CUPRINS

CAPITOLUL I . NOTIUNI INTRODUCTIVE

Precizari terminologice

Notiunea de mostenire legala

CAPITOLUL II. CONDITIILE GENERALE ALE DREPTULUI DE MOSTENIRE LEGALA

Enumerarea conditiilor

CAPITOLUL III. CAPACITATEA SUCCESORALA

Notiune Persoane care au capacitate succesorale Persoanele fizice in viata Persoanele fizice disparute Persoane concepute dar nenascute la data deschiderii succesunii Persoane juridice Persoane care nu au capacitate succesorala Persoane fizice predecedate si persoane juridice care au incetat sa aiba fiinta. Comorientii Persoane fizice decedate in acelasi timp

1

CAPITOLUL IV VOCATIA LA MOSTENIRE Notiune Vocatia generala si concreta Vocatia succesorala legala generala Vocatia succesorala legala concreta

CAPITOLUL V NEDEMNITATEA SUCCESORALA

Notiunea si caracterele juridice Cazurile nedemnitatii succesorale Efectele nedemnitatii succesorale Invocarea nedemnitatii succesorale

CAPITOLUL VI CONCLUZII

2

CAPITOLUL I . NOTIUNI INTRODUCTIVE

Precizari terminologice

Prin mostenire legala, se intelege transmiterea patrimoniului unei

persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane

fizice, juridice sau statul). Rezulta ca regulile care guverneaza mostenirea se

pot aplica numai in cazul mortii unei persoane fizice, nu si in cazul incetarii

existentei unei persoane juridice

Notiunea de mostenire legala

In locul notiunii de “mostenire”, in mod frecvent, se utilizeaza

notiunea de “succesiune “ . In acest sens, C.civ. prevede, de exemplu, ca

“proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune …”,

art.644, “succesiunile se deschid prin moarte”, art.651 C.civ.

Persoana despre a carei mostenire este vorba, defunctul, se mai

numeste si de cuius, abreviere din formula dreptului roman, “is de cuius

succesioni is agitur”.

Persoanele care dobandesc patrimoniul defunctului se numesc

mostenitori, succesori, iar C.civ. utilizeaza termenul de erede, erezi, coerezi.

Notiunea de masa succesorala se foloseste in sensul de patrimoniu

transmis de “din cauza de moarte”.

Practica si literatura de specialitate au ajuns la un consens si anume,

acela de a intrebuinta notiunea de mostenire, aceasta tendinta putand fi

3

observata si in domeniul legislativ, actele normative din ultima vreme

folosind cu precadere termenul de mostenire: ex. art. 42 din Constitutie, L.

nr. 18/1991, privind fondul funciar.

Este evident, ca notiunea de succesiune utilizata totusi in domeniul

dreptului de mostenire are un inteles restrans, referindu-se numai la

transmisiunile pentru cauza de moarte, iar notiunea de succesori in drepturi

mortis causa, indiferent ca sunt cu titlu universal sau cu titlu particular.

In cadrul dreptului de mostenire, notiunea de mostenire sau

succesiune ori erede se intrebuinteaza nu numai in sensul de transmitere a

patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe

persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului unei

persoane decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru

desemnarea a insusi patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci, in

sens de masa succesorala. In acest sens se vorbeste de mostenirea lasata de

defunct, de mostenirea vacanta, adica fara stapan.

CAPITOLUL II. CONDITIILE GENERALE ALE DREPTULUI DE

MOSTENIRE LEGALA

Enumerarea conditiilor

Sub titlul titlul “ Despre calitatile cerute pentru a succede “, C.civ. in

art.654-658, prevede doua conditii generale: una pozitiva si una negativa,

conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea

mosteni. La aceste doua conditii, se mai adauga o a treia conditie si anume

vocatia (chemarea) la mostenire. Intr-adevar, dreptul la mostenire se

analizeaza in cadrul dreptului succesoral nu in sensul aptitudinii generale a

4

persoanelor fizice ori juridice de a avea acest drept in continutul capacitatii

de folosinta (dreptul de mostenire al persoanei fizice este un drept

constitutional), ci in sensul dreptului asupra unei mosteniri deschise. Iar

pentru ca o persoana sa aiba acest drept, ea trebuie sa fie chemata la

mostenire, adica sa aiba vocatie succesorala, legala sau testamentara. Deci,

vocatia succesorala este o conditie a dreptului la mostenire numai ca aceasta

chemare isi are temeiul fie in lege, fie in testamentul lasat de defunct.

Pe de alta parte, trebuie observat ca nedemnitatea succesorala,

in sistemul C.civ. – art.655-658, este specifica numai mostenirii legale si,

deci, nu reprezinta o conditie generala a dreptului de mostenire, tot asa cum

revocarea judecatoreasca a legatelor pentru ingratitudine – art.930-

931C.civ., ca echivalent al nedemnitatii succesorale legale este specifica

mostenirii testamentare.

CAPITOLUL III. CAPACITATEA SUCCESORALA

Notiune. Persoane care au capacitate succesorala

Potrivit art. 654 C.civ.,” pentru a putea succede trebuie neaparat ca

persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”.

Rezulta ca orice persoana care exista la momentul deschiderii succesiunii are

capacitate succesorala, adica capacitatea de a mosteni, de a culege o

succesiune. Dovada existentei in momentul deschiderii succesiunii incumba

aceluia care pretinde drepturi asupra mostenirii, art.1169 C.civ. si care poate

sa fie mostenitorul in cauza prin reprezentanti legali (daca este cazul), dar si

succesorii sai in drepturi, in cazul in care mostenitorul a fost in viata la data

deschiderii succesiunii fiind reclamata de proprii sai succesori in drepturi. In

5

aceasta din urma ipoteza, dobandirea mostenirii are loc prin “retransmitere”,

care nu trebuie sa fie confundata cu mostenirea in nume propriu sau prin

reprezentare.

In cazul mostenirii in nume propriu, mostenitorul pretinde drepturile

succesorale in virtutea calitatii personale de mostenitor legal sau

testamentar. Pentru a culege mostenirea, el trebuie sa dovedeasca “existenta

sa “ in momentul deschiderii succesiunii.

In cazul mostenirii prin reprezentare, specifica numai mostenirii

legale, mostenitorul (unul sau mai multi) cu vocatie succesorala legala

(reprezentat) decedat la data deschiderii succesiunii, urcand in locul, gradul

si dreptul acestuia. In acest caz, reprezentatul trebuie sa dovedeasca ca el

personal are capacitate succesorala “existenta sa” la data deschiderii

succesiunii, iar reprezentatul era decedat la acea data.; pentru ca nu se

reprezinta decat persoanele decedate.

In caz de retransmitere a mostenirii, mostenitorul legal ( in nume

propriu sau prin reprezentare) ori testamentar – supravietuind un timp cat de

scurt defunctului – dobandeste el succesiunea acestuia din urma, chiar daca

nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o si – confundata cu a sa proprie – o lasa

propriilor sai mostenitori legali sau testamentar (mostenire succesiva,

subsecventa). Intrucat dovada vizeaza existenta in raport cu momentul

deschiderii succesiunii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei

in momentul deschiderii succesiunii, fie la dovada momentului deschiderii

mostenirii in perioada existentei persoanei cu vocatie succesorala. Cu alte

cuvinte, dovada vizeaza nu numai si nu atat existenta persoanei, ci mai ales

corelatia ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea. In Atari

conditiise impun unele precizari in legatura cu persoanele care au capacitate

succesorala, fiindca exista in momentul deschiderii succesiunii si in legatura

6

cu persoanele care nu au capacitate succesorala fiindca nu mai exista in acel

moment.

