Dreptul Roman a avut o carier indelungat, normele lui incep s fie formulate o dat cu intemeierea Romei (753 i.Hr.) i se incheie in anul 650 i.Hr., o dat cu dispariia lui Justinian, ultimul imprat roman vorbitor de limba latin.Dreptul Roman a fost redescoperit in Europa in secolele XII XIII cnd devine obiect de studiu in universitile italiene pentru ca o dat cu sec XVII XVIII s ii inceap o nou carier european.Izvoarele dreptului romanIn drept, izvoarele de drept roman desemneaza totalitatea formelor necesare exprimarii normei juridice, adica totalitatea formelor de exterioritate a dreptului.1. Obiceiul s-a format in trecerea de la societatea tribal a cea politica.Treptat obiceiurile clasei conducatoare au devenit obiceiuri obligatorii pentru intreaga comunitate. Pana in sec al-V-lea inaintea erei noastre obiceiul a fost singurul izvor de drept. Ulterior insemnatatea lui se restrange fiind inlocuit de alt chip de acte normative. Totusi el se mentine printer izvoarele de drept.Obiceiul redevine izvor important de drept in epoca post-clasica adica in epoca de declin a statului roman.2. Legea - izvor al dreptului romanLegea apare ca o reactiva de revolta a maselor impotriva pontifilor (Preoti romani) atat obiceiurile dupa care se solutionau procesele cat si zilele in care aceste proceese puteau avea loc. Altfel spus masele cereau publicizarea legii .Procedura de adoptare a legii la romani:-magistratul elabora un proiect de lege si il comunica prin edict.-poporul prin intermediul reprezentantilor sai dezbatea acest proiect si il adopta sau nu prin vot si fara amendamente in adunarile lui numite comitii.-proiectul de lege votat de popor era trimis la senat pentru ratificare (senatul confirma sau nu concordanta noi legi cu traditia romana)-odata ratificata de catre senat textul ei original era depus in tezaurul tarii si se elaborau copii care erau date publicitatii. Legea primea numele magistratului care a elaborat-o.Legea a fost principalul izvor de drept in republica romana.Structura legii la romani: o lege era formata din trei parti :-introducerea (praescriptio): in introducere se precizau numele magistratului care a initiat legea, numele comitiilor care au votat lege, data cand a fost adoptata legea.-continutul (rogatio): acesta cuprindea textul legii impartit in capitole si paragrafe-sanctio se arata ce consecinte decurg din incalcarea dispozitiilor cuprinde in rogatio3. JurisprudentaIn dreptul roman jurisprudenta desemna stiinta dreptului create de catre jurisconsulti prin interpretarea dispozitiilor cuprinse in legi.Jurisconsultii erau reprezentanti ai intelectualitatii romane care interpretau dreptul fara a avea statutul de juristi. Rolul lor era doar sa indice normele ce se cuveneau aplicate precum si procedurile de aplicare, iar in acest sens orice carturar roman se simtea obligat sa fie un bun cunoscator al dreptului. Jurisconsultii au contribuit decisiv la modernizarea dreptului roman ajungand chiar ca sub forma disimulata a actualizarii dreptului ei sa creeze un drept nou.Jurisprudenta romana a strabatut cateva etape:A. Jurisprudenta sacrala- a fost specifica perioadei de inceput cand preotii(pontifii) detineau monopolul interpretarii dreptului. Intrucat ei au amestecat normele juridice cu cele religioase generand confuzii grave care au blocat progresul dreptului, jurisprudenta sacrala a fost inlocuita de jurisprudenta laica.B. Jurisprudenta laica- a fost specifica epocii vechi. Ca urmare a desecretizarii dreptului creste interesul pentru interpretarea dreptului iar jurisprudenta devine izvor de drept, ea avand insa caracter de speta(caz specific).C. Jurisprudenta in epoca clasica- isi atinge apogeul, acum fiind formulate marile reguli si principia juridice. Mai intai se formeaza doua curente de gandire juridica:- scoala sabiniana (traditionala);- scoala proculiana(modernista).La inceputul sec. 2 d.H. ambele scoli dispar din viata juridical insa apogeul dreptului