Cinci secolede istoriografie românească

Introducere

Istoriografia românească debutează in cea de-a doua jumătate a seco-lului al XV-lea, prima sa realizare fiind cronica alcătuita la curtea lui Ştefancel Mare (1457 — 1504), cel mai de seamă dintre domnitorii Moldovei. Croni-cile din secolele XV—XVI au în general un caracter oficial şi sînt redactatede regulă de clerici. Ele sînt apropiate, ca structură, de lucrările similarebizantine şi slave, şi sint scrise în limba slavonă, limbă oficială a statului şi bi-sericii, jucind un roi identic cucei al limbii latine în Europa apuseană şi centrală.

Secolul al XVII-lea marchează o evoluţie importantă în ce priveşte con-ţinutul şi forma cronicilor. Acestea sint redactate acum in româneşte, autoriilor fiind in general laici, influenţaţi de cultura umanistă a Renaşterii. Schema-tismul anterior lasă locul unor expunet-i mai ample, bazate pe o documentaţiesuperioară, pe un început de interpretare critică a izvoarelor, în Moldova.,Grigore Ureche (cea 1590—1647} şi Mh-on Costin (1633 — 1691), ambii cu solidestudii umaniste în Polonia, au prezentat istoria ţării lor intre 1359—1595,respectiv 1595—1661, f i ind continuaţi de Ion Neculce (1672 —1745) pentruperioada 1661 — 1743. In Ţara Românească, cel mai de seamă cronicar esteRadu Popescu (1658—1729) care a înfăţişat istoria statului muntean pînă Ia1728.

Paralel cu aceste scrieri de tip cronicăresc, în istoriografia româneascăse înfăptuieşte un progres decisiv, în jurul anului 1700, prin opera a doi mariistorici, care se plasează Ia cel mai înalt nivel european al investigaţiei istorice.Primul dintre ei. Constantin Cantacuzino (cca!640 —1716), om politic şi eruditmuntean, cu studii la Padova, este autorul unei Istorii a Ţării Româneşti^opera remarcabilă prin documentaţie şi profunzimea analizei. Ea marcheazăun progres însemnat pe plan metodologic : în introducerea lucrării autoruldiscută pe larg, pentru prima data în istoriografia română, problema clasificăriiizvoarelor istorice (izvoare narative, documente de arhivă, tradiţia orală,informaţii provenind de la istorici străini), încercînd să stabilească, într-unspirit critic riguros, credibilitatea fiecărei categorii de informaţii, în ce pri-veşte expunerea propriu-zisă, se constată renunţarea la naraţiunea strictevenimenţială si tendinţa spre dezbaterea problematizată, prin punerea fatăin faţa a mărturiilor istorice.

XXI

Celălalt mare reprezentant al istoriografiei româneşti la începutul seco-lului al XVIII-lea este Oimitrie Cantemir (1673—1728), om de cultură euro-peană, remarcabil poliglot, cu studii la Constantinopol, pentru scurt timpdomn al Moldovei (1710—1711), apoi refugiat în Rusia. El a îmbinat erudiţiacu tendinţa spre sinteză şi chiar cu preocupări de filosofie a istoriei, în operasa cea mai cunoscută, o mare istorie a Imperiului Otoman, Incrementa atgitedecrementa autae otkomanicae 1, a încercat să ilustreze o concepţie ciclică a isto-riei, a creşterii şi decăderii imperiilor; o expunere teoretică a acestei idei apareşi în eseul Monarchiarum physica examinatio. Remarcabilă este la Caniemirsi preocuparea pentru o istorie cît mai completă a faptelor de cultură si civi-lizaţie. Astfel, în Descripţia Moldaviac, a încercat o prezentare completă aţării şi poporului, cuprinzînd date geografice, politice şi administrative, so-ciale, istorice, culturale şi religioase, elemente de etnografie şi folclor, de psiho-logie etnică etc. La fel , în istoria imperiului otoman, îşi găsesc locul aspecte aleistoriei civilizaţiei, care formează apoi însăşi esenţa unei cărţi publicate înlimba rusă, în 1722, referitoare la „sistema religiei mahomedane1", în evoluţiaistoriografiei româneşti, cea mai tipică şi mai influentă rămîne însă ultimalucrare a lui Cantemir, Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor. Aici el tra-tează, în spirit erudit şi patriotic totodată, partea veche a istoriei româneşti(pînă în secolul al XlII-lea), cu cele două elemente fundamentale ale sale:formarea poporului român (insistînd asupra originii latine a acestuia) si con-tinuitatea sa neîntreruptă pe teritoriul ce îl locuieşte. Această temă, abordatămai înainte şi de Miron Costin si Constantin Cantacuzino, avea să rămînă,dc-a lungul mai multor generaţii de istorici, principala preocupare a istorio-grafiei româneşti. Aflaţi într-o dificilă situaţie politică, ameninţaţi înindependenţa şi chiar în existenţa lor etnică, românii au văzut înistorie un suprem argument al drepturilor lor naţionale; originea comună(romană, apoi daco-romană), continuitatea şi unitatea au reprezentat tememajore, ştiinţifice si politice totodată. Prin Hronicul său, Cantemir marcheazăun moment important în evoluţia acestor preocupări, si el va fi continuat,cîteva decenii mai tîrziu, de exponenţii istoriografiei luministe româneşti.

Epocii luminilor îi corespunde în istoriografia românească (la sfîrşitulsecolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea) un curent în aceeaşimăsura înclinat spre erudiţie cît şi spre angajarea politică, în sprijinul idealu-rilor naţionale. Cunoscută sub numele de „Şcoala Ardeleană" şi ilustrată denumele ' l u i Samuil Micu (1745—1806), Gheorghe Şincai (1754—1816),Petru Maior (J7G1-1821) şi loan Budai-Deleanu (1760-1820), această amplămişcare istoriogrcfică s-a pus în slujba unui popor esuprit — românii dinTransilvania, aflaţi sub dominaţia monarhiei habsburgice, — urmărind săstabilească vechimea si continuitatea românilor pe un teritoriu ce le era con-testat, istoria lor glorioasă, uriiUtsa poporului român peste frontierele ce îldespărţeau în trei state (Ţara Româneasca, Moldova şi Transilvania), dreptulla autodeterminare. Pe plan metodologic, Şcoala Ardeleană s-a remarcatprintr-o arnpîă investigaţie în fc-iblioleci şi arhive, hitr-un efort fără precedentde stabilire îi! toate amănuntele şi cu toată precizia a cursului istoriei româ-

