Anul VII Nr. 84 - Februarie 2012 Fondat şi finanţat de Mihai Aurel Ianoşel

Mă mândresc oriunde şi oricând am ocazia, cu faptul că sunt absolvent al şcolii ciacovene, că aici şi-a definitivat studiile liceale una din fiicele mele şi tot aici şi-a desfăşurat activitatea lucrativă mama mea, timp de peste 26 de ani.

Mă mândresc cu dascălii mei care au transformat profesia lor în pasiunea vieţii lor. Le-am purtat şi le voi purta veşnic o amintire şi un respect deosebit. Cele scrise de mine de-a lungul anilor, nu fac decât să confirme cele relatate. Pentru aceasta nu pot rămâne acum pasiv la tot ce se întâmplă în şcoală. Bun sau rău. E şi motivul pentru care în numărul trecut al ziarului „atacam” puternic nepăsarea de care s-a dat dovadă în asigurarea unui climat propice desfăşurării procesului de învăţământ în această iarnă. Mai exact, era vorba de faptul că pentru al doilea an consecutiv, elevii ciclului liceal erau nevoiţi să studieze în clasele ciclului primar (în alternanţă orară) din lipsă de preocupare şi implicare a Primăriei în asigurarea combustibilului necesar instalaţiei de încălzire. Ar fi multe comentarii de făcut pe această temă. Mă limitez doar la a reaminti că motto-ul ziarului nostru: „Cine vrea să rezolve o problemă

caută soluţii, iar cine nu vrea găseşte justificări”, şi-a găsit din nou aplicabilitatea. Mai exact, îngrijoraţi de promisiunea că „moara” zia-rului nostru va începe să macine mărunt unele din cele ce NU trebuie să vadă (încă) lumina tiparului, i-a sensibiliat puternic pe cei ce stăteau pasivi! Mai exact, de la mijlocul lunii ianuarie, liceenii şi-au reluat locurile în clasele şi băncile lor fireşti. Cârcotaşii vor spune că oricum se rezolva problema. O fi şi aşa, dar de ce nu s-a rezolvat la timp? De ce a fost necesară (şi) intervenţia noastră? De ce al doilea an consecutiv, se repetă acelaşi scenariu? Şi de ce această fricţiune continuă între primar şi directorul Liceului, când toate se resfrâng în final asupra procesului de învăţământ?! Se spune că „peştele de la cap se împute”. La noi se ţine morţiş să se demonstreze că aşa este. Şi nu e singurul exemplu. Unele le-am prezentat în numerele anterioare ale ziarului. Altele vă vor fi prezen-tate în viitor. Nu de alta, dar se adună şi cam vine vremea bilanţului. Vă vom prezenta de fiecare dată, cruda realitate. Fără patimă. Poate doar cu prea multă indignare, dar justificată de realitatea care ne înconjoară. Ce părere aveţi? Greşesc cumva?!

