EDITORI:Silviu DragomirVasile Dem. ZamfirescuMagdalena Mărculescu

DIRECTOR:Crina Drăghici

DESIGN:Alexe Popescu

REDACTOR:Delia Anghelescu

DIRECTOR PRODUCŢIE:Cristian Claudiu Coban

DTP:Răzvan Nasea

CORECTORI:Lorina ChițanElena Bițu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiCaRteR, ChRIs Ştiinţa şi experienţele în pragul morţii : există conştiinţă dincolo de moartea corpului fizic? / Chris Carter ; trad.: Iustina Cojocaru. — Bucureşti : Life Style, 2012 Bibliogr. ISBN 978‑606‑8309‑06‑4

I. Cojocaru, Iustina (trad.)

128

Titlul original: SCIENCE AND ThE NEAR‑DEATh ExPERIENCE: hOw CONSCIOUSNESS SURVIVES DEATh.Autor: Chris Carter

Copyright © 2010 by Chris Carter

Copyright © Lifestyle Publishing, 2012pentru prezenta ediție

Lifestyle Publishing face partedin Grupul Editorial Trei

C.P. 27‑0490, BucureştiTel./Fax: +4 021 300 60 90e‑mail: comenzi@edituratrei.ro

www.lifestylepublishing.ro

ISBN 978‑606‑8309‑06‑4

Această carte a fost scrisă în memoria lui Henri Bergson, William James şi Ferdinand Schiller, trei personalităţi

remarcabile care nu au lăsat, niciodată, moda să le influenţeze opiniile.

Putem să iertăm cu uşurinţă un copil căruia îi este frică de întuneric; adevărata tragedie a vieţii este atunci când oamenilor le este frică de lumină.

Platon

Cuprins

Cuvânt‑înainte de Neal Grossman .......................................... 11

Introducere .................................................................................... 21

Partea întâi. Conştiinţa depinde de creier? ........................... 25

1. teorii antice, teorii moderne ......................................... 27

2. Obiecţii din partea scepticilor ....................................... 42

3. Opinii furnizate de neuroştiinţă .................................... 48

4. Fizica şi conştiinţa ............................................................ 57

5. sunt amintirile stocate în creier? ............................... 117

6. teorii despre viaţă ......................................................... 124

Partea a doua. experienţe în pragul morţii ........................ 143

7. Relatări de la hotarul lumii de dincolo ..................... 145

8. În abis: experienţe terifiante în pragul morţii ........ 173

9. experienţe în pragul morţii în alte culturi ............... 185

10. explicaţii psihologice .................................................... 203

11. explicaţii fiziologice ...................................................... 216

12. experimentarea morţii cu ajutorul drogurilor? ................................................. 246

13. teoria lui susan Blackmore despre „creierul pe moarte“ ...................................................... 266

14. experienţe veridice în pragul morţii ......................... 284

15. experienţe în pragul morţii ale unor nevăzători ........................................................ 302

16. Provocarea ştiinţifică pentru materialism ............... 308

17. experienţa în pragul morţii ca dovadă în favoarea supravieţuirii ........................ 320

Partea a treia. Viziuni pe patul de moarte .......................... 329

18. Relatări provenind din anglia până în India .......... 331

19. explicaţii alternative ..................................................... 340

20. Comparaţie cu experienţa în pragul morţii ............. 348

epilog: Ce urmează ................................................................... 350

Note ............................................................................................... 351

Bibliografie .................................................................................. 366

11

Cuvânt‑înainte

Dacă, asemeni celor mai mulţi filosofi şi oameni de ştiinţă contemporani din Occident, nu aş şti mai nimic despre aceste fenomene sau ele mi‑ar fi doar indiferente, aş lăsa lucrurile aşa cum sunt, la fel ca ei. Însă eu nu le împărtăşesc ignoranţa şi nici nu mă mulţumesc să îmi ascund capul în nisip asemeni struţului.

