Cetatea Ciacovei nr.44

4
Anul III Nr. 44 - Vineri 30.05.2008 INTERNET: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel Înnebunit de ideea că a sosit momentul descătuşării pentru majoritatea populaţiei comunităţii noastre şi a predării ştafetei după cea mai neagră perioadă a istoriei Ciacovei, don’ Viorel a mai adăugat o încălcare de lege la multele comise în cei 8 ani de mandat dezastruos. Mai exact, şi-a permis deturnarea unor fonduri de la adevărata destinaţie, pentru executarea unor lucrări de mântuială şi în pripă, numai din dorinţa de a mai adăuga încă două din cele 11 puncte referitoare la realizările mandatului său. Este vorba de: pct. 7: Amenajarea locurilor de parcare şi pct. 8: Amenajarea de spaţii verzi . Să dai în bâlbâială, nu alta! Când în toate marile oraşe se face tot posibilul pentru descongestionarea circulaţiei în zonele centrale, la noi (zona fiind declarată şi “monument istoric”), se fac parcări unde vor muşchii primarului, cu firme numai de el ştiute (din judeţul de origine) şi fără consultarea Consiliului Local. Toate acestea vor fi distruse în curând, odată cu demararea lucrărilor de schimbare a conductelor de apă, introducerii canalizării şi eventual a conductelor de gaz metan. Cât despre spaţiile verzi amenajate, ne este de-a dreptul lehamite să mai scriem. În parcurile centrale din Ciacova păşunează animalele, la sate nici nu poate fi vorba de parcuri, iar în faţa café-barului “Bere şi Roman” SRL s-au aruncat doar câteva seminţe de gazon. Cam la atâta se rezumă amenajările de spaţii verzi! Dar de unde provin banii? A sosit momentul să ne respectăm promisiunea făcută în ultimele două numere ale ziarului nostru şi să vă prezentăm dovada … “negru pe alb”. Vă prezentăm alăturat adresa nr. 3204 din 08 aprilie 2008, prin care Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş repartizează Liceului din Ciacova suma de 406.000 (patru miliarde şi şaizeci de milioane de lei vechi), pentru reabilitarea Liceului din Ciacova şi construirea unei grădiniţe în satul Petroman. Banii au luat însă, alte destinaţii. Mai exact, „amenajarea spaţiilor verzi” din zona centrală a Ciacovei, ridicarea unor „spânzurători” din lemn care au început deja să crape şi să se torsioneze, cât şi unele pietruiri haotice pe străzi la sate, fără consultarea prealabilă a cetăţenilor. Despre altă minciună menţionată la pct. 10 al pliantului: Aducerea notarului şi a unei filiale bancare - am prezentat cu lux de amănunte, dovezile în numărul trecut al ziarului nostru. Mă refer pe scurt şi la pct. 4 din sus-amintitul pliant: Stradă ocolitoare a Ciacovei pentru traficul greu . Mă copilu’, tu chiar eşti bolnav cu nervii?! Ai stat vreodată de vorbă cu oamenii care locuiesc pe aceste străzi (ocolitoare după mintea lu’ matale), să-ţi spună cum le cad pereţii caselor de atâtea trepidaţii şi cât zgomot şi praf trebuie să suporte? Mai stai matale liniştit încă puţin şi să vezi ce frumos se rezolvă problema. Facem prinsoare? La pct. 11 din rubrica „realizărilor”, figurează: Renovarea căminelor culturale . Aici noi doi vom avea multe de discutat (ca între „profesionişti”), după 1 iunie. Despre cele 11 miliarde de lei vechi „cheltuiţi” în cei 8 ani de mandat pentru renovări la acestea, va fi nevoie de multă ... cerneală. Nu de alta, dar „căminele” se deschid doar odată la 4 ani, iar „Casa de cultură” din Ciacova nici măcar nu are autorizaţie de funcţionare. Iată cum, pe bază de documente îi demonstrăm tiranului, că ne minte la tot pasul şi îşi bate joc de noi ! MIHAI AUREL IANOŞEL

description

Ziar independent al ciacovenilor de pretutindeni

Transcript of Cetatea Ciacovei nr.44

Page 1: Cetatea Ciacovei nr.44

Anul III Nr. 44 - Vineri 30.05.2008 INTERNET: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel

Înnebunit de ideea că a sosit momentul descătuşării pentru majoritatea populaţiei comunităţii noastre şi a predării ştafetei după cea mai neagră perioadă a istoriei Ciacovei, don’ Viorel a mai adăugat o

încălcare de lege la multele comise în cei 8 ani de mandat dezastruos.

