Bioetica si ecologie

Scripcaru Gheorghe*, Astarastoaie Vasile**, Isac Liliana***

*Prof. univ. dr., Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T. Popa" Iaşi

**Prof. univ. dr. , Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T. Popa" Iaşi

***Prep. univ., Universitatea "M. Kogălniceanu" Iaşi

In evolutia relatiilor omului cu mediul in care el a existat ca parte a naturii s-au structurat conceptii diametral opuse.

Conceptiile antropocentrice au plasat omul in centrul naturii care a fost considerata a fi creată pentru om. Biblia cerea omului sa se inmulteasca si sa stapaneasca pamantul, Platon si Aristotel au introdus interpretarea teleologica a naturii a carei finalitate este legata de om iar Fr. Bacon a initiat interpretarea sa mecanicista prin deteleologizarea ei, deci nu de contemplare ci de cercetare a legilor naturii pentru dominarea ei, cunoasterea naturii fiind sinonima cu puterea. Conceptiile evolutioniste atrageau atentia asupra respectului naturii de catre om care este parte a ei, evolutia naturii datorandu-se variabilitatii ei, cu finalitate in asigurarea evolutiei lumii vii in cosmos.

Conceptiile antropocentrice versus conceptiile cosmogonice si umaniste isi disputau, in realitate, organizarea naturii pentru profit versus respectul naturii si al concilierii omului cu natura.

Nevoia de a trai in armonie cu natura a generat, consecutiv, respectul ei, evidentiat in texte vechi dupa care pamantul invata pe om rabdarea ori iubirea, aerul il invata libertatea si miscarea mintii iar apa il invata puritatea si curatenia.

Indienii din America, deposedati de pamant, ripostau in acelasi sens: pamantul nu apartine omului ci omul apartine pamantului, care trebuie sa invete lectiile ascunse intr-o floare, astfel ca, omul sa vina fara rusine in fata Creatorului naturii. Este mesajul pe care apoi marii umanisti l-au reluat aratand ca omul a fost asezat in centrul lumii pentru a privi cu inlesnire la cele ce se petrec in jurul sau (Pico de Mirandola) astfel ca sa nu apara ca primul animal absurd ce merge contra instinctului sau de conservare (M.Ralea). O existenta artificiala, fara natura, era comparata cu o camera fara ferestre, care impiedica ?binecuvantarea cerului, repaosul tunetului, eternitatea stelelor, prin scurtcircuitarea oricaror conexiuni celeste?. Toate aceste voci care se alaturau respectului si protectiei naturii considerau ca omenirea va fi matura atunci cand toate normele sale de existenta vor concura pentru a oferi naturii, inclusiv omului ca parte a ei, binecuvantarea identitatii sale universale, pentru ca ?omul nu a mostenit pamantul de la parintii sai ci l-a imprumutat de la copiii sai? si are deci obligatia de a-l conserva si preda intact generatiilor viitoare. Altfel, pierderea identitatii omului cu natura aduce cea mai stridenta alienare a sa de el insusi, motiv pentru care ?omul trebuie sa se salveze pe sine insusi?.

Criza ecologica actuala

Cunoasterea naturii fara intelepciune a adus ignoranta fata de riscurile alterarii ei si asupra careia se atrage astazi atentia. Echilibrul om-mediu a fost rupt de progresul tehnologic, de dezvoltarea economica si de explozia demografica. Al Gore vorbea, in acest sens, de un holocaust ambiental, prin ceea ce Popper considera drept efect al desconsiderarii naturii si anume pierderea sentimentului de pietate pentru natura. Cat timp calitatea vietii umane depinde de mediul sau natural de existenta, de mediul artificial pe care omul si l-a creat si de interrelatiile dintre oameni (poluarea moral-anomica fiind considerata mai grava decat poluarea naturii si care devine mai rapida decat poluarea mediului) criza ecologica, bomba invizibila, se manifesta prin violenta asupra naturii, inclusiv asupra omului, ca si in hedonismul omului pe seama naturii inclusiv pe seama semenului sau. Asa numitul, dupa unii, fascism verde, trebuie eliminat prin constientizarea omenirii ca noua ordine mondiala va fi ecologica sau nu va fi. Ceea ce Lorenz a numit neofilia societatii de consum consecutiva intrecerii economice a omului cu sine insusi a facut ca ?omenirea

civilizata sa se ameninte singura cu ruina ecologica?, uitand ca mana omului face parte din natura si ca instrainarea fata de natura va determina abrutizarea etica si estetica a omului. Conceptul Kantian de autodeterminare morala ca si acel de autonomie si demnitate umana, a fost, in realitate, pentru Adorno, un proiect de dominare a omului asupra naturii care a dus la deriva sa actuala de rupere a relatiei dintre natura si cultura si chiar la pierderea capacitatii omului de a reflecta asupra riscurilor ce le creeaza naturii si lui insusi.

