Predica de la Krefeld Sâmbătă, 5 martie 2016, ora 1930

Fr. Frank

Cuvântul de introducere din Isaia 45:18-25: „Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit. Eu sunt Domnul, şi nu este altul! Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: «Căutaţi-Mă în zadar!» Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept. Strângeţi-vă, veniţi şi apropiaţi-vă împreună, voi cei scăpaţi dintre neamuri!

N-au nici o pricepere cei ce îşi duc idolul de lemn, şi cheamă pe un dumnezeu care nu poate să mântuiască. Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace ca să se sfătuiască unii cu alţii!

Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este. Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu altul. Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea, şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va jura pe Mine. «Numai în Domnul», Mi se va zice, «locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni, şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui. În Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel»”.

Un călduros ,,Bun venit!” tuturor în Numele scump al Domnului şi Răscumpărătorului nostru. Domnul să-i binecuvânteze în mod deosebit pe toţi fraţii slujitori din toate popoarele, limbile şi naţiunile, pe oaspeţii noştri din diferite ţări şi localităţi. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi şi în mod deosebit pe toți aceia care sunt de prima dată în acest loc. Am văzut un grup din România care este pentru

1

prima dată în această adunare. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi şi să dăruiască har ca noi toți să recunoaştem despre ce este vorba acum.

Cu adevărat este cea mai importantă perioadă de timp din istoria omenirii. Este cea mai importantă perioadă de timp pentru Biserica Dumnezeului celui viu. În timpul nostru profeţia biblică se împlineşte în faţa ochilor noştri.

Doar pe scurt doresc să dau o mărturie şi să-i salut pe cei care mi-au trimis e-mailuri. Ultima călătorie a fost obositoare. Diferenţa de fus orar a fost de şapte ore. Ziua devine noapte şi noaptea se face ziuă. Întreaga călătorie a fost de 35.000 de kilometri cu avionul. Bangkok, Manila, apoi la Kuala Lumpur, Phnom Penh şi înapoi la Bangkok. În pofida tuturor nopţilor nedormite, Îi mulţumim Domnului că El a dăruit mult har. Cuvântul Domnului a fost de fiecare dată puternic. Apoi trăieşti că oamenii mănâncă Cuvântul Domnului, îl primesc în simplitate, îl cred din inimă şi sunt mulţumitori pentru propovăduirea Cuvântului cu care noi, prin însărcinarea lui Dumnezeu, am fost încredinţaţi. Dumnezeu a trimis o foame după ascultarea cuvintelor Sale, aşa cum fratele Branham s-a referit la aceasta din Amos 8:11: „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului”, cuvintele făgăduinţei pentru acest timp. Dumnezeu ne aduce întotdeauna la zi. Ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut ne-a legat cu ceea ce face El în prezent. Ceea ce face El acum, pe întregul pământ, ne leagă cu Dumnezeu şi cu ceea ce va face la sfârșit în Biserică pe întregul pământ.

Noi ne distanţăm de toţi americanii şi de toţi aceia care aşteaptă ca fratele Branham să se întoarcă şi să slujească într-un cort timp de patru săptămâni. Ce folos aş avea eu dacă fratele Branham ar fi în Statele Unite într-un cort? Doar pentru că în anii '50 el a spus o singură dată: „Domnul va chema împreună pe poporul Său şi poate că vor fi săptămâni, poate chiar patru săptămâni”. Indiferent unde şi când va fi, se va întâmpla pe întregul pământ şi Dumnezeu Îşi va desăvârşi lucrarea Lui prin har.

Salutări de la toţi aceia care Îl iubesc pe Domnul. Pentru ca toţi s-o ştie, eu citesc fiecare salut de la început până la sfârşit. Noi suntem

2

legaţi în dragostea lui Dumnezeu. Preţuim că am primit har înaintea lui Dumnezeu, putem crede așa cum zice Scriptura. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi şi pe toți aceia care nu i-am amintit pe nume. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi.

În cuvântul de introducere am citit împreună şi am luat la inimă Cuvântul din Isaia 45, în mod deosebit vers. 22: „Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi („lăsaţi-vă mântuiţi” – lb. germ.) toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu altul”. Întoarceţi-vă la Mine!

Dacă noi nu reuşim să-i aducem pe ascultători în legătură cu Dumnezeu atunci ceva n-am făcut corect. Noi nu suntem aduşi în legătură cu Pavel, cu Sila, cu fratele Frank sau cu fratele Branham, ci suntem legaţi cu Dumnezeu al cărui Cuvânt îl vestim. Acesta este lucrul principal: să-L înţelegem şi să-L credem pe Dumnezeu. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu iar aceasta i-a fost socotit ca neprihănire. Nu este suficient să ne referim la proroc. Trebuie să ne referim la Dumnezeu şi la Cuvântul Său şi să ştim că aşa este scris, aşa a făgăduit Domnul. Aşa cum s-a întâmplat la prima venire a lui Hristos, la fel este şi acum înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos. De aceasta aparţine Luca 1, ca să știm că un sol al lui Dumnezeu a trebuit să-I gătească Domnului un popor bine pregătit. Aceasta este însărcinarea unei slujbe pe care o pune Domnul într-o biserică.

În Luca 1:16-17 este scris: „El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor”. Îi va întoarce la Domnul Dumnezeu lor, departe de toate interpretările şi tradiţiile religioase. Apoi vers. 17: „Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El”.

Despre aceasta este vorba în acest timp. Chemarea afară, separarea, reaşezarea, o restituire şi o pregătire deplină în credinţă şi ascultare faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său. În Fapte 13 Pavel a arătat cum prin slujba lui Ioan Botezătorul inima părinţilor a primit şi a crezut ceea ce s-a propovăduit atunci.

3

În Fapte 13, începând cu vers. 32 este scris: „Şi noi vă aducem vestea aceasta bună...”. Nu doar că vă aducem o veste, ci vă aducem vestea aceasta bună care conţine mântuirea. Mântuirea lui Dumnezeu ne-a fost dăruită. De aceea în traducerea în limba germană a fost tradus foarte bine. Acolo unde în alte limbi este tradus „Evanghelia”, în germană este „Vestea bună”. Vestea mântuitoare divină ne-a fost adusă. Citim versetul 32 până la sfârşit: „...că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor”. Voi puteţi citi mai departe. Despre ce este vorba? Este vorba că Dumnezeu a dat făgăduinţe şi la împlinirea vremii se întâmplă ceea ce a făgăduit El.

Mergem mai departe la Rom. 4 la versetul care trebuie amintit şi accentuat de fiecare dată. În Rom. 4:3 este scris: „Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire»”. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Pe cine crezi tu? Ce crezi tu? Toţi oamenii cred ceva. În toate religiile, în toate bisericile şi bisericile libere, peste tot se crede ceva. Apoi smeriţi, dar prin credinţă, noi putem spune că Dumnezeu are pe pământ o Biserică pe care El a putut-o chema afară, a putut-o scoate afară, după Cuvântul Scripturii: „Voi poporul Meu...”. Nu „Voi toţi...”! Ci „Voi, fiii şi fiicele Mele, voi poporul Meu ieşiţi afară, separaţi-vă, nu vă atingeţi de nimic ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice”.

Scumpi fraţi şi surori, este sută la sută necesar să-L crezi pe Dumnezeu, să crezi fiecare Cuvânt. Aşa cum este dată aici în Rom. 4:3 mărturia: „Căci ce zice Scriptura?...”. Să vă spun ce zice Scriptura? De fiecare dată când citim în Noul Testament „Cum zice Scriptura” de fiecare dată se referă la Vechiul Testament. Atunci Noul Testament încă nu era scris. Dacă este scris: „Cine crede în Mine aşa cum zice Scriptura” atunci aceasta se întoarce şi se referă la Vechiul Testament. Dumnezeu are un Vechi şi un Nou Testament. În Vechiul Testament El a anunţat şi a dat făgăduinţe pentru ceea ce urma să se întâmple, iar în Noul Testament se împlineşte tot ceea ce a spus El în Vechiul Testament.

Eu nu ştiu dacă pentru voi are o aşa mare însemnătate ca pentru mine. În ultimul capitol din Maleahi, ultimul proroc al Vechiului Testament, sunt scrise ambele făgăduinţe care se referă la prima venire şi la a doua venire a lui Hristos. Prima, în Mal. 3:1a: „Iată, voi trimite

4

pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea”. În ultimul capitol al Vechiului Testament a fost dat anunţul a ceea ce se va întâmpla la începutul Noului Testament şi s-a împlinit. Apoi la sfârşitul capitolului din ultimul proroc este dată făgăduinţa: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşătoare” (Mal. 4:5). Apoi confirmarea acesteia în Noul Testament: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile” (Mat. 17:11).

Lăudaţi şi proslăviţi pe Domnul Dumnezeul nostru pentru armonia absolută şi deplină a Vechiului şi Noului Testament, că avem introducerea în planul de mântuire al lui Dumnezeu şi că în Noul Testament putem trăi ceea ce a făgăduit Dumnezeu în Vechiul Testament. Cu adevărat credinţa noastră este ancorată în făgăduinţele lui Dumnezeu. Cu puţin timp în urmă noi am citit din 2 Cor. 5, cum bărbatul lui Dumnezeu a stat la dispoziţia Domnului şi I-a slujit dând mai departe ceea ce a fost rânduit pentru propovăduire.

