Acatist și Sf. Liturghie, viner i 14 octombrie 2016, h 9:00 (Sfânta Cuvioasă

Parascheva de la Iași).

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Continuăm să ajutăm pe cei 3 copii săraci din România pe care parohia noastră

i-a ”adoptat” de la distanță, pr in proiectul episcopiei ”Brațele păr intești”,

plus alte persoane necăjite sau cu handicap fizic din România.

Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a XVII-a după Rusalii:

Duminică: Ga 1, 11-19; Lc 7, 11-16 - Sf. Apostol Iacov al lui Alfeu.

Luni: Ef 1, 22-23; 2, 1-5; Mc 10, 46-52 - Sf. Mc. Evlampie și Evlampia.

Marţi: Ef 2, 19-22; 3, 1-7; Mc 11,11-23–Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi

Miercuri: Ef 8, 8-21; Mc 11, 22-26 - Sf. Mc. Prov, Talah și Andronic.

Joi: Ef 4, 14-17; Mc 11, 27-33 - Sf. Sf. Mc. Carp, episcopul Tiatirei.

Vineri: Co 9, 2-12; Lc 7, 36-50 - Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iași.

Sâmbătă: I Co 14, 20-25; Mt 25, 1-13 - Sf. Mc. Luchian, preotul din Antiohia.

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași

Trei au fost marile virtuţi care au împodobit sufletul şi viaţa Preacuvioasei Maicii noastre Sfânta Parascheva de la Iaşi. Îngereasca feciorie, milostenia, adică lepădarea de cele pământeşti, şi dumnezeiasca rugăciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuţi le-a iubit fericita din copilarie şi prin acestea, în chip deosebit, s-a dezbrăcat de orice cuget pământesc, a biruit pe diavoli

şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu. Fiind odraslă de bun neam şi având sădită în inima ei frica de Dumnezeu, Sfânta Parascheva a început urcuşul cel duhovnicesc pe scara virtuţilor către Hristos, Mirele ei, mai întâi prin sfânta rugăciune, care este începutul tuturor bunătăţilor. Din pruncie, cuvioasa mergea la biserica satului Epivat, fiind nelipsită de la sfintele slujbe. Dar şi în casa parinţilor ei se ruga mult ziua şi noaptea, imitând pe sfinţii îngeri.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An IX, Nr. 39 (9 octombrie 2016)

Duminica a XX-a după Rusalii

(Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16

n vremea aceea s-a dus

Iisus într-un oraş numit

Nain, şi împreună cu

Dânsul mergeau mulţi

ucenici ai Lui şi popor

mult. Iar când s-au

apropiat de poarta

oraşului, iată scoteau un

mort, singurul fecior al maicii sale,

şi era ea văduvă; iar din oraş popor

mult era cu dânsa. Şi, văzând-o

Domnul, I s-a făcut milă de ea şi

i-a zis: nu mai plânge. Atunci,

apropiindu-se, s-a atins de cosciug,

iar cei care-l duceau au stat şi El a

zis: tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!

Iar cel ce fusse mort s-a sculat în

sus şi a început să vorbească. Iar

Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a

cuprins pe toţi şi slăveau pe

Dumnezeu, zicând: un prooroc

mare s-a ridicat între noi, şi:

Dumnezeu a cercetat pe poporul

Său.

Fraţilor, vă fac cunoscut că

Evanghelia cea binevestită de mine

nu este după om; pentru că nici eu

n-am primit-o de la om, nici n-am

învăţat-o, ci prin descoperirea lui

Iisus Hristos. Căci aţi auzit despre

purtarea mea de altădată întru

iudaism, că prigoneam peste măsură

Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam,

şi spoream în iudaism mai mult decât

mulţi dintre cei care erau de vârsta

mea în neamul meu, fiind mult

râvnitor al datinilor mele părinteşti.

Dar când a binevoit Dumnezeu, Care

m-a ales din pântecele mamei mele şi

m-a chemat prin harul Său, să

descopere pe Fiul Său întru mine,

pentru ca să-L binevestesc la

neamuri, îndată nu am primit sfat de

la trup şi de la sânge, nici nu m-am

suit la Ierusalim, la Apostolii cei

dinainte de mine, ci m-am dus în

Arabia şi m-am întors iarăşi la

Damasc. Apoi, după trei ani, m-am

suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe

Chefa şi am rămas la el cincisprezece

zile. Iar pe altul din apostoli n-am

văzut, decât numai pe Iacov, fratele

Domnului.