Manifestarile crizei ecologice actuale constau in epuizarea resurselor naturii si cresterea vitezei de disparitie a speciilor de plante si animale (disparitia spatiilor de biocenoza), in poluarea care incalzeste planeta si distruge stratul de ozon si in suprapopulatie, densitatea sa facand omul incapabil de a percepe chipul semenului sau datorita anonimatului, depersonalizarii relatiilor afective si agresivitatii inevitabile. Ori, proprietatea structurata a sistemelor vii sunt circuitele homeostazice inerente evolutiei lor, astfel ca, lumea se intreaba ce se va intampla cand tarile subdezvoltate vor ajunge la nivelul celor dezvoltate si cum se vor rezolva decalajele lumii actuale dintre bogatia restransa si saracia extinsa, dintre cresterea populatiei pe seama tarilor subdezvoltate si imbatranirea populatiei in tarile dezvoltate si cand, inevitabil, resursele naturii fata de cresterea populatiei se vor epuiza.

Aspectele concrete ale crizei ecologice fac obiectul nenumaratelor cercetari si publicatii. Poluarea este considerata esenta crizei ecologice, deoarece, ceea ce este fara suflet, natura, este mai usor de distrus si deoarece maximizarea profitului nu are obstacole dar devine obstacol real in reconcilierea omului cu natura (Maria Furst) cat timp, pulsiunea distructiva, dupa Freud, este inerenta omului. Faptul ca nu exista energii nepoluante, plaseaza lumea si dezvoltarea la o serioasa raspantie. Desertificarea solului si distrugerea stratului sau fertil (a humus-ului) manifestata prin scaderea productivitatii agricole, apoi moartea padurilor si scaderea resurselor subsolului intr-o civilizatie bazata pe hidrocarburi ( a caror rezerve ajung pentru maximum 250 de ani) sunt un alt aspect al crizei ecologice actuale.

Acumularea deseurilor ca pret platit pentru dezvoltarea tehnologica, depaseste capacitatea de degradare a naturii ori acestea sunt nebiodegradabile, ceea ce este considerat drept fata intunecata a consumului, omul fiind singura fiinta ce polueaza peste functia sa biologica.

Penuria si poluarea apei si mentalitatea ca apa e inca un bun nelimitat si fara valoare, ca si poluarea atmosferei care este cea mai fragila la poluare, intregesc imaginea stiintifica a crizei ecologice actuale.

In sfarsit, suprapopulatia care depaseste pragul zero de inlocuire a generatiilor este cunoscuta ca deriva demografica actuala de la care nu excepteaza nici Romania. Stabilizarea populatiei printr-o crestere zero (7 miliarde in 2015) este greu de rezolvat, cat timp, ? din cresterea populatiei se face pe seama tarilor sarace si cat timp, fertilitatea, migratia si dependenta economica a celor pasivi fata de cei activi este greu de realizat. Drepturile omului de a aduce pe lume numarul de copii doriti si momentul aducerii lor (copii optionali) ar trebui sa fie ajutate de societate ca singura optiune fundamentala a reproducerii si a sanatatii ei. Intr-acelasi timp, natalitatea negativa a Romaniei care in trecut a pus natalitatea inaintea familiei prin introducerea represiunii intr-un fenomen pur biologic, apare ca un lucru incompatibil timpurilor actuale.

In esenta, criza ecologica ce ameninta integritatea creatiei divine are origini biblice prin aceea ca a dat pamantul in stapanirea omului si acesta a incalcat sensul de sacrament al naturii, a incalcat adevarul ca frumusetea esentei lui Dumnezeu este dezvaluita de frumusetea naturii. Din acest motiv, Carta mondiala a naturii consacra adevarul ca umanitatea si civilizatia fac parte din natura iar legile consacra, la cel mai inalt nivel, dreptul omului la mediu sanatos, drept pentru care statul trebuie sa ia toate masurile de protectie a naturii si trebuie sa-l recunoasca si generatiilor viitoare.

Degradarea mediului uman

Este o realitate faptul ca degradarea naturii merge mana cu degradarea omului si ca mai degraba se schimba natura decat omul. Magnitudinea violentei actuale, consumul de droguri in cautarea unor hedonisme artificiale, bolile sociale etc., exprima, prin excelenta, acest tip de degradare a relatiilor dintre oameni.

