Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Săptămâna misionră, 18-24 iunie 2018, în care vor fi mai multe conferințe în diverse parohii din Italia. Conferință în parohia Roma VI - Monterotondo, susținută de Pr. Constantin Prodan, miercur i, 20 iunie 2018, h 18.00.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a IV-a după Rusalii: Duminică: Rm 5, 1-10; Mt 6, 22-33 - Sf. Mc. Savel, Manuil, Ismail, Felix. Luni: Rm 9, 18-33; Mt 11, 2-15 - Sf. Cuv. Erasm; Sf. Mc. Leontie.

Marţi: Rm 10, 11-21; 11, 1-2; Mt 11, 16-20 - Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului. Miercuri: Rm 11, 2-12; Mt 11, 20-26 - Sf. Ier. Calist, patr. Constantinopolului Joi: Rm 11, 13-24; Mt 11, 27-30 - Sf. Mucenic Iulian din Tars. Vineri: II Co 11, 21-30; 12, 1-9; Mt 12, 1-8 - Sf. Ier. Grigorie Dascălu. Sâmbătă: Rm 6, 11-17; Mt 8, 14-23 - Sfânta Muceniță Agripina.

Sf. Mc. Agripina Sf. fecioară Agripina era născută și crescută în preaslăvita cetate Roma

cea veche. Ea din tinerețe s-a dat lui Dumnezeu și s-a făcut, după cum spune Apostolul, bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc. Pentru că, precum un trandafir cu bun miros împodobește o grădină, tot așa și ea prin pilda vieții sale celei curate a împodobit inimile credincioșilor și le-a umplut de mireasmă, gonind toată ispita patimilor, pentru că și-a înfrumusețat sufletul cu curăția fecioriei și s-a logodit cu Hristos, pentru care a alergat la munci cu îndrăzneală, pe vremea împărăției lui Valerian, și s-a dat la multe bătăi pentru dragostea mirelui său, Hristos. Deci a fost bătută cu toiege și a suferit sfărâmarea oaselor, a fost dezbrăcată de haine și întinsă cu legături, din care a

scăpat fiind dezlegată cu mână nevăzută de îngerul Domnului, care întărind-o pe ea, sfânta a zdrobit toată păgânătatea și în munci și-a dat sufletul său lui Dumnezeu. Iar alte roabe ale lui Hristos ca: Vasa, Paula și Agatonica, luând în taină trupul muceniței, au ieșit cu el din cetatea Romei și, trecând din loc în loc și călătorind pe mare, au ajuns în eparhia Siciliei și acolo au îngropat acel sfânt trup. Iar când Sicilia a primit în sine acele cinstite moaște mucenicești, îndată s-a izbăvit de întunecata răutate diavolească și încă s-a apărat și de agareni cu rugăciunile Sfintei Agripina, căci atunci când agarenii au mers în cetate, unde era biserica ei, și au îndrăznit a da război spre ea, vrând să o ia, deodată au fost dați pierzării celei desăvârșite. Iar de la cinstitul ei mormânt se dădeau tămăduiri de toate bolile și se curățau toți cei ce veneau cu credință, astfel că toate neputințele se izgoneau cu sfintele ei rugăciuni și cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An XI, Nr. 14 (17 iunie 2018)

is-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul,

cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va disprețui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl

vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții) Matei 6, 22-33

Apostol: Romani 5, 1-10

Fraţilor, fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am avut şi apropiere, prin credinţa la harul acesta, în care stăm şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde; iar nădejdea nu ruşinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât, a murit

pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. Însă Dumnezeu îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. Cu atât mai vârtos, deci, acum fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie. Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui.

Pericopa evanghelică din această duminică face parte din cuvântarea rostită de Mântuitorul în prima parte a activității sale publice, cunoscută sub numele de Predica de pe munte. Această cuvântare este adresată unor oameni fascinați de chemarea la pocăință și viață nouă adresată de Iisus (Mt. 4, 17). Tonul imperativ și caracterul irezistibil al chemării erau date de iminența instaurării unei Împărății noi, fără pereche în realitățile cotidiene, Împărăția cerurilor, una și aceeași cu Împărăția lui Dumnezeu.

In extenso, Predica de pe munte este un ghid pentru dobândirea demnității de membru al Împă­răției cerurilor, un îndreptar practic pentru înfătuirea dreptății lui Dumnezeu. Accederea la această nouă realitate sau la demnitatea de membru al Împărăției care nu este din lumea aceasta (In. 18, 36) este condiționată de credința în Hristos și de receptarea chemării Sale „veniți după Mine” (Mt. 4, 19), de asumarea statutului de sare a pământului, lumină a lumii și luminător al oamenilor (Mt. 5, 13-16), de coerența de manifestare între ceea ce înveți și ceea ce trăiești (Mt. 5, 19; 7, 21), de înfăptuirea cu prisosință a dreptății (Mt. 5, 20), de relații fraterne și responsabile cu semenii, prieteni și dușmani, bazate pe iubire (Mt. 5, 23-25 și 43-47; 7, 9-12), de asumarea unui cod de valori comportamentale care exclude imoralitatea, sperjurul, violența și dorința de răzbunare (Mt. 5, 27-42), ipocrizia și judecarea semenului (Mt. 6,1; 7, 1-5) și care se manifestă prin rugăciune, milostenie, post, iertare, paza celor sfinte și evitarea prorocilor min­cinoși și ademenitori (Mt. 6 și 7).

