Cetatea Ciacovei nr.76

4
Anul VI Nr. 76 - Iunie 2011 Fondat de Mihai Aurel Ianoşel Conform Legii 289/2007, aprobată de Parlamentul României, "se instituie Ziua Învăţătorului, manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic şi cultural, organizată anual pe data de 5 iunie". Cu riscul de a mă repeta, am considerat dintotdeauna că dascălul cu dragoste de profesie şi de copii, este “apostolul” care sfinţeşte locul, vrăjeşte şi cucereşte din priviri cu vorba sau cu fapta. Sufletul dascălului poate fi asemuit cu un râu de dragoste ce se revarsă necontenit asupra copilului, pentru că nimic nu este mai de preţ pe lume decât această fărâmă de viaţă încredinţată lui spre învăţătură. Între a iubi şi a educa nu poate fi pus decât semn de egalitate. Dascălul e ca o lumânare care se stinge, luminând pe alţii. Recunoştinţă tuturor care trudesc pe ogorul cunoaşterii! De Ziua Învăţătorului, să ne amin- tim măcar pentru o clipă şi de dascălii noştri care au păşit în legendă. Era o zi de muncă tov oare, pe is it ste program şi Dumnezeu crea cadrele i- d dac e L cra la un mo el co licat şi tic . u d mp ştia că d data acea avea o espo - e sta r n sabilitat deosebită. Modelu ce urma a e l fi eat, a a ă infl n ze sufletele şi cr ve s ue ţe să creeze la rândul lui personalitatea multor copii. Deodată apăru un înger: - Doamne! Îţi ia cam mult timp să-l duci la bun sfârşit. La ce mo- del lucrezi acuma? - ÎNVĂŢĂTOAREA - aşa se numeşte! Şi i-auzi ce condiţii trebuie să îndeplinească: 1. Trebuie să se ridice deasupra copiilor, deşi trebuie să se pună la mintea lor. 2. Trebuie să facă o mulţime de lucruri în acelaşi timp. 3. Să-şi găsească mai mult timp pentru copii decât pentru sine. 4. Să aibă veşnic pe faţă un zâmbet care poate rezista reduce- rilor de salariu, copiilor problemă şi părinţilor nevoiaşi. 5. Să continue să-şi facă meseria, chiar şi atunci când unii pă- rinţi îi pun la îndoială competenţa, iar alţii nu o susţin deloc. 6. Să aibă cel puţin şase perechi de mâini şi să ştie să scrie şi cu cele stângi. - Şase perechi de mâini ?! – se miră îngerul. - Da, pentru a-i învăţa să scrie pe mai mulţi deodată. Dar nu asta e problema. Cel mai greu va fi cu cele trei perechi de ochi. Îngerul îl privi neîncrezător: - Trei perechi de ochi?! Dumnezeu aprobă din cap. Prima pereche - ochii minţii pentru a-l vedea pe copil aşa cum e în realitate, nu cum l-au etichetat al- ţii. A doua pereche va fi la spate - pentru ca ea să vadă ce nu se poate vedea, dar trebuie ştiut. Apoi ochii propriu-zişi, trebui fă- e cuţi astfel încât să transmită copilului că are încredere în el, fără ca măcar să scoată vreun cuvânt. - Doamne, dar acesta e un proiect foarte greu! Mai bine te odihneşti şi mai lucrezi la el şi mâine. - Nu pot, zise Dumnezeu, căci sunt foarte aproape de a crea modelul perfect. Vine la muncă şi în afara programului ori când este bolnavă, iar în inimă are un compartiment în plus. - Încă un compartiment?! - se miră îngerul. - Da, unul în care aşează copiii care nu sunt ai ei, dar pe care-i iubeşte şi-i înţelege. E un compartiment cu care simte toate fră- mântările copiilor şi toate durerile celor aflaţi în dificultate. - E tare blând modelul acesta, Doamne ! Dumnezeu zâmbi: - E blând, dar foarte rezistent. Nici nu-ţi închipui câte poate să îndure dacă e nevoie. Îngerul se apropie să vadă mai bine modelul creat: - Doamne, din ochi i se prelinge ceva. Ai pus cam multe pe umerii ei şi … uite ! Dumnezeu se apropie şi culese picătura de pe obrazul învăţă- toarei. - Nu curge nimic, zise El. Este o lacrimă! - O lacrimă!? Şi asta la ce-i mai trebuie?! - se miră îngerul. După un suspin, Dumnezeu îi răspunse: - Lacrima este pentru bucuria şi mândria de a-i vedea pe copii cum reuşesc să-i înţeleagă învăţătura. Este pentru singurătatea şi durerea copiilor cărora le lipsesc multe din cele dorite şi pen- tru compasiunea faţă de părinţii lor. Lacrima ei vine şi din dure- rea de a nu putea să atingă inima unora dintre copii. Lacrima ei vine adesea atunci când ea, învăţătoarea, după ce a stat cu copiii patru ani, timp în care i-a văzut crescând şi i-a învăţat aproape tot ce ştia, trebuie să-şi ia rămas bun şi cu sufletul întristat să fie gata să întâmpine o nouă generaţie. Ingerul i-a înţeles strădania şi s-a retras în linişte ... . Ce-aş putea să fac eu oare, Draga mea învăţătoare, Pentru tot ce ne-nvăţaţi Şi cu drag ne-nconjuraţi? Dac’aş fi un fulguleţ, Aş pluti prin vânt semeţ Şi-n privirea blândă, calmă, V-aş cădea cu drag în palmă. Privindu-vă cu căldură, Aş ajunge-o picătură Şi cu drag v-aş săruta, Bună’nvăţătoarea mea! Doamne, Dumnezeul meu, Tu singur îi cunoşti pe aceşti copii care sunt ai Tăi. Tu le ştii inima, cu nevoile şi viitorul lor. Ajută-mă să nu gre- şesc astăzi în purtarea mea faţă de ei. Şi Doamne, întoarce-ţi privirea către ei şi ocroteşte-i chiar şi atunci când nu-şi mai aduc aminte de Tine! § În foto: Liceul „Alexandru Mocioni” din Ciacova. De-a lungul timpului, multora dintre noi ne-a fost şi şcoală şi casă. În această clădire ne-am petrecut o bună parte din viaţă, pregătindu-ne pentru viaţă. Ne-au fost părinţi şi dascăli, oameni minunaţi cărora le vom păstra veşnic în suflete, o vie amintire. Vouă, celor ce ne urmaţi, vă dorim ca peste ani şi ani, să simţiţi fiorul recunoş- tinţei datorată şcolii ciacovene şi dascălilor ei, la aceeaşi intensitate cu care noi, cei mari, îi trecem de fiecare dată pragul ! Æ Pagină realizată de Mihai Aurel Ianoşel Æ