va fi asigurat de opera celor mai mari jurisconsulti romani (probabil ai lumii):1. Papinian (cel mai mare - primus omnium)2. Gaius3. Paulus4. Ulpian 5. ModestinusLucrarile acestor jurisconsulti se clasifica in:a) manuale de drept (institutions)b) cazuistica spetelor imaginare (questiones)c) manuale didactice de drept (sententiae)d) edictele (comentarii ale edictelor pretoriene)e) digestele (enciclopediile juridice).D. Jurisprudenta in epoca post clasica decade de vreme ce vointa imparatului devine unicul izvor de drept (jurisconsulti rezumandu-se la publicarea de culegeri). Totusi prin 2 legi imparatii au mentinut jurisprudenta ca izvor de drept:a. Legea consultatiilor publice - mai intai imparatul Augustus abiliteaza pe jurisconsulti cu dreptul de a acorda consultatii oficiale judecatorilor, iar imparatul Hadrian generalizeaza sistemul: orice judecator solution procesul numai dupa ce consulta un jurisconsult official.b. Legea citatiilor data de Valentinian al 2-lea pentru a combate tendinta de falsificare a textelor clasice. Comform acestei legi singurele texte ce puteau fi invocate in argumentare de catre avocati erau cele ale lui Papinian, paulus, Ulpian, Gaius Modestin.4. Senatus Consultele (hotarari de Senat) nu erau izvoare de drept in sens formal (desi Senatul a influentat intotdeauna procesul de legiferare). Roma (300 familii romane) SenatoriPrin hotarararea Imparatului Hadrian, hotararile de Senat devin izvoare de drept in sens formal. Totusi, ele nu mai aveau insemnatate deoarece Presedintele Senatului devenise insusi imparatul. confuziune = contopirea puteriilor5. Constitutiile Imperiale constitutio = lege bineaprofundataOdata cu Imparatul Hadrian, constitutia capata putere de lege (pana atunci, Imparatul dadea numai edicte).Constitutiile Imperiale erau de 4 feluri:1. edictele dizpotiile cu caracter general date de Imparat2. mandatele instructiunile date de imparati inaltilor functionari3. decretele hotararile judecatoresti date de Imparat (sunt date numai de Senat)4. rescriptele consultatiile juridice date de Imparat (rescrise) si publicate

Procedura civila in Dreptul RomanEa desemna totalitatea normelor care reglementau desfasurarea proceselor. A fost principala cale de modernizare a dreptului roman (dreptul procesual/procedural).Au fost trei proceduri civile:- procedura legis actiunilor (actiunilor legale) in epoca veche ( * orice inceput este brusc, dupa vine momentul de acceptare).- procedura formulara in epoca clasica (autoritatea lucrului judecat) nu se putea da in judecat pentru acelasi lucru. Odata rezolvat, nu se putea deschide inca o data, doar daca se platea o garantie.- procedura extraordinara in epoca postclasica ordo = investirea in functia de judecataAlaturi de justitia publica, oficiala, administrata de organe specializate ale statului, s-a practicat si o justitie privata in doua forme:a. forma agresiva (ulterior interzisa)b. forma defensiva (acceptata de atunci si pana astazi)Procedura legisactiuniChiar numele indica intemeierea oricarei actiuni (actiunea in justitie inseamna intentia de valorificare in drept prin lege -> drept subiectiv).Drepturile subiective se puteau valorifica prin 5 procedee:- prin 3 actiuni de judecata (actiunile legii, cererea de judecata si reclamatia)- prin 2 actiuni de executare: darea in putere a creditorului, luarea de gaj (zalog/garantie)Legisactiunile aveau:- aveau caracter judiciar fiindca partile erau obligate sa se prezinte in fata magistratului si sa rosteasca formulele solemne - caracter legal (fiindca partile foloseau termenii si formulele din textul legii)- caracter formalist, magistratul, dar si partile, erau obligati sa pronunte termenii cu mare strictete si in limba in care au fost ei redactati initial. Cine gresea, pierdea procesul.Procesul se desfasura in doua faze:1. Faza in jure (in fata magistratului) - aceasta faza incepe cu procedeele de citare a paratului: - prin cuvinte solemne prin care paratul era chemat in judecata de reclamant (fiindca reclamantul nu avea voie sa patrunda in domiciliul paratului, trebuie sa aiba martori ca l-a citat deoarece altfel risca ca paratul sa nu se prezinte la judecata. Uneori, paratul putea constitui un vindex -un prieten care se angaja sa il aduca el in fata judecatii- ).