Cuprins

TITLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL

SUCCESORAL ŞI INSTITUŢIA MOŞTENIRII 1

Capitolul I. Noţiuni generale privind dreptul succesoral şi instituţia moştenirii 1

1.1. Definiţia moştenirii 21.2. Sediul materiei 41.3. Felurile moştenirii 6

1.3.1. Moştenirea legală 71.3.2. Moştenirea testamentară 91.3.3. Coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară; coexistenţa moştenirii legale şi a celei vacante; coexistenţa moştenirii legale, a celei testamentare şi a celei vacante 91.3.4. Coexistenţa calităţii de moştenitor legal cu cea de legatar 11

Capitolul II. Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale 14

2.1. Transmisiunea succesorală este o transmisiune pentru cauză de moarte, mortis causa 142.2. Transmisiunea succesorală este o transmisiune universală 152.3. Transmisiunea succesorală este o transmisiune unitară 192.4. Transmisiunea succesorală este o transmisiune indivizibilă 28

Capitolul III. Deschiderea moştenirii 31

3.1. Noţiuni introductive vizând deschiderea moştenirii 313.2. Data deschiderii moştenirii 313.3. Importanţa juridică a datei morţii 353.4. Locul deschiderii moştenirii 373.5. Importanţa juridică a locului deschiderii moştenirii 43

Capitolul IV. Condiţiile generale ale dreptului de a moşteni 46

4.1. Enumerarea condiţiilor cerute de lege pentru a putea moşteni 464.2. Capacitatea succesorală 46

4.2.1. Noţiunea de capacitate succesorală 46

CuprinsVIII

4.2.2. Persoanele care au capacitate succesorală 504.2.2.1. Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii 504.2.2.2. Persoanele fizice dispărute 514.2.2.3. Persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii succesiunii 534.2.2.4. Persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii 55

4.2.3. Persoanele care nu au capacitate succesorală 574.3. Nedemnitatea succesorală 60

4.3.1. Noţiunea de nedemnitate şi sediul materiei 604.3.2. Natura juridică a nedemnităţii succesorale 604.3.3. Caracterele juridice ale nedemnităţii succesorale 614.3.4. Cazurile de nedemnitate 62

4.3.4.1. Nedemnitatea de drept 634.3.4.2. Regimul juridic al nedemnităţii de drept 68

4.3.5. Nedemnitatea judiciară 694.3.5.1. Regimul juridic al nedemnităţii judiciare 75

4.3.6. Efectele nedemnităţii succesorale 794.3.6.1. Efectele nedemnităţii faţă de nedemn 794.3.6.2. Efectele nedemnităţii faţă de moştenitorii nedemnului 814.3.6.3. Efectele nedemnităţii faţă de terţi 834.3.6.4. Înlăturarea nedemnităţii 85

4.3.7. Asemănări şi deosebiri între nedemnitatea de drept şi cea judiciară 87

4.4. Vocaţia la moştenire 884.4.1. Vocaţia succesorală legală 88

4.4.1.1. Vocaţia succesorală legală generală 894.4.1.2. Vocaţia succesorală concretă 91

4.4.2. Vocaţia testamentară 914.4.3. Deosebiri între vocaţia succesorală legală şi vocaţia succesorală testamentară 924.4.4. Dubla calitate de moştenitor legal sau de legatar 92

TITLUL II. DEVOLUŢIUNEA LEGALĂ A MOŞTENIRII 95

Capitolul I. Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii 95

1.1. Consideraţii generale privind devoluţiunea legală a moştenirii 95

Cuprins IX

1.2. Principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori 971.3. Principiul proximităţii gradului de rudenie, în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori 1041.4. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la moştenire 1051.5. Reprezentarea succesorală 108

1.5.1. Noţiunea reprezentării succesorale 108

1.5.2. Domeniul de aplicare al reprezentării succesorale 1121.5.3. Condiţiile reprezentării succesorale 1141.5.4. Modul cum operează reprezentarea 124

1.5.4.1. Reprezentarea este admisă în toate cazurile 1241.5.4.2. Reprezentarea este admisă la infinit în privinţa descendenţilor iar în linie colaterală până la gradul patru inclusiv 1261.5.4.3. Reprezentarea operează de drept şi imperativ 126

1.5.5. Efectele reprezentării succesorale 1281.5.6. Reprezentarea succesorală şi retransmiterea dreptului de opţiune succesorală 135

Capitolul II. Drepturile succesorale ale rudelor defunctului 137

2.1. Noţiuni generale 1372.2. Clasa întâi de moştenitori legali 137

2.2.1. Noţiune 1372.2.2. Împărţirea moştenirii între descendenţi 1412.2.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al descendenţilor 143

