Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; Joi - Spovedanie, ora 18;

Curs de formare continuă, ora 20; A treia vineri din lună – Sf. Maslu, ora

19-30; Sâmbăta – Spovedanie, h 16. (În post, vinerea—spovedanie, h17:30)

Sf. Liturghie, miercuri 21 noiembrie, h 9:00 (Intrarea în Biserică a

Maicii Domnului). Pe data de 9 decembrie este hramul parohiei noastre "Zămislirea Maicii Domnului". Dorim să facem o COLECTĂ în duminicile premergătoare pentru cheltuielile necesare unei bune desfăşurări a hramului. Așteptăm credincioși care să se înscrie pentru pregătirea de bucate pentru masa de hram (prânz). Se ia legătura cu D-na Preoteasă. Mulţumim tuturor! Contribuţia anuală este de 50 euro. Dumnezeu să vă răsplătească!

Săptămâna a XXV-a după Rusalii:

Duminică: Ef 4, 1-7; Lc 10, 25-37 - Sf. Mare Mc. Plafon; Sf. Mc. Romano.

Luni: 2 Tes 1, 1-10; Lc 12, 13-15, 22-31 - Sf. Proroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam.

Marţi: 2 Tes 1, 10-12; 2, 1-2; Lc 12, 42-48 - Sf. Grigorie Decapolitul.

Miercuri: 2 Tes 2, 1-12; Lc 12,49-59 - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Joi: 2 Tes 2, 13-17; 3, 1-5; Lc 13, 1-9 - Sf. Ap. Filimon, Arhip și Onisim.

Vineri: 2 Tes 3, 16-18; Lc 13, 31-35 - Cuv. Antonie de la Iezerul - Vâlcea.

Sâmbătă: Ga 1, 3-10; Lc 9, 37-43 - Sf. Mc. Clement, episcopul Romei.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi și a vieții Sfinților

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cinstită în fiecare an,

pe 21 noiembrie. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care, Sfinții

Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la

templu. Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia,

tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă

încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde va rămâne până la vârsta de 15

ani. Deși sunt persoane care susțin că lucrul acesta era cu neputință, totuși

Biserica, în cântările ei afirmă: "Ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei

îmbrăcate cu credință și cu înțelepciune și cu neîntinată feciorie, mai marele

Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune".

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An V, Nr. 32 (18 noiembrie 2012)

is-a Domnul pilda

aceasta: Unui om bogat

i-a rodit din belşug

ţarina. Şi el cugeta în

sine, zicând: Ce voi face

că nu am unde să adun

roadele mele? Şi a zis:

Aceasta voi face: Voi strica

hambarele mele şi mai mari le voi

zidi şi voi strânge acolo toate

roadele mele şi bunătăţile mele; şi

voi zice sufletului meu: Suflete, ai

multe bunătăţi strânse pentru mulţi

ani; odihneşte-te, mănâncă, bea,

veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis:

Nebune! În această noapte vor cere

de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai

pregătit ale cui vor fi? Aşa se

întâmplă cu cel ce-şi adună comori

pentru sine însuşi şi nu se

îmbogăţeşte în Dumnezeu.

Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina) Luca 12, 16-21

Apolstol: Efeseni 5, 8-19

Fraților, altădată eraţi întuneric,

iar acum sunteţi lumină întru

Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!

Pentru că roada luminii e în orice

bunătate, dreptate şi adevăr

încercând ce este bineplăcut

Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la

faptele cele fără roadă ale

întunericului, ci mai degrabă,

osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac

întru ascuns de ei, ruşine este a le şi

grăi. Iar tot ce este pe faţă, se

descoperă prin lumină, căci tot ceea

ce este descoperit, lumină este.

Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel

ce dormi şi te scoală din morţi şi te va

lumina Hristos". Deci luaţi seama cu

grijă, cum umblaţi, nu ca nişte

neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi,

răscumpărând vremea, căci zilele

rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de

minte, ci înţelegeţi care este voia

Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin,

în care este pierzare, ci vă umpleţi de

Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi

în laude şi în cântări duhovniceşti,

lăudând şi cântând Domnului, în

inimile voastre.