1 Versiunea latină, terminata în 1716. a rămas în manuscris. Lucrarea a devenitcunoscută, prin editarea ei în l i m b i l e oi: i-'vă. l'ranrezăşi germană: The Illstory of ihe Gmwthand Dccay of î/ie Qihman Empire, "2 voi., Londra, 1,734—17.35; Histoire de l'Empirz Othcman,oii f f <>oy,:'ii! k s cai'ţrs de. snn aggrandit semeni ct tic fa decadcnce, 4 vc]., Paris, 1743 ; Gcschichtedes Qsmwizcliţ-n lîcichs, Hamburg, 17i5

XXII

neşLi." Pe un plan mai general, ea a dovedit cum erudiţia poate deveni com-bativă, profund implicată în evoluţia politică a unui popor, folosind argu-mentele trecutului pentru apărarea unor drept ui i şi idealuri actuale. Ast fe l ,in timp ce luminismul occidental apare în primul rind social şi filosofic, lumi-nismul romanesc — cel puţin în varianta Şcolii Ardeleme — este cu deosebirenaţional şi istoric, situaţie explicabilă prin condiţii le unei lupte adesea dra-m&Uce^ pentru supravieţuire etnică.

Etapa ulterioara, a generaţiei care s-a afirmat în perioada 1830—1850,e£te marcată, ca in întreaga Europă, de spiritul romantic. Continuitatea estedealtfel foarte clară de la Şcoala Ardeleană, ea insăsi profund naţională şicombativă, la romanticii revoluţionari ai generaţiei de la 1848. Desigur seadaugă acum noi influenţe, în contextul procesului de modernizare princare trece societatea românească începînd mai ales din 1820—1830.Din ce în ce mai mulţi tineri români studiază in străinătate, mai ales în Franţa.Pe plan istoriograf ic ^ romantismul francez — A. Thierry, Jules Michelet,Edgar Quinet — a exercitat o influenţă certă. Dintre istoricii români ai epocii,două nume se detaşează, prin valoarea intrinsecă a operei şi influenţa exerci-tată. Mihail Kogălniceanu (1817—1891) este autorul unei sinteze a istorieiromâneşti în limba franceză 3, şi în acelaşi timp primul editor al cronicilormoldoveneşti; tot ei a lansat, în 1843, în Cuvtntul pentru deschiderea cut-sulmde istorie naţională, programul — în pur spirit romantic — al unei istoriiprofund naţionale, patriotice, militante. Xicolae Bălcescu (1819 — 1852) aeditat, la rîndul său, pe cronicarii munteni, a scris primele studii de istoriesocială şi instituţională (de remarcat în mod deosebit Question economiquedes Principautes Danabiennes, 1850^ şi a compus, pe ton de epopee, o istoriea românilor sub Miliai Viteazul (1593 — 1601), domnul care, pentru scurtăvreme, a reuşit La înfăptuiască unitatea celor trei ţări române, devenindastfel un simbol al luptei pentru unitate şi independenţă. Bălcescu a fost unistoric de idei, care a încercat să teoretizeze etapele evoluţiei sociale româneşti;el s-a pronunţat într-un mic dar foarte dens studiu şi asupra rolului revoluţieiîn istorie, considerînd că evoluţia socială este supusă unor legi obiective(Mersul revoluţiei în istoria românilor, 1850).

De remarcat faptul că istoriografia epocii romantice a reprezentat unfactor esenţial în viaţa politică şi naţională românească a vremii, în mod spe-cial în pregătirea ideologică a revoluţiei de la 1848 şi în lupta pentru unitateşi independenţă. Bălcescu ramme personalitatea cea mai reprezentativă a re-voluţiei române de la 1848, iar Kpgălruceanu a jucat un rol de prim plan întoate evenimentele care au jalonat, pe parcursul secolului XIX, crearea Româ-niei moderne. O idee fundamentală, cristalizată în mare măsură prin operaistoricilor acestei perioade, a fost concepţia dacoromâni$m ului, a unităţiituturor românilor de pe teritoriul fostei Dacii (corespunzînd teritoriuluiRomâniei de după anul 1918).

Romantismul se prelungeşte în istoriografia românească pînă in anii1860—1870, într-o atmosferă politica efervescentă, dominată de creareaRomâniei, prin unirea Tării Româneşti şi Moldovei (1859) urmată de refor-mele din timpul domniei lui Al. I. Cuza (1859 — 1866). în acelaşi timp încep

2 Lucrarea cea mai reprezentativă este opera Iui Gheorghe Şincai, Hronica românilorsi a mai multor neamuri, publicată fragmentar în 1809 şi în întregime abia în 1853 — 1854;cupr inde istoria românească între anii 86—1739. Mai sintetică şi mai polemică este lucrareaIni Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dar-.ia, publicată în 1812.

3 Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaqucs transdanubiens, Berlin, 1837.O monumentală monografie referitoare la Kogălniceanu a publicat Al. Zub: MihailKogălniceanu istoric, Iaşi, Junimea. 1974.

XXIII

să pătrundă însă noi idei ştiinţifice şi filosofice, în istoriografie o anumităinfluenţă exercitînd pozitivismul. Auguste Gonite si H. T. B ucide au fost binecunoscuţi în cercurile intelectuale româneşti.

O sinteză profund originală a ideilor romantice şi pozitiviste a realizatBogdan Petriceicu Hasdeu (1838 — 1907), primul român care elaborează o filosofie a istoriei completă şi personală.1 Considerînd că ,.un pozitivism bazat peistorie trebuie să fie materialist, spiritualist şi deist totodată'', el a încercatstabilirea unui echilibru între factorii materiali obiectivi, mersul legic al isto-riei şi liberul arbitru al omului sau popoarelor (fiecare avîndu-si geniul spe-cific), precum şi intervenţia providenţei. Totodată, Hasdeu, mergînd dealtfelpe drumul trasat de pozitivism, a fost un remarcabil pionier în domeniul cer-cetărilor inter disciplinare. El însuşi un mare filolog şi lingvist, a folosit acestediscipline în investigaţia istorică: a apelat în acelaşi timp la antropologie(citind adesea pe Darwin şi pe Wallace), la geografie, la economie politică, labiologie şi medicină etc. Om de ştiinţă, Hasdeu a crezut în acelaşi timp înlibertatea imaginaţiei, a fanteziei, în dreptul, chiar în datoria istoricului, dea depăşi litera strictă a documentului, de a acoperi printr-un efort al inteli-genţei spaţiile albe ale trecutului, îi plăcea să se compare cu Cu/vier, în tenta-tiva de a reconstitui o lume, pornind de la vestigii aparent neînsemnate. Operalui Hasdeu s-a af lat în centrul unor aprinse polemici, continuate cu alţi actori,şi după moartea lui. Problema în discuţie, esenţială pentru meseria de istoric,este cea a raportului dintre documentare şi imaginaţie, a alternativei între oistorie limitată dar relativ sigură şi o istorie de vaste orizonturi si îndrăzneli,dar supusă în mod fatal unor aprecieri subiective, discutabile.