2.3. Clasa a doua de moştenitori legali 1472.3.1. Precizări introductive 1472.3.2. Ascendenţii privilegiaţi 148

2.3.2.1. Noţiune 1482.3.2.2. Împărţirea moştenirii 150

2.3.2.3. Caracterele juridice ale dreptului

la moştenire al ascendenţilor privilegiaţi 1562.3.3. Colateralii privilegiaţi 156

2.3.3.1. Noţiune 1562.3.3.2. Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi şi împărţirea moştenirii între aceştia şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului 1592.3.3.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor privilegiaţi 168

CuprinsX

2.4. Clasa a treia de moştenitori legali 1682.4.1. Noţiune 1682.4.2. Împărţirea moştenirii între ascendenţii ordinari 1702.4.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor ordinari 171

2.5. Clasa a patra de moştenitori legali 1722.5.1. Noţiune 1722.5.2. Împărţirea moştenirii între colateralii ordinari 1722.5.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor ordinari 174

Capitolul III. Drepturile soţului supravieţuitor 175

3.1. Sediul materiei 1753.2. Condiţiile cerute de lege soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni 176

3.3. Corelaţia dintre dreptul la moştenire

al soţului supravieţuitor şi regimul matrimonial ales 1823.4. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor 186

Capitolul IV. Moştenirea vacantă 205

4.1. Noţiunea de moştenire vacantă 2054.2. Beneficiarii moştenirilor vacante 2074.3. Natura juridică a drepturilor succesorale asupra moştenirilor vacante 2094.4. Particularităţi ale drepturilor asupra moştenirilor vacante 210

TITLUL III. DEVOLUŢIUNEA TESTAMENTARĂ

A MOŞTENIRII 220

Capitolul I. Noţiuni privind moştenirea testamentară 220

1.1. Testamentul – sediul materiei, definiţie, caractere juridice şi cuprins 2201.2. Proba şi interpretarea testamentului 2341.3. Noţiuni introductive 240

1.3.1. Condiţiile de fond cerute pentru validitatea testamentului 2401.3.1.1. Capacitatea 2401.3.1.2. Consimţământul 2491.3.1.3. Obiectul 2581.3.1.4. Cauza 261

Cuprins XI

1.4. Condiţiile de formă cerute pentru validitatea testamentului 2631.4.1. Noţiuni introductive generale privind forma testamentului 2631.4.2. Forma scrisă 2641.4.3. Interzicerea testamentului reciproc 2671.4.4. Respectarea formei impuse diferitelor testamente 2691.4.5. Sancţiunea nerespectării condiţiilor de formă impuse testamentului 269

Capitolul II. Formele testamentului 273

2.1. Noţiuni generale privind formele testamentului 2732.2. Testamentele ordinare 274

2.2.1. Testamentul olograf 2742.2.1.1. Sediul materiei şi noţiunea testamentului olograf 2742.2.1.2. Avantajele şi inconvenientele testamentului olograf 2762.2.1.3. Condiţiile speciale de formă ale testamentului olograf 2772.2.1.4. Vizarea spre neschimbare, deschiderea şi validarea testamentului olograf 2882.2.1.5. Forţa probatorie a testamentului olograf 292

2.2.2. Testamentul autentic 2952.2.2.1. Sediul materiei şi noţiunea testamentului autentic 2952.2.2.2. Avantajele şi inconvenientele testamentului autentic 2972.2.2.3. Autentificarea testamentului 2992.2.2.4. Înregistrarea testamentului autentic 3052.2.2.5. Forţa probantă a testamentului autentic 306

2.3. Testamentele privilegiate 3072.3.1. Noţiunea şi sediul materiei 3072.3.2. Testamentul făcut în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale 3092.3.3. Testamentul întocmit la bordul unei nave sau aeronave 3102.3.4. Testamentul militarilor 3122.3.5. Testamentul făcut de o persoană internată într-o instituţie sanitară 3122.3.6. Reguli comune aplicabile testamentelor privilegiate 313

2.4. Alte forme testamentare 3172.4.1. Testamentul sumelor şi valorilor depozitate 3172.4.2. Testamentul făcut în străinătate de un cetăţean român 322

Capitolul III. Principalele dispoziţii testamentare 324

3.1. Legatul 324

CuprinsXII

3.1.1. Noţiunea de legat. Sediul materiei. Caractere juridice. Desemnarea legatarului 3243.1.2. Clasifi carea legatelor 328

3.1.2.1. Clasificarea legatelor după obiectul lor 3293.1.2.1.1. Legatul universal 3293.1.2.1.2. Legatul cu titlu universal 3333.1.2.1.3. Legatul cu titlu particular 336

