Test 21.Arhitectura institutionala ale UE.1.1Identificati principalele entitati ce formeaza cadrul institutional al UE.

Conform prevederilor a Tratatului privind Uniunea Europena,aceasta din urma dispune de un cadru instituțional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor membre, precum și asigurarea coerenței, a eficacității și a continuității politicilor și a acțiunilor sale. Instituțiile Uniunii sunt:

— Parlamentul European; — Consiliul European; — Consiliul Uniunii Europene; — Comisia Europeană— Curtea de Justiție a Uniunii Europene; — Banca Centrală Europeană;

— Curtea de Conturi.1.2Analizati particularitatiile sistemului institutional al UE. Uniunea Europeană (UE) nu este federaţie ca Statele Unite ale Americii. Nu este nici organism de cooperare interguvernamentală, ca Organizaţia Naţiunilor Unite. În realitate, este unică. Ţările care formează UE (statele membre) rămân naţiuni independente şi suverane care îşi exercită însă în comun o parte din suveranitate pentru a dobândi, la nivel mondial, o putere şi o influenţă pe care nu le-ar obţine dacă ar acţiona pe cont propriu .În practică, prin punerea în comun a suveranităţii se înţelege că statele membre deleagă anumite puteri de decizie unor instituţii comune pe care le-au creat, astfel încât hotărârile cu privire la probleme specifice de interes comun să poată fi adoptate în mod democratic, la nivel european.Respectiv pentru implementarea acesto scopuri e nevoie de un sitem institutional specific. Fiecare instituție din cadrul celor mentiona anterior acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condițiile și scopurile prevăzute de acestea. Instituțiile cooperează unele cu altele în mod loial. Cadrul institutional al Uniunii Europene, stabilit de catre Tratate, are la baza "triunghiul institutional" (Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European si Comisia Europeana ), care sunt actorii procesului de decizie, si Consiliul European, care defineste orientarile politice generale. Pe masura ce competentele Uniunii s-au extins, institutiile s-au dezvoltat si au devenit mai numeroase.Agentiile, fundatiile si centrele au fost infiintate pe baza deciziilor adoptate de Comisia Europeana sau de Consiliul Uniunii Europene, dar functioneaza ca organisme cu autonomie deplina.Pe masura intereselor pe care le reprezinta si apara aceste institutii pot fi clasate sub o urmatoare formula: prin natura lor, ele reprezintă interesele statelor (Consiliul), interesele Uniunii (Comisia), interesele popoarelor statelor membre (Parlamentul) si interesele dreptului Uniunii (Curtea de Justitie); beneficiază de o anumită autonomie juridică, administrativă si financiară, corolar al specificităTii lor funcTionale.1.3Propuneti argumentind pozitia care este institutia Ue ce confera originalitatea sistemului instituitional al UEDaca folosim metoda deductiei putem stabili ca intr-un stat suveran sunt 3 verigi principale ale puterii reprezentate anume prin cele legislative,executive si judecatoresti.Reprezentarea acestora in cadrul sistemului institutional al UE este respective-puterea legislative(Parlamentul European si Consiliul UE);puterea executive(Comisia Europeana);puterea jurisdictionala(Curtea de justitie a UE).Prin urmare putem stabili ca institutia care confera originalitatea sistemului institutional este Consiliul European.O asemenea institutie nu poate fi gasit in cadrul unui stat tipic.Consiliul European defineşte orientările şi priorităţile politice generale ale Uniunii Europene, este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum şi din preşedintele său şi preşedintele Comisiei europene. Consiliul European are un rol dublu - stabilirea priorităţilor şi direcţiei politice generale şi abordarea problemelor complexe sau sensibile care nu pot fi rezolvate prin cooperare interguvernamentală la un alt nivel.Deşi poate influenţa stabilirea agendei politice a UE, nu are puterea de a adopta acte legislative.Aceste orientari si pozitii

commune sunt lipsite de forta juridical,dar in cele mai dese ori sint implimentate intr-o procedura normale de adoptare a actelor comunitare.

2.COMITETUL REGIUNILOR-organ consultative al UE

2.1Expuneti natura juridica a comitetului regiunilor

Comitetul Regiunilor este un organism consultativ care reprezintă autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană. Comitetul Regiunilor este format din reprezentanți ai colectivităților regionale și locale care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul unei autorități regionale sau locale, fie răspund din punct de vedere politic în fața unei adunări alese. Rolul Comitetului Regiunilor este de a face cunoscute punctele de vedere locale şi regionale cu privire la legislaţia UE. În acest sens, Comitetul emite rapoarte sau „avize” pe marginea propunerilor Comisiei. Comisia, Consiliul şi Parlamentul trebuie să consulte Comitetul Regiunilor înainte de luarea unor decizii în domenii care privesc administraţia locală şi regională (de ex. ocuparea forţei de muncă, mediul, educaţia, sănătatea publică).