C.D. Broad

Istoria ştiinţei abundă în exemple de idei, concepte şi teorii, considerate adevărate la vremea lor, dar care astăzi se dove‑desc false. Cândva era perfect normal să crezi că Pământul era centrul universului, că era plat, că avea mai puţin de opt mii de ani vechime, că o economie de piaţă care nu este controlată era cea mai bună modalitate de a gestiona economia, că femeile sunt prin natura lor inferioare bărbaţilor, că lumea materială este formată din particule libere, că lumea pe care o sesizăm există indiferent dacă noi o vedem sau nu şi aşa mai departe. Ştiinţa a demonstrat că toate aceste convingeri erau false.

Şi totuşi, aşa cum ne‑a dovedit istoria, de obicei, distanţa dintre momentul în care teoria de ieri avea să se dovedească în mod empiric falsă şi momentul în care convenţiile ştiinţifice puteau, în sfârşit, să accepte noua idee este de o generaţie. De unde şi remarca ironică conform căreia ştiinţa progresează „de la o înmormântare la alta“.*1

* Remarca ironică este formularea prescurtată a unui citat celebru aparţinând lui Max Planck. Frustrat de incapacitatea contemporanilor săi de a înţelege noile idei ale fizicii, Planck scria: „Un nou adevăr ştiinţific nu

12 Ştiinţa Şi experienţele în pragul morţii

Materialismul — teoria conform căreia conştiinţa este produsul sau unul şi acelaşi lucru cu creierul fizic — repre‑zintă una din acele convingeri, care au fost demontate deja de ştiinţă. Cu toate acestea, deşi ştiinţa a stabilit deja că, în fapt, conştiinţa poate exista independent de creierul uman şi că, prin urmare, materialismul este în mod empiric fals, va mai fi nevoie de încă o generaţie până când aceste realităţi să fie recunoscute de mediile academice. Vechile paradigme nu dis‑par uşor, ci, dimpotrivă, cu multă împotrivire. Iar susţinătorii de astăzi ai materialismului manifestă o astfel de împotrivire, chiar din ce în ce mai vehementă, poate tocmai din pricina lipsei totale de dovezi în sprijinul acestei ideologii.

Dovezile ştiinţifice împotriva materialismului şi, prin urmare, în sprijinul ipotezei care postulează independen‑ţa conştiinţei faţă de materie s‑au acumulat constant de‑a lungul a peste o sută de ani. Chiar şi în timpul marelui filosof şi psiholog william James, dovezile erau suficient de puter‑nice pentru a‑i convinge pe cei mai mulți oameni de ştiinţă şi filosofi, care le‑au analizat atent şi conştiincios, că meritau atenţie. În prezent, dovezile colective sunt concludente: nu am auzit de vreun cercetător responsabil care să fi ajuns la o altă concluzie. De exemplu, după o analiză atentă şi riguroasă din punct de vedere ştiinţific a experienţelor în pragul morţii (NDE — near‑death experience; în continuare, vom folosi abrevierea românească EPM, de la experiențe în pragul morții), Edward Kelly, Bruce Greyson şi Emily Kelly concluzionau:

Marea dilemă privind trăirile din pragul morţii porneşte de la întrebarea cum se pot forma astfel de stări complexe de conştienţă, constând în activitate mentală intensă, percepţie senzorială şi amintiri, în condiţiile în care actualele modele neurofiziologice consideră că aşa ceva este imposibil. Acest conflict între ceea ce neuroş‑tiinţa actuală consideră posibil şi apariţia trăirilor din

se impune pentru că îi convinge pe cei care îl combat sau pentru că îi face să înţeleagă adevărul, ci pentru că acei oponenţi mor, în cele din urmă, iar noua generaţie, care se ridică, este familiarizată cu acel adevăr ştiinţific“.