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXVI-a după Rusalii ne prezintă chipul

unui bogat lacom, nemulţumitor şi

nemilostiv, ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un ataşament

exclusiv de bunurile materiale limitate

şi trecătoare din lumea aceasta. Evanghelia ne arată că, deodată,

pe neaşteptate, Dumnezeu i-a făcut

bogatului o surpriză cu o recoltă foarte mare de cereale, ca să vadă cum o

foloseşte. Dumnezeu l-a miluit din

belşug pe bogat fără ca acesta să fi avut vreun merit; i-a făcut un mare

dar, aşteptând ca şi el, la rândul său,

să facă daruri altora. Dar nu a fost

aşa. Recolta aceasta neaşteptată, în loc să îl umanizeze pe bogat, îl

dezumanizează; în loc să îl apropie de

Dumnezeu ş i de semen i , î l îndepărtează de Dumnezeu şi de

semeni, îl însingurează. De ce? Pentru

că atitudinea lui spirituală faţă de un dar material neaşteptat care vine din

mărinimia lui Dumnezeu devine o

atitudine pătimaşă, care-i schimbă însuşi modul de a raţiona, îl

"înnebuneşte" din cauza lăcomiei

suf letului său pentru bunuri le

materiale. În loc să mulţumească lui Dumnezeu şi să îi ajute pe semenii săi

care au nevoie de hrană, bogatul

lacom uită de Dumnezeu şi de semeni. El nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu,

nici nu miluieşte pe săraci, ci se

gândeşte doar la sine, se asigură material, dar se însingurează

spiritual, nu se consultă cu nimeni, ci

vorbeşte doar cu sine însuşi, pentru că se gândeşte numai la sine însuşi.

"Suflete, ai multe bunătăţi strânse

pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te" (Luca

12, 19).

Deci, bogatul era stăpânit de o

lăcomie fără margini şi o iubire pătimaşă de sine, despre care Sfinţii

Părinţi ai Bisericii învaţă că este începutul tuturor patimilor. Sfântul

Maxim Mărturisitorul spune că iubirea

de sine a omului a devenit, prin acceptarea ispitei diavolului (cf. Fac. 3,

6), iubire trupească (pătimaşă) de

sine. Aceasta a făcut ca grija lui principală să fie, de-atunci, aceea de a

discerne între ceea ce este plăcut şi

ceea ce este dureros, pentru a alege fără abatere doar plăcerea simţurilor,

considerată ca fiind binele vrednic de

dorit. Aşa a ajuns omul să cultive, de fapt , pr inc ip iu l propr ie i sa le

morţi, considerându-l, din înşelare,

plenitudine a fiinţării lui. Aşadar, în

jurul iubirii pătimaşe de sine, ne spune Sfântul Maxim, "se învârteşte, ca un fel

de cunoştinţă amestecată, toată

experienţa plăcerii şi a durerii, din pricina cărora s-a introdus în viaţa

oamenilor tot nămolul relelor...".

Astfel, păcatul ca rupere a comuniunii de iubire a primilor oameni

(Adam şi Eva) cu Dumnezeu, prin

nerecunoştinţă, neascultare, nepostire şi nepocăinţă, a avut ca urmare

moartea spirituală şi fizică a omului

(cf. Romani 6, 23). Pentru Adam şi

Eva, darurile create şi limitate au devenit mai importante decât Creatorul

şi Dăruitorul lor nelimitat şi veşnic.

Atitudinea lor n-a fost euharistică, ci posesivă şi exploatatoare. Profitul

devine mai valoros decât

Persoana. Dar când omul pierde comuniunea sa cu Dumnezeu-

Creatorul, creaţia devine ostilă omului,

iar relaţ i i le dintre oameni se degradează (cf.Facere 3, 1-18). Când

creaţia încetează de a mai fi fereastră

şi scară de urcuş spiritual al omului spre Dumnezeu, ea devine zid

despărţitor, idol şi mormânt al

omului (cf.Facere 3, 19).

Iar din acest determinism înrobitor al păcatului – fiindcă şi iubirea plăcerii,

şi refuzul durerii nasc deopotrivă patimile – firea omenească a putut fi

eliberată numai prin iconomia

Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, "ţinta fericită (sfârşitul)

pentru care s-au întemeiat toate".

