8

DISCIPLINA:FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA ECHIPEI

REFERAT

TEMA: LIDER VS. MANAGER

8

SIBIU 2013

Management-  știința organizării și conducerii întreprinderilor, a valorificării eficiente a resurselor umane, financiare și materiale ale unei organizații.

Leadership-leadership-ul este procesul prin care se exercită influența în sensul de capacitate de a-i convinge pe alți oameni de a te urma.

Manager- persoană care exercită, în mod permanent, conducerea unei entități economice, îndeplinind, integral sau parțial, funcțiile de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra îndeplinirii obiectivelor propuse.

Lider- este persoana capabilă să îi influenteze pe ceilalți cât și să contribuie în măsura capacității lor la realizarea viziunii sale.

Proiectul susținut dorește în primul rând a clarifica rolurile managerului cât și cele ale conducătorului, a le sintetiza și diferenția deoarece acești doi termeni sunt des întâlniți în contextul contemporan și de cele mai multe ori folosiți cu același sens.Interesant este faptul că, doar termenul de « Manager » se regăsește integrat în limba română, reprezentând un director, o funcție de administrare, fiind însă folosit și pentru a defini un conducător, un leader. Scopul proiectului este să facă vizibilă importanța ambelor roluri, de conducere și de management, subliniind însă diferențele dintre ele, cu intenția declarată de a conștientiza necesitatea fiecăruia..

Un manager nu este neapărat un conducător, iar un conducător nu este automat un manager. « Conducerea » se concentrează pe a face ceea ce trebuie făcut, deci pe efectivitate. « Managementul » se concentrează pe a face cum trebuie, deci pe eficiență.

8

Cuprins:

1) Introducere…………………………………………………………………….pg42) Conducere vs. Management……………………………………………pg5

2.1. Delimitări conceptuale……………………………………………..pg52.2. Management vs. Leadership……………………………………..pg62.3. Manager vs. Leader informal…………………………………….pg10

3) Studiu de caz în organizația militară………………………………..pg124) Concluzii………………………………………………….………………………pg155) Bibliografie………………………………………………………………………pg16

8

1. INTRODUCERE

Trăim într-o lume a organizațiilor. Ne-am născut într-un spital, suntem înregistrați la

serviciul de evidență a populației, ne educăm în școli sau universități, ne câștigăm mijloacele

necesare existenței în cadrul unor societăți publice sau private, folosim produsele și serviciile

unor societăți comerciale, ne cumpărăm o locuință ridicată de o companie de construcții și

vândută de o agenție imobiliară, împrumutăm bani de la o bancă, folosim companii de transport

și multe altele. Organizațiile sunt peste tot în jurul nostru și ne modelează viața în multe feluri.

Cu toate acestea, organizațiile sunt greu de înțeles. Pot fi observate clădiri, birouri, mobilier,

rețele de calculatoare, angajați etc. însă modul de funcționare al acestora este relativ vag și

abstract. Pentru o mai bună înțelegere a funcționării organizațiilor este necesară o delimitare

clară între cele două concepte foarte des utilizate : lidership și management, precum și punerea în

balanță a acestora.

Majoritatea organizațiilor de astăzi sunt mai mult gestionate (managed) și mai puțin

conduse (lead) de unde apare și nevoia acestora de a-și dezvolta capacitatea de exercitare a

leadership-ului. Organizațiile nu trebuie să piardă din vedere faptul că o situație de leadership

puternic și management slab este mai rea decât reversul. Unele persoane au capacitatea de a

deveni excelenți manageri dar nu sunt la fel de buni ca lideri. Mai nou, o organizație este

considerată inteligentă dacă pune în valoare ambele tipuri de persoane și se străduiește să le facă

să conlucreze în echipă. Managementul este o funcție profesională care înseamnă a conduce,

într-un context dat, un grup de persoane care au de atins un obiectiv comun, în conformitate cu

finalitățile organizației din care fac parte. Un management bun aduce ordine și consistență în

domenii cheie precum calitatea și profitabilitatea produselor. Leadership-ul prin contrast este o

calitate care se luptă cu schimbarea. Unul dintre motivele pentru care a devenit atât de important

în ultimii ani este faptul că lumea afacerilor a devenit din ce în ce mai competitivă.