13

pragul morţii, în condiţii de anestezie generală şi/sau stop cardiac, este unul frontal, profund şi ineluctabil. După opinia noastră, în viitor, nicio dezbatere ştiinţifi‑că sau filosofică legată de problema relaţiei dintre minte şi creierul uman nu poate fi una deplin respon‑sabilă şi avizată, dacă nu ia în considerare provocarea reprezentată de aceste date.2

Astfel, materialistul poate continua să creadă în ceva fals tocmai pentru că ignoră total datele empirice care i‑au infirmat convingerile la care ţine atât de mult. Decurge logic că postura în care se află materialistul este similară cu a celui ce crede în creaţionism. Atât materialistul, cât şi creaţionistul sunt nevoiţi să ignore, să demitizeze şi să ridiculizeze desco‑peririle ştiinţifice, care le infirmă convingerile.

Analogia de mai sus ne este utilă. Convingerea că Pământul are o vârstă mai mică de zece mii de ani a fost în mod categoric infirmată de ştiinţă. Faptul că mai mult de 40% dintre americani încă mai cred cu totul altceva nu influen‑ţează în niciun fel adevărul în care ei cred. În mod similar, convingerea că, de fapt, conştiinţa este produsul creierului uman a fost la rândul ei demontată definitiv de ştiinţă. Faptul că majoritatea oamenilor de ştiinţă şi a celor din mediul academic nu cred totuşi acest lucru nu influenţează în niciun fel adevărul sau falsitatea convingerii în sine. Ceea ce este într‑adevăr relevant pentru ipoteza materialistului sunt datele empirice, adunate timp de mai bine de o sută de ani, care i‑au condus pe toţi cercetătorii responsabili la aceeaşi concluzie la care au ajuns şi oamenii de ştiinţă din citatul de mai sus. Iar aşa cum creaţionistul este mai interesat de păstrarea convingerii religioase decât de descoperirea adevă‑rului empiric, şi materialistul este mai preocupat de păstrarea ideologiei decât de descoperirea adevărului empiric, igno‑rând, fără probleme, un număr impresionant de date empi‑rice, care dovedesc că teoria în care crede este falsă. Acesta este motivul pentru care am afirmat că dovezile există deja, indiferent dacă cei din mediul academic aleg să le analizeze

14 Ştiinţa Şi experienţele în pragul morţii

sau continuă să le ignore. Datele existau deja, într‑un număr impresionant, în vremea fizicianului şi filosofului C. D. Broad (1887–1971); iar în prezent sunt copleşitoare.

M‑am retras de curând de la catedră, după ce am predat filosofie timp de patruzeci de ani la una dintre cele mai mari universităţi de stat din SUA. În ultimii treizeci de ani am ur‑mărit cu deosebită atenţie cercetările ştiinţifice referitoare la NDE, precum şi alte sfere de cercetare, care desfiinţează teoria materialistă (inclusiv studiile despre mediumi, reîncarnare şi comunicarea după moarte). Pe parcursul acestor treizeci de ani mi s‑a întâmplat, nu doar o dată, ca unul dintre colegi să dea buzna în biroul meu şi să mă întrebe de ce mă interesează lucruri considerate în profesia mea drept „bizare“, „nebuneşti“ sau „iraţionale“. Iar interesul meu în parapsihologie şi cerceta‑rea fenomenului supravieţuirii erau interpretate ca „dovezi“ că „eram un caz pierdut“, în timp ce părerile mele nu erau luate în considerare.

La vremea aceea mă obişnuisem cu ideea că fusesem ostracizat pe plan profesional, acesta fiind preţul pe care oricine trebuie să îl plătească pentru că gândeşte împotriva canoanelor materialismului. Gânditori mai mari decât mine, după cum ne demonstrează istoria ştiinţei, au avut parte de un destin similar, dacă nu chiar mai vitreg. Şi totuşi astăzi, privind în urmă, se pare că dezinteresul total manifestat de colegi faţă de munca mea demonstrează în cel mai fericit caz o lipsă totală de curiozitate; în cel mai nefericit caz, o atitudine iresponsabilă din punct de vedere intelectual. Probabil că nu există întrebare filosofică mai importantă decât aceea privind independenţa conştiinţei faţă de corpul fizic şi, prin urma‑re, dacă acea chintesență a sinelui nostru care este conștiința supraviețuiește morții corpului fizic. Având în vedere că există o importantă bază de date empirice, care (1) sunt relevan‑te pentru această problemă şi (2) au convins, practic, pe toţi cei care le‑au analizat, că materialismul nu poate răspunde la această întrebare, nu pot decât să fiu de acord cu Kelly, Greyson şi Grosso că ignorarea acestor date este un act de iresponsabilitate intelectuală pentru un filosof sau psiholog.