Contra metodei si concepţiei lui Hasdeu s-a ridicat în jurul anului 1870societatea culturală „Junimea" ( înf i inţată în 18G3), cu revista sa „Convorbiriliterare" {care apare din 1867). îndrumată de criticul literar şi omul politicTi tu Maiorescu (1840—1917), „Junimea'' a promovat, pe parcursul cîtorvadecenii, cele mai de seamă valori ale literaturii româneşti, în acelaşi timp, înce priveşte istoriografia s-a pronunţat împotriva tendinţelor romantice, gene-roase, patriotice, dar prea puţin riguroase sub raport ştiinţific, ca şi împotrivaabuzului de imaginaţie al operei lui Hasdeu. în viziunea junimistă istoricultrebuia să fie un cercetător metodic al faptelor trecutului, stabilite printr-oinvestigaţie documentară riguroasă. Singura preocupare trebuia să fie recon-stituirea adevărului, pe baza unor izvoare sigure, în afara oricărei tendinţespre fantezia literara sau spre actualizarea politică forţată. 3 Se simte aiciinfluenţa şcolii istorice germane, a metodei lui Ranke. într-o societate care,după efervescenţa an 'Iur 1848—1866, pornea pe calea unei evoluţii normale,antiromantismul „Junimii' ', apelul său la logica şi rigurozitate, la aprecierea,reală nu imaginară, a faptelor prezente şi trecute, au constituit un foarte utilexerciţiu de disciplinare intelectuală. Desigur, istoriografia junimistă apare maisăraca în comparaţie cu vastele planuri ale lui Ilasdeu si lipsită de geniul aces-tuia. Ea a reprezentat însă, la vremea sa, o condiţie esenţială a progresuluiştiinţific care cere, înainte de fantezie, disciplină, rigurozitate si realism. Ceimai tipici istorici junimişt i , Dimitrie Onciul (1856—1923) şi loan Bogdan(1864—1919) au reprezentat istoriografia critică, metodică de la sfîrşitul seco-lului al XlX-lea. I. Bogdan a fost în primul rînd un desăvîrşit editor de izvoaremedievale, iar D. Onciul, un medievist care s-a consacrat studiului formării

4 Principala operă istorică a lui Hasdeu care ilustrează concepţia şi metoda sa. esteIstoria critică a românilor, '2 voi., Bucureşti, 1873 — 1875.

5 Principala monografie asupra acestei probleme este: Al. Zub, Junimea. Implicaţiiistoriografice, Iaşi, Junimea, 1976.

XXIV

Statelor feudale româneşti şi, mai presus de toate, un mare şef de şcoală,animator al unor seminarii concepute după metoda germană; el va fi urmatde o întreagă pleiadă de istorici erudiţi, cercetători minuţios! ai documentului,printre care Constantin Giurescu (1875—1918}, Ilie Minea (1881—1943) etc.

La „Junimea" a debutat şi Alexandru D. Xenopol (1847 — 1920), unuldintre cei mai bine cunoscuţi istorici români pe plan universal. El a părăsitînsă la un moment dat această societate, mergînd pe drumul său propriu. In-fluenţat în tinereţe de pozitivism, Xenopol a analizat pe larg, în unul din pri-mele sale studii (Istoriile civUizaţiunii, 1869), opera istorică a lui Buckle.Alai tirziu s-a îndepărtat insă de pozitivism, de la care i-a rămas totuşi gustulspre o istorie concepută în spirit larg, cuprinzînd aspecte diverse ale civili-zaţiei, ea şî tendinţa de încadrare cit mai precisă a istoriei în sistemul generalal ştiinţelor, în rest însă, a renunţat la ideea pozitivistă a unei legităţi istoricestricte, apropiindu-se în mod independent de concepţia celor care vedeau înevoluţia istorică o suită de fapte individuale, nerepetabile (Windelband,Rickert). Operele sale teoretice fundamentale sînt Leş Principes fondamentauxd/> Vkistoire (1899) şi La Theorie de Vhistoire (1908). Xenopol considera că existădouă categorii de ştiinţe: ştiinţe ale coexistenţei şi ştiinţe ale succesiunii.Ultimele, din care face parte şi istoria, cuprind fapte ce nu se repetă niciodatăidentic. Din această pricină, în istorie nu ar fi posibilă existenţa legilor.„Coexistenţa dă naştere la legi, succesiunea la serii", afirma el, considerîndcă faptele istorice trebuie organizate în „serii", prin intermediul cărora cauza-litatea în istorie poate fi înţeleasă mai bine ca în cazul ştiinţelor guvernate delegi, întrucît coborînd pe firul unei serii putem ajunge, din cauză în cauză,pînă în trecutul cel mai îndepărtat, în ce priveşte cauzele evoluţiei istorice,Xenopol considera că. pe lîngă unii factori constanţi (rasa şi mediul fizic),există o forţa nedefinită a evoluţiei şi, alături de ea, unele forţe auxil iare:mediul intelectual, instinctul de conservare, individualitatea şi hazardul.

Deşi multe concluzii sînt discutabile, este remarcabil efortul lui Xenopolde a dovedi ca istoria este o ştiinţă, cu trăsături şi metode de cercetare proprii,căreia nu i se pot aplica mecanic, cum încercau unii pozitivişti (de pildă Buckle),legi si metode ale ştiinţelor naturii. Deşi a acordat o prea mare importanţăfaptelor individuale, în defavoarea structurilor sociale de ansamblu, Xenopola contribuit, în felul său. la declanşarea marilor transformări istoriografice alesecolului nostru. Contemporan al „şcolii critice", el a conceput istoria în modmai larg ca aceasta, dovedind o preocupare constantă pentru marile probleme,pentru sinteză, (a fost şi un colaborator constant al lui Henri Berr, la „Revuede synthese historique"). Istoria românilor din Dada Traiană, publicată de elîntre 1888—1893, rămîne cel mai de seamă monument al istoriografiei româ-neşti din a doua jumătate a secolului trecut6.