description

Ziar independent al ciacovenilor de pretutindeni

Transcript of Cetatea Ciacovei nr.76

Page 1: Cetatea Ciacovei nr.76

Anul VI Nr. 76 - Iunie 2011 Fondat de Mihai Aurel Ianoşel

Conform Legii 289/2007, aprobată de Parlamentul României, "se instituie Ziua Învăţătorului, manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic şi cultural, organizată anual pe data de 5 iunie". Cu riscul de a mă repeta, am considerat dintotdeauna că dascălul cu dragoste de profesie şi de copii, este “apostolul” care sfinţeşte locul, vrăjeşte şi cucereşte din priviri cu vorba sau cu fapta. Sufletul dascălului poate fi asemuit cu un râu de dragoste ce se revarsă necontenit asupra copilului, pentru că nimic nu este mai de preţ pe lume decât această fărâmă de viaţă încredinţată lui spre învăţătură. Între a iubi şi a educa nu poate fi pus decât semn de egalitate. Dascălul e ca o lumânare care se stinge, luminând pe alţii. Recunoştinţă tuturor care trudesc pe ogorul cunoaşterii! De Ziua Învăţătorului, să ne amin-tim măcar pentru o clipă şi de dascălii noştri care au păşit în legendă.

Era o zi de muncă tov oare, peis it ste program şi Dumnezeu crea cadrele i- d dac e L cra la un mo el co licat şi tic . u d mp ştia că d data acea avea o espo - e sta r n sabilitat deosebită. Modelu ce urma a e l fi eat, a a ă infl n ze sufletele şi cr ve s ue ţe să creeze la rândul lui personalitatea multor copii. Deodată apăru un înger: - Doamne! Îţi ia cam mult timp să-l duci la bun sfârşit. La ce mo-del lucrezi acuma? - ÎNVĂŢĂTOAREA - aşa se numeşte! Şi i-auzi ce condiţii trebuie să îndeplinească: 1. Trebuie să se ridice deasupra copiilor, deşi trebuie să se pună la mintea lor. 2. Trebuie să facă o mulţime de lucruri în acelaşi timp. 3. Să-şi găsească mai mult timp pentru copii decât pentru sine. 4. Să aibă veşnic pe faţă un zâmbet care poate rezista reduce-rilor de salariu, copiilor problemă şi părinţilor nevoiaşi. 5. Să continue să-şi facă meseria, chiar şi atunci când unii pă-rinţi îi pun la îndoială competenţa, iar alţii nu o susţin deloc. 6. Să aibă cel puţin şase perechi de mâini şi să ştie să scrie şi cu cele stângi. - Şase perechi de mâini ?! – se miră îngerul. - Da, pentru a-i învăţa să scrie pe mai mulţi deodată. Dar nu asta e problema. Cel mai greu va fi cu cele trei perechi de ochi. Îngerul îl privi neîncrezător: - Trei perechi de ochi?! Dumnezeu aprobă din cap. Prima pereche - ochii minţii pentru a-l vedea pe copil aşa cum e în realitate, nu cum l-au etichetat al-ţii. A doua pereche va fi la spate - pentru ca ea să vadă ce nu se poate vedea, dar trebuie ştiut. Apoi ochii propriu-zişi, trebui fă- ecuţi astfel încât să transmită copilului că are încredere în el, fără

