comportamentul consumatorului

4
Ţinta producătorului de bunuri şi servicii este de a obţine un profit cât mai mare. Acest deziderat este atins numai dacă produce bunul sau serviciul cu cheltuieli mai mici decât preţul de vânzare şi dacă găseşte clienţii interesaţi. Astfel, putem spune că pentru producător este la fel de important, găsirea soluţiilor pentru a produce în condiţii de maximă eficienţă. Producătorul este interesat să cunoască motivele pentru care se cumpără bunurile şi serviciile lui, să afle: cine, ce, de unde, de ce, când, cum şi cât de mult cumpără şi cât de des, cu alte cuvinte reacţia oameniilor la produsele şi serviciile care le sunt oferite, şi atitudinea pe acestora faţă de ele. Această atitudine a oamenilor în cazul cumpărării şi / sau consumării bunurilor şi serviciilor este reprezentată în comportamentul consumatorului. COMPORTAMENTUL DE CONSUM AL CLIENTULUI Una din problemele esenţiale ale firmelor producătoare o constituie cunoaştere felului în care consumatorii vor răspunde la diverşi stimuli pe care le vor folosi ele în vederea atingerii ţintei lor finale şi anume accea de a avea profitul cât mai mare. Studiul comportamentului consumatorului a devenit o preocupare a specialiştilor de marketing, deoarece ei pot afla cum îşi aleg cumpărătorii bunurile şi serviciile necesare îndepilnirii nevoilor multiple, determinarea stimulilor, a factorilor care le influenţează alegerea. Creşterea complexităţii vieţii economice, a condus la necesitatea cunoaşterii mecanismului comportamentului economic uman, care devine tot mai amplu şi mai complicat, ceea ce impune studierea separată a celor două component imanente: comportamentul omului ca producător de bunuri şi servicii şi comportamentul cestuia de consumator. Având în vedere progresul tehnico- ştiinţific unde tendinţa în mai multe domenii este ca producătorul om să fie înlocuit cu producătorul maşină, începe să fie foarte importantă şi semnificativă studierea

description

consum

Transcript of comportamentul consumatorului

inta productorului de bunuri i servicii este de a obine un profit ct mai mare. Acest deziderat este atins numai dac produce bunul sau serviciul cu cheltuieli mai mici dect preul de vnzare i dac gsete clienii interesai. Astfel, putem spune c pentru productor este la fel de important, gsirea soluiilor pentru a produce n condiii de maxim eficien. Productorul este interesat s cunoasc motivele pentru care se cumpr bunurile i serviciile lui, s afle: cine, ce, de unde, de ce, cnd, cum i ct de mult cumpr i ct de des, cu alte cuvinte reacia oameniilor la produsele i serviciile care le sunt oferite, i atitudinea pe acestora fa de ele. Aceast atitudine a oamenilor n cazul cumprrii i / sau consumrii bunurilor i serviciilor este reprezentat n comportamentul consumatorului.