Persoane fizice in viata

Persoanele fizice in viata la data deschiderii mostenirii au capacitate

succesorala fara deosebire de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, sex,

opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala ( art. 4 din Constitutie).

Dovada se face cu actele de stare civila, iar in caz de deces al mostenitorului

care a fost in viata la data deschiderii succesiunii cu certificat de deces al

mostenitorului sau hotarare judecatoreasca declarativa de moarte, din care

rezulta ca moartea mostenitorului a intervenit dupa deschiderea succesiunii

persoanei interesate putand dovedi contrariul prin orice mijloc de proba

admis de lege.

Legea nu conditioneaza capacitatea succesorala de durata vietii

mostenitorului dupa data deschiderii mostenirii. Daca mostenitorul moare

imediat dupa deschiderea mostenirii, drepturile sale succesorale trec la

proprii sai mostenitori ca parte componenta a partimoniului succesoral lasat

de el. Astfel se explica posibilitatea unei persoane de a beneficia, pana la

urma, de bunurile lasate de o alta persoana fata de care nu avea vocatie

succesorala (nici legala nici testamentara). De exemplu, la moartea

parintelui unuia dintre soti, urmata de moartea sotului mostenitor, partea

acestuia din mostenirea parintelui va fi culeasa de sotul supravietuitor, ca

parte componenta a patrimoniului succesoral lasat de el, desi sotul

supravietuitor nu avea vocatie la mostenirea lasata de socrii lui.

7

Persoane fizice disparute

Persoanele disparute au, de asemenea, capacitate succesorala. In

aceast sens, art. 19 din Dec. 31/1954 prevede ca “ cel disparut este socotit in

viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa

definitiva”. Aceasta inseamna ca persoana disparuta este considerata a fi in

viata, asadar, persoana disparuta are capacitate succesorala, indiferent daca a

intervenit sau nu o hotarare judecatoreasca declatativa de disparitie si

indiferent de timpul care ar fi trecut de la disparitia persoanei. Insa

capacitatea succesorala a disparutului este numai provizorie, definitivandu-

se prin reaparitia lui sau prin constatarea fizica a mortii lui, intervenita dupa

deschiderea mostenirii ori declararea prin hotarare judecatoreasca definitiva

a mortii lui, stabilindu-se ca data a mortii o data ulterioara deschiderii

mostenirii la care are vocatie succesorala. In toate aceste cazuri, ei vor putea

culege, respectiv pastra drepturile mostenite.

Capacitatea succesorala a disparutului se desfiinteaza cu caracter

retroactiv daca se constata fizic sau prin hotarare judecatoreasca definitiva

declarativa de moarte ca nu mai exista la data mortii celui care lasa

mostenirea. In acest caz, tot ce s-a primit din mostenire in numele

disparutului va trebui restituit mostenitorilor care au fost inlaturati de la

mostenire prin prezenta disparutului sau ale caror cote-parti din mostenire au

fost astfel micsorate. Desigur, urmasii lui care au dreptul sa-l reprezinte

succesoral vor pastra cota lui parte din mostenire, dar nu ca parte

componenta a patrimoniului mostenit de la disparutul declarat mort cu efect

retroactiv, ci in calitate de mostenitor cu vocatie proprie.

8

Persoane concepute dar nenascute la data deschiderii succesiunii

Cu toate ca existenta persoanelor fizice incepe din ziua nasterii, C.civ.

recunoaste existenta copilului (qui in utero est) din ziua conceptiei, cu

singura conditie de a se naste viu si nu viabil – art.654. Aceasta regula

prevazuta de C.civ. in materie de mostenire, este consacrata cu caracter

general – dupa regula dreptului roman – si prin art.7 alin.2 din Dec.31/1954

“ drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el

se naste viu.”

Rezulta ca legea, in interesul copilului, consacra expres capacitatea

succesorala de la conceptiune, cu conditia sa se nasca viu. Fiind vorba de

fapte materiale, cel care pretinde mostenirea in numele copilului, trebuie sa

dovedeasca cu orice mijloace de proba admise de lege, data conceptiei

copilului, situarea acestei date inainte de momentul deschiderii succesiunii si

ca el s-a nascut viu. Daca aceste dovezi au fost facute, copilul se va bucura

de dreptul la mostenire, fiindca acest drept, cu toate ca are ca obiect o

universalitate, nu poate vatama interesele lui, deoarece “acceptarea

mostenirii cuvenita unui minor… va fi socotita intotdeauna ca fiind facuta

sub beneficiu de inventar“ (art.19 din Dec.31/1954), astfel incat el va

raspunde de datoriile mostenirii in limita activului, putand si abandona

bunurile succesorale daca administrarea si lichidarea mostenirii ar fi prea

impovaratoare.

In legatura cu dovada conceptiunii, nefiind posibila stabilirea cu

exactitate a momentului conceptiei, art.61 din C.fam. stabileste o prezumtie

legala cu privire la perioada conceptiei ( timpul cuprins intre a treisuta si a o

sutaoptsprezecea zi dinaintea nasterii copilului). Numai ca aceasta prezumtie

este prevazuta de lege in material stabilirii filiatiei fata de tata. Astfel fiind,

9

s-a pus problema daca aplicarea ei poate fi extinsa si la materia succesiunii,

respectiv pentru stabilirea capacitatii succesorale a copilului?

Daca problema stabilirii capacitatii succesorale se confunda cu aceea

a stabilirii filiatiei, nu se pun probleme, deoarece stabilindu-se paternitatea,

implicit si in mod necesar s-a stabilit si capacitatea succesorala a copilului

nascut dupa moartea tatalui, pe care urmeaza sa-l mosteneasca (de ex.

copilul nascut cel mult la 300 zile dupa moartea sotului mamei). Daca se

stabileste ca defunctul nu putea fi tatal copilului pentru ca acesta s-a nascut

dupa 300 zile, copilul nu va putea mosteni nici chiar pe cale testamentara,

intrucat nu a avut capacitate succesorala la data deschiderii succesiunii.

Consideram insa, alaturi de alti autori, cum ar fi C. Statescu, M.

Eliescu, Gh. Beleiu ca prezumtia legala privitoare la perioada conceptiei (in

material mostenirii intereseaza numai perioada maxima de 300 zile de

gestatie) are – ca atare – o aplicabilitate generala si, deci, se impune a fi

luata in considerare si in privinta stabilirii capacitatii succesorale, chiar daca

aceasta problema nu coincide cu problema stabilirii filiatiei. De exemplu,

cand se pune problema mostenirii unui frate decedat cu mai putin sau mai

mult de 300 zile inainte de nasterea copilului care pretinde drepturi asupra

mostenirii in calitate de frate sau sora, cel care pretinde mostenirea in

aceasta calitate trebuie sa dovedeasca ca a existat in momentul deschiderii

succesiunii – art. 654 C.civ. Asa fiind, copilul nascut dupa 300 zile de la

moartea fratelui nu poate reclama mostenirea in aceasta calitate.