La începutul secolului al XX-lea, principiile ,,şcolii critice" sînt puse subsemnul întrebării. La fel ca înainte cu o jumătate de veac, istoriografia românăeste din nou chemată să-şi aducă contribuţia, pe plan ideologic, la ultima fazăa unei decisive lupte naţionale, încheiată în 1918 cu realizarea unităţii politicedepline a românilor, prin crearea României Mari. Fără a renunţa la progresele,mai ales de ordin metodologic, realizate de ,,scoala critică", istoriografia ro-mânească îşi intensifică în această perioadă spiritul militant, întocmai caM. Kogălniceanu şi N. Bălcescu, si spre deosebire de D. Onciul sau I. Bogdan,istoricul înţelege acum să fie în primele rlnduri ale acţiunii politice şi naţionale.

6 Xenopol a publicat şi o ediţie prescurtată în limba franceză: Histoire des Roumainsde la Dacie Trajane depuis Ies origines jusqit'â V Union des Principaiiles en 1859, "2 voi.Paris, 1896

XXV

Este cazul, în primul rînd, al lui Nicolae lor ga (1871 — 1940), cel mai de seamaistoric român, şi al mai multor altor istorici, dintre care unii reprezentau directprovinciile aflate sub dominaţie străină: transilvăneanul loan ].,upaş(1880—1968), bucovineanul Ion Nistor (1876-1962) ele.

Nicolae lorga s-a format într-o atmosferă dominată de metoda şcoliicritice: studii la Ecole pratique des liautes etudes, ou G. Monod, Ch. Bemont,Ch. Langiois, doctorat la Leipzig in 1893. în tinereţe a fost un neobosit adu-nător de documente istorice din toate colţurile Europei, iar în prima sa expu-nere la Universitatea din Bucureşti (1894) s-a prezentat ca un discipol al luiKanke, considerat „istoricul tip". Curînd însă, personalitatea sa profund ori-ginală s-a înălţat deasupra metodelor istorice tradiţionale, într-o operă aproapeincredibilă prin proporţiile ei, 1300 cărţi si broşuri, peste 20000 articole(cuprinzind, pe lîngă istorie, şi lucrări literare, politice etc.), lorga a încercatsă elaboreze o istorie vie care să nu se oprească la litera seacă a documentului,şi in acelaşi timp o istorie „totală'", care să prindă într-o singură expunereîntreaga diversitate a trecutului: „există o singură dezvoltare şi toate manifes-tările de viaţă se prind într-însa'', Mergînd pe linia pronunţat naţională a isto-riografiei româneşti, el punea în centrul istoriei popoarele, considerate „crea-,ţiuni necesare, permanente", în acelaşi timp însă, credea în „unitatea absolutaa vieţii omeneşti în orice margine de spaţiu şi timp" şi în această perspectivă,,şi-a propus să spargă compartimentările tradiţionale ale istoriei. Istoria social-eeonomică, politică, culturală, a evenimentelor şi personalităţilor, alcătuieştepentru el un tot omogen, după cum istoriile naţionale se îmbina într-o uniciistorie universală. Antichitatea şi epoca contemporană, civilizaţiile şi situa-ţiile cele mai diverse, sînt puse faţă în faţă, lorga căutînd peste tot „simili-tudini, paralelisme şi repetiţii istorice", într-o asemenea viziune ar fi urmat săfie scrisă Istoriologia, umană, vastă panoramă de istorie universală, întreruptede la primele pagini prin asasinarea istoricului în 1940. Rămîn însă, printrenumeroase alte sinteze, Essai de synthese de Vhistoire de Vhumanite şi, pentrucunoaşterea mai directă a gîndirii istorice a lui lorga, studiile cuprinse în vo-lumul Generalităţi cu privire ta studiile istorice. Peste tot ne aflam departe de,şcoala metodică şi critică de la 1900. Scrisul lui lorga este profund personal,ideile originale, adesea foarte subiective, unind cu îndrăzneală fapte aparentdisparate, trecutul îndepărtat şi prezentul. Este o istorie vie, profund angaja»în contemporaneitate. Nu trebuie uitat că lorga a fost şi un om politic, carea contribuit în chip esenţial la pregătirea marii uniri naţionale din 1918.Marea sa ambiţie a fost aceea de a reconstitui cu adevărat viaţa trecutului şi,în această privinţă, oricare ar fi deosebirile ce îi despart, se apropie de unmare contemporan al sau, Lucien Febvre. .,Dacă nu vezi omul — scria el -fă fizică, matematică, orice vrei, dar nu te amesteca într-un domeniu îicare se cere să fii capabil de a face omul !a fel cum a fost." Şi, mărturisireafinală: ..Aş fi vrut, din partea mea, să am mai mult talent poetic, pentru a fimai aproape de adevăr"7.

7 Cităm doar cîteva dintre operele reprezentative ale lui X. lorga: Notes et extrait»pour serv ir ă Vhistoire des croi&ades au XVE siecle, G voi., Paris-Bucureşti, 1899— 1916JGeschichie des rumănischen Volkes, 2 voi., Gotha, 1905; The Byzantine Empire, Londra,1907: Geschichte des osmanischen Reiches, 5 voi., Gotha, 1908 — 1913; ffistoire des Etatbaicaniques jusqitâ 1924, Paris, 1925; Essai de synthese de Vhistoire de Fkumanite, 4 voi.,Paris, 1926 — 1928; Hisloire de la vie byzantine, 3 voi.. Bucureşti, 1934; Byzance apresByzance, Bucureşti, 1934 ; La place des Roumains dans Vhistoire universelle, 3 voi., Bucureşti,1935 — 1936; Histoirc des Roumains el de la românite orientale, 10 voi., Bucureşti, 1937-1S45; Generalităţi cu privire la studiile istorice, ed. I I I , Bucureşti, 1944.

XXVI

Destul de apropiat, prin concepţia sa istorica, de N. îorga a fost şimarele arheolog si istoric al antichităţii romane şi geto-dace Vasiîe Pârvan(1882-1927), autor al fundamentalei ' lucrăr i Getica (1926). Pornind de lamaterialul arheologic brut, Pârvan a încercat, într-un demers asemănător«u cel întreprins de i\. îorga, să redea în totalitate civilizaţia, viaţa spiritualăa ffecărei epoci, în concepţia sa, prezentată si în scrieri teoretice de sine stă-tătoare, scopul uit'm al istoriei este reconstituirea culturii, n valorilor spirituale8.