3.1.2.2. Clasificarea legatelor după criteriul modalităţilor care le afectează 348

3.1.2.2.1. Legatul pur şi simplu 3483.1.2.2.2. Legatul cu termen 349

3.1.2.2.3. Legatul sub condiţie 3503.1.2.2.4. Legatul cu sarcină (sub modo) 3523.1.2.2.5. Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular 3553.1.2.2.6. Revizuirea sarcinilor şi condiţiilor liberalităţilor 3563.1.2.2.7. Cheltuielile predării legatului 357

3.3. Ineficacitatea legatelor 3583.3.1. Noţiunea de inefi cacitate a legatului 3583.3.2. Nulitatea legatelor 3583.3.3. Revocarea legatelor 360

3.3.3.1. Revocarea voluntară 3603.3.3.2. Revocarea judecătorească 3813.3.3.3. Caducitatea legatelor 3873.3.3.4. Destinaţia bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace 394

3.4. Dezmoştenirea 3983.4.1. Noţiune, sediul materiei 398

3.4.2. Felurile dezmoştenirii 4003.4.3. Efectele dezmoştenirii 4033.4.4. Nulitatea dezmoştenirii 407

3.5. Execuţiunea testamentară 4083.5.1. Sediul materiei. Noţiunea execuţiunii testamentare 4083.5.2. Natura juridică a execuţiunii testamentare 4113.5.3. Atribuţiile, puterile şi drepturile executorului testamentar 414

3.5.4. Încetarea execuţiunii testamentare 418

Capitolul IV. Limitele dreptului de dispoziţie asupra moştenirii 419

4.1. Consideraţii introductive privind limitele dreptului de dispoziţie asupra moştenirii 4194.2. Oprirea actelor juridice asupra unei moşteniri nedeschise 419

4.2.1. Noţiune şi reglementare 419

Cuprins XIII

4.2.2. Condiţiile actelor juridice asupra moştenirii nedeschise 4204.2.3. Sancţiunea aplicabilă actelor juridice asupra moştenirii nedeschise 423

4.3. Oprirea substituţiilor fideicomisare graduale şi veşnice 4234.3.1. Sediul materiei şi noţiunea substituţiei fi deicomisare 4234.3.2. Condiţiile substituţiei fi deicomisare 4264.3.3. Efectele substituţiei fi deicomisare 4274.3.4. Inefi cacitatea substituţiei fi deicomisare 4294.3.5. Revizuirea sarcinii de administrare a bunurilor transmise prin substituţia fi deicomisară 4304.3.6. Liberalităţile reziduale 430

4.4. Oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală 4344.4.1. Sediul materiei şi noţiunea rezervei succesorale 4344.4.2. Caracterele juridice ale rezervei succesorale 435

4.4.2.1. Rezerva succesorală este o parte a moştenirii 4354.4.2.2. Rezerva succesorală este indisponibilă 437

4.4.3. Moştenitorii rezervatari 4384.4.3.1. Precizări prealabile 4384.4.3.2. Rezerva descendenţilor 4384.4.3.3. Rezerva ascendenţilor privilegiaţi 4424.4.3.4. Rezerva soţului supravieţuitor 443

4.4.4. Calculul rezervei şi al cotităţii disponibile 4524.4.4.1. Noţiuni introductive 4524.4.4.2. Stabilirea activului brut al moştenirii 4534.4.4.3. Stabilirea activului net al moştenirii 4554.4.4.4. Reunirea fictivă a valorii donaţiilor făcute de defunct 4564.4.4.5. Determinarea valorii rezervei şi a cotităţii disponibile 462

4.4.5. Reducţiunea liberalităţilor excesive 4634.4.5.1. Sediul materiei şi noţiunea reducţiunii liberalităţilor excesive 4634.4.5.2. Persoanele care pot invoca reducţiunea liberalităţilor excesive 4644.4.5.3. Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive 4674.4.5.4. Căile procedurale de exercitare a dreptului la reducţiune 4694.4.5.5. Efectele reducţiunii liberalităţilor excesive 4724.4.5.6. Reducţiunea unor liberalităţi speciale 474

4.5. Raportul donaţiilor 4774.5.1. Sediul materiei şi noţiunea de raport al donaţiilor 4774.5.2. Domeniul de aplicare a raportului donaţiilor 477

CuprinsXIV

4.5.2.1. Persoanele care datorează raportul donaţiilor (debitorii obligaţiei de raport) 4784.5.2.2. Donaţiile care sunt supuse raportului şi donaţiile care nu sunt supuse raportului 4784.5.2.3. Delimitarea dintre raportul donaţiilor şi reducţiune 4804.5.2.4. Delimitarea dintre raportul donaţiilor şi operaţiunea de stabilire a masei de calcul 481