10

Persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa

existe

Deoarece au capacitate succesorala numai persoanele care “exista” la

data derschiderii succesiunii, persoanele fizice predecedate si persoanele

juridice care au incetat sa existe mai inainte de data deschiderii succesiunii

nu mai au capacitate succesorala, nefiind subiecte de drept, deci nu vor putea

mosteni.

In cazul persoanelor fizice insa, partea de mostenire care s-ar fi

cuvenit persoanei predecedate va fi culeasa – in cadrul mostenirii legale –

de descendentii sai, in conditiile prevazute de lege pentru reprezentarea

succesorala. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, succesorii in drepturi ai

persoanei predecedate, nu vor avea drept asupra partii din mostenirea lui de

cuius ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedate daca persoana predecedata ar

fi existat la data deschiderii mostenirii, ea fiind culeasa de mostenitorii in

viata (eventual chiar si de descendentii persoanei predecedate, dar in nume

propriu, iar nu prin reprezentare sau retransmitere).

Comorientii

Potrivit art. 21 din Decretul 31/1954, in cazul in care mai multe

persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a

supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Rezulta ca prin

comorienti trebuie sa intelegem:

- doua sau mai multe persoane

- decedate in aceeasi imprejurare

11

- in astfel de conditii incat nu se poate stabili daca una a supravietuit

alteia.

La aceste trei conditii stabilite de lege, unii autori mai adauga inca o

conditie si anume ca intre persoanele in cauza sa existe vocatie succesorala

reciproca pentru ca numai intr-o astfel de situatie intereseaza a se stabili cu

precizie momentul mortii fiecaruia. Daca nu exista o astfel de relatie,

problema comorientilor nu se pune.

In dreptul roman, in cazul comorientilor – commorientes sau simul

periunt - se prezuma ca persoanele socotite mai puternice dupa sex si varsta

au supravietuit si, deci, fiind in viata la data deschiderii succesiunii, puteau

mosteni. In alte cazuri, de exemplu, daca intre comorienti nu exista o

legatura de sange, se considera ca ei au murit deodata.

Dintre cele doua solutii, cunoscute de dreptul roman si de legislatiile

ulterioare, Decretul nr. 31/1954 a consacrat prezumtia mortii concomitente,

solutie ce ar fi, indiscutabil, cea mai justa, prezumtia supravietuirii in functie

de varsta si sex fiind criticata, socotindu-se arbitrara, chiar si in literatura

juridica a tarilor unde legislatia o prevede. Intr-adevar, daca moartea se

produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare sau cu ocazia

prabusirii unei constructii din cauza cutremurului de pamant, ce importanta

mai are rezistenta fizica in functie de varsta, sex, a persoanei in cauza? In

plus, prezumtia mortii concomitente apare, de cele mai multe ori, ca fiind si

mai echitabila. De exemplu, daca sotii, avand vocatie succesorala reciproca

si ca mostenitori legali ai parintilor lor, decedeaza in aceeasi imprejurare

fara a se putea stabili care dintre ei a supravietuit celuilalt, in lumina

prezumtiei mortii concomitente, nici unul nu va putea dovedi “existenta”,

deci capacitatea succesorala a vreunuia dintre ei in momentul mortii celuilalt

sot. Inseamna ca mostenirile lasate de soti vor fi culese, ca doua mosteniri

12

distincte, de catre parintii fiecaruia. In schimb, daca s-ar prezuma, de

exemplu, ca sotul a supravietuit sotiei, el ar mosteni – in concurs cu parintii

sotiei – jumatate din mostenirea ei plus obiectele apartinand gospodariei

casnice si darurile de nunta, bunuri care s-ar transmite in cadrul mostenirii

lasate de el parintilor lui. Deci parintii sotului ar culege o buna parte din

bunurile sotiei fiului, ceea ce evident nu ar fi echitabil.

Daca comorientii au mostenitori diferiti, problema prezinta importanta

chiar daca ei nu au vocatie succesorala reciproca . Astfel, daca – nefiind rude

si nici soti – unul dintre comorienti a facut testament in favoarea celuilalt,

prezumandu-se moartea lor concomitenta, legatul devine caduc din lipsa

capacitatii succesorale a legatarului.

Tot astfel, in domeniul devolutiunii legale a mostenirii, daca

comorientii au fost casatoriti, dar casatoria se declara nula sau se anuleaza

dupa decesul sotilor, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de rea credinta la

incheierea casatoriei(casatoria putativa), sotul de rea credinta nu are vocatie

succesorala la mostenirea sotului de buna credinta. Deci art.21 din Decretul

31/1954 este aplicabil nu numai in cazul vocatiei succesorale reciproce, dar

si unilaterale, atat in domeniul mostenirii legale cat si al celei testamentare.

Persoanele fizice decedate in acelasi timp (codecedatii)

Problema care se pune este de a sti ce solutie urmeaza a fi adoptata in

cazul in care doua sau mai multe persoane fizice cu vocatie succesorala

reciproca sau unilaterala, legala sau testamentara decedeaza in acelasi timp,

deci fara a se putea stabili ordinea deceselor si care nu sunt comorienti, in

sensul art.21 din Decretul 31/1954? Astfel, daca moartea a survenit in

aceeasi zi si ora, dar nu si in aceeasi imprejurare , ci din cauza bolilor de

13

care sufereau persoanele in cauza, iar minutul mortii nu poate fi stabilit, tot

astfel, daca doua sau mai multe persoane au disparut fara a se putea constata

direct moartea lor si, din aceasta cauza nu se poate dovedi ca au murit in

aceeasi imprejurare. Ce solutie urmeaza a se adopta in privinta momentului

mortii si drept consecinta a capacitatii succesorale, notariatul public

competent a desfasura procedura succesiunii necontencioasa sau de catre

instanta chemata sa resolve litigiul succesoral in conditiile in care prin

hotararea judecatoreasca declarativa de moarte s-a hotarat ca data a mortii

pentru ambele persoane disparate, definitive, aceeasi zi ?

Se considera ca in toate cazurile singura solutie posibila este tot aceea

prevazuta de art.21 din Decretul 31/1954, adica prezumtia mortii

concomitente cu consecinta lipsei capacitatii succesorale reciproce sau

unilaterale, legale sau testamentare. Aceasta solutie se impune nu numai

pentru ca este singura in dreptul nostru, ci mai ales pentru ca ea decurge din

textul C.civ. aplicabil in materie. Intr-adevar, daca capacitatea succesorala

se recunoaste numai persoanei care exista la data deschiderii succesiunii si

dovada acestei existente trebuie sa fie facuta de cel care reclama mostenirea

- actori incumbit probation – art. 1169, innseamna ca in situatia

imposibilitatii dovedirii supravietuirii, drepturile succesorale nu pot fi

recunoscute din lipsa capacitatii succesorale, urmand ca mostenirile sa fie

considerate deschise in acelasi timp pentru toate persoanele in cauza si

diferite, separate mostenitorilor fiecareia dintre persoanele decedate in

acelasi timp, fara ca una dintre ele sa poate beneficia de mostenirea lasata de

cealalta persoana sau de celelalte persoane. Rezulta ca art. 21 din Decretul

31/1954 consacra expres o solutie care s-ar impune si in lipsa lui si nu numai

in cazul persoanelor care au murit in “aceeasi imprejurare”, ci in toate

cazurile in care nu se poate stabili cu certitudine daca una a supravietuit

14

alteia, respectiv predecesul uneia fata de cealalta. Deci, conditia referitoare

la aceeasi imprejurare este inutila si, de lege ferenda, ar urma sa fie

inlaturata, solutia mortii concomitente fiind logica, echitabila si legala in

toate ipotezele. Inseamna ca, de lege ferenda, textul corespunzator ar urma

sa fie formulat in felul urmator: in cazul in care mai multe persoane au murit

in astfel de imprejurari incat nu se poate stabili daca una a supravietuit

alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata sau, si mai simplu: daca in cazul

mortii mai multor persoane nu se poate stabili faptul ca una a supravietuit

alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Este posibila si pastrarea

textului actual al art. 21 din Decretul 31/1954, aratandu-se insa ca

dispozitiile se aplica si in cazul in care nu se poate dovedi identitatea de

cauza a mortii. O asemenea reglementare, inclusiv de lege lata, ar prezenta

avantajul prevenirii oricaror controverse in literatura juridica sau situatii

neuniforme in practica judecatoreasca.