ca măcar să scoată vreun cuvânt. - Doamne, dar acesta e un proiect foarte greu! Mai bine te odihneşti şi mai lucrezi la el şi mâine. - Nu pot, zise Dumnezeu, căci sunt foarte aproape de a crea modelul perfect. Vine la muncă şi în afara programului ori când este bolnavă, iar în inimă are un compartiment în plus. - Încă un compartiment?! - se miră îngerul. - Da, unul în care aşează copiii care nu sunt ai ei, dar pe care-i iubeşte şi-i înţelege. E un compartiment cu care simte toate fră-mântările copiilor şi toate durerile celor aflaţi în dificultate. - E tare blând modelul acesta, Doamne ! Dumnezeu zâmbi: - E blând, dar foarte rezistent. Nici nu-ţi închipui câte poate să îndure dacă e nevoie. Îngerul se apropie să vadă mai bine modelul creat: - Doamne, din ochi i se prelinge ceva. Ai pus cam multe pe umerii ei şi … uite ! Dumnezeu se apropie şi culese picătura de pe obrazul învăţă-toarei. - Nu curge nimic, zise El. Este o lacrimă! - O lacrimă!? Şi asta la ce-i mai trebuie?! - se miră îngerul. După un suspin, Dumnezeu îi răspunse: - Lacrima este pentru bucuria şi mândria de a-i vedea pe copii cum reuşesc să-i înţeleagă învăţătura. Este pentru singurătatea şi durerea copiilor cărora le lipsesc multe din cele dorite şi pen-tru compasiunea faţă de părinţii lor. Lacrima ei vine şi din dure-rea de a nu putea să atingă inima unora dintre copii. Lacrima ei vine adesea atunci când ea, învăţătoarea, după ce a stat cu copiii patru ani, timp în care i-a văzut crescând şi i-a învăţat aproape tot ce ştia, trebuie să-şi ia rămas bun şi cu sufletul întristat să fie gata să întâmpine o nouă generaţie. Ingerul i-a înţeles strădania şi s-a retras în linişte ... .

Ce-aş putea să fac eu oare, Draga mea învăţătoare, Pentru tot ce ne-nvăţaţi Şi cu drag ne-nconjuraţi?

Dac’aş fi un fulguleţ, Aş pluti prin vânt semeţ Şi-n privirea blândă, calmă, V-aş cădea cu drag în palmă.

Privindu-vă cu căldură, Aş ajunge-o picătură Şi cu drag v-aş săruta, Bună’nvăţătoarea mea!

Doamne, Dumnezeul meu, Tu singur îi cunoşti pe aceşti copii care sunt ai Tăi. Tu le ştii inima, cu nevoile şi viitorul lor. Ajută-mă să nu gre-şesc astăzi în purtarea mea faţă de ei. Şi Doamne, întoarce-ţi privirea către ei şi ocroteşte-i chiar şi atunci când nu-şi mai aduc aminte de Tine!

În foto: Liceul „Alexandru Mocioni” din Ciacova. De-a lungul timpului, multora dintre noi ne-a fost şi şcoală şi casă. În această clădire ne-am petrecut o bună parte din viaţă, pregătindu-ne pentru viaţă. Ne-au fost părinţi şi dascăli, oameni minunaţi cărora le vom păstra veşnic în suflete, o vie amintire. Vouă, celor ce ne urmaţi, vă dorim ca peste ani şi ani, să simţiţi fiorul recunoş-tinţei datorată şcolii ciacovene şi dascălilor ei, la aceeaşi intensitate cu care noi, cei mari, îi trecem de fiecare dată pragul !

Pagină realizată de Mihai Aurel Ianoşel

Page 2: Cetatea Ciacovei nr.76

CETATEA CIACOVEI PAGINA 2

Spre deosebire de ruga românească sau sâr-bească, chirvai-ul (ruga şvăbească), are loc numai duminica, respectiv de sărbătoarea “Sfintei Treimi” stabilită ca hram al Bisericii. Organizatorii erau de regulă învăţători sau “caplani”, preoţi încă nehi-rotonisiţi, toţi tineri. Curând după Sfintele Paşti, se alegea un “vortänzer” (primul dansator) şi doi casieri ce se ocupau de cheltuielile de chirvai. În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, se împodo-bea “Maibaum”-ul (pom de mai), care era expus timp de 10 zile pe rând, la porţile preotului, învă-