Dumnezeu l-a folosit pe Ioan la prima venire a lui Hristos ca să pregătească calea Domnului. Apoi, în cele patru Evanghelii, vedem cum a fost redat totul, începând de la naşterea Răscumpărătorului până la ridicarea Lui în slavă. Apoi urmează Faptele apostolilor în care ne este lăsat scris cum a avut loc fondarea Bisericii nou testamentare. În prorocul Ioel 2:28 este scris: „După aceea, (în zilele de pe urmă, AȘA VORBEȘTE Dumnezeu,) voi turna Duhul Meu peste orice făptură” (Fapte 2:17). Ioan Botezătorul a propovăduit pocăinţa şi în acelaşi timp a spus: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine, El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc” (Mat. 3:11).

Cine au fost cei trei mii de oameni care în ziua Cincizecimii au fost adunaţi în Ierusalim? Cine au fost ei? Au fost rodul slujbei pe care Dumnezeu a trimis-o în acea vreme. Apoi Dumnezeu l-a folosit pe Petru care a adus la zi cuvintele din prorocul Ioel: „Aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: În zilele de pe urmă, AŞA VORBEŞTE DUMNEZEU, voi turna Duhul Meu peste orice făptură” (Fapte 2:16-17). În Vechiul Testament prorocul Ioel a dat anunţul, apoi, în Noul Testament Ioan Botezătorul a confirmat: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”, iar când a avut loc turnarea Duhului Sfânt, Petru a arătat împlinirea: „Aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: În

5

zilele de pe urmă, AŞA VORBEŞTE DUMNEZEU, voi turna Duhul Meu peste orice făptură”. Este o armonie desăvârşită a Vechiului şi Noului Testament şi astfel suntem introduşi în întregul plan de mântuire al Dumnezeului nostru.

În 2 Cor. 5 îl avem pe Pavel care a scris şi a folosit deseori cuvântul „dragoste”, mai ales în 1 Cor. 13: „Chiar dacă aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare”. Ne întoarcem în 2 Cor. 5 şi citim vers. 14: „Căci dragostea lui Hristos ne strânge („Dragostea lui Hristos ne constrânge” – lb. germ. trad. Elberfelder şi lb. engleză King James); fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit”. Răscumpărarea a fost isprăvită. Noi am fost în Hristos, am fost răstigniţi împreună cu El. De aceea Pavel a putut scrie: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte viaţa Lui în mine” . Exact aşa a putut el scrie efesenilor: „Dezbrăcaţi-vă de omul cel vechi şi îmbrăcaţi omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Ef. 4). Noi am primit învăţătură în toate domeniile. Dumnezeu l-a putut folosi pe Pavel ca să dea Bisericii nou testamentare toată învăţătura de care avem nevoie pe calea credinţei. El a scris despre slujbele pe care Dumnezeu le-a pus în Biserică: apostoli, proroci, păstori, învăţători şi evanghelişti; despre cele nouă daruri ale Duhului, despre roadele Duhului. Totul, absolut tot ceea ce a fost necesar a fost scris; nimic, absolut nimic n-a fost uitat. Dacă noi credem că Dumnezeu Îşi împlineşte acum Cuvântul, atunci noi trebuie să ne întoarcem la acest fundament străvechi. Altfel nu merge! Noi am citit cât de des a spus fratele Branham: „Mesajul este înapoi la Cuvânt, înapoi la Rusalii, înapoi la început, înapoi la învăţătura apostolică!”. Cu adevărat înapoi. Restituirea ne aduce înapoi în această stare, ne aduce cu totul înapoi şi putem conta pe faptul că sfârşitul va fi asemenea începutului. Aşa cum am citit în Fapte 4, Biserica era o inimă şi un suflet şi s-a rugat: „Doamne, întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt Isus”. Pentru ca şi în adunările noastre să se poată trăi faptul că Domnul este prezent şi Îşi confirmă Cuvântul Său, că

6

păcătoşii sunt mântuiţi, bolnavii sunt vindecaţi, cei legaţi sunt eliberaţi, că Evanghelia şi mântuirea deplină este descoperită în mijlocul nostru.

Aici bărbatul lui Dumnezeu scrie mai departe în 2 Cor. 5:15: „Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei”.

Scumpi fraţi şi surori, vrem să ne punem cu totul la dispoziţia lui Dumnezeu. Pavel vorbeşte despre Trupul lui Hristos, ca Biserică, în mod deosebit în 1 Cor. 12 şi 1 Cor. 14. Unde are Domnul astăzi, gură, mâini, picioare? Le are în Biserică. Biserica este Trupul Domnului. Când Domnul Dumnezeu vrea să vorbească, atunci unde şi prin cine să vorbească? Prin ziare? Prin presă? Nu, nu, nu! El vorbeşte prin Biserica Lui. Acolo Cuvântul Domnului este la el acasă. Când Dumnezeu vrea să meargă undeva, pe cine foloseşte El? Binecuvântate sunt picioarele celor ce poartă Vestea bună! Dumnezeu are un Trup pe pământ, are o Biserică botezată într-un singur Trup, prin Duh, ca să stea la dispoziţia Domnului. Aşa cum fratele Branham s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu şi a trăit o restituire deplină, spre cinstea lui Dumnezeu. Spre cinstea lui Dumnezeu o putem repeta: nu a fost un mesaj teoretic, ci a fost Cuvântul ceasului confirmat de Domnul Dumnezeu. În fiecare adunare de pe întregul pământ trebuie s-o spunem: în fiecare biserică în care propovăduim Cuvântul trebuie să spunem cu toată claritatea ceea ce a făgăduit Dumnezeu pentru timpul nostru şi ceea ce face El acum.

Dumnezeu nu este în niciunul din multele programe religioase. Sunt mii de programe religioase; toţi îşi au programele lor. Dar pe Dumnezeu Îl găseşti numai în Cuvântul Său, iar Cuvântul Său este în Biserica Lui. Noi credem din toată inima însărcinarea primită de fratele Branham de la Domnul. Scumpi fraţi şi surori, vă rog să-I daţi un respect deplin Domnului Dumnezeu pentru ceea ce a făcut. Altfel nu merge! Daţi-I un respect deplin. Astăzi, aici avem dreptul s-o spunem încă o dată: Ce a putut face fratele Branham, ca predicator ordinat în biserica baptistă, dacă dintr-o dată Domnul l-a chemat şi el a ţinut prima lui slujbă de misiune în cort? Apoi cu aproximativ 300 de persoane s-a dus la râul Ohio pentru botez. Acolo au fost mii de oameni care au fost martori la botez şi au trăit acele lucruri. Ce a putut face acest bărbat dacă dintr-o dată norul supranatural s-a coborât?

7

Există doar un singur nor supranatural care a însoţit poporul Israel. Dacă doreşti să citeşti poţi vedea că Domnul a fost ridicat în slavă într-un nor. Şi noi vom fi ridicaţi în slavă tot într-un nor. Ce a putut face acest bărbat al lui Dumnezeu pentru aceasta? El n-a ştiut dinainte ce se va întâmpla acolo la râu. Şi când era pe cale să boteze a 17-a persoană, un frate tânăr, dintr-o dată fratele Branham a auzit cuvintele: „Priveşte în sus!” Apoi încă o dată: „Priveşte în sus!” Apoi lumina supranaturală s-a coborât şi glasul puternic al Domnului (Fratele Branham l-a numit Îngerul Domnului, Îngerului legământului.) a răsunat, spunându-i următoarele cuvinte: „Aşa cum Ioan Botezătorul a premers prima venire a lui Hristos, la fel vei fi trimis tu cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos”. Aceste cuvinte sunt AŞA VORBEȘTE DOMNUL. Aşa i-a fost spus lui din norul supranatural. Noi credem aceasta din toată inima. Ca martor ocular am dreptul să spun şi acest lucru: tot ceea ce s-a întâmplat în slujba Domnului nostru s-a întâmplat şi s-a repetat în slujba fratelui Branham ca o confirmare divină a faptului că acest bărbat este un bărbat trimis de Dumnezeu.

Acum este important ca Cuvântul descoperit, Evanghelia deplină, mântuirea deplină să fie propovăduită tuturor neamurilor, popoarelor şi limbilor. Dumnezeu Şi-a luat mesagerul Acasă, dar mesajul profetic şi învăţătura ne-au rămas şi noi trebuie să purtăm acest mesaj pe întregul pământ. Cu adevărat a răsunat o dublă însărcinare. Pe de o parte: „Tu vei fi trimis cu un mesaj”, apoi: „Mesajul va premerge cea de-a doua venire a lui Hristos”. Cât de mulţumitori putem fi că acest mesaj a putut ajunge la toate popoarele şi toate limbile, toate seminţiile! Oriunde v-aţi uita, ultimul mesaj a ajuns până la marginile pământului. Şi acest lucru am avut dreptul să-l accentuăm de fiecare dată: ceea ce ne-a încredinţat Dumnezeu este cel mai important lucru pe care ni l-ar fi putut dărui şi ne leagă direct cu Dumnezeu. Noi, de fiecare dată, prin credinţă, putem fi întăriţi şi ştim că n-am urmat unor basme meşteşugit alcătuite, ci am recunoscut Cuvântul profetic şi împlinirea lucrurilor pe care le-a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Pe de o parte, este un lucru să citeşti ceea ce a spus Petru: „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos”. Ai putea predica despre aceasta, dar este aşa? Cu noi este aşa, prin har, pentru că nouă

8

ne-a fost descoperit Cuvântul profetic şi avem parte directă de ceea ce face Dumnezeu pe întregul pământ.