Mai exact, şi-a permis deturnarea unor fonduri de la adevărata destinaţie, pentru executarea unor lucrări de mântuială şi în pripă, numai din dorinţa de a mai adăuga încă două din cele 11 puncte referitoare la realizările mandatului său. Este vorba de:

pct. 7: Amenajarea locurilor de parcare şi pct. 8: Amenajarea de spaţii verzi.

Să dai în bâlbâială, nu alta! Când în toate marile oraşe se face tot posibilul pentru descongestionarea circulaţiei în zonele centrale, la noi (zona fiind declarată şi “monument istoric”), se fac parcări unde vor muşchii primarului, cu firme numai de el ştiute (din judeţul de origine) şi fără consultarea Consiliului Local. Toate acestea vor fi distruse în curând, odată cu demararea lucrărilor de schimbare a conductelor de apă, introducerii canalizării şi eventual a conductelor de gaz metan. Cât despre spaţiile verzi amenajate, ne este de-a dreptul lehamite să mai scriem. În parcurile centrale din Ciacova păşunează animalele, la sate nici nu poate fi vorba de parcuri, iar în faţa café-barului “Bere şi Roman” SRL s-au aruncat doar câteva seminţe de gazon. Cam la atâta se rezumă amenajările de spaţii verzi! Dar de unde provin banii? A sosit momentul să ne respectăm promisiunea făcută în ultimele două numere ale ziarului nostru şi să vă prezentăm dovada … “negru pe alb”. Vă prezentăm alăturat adresa nr. 3204 din 08 aprilie 2008, prin care Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş repartizează Liceului din Ciacova suma de 406.000 (patru miliarde şi şaizeci de milioane de lei vechi), pentru reabilitarea Liceului din Ciacova şi construirea unei grădiniţe în satul Petroman. Banii au luat însă, alte destinaţii. Mai exact, „amenajarea spaţiilor verzi” din zona centrală a Ciacovei, ridicarea unor „spânzurători” din lemn care au început deja să crape şi să se torsioneze, cât şi unele pietruiri haotice pe străzi la sate, fără consultarea prealabilă a cetăţenilor. Despre altă minciună menţionată la pct. 10 al pliantului:

Aducerea notarului şi a unei filiale bancare - am prezentat cu lux de amănunte, dovezile în numărul trecut al ziarului nostru.

Mă refer pe scurt şi la pct. 4 din sus-amintitul pliant:

Stradă ocolitoare a Ciacovei pentru traficul greu. Mă copilu’, tu chiar eşti bolnav cu nervii?! Ai stat vreodată de vorbă cu oamenii care locuiesc pe aceste străzi (ocolitoare după mintea lu’ matale), să-ţi spună cum le cad pereţii caselor de atâtea trepidaţii şi cât zgomot şi praf trebuie să suporte? Mai stai matale liniştit încă puţin şi să vezi ce frumos se rezolvă problema. Facem prinsoare? La pct. 11 din rubrica „realizărilor”, figurează:

Renovarea căminelor culturale. Aici noi doi vom avea multe de discutat (ca între „profesionişti”), după 1 iunie. Despre cele 11 miliarde de lei vechi „cheltuiţi” în cei 8 ani de mandat pentru renovări la acestea, va fi nevoie de multă ... cerneală. Nu de alta, dar „căminele” se deschid doar odată la 4 ani, iar „Casa de cultură” din Ciacova nici măcar nu are autorizaţie de funcţionare. Iată cum, pe bază de documente îi demonstrăm tiranului, că ne minte la tot pasul şi îşi bate joc de noi !

MIHAI AUREL IANOŞEL

Page 2: Cetatea Ciacovei nr.44

CETATEA CIACOVEI Pagina 2

Scriam într-unul din numerele anterioare ale

publicaţiei noastre, despre importanţa pe care o au pădurile, plămânii verzi ai planetei, asupra viitorului omenirii şi despre atenţia pe care ar fi imperios necesar să o acordăm protecţiei lor. În oraşe, aşa cum ar trebui să fie şi Ciacova, un rol primordial în menţinerea unui aer sănătos îl au parcurile care prin însăşi natura lor sunt spaţii de recreere, de promenadă sau de întâlnire cu prietenii.