- partile puteau incheia o conventie prin care stabileau data de prezentare la magistrat - in cazul peregrinilor, citarea se facea prin somatie, de catre magistrat. In fata magistratului, in termeni solemni, reclamantul isi rostea pretentiile, in raport de care paratul avea 3 posibilitati:A. Sa isi recunoasca vinovatia, si atunci recunoasterea constituia titulul executor (constans la executare silita).B. Paratul nu se apara cum trebuie (nu respecta formulele) si pierdea procesul.C. Paratul contribuia la proces, insa nega pretentiile reclamantului si atunci se trecea la faza a doua, cea in fata judecatorului.In virtutea puterilor cu care era investit, magistratul putea sa solutioneze anumite litigii fara a mai recurge la judecator:- de exemplu putea ordona partilor sa incheie unele contracte verbale - alteori, magistratul putea trimite pe reclamant in posesia sau detentia bunurilor paratului - magistratul putea ordona partilor sa intocmeasca un anumit act juridic care sa ajute la solutionarea litigiului.- restitutio in integrum - insemna repunerea reclamantului in situatia anterioara prin ordinul pe care magistratul il da de desfintare a actului juridic pagubitor pentru reclamant. Abia dupa desfintarea actului pagubitor, reclamantul putea intenta Un al doilea proces pentru revendicarea dreptului dobandit.2. Faza in indicio in fata judecatorului Prile ii alegeau o persoan privat in calitate de judector pe caremagistratul, pronunnd cuvntul ORDO, il investea cu dreptul de a judeca procesul. In faa judectorului ales, prile puteau folosi limba comun, se administrau probe i se puteau utilize advocaii. Cel care absenta de la proces, pierdea procesul. In Epoca Veche au existat doar trei legisaciuni de judecat (trei tipuri de procese):1. Jurmntul (sacramentum): el se desfura in faa unui pariu cu gaj i viza fie dreptul de proprietate (sacramentum in rem), fie privind valorificarea drepturilor de creana (sacramentum in personam).1. Cererile de arbitraj erau procesele in care judectorul era mai inti arbitru, adic un evaluator; aceste procese se utilizau pentru ieirea din indiviziune. c) Condictio era un tip de procese precum cele precedente, numai c suma pus in gaj nu mai era fix, ci varia in funcie de valoare obiectului litigious. Legisaciunile (procesele) de executare erau de dou de feluri:1. Manus injectio (darea in puterea creditorului): aceast procedur este specific pentru datornicul (debitorul) care nu ii pltea datoria la timp. Dac datornicul nu restituia suma de bani, judectorul pronuna o sentin prin care datornicul avea la dispoziie 30 de zile pentru a plti datoria. Dac in cele 30 de zile el nu reuea s plteasc, atunci era dat in puterea creditorului su care il inchidea in inchisoarea personal. Creditorul il inea inchis pe debitor 60 de zile timp in care era obligat s il scoat de cel puin trei ori la trg in sperana c un filantrop ii pltete gratuit datoria. Dac niciun filantrop nu pltea, dezinteresat, datoria, datornicul era fie ucis fie vndut ca sclav dar numai trans tiberim, adic in afara hotarelor Romei deoarece potrivit tradiiei romane un cetean roman nu putea fi scalv in propria lui cetate. S-au formulat mai multe soluii de salvare a debitorului insolvabil: - constituirea unui vindex, adic a unui garant care nega faptul c datornicul era insolvabil. Dac vindex nu avea dreptate, atunci pltea ca penalizare dublul sumei datorate de datornic. - datornicul putea plti cu banii care se obineau din vnzarea bunurilor pe care le avea in cas (dar atunci devenea infam, adic pierdea dreptul de a mai candida la o funcie public).