O controversă de tip Hasdeu — Junimea avea să se reediteze în perioadadintre cele două războaie mondiale, odată ce exigenţele rigurozităţii ştiinţificevor trece din nou pe primul plan, paralel cu promovarea unor noi tendinţeîn cercetarea istorică. Dacă îorga rămîne pînă la moarte personalitateadominantă a istoriografiei româneşti, validitatea demersului său ştiinţificîncepe să fie pusă la îndoială. Un grup de tineri: Gheorghe I. Hrătianu(1898-1953), Petre P. Panaitescu (1900—1967), Constantin C. Giurescu(1901—1977), proclamă în 1931 existenţa unei ..scoli noi" istorice, definindu-şiprogramul în antiteză cu metoda şi concepţia lui îorga si ale generaţiei sale.într-un anumit sens, ei revin la momentul 1900, la principiile metodice alelui D. Onciul şi I. Bogdan. Ei cer respectarea strictă a adevărului şi indepen-denţa istoriei faţă de luptele politice şi sociale, odată ce problema unităţiinaţionale fusese rezolvată. I se impută lui îorga (ca pe vremuri lui Hasdeu)lipsa unei metode ferme de lucru, abuzul de imaginaţie, de subiectivism, tra-tarea în spirit romantic a istoriei, prin prisma unor considerente politice şinaţionale, în acelaşi timp, tinerii istorici îşi propuneau să promoveze în primulrînd o istorie a civilizaţiei, predominant social-economică. în mod deosebit,G. I. Brătianu şi P. P. Panaitescu au ilustrat această tendinţă, într-un spiritasemănător cu cel al şcolii de la ,,Annales", inaugurată în 1929.9 G. I. Brătianuavea să şi publice un articol în „Annales", iar cîteva din cărţile sale, publicateîn limba franceză, au fost recenzate elogios de Marc Bloch.10

Dealtfel, interesul pentru istoria social-economică era mai vechi, încăîn 1905, în discursul său de recepţie la Academie, intitulat Istoriografia românăşi problemele ei actuale, I. Bogdan îşi exprimase convingerea că ştiinţa istoricătrebuie sa se îndrepte spre studiul structurilor sociale, economice, demografice,etnografice, al instituţiilor şi vieţii culturale etc. Două preocupări de ordinmai general au contribuit la această evoluţie. Mai întîi, problema agrară deo-sebit de acută (culminînd cu marea răscoală ţărănească din 1907) a îndreptatatenţia multor istorici şi oameni politici spre studiul evoluţiei ţărănimii ro-mâne. Pe de altă parte, procesul rapid de modernizare a societăţii româneşti,încă feudală si de tip oriental la 1800, capitalistă şi integrată civilizaţiei euro-pene la 1900, paralel cu constituirea, de la 1859 la 1918, a unui stat românunitar, dotat cu instituţii moderne, au determinat interesul istoriografieipentru explicarea acestei complexe evoluţii. Dacă majori Ir t oa istoricilorcontinuau sa practice o istoriografie evernmenţială de tip tradiţional, se constatătotuşi şi tendinţa spre o soeiologizare a demersului istoric. Semnificativă pentruaceastă orientare este opera lui Ştefan ZeSetin (1882 —1934), autor al unei

8 Idei şi forme istorice, Bucureşti, 1920; Memoriale, Bucureşti, 1923. Pentru întreagaviaţă ni activitate a istoricului, vex.i Al. Zub, Vasiîe Pârvan, laşi, Junimea, 1974.

3 Lucian Boia, L'historiographie roumo.ine ct fecale des „Annales". Quelques inter-fercnces, în „Aiwldo Universităţii Bucureşti", Istorie, 1979, p. 31 — 40.

10 Cităm cîteva dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui G. I. Brălianu, publicateîn limba franceză: Recherches sur le commerce getiois dans la Mer Noire au XIII" siecle,Paris, 1929; Privileges et franchises municipales dans VKmpire byzaniin, Paris-Bucureşti,1936; Etudes byzanUnes d'histoire economique et sociale, Paris, 1938; La Mer Noirc. Desorigines ă la conqueie ottomane, Mîinchen, 1958.

XXVII

i s tori i a ascensiunii burgheziei româneşti şi teoretician — sub influenţa lui W.Sombart, şi parţial chiar a lui Karl Mar x — a unei istorii concepute in. chipsociologic".11

începînd de la sfirşitul secolului al XlX-lea, în istoriografia românăse raspîndeşte si concepţia marxistă. Primii săi exponenţi sînt loan Nădejde(1854—1928) şi in special Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855—1920):ult imul a fost unul dintre conducătorii şi teoreticienii mişcării socialiste româ-neşti iar ca sociolog şi istoric s-a remarcat printr-o analiză de tip marxist a pro-blemei ţărăneşti, publicată in 1910, sub titlul Nfoiobagia, Studiu economico-so~dai al problemă noastre agrare.^2 In perioada dintre cele două războaie mon-diale, abordarea marxistă a istoriei înregistrează noi realizări, în 1925, PetreConstantinescu-Iaşi (1892—1977) publică studiul Caracterizarea şi împărţireaistorici românilor. O nouă concepţie, propunînd o periodizare bazată pe succe-siunea formaţiunilor social-eeonomice. Remarcabilă este opera lui LucreţiuPătrăşcanu (1900—1954), militant şi teoretician comunist, care a realizat o pro-fundă analiză a societăţii româneşti în epoca modernă (perioada 1821—1907)in lucrarea sa Un veac de framlntări sociale, scrisă în deceniu] 4. dar editatăîn întregime abia în 1945. Pe plan teoretic, ^e remarcă în aceeaşi perioadă stu-diul lui Andrei Oţetea (1894—1977), Concepţia materialistă a istorici ca mctcdă-de cercetare şi expunere, publicat în 1938.