Cu mult înainte de a deveni oraş - doar cu numele din păcate - Ciacova avea două asemenea parcuri minunate (chiar trei, dacă-l punem la socoteală şi pe cel din faţa Liceului), realizate cam pe la începutul veacului al XX-lea, într-o vreme în care deşi vorbeau mai multe limbi, ciacovenii aveau ceva în comun: dragostea adevărată faţă de localitatea lor! Parcul mare, în fapt o adevărată mini-grădină botanică prin varietatea speciilor de arbori plantaţi aici (brad, molid, pin, tei, salcâm, tisă, ienupăr, ulm, tuia), încânta vizitatorii prin aleile îngrijite, iarba mereu verde şi cosită la timp, gardul viu retezat cu migală şi îndemânare, fântâna arteziană, a cărei apă cristalină ţâşnea sălbatic printre pietrele de munte aranjate cu bun gust. Dintre arborii bătrâni, se întrezărea de la distanţă, maiestuoasa clădire a Palatului Administrativ, ce întregea parcă imaginea idilică a unui tablou baroc pictat cu multă migală şi iscusinţă. Mergând spre gară, lăsai în partea stângă bătrânul donjon singuratic şi semeţ, apoi intrarea în ştrand şi cabinele de schimb, construite din lemn în inconfundabilul stil al anilor ’30 - ’40, care te îmbiau parcă să treci pragul pentru o baie revigorantă, sau puteai poposi măcar o clipă să-ţi tragi sufletul şi să-ţi potoleşti setea cu o halbă de bere la Grădina de Vară, locul tradiţional de desfăşurare al rugilor ciacovene de altădată, la umbra foişoarelor de lemn şi a sălcilor plângătoare, ascultând clipocitul apei ce se scurgea domol printre rigolele în care înotau diverse neamuri de peşti.

Ieşind de aici, te întâmpina parcul copiilor sau parcul de jos, amenajat pe locul albiei secate a unui braţ al Timişului, cu şirurile sale de castani înfloriţi, cu ringhişpiluri pentru copii, pe care se puteau juca fără a avea emoţii că vor ceda, cu mese de şah pentru cei cu flori albe în păr sau cu terenul de tenis pentru cei mai tineri. Puţin mai la dreapta, un alt parc, în fapt o prelungire a parcului mare, şi el îngrijit, cu diverse specii de arbori şi având, de asemenea în mijloc o fântână arteziană, cel al spitalului, mai atenua din grijile celor suferinzi. Pentru cei foarte tineri, aceste rânduri ar putea suna ca o poveste, pentru unii mai vârstnici ca o dulce aducere aminte, iar pentru alţii (aşa cum se vede), probabil că nu înseamnă nimic ... .

Nu e o descriere idilică, (poate doar puţin nostalgică), ci este imaginea reală şi frumoasă a unei părţi din Ciacova de acum vreo două decenii, din vremea fără de prihană a copilăriei mele. Anii s-au scurs neiertător şi prea repede parcă şi odată cu ei au plecat mulţi, prea mulţi din ciacovenii de atunci. Şi, ca într-un circuit care s-a defectat, a început să se năruie totul ... .

Prin 1993 - 1994, autorităţile de atunci n-au avut altceva de făcut decât să sacrifice aproape un sfert din suprafaţa parcului mare, spre a face loc hidoasei clădiri a Poştei (oricine se poate convinge de „trăinicia” acestei construcţii, urmărind crăpăturile imense de la nivelul soclului), acoperind totodată perspectiva dinspre Piaţa Cetăţii asupra Palatului Administrativ.

Ca o tristă ironie a sorţii, cutremurul din 1991 făcuse loc parcă, acestei inutile clădiri, culcând la pământ şi una din casele-monument istoric din centru, cea aflată lângă farmacie.

Nimeni, din cei în măsură să o facă, n-a avut ideea (n-a vrut şi nu l-a durut imaginea sinistră) să umple acel gol cu o construcţie nouă. Dar oare s-a construit ceva din temelie în ultimii ani în Ciacova, din iniţiativa administraţiei locale?! Timpul şi poluarea nu i-au iertat nici pe mulţi dintre copacii din parc. A fost uşor să fie tăiaţi, dar nici în acest caz autorităţile nu s-au sinchisit să planteze altceva în loc. Iniţiativele particulare, cum a fost si aceea a semnatarului acestor rânduri, s-au lovit de o cruzime şi barbarie greu de înţeles, din partea unor indivizi rămaşi necunoscuţi, pe care personal mi-e greu să-i numesc oameni. Mai mult decât atât, doi dintre castanii aproape centenari din parcul copiilor au fost tăiaţi chiar în această primăvară, din ordinul Primăriei, dintr-un motiv pe care nu-l pot înţelege. La faptul că parcurile au fost lăsate în paragină, devenind aproape nişte islazuri de păscut animalele, cum plastic se exprima un coleg de redacţie, bătrânii pomi au de înfruntat în fiecare an, batjocura celor care se ocupă cu „protejarea” firelor de înaltă tensiune. Edilul nostru şef, menţiona pe lista realizărilor domniei sale din ultimul mandat şi reabilitarea parcurilor. Oare, să tai 10 castani maturi din parcul din faţa liceului pentru a pune în loc câteva balansoare şi topogane pentru copii, pe care aveai atâta loc să le montezi în parcul copiilor, înseamnă a amenaja un parc, sau înseamnă de fapt ... a-l distruge?! Trecând în zilele trecute prin “parcul mare” nu mică mi-a fost mirarea şi indignarea chiar, să fiu oprit de doi tineri care fără să se legitimize au încercat să-mi interzică să mă plimb prin ce a mai rămas din fosta oază de verdeaţă! Am aflat cu ocazia aceasta că sunt de fapt paznici şi am văzut că s-a început haotic şi în mare grabă, o tentativă de renovare a Palatului Administrativ!