În 2 Tes. 2 avem descrise ambele categorii. Pe de o parte, cei care nu cred Adevărul şi, pe de cealaltă parte, ceea ce Dumnezeu a dăruit acelora care cred Adevărul. În 2 Tes. 2:11 referindu-se la versetele dinainte este scris: „Din această pricină, – pentru că n-au crezut Adevărul – Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul...”. Apoi urmează cuvântul care se referă la cei ce n-au crezut: „...pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (vers. 12). Toţi cei ce n-au crezut adevărul Cuvântului lui Dumnezeu sunt sub osânda lui Dumnezeu. Pentru ei nu există nicio scăpare. Aşa o citim aici: „Toţi, fără nicio excepţie, cei ce n-au crezut Adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, vor fi osândiţi”.

Apoi vine vers. 13 adresat nouă: „Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului”. Duhul adevărului ne călăuzeşte în tot adevărul. Toţi aceia care sunt născuţi din Dumnezeu au primit legătura cu Cuvântul, au părtăşie cu Dumnezeu şi unii cu alţii, pot crede din inimă, pot primi şi să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru aceasta. Apoi avem de asemenea ceea ce a scris Pavel în Romani 11, că aceia din Israel care n-au crezut au fost tăiaţi din măslinul original.

Fraţi şi surori, noi credem ceea ce a spus Dumnezeu, ce face Dumnezeu şi avem parte de tot ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu prin har. Necredinţa – noi am vorbit şi despre aceasta. Necredinţa se ivește atunci când Duşmanul vine şi pune un semn de întrebare în spatele a ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său. Aceasta vine din Gen. 3: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină»?”. Dumnezeu a spus-o cu adevărat. Plecaţi cu Duşmanul şi cu tot ceea ce a spus el: „Oare a zis Dumnezeu...?”! Dispăreţi cu aceasta! Dumnezeu a spus-o aşa şi aşa o credem. Necredinţa te desparte de Dumnezeu, necredinţa îţi orbeşte ochii inimii.

În Rom. 11:20 este scris: „Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar,

9

ci teme-te („fii atent” – lb. germ.)!”. Am putea citi şi vers. 23: „Şi chiar ei: dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi”.

Credinţa este un cadou din partea lui Dumnezeu. Credinţa este o realitate divină în viaţa mea şi în viaţa ta de credincios. De la Avraam pleacă toate lucrurile. El L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i-a fost socotit ca neprihănire. Noi suntem sămânţa lui Avraam, suntem convinşi şi credem din toată inima făgăduinţa pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru acest timp. Vă rog să ascultaţi Rom. 11:7 pe care îl putem citi de fiecare dată.

Rom. 11:7: „Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi”. De ce citim noi din Evrei 4:7: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”? Este atât de important să-ţi deschizi inima, să primeşti şi să crezi! Şi aşa cum am accentuat: noi trăim în ultima perioadă de timp, cea mai importantă. Spuneţi-mi odată, când în trecut s-a contat pe revenirea lui Isus Hristos aşa cum se contează în timpul nostru? În ce timp ai putut citi atât de puternic şi ai putut crede: „Când vedeţi că toate aceste lucruri se întâmplă ridicaţi-vă capetele pentru că voi ştiţi că mântuirea voastră se apropie”? Niciodată înainte n-ai putut citi toate aceste versete biblice cu atâta siguranţă aşa ca acum. Dumnezeu ne-a dăruit har să recunoaştem ceasul şi timpul.

Scumpi fraţi şi surori, să ne întoarcem încă o dată la Luca 19. Fratele Branham s-a referit de fiecare dată la Luca 17, spunând că înaintea revenirii Domnului, va fi ca în zilele Sodomei şi Gomorei. Acum în timpul nostru este chiar mai rău decât a fost atunci. Aici în Luca 17 ne este spus ce se va întâmpla în zilele când Se va descoperi Fiul omului. Mai întâi Luca 17:30: „Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului”. Apoi citim vers. 34: „Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat” . Şi despre acest lucru am vorbit. Dacă mă gândesc la toate neînţelegerile care au fost construite pe scoaterea din context a citatelor fratelui Branham, atunci mă simt altfel. Dar Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru exprimările clare ale Sfintei Scripturi. Pregătirea pentru răpire poate dura ani de zile, dar revenirea Domnului nu durează săptămâni şi ani, ci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la

10

apus, aşa va fi şi la revenirea Domnului. Doi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va rămâne în urmă.

Scumpi fraţi şi surori, nici n-am curajul s-o exprim public câtă idolatrie se face cu fratele Branham. Pur şi simplu acest lucru nici nu-l poţi exprima public. Îi mulţumim lui Dumnezeu din toată inima că noi putem avea deosebirea slujbei infailibile pe care Dumnezeu a dat-o prorocului Său, dar cinstea şi lauda I se cuvine numai lui Dumnezeu. Nu lui William Branham. Nu William Branham a fost infailibil, ci Dumnezeu şi Cuvântul Său este infailibil. Dumnezeu Şi-a confirmat Cuvântul Său şi a folosit un vas pentru aceasta. Toată cinstea I-o dăm lui Dumnezeu. Dacă citeşti că oamenii merg la cimitir şi stau înaintea mormântului prorocului, îşi dau jos încălţămintea şi se închină acolo – atunci aceasta este prea mult. Acest lucru este idolatrie, aceasta este superstiţie. Nu! Numai lui Dumnezeu I se cuvine toată cinstea. Domnul nostru a spus: „Femeie, vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr” (Ioan 4:23). Pentru acest lucru nu trebuie să te duci în Ierusalim şi nici în Jeffersonville. Aici noi ne putem închina lui Dumnezeu în duh şi în adevăr pentru că noi am primit Cuvântul adevărat care ne-a fost descoperit prin Duhul Sfânt. Aici noi Îi putem aduce închinarea în duh şi în adevăr. Nu să practicăm undeva idolatria! Nici nu vă pot spune tot ce se petrece. Şi pentru faptul că Dumnezeu ne-a ţinut cu mintea sănătoasă Îi dăm Lui toată cinstea. Chiar dacă uneori el nu s-a exprimat cum trebuie, dar noi o putem înţelege pentru că aducem totul înapoi în Biblie unde avem răspunsul definitiv.

Să mai citim din Luca 19, dar vă rog frumos să înţelegeţi, ațintiți-vă privirea spre ceea ce s-a întâmplat aici în Luca 19, şi cum este foarte bine prezentat în Mat. 21: intrarea Domnului nostru în Ierusalim călare pe mânzul unei măgăriţe, așa cum este scris în Zah. 9:9. Ucenicii L-au lăudat, L-au slăvit pe Domnul, şi au strigat: „Ei ziceau: «Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer, şi slavă în locurile prea înalte!»”(Lc. 19:38). Imediat după aceasta fariseii s-au înfuriat şi I-au zis lui Isus: „Ceartă-Ţi ucenicii să nu mai facă aşa ceva!”(Lc. 19:39). Apoi în vers. 41 este scris: „Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea”. Aici vedem marea deosebire dintre cele două categorii. Unii au strigat ceea

11

ce spunea Scriptura: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului, călare pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe!” Mai ales în Matei 21: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”.

Apoi Domnul a mers pe Muntele Măslinilor, S-a apropiat de cetate, a privit asupra Ierusalimului şi a început să plângă cu amar, pentru că ei n-au recunoscut ceasul cercetării lor. În Luca 19:42 este spus: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi”.

Unii au recunoscut ziua, L-au lăudat, L-au cinstit, au luat ramuri de finic şi I-au ieşit în întâmpinare pentru ca El să intre ca Împărat şi au cântat. Dar ceilalţi n-au recunoscut ziua cercetării divine, prin har. Ambele categorii au fost iudei, israeliţi. Unii au recunoscut, ceilalţi n-au recunoscut. „O, dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea!” (Lc. 19:42). Dar aşa cum ştim, Domnul a trebuit să pronunţe judecata, în vers. 43: „Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile”. Da. De ce? Pentru că ei n-au primit, n-au acceptat. Apoi vers. 44: „te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău...”. Daţi-vă seama odată, Domnul vine ca Împărat, călărind pe mânzul unei măgăriţe, unii cântă Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! – care era împlinirea profeţiei biblice. Apoi majoritatea, toţi cărturarii, toţi teologii, învăţătorii scripturilor L-au respins pe Domnul şi n-au recunoscut ceasul cercetării divine, prin har.

Ce este astăzi? Noi nu judecăm pe nimeni. O spunem cu o inimă smerită: mergeţi dintr-o biserică în alta, mergeţi de la un predicator la altul, mergeţi de la un evanghelist la altul şi vorbiţi cu ei despre ceea ce este scris aici conform Scripturii şi despre ceea ce cred ei. Ei râd de voi, vă lasă baltă şi spun: „Totul este istorie”. Scumpi fraţi şi surori, haideţi să recunoaştem ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu: ochi să vedem şi urechi să auzim. Cu o categorie se împlineşte: „Ei au ochi şi nu văd, au urechi şi n-aud”. Cu cealaltă categorie se împlineşte: „Ferice de ochii voştri că văd, ferice de urechile voastre pentru că aud şi de inimile voastre pentru că ele acceptă, cred şi primesc”.