După 1944, istoriografia românească se angajează pe un drum nouT

prin generalizarea concepţiei materialist-istorice, care, după cum am văzut.dăduse unele rezultate interesante şi în deceniile anterioare. Anii 1944—1947au reprezentat o perioadă de tranziţie cînd, alături de şcoala marxistă înplina afirmare, au continuat să ee manifeste şi istoricii nemarxişti, sau anti-marxişti, ai generaţiei interbelice (un G. I. Brătianu, de pildă). Din 1947—1948 însă, întreg frontul istoric românesc se af lă unit în concepţia interpretăriimaterialiste a trecutului, rnai mulţi istorici care se afirmaseră în anii dinaintede război adoptînd ei înşişi aceasta poziţie. Urmarea a fost o reinterpretare deansamblu a evoluţiei societăţii rom âneşti, prin prisma succesiunii forma-ţiunilor social-eeonomice, a luptei de clasă etc., si, acelaşi timp, o lărgire,spre noi domenii, a orizontului istoric. S-a acordat o atenţie mult sporităistoriei economice şi sociale, structurilor şi luptelor de clasă, mişcării munci-toreşti, socialiste şi comuniste etc. în prima fază a existat însă şi o anumitătendinţă spre schematism, spre aplicarea strictă a unor legi generale, în daunareliefării aspectelor specifice ale istoriei româneşti.

începînd din anii 1964—1965, şcoala istorică românească îşi diversificăîn mod considerabil aria de investigaţie, îşi îmbogăţeşte şi îşi nuanţează demersulteoretic si metodologic.13 Realizările istoriografiei mai vechi, practic in totalita-tea lor, sînt integrate organic în preocupările istoriografiei actuale, reţinîndu-setot ceea ce reprezintă contribuţie valoroasă la progresul ştiinţei istorice româ-neşti ; există un interes evident pentru cercetarea ţi actualizarea concepţiilorsi metodelor istoricilor români clasici (în primul rînd D. Cantemir, A. D. Xeno-pol şi N. lorga). O caracteristică fundamentală a cercetării istorice din ultimii15 ani este aplicarea concretă a concepţiei materialist-istorice la realităţile

11 Ştefan Zeletin, Burghezia română, originea şi rolul ei istoric, Bucureşti, 1926;Istoria socială. Cum poate deveni istoria o ştiinţă a cauzalităţii, Bucureşti, 1927.

ia C. Dobrogeanu-Gherea a publicat şi prima sinteză românească asupra concepţieiistorice marxiste: Concepţia materialistă a istoriei, Bucureşti, 1892

13 Pentru o succintă caracterizare a istoriografiei româneşti actuale, vezi LucianBoia, Rumania în International Handbook of Historical -Studies, sub redacţia lui Georg"G. Iggers si Harold T. Parker, Greenwood Press, West port, Connectîcut, 1979. p. 343 —352

XXVIII

româneşti, la specificul istoriei României. Marxismul nu este înţeles c-a odoiimă, ci ca o concepţie generală şi o metodă de investigaţie care trebuieadaptate în chip creator la trăsăturile concrete ale fiecărei societăţi. De aici —m.^oind pe linia unei îndelungate tradiţii — spiritul naţional, patriotic« - . i n - străbate întreaga istoriografie românească actuală.

în prezent, preocupările teoretice şi metodologice sînt variate. Existăun interes deosebit pentru cunoaşterea şi aprecierea atît a trecutului istorio-grafiei române cit si a diferitelor şcoli istorice contemporane: în acest sens,pe lingă realizările istoricilor marxişti d in diferite ţări, sînt urmărite îndeaproapeideile şi metodele şcolii franceze de la ..Annales". Mai multe studii iau înd i s c u ţ i e rolul politic si educativ al istoriei, misiunea sa naţională şi patriotică,raportul existent intre cercetarea trecutului şi problemele lumii actuale.Desigur, în acelaşi timp, este analizată şi istoria ca ştiinţă, principiile salet p n r p t i c e şi metodologice fundamentale, relaţiile cu celelalte ştiinţe, în privinţacercetărilor interdisciplinare, s-au realizat progrese evidente în ultimii ani.Este bine reprezentat domeniul demografiei istorice, s-au înregistrat apropieriîntre istorie si sociologie, există o preocupare tot mai intensă pentru istoriamentalităţilor, au apărut studii privitoare ia raportul om—mediu, la climato-logia istorică etc. Rămîne constant interesul pentru ştiinţele auxiliare tradi-ţ i o n a l e ale istoriei; este însă tot mai pronunţată tendinţa spre adoptarea unormetode moderne, în acest sens, orientarea spre o istorie cantitativă, prin uti-lizarea metodelor matematice şi a calculatoarelor electronice, începe să deaprimele roade. Preocupată în primul rînd de problemele sale specifice, deevoluţia naţională proprie, istoriografia românească actuală nu manifestacilu^i de puţin atitudini izolaţioniste, ci doreşte să se integreze în cercetareaistorică moderna, prin cunoaşterea realizărilor de pretutindeni , prin adoptareaunor domenii şi metode noi, prîntr-un efort de integrare interdisciplinară.

Istoriografia românească are o tradiţie de o jumătate de mileniu. Peparcursul acestor cinci secole, ea a participat la evoluţia generală a concepţiilor,metodelor şi practicii istorice, în prima fază a existenţei sale (secolele XV— XVI)s-a încadrat în aria culturala slavobizantina, pentru ca, apoi, in secolele XVII—XVIII să fie puternic influenţată de umanismul european, receptat prin filierăpolonă, greacă sau italiană. Istoriografia luminista din jurul anului 1800 aavut ca modele concepţia filozofică şi lucrările istorice ale raţionalismuluifrancez şi luminismului german, existînd de asemenea strînse legături şi cualţp culturi — italiană, greaca etc. Istoricii romantici ai generaţiei de la 1848au fost i n f l u e n ţ a ţ i mai ales de ideile sociale si revoluţionare ale istoriografieifranceze si, într-o anumită măsură, şi de ştiinţa istorică germană, în a douajumătate a secolului XIX şi la începutul celui următor, istoricii români seformează pe lingă universităţile germane, reputate prin metoda riguroasă delucru (A. D. Xenopol, V. Pârvan, într-o anumită măsură IV. lorga), pe lingăcele franceze (în primul rînd N. lorga), şi, în număr destul de mare, la şcoalaaustriacă caracterizată, la fel ca cea germană, printr-o tehnică foarte precisă,dar şi printr-un orizont teoretic mai îngust (D. Onciul, I. Bogdan, I. Nistor,C. Giurescu). între cele două războaie mondiale, odată cu scăderea sensibilan inf luenţei germane si austriece, rămîne pe primul loc raportul cu istoriografiafranceză, într-o anumita măsură şi cu cea italiană, un rol însemnat avîndcele două şcoli române de la Paris si Roma,

învaţînd, după cum era şi firesc, din realizările si experienţa altor şcoliistorice, românii au contribuit, la rîndul lor, la îmbogăţirea istoriografiei mon-

XXIX

diale. Lucru firesc, daca ţinem seama de ponderea atît de însemnată a istorieiîn cultura românească. Cîţiva mari istorici români sînt şi nume reprezentativeale ştiinţei istorice universale. Dimîtrie Cantemir, Alexandru J). Xenopol,Nicolae îorga, Vasile Pârvan, G.L Brtltiama, sînt nume care dovedesc caistoriografia românească prin t e a dat mai bun. a contribuit la îmbogăţireatezaurului cultural al omenirii întregi.