- o alt modalitate de a salva pe datornic era contractul nexum (un contract prin care debitorul se angaja s plteasc pe creditorul su prin zile-munc). - o alt soluie a fost i adrogaiunea (infierea datorncului de ctre un ef de familie).2. Pignoris capio (luarea de gaj): aceast procedur nu necesita nici prezena magistratului i nici chiar prezena debitorului. Creditorul, insoit e martori lua din proprietatea datornicului un obiect de valoare in calitate de gaj. Creditorul nu putea vinde gajul ca s ii recupereze banii, dar il putea distruge i prin aceast posibilitate exercita asupra datornicului o presiune continu. Procedura formularaAceasta trecere la procedura formulara s-a datorat nevoii de acomodare a dreptului roman cu noua realitate (vechea procedura a legisactiunilor impiedica dezvoltarea accelerata a vietii economice). De data aceasta, prin cooperare, magistratul si partile puteau obtine solutii noi prevazute prin vechea lege civila.Principala noutate a acestei proceduri este introducerea formulei. Prin utilizarea formulei (formula = directiva de judecare emisa de magistrat) se reusea valorificarea fiecarui drept subiectiv printr-o actiune distincta, deci o formula distincta. Desigur, magistratul putea sa refuze eliberarea unei formule, dar avea dreptul si de a creea formule noi. Astfel ca se ajunge in situatia in care fiecarui drept subiectiv sa-i corespunda o actiune.Structura formuleiFormula cuprindea patru parti principale (prima era obligatorie) si doua accesorii: exceptiile si prescriptiile. Orice formula incepea cu numirea judecatorului.a) Intentia era partea in care se formulau pretentiile reclamantului, fie ca aceste pretentii erau precis determinate, fie ca evaluarea pretentiilor era lasata la aprecierea judecatorului.b) Demonstratio temeiul pretentiilor reclamantuluic) Adjucarea aceasta parte era inclusa numai in cazul proceselor de partaj, adica din indiviziune.d) Condamnarea judecatorul numit de magistrat avea dreptul sa-l condamne sau sa-l absolve pe parat.Exceptiile: ele au fost gandite initial ca mijloace de aparare ale paratului (prin intermediul exceptiilor, paratul paraliza pretentiile reclamantului, exceptiile avand deci caracter absolutoriu). Exceptiile trebuiau introduse in formula. Fata de exceptii, reclamantul avea dreptul la o replica, dar si paratul avea dreptul la o replica la replica (duplica).Prescriptiile: erau accesorii care puteau servi deopotriva reclamantului sau paratulu (prescriptia era efectul curgerii timpului asupra raporturilor juridice).Desfasurarea procesuluiFaza in jure citarea se face dupa vechea procedura ( doar ca paratul putea fi constrans sa vina la proces). Prezenta ambelor parti ramane obligatorie, dar nu mai sunt necesare formulele solemne. Ca si in vechea procedura, paratul putea:- sa recunoasca- sa nege- sa se apere defectuosMarea realizare a acestei proceduri era inmanarea unui copii de formula partilor. Aceasta copie se numea litis contestatio si producea urmatoarele efecte:1. efectul extinctiv (dupa inmanarea copiei dupa formula dreptul primitiv al reclamantului se stingea).2. efectul creator ( in locul vechiului drept stins, se nastea un drept nou, de regula constand intr-o suma de bani)3. efectul fixator: in litis contestatio se stabileau definitiv atat obiectele aflate in litigiu, cat si identitatea partilor si a judecatorului. Prin sentinta, se conferea autoritatea de lucru judecat asupra cauzei:- fata de reclamant, fiinca in momentul in care i se inmana litis contestatio dreptul sau initial se stingea.- fata fata de parat, autoritatea de lucru judecat a sentintei se intemeia pe principiul lucrul judecat se considera adevarat.Actiunile in procedura formularaActiunile determina cererea reclamantului de a i se elibera o formula. Ele devin astfel mijloace procedurale.1. Actiuni:- in rem: ele sanctionau drepturile reale, adica drepturile ce purtau/se indreptau asupra lucrurilor; mentionam ca dreptul real este opozabil (erga omnes fata in fata), deci in astfel de actiuni se nominaliza numai reclamantul.