4.5.3. Condiţiile raportului donaţiilor 4814.5.4. Persoanele care pot cere raportul donaţiilor 4844.5.5. Modul cum se realizează raportul donaţiilor 4854.5.6. Căile procedurale de realizare a raportului donaţiilor 4864.5.7. Modul de evaluare a bunului în cazul raportului prin echivalent 4874.5.8. Raportul în natură 487

4.6. Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă 489

Bibliografi e 493

TITLUL ICONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND

DREPTUL SUCCESORAL ȘI INSTITUȚIA MOȘTENIRII[1]

Capitolul I Noțiuni generale privind dreptul succesoral

și ins tuția moștenirii

Dreptul succesoral, ca instituţie a dreptului civil, cuprinde ansamblul normelor juridice ce guvernează transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.

Obiectul de reglementare al dreptul succesoral îl constituie relaţiile sociale care privesc cele două ramuri ale acestuia, respectiv devoluţiunea legală a moştenirii şi devoluţiunea testamentară a moştenirii.

Normele juridice de drept succesoral sunt atât norme imperative (spre exemplu, art. 1086 C.civ. dispune că „rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri” iar art. 1036 C.civ. stabileşte că „sub sancţiunea nulităţii absolute a testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelaşi testament, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ”), cât şi norme dispozitive [spre exemplu, art. 955 alin. (1) C.civ. arată că „patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament”, iar art. 1106 C.civ. prevede că „nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine]”.

Decesul persoanei fizice – astfel cum aceasta este definită în art. 25 alin. (2) C.civ., respectiv „(…) omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile” – marchează încetarea existenţei sale ca subiect

[1] Prezenta parte a lucrării reprezintă o dezvoltare şi adăugire la lucrarea anterioară intitulată Drept civil. Succesiuni. Moştenirea legală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014.

I. Consideraţii generale privind dreptul succesoral şi ins tuţia moştenirii2

de drept, precum şi a capacităţii acesteia de folosinţă şi reprezintă punctul de plecare în aplicarea normelor dreptului succesoral.

Potrivit art. 31 C.civ., „orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia”. Transmiterea patrimoniului, cuprinzând atât elementele sale active, cât şi cele pasive, de la persoana fizică decedată către moştenitorii săi, constituie obiectul de reglementare a dreptului succesoral.

Moartea persoanei fizice poate interesa, în afara aspectelor de natură patrimonială vizând transmiterea patrimoniului, şi anumite aspecte de natură nepatrimonială. Spre exemplu, potrivit art. 78 C.civ., „persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său” iar art. 80 alin. (1) C.civ. dispune că „orice persoană poate determina felul propriilor funeralii şi poate dispune cu privire la corpul său după moarte. (…)”.

Consacrarea acestor drepturi de natură nepatrimonială reprezintă una dintre noutăţile aduse de Codul civil din 2009, fiind reglementate în art. 78-81 din secţiunea intitulată „Respectul datorat persoanei şi după decesul său”. Aceste drepturi de natură nepatrimonială nu vor constitui obiect de analiză, însă menţionarea lor este necesară în contextul în care legiuitorul s-a aplecat asupra lor.

1.1. Defi niția moștenirii

Potrivit art. 953 C.civ.,„moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă”.

Sub aspect terminologic noţiunea de „succesiune”[1] este utilizată astfel: lato sensu, succesiunea desemnează orice fel de transmisiune de drepturi (atât între vii, cât şi pentru cauză de moarte), iar stricto sensu, succesiunea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă, în acest din urmă sens fiind utilizată şi noţiunea de „moştenire”, acestea fiind sinonime în acest caz. Domeniul de aplicare al noţiunii de succesiune este mai vast, în vreme ce noţiunea de moştenire are o arie de cuprindere mai restrânsă, fiind limitată la transmiterea pentru cauză de moarte a patrimoniului defunctului.

Textul art. 557 alin. (1) C.civ. indică modurile de dobândire a dreptului de proprietate, printre acestea fiind incluse moştenirea legală

[1] Termenul de succesiune provine din latinescul succesio, succesionis, însemnând înlocuire, urmare.

Noţiuni generale 3

şi cea testamentară. În acest sens, moştenirea are accepţiunea de mod de dobândire şi de transmitere a proprietăţii.

Termenul de moştenire se referă însă şi la obiectul transmisiunii succesorale, respectiv patrimoniul transmis.