ţătorului, judecătorului de scaun, judecătorului de plasă, primarului, notarului şi jandarmului. În ziua de 10 Mai (în perioada dintre războaie, sărbatoare naţională a României), feciorii treceau prin sat în sunet de fanfară, după care dansau în jurul pomului o polcă specială de chirvai - “Kerweihstickl”. În perioada până la Rusalii, feciorii se întâlneau cel puţin de 2 ori pe săptămână acasă la “Vortänzerin” (fata care era prima dansatoare aleasă în acel an). Acolo se lucrau din hârtie de crep dar şi lucioasă, ghirlande şi steguleţe care urmau să împodobească cortul. La Rusalii, după-amiaza era dans la restaurantul care era stabilit să găzduiască chirvai-ul. Seara, feciorii conduceau fetele acasă unde cereau acordul părinţilor să permită fetei lor să le fie “Kerweihmädl” (parteneră la chirvai). După încuvinţarea primită, feciorul dădea fetei pălăria care urma să fie impodobită şi pe care el urma să o poarte la chirvai. Înaintea sărbătorii “Sfintei Treimi” (a chirvai-ului), pălăria era dusă la casa feciorului. Nu se ştie de ce pălăriile trebuiau să fie împodobite cu panglici, dar aşa s-a transmis obiceiul şi nimeni nu l-a schimbat. În toată localitatea pulsa febra sărbătorii. Casele şi pomii erau văruiţi iar gospodinele pregăteau cele necesare pentru primirea oaspeţilor aşteptaţi întotdeauna cu mult drag. Străzile şi casele “străluceau” de curăţenie. Chirvai-ul era sărbătoarea întregii comunităţi. Sâmbăta seara, se întâlneau toate perechile de tineri acasă la “Vortänzerin”, de unde plecau însoţiţi de muzică la cortul unde se organiza chirvai-ul şi finisau ultimele detalii ca totul să fie perfect. Duminica dimineaţa, feciorii mergeau la casele fetelor. Împreună plecau şi se intâlneau la “Vortänzerin”. În loc de coroană din rosmarin ca în alte localităţi, în Ciacova se ducea de către prima pereche de dansatori, o pălărie şi un batic, fixate pe un suport din lemn. Perechile mergeau în pas de marş în sunet de fanfară, spre Biserică. Se striga de către primul dansator: “Feciori, ce avem azi?” şi se răspundea în cor: “Chirvai!” Intrarea în Biserică era un moment aparte, în sunetele pline ale orgii. Enoriaşii se ridicau din bănci privind cu mândrie la floarea comunităţii şvăbeşti ciacovene. Slujba de Kirchweih era celebrată cu acompaniament de cor, orchestră şi bineînţeles de orgă. Predicile erau ţinute uneori de preoţi străini, invitaţi pentru acest eveniment. După slujbă perechile mergeau, tot în acompaniament de fanfară şi în pas de marş, la locul de petrecere. Spre a fi atracţia mai mare, de multe ori se aduceau şi fanfare/orchestre din alte localităţi, ca de exemplu: din Johanisfeld (Ionel), Liebling, Giarmata, Comloşu Mic, Peciu Nou, etc. Dansul era pornit de prima pereche de dansatori cu “Tschakowaer Kerweihländler” (Ländlerul ciacovean), după care porneau la dans toate perechile. Seara de duminică şi cea de luni, feciorii erau invitaţi la fete la cină. După cină se strângeau cu toţii la prima dansatoare, de unde pornea marsul iar spre locul de dans, unde se dansa până a doua zi dimineaţa.

Marţea, feciorii dăruiau fetelor câte o cutie frumoasă cu praline (ciocolată), iar la restaurant serveau un papricaş de batal. Joia următoare fiind sărbătoare, perechile de tineri, în aceeaşi ordine ca şi la chirvai, mergeau spre locul de dans. Era aşa-zisa “rugă mică” (Nach-Kerweih). De data aceasta, marşul de seară pornea de la casa primului dansator. În duminica următoare, exact pe locul unde era stâlpul mijlociu de susţinere al cortului petrecerii, se îngropa o sticlă cu “vin de chirvai” la o adâncime de 1,5 metri. Astfel “se ingropa chirvai-ul”. În anul următor la ridicarea cortului, se dezgropa sticla şi se bea vinul. Ultimul cort de acest fel s-a ridicat în anul 1941. Sticla de atunci încă mai este îngropată şi în ziua de azi. Oare cine o va găsi vreodată? Chirvai-ul la Ciacova dura 4 zile in fiecare an. Asta l-a suparat pe episcopul de Timişoara din acea vreme, pe nume Glattfelder. Acesta a trimis în 1913 o scrisoare primarului Ciacovei cu rugămintea să inter-vină împotriva chirvai-ului prea lung. Şi într-adevăr din 1914, chirvaiul nu a mai durat decât ... 3 zile!