Managementul unei organizații orientate spre calitate presupune introducerea unei

schimbări în bine, și nu menținerea unui status quo1. Unele studii arată că, deși resursele

financiare își au locul lor în asigurarea succesului într-o organizație, ponderea lor în asigurarea

reușitei în activitățile organizației nu depășește de regulă 5%. În schimb, elementul principal care

caracterizează în mod categoric cele mai multe dintre organizațiile care au reputat succese pe

1 s. n. Stare care a existat mai înainte, care se menține și în momentul de față și în raport cu care se apreciază efectele unui tratat, ale unei convenții etc. – Loc. lat.  DEX '98 (1998)  

8

domeniul lor de competență este, fără îndoială, calitatea managerială – singura de natură să

creeze un spirit propice, favorabil inovației, lucrului în echipă. Alte studii arată că în cadrul

organizațiilor de succes, conducerea și pregătirea personalului sunt considerate elemente

esențiale care nu trebuiesc avute în vedere doar de o anumită categorie de personal. Organizațiile

de success știu că meciurile se câștigă sau se pierd pe teren și că victoria va fi obținută de echipa

care are antrenori și jucători mai buni. Astfel, ele pregătesc și doresc să aibă lideri buni la fiecare

nivel ierarhic. În cadrul firmelor de succes, învățarea, pregătirea oamenilor și conducerea sunt

părți component ale atribuțiilor fiecărui salariat. De asemenea, o serie de teoreticieni în domeniul

managementului nu acceptă argumentul că factorul cheie pentru obținerea succesului de către o

organizație este conducerea de care dispune aceasta. Ei consideră că adoptarea unor valori

cultural învingătoare, a proceselor de muncă eficiente sau a unor atribute subordonate sunt

condiții sine qua non2 ale succesului, în timp ce alții sunt de acord că toate aceste lucruri sunt

importante, dar că în fruntea listei de priorități se află existența unei conduceri eficiente.

2. CONDUCERE vs. MANAGEMENT

2.1. Delimitari conceptuale

Omul ca ființă inteligentă a urmărit întotdeauna satisfacerea necesităților proprii cu

cheltuieli de muncă cât mai reduse. Din cele mai vechi timpuri el a sesizat că acest lucru este

posibil dacă se asociază alți semeni, dacă desfășoară activitățile în comun, dacă se organizează

corespunzător pentru aceste tipuri de activități. Putem spune că din totdeauna oamenii, în

vederea satisfacerii unor nevoi sociale, au cooperat între ei , s-au constituit în grupuri de muncă,

în colectivități umane organizate, unde cei aflați în fruntea acestora îndrumau, coordonau, dirijau

și controlau activitățile desfășurate.

Activitatea de conducere a apărut practic cu primele forme de organizare socială și s-a

dezvoltat concomitent cu civilizația umană.

Conducerea oamenilor este un proces dinamic de grup, prin care o persoană reușește să-i determine prin influență, pe ceilalți membrii ai grupului, să se angajeze de bună voie în relizarea

2 loc. adj. (condiție) fără de care nu se poate; indispensabil, necesar. (< lat. /conditio/ sine qua non) DEX 1998

8

sarcinilor sau scopurilor grupului, de-a lungul unei anumite perioade de timp și într-un context organizațional particular.3

Managementul reprezintă procesul de combinare a resurselor umane, materiale,financiare, informaționale și de altă natură în proporții optime în vederea atingerii maximului de satisfacție a membrilor unei organizații.

Managerul era definit ca: persoană care este răspunzătoare pentru munca unor subalterni. Cu alte cuvinte, un manager era un șef, iar managementul însemnă renume și putere. Probabil că acestea continuă să fie definiții la care se gândesc mulți atunci când vorbesc despre manageri și management.

Ulterior, definiția managerului s-a schimbat în "persoană care răspunde de randamentul unor oameni". Acum această definiție este deja prea restrânsă. Definiția corectă este "persoană care răspunde de modul în care este aplicată știința".

Rațiunea de a fi a unui manager, misiunea lui de bază, este de a face afaceri profitabile pentru firmă, de ași orienta colaboratorii și subordonații spre ceea ce se așteaptă de la ei.

Unele calități manageriale pot fi native, dar un manager performant are o capacitate de orientare strategică și dexterități în relațiile umane, formate printr-o temeinică pregătire de specialitate.4

2.2. Management vs. Leadership

Conceptul de leadership nu este sinonim cu cel de management. Conceptul de leadership

provine de la cuvântul anglo-saxon laed, care înseamnă „cale”, „drum”. Prin urmare, un lider

este cel care le arată calea celorlalţi, adică îi călăuzeşte. Vis-a-vis de acest concept, există în

literatura de specialitate mai multe modalităţi de explicare formulate in perioade diferite. Altfel,

„leadershipul5 este abilitatea de a influenţa prin comunicare actrivităţile altor indivizi sau ale

grupului în vederea realizării cu pricepere a obiectivelor”. În viziunea altui autor: „Ledershipul6

este procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau o direcţie pentru un grup de indivizi pe

care îi determină să acţioneze împreună, cu competenţă şi convingere, în vederea realizării

misiunii propuse”.