O concluzie esenţială care se desprinde din trecerea în revistă a istorio-grafiei româneşti este caracterul ei p io fund naţional. Naţional prin conţinut(unitatea şi continuitatea poporului român, lupta sa pentru independenţă -fi ind teme fundamentale tratate de toţi istoricii importanţi), naţional princoncepţia generală a istorici (al cărui mers se realizează, potrivit unei idei adineînrădăcinate în istoriografia română, prin intermediul popoarelor, naţiunilor,fiecare cducîndu-si contribuţia specifică), naţional prin misiunea politicaa istoricului ei istoriei în societatea românească. Istoria a însemnai pentrurcmâri nu o simplă preocupare intelectuală, o ştiinţă printre alte ştiinţe, ciun important mijloc de făurire a conştiinţei şi a unii aţii naţionale şi una dinforţele care au creat şi înălţat statul românesc unitar şi independent. Prinacest întreit caracter naţional al său — într-o epocă în care circulă explicaţiiale istoriei ce tind să minimalizeze rolul naţiunilor în evoluţia generală a ome-nirii — istoriografia românească îşi defineşte individualitatea în cadrul largal istoriografiei universale.

LUCIAN BOIA

-: -

.

- • •:

-- •-

--

-

••

1 ••

. , .

-

XXX

•

Note de la redacîion

SdTis pretendre etre exhaustive, notre bibliographie se propose de presenter Iesouvrages ă caractere theorique et methodologique pariis au cours des quinzc der-niercs annecs (depuis J96o jusqu'ă la fin de 1979). En essayanl de donncrune image. aussi complete que possible de la diversite, des preoccupations actuel-les dans ce domaine, nous y avons rassemble tant des etudes d'une certaineenvergure, publiees en volume ou dans des revues de specialite, quc des articlcsplus reslreints, parus dans la presse ă grand t/rage.

La bibliographie est divisee en trois sections. La premiere comprend Iesetudes portant sur Ies aspccts theonques (f methodologigues de Vhistorwgraphieroumaine plus ancienne. Etani donne Vampleur de la recherche histonographi-que de ces dernieres annees, nous rien avons choisi que ces eludes ayant trăitaux problemcs gencraux de Vevolution de la science historique roumaine ainsiqiCă la conlribution, sur le plan de la conception et de la methode historique,de qiielques grands precurseurs: Dimitrie Cantemir, Mihail Kogălniccanu,Nicalae Bălcescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru D. Xenopol, Nicolae/or£rt, Vasile Pârvan.

Leş problemes theoriques de Vhistoriographie actuelle, Ies contributtonsroumaines visant ă definir Ies principes fondaincntaux de Vevolution histo-rique ei des seiences hisloriques, de meme queles ouvrages qui attestenî Vaitiludede Vhistoriographie roumaine contemporaine â Vegard des conccptions des autrcsecoles hisioriques soni rrgroupes dans la deuxieme section.

La derniere section reunit Ies etudes ă caractere meihodologique plus mar-que, concernant, Ies differenies sciences auxiliaires de Vhistoire, Vutiligation decertaines methodes modernes. Ies recherehes interdisciplinaires ele. Certcs, fesfrontieres entre Ies trois sections — historiographique, theorique, meihodologique— soni en fait mo ins ncttement tranchees, cu que bien de <r,y ouvrages portentă la vue d'ensemble de tous ces problemes.

Afin d*elever le degre dutilite de notre îravaiî, et de rendre accessible ăune grande aire de specialistes, de notre po.ys ct de Velranger, la eontj-ibutionroumaine theorique et mcthcdologique dans Ic domaine des sciences historiqucs,nous avons chctsi la voie d'une bibliographie selective annotee, et redigee dansune langue de large circulation. A eet effet, nous meniionnons que la descrip-tion des materiauz compris s'est effectupe conformemcnt aux nonnes interna-tionales; Ies titres des ouvrages y figurant parallelement dans la langue d1 ori-gine et en frangais, tandis que Ies publications ou ils ont păru mainiicnnentegalement leur titres et leurs donnees bibliographiques originales. Une liste de

XXXÎ

tilres abreges de rcvucs, ainsi qu'un indice de noms viennent corn pleter ceitebibliographie.

Elaborec ă Voccasion du XVe Congres dea scicnccs historiqufs ( Bucarcsl,((aut J9&Q), la bibliographie Tlieorie et, niethode dans 3'historiographie icu-maine iâche d?illustrer la prescnce active des hisloricns roumains dans la viehistoriographîque mondiale, kur participation au delat (-t ă Veclaircissementdes grarids problemcS auxquels VJusioriosraphie, contcinporaine est confrontâe.

Avânt de conclure, notts rtmercionspar cette voie aussi Ies maîtres assts.Ileana Litiera, Viorica Hariton et Ruxandra Glrcineanu-Tinjafă, poiir hnrgenii llcssc ă rcviser la traduction frangaise; no u s remercions parii culierementM. Ie lecîeur ar. Lucian Boia qui s'est aimablement charge ă assurer la coordina-lion scientifique de ce Iravail.

XXXII

Nota redacţiei

Bibliografia noastră îşi propune, fără pretenţie de exhaustivitate^ să prezinţi'-i cu caracter 1( orc tic şî metodologic apărute în ultimul deceniu şi juma-

talc (din 1966 pînă la sfârşitul anului 1979). Am cuprins atît studii de maimarc anvergură, publicate in volum sau în reviste de specialitate, cit şi articole4e mai mică întindere, apărute în presa de mare tiraj, în încţrcarta de a oferiastfd o imagine (îi mai completă a varietăţii preocupărilor actuale.

Materialul este organizat în trei secţiuni, în cea dinţii sînt trecute in re-vistă studiile rfftritcare la aspectele teoretice şi metodologice ale istoriografieiromâmşti mai vechi. Dat fiind că în ultimii ani s-a publicat un număr extremde mare de ctrcetări de istoriografie, am ales doar acele lucrări care privesc pro-blemele gemralc ale evoluţiei ştiinţei istorice româneşti, precum şi contribuţiape planul concepţiei si metodei istorice, a cîtorva mari înaintaşi: Dimitrie Can-Umii\ Mihail Kogâlniceanu, Xicolae Bălcescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ale-xandru D. Xcnopol, X i colac lorga, Vasile Pdrvan.