Numai prin Hristos Domnul şi în El, firea umană a biruit definitiv

atât puterea ispitei plăcerii, cât şi pe

cea a fricii de durere. Astfel a fost dobândită pentru om putinţa

nepătimirii, adică a libertăţii

desăvârşite faţă de păcat şi faţă de patimile egoiste – boli sufleteşti prin

care el este subjugat şi împins spre

moarte de duhurile

viclene. Pr in Înt ruparea

D om n u l u i , s p u ne

Sfântul Maxim, veacurile pregătirii tainei celei din

veac ascunse (cf. 1 Tim.

3, 16) s-au încheiat, dar cele în cursul cărora "ne

va a ră t a Dum nezeu b ogă ţ ia

covârşitoare a bunătăţii Lui, lucrând în cei vrednici îndumnezeirea"3, n-au

ajuns încă la sfârşit. Când se vor

împlini şi acestea, El se va uni cu

toţi, "după har, cu cei vrednici" şi "în afară de har, cu cei nevrednici"4. Celor

dintâi li se va dărui astfel o bucurie

negrăită şi nesfârşită, în timp ce pentru ceilalţi rămânerea în afara harului şi a

legăturii iubirii va fi trăită ca un chin

nemăsurat şi veşnic, pentru că s-au închis iubirii Lui pe care au refuzat-o.

Viaţa omului care trăieşte fără a se

mai raporta la Dumnezeu şi la semeni este de obicei împovărată de ataşarea

cu patimă de bunurile vremelnice, de

anumite persoane, de slava şi privilegiile demnităţilor lumeşti, de

căutarea aproape cu disperare a

plăcerii egoiste. Astfel, omul uită uşor,

aşa cum constată Sfântul Ioan Gură de Aur, că Dumnezeu a unit lumea

aceasta "cu luptele, ostenelile,

sudorile", că veacul de acum este doar "stadion", iar abia cel ce va să fie este

"cunună". Iraţionalitatea celui care se supune de voie "celor mai slabe ca

umbra", adică patimilor egoiste, este

însă plătită scump încă de aici, prin trăirea continuă şi chinuitoare a

spaimei de a pierde obiectul patimii

sale, pierdere care va veni inevitabil. Însă pe rcepe rea v reme ln i c i e i

realităţilor din lumea de acum poate

deveni pentru om prilejul providenţial pentru ca el să-şi ridice privirea minţii

şi toată dorirea sa către statornicia şi

bucuria netrecătoare a valorilor spirituale. Atunci nu-l va mai tulbura

nimic din cele ce i se întâmplă în viaţa

aceasta şi-L va slăvi pe

Dumnezeu în orice împrejurare a vieţii, aşa

cum învaţă Sfântul Ioan

Gură de Aur, zicând: "Îţi m e r g e b i n e ?

Binecuv intează pe

Dumnezeu, şi binele rămâne. Îţi merge rău?

Binecuvintează pe Dumnezeu, şi răul

se duce". Prin credinţă dreaptă şi vieţuire

sfântă, creştinul răstigneşte în el

patimile egoiste (mândria, lăcomia şi

lenea sau comoditatea), luptă îm po t r i v a a u t o su f i c i e n ţ e i ş i

autoafirmării ca mulţumire de sine şi

ca laudă de sine. Întrucât "faptele trupului", ca

manifestări ale existenţei umane

egoiste şi căzute, împiedică pe om să intre în Împărăţia iubirii şi sfinţeniei

veşnice a lui Dumnezeu, vremea

postulu i , unit cu rugăciunea, Spovedan ia , Împă r t ăşan ia ş i

milostenia, este o perioadă de

pregătire pentru a primi lumina Betleemului în sufletele noastre. Astfel,

simţim că Hristos Se naşte în sufletul

nostru, aducând în el pacea şi bucuria

cerească, pentru ca pe pământ să fie pace şi între oameni bunăvoire, spre

slava Preasfintei Treimi şi mântuirea

oamenilor. Amin. (preluat din Ziarul Lumina)