Oare ce calitate va avea această fuşăreală, făcută din dorinţa unora de a lua faţa mulţimii, pentru a mai ciupi câteva voturi?! Fosta clădire a Băncii, unde la un an de la terminarea lucrărilor de renovare soldate cu spolierea a aproape jumătate din decorurile artistice care constituiau farmecul edificiului, mortarul se crapă şi cade de pe pereţi. Clădirea pseudo-casei de cultură, cu tavanul ce s-a prăbuşit după „renovare”, „cioara” de pe monumentul eroilor, ce a năpârlit la scurt timp după ce a fost montată, aşa-zisa centură a Ciacovei, plină de gropi, praf şi denivelări, aleile din parcul şcolii, năpădite de buruieni la vreo două luni de la inaugurare, ne fac să înţelegem ce înseamnă bătaia de joc a unora faţă de noi, cei mulţi. Revenind la paznici, în fond doi tineri nevinovaţi, stau să mă întreb unde erau aceşti vajnici „cerberi” când a dispărut fără urmă uşa din lemn masiv a Palatului Administrativ, evaluată la câteva mii de euro, balustrada din fontă forjată ce proteja treptele până la etaj, uşile şi geamurile clădirii, podelele, grinzile din pardoseală şi tavan şi tot ce s-a putut spolia până acum din seculara clădire emblematică a Ciacovei? Oare unde erau ei când au dispărut în întregime cabinele din lemn de la ştrand sau gardul împrejmuitor?! Refuzând să le urmez sfatul, am fost ulterior urmărit ca un infractor la fiecare mişcare, fapt care mi-a trezit în suflet un sentiment de vinovăţie. Da, şi eu sunt vinovat că asemenea multora din generaţia mea aflaţi acum prin plantaţiile de căpşuni ale străinilor, am crezut într-un om care promitea multe, dar care în toţi aceşti ani, cu fiecare zi ce trecea, ne-a dezamăgit tot mai mult, prin atitudinea şi comportamentul său. Nici amintirea n-ar trebui să rămână în urma acestui om, străin de Ciacova şi de tot ce înseamnă spiritul ei, pentru că visele urâte e bine să le uităm cât mai repede! Cred că ar trebui să învăţăm din greşelile trecutului şi să nu le mai repetăm! Sau mai bine zis, sunt convins de aceasta! ... BOGDAN SECULICI

Page 3: Cetatea Ciacovei nr.44

CETATEA CIACOVEI Pagina 3

Iată ce s-a ales din cei 180 de milioane de lei vechi investiţi în parcul amenajat de „minţi luminate” în faţa Liceului din Ciacova, în numai 2 luni de la ... inaugurare. O crescătorie de broaşte, care pe timpul nopţii ne încântă cu orăcăitul lor

duios!

Modalitate de informare a cetăţenilor comunităţii, cu aspecte de interes major. Luni de zile a stat anunţul din imaginea din partea stângă, lipit pe vitrina „avizierului” din faţa Primăriei în timp ce în interiorul vitrinei erau expuse documente din anii 2005 – 2006. Anunţurile curente erau expuse în acest timp, pe poarta Primăriei pentru a putea fi distruse sau luate de vânt. Poate însă cineva să afirme vreodată că nu s-a făcut publicitatea necesară pentru orice iniţiativă a conducerii administraţiei publice locale şi nu a fost corect informat?