15

În acelaşi timp, am început să includ aceste date în materi‑alul pe care îl predam studenţilor, iar în ultimii cincisprezece ani am ţinut cursuri care s‑au bazat, în primul rând, pe aceste date. Reacţia incredibil de pozitivă a studenţilor mei mi‑a în‑depărtat şi ultimele îndoieli pe care le‑aş fi putut avea în legă‑tură cu predarea acestui material şi mi‑a permis să‑mi păstrez integritatea profesională, în ciuda opiniilor negative ale cole‑gilor mei. Nu este vorba doar despre faptul că studenţii mei au considerat astfel de cunoştinţe absolut fascinante şi relevante din perspectivă filosofică. Mai important este însă faptul că un asemenea material este schimbător de destine, într‑un sens pozitiv. Studenţii — cel puţin aceia care frecventează cursurile de filosofie — caută ceva care să le dea un sens şi un scop în viaţă. Posibilitatea de a citi aspecte de detaliu despre experien‑ţele în pragul morţii şi moarte dă studenţilor — dar şi mie — sentimentul că avem un rost şi un scop în viaţă; acest lucru le oferă un cadru care îi ajută mult în felul în care îşi trăiesc viaţa, o cale şi un rost pe care nu le avuseseră până atunci.

Predarea unor astfel de cunoştinţe mi‑a adus multă spe‑ranţă, dar şi tristeţe. Tristeţe pentru colegii mei care nu vor fi niciodată în stare să îşi deschidă mintea pentru a accepta asemenea informaţii şi, astfel, nu vor putea niciodată să be‑neficieze de avantajele date de viziunea nematerialistă despre lume. Ei sunt ilustrarea ironiei din citatul de mai sus, „de la o înmormântare la alta“. Speranţa mi‑e dată de faptul că viito‑rul aparţine acestor studenţi. Mulţi dintre studenţii mei de azi sunt medicii, psihologii şi specialiştii în neuroştiinţă de mâine. Iar faptul că au luat contact cu aceste date înainte de a li se fi spălat creierul prin programa de învăţământ de orientare materialistă şi de a ajunge să creadă că asemenea lucruri sunt imposibile şi ridicole, ei avansează în carieră lipsiţi de prejude‑căţi şi, ceea ce este cel mai important, cu mintea deschisă.

Mi‑aş fi dorit ca această carte să fi fost disponibilă când încă eram la catedră, pentru că aş fi putut să apelez la ea, cu siguranţă. Autorul ei analizează în detaliu practic toate ipote‑zele posibile, pe care materialiştii le‑au formulat în decursul istoriei, pentru a explica sau desfiinţa fenomenul NDE. Am