Apostol: Galateni 1, 11-19

Creștinul care frecventează cu regularitate Biserica poate constata că în duminici sunt programate de la an la an aceleași texte, iar în anumite perioade, pericopele reiau cam aceleași teme de câte trei sau patru ori, încât, chiar și pentru un predicator cu multă experiență, este dificil a scoate mereu învățături noi din texte vechi fără primejdia a se repeta și a indispune, fără voia sa, adresanții. Până în secolul al IV-lea s-a pus un foarte mare accent pe redarea minunilor lui Iisus, fiindcă idolatria era în floare și se încerca din partea Bisericii accentuarea învățăturii despre divinitatea Domnului Hristos, iar tradiția s-a transmis aproape intactă în acest sens până astăzi. Unele minuni se impun doar a fi relatate fără nici un alt comentariu, întrucât minunile nu se comentează, ci se constată pur și simplu. Astăzi ni se vorbește despre învierea de către Domnul a tânărului din cetatea Nain. Precizam cu alt prilej că Evangheliștii ne vorbesc doar despre trei învieri din morți: învierea fiicei lui Iair, a tânărului din Nain și a lui Lazăr. Ei bine, Hristos nu i-a vindecat pe toți bolnavii evreilor și nici nu i-a înviat pe toți morții din Israel deoarece El nu a venit în lume să suprime moartea fizică și nici să submineze activitatea medicilor. Acest fapt lasă să se înțeleagă că este vorba de o semnificație spirituală a celor trei învieri la vârste atât de diferite, și anume, s-ar putea spune că ar fi vorba de eliberarea omului sau învierea sufletului din felurite etape ale păcatului. Astfel învierea fiicei lui Iair, care era abia o copilă, ar putea preînchipui ridicarea din starea de păcat a celui care abia a căzut din har fiindcă a început să comită păcatul. Învierea tânărului din Nain ar putea însemna ridicarea (învierea) din păcat a celui care s-a împrietenit serios cu păcatul, iar învierea lui Lazăr ar însemna învierea celui care a căzut definitiv sub povara păcatului, devenind ca și mort sufletește. În orice caz, dacă interpretăm simbolic cele trei

învieri din morți ca reprezentând trei etape de ridicare din păcat, trebuie să tragem concluzia că pe orice treaptă de păcătuire s-ar afla omul, nu se poate elibera singur de această povară cumplită, ci trebuie să strige mereu la ajutorul lui Hristos-Dumnezeu.

Când a văzut-o pe femeie ducându-și la groapă pe unicul fiu, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: „nu mai plânge!” (Lc 7, 13). Ne reține atenția faptul că Iisus nu a fost rugat de nimeni ca să-l smulgă pe tânăr din ghearele morții pentru a-l reda mamei sale, ci a făcut-o din proprie inițiativă și numai pentru că i s-a făcut milă de văduva al cărei fiu murise prematur. Așa cum nota un teolog, cu toate că minunile Domnului au uimit lumea determinându-i chiar și pe dușmanii Lui să-I recunoască puterea divină, ele n-au avut scopul de a-i uimi pe oameni, nici de a-i înfricoșa, ori a le oferi un spectacol. Reflectând mai mult asupra minunilor lui Iisus, indiferent că ne referim la oameni sau la firea înconjurătoare, putem conchide că Domnul a făcut minunile din trei motive foarte clare; primul ar fi acela că a avut milă de oamenii atinși direct ori indirect de suferință; al doilea pentru că a fost rugat, și se cuvine a reține că Hristos n-a respins rugăciunea nimănui, nici chiar pe a demonilor; iar în al treilea rând a făcut unele minuni cu scopul de a-i convinge pe ucenici de dumnezeirea Sa (potolirea furtunii de pe lac, pescuirea minunată și schimbarea la față). Totuși, cele mai multe minuni le-a făcut doar pentru aceea că a avut milă de condiția umană. De aceea astăzi vom reflecta mai mult asupra milei divine față de om.