12

Acum ne întoarcem la 2 Cor. 5 unde este un cuvânt pentru toţi aceia care încă nu L-au trăit pe Domnul, care poate sunt de prima dată într-o astfel de adunare şi sub o astfel de vestire. Noi toţi trebuie să avem un început, noi toţi trebuie să părăsim calea largă şi să intrăm pe calea îngustă care duce spre cer. Aici îl avem pe apostolul Pavel care pune împăcarea cu Dumnezeu în centrul propovăduirii. 2 Cor. 5:20: „Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”. Împăcarea este iertare. Iertarea este împăcare. Dacă ne întoarcem la cunoscuta rugăciune „Tatăl nostru”, acolo este scris: „Dacă noi nu putem ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl nostru nu ne poate ierta greşelile noastre” (Mat. 6:15). Iertarea care ne-a fost dăruită și pe care noi am primit-o are în ea însăși puterea ca noi să putem ierta. Să mergem la Mat. 6 unde aceste lucruri sunt scrise negru pe alb. Nu este suficient să te rogi: „Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”. Noi am putea citi aici verset după verset. „Când vă rugaţi, iată dar cum trebuie să vă rugaţi:...”. Ucenicii I-au zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm”. Mat. 6:9: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău”. Numele ne-a fost descoperit, ne este sfânt. Nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care ar am putea fi mântuiţi. Mat. 6:10-13: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; călăuzeşte-ne în aşa fel încât să nu cădem în ispită („în amăgire” – lb. germ.), şi scapă-ne de rău”. Apoi vers. 14-15: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”.

Fraţilor, câteodată este bine dacă putem citi încet aceste versete biblice, în duh de rugăciune şi putem spune: „Doamne, cum stau eu înaintea Ta? Care este starea mea? Este totul ordonat în viaţa mea? Am iertat eu totul?”

Acum un cuvânt pentru toţi care sunt noi în mijlocul nostru, care încă n-au avut o trăire mântuitoare cu Domnul. Astăzi dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inima. Aşa cum a strigat Pavel în 2 Cor. 5:20: „Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”. Înainte de aceasta stă scris

13

vers. 19: „Că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări”. Aşadar nu numai mesajul, ci începutul, pocăinţa, dedicarea, trăirea mântuitoare cu Dumnezeul nostru, după cuvântul Scripturii: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică, celor ce cred în Numele Lui, le-a dat puterea să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

Propovăduirea a fost hotărâtă ca oamenii să fie aduşi la Domnul, ca ei să recunoască: „Suntem pierduţi”. Scumpi fraţi şi surori, aşa cum am spus-o: doar acela care a primit viaţa veşnică poate trăi veşnic. De aceea spune Scriptura în 1 Ioan 5:12: „Cine L-a primit şi are pe Fiul are viaţa veşnică; cine nu L-a primit şi n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa veşnică”. Dumnezeu a fost în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi. Acceptaţi-o, primiţi-o! Părăsiţi calea largă, veniţi pe calea îngustă, intraţi pe poarta strâmtă. Toţi care au experimentat trăirea pocăinţei, avem noi naşterea din nou? Dumnezeu vorbeşte acum pocăiţilor. L-am trăit noi pe Dumnezeu în aşa fel ca să putem spune: totul este nou? Dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă.

S-o spunem acum în cuprins. Dumnezeu ne-a adus înapoi la început. Prima şi ultima predică trebuie să fie asemănătoare: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”. Toţi cei noi care au fost adăugaţi, care L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal, să ştie că al doilea pas este botezul şi apoi Dumnezeu Îşi confirmă Cuvântul Său. Şi toţi aceia cărora vi s-a încredinţat mesajul şi cunoaşteţi mesajul timpului de sfârşit, vă rog frumos fiţi întăriţi în credinţă, ştiind că suntem cu adevărat la scurt timp înaintea revenirii lui Isus Hristos. Totul se împlineşte; şi multe s-au împlinit. Noi ne putem înălţa capetele şi să ştim că izbăvirea trupurilor noastre se apropie. Mai spunem aceasta încă o dată: dacă Apoc. 14:6: „Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” sau dacă este Mat. 24:14: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor”. Şi cine este ales să facă parte din Mireasa Mielului va

14

crede mărturia, va accepta şi va primi. Toţi ceilalţi vor da din cap şi vor trece pe lângă aceasta. Ceea ce pentru tine şi pentru mine înseamnă totul, pentru ceilalţi, care n-au înţeles-o şi n-au primit-o, nu înseamnă nimic. Dar noi ştim în Cine credem şi ştim ceea ce credem. Noi Îl credem pe Dumnezeu, credem Cuvântul, credem făgăduinţele Lui şi prin har putem avea parte de ele. Ce mare prioritate să trăieşti acum! Fiţi odată sinceri, din atâtea ţări, din atâtea limbi suntem adunaţi în acest loc şi toţi de pe întregul pământ sunt în legătură directă. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi, de pe continentul African până în Auckland, Noua Zeelandă. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi aleşii Lui din toate popoarele, limbile şi naţiunile. El să-i binecuvânteze pe toţi aceia care ne aud şi ascultă ceea ce spune bisericilor Duhul. El să-i binecuvânteze pe toţi aceia care au crezut Cuvântul Său, pe toţi aceia cu care se împlineşte aşa cum a fost cu Avraam: „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu”. Tu şi eu, noi putem spune în această seară: „Eu Îl cred pe Dumnezeu”. Tu Îl crezi pe Dumnezeu. Noi Îl credem pe Dumnezeu şi primim ceea ce ne-a dăruit El. Lui, Singurului Dumnezeu, veşnicului Dumnezeu Îi dăm slavă şi mărire, Îi mulţumim pentru tot: pentru călăuzirea în planul Său de mântuire, pentru descoperirea tuturor tainelor. Scumpi fraţi şi surori, nouă ne-a fost dăruită o mare moştenire. Dumnezeu ne-a cercetat prin har. Lui, atotputernicului Dumnezeu Îi dăm toată cinstea în vecii vecilor. Aleluia! Amin.

Să ne ridicăm în picioare ca să-I mulţumim Domnului. Poate surorile noastre ne mai cântă o cântare. În acest timp ne plecăm capetele, ne deschidem inimile. Cine încă nu poate crede pe deplin, fie ca astăzi s-o primească în dar de la Dumnezeu. Crede-L pe Dumnezeu, crede făgăduinţa, crede ceea ce a făcut El în timpul nostru, crede ceea ce face El acum. Şi în viaţa ta credinţa va birui întreaga lume. Aceasta este credinţa biblică în Dumnezeu şi în ceea ce Dumnezeu ne-a făgăduit şi face acum. Amin. Este scris: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur”.

Să ne plecăm capetele şi să le ţinem plecate. Fraţi şi surori, doresc să vă întreb dacă avem cereri de rugăciune care ard în inimile noastre, pe care să le aducem înaintea tronului de har în mijlocul nostru, şi împreună le putem aduce înaintea Domnului. Noi credem că

15

mântuirea noastră a avut loc când Domnul nostru a strigat pe crucea Golgotei: „S-a isprăvit!” Sângele noului Legământ a fost vărsat pentru noi şi cu acest Sânge Răscumpărătorul nostru, ca Mare Preot, a intrat în Locul preasfânt ceresc şi l-a pus pe tronul de har. Tronul de judecată a devenit un tron al harului şi aşa rămâne până când timpul se va împlini şi va veni judecata. Ne plecăm capetele. Cine doreşte să-şi ridice mâinile pentru rugăciune. Aveţi necazuri? Multe necazuri, multe necazuri. Dumnezeule! Haideţi să mai credem o dată. Să cântăm încă o dată cântarea „Crede numai”.

Doamne, atotputernicule Dumnezeu, noi avem făgăduinţele în Cuvântul Tău că nouă ne va fi dăruit pentru ceea ce ne rugăm, ne aparţine. Acum, împreună, Te rugăm pe baza făgăduinţei pe care Tu ne-ai dat-o pentru toţi care şi-au ridicat mâinile. Tu cunoşti necazurile individuale, Tu cunoşti viaţa lor. Iubite Domn, dăruieşte-le o răscumpărare deplină, o împăcare şi o iertare deplină, har şi mântuire. Fie ca toţi s-o primească. Aceasta este rugăciunea noastră a tuturor. Doamne, aceasta este ziua pe care Tu ai făcut-o pentru noi. Nu mai fiţi trişti! Nu mai fiţi descurajaţi. Mulţumiţi-I Domnului, că aşa cum este scris în 2 Cor. 5:19: „Dumnezeu era în Hristos” – o realitate divină, El a împăcat lumea şi ne-a împăcat şi pe noi cu Sine.

Iubite Domn, Te rugăm ca toţi care Te-au rugat pentru iertare să creadă şi să primească acum iertarea, prin credinţa în jertfa de răscumpărare isprăvită de pe crucea Golgotei. Iubite Domn, fie ca toţi aceia care au nevoie de vindecare, acum să-şi ridice mâna, să şi-o pună pe locul dureros şi prin credinţă să primească ceea ce este scris în Isaia 53: „În rănile Tale am fost vindecaţi”. Confirmă-Ţi Cuvântul, dăruieşte vindecare, eliberare, salvare, mântuire deplină. Ţie, atotputernicului Dumnezeu Îţi mulţumim frumos din toată inima. Tu ne-ai dăruit credinţa, credinţa ne-a devenit o descoperire. În acea clipă când Tu ne-ai descoperit Cuvântul Tău n-a mai fost doar un accept natural, ci a fost o descoperire prin Duhul lui Dumnezeu, că am putut primi făgăduinţa pentru acest timp şi toate celelalte făgăduinţe care sunt «Da» şi «Amin». Şi aşa cum a spus robul Tău, credinţa este o descoperire. Tu ne-ai dăruit descoperirea pentru că noi credem aşa cum zice Scriptura, credem ceea ce ai spus Tu. Lăudat şi cinstit să fie minunatul şi sfântul Tău Nume! Aleluia! Doamne, binecuvântează-ne

16

pe toţi şi Te rugăm încă o dată, dăruieşte răscumpărare deplină, eliberare deplină, vindecare deplină. Fie ca această zi să intre în istorie ca o zi în care Tu ne-ai ajutat şi ne-ai binecuvântat. Ţie, atotputernicului Dumnezeu Îţi mulţumim frumos pentru tot în Numele scump şi sfânt al lui Isus.