CAPITOLUL IV. VOCATIA LA MOSTENIRE

Notiune

Pentru ca o persoana juridica sau fizica ori statul sa aiba dreptul de a

culege in tot sau in parte, mostenirea lasata de o persoana fizica decedata, nu

este suficient ca persoana ce pretinde mostenirea sa aiba capacitate

succesorala, ci mai este necesar ca ea sa aiba chemare la mostenire, fie in

virtutea legii, fie in virtutea testamentului lasat de defunct.

Legea confera vocatie la mostenire rudelor defunctului inclusiv

rudenia rezultata din adoptie, sotului supravietuitor al defunctului si statului.

Vocatia succesorala testamentara poate sa apartina, in principiu, oricarei

persoane cu capacitate succesorala, deasemenea, testamentul lasat de defunct

recunoscut de lege cu anumite limitari, ca temei al vocatiei la mostenire.

15

Vocatia succesorala generala si concreta

Vocatia succesorala generala si concreta .Vocatia are un dublu inteles:

in sensul ei general, ea desemneaza vocatia potentiala (eventuala) a unor

persoane de a culege mostenirea lasata de o alta persoana. In acest sens se

analizeaza vocatia succesorala legala a rudelor in linie dreapta fara limita in

grad sau limitarea vocatiei succesorale legale a rudelor pe linie colaterala

pana la gradul IV inclusiv ori principiul reciprocitatii vocatiei succesorale

legale. Dar notiunea de vocatie are si un sens concret (vocatie utila,

concreta), determinate prin devolutiunea succesorala cu ajutorul careia se

selecteaza, dintre persoanele cu vocatie succesorala generala persoanele care

vor culege efectiv mostenirea lasata de defunct. Deci, vocatia succesorala

concreta presupune doua conditii:

-una pozitiva (vocatia succesorala generala)

-una negativa (persoana in cauza sa nu fie inlaturata de la mostenire

de un alt succesibil chemat de lege in rang preferabil sau de un legatar)

Vocatia succesorala generala si cea concreta nu se confunda cu

aptitudinea general-abstracta a unei persoane de a se bucura in continutul

capacitatii sale de folosinta, de dreptul la mostenire, garantat prin Constitutie

– art.42. Dreptul de mostenire, ca o aptitudine abstracta, devine potential

prin intermediul vocatiei succesorale generale si efectiv prin vocatia

concreta la mostenire.

In privinta legatarilor (desemnati prin testament) dreptul la mostenire

se infiinteaza numai ca aptitudinie general-abstracta si ca vocatie succesorala

concreta. Notiunea de vocatie succesorala generala este inaplicabila in

16

material mostenirii testamentare, deoarece legea nu confera nimanui, in

mod special, o asemenea vocatie, dar nici nu limiteaza cercul persoanelor

care pot deveni legatari prin testament.

Institutia mostenirii este conceputa in cadrul devolutiunii legale ca

mostenire de familie si numai in cazul mostenirii vacante, masa succesorala

este culeasa de stat. Asa fiind, in dreptul nostru sunt chemate la mostenire in

temeiul legii si, deci, au vocatie succesorala legala persoanele care sunt in

legatura de familie cu defunctul, adica rudele defunctului din casatorie, din

afara casatoriei si din adoptie si, alaturi de acestea, sotul supravietuitor al

defunctului.

Potrivit legii, rudenia este legatura bazata pe descendenta unei

persoane dintr-o alta persoana (rudenia in linie dreapta) sau pe faptul ca mai

multe persoane au un ascendent comun (rudenie in linie colaterala). Rudenia

in linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta – art.659,663 C.civ. si

art. 45 C.fam.

Intrucat legatura de rudenie poate fi indepartata, astfel incat chemarea

la mostenire nu ar mai avea acoperire in sentimente reale de afectiune

reciproca intre aceste rude si defunct, legea a limitat – pe linie colaterala –

vocatia succesorala legala la gradul IV inclusiv ( art. 676 C.civ., astfel cum a

fost modificat prin art. 4 al legii asupra impozitului progresiv pe succesiune

din 1921 prin desfiintarea dreptului la mostenire ab intestat de la al patrulea

grad in sus si art.6 din legea 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului

supravietuitor). In linie dreapta, ascendenta, descendenta, legea nu prevede

nici o limitare, “caci aici legile firii impun , fara ajutorul omului, limitarea

necesara”.

Prin urmare, rudele in linie dreapta, descendenta (fiu, nepot, stranepot,

etc.) si ascendenta ( parintii, bunicii, strabunicii, etc.), au vocatie succesorala

17

in mod nelimitat in grad. In schimb, rudele colaterale au vocatie succesorala

numai pana la gradul IV inclusiv. Deci, au vocatie succesorala legala pe linie

colaterala fratii si surorile defunctului, rude de gradul II, descendentii lor

pana la gradul IV inclusiv (nepoti, stranepoti de frate-sora, care sunt rude de

gradul III, respective de gradul IV cu defunctul, unchii si matusile

defunctului care sunt rude colaterale de gradul IV si fratii si surorile

defunctului (rude colaterale tot de gradul II).

Mentionam, ca vocatia succesorala a acestor rude care sunt chemate la

mostenire este numai generala, potentiala, vizand posibilitatea de principiu a

acestor persoane de a mosteni, prin efectul legii, patrimoniul persoanei

decedate. Vocatia lor concreta de a culege efectiv aceasta mostenire este

determinata prin devolutiunea succesorala legala, legea instituind o anumita

ordine de chemare legala la mostenire. Aceasta vocatie succesorala legala

generala este, de regula reciproca.

Principiul reciprocitatii vocatiei legale generale la mostenire

Avand in vedere ca transmiterea mostenirii este o transmitere pentru

mortis causa, pripiul vocatiei succesorale nu vizeaza statul si nici persoanele

juridice.

Principiul reciprocitatii vocatiei succesorale guverneaza insa – fara a

fi prevazut expres de lege – materia mostenirii legale intre persoane fizice.

In virtutea acestui principiu, daca o persoana are vocatie succesorala legala

generala la mostenirea lasata de o alta persoana, atunci si aceasta din urma

are aceeasi vocatie in raport cu prima – sensul pozitiv al principiului. In

concret, vocatia lor depinde de ordinea in care va surveni decesul uneia

18

dintre ele. De exemplu, daca copilul are vocatie succesorala la mostenirea

lasata de parinti, atunci si parintii au vocatie la mostenirea lasata de copil.