Recent, specialistul în management John Kotter7 susţinea că leadershipul apare în orice

situaţie în care oamenii combină eforturile lor pentru realizarea sarcinilor. În interiorul unei

organizaţii, managerul este o persoană recunoscută formal în ierarhia organizaţiei. El este cel

care planifică, organizează, controlează şi ia decizii eficiente cu privire la activitatea organizaţiei.

3 Mielu Zlate, Leadership și management, Ed.Polirom, București, 2004, p.173 4 Bernhard Gorg, Managerii viitorului.Viitorul managerilor, Ed. Institutul European, Iași, 1997, p.95 J.L. Gibson, J.M. Ivancevich, Organisations: behaviour, structure, process, Irwin, 19886 V.A.Chișu, Manualul specialistului în resurse umane, Casa de editură Irecson, București, 20027 John P. Kotter, Leadership for new manager, (2 nd.ed), Harvard Business School Press, Boston, 2001

8

Este corect dacă afirmăm că un bun manager este totdeauna un bun lider, dar un bun lider nu este

întotdeauna necesar sa fie un bun manager. În viziunea lui Warren Bennis8 leadershipul „face ce

este bine, mangementul face lucrurile mai bine”, în timp ce S.R. Covey 9 „leadershipul este

investirea efortului pe drumul cel bun, managementul este cantitatea de efort cheltuită”.

Conceptul de leadership poate fi privit fie ca un atribut, fie ca un proces. Ca atribut,

leadershipul este o colecţie de caracteristici – care îi fac pe unii oameni mai eficace în realizarea

unui set de obiective. Ca proces, leadershipul este acţiunea liderului, întemeiată pe diferite surse

de putere şi pe un set specific de aptitudini, îndreptată spre influenţarea membrilor unui grup,

pentru ca activitatea acestora să urmărească realizarea unui obiectiv comun.

Parcurgerea atentă a literaturii de specialitate evidenţiază prezenţa a trei situaţii tipice cu

privire la modul de folosire a conceptelor de leadership şi management. Prima dintre ele tinde să

identifice cele două noţiuni. Unii autori utilizează într-o manieră aleatorie cele două concepte,

recurgând când la una, când la cealaltă, în funcţie de împrejurări, de context, dar fără intenţia

clară de a le diferenţia. A doua situaţie tipică se află la polul opus, ea constând în diferenţierea

categorică a celor două concepte. Cea de-a treia situaţie privitoare la leadership şi management

este intermediară şi se interpune între primele două noţiuni. Cei mai mulţi autori consideră că

leadershipul este o parte a întregului, chiar partea lui esenţială, fundamentală.

În opinia majorităţii, deşi o serie de manageri sunt lideri, iar o serie de lideri sunt

manageri, activităţile de leadership nu sunt identice cu cele de management din următoarele

motive:

Managementul are o sferă mai largă decât leadershipul şi se focalizează asupra

problemelor care nu ţin de comportament, cât şi asupra celor comportamentale.

Leadershipul pune accentul, în pricipal pe problemele comportamentale.

Astfel, în timp ce leadershipul are în vedere numai latura de implicare şi antrenare a unui

grup de persoane de către un lider, managementul vizează o sferă mai largă de aspecte ce decurg

din exercitarea celor cinci funcţii manageriale (previzune, organizare, coordonare, antrenare,

control-evaluare). Se poate spune ca leadershipul ar fi ceea ce s-ar numi o „conducere

psihologică”, pe când managementul – o „conducere administrativă”. Din această perspectivă

8 W.Bennis, B. Nanus, Diriger. Les secretes des meilleurs leaders, Intereditions, Paris, 19859 S.R. Covey, Etica liderului eficient sau Conducerea bazată pe pricipii, Ed. Alfa, București, 2001

8

putem considera leadershipul ca o componentă a managementului, ce se manifestă prin dirijare

de către manager a unui grup de persoane în direcţia îndeplinirii sarcinilor.

Mulţi manageri nu reuşesc să facă o deosebire între cei doi termeni şi, prin urmare,

muncesc în condiţii de confuzie în încercarea de a-şi îndeplinii obligaţiile pe care le au în

organizaţie. Managerii moderni trebuie să înţeleagă diferenţa dintre leadership şi management şi

să ştie să combine cele două roluri pentru a obţine succes în cadrul organizaţiei. Managerul se

asigură că sarcinile au fost întreprinse, în timp ce liderul se îngrijeşte şi se focalizează asupra

oamenilor care îndeplinesc sarcinile.