Acum Te mai rog pentru toţi din Mbuji Mayi, indiferent unde sunt ei adunaţi, toţi din toate locurile să creadă şi să primească descoperirea prin Duhul lui Dumnezeu şi să aibă parte de toate binecuvântările pe care Tu ni le-ai dăruit, prin har. Ţie, atotputernicului Dumnezeu Îţi aducem laudă, cinste şi mărire în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Predica de la Krefeld

Duminică, 6 martie 2016, ora 1030

Fr. Frank

Cuvântul de introducere din Isaia 46:9-10: „Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este nici unul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: «Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea»”.

Și astăzi vă spunem un călduros ,,Bun venit!” în Numele scump al iubitului nostru Domn. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze împreună, fie ca şi această adunare să fie o adunare de pregătire pentru ziua glorioasă a revenirii lui Isus Hristos, Domnul nostru. Îi salutăm pe toţi fraţii din toate popoarele, limbile şi naţiunile, din toate ţările învecinate, de peste tot. Noi preţuim foarte mult că Dumnezeu are fraţi în toate popoarele şi în toate limbile care dau mai departe Cuvântul

17

Domnului. Îi suntem mulţumitori Domnului din toată inima pentru toţi fraţii.

Noi nu venim în acest loc ca să ascultăm un om sau să auzim părerea lui. Venim în acest loc ca să ascultăm Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu care ne este descoperit. V-o spun, se întâmplă cu adevărat aşa cum este scris în Luca 24, atunci când Domnul a început să le vorbească despre ceea ce este scris în Moise, Psalmi şi proroci şi a fost propovăduit, El le-a deschis mintea pentru înţelegerea Scripturilor. Aşa este şi acum, aşa este astăzi. Dacă noi propovăduim Scriptura, Domnul nostru ne deschide mintea pentru înţelegerea Scripturilor.

Ce mare har să poţi respecta Cuvântul lui Dumnezeu ca absolut! Aşa cum a exprimat fratele Müller în scurta lui rugăciune, Cuvântul Tău îşi atinge scopul pentru care este trimis. Nu mesagerul, ci mesajul îşi atinge scopul pentru care este trimis. Dumnezeu Și-a luat mesagerul Acasă, dar mesajul ne-a rămas şi noi îl purtăm pe întregul pământ, prin har. Dacă o luăm exact, eu nu trebuie să mă mai duc nicăieri. Mesajul nostru a ajuns toate popoarele. Fraţii noştri din diferitele localităţi propovăduiesc acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu, împart aceeaşi hrană duhovnicească şi ceea ce este scris în Matei 24:45-47 este o realitate divină pe care noi o trăim.

Aşa cum toţi ştim, Dumnezeu i-a poruncit fratelui Branham să nu facă o călătorie la Zürich, ci să se întoarcă la Jeffersonville şi să depoziteze hrana. Pe Dumnezeul cel viu că în 3 decembrie 1962 fratele Branham mi-a spus: „această hrană pe care trebuie s-o depozitezi este Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu pentru acest timp. Dar te rog așteaptă cu împărţirea până când vei primi şi restul”. Dumnezeu a ştiut dinainte toate lucrurile, le-a anunţat şi a spus că va veni o foame după auzirea cuvintelor lui Dumnezeu. El l-a trimis pe prorocul Său ca să ne facă de cunoscut voia Lui din întregul Său Cuvânt, începând din Geneza 1 până la Apoc. 22 şi ne-a deschis înţelegerea pentru Scripturi. De fiecare dată noi o putem repeta: noi n-am urmat unor basme meşteşugit alcătuite. Aceasta o fac alţii. Dumnezeu ne-a dăruit respectul faţă de Cuvântul Său. Aşa cum fratele Branham a ţinut Biblia în mână, a ridicat-o şi a spus: „Acesta este absolutul meu”, tot aşa noi luăm Biblia în mână şi ştim că acest Cuvânt este absolutul nostru.

18

Poate ar fi bine să v-o citesc, ca să ştiţi ce a rostit fratele Branham în rugăciunea lui la sfârşitul celei de-a şaptea peceţi în 24 martie 1963 şi ce rugăciune a adus el înaintea tronului de har al lui Dumnezeu. Fratele Branham a rostit-o în rugăciune în ultimele cinci minute ale celei de-a şaptea peceţi. N-a spus-o doar aşa, ci a adus-o în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Atenţie!

„Apoi Te rog, Doamne, să mă ajuţi. Devin tot mai slab, Doamne, şi ştiu că zilele mele sunt numărate; de aceea Îţi cer ajutorul. Permite-mi să rămân credincios, cinstit şi sincer, Doamne, ca să fiu în stare să port mesajul atât de departe cât îmi este rânduit mie. Când va veni timpul şi va trebui să plec, când voi ajunge la râu, unde valurile vor fi învolburate, o, Doamne, îngăduie ca atunci să pot înmâna sabia aceasta unuia care este sincer şi poartă Adevărul” (24.03.1963). Acesta au fost ultimele cuvinte când el a vorbit despre cea de-a şaptea pecete. Dumnezeu l-a binecuvântat şi l-a folosit. El a fost un proroc făgăduit.

Eu nu ştiu dacă este aici sora din Essen care ieri mi-a adus o carte şi o scrisoare. Sora are nevoie de har înaintea lui Dumnezeu. Eu nu ştiu dacă ea este astăzi în mijlocul nostru. Ea scrie aici ceva de neconceput despre Willliam Branham. Apoi ea vine cu textul: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşătoare”. Şi scrie aici: „Acest om cu duhul lui Ilie trăieşte în Israel şi îl cheamă Iacov Dencamini”. Scumpă soră, pune deoparte această broşură, dă-ţi gândurile proprii la o parte. Mai departe ea scrie că: „Ea aşteaptă până când cel de-al doilea martor se va anunţa şi atunci ei se vor arăta împreună”.

Scumpi fraţi şi surori, în acest loc este predicat şi crezut doar Cuvântul lui Dumnezeu în original. Dacă Domnul nostru a spus că doi proroci vor veni la Israel, atunci El a lăsat să fie scris foarte exact ceea ce s-a

19

întâmplat în slujba lui Ilie şi în slujba lui Moise. Pe vremea lui Ilie, la rugăciunea lui Ilie n-a căzut ploaie timp de trei ani şi jumătate. Când timpul celor doi proroci va sosi ei vor primi putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie. Pe timpul lui Moise s-au întâmplat toate semnele şi minunile. În acel timp totul se va întâmpla aşa cum a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său. Nimeni nu trebuie să se arate. Când va veni timpul, vor veni cei doi proroci pentru Israel, după răpire. Este atât de important s-o ştii! În prorocul Zaharia cei doi măslini sunt arătaţi în stânga şi în dreapta sfeşnicului. Nu în cadrul sfeşnicului, în timpul Bisericii, ci în afara epocii Bisericii. Cuvântul lui Dumnezeu este desăvârşit şi, prin har, El ni l-a descoperit. Învăţătura că „Isus a fost iudeu” este falsă. Isus Hristos a fost Dumnezeu descoperit în trup. Pământeşte văzut, din linia lui Avraam, dar aceasta este după trup. El este Domnul care a umblat deja în Grădina Edenului, Cuvântul care a fost la început, care a adus totul la existenţă prin Cuvântul Său. Cuvântul S-a făcut trup. Apoi ei fac afirmaţia că „mântuirea vine de la iudei”. Mântuirea vine de la Dumnezeu; ea a venit la iudei şi de la iudei a venit la neamuri; apoi se va întoarce din nou la iudei.

Eu mi-am notat aici. Gândiţi-vă la Matei 10. Domnul nostru spune cu adevărat: „Să nu mergeţi pe calea neamurilor (păgânilor)” (Mat. 10:5). Dar în Mat. 12 ne este spus cum Domnul nostru a devenit lumina neamurilor. În fiecare punct noi putem să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu şi să credem aşa cum zice Scriptura. Mat. 12:18-19: „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata”. Nu doar lui Israel, ci şi neamurilor, aşa cum deja a fost anunţat în Is. 42. Apoi Mat. 12:20-21: „Nu va frânge o trestie ruptă („ţeavă

20

îndoită” – lb. germ.) şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata. Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui”.

Noi nu ne punem nădejdea în cineva din Israel care vine la noi. Pentru că şi aici, în 2 Cor. 3:13-14, este scris: „şi nu facem ca Moise, care îşi punea o măhramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător”. Acum vine: „Dar ei au rămas greoi la minte (întunecați în domeniul lor spiritual): căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această măhramă rămâne neridicată, fiindcă măhrama este dată la o parte în Hristos”.

