MOTTO: CINE VREA SĂ REZOLVE O PROBLEMĂ CAUTĂ SOLUŢII, IAR CINE NU VREA GĂSEŞTE JUSTIFICĂRI.

Ziar independent de informare locală. Se distribuie gratuit în zilele de 15 şi 30 ale lunii. Tiraj: 700 exemplare

Anul II Nr. 28 - Duminică 30.09.2007 INTERNET: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel

DIN „PERLELE” LU’ DON’ PRIMAR

Întrerupem seria prezentării fărădelegilor comise de domnul primar Viorel Ştefan şi ne oprim (aşa cum am promis în numărul trecut al ziarului nostru), la un eveniment important din viaţa satului Petroman: Inaugurarea şi sfinţirea Monumentului Eroilor căzuţi pentru

apărarea patriei în cele două războaie mondiale. Eveniment care pe lângă bucuria firească, a lăsat şi o undă de tristeţe în sufletul localnicilor. Dar să o luăm cu începutul, ca de fiecare dată ... . „Patria este eternă prin cultul eroilor”. Aşa a gândit şi un petromăneanţ, atunci când s-a hotărât să facă tot ce depinde de el pentru a cinsti cum se cuvine eroii satului, parcă uitat de Dumnezeu în ultima vreme. Numele lui: ALBU ŞTEFAN. Cu ceva vreme în urmă, a împlinit 80 de ani. Sprijin moral i-au fost tot timpul, nepotul Măgăran Daniel care a şi executat proiectul pentru monument, fiica sa - prof. Măgăran Luminiţa - şi mulţi dintre consăteni. Ani de zile l-a urmărit imaginea unei ţigănci sfâşiată de durere, care şi-a pierdut în cel de-al II -lea Război Mondial, toţi trei fiii. În amintirea lor şi a altor tineri care cândva au constituit „floarea satului”, împreună cu un grup de localnici au dorit să vadă ridicat un monument. La sfinţirea lui, cu mâna-i teremurândă de emoţie, mi-a întins un fragment din panglica tricoloră tăiată ca simbol al inaugurării acestuia. O voi păstra mereu la loc de cinste, amintindu-mi de acel moment solemn la care am participat şi de imaginea celui ce mi-a înmânat-o. Ca militar de carieră, cu un cult format de-a lungul anilor pentru tot ce cuprinde noţiunea de „armată” şi ca om care am participat la multe astfel de evenimente, nu pot să nu remarc aici şi unele neajunsuri care în mai mică măsură (poate), au fost sesizate şi de cei care formau asistenţa. La un moment solemn unic în viaţa unei comunităţi locale, nu se vine ca la un meci de fotbal din ... „promoţie”. Printre altele, primarul este prezent cu eşarfa tricoloră pe piept (nu de alta, dar să se ştie cine-i „străinul” care vorbeşte). Evenimentul trebuia pregătit din timp în cele mai mici detalii, împreună cu reprezentanţii bisericii (pe ore şi minute), nu să fugă care încotro neştiind ce să facă. Ca să nu mai vorbim de faptul că trebuiau să fie invitaţi şi reprezentanţi ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean, consilierii locali, reprezentanţi ai Armatei, ai Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice, veterani de război din localitate şi împrejurimi, un cor capabil să interpreteze 2-3 cântece patriotice, copii de la şcoala din sat care să recite câte o poezie şi multe altele pe care într-o bună zi sperăm să le vedem şi în localităţile noastre, că doar nu om fi blestemaţi să avem parte numai de sfidare, aroganţă, indolenţă şi nepăsare. Trebuie amintit aici, că în semn de preţuire pentru unii localnici care au avut merite remarcabile la propăşirea materială sau spirituală a satului de-a lungul anilor, li se putea acorda în faţa monumentului, titlul de „Cetăţean de onoare”. Şi unul dintre aceştia, putea fi chiar domnul Albu Ştefan. Dar timpul încă nu este pierdut şi mai poate vindeca rănile. La ce ne mai puteam aştepta însă, din moment ce domnul primar nici

nu s-a sinchisit să depună la monument o coroană de flori din partea Primăriei şi Consiliului Local?! Acestea toate trebuia să le aibă în vedere „liderul” nostru local, nu să bată câmpii în discursul ţinut, cu aluzii penibile. Demnă de remarcat, iniţiativa personală a domnului Mîrşa Ioan în vârstă de 80 de ani („leat” cu domnul Albu), care la finalul ceremoniei a interpretat cum nu se putea mai frumos, imnul: „Presăraţi pe-a lor morminte”. A fost poate, cel mai emoţionant moment al festivităţii ... . Şi-acum, să justificăm titlul reportajului de faţă, redând mai jos câteva din „perlele” ieşite din gura lu’ don’ primar la inaugurarea şi sfinţirea monumentului:

- „Pe monument este menţionat numele unor oameni pe care eu personal nu i-am cunoscut ...”

Nici nu aveaţi cum, pentru că nu prea eraţi „lider local” pe vremea când ei mureau pentru o cauză nobilă. Nici cel puţin în faza de ... embrion. Dureros este faptul că acum nu-i prea cunoaşteţi nici pe urmaşii celor menţionaţi pe monument. Oare ce senzaţie aveaţi, auzind cum vă şuieră gloanţele pe lângă urechi? Probabil la fel de inconfortabilă ca la apariţia fiecărui număr al „Cetăţii Ciacovei” ...

- „Monumentul, sau cum vreţi să-i spuneţi, a fost construit de unii oameni care nu sunt de meserie, dar voiau să câştige şi ei o bucată de pâine”.

Asta ştim şi noi şi nu e rău. Numai că e cam amară pâinea, la salariile de mizerie pe care le acordaţi pentru munca prestată. Dar asta-i altă poveste ...

- „Monumentul va rămâne aici, atâta timp cât doriţi dumneavoastră!”.

Să cazi pe spate, nu alta. Îşi poate imagina unul întreg la minte, că poate alerga în spinare cu ditamai blocul de beton? Şi ce motiv ar avea să mişte din loc un monument care s-a ridicat din iniţiativa şi banii proveniţi din taxele şi impozitele lor? „Altceva” sunt ei hotărâţi să mişte din loc peste 245 de zile (dacă nu apar complicaţii) ... Şi apăsând pedala până la capăt, nu pot încheia articolul fără a mai face o precizare: „Pe la colţuri” se vorbeşte că vulturii din fontă montaţi pe monumentele din Ciacova şi Petroman, au fost confecţionaţi într-un judeţ situat mai la ... nordul judeţului nostru. Cam tot pe-acolo de pe unde vine şi combustibilul lichid (motorina), pentru încălzirea centrală la Liceul din Ciacova, adus numai pe timp de noapte de nişte personaje foarte corpolente şi dubioase, cu lanţuri grele de aur la gât şi cu facturi de însoţire a produsului, întocmite pe ... „naşpa”! Să fie oare, doar o simplă coincidenţă?! Valoarea celor doi vulturi, nu va fi cunoscută decât peste 245 de zile. Curios este faptul că în judeţul nostru sunt 18 firme care confecţionează asemenea piese şi la preţuri foarte convenabile. De ce s-a apelat oare, la o firmă atât de îndepărtată? Prietenii ştiu de ce! ... MIHAI AUREL IANOŞEL

(AMR – 245)

ÎNTÂLNIREA ŞVABILOR CIACOVENI – Augsburg 2007

Sâmbătă 15 septembrie 2007, în restaurantul hotelului „Der neue Hubertushof“ din Augsburg, s-au întîlnit şvabii ciacoveni, plecaţi de un număr mai mare sau mai mic de ani, „de-acasă“. Tradiţia este să ne întâlnim tot la doi ani în luna septembrie, anul acesta fiind din nou anul întâlnirii. Cu o oră înaintea deschiderii sălii în faţa intrării s-au format grupuri de „ciacoveni“. Între timp, mâini harnice terminau de pregătit totul în sală. Era o zi minunat de frumoasă, o adevarată zi de vară târzie. Cu punctualitate nemţească, la ora 14,00 fix, s-au deschis uşile restaurantului. Am fost întîmpinaţi cu strângeri de mâini, cu pupături şi îmbrăţişări de către domnul Hannes Degel şi doamna Gerdi Brunn-Muschong. Încet-încet sala s-a umplut. Domnul Hannes Degel, preşedintele „Asociaţiei şvabilor din Ciacova“, trăitori în Germania, a urcat pe scena sălii la microfon şi a salutat pe cei prezenţi urându-le un „bun venit!“. Impreună cu d-na Gerdi Brunn-Muschong a prezentat situaţia financiară a Asociaţiei. Apoi a dat cuvântul preotului Gyula Filip, invitat la întâlnire. Domnia sa, a salutat pe cei prezenţi în numele celor de „acasă“ şi le-a mulţumit tuturor pentru donaţiile care au ajutat mult la renovarea Bisericii Catolice din Ciacova. A menţionat încă odată că renovarea Bisericii nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul celor din Germania, deoarece în Ciacova trăiesc mult prea puţini catolici. În final a binecuvântat adunarea cât şi pe cei rămaşi acasă pe motiv de vârstă sau boală. La orele 16,30, toţi cei ce au făcut parte cândva din corul Bisericii Catolice din Ciacova, au traversat strada şi au intrat în biserica „Sfintul Francisc“. Acolo s-a repetat o dată „MISA“ de Franz Schubert, cea mai frumoasă misă în limba germană şi cea mai îndrăgită de ciacoveni, nu în ultimul rând datorită minunatului text. La ora 17,00 preotul Filip a început celebrarea unei slujbe religioase, înlocuindu-l demn pe preotul Johann Palfi, ciacoveanul care de ani de zile face tot ce se poate ca să fie prezent la tot ce se organizează şi are legătură cu Ciacova. De această dată nu a putut fi de faţă, spre marele său regret. Corul a cântat, şi fiecăruia din cei prezenţi i s-a apropiat Ciacova şi mai mult de suflet. Aveam impresia că ne aflam în vechea şi minunata biserică ciacoveană, în faţa altarului, în timp ce preotul Kobor sau preotul Palfi celebrau slujba... . Şi să nu uităm că din Ciacova s-a tras şi fostul „Ordinarius“ (locţiitor de episcop, deoarece episcop nu a avut voie să aibe Episcopia Timişorii pe timpul acela) şi anume Preasfinţia Sa Părintele Konrad Kernweiß. Deci Ciacova are tradiţie în „a da“ credincioşilor, preoţi din propria comunitate. După slujbă, am reintrat cu toţii în sala de petrecere. Nu a trecut mult şi au sosit muzicanţii grupului „Sunshine“, sub conducerea şvabului din Freidorful timişorean, Werner Maurer. În timp ce-şi montau instrumentele, am urcat pe scenă şi în numele redacţiei ziarului „Cetatea Ciacovei“ şi personal al domnului Mihai Aurel Ianoşel - coordonatorul publicaţiei - am transmis salutări şi urări de bine, succese şi sănătate, membrilor comunităţii germane originare din Ciacova. În final am dat citire unui mesaj al domnului Ianoşel, adresat celor prezenţi. Aplauze furtunoase au fost răspunsul la cele citite. Aveam la mine un teanc din ziarele apărute până acum, care mi-au fost aproape smulse din mână şi citite pe nerăsuflate de mulţi dintre cei prezenţi la întâlnire. Pe la orele 21,00, orchestra a intonat un marş. Cu toţii ne-am aşezat pe scaune şi am aşteptat. Prin uşa principală a sălii au intrat peste douăzeci de perechi, după obiceiul şvabilor, cu „Hut un Tichl“, adică pălăria şi baticul tradiţional de „chirvai“, în proţap. Asta, ca să se amintească de „Kirchweih-ul“ (hramul Bisericii Catolice) din Ciacova. A fost iarăşi un moment de

nostalgie, de melancolie şi nu puţini au fost cei ce-şi ştergeau pe ascuns sau îşi îngjiţeau lacrimile. Pe la orele 21,30 s-a tras tombola. Erau atâtea obiecte în tombolă, încât foarte mulţi din cei prezenţi au fost câştigători. Consider că oricum întreaga asistenţă a fost în această zi câştigatoarea „marelui loz“, prin faptul că au stat cîteva ceasuri alături, depănând amintiri, vorbind de viitor, de prezent şi mai ales de trecut. Aşa cum a fost el, a fost trecutul Ciacovei şi al ciacovenilor. Şi nici unul din cei prezenţi nu şi-a reneagat locul naşterii, ci îl iubesc aşa cum merită. Cel puţin aşa cum a arătat odată, că aşa cum arată azi ... . Petrecerea a durat până la ora 1,00 noaptea. Oricum, pot spune cu mâna pe inimă că cei ce au fost la această întâlnire au şi azi în inima lor, Ciacova - locul naşterii lor - şi că se gândesc mereu cu drag şi dor la „Heimatort“-ul lor. Acesta este un cuvânt ce nu poate fi tradus, precum cuvântul românesc „dor“. Dar cuvântul „Heimat“ întruneşte tot ce poate să însemne şi să semnifice locul unde te-ai născut, păstrând dragostea şi nostalgia acelor locuri. Nu am fost eu singurul care a vizitat Ciacova în acest an, sau în anii trecuţi. Şi toţi, fără excepţie, sunt profund şocaţi dar şi revoltaţi de „halul“ în care se prezintă Ciacova acum, când în sfârşit are dreptul să se numească „oraş“. Şi tot fără excepţie, toţi cu care am discutat au vorbit pe tonul cel mai jalnic de „ştrandul“ ciacovenilor şi de „palat“ (vechiul palat administrativ). De tristeţea ce emană din fiecare clădire din zona centrală şi de starea jalnică a drumurilor. Simt încă bucuria şi amărăciunea celor relatate mai sus şi mă opresc aici. Cu dragoste faţă de toţi cei de-acasă cu bun-simţ şi inimă pentru Ciacova,

Alexander Ştefi. Germania - 16 septembrie 2007.

În curând vor fi publicate pe site-ul: www.tschakowa.de fotografii de la eveniment, prin grija administratorului paginii de internet – domnul Eduard Kernweiss .

OTRAVĂ PE CONDUCTELE DE APĂ

În numărul 14/28.02.2007, trăgeam un semnal de alarmă asupra pericolului pe care-l reprezintă pentru sănătatea concetăţenilor, apa care ne vine pe conductele de alimentare ale oraşului. Redăm mai jos un fragment din acel articol:

„ ... Avariile sunt remediate prin aplicarea celei mai moderne cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în domeniu, mai exact: dopuri de lemn. Ca să nu mai amintim că apa conţine de 16 ori mai mulţi nitriţi decât normele igienico-sanitare admise. Consecinţele sunt uşor de prevăzut: îmbolnăviri în timp şi afecţiuni digestive şi renale, grave”.

Noi am spus, noi am auzit! Situaţia devine tot mai critică. Ne-au fost semnalate deja, cazuri de îmbolnăviri la copii. În timpul acesta, don’ primar Viorel Ştefan aruncă cu miliardele de lei, doar în direcţiile de unde mai apoi, o parte i se întorc în buzunarul propriu. Ne-a promis de la preluarea primului mandat în anul 2000, că această problemă va fi prioritară. De-atunci am tot avut parte de minciuni, iar zicala bătrânească „cine minte şi fură”, nu a fost aleasă întâmplător ca titlu a multora din articolele noastre. Dovadă scrisă ne este un „fulminant” (în promisiuni), interviu acordat presei în anul 2001, pe care îl vom prezenta în perioada următoare. Că doar lucrăm cu ... materialul clientului!

Vom reveni cu un material documentat, pe această temă.

- R e d a c ţ i a -

În Anuarul Socec al României Mari pe anii 1924-1925 de la Biblioteca Congresului S.U.A. localitatea Cebza are următoarele menţiuni:

Comună rurală. Plasa Modoş. Secretariat comunal. Locuitori 1401. 7 km g. Ciacova.

Primar: Csorei Simeon. Notar: Szabo Bela Învăţător: Florei Alexandru Preot paroh: Csimponer Pavel Comercianţi: (art. mixte) Schmidt Petru, Botya Todor. Proprietari de moşii: Davlovici George –(70 jug.) ; Kruntu Alex. – (50 jug.): Musztekz Moise (75 jug.): Spovuosu Ioan (80 jug.); Trellos George (100 jug.).

EEVVOOLLUUŢŢIIAA DDEEMMOOGGRRAAFFIICCĂĂ ÎÎNN CCEEBBZZAA

RECENSĂMÂNT STRUCTURA ETNICĂ

Anul Populaţia Români Germani Maghiari Alte etnii

1880 1.403 1.336 14 38 15

1900 1.728 1.513 73 81 61

1941 1.276 1.221 18 13 24

1977 1.061 1.015 13 4 29

1992 760 724 6 1 29

2004 743 711 1 11 20

Poziţie geografică: 45°33′07″N, 21°03′53″E Atestare documentară: secolul XVI

Cod poştal: 307111

CULTURA-N CEBZA ... LA PĂMÂNT

În urmă cu exact doi ani, la clădirea din imagine au fost efectuate „reparaţii” care au costat 200 de milioane de lei (vechi), conform declaraţiei domnului primar VIOREL ŞTEFAN consemnată de un reporter al cotidianului „Renaşterea Bănăţeană” din 26 octombrie 2005.

Toată „renovarea” s-a limitat la schimbarea unor ţigle de pe acoperiş şi zugrăvirea superficială a pereţilor interiori şi exteriori. Despre calitatea materialelor folosite şi a lucrării efectuate, nu intrăm în detalii. Imaginea color a fotografiei prezentată, ar fi mult mai relevantă. Cebzenii trec însă zilnic pe lângă clădire şi pot aprecia mai bine, toate acestea. Demnă de consemnat remarca unui „veteran” al satului: - „Tâlharii au băgat milioanele în buzunarele lor şi nouă ne-au astupat gura cu o văruială de doi bani!” De reţinut că în „Cămin” nu se desfăşoară nicio activitate culturală de ani buni. Câte o nuntă modestă, mai rupe tăcerea pereţilor, la intervale mari de timp. Nici tradiţională Rugă urmată de bal, care de fiecare dată le cam „tăia” pe cele din satele din jur, nu se mai ţine de vreo doi ani încoace. Auzim mereu aceeaşi placă uzată: „Primăria nu are bani!”, deşi în bugetul local sunt prevăzuţi anual sute de milioane de lei (vechi), pentru astfel de activităţi. Vălul tristeţii, amărăciunii şi al grijei zilei de mâine, se aşterne tot mai apăsător peste casele cebzenilor care parcă şi-au pierdut şi ultima speranţă, în vremuri mai bune ... .

LA „GIVAN” CU CEA’ LAIE

Recent, la ieşirea din Biserica din Cebza după slujba de duminică dimineaţa, s-a apropiat de mine un bătrân pe care-l văd mereu în lăcaşul de cult. Nu ştiam mai nimic despre el. Mi-a mărturisit că este un pasionat cititor al „Cetăţii” şi vrând să mă cunoască mai bine, mă roagă să-i deschid uşa când oi avea vreme. Să întreb de „cea’ Laie Românu”, că-l cunoaşte tot satul. În zilele următoare, i-am bătut la uşă. Picta în coridor pe pereţi, peisaje din natură. S-a oprit din lucru şi preţ de vreo două ore i-am fost tovarăş de „givan”. Mi-a prezentat viaţa lui, având senzaţia că i-o văd proiectată undeva pe un ecran în spatele său. A-nceput cu perioada copilăriei, când împreună cu actorul Iurie Darie - refugiat prin ’46 cu mama şi o soră în Cebza - au fost „şâgârţii” pictorului Băcală Simion din Petroman, care a pictat Biserica din sat. Văzându-l, preotul Tiberiu Buru, l-a îndrumat spre pictură. Părinţii fiindu-i săraci, a rămas în sat. A lucrat în echipa de constructori de la „colectiv” şi „gostat” ca zidar şi dulgher. Tot timpul însă, a fost aproape de biserică. A fost din tinereţe până mai recent, la cei 84 de ani pe care-i poartă pe umeri, unul dintre coriştii de bază. Corul bisericii din Cebza avea cândva 26 de membri, care cântau pe patru voci. Dirijor era Gică Ciorogaru, din Macedonia. Biserica era un capitol aparte în povestirea sa. Trăieşte încă nostalgia perioadei când oamenii se apropiau cu drag de Dumnezeu, iar Biserica era plină. L-am întrebat de familie. Pentru prima dată, a pus capul în pământ şi i-au dat lacrimile. Are o fiică „la oraş” şi avea un singur nepot. Numele lui: IOŢCOVICI Gh. NUŢU. Din 17 dec. 1989 - la numai 23 de ani - a devenit „erou martir”. L-a crescut de mic, iar acum nu-i poate duce nici măcar o floare la mormânt. A fost incinerat la Bucureşti, cenuşa fiindu-i aruncată într-un canal. Din nou spaţiul ne joacă feste şi trebuie să mă opresc aici. Voi reveni însă. Tabacu Nicolae - „Cea’ Laie” - şi mulţi ca el, sunt istoria noastră vie, pe care trebuie să o respectăm aşa cum se cuvine. Atât cât îi mai avem printre noi ... . - Pagină realizată de MIHAI AUREL IANOŞEL -

UURRMMÂÂNNDD SSEEMMNNIIFFIICCAAŢŢIIAA IINNDDIICCAATTOORRUULLUUII In plin centrul oraşului nostru, tronează de mai mulţi ani indicatorul din imaginea de mai jos. Dar iată ce vede turistul străin, urmând semnificaţia acestuia pe traseul de 100 de metri până la ... castel: La doar câţiva paşi, întâlneşte imaginea de coşmar a clădirii ce reprezenta cândva „fala” oraşului nostru, vandalizată şi transformată în „autoservire” cu tot ce se poate numi material refolosibil. De la balustrada din fontă şi fier forjat, la calorifere, instalaţia electrică, uşi, geamuri, ţigle, cărămizi, podele, grinzi şi terminând mai nou cu smulgerea materialului lemnos depistat sub tencuiala pereţilor. În spatele clădirii, apare imaginea dezolantă a ştrandului, care a rezistat din anul 1935 (când a fost construit) până în urmă cu câţiva ani. Nici bombardamentele din război nu au reuşit să-l distrugă. Clădirea şi ştrandul sunt proprietatea Primăriei. În fruntea acesteia, este primarul. El este răspunzător de păstrarea şi conservarea patrimoniului unui oraş. În oraşul nostru această funcţie o deţine de aproape 8 ani, don’ Viorel Ştefan. - Cine se face vinovat de situaţia existentă, de debandada şi jaful din oraşul nostru? - Primarul VIOREL ŞTEFAN! (Răspuns corect!)

1

În ultima perioadă ne parvin informaţii din care rezultă că îndeosebi după tipărirea ziarului nostru în format mărit (4 pagini), solicitările sunt tot mai mari. Cele 700 de exemplare se epuizează în primele zile de la apariţie. S-a ajuns chiar în situaţia ca la unele localuri, să se „împrumute” pe câte o sticlă de bere - între consumatori - pentru a fi citite. Anunţăm cititorii noştri că începând din 15 ianuarie 2008, vom face un ultim efort financiar editând ziarul în 800 de exemplare. Şi tot GRATUIT. Suntem şi rămânem mereu alături de dumneavoastră!

Pe adresa redacţiei a sosit o emoţionantă scrisoare din Germania, din partea doamnei Monika Serafin, nepoata fostului proprietar al „Cinematografului“ din Ciacova - Ştefan Skitschak. Având acceptul domniei sale, o vom publica în întregime în numărul următor al ziarului nostru.

Lăudabilă iniţiativa domnului viceprimar Roman Şchiopu, care imediat după apariţia în numărul trecut al ziarului nostru a materialului în care criticam dezordinea din curtea „Casei de Cultură”, a dispus să fie cosită iarba. Tot domnia sa, după semnalarea pericolului ce-l reprezintă, a luat măsura acoperirii de urgenţă cu plasă de sârmă, a gurii de canal rămasă „relicvă” a sistemului de canalizare demarat în urmă cu 9 ani, pe str. T. Vladimirescu. Deci ... se poate!

Reluăm din numărul viitor al ziarului nostru, serialul CINE MINTE ŞI FURĂ!

Episodul 8 : NE CREDEŢI TÂMPIŢI, DON’ PRIMAR ?

VIZITĂ DE LUCRU ÎN CAPITALA EUROPEI

Edilul oraşului Ciacova - domnul VIOREL ŞTEFAN - a făcut parte recent, dintr-o delegaţie a primarilor cu merite deosebite în activitatea de administraţie publică locală, efec-tuând o vizită de lucru în capitala europeană - Bruxelles. Colegii noştri din presa belgiană, ne-au informat că în cadrul discuţiilor avute cu reprezentanţii altor comu-nităţi europene, don’ Viorel le-a explicat cum pot face ca şi în oraşele lor, să aibă parte de imagini de coşmar, ca cele de mai sus. Ne-au trimis deasemeni o fotografie, în care l-au surprins făcând o demons-traţie a „dansului măturii” pe fondul sonor al manelei:

„Viorele plimbă ursul!”

Vând autoturism DACIA 1310 culoare roşie, an de fabricaţie 1990 (80.000 km), în stare foarte bună (garaj). Preţ negociabil. Informaţii la tel. 399 269 – Ghera.

Articolele prezentate în paginile ziarului nostru, au la bază documente scrise, înregistrări audio, video şi foto. Coordonatorul publicaţiei îşi asumă întreaga responsabilitate pentru publicarea acestora.