Opinia generală este aceea ca liderii au viziune, îi inspiră pe alţii şi sunt flexibili, în timp

ce managerii sunt mai preocupaţi de sarcinile şi activităţile de zi cu zi şi de aceea, trebuie să

posede atribute precum capacitatea de a delega eficient, lucrul cu termene strânse şi capacitatea

de a rezolva conflicte.

Leadershipul nu reprezintă apanajul exclusiv al managementului, acest concept poate fi

întâlnit şi în alte domenii precum: politică, religie, cultură, domeniul sportiv etc.

Din cele prezentate, se desprinde ideea potrivit căreia diferenţa majoră dintre leadership

şi management constă în aceea că primul este mai frecvent asociat cu planul cognitiv, imaginativ,

anticipativ, pe când al doilea cu planul acţional. Leadershipul ar fi mai degrabă dimensiunea

umană, latura de implicare şi antrenare în activitate, iar managementul, exercitarea efectivă a

unor funcţii.

J.Harris consideră că, în timp ce conducerea este preocupată de stabilirea viziunii, a

direcțiilor de acțiune și a principalelor abordări umane, managementul are drept obiect de

activitate operaționalizarea în mod eficient a tuturor acestora.

Unii autori, specialiști în management, preluând diferențierile provocative existente între

conducere și management le prezintă într-o manieră concisă dar extrem de sugestivă: liderii

cuceresc contextual - acele elemente volatile turbulente sau ambigue ale ambianței care, uneori

par să conspire împotriva noastră și sigur ne vor sufoca să le lăsăm - în timp ce managerii

capitulează în fața lor. Managerii administrează, liderii inovează. Managerul este o copie, liderul

este original. Managerul mentine, liderul dezvoltă. Managerul se focaliează pe sisteme și

structură, liderul se focalizează asupra oamenilor. Managerul se sprijină pe control, liderul

inspiră încredere. Managerul are o viziune pe termen scurt, liderul are o perspectivă pe termen

lung. Managerul întreabă “cum?”, și ”când?” , liderul întreabă “ce?” și “de ce?”.

8

Din cele de mai sus se desprinde ideea potrivit căreia diferența majoră dintre conducere și

management constă în aceea că primul este mai frecvent asociat cu planul cognitive, imaginativ,

anticipativ, pe când al doilea cu planul acțional. Liderul este acela care scurtează viitorul,

stabilește scopuri și planuri de acțiune, managerul le transpune în practică. Liderul este un spirit

penetrant, cu aptitudini de gândire analitică , strategică și multilaterală, cu abilități psihosociale,

managerul dispune de aptitudini operaționale, de capacitate de “a ști să facă” .Leadership-ul ar fi

mai degrabă dimensiunea umană, latura de implicare și antrenare în activitate, iar

managementul , exercitarea efectivă a unor funcții. În fine, leadership-ul ar fi ceea ce s-ar numi o

“conducere psihologică”, pe când managementul – o “conducere administrativă”.

Criterii Liderii Managerii

Scop Manifestă atitudini personale,

active

Manifestă atitudini

impersonale, pasive

Concepție despre muncă Stimuleză munca, oferă și

creează posibilități de alegere

a ei

Coordonează,echilibrează

munca. Recurg la

compromisuri valorice

Relații cu alții Sunt empatici, acordă atenție

semnficației acțiunilor și

evenimentelor

Se implică emoțional puțin în

relațiile cu alții

Precepția de sine Au o identitate de sine mai

slabă, fiind orientați spre

schimbare

Se identifică cu nevoia de a

menține ordinea actual, sunt

mai conservatori

Interacțiunea dintre grup și manager, respectiv grup și conducător generează intrarea în

funcțiune a unor relații intersubiective ( de comunicare, de intercunoaștere, relații

socioafective/subordonare) sau a unor fenomene de grup (cooperare,solidarizarea membrilor,

conflict). Atât conducătorul , cât și managerul stabilește anumite legături cu membrii grupului,

însă în cazul primului acestea sunt mai amplificate și mai subiective. Un argument în acest sens

îl constituie faptul că activitatea de conducere presupune , printre altele, a muncii cu oamenii, a

te raporta permanent la viața, interesele, năzuințele, doleanțele, aspirațiile lor , fie individual, fie

de grup.

“Rolul conducătorului a devenit infinit mai complex, el fiind acum centrul unui set

deosebit de multicolor de presiuni și de expectații. În mod firesc , el trebuie să dispună de știință

8

și de competența de a produce împrejurările în care cei mai capabili oameni să-și poata realiza

aptitudinile ,să-si poata coordona eforturile, rămânând angajați față de scopurile organizaționale

și integrându-și eforturile astfel încât nici unul dintre aceștia lucrând singur nu le-ar putea

depași”. (Bennis, 1972, p.323).