- in personam: sunt drepturi personale ce se indreptau doar asupra debitorului (erau drepturile de creanta). Drepturile personale erau opozabile numai debitorului, nu intregii lumi, de aceea in actiuni se nominalizau deopotriva, reclamantul si debitorul.2. Actiuni:- civile: isi aveau originea in vechile legisactiuni- honorarii: sunt creatii ale magistratilor. Erau de trei feluri: actiuni in factum: erau actiuni cu privire la un fapt se indica faptul savarsit pentru ca pe acest temei, judecatorul sa pronunte sentinta. actiuni cu fictiune (ficticii): erau actiuni pentru care in formula se introducea o fictiune actiunea (formula) cu transpozitie: era utilizata pentru acte ce nu se puteau intemeia fatis si atunci se utiliza regula reprezentata.3. Actiuni- directe | -> erau folosite pentru solutionarea unor cauze, iar prin utilizarea fictiunii,- indirecte | unele actiuni directe puteau deveni utile.4. Actiuni:- populare: ele aparau interesele generale ale comunitatii, de aceea reclamantul putea fi oricine.- private: protejau doar interesele reclamantului.5. Actiuni:- penale: erau actiuni prin care paratul era condamnat la o amenda baneasca.- persecutorii: erau actiuni ce condamna la restituirea lucrului sau repararea pagubei.6. Actiuni: - de drept strict: atunci cand actul cu pretentiile reclamantului erau interpretate literal.- de buna credinta (ex fide bona): erau actiunile in care se incalca litera actului, dar in formula se preciza faptul ca actiunea era de buna credinta.7. Actiuni:- arbitrarii: ele atenuau condamnarea baneasca favorizand reparatii in natura, dar numai dupa ce judecatorul devenea mai intai arbitru, adica evaluator. Sentinta in procedura formulara era de doua feluri:- de absolvire (de achitare): si atunci efectul era autoritatea lucrului judecat- de condamnare: care avea drept efect:> forta executorie: magistratul elibera un decret de executare> forta juridica: autoritate de lucru de judecata

Procedura extraordinaraDispare una dintre faze, ca tare procesul va fi condus numai de catre magistrat (este consecinta centralizarii). Dispare deci formula. Citarea capata caracter original.Procesele se desfasoara de acum in interior. Probele incep sa fie ierarhizate (si de aceea inscrisurile oficiale dobandesc o putere probatorie foarte mare). Recunoasterea paratului devine o proba suficienta. Condamanarea in natura se generalizeaza, iar exceptiile nu mai sunt absolutorii.Persoanele In dreptul roman, nu tuturor li se recunostea calitatea de persoana, adica capacitatea juridica (adica faptul de a avea drepturi si obligatii).La romani, faptul de a avea personalitate juridica, se numea CAPUT; acest caput era la randul sau diferentiat: Personalitatea juridica la romani, incepea inca dinainte de nastere, copilul conceput era considerat nascut atunci cand era vorba despre interesele sale. Personalitatea juridica la romani inceta prin deces, dar si aici personalitatea juridica se prelungea dincolo de moarte in cazul mostenirii neacceptate (succesiune si vacanta).Romanii imparteau persoanele in:- oameni liber- sclavii (oameni neliberi)- persoane cu conditie juridica speciala SclaviiNasterea: Copilul nascut in afara casatoriei primea conditia juridica a mamei, iar sclava nastea intotdeauna in afara casatoriei.Razboiul: Era principala sursa de sclavie, iar prizonierii deveneau proprietate a statului, care apoi ii vindeau particularilor.Faptele pedepsite cu pierderea libertatii:- debitorul insolvabil executat asupra persoanei- hotul prins in flagrant delict- dezertorul- nesupusul la incorporare- femeia ce intretinea relatii intime cu sclavul altuiaOmul liber care se dadea drept sclav cadea prin aceasta in sclavie.Precizam ca, potrivit tradietiei, cetateanul roman nu putea fi sclav in propria cetate si ca, deci, cand deveneau sclavi, erau vanduti trans Tiberium (dincolo de hotarele Romei).Sclavul avea statut de obiect