Pentru ei scrierile vechi testamentare sunt încă în întuneric. În Israel există 31 de grupuri mesianice şi toţi vor să pocăiască Israelul, toţi cred în trinitate, n-au trăit încă o pocăinţă personală şi măhrama mai este peste ochii şi inima lor. Îi mulţumim Dumnezeului celui viu care a alcătuit un plan pentru Israel şi pentru Biserică. Când acest plan cu Biserica Mireasă va fi dus la încheiere, atunci ea va fi răpită. Apoi cei doi proroci se vor arăta în Israel şi vor propovădui Cuvântul lui Dumnezeu timp de trei ani şi jumătate. În Sfânta Scriptură totul este rânduit minunat. Totuşi acum vă dau câteva exemple ca să ştiţi cât de important este nu doar să citeşti ceva în Noul Testament, ci de fiecare dată să aduci Vechiul şi Noul Testament la acelaşi numitor comun şi în felul acesta să vezi confirmarea.

Ieri seară am amintit-o din Zaharia 9. În sfânta Scriptură avem această afirmaţie: „Iată că Împăratul tău vine la tine”. Scriptura s-a împlinit, dar în acel timp El încă nu a proclamat Împărăţia şi până în ziua de astăzi El încă nu Și-a instituit Împărăţia. El a fost, este şi va rămâne Împărat, dar totul se va întâmpla la timpul potrivit, conform planului de mântuire al Dumnezeului

21

nostru. S-o mai spunem o dată. Citim din Zah. 9:9 unde este scris: „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe”.

Aici este ceva foarte important în legătură cu ceea ce a spus fratele Branham în cele şapte peceţi. Mulţi sunt de părerea că tot ceea ce a propovăduit fratele Branham s-a întâmplat deja în martie 1963. Nu, nu este aşa. Scumpi fraţi şi surori, în martie 1963 s-a descoperit ceea ce i-a fost arătat lui Ioan pe insula Patmos. Dar în martie 1963 nu s-a coborât niciun nou Ierusalim pe acest pământ, nici nu a fost o tăcere de o jumătate de ceas în cer, niciun bărbat n-a luat cartea în mână şi nici tronul de har n-a devenit un tron de judecată. Ci în Duhul, fratele Branham a fost introdus în tot ceea ce i-a fost arătat lui Ioan pe insula Patmos. Noi putem aduce totul în Sfânta Scriptură şi, prin har, s-o şi așezăm biblic.

Citim în Mat. 2:2 unde este pusă întrebarea: „şi au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui»”. Dacă apoi mergem la Luca 1:33 avem anunţul că El a venit: „Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Deja atunci iudeii au aşteptat începerea Împărăţiei, dar până astăzi încă n-a început. Eu v-o citesc ca să vedeţi că Împărăţia va începe. Dar Sfânta Scriptură a redat deja tot ceea ce se va întâmpla cândva. Dar însărcinarea noastră este s-o încadrăm corect acolo de unde aparţine în împlinirea ei. Deja în Vechiul Testament avem făgăduinţa principală din prorocul Isaia, avem anunţul că Domnul Îşi va ridica Împărăţia și va împărăți.

În Isaia 9:6 este dat anunţul principal al naşterii Răscumpărătorului nostru. Is. 9:6: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; îl vor numi: «Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii»”. Şi următorul vers. 7: „El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci...”. Când este acest „de acum”? Şi ce este „în veci de veci”? Pentru aceasta

22

trebuie să mergem mai departe la Apoc. 11. Doar pe scurt mă voi ocupa cu aceasta. Pentru că tema noastră este pregătirea pentru ziua glorioasă a revenirii lui Isus Hristos, Domnul nostru. Dar pentru noi care trăim în acest timp în care sunt atâtea răstălmăciri despre ceea ce a spus prorocul încât câteodată ţi se face rău, pentru că toate aceste afirmaţii nu sunt aduse înapoi în Scriptură. Dar noi ne întoarcem mereu la Cuvântul lui Dumnezeu. Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în vecii vecilor.

Fratele Branham n-a vrut nimic altceva decât să pună în lumină Cuvântul care i-a fost descoperit. Cu toate că profeţia biblică este atât de împrăştiată în Biblie, lui i-a fost dăruită descoperirea. O spunem încă o dată. Cu adevărat Dumnezeu ne-a dăruit harul ca să înţelegem totul corect, să încadrăm totul la locul corespunzător și să ne lăsăm încadrați pe noi înșine.

Citim din Apoc. 11:15: „Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: «Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi („ca Împărat” – lb. germ.) în vecii vecilor.»”. Ce am citit noi aici? Îngerul al șaptelea a sunat din trâmbiță. Aici în Apoc. cap. 8 și 9 avem cuvântul cheie: este scris că șase îngeri au sunat din trâmbiță. Apoi în Apoc. 10:7 este dat un anunț: „în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu”. Apoi al șaptelea înger va suna din trâmbiță și mesajul va suna așa cum l-am citit acum: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său”. Și vers. 17: „Și au zis: «Îţi mulţumim Doamne Dumnezeule atotputernice care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti»”. Aceasta va fi o realitate divină aici pe pământ.

Dumnezeu a așezat-o biblic astfel ca toți s-o putem citi și urmări. Știm că mai întâi va fi slujba celor doi proroci pentru Israel, apoi va veni necazul cel mare, după aceea Satan va fi legat pentru o mie de ani. Apoi va începe Împărăția Domnului și Răscumpărătorului nostru. Noi putem avea parte de totul: mai întâi de răpire, apoi vom avea parte de Nuntă. Iar după ce va avea loc ospăţul de nuntă, ne vom întoarce pe pământ împreună cu Răscumpărătorul nostru ca să

23

împărățim cu El o mie de ani. În sfânta Scriptură totul este așezat minunat, chiar şi jurământul din Apoc. 10. Deja în Vechiul Testament ne este spus clar și deslușit când se va împlini acest jurământ.

Citim Apoc. 10:6: „şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă”. El a jurat. Apoi vers. 7. „ci că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui...”. Dacă vrem s-o știm exact trebuie să mergem la Dan. 12 unde auzim și vedem că vor fi exact trei ani și jumătate până când va fi făcut acest jurământ. Dumnezeul nostru S-a îngrijit de totul.

Daniel 12:7: „Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic, că vor mai fi o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot”.

Totul a fost spus foarte clar. Nici măcar un nebun nu se poate rătăci. Este spus foarte, foarte clar. În Daniel 7 ne este arătat foarte clar în fața ochilor despre acești trei ani și jumătate de după jurământ. În Daniel 7:25 este scris despre Antichrist: „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme”.

Ce vreți mai mult? Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru Vechiul și Noul Testament, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru armonia desăvârșită a planului Său de mântuire. Am mai putea spune multe privitor la această temă. Am putea aminti Apoc. 11 unde este scris că Împărăția va fi proclamată după slujba celor doi martori pentru Israel. Acest lucru l-am spus pentru toți frații care pe întregul pământ au ajuns într-o mare tulburare. Ei repetă: „Prorocul a spus, prorocul a spus, prorocul a spus...”. Prorocul a spus ceea ce pe noi ne-a obligat să ne întoarcem înapoi în Scriptură și să așezăm totul la locul de unde aparține. Chiar și faptul că cei doi proroci vor proroci în Ierusalim timp de 42 de luni, care sunt exact trei ani și jumătate. Cine citește acest lucru în Apoc. 11:2 și apoi merge la vers. 3: „Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile”, va

24

vedea că și aici este vorba de trei ani și jumătate. Cu adevărat totul este așa cum a hotărât Dumnezeu.

Dar să ajungem la partea pentru noi. Scumpi frați și surori, chiar dacă am cunoaște toate tainele și am putea încadra totul corect este foarte important să avem respectul deplin față de Dumnezeu și Cuvântul Său. Să avem trăirile noastre mântuitoare personale cu Dumnezeu, pentru ca nu doar teoretic, ci în realitate să trăim o astfel de viață încât să putem spune: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte viața Lui în mine”.

Scumpi frați și surori, cel pe care Fiul lui Dumnezeu îl eliberează, acela este cu adevărat liber, eliberat de toate legăturile, eliberat de fumat, de beție, de minciună, eliberat de tot ceea ce aparține omului vechi. Voi vă puteți aduce aminte când doi frați care aveau o legătură homosexuală au vrut să facă botezul aici în Krefeld; noi a trebuit să le spunem: „Nu merge! Nu merge! Noi nu putem băga în apă să scufundăm un păcătos uscat și să scoatem din apă un păcătos ud. Nu merge!”. Mai întâi fiecare trebuie să trăiască o pocăință adevărată. Și în acest domeniu trebuie să fie respectată ordinea de creație şi anume că: Dumnezeu a creat-o pe Eva pentru Adam și că de la început Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul (bărbatul) să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” (Gen. 2:18). Și nimic de pe pământ nu este atât de frumos ca o căsnicie, în care fiecare își are atribuţiile sale. Dar ce s-a întâmplat apoi în timpul Sodomei și Gomorei? Fratele Branham s-a referit la acel timp în permanență; pentru că deja atunci, în timpul vieții sale, în Statele Unite spurcăciunile erau peste măsură. Noi nu judecăm pe niciun om. Fiecare să trăiască așa cum este până când Dumnezeu îl ajută. Nimeni nu se poate ajuta pe sine însuși. Și acest lucru trebuie să-l accentuăm pentru că este scris: Oricine a recunoscut că este legat, că este pierdut, să cheme Numele Domnului ca să fie răscumpărat, eliberat, să cheme Numele Domnului ca să primească iertarea. Este scris: „Cheamă-Mă în ziua necazului...” (Ps. 50:15). În necazul său interior, păcătosul trebuie să fie adus înaintea lui Dumnezeu prin propovăduirea dată și să știe: „În starea mea păcătoasă, blestemul lui Dumnezeu este peste mine și am nevoie de această

25

răscumpărare și eliberare prin Sângele Mielului”. Atunci cu toții putem cânta: „Totul este nou, totul este nou”.