Prietenii şi cei care-mi sunt apropiaţi, ştiu că am fost şi am rămas un împătimit al drumeţiilor. Datorită statutului „privilegiat” avut înainte de Revoluţie, nu puteam să ies din ţară, aşa că am colindat-o în lung şi-n lat. Fiind un funcţionar de stat ce activam într-un „domeniu special”, aveam dreptul de a vizita ţări socialiste doar după 5 ani de la pensionare iar statele capitaliste, niciodată. Era un risc asumat, acceptat de bună-voie atunci când am îmbrăcat haina militară. Din ’89 încoace, am început să recuperez ce am pierdut. Am colindat Europa de-a lungul şi de-a latul. Am călătorit pe continentul american de la nord la sud şi de la est la vest. Am decolat şi am aterizat pe cele mai mari aeroporturi ale planetei. Sunt aşadar ... un călător prin lumea largă. Aşa se face că încă din primele zile ale noului an, pro-fitând şi de vremea bună deplasării cu autoturismul, am luat-o la drum. Mi-am vizitat câţiva prieteni din Austria şi Germania. Ca de fiecare da- tă, ne bucurăm de revedere. Şi tot de fiecare dată, întâlnesc ceva care-mi „marchează” într-un fel sau altul, călătoria. Aşa s-a întâmplat şi acum. Cu câţiva ani în urmă, pre- otul paroh Gyula Filip mi-a arătat o monografie foarte bine documentată, cuprinzând toate cimitirele catolice din Germania. Cu imagini, amplasare şi dotări. M-am convins ulterior cu propriile simţuri, cât respect şi ce cult au catolicii, pentru morţii lor. Cei care aţi mai ieşit pe-afară, îmi veţi da drep- tate. Dar ce m-a uimit de-a dreptul, la ultima vizită?! Întâmplător, am trecut pe lângă un cimitir de câini şi pisici (în fotografiile alăturate). Gazda mea, s-a arătat dispusă să-mi prezinte ceea ce mie, mi se părea ceva ieşit din comun iar ei, perfect normal. Instantaneu mi-a apărut ca pe un ecran imens în imagine paralelă, cimitirul din Ciacova în care-şi dorm somnul de veci şi înaintaşii mei. Fără gard de împrejmuire, cu morminte aruncate la întâmplare, neîngrijite, pe care pe timp de vară paşte şi câte o vacă. Şi dacă cineva mă va contrazice, voi prezenta dovezile foto. Oameni buni, simt un nod în gât în faţa computerului la care-mi redactez ziarul. Mă doare! Mă doare că nu suntem europeni nici măcar la capitolul „respect pentru cei plecaţi dintre noi”. Mă doare că pe mormintele alor noştri, cresc buruieni ce sunt (eventual) cosite doar de Paşti sau de Ziua Morţilor, în timp ce un cimitir de animale în altă parte a lumii este îngrijit şi iarna, aducându-se flori, aprinzându-se o lumănare, iar de Crăciun fiind aşezate la căpătâiul fiinţelor dragi cândva, un brăduţ cu jucării. Desigur, cele prezentate aici vor provoca şi râs şi amărăciune. Unii veţi spune că nu sunt normal abordând o asemenea temă. Alţii veţi aprecia că cei ce fac aşa ceva, nu sunt oameni întregi la minte. Dar cu cine îi comparăm? Cu noi, care avem exclusivitate în a-i judeca pe alţii şi ne credem normali în tot ceea ce facem? Aprecierea vă aparţine ... .

Pagină realizată de Mihai Aurel Ianoşel

CETATEA CIACOVEI - 84 PAGINA 2

Singura-mi avere

Voi, oameni buni, nu aţi văzut o ţară? Am fost plecat un timp pe-afară; Azi am venit şi-o caut cu ardoare, Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare. O caut peste tot, am fost şi-n sate, Ogoare plâng în buruieni lăsate. Înspre păduri, potecile uitate M-au rătăcit într-un pustiu de cioate. Acasă poarta nu e zăvorâtă, Căci mama tot mai iese şi se uită; Atâta dor i-a mai rămas pe lume, Feciorul să-l mai strige-acum pe nume. Dar spuneţi, n-aţi văzut o ţară Cântată de poeţi odinioară? Cu ochi de cer şi lacrimi mari pe faţă, Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă. Acolo nu era, de bună seamă, Că prea se înjura de mamă; Cartoful, pătrunjelul, biata prună, Erau culese parcă, de pe Lună! Dar zău, nu aţi văzut o ţară, Călcată în picioare şi murdară? Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere, E ţara mea, e ... singura-mi avere!

România, unul dintre cele mai superbe teritorii ale Europei, este teritoriul în care eu trăiesc într-un aer înmiresmat al libertăţii. De aceea mă bucur că sunt copil şi trăiesc intens fericirea. Dacă veţi auzi că undeva: “Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”, se află un meleag încărcat de balade şi legende, unde tinereţea este fără bătrâneţe, să ştiţi că aceea este ţara mea. Noi avem din moşi-strămoşi o lege a noastră, o lege nescrisă a omeniei. Aici în ţara mea de vis veţi găsi întotdeauna pâine şi sare, dar şi o gazdă bună. România are minunatele ei comori. Are marele ochi albastru, Marea Neagră. Imaginea Voroneţului sau a Castelului Bran. Delta este lumea păsărilor de toate spe-ciile, a stufului şi a papurei. Dunărea bătrână de mii de ani, sărută poalele