A doua secţiune prezintă probleme teoretice ale istoriografiei actuale,(ontributiilc româneşti la dtfinired principiilor fundamentali- ale evoluţiei is-torice şi ale ştiinţei istorice. Sint incluse aici, de asemenea, şi acele lucrări careatestă receptarea in istoriografia românească actuală, a problemelor teoretice(k zbătut e de alte şcoli istorice.

în ultima secţiune sînt înfăţişate studiile cu caracter mai pronunţat me-trtd&logic. privind diferitele ştiinţe auxiliare ale istoriei, utilizând unor metodemoderne, cercetările de tip inter disciplinar etc. Desigur, nu există o despărţireabsolută intre cele trei secţiuni: istorioara f i că, teoretică si metodologică, datfund că multe lucrări tratează laolaltă toate aceste probleme.

In scopul ridicării gradului de utilitate al liirrării noastre şi pentrua face cunoscută unui număr cit mai mare de. specialişti, din tară şi de pestehotare, contribuţia teoretică şi metodologică românească în domeniul ştiinţeloristorice, am optat pentru o bibliografic selectivă adnotată într-o limbă de largăcirculaţie. Menţionăm că dtscrima materialelor cuprinse s-a făcut inconfor-mitat? cu noma le bibliografice internaţionale. Titlurile lucrărilor sint redateîn limba în care a/t apărut si în limba franceză, iar publicaţiile in care acestease găsfsc îşi păstrează titlul şi celelalte date bibliografice în limba de origine.Bibliografici (ste completată cu o listă a titlurilor prescurtate de reviste şi unindice dr nume.

Alcătuită în întimpinarea celui de-al XV-lca Congres internaţional deţtiinţe istorice (Bucureşti, august 39hO), bibliografia Teorie ?i metodă în

3 — Biblioteca Centrală Universitară Buc. — c. 1228 XXXIII

istoriografia romană încearcă, astfel, să ilustreze prezenţa activă a frontuluiistoric românesc în viata istorîograficâ mondială, participarea istoricilor la dezba-terea si clasificarea marilor probleme care frâmîntă istoriografia contemporană.

In încheiere, mulţumim şi pe acesta cale tov. asist, /i ca na Litiera, asist.Viorica Hariton si asist. Ruxandra Gtrcineanu- Tinjală pentru sprijinul acordatin revizuirea traducerii în limba franceză şi în mod deosebii îov. lector dr. Lu-cian Boia care a asigurat coordonarea ştiinţifică a lucrării.

••

1

.

,-.

.

.•-

••

• •.

•

XXXIV

Titres abreges des revues

Titluri de reviste prescurtate

Ana!. Acad. ..ŞtefanGheorshiu"

Anal. Inst. ist. P.C.R.

Anal. ist.

Anal. Univ. Bucureşti.Filoz.

A n a l . U n i v . Bucureşti. Ist.Ana l . Univ. Bucureşti.

Soc i ol.A n a l . U n i v . Craiova. Şl.

econ. soc.Anal . şt. l'niv. „Al. 1.

Cuza". Ut.Anuar. Inst . ist. arheoi.

Cluj-Xapoca

Anual 1 . Inst. ist-arheol. ..A.D.Xenopol"Iaşi

Forum. Rev. înv. sup.Ist.-Arheol. Rev. ref. rec.

M i t r o p . OltenieiProbi. econ.Pl'Ogf. Şt.

Rev. arh.

- Analele Academiei .,-Ştefan Gheorghiu" pen-Lru pregătirea cadrelor de conducere a activi-tăţii de partid, socia l-pol i t ice, economice şiadministrative de stat de pe lingă C.C. alP.C.R. Bucureşti

- Analele Institutului de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R. BucureştiAnale de istorie. Inst i tutul de studii istoricesi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R.Bucureşti.

- Analele Universităţii Bucureşti. Seria Filozofie

- Analele Universităţii Bucureşti. Seria Istorie- Anale le Universităţii Bucureşti. Seria Socio-

logieA n a l e l e Universităţii din Craiova. Seria Ştiinţeeconomice şi socialeAnale le şti inţifice ale Universităţii „Al.I.Cuza"d i n Iaşi . Seria îbtorie

- A n u a r u l Institutului de is torie şi arheologiedin Cluj-Xapoca

A n u a r u l I n s t i t u t u l u i de istorie şi arheologie,.A.D.Xenopol" Iaşi

— Forum. Revista invăţamintului superior- Istorie-Arheologie. Revistă de referate şirecenzii- Mitropolia Olteniei- Probleme economice- Progresele ştiinţei— Revista arhivelor

XXXV

Re v. bibi.Re v. econ.Rev. etnogr. folcl.Rev. filoz.Rev. ist.Rev. muz.Rev. muz. monum.

Muzee

Rev. rom. s-t. int.Rev. roum. e'Uides int.Rev. roum. h i a t .Rev. roum. se. soc.

Philos. Logique

Rom. lit.Studia l 'niv. Babes-BolyaiHist.

Studia Univ. Babe?-Bolyai. Philos.

St. art. ist.St. cerc. dor-um. bibliogr.

St. cerc. geol. geofiz.geogr. Geogr.

St. cerc. ist. vecheSt. cerc. şt. Ist-Filoz.

St. mat. ist. med.

Revista bibliotecilorRevista economicăRevista de etnografie şi folclorRevista de filozofieRevista de istorieRevista muzeelorRevista muzeelor şi monumentelor. SeriaMuzee

Revista româna de studii internaţionaleRevue roumaine d'etudes internaţionale^Revue roumaine d'histoireRevue roumaine des scienees sociale^. SeriePhilosophie et logique

România literarăStudia Universitatis « Babeş-Bolyai» Cluj-Na-poca. Series Historia

Studia Universitatis « Babeş-Bolyai »> Cluj-Na-poca. Series Philosophia

Studii şi articole de istorieStudii şi cercetări de documentare şi biblio-grafieStudii şi cercetări de geologie, geo-fizk'ă şigeografie. Seria Geografie

Studii şi cercetări de istorie vecheStudii şi cercetări ştiinţifice. Istorie-fîlozofie.BacăuStudii si materiale de istorie medie