TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

CURS NR 13

Dezavantaje:- soluţiile trebuie încălzite la temperatura corpului (se irită labirintul

vestibular la soluţiile reci şi apar vertijele);- soluţiile apoase nu sunt eficiente 100% (nu dizolvă secreţiile

auriculare, atât mucoase cât şi purulentă);- nu realizează un contact prelungit cu mucoasa auriculară

(secreţiile îndepărtează soluţia);- nu sunt miscibile cu secreţiile urechii favorizând infecţiile

microbiene;- soluţiile pot transporta infecţia până la sinusuri;- soluţiile nu asigură stabilitatea preparatului, ca urmare soluţiile

apoase nu se folosesc în tratarea afecţiunilor supurative;- administrare neplăcută, dureroasă în cazul afecţiunilor cronice şi în

cazul administrării dese; - pentru soluţiile uleioase dezavantajul este absorbţia lentă a

substanţelor medicamentoase;- soluţiile uleioase sunt inactive la nivelul timpanului şi urechii

mijlocii deoarece formează bule de aer în faţa timpanului (mai ales la sugar şi copil mic).

Istoricul picăturilor auriculareLatinescul auris sau grecescul otis = ureche.Latinescul stila = picătură.Pentru prima dată menţionate în documente apar pe vremea lui Galerius,

se folosesc tampoane de vată îmbibate în soluţie medicamentoasă otoree = secreţia urechii.

Prin anii 1500 apar menţionate pulberile în loc de spălături. În secolul al XVIII-lea se practicau duşurile cu apă sau soluţii extractive din plante mai ales în infecţii. Tot în secolul al XVIII-lea se recomandau spălăturile pentru extragerea infecţiilor solide. În România apar ca monografie în Farmacopeea Română IX. În 1976 apar oftadozele care sunt forme oftalmice pentru o singură administrare.

Clasificare:1. După criteriul de formulare:

a. Magistrale.b. Industriale.

2. După natura solventului:a. Formele lichide:

- soluţii apoase;- emulsii;- suspensii;- aerosoli;- spray-uri.

b. Formele semisolide:

1

- unguente.c. Formele solide:

- otoconuri;- spray-uri solide;- pulberi.

3. După modul de condiţionare:a. Multidoză.b. Unidoză.

4. După modul de administrare:a. Picături.b. Băi.c. Cauterizări.d. Pansamente.e. Soluţii chirurgicale sterile;f. Pulverizaţii.

5. După durata efectului terapeutic:a. Cu acţiune imediată:

- soluţiile apoase.b. Cu acţiune prelungită:

- soluţiile uleioase;- suspensiile;- emulsiile;- unguentele.

6. După acţiunea terapeutică:a. Antiinflamatoare:

- antialergice osmotice;- astringente.

b. Antiinfecţioase:- antiseptice;- antibiotice;- chimio – teraptice.

c. Acţiune cauterizantă şi cicatrizantă:- fluidifiantă a secreţiilor;- sicativă (usucă secreţiile supurative).

Calea de administrareAcţiunea vizează doar teritoriul urechii externe şi conductul auditiv.

Pătrunderea în urechea medie au loc numai când timpanul este perforat.

ALCĂTUIREA URECHII

Este segmentul periferic al analizatorului acustico – vestibular. Este un organ pereche şi conţine aparate receptoare pentru 2 simţuri:

1. Simţul auzului.2. Cel al poziţiei spaţiale, al echilibrului corpului.Din punct de vedere anatomic urechea este formata din: 1. Urechea externă.2. Urechea medie.

2

3. Urechea internă.1. Urechea externă – este formată din pavilion, conduct auditiv şi

membrana timpanică.Pavilionul – este înserat = aşezat pe părţile laterale ale capului. Este format dintr-un schelet fibro – cartilaginos de formă neregulată. În partea interioară este dublat de un ţesut adipos = lobul urechii. Infecţiile foliculilor piloşi = fire de păr se numesc furuncule.Conductul auditiv extern – este un canal lung de 2 – 3 centimetri. Face legătura pavilionului cu urechea medie prin intermediul timpanului. Este acoperit cu fire de păr cu rol protector împotriva pătrunderii corpurilor străine. Anexele pielii sunt formate din glandele sebacee, bulbi piloşi şi glande sudoripare. Toate aceste anexe se transformă în glande ceruminoase ce secretă cerumen. Cerumenul este o substanţă galbenă lipofilă cu rolul de a lubrefia tegumentul şi de a fixa corpii străini pătrunşi în interior. Cerumenul este format din sebum, celule epiteliale descuamate, praf sau alte impurităţi din aer. Iniţial cerumenul apare ca mici picături albe, apoase ce conţin substanţe muco – proteice, lipide, acizi graşi şi electroliţi. Hipersecreţia glandelor determină acumularea cerumenului sau prin uscare formează un semisolid dens ce se usucă în timp. Sebumul secretat de glandele sebacee conţine cantităţi mari de acizi graşi liberi sau esterificaţi cu colesterol. Mai conţin colesterol liber, vitamina E şi alcooli ceroşi. Secreţia cerumenoasă gresează pereţii conductului auditiv provocând scăderea auzului. Datorită acizilor graşi liberi, canalul auditiv are un pH slab acid cu valori între 5 – 6. În prezenţa umidităţii cerumenul devine un mediu nutritiv pentru microorganisme şi conduce la o inflamaţie infecţioasă = otită externă.Timpanul – este un ţesut conjunctiv epiteliat subţire şi transparent elastic, fibros şi rezistent. Membrana timpanică este alcătuită din 3 straturi:

a. Stratul extern – format din celule de tip epidermic. b. Stratul intermediar – format din celule de tip fibro – conjunctiv.c. Stratul intern – care are celule de tip poligonal fără cili vibratili.

2. Urechea medie – este formată din cavitatea timpanului care este un spaţiu plin de aer cu un volum de 1 – 2 centimetri cubi, apoi osişoarele urechii (ciocan, nicovală şi scăriţă), cavităţile mastoidiene şi trompa lui Eustache care face legătura între cavitatea timpanului şi naso – faringe.Osişoarele transmit lichidului din urechea internă vibraţiile imprimate de undele sonore culese de urechea externă. Trompa are 2 funcţii:

a. Asigură drenarea spre faringe a mucozităţilor produse de urechea medie.

b. Menţine echilibrul de presiune pe cele 2 feţe ale timpanului între aerul dintre conductul auditiv extern şi cel din urechea mijlocie.

Urechea medie este vascularizată de artere şi vene numeroase, de asemenea este inervată de nervi senzitivi şi motori.

Formularea medicamentelor otologice

3

Medicamentele sunt introduse în conductul auditiv extern (urechea externă). Medicamentele nu vin în contact direct cu lichidele biologice. Dacă timpanul este lezat accesul se face uşor spre urechea medie. Cele mai multe preparate sunt sub formă de soluţii deoarece marea majoritate a substanţelor sunt hidrosolubile. Ca urmare acestea se administrează uşor sub formă de picături.

Formularea preparatelor otologice are în vedere: realizarea solubilităţii substanţelor medicamentoase în solvenţi; realizarea pH-lui; izotonizarea soluţiilor (aceeaşi presiune osmotică); asigurarea stabilităţii fizico – chimice şi microbiologice; realizarea unui medicament cu eficacitate terapeutică şi toleranţă

bună.Prima oară se aleg substanţele medicamentoase, solvenţii, substanţele

auxiliare care sunt modificatori de pH, sisteme tampon, antioxidanţi, conservanţi, antimicrobieni, substanţe ce facilitează etalarea la nivelul zonei auriculare. Îndepărtarea mantalei acide de pe suprafaţa conductului auditiv prin aplicarea de soluţii alcaline favorizează dezvoltarea şi multiplicarea bacteriilor şi a fungilor. Soluţiile administrate în urechea medie trebuie să fie izotonice (această condiţie nu este obligatorie pentru soluţiile administrate pentru urechea externă). Pentru sugari, copii mici şi tratamentul urechii lezate se utilizează soluţii sterile (valabile şi pentru picăturile cu antibiotice). Pentru acţiune prelungită se utilizează suspensii, emulsii, unguente, pulberi sau otoconuri deoarece substanţele hidrosolubile se dispersează sub formă de emulsie hidrofilă pe lipofilă care prezintă avantajul de a forma pe membrana urechii un strat lipofil protector mai greu de îndepărtat. Substanţele medicamentoase trebuie să nu fie iritante, să nu prezinte toxicitate la concentraţiile alese (oto – toxicitatea), să nu influenţeze mişcările fiziologice ale cililor de la nivelul conductului auditiv. Să nu schimbe schimbul ionic între ionii de sodiu şi ionii de potasiu din lichidul urechii interne. Trebuie să asigure un pH de 5 – 6, iar substanţele solide folosite pentru prepararea suspensiilor trebuie să aibă dimensiunea particulelor de cel mult 50 micrometri.

A. Antiseptice.B. Sulfamide (preabandonare datorită reacţiilor tisulare).C. Antibiotice (Cloramfenicol în concentraţii de 0.05 – 0.2% folosit mai

ales în otitele cronice; Tetraciclinele în concentraţie de 0.5% folosite sub formă de soluţii uleioase sau unguente; Neomicină sulfat până la concentraţie de 0.5% folosită în furuncule şi otite medii şi având avantajul de spectru larg de activitate, neomicina se absoarbe total pe mucoasa auriculară; Kanamicină sulfat în concentraţie de 3% şi Gentamicină sulfat în concentraţie de 0.1 – 0.3%).

4

5