Așadar noi nu judecăm pe niciun om, dar vă rog frumos s-o credeți așa cum zice Scriptura, niciun pedofil şi niciun homosexual nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Pavel a trebuit s-o spună, că Dumnezeu începe cu ai Săi și introduce hotărârea divină în viața lor personală, în viața pământească și cea spirituală. Nimic denaturat! Nu, nu! Ci totul natural, rânduit de Dumnezeu de la început. Noi trebuie să amintim lucrurile pentru ca toți cei ce sunt legați în vreun fel și nu ajung la liman cu problema lor personală, să recunoască mai întâi că au nevoie de răscumpărare, de eliberare. După aceea, cu sinceritate, din necazul nostru interior Îl chemăm pe Domnul sub apăsarea conștiinței: „Doamne, sunt pierdut, sunt blestemat. Am nevoie de mântuirea Ta, am nevoie de eliberarea Ta, am nevoie de răscumpărarea Ta. Iubite Domn, Te rog ai milă de mine și dăruiește-mi har”. Apoi vine ajutorul lui Dumnezeu peste noi. Așadar haideți să facem începutul corect cu Dumnezeu, să ne mărturisim Lui păcatele, să venim la El și să-I spunem: „Doamne, Te rog iartă-mă! Spală-mă în Sângele scump al lui Isus, curăță-mă în acest râu al harului. Vreau să-mi dedic viața mea doar Ție, în ascultare”.

Scumpi frați și surori, și acest lucru l-am spus de fiecare dată: credința și ascultarea aparțin împreună; tot așa cum necredința și neascultarea sunt legate una cu cealaltă. Dumnezeu ne-a hotărât să trăim în ascultarea de credință și în conformitate cu Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu și astfel să ne pregătim pentru ziua glorioasă a revenirii lui Isus Hristos. Așa cum a exprimat un frate în rugăciune Cuvântul din Evrei, „după ce am împlinit voia lui Dumnezeu”, nu cum vreau eu, ci așa cum vrei Tu – aceasta trebuie să fie așa în inima noastră. Domnul va lua în slavă o gloată sfântă, o Biserică Mireasă spălată în Sângele Mielului, sfințită în Cuvântul Adevărului.

Nu ca să judecăm. Dar atâta înțelegem cu toții: ce ar putea căuta în cer un om care aici pe pământ trăiește într-o încălcare directă a Cuvântului lui Dumnezeu? Ca să trăiască acolo mai departe în felul cum a trăit pe pământ? Nu, așa nu merge! Sfânta Scriptură ne spune: „Cei care au fost pregătiți au intrat în Odaia de nuntă împreună cu El”.

26

Aceasta duce la înnoire, duce la nașterea din nou. Dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă, o zidire nouă. Nu intenții noi, ci cu adevărat trăirea mântuirii Dumnezeului celui viu, așa cum a spus-o și Pavel. El a putut spune ambele lucruri pe care le găsim în scrisoarea către romani, în Rom. 4 și apoi în Rom. 9.

Citim din Rom. 4, mai întâi vers. 3: „Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire»”. Apoi în vers. 7 și 8 el scrie: „«Ferice», zice el, «de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!»”. Ferice de ei!

Scumpi frați și surori, o spun încă o dată foarte sincer: parcă eu nu văd această fericire, nu văd această fericire. Dacă eu vă spun: în zilele pocăinței mele, în zilele în care Duhul lui Dumnezeu lucra în mod supranatural în viața mea, care a fost rezultatul? Eu am plâns înaintea Feței lui Dumnezeu, nasul curgea, lacrimile îmi curgeau din ochi; ochii lăcrimau, ne luptam, strigam și apoi a venit străpungerea, apoi a venit bucuria, fericirea, fericirea biruinței: Domnul m-a primit! Eu nu văd bucuria în Domnul. Bucuria în Domnul trebuie să fie puterea noastră. Nu putem umbla în felul acesta mai departe, nici eu și nici noi toți. Bucuria în ceea ce a făcut Dumnezeu, salvarea sufletului, eliberarea – Dumnezeu a făcut lucruri mari în viața noastră în acest loc, prin puterea Sângelui, a Cuvântului și a Duhului Său. Așadar așa cum o exprimă Pavel aici, folosind cuvintele lui David: „«Ferice», zice el, «de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!»”. Bucurați-vă astăzi! Luați-o la inimă! Mulțumiți-I lui Dumnezeu astăzi pentru iertare! Lăudați-L pentru aceasta, mulțumiți-I și spuneți-I: „Doamne, Tu m-ai iertat. N-a mai rămas nimic. Eu sunt spălat în Sângele Tău”. „«Ferice», zice el, «de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!»”. Acum vă rog să ascultați și să fiți atenți la vers. 8: „Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”. Nici nu-i mai ține în seamă păcatul deloc. De ce? Pentru că El a luat asupra Lui păcatele tale și păcatele mele, neascultarea ta și neascultarea mea și tot ceea ce trebuia să ne lovească pe noi. „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”(Ioan 1:29). Le-a pironit pe cruce. Și așa cum cântă un poet de

27

cântare: „Ele sunt acolo pe cruce”. Domnul Și-a vărsat Sângele și păcatele nu mai sunt, nu le mai găsești. Ferice! Fie ca astăzi Domnul să ne dea o atmosferă plină de bucurie, să ne facă mulțumitori.

Scumpi frați și surori, spuneți-mi dacă mai există vreun popor pe suprafața pământului în mijlocul căruia Dumnezeu să fi făcut lucruri atât de mari ca în mijlocul acelora cărora El S-a descoperit în acest timp? Vă rog primiți-o prin credință! Toți aceia care acum recunosc în ce perioadă de timp trăim și primesc mesajul și pe mesagerul făgăduit, au primit har înaintea lui Dumnezeu. Cuvântul pe care Domnul ni l-a dăruit nu va trece pe lângă niciunul dintre noi și nu se va întoarce gol, ci cu adevărat își va atinge în noi scopul pentru care a fost trimis – așa a spus-o Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu înfăptuiește totul în gloata răscumpărată prin Sânge. Dar noi trebuie să ne punem la dispoziția Domnului și să spunem: „Doamne, permite ca în viața mea să se adeverească tot ceea ce Tu mi-ai pregătit: iertarea deplină, împăcarea deplină, har și mântuire”. În felul acesta noi împreună vom trăi pregătirea noastră.

O accentuez încă o dată: acela care a primit trecere înaintea lui Dumnezeu în acest timp, aceluia Dumnezeu i-a făcut de cunoscut calea Lui cu Biserica Lui, prin har, și i-a descoperit făgăduința Sa pentru acest timp. Scumpi frați și surori, dacă ne gândim și la faptul că pe Muntele schimbării la Față au fost Moise și Ilie, și în ultimele versete din Mal. 4:4-5 citim: „Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu...Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie”. Amândoi, Moise și Ilie, sunt amintiți dintr-o suflare. Când s-au întors de pe munte, ucenicii L-au întrebat: „Doamne, Te rugăm spune-ne, oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” (Mat. 17:10). Ucenicii n-au întrebat de Moise, ci doar de Ilie. Pentru că Ilie era hotărât pentru perioada noastră de timp. Moise și Ilie sunt pregătiți pentru timpul de după răpire. Dar Ilie este hotărât pentru perioada noastră de timp. De aceea ucenicii au întrebat atunci, pentru ca Dumnezeu să ne poată da nouă răspunsul cuvenit. Minunat! Cine o poate cuprinde? Cine o poate măsura? Apoi Dumnezeu l-a trimis pe fratele Branham în duhul și puterea lui Ilie.

Eu spun aceasta înaintea lui Dumnezeu cu o convingere proprie nemăsurată: niciun proroc n-a avut slujba pe care a avut-o Domnul

28

nostru, în felul cum s-a repetat în slujba fratelui Branham. Moise a fost un mare proroc despre care Domnul a spus că a vorbit cu el Față în față; el a văzut stâlpul de foc și de nor, L-a cunoscut pe Dumnezeu în persoană. Dar această slujbă pe care a avut-o Domnul, cum El a putut spune: „cine a fost Natanael, cine a fost Filip, cine a fost Petru, cine a fost femeia de la fântână, că El a putut spune fiecăruia în parte ceea ce se întâmpla în viața lor” – o astfel de slujbă n-a avut nici Petru, nici Pavel și niciunul dintre apostoli. Această slujbă a avut-o fratele Branham. Voi sigur mă puteți înțelege, eu am fost martor ocular, am auzit și din prima zi, din primul ceas, din prima adunare eu am știut în inima mea că William Branham este un bărbat trimis de Dumnezeu. Cu adevărat de trei ori am trăit-o în mod direct când am fost împreună cu fratele Branham, că el mi-a putut spune ceea Dumnezeu mi-a spus mie și Dumnezeu i-a descoperit-o lui. Știți voi cum mă simt eu? Cine suntem noi, cine sunt eu? Cine suntem noi că Dumnezeu ne-a dăruit de la început această legătură directă?