Drogurile sunt considerate inamicul numarul unu al omenirii in conditiile in care se captureaza doar 10% din ce se consuma, fiind o piatra de moara legata de gatul societatilor dezvoltate. Reactia la dezumanizarea vietii actuale artificiale si impersonale, falsa senzatie de supravalorizare a eu-lui prin drog ca si performantele intelectuale slabe si dificultatile de adaptare, constituie motivatii specifice mediului uman actual ce determina la consumul de droguri.

In ceea ce priveste violenta actuala ca datorata unor cauze relationale social-culturale si ambientale, se constituie cu pertinenta un concept si model ecologic de studiu, cu sanse mai mari de predictie si prevenire a ei. Studiata pe niveluri relationale, comunitare si sociale, violenta actuala urca la 30/?.000 locuitori (din care ? sunt autoagresiuni, 1/3 heteroagresiuni si 1/3 consecinte ale razboaielor), cu variatii intre 32?.000 in tarile sarace si 14%.ooo in tarile dezvoltate. Saracia, somajul, solitudinea, conflictele interumane, ruperea relatiilor interumane etc., exprima cele mai frecvente situatii la nivel individual ce fac posibila adoptarea unor strategii de combatere bazate pe imbunatatirea etica si educativa a mediului interuman. Cum viata individului si a societatii, ca si viitorul ei, sunt structurate pe educatie, spiritul stiintific ecologic trebuie bazat pe interogatii permanente si pe educatie etica, mai ales astazi cand privilegiul dezvoltarii inteligentei umane in dauna formarii sensibilitatii umane risca a genera ?o logica nebuna a eficacitatii pentru eficacitate, ceea ce nu poate sfarsi decat in autodistrugerea omului?(Basarab Nicolesco). In acest sens raportul Delors la UNESCO solicita invatarea pentru cunoastere, dar si pentru actiune si mai ales invatarea de a trai si a fi impreuna. Inca V.Conta spunea ca tehnica (ce a generat mediul artificial de viata) trebuie supusa spiritului iar fata de caracterul ambivalent al descoperirilor stiintifice, Lucian Blaga cerea ca stiinta sa devina cea mai inalta forma de dezvoltare a culturii, altfel, o civilizatie pur materiala (artificiala) poate deveni o regresie spirituala. Pretinsele determinisme ale naturii trebuie puse deci in matricea lor socio-culturala prin educatie, asa fel ca, bazele vietii umane sa determine lumea umana prin vointa constienta a omului (?faca-se voia omului?). Protectia mediului sa se faca, in final, ?de dragul omului?, pana acolo incat, respectului pentru natura sa i se subordoneze economia, stiinta si tehnica (Meyer-Abich). Sa se tina cont ca natura are un sistem ecologic propriu in care nu se poate interveni fara pericole. Daca omul este predestinat a duce creatia divina mai departe de ziua a saptea (creatia de ziua a opta a lui Berdiaev), atunci, de la egoismul descoperirilor sale, omul trebuie sa treaca la un altruism ecologic prin a respecta sistemele de suport ale vietii si a diminua riscurile ?poluarii morale? a mediului sau existential.

Bioetica ecologica

Conceptul de ecofilie trebuie sa determine o noua constiinta etica fata de mediu, constiinta care sa umple golurile sitei legislative, a normelor legale care, desi impuse si imperative, nu au totdeauna finalitatea dorita. Desi legea proclama dreptul la mediu sanatos si ofera si caile sale de sustinere (accesul la informatii privind calitatea mediului, dreptul de asociere in societati civile de protectie a mediului, dreptul de consultanta in luarea deciziilor de mediu, pana la dreptul de a se adresa justitiei si dreptul la indemnizare), o etica ecologica (in realitate o bioetica a viului) se impune ca necesitate (Derrida). Simtul genetic al dreptului ca reactie prescrisa contra atitudinilor asociale in domeniul mediului, desi se bazeaza pe un mod instinctiv de reactie si pe mobbing (un fel de ?justitie prin linsaj?), instrainarea omului de armonia naturii ca si fragilitatea discernamantului sau fata de natura, obliga la recucerirea sentimentelor de pietate fata de maretia si frumusetea unei creatii ce ii este superioara si care nu se poate face decat prin educatia constiintei etice, in conditiile in care o lume umana ideala a fost si este dintotdeauna speranta si poate chiar utopia omului. Caci intotdeauna, evolutia relatiilor omului cu natura ca si cu semenii sai trebuie sa fie o problema de constiinta si responsabilitate. Numai acest demers va genera schimbarea de comportament general si individual si va reactualiza valorile morale in relatiile omului cu natura, determinand chiar o etica noua a stiintelor vietii (bioetica) cu valoare de etica aplicata. Aceasta