2.2.Analizati procedura de numire,organizare si Functionare a CR

Numărul de membri ai Comitetului Regiunilor nu poate depăși 350. Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabilește componența Comitetului. Membrii Comitetului, precum și un număr egal de supleanți se numesc pentru o perioadă de cinci ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit. Consiliul adoptă lista membrilor și a supleanților stabilită în conformitate cu propunerile fiecărui stat membru. Aceștia nu pot fi în același timp și membri ai Parlamentului European. Comitetul Regiunilor își desemnează dintre membrii săi președintele și biroul, pentru un mandat de doi ani și jumătate. Comitetul este convocat de președinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni și din proprie inițiativă. Comitetul își organizează lucrările cu ajutorul a șase comisii de specialitate, alcătuite din membri CR, care examinează în detaliu propunerile legislative în legătură cu care este consultat Comitetul și elaborează un proiect de aviz, în care CR subliniază elementele din propunerile Comisie Europene cu care este de acord și elementele care necesită modificări. Proiectul de aviz este apoi dezbătut în cadrul uneia dintre cele cinci sesiuni plenare anuale ale CR. Dacă majoritatea îl aprobă, proiectul este adoptat și devine aviz al Comitetului Regiunilor, care se transmite apoi Comisiei, Parlamentului și Consiliului.CR adoptă și rezoluții cu privire la chestiuni politice de actualitate. Biroul poate fi considerat forţa conducătoare a CoR, având sarcina de a elabora programul politic al Comitetului la începutul fiecărui mandat, de a controla punerea sa în aplicare şi de a asigura coordonarea generală a lucrărilor sesiunilor plenare şi ale comisiilor.

De regulă, Biroul are şapte şedinţe pe an: una înaintea fiecărei sesiuni plenare şi două şedinţe extraordinare, organizate fiecare în statul membru care deţine preşedinţia Consiliului.

Ca forţă conducătoare a CoR, Biroul trebuie să reflecte pluralismul – în special cel politic – din cadrul Comitetului. Prin urmare, componenţa Biroului este următoarea:

preşedintele, prim-vicepreşedintele, 27 de alţi vicepreşedinţi (câte unul pentru fiecare stat membru), 27 de alţi membri, preşedinţii grupurilor politice.

2.3Estimati rolul CR in procesul de luare a deciziilor in cadrul UE.

Înființat în 1994, CR a fost creat pentru a aborda două aspecte principale. În primul rând, aproximativ trei sferturi din legislația Uniunii este pusă în aplicare la nivel local sau regional și, prin urmare, este logic ca reprezentanții locali și regionali să aibă un cuvânt de spus în elaborarea noii legislații a Uniunii Europene. În al doilea rând, a existat o anumită îngrijorare legată de faptul că opinia publică este lăsată în

urmă, în timp ce construcția UE avansează. O modalitate de a corecta acest decalaj o constituie implicarea acelui nivel de guvernare cu reprezentanți aleși aflat cel mai aproape de cetățean.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona conferă CR un rol consolidat de-a lungul procesului legislativ. Noul tratat impune Comisiei Europene să consulte, încă din faza prelegislativă, autoritățile locale și regionale, precum și asociațiile acestora de pe teritoriul Uniunii Europene. CoR, care reprezintă vocea autorităților locale și regionale la nivelul UE, intervine într-un mod cât se poate de activ încă din această fază preliminară.

După prezentarea propunerii legislative de către Comisie, consultarea CR este din nou obligatorie dacă propunerea privește unul din numeroasele domenii strategice cu impact direct asupra autorităților locale și regionale. Tratatul de la Maastricht a stabilit cinci astfel de domenii: coeziunea economică și socială, rețelele transeuropene de infrastructură, sănătatea, educația și cultura. Tratatul de la Amsterdam a adăugat cinci noi domenii: politica privind ocuparea forței de muncă, politica socială, protecția mediului, formarea profesională și transportul. Tratatul de la Lisabona a extins și mai mult domeniul de acțiune a CoR, adăugând la lista domeniilor politice în care acesta trebuie consultat protecția civilă, schimbările climatice, energia și serviciile de interes general.

Cu toate acestea, rolul CR nu se încheie odată cu publicarea unui aviz privind o propunere a Comisiei. Pentru prima oară, în conformitate cu Tratamentul de la Lisabona, Parlamentul European are obligația de a consulta CR, ceea ce permite acestuia din urmă să formuleze observații cu privire la eventualele modificări ale deputaților europeni asupra unei propuneri legislative. De asemenea, CR are dreptul de a interpela Comisia, Parlamentul și Consiliul dacă aceste instituții nu iau în considerare punctul său de vedere și poate chiar solicita să fie consultat încă o dată, în cazul în care propunerea inițială suferă modificări substanțiale pe parcurs. În cazuri extreme, CR este de asemenea abilitat să introducă acțiune în fața Curții Europene de Justiție, în cazul în care consideră că nu a fost consultat în mod corespunzător de către Comisie, Parlament sau Consiliu.