Codul civil din 2009 utilizează noţiunea de moştenire, în vreme ce Cod civil de la 1864 întrebuinţa atât noţiunea de moştenire, cât şi pe cea de succesiune, precum şi termenul ereditate. Opţiunea legiuitorului de a înlocui noţiunea de succesiune cu cea de moştenire a avut în vedere şi faptul că art. 46 din Constituţie garantează dreptul la moştenire, dar totodată şi faptul că în concepţia Codului civil noţiunea de succesiune a primit un sens mai larg. Cu toate acestea în unele cazuri noţiunea de succesiune nu poate fi îndepărtată: astfel, întâlnim instituţia reprezentării succesorale, în sfera drepturilor moştenitorilor legali, întâlnim cote succesorale, de asemenea, rezerva cuvenită moştenitorilor rezervatari se numeşte rezerva succesorală etc. De asemenea, principalului mijloc juridic de ocrotire a drepturilor succesorale şi-a păstrat denumirea de petiţie de ereditate.

În sensul textului art. 953 C.civ., definim moştenirea ca fiind transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una ori mai multe persoane în fiinţă, care pot fi persoane fizice, persoane juridice, unităţi administrativ-teritoriale (comună, oraş, municipiu) ori statul.

În schimb, persoana al cărei patrimoniu se transmite prin moştenire nu poate fi decât o persoană fizică. Transmiterea patrimoniului unei persoane juridice nu poate avea loc pe cale succesorală, ci face obiectul unor reglementări distincte.

Astfel, sintetizând, putem spune că prin moştenire are loc transmiterea patrimoniului aparţinând unei persoane fizice, transmisiune care se produce la momentul decesului persoanei fizice către una sau mai multe persoane – persoană fizică, persoană juridică, unitate administrativ-teritorială sau stat. De asemenea, persoana fizică sau juridică care dobândeşte patrimoniul pe această cale trebuie să fie în fiinţă.

Subiectele dreptului succesoral sunt:– persoana despre a cărei moştenire este vorba, adică defunctul, care

se mai numeşte de cuius[1] sau autor. Dacă ne referim la transmiterea moştenirii pe cale testamentară, acesta se numeşte testator;

– persoana sau persoanele care dobândesc patrimoniul defunctului se numesc moştenitori, succesori sau urmaşi, iar în materie testamen-tară, legatari.

[1] Abrevierea formulei din dreptul roman is de cuius succesionis agitur, care se traduce astfel: cel despre a cărui moştenire este vorba.

I. Consideraţii generale privind dreptul succesoral şi ins tuţia moştenirii4

Potrivit art. 1100 alin. (2) C.civ., „prin succesibil se înţelege persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală”.

Astfel, în materia subiectelor de drept succesoral întâlnim pe de o parte noţiunile: de cuius, autor, testator; iar pe de altă parte, cele de succesibil, moştenitor, urmaş, erede.

Mai trebuie să precizăm că patrimoniul persoanei fizice decedate ce constituie obiect al transmisiunii succesorale, mai este denumit şi masă succesorală sau patrimoniu succesoral.

1.2. Sediul materiei

Constituţia României prevede în art. 46 că dreptul la moştenire este garantat. Codul civil reglementează moştenirea în Cartea a IV-a, intitulată Despre moştenire şi liberalităţi[1] acesta fiind singurul act normativ incident în materie, spre deosebire de reglementarea anterioară, în care, pe lângă dispoziţiile Codului civil de la 1864, existau şi legi speciale ce reglementau această materie[2].

Dispoziţiile cuprinse în Codul civil reglementează în mod unitar materia moştenirii în art. 953-1163, însă acestea se află într-o strânsă legătură şi cu alte articole ale acestui act normativ. Astfel, spre exemplu, îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile relative la persoane cuprinse în Cartea I „Despre persoane”, unde sunt definite noţiunile de persoană fizică şi persoană juridică (art. 25 C.civ.), capacitatea civilă (art. 28 C.civ.), patrimoniul (art. 31 C.civ.), durata capacităţii de folosinţă (art. 35 C.civ.), consacrarea drepturilor copilului conceput (art. 36 C.civ.) etc.

Şi dispoziţiile cuprinse în Cartea a II-a „Despre familie” se află în aceeaşi legătură cu dreptul succesoral. Astfel, spre exemplu, au aplicabilitate dispoziţiile vizând rudenia (art. 405 şi art. 406 C.civ.), stabilirea filiaţiei (art. 408 C.civ.), timpul legal al concepţiunii (art. 412 C.civ.), regimul filiaţiei în cadrul reproducerii umane asistate cu terţ donator (art. 441 C.civ.), efectele adopţiei asupra rudeniei (art. 470 C.civ.) etc.

Cartea a III-a a Codului civil intitulată „Despre bunuri” interesează materia succesiunilor spre exemplu prin prisma definirii bunurilor (art. 535 C.civ.), a clasificării bunurilor în mobile şi imobile (art. 536, 537

[1] Dispoziţiile tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a IV-a sunt cuprinse în art. 91-98 din Legea nr. 71/2011 (M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011).