16 Ştiinţa Şi experienţele în pragul morţii

folosit sintagma „în decursul istoriei“ (chiar dacă istoria în acest caz înseamnă doar în jur de treizeci de ani) pentru a‑mi face cunoscută opinia că nu a rămas nicio ipoteză materia‑listă, pe care orice om de ştiinţă care a înţeles ce înseamnă NDE să o ia în serios. De exemplu, la un moment dat, prin anii 1980, câţiva materialişti sugerau că experienţele în pragul morţii erau rezultatul acumulării de bioxid de carbon din creierul uman. Cu siguranţă, ipoteza în sine nu este absolut lipsită de logică. Dar cercetările ulterioare au arătat (1) că multe din aceste trăiri se manifestă fără să existe o acumu‑lare de bioxid de carbon în creierul uman şi (2) că există o multitudine de cazuri în care are loc acumularea de bioxid de carbon în creierul uman, care nu este însoţită de astfel de trăiri. Aşadar, prezenţa bioxidului de carbon în creier nu este nici necesară, nici suficientă pentru manifestarea NDE şi, prin urmare, nu are nimic de‑a face cu declanşarea acestor trăiri. După cum demonstrează atât de convingător Chris Carter în cartea sa, toate tentativele de explicare a NDE din punct de vedere fiziologic au avut o soartă similară.* Toate aceste ten‑tative au fost în mod direct falsificate cu ajutorul unor dovezi empirice, aşa că nu mai are niciun sens să credem în astfel de lucruri. Unul dintre studenţii mei străluciţi — care studiază neurologie —, după ce a analizat cu atenţie datele, a ajuns la concluzia că sărăcia crasă de argumente materialiste împotri‑va dualismului şi lipsa lor de logică ar fi trebuit să reprezinte chiar ele dovezi clare pentru a ne convinge de contrariu.

Ştiinţa este un demers raţional. Într‑adevăr, ştiinţa întru‑chipează esenţa a tot ceea ce înseamnă un demers raţional. Deşi s‑ar putea să nu reuşim să dăm o definiţie exactă a termenului „raţional“, oricine va fi de acord, fără îndoială, că este raţional să ne fondăm convingerile despre lume pe date empirice. Este raţional să ne schimbăm, revizuim sau aban‑donăm ipotezele în faţa dovezilor care ne demonstrează că sunt false. Este iraţional să te agăţi de convingeri care s‑au dovedit false. Şi este iraţional să refuzi să analizezi datele doar pentru că ţi‑ar putea ameninţa opiniile preconcepute.

* Aceasta este, înțeleg, consecința studiului lui van Lommel publicat în The Lancet.

17

Cu toate că ştiinţa este un demers raţional, noi, fiinţele umane, nu suntem creaturi raţionale, nici în viaţa personală, nici când încercăm să facem ştiinţă. Când ne confruntăm cu date empirice, care ne ameninţă convingerile ferme deţinute a priori, cum ar fi datele geologice pentru creaţionişti sau NDE pentru materialişti, recurgem de obicei la diverse trucuri lo‑gice, pentru a ne apăra convingerile la care nu suntem dispuşi să renunţăm. Dacă datele nu sunt de partea noastră, întot‑deauna putem să dăm o altă turnură lucrurilor folosindu‑ne de cuvinte şi de o logică abil mânuită, ca să nu părem mai stupizi decât suntem în realitate. Aceste tertipuri de logică şi jocuri de cuvinte au fost dezvăluite de mulţi scriitori de‑a lungul anilor, începând cu william James3 şi până în prezent, printre aceştia numărându‑mă chiar eu4 şi Chris Carter.*5 Lucrurile, însă, sunt mult mai profunde decât simpla logică. Logica ţine de raţionamentul care porneşte de la premise şi ajunge la concluzie, de la date până la ipoteză. Dar dacă date‑le empirice sunt ignorate cu obstinaţie, atunci nu mai poate fi vorba despre logică. Exact aşa cum creaţioniştii vor ignora informaţia din geologie, paleontologie şi biologie, care le‑ar submina convingerile dragi, în acelaşi mod, materialiştii de astăzi ignoră constant şi ridiculizează datele oferite de para‑psihologie şi cercetarea fenomenului supravieţuirii dincolo de moartea corpului fizic, care dovedesc falsul convingerilor lor.

Astfel, dacă doresc să îşi păstreze convingerile, materia‑liştii trebuie neapărat să evite acele date care le erodează ideologia, aşa cum au procedat cu succes colegii mei, timp de treizeci de ani. Întotdeauna vor exista tertipuri logice şi subterfugii semantice la care să apeleze, dacă se întâmplă să afle informaţii incomode. Evitarea unor astfel de informaţii este de departe cel mai bun mod de a te agăţa de paradigma materialistă, ceea ce este, cu siguranţă, un comportament iraţional şi profund neştiinţific. Raţionalismul ştiinţific, după cum susţinea Karl Popper, un filosof al ştiinţei, presupune ca

* O dezbatere filosofică excelentă şi detaliată pe marginea acestor erori şi greşeli logice poate fi găsită în cartea lui R. Almeder, Death and Personal Survival (Lanham, Md.: Rowman şi Littlefield, 1992).