2.3. Manager vs. Lider Informal

În literatura de specialitate se pot remarca remarca patru abordări de bază ale

problematicii leadershipului. Prima abordare în studiul leadershipului este cea a geneticii.

Aceasta porneşte de la premisa că „liderii se nasc,nu se formează”, calităţile de lider fiind

transmise în mod ereditar. A doua abordare se concentrează asupra trăsăturilor specifice ale

liderilor, punând în evidenţă caracteristicile personale ale acestora. Deoarece cercetările privind

trăsăturile liderilor nu s-au dovedit edificatoare, o serie de specialişti, s-au orientat către studiul

caracteristicilor comportamentale ale liderilor, mai concret asupra modului în care aceştia

transmit sarcini motivează sau comunică cu subordonaţii. Practica a demonstrat însă că nu există

un stil comportamental bun în orice situaţie şi că eficienţa exercitării leadershipului este puternic

influenţată de particularităţile fiecărei situaţii în parte. Acest fapt a determinat cercetătorii să

includă în sfera variabilelor studiate şi factorii contextuali, punând astfel bazele abordării

situaţionale sau contextuale.

În orice organizaţie se deosebesc două tipuri de lideri care au capacitatea de a influenţa

alte persoane în scopul atingerii obiectivelor organizaţionale.

Lider formal – managerul, şeful, conducătorul – care deţine un post managerial cu

funcţii, obligaţii şi drepturi.

Lideri informal – liderul – care nu are dreptul sau obligaţia de a conduce, dar care are

recunoaşterea cu ajutorul căreia capătă influenţă asupra acţiunilor oamenilor din grupul

său.10

Ambele tipuri de influenţă pot asigura performanţa organizaţională mai ales dacă există

situaţii în care liderul formal îşi exercită influenţa şi ca lider informal.

Liderii informali sunt persoanele care conduc grupurile informale. Liderul informal este

un produs al grupului iar procesul care duce la naşterea sa este unul relativ simplu: grupul în

cauză este un sistem aflat într-o stare de tensiune, iar tensiunile care acţionează asupra sa duc la

10 Cibela Neagu, Mircea Udrescu, Managementul Organizației, Ed. Tritonic, București, 2008

8

apariţia unor nevoi în grup, nevoi care determină apariţia unui lider care să arate drumul spre

satisfacerea acestora. Liderul este persoana cea mai influentă într-un colectiv. Acesta se

caracterizează prin puterea pe care o exercită asupra grupului, el fiind „polul” în jurul căruia se

grupează membrii colectivului.

Întrebarea care se pune foarte des este: „Care sunt diferenţele majore dintre un lider şi un

manager? ” . Unii specialişti spun că este vorba despre disticţia dintre „a conduce lucruri” și „a

conduce oameni” , însă, în general liderii sunt văzuţi ca fiinţe „superioare” managerilor, aceştia

din urmă fiind foarte criticaţi. Un alt specialist11 afirmă că managerii sunt mânaţi în special de

ideea consensului, fiind motivţi mai ales de aspectele de procedură decât de cele de conţinut, pe

când liderii îşi urmează propria viziune, în loc să se încline spre compromisuri cu grupul. Liderii

au curajul asumării propriilor convingeri, ştiu cum să proiecteze imagini convingătoare ca să-şi

mobilizeze oamenii şi ştiu să convingă oamenii prin ceremonii, simboluri etc. În plus, mânuiesc

cu măiestrie limbajul, găsesc analogii sau metafore potrivite, ştiu să folosească ironia şi au

carismă – acel dar misterios care este de fapt baza influenţei ce îi vrăjeşte pe oameni. În contrast,

managerii se bazează în exercitarea puterii şi autorităţii mai degrabă pe poziţia lor ierarhică.

Un manager trebuie să dovedească tenacitate , consecvență, tărie de caracter, inteligenţă,

abilităţi analitice, toleranţă şi bunăvoinţă. Caracteristica definitorie a managerului o constituie

puterea sa asupra subalternilor, adică atât dreptul cât şi abilitatea de a influenţa comportamentul

celorlalţi. Autoritatea cu care este învestit un manager are un caracter legitim, instituţional

deoarece ea reprezintă latura formală a conducerii, însa abilitatea de a coordona comportamentul

oamenilor este latura informală. Atunci când ambele aspecte amintite mai sus se regăsesc în

aceeaşi persoană, aceasta poate fi considerată un lider autentic.

