Sursele aditivilor alimentari

1
Sursele aditivilor alimentari Mircea Dumitrescu Antioxidanţii pot fi naturali sau sintetici, iar conservanţii sunt numai sintetici. Antioxidanţii şi conservanţii sintetici se utilizează pentru protecţia produselor alimentare, fiind de natură fenolică. Unii conservanţi acţionează ca substanţe antiseptice, având calitatea de a stagna multiplicarea microorganismelor saprofite de alterare din alimente şi putând inhiba sau distruge chiar şi microorganismele patogene pentru om. Antisepticele folosite la conservarea produselor alimentare trebuie să îndeplinească două condiţii esenţiale: să nu prezinte toxicitate faţă de organismul uman şi să nu degradeze produsul conservat. Pentru îndulcirea produselor alimentare se pot folosi două grupe de compuşi: îndulcitori naturali (cu valoare energetică, cum sunt zahărul, glucoza, fructoza, xilitolul şi îndulcitori naturali fără valoare energetică cum sunt dehidrocalconele, acidul gliceric) şi sintetici (zaharina, ciclamaţii, aspartamul). Agenţii de întărire sunt de trei tipuri: naturali, modificaţi şi sintetici. Cei mai importanţi agenţi de întărire sunt: gelatina, pectinele (E440), agar-agarul (E406), guma guar (E412), tragacanta (E413), esterii de celuloza (E460), amidonul modificat (E1400-E1450). Atenţie! Îndulcitorii se utilizează pentru a conferi un gust dulce produselor alimentare. Prezenţa unui îndulcitor este autorizată în următoarele cazuri: în produsele alimentare fără adaos de zahăr sau cu valoare energetică scăzută, în produsele alimentare dietetice compuse destinate unui regim hipocaloric, în produsele alimentare compuse cu o durată de conservare prelungită, atât timp cât îndulcitorul este autorizat în unul din ingredientele produsului alimentar compus şi dacă produsul alimentar este destinat numai pentru prepararea unui produs alimentar conform legislaţiei în vigoare. Reţineţi! Exemple de coloranţi: în categoria coloranţilor galbeni întâlnim: E100 (curcumina), E101 (riboflavina), E102 (tartrazina, produs chimic), E104 (quinolina), E107 sau Galben 2G şi E110 sau Galben Sunset (produse sintetice având ca sursă atât gudronul de huilă cât şi colorantul Azo). Din familia coloranţilor roşii fac parte E120 (acidul carminic, obţinut din surse naturale) şi E122 (azorubina), E123 (amarant), E124 (Roşu Ponceau) şi E127 (eritrozina), toate acestea având ca sursă gudronul de huilă sau colorantul Azo. Din categoria coloranţilor albaştri amintim E131 (albastru Patent), E132 (indigotina), E133 (albastru Brilliant), toate având ca sursă gudronul de huilă. eBihoreanul.html http://www.ebihoreanul.ro/stiri/de-tiut-39/sursele-aditivilor-alimentari... 1 of 1 22.10.2011 11:48

Transcript of Sursele aditivilor alimentari

Page 1: Sursele aditivilor alimentari

Sursele aditivilor alimentari

Mircea Dumitrescu

Antioxidanţii pot fi naturali sau sintetici, iar conservanţii sunt numai sintetici. Antioxidanţii şi conservanţii sintetici se utilizează pentruprotecţia produselor alimentare, fiind de natură fenolică.

Unii conservanţi acţionează ca substanţe antiseptice, având calitatea de astagna multiplicarea microorganismelor saprofite de alterare din alimente şiputând inhiba sau distruge chiar şi microorganismele patogene pentru om.

Antisepticele folosite la conservarea produselor alimentare trebuie săîndeplinească două condiţii esenţiale: să nu prezinte toxicitate faţă deorganismul uman şi să nu degradeze produsul conservat. Pentru îndulcireaproduselor alimentare se pot folosi două grupe de compuşi: îndulcitorinaturali (cu valoare energetică, cum sunt zahărul, glucoza, fructoza, xilitolulşi îndulcitori naturali fără valoare energetică cum sunt dehidrocalconele,acidul gliceric) şi sintetici (zaharina, ciclamaţii, aspartamul).

Agenţii de întărire sunt de trei tipuri: naturali, modificaţi şi sintetici. Cei maiimportanţi agenţi de întărire sunt: gelatina, pectinele (E440), agar-agarul(E406), guma guar (E412), tragacanta (E413), esterii de celuloza (E460),amidonul modificat (E1400-E1450).

Atenţie! Îndulcitorii se utilizează pentru a conferi un gust dulce produseloralimentare. Prezenţa unui îndulcitor este autorizată în următoarele cazuri: în produsele alimentare fără adaos de zahăr sau cuvaloare energetică scăzută, în produsele alimentare dietetice compuse destinate unui regim hipocaloric, în produsele alimentarecompuse cu o durată de conservare prelungită, atât timp cât îndulcitorul este autorizat în unul din ingredientele produsului alimentarcompus şi dacă produsul alimentar este destinat numai pentru prepararea unui produs alimentar conform legislaţiei în vigoare.

Reţineţi! Exemple de coloranţi: în categoria coloranţilor galbeni întâlnim: E100 (curcumina), E101 (riboflavina), E102 (tartrazina,produs chimic), E104 (quinolina), E107 sau Galben 2G şi E110 sau Galben Sunset (produse sintetice având ca sursă atât gudronulde huilă cât şi colorantul Azo). Din familia coloranţilor roşii fac parte E120 (acidul carminic, obţinut din surse naturale) şi E122(azorubina), E123 (amarant), E124 (Roşu Ponceau) şi E127 (eritrozina), toate acestea având ca sursă gudronul de huilă saucolorantul Azo. Din categoria coloranţilor albaştri amintim E131 (albastru Patent), E132 (indigotina), E133 (albastru Brilliant), toateavând ca sursă gudronul de huilă.

eBihoreanul.html http://www.ebihoreanul.ro/stiri/de-tiut-39/sursele-aditivilor-alimentari...

1 of 1 22.10.2011 11:48