18 Ştiinţa Şi experienţele în pragul morţii

omul să fie în permanenţă atent la apariţia informaţiilor care îi contrazic convingerile, în loc să le evite în mod constant. Dacă materialiştii ar fi raţionali, ar considera că este în inte‑resul lor să caute şi să analizeze informaţii, precum cele des‑pre trăirile la graniţa dintre viaţă şi moarte, despre mediumi şi altele, care le pun la îndoială ipotezele. Natura minţii uma‑ne este cea mai importantă întrebare pentru filosofi, psihologi şi psihiatri. S‑ar putea crede că standardele raţionalismului şi ale responsabilităţii intelectuale ar impune ca oamenii de şti‑inţă să fie la curent cu ultimele descoperiri din parapsihologie şi cercetarea fenomenului supravieţuirii dincolo de moartea corpului fizic, însă şi ei sunt mai întâi fiinţe umane şi abia apoi gânditori raţionali. În urmă cu treizeci de ani nu aş fi crezut că o persoană educată ar putea fi ataşată de materia‑lism la fel de dogmatic şi iraţional precum sunt creaţioniştii de convingerile lor stupide. Dar astăzi cred că aşa este.

Până acum am pus paradigma materialismului pe picior de egalitate cu alte asemenea paradigme, pe care ştiinţa le‑a de‑montat de‑a lungul timpului, dar consider că există un aspect special şi aparte în ceea ce o priveşte. Există un mesaj ascuns în tot efortul depus pentru acest gen de cercetare, un mesaj pe care oamenii de ştiinţă nu doresc să îl asculte. Mesajul se referă la iubirea universală. Toţi cei care au trecut prin trăirile la graniţa dintre viaţă şi moarte sunt convinşi că scopul vieţii este ca noi să ne dezvoltăm capacitatea de a dărui şi de a pri‑mi iubire. Iar cei care cercetează fenomenul NDE — ca şi cei care studiază mediumii — au ajuns la aceeaşi concluzie, însă lumea academică reprezintă opusul iubirii.

Atât lumea ştiinţifică, cât şi cea academică sunt organizate în jurul aceloraşi principii pe care se bazază lumea corpo‑ratistă: succesul în carieră depinde mai puţin de talent şi mai mult de competiţie, de felul în care te pui în valoare etc., adică de trăsăturile personalităţii, care au prea puţin de‑a face cu inteligenţa, curiozitatea sau onestitatea intelectuală, ca să nu mai amintim de iubire. Aceia care au repurtat cel mai mare succes la acest capitol — cei care controlează revistele

19

de profil, decid cine să primească finanţare, hotărăsc cine să primească o funcţie — sunt cei care deţin puterea în lumea ştiinţifică şi cea academică datorită trăsăturilor de persona‑litate, care contravin mesajului iubirii universale. Ei cred şi au nevoie să creadă că scopul în viaţă este să „câştigi“, să ai succes şi să fii influent în domeniul tău.