in patrimoniul stapanului; nu putea incheia o casatorie legala, nu avea personalitate juridic, nu putea poseda bunuri si bani si nu se putea plange in justitie.Totusi, sclavii erau utilizati la incheierea de acte juridice prin finctiunea ca, actele fiind in favoarea stapanului ca sa le incheie, sclavul i-a imprumutat personalitatea.Desi nu avea drepturi sa detina un patrimoniu, uneori stapanii isi rasplateau sclavii cu bani sau alte bunuri pe care sa le detina in posesie (peculiul sclavului). Oamenii liberiLa romani existau mai multe categorii de oameni liberi.A. Cetatenii aveau urmatoarele drepturi: - jus commercii (dreptul de a incheia acte juridice de drept civil) - jus connubii (dreptul de a incheia o casatorie valabila) - jus militiae (dreptul de a fi soldat in armata romana) - jus suffragii (dreptul de a vota) - jus honorum (dreptul de a candida la o magistratura) La romani, initial libertatea se confunda cu cetatenia. De aceea, numai cetatenii romani se bucurau de libertate. Ulterior libertatea si/deci cetatenia s.a extins si la alte categorii. Dobandirea cetateniei la romaniModul originar de dobandire a cetateniei era nasterea. Pentru cei nascuti in cadrul casatoriei copilul dobandea pozitia juridica a tatalui. Pt cei nascuti inafara casatoriei dobandeau pozitia juridica a mamei. Cetatenia se dobandea prin lege ( in sec unu i. Hr. Prin doua legi succesive, cetatenia romana s.a extis asupra tuturor locuitorilor peninsule italice, iar in sec trei era noastra, cetatenia s.a extinz asupra tuturor locuitorilor liberi din imperul roman . Cetatenia se dobandea prin naturalizare. Cetatenia se dobandea prin dezrobirea de catre un cetatean .Pierderea cetateniei la romaniSe intampla :- prin pierderea libertatii- prin dubla cetatenie ( la Roma nu se admitea o alta cetatenie ) - prin exil - prin refuzul razbunariiB. LatiniiCei mai vechi latini se numeau veteres. Lanilor vechi li s-a recunoscut la inceput doar:- dreptul de a incheia acte de drept civil- dreptul de a incheia casatorie legala- dreptul de votUlterior, in secolul I inaintea erei noastre prin doua legi succesive toti locuitorii liberi din Italia au devenit cetateni romani. romanii au acordat calitatea de latin si altor categorii sociale:- latinii coloniali (erau locuitorii din coloniile fondate in italia)- latinii fictivi (locuitorii din provinciile cucerite si care primeau conditia juridica a latinilor coloniali)- latini iuniani (sclavi dezrobiti fara respectarea normelor solemne)C. PeregriniiErau strainii care se stabilisera la Roma si carora dupa o vreme li se recunoscusera libertatea. Peregrinii, oameni liberi, se puteau folosi de dreptul specific cetatii in care locuiau dar si de dreptul gintilor, pe care romanii l-au creat special pt ei fiinca strainii nu aveau acces la dreptul civil pe care il puteau utiliza doar romanii. Exista o categorie de peregrini numiti peregrini dediticii care erau locuitorii cetatilor rebele saudezrobitii care fusesera grav pedepsiti in sclavie. Aceste categorii erau considerate inferioare, nu puteau dobandi cetatenia romana si nu aveau voie sa intre in Roma. Dezrobitii Erau sclavii eliberati si care deveneau cetateni liberi in raport cu tertii dar ramaneau depedenti cu persoana si bunurile de stapani. Dupa dezrobire asadar, fostul stapan devenea patron iar sclavul dezrobit devenea libert. Forme de dezrobire:1. VINDICTA - este declaratia solemna a stapanului care isi dezrobeste sclavul data in fata magistratului2. CENSU - impozitul; dezrobirea prin recensamant: dezrobitul era radiat de pe lista sclavilor si trecut pe lista oamenilor liberi)3. TESTAMENTO - dezrobirea prin testament, care era de doua feluri:a. directa, cand testatorul mentiona expres in testament despre dezrobire. b. indirecta, cand testatorul lasa mostenitorului sarcina de a dezrobi)Dezrobitii aveau urmatoarele obligatii fata de fostul stapan: - BONA (fostul stapan putea dispune de bunurile dezrobitului sau, dar