3. STUDIU DE CAZ ÎN ORGANIZAȚIA MILITARĂ

Lupta armată, întreaga activitate a organizației militare în timp de pace sunt prin natura lor colective. Ca în orice domeniu, activitățile de grup necesită o conducere capabilă să pregătească, să declanșeze, să focalizeze și să coordoneze eforturile umane și pe cele materiale în locurile și în momentele potrivite, în vederea îndeplinirii obiectivelor ordonate sau asumate din proprie inițiativă. Dezideratul de mai sus impune existența unei conduceri fără de care obținerea rezultatelor scontate este de neconceput.

Necesitatea conducerii s-a impus oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Succesul vânătorii în colectiv, dar mai ales în ciocnirile cu alte grupuri, depindea de existența unui 11 Abraham Zalesnik, Human Dilemmas of Leadership, New York, Harper Collins, 1966

8

conducător. În armată, conducerea este denumită comandă, iar în ultimii ani, apare tot mai frecvent termenul management.

Conducerea își îndeplinește menirea, exercitându-se asupra următoarelor resurse: oamenii, priviți ca agenți capabili să conceapă și să realizeze efectiv transformarea sistemelor existente, utilajele și echipamentele de lucru (inclusiv armamentul în cazul militarilor), diferitele materiale, timpul, banii, informațiile (inclusiv know-how-ul, adică cunoașterea metodelor de a face), terenul, construcțiile de orice fel (clădiri, drumuri, lucrări genistice). La cele de mai sus se adaugă bunăvoința, reputația, imaginea, autoritatea, prestigiul persoanelor chemate să conducă.

În sens larg, managementul înseamnă știința și arta conducerii organizațiilor și, totodată, activitatea propriu-zisă de conducere.

După Maria Goia, managementul are trei înțelesuri: 1.proces sau activitate de conducere; 2.știința și arta conducerii; 3. a administra, a conduce. Managementul militar am putea afirma că reprezintă cele trei ipostaze aplicate în acest domeniu specific. Managerul este considerat o persoană inventivă, cu autoritate și responsabilitate decizională privind folosirea principalelor resurse ale organizației – oameni, mașini și instalații, materiale, bani și timp. De fapt, același lucru se poate spune despre director sau despre comandant.

Liderul reprezintă un conducător din sfera relațiilor interpersonale (lider de opinie, lider politic, religios, conducătorul unui grup). Potrivit lui Peel, managerul este și lider, deoarece conduce, pe când liderul politic nu este manager, pentru că nu administrează, el încredințând sarcina gestionării bunurilor materiale altei persoane. Nici managerul și nici liderul nu constituie termeni militari specifici și nu sunt folosiți în texte oficiale (legi, regulamente, instrucțiuni, manual) ca înlocuitori ai celor de comandant sau șef.

În sens strict, comandantul nu este manager, ci lider. Poate cu excepția șefilor militari ai întreprinderilor industriale, deși pentru conducerea efectivă a laturii gospodărești ei dispun de ajutoare cu rol de manageri.

Leadership-ul înseamnă tot conducere, în engleză, leader având sensul de conducător. Limba română a conferit termenului leader mai ales semnificația de conducător politic, iar în sociologie înseamnă conducător informal (neoficial, neinstituționalizat, nenumit) al unui grup primar formal sau informal. De exemplu, orice grup mic (microgrup, grupuleț, grup de prieteni, "gașcă") are un lider, un conducător neoficial, un purtător de opinie, adesea și de cuvânt. În grupă sau în echipaj, mai rar la pluton, pe lângă comandantul de drept, numit, există adesea și un lider, cu o certă capacitate de influențare a membrilor grupului, de obicei de orientare mai mult sau mai puțin opusă, în raport cu comandantul.

Orice șef este, desigur, un lider, dar termenul ca atare se utilizează numai în sens sociologic. Nici un comandant de brigadă, de exemplu, nu va chema la dânsul, decât cel mult în sens ironic, pe "liderii" sau pe "managerii" unităților din subordine.

Mediul militar cunoaște împrejurări în care nu se admite nici cea mai mică inițiativă ce ar contrazice regulile existente. De exemplu, uniforma nu poate fi modificată nicicum, în numele independenței sau al inițiativei creatoare. La fel stau lucrurile în ceea ce privește aprinderea unei simple țigări într-o magazie de muniție sau de materiale inflamabile, îndreptarea armei încărcate

8

într-o direcție laterală față de axul de tragere al poligonului, conducerea autovehiculelor cu viteză mai mare decât cea legală, pilotare avionului la alt plafon sau pe alt culoar de zbor etc.