Textul Evangheliei acestei duminici vorbește despre obstacolele pe care ni le ridicăm în calea drumului spre Împărăție. În esență, aceste obstacole sunt realitățile cotidiene pe care le transformăm noi

înșine în griji obsesive ale vieții: hrana, îmbrăcămintea, confortul, siguranța financiară și toate cele asemenea lor. Acestea parazitează și paralizează viața noastră spirituală menită să graviteze pe orbita Împărăției lui Dumnezeu. Grija poate să fie o parte firească a vieții. Este normală precauția, cumpătarea, dorința de a economisi sau cea de a avea un mod de viață sănătos. E obligatorie pentru creștin grija de suflet, paza minții și a buzelor, dar și preocuparea pentru mântuire. Acestea ne țin pe calea spre Împărăție și ne ajută să fim oameni duhovnicești.

Dacă dăm dovadă de o minimă onestitate, putem constata cu ușurință că preocupările pentru omul trupesc sunt o prezență copleșitoare în viața noastră. Nu le negăm rostul, întrucât textul Evangheliei este explicit: știe Tatăl nostru Cel ceresc că avem nevoie de ele (Mt. 6, 32). Chiar dacă în cadrul liturgic ne cere ca toată grija cea lumească de la noi să o îndepărtăm, Biserica nu respinge grijile, nu propovăduiește lipsa de responsabilitate familială sau socială, inactivitatea sau lenea, lipsa de inițiativă și de competitivitate, risipa și ineficiența, impostura sau corupția. Toate acestea sunt condamnate în termeni duri de Sfintele Scripturi, de Părinții Bisericii și de comunitatea eclezială.

Biserica însă ne invită la o reflecție cu privire la prioritățile pe care le avem, la o reevaluare a acestor priorități prin prisma unei întrebări hristice încă fără răspuns concludent din partea noastră: „Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” (Mc. 8, 36) sau, altfel spus, la ce-i folosește omului să dobândească lumea și bunurile din ea dacă pierde Împărăția?

Prin urmare, este potrivit să ne întrebăm cu maximă responsabilitate

dacă noi mai căutăm Împărăția lui Dumnezeu și dacă mai suntem preocupați de înfăptuirea dreptății care ne călăuzește spre aceasta. Cum gândim: la lucrurile imediate, imanente și efemere, doar la ele, sau și în perspectivă, în perspectiva veșniciei? Ce mai reprezintă veșnicia și dorul după ea pentru noi? Înainte de a ne răspunde în taină, este bine să ne readucem aminte de una dintre cele mai hazlii povestiri ale copilăriei. Aceasta îl are în centru pe Guliver, uriașul ajuns captiv în țara piticilor. Acesta a fost imobilizat nu prin forță, ci prin stăruință și a fost răpus nu cu lovituri grele, ci, într-un moment de neatenție, de legături nenumărate. Așa sunt și aceste obsesii cotidiene: ne imobilizează sufletul, din cauza neatenției și a lipsei preocupărilor spirituale, și ne înrobesc. Ele însele devin sursă de neatenție, unelte prin care suntem ținuți departe de Hristos. În acest sens este elocvent un pasaj din lucrarea lui C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către un diavol mai tânăr, unde se devoalează strategia împrăștierii ca metodă de îndepărtare de calea și de pe calea Împărăției: „Fă-l să zărească tot felul de mărunțișuri... Ține-l mereu conștient de aceste mărunțișuri, încât să nu-L mai vadă niciodată pe Hristos”.

Revenind la suita de întrebări anterioare, pentru a ne putea răspunde, este important să înțelegem că Împărăția lui Dumnezeu pentru noi este destinația unde suntem invitați și așteptați de Hristos: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34).

Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând textul Evangheliei de la Matei, ne atrage atenția că „n-am fost făcuți să mâncăm și să bem și să ne îmbrăcăm, ci să plăcem lui Dumnezeu și să dobândim bunătățile ce vor să fie”, adică să intrăm în Împărăția Sa.

Mitropolitul vrednic de amintire Bartolomeu al Clujului constata cu amărăciune că Împărăția lui Dumnezeu este o realitate despre care noi, după două milenii de teologie sistematică, știm mult mai puțin decât tâlharul de pe cruce. Tot el definește Împărăția lui Dumnezeu ca fiind un spațiu duhovnicesc în care se vor sălășlui cei mântuiți. Un ideal și o speranță, pentru evrei. Spațiu al mântuirii omului, stadiu final al desăvârșirii duhovnicești și țelul suprem al oricărei speranțe, pentru creștini. „Împărăția cerurilor este o realitate antinomică: în același timp

ea este și va să fie. Împărăția lui Dumnezeu, una și aceeași, pe pământ e în curs de constituire, iar în ceruri va fi constituită. Ea a venit odată cu Hristos și s-a constituit odată cu

Pogorârea Duhului Sfânt, când a luat ființă Biserica lui Hristos ca expresie văzută a Împărăției lui Dumnezeu. Ea poate fi dobândită prin asaltul credinței și al faptelor bune. Aici și acum, ea crește în timp; dincolo și atunci, va fi desăvârșită și veșnică. Acum și aici, ea este Biserica; dincolo și atunci, ea va fi, pur și simplu, Împărăția.”

Mântuitorul Iisus Hristos ne încredințează că Împărăția lui Dumnezeu este o realitate, ea se află înlăuntrul nostru (Lc. 17, 21), la îndemâna noastră, este deja a celor care au trăit în stare de sfințenie și a martirilor, a celor care au fost prigoniți pentru dreptatea lui Dumnezeu (Mt. 5, 3 și 10) și este pregătită să-i primească pe toți care rămân în iubirea Fiului lui Dumnezeu (Col. 1, 13).

Dorim oare și noi să ne regăsim în Împărăția iubirii veșnice a Preasfintei Treimi? Să pregustăm așadar de aici, de pe pământ, în Biserică, lumina, pacea, bucuria și liniștea Împărăției lui Dumnezeu și să ne însuflețim cu dorul după veșnicie. (preluat din Ziarul Lumina)