Mulţi dintre aceşti învăţaţi ar fi oripilaţi să afle ceea ce ştiu persoanele care au trecut prin trăirile la graniţa dintre viaţă şi moarte. O viaţă încununată de succes nu se măsoară în faimă, prestigiu, bogăţie sau numărul de publicaţii; ea se măsoară în felul în care ne purtăm unii cu alţii, în capacitatea noastră de a trăi conform regulii de aur şi de a ne dezvolta capacitatea de a simţi compasiune pentru ceilalţi oameni. Dar încercaţi doar să menţionaţi aşa ceva la o întrunire profesională şi vă vor râde în nas, iar cei cu cea mai mare putere şi prestigiu vor râde cel mai tare. Unul dintre motivele pentru care astfel de cercetări sunt întâmpinate cu atâta rezistenţă se datorează mesajului iubirii universale, care este o ameninţare la adresa structurilor puterii din lumea ştiinţifică şi academică. Cartea Ştiinţa şi experienţele în pragul morţii este o splendidă chint‑esenţă a muncii depuse timp de treizeci de ani în cercetarea fenomenului NDE. Autorul reuşeşte, cu mult succes, să ne prezinte datele empirice şi redă în detaliu eforturile materia‑liştilor de a le desfiinţa. Pentru orice sceptic lipsit de preju‑decăţi sau orice persoană curioasă să afle mai multe despre NDE, cartea de faţă este un început excelent, dar, în acelaşi timp, este potrivită pentru o altă categorie de oameni, cei care cred! Am avut mai mulţi studenţi care au acceptat fără reti‑cenţă realitatea NDE — poate datorită religiei sau a faptului că au trăit ei înşişi o astfel de experienţă — dar sunt reticenţi să afle detaliile argumentaţiei şi întreaga filosofie a ştiinţei, pe care le‑o recomand spre studiu. Ei îşi spun că deja cred, de ce ar trebui să mai intre în detalii? Răspunsul meu este că nu vorbim doar despre formarea unor convingeri, ci despre înţelegerea fundamentului ştiinţific şi raţional al convinge‑rilor noastre. Ştiinţa şi experienţele în pragul morţii este în

20 Ştiinţa Şi experienţele în pragul morţii

egală măsură o carte despre raţionalism şi NDE. Autorul îşi propune să vă conducă, pas cu pas, în această sferă fascinan‑tă şi atât de importantă a cercetării ştiinţifice.

Neal Grossman

Neal Grossman a obţinut titlul de doctor în Istoria şi Filosofia Ştiinţei în 1970, la Indiana University. El a predat filosofie la University of Illinois din Chicago timp de peste patruzeci de ani şi în ultimii cincisprezece ani a inclus tema experienţelor în pragul morţii în aproape toate cursurile pe care le‑a ţinut ca profesor. Cartea sa, intitulată Healing the Mind: the Philosophy of Spinoza Adapted for a New Age, prezintă sistemul elegant al psihoterapiei spirituale a lui Spinoza, în termeni accesibili oricărui cititor neavizat.

21

Introducere

Nu cred că ne putem întoarce într‑o epocă a credinţei simple. Multe dintre explicaţiile oferite cândva de religie, îndeosebi cele despre lumea materială, au fost invalidate din punct de vedere ştiinţific. Cu toate acestea, negarea în totalitate a oricărei posibile realităţi spirituale şi ignorarea, cu bună ştiinţă, a dovezilor care demonstrează existenţa unui aspect spiritual al umanităţii se numesc scientism, şi nu ştiinţă.

Charles Tart, doctor în psihologie, Institutul de Psihologie Transpersonală

Convingerea că există viaţă după de moarte datează încă din vremea oamenilor de Neanderthal, care îşi îngropau morţii cu flori, bijuterii şi unelte, probabil în ideea că le vor folosi în lumea cealaltă. Deşi mulţi asociază în prezent convingerea că există viaţă după moarte cu credinţa religioasă, trebuie să ne reamintim că această convingere este anterioară oricărei for‑me organizate de religie. Ea se regăseşte în practicile spirituale şamanice ale vânătorilor şi culegătorilor în întreaga lume şi, de obicei, fără vreo încărcătură teologică elaborată.

Aşa, de exemplu, exploratorul şi scriitorul h.R. Schoolcraft, în timpul călătoriilor sale pe teritoriul Statelor Unite, la înce‑putul anilor 1880, era profund impresionat de modul în care amerindienii se îngrijeau de morţii lor, aparent fără vreo urmă de emoţie.

Indienii nu privesc apropierea morţii cu groază. Deişti prin religie, ei o acceptă ca pe o schimbare de stare, în