României. În păduri, ursul se plimbă în voie ca un demn stăpânitor. Brazii, adevăratele lumânări ce ard cu flacăra veşnic verde, înalţă capul spre cerul senin de primăvară. În pântecele munţilor acum acoperiţi de zăpadă, zac comorile cele mai de preţ: sarea, fierul, cărbunele, aurul şi petro-lul. Ţara mea este un pământ binecuvântat de Dumnezeu, aşezată în arcul Munţilor Carpaţi. Sunt mândră că sunt româncă, pentru că înaintea mea au fost zeci de personalităţi care au avut acelaşi sentiment. Pentru că au fost oameni prin care numele ţării mele a răsunat în toată lumea. Sunt mândră că datorită lui Nicolae Pavelescu, sunt salvate milioane de vieţi în fiecare zi. Mă mândresc cu Nadia Comăneci, singura gimnastă din lume care a obţinut cinci note de 10 la competiţii sportive internaţionale, devenind cea mai bună gimnastă a secolului trecut. Mă mân-dresc cu Henri Coandă, Brâncuşi, Ana Aslan, Mircea Eliade, Emil Cioran, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Aurel Vlaicu, George Enescu şi lista poate continua cu alte zeci de nume. Vă pot spune că îmi iubesc ţara, la fel de mult cum îmi iubesc casa şi familia. Ţara mea e ca un fagure de miere strâns din flori de primăvară. E pe drept cuvânt o minunată floare. Cu mâna pe inimă vă spun că sunt mândră că m-am născut şi trăiesc în acest mirific spaţiu Carpato - Dunăreano - Pontic.

elevă clasa a VIII - a

Un eveniment aparte a avut loc în viaţa comunităţii noas-tre, joi 19 ianuarie. S-a inaugurat noul sediu al Serviciului de Evidenţă a Persoanelor care va funcţiona de-acum în fosta clădire a Finanţelor publice din Piaţa centrală. Imobilulul a fost renovat pentru a corespunde cerinţelor actuale de securitate. De-acum locuitorii oraşului şi ai loca-lităţilor aparţinătoare îşi vor schimba „cartea de identitate” fără a se mai deplasa la Deta. Serviciile vor fi oferite de d-rele Raber Betina Silvia şi Tanţa Roxana Dănuţa, câşti-gătoare ale unui concurs pentru ocuparea posturilor. Am intrat aşadar în normalitate din acest punct de ve-dere, Ciacova fiind ultimul oraş din judeţul nostru în care a fost implementat acest serviciu. Urmează localităţi mai mici, precum Variaş, Otelec şi altele.

Festivitatea de inaugurare a avut loc în prezenţa majorităţii angajaţilor Primăriei, a unui număr foarte redus de consilieri locali şi câţiva localnici. Un sobor de preoţi ai tuturor confesiu-nilor religioase locale au oficiat slujba de sfinţire a localului. De remarcat gestul părintelui paroh Florea Gelu, care a donat cu această ocazie unităţii inaugurate, o icoană biblică. Desigur ne dorim cu toţii readucerea în Ciacova cât mai cu-rând şi a Finanţelor publice existente cândva aici, în perioada când localitatea (paradoxal) avea doar statut de comună. Şi aceasta, pentru că drumurile la Deta se fac în continuare pen-tru orice minoră ... chitanţă. Dacă documentul de identitate se schimbă mai nou după zeci de ani, de biroul de finanţe avem nevoie mult mai des. Sperăm ca anul electoral să facă minuni şi în acest sens. În final, se cuvine şi o vorbă de bine pentru viceprimarul Ghera Dacian Răzvan, în responsabilitatea căruia a revenit sarcina supravegherii şi executării lucrărilor de reabilitare a clădirii.