Un mare succes şi în acelaşi timp şi ultima dovadă impozantă a tradiţiei germane în Ciacova, a fost chirvai-ul organizat cu ocazia a 100 de ani de la sfinţirea Bisericii romano-catolice, în anul 1981. Prezenţi au fost oaspeţi plecaţi de mult de “acasă”, veniţi din Germania, Austria şi chiar din SUA. Nu au participat ca “Kerweihpare” (perechi de dansa-tori de chirvai) doar feciori şi fete, ci şi perechi căsătorite. Au fost 75 de perechi, lucru nemaintâlnit în Ciacova de atunci încoace. Slujba reli-gioasă a fost celebrată de 4 preoţi în frunte cu Episcopul Ordinarius Konrad Kernweiß, originar din Ciacova, născut pe str. Cuza la nr. 3. Aceasta a fost ultima slujbă celebrată de sfinţia-sa în localitatea natală. La orgă a excelat artistul de renume mondial Josef Gerstnengst, preot catolic şi domnia-sa, acompaniind corul bisericesc sub conducerea lui Andreas Kernweiß, invăţător pensionar. Toţi trei erau ciacoveni şi erau tare “făloşi” de acest lucru. La marea sărbatoare au participat delegaţi ai oficialităţilor, precum şi 15 preoţi reprezentând toate confesiunile. Şi după 1981 s-a mai sărbătorit chirvai-ul în Ciacova, dar la dimen-siuni reduse. Prin plecarea masivă a germanilor, mai ales începând cu anii 1990/1991, chirvai-ul nu mai este sărbătorit decât simbolic de cei câţiva germani rămaşi, împreună cu câţiva tineri de suflet de alte naţionalităţi. Bravo lor că o fac! Dar un adevărat chirvai ca pe vremuri, nu va mai avea loc în Ciacova noastră, niciodată. Şi e mare păcat ... .

Alexander Ştefi - Germania -

Un bun coleg şi prieten, profesor de limba română la Liceul din Ciacova, în urmă cu mulţi ani a avut o iniţiativă care i-a uimit pe mulţi dintre colegi şi părinţii elevilor. A orga- nizat cu elevii un concurs de scrisori despre iubire. - „Iubire?!” - au hăulit mamele. În închipuirea supusă unor oprelişti specifice mentalităţii lor, iubirea asocia imaginea unor scene de groază raportate la vârsta fiicelor. Răspunzând iniţiativei profesorului, ar deschide drumul spre a deveni prematur, mame. Pentru taţi, care încă uneori îşi mângâiau curelele pentru boroboaţele copiilor, se întrezărea imaginea unor tineri aduşi acasă cu cătuşe la mâini pentru nesăbuinţa lor. A fost mare vâlvă în şcoală, dar câteva scrisori tot au participat la concurs. S-a demonstrat că elevii, majoritatea având în minte mentalitatea părinţilor, n-au putut da frâu liber unor reflexe atrofiate prin lipsă de exerciţiu. Dacă urmărim ce se petrece în jurul nostru, constatăm că uneori şi viaţa e o materie la care se copiază cu succes. Iubirea însă, „materie” la care mai ales cei ce te-au adus pe lume sunt ei însăşi corigenţi, nu suportă ... fiţuicile! Colegul meu a fost chemat la conducerea şcolii să dea notă explicativă. Tot personalul ştiam rigorile impuse de director, care în general erau benefice. I s-au pus întrebări legate de premii, de selecţiile perechiior pentru schimbul de epistole şi multe altele. Tevatura s-a stins în final, nu pentru că ar fi muşamalizat-o vreun inspector şcolar, ci din lipsă de interes pentru subiect, manifestată chiar de către elevi. Treptat, după monstruosul scandal ce bulversa mica noastră urbe, altele erau temele de conversaţie: campionatul de fotbal, petrecerea vacanţei, etc. Peste câţiva ani, împreună cu colegul meu am descoperit pe fundul unui sertar, scrisoarea premiată la concursul de pomină. Am deschis-o cu senzaţia că intrăm cu bocancii în ţesătura diafană de sentimente adolescentine. De fapt, era scrisoarea unei adolescente. Conţinea doar o frază adresată colegului de bancă: „Te iubesc pentru că m-ai lăsat să copiez la teză, după tine”.