Cei mai mulți frați vin din țări îndepărtate. Eu îi conduc în biroul meu și le arăt rafturile în care sunt depozitate cele peste șase sute de predici care mi-au fost trimise mie în anii '50-'60. Cu adevărat așa am fost călăuzit de Dumnezeu și am primit har ca să pot asculta fiecare predică, să fiu prezent în lucrarea lui Dumnezeu, să cresc sub această slujbă. Dacă este vorba despre descoperirea celor șapte peceți, prin harului lui Dumnezeu, fără o mare forțare proprie, mă pot transpune în toate și pot urmări calea prorocului. Îi sunt mulțumitor lui Dumnezeu din toată inima că toți frații din toate popoarele, din toate limbile și națiunile au primit aceeași descoperire de la Dumnezeu și distribuie același Cuvânt al lui Dumnezeu, aceeași hrană spirituală. Așa că noi nu-l facem pe fratele Branham punctul central al propovăduirii noastre, ci pe iubitul nostru Domn și Răscumpărător. El singur este Alfa și Omega, El singur este Primul și Ultimul, Domnul Dumnezeu care este, a fost și va veni. Noi nu suntem Biserica lui Branham! Noi suntem Biserica Dumnezeului celui viu.

Fratele Branham a fost un păcătos ca tine și mine. Cât de des a spus-o el: „Tatăl meu era un producător de alcool; el nu numai că a băut, ci era producător de alcool”. El povestea de familia lui, dar apoi a

29

lăudat harul lui Dumnezeu și a spus: „Eu sunt unul pe care harul l-a găsit”. Este cu adevărat minunat că niciun om nu se poate lăuda înaintea lui Dumnezeu. Cine vrea să se laude să se laude cu Numele Domnului. De aceea suntem foarte mulțumitori că este scris: „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite” (1 Cor. 1). Noi suntem mulțumitori pentru această alegere și pentru trimiterea robului Său. Suntem pe deplin convinși și credem că el a fost împlinirea făgăduinței din Mal. 4:5: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie”, că el a adus ultimul mesaj și că acest mesaj este purtat și propovăduit până la marginile pământului. Tocmai îl aud pe fratele Schmidt spunând „Amin”.

Dacă mă gândesc, unii dintre noi sunt pe calea Domnului de 60 de ani. Cu fratele Schimdt suntem împreună pe această cale de 55 de ani. Noi am parcurs împreună o distanță lungă. Până în ziua de astăzi între noi n-a existat nicio singură neînțelegere. Exact așa a fost și cu fratele Leonhart Russ. Acum mă gândesc la acea vineri seara când eu am auzit vocea Domnului așa cum auziți voi acum vocea mea: „Robul Meu, dedică-Mi-i pe frații Leonhart Russ și Paul Schmidt ca bătrâni”. Cu adevărata așa a fost călăuzit de Dumnezeu de la început. Și noi vedem cum Domnul v-a călăuzit și pe voi, pe fiecare în parte. Scumpi frați și surori, noi nu credem pe un om. Noi Îl credem pe Dumnezeu și Cuvântul pe care El ni l-a încredințat.

Haideți să ajungem la încheiere. Să citim din Apoc. 19 unele versete pentru că aici suntem noi încadrați de Dumnezeu și suntem parte din aceasta. Apoc. 19:5: „Şi, din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: «Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!»”. Acum vers. 6: „Şi am auzit, ca un glas...”. Mai întâi cerința: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru”. „Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru Cel atotputernic a început să împărăţească”. Aceasta va fi clipa când va răsuna... Câteodată noi suntem mai zgomotoși aici, dar eu vă spun că atunci va fi foarte zgomotos, va fi un zgomot foarte mare, o gloată pe care nimeni n-o poate număra va aduce laudă și cinste și va striga: „Domnul Dumnezeul nostru Cel

30

atotputernic a început să împărăţească”. Fie ca Domnul să-Și înceapă în tine și în mine domnia și stăpânirea Lui, El să intre în dreptul Său în tine și în mine. Fie ca și noi să putem intona această laudă. Atunci gloata va fi arătată înaintea tronului.

Apoc. 19:7-9: „Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit! Și i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.» (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: «Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!» Apoi mi-a zis: «Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!»”.

Noi am cercetat-o. Dacă îmi aduc bine aminte, fratele Branham a vorbit despre Mireasa lui Hristos și despre răpire de aproximativ 170 de ori. Scumpi frați și surori, așa cum Ioan Botezătorul a putut spune: „prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui/(prietenul Mirelui se bucură când aude strigătul de veselie al Miresei)”, așa este și astăzi în acest timp. Așa cum Avraam l-a trimis pe robul său Eliezer ca să aducă mireasa pentru fiul său. Știți voi, când Rebeca a fost întrebată: „Vrei să te duci cu omul acesta?”, ea a răspuns imediat: „«Da, vreau», a răspuns ea” (Gen. 24:58). Dacă o citești în felul acesta și o compari cu tine știi că tu și eu n-am avut un timp de răzgândire, ci atunci când noi am primit invitația, Cuvântul, noi am răspuns pe loc „Da”, am spus „Da” pe loc. Și toți aceia care au dat acordul lor, „Da-ul” lor Domnului sunt parte din Mireasă, cred, primesc și acceptă fiecare Cuvânt și sunt pregătiți pentru ziua glorioasă a revenirii lui Isus Hristos. Fie ca și acest sfârșit de săptămână să rămână o binecuvântare durabilă în viața noastră, să ne bucurăm că am primit har înaintea lui Dumnezeu, să fim mulțumitori că vina păcatului nostru a fost iertată, să fim mult mai mulțumitori că am auzit ultimul mesaj pe care îl credem din inimă. Să fim mulțumitori că noi înțelegem corect fiecare Cuvânt. Totul este har și încă o dată har. Binecuvântarea Dumnezeului atotputernic să vină peste noi toți, peste toți frații și surorile de pe întregul pământ.

Mă gândesc la prietenii noștri din Edmonton, Canada, care ne ascultă acum, mă gândesc la fraţii din Auckland, Noua Zeelandă, toți se conectează, toți de pe întregul pământ ascultă, cred și au parte de ceea

31

ce face Dumnezeu acum. Lui, veșnicului și credinciosului Dumnezeu, care Și-a răscumpărat Mireasa, o cheamă afară acum și o pregătește pentru ca să-L putem întâmpina într-o haină de in strălucitor, fără nicio pată și nicio zbârcitură, spălați în Sângele Mielului, sfințiți prin Cuvântul lui Dumnezeu și pecetluiți cu Duhul Sfânt, Lui, atotputernicului Dumnezeu Îi dăm cinste și laudă pentru tot, în Numele sfânt al lui Isus. Amin.

Să ne ridicăm în picioare pentru ca împreună să-I aducem mulțumire Domnului. Înainte să-I aducem mulțumire Domnului nostru, permiteți-mi să știu dacă avem frați și surori care vor să-și dedice viețile lor Domnului și poate vor să primească botezul. Cine dorește să aștepte până luna viitoare este bine. Dumnezeu o socotește deja. Dar dacă sunteți pregătiți o puteți face acum. Sunt persoane care doresc să se lase botezate? Astăzi nu sunt. Atunci așteptăm până data viitoare. În timp ce plecăm capetele noastre permiteți-mi să mai pun următoarea întrebare: cine vrea să-și dedice din nou viața Domnului și să spună: „Doamne, voia Ta să se întâmple în viața mea. Desăvârșește Tu lucrarea Ta începută pentru ziua glorioasă a revenirii Tale”? Scumpi frați și surori, astăzi, noi ca o gloată răscumpărată prin Sânge, împreună vom mulțumi Domnului cu glas tare. Nu trebuie să fie un zgomot uriaș, dar toți pot deschide gura, să dea drumul liber inimii lor și să se închine lui Dumnezeu în duh și în adevăr. Noi am fost scoși afară din toate rătăcirile și am fost sfințiți în Cuvântul adevărului. Deja totul ne-a fost descoperit prin Duhul Sfânt, prin har.

Haideți ca împreună să ne ridicăm mâinile. Să-I mulțumim Domnului împreună. Iubite Domn, Îți mulțumim din toată inima că s-a adeverit: prin Sângele Tău suntem răscumpărați, mântuiți, spălați, curați. Iubite Domn, Îți mulțumim din toată inima pentru harul Tău, pentru Cuvântul Tău, Îți mulțumim pentru fiecare descoperire, pentru trimiterea robului și prorocului Tău, Îți mulțumim pentru claritatea Cuvântului Tău, Îți mulțumim din toată inima și din tot sufletul pentru că Tu ai făcut lucruri mari în viețile noastre. Aleluia! Aleluia! Aleluia! Slavă Dumnezeului nostru din veșnicie în veșnicie. Aleluia! Aleluia! Lăudați-L, lăudați-L! Aleluia! Amin.

32

Înainte de a vă transmite saluturile pe care să le luați cu voi vă mai rog încă o dată să mă amintiți în rugăciunile voastre pentru cea mai lungă călătorie, ca Dumnezeu să dăruiască har astfel ca toți aceia care sunt hotărâți pentru viața veșnică să devină credincioși. Toți aceia care sunt parte din Mireasa Mielului să asculte ultimul mesaj, să-l creadă și să se pregătească. Fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți frații noștri oriunde ar fi ei, oriunde se adună ei. În scurt timp numărul va fi deplin și Domnul Se va întoarce, va reveni să ne ia Acasă. O credeți cu toții? Spuneți un „Amin”. Amin.

33