Ca n ecare an, credincio ii ortodo şi sârbi in Ciacova l-au î fi ş c d prăznuit pe Sfântul Sava, în 27 ianuarie. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante din calendarul sârbesc, alături de Crăciun şi de Sfintele Paşti. Sfântul Sava (în sârbeşte Sveti Sava) a fost un prinţ sârb şi călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe sârbe autocefale, creatorul literaturii şi legislaţiei sârbe, fondatorul Mânăstirii Hilandar de pe Muntele Athos şi un mare diplomat. S-a călugărit din tinereţe primind numele monahal Sava. A fost cel mai tânăr fiu al domnitorului sârb Ştefan Nemania şi astfel membru al Casei regale Nemanici. În 1219 a redactat prima constituţie din Serbia. Aceasta a fost o compilaţie de drepturi civile bazate pe dreptul roman şi pe legi canonice. Marea sa realizare a fost însă, înfăptuirea în anul 1217 a unei Biserici sârbe autocefale (independente) ca biserică naţională a Serbiei. Moare în 1235 la Târnovo în Bulgaria. În anul 1237 regele Vladislav îi aduce moaştele în Serbia fiind înmormântat la Mănăstirea Mileşevo unde vor ră-

mâne până în aprilie 1594 în Vinerea Mare, când Sinan-Paşa a poruncit să fie arse pe colina Vracear din Beograd. Continuare în pag. 3

CETATEA CIACOVEI - 84 PAGINA 3 Urmare din pag. 2 Este considerat unul dintre cele mai importante figuri ale istoriei sârbe fiind canonizat şi venerat de Biserica Ortodoxă Sârbă. Catedrala „Sfântul Sava” din Beograd îi poartă numele şi este cea mai mare biserică din lumea ortodoxă. Obiceiul străvechi este ca după Sfânta liturghie în biserică, să se taie colacul, adus în acest an de dl. dr. Panin Sava. Deasemeni celor pre-zenţi li s-a oferit prăjitură, sucuri şi vin, aşa cum cere tradiţia. Capela de iarnă s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi, deopotrivă sârbi şi români. Un grup de elevi de naţionalitate sârbă de la liceul din localitate, coordonaţi de d-na prof. Giotină Darinca, a recitat poezii în cinstirea Sfântului Sava. Nu putem decât să ne exprimăm satisfacţia că această mare sărbătoare se păstrează şi se cinsteşte cu sfinţenie în oraşul nostru, chiar dacă populaţia sârbă autohtonă pe aceste meleaguri, a atins din păcate un minim numeric, fiind pe cale de a se stinge nu peste multă vreme ... . Nota redacţiei: De Sfintele Sărbători ale iernii, fiecare dintre noi îşi caută prietenii pentru a le face o urare. Pentru a le transmite ceva cald şi sincer din sufletul lor. Unul dintre cei apropiaţi mie, care procedează astfel de-o vreme încoace, este prof. Bogdan Seculici. După câteva cuvinte menite să deschidă conversaţia, mi-a adus o veste care m-a bucurat nespus: Din semestrul II (din ianuarie 2012), va preda istoria la Liceul cia-covean. Reprezintă a treia generaţie de dascăli ai familiei sale, care se dedică minunatei profesii de „luminare” a minţii elevilor. A treia generaţie formată în şcoala ciacoveană şi rămasă să slujească pe altarul cunoaşterii. Bine ai revenit acasă, Bogdan!

Absolvent a două facultăţi în România şi după ce a predat la catedră 43 de ani, dl. prof. Nicolae Stoica este din nou elev. De data aceasta la o şcoală de învăţare a limbilor străine în Canada. Locuind în zona franceză (provincia Quebec), mai exact într-un oraş satelit al marii metropole Montreal, nu are linişte până nu poate conversa cu localnicii, măcar atât cât să înţeleagă şi să fie înţeles. Mai nou, are încă o pasiune: internetul. Din dorinţa de a fi un om informat şi de a putea comunica cu foştii elevi şi prieteni, şi-a făcut şi o adresă de E-mail: stoicanicolae31@yahoo.ca De Sărbătorile de iarnă ne-a trimis la redacţie o fotografie repre-zentându-l în grupul de colegi mult mai tineri, veniţi din toate colţu-rile lumii şi o felicitare în care consemna printre altele:

Aurică, citesc lunar cu plăcere prin internet ”Cetatea Ciacovei”, revista de suflet a ta ca şi a mea. E singura sursă prin care mai sunt legat de via-ţa mea la Ciacova. (...) Scrie Aurică cu un ochi atent, nu lăsa nimic ne-consemnat pentru posteritate. Te îm-brăţişează cu drag bătrânul tău das-căl de 83 de ani, care te iubeşte. Sunt cuvinte care une va ori loreazăcât tot aurul din lume. Pentru cei tot mai mulţi care ne citesc, gândesc şi simt astfel, “Cetatea Ciacovei” acum şi-n viitor, nu-şi va înclina catargul!

Bun gospodar şi plin de iniţiativă aşa cum îl ştim cu toţii pe dl. primar Filip Petru, domnia-sa a dorit să fie recep v l un articol anterior al publica e noastre ti a ţi i în care relatam că Ciacova este singurul oraş din ju- deţul nostru, fără piaţă agro-alimenta-ră. Aşa se face că de curând a tăiat (noaptea ca să nu-l vadă nimeni), pan-glica inaugurală a „pieţei” situată acum în faţa farmaciei veterinare şi la 23 de metri de locuinţa personală. Adică, pe

trotuarul din faţa clădirii menţionate, au fost amplasate două mese din beton (în imaginea alăturată). Singura problemă o reprezintă riscul la care sunt expuşi vânzătorii, nevoiţi să stea în şanţul din spatele me-selor, de multe ori plin cu apă. Se pare însă că problema va fi rezol-vată, dl. primar urmând să iniţieze un proiect de hotărâre pentru apro-barea achiziţionării unor perechi de cizme pescăreşti, care să fie atri-buite vânzătorilor sau după caz, cumpărătorilor (în funcţie de nevoi). Lăsând gluma la o parte, considerăm că „panarama” la care asistăm din nou, după amplasarea hangarului aparţinând cafe-barului pedeliş-tilor pe o arteră principală de circulaţie în plin centru al oraşului în urmă cu mai bine de un an, scena la care asistăm acum, nu ne lasă decât un gust amar. Dacă atât îl duce mintea şi pentru astfel de năstruşnice iniţiative încasează din banii noştri proveniţi din taxe şi impozite peste 1,5 miliarde lei vechi (plus multe alte avantaje) în cei 4 ani de mandat, orice comentariu este de prisos. Am ajuns ... de râsul curcilor!

CETATEA CIACOVEI - 84 PAGINA 4

Prezentam în ziarul nostru din decembrie 2011, o opinie personală a consilierului local Dogar Gheorghe (înrolat politic în echipa PD-L). În subsolul articolului am adăugat un scurt comentariu al redacţiei. Era de fapt o revi iun a repercursiunilor ce le va suporta, pentru p z e îndrăzneala de a spune ce gândeşte. Dar hai să fim serioşi. Aşa ceva în echipa „monolit” a primarului, nu este posibil. Belele au început să apară! În şedinţa de Consiliu Local din 19 decembrie 2011, s-au făcut propuneri pentru for-marea comisiei de organizare a unei licitaţii. Am aruncat „momeala”. Am propus un reprezentant din echipa adversă politic: Dogar Gheorghe. La rândul meu am încălcat regula „disciplinei de partid”, dar sunt perceput de multă vreme ca un rebel care procedez cum consider că e mai bine şi spun ce gândesc fără teama de a fi judecat de alţii ... fără judecată. S-a trecut la vot. Stupoare! Instantaneu privirile consilierilor PD-L s-au în-dreptat înspre liderul grupului care de aproape 4 ani, gân-deşte pentru toţi ceilalţi 6 consilieri din subordine. Mâna lui nu s-a mai ridicat de această dată. Ordinul s-a transmis şi re-ceptat instantaneu. Propunerea nu a fost validată! V-am prezentat aici încă o dovadă a slugărniciei politice care ne amărăşte viaţa de zi cu zi. De la vârf până iată, în cele mai ascunse unghere locale. Şi ne mai mirăm de ce ne mişcăm ca melcul în timp ce unii îşi fac de cap, fără să avem puterea să-i tragem de mânecă. Ne mai mirăm atunci, cum este posibil ca unii îmbuibaţi peste noapte (a se înţelege: de la alegerile locale încoace) să-şi bată joc de noi, aşa cum au procedat şi alţi înaintaşi de-ai lor, în timp ce noi mergem la vot ca vitele la vălăul cu uruială. Şi le mai dăm încă o şansă. Că poate-poate... . Dar cine mai ştie?! La chinezi s-a intrat recent în anul dragonului iar cei născuţi în zodia porcului, au baftă! La închiderea ediţiei: Refuzând să mai accepte slugărnicia colegilor, abuzurile şi dictatura instaurate în Organizaţia locală a PD-L Ciacova cât şi la nivel judeţean şi central, dl. Dogar Gheorghe a demisionat din partid şi implicit din funcţia de consilier local. Gestul său a fost apreciat ca un act de onoare şi demnitate morală, de către locuitorii comunităţii noastre. (vom reveni)