COMPORTAMENTUL DE CONSUM AL CLIENTULUI

Una din problemele eseniale ale firmelor productoare o constituie cunoatere felului n care consumatorii vor rspunde la diveri stimuli pe care le vor folosi ele n vederea atingerii intei lor finale i anume accea de a avea profitul ct mai mare. Studiul comportamentului consumatorului a devenit o preocupare a specialitilor de marketing, deoarece ei pot afla cum i aleg cumprtorii bunurile i serviciile necesare ndepilnirii nevoilor multiple, determinarea stimulilor, a factorilor care le influeneaz alegerea. Creterea complexitii vieii economice, a condus la necesitatea cunoaterii mecanismului comportamentului economic uman, care devine tot mai amplu i mai complicat, ceea ce impune studierea separat a celor dou component imanente: comportamentul omului ca productor de bunuri i servicii i comportamentul cestuia de consumator. Avnd n vedere progresul tehnico- tiinific unde tendina n mai multe domenii este ca productorul om s fie nlocuit cu productorul main, ncepe s fie foarte important i semnificativ studierea comportamentului de consum, cu att mai mult cu ct resursele rare cu ntrebuinri alternative pe care societatea uman le are la dispoziie impun producerea, numai a acelor bunuri i servicii care satisfac nevoile n cantitile necesare. Astfel, cunoaterea i explicarea comportamentului de consum i cumprare a devenit o necesitate stringent, neglijarea modului de manifestare a acestuia, producnd dezechilibre majore. n condiiile n care oferta are multiple variante, consumatorii dobndesc posibiliti sporite de a alegere. Creterea puterii de cumprare, n concordan cu ridicarea nivelului de educaie i cultur, d posibilitatea cumprtorului s-i satisfac mai multe trebuine, mai sofisticate, calitativ ridicate -aspect de care este absolut obligatoriu s in seama productorul, pentru a putea veni n ntmpinarea dorinelor acestuia. Dac productorul nu distinge aceste noi opiuni ale clientului, acesta se va ndrepta ctre un alt productor. 3 Odat ce studiile au progresat n acest domeniu, a devenit clar c investigarea comportamentului consumatorului necesit o abordare pluridisciplinar n care un rol esenial revine tiinelor comportamentale - mai ales psihologiei i sociologiei de la care au fost preluate concepte i idei fundamentale. Specialitii apreciaz c economia politic, psihologia, sociologia i antropologia au pus bazele conceptuale ale cunotinelor actuale din acest domeniu. Ca o consecin a naturii fundamental diferite a actelor i proceselor ce definesc comportamentul consumatorului, modul n care oamenii se comport n plan economic nu reprezint o nsumare de acte repetate mecanic, ci rezultatul acumulrii unei experiene de viat. nregistrarea i cuantificarea actelor consumatorului nu este suficient, fiind nevoie de cercetarea proceselelor psiho-fiziologice care determin aceste acte i explicat interdependena dintre ele. Deoarece comportamentul consumatorului se manifest pe piaa, studiul acestuia devine un capitol important al marketingului. Putem spune aadar c aceste cunotinele referitoare la comportamentul consumatorului asigur fundamentul strategiilor de marketing cu privire la: poziionarea produsului, segmentarea pieii, lansarea produselor noi, adoptarea unor decizii de mix de marketing etc., asigurndule o eficien sporit. Studiul acesuia permite caracterizarea mai ampl i complex a fenomenelor de pia, elaborarea unor strategii realiste i desfurarea unor aciuni de marketing eficiente. Comportamentul consumatorului este un domeniu recent de cercetare al marketingului, se refer la comportamentul consumatorilor finali, care cumpr bunuri i servicii pentru consum personal-persoane individuale i gospodrii - prin care i ndeplinesc cerinele curente sau i indic rolul n societate. Consumatorii organizaionali cumpr bunuri sau servicii n numele organizaiei pentru care lucreaz, n vederea producerii altor bunuri i servicii, al cror comportament are o serie de trsturi caracteristice, dar ele nu fac obiectul analizei din acest capitol. Ca n orice nou domeniu, abordrile conceptuale ale comportamentului consumatorului cunosc o mare diversificare, ce exprim pe de-o parte complexitatea acestuia, dar i atenia de care se bucur din partea specialitilor. Psihologul american Harold Leavit a luat n considerare trei elemente care definesc comportamentul uman: stimulul ce reprezint cauza; nevoia care este dorina ce se poate nfptui; obiectivul care este scopul acestuia. Cum nevoile se multiplic n proporie exponenial, datorit progresului tehnico-tiinific ce conduce la inventarea altora, iar nevoia satisfcut duce la apariia altora, evident comportamentul individului se schimb i el.

Noiunea de comportament al consumatorului este abordat de marketing ca tiin att n sens restrns, ct i n sens larg, dar cei mai muli specialiti se plaseaz cu definirea lui ntre cele dou extreme. Astfel, n sens restrns comportamentul consumatorului reflect conduita oamenilor n cazul cumprrii i / sau consumului de bunuri i servicii iar n sens larg el cuprinde ntreaga conduit a utilizatorului final de bunuri materiale i imateriale, incluznd, de exemplu, i comportamentul alegtorilor, al pacienilor unui medic sau al enoriailor fa de biseric