Grupurile ca atare, formate din conducători și din executanți, având, deci, o alcătuire ierarhică, coeziune internă și stabilitate, urmărind anumite obiective, respectând în activitatea lor anumite reguli procedurale și de viață specifice, formează structuri relativ stabile, denumite generic organizații. Organizațiile sunt simple (grupuri) sau complexe (grupuri de grupuri). Luată în ansamblu, armata constituie o asemenea organizație complexă, formată din arme, servicii, mari unități, unități, subunități. Echipa de servanți sau aceea constituită în vederea unei misiuni temporare este structura elementară.

Organizațiile de același fel sau diferite unele de altele, dar legate între ele prin faptul că gravitează în jurul aceluiași scop de bază, având o conducere unică, constituie un sistem. Armata reprezintă un subsistem social, dar concomitent este un sistem relativ autonom, de mare complexitate.

Conducerea unitară constituie un factor indispensabil al existenței și eficienței sistemelor vii, implicit al celor umane: creierul, capul familiei, conducătorul grupului, șeful, comandantul, comitetul, consiliul.

Prin elementele întrunite, conducerea organismului militar în ansamblu și a fiecărui subsistem în parte (subunitate, unitate, mare unitate) reprezintă ea însăși un sistem structurat ierarhic, coerent, urmărind un scop bine determinat, dispunând de principii, de reguli și de norme, relații interne și externe, precum și de mijloace materiale specifice. Conducerea este exercitată de persoane (șefi, comandanți) și de grupuri (state-majore, comitete, consilii), ele însele conduse de persoane (șeful de stat-major, președintele consiliului).

Specificități ale comenzii (managementului militar)Pentru societate, organismul militar reprezintă mijlocul, sistemul prin care ea își asigură

prevenirea și respingerea unei agresiuni împotriva teritoriului național.Pornind de la conținutul misiunii sale, de la natura activităților pe care le desfășoară,

armata constituie o organizație cu anumite particularități sub raportul managementului: este un sistem birocratic, format din componente înalt specializate, foarte fiabil, stabil din

punct de vedere organizatoric, al obiectivelor, al structurii și sub aspectul relațiilor interumane bazate pe unitatea de comandă, pe ierarhie strictă și pe reglementări împinse până la cele mai mici detalii;

reglementările sunt atotcuprinzătoare și au caracter extrem de rezistent la schimbare; are o conducere de tip elitist, bazată pe autoritate formală. Subordonații nu sunt consultați

asupra problemelor de fond ale vieții și activității lor de serviciu, ordinele șefilor trebuind să fie îndeplinite la timp, complet, fără discuții sau șovăire, chiar cu riscul sacrificiului suprem (mai ales în timp de război);

uniformitatea impusă și reglementările detaliate lasă un spațiu redus pentru manifestarea inițiativei, îndeosebi la eșaloanele mici și medii (subunități și unități);

organismul militar este deosebit de intolerant față de stările de incertitudine; subordonarea față de șef este necondiționată, în limitele stabilite de lege și de

regulamente;

8

disciplina formală, exterioară are prioritate asupra celei interioare; absența aproape completă, deocamdată, a mediului concurențial, în probleme esențiale de

care depinde promovarea în ierarhie; recompensele morale ocupă un loc foarte important în sistemul factorilor motivaționali, și

acesta în condițiile satisfacerii incomplete a multor nevoi elementare; comunicarea dintre șefi și subordonați este în mare măsură unidirecțională (de sus în jos),

deosebit de concisă, nenuanțată, folosind un ton imperativ, o terminologie specifică. Militarul nu se poate adresa unui șef ierarhic, fără aprobarea celui nemijlocit;

independența decizională este tot mai redusă, pe măsură ce se coboară pe scara ierarhiei; în materie de comportament, accentul cade pe conduitele înalt formalizate, reglementate,

cu aspecte de ritual (salutul, formulele de adresare etc.).Armata se pregătește din timp de pace, printr-un sistem de activități complexe, formate la

rândul lor din nenumărate subsisteme de acțiuni mai simple, la care participă un număr apreciabil de oameni. Toate activitățile sunt conduse de organe specializate, în fruntea cărora se află șefi sau comandanți învestiți cu autoritate, respectiv cu dreptul de a da ordine și de a impune îndeplinirea întocmai și la timp a acestora. Dezideratele menționate pot fi materializate numai dacă executarea ordinelor este controlată sistematic și exigent, dacă pe baza constatărilor se iau măsuri de îndreptare a lucrurilor, urmărindu-se aplicarea lor în mod riguros. Cu alte cuvinte, dacă se exercită o conducere bine organizată, eficientă.