Pentru finalul campionatului de fotbal 2011, Consiliul Local a aprobat cu majoritate de vo- turi, alocarea din bugetul local - din taxele i impozitele încasate de la localnici - a sumei de ş14.000 lei (140 milioane lei vechi), pentru prima dată în istoria lor, echipelor de fotbal din Ciacova şi Petroman. Câte 7.000 de lei fiecăreia. În ziarul nostru din octombrie 2011, v-am prezentat această informaţie. Personal am considerat că e firesc ca la finalul sezonului com- petiţional, mai exact în şedinţa de Consiliu Local din luna decembrie 2011, cei doi preşedinţi de cluburi, respectiv Filip Emanuel (fiul primarului) şi Tabacu Petru (director al Căminului cultural din Petroman) să ne prezinte pe bază de documente, modul în care au fost cheltuiţi banii şi rezultatele obţinute. Dl. primar ne-a asigurat de ducerea la îndeplinire a solicitării, urmărind ca sumele alocate să nu ia altă destinaţie. Până acum ... linişte totală! Îi reamintesc d-lui primar şi pe această cale să-şi respecte obligaţia asumată, prezentând în publicaţia Primăriei cele relatate mai sus. Asta doar în cazul în care banii nu au luat altă destinaţie aşternându-se din nou tăcerea, ca în multe alte situaţii prezen-tate anterior. Cam aşa văd eu sensul noţiunii de „transparenţă”. Poate face (şi) un proiect de hotărâre pe tema asta, care să se adauge la multe altele care îşi vor vedea roadele în ... următorul mandat. Aşa cum afirmă în mod repetat, mizând pe certitudinea că punem din nou botu’.

Citiţi în numărul viitor:

Un material întocmit pe baza date-lor obţinute de la Institutul Naţional de Statistică, în urma recensământului din toamna anului precedent.

Galeria de “pitici” a echipei locale de fotbal şi-a deschis de curând un cont pe Facebook. Este o iniţiativă lăudabilă a unor copii inimoşi. Prietenii au început să apară. Timid la început dar cu toţii au intenţii frumoase. Haideţi să-i sprijinim care cum putem şi cu ce putem. Să le fim alături în demersurile lor şi să nu le frângem ... aripioarele.

Vizitaţi website-ul: www.BisericaRomanaOakville.org

Un site creat şi întreţinut de Mihaela Năstase (fiica lu’ Ianoşel), despre viaţa, activitatea şi preocupările comunităţii ortodoxe române din Oakville -Ontario, Canada.

Întraga colecţie a ziarului poate fi lecturată pe internet în format PDF în fişierul „Cetatea Ciacovei” subfişier „Arhivă”, la adresa: www.ianosel.com sau www.facebook.com/mihai.ianosel

Prezenta ediţie este sponsorizată parţial de dl. ing. Mîrzoca Marius.

Ziarul „CETATEA CIACOVEI” este înregistrat în Catalogul Internaţional al Publicaţiilor Periodice editat de Centrul Internaţional ISSN din Paris - Franţa şi la Biblioteca Naţională a României, având codul de identificare internaţională: ISSN 1843