[2] Drepturile soţului supravieţuitor erau reglementate în Legea nr. 319/1944 (M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944). Acest act normativ a fost abrogat la data intrării în vigoare a noului Cod civil.

Noţiuni generale 5

şi 539 C.civ.), a definirii proprietăţii private (art. 553 C.civ.), a modurilor de dobândire a dreptului de proprietate (art. 557 C.civ.), având în vedere că dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, şi prin moştenire legală sau testamentară etc.

În Cartea a V-a „Despre obligaţii” vom găsi reglementări privind noţi-unea actului unilateral (art. 1324 C.civ.), regimul juridic al actului unila-teral (art. 1325 C.civ.), testamentul fiind potrivit art. 1034 C.civ. „actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoana, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă”.

Potrivit art. 1039 alin. (1) C.civ., „regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile şi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia”. Vânzarea moştenirii face obiect de reglementare în art. 1747-1754 C.civ. dedicate contractului de vânzare din cadrul Titlului IX al Cărţii a V-a „Diferite contracte speciale”. În schimb, contractul de donaţie este reglementat in Cartea a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi” la art. 1011-1033 C.civ. şi nu în secţiunea dedicată contractelor.

Şi Cartea a VI-a intitulată „Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor” are legătură cu dreptul succesoral. Potrivit art. 1103 alin. (1) C.civ., „dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii”. Termenul de opţi-une succesorală este calificat ca fiind un termen de decădere[1] şi i se aplică, potrivit art. 1103 alin. (3) C.civ., „prevederile cuprinse în Cartea a VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescrip-ţie extinctivă”. În schimb, art. 1124 C.civ. reglementează dreptul la acţi-unea în anularea acceptării sau renunţării la moştenire, prevăzând că aceasta se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă.

Dispoziţiile de drept internaţional privat cuprinse în Cartea a VII-a reglementează „Moştenirea” în Titlul II, Capitolul IV (art. 2633-2636 C.civ.) fiind vizate în esenţă aceleaşi raporturi de drept succesoral ca şi în dreptul naţional, elementul de diferenţiere fiind dat de existenţa elementului de extraneitate.

Reglementări legale relativ la moşteniri se regăsesc însă şi în alte acte normative, iar cu titlu de exemplu menţionăm: Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată[2] cu modificările şi completările ulterioare;

[1] G. BOROI, C.A. ANGHELESCU, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 313.

[2] M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997.

I. Consideraţii generale privind dreptul succesoral şi ins tuţia moştenirii6

Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată[1] cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată[2] cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe[3]; Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată[4], precum şi Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2333/C/2013[5] etc.

De asemenea, există şi reglementări europene cu incidenţă în materia succesiunilor. Potrivit art. 4 C.civ., „în materiile reglementate de prezentul cod, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pactele şi celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi prezentul cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care prezentul cod conţine dispoziţii mai favorabile”.

Art. 5 C.civ. impune aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, prevăzând că „în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplica în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor”. În acest context amintim Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor[6].

1.3. Felurile moștenirii

Potrivit art. 955 alin. (1) C.civ., „Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a

[1] M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998.[2] M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005.[3] M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996.[4] M. Of. nr. 444 din 18 iunie 2014. [5] M. Of. nr. 479 din 1 august 2013.[6] JO nr. 201L din 27 iunie 2012. Regulamentul se aplică de la 17 august

2015.

Noţiuni generale 7

dispus altfel prin testament”. Din punct de vedere al izvorului vocaţiei succesorale, putem distinge între moştenire legală sau moştenire testamentară. Moştenirea este legală când transmiterea patrimoniului are loc în temeiul legii. Moştenirea este testamentară în situaţia în care transmiterea masei succesorale se deferă în baza voinţei testatorului manifestată prin întocmirea testamentului.

În concluzie, moştenirea poate fi legală sau testamentară. Trebuie totuşi să menţionăm că sub vechea legislaţie a Codului civil de la 1864 se întâlnea în plus şi moştenirea sau succesiunea convenţională[1].

1.3.1. Moștenirea legală

Astfel cum a fost menţionat anterior, moştenirea este legală în ipoteza în care transmisiunea patrimoniului defunctului are loc în temeiul legii. Moştenirea legală reprezintă regula în dreptul nostru civil, iar în acest caz moştenirea se deferă în temeiul legii către persoanele stabilite de lege, în ordinea şi cotele stabilite imperativ de Codul civil.