Persoane credibile din Primăria oraşului Ciacova ne-au sesizat că se pregăteşte distrugerea unor importante documente care dovedesc fraudele comise în actualul şi precedentul mandat al conducerii administraţiei publice locale. Această „strategie” a fost pregătită şi pentru varianta pierderii alegerilor locale la scrutinul desfăşurat în urmă cu 4 ani. Publicăm informaţia, ca un serios avertisment şi ... semnal de alarmă!

SEMNAL DE ALARMĂ !

Page 4: Cetatea Ciacovei nr.44

CETATEA CIACOVEI PAGINA 4

PROVOCARI NEONORATE

Coordonatorul publicaţiei noastre – Mihai Aurel Ianoşel – şi candidat pentru ocuparea funcţiei de primar al oraşului Ciacova, a lansat o provocare tuturor contracandidaţilor înscrişi în cursa electorală: A promis public că îşi va retrage candidatura, în situaţia în care oricare dintre contracandidaţi va declara în faţa concetăţenilor că pe perioada mandatului va renunţa la orice alte activităţi (servicii), cât şi la retribuţia lunară, donând toţi banii cuveniţi pentru diverse activităţi caritabile. Niciunul dintre contracandidaţi nu a avut curajul şi tăria morală să răspundă provocării! A lansat deasemeni invitaţia către toţi contracandidaţii, de a se prezenta împreună cu domnia sa în faţa alegătorilor, pentru a-şi susţine fiecare „programul electoral”. Niciunul dintre contracandidaţi nu a dorit să răspundă provocării!

Un număr mare de părinţi ai copiilor din satul Petroman, au dorit ca prin intermediul publicaţiei noastre să-şi exprime indignarea faţă de gestul d-lui TABACU PETRU din satul Petroman, actual candidat la funcţia de consilier local. Dar să prezentăm pe scurt faptele: Domnul (actual) consilier local şi reprezentant al satului Petroman - Bloţiu Gheorghe Radu, care şi-a exercitat funcţia meţionată mai sus doar pe ultimele 14 luni ale mandatului, a dorit să-şi respecte promisiunea făcută cu ocazia depunerii candidaturii. Din indemnizaţia cuvenită a făcut periodic donaţii, la majoritatea fiind beneficiari elevii şcolii din localitate. În noul mandat, nu mai candidează pentru ocuparea vreunei funcţii în administraţia publică locală. A dorit ca la încheierea mandatului, să ofere gratuit, un spectacol la „Teatrul de păpuşi” din Timişoara, tuturor copiilor Şcolii din Petroman şi Grădiniţei din localitate, suportând contrava-loarea biletelor şi a transportului. Cum în astfel de situaţii pot apare şi „minţi bolnave” care să tulbure apele, cazul de faţă nu a făcut excepţie. Mai exact, dl. TABACU PETRU a ameninţat cadrele didactice care urmau să însoţească copiii, că se implică în activităţi politice şi vor avea de dat socoteală după terminarea campaniei electorale.

Pe fondul ameninţărilor şi a tensiunii create, s-a renunţat la acţiunea iniţiată. Autobuzul sosit pentru transportul copiilor – duminică 18 mai – a staţionat 30 de minute în centrul satului, plecând ... gol. Indignarea şi revolta părinţilor, este cu atât mai mare cu cât dl. TABACU PETRU are doi copii la şcoala din localitate, educaţi de cele două cadre didactice ameninţate cu represalii. Poate că renunţam la publicarea aspectului de mai sus, dar dl. TABACU PETRU nu este la prima manifestare de acest fel. În nr. 41/15.04.2008 al ziarului nostru, relatam despre un incident neplăcut la meciul de fotbal disputat în 30 martie 2008 în satul Petroman, care putea fi compromis şi pierdut la „masa verde” ca urmare a intervenţiei aceluiaşi personaj. Acesta a împiedicat prezentarea (obligatorie) a unui cadru medical la partida de fotbal, revoltat că jucătorii nu îmbracă tricourile cu sigla noului partid sub umbrela căruia a intrat de curând. Salvarea a venit atunci din partea coordonatorului publicaţiei noastre. Tot dl. TABACU PETRU este cel care instigă spectatorii la partidele de fotbal, împotriva deciziilor arbitrilor, intrând pe teren şi aducând injurii şi ameninţări, acestora. Şi când te gândeşti că (şi) astfel de elemente doresc să fie reprezentanţii comunităţii locale din Petroman, în următorii 4 ani ... .

Ziarul „Cetatea Ciacovei” este înregistrat în Catalogul Internaţional al Publicaţiilor Periodice editat de Centrul Internaţional ISSN din Paris-Franţa şi la Biblioteca Naţională a României, având codul de identificare internaţională: ISSN 1843 - 7435