Acest principiu are si un sens negativ: daca o persoana nu are vocatie

la mostenirea altei persoane, atunci nici aceasta din urma nu are la prima.

Insa acest principiu are si exceptii: este cazul constatarii nulitatii casatoriei

sau a anularii ei prin hotarare judecatoreasca intervenita dupa decesul sotilor

sau a unuia dintre ei, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de buna credinta

si unul de rea credinta la incheierea casatoriei lor. In acest caz, daca sotul

supravietuitor a fost de rea credinta, el nu va mosteni, in schimb daca sotul

de buna credinta a supravietuit celuilalt, el va avea vocatie succesorala

(art.23 C.fam). Daca ambii soti au fost de buna credinta sau de rea credinta,

principiul reciprocitatii vocatiei succesorale in sens pozitiv si in sens negativ

se restabileste.

Vocatia succesorala legala concreta

Rudele cu vocatie succesorala generala nu sunt chemate toate

impreuna si deodata la mostenire . Daca toate rudele cu vocatie generala ar fi

chemate impreuna si deodata la mostenire “ averile succesorale s-ar faramita

in parti de o valoare neinsemnata, iar institutia mostenirii nu si-ar mai putea

indeplini rosturile ei social-economice”, pe alta parte nu s-ar mai tine seama

“de caracterul diferit al legaturilor de afectiune dintre cel care lasa

mostenirea si rudele sale”.

Pentru a se evita asemenea consecinte, in cadrul devolutiunii legale a

mostenirii, legiuitorul a instituit o anumita ordine de chemare concreta la

mostenire a rudelor defunctului. Prin urmare, pentru ca o persoana sa fie

efectiv chemata la mostenire in temeiul legii, deci sa aiba vocatie legala

19

concreta, nu este sufficient sa faca parte din categoria mostenitorilor legali

cu vocatie generala, ci trebuie sa mai fie indeplinita o conditie negativa si

anume: sa nu fie inlaturata de la mostenire de o persoana in rang preferabil,

deci care are si vocatie concreta, utila.

Pentru stabilirea ordinii de preferinta intre rudele defunctului cu

vocatie generala, legea foloseste doua criterii tehnico-juridice: clasa de

mostenitori si gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor criterii, legea determina

vocatia concreta la mostenire a rudelor defunctului.

CAPITOLUL V. NEDEMNITATEA SUCCESORALA

O alta conditie pe care trebuie sa o indeplineasca o persoana pentru a

mosteni, este aceea ca persoana respectiva sa nu fie nedemna. Asadar, pentru

ca o persoana sa poata veni la mostenire, in temeiul legii, nu este suficient sa

aiba numai vocatie succesorala generala, concreta, sa nu fie exheredata sau

inlaturata de la mostenire de o persoana cu rang preferabil, ci si sa nu fie

nedemna fata de persoana despre a carei mostenire este vorba.

Nedemnitatea succesorala este decaderea de drept a mostenitorului

legal din dreptul de a culege o mostenire determinata, inclusiv rezerva la

care ar fi avut dreptul din acea mostenire, deoarece s-a facut vinovat de o

fapta grava fata de cel ce lasa mostenirea sau fata de memoria acestuia.

Nedemnitatea succesorala se aplica numai in cazul savarsirii faptelor expres

prevazute de lege si numai in domeniul mostenirii legale, textele de lege care

prevad nedemnitatea fiind de stricta interpretare.

Nedemnitatea opereaza de drept, cel care lasa mostenirea neputand

inlatura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior

comiterii faptei, cel care lasa mostenirea putea totusi sa-l gratifice pe

20

nedemn. In general, nedemnitatea, care desfiinteaza numai vocatia

succesorala legala, nu influenteaza numai vocatia succesorala legala, ci si

eficacitatea liberalitatilor prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte

facute in favoarea nedemnului de catre cel care lasa mostenire, aceste

liberalitati fiind guvernate de reguli proprii.

Daca fapta savarsita reprezinta o cauza comuna prevazuta pentru toate

ipotezele, ea poate justifica atat desfiintarea calitatii de mostenitor legal al

nedemnului cat si revocarea judecatoreasca a adoptiei sau/si legatului facut

in favoarea lui inainte de savarsirea faptei, pentru fiecare in conditiile

prevazute de lege. De exemplu, in caz de litigiu, instanta numai constata

nedemnitatea care a operat in puterea legii si pronunta revocarea donatiei

pentru ingratitudine daca a fost ceruta in termenul de un an prevazut de lege.

Actiunea in revocarea donatiei poate fi intentata numai impotriva

donatarului autor al faptei, in schimb constatarea nedemnitatii poate fi ceruta

si impotriva mostenitorului nedemnului care detine bunurile defunctului.

Constatarea nedemnitatii poate fi ceruta de creditori pe calea actiunii oblice,

in schimb, in materia revocarii donatiei pentru ingratitudine, art.974 C.civ.

este inaplicabil.

Fiind o sanctiune, se aplica si produce efecte doar in privinta autorului

faptei. Fata de alte persoane chemate de lege la mostenirea defunctului in

nume propriu sau prin reprezentare, ea produce efecte numai in mod

exceptional.

Domeniul de aplicare al sanctiunii nu poate fi extins la alte mosteniri,

nedemnul fiind inlaturat numai de la mostenirea persoanei fata de care a

savarsit faptele, in acest sens nedemnitatea producand efecte relative.

Sanctiunea nedemnitatii fiind prevazuta pentru fapte savarsite cu vinovatie,

mostenitorul trebuie sa fi actionat cu discernamant, in lipsa discernamantului

21

neputand fi vorba de vinovatie. Pe de alta parte, fiind vorba de savarsirea de

fapte si nu de acte juridice, se vor aplica regulile privitoare la discernamantul

necesar pentru angajarea raspunderii civile delictuale si anume, in cazul

minorilor sub 14 ani si a persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca se

cere dovada discernamantului din momentul savarsirii faptei, iar in cazul

persoanelor care au implinit 14 ani si nu sunt puse sub interdictie

judecatoreasca, discernamantul se prezuma pana la proba contrara. Desigur,

in cazul in care nedemnitatea implica o condamnare penala, se vor aplica

regulile de iresponsabilitate din dreptul penal.

Cazurile de nedemnitate

Art 655 C.civ. enumera si prevede trei cazuri de nedemnitate

succesorala:

a) atentatul la viata celui care lasa mostenirea;

b) acuzatia calomnioasa capitala impotriva celui care lasa mostenire;

c) nedenuntarea omorului a carui victima este cel care lasa mostenirea.

Atentatul la viata celui care lasa mostenirea

Codul Civil sanctioneaza cu nedemnitatea pe “condamnatul pentru ca

a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct”. Aceasta sanctiune civila, pe

langa cea penala, se justifica prin ideea ca ar fi inechitabil si potrivnic

bunelor moravuri si ordinii publice ca o persoana care savarseste asemenea

fapte grave sa fie chemata la mostenirea celui pe care l-a ucis sau a incercat

sa-l omoare.

