Au trecut mai bine de doua secole de la rapirea Basarabiei. Rusii prezinta anexarea ca pe un act mesianic

Historia ro,

Ce reprezenta Basarabia la 1812? In primul rand, o asemenea regiune nici nu exista. Acel sector din sudul provinciei pruto-nistrene, numit Basarabia, cel mai probabil dupa numele dinastiei muntene care ar fi stapanit, scurt timp, gurile Dunarii, nici nu mai era mentionat in izvoare; calatorii rusi scriau despre aceasta regiune ca despre una tatareasca.

Exista, intr-adevar, un spatiu care, conform tratatului de la Bucuresti (mai 1812), a intrat in componenta Imperiului tarist; dar acesta nu avea o denumire stabila si era si neomogen din punct de vedere politic. Provincia ,,Basarabia" trebuia, asadar, ,,inventata"; sau, cum am spune noi astazi, ,,construita" in imaginarul locuitorilor si al autoritatilor... Pana la 1812, in spatiul pruto-nistrean existau trei entitati politice distincte. La nord se afla raiaua Hotinului, aflata sub administrare otomana directa, condusa de un pasa. Era o regiune multiculturala si polietnica, avand un amestec de populatie crestina (romani si ruteni), musulmana, evreiasca. Cam aceeasi situatie era si in sudul regiunii, unde se aflau alte doua raiale: cea a Benderului (cu centrul la Causeni) si cea a Izmailului. Stepele din Bugeac (Basarabia istorica, dupa numele dinastiei muntenesti a Basarabilor) erau populate de triburi de tatari nomazi, spaima de odinioara a crestinilor din intreaga zona. Intre aceste regiuni se aflau sase tinuturi ale Tarii Moldovei sau, cum i se mai spunea, ale Moldovei ,,de peste

Prut"sau ,,de rasarit", populate in covarsitoarea lor majoritate de romani. Raul Prut nu a constituit niciodata un hotar administrativ in cadrul Moldovei, de aceea toate tinuturile de la nord spre sud se intindeau pe ambele maluri ale sale, cum ar fi spre exemplu tinutul Iasi, Greceni sau Falciu. Prutul a devenit hotar administrativ abia dupa 1812; si de atunci a capatat  in constiinta romanilor faima de ,,rau blestemat". La nord, proaspata provincie ruseasca, botezata ,,Basarabia", se afla in vecinatate cu Bucovina austriaca; la est, pe raul Nistru, cu guberniile rusesti Herson si Podolia; la vest, pe raul Prut, cu principatul moldav; iar la sud, pe Dunare, cu Rumelia (Dobrogea). Crearea unor institutii comune pentru tot acest spatiu divers a insemnat si procesul de ,,plamadire" a provinciei si nu a fost un proces cu totul facil, durand mai multe decenii. De altfel, granita pe Nistru, care lega Basarabia cu restul guberniilor rusesti, a fost pastrata pana in anul 1830, fapt care a mentinut regiunea intr-o anumita izolare. Tendintele expansioniste ale Imperiului rus si noii ,,competitori" Aceasta provincie a fost primul teritoriu romanesc care a ajuns anexat la Imperiul rus (Bucovina de Nord si tinutul Herta au fost urmatoarele, un secol mai tarziu). Se poate discuta acum mult despre rolul unor personalitati in cedarea Basarabiei la rusi (cum ar fi ,,tradarea" Moruzestilor). Totusi, principala cauza rezida, evident, in situatia geo-politica, in evolutia ,,problemei orientale" si in progresele militare ale Imperiului tarist. Inaintarea pe directia balcanica, cucerirea Constantinopolului si controlul stramtorilor - Bosfor si Dardanele devin programatice pentru statul rus din timpul Ecaterinei cea Mare, iar Principatele romane se aflau pur si simplu in calea acestui proiect. Se stie ca tarina si-a numit chiar doi nepoti cu nume neobisnuite pentru dinastii rusi: Alexandru si Constantin. Primul (viitorul tar Alexandru I, in timpul caruia Basarabia a fost anexata la Imperiu) a fost botezat in cinstea lui Alexandru cel Mare, cuceritorul Orientului si fondatorul Imperiului elenistic, iar cel de-al doilea a fost botezat Constantin in cinstea lui Constantin cel Mare, pentru ca era menit imparat asupra unui noi Imperiu Bizantin, cu centrul la Constantinopol. Logica oricarui imperiu presupunea cuceriri teritoriale pentru a se putea dezvolta, iar atunci cand se atingea limita de expansiune, el intra intr-un declin implacabil si treptat se stingea. Aceasta a fost soarta marilor imperii antice si medievale. Pe calea disolutiei mergea si candva temutul Imperiu otoman, ,,omul bolnav al Europei", care se vedea intrat in competitie cu noi competitori in Balcani (Austria, Rusia si Franta napoleoniana). Un alt factor care a grabit pe de o parte, dar a si determinat politicile imperiale in regiune a fost competitia cu Franta. Ocuparea unei parti din provincia Iliria a adus ideile revolutionare in Balcani; reformele efectuate de autoritatile franceze aici (desfiintarea serbiei, modernizarea infrastucturii, noile politici fiscale etc.) puteau sa aduca un plus de simpatie fata de acest imperiu occidental. Rusia nu putea sa ignore un asemenea ,,competitor", de aceea trebuia sa ridice la randul sau ,,oferta" pentru popoarele crestine. Imperiul otoman nu avea dreptul sa cedeze acest teritoriu 

In epoca moderna, simpla forta bruta nu mai era suficienta pentru legitimarea pretentiilor teritoriale, de aceea, in orice conflict militar, un rol extrem de important incepea sa-l joace propaganda. Din aceste ratiuni, in cazul Basarabiei, Rusia a incercat sa imbrace un act de cucerire ordinar intr-unul mesianic, de eliberare a provinciei de ,,jugul otoman". Mitul ocupatiei turcesti a fost de atunci incoace utilizat de propaganda tarista, apoi de cea sovietica si astazi chiar de cea ,,moldovenista", pentru a justifica raptul teritoriului pruto-nistrean de la Principatul moldav. De altfel, Imperiul otoman nici nu avea dreptul sa cedeze acest teritoriu, deoarece era legat de un acord cu Principatele dunarene (Capitulatiile), iar prin acest acord otomanii se obligau sa pastreze integritatea statelor vasale. Din acest motiv, rusii au pus accent pe caracterul ,,eliberator" al actului de la 1812; ei, chipurile, ar fi fost animati de dorinta ,,sincera" de a civiliza popoarele crestine din Balcani, inclusiv pe romani, indusi in stare de barbarie de turci. Astfel, Rusia isi aroga rolul ,,civilizator", al unui stat european, fata de popoarele orientale ,,inapoiate". Dar in ce masura Rusia putea pretinde la acest rol; Citeste continuarea pe historia.ro