Persoanele învestite cu autoritate oficială, în cazul nostru șefii militari (comandanții), reprezintă conducători profesioniști. Pentru exercitarea comenzii, șefii trebuie să fie competenți, adică să aibă anumite aptitudini și abilități de ordin intelectual, emoțional, comunicațional și organizatoric. De asemenea, se prezintă garanții de integritate morală, de loialitate față de instituție. Aptitudinile au, cum se știe, o bază ereditară, iar abilitățile se dobândesc prin instruire și educare, consolidându-se prin antrenament, desigur dacă există aptitudinile necesare.

Prin felul în care este selecționat și pregătit, cel puțin sub raport profesional și comportamental, comandantul este persoana cea mai competentă din grupul pe care îl conduce.

4. CONCLUZII

8

Necesitatea conducerii vieții sociale, ca și a diverselor ei sisteme și subsisteme este atât de acerb manifestată la ora actuală, încât unii specialiști nu s-au sfiit să afirme că dezvoltarea tuturor domeniilor de activitate depinde în mare măsură de felul cum se realizează managementul, respectiv conducerea. Astfel, au apărut diverse polemici în definirea celor două concepte. Referatul conține părerea diferiților specialiști în domeniu, care au interpretat într-un mod mai mult sau mai puțin diferit conceptele de management și conducere.

Concluzionând, deși termenii de manager și lider tind a fi confundanți, există diferențieri majore, în special în ceea ce privește concepția despre muncă, relațiile cu grupul, percepția de sine, dar mai ales abilitățiile sale.

În organizația militară, atât managementul cât și leadership-ul au propriul lor specific, asigurându-și intracțiunea și independența, deoarece într-o astfel de organizație, liderii lucrează cu oamenii, își concentrează atenția și efortul asupra subordonaților, în timp ce managerul se ocupă cu planificarea activitățiilor. Liderul într-o organizație militară are abilități atât de ordin intelectual, emoțional, organizațional, în timp ce managerul își asumă responsibilitatea decizională. Deci, pentru buna funcționare a unei asemenea organizații este necesar atât un lider, care să lucreze cu oamenii, să le modeleze comportamentul, să le înțeleagă problemele și să-i ajute în depășirea acestora pentru a-și îndeplini scopul, cât și un manager, care să rămână obiectiv, principala sa ocupație fiind elaborarea planurilor de acțiune, întocmirea structurilor organizatorice precum și menținerea la un nivel ridicat a activității și a performanțelor.

O particularitate a conducerii în sistemul militar o consituie ierarhia comenzii, deoarece un militar nu se poate adresa unui șef ierarhic fără aprobarea celui mijlocit, pe când la nivel de management nu există o ierarhizare atât de riguroasă. Un alt aspect prezentat în proiect, aparținând de domeniul conducerii în organizația militară, îl constituie aparția liderilor informali și formali. Liderii formali sunt cei oficiali recunoscuți, cei care își asumă responsabilitatea penru subordonații lor, liderii informali sunt cei care nu au responsibilitatea de a conduce, dar inflențează grupul din care fac parte. Ideal ar fi ca liderul formal să-și exercite influența asemenea unui lider informal pentru performața subordonaților.

În concluzie, după părerea noastră, între noțiunile de leadership și management există delimitări, deoarece activitățile și abilitățile presupuse de fiecare, demonstrează existența unor diferențieri. Pentru ca o organizație militară să dea randament maxim, este nevoie de un lider autoritar și apt precum și de un manager eficient. Considerăm că leadership-ul și managementul, liderii și mamagerii, au elememte propri, specifice, care le asigură individualitatea și relative, autonomie, dar, și o serie de elemente comune, fapt care facilitează interacțiunea și potențarea lor reciprocă.

8

5. BIBLIOGRAFIE:

1.Daniel Goleman , Richard Boyatris , Annie Mckee , Inteligența Emoțională în Leadership , Editura Curtea Veche , București ,2005;

2.Gheorghe Arădăvoaice , Managementul Organizației și acțiunii militare , Editura Sylvi , București , 1998;

3. Constantin Teleșpan , Leontin Stanciu , Bazele Managementului , Editura Academiei Forțelor Terestre , Sibiu , 2005;

4. Constantin Teleșpan , Leontin Stanciu , Fundamente ale Managementului Organizației Militare , Editura Academiei Forțelor Terestre , Sibiu , 2005;

5.Mielu Zlate , Leaderghip și Management , Editura Polirom , București , 2004;

6.Bernard Gorg , Managerii Viitorului.Viitorul Managerilor , Institutul European Iași , 1998.