22

Pentru ca un mostenitor sa fie inlaturat de la mostenire datorita acestui

caz de nedemnitate, trebuie sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

- mostenitorul sa fi omorat sau sa fi pus in executare hotararea de a

omori pe cel despre a carui mostenire este vorba (omor sau

tentative de omor). Dupa cum se stie, ambele infractiuni se

savarsesc cu intentie (directa sau indirecta). Nu se cere ca omorul

sau tentativa de omor sa fie calificat sau deosebit de grav. Uciderea

din culpa sau loviturile ori vatamarile cauzatoare de moarte nu

atrag sanctiunea nedemnitatii, intrucat nu sunt savarsite cu intentia

de a-l omori pe cel ce lasa mostenirea.

- mostenitorul sa fi fost condamnat penal, in calitate de autor,

coautor, instigator sau complice (inclusiv sub forma favorizarii)

pentru omor, tentativa de omor, iar hotararea penala sa fie

definitiva.

Daca mostenitorul nu a fost condamnat, el nu va fi nedemn, lipsind

conditia condamnarii prevazuta de art. 655, pct.1 C.civ.

Astfel, daca a fost achitat pentru ca a fost in legitima aparare, daca a

fost scos de sub urmarire penala, prin ordonanta data de procuror, daca a

decedat inainte de condamnare, daca sanctiunea s-a prescris, daca amnistia a

fost antecondamnatorie, nedemnitatea nu va opera. In schimb, nedemnitatea

va opera daca mostenitorul condamnat a fost ulterior amnistiat, gratiat sau

reabilitat, deoarece aceste masuri nu sterg intentia, ci numai condamnarea

ori executarea pedepsei.

Acuzatia calomnioasa capitala impotriva celui care lasa mostenirea

23

Art. 655 pct. 2 C.civ. intervine in cazul in care mostenitorul a facut un

denunt, o plangere, o marturisire capitala (fapte care atrag pedeapsa

maxima) calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea. Caracterul

calomnios al faptei trebuie sa fie constatat printr-o hotarare judecatoreasca

definitive de condamnare a celui care lasa mostenirea.

In legatura cu aceasta cauza de nedemnitate se pune intrebarea daca ea

mai este sau nu aplicabila, odata ce pedeapsa cu moartea a fost abolita prin

Decretul-lege 6/1990 si inlocuieste cu pedeapsa detentiunii pe viata, astfel

incat acuzatia nu poate fi capitala.

S-au emis doua solutii: se poate spune ca in prezent art. 655 C.civ.

devine aplicabil in cazul “acuzatii” pentru fapte care sunt sanctionate cu

pedeapsa inchisorii pe viata, pedeapsa ce a inlocuit pedeapsa cu moartea.

Literatura juridica sustine ca aceasta cauza de nedemnitate a devenit

inaplicabila prin abolirea pedepsei cu moartea, deoarece prin consacrarea

nedemnitatii pentru acuzatia capitala calomnioasa, legiuitorul a avut in

vedere nu numai gravitatea faptelor care formau obiectul acuzatiei, ci

intentia calomniatorului de a-si deschide calea spre culegerea unei mosteniri

prin provocarea mortii. In prezent, o asemenea intentie nu mai are suport

legal.

Nedenuntarea omorului de catre mostenitor a carui victima este cel ce

lasa mostenirea

Este nedemn mostenitorul care, avand cunostinta de omorul celui care

lasa mostenirea, nu denunta omorul (nu si ucigasul) organelor competente,

iar aceasta nedemnitate nu este, potrivit art. 656 C.civ. scuzabila. In acest

caz, nu se cere o condamnare penala prealabila. Daca ucigasul este ruda

24

pana la gradul IV inclusiv sau sot cu mostenitorul care nu a facut denuntul,

nedemnitatea nu opereaza.

Efectele nedemnitatii

Nedemnitatea opereaza si, deci, produce efectele de drept. In puterea legii

mostenitorul nedemn este decazut din dreptul de a mosteni. Desfiintarea

titlului de mostenitor al nedemnului se produce din momentul deschiderii

succesiunii, indiferent de momentul savarsirii faptei care atrage

nedemnitatea. In consecinta, hotararea instantei civile prin care se constata

nedemnitatea si care poate fi ceruta si pronuntata numai dupa deschiderea

mostenirii opereaza retroactiv fata de urmasii sai si fata de terti.

Efectele nedemnitatii fata de nedemn

Deoarece titlul de mostenitor al nedemnului este desfiintat de la data

deschiderii succesiunii, el nu va reclama partea de mostenire ce i s-ar fi

cuvenit ca mostenitor legal, nici macar rezerva la care ar fi avut dreptul daca

nu ar fi fost nedemn. Partea sa va fi culeasa de cei care ar fi venit la

mostenire impreuna cu el sau pe care prezenta sa i-ar fi inlaturat de la

mostenire. Prin urmare, inlaturarea de la mostenire a nedemnului va profita

comostenitorilor legali sau mostenirilor legali subsecventi. Ea poate profita

si legatarilor si donatarilor in cazul in care nedemnul era un mostenitor

rezervatar, a carei prezenta ar fi determinat reductiunea liberalitatilor

excesive facute de cel care lasa mostenirea. Daca inainte de constatarea

nedemnitatii, nedemnul a intrat in posesia bunurilor mostenirii va fi obligat

sa le restituie, impreuna cu productele, daca este cazul, persoanei

25

indreptatite, neavand nici un temei pentru a le retine. Restituirea se face, in

principiu, in natura, iar daca aceasta nu este posibila pentru ca bunul supus

restituirii a pierit – fie fortuit, fie din forta majora sau pentru ca a fost

instrainat in tot sau in parte ori pentru ca a fost expropriat pentru cauza de

utilitate publica- nedemnul considerat posesor de rea-credinta si de drept pus

in intarziere de la data intrarii sale in folosinta bunurilor mostenirii va fi

obligat sa plateasca despagubiri, respectiv indemnizatii de expropriere.

In privinta fructelor naturale, civile, industriale, nedemnul este privit,

de asemenea, ca posesor de rea-credinta de la data deschiderii succesiunii,

indiferent de data constatarii nedemnitatii si, in consecinta, este obligat sa le

restituie la data folosirii bunurilor mostenirii. Restituirea se face in natura,

iar daca nedemnul le-a consumat sau neglijat sa le perceapa, va restitui

valoarea lor. Pentru sumele incasate de nedemn de la debitorii mostenirii va

fi obligat sa plateasca dobanzi din ziua incasarii, nu de la data chemarii in

judecata, art.1088 C.civ. nefiind aplicabil in aceasta materie

Pe de alta parte, si nedemnul va avea dreptul sa i se inapoieze sumele

ce a platit pentru achitarea datoriilor mostenirii si la cheltuielile necesare si

utile (nu si voluptorii), facute cu privire la bunurile mostenite, inclusiv

cheltuielile facute sau munca depusa pentru perceperea fructelor.

Nedemnitatea unui mostenitor profita mostenitorilor sau mostenitorilor

subsecventi in limitele inlaturarii de la mostenire a nedemnului, dar nu poate

constitui izvor de imbogatire fara justa cauza in detrimentul posesorului de

rea-credinta.

Drepturile si obligatiile nedemnului fata de mostenire, care au fost

considerate pana la constatarea nedemnitatii, stinse prin consolidare sau

confuziune, vor produce efecte, nedemnul fiind strain fata de mostenire cu

efect retroactiv. Nedemnitatea produce efecte numai in privinta drepturilor

26

succesorale, nu si in privinta altor drepturi ale nedemnului care nu-si au ca

temei de dobandire mostenirea. Astfel, de exemplu, sotia condamnata pentru

omor comis in contra sotului sau este exclusa de la mostenirea sotului sau,

dar are dreptul asupra cotei-parti din bunurile dobandite cu defunctul. Nu

sunt afectate nici drepturile asupra bunurilor proprii ale sotului

supravietuitor nedemn.

Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului

Avand in vedere dispozitiile art. 658 C.civ. , se impune distinctia intre

efectele nedemnitatii fata de copiii nedemnului si fata de alti descendenti

care nu sunt copiii lui (nepoti, stranepoti) .

a) efectele nedemnitatii fata de copiii nedemnului;

- potrivit art. 658 din C.civ., copiii nedemnului vin la succesiune, in

virtutea dreptului lor propriu, nu si prin reprezentarea tatalui lor nedemn.

Aceasta inseamna ca sanctiunea nedemnitatii produce efecte si fata de ei,

desi, nu sunt cu nimic vinovati de savarsirea faptei de catre tatal lor.

Astfel, daca unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul sau va

putea culege in nume propriu mostenirea lasata de bunic, intrucat in lipsa de

un mostenitor mai apropiat in grad, el este chemat la mostenire fara ajutorul

reprezentarii si cu inlaturarea de la mostenire a altor rude ale defunctului,

care fac parte din clase subsecvente sau sunt rude de un grad mai indepartat.

Deci, in acest caz nedemnitatea nu produce efecte asupra copiilor

nedemnului.

In schimb, daca defunctul a avut doi copii, dintre care unul a fost

nedemn, copiii nedemnului nu vor putea mosteni dupa bunicul lor (desi tatal

lor nedemn nu mai este in viata), fiindca sunt rude de gradul II cu defunctul

27

si vor fi inlaturati de la mostenire de celalalt copil (unchiul lor) al

defunctului care este ruda de gradul I cu defunctul. Aceasta solutie este

adoptata dupa principiul proximitatii gradului de rudenie. Numai cu ajutorul

reprezentarii succesorale ei ar fi putut veni la mostenire, alaturi de celalalt

copil al defunctului, culegand partea de mostenire ce i s-ar fi cuvenit tatalui

lor, daca acesta nu ar fi fost nedemn. Dar, fiindca ei pot veni la mostenire

numai in nume propriu, fara ajutorul reprezentarii, vor suporta consecintele

nedemnitatii parintelui lor.

Dar nedemnitatea poate influenta si impartirea mostenirii in cazul

pluralitatii de mostenitori nedemni si care au un numar inegal de copii. De

exemplu, daca ambii copii ai defunctului sunt nedemni si decedati la data

deschiderii succesiunii, iar unul dintre ei a lasat un copil, celalalt doi,

mostenirea se va imparti in trei parti egale (principiul egalitatii), fiindca ei

vin la mostenire in nume propriu si sunt rude de acelasi grad cu defunctul.

In schimb, daca acesti copii ar fi putut veni la mostenire prin reprezentare

(ceea ce nu este posibil in cazul nedemnitatii), impartirea s-ar fi facut pe

tulpini, unul luand jumatatea ce i s-ar fi cuvenit parintelui, iar ceilaltii doi,

cealalta jumatate, adica partea care i-ar fi revenit tatalui lor.

Cele aratate mai sus in privinta efectelor nedemnitatii sunt valabile nu

numai in cazul cand nedemnul este descendent al defunctului, dar si in

privinta copiilor fratilor sau surorilor nedemni ai defunctului – art.658 C.

civ. nu distinge intre cele doua ipoteze care nu pot, nici ei, sa beneficieze de

reprezentare din cauza nedemnitatii parintelui lor (frate cu defunctul), desi

este chemata la mostenire clasa a doua de mostenitori legali si reprezentarea

este, in principiu, admisa si in cazul descendentilor din frati si surori.

28

Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului care nu sunt copiii lui

(nepoti, stranepoti etc.)

Solutia adoptata de C. civ. in privinta copiilor nedemnului este,

desigur, nedreapta, deoarece sanctiunea nedemnitatii ar trebui sa produca

efecte numai in privinta autorilor faptei, nu si in privinta copiilor nevinovati.

Aceasta solutie injusta se aplica prin influenta traditiei. Dar daca se admite

unanim ca solutia legii in privinta copiilor nedemnului este injusta, trebuie

oare extinsa aceasta solutie la nepotii si stranepotii nedemnului, cu toate ca

art. 658 C.civ. vizeaza numai copiii nedemnului, iar nu si pe descendentii

care nu sunt copii lui ?

Precizam ca formularea legii nu poate fi intamplatoare, fiindca in alte

articole se foloseste notiunea de descendenti (art. 670,665,671C. civ.),

uneori alaturi de notiunea de copil (art.659,666,669 C.civ.), precizandu-se la

infinit in linie directa descendenta, respectiv pana la gradul IV inclusiv, in

cazul descendentilor din frati si surori, se admite ca reprezentarea trebuie sa

urce din grad in grad vacant si util ( reprezentarea neputand opera per

saltum ori omisio medio), ceea ce impiedica saltul peste locul copilului

nedemnului.Cu toate acestea, intrucat legea dispune numai in privinta

copiilor nedemnului, impiedicand venirea lor la mostenire prin

reprezentare, per a contrario, nu excludem posibilitatea ca descendentii

subsecventi ai nedemnului, daca sunt de buna-credinta sa poata veni la

mostenire prin reprezentare, bineinteles daca nedemnul si copilul sau erau

decedati la data deschiderii succesiunii. Aceasta interpretare restrictiva a

art.658 C.civ. s-ar putea justifica prin caracterul derogatoriu al solutiei

privind sanctionarea unui nevinovat si prin faptul ca regula care s-ar opune

29

acestei interpretari (urcare din grad in grad), poate cunoaste exceptii in

cazurile prevazute de lege.

Efectele nedemnitatii fata de terti

Este posibil ca nedemnul, in perioada dintre deschiderea succesiunii si

constatarea nedemnitatii, sa fi incheiat acte juridice cu terte persoane cu

privire la bunurile succesorale (acte de conservare, administrare sau chiar de

dispozitie).

Pentru ca in discutie intra mai multe principii de drept, cum ar fi

principiul ressoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, principiul

stabilitatii circuitului civil, principiul ocrotirii bunei-credinte, jurisprudenta

a concluzionat ca aceste acte vor fi si ele desfiintate cu efect retroactiv,

potrivit principiului quod non habet. Inseamna ca, in principiu,

nedemnitatea produce efecte si fata de terti, solutie ce se explica in cazul

tertilor de rea-credinta (ei aveau cunostinta de faptele nedemnului), dar nu si

in cazul tertilor de buna-credinta care au crezut in valabilitatea titlului de

mostenitor al nedemnului.

Astfel, actele de conservare si de administrare ale bunurilor mostenirii

se mentin, deoarece ele profita adevaratilor mostenitori si interesul

economic general impune ca aceste bunuri sa fie conservate si puse in

valoare. Totusi nu excludem posibilitatea ca adevaratii mostenitori sa ceara

desfiintarea lor daca tertul a fost de rea-credinta si actul se dovedeste

daunator.

30

Actele de dispozitie a bunurilor mobile corporale (inclusiv titlurile la

purtator) se mentin in baza art. 1909 C.civ., daca dobanditorul este de buna-

credinta.