- Profesor pens. Nicolae Stoica -

Page 3: Cetatea Ciacovei nr.76

CETATEA CIACOVEI PAGINA 3

Duminică, 8 mai 2011 - ora 11,30 (după ceasurile nemţeşti), la Biserica catolică din Ciacova, 33 de copii din parohia noastră cât şi din parohiile Ghilad şi Conacul Iosif, l-au primit pentru prima dată în sufletele lor pe Isus, la Prima Sfântă Împărtăşanie. În dimineaţa acelei zile, Nicoleta s-a trezit mai devreme. S-a îmbrăcat cu rochia albă special creată pentru acest eveniment, şi-a pus pe cap coroniţa cu flori de câmp împletite şi însoţită de sora ei mai mare Ancuţa şi de fratele Ovidiu, a plecat spre Biserică. Acea zi şi-o va aminti mereu. S-ar putea spune că pentru ea, era începutul unei vieţi care ar putea fi luată ca model de orice creştin. Prima Sfântă Împărtăşanie devine un sprijin solid pentru întreaga viaţă! Biserica era plină “ochi” de enoriaşi veniţi să asiste la eveniment. Vaze cu gladiole şi crini albi erau aşezate peste tot, parcă de o mână iscusită de designer. Băncile erau ornate cu panglici şi funde albe de mătase şi garoafe albe. Atmosfera era copleşitoare. În sunetul orgii, copiii ordonat încolonaţi au intrat în biserică. În spatele lor, cei trei preoţi care au oficiat slujba. Cu emoţie şi entuziasm, copiii însoţiţi de părinţi, prieteni şi invitaţi, au ocupat locurile rezervate lor în faţa Altarului. La începutul Sfintei Liturghii, copiii au primit din partea preotului paroh Filip Gyula, un cuvânt de încu-rajare şi de mulţumire. Înainte de a fi împărtăşiţi au mărturisit în faţa celor prezenţi, că sunt pregătiţi şi conştienţi de primirea “Trupului şi Sângelui Domnului” sub forma pâinii şi a vinului. A urmat apoi, slujba propriu-zisă. La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Filip Gyula a mulţumit lui Dumnezeu pentru acei minunaţi copii, “raze de lumină în mâinile Sale”, îndemnându-i să aibă grijă ca sufletele lor să fie mereu curate. Apoi, copiii au fost felicitaţi iar la masa festivă organizată în cinstea lor la „Casa de cultură” li s-a înmâ-nat câte o diplomă menită să marcheze acest eveniment minunat în viaţa lor. Am început relatarea evenimentului cu câteva cuvinte despre una dintre protagonistele serbării. Fiecare dintre cei prezenţi avea începutul său de istorie a vieţii pământeşti. Al ei însă, a fost să fie mai trist. Rămasă orfană de ambii părinţi, spre ea, sora Ancuţa şi fratele Ovidiu, s-au întins în urmă cu patru ani, ca în multe alte situaţii similare, braţele Preacucernicului Părinte Vicar General Msgr. Kobor Gheorghe. Domnia sa, i-a luat sub ocrotirea societăţii “Caritas Sanctus Gerhardus” din Ciacova. Aşa se face că în sânul noii familii, Nicoleta are acum o bună parte din căldura sufletească şi protecţia pe care în mod firesc orice copil le are din partea părinţilor. Şi desigur, din 8 mai 2011 şi protecţie divină ... .

În foto: Nicoleta (9 ani), Ancuţa (17 ani) şi Ovidiu (12 ani) - în ziua Sfintei Liturghii a Primei Împărtăşanii.

A consemnat: Mihai Aurel Ianoşel

Prima tipografie în Ciacova a fost proprietatea lui Franz Julius Wettel (născ. la 24.02.1854 la Vîrşeţ - Serbia, dec. la 05.08.1938 în Timişoara). Instalează la Ciacova între anii 1880 - 1881, tipografia "Buchdruckerei Wettel” ("Tipografia de carte Wettel"), în Herrengasse 120/a (în traduce-re: str. Domnilor), azi str. N. Bălcescu nr. 22, lângă Primăria din acea vreme. Tipografia a fost vândută fraţilor Chudy, iar Franz Julius Wettel s-a mutat în Timişoara. Primul ziar tipărit în Ciacova a apărut în anul 1881, fiind o publicaţie germană. După trecerea în secolul XX până la primul război mondial, a mai apărut un ziar editat în limba maghiară. Ziare româneşti sau sârbeşti nu au apărut ni-ciodată în Ciacova. Între războaie au mai fost editate diferite ediţii speciale, dar tot în limba germană. „Csakowaer Wochenblatt” (Foaie săp-tămânală a Ciacovei). Acest ziar a fost o copie a ziarului "Neue Werschetzer Zeitung" (Noul ziar din Vîrşeţ), editat în Ciacova în tipografia fraţilor Chudy, între 1881-1882. Vîrşeţul a fost în acea peri-oadă, după Timişoara, oraşul cu cele mai multe tipografii din întreg Banatul. "Neue Werschetzer Zeitung” a fost editat înce-pând cu anul 1880 de Franz Julius Wettel şi Josef Veronits, la o tipografie din ora-şul Vîrşeţ. Fraţii Chudy au fost în acea perioadă colaboratori ai tipogra-fiei de carte "Kirchner" din oraşul din ţara vecină. Când fraţii Chudy au preluat tipografia din Ciacova în anul 1881, au tipărit şi ziarul din Vîrşeţ pentru cititorii ciacoveni. ”Csakovaer Zeitung” (Ziarul Ciacovei) - organ pentru ţară, agricultură şi viaţă socială. Acest ziar a apărut săptămânal de la 1 octombrie 1882 până la 5 ianuarie 1902 şi este tipărit în Ciacova în tipografia fraţilor Chudy până în anul 1886, cu caractere latine. De atunci începând, va fi tipărit cu caractere germane vechi (gotice). Redactor şef al ziarului este