cu nuante)- OBSEQUIUM (dezrobitul datora respect fostului stapan)- OBERAE (dezrobitul datora servici fostului stapan, care puteau fi obisnuite sau calificate) Persoane cu conditie juridica speciala Erau persoanele care formal erau oameni liberi, insa in realitate erau sclavi:a. PERSOANA IN MANCIPIO (sub puterea cuiva, erau fiii ce puteau fi vanduti drept sclavi de catre seful de familie)b. datornicii insolvabili atribuiti creditorilor lor;c. oamenii liberi, angajati ca gladiatorid. cei rascumparati de la dusmani* sistemul ebraic: ochi prin ochi, dinte pentru dinte, sange pentru sange ColoniileLa inceput, au fost arendasii numiti coloni voluntari (ei luau cu chirie terenuri agricole).Alaturi de coloni voluntari, care erau oamenii liberi, romanii au adaugat oamenii siliti, prizionerii de razboi distrubiti in agricultura. In timp, ambele categorii de colini au fost legate de pamant.In timp ce colonul voluntar era atribuit cu toate drepturile aferente, colonul silit era legat de pamant (si deci putea fi vandut odata cu pamantul) si putea fi pedepsit de catre stapan, dar:- avea dreptul la casatorie valabila;- avea dreptul sa stapaneasca anumite bunuri;- avea dreptul sa lase mostenire urmasilor. Casatoria la romaniLa inceput, se realiza cu manus (femeia trecea in puterea barbatului); ulterior, in epoca clasica, s-a generalizat fara manus (femeia ramanea in putea tatalui ei).Conditii de forma ale casatoriei cu manus:a. conferattio: casatoria accesebila numai celor bogati. Participau sotii, martorii si seful religiei.b. usus: casatoria accesibila plebilor, care se legaliza prin coabitarea vreme de un an a celor doi sotic. conceptio: era o vanzare fictiva a sotiei catre sot Casatoria fara manus se realiza prin instalarea/mutarea femeii la barbat, urmata de o petrecere.Conditii de fond:a. connubium: aptitudinea de a se casatorib. consimtamantul sotilorc. varsta minima la barbati de 14 ani, iar la femei de 12 aniEfectele casatoriei:- in casatoria cu manus: sotia era considerata fiica sotului si sora a copiilor ei. Zestrea/dota sotiei revenea sotului.- in casatoria fara manus: sotia ramanea sub puterea tatalui ei, era proprietara dotei sale, iar sotul avea dreptul de a-i administra zestrea. Adoptia = insemna trecerea unui fiu de sub puterea unui tata sub puterea altuia- se facea in doua faze: intai prin 3 vanzari si 2 dezrobiri succesive, fictive, urmate apoi de un proces tot fictiv de cumparare a fiului.- impunea urmatoarele conditii de fond: erau necesare consimtamanturile tataului care adopta si al tatalui care dadea spre adoptie diferenta de varsta dintre tatal care adopta si fiul adoptata trebuia sa fie de minim 18 ani- o forma speciala de adoptie era adrogatiunea, adica situatia in care un tata de familie trecea sub puterea altui tata de familie. Era folosita mai ales in scopuri politice. Legitimarea = asimilarea copiilor naturali celor legitimi (copil natural = copil din afara casatoriei, bastard)- legitimarea copilului se face: prin inproprietarirea acestuia cu o bucata de pamant prin casatorie cu mama copilului prin rescript (decizie imperiala) Emanciparea = insemna scoaterea fiului de sub tutela tataului si avea un pronuntat caracter economic (fiind emancipat, fiul putea incheia acte juridice in nume propriu, dar in interesul tatalui).- emanciparea se face tot prin procedura celor 3 vanzari si a celor 2 dezrobiri facute- la inceput, emanciparea avea drept consecinta pierderea calitatii de mostenitor al fiului emancipat. Ulterior, cand la mostenire se introduce criteriul rudeniei de sange, fiul emancipat redobandeste calitatea de mostenitor. Persoana juridica la romani era o colectivitate cu capacitate juridica, cu patrimoniu propriu, cu drepturi si obligatii distincte. Erau considerate persoane juridice:- statul- municipiile- coloniile- asocatiile de publicani (cei care colectau impozite)- biserica- corporatiile (ulterior vor fi interzise) Tutela = un procedeu de protejare a incapabililor de fapt (erau persoane care desi aveau capacitate juridica, nu aveau si posibilitatea de reprezentare a consecintelor faptelor proprii: nevarstnicii, prodigii, alineatii).