In ceea ce priveste actele de dispozitie asupra imobilelor, tertul de

buna-credinta se va apara prin invocarea uzucapiunii de scurta durata 10-20

ani, actul incheiat cu mostenitorul nedemn putand servi ca just-titlu. Aceasta

aparare se dovedeste, de cele mai multe ori, insuficienta pentru ca

nedemnitatea se constata intr-un termen mai scurt. De aceea, in literatura

juridica de specialitate si in practica judecatoreasca, se admite teoria

mostenitorului aparent. Potrivit acestei teorii, actul incheiat cu mostenitorul

nedemn se mentine daca:

- este cu titlu particular;

- cu titlu oneros;

- tertul de buna-credinta;

- exista eroare comuna;

- invincibila asupra calitatii de mostenitor a nedemnului (error

communis facit ius).

Aparenta in conditiile unei erori obstesti este creatoare de drept. In

aceste conditii actul ramane valabil si opozabil mostenitorilor adevarati,

dobandirea dreptului de catre tert producandu-se in momentul incheierii

actului si independent de intrarea sa in posesia imobilului sau de buna-

credinta ori de reaua-credinta a mostenitorului aparent.

In toate cazurile in care actul se mentine, nedemnul va fi obligat sa

plateasca despagubiri mostenitorului adevarat ca posesor de rea-credinta

(pretul obtinut sau valoarea, daca aceasta din urma este mai mare; fructele,

precum si orice alta paguba dovedita). Daca actul va fi desfiintat cu caracter

31

retroactiv, nedemnul va fi actionat de catre tert pentru evictiune – art.828 sau

art.1337 si urm. din C.civ., dupa caz.

Aceste reguli se aplica in mod corespunzator si in cazul in care actul a

fost incheiat cu tertii nu de catre nedemn, ci de catre copiii lui care au venit

la mostenire prin reprezentare, ulterior constatandu-se nedemnitatea celui

reprezentat. Consideram insa ca, potrivit regulii generale, art 1899, alin.2

C.civ., copilul nedemnului, fiind si el mostenitor aparent, trebuie si el

prezumat ca posesor de buna-credinta si obligat la restituire ca atare, cat

timp nu se dovedeste ca a fost de rea-credinta, art. 657 C.civ. tratandu-l ca

posesor de rea-credinta numai pe nedemn.

Data fiind gravitatea faptelor sanctionate de lege cu nedemnitatea, ea

poate fi invocata de orice persoana interesata care urmeaza sa profite de

inlaturarea la mostenire (prin reprezentare), cum sunt comostenitorii legali

sau mostenitorii legali subsecventi sau legatarii sau donatarii, in cazul in

care nedemnul ar fi fost un mostenitor rezervatar a carui prezenta putea

determina reductiunea liberalitatilor excesive sau daca acesta ar fi contestat

validitatea dispozitiilor testamentare. Nedemnitatea poate fi invocata pe

calea actiunii oblice si de catre creditorii acestor persoane, dreptul de a

invoca nefiind exclusiv personal, pentru ca sanctiunea inlaturarii de la

mostenire a nedemnului intervine ope legis si, spre deosebire de revocarea

donatiei pentru ingratitudine, nici cel care lasa mostenirea nu putea sa-l ierte

pe nedemn. Pentru aceleasi motive, ea poate fi invocata si de procuror –

art.45 C. pr. civ., ori de catre instanta de judecata, din oficiu. Cat priveste

invocarea de catre nedemn a propriei sale nedemnitati, impartasim solutia

potrivit careia nu poate primi aplicare principiul nemo auditur propriam

turpitudinem allegans si, deci, este admisibila invocarea nedemnitatii de

catre nedemn deoarece ea opereaza de drept, nedemnitatea referindu-se doar

32

la faptul consumat al indepartarii sale de la mostenire prin efectul legii. In

toate cazurile, nedemnitatea poate fi invocata si constatata de instanta numai

dupa deschiderea succesiunii si numai daca vocatia succesorala legala a

nedemnului este concreta, nefiind inlaturat de la mostenire prin prezenta

unor mostenitori in rang preferabil (care pot culege mostenirea si fara

invocarea nedemnitatii). Daca inlaturarea de la mostenire a nedemnului se

datoreaza dispozitiilor testamentare, contestate intr-un fel sau altul de

nedemn, legatarii pot invoca nedemnitatea, nefiind obligat sa apere cu

prioritate validitatea acestor dispozitii. In aceste conditii, nedemnitatea poate

fi invocata impotriva nedemnului cat timp acesta este in viata, iar daca –

dupa deschiderea succesiunii – a intrat in stapanirea bunurilor succesorale si

a decedat inainte de constatarea nedemnitatii, impotriva mostenitorilor legali

sau testamentari care stapanesc aceste bunuri (mostenire prin retransmitere),

ei neputand dobandi de la nedemn drepturi pe care acesta nu le-a avut

datorita efectelor retroactive ale nedemnitatii. Mostenitorii nedemnului,

chiar daca sunt de buna-credinta nu s-ar putea apara prin invocarea teoriei

mostenitorului aparent, pentru ca nu sunt dobandite cu titlu oneros si cu titlu

particular si nici cu invocarea art. 1909 C.civ. sau a uzucapiunii de 10 – 20

ani, deoarece titlul lor este universal, iar certificatul de mostenitor nu este

titlu de proprietate, confirmand doar calitatea de mostenitor.

Numai legatarul cu titlu particular al nedemnului ar putea invoca

uzucapiunea de 10 – 20 ani sau beneficiul art. 1909 C.civ., insa nu si teoria

mosteniritorului aparent, el fiind dobanditor cu titlu gratuit. In schimb,

subdobanditorii prin acte intre vii la mostenitorii (universali, cu titlu

universal sau cu titlu particular) nedemnului se pot apara impotriva

adevaratilor mostenitori ca orice terti de buna-credinta.

33

Daca decesul nedemnului a avut loc inainte de deschiderea

succesiunii, nedemnitatea poate fi invocata impotriva nedemnului pentru a-i

impiedica sa vina la mostenire. Nedemnitatea succesorala este o sanctiune de

drept civil aplicata mostenitorului legal care se face vinovat de o fapta

prevazuta in situatiile expres prevazute de lege.

CONCLUZII

Mostenirea, patrimoniul unei persoane alcatuit din drepturi si

obligatii, lasata la moartea unei persoane, intra, in puterea legii, sau in

puterea testamentului lasat de defunct, in patrimoniul altei sau altor

persoane (ascendenti, descendenti, sot supravietuitor, colaterali pana la

gradul IV inclusiv), daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru

ca acea persoana sa poata mosteni, si anume:

- sa existe in momentul deschiderii succesiunii;

- sa fie ruda cu defunctul:descendent, ascendent, sot supravietuitor,

colateral pana la gradul IV inclusiv;

- sa aiba capacitate succesorala;

- sa nu fie nedemn;

- sa nu fie exheredat.

Persoanele care sunt chemate sa culeaga mostenirea, pot sa o accepte

pur si simplu, sa o accepte sub beneficiu de inventar sau sa o refuze,

conform dreptului de optiune succesorala, art.685 C.civ. si urmatoarele, in

termen de sase luni de la deschiderea succesiunii.

34

BIBLIOGRAFIE

DREPT CIVIL CONSTANTIN STATESCU

MOSTENIREA LEGALA FRANCISC DEAK

DREPT CIVIL TUDOR POPESCU

35