între anii 1882 - 1899, Eugen Chudy. În anul 1899, tipografia trece în proprietatea lui Peter Gradl, care asigură apariţia ziarului pe mai de-parte şi în calitate de redactor şef. Peter Gradl (născ. la 13.12.1868 în Teremia Mare şi decedat la 22.03.1921 la Lipova), a fost tipograf. De la Ciacova s-a mutat la Lipova, unde devine şi proprietar de tipo-grafie. Colecţia completă a ziarului ”Csakovaer Zeitung” se află la "Biblioteca Naţionala Szechenyi" din Budapesta. Acolo le stă la dispoziţie cercetătorilor şi microfilmul cu întreaga colecţie. Profesorul Eugen Glück din Arad şi Wilhelm Merschdorf din Ciacova, au cerce-

tat întreaga colecţie pentru cartea lor: „Tschakowa - Marktgemeinde im Banat” (Ciacova - târg în Banat), din care am prezentat câteva episoade şi în ziarul nostru. Nota redacţiei: Ziarul „Cetatea Ciacovei” are privilegiul de a fi pri-ma publicaţie din Ciacova (distri-buită gratuit), editată în limba ro-mână, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare. Tehnoredactarea computerizată este realizată de coordonatorul şi fondatorul ziarului, iar tipărirea es-te executată la „Tipografia Mirton” din Timişoara. Colecţia completă a publicaţiei se găseşte conform prevederilor legale, la Biblioteca Naţională a României, la marile biblioteci din ţară, cât şi la diferiţi

colecţionari de pretutindeni. În semn de recunoaştere a valorilor trecutului, apreciem că s-ar impune un firesc gest din partea autorităţilor locale. Este vorba de montarea unei plăci comemorative pe faţada imobilului din str. N. Bălcescu nr. 22, care să ateste că aici a funcţionat începând din anul 1880, tipografia Ciacovei. Ar fi o picătură de apă pusă la rădăcina cunoaşterii trecutului nostru istoric. Este seva morală de care avem atât de multă nevoie, într-o lume pe care toate sondajele de opinie o arată tot mai debusolată.

Page 4: Cetatea Ciacovei nr.76

CETATEA CIACOVEI PAGINA 4

Aşa cum anunţam în numărul anterior al ziarului, efectivul Poliţiei oraşului Ciacova a desfăşurat în continuare activităţi specifice pen-tru depistarea persoanelor care încalcă Legea privind fondul piscicol. Astfel, în cursul lunii mai a.c. au fost depistate mai multe persoane contraveniente care pescuiau ilegal pe râul Timiş, fiind sancţionate cu amenzi între 6.000 - 10.000 lei, conf. O.G. 23/2008.

Odată cu venirea verii, tot mai multe persoane conduc motorete (moped) cu încălcarea legislaţiei rutiere. Conducătorii acestora au printre altele, obligaţia să deţină poliţă de asigurare. Încălcarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă între 1.000 - 2.000 lei, conf. O.U.G. 195/2002. Avertizăm conducătorii auto că pe tronsonul de drum dintre centrul ora-şului şi ieşirea din localitate, vor fi efectuate periodic controale radar, pentru depistarea vitezomanilor. Pe acest segment, limita de viteză este de 30 km/h, sfidată de multe ori cu consecinţe grave: răniri ale conducătorilor auto, a altor persoane aflate în trafic, cât şi cu pagube materiale majore.

Şeful Poliţiei, Inspector de poliţie Pălăduţă Victor

Tatăl a venit târziu de la muncă. Băieţelul îl aştepta nerăbdător. - Tati, pot să te întreb ceva? - Da sigur, despre ce e vorba? - Tati, câţi bani câştigi pe oră la serviciul tău? - Hei, dar asta nu e treaba ta! De ce mă întrebi? - Doar vreau sa ştiu... Te rog spune-mi, cât câştigi pe oră? - Dacă trebuie să ştii ... câştig 10 dolari. - Ah! răspunse micuţul, trist. Tati, îmi împrumuţi te rog 5 dolari? Tatăl s-a infuriat: - Dacă m-ai întrebat asta ca să-mi ceri nişte bani să-ţi cumperi o ju-cărie prostească, atunci du-te la culcare! Micuţul a plecat în camera lui. După o vreme, tatăl a început să gândească: "Poate chiar era ceva de care avea nevoie. Niciodată nu mi-a cerut bani". A deschis uşa camerei băiatului.

- Dormi? a întrebat. - Nu tati, sunt treaz, veni răspunsul. - M-am gândit că am fost prea dur mai devreme. Uite, aici ai 5 dolari. - Mulţumesc tati, îi răspunse copilul în culmea fericirii. A scos apoi un port-moneu dintr-un sertar. Tatăl a văzut că băiatul avea ceva bănuţi adunaţi. - De ce vrei mai mulţi bani, dacă văd că ai?! - Pentru că nu am avut destul, dar acuma am! Tati, am 10 dolari. Pot să cumpăr o oră de stat alături de tine? Te rog să vii mâine acasă mai devre-me cu o oră, să servim masa împreună! Tatăl a fost copleşit de durere. Şi-a luat băiatul în braţe rugându-l să-l ierte. Întâmplarea este o lecţie tristă pentru cei care lucrează din greu pentru familia lor. Uneori lasă vremea să zboare fără să rezerve timp şi pentru cei dragi care au nevoie de ei. Dacă li se întâmplă ceva la compania pentru care lucrează, vor fi înlocuiţii foarte uşor. Dar familia şi prietenii lăsaţi în ur-mă, îi vor simţi pierderea pentru tot restul vieţii.

Maimuţa ofensată de A. Dumitru

Odată, o maimuţă din evul anecdotic, Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic, Striga în gura mare: Sunt foarte ofensată! Circulă-n lume-o vorbă, deloc adevărată, Că omul ar descinde din buna noastră rasă, Tocmai ideea asta, îmi pare odioasă. Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi, Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război? Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali, Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali, Escroci, bandiţi gherile sau vreo tutungerie? În neamul nostru nobil, nu vezi aşa prostie! Noi n-avem mafii dure în lumea noastr-aleasă, Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă, Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat, În obştea de maimuţe, cocotier privat. Nici răutate cruntă, nici pui murind de foame, Sau omorâţi în taină de aşa-zise "mame". Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna, O minte de maimuţă, dospind în ea minciuna. Şi iată încă una, din lumea cea de jos: La noi nu se întâmplă război religios. Nici "sfinte" inchiziţii, nici libertate-n lanţuri, Nici chefuri după care să adormim prin şanţuri. E-adevărat că omul a coborât ca soi, Dar să fim rezonabili, n-a coborât din noi!

În urmă cu mai bine de trei ani, pe peretele fostului „Cămin cultural” din centrul istoric al Ciacovei a fost expus în scop electoral, un pa-nou de dimensiuni apreciabile cu sigla partidu-lui portocaliu. Alături, funcţiona micul magazin de piese auto al d-lui (actual) primar. Între timp patronul şi-a schimbat locul de muncă cât şi locaţia magazinului, iar partidul a pierdut mult din ... „culoare”. Cică se aşteaptă până se albeşte şi cade singur. Panoul ! ...

Prin grija Guvernului şi intermediul Primăriei, vor fi distribuite GRATUIT tricouri inscripţionate cu textul: „I DON’T NEED SEX – THE GOVERNMENT FUCKS ME EVERY DAY”. Solicitanţii urmează să comunice mărimea dorită, până la 27 iunie 2011 (inclusiv).

Printr-un act unilateral de voinţă, dl. con-silier local MICU EUGEN din satul Cebza, a demisionat din funcţia deţinută în Consiliul Local al oraşului Ciacova. Locul său va fi preluat de dl. MARGANOVICI ANGELCO. Motivele care l-au determinat să ia această hotărâre, vă vor fi prezentate pe larg într-o publicaţie ce va apare peste câteva luni: „DIN SPATELE CORTINEI” Încă de pe acum, editorul publicaţiei vă asigură că va fi citită cu deosebit interes. Vor fi scoase la lumină aspecte necunos-cute, de pe scena politică locală. Cu docu-mente, nume şi fapte reale, trăite de autor!

„Lupul singuratic”

Criza economică prin care trecem este re-simţită şi la nivelul comercianţilor din oraşul nostru, fiind reflectată în volumul redus al vân-zărilor. Pentru a le întinde o mână de ajutor, consilierii locali întruniţi în şedinţă ordinară au aprobat în unanimitate propunerea domnului viceprimar Ghera Dacian Răzvan, de a nu se percepe taxe pentru spaţiile din faţa unităţilor comerciale, folosite pentru desfacerea băutu-rilor răcoritoare. Terasele amenajate nu vor (mai) afecta spaţiile verzi ori căile de acces.

Întraga colecţie a ziarului poate fi lecturată pe internet în format PDF - color, în fişierul „Cetatea Ciacovei” subfişier „Arhivă”, la adresa: www.ianosel.com

Prezenta ediţie a ziarului, a fost spon-sorizată parţial de dl. ing. Mîrzoca Marius.

Ziarul „CETATEA CIACOVEI” este înregistrat în Catalogul Internaţional al Publicaţiilor Periodice editat de Centrul Internaţional ISSN din Paris - Franţa şi la Biblioteca Naţională a României, având codul de identificare internaţională: ISSN 1843 - 7435.