unul ca acesta nu va avea parte de Hristos ca martor al apărării în faţa Judecăţii celei din urmă. Mulţi sunt tentaţi să creadă că, dacă fac numai o mărturisire de conştiinţă, e de ajuns. Stăm de vorbă cu cineva şi, fie din ruşine, fie din indiferenţă, arată faţă de Mântuitorul dacă nu chiar necredinţa, în orice caz o superioară indiferenţă, deşi poate consideră că, interior, el crede cu adevărat.

Frumos ar fi să ajungem noi înşine pe treapta de pe care să nu putem face decât bine. Atunci comuniunea dintre noi şi sfinţi ar fi desăvârşită şi am avea în avans, încă de pe pământ, bucuria vieţii cereşti. Amin! (fragment, Pf Patriarh Daniel)