- la inceput, tutela se instituia in interesul rudelor, apoi a fost instituita in interesul incapabililor.- dupa persoanele puse sub protectie, avem:1. tutela impuberului cu capacitate juridica (minor pana la 7 ani)2. tutela femeii (femeia era tutelata din cauza ingenuitatii)- dupa modul de incredintare a tutelei, avem:1. tutela legitima (se incredinta rudelor incapabililor)2. tutela testamentara (testatorul stabilea prin testament cui sa se incredinteze tutela eventuala)3. tutela dativa (era instituita de magistrat din randul unor persoane care nu erau rude cu cel tutelat)Procedee de instituire:- prin act de drept civil - se utilizeaza pentru situatia in care copilul pus sub tutela (pupil) era infans (mai mic de 7 ani). In aceasta situatie, tutorele incheia in nume propriu acte privind bunurile copilului despre care dadea apoi socoteala.- autoritatea interpusa (asistarea) era tutela pupilului de peste 7 ani, cand copilul emite acte de vointa, dar asitat de tutore Curatela = era o protectie juridica pentru cei incapabili accidental sau nativ:- curatela nebunului (furiosus)- curatela risipitorului (prodig)- curatela debilului mental.Procedeul de instituire a curatelei este numai actul de drept civil. Curatela era doar legitima sau dativa, dar nu si testamentara. BunurileBunurile erau lucruri pasibile de APROPRIERE (trecere in proprietate)Clasificarea. Patrimoniale (in proprietate privata) mancipii (pretioase)si nec mancipii (nepretioase)b. Nepatrimoniale (lucruri care prin natura lor nu faceau obiect de proprietate)Bunuri :a. Corporale (aveau forma materiala, puteau fi pipaite)b. Incorporale (fara forma materiala drepturile subiective// libertatea, integritatea corporala, vitejia)Bunuri: a. Mobile (pot fi mutate)b. Imobile (nu pot fi mutate)Bunuri: a. De gen (bunuri generice)b. Individuale (de specie au trasaturi care sunt proprii doar lor)Bunuri:a. Produse (sunt bunuri create de alte bunuri, dar neperiodic)b. Fructe (sunt bunuri create periodic, conform destinatiei lor economice)Bunuri:a. Fungibile (substituibile)b. Nefungibile DOBANDIREA PROPRIETATII LA ROMANIModuri de dobandire : a. Ocupatiunea. Insemna instapanirea asupra bunurilor nimanui (res nullius)Proprietatile dusmanilor Romei (res hostiles) erau asimilate bunurilor nimanuiDe asemenea, ocupatiunea functiona si in cazul lucrurilor aparute prin fenomene naturale sau in cazul bunurilor parasite res derelictaeb. Mancipatiunea. Era forma originara a vanzarii (de la mancipant la accipiens), cerea forme solemne si se utiliza numai pentru bunurile mobile. Se mai utiliza si in alte scopuri: coemtio (casatoria in care simbolic iti cumparai nevasta)c. Uzucapiunea. Insemna dobandirea de lucruri mancipii prin folosinta indelungata in conditiile: posesiunea lucrului, termenul (1 an pentru mobile, 2 ani pentru imobile), justa cauza, buna credinta, capacitatea bunului de a fi uzucapat.d. Cesiunea in fata magistratului. Era un proces fictiv prin care proprietarul transmitea proprietatea in calitate de parat.(jurisdictie gratioasa)e. Traditiunea. Insemna inmanarea lucrului plus justa causa.In patru cazuri nu se mai cerea remiterea lucrului (inmanarea):- Traditiunea de mana lunga, cand tradens (vanzatorul) indica cu mana limitele terenului- Traditiunea simbolica, cand tradens inmana cheile casei cumparatorului- Traditiunea de mana scurta, cand chiriasul era cel care cumpara casa- Traditiunea prin care proprietarul vindea casa dar continua sa ramana chiriasf. Specificatia, pentru situatia cand unul confectioneaza un lucru din materialul altuia. Solutia era de compromis prin despagubiri.g. Accesiunea. Proprietatea se dobandea prin absorbirea lucrului accesor de catre cel principal (lucrul principal isi pastra individualitatea dupa unire).8