Cu totul eronat, unii susțin că Dumnezeul revelat în Vechiul Testament ar fi doar un Dumnezeu al răzbunării și al dreptății care lovește implacabil, fără nici un discernământ, pe cel păcătos dimpreună cu cel drept. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci ce să mai zicem pentru perioada Noului Testament, când în arenele romane au

pierit zeci de mii de creștini, iar Dumnezeu nu a mișcat măcar un deget spre a-i salva, sau cum să mai comentăm păruta suspendare a Proniei divine când în lagărele naziste au pierit 6 milioane de evrei, în Rusia lui Stalin 15 milioane de oameni, creștini și de alte credințe, în China lui Mao 30 de milioane? Trebuie să recunoaștem că aceste atrocități au zguduit teribil însăși baza teologiei iudaice și creștine privitoare la mila și Providența lui Dumnezeu în lume. Rămân niște taine care-i îndeamnă pe teologi la multă reflecție. Cu toate acestea, textele biblice ni-L revelează pe Dumnezeu drept Creator al lumii, ca Stăpân, Părinte iubitor, Salvator, când se impune, iar în final, ca Mire în Persoana lui Hristos. Mai presus de toate însă, Dumnezeu ni Se revelează ca un Dumnezeu al milei, iar cuvântul „milă” apare de peste 250 de ori în Biblie, din care nu mai puțin de o treime în cărțile Noului Testament. De altfel, cuvântul „milă” este atât de frecvent utilizat de cei care solicitau ajutorul Domnului, încât ai impresia că oamenii I-au descoperit oarecum punctul slab lui Iisus, care era mila desăvârșită. Este adevărat că, nu de puține ori, mila I-a fost stârnită și de implorarea oamenilor care strigau: „Iisuse, Învățătorule, fie-Ți milă de noi!”, așa, cum, spre exemplu, I-au zis cei zece leproși (Mc 17, 12-13), sau: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!” Totuși, de cele mai multe ori, Evanghelia ne relatează că inima lui Iisus era predispusă spre milă, procedând la vindecarea celor în suferință, fără a fi implorat de cineva. Este și cazul întâmplării relatate astăzi, ca și în alte multe ocazii. De observat că majoritatea pildelor lui Iisus se focalizează pe evidențierea milei lui Dumnezeu față de oameni: „Și încă departe fiind tatăl său l-a văzut și I s-a făcut milă de el” (Lc 15, 20) și că se insistă pe necesitatea de a cultiva și noi oamenii acest sentiment, pentru a putea accede în Împărăția lui Dumnezeu. Acest adevăr este cel mai bine ilustrat în Pilda marelui datornic:

„Nu se cădea oare ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum am avut și eu milă de tine?” (Mt 18, 34). Ni s-a spus, de asemenea, că, la Judecata finală a omenirii, criteriul de departajare al celor merituoși de a accede în Împărăția lui Dumnezeu față de cei damnați va fi tocmai evaluarea milei lucrătoare din timpul acestei vieți pământești (Mt 25).

Cărțile Noului Testament scot în evidență mai mult bunătatea lui Dumnezeu decât dreptatea, iar Iisus Și-a început programul misionar în sinagoga din Capernaum, anunțând că a venit în lume tocmai ca să dea de veste un an al milei Domnului (Is 61, 1

-3), iar mai târziu, Iisus preciza: „Nimeni nu este bun decât Unul singur, Dumnezeu” (Mc 10, 18). În ceea ce-l privește pe om, Sfântul Apostolul Pavel, care r e i t e r e a z ă i d e e a psalmistului, zice și el: „Nu

este nici unul care să facă binele, nici unul măcar”. Această stare de lucruri a fost dintotdeauna, întrucât și profetul Miheea exclama cu amărăciune: „Vai mie, am ajuns ca după culesul fructelor, ca după culesul viilor! Nu se mai află nici un strugure de mâncare, nici o smochină timpurie pe care o dorește sufletul meu… Om cucernic nu mai este în țară și nici un om drept pe pământ… cel mai bun dintre ei este ca și un spin, cel mai cinstit dintre ei este mai rău decât un gard de mărăcini”… Aceste texte au în vedere întreaga omenire nerăscumpărată care se afla iremediabil în robie morală și, ca urmare, nimeni nu poate pretinde a avea nici un dram de bunătate personală înaintea lui Dumnezeu (Rom. 3, 20, Galat. 3, 10). Biblia ne spune clar că până la un moment dat fiecare etapă a creației a fost „foarte bună”, dar era înainte de căderea omului. Bunătatea și mila divină s-au revelat poporului biblic. Psalmistul nu visa când zicea: „Lăuda-voi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui” (Ps 118, 1), ci dădea glas unui sentiment ce exprima o experiență personală avută cu Dumnezeu. (fragment, preluat din Ziarul Lumina)