În dreptul roman[2], moştenirea testamentară constituia regula în materie de transmitere succesorală, spre deosebire de succesiunea ab intestat[3]. În dreptul roman, a muri fără testament era considerat a fi o dezonoare[4]. Remarcăm faptul că termenul de moştenire ab intestat nu are semnificaţia impusă în dreptul roman, în sensul că, în dreptul nostru civil, moştenirea ab intestat nu constituie o excepţie.

Opţiunea legiuitorului nostru în favoarea moştenirii legale are la bază imperativul de a menţine bunurile în familie, astfel că „cel mai apropiat prin sânge este cel mai apropiat de bunuri”[5].

Moştenirea legală se deferă în temeiul legii în următoarele cazuri:

[1] M. ELIESCU, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966, p. 20. Era vorba despre o donaţie de bunuri viitoare, numită şi instituţiunea contractuală, prin care una dintre părţile contractante promitea a lăsa la moartea sa celeilalte părţi, denumită instituit, toată moştenirea, o fracţiune din aceasta sau anumite bunuri succesorale singulare. Acest fel de moştenire a fost deosebit de rar întâlnit în practică, după cum menţiona însuși autorul amintit. Reglementarea sa a fost în vigoare până în anul 1954.

[2] Pentru amănunte a se vedea C. MURZEA, Drept roman, op. cit., p. 119-205.[3] Succesiune ab intestat – fără testament.[4] D. ALEXANDRESCO, Principiile dreptului civil român, vol. II, Ed. Socec & Co,

Bucureşti, 1926, p. 19. [5] Idem, p. 43.

I. Consideraţii generale privind dreptul succesoral şi ins tuţia moştenirii8

– dacă defunctul nu a întocmit testament;– dacă defunctul a întocmit testament, dar acesta este nul;– dacă defunctul a întocmit testament care cuprinde doar alte dis-

poziţii de ultimă voinţă, nu şi legate ( spre exemplu, organizarea fune-raliilor, numirea unui executor testamentar, recunoaşterea unui copil, înlăturarea de la moştenire a unor rude), caz în care transmisiunea succesorală va fi guvernată de regulile aplicabile moştenirii legale;

– dacă prin legatele cu titlu universal cuprinse în testament nu este epuizată întreaga masă succesorală a defunctului. În acest caz, deşi testamentul este valabil, masa succesorală nu este epuizată în baza dispoziţiilor testamentare, ceea ce va face ca moştenirea să fie deferită în parte în temeiul legii, în privinţa parţii din moştenire asupra căreia defunctul nu a dispus prin legate;

– dacă testamentul cuprinde legate dar acestea sunt lovite de caducitate[1];

– dacă defunctul, deşi a întocmit testament, prin dispoziţiile acestuia a încălcat rezerva succesorală[2] cuvenită în temeiul legii moştenitorilor rezervatari[3] ori dacă a dezmoştenit pe unul sau unii dintre moştenitorii săi rezervatari, încălcând astfel rezerva acestora; în limita rezervei succesorale moştenirea se va deferi în temeiul legii, iar pentru rest, potrivit voinţei defunctului manifestate prin testament. Dacă testamentul cuprinde exheredări ale moştenitorilor rezervatari însă nu şi instituiri de legatari, moştenitorii rezervatari dezmoşteniţi vor culege rezerva, iar cotitatea disponibilă a moştenirii se va atribui clasei celei mai apropiate, iar dacă aceştia nu pot culege moştenirea, ea se va atribui rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni [art. 964 alin. (2) C.civ.].

Moştenirea legală se cuvine persoanelor expres prevăzute de lege, denumite moştenitori sau succesori, care o vor culege în ordinea şi în cotele stabilite de lege. Vocaţia moştenitorilor legali este universală, adică au vocaţie la întreg patrimoniul lăsat de defunct, chiar şi în ipoteza în care, fiind mai mulţi comoştenitori, ei culeg efectiv doar o fracţiune din bunurile moştenirii şi chiar şi atunci când culeg doar rezerva succesorală. Rezerva succesorală cuvenită moştenitorilor

[1] A se vedea art. 1071 C.civ. care reglementează cazurile în care intervine caducitatea legatului.

[2] Art. 1086 C.civ. „Rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoșteniri”.

[3] Art. 1087 „Sunt moştenitori rezervatari soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului”.

Noţiuni generale 9

rezervatari ai defunctului se culege întotdeauna cu titlu universal, aceasta reprezentând o parte a moştenirii.

Trebuie să atragem atenţia asupra faptului că nu există moştenitori legali cu titlu particular deoarece aceştia, potrivit devoluţiunii legale a moştenirii, nu dobândesc vocaţie numai la bunuri determinate privite ut singuli.

Moştenirea legală se cuvine atât moştenitorilor legitimi sau regulaţi, cât şi celor neregulaţi sau iregulari, fiind moştenitori legitimi aceia care îl moştenesc pe defunct datorită legăturii lor de rudenie, în timp ce moştenitorii neregulaţi, cum este de exemplu soţul supravieţuitor, acced la moştenire în temeiul legii, nefiind însă în legături de rudenie cu defunctul. Tot legea este ce care atribuie moştenirea vacantă unităţii administrativ teritoriale sau statului, după caz. Astfel, potrivit art. 1135 C.civ., „Dacă nu există moştenitori legali sau testamentari, moştenirea este vacantă.

Dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moştenirii şi nu există moştenitori legali ori vocaţia acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din moştenire rămasă neatribuită este vacantă”. Moştenirea vacantă se cuvine comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii. Dacă bunurile moştenirii vacante se găsesc în străinătate, aceasta se cuvine statului, în temeiul art. 553 alin. (3) C.civ.

1.3.2. Moștenirea testamentară

Moştenirea este testamentară în cazul în care transmiterea patrimoniului defunctului ori doar o parte din acesta are loc potrivit voinţei testatorului manifestată prin întocmirea unui testament în forma cerută de lege. Cel care dispune de patrimoniul său prin testament se numeşte testator, dispoziţiile din testament relative la bunurile succesorale se numesc legate, iar persoana care dobândeşte moştenirea testamentară se numeşte legatar sau moştenitor testamentar.

În funcţie de vocaţia legatarului deosebim între: legatarul universal, care are vocaţie la întreaga moştenire; legatarul cu titlu universal, care are vocaţie la o fracţiune din patrimoniul succesoral şi legatarul cu titlu particular, care are vocaţie la bunuri singulare privite ut singuli.

1.3.3. Coexistența moștenirii legale cu cea testamentară; coe-xistența moștenirii legale și a celei vacante; coexistența moștenirii legale, a celei testamentare și a celei vacante

Potrivit art. 955 alin. (2) C.civ., „o parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin

I. Consideraţii generale privind dreptul succesoral şi ins tuţia moştenirii10

moştenire legală”. Aceasta înseamnă că, în configuraţia Codului civil, moştenirea legală şi moştenirea testamentară nu se exclud una pe alta, ci, dimpotrivă, ele pot coexista. În dreptul roman era consacrat principiul incompatibilităţii moştenirii testamentare cu cea legală – nemo partim testatus partim intestatus decedere potest –, adică nimeni nu poate muri în parte cu testament, în parte fără testament.

Din acest punct de vedere este de remarcat că nici Codul civil şi nici Codul civil de la 1864[1] nu au dat relevanţă principiului roman enunţat anterior, în ambele reglementări fiind admisă coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară, cu menţiunea ca în actualul Cod civil această coexistenţă a fost consacrată în mod expres. În ipoteza în care defunctul a dispus de averea succesorală prin testament, dar în acelaşi timp are şi moştenitori rezervatari, coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară este obligatorie.

Moştenirea legală şi cea testamentară coexistă în următoarele situaţii:

– în ipoteza în care testatorul a instituit unul sau mai mulţi legatari cu titlu universal, dar prin aceste legate nu este epuizată întreaga masă succesorală. În această situaţie moştenirea se va deferi pe cale testamentară în limitele impuse de manifestarea de voinţă a defunctului, iar restul masei succesorale rămase neacoperită de voinţa testatorului se va deferi pe calea moştenirii legale;

– în situaţia în care defunctul, prin legatele făcute (universale, cu titlu universal), a adus atingere rezervei succesorale cuvenite moştenitorilor rezervatari care vor şi pot să vină la moştenire, în acest caz moştenirea va fi legală în limitele rezervei succesorale şi testamentară pentru partea în privinţa căreia acesta a dispus pe cale testamentară;

– dacă defunctul prin testament exheredează moştenitorii săi rezervatari instituind legatari, în acest caz moştenitorii rezervatari vor culege rezerva cuvenită lor, iar restul moştenirii se va atribui legatarilor;

– dacă defunctul instituie doar legatari cu titlu particular, în acest caz patrimoniul succesoral este transmis pe cale legală către moştenitorii legali, cărora le incumbă obligaţia de a executa legatele în favoarea legatarilor. Trebuie să precizăm că, dacă obiectul legatului cu titlu particular este un drept real al unui bun individual determinat, acest drept va fi dobândit de legatarul cu titlu particular, direct de la defunct, acesta nemaitrecând asupra moştenitorilor legali, deoarece potrivit

[1] Art. 650 C.civ. de la 1864 prevedea că succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului prin testament. Era vorba despre o consacrare indirectă a coexistenţei celor două feluri de moştenire, legală şi testamentară.