bioetica ecologica se bazeaza pe faptul ca bunurile naturii nu sunt doar ceea ce sunt ci si ceea ce ele semnifica si ca golirea de sens a naturii si a lumii umane nu are alta solutie decat educatia etica si estetica de respect a naturii si de transformare a acestui respect intr-un adevarat act de ecolatrie. Numai bioetica poate conferi vietii ecologice premizele unui umanism al viitorului fata de natura, pana la reactia etica fata de agresiunile naturii, ca un adevarat act de ?legitima aparare morala?. Intr-o societate deschisa, ?institutionalizarea criticii etice? si solutiile bioetice oferite, constituie premiza bioeticii aplicate, in care, principiile lui Binbacher de excludere a oricaror periclitari ale existentei omului in viitor si a oricaror riscuri ce ar genera evolutii imprevizibile si ireversibile, se impun cu necesitate educativa si morala (a se vedea raportul Singer-Cavalieri la Consiliul Europei).

Bioetica si educatia ecologica va promova respectul pentru mediu si va combate nihilismul moral in domeniu prin aceea ca va fi: -universala si convingatoare, drept baze ale respectului moral; -va fi neambivalenta in sensul ca in conduita morala trebuie stimulata latura solara, de respect a mediului si combatuta latura tenebroasa, de indiferenta fata de mediu; -va fi neaporetica prin solutionarea oricaror contradictii cu aparenta de nesolutionare; -va fi echilibrata intre autonomia personala si heteronomia normei morale impuse constiintei si -se va baza pe viziuni la distanta nu atat pe proximitatea nevoii de respect a naturii. In mod concret, plecand de aici, o etica si educatie ecologica se va baza pe urmatoarele principii de incorporat in constiinta omului fata de natura, principii dupa care, -istoria pamantului exprima o coevolutie a tuturor elementelor mediului, inclusiv a omului; -pamantul este un organism complex ale carui feedback-uri trebuie prevazute la timp; -pamantul este un sistem dinamic ce nu se reduce numai la sistemele sale componente, totul in natura fiind interdependent si nu autonom; -pamantul este dat omului spre pastrare si ingrijire si nu spre stapanire; -respectul naturii este un principiu etic cu valoare universala, ceea ce trebuie sa conduca de la conceptul de antropocentrism la cel de biocentrism, de la egoismul de specie umana la altruismul ecologic. Altfel spus, nu numai omul devine un scop in sine in natura ci tot ce exista in natura este un scop in sine, adica natura nu este un mijloc pentru om ci un scop in sine. Aceasta pentru ca omul, desi este natura, fata de alte specii este dotat cu constiinta de sine care nu pot legitima atitudinile despotice asupra naturii. -educatia morala are sarcina de a determina trecerea de la egoismul de specie la altruismul si responsabilitatea fata de comunitatea bioetica a naturii in devenirea sa durabila.

O noua etica a predictiei si prevenirii riscurilor fata de actiunile omului in natura va fi astfel mai eficace decat etica progresului si perfectiunii de atins pe seama naturii, mai ales prin biotehnologiile actuale lipsite deseori de semnificatiile etice umane.

Bioetica ecologica are sarcina de a da raspuns la tot ceea ce stiinta si tehnologia fata de natura risca a duce la bioputere nestavilita, de a da sens descoperirilor stiintifice din natura prin preocuparile sale de biotehnologie si bio securitate si de a devansa legea, prin biodrept, realizandu-si astfel functia sa de punte intre stiinta, valorile omului si drept. Astfel, inainte de a face un nou pas in actele sale asupra naturii, omul este obligat a face, in prealabil, doua reflectii bioetice.

Bibliografie

1. Brown L., Probleme globale ale omenirii, Ed.Tehnica, 1998. 2. Coman Gh., Ecologia spirituala, Ed.Venus, 2002. 3. Derrida J., Rondinesco E., Intrebari despre ziua de maine, Ed.Trei, 2003. 4. Dutu M., Tratat de drept al mediului, Ed.Economica, 2000. 5. Furst Maria, Trinks J., Manual de filozofie, Ed.Humanitas, 1997. 6. Lorenz K., Cele opt pacate ale omenirii civilizate, Ed.Humanitas, 2001. 7. Nicolesco Basarab, Noi, particula si lumea, Ed.Polirom, 12002. 8. Popper K., Lorenz K., Viitorul este deschis, Ed.Trei, 1997.

9. Robins N., L'imperatif ecologique, Ed.Calman-Levy, 1992. 10. Savater F., Curajul de a educa, Ed.Arc, 1997. 11. Scripcaru Gh., Prelegeri academice, 2003, 2,51. 12. Vlad M., Fundamentul unei etici a mediului, Dreptul, 1998, 5, 57. 13